FISA DE LECTURA

Titlul operei literare: „Legendele Olimpului”

Autorul: Alexandru Mitru
Cartea Legendele Olimpului
Editura
Pagini;
Perioada lecturii ianuarie 2020
Legendele Olimpului își au numele de la renumitul munte Olimp din Elada , care
înseamnǎ cel plin de luminǎ. Olimpul era considerat lǎcașul zeilor din Antichitate, fiind
asemuit cerului. Despre Muntele Olimp se spunea cǎ este acoperișul lumii; aici se hot ǎra
soarta zeilor și a muritorilor deopotrivǎ.

Fiul al lui Cronos și al Rheei, Zeus – cel mai puternic dintre zeii olimpieni –
stǎpânea Pǎmântul, fiind și stǎpânul norilor, al ploii, al zǎpezii, al tunetului și al fulgerului.

Cei mai importanți zei din mitologia greacǎ se trag din Zeus: Atena – zei ța
înIelepciunii; Artemis – zeița vânǎtorii, protectoarea câmpurilor, a animalelor și a
vindecǎrilor miraculoase și fratele ei geamǎn, Apolo – zeul luminii, al zilei și al artelor,
protector al muzicii și al poeziei; Ares – zeul rǎzboiului; Hefaistos – zeul focului; Hermes –
zeul comerțului și al zborului; Dionisos – zeul vegetației, al vinului, al fertilit ății și al extazului.

Afrodita

Cea mai frumoasǎ zeițǎ din Olimp era Afrodita, zeița iubirii. O legend ǎ spune
cǎ s-a nǎscut din spuma mǎrii.

Zeus i-a încredințat Afroditei menirea de a fi protectoarea iubirii, a frumuse ții

și a vieții, ea însǎși fiind frumoasa frumoaselor printre zeițe. Nobila ei datorie, ca și propria-i
apariție minunatǎ, erau slǎvite în imnurile pe care nimfele 2 i le dedicau:

Chiar și atotputernicul Zeus, cu fulgerele strânse-n pumnul s ǎu amenin țǎtor,

cu forța de a supune zeii și muritorii deopotrivǎ, a cǎzut pradǎ farmecelor Afroditei, care l-a
fǎcut sǎ se îndrǎgosteascǎ de mai multe ființe.

Afrodita s-a îndrǎgostit de tânǎrul Anchise, un prinț troian. Iubirea lor a rodit
și așa a venit pe lume Enea, cel despre care se spune cǎ, ajutat de câ țiva voinici asemeni
lui, a pus temeliile cetǎții eterne: Roma. Iatǎ pentru ce romanii se mândreau, afirmând c ǎ
sunt urmașii zeiței Afrodita.

Afrodita îl pǎrǎsi pe Anchise, îndepǎrtându-se pe cerul albastru în tr ǎsura

purtatǎ de porumbițe, împodobitǎ cu petale de trandafiri. Îl lu ǎ cu ea în lume pe micul
Eros 5 , însoțiți de alaiul nimfelor, înlǎnțuite în hore.

Eros era copilul Afroditei, nǎscut din dragostea ei cu Ares. Micuțul și

drǎgǎlașul Eros avea pregǎtite mereu arcul și sǎgețile, ca sǎ poatǎ ținti oricând și s ǎ loveasc ǎ
victimele dragostei arǎtate de zeițǎ. Sǎgețile lui Eros nu erau toate la fel: unele erau aurite și
date prin foc și miere pentru iubire fericitǎ, iar altele de plumb, cu vârfurile înmuiate în
otravǎ pentru dragoste perpelitǎ în lacrimi și dureri. La porunca mamei, copilul ghidu ș
aducǎtor de dragoste sǎgeta la întâmplare inimi de fecioare sau de fl ǎc ǎi voinici.
Nǎzdrǎvanul Eros nu se temea sǎ-i sǎgeteze nici pe zei și nici mǎcar pe p ǎrin ții s ǎi. Oare nu el
îl țintise pe Ares și chiar pe marele Zeus?
 Sǎgețile lui erau fermecate… Una dintre ele a nimerit-o chiar pe mama sa,
Afrodita. Din întâmplare, Afrodita s-a aplecat sǎ-și îmbrǎțișeze cu mult drag copilul iubit, iar
una din sǎgețile din tolba plinǎ a înțepat-o. Efectul a fost simțit pe dat ǎ, frumoasa zei țǎ fiind
copleșitǎ de un fior ciudat, semn al iubirii ce-i cuprinsese fierbinte inima. Ame țit ǎ de
așteptarea iubirii, Afrodita s-a îndrǎgostit de tânǎrul Adonis, un vesel vân ǎtor.

Pasiunea Afroditei pentru frumosul muritor i-a întunecat judecata, astfel încât, de dragul lui,
ea și-a pǎrǎsit templele și ofrandele bogate, ba chiar a fugit din Olimp ca s ǎ-l urmeze.