„Am pierdut, odată, o după-amiaza întreagă.

Am aflat un singur lucru, pe care-l

bănuiam, însă, de mult: că eul meu din ceasul acesta nu e asemenea celui din
ceasul trecut și cu atât mai puțin celui din ziua trecută. Ceea ce m-a uluit.”

„Sunt apoi ceasurile petrecute privind pe ferestruica mansardei mele sau pășind
pe străzi necunoscute, pe sub castani. Ceasuri care mă tulbură, mă neliniștesc.
Ceasuri în care nu mă recunosc. Atunci, un gând mă frământă, și eu, din toata
puterea voinței mele, îl izgonesc. Altminteri, pierd curajul.”

„Știu: nu sunt un băiat frumos, dar am șaptesprezece ani. […] De multe ori,
izbândesc. Lucrez până noaptea și adorm fericit că m-am învins pe mine. Adorm
surâzând. Alteori, însă, nu izbutesc sa mă apar. Sunt copleșit și pornesc pe
străzi. Și toate acestea mă întristează.”

„M-ar fi desfătat să am voința furtunoasa și să fug, să lucrez în porturi, să dorm

în bărci, să cutreier țări. Dar eu mă mulțumeam să visez o izbândă târzie și să
sfârșesc caietele Jurnalului. Pășeam îngândurat către școală. Dinu m-a ajuns din
urmă și m-a strigat: doctore! Aceasta, pentru că sunt miop și citesc cărți cu
coperte cenușii.”

„. Prietenii mă cred timid printre fete. Eu sufăr din pricina miopiei si a urâțeniei
mele. Aș suferi mai mult dacă aș fi respins. Iar eu vreau să înving întotdeauna.
De aceea mă arăt retras, disprețuitor. Nădăjduiesc într-un timp când munca mă
va înălța destul ca să atrag privirile. Suferințele mele - până atunci - nu le va
cunoaște nimeni.”

„Pentru Robert, eu sunt "doctorul". Am toate simptomele: urâțenie, miopie

precoce și desfiguratoare, preocupări erudite.”

„Eu sunt un tânăr cunoscut pe sălița ce duce la redacție. Mă cunoaște și

portarul, și cei doi ajutori de portar, și omul de serviciu, care stă pe o bancă
rezemată de zid”
„Iar în noaptea aceasta, luminându-mi-se minunea, eu sunt mândru de
minunea mea. Și mă slăvesc pe mine, și îmi cânt lauda. Pentru că eu sunt
singurul stăpân al trupului, și eu sunt Dumnezeul sufletului meu. Unicul și
atotputernicul stăpân, Dumnezeu.”

„Am fost atât de singur în ultimele luni, încât mă socoteam aproape fără
prieteni. Înțelegeam cum rosturile noastre ne rup și ne leagă de alte vieți. Poate
mă îndurera gândul acesta, dar voiam să rămân singur. Pașii mei mă înstrăinau
de prieteni, și pașii lor mă depărtau.”

„Dar adevărul e altul, modest și netrucat de sentimentalism, sunt obosit. Mă

plictisește și mă sugrumă finalul acesta ce-și prelungește pervers agonia. Aș
vrea — cu orice risc - sp știu precis, în ceasul acesta, care mi-e soarta.”