Titanul Prometeu, im-potrivindu-se vointei lui Zeus, fura din Olimp focul, oferindu-1 oamenilor.

Drept pedeapsa, Prometeu este inlantuit de stancile Caucazului, din ordinul lui Zeus, indurand
suferinte cumplite: un vultur mananca zilnic din trupul sau. Suferinta lui Prometeu este
nemarginita, dar nemarginita este si dragostea lui fata de omenire.

Prometeu este tipul eroului care se ridica impotriva despotismului, care vrea sa schimbe lumea
existenta cu una noua, condusa dupa principiul dreptatii si al libertatii. Prometeu il avertizeaza pe
Zeus ca daca nu renunta la despotismul sau, se va prabusi.In upta lui Prometeu nu are de partea
sa niciun alt sprijin decat constiinta sa si extraordinara putere de rezistenta in fata suferintei.
Semnificativ este faptul ca, pe masura ce suferinta sa creste, creste si puterea lui de a o indura.
Conform legendei, Prometeu va li eliberat de Herakle (Hercule), care va rapune vulturul ce il
chinuia.

Figura lui Prometeu a fost evocata de mari scriitori ai literaturii universale: Hesiod: Teogo-nia:
Munci si zile; Calde-ron: Statuia lui Prometeu: Goethe: Prometeu si Pandora; Shelley: Prorneteu.
descatusat ele.
n mitologia greac, Zeus l-a pedepsit cu cruzime pe Prometeu. L-a nlnuit gol de un vrf
din Caucaz i un vultur lacom i devora n fiecare zi ficatul, care se refcea peste noapte.
Supliciul su era astfel fr sfrit. Prometeu a scpat de suferinele sale ngrozitoare fiind
eliberat de Heracle, care a rpus vulturul cu o sgeat. Totui, pentru ca Prometeu s nu uite
vreodat condamnarea sa, Zeus l-a obligat s poarte o brar fcut dintr-o bucat din vechiul
su lan, deasupra creia se aflase o stnc. Motivul acestei pedepse are legtur cu mitul grecesc
conform cruia Prometeu a furat focul din fierria lui Hefaistos.

Prometeu. Unul dintre cele mai celebre personaje ale mitologiei clasice, fiul unui
titan, Iapet, i al unei nimfe, Climene, de la care se nscuser i Atlas, Menetios i
Epimeteu. Alte tradiii, care constituiau un filon paralel, dar diferit de cel urmat cu
predilecie, l considerau fiul Herei i al gigantului Eurimedon; se spune c ar fi ajutat,
cu securea sa dubl, la naterea Atenei din capul lui Zeus, uneltind apoi mpotriva
zeiei. Iniial era socotit i mesagerul titanilor.
Prometeu era legat de mitul creaiei. Zeii au plsmuit oamenii sub pmnt, din
rn i foc; nu i-au nzestrat ns cu nicio calitate specific, ncredinndu-le aceast
sarcin lui Prometeu i lui Epimeteu. Acesta din urm, un fel de dublu negativ al lui
Prometeu, a vrut s distribuie de unul singur calitile i capacitile creaturilor; dar
le-a mprit prost, animalele fiind dotate cu toate prerogativele necesare
supravieuirii, iar oamenii fiind lipsii de ele. Pentru a remedia situaia, Prometeu a
fost nevoit s fure focul de la zei ca s-l dea oamenilor.
Legat de crearea omului este i tradiia potrivit creia primul om a fost creat de
Prometeu. Era o fiin de o frumusee desvrit, pe care Prometeu a inut-o ascuns
pn cnd Zeus i-a cerut-o, a fcut-o nemuritoare i a aezat-o ntre stele; Prometeu a
creat n acelai fel i ali oameni, modelndu-i din pmnt i ap, iar pe lng ei a
creat i animalele.
ntmplrile ce l-au condus pe Prometeu la gestul care l-a fcut celebru n mitologie
sunt legate de vrjmia dintre titan i Zeus.
n Sicion se ivise o disput n privina unui taur sacrificat, din care doar o parte trebuia
s le fie oferit zeilor drept jertf, iar restul s le rmn oamenilor. Prometeu a fost
chemat s decid ce pri ale victimei li se cuveneau zeilor i ce puteau s pstreze
oamenii pentru ei. El l-a indus n eroare pe Zeus, acoperind cu pielea animalului dou
grmezi egale, una coninnd ns doar oasele taurului nvelite ntr-un strat de grsime
ispititor, iar cealalt bucile bune de carne, ascunse n aa fel nct s nu se vad.
nelat, Zeus i-a lipsit n schimb pe oameni de foc.
