P Ă R I N Ţ I ŞI SCRIITORI BISERICEŞTI

APOLOGEŢI
DE
( )
IMBĂ GREACA i

-<£7(i$)li
CARTE T I P Ă R I T A CU B1NECUVINTAREA
PREA FERICITULUI PĂRINTE

IUSTIN
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

TRADUCERE,
INTRODUCERE, NOTE ŞI INDICE DE
Pr. Proi. T. BODOGAE
Pr. Prof. OLIMP CĂCIULA
Pr. Prof. D. FECIORU

EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE

AL BISERICII ORTODOXE R O M A N E
BUCUREŞTI - 1980
282 APOLOGEŢI DE L I M B A GREACA

TREI CĂRŢI
CĂTRE AUTOL IC

CARTEA ÎNTÎIA

I.
O limbă frumoasă şi o frază bine întocmită fac plăcere şi aduc laudă,
spre slavă deşartă, oamenilor netrebnici, care au mintea coruptă; dar omul
care iubeşte adevărul nu se uită la cuvintele înflorate, ci cercetează temeiul
cuvîntului: care este şi cum este.
Aşadar, o prietene, pentru că m-ai zăpăcit cu cuvintele tale deşarte,
lăudîndu-te cu zeii tăi de piatră şi de lemn, făuriţi, turnaţi, sculptaţi sau
1
pictaţi, care nici nu văd, nici nu aud — că sînt idoli şi lucruri de mîini
omeneşti — ba încă mă mai numeşti creştin, în bătaie de joc, ca şi cum aş
purta un nume urît, ei bine, mărturisesc că sînt creştin şi port acest nume
iubit de Dumnezeu, nădăjduind să fiu cu el de folos lui Dumnezeu. Că nu-i,
precum socoti tu, un rău să porţi numele lui Dumnezeu; dar poate că tu
gîndeşti aşa despre Dumnezeu, pentru că nu eşti încă de folos lui Dumnezeu.

II.
Iar dacă îmi spui: ,,Arată-mi pe Dumnezeul tău !", atunci îţi voi spune
şi eu: „Arată-mi omul din tine şi-ţi voi arăta şi eu pe Dumnezeul meu !"
Arată-mi că ochii sufletului tău văd şi că urechile inimii tale aud! După cum
cei care privesc cu ochii trupului înţeleg cele ce se petrec în viaţă şi pe
pămînt şi fac totodată deosebire între lumină şi întuneric, între alb şi negru,
între urît şi frumos, între armonios şi nearmonios, între măsurat şi nemăsu­
rat, între excesiv şi ciuntit şi la fel deosebesc sunetele de sînt ascuţite sau
groase sau plăcute, tot aşa se poate spune şi de urechile inimii şi de ochii
sufletului, că le este cu putinţă să vadă pe Dumnezeu. Da, Dumnezeu este

