Athena, Ares Și Cupidon (Eros)

Postolache David, Petre Andrei, Antoniu Ianis, Mihăilescu Matteo

Athena
Athena (La greci) – Minerva (La romani)
Nașterea Athenei
Zeița Pallas-Athena a fost născută de Zeus. Stăpânul
tunetelor știa că zeița minții, Metis, avea să aibă doi
copii: o fiică cu numele Athena și un fecior, cu o minte și
o putere neobișnuită. Moirele, zeițele destinului, îi
dezvăluiră lui Zeus taina că fiul zeiței Metis îl va răsturna
de pe tron și-i va răpi puterea asupra lumii. Marele Zeus
se îngrozi. Ca să ocolească soarta înfricoșătoare pre
vestită de Moire, se duse la zeița Metis, o adormi și apoi
o înghiți înainte de a o naște pe zeița Athena.
După câtva timp, Zeus simți o strașnică
durere de cap. Atunci îl chemă pe fiul
său, Hefaistos, și-i porunci să-i crape
capul, ca să-l scape de dureri. Cu o
puternică lovitură de ciocan, Hefaistos îi
despică lui Zeus țeasta, fără să-i facă
niciun rău, și astfel veni pe lume, ieșind
din capul stăpânului tunetelor, falnica
războinică, zeița Pallas-Athena.
Înarmată din creștet până în tălpi,
purtând un coif strălucitor, lance și scut,
ea se ivi printre zeii din Olimp, pironiți
locului de uimire.
 Legenda
Păianjenului
• Zeița Athena e ocrotitoarea eroilor Greciei; ea
le dă totdeauna sfaturi înțelepte și-i ajută la
primejdie. Ea apără orașele, cetățile și zidurile
lor, dăruiește oamenilor înțelepciune și șțiință,
îi învață arta şi meșteșugurile. Fecioarele
Greciei se închină Athenei pentru că le învață
lucrul de mână. Nicio muritoare sau zeiță n-o
poate întrece în meșteșugul țesutului. Toată
lumea știe cât e de primejdios să te iei la
întrecere cu ea la țesut; toți știu cum și-a
ispășit greșeala Arahne, fiica lui Idmon, care a
vrut să fie mai presus de Athena in acest
meșteșug.
Faima măiestriei Arahnei se întinsese in întreaga ţară a Lydiei.
Adeseori nimfele de pe povărnişurile munților Tmolos şi de pe
țărmurile râului Pactolos, cel purtător de aur, se adunau s-o
privească cum lucrează. Arahne urzea din fire ca ceața țesături
străvezii că văzduhul. Și tare se mândrea că n-are seamăn pe lume
în meşteşugul ei de țesătoare! Odată, ea zise: Mă iau la întrecere
chiar cu zeița Pallas-Athena! Nu mi-e teamă de dânsa, n-are să mă
întreacă! Și iată că într-o bună zi, sub înfățișarea unei bătrâne
încărunțite, cu gheb în spate şi sprijinindu-se in toiag, zeiţa Athena
apăru înfață Arahnei şi-i spuse: -Bătrânețea nu aduce numai rele,
Arahne; anii încheagă în ei şi învățăminte. Ascultă-mi sfatul; ia-te la
întrecere în meşteşugul tău numai cu muritorii. Nu încerca să te
întreci cu o zeiţă. Deci roag-o smerită să te ierte pentru vorbele-ți
trufaşe. Zeița iartă pe cei care-i cer îndurare.
Arahne lăsă din mâini tortul subțire; ochii ii scânteiară de mânie. Sigură pe
meşteşugul ei, răspunse cu semeţie: - Eşti necugetată, bătrânico. Se vede că
ți-ai pierdut mintea la bătrâneţe. Așa sfaturi să dai nurorilor şi fiicelor tale,
iar pe mine să mă laşi în pace. Știu eu singură ce am de făcut. Cum am spus,
așa va fi. Dar de ce nu vine oare Athena, de ce nu vrea să se ia la întrecere
cu mine? Sunt aici, Arahne! răspunse zeița, luându-și adevărata înfăţişare.
Nimfele şi femeile lydiene se plecară adânc înaintea fiicei iubite a lui Zeus și-i
înălțară cântece de slavă. Numai Arahne stătea tăcută. Întocmai cum cerul
se aprinde în zori cu o văpaie purpurie, când pe boltă se înalță pe aripile-i
sclipitoare Aurora-Eos, cea cu degetele trandafirii, tot așa se aprinse de
mânie chipul Athenei. Arahne rămase neînduplecată, arzând de nerăbdare
să se măsoare cu zeiţa, fără să presimtă c-o aşteaptă o grabnică pieire.
Întrecerea începu. Marea zeiță Athena țesu la mijlocul pânzei maiestuoasa
Acropolă din Athena în care înfățișă cearta sa cu Poseidon pentru stăpânirea
Aticii. Doisprezece luminați zei din Olimp, printre care și tatăl ei, Zeus -
stăpânul tunetelor, stau de față ca judecători, chemați să facă dreptate.
