Cum a ajuns noruleț artist de circ

Un mic noruleț stingher, sătul să tot stea pe cer și-a zis:

- Vreau să aterizez! Pe pământ să mă distrez.

Mămica și tăticul dormeau în paturile lor. Nourașul îi sărută cu drag și dor și apoi, în întunericul plin de
șoapte, își puse cojocelul și dispăru în noapte.

Se făcu bine de zi, când nourașul zări prin negură orașul, ca într-o aureola, a circului cupolă.

- Asta mi-e ultima stație! Am ajuns la destinație.

Se strecură în circ ușor și iată-l, stând într-un picior, la director in „birou”. Acesta era îngândurat:

- Îmi trebuie un număr nou. Am nevoie de un leu.

- Păi ... leu sunt eu!

- Perfect, atunci ești omul meu. Te-am angajat!

Seara circu-i plin de lume. Copiii se țin de glume.

- Ur-a-a-a! striga fiecare, admirând leul când sare printr-un cerc de foc.

Leul deodată se făcu crocodil– verde ca ieșit din Nil – și, pe loc, începu să sară prin același cerc de foc.

- A-a-a-a-a! făcu publicul din „sală”.

Ideea era genială!

Curând crocodilul fu urmat de o gorilă, poate chiar și de o cămilă, căci, aplaudat de fiecare, norulețul se
prefăcea în tot felul de fiare.

Ca să le aduca copiilor bucurie, norulețul juca cu adevarată frenezie, așa încât, înfierbântat, ieși să respire
puțin aer curat. Dar un vânt rece sufla peste oraș, iar micul nostru nouraș, ieșit fără cojocel, se prefăcu –
vai de el! – în șiroaie de ploaie.

Spre dimineață vântul înceta să mai bată, apa se evaporă toată și-n vazduh pluti ușor din nou micul
norișor.

Suflând cald și ascendent, zefirul l-a repus pe firmament.

Insă cine a fost artist odată, artist rămane viața toată.

De-i cald sau ger, priviți spre cer și veți vedea nori albaștri sau albi ca de nea, luând forme dihanii, făcând
tumbe și mătănii.

Acest spectacol măreț e condus de Noruleț.