l.Ps., 1 3 4 , 3 1 - 3 2 .
TEOFIL AL ANTIOHIEI, TREI CĂRŢI CĂTRE AUTOLIC 283

văzut de cei ce pot să-L vadă, dacă au deschişi ochii sufletului. Toţi oamenii
au ochi; dar unii au ochii acoperiţi cu o pieliţă şi nu văd lumina soarelui.
Pentru că orbii nu văd, nu înseamnă că lumina soarelui nu străluceşte, ci
orbii să dea vina pe ei şi pe ochii lor. Tot aşa şi tu, o omule, din pricina
păcatelor şi a faptelor tale rele, ochii sufletului tău îţi sînt acoperiţi cu o
pieliţă. Că omul trebuie să aibă aşa de curat sufletul ca o oglindă strălu­
citoare. După cum atunci cînd oglinda prinde rugină, nu se poate vedea
chipul omului în ea, tot aşa şi un om nu poate vedea pe Dumnezeu cînd se
află în el păcatul. Vezi-te cum eşti; dacă nu eşti cumva răsdesfrînat, dacă
nu eşti cumva desfrînat, dacă nu eşti cumva hoţ, dacă nu eşti cumva hră­
păreţ, dacă nu eşti cumva jefuitor, dacă nu eşti cumva sodomit, dacă nu eşti
cumva furios, dacă nu eşti cumva pornit pe ocări, dacă nu eşti cumva plin de
mînie, dacă nu eşti cumva invidios, dacă nu eşti cumva mîndru, dacă nu eşti
cumva dispreţuitor, dacă nu eşti cumva lacom, dacă nu eşti cumva iubitor
de arginţi, dacă nu eşti cumva neascultător de părinţi, dacă nu-ţi vinzi
cumva copiii ! Celor care săvîrşesc aceste fapte nu li se arată Dumnezeu,
pînă ce nu se curăţesc mai întîi de orice întinare. Toate aceste păcate te
întunecă. Sînt ca un gunoi, care-ţi intră în ochi, de nu mai poţi vedea lumina
soarelui. Tot aşa şi cu tine, o omule ! Păcatele tale te întunecă, de nu mai
poţi vedea pe Dumnezeu.

III.
Dar mă vei întreba:
— Tu, care vezi pe Dumnezeu, vorbeşte-mi de chipul lui Dumnezeu !
— Ascultă, o omule ! Despre chipul lui Dumnezeu nu se poate vorbi;
chipul Lui nu se poate explica. Cu ochii trupeşti nu poate fi văzut chipul
lui Dumnezeu. în slavă, este fără de hotar; în măreţie, de neînţeles; în
înălţime, mai presus de pricepere; în putere, neegalat; în înţelepciune, fără
de asemănare; în bunătate, de neajuns; în facerea de bine, mai presus de
cuvînt. De-aş spune că e lumină, vorbesc de o făptură a Lui; de-aş spune că
e Cuvînt, vorbesc de începutul creaţiei Lui; de-aş spune că e minte, vorbesc
de gîndirea Lui; de-aş spune că e duh, vorbesc de suflarea Sa; de-aş spune
că e înţelepciune, vorbesc de o odraslă a Sa; de-aş spune că e tărie, vorbesc
de stăpînirea Sa; de-aş spune că e putere, vorbesc de lucrarea Lui; de-aş
spune că e purtare de grijă, vorbesc de bunătatea Lui; de-aş spune că e
împărăţie, vorbesc de slava Lui; de-aş spune că e domn, vorbesc de El ca
judecător; de-aş spune că e judecător, vorbesc de dreptatea Lui; de-aş spune
că e Tată, vorbesc de toate cîte le are; de-aş spune că e foc, vorbesc de mînia
Lui.
284 APOLOGEŢI DE L I M B A GREACA

— Dar Dumnezeu se mînie ? mă vei întreba.

— Negreşit ! Se mînie pe cei care fac rele, dar e bun, milostiv şi
îndurător cu cei care-L iubesc şi se tem de El. Este învăţător celor temători
de Dumnezeu şi tată celor drepţi; dar celor necredincioşi, judecător şi
pedepsitor.

IV.
Este fără de început, pentru că este nefăcut; este neschimbat, pentru
că este nemuritor. Se numeşte Dumnezeu, pentru că le-a aşezat pe toate pe
tăria Lui şi pentru că cuvîntul Dumnezeu vine de la cuvîntul deew; iar
cuvîntul #eeu> înseamnă: a alerga, a mişca, a lucra, a hrăni, a purta de grijă,
a conduce, a da viaţă tuturor. Este domn, pentru că domneşte peste toate;
este Tată, pentru că El este înainte de toate; este creator şi făcător, pentru
că este ziditorul şi făcătorul universului; este foarte înalt, pentru că este
mai presus de toate; este atotţiitor, pentru că ţine şi cuprinde totul. înălţi­
mile cerurilor, adîncurile abisurilor şi marginile lumii sînt în mîna Lui şi nu
este loc în care să nu se vadă lucrarea Sa2 . Cerurile sînt lucrul Lui, pămîntul
facerea Lui, marea făptura Lui, omul plăsmuire şi icoană a Lui, soarele,
luna şi stelele stihii ale Lui, făcute spre semne, spre vremi, spre zile şi spre
ani 3 , ca să slujească şi să robească oamenilor. Pe toate le-a adus Dumnezeu
din nefiinţă la fiinţă, pentru ca, prin lucruri, să se cunoască şi să se înţelea­
gă măreţia Lui.

