Caracterizarea unui personaj dintr-o baladă

Ciobanul moldovean din balada “Miorița”

Inspirată din motivul transhumanței, balada „Miorița”, în varianta publicată de Vasile Alecsandri în volumul
„Poezii populare ale românilor”(1852), dezvoltă filozofia populară despre moarte, despre eternele întrebări legate de
sensul existenței. Creatorul anonim angajează în desfășurarea acțiunii, atât personaje reale – ciobanașul moldovean,
ciobanul ungurean, cel vrâncean, măicuța bătrână -,cât și fabuloase, cum este mioara năzdravană sau elementele naturii
umanizate prin personificare.
Ciobanașul moldovean este personajul principal, real ,deoarece el participă la toate momentele acțiunii. Este un
personaj mitic, întrucât prin atitudinea lui simbolizează înțelepciunea populară a acceptării morții ca pe un dat firesc al
vieții umane.
Portretul său este complex, conturat atât prin caracterizare directă realizată de narator, de măicuța bătrână, cât și
prin caracterizare indirectă rezultată din relația cu miorița, din atitudinea față de ceilalți doi ciobani, din concepția sa de
viață, din atitudinea față de moartea posibilă.
Portretul fizic al eroului este realizat în mod direct din perspectiva măicuței bătrâne. Feciorul deține o frumusețe
parcă ireală, transfigurată de duioșia și dragostea maternă: „Cine mi-au văzut / Mândru ciobănel / Tras printr-un inel? /
Fețisoara lui, / Spuma laptelui; / Mustăcioara lui, / Spicul grâului; / Perișorul lui, / Pana corbului; / Ochișorii lui, / Mura
câmpului.” Abundența diminutivelor – “ciobănel” , “fețișoara” , “mustăcioara” – și a adjectivului-epitet „mândru”
exprimă acea mângâiere sufletească pe care numai mama o poate transmite prin cuvinte simple, dar evocatoare de
puternice trăiri. Fiecărei însușiri fizice îi este asociat un element al naturii, dovadă a comuniunii lui cu natura: pielea este
albă precum “spuma laptelui” , mustăcioara ca „spicul grâului”,părul și ochii negri ca „pana corbului” și ca „mura
câmpului”. Astfel, portretul ciobanașului capată valențe picturale, în care cromatica se vizualizează expresiv și delicat prin
intermediul metaforelor.
Trăsăturile fizice ale tânărului sugerează totodată trăsăturile lui morale, atât în zona sensibilității, cât și în aceea a
priceperii și pasiunii sale pentru meserie. Astfel, în expozițiunea baladei se evidențiaza, prin caracterizare directă realizată
de narator, hărnicia ciobanașului care este „mai ortoman”, are „oi mai multe”, “cai învățati” , „câini mai bărbați”.
Prin mijloace indirecte de caracterizare – gânduri, sentimente, relația cu personajele – sunt reliefate și alte
trăsături morale ale protagonistului. Este o fire blândă și iubitoare, prietenos și sensibil, deoarece, în eventualitatea morții,
dorința lui este de a rămâne alături de cei dragi – „să fiu tot cu voi” , „să-mi aud cânii” – și să fie îngropat „în strunga de
oi”.
Înzestrat cu o stăpânire ieșită din comun și dovedind mult curaj,el nu se lamentează și nu își ia măsuri de apărare
în momentul în care află de complotul urzit împotriva sa de ciobanul ungurean și de cel vrâncean.
Pasionat de meserie, ciobanașul nu se poate despărți nici de fluierele sale, care constituie un simbol pentru
sensibilitatea și duioșia sufletului, pentru că în testamentul liric nu uită fluierașul „de fag”,pe cel de „os” și pe cel „de
soc”, pe care dorește să le aibă cu sine veșnic. Încredințat că dragostea dintre el și animalele sale este reciprocă,
imaginează că, în eventulitatea morții,acestea „or plange cu lacrimi de sânge”.
Deși tânăr, ciobanașul este înțelept, deoarece acceptă moartea ca pe un final firesc al vieții ,imaginând o nuntă cu
elemente cosmice între care se va reintegra prin nefiinta.El insereaza aici, cu delicatete sufleteasca, o credinta populară
ancestrală, aceea că atunci când cade o stea moare un om :„Că la nunta mea / A căzut o stea”.
Grijuliu și iubitor, el nu vrea ca mama să afle despre steaua căzătoare, fiind preocupat de durerea sfâșietoare pe
care aceasta ar simți-o în eventualitatea morții sale: „Iar la cea măicuță / Să nu-i spui,drăguță, / Că la nunta mea / A căzut
o stea.”
Portretul ciobanașului compune un personaj mitic, de o neasemuită frumusețe fizică și morală, asemanator unui
Făt-Frumos din basmele populare, înzestrat cu cele mai alese trăsături.
Sub aspect compozițional, portretul ciobanului moldovean se conturează pe doua planuri: cel al prezentării
directe a însușirilor fizice, așa cum exista ele în inima și în mintea mamei sale, și cel ideatic, care evidențiază modul de a
gândi, de a privi și de a concepe viața și moartea. Acestora li se adaugă o precizare directă a naratorului referitoare la
starea materială a personajului, care este motivul invidiei celor doi ciobani. Liantul dintre cele doua planuri îl constituie
tensiunea emoțională puternică, lirismul și dramatismul textului, deoarece personajul gândește,reacționează și se exprimă
într-o situație limită.
Prin toate aceste calități deosebite, protagonistul baladei trezeste în sufletul cititorului nu compasiunea, ci
admirația și prețuirea, deoarece el întruchipează însușirile alese ale omului din popor,cu o gândire și înțelegere profundă a
fenomenelor. Din portretul ciobanului răzbate mai degrabă un protest puternic împotriva unei morți premature, nedrepte,
nefirești și de aceea absurde.

1
2