Legendele Olimpului de Alexandru Mitru.

Volumul I – Zeii
(Fragmente)

Zeus și Hera
Zeus:
„Călătoria lui Zeus pe Pămant — Nu rîd pe faţă muritorii, îi spune Hermes la ureche. însă
zîmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine, cînd ţi se pleacă la altare, cînd duc ofrande
templelor. Iar uneori — e drept că numai aşa, pe-ncetul, pe şoptite — pun la-ndoială-
nţelepciunea zeilor noştri din Olimp. Dupa ce Zeus pedepsise atat de greu pe muritori ,
trimiţîndu-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala, durerea, suferinţa şi altetele fără număr, tot nu
era împăcat în sine. Faptul că Oamenii aveau în stăpînirea lor focul ceresc îl mînia. Iar în urechi
îi suna încă rîsul lor plin de voioşie, din acea zi, de la Mecona, cînd Prometeu îl păcălise şi îl
făcuse de ocară. Le-a poruncit, deci, să-i ridice altare multe, temple mari, şi să-i aducă sacriifcii.
Şi-n primul rînd, el a trimis, într-o pădure din Dodona 40 , o porumbiţă fermecată, cu pene negre
ca tăciunii. Ea s-a lăsat într-un stejar pe-o cracă lungă, şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor.
Vorbea cu voce de femeie : — Voi, oameni, spunea porumbiţa, faceţi aicea un oracol. Vîntul
cînd va sufla prin frunze, vîntul trimis de însuşi Zeus, şi murmurul izvorului au să v-aducă pe
pămînt poruncile stăpânului. — Dar poate nu vom înţelege susurul vîntului prin frunze, nici
şopotul izvorului, au răspuns unii dintre ei. — Preoţii cei orînduiţi ca să-l slujească pe stăpîn au
să vă tălmăcească totul... a rostit iarăşi porumbiţa. Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui
înţelepte. Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare, cum suferă şi Prometeu... La vorbe din
acestea, mulţi s-au cam încrîncenat de ciudă. Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplîngeau prea-
cruda-i soartă. Totuşi, pentru că se temeau de Zeus, i-au ascultat poruncile primite prin preoţii
săi, care-i slujeau oracolul, i-au înălţat altars multe şi temple mari, strălucitoare. In cinstea lui,
precum dorea, s-au pus la cale jocuri, lupte, concursuri şi serbări vestite,numite apoi olimpiade
41 . Zeus, văzîndu-şi templele, părea ceva mai mulţumit. Privea triumfător din slavă şi se gîndea
că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. Ţinea, cu toate astea, fulgerul său necruţător, gata să-l
zvirle, fără milă, către pămînt, de-ar fi aflat cel mai mic semn dempotrivire. Era deci Zeus
mulţumit, cînd, iată, vine zeul Hermes şi îi aduce, în Olimp, veşti nu prea îmbucurătoare.”

Hera:
„Hera si copiii ei – Cu toate astea , în Olimp domnea o singură zeiţă, mîndra şi
preafrumoasa Hera, soţia marelui stăpîn. Cînd Hera pătrundea-n Olimp, toţi ceilalţi zei se ridicau
şi-o salutau plini de respect. Mînia ei stîrnea furtună, ca şi-a lui Zeus, glas de tunet. Putea să dea
— tot ca şi dînsul — porunci stihiilor. Şi de se frămînta în jilţ, Olimpul se cutremura.
Gelozia îşi arată colţii – Zeiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie
fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se
logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricît s-ar fi lăudat Hera că peste
căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu
auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind întruna după nimfe şi după fete pămîntene, cînd n-
alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea.
Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cîndva
căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia
sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus
această statuă, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stînd alăturea de ea, se
preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car ! spunea Zeus
tuturor. Hera, aflînd această veste, roasă în inimă de ciudă, a pîndit carul cînd trecea. S-a repezit
în car, cu furie, smulgînd veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus rîdea cu
hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă,
gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat
feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea
că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci cînd se iveau pe
lume. Cealaltă, Hebe 78 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui
că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-ampiedicat, tocmai cînd ne servea la
masă, şi zeii au pufnit în rîs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-
nlocuiesc c-un tînăr, un fiu de rege : Ganimede 79 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe
Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.”