V.
După cum în om nu se vede sufletul, că este nevăzut pentru oameni,
dar prin mişcarea trupului se înţelege că este în om suflet, tot aşa şi Dumne­
zeu nu se poate vedea cu ochii omeneşti, dar se vede şi se înţelege din purta­
rea Lui de grijă şi din lucrurile Lui. După cum cînd vezi pe mare o corabie
bine echipată că aleargă şi se întoarce în port, gîndeşti negreşit că este m ea
un căpitan care o conduce, tot aşa trebuie să gîndeşti că este un Dumnezeu
Care conduce totul, chiar dacă nu-i văzut cu ochii trupului, pentru că-i
necuprins. Dacă omul nu poate să se uite la soare, o stihie foarte mică, din
pricina covîrşitoarei lui călduri şi puteri, oare nu cu mult mai mult om
muritor nu poate privi slava lui Dumnezeu, care-i mai presus de cuvînt ?
După cum rodia are o coajă, care o acoperă, iar înăuntru are multe
cămăruţe şi cutiuţe, despărţite prin membrane, în care se găsesc multe
seminţe, la fel şi întreaga creaţie este acoperită de Duhul Iui Dumnezeu; iar

2. Is., 6 6 , 1; Fapte, 7, 4 9 .
3 . F a c , 1, 14.
302 APOLOGEŢI DE L I M B A GREACA

scoţîndu-L înainte de crearea universului. Pe Acest Cuvînt L-a avut slujitor

pentru cele făcute de El şi prin El a făcut t o a t e 4 2 . Cuvîntul se numeşte
Început, pentru că El începe şi stăpîneşte toate cele create prin El. Acesta,
deci, fiind Duh al lui Dumnezeu şi început şi înţelepciune şi Putere a Celui
preaînalt, S-a pogorît în profeţi şi prin ei vorbea despre facerea lumii şi
despre toate celelalte. Că profeţii nu existau cînd s-a făcut lumea, ci era
înţelepciunea lui Dumnezeu, Care este în Dumnezeu şi Cuvîntul cel sfînt al
Lui, Care este totdeauna împreună cu El. De aceea şi profetul Solomon
grăieşte aşa: „Cînd a gătit cerurile, eram împreună cu El şi cînd făcea tari
temeliile pămîntului, eram la El întocmind"*3. Moisi, care a trăit cu mulţi
ani înainte de Solomon, dar mai bine spus, Cuvîntul lui Dumnezeu, spune
prin Moisi, ca printr-un organ al Său: „La început a făcut Dumnezeu cerul ţi
pămîntul"** . Moisi a vorbit mai întîi de „început" şi de „facere" şi în urmă
a vorbit de „Dumnezeu", pentru că nu trebuie să pronunţăm numele lui
Dumnezeu de prisos şi în zadar. înţelepciunea lui Dumnezeu ştia mai dinain­
te că unii aveau să pălăvrăgească şi să născocească o mulţime de dumnezei
inexistenţi. Aşadar, pentru ca Dumnezeu să se facă cunoscut prin lucrurile
Sale, şi pentru că a făcut cu Cuvîntul Lui cerul şi pămîntul şi cele din ele,
Moisi a zis: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul". Iar după ce
ne-a spus de facerea lor, ne lămureşte: „Pămîntul era nevăzut şi netocmit şi
întuneric era deasupra adîncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra
apei"*5. Acestea ne învaţă chiar de la început dumnezeiasca Scriptură; ne
învaţă în ce chip a fost creată materia; ne învaţă că a fost creată de
Dumnezeu şi că din această materie Dumnezeu a făcut şi a creat lumea.