Poseidon, cel care cu tremură pământul, își ridică tridentul, lovește în stâncă, și din piatră stearpă
țâșnește un izvor de apă sărată. Iar Athena, cu coif, cu spadă și egidă, îşi ridică lancea, o înfige adânc
în pământ și îndată acolo începe să crească un măslin sacru. Zeii statorniciră că biruința este de
partea Athenei, socotind că darul ce-l făcuse Aticii era cu mult mai de preț. În colțurile pânzei,
Athena făcu o broderie înfățișând chipul cum pedepsesc zeii pe oameni pentru neascultarea lor, iar
împrejurul pânzei împleti o cunună din frunze de măslin. Arahne însă înfățișă pe pânza ei multe
scene din viața zeilor, în care aceștia apăreau plini de slăbiciuni şi stăpâniți de patimi omenești.
Drept chenar, Arahne țesu o cunună de flori împletite cu iederă. Lucrul Arahnei era mai mult decât
desăvârşit şi nu sta mai prejos decât al Athenei, dar scenele brodate de ea vădeau lipsă de respect și
chiar dispreț față de zei. Zeița Athena se mânie din cale afară, sfâșie în bucăți pânza Arahnei şi o lovi
cu suveica. Nefericita Arahne nu putu să îndure rușinea: luă o frânghie, făcu un laț și se spânzură.
Athena însă îi desfăcu lațul și-i spuse: - Trăiește mai departe, făptură încăpățânată! Vei atârna însă
de-a pururi şi vei țese în veci de veci, iar osânda aceasta să cadă și asupra urmaşilor tăi! Athena o
stropi cu seva unor ierburi fermecate și trupul i se strânse pe loc, părul îi căzu de pe cap și Arahne se
prefăcu într-un paianjen. De atunci Arahne, păianjenul, atârnă mereu în păienjeni şul pe care și-l
țese neîncetat, cum țesuse în timpul vieții sale.
Ares
Ares (La greci) – Marte (La romani)
Aprigul zeu al războiului, Ares, este fiul lui
Zeus, stăpânul tunetelor, şi al Herei. Zeus
nu-l iubeşte. Adesea chiar îi spune că
niciunul dintre toți zeii Olimpului nu-i este
mai nesuferit decât el şi că de nu i-ar fi fost
fiu, de mult l-ar fi azvârlit în bezna Tartarului,
unde titanii îşi duc viața în chinuri grele. Pe
sălbaticul Ares îl bucură numai luptele
crâncene. Aprig aleargă el cu arme
strălucitoare și cu un scut uriaș printre
luptători în zăngănitul armelor, în strigătele şi
vaietele bătăliei. Este urmat de fii săi,
Deimos și Fobos, groaza și frica, alături de
care stăteau Eris, zeița dezbinării, şi Enyo,
zeița semănătoare de omoruri.
 Când lupta e în toi și oștenii se
prăbușesc gemând, Ares se
bucură nespus. Ares triumfă când
spada-i înfricoșătoare răpune un
oștean și vede cum din răni
gâlgâie în țărână sângele cald. El
lovește în stânga și în dreapta,
fără nicio alegere; mormane de
cadavre se ridică în jurul crudului
zeu. Crunt, aprig şi de temut este
Ares, dar nu biruie întotdeauna.
De multe ori trebuie să se lase
înfrânt pe câmpul de bătaie de
Pallas-Athena, războinica fiică a
lui Zeus. Zeița îl biruie prin
înțelepciune și prin încrederea
calmă în forța ei.
 Cupidon (Eros)
Cupidon (La romani) – Eros (La greci)
Frumoasa Afrodita este stăpâna lumii. Ca şi
Zeus, stăpânul tunetelor, are şi ea un mesager
prin care îşi împlinește voia. Solul Afroditei este
propriul ei fiu, Eros, un copil voios, zburdalnic,
vi clean şi uneori crud. El zboară pe aripile-i
strălucitoare de aur, peste mări și țări, iute și
uşor ca vântul. În mână ține un arc mic de aur,
iar în spate își poartă tolba cu săgeți. Nimeni nu
scapă de ele. Eros țintește fără greș și nu se lasă
întrecut nici chiar de Apollon săgetătorul, cel cu
plete de aur. Când își lovește ținta, ochii i se
luminează de bucurie, ridică semeț capul
încârlionțat și râde de se prăpădeşte.
Săgețile lui Eros sunt purtătoare de bucurii și fericire, dar adesea aduc și
suferințe, chinurile dragostei, ba chiar pieirea. Zeus știa cât amar și câtă jale
avea să aducă pe lume fiul Afroditei cea strălucitoare ca aurul. El voia ca băia
tul să fie omorât încă de la naștere. Dar poate oare o mamă să îngăduie așa
ceva? Ea îl ascunse pe Eros într-o pădure de nepătruns şi, acolo, în desiș,
pruncul Eros fu alăptat de două leoaice înfricoșătoare. El se făcu mare şi
acum cutreieră lumea, un copilandru nespus de frumos, semănând cu
săgețile lui când fericire, când durere, când binele, când răul.
Sfârșit!