Problema mult discutată a trecerii de la paleoliticul mijlociu la paleoliticul superior în Europa,o etapă a

trecerii de la stadiul paleantropin (Neadertal) la cel neantropin (Homo Sapiens) a avut loc, în zone diferite,
între anii 40.000 și 30.000 î.e.n.
Pe teritoriul României, cât și cel est-european nu au fost locuite la începutul paleoliticului superior de
purtătorii culturii perigurdiene ci de populații aurignasciene, care în prima lor etapă de dezvoltare foloseau
tehnica musteriană. Astfel inventarul litic conține pe lângă piese aurignaciene timpurii, un număr de piese de
tip musterian: răzuitoare așchiale, vârfuri Levallois.
Aurignacianul și musterianul din România sunt reprezentate prin așezări situate atât în peșteri cât și în
aer liber. În majoritatea peșterilor cercetate, cum ar fi: Baia de Fier, Cheia Dobrogea , Gura cheii Râșnov,
nivelurile de locuire sunt de scurtă durată, conțin un număr mai mic de piese, îndeosebi lame. Excepție
făcând locuirea de la satul Peștera din comuna Măgura , județul Buzău care a dat un material litic numeros și
mai variat.
Majoritatea așezărilor în aer liber cuprind resturi de locuire mult mai bogate, de exemplu stațiunile:
Boinești, Remetea, Călinești (Țara Oașului), Ripiceni.
Materialul litic descoperit în aceste locuri cuprinde o serie de unelte, cum ar fi: lame retușate, lame fin
denticulate, lame cu scobitură retușată, cele mai multe lame sau așchii cu partea activă de obicei convexă.
Ca materie primă în așezările aurignaciene se folosea silex, iar în unele stațiuni în aer liber uneltele se
prelucrau din roci locale.
În așezările aurignaciene bănățene se găsesc și lamele cu trunchiere convexă (porțiunea dinspre vârf
arcuită) precum și vârfurile de tip Font Yves, cunoscute deocamdată numai la Tâncova.

Omul din paleolitic nu a fost interesat de materiile de origine minerală doar pentru realizarea uneltelor,
ci și pentru alte necesități. Adesea calitățile unora din ele erau obținute cu ajutorul focului, cum ar fi unii
oxizi de fier utilizați pentru transformarea lor in ocru. Rocile plastice, cum ar fi argila, au fost folosite în
realizarea primelor obiecte de ceramică de exemplu: statuete, iar din cele mai diverse roci, în funcție de
structura geologică și petrografică a regiunii, s-au realizat primele structuri de locuire și primele vetre.

Cele mai căutate roci care s-au dovedit potrivite cioplirii de-a lungul preistoriei, pentru a se obține unelte
adecvate necesităților omului, fac parte din marea categorie petrografică a silicolitelor sau a rocilor siliciose.

Silicolitele stratiforme se caracterizează prin frecvența bioclastelor de natură silicoasă cum ar fi

diatomeele, radiolarii și spongierii.
Spongiolitele sunt formate din spiculi de spongieri prinși într-o masă de opal sau calcedonie. Acestea
sunt formate dintr-un material poros de culoare deschisă, foarte dur.
Menilitele sunt roci sedimentare silicioase, cu laminație paralelă, ritmică,conferită de alternanța
microsecvențelor de opal si substanța organică cu calcedonie. Au culoarea neagră sau brun cu aspect vărgat,
sunt dure și au spărtura concoidală.
Lidienele sunt jaspuri negre, jaspurile sunt roci fine,formate dintr-o masă în care pot exista radiolari rău
conservați , material argilos , oxizi de fier și material detritic. Au aspect opac și textura fină au spărtura
concoidală si sunt foarte dure.
Silexul se caracterizează printr-o structură variată: necristalină, criptocristalină în care cristalele de
cuarț nu se detașează prin contururinete. Aspectul său este vitros, cu grăuncioare de cuarț și opal fin
cristalizate, printre proprietățile sale cele mai importante este spărtura concoidală.