XI.
Lumina este început al creaţiei, pentru că lumina ne arată cele ce au
fost împodobite. De aceea Moisi zice:
„Şi a zis Dumnezeu: Să se facă lumină ! Şi s-a făcut lumină. Şi a
46
văzut Dumnezeu că lumina este bună" ; adică este bună pentru om.
„Şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Şi a numit Dumnezeu
lumina zi şi întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă,
ziua întîia. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie tărie în mijlocul apei, ca să despartă
apa de apă !" Şi s-a făcut aşa. Şi a făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit
apa care era sub tărie de apa care era deasupra tăriei. Şi a numit Dumnezeu

4 2 . In. 1, 3 .
4 3 . Pilde, 8, 2 7 , 2 9 , 3 0 .
4 4 . F a c , 1, 1.
45. Fac, 1,2.
4 6 . F a c , 1, 3 - 4 .
TEOFIL AL ANTIOHIEI, TREI CĂRŢI CĂTRE AUTOLIC 307

că aceştia, ca să îndepărteze pe Dumnezeu, aveau să spună că pămîntul

rodeşte datorită acestor luminători; deci, ca să se arate adevărul, a creat
plantele şi seminţele înainte de crearea luminătorilor; că cele create mai
tîrziu nu pot face pe cele ce existau mai înainte. Cei doi luminători sînt apoi
dovadă şi imagine a unei mari taine. Soarele este preînchipuire a lui Dumne­
zeu, luna, preînchipuire a omului. După cum soarele se deosebeşte mult de
lună şi în putere şi în slavă, tot aşa Dumnezeu se deosebeşte mult de om.
Şi după cum soarele rămîne totdeauna întreg, fără să se micşoreze, tot aşa
şi Dumnezeu rămîne totdeauna desăvîrşit, plin fiind de toată puterea,
priceperea, înţelepciunea, nemurirea, plin de toate bunătăţile; luna însă,
în fiecare lună se micşprează şi ca să spunem aşa, moare, ca şi omul, apoi
renaşte şi creşte, spre dovedirea învierii viitoare. De asemenea cele trei
zile înainte de crearea luminătorilor sînt preînchipuiri ale Treimii: a lui
Dumnezeu, a Cuvîntului Lui şi a înţelepciunii Lui. în al patrulea loc 6 0
este omul, care are nevoie de lumină; ca să fie astfel-.Dumnezeu, Cuvînt,
înţelepciune, om. Iată pentru ce luminătorii au fost creaţi în a patra zi.
Poziţia stelelor reprezintă rînduiala şi ordinea drepţilor, a cuvioşilor şi a
celor care păzesc legea şi poruncile lui Dumnezeu. Stelele mari şi străluci­
toare sînt o imagine a profeţilor; de aceea rămîn pe drumul lor şi nu se mută
din loc în loc; alte stele, care au altă ordine de strălucire, sînt preînchipuiri
ale poporului drepţilor; iar alte stele, care-şi schimbă poziţia şi fug din
loc în loc, care se numesc şi planete 6 1 , sînt preînchipuiri ale oamenilor
care se depărtează de Dumnezeu, care părăsesc legea şi poruncile Lui.

XVI.
în a cincea zi au fost create vieţuitoarele din ape; prin ele şi în ele se
arată înţelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu 6 2. Cine ar putea
enumera mulţimea lor şi marea varietate a soiurilor lor ? Mai mult: vieţui­
toarele create în apă au fost binecuvîntate de Dumnezeu, ca să fie şi aceasta
o dovadă că oamenii au să primească pocăinţă şi iertare de păcate prin apă
şi prin baia naşterii din n o u 6 3 , adică toţi cei care se apropie de adevăr, care
se nasc din nou şi primesc binecuvîntare de la Dumnezeu. Chiţii şi păsările
carnivore, însă, sînt o imagine a oamenilor lacomi şi a călcătorilor de lege.
Vieţuitoarele din apă şi păsările au una şi aceeaşi fire; dar unele şi-au
păstrat firea lor şi nu fac rău celor mai slabe decît ele; păstrează legea lui

