SERGIU CELIBIDACHE

Există în muzică un fenomen care nu se întâmplă în domeniul

celorlalte senzaţii materiale ale simţurilor. Fenomenul de
octavă. Octava, adică dublul frecvenţelor infraroşului sau
ultravioletului nu mai cad în sector perceptibil omenesc. Cad
în afară. Fenomenul de octavă este un fenomen referenţial
cosmic. Peste octavă nu există nimic. Or, există în muzică
ceva care atinge omul unde nu-l poate atinge nici cel mai
profund gând. Şi totuşi este real... Este foarte greu de pus în
compatibilitate cu filosofia care, de la Brentano încoace a
spus că orice conştiinţă e conştiinţă de ceva. Uite, există o
conştiinţă? conştiinţa yoga? o conştiinţă activă, nu pasivă,
fără să fie conştiinţă de ceva. Un gol în care poate intra tot.

Muzica nu corespunde unei forme de a fi. E o devenire, e

ceva care naşte, creşte, ajunge la un punct de maximă
expansiune şi moare, ca o plantă, ca un sentiment, ca
orişicare activitate omenească. Deci, mata, vrei să fixezi ceea
ce te-a impresionat cândva, în loc să păstrezi în matale
posibilitatea de a te impresiona, de a avea la dispoziţie
elementele cu care iar intri în stadiul de euforie, care încă nu-
i muzică.... transcenderea stadiului de euforie poate duce la
ceea ce numim noi, câţiva dintre noi, muzică.