Sunteți pe pagina 1din 7

ŞCOALA

GIMNAZIALA
,,VASILE MITRU’’

Nr. înr.

Plan managerial al Comisiei de Evaluare și Asigurare a Calității (CEAC)


Anul şcolar 2018 - 2019

VIZIUNEA
„Educaţia nu este pregătirea pentru viaţă, educaţia este viaţa însăşi”. (John Dewey)

MISIUNEA
,,Școala cea mai bună este aceea în care înveți înainte de toate a învăța.” (Nicolae Iorga)

OBIECTIVE GENERALE:
 Respectarea și aplicarea principiilor calității de către toate compartimentele din unitatea școlară;
 Orientarea și desfășurarea activității de formare continuă și de perfecționare a cadrelor didactice spre creșterea calității educației;
 Menținerea și îmbogățirea parteneriatelor existente, extinderea și eficientizarea parteneriatelor locale, regionale, naționale și europene,
precum și demararea unor activități extracurriculare noi și diversificate, în contextul politicii educaționale a școlii;
 Eficientizarea relațiilor școală-familie prin implicarea părinților în viața școlii;
 Eficientizarea sistemului de management al calității și creșterea performanțelor organizaționale de monitorizare și evaluare;
 Creșterea prestigiului școlii în comunitate;
 Optimizarea politicii organizaționale sub aspectul receptivității față de nevoile elevilor, personalului, comunității.

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE


ŞCOALA GIMNAZIALA ,, VASILE MITRU” TAŞCA
Str.Alexandru cel Bun nr.1
Loc. Taşca, Jud. Neamţ, Cod. 617455
Tel/fax 0233255009 e-mail: scoala_tasca@yahoo.fr
ŞCOALA
GIMNAZIALA
,,VASILE MITRU’’

Obiective Nr Instrumente/ Modalităţi de evaluare


Activităţi Responsabil Termen
specifice crt. resurse a obiectivelor

Reorganizarea Comisiei de
Consiliul Profesoral Existența deciziei CEAC
1. Evaluare și Asigurare a Legislație Sept. 2018
Director și a organigramei CEAC
Calității

Elaborarea RAEI pe anul Document tip, RAEI 2017-2018 aprobat în


2. Coordonator CEAC Oct. 2018
școlar 2017-2018 Resursă timp CEAC ȘI C.A.

Inițializarea RAEI pentru anul Document tip RAEI 2018-2019 inițializat


3. Membri CEAC Noi. 2018
școlar 2018-2019 https://calitate.aracip.eu pe platforma ARACIP

Asigurarea Completarea bazei de date pe Resursă timp Baza de date reactualizată de


4. Membri CEAC Permanent
funcționării platforma ARACIP https://calitate.aracip.eu pe platforma ARACIP
eficiente a
mecanismelor de
Conform
autoevaluare Întocmirea planului de RAEI 2017-2018 Existența Planului de
5. Membri CEAC Calendarului
instituțională îmbunătățire a calității Resursă timp îmbunătățire
ARACIP

Revizuirea Planului de PDI actual Membri CEAC


6. Semestrul I Existența PDI-ului revizuit
Dezvoltare Instituțională Resursă timp Director

PDI revizuit
Elaborarea planului Membri CEAC Existența Planului
7. Resursă timp Semestrul I
operațional 2018-2019 Director Operațional 2018-2019

Revizuirea Manualului Manualul Calității actual Existența Manualul Calității


8. Membri CEAC Martie 2019
Calității Resursă timp revizuit

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE


ŞCOALA GIMNAZIALA ,, VASILE MITRU” TAŞCA
Str.Alexandru cel Bun nr.1
Loc. Taşca, Jud. Neamţ, Cod. 617455
Tel/fax 0233255009 e-mail: scoala_tasca@yahoo.fr
ŞCOALA
GIMNAZIALA
,,VASILE MITRU’’