6 0 . Am urmat lectura propusă de Maran: rera/OTCO 5e T&nCş), în loc de: TerâpTC*)

5e Tiwqj din ediţia lui Otto (la O t t o , op. cit., p. 1 0 2 , n o t a r i ) .
6 1 . Iuda, 1 3 .
6 2 . Ef., 3, 10.
6 3 . Tit, 3, 5.
TEOFIL AL ANTIOHIEI, TREI CĂRŢI CĂTRE AUTOLIC 309

61
noastră" , dumnezeiasca Scriptură a arătat mai întîi vrednicia omului.
Pe toate le-a făcut Dumnezeu cu Cuvîntul, că pe toate le-a socotit secundare;
numai facerea omului, operă veşnică, o socoteşte vrednică de mîinile Lui.
Mai mult: Dumnezeu găseşte că pentru facerea omului are nevoie de ajutor,
că spune: „Să facem pe om după chip şi asemănare"6*. N-a spus altcuiva:
„Să facem" decît Cuvîntului Lui şi înţelepciunii Lui. L-a făcut pe om şi
1-a binecuvîntat să se înmulţească şi să umple pămîntul; a supus lui
pămîntul, ca să-i fie toate cele de pe pămînt sub mînă şi roabe; de la început
i-a poruncit să se hrănească din roadele pămîntului, ale seminţelor, ale
ierburilor, ale pomilor. în acelaşi timp a poruncit ca şi animalele să fie
tovarăşe omului la acelaşi fel de hrană, să mănînce şi ele din seminţele
tuturor celor de pe pămînt.
XIX.
Astfel, după ce Dumnezeu a terminat de creat în ziua a şasea cerul şi
pămîntul şi marea şi toate cele din ele, în ziua a şapteaS-a odihnit de toate
lucrurile Lui, pe care le-a făcut 6 9 . Apoi dumnezeiasca Scriptură rezumă cele
spuse aşa: „Aceasta este Cartea facerii cerului şi a pămîntului, cînd şi în
ce zi a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul şi toată verdeaţa cîmpului, înainte
de a fi,-şi toată iarba ţarinii înainte de a răsări; că nu a plouat Dumnezeu pe
10
pămînt şi om nu era ca să lucreze pămîntul" . Prin aceste cuvinte dumne­
zeiasca Scriptură arată că în acel timp tot pămîntul era udat de izvor
dumnezeiesc şi nu avea nevoie să fie lucrat de om; pămîntul, după porunca
lui Dumnezeu, producea totul de la sine, ca să nu se ostenească omul cu
lucrarea lui. Dar Scriptura, ca să arate şi facerea omului — pentru a nu părea
pentru oameni o problemă nedezlegată spusele lui Dumnezeu: „Să facem pe
om" şi nu fusese încă arătată facerea lui —, ne învaţă zicînd: „Izvor ieşea
din pămînt şi adăpa toată faţa pămîntului şi a făcut Dumnezeu pe om cu
ţarină din pămînt şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul cu
suflet viu"11. Pe temeiul acestor cuvinte cei mai mulţi numesc nemuritor
sufletul. După ce a făcut pe om, Dumnezeu i-a ales un ţinut în locurile din
răsărit, deosebit prin lumina sa, clar prin văzduhul lui strălucitor, cu plante
foarte frumoase; în acel ţinut l-a pus pe om.
XX.
Şi cuvintele istoriei din Sfînta Scriptură sînt aşa:.„£i a sădit Dumnezeu
raiul în Eden spre răsărit şi l-a pus acolo pe omul pe care l-a făcut. Şi a făcut
67. Fac, 1, 26.
68. Fac, 1, 26.
69. Fac, 2, 3.
70. Fac, 2, 4-5.
71. Fac. 2, 6-7.
TEOFIL AL ANTIOHIