Eschil cc.a 525-456 i.Hr.

TragediaPrometeu inlantuit
Se stie ca teatrul grec s-a nascut din imnurile - cantate in cor in cinstea lui
Dionisos, venerat de tarani ca divinitate ocotitoare a viilor, livezilor si ogoarelor
roditoare. La sarbatorile lui Dionisos, dupa ritualurile ceremoniale menite sa obtina
din partea zeului recolte bogate, urmau petreceri cu cantece si dansuri. Cantaretii,
purtand masti de tap (care in limba greaca se numeste tragos, de unde cuvantul
tragedie cantecul tapilor, infatisau fapturile legendare de sileni si satiri,
prietenii lui Dionisos. Condus de un corifeu, corul intina imnuri de lauda,
intrerupte de naratiunea unor episoade din viata zeului. Apoi corul s-a impartit in
doua semicoruri cantand alternativ, in frunte cu doi corifei care-si dadeau
raspunsuri unul altuia. In momentul cand unul din coristi a raspuns corului si
corifeilor prin cuvinte atribuite zeului, ca si cand el insusi ar fi fost Dionisos, in
acel moment a aparut de fapt primul actor. Faptul (legat de numele poetului
semilegendar Thespis) s-a petrecut cand Pisistrat, tiranul Atenei, a organizat aici
cele dintai spectacole teatrale, in anul 534 i.Hr.

Tragedia este o specie a genului dramatic, n proz sau

n versuri, reprezentnd personaje puternice angajate n
lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existent a lumii ori
cu proprile lor sentimente, acest conflict soluionndu-se
cu moartea eroului.
Tragedia este o form de dram caracterizat de
seriozitate i demnitate, care de obicei implic un conflict
ntre un personaj i o putere superioar, ca de exemplu
legea, zeii, soarta sau societatea. Originile ei sunt obscure
dar cu siguran c este un produs al bogatelor tradiii

poetice si religioase al vechii Grecii. Mai precis, originile

sale pot fi regsite in ditirambi, cnturile i dansurile care l
celebrau pe zeul grec Dionisos, mai trziu preluat de
romani ca Bachus. Se crede c spectacolele acestea
extatice i legate de butur au fost create de satiri, fiine
pe jumtate api care l nconjurau pe Dionisos la
petreceri. De asemenea, o alt origine a termenului este
legat de cuvintele greceti tragos semnificnd ap i
aeidein- a cnta, combinate dnd cntece ale apilor, din
care a rezultat tragedie.

Mitul
Pe un povrni al Olimpului, Prometeu se destinuie iubitei sale, nimfa Eromeni: prsind odat
incinta fastuosului palat al lui Zeus, ntlnit dou fiine oropsite de zei i adpostite n peteri, pe
Than i Li. Erau primii oameni pe care titanul i-a nvtat sa vorbeasca, sa rada, si ,,sa umble drept, cu
fruntea in sus! Dorinta lui fiind sa faca ,,din fiare oameni,din om un semizeu, Prometeu fura focul
din Olimp si-l aduce pe Pamant. Desi nu-i dezaproba fapta, zeita Themis, mama lui, se teme ca
aceasta poate avea urmari neplacute. Temerile ei se adeveresc in urmatoarele doua acte.

Hefaistos se plange lui Zeus ca focul i-a fost furat, si vinovatul este adus in lanturi.
Zeus intentionase sa scuture ,,parazitii pamantului si sa zvarle ,,in lume un pumn de oameni
noi, dar Prometeu ia zadarnicit planurile prin fapta lui nesabuita. Titanul il infrunta pe Zeus
si-i spune ca stie cine il va detrona. Pentru ca refuza sa destainuie numele uzurpatorului,
Phoibos Apolom si Hefaistos il duc sa-l tintuiasca pe un pisc stancos al Muntelui Caucaz,
unde un vultur ii va ciuguli ficatul. In speranta ca vor obtine iertarea, Themis si Eromeni
staruie zadarnic pe langa Zeus, care nu se invoieste sa-l elibereze pe razvratit, daca acesta nu-I
va spune cine il va detrona.
Hefaistos se arata fara pic de mila in timp ce il tintuieste pe Prometeu de stanca si
blandul Phoibos Apolom cauta sa-i tempereze zelul diabolic. Dupa plecarea lor intra in scena
Eromeni si Themis si-l roaga pe titan sa cada la invoiala, rascumparandu-si libertatea prin
dezvaluirea tainei ce-l sperie pe Zeus. Dar Prometeu se impotriveste si le cere sa vina peste o
mie de ani.
Prometeu e elibarat intamplator de Herakles, care ucide vulturul.