Obiective Nr Instrumente/ Modalităţi de evaluare


Activităţi Responsabil Termen
specifice crt. resurse a obiectivelor

Responsabili comisii
Elaborarea/revizuirea de Proceduri elaborate/
9. Proceduri existente Director Permanent
proceduri adaptate revizuite
Membri CEAC
Îmbunătățirea
managementului Realizarea unui ghid de Proceduri Membri CEAC
10. Iunie 2019 Existența ghidului
calității la nivelul proceduri al organizației Legislație Director
organizației
Asigurarea unui feed-back Existența chestionarelor și a
eficient privind procesul de Chestionare din Portofoliul rapoartelor de analiză
11. Membri CEAC Permanent
evaluare internă prin aplicarea CEAC Analiza SWOT a feed-back-
de chestionare ului primit
Rapoarte de autoevaluare
Coordonator CEAC 100%din personal a
Asigurarea unei autoevaluări și Fișa de evaluare
Îmbunătățirea 12. Responsabili comisii Semestrul II beneficiat de evaluare
evaluări transparente Fișe de interasistență
strategiei și a metodice Director transparentă
Fișele postului
planului de
Monitorizarea frecvenței Responsabili comisii
dezvoltare Existența adeverințelor, a
participării angajaților Portofoliul comisiei pentru metodice și de
profesională 13. Semestrial certificatelor și a
organizației la cursuri de formare continuă formare continuă
portofoliilor comisiilor
formare Membri CEAC
Creșterea calității Portofoliile comisiilor
activității cadrelor metodice Responsabili comisii
Existența rapoartelor scrise la
didactice Fișele psihopedagogice ale metodice
Evaluarea calității corpului inspecțiile școlare
14. elevilor/preșcolarilor Cadre didactice Permanent
profesoral Existența raportului de
Planificările Director
analiză CEAC
anuale/semestriale/ Membri CEAC
săptămânale
15. Monitorizarea aplicării Proiecte de activitate Membri CEAC Permanent Fișe de interasistență
strategiilor moderne și centrate Lecții/Activități Director Procese verbale comisii
pe copil demonstrative Responsabili comisii metodice
Exemple de bună practică metodice Raport de analiză CEAC

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE


ŞCOALA GIMNAZIALA ,, VASILE MITRU” TAŞCA
Str.Alexandru cel Bun nr.1
Loc. Taşca, Jud. Neamţ, Cod. 617455
Tel/fax 0233255009 e-mail: scoala_tasca@yahoo.fr
ŞCOALA
GIMNAZIALA
,,VASILE MITRU’’

Obiective Nr Instrumente/ Modalităţi de evaluare


Activităţi Responsabil Termen
specifice crt. resurse a obiectivelor

Identificarea feed-back-ului Chestionare


Membri CEAC Existența raportului de
16. părinților privind activitatea Procese verbale ședințe cu Permanent
analiză CEAC
cadrelor didactice părinții
Cadre didactice
Existența rapoartelor de
Monitorizarea procesului de Responsabili comisii
17. Evaluările inițiale Octombrie 2018 evaluare inițială la nivelul
evaluare inițială a elevilor metodice
Promovarea comisiilor
Membri CEAC
învățării centrate
Optimizarea demersului de Lecții deschise
pe elev/copil Diriginți
adaptare a stilului de predare- Chestionare pentru stabilirea Existența raportului de
18. Consilier educativ Semestrul I
învățare la nevoile de stilului de învățare analiză a stilului de învățare
Memebri CEAC
comunicare ale elevilor Elevii seminariști
Educatoare
Optimizarea demersului de Activități deschise Existența portofoliilor
Responsabili comisii
adaptare a stilului de predare Fișe psihopedagogice preșcolarilor
19. metodice Permanent
la nevoile individuale ale Mediul educațional din sălile Existența fișelor
Director
copilului preșcolar de grupă psihopedagogice
Membri CEAC
Crearea premiselor Fișe de progres tip Existența unei fișe/matrici de
Cadre didactice
privind Monitorizarea progresului Cataloage progres
20. Membri CEAC Permanent
îmbunătățirea elevilor/preșcolarilor Planificări Existența protofoliilor
Director
rezultatelor școlare Portofolii elevi/preșcolari individuale
Diriginți Existența fișei CEAC de
Monitorizarea absențelor Cataloage
21. Secretariat Semestrial monitorizare a absențelor
nemotivate Fișă tip
Membri CEAC
Responsabil
Monitorizarea ritmicității Cataloage monitorizare Membri Existența raportului de
22. Permanent
evaluării Fișă tip CEAC monitorizare
Diriginți
23. Monitorizarea orarului și Orar Responsabil Permanent Orar clase
desfășurării orelor Fișă tip monitorizare Membri Fișă de observare
CEAC
Director
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
ŞCOALA GIMNAZIALA ,, VASILE MITRU” TAŞCA
Str.Alexandru cel Bun nr.1
Loc. Taşca, Jud. Neamţ, Cod. 617455
Tel/fax 0233255009 e-mail: scoala_tasca@yahoo.fr
ŞCOALA
GIMNAZIALA
,,VASILE MITRU’’

Obiective Nr Instrumente/ Modalităţi de evaluare


Activităţi Responsabil Termen
specifice crt. resurse a obiectivelor
Director
Pedagog
Regulamentul de Ordine Tabel tipizat
24. Monitorizarea respectării ROI Cadre didactice Permanent
Interioară Raport de monitorizare
Diriginți
Membri CEAC