Prometeu a ncercat s remedieze situaia, fiind sprijinit n tentativa sa de Atena, zeia
ce i oferise cunoaterea tuturor acelor arte pe care la rndul lui le-a transmis
oamenilor: de la astronomie la medicin, de la matematic la arhitectur, de la tehnica
navigaiei la cea a prelucrrii metalelor. Cu ajutorul Atenei, Prometeu a intrat n
Olimp, a desprins din carul Soarelui, venic arztor, o scnteie incandescent, a
ascuns-o n tulpina scobit a unei trestii i a fugit, nevzut, cu darul su pentru
oameni.
Zeus i-a dat ns seama de furt, vznd n deprtare lumina focului strlucind printre
oameni. nfuriat c a fost tras pe sfoar, i-a pedepsit i pe oameni, i pe autorul
furtului. Oamenilor le-a trimis sursa tuturor relelor, Pandora, o tnr superb de care
acetia s-au ndrgostit, iubindu-i astfel propria nenorocire; lui Prometeu i-a rezervat
o pedeaps crud, punndu-l pe Hefaistos s-l nlnuiasc n vrful muntelui Caucaz
(trebuie s fi fost vorba nu doar de lanuri, ci de un stlp care i strbtea ntregul corp,
pentru ca abilul Prometeu s nu aib nici o posibilitate de a se elibera); n fiecare zi un
vultur cobora din cer i i mnca ficatul, care se regenera peste noapte, tortura fiind
astfel nesfrit.
Pedeapsa trebuia s fie etern; sau, cum preciza Eschil n tragedia pierdut Prometeu
purttor de foc, s dureze treizeci de mii de ani; sau, cum apare tot la Eschil,
n Prometeu nlnuit, s nceteze dup treisprezece generaii. Prometeu a fost eliberat
de Heracle, care a ucis vulturul i a smuls lanurile titanului.

Cu Prometeu nlnuit (470 . Hr.) trilogia mai cuprindea piesele,
pierdute, Prometeu, purttor al focului i Prometeu eliberat ne ntoarcem la mit.
Iar mitul urc pn la nceputurile lumii, cnd zeii i titanii se prinseser ntr-o uria
ncletare (titanomahia) i nu se tie a cui ar fi fost biruina dac Prometeu, el nsui
un titan, nu l-ar fi sprijinit pe Zeus. Dar Prometeu, cu individualitatea lui pronunat,
nu-i rmne fidel crmuitorului din ceruri. Privind n jos, la pmntenii netiutori, l
apuc mila i de dragul lor fur, din vatra lui Hefaistos, scnteia care va aprinde focul
i la bieii pmnteni. Prometeu, ca un geniu civilizator, i nva meteugurile
(plugrit, navigaie) i alte iscusine (scris, citit). Ceea ce declaneaz suprarea
grozav a mai-marelui zeilor, care d curs pornirilor lui despotice poruncind, cu vorbe
stranice, nlnuinea de o stnc a celui care l nfruntase.
i caznele lui Prometeu, binefctorul pe care unii l-au asemuit cu Iisus -, ncep.
Suferinele sunt cumplite, dar sdtorul nu cere iertarea care ar putut s-l mntuie
de chinuri. Ba mai mult, ca un rzvrtit fr team, l blestem pe opresorul su,
prevestindu-i cderea. Cuprins de neliniti, Zeus l trimite pe Hermes s afle mai
multe n legtur cu aceast profeie. Seme, pn la Dumnezeu, Prometeu refuz.
Un fulger al tiranului lovete stncile de care Prometeu e nctuat i bolovani colosali
l ngroap sub mormanele prvlite peste dnsul.
Astfel se sfrete, n pies, povestea care, n mituri, continu. Un vultur, trimis de
Zeus, i sfie lui Prometeu, mereu nesupus, mereu nemblnzit, ficatul iar i iar.
Supliciul ia sfrit atunci cnd centaurul Chiron, devorat de dureri insuportabile
pricinuite de o ran provocat de Heracles, coboar n Intern, nlesnindu-i eliberarea.
S-ar prea c, n confruntarea dintre Zeus i Prometeu, autorul l privilegiaz pe
titanul al crui nume a intrat n fondul de cuvinte ce exprim grandoarea. n ce-l
privete pe Zeus, Nici el nu scap de sfritul ce-i e scris. Cci, aa cum tim deja,
ne-ndurate-s vrerile Destinului. Dar i ncpnarea lui Prometeu, care l ursete
singurtii, e mpins pn acolo unde, cum am vzut, hybrisul decide osnda
(Hermes: Nu crede tu c drz semeia ta/ E mai frumoas dect cuminenia). Pus
la cazne, Prometeu las ns, prin gestul su suprem-binefctor, impresia unei fore
care, pn la urm, a nvins.
nc o poveste se mpletete cu aceea a titanului intuit de o stnc. Aceea a lui Io,
gingaa fecioar care strnete patima de iubre nesios a lui Zeus i, ca urmare,
gelozia ntrtat a soiei acestuia, Hera. Protectoarea cstoriei l pune pe Argos cel
cu o sut de ochi s-o urmreasc pe nefericita Io, preschimbat de Zeus n junc.