Ceea ce impune la Prometeu este dispretul sau fata de zei, asa cum la arbustii prafosi
de pe dambul din spatele casei impune faptul ca nu iau culoarea pietrei. Pedepsit de zei
,,pentru ca a iubit prea mult oamenii, cum zice Eschil, titanul trebuia sa stie ca amnezia are
aspectul stancii , si ca maretia lui sta in curajul de a-si infrunta, cu acelasi orgoliu cu care a
furat focul , greata dureroasa pe care o simte in timp ce vulturul ii sfasie carnea. Adevaratul
Prometeu sufera infricosator, singur pe o stanca siroind de soare, amintindu-si cum s-au

petrecut lucrurile, mai intai la impartirea unui animal sacrificat unde el, titanul, l-a maniat pe
Zeus reservandu-i partea cea mai rea, apoi celelalte; focul, care este pentru el ceea ce era
Sfinxul pentru Oedip, puncte unde viata i s-a schimbat esential, capatand un sens la care va
raporta apoi totulSingur, intr-o betie de lumina, de albastru si sa nu poti sa uiti, sa nu poti sa
ierti, sa deschizi ochii doar pentru a privi sumbrul cer, sa deschizi buzele doar pentru a
murmura ca nimeni nu poate fi egalul zeilor decat dupa ce a dispretuit frica si si-a contemplat
mainile, toate acestea cer, firesc, un inteles mai adanc ca sa aiba dreptul la glorie. Prometeu se
crispeaza, pentru a nu urla, dar mai ales pentru a nu regreta pricina suferintei sale. Il doare
carnea sfasiata de vultur, iar aceasta e cea mai vie dovada a focului furat de la zei. Vorbele lui
sunt din ce in ce mai limpezi, pe masura ce ghearele vulturului il fac sa striveasca de durere
cuvintele
,, Acest vultur e dovada libertatii mele in fata cerului. El imi scurma ficatul, dar ceea ce
urmareste Zeus este mi ucida memoria, sa ma faca sa uit ca am furat focul si l-am dat
oamenilor
,,Dar n-am furat focul ca sa-l arunc in noroi..

Cu Prometeu nlnuit (470 . Hr.) trilogia mai cuprindea piesele,

pierdute, Prometeu, purttor al focului i Prometeu eliberat . Mitul urc pn la
nceputurile lumii, cnd zeii i titanii se prinseser ntr-o uria
ncletare (titanomahia) i nu se tie a cui ar fi fost biruina dac Prometeu, el nsui
un titan, nu l-ar fi sprijinit pe Zeus. Dar Prometeu, cu individualitatea lui pronunat,
nu-i rmne fidel crmuitorului din ceruri. Privind n jos, la pmntenii netiutori, l
apuc mila i de dragul lor fur, din vatra lui Hefaistos, scnteia care va aprinde focul
i la bieii pmnteni. Prometeu, ca un geniu civilizator, i nva meteugurile
(plugrit, navigaie) i alte iscusine (scris, citit). Ceea ce declaneaz suprarea
grozav a mai-marelui zeilor, care d curs pornirilor lui despotice poruncind, cu vorbe
stranice, nlnuinea de o stnc a celui care l nfruntase.
i caznele lui Prometeu, binefctorul pe care unii l-au asemuit cu Iisus -, ncep.
Suferinele sunt cumplite, dar sdtorul nu cere iertarea care ar putut s-l mntuie

de chinuri. Ba mai mult, ca un rzvrtit fr team, l blestem pe opresorul su,

prevestindu-i cderea. Cuprins de neliniti, Zeus l trimite pe Hermes s afle mai
multe n legtur cu aceast profeie. Seme, pn la Dumnezeu, Prometeu refuz.
Un fulger al tiranului lovete stncile de care Prometeu e nctuat i bolovani colosali
l ngroap sub mormanele prvlite peste dnsul.
Astfel se sfrete, n pies, povestea care, n mituri, continu. Un vultur, trimis de
Zeus, i sfie lui Prometeu, mereu nesupus, mereu nemblnzit, ficatul iar i iar.
Supliciul ia sfrit atunci cnd centaurul Chiron, devorat de dureri insuportabile
pricinuite de o ran provocat de Heracles, coboar n Intern, nlesnindu-i eliberarea.
S-ar prea c, n confruntarea dintre Zeus i Prometeu, autorul l privilegiaz pe
titanul al crui nume a intrat n fondul de cuvinte ce exprim grandoarea. n ce-l
privete pe Zeus, Nici el nu scap de sfritul ce-i e scris. Cci, aa cum tim deja,
ne-ndurate-s vrerile Destinului. Dar i ncpnarea lui Prometeu, care l ursete
singurtii, e mpins pn acolo unde, cum am vzut, hybrisul decide osnda
(Hermes: Nu crede tu c drz semeia ta/ E mai frumoas dect cuminenia). Pus
la cazne, Prometeu las ns, prin gestul su suprem-binefctor, impresia unei fore
care, pn la urm, a nvins.
nc o poveste se mpletete cu aceea a titanului intuit de o stnc. Aceea a lui Io,
gingaa fecioar care strnete patima de iubre nesios a lui Zeus i, ca urmare,
gelozia ntrtat a soiei acestuia, Hera. Protectoarea cstoriei l pune pe Argos cel
cu o sut de ochi s-o urmreasc pe nefericita Io, preschimbat de Zeus n junc.
Monstrul e ucis de ctre Hermes i atunci nemblnzita oonsoart a celui mai puternic
dintre olimpieni trimite pe urmele ei un tun care o chinuie cu acul lui afurisit.
Vinovat fr vin, Io, al crei destin Prometeu l cunoate, i va recpata nfiarea
de odinioar dup pribegii parc nesfrite.

Prometeu inlantuit este o tragedie greaca antica apartinand lui Eschil,

dramaturg care este considerat parintele tragediei clasice.Tragedia este specia genului dramatic, in
proza sau in versuri , care reprezinta personaje puternice angajate in lupta cu destinul potrivnic, cu
ordinea existenta a lumii ori cu propriile sentimente, de regula cu final fatal.
Dupa cum spune Camus, ceea ce este distinctiv in tragedie, in comparatie cu drama, este faptul ca
fortele care se infrunta in tragedie sunt deopotriva de legitime, deopotriva de inarmate cu argumente
(...) fiecare forta este in acelasi timp si buna si rea (...) iar formulatragica prin excelenta este: toti pot fi
indreptatiti, nimeni nu este drept.
Tot camus afirmaca Tema statornica a tragediei antice este limita care nu trebuie depasita. De o parte
si de alta a acestei limite se intalnesc forte deopotriva de legitime intr-o infruntare vibranta sine
curmata.Prometeu, personajul principal al acestei tragedii, este semizeul care fura focul de la zei, spreal

darui oamenilor, indrazneala pentru care Zeul il va pedepsi, inlantuindu-l de o stanca.Prometeu este in
acelasi timp si drept si nedrept, iar Zeus care il oprima fara indurare are si el dreptatea lui.
Tragicul este dat de nerecunoasterea reciproca dintre Prometeu si Zeus :Erou se revolta si neaga
ordinea care il oprima, iar puterea divina, prin opresiune, se afirma tocmai in masura in care este
negata. Prometeu este razvratit, ii infrunta pe zei si isi apara cu tarie adevarul sau, iar Zeus este
neinduplecat in hotararea sa de a-l pedepsi pentru cutezanta lui.Eroul neaga ordinea care il loveste si
ordinea divina loveste pentru ca este negata. Si unul si altul isi afirma astfel reciproc existenta, chiar in
clipa in care ea este contestata.
Protagonistii acestei tragedii sunt Prometeu si Zeus, desi Zeus nu apare propriu-zis. Primele personaje,
care deschid textul dramatic sunt Cratos si Bia, emisari ai lui Zeus, rolul lor este acela de a-l ajuta si in
acelasi timp de a-l supraveghea pe Hephaistos-fiul infirm a lui Zeus si al Herei, stapanul focului
stralucitor si maestru al ferecariicare trebuie sa indeplineasca porunca tatalui sau, aceea de a-l fereca
pe Prometeu, insa nu isi doreste asta Dar nu cutez sa inlantuiesc cu forta o ruda si un zeu de aceasta
culme bantuita de furtuni. Si totusi, trebuie sa ma incumet. E greu sa nu tii seama de cuvantul
tatalui.Hephaistos are fata de Prometeu o atitudine diferita de cea a lui Cratos, care vrea sa il vada
inlantuit pe Prometeu: Nu il urasti pe zeul urgisit de zei care a daruit pe muritori cu ceea cedoar tie ti
se cuvenea?. Hephaistos il dezaproba pe Cratos si implicit pe Zeus, are fata dePrometeu sentimente de
mila si afectiune: Cumplite legaturi sunt inrudirea si tovarasia;iar datoria care ii revine, aceea de a-l
inlantui pe Prometeu, il chinuie: Vai Prometeu, gemmolcom pentru chinul tau insa nu are puterea de a
se impotrivi. Hephaistos este mai uman, pe cand Cratos are cruzimea rece a oricarei abstractiuni fara
viata.Prometeu nu comunica in nici un fel cu acestia si abia dupa plecarea lor vorbeste,lamentandu-se:
Deoarece i-am inzestrat pe muritori c-un dar de pret port jugul suferintelor,bietul de mine!
Apare apoi Corul Okeanidelor, care sunt simtitoare la durerea lui Prometeu dar in acelasi timp,
tematoare, incearca sa ii imblanzeasca nesupunerea: Prea slobod vorbeste gura ta.Corul joaca un rol
important, participand la actiune pana la final, face comentarii sau il sfatuieste pe erou. Prometheu
povestete Okeanidelor tot ce a fcut pentru oameni, arat ura implacabil a lui Zeus i anun c tirania
acestuia va fi prbuit o dat. Corul este infricosat de curajul lui Prometeu si trage invataminte si
anume ca exista o ordine, ca ordinea aceasta poate fi dureroasa, dar ca si mai rau e sa nu ii recunosti
existenta.Sosete Okeanos, care d eroului sfatul de a se nchina n faa lui Zeus pentru a scpa de
chinul supra omenesc. Daca azvarli din tine vorbe atat de crancene si ascutite, s-ar putea sa le auda
Zeus, oricat ar sta pe jiltul sau de sus si de departe.Prometheu refuz cu ironie.Okeanos, asemeni
Corului si lui Hephaistos, empatizeaza cu suferinta lui Prometeu, insa fricade zei ii face sa nu il sustina.
Aceeai proorocire despre Zeus o face i nefericitei Io, care a suferit la randul ei din voia lui Zeus. Io ii
povesteste lui Prometeu despre chinurile ei de pana atunci, Prometeu face acelasi lucru si ii prooroceste
si viitorul ei .Prometeu este de fapt singur in suferinta sa, inversunarea sa de a-si pastra credintele si a-si
sustine adevarul ii aduce aceasta singuratate. Prometeu nu renunta la hotararea sa nici macar cand
apare Hermes. -Ma iei in ras de parca-s fi copil. -Oare nu esti copil mai fara minte decatun copil cand
speri sa smulgi fie si-o vorba de la mine?. Nici ameninarea, nici mgulirea,nu reuesc ns s frng
mndria lui Prometheu, care din nou anun cderea inevitabil a luiZeus dei tie c tiranul se va
rzbuna groaznic.
Hermes dispare dup ce l-a ameninat pe Prometheu cu o pedeaps cumplit. Curnd dup plecarea lui
fulgerul lui Zeus lovete stnca de care e lnuit Prometheu. Acesta dispare dupce adreseaz soarelui
protestul su mpotriva nedreptii ce-i face tirania.

Prometeu personific omenirea n silina ei permanent de a se lumina i de a scpa de forelecare

mpiedic dezvoltarea ei. Dimpotriv, Zeus nseamn destinul implacabil, tot ceea ce se opune la aceast
mare oper de civilizaie i de eliberare a spiritului. n ciuda faptului c, lasfritul tragediei este zdrobit
de fulgerul rzbuntor al lui Zeus, aceasta nu nseamn nfrngerea sa. n faa tuturor ameninrilor lui
Zeus, eroul nu se apleac, nu se umilete. Dacnu poate lupta efectiv mpotriva tiraniei, el adopt cel
puin o atitudine de sfidare mndr, carevine din convingerea valorii sale i a nedreptii ce i se face.
Aceasta nseamn c omenirea iese din faza de ngenunchiere resemnat i umilit i ncepe s se ridice
n contiina i demnitatea ei.