Aplicarea de chestionare Membri CEAC Existența raportului de


25. Chestionare analiza de nevoi Semestrial
pentru analiza de nevoi Responsabili comisii analiză

Rapoartele comisiilor
Creșterea calității
Monitorizarea activității Planuri manageriale Membri CEAC Existența raportului de
activității 26. Semestrial
comisiilor Procese verbale ale ședințelor Responsabili comisii analiză
comisiilor
comisiilor
Aplicarea de chestionare
pentru măsurarea gradului de Existența raportului de
27. Chestionar CEAC Membri CEAC Semestrial
satisfacție al tuturor factorilor analiză
implicați
Director Existența raportului de
Optimizarea Analiza progresului școlii
Liste de inventar Contabil analiză
îmbunătățirii 28. privind dotarea spațiilor Semestrial
Procese verbale C.A Cadre didactice Spațiul educațional
dotării spațiilor educaționale
Membri CEAC îmbunătățit
educaționale și
Membri CEAC
auxiliare Aplicarea de chestionare
Educatoare Existența raportului de
corespunzătoare 29. pentru măsurarea gradului de Chestionar tip Semestrial
Responsabilii de analiză
nivelului preșcolar satisfacție a părinților
structură
Analiza
demersurilor de Aplicarea de chestionare Existența raportului de
30. Chestionar tip Membri CEAC Semestrul II
dezvoltare a CDȘ părinților analiză
nivel preșcolar
31. Monitorizarea elaborării de Procedura de întocmire a Cadrele didactice Semestrul II Existența planului de
CDȘ-uri pentru anul școlar CDȘ-urilor Director școlarizare
2019-2020 Proces verbal de aprobare a Membri CEAC
CDȘ-urilor
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
ŞCOALA GIMNAZIALA ,, VASILE MITRU” TAŞCA
Str.Alexandru cel Bun nr.1
Loc. Taşca, Jud. Neamţ, Cod. 617455
Tel/fax 0233255009 e-mail: scoala_tasca@yahoo.fr
ŞCOALA
GIMNAZIALA
,,VASILE MITRU’’

Obiective Nr Instrumente/ Modalităţi de evaluare


Activităţi Responsabil Termen
specifice crt. resurse a obiectivelor
Pliante
Monitorizarea diseminării Anunțuri Cadrele didactice Existența proceselor verbale
32. Semestrul II
ofertei educaționale Informare online Membri CEAC
Panouri cu oferta grădiniței
Optimizarea
Consilier educativ
dezvoltării Raport comisie educativă
Monitorizarea încheierii de Responsabili comisii
relațiilor de 33. Parteneriate locale Permanent Procese verbale
parteneriate cu comunitatea subordonate
parteneriat cu Existența parteneriatelor
Membri CEAC
comunitatea
Monitorizarea activităților Consilier educativ
Calendarul activităților Procese verbale activități
34. extrașcolare Responsabili comisii Permanent
extrașcolare extrașcolare
subordonate

Respectarea procedurilor Existența contractelor,


Îmbunătățirea Procedura desfășurării Membri CEAC
35. privind desfășurarea Permanent avizelor și a acordurilor
activității activităților extrașcolare Cadrele didactice
activităților extrașcolare părinților
extrașcolare
Existența mapei ”Școala
Monitorizarea implementării
altfel”
proiectului educațional ”Să știi Cadre didactice
36. Proiectul educațional elaborat Permanent Existența raportului de
mai multe, să fii mai bun” - Membri CEAC
evaluare a activităților
Școala altfel
”Școala altfel”
Existența chestionarelor
Aplicarea chestionarelor Cadre didactice completate
37. Chestionar tip Semestrial
pentru părinți Membri CEAC Existența raportului de
Otimizarea relației analiză
școală-familie
Lunar și ori de
Monitorizarea întâlnirilor cu Procese verbale ale Cadre didactice
38. câte ori este Existența proceselor verbale
părinții întâlnirilor cu părinții Membri CEAC
nevoie

Coordonator CEAC,
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
ŞCOALA GIMNAZIALA ,, VASILE MITRU” TAŞCA
Str.Alexandru cel Bun nr.1
Loc. Taşca, Jud. Neamţ, Cod. 617455
Tel/fax 0233255009 e-mail: scoala_tasca@yahoo.fr
ŞCOALA
GIMNAZIALA
,,VASILE MITRU’’

Prof. Ciotău Andreea

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE


ŞCOALA GIMNAZIALA ,, VASILE MITRU” TAŞCA
Str.Alexandru cel Bun nr.1
Loc. Taşca, Jud. Neamţ, Cod. 617455
Tel/fax 0233255009 e-mail: scoala_tasca@yahoo.fr

S-ar putea să vă placă și