Monstrul e ucis de ctre Hermes i atunci nemblnzita oonsoart a celui mai puternic
dintre olimpieni trimite pe urmele ei un tun care o chinuie cu acul lui afurisit.
Vinovat fr vin, Io, al crei destin Prometeu l cunoate, i va recpata nfiarea
de odinioar dup pribegii parc nesfrite.
Figura lui Prometeu a inspirat pictori (Michelangelo, Titian, Ribera, Salvator Rosa
.a.), compozitori (Beethoven, Liszt, Saint-Sens), scriitori (Goethe, Byron, Gide; de
la noi, Victor Eftimiu).
Orestia (458 .Hr.), singura trilogie din creaia dramatic a Eladei, pstrat, i are
substratul n ceea ce legenda numete tragedia Atrizilor. O tragedie fr seamn.
nainte de a intra n povestirea analitic a celor trei piese, o descindere n mit e cel mai
bun preludiu. E vorba de doi frai, Atreu i Tieste, blestemai de tatl lor, Pelops,
pentru c l uciseser pe un frate vitreg. Dup un rstimp n care cei doi sunt izgonii
din cetate, Atreu va ajunge pe tron. Dar ntronarea, pe care o rvnise, nu-i tihnete,
ntruct afl c Tieste se nfrupt din farmecele nevestei lui. l alung bineneles, dar
dup un timp l recheam, ca pentru o mpcare. D pentru el i un osp, la care, cu o
fantezie monstruoas, i ofer, printre bucate, hlci din trupul copiilor acestuia, pe
care i ucisese. Reacia lui Tieste este un blestem: neam de neamul lui Atreu s se
omoare ntre dnii.
i cu aceasta ajungem la Agamemnon, capodopera capodoperelor (Goethe). S-a
ncheiat rzboiul Troiei. Agamemnon, din spia lui Atreu, se ntoarce nvingtor.
Acas l ateapt, cu
vorbe mieroase soia, Clitemnestra. Femeia, personaj de o anume complexitate, nu
doar c i fusese necredincioas, intrnd n dragoste cu Egist, odrasla lui Tieste, dar i-a
pus gnd ru soului legiuit. Ajutat de amant, l ucide pe Agamemnon, fapt atroce
pe care nu o regret, mai ales c are i un argument care ine de simmntul matern.
Brbatul ei o jertse, naintea plecrii la rzboi, pe fiica lor, Ifigenia, pentru ca zeii s
dea vnt prielnic corbiilor pornite spre Troia. i Egist, n definitiv, ca u al lui
Tieste, se crede ndreptit s ucid.
i apoi, nu era o sentin strveche? O rosteste ptima Clitemnestra: Ce-am
fptuit/ Era sortit. i uit, cnd spune aceste vorbe, nenfrnarea. n inima ei
capabil i de iubire i de ur sentimentele se nvlmesc. O zgndr faptul c
Agamemnon a adus-o cu sine, captiv, pe tnra Casandra, fiica troianului Priam,
preoteas a lui Apolo (ale crei profeii, ca urmare a suprrii zeului, cruia ea nu-i
oferise graiile, nu le crede nimeni, dei se mplinesc intotdeauna). Casandra, care,
avnd darul de a vedea n viitor, prevestete: Ce-i scris s vie va veni.
Legea talionului (Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte!) i urmeaz cursul.
Vrsarea de snge duce la vrsarea de snge. Zeii au o vin, pentru c s-au amestecat
cum nu trebuie n destinele muritorilor, dar i acetia s-au complcut n pcat (de
pild, Clitemnestra privete cu voluptate i cu un morbid fior poetic sngele lui
Agamemnon: ,,o dulce rou a morii). Au
greit nu dintr-un impuls de moment, ci pregtind pe ndelete crima. Iertarea nu poate
veni de niciunde: dac apele toate/ Pe-o albie numai s-ar scurge/ Nu pot niciodat
s spele/ O mn ptat de snge.
Povestea nu s-a sfrit, ea continu n Hoeforele (Purttoarele de libaiuni)
i Eumenidele. Omorul svrit de Clitemnestra nu avea cum rmne nepedepsit. Iar
instrumentul puniiunii zeieti este Oreste, fiul lui Agamemnon i al Clitemnestrei. Cu
ajutorul surorii lui, Electra, i ndemnat struitor de Apolo, Oreste, ntorcndu-se n
Argos i dndu-se drept un cltor venit s anune moartea.. lui Oreste, l ucide pe
Egist i, dup un dialog de intensitate dramatic, pe mama lui, Clitemnestra.
i-a rzbunat printele, dar a comis un matricid. N-a svrit omorul cu snge rece. n
sufletul lui s-a dat o lupt (E mama mea, am dreptul s-o omor?), iar oviala care l-
a cuprins semnaleaz o licrire n cugetul su, care ncepe sa se desprind de morala
barbar a rzbunrii cu orice pre, fiindc aa au vrut zeii. Iar acest nceput de
desprindere de sub presiunea fatalitii il face pe Oreste ntr-o msur rspunztor de
fapta sa. Simmintele de fiu cedeaz n faa datoriei de u. El nu putea s nu rzbune
uciderea printelui su.
Dar toate astea l cost. O vreme, pare c Oreste i-a pierdut minile. ngrozit de ce a
fcut i urmrit de Erinii, aceste zeiti care nu las pedepsit o frdelege, tnrul se
refugiaz n templul lui Apolo. i cu asta intrm n arealul dramatic al Eumenidelor.
Ca s le mai astmpere zelul, Apolo, cel care-l mpinsese pe Oreste la crim, le
adoarme pe Erinii. Pentru scurt timp ns, umbra Clitemnestrei, ieit din mormnt,
certndu-le pentru apatia lor. Furiile care simbolizeaz convulsiile remucrii vin
iar pe urmele lui Oreste i l ajung, chiar i n templul zeiei Palas Atena, unde
hituitul, sftuit de Apolo, cuta protecie.
Va urma o judecat, la care urmritoarele, dezlnuite, cer pedepsirea fptaului,
ameninnd c altel vor potopi Atena cu nenorociri. ns neleapta Atena, la fel i
Apolo i iau aprarea lui Oreste, zeia promind Eriniilor c le va consacra un cult,
ntr-un sanctuar al lor. Ca prin minune suntem, doar, n plin poveste -,
nverunatele duhuri ncolcite de erpi se preschimb n Eumenide, diviniti
fctoare de bine, proteguitoare.
Viitorul pare mai surztor, chiar utopic (,,Blestemul vechi strpit s fie). Slbaticia
urii, innd de o moral a nceputurilor, e lsat n urm. Rzbunarea nu va mai fi s
e un imperativ din tat n fiu, cu moarte pentru moarte. Asumat, vinovia va trebui,
ntr-un fel sau altul, pltit, o fapt rea, fie i dictat de onoarea de familie,
nemaiputnd fi pus doar n seama destinului. Cel ce ia viaa altuia dispune, ncepe s
dispun, de liberul-arbitru, de aceea el nu poate fi iertat dect dup ce ispete.
i totui, orict muritorii ar fi ncercai de ndoial, orict ar cuta s se mpotriveasc,
destinul i urmeaz cursul. Vrerii Moirelor (Parcelor) pn i Zeus i se supune. Iar
dac peste bietul om se abate o anatem, afurisenia se va rsfrnge i asupra
descendenilor. Cel care cade n greeal, ntr-o greeal grav, i expune
descendenii unor pedepse cutremurtoare.
Mitul
Prometeu a fost un Titan razvratit impotriva lui Zeus, dar prieten al oamenilor care le-a daruit
focul si ratiunea si i-a invatat mestesugurile esentiale; este pedepsit de Zeus pentru activitateasa
de erou civilizator.
Pe un povrni al Olimpului, Prometeu se destinuie iubitei sale, nimfa Eromeni: prsind odat
incinta fastuosului palat al lui Zeus, ntlnit dou fiine oropsite de zei i adpostite n peteri, pe
Than i Li. Erau primii oameni pe care titanul i-a nvtat sa vorbeasca, sa rada, si ,,sa umble
drept, cu fruntea in sus! Dorinta lui fiind sa faca ,,din fiare oameni,din om un semizeu,
Prometeu fura focul din Olimp si-l aduce pe Pamant. Desi nu-i dezaproba fapta, zeita Themis,
mama lui, se teme ca aceasta poate avea urmari neplacute. Temerile ei se adeveresc in
urmatoarele doua acte.
Hefaistos se plange lui Zeus ca focul i-a fost furat, si vinovatul este adus in lanturi. Zeus
intentionase sa scuture ,,parazitii pamantului si sa zvarle ,,in lume un pumn de oameni noi,
dar Prometeu ia zadarnicit planurile prin fapta lui nesabuita. Titanul il infrunta pe Zeus si-i spune
ca stie cine il va detrona. Pentru ca refuza sa destainuie numele uzurpatorului, Phoibos Apolom
si Hefaistos il duc sa-l tintuiasca pe un pisc stancos al Muntelui Caucaz, unde un vultur ii va
ciuguli ficatul. In speranta ca vor obtine iertarea, Themis si Eromeni staruie zadarnic pe langa
Zeus, care nu se invoieste sa-l elibereze pe razvratit, daca acesta nu-I va spune cine il va detrona.
Hefaistos se arata fara pic de mila in timp ce il tintuieste pe Prometeu de stanca si blandul
Phoibos Apolom cauta sa-i tempereze zelul diabolic. Dupa plecarea lor intra in scena Eromeni si
Themis si-l roaga pe titan sa cada la invoiala, rascumparandu-si libertatea prin dezvaluirea tainei
ce-l sperie pe Zeus. Dar Prometeu se impotriveste si le cere sa vina peste o mie de ani.
Prometeu e elibarat intamplator de Herakles, care ucide vulturul.
Ceea ce impune la Prometeu este dispretul sau fata de zei, asa cum la arbustii prafosi de pe
dambul din spatele casei impune faptul ca nu iau culoarea pietrei. Pedepsit de zei ,,pentru ca a
iubit prea mult oamenii, cum zice Eschil, titanul trebuia sa stie ca amnezia are aspectul stancii ,
si ca maretia lui sta in curajul de a-si infrunta, cu acelasi orgoliu cu care a furat focul , greata
dureroasa pe care o simte in timp ce vulturul ii sfasie carnea. Adevaratul Prometeu sufera
infricosator, singur pe o stanca siroind de soare, amintindu-si cum s-au petrecut lucrurile, mai
intai la impartirea unui animal sacrificat unde el, titanul, l-a maniat pe Zeus reservandu-i partea
cea mai rea, apoi celelalte; focul, care este pentru el ceea ce era Sfinxul pentru Oedip, puncte
unde viata i s-a schimbat esential, capatand un sens la care va raporta apoi totulSingur, intr-o
betie de lumina, de albastru si sa nu poti sa uiti, sa nu poti sa ierti, sa deschizi ochii doar pentru a
privi sumbrul cer, sa deschizi buzele doar pentru a murmura ca nimeni nu poate fi egalul zeilor
decat dupa ce a dispretuit frica si si-a contemplat mainile, toate acestea cer, firesc, un inteles mai
adanc ca sa aiba dreptul la glorie. Prometeu se crispeaza, pentru a nu urla, dar mai ales pentru a
nu regreta pricina suferintei sale. Il doare carnea sfasiata de vultur, iar aceasta e cea mai vie
dovada a focului furat de la zei. Vorbele lui sunt din ce in ce mai limpezi, pe masura ce ghearele
vulturului il fac sa striveasca de durere cuvintele
,, Acest vultur e dovada libertatii mele in fata cerului. El imi scurma ficatul, dar ceea ce
urmareste Zeus este sa-mi ucida memoria, sa ma faca sa uit ca am furat focul si l-am dat
oamenilor
,,Dar n-am furat focul ca sa-l arunc in noroi..
,,Ar trebui sa le strig zeilor: Iata de ce am furat focul si l-am dat oamenilor; pentru ca voi nu-l
meritati! La flacara lui, oamenii vor spera, in schimb buzele voastre surad la fel pe intuneric ori
in lumina
Socotit fiu al Titanului Iapetos si al Nimfei Klymene, Prometeu e insa o divinitate complexa, in
unele variante, un demiurg participand impreuna cu fratele sau Epimetheus, din sarcina zeilor, la
antropogonie (oamenilor, facuti din resturi de materie ramase de la crearea animalelor, le
echilibreaza fiinta cu focul furat de la Hephaistos si ratiunea furata de la Athena), apoi singur la
instruirea omenirii, pe care o invata navigatia si agricultura, ca si numeroase alte arte si
mestesuguri; apoi, o salveaza ca specie de la potop, ajutand si instruind perechea supravietuitoare
Deukalion si Pyrrha; de asemenea, dupa o versiune, in cele din urma iertat si primit in Olimp,
dupa ce, ranit si vrand sa scape de suferinta, Centaurul Hiron isi schimba nemurirea pe
mortalitatea lui Prometeu. Mitografiile vechi ii reduceau activitatea numai la rapirea focului:
,,Viteazul fiu al lui Iapetos a stiut sa-l amageasca [pe Zeus] si a furat, intr-o nuia gaunoasa, lumin
stralucitoare a neostenitului foc (Hesoid, Theogonia, v. 561-569). Aceasta ii si deruta pe unii
comentatori, adesea improvzati, care au incercat sa descifreze originea mitizarii focului:
,,Primejdia pe care o reprezentau pentru aristocratia preoteasca incercarea de a pune stapanire pe
fortele naturii constituie sensul fundamental al mitului lui Prometeu. Focul a apartinut de la
inceput cerului: omul nu avea nici un drept sa si-l insuseasca (John D. Bernal ). Raportul
cronologic e insa invers: desoperirea focului precede construirea religiei; cum se vede mai clar in
cultul focului la iranieni, focul a fost sacralizat tocmai spre a nu fi uitata sau respinsa de oameni
producerea lui artificiala. Focul furat a fost adus de Prometeu intr-o tulpina de trestie
mediteraneana, din specia nartex (ferula communis) care are intr-adevar o maduva lent
combustibila, arzand mocnit fara a incendia lemnul tulpinii. In acest sens, Prometeu are mai
multi similari in mitologia generala. Filologii indianisti au sugerat, pentru numele Prometheus,
un etimon sanscrit: pramatha (producator de foc prin frecare), care insa nu se acorda cu ideea
mitica a foculuifurat din cersi ascuns intr-o ferula, o idee ce pare mai legata de obtinerea
indrazneata a focului dintr-o padure incendiata de traznet. La origine, in simbolul prometeic este
continuata vechea dualitate arica a focului, care reiese mult mai clar din mitologia vedica (cei doi
Agni :focul benefic si focul malefic).Traditia greaca a redus insa, prin sinteza, atributele
prometeice la cele pozitive, recompunand personajul in ipostaza de erou civilizator complex,
intrucatva un Adam, creator de semintii omenesti, insa numai dupa potopul universal. Dar
catalogul atributelor prometeice este mult mai bogat : ,,Numai eu - spune Prometeu - am stat
stavila pentru ca, doborate de traznet, fapturile omenesti sa nu ajunga sa populeze tinutul lui
Hades. Smulgandu-i pe oameni ,,din prostia in care zaceau, Prometeu i-a facut ,,iscoditori si
mestesugari. ,,Nestiind sa foloseasca nici caramizile, nici cheresteaua pentru a-si cladi case
luminoase, [oamenii] traiau ca lacoma furnica, in bordeie intunecoase sapate sub pamant; dupa
arhitectura, Prometeu le-a oferit astronomia, facandu-i sa observe ,,rasaritul si, cee ce e si mai
greu de recunoscut, asfintitul astrelor. De la starea arcadica primordiala el i-a ridicat la
cunoastere si civilizatie (asa cum sugereaza chiar doua etimologii propuse pentru numele
Prometheus: prometheomai a purta de grija si prometheia - previziune); traditia transcrisa de
Eschil indica un zeu poliatributiv: ,,Pentru ei am gasit cea mai frumoasa dintre stiinte: aceea a
numerelor; am alcatuit imbinarea literelor si am intemeiat memoria, muma Muzelor, sufletul
vietii. Eu am fost cel dintai care am pus vitele la jug. []. Prin mine, telegarii invatati la ham au
ajuns sa traga carele, intru desfatarea belsugului. Nimeni altul decat mine n-a inventat aceste
trasuri inaripate in care navigatorii pot rataci pe mari []. Prin amestecurile salvatoare pe care i-
am invatat sa si la faca, toate bolile se vindeca. Eu am intemeiat, in toate ramurile, arta de a ghici
viitorul. []. Bunurile folositoare ingropate in pamant: arama, fierul, argintul si aurul, cine s-ar
putea lauda ca le-a descoperit inainte de mine? Urmand descrierea atributiva a lui Eschil,
tindem sa vedem in Prometeu simbolul omului ridicat peste conditia arcaidca a salbaticiei, un
homo inventator , mai mult decat un simplu homo labilis (Eschil, Prometeu inlantuit, I,2,3;III,1).

In concluzie Prometeu reprezinta forta inteligentei care l-a eliberat pe om de ignoranta si sclavie.
Suferintele indurate de Prometeu, deci de geniul activ, dinamic, temerar, sunt inseparabile de
maretia acestuia care lupta impotriva opresiunii si prejudacatilor de orice fel.

Eroul cilizator are atributele unui demiurg si se caracterizeaza ,,prin sfidatoarea lui libertate de
creatie. Iata apoi o alta trasatura pe care o vom intalni si la tandremul Prometeu-Epitemeu :
,,Chipul eroului civilizator ne propune inca o enigma. Adesea avem in fata o pereche de gemeni,
dintre care unul este cu adevarat eroul, fratele sau marginindu-se la rolul sau nerod care il
parodiaza pe eroul autentic.
Atena a fost orasul unde fiul lui Iapet s-a bucurat de o popularitate sigura: dovada sunt
sarbatorile celebrate in cinstea lui. Ne-o spune Pausanias:
,,In Academie exista, de asemenea, un altar al lui Prometeu, care este punctul de plecare al unei
intreceri ce se indreapta spre oras si care se face tinand in maini torte aprinse. Intrecerea consta
nu numai in a sosi cel dintai, ci si in a pastra torta aprinsa.
Sarbatorit la Atena, alaturi de protectoarea cetatii si de Hefaistos, prometeu, divinitatea olarilor si
faurarilor, era contestat de argieni, care pretindeau ca regele lor Phoroneus, fiul lui Inachos si
fratele urgistiei Io, a adus focul din cer si ,,a adunat lalolalta el cel dintai pe oamenii care traisera
pana atunci raspanditi, locuind unii intr-o parte, altii intr-alta.
Tragedia este o specie a genului dramatic, n proz sau n versuri, reprezentnd personaje
puternice angajate n lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existent a lumii ori cu proprile lor
sentimente, acest conflict soluionndu-se cu moartea eroului.
Tragedia este o form de dram caracterizat de seriozitate i demnitate, care de obicei implic
un conflict ntre un personaj i o putere superioar, ca de exemplu legea, zeii, soarta sau
societatea. Originile ei sunt obscure dar cu siguran c este un produs al bogatelor tradiii
poetice si religioase al vechii Grecii. Mai precis, originile sale pot fi regsite in ditirambi,
cnturile i dansurile care l celebrau pe zeul grec Dionisos, mai trziu preluat de romani ca
Bachus. Se crede c spectacolele acestea extatice i legate de butur au fost create de satiri,
fiine pe jumtate api care l nconjurau pe Dionisos la petreceri. De asemenea, o alt origine a
termenului este legat de cuvintele greceti tragos semnificnd ap i aeidein- a cnta,
combinate dnd cntece ale apilor, din care a rezultat tragedie.
Teorii ale tragiculi
Filosoful grec Aristotel arat in capodopera sa Poetica faptul c tragedia are ca efect catharsis-ul
(purificarea) de mil i fric a publicului datorit sentimentelor i suferinelor personajelor din
opera dramatic. Nu toate operele care sunt subsumate categoriei tragice au ca rezultat acest tip
de final cathartic, chiar unele dintre ele au deznodmnt neutru sau care tinde spre fericit. n
orice caz, ce anume constituie o "tragedie" este o ntrebare destul de frecvent. Unii sunt de
prere c
[formulare evaziv]
orice poveste cu un final trist este o tragedie, alii cred
c
[formulare evaziv]
povestea trebuie s ndeplineasc o serie de cerine pentru a putea fi considerat
drept tragedie (fenomen adesea observat la Aristotel).
Tragedia greac
Literatura greac ar include trei mari scriitori tragici ale cror opere nc se mai
pstreaz: Sofocle, Euripide i Eschil. Cel mai mare festival al tragediei greceti era Dionisia,
unde cei mai proemineni dramaturgi i trimiteau de obicei creaiile, cte trei tragedii i o pies
satiric fiecare. Teatrul roman nu pare sa fi continuat aceast tradiie. Seneca a preluat poveti
greceti, ca de exemplu Fedra, n piese de teatru latine. Totui, tragediile sale au fost mai degrab
privite ca piese de budoar, destinate cititului ntr-o mai mare msur dect reprezentrii pe
scen.
Un procedeu teatral favorit al multor creatori de tragedie greci a fost ekkyklma, un car ascuns n
spatele scenei care putea fi adus pe scen pentru a arta consecinele unui eveniment care s-a
petrecut n afara scenei. Acesta privea de obicei o crim brutal, un act de violen care nu putea
fi pus n scen, dar ale crui efecte trebuie s fie vzute de celelalte personaje pentru a avea
ineles i rezonan emoional. Un exemplu faimos al folosirii lui este omorul lui Agamemnon
n prima pies a lui Eschil, Orestia, cnd trupul mcelrit al regelui este adus pe scen n
procesiune pentru a fi vzut de toi. Variaiuni sunt folosite n tragedii i n alte piese pn n ziua
de azi i dramaturgii l consider folositor pentru a arta consecinele extreme ale unor aciuni
umane. Un alt astfel de procedeu era macaraua, mechane, care servea la ridicarea unui zeu sau a
unei zeie pe scen cnd se presupunea c intra zburnd. Acesta a dat natere unei expresii: deus
ex machina (zeul din mainrie), adic o intervenie surprinztoare a unui factor extern
neprevzut care schimba cursul unui eveniment.
Nietzsche i-a dedicat faimoasa carte, Naterea tragediei, unei discuii despre originile tragediei
greceti. A identificat aceste rdcini n ritualurile primitive, n unirea forelor apolinice i
dionisiace, i a mers pn la moartea ei odat cu Socrate.
De fapt sunt n tradiia greac doi zei Hermes, suprapui dar necontopii total, considerai de
obicei ca dou ipostaze ale aceluiai zeu i uneori chiar ca diviniti deosebite:
Hermes arcadianul, socotit fiu al lui Zeus i al pleiadei Maia, era un zeu de rang secundar i
mesager al zeilor din Olimp, totui investit cu numeroase atribute care i compun o structur
eclestic, aproape paradoxal. Divinitate sincretic, rezultat din fuziunea mai multor zeiti
arhaice locale, Hermes Arcadianul (numit uneori i Hermes Psyhopompos - Cluza
sufletelor spre Hades) devine cu vremea zeu pastoral, ocrotind turmele i cirezile; apoi,
venerat n ceti, este zeul negustorilor greci, dar totodat i oratorul arhetipal (socotit de
tradiie descoperitorul elocvenei), un zeu cltor, atlet, patron al jocurilor i exerciiilor
gimnastice, protector al memoriei didactice i al colilor, paznicul sacru al drumurilor i
porilor de acces, inventatorul iterei sau al lirei (pe care, potrivit imnului homeric Ctre
Hermes, I - a confecionat-o dintr-o carapace de broasc estoas, nfignd n ea 7 tulpini
retezate de trestie pentru susinerea coardelor din mae de oaie i nfurnd cutia de
rezonan n piele de bou, braele lirei fiind lucrate tot din trestie sau dintr-un lemn curbat).
Acest Hermes a ajuns patron chiar i al hoilor, dar i simbol al forei profetice (ntruct el
dirija spre oameni visele premonitorii emanate de Zeus); dar era i simbolul
planetei Mercur(grec. Hermes). Paralel, exist i cultul unui Hermes falic, care, dei
secundar, pare s divulge o origine cultural primitiv ( - piatr falic); astfel, el
reprezint la un moment dat idealul elen al efebului. Ca pereche erotic a Afroditei,
simbolizeaz mpreun cu ea cele dou principii, masculin i feminin, ale succesiunii
generaiilor. n plus, ar fi fost i zeu al vntului, de unde, dup unii interprei, ar deriva
funcia sa principal, de mesager al Olimpului. Mitul su biografic spune c Hermes s-a
nscut ntr-o peter din Arcadia (muntele Kylene) i ndat dup natere a fugit din scutece
n Tessalia, furnd cirezile fratelui su Apollon. Nezrit dect de ciobanul Battos i
ascunznd vitele, s-a ntors n grota natal unde, gsind o broasc estoas, a fcut din
carapacea ei o lir. Apollon, dei venise furios s-i ia napoi cirezile, s-a lsat cucerit de
sunetele necunoscute ale noului instrument muzical i, n schimbul lirei, i-a lsat lui Hermes
toate vitele, iar alt dat i-a druit i vestitul caduceu, care ajunge simbolul nedesprit al lui
Hermes, completat cu alte dou simboluri: plria cu boruri largi i sandalele naripate de
aur. Tot Apollon l-a investit i cu funcia de crainic divin. Lukian din Samosata i face un
portret complex i ironic, n autocaracterizare ("Sunt singurul dintre zei care nu apuc s dorm
nici noaptea, cci sunt nevoit s conduc sufletele n lcaul lui Pluton" sau: "Ziua stau n
palestre, servesc de crainic n adunri i dau povee oratorilor; mai trebuie s fac ordine i n
treburile celor mori" - Dialogurile zeilor, XXIV).
Hermes Trismegistus este un zeu sapienial, n ipostaza sa de zeu triplu, recompus n miturile
greceti dup modelul zeului egiptean Thot, dar adesea fiind numai numele onorific grec al
acestuia. Hermes Trismegistus este zeul cunoaterii secretelor divine, autorul unor cri
iniiatice sacre, hermetice (preluate de la Thot), zeu cu atributul profeiei, educator al
preoilor, legislator, astronom i astrolog, ocrotitorul scrisului, al geografiei i cosmografiei
i patronul medicinei, deopotriv inventatorul vorbirii articulate, al ritualului sacrificiilor, al
scrierii, al palestrelor, al lirei cu 3 coarde i descoperitorul mslinului. Dintre autorii antici,
Diodor din Sicilia l identific total cu zeul egiptean Thot. De altfel, srbtorile consacrate lui
Hermes aveau o nuan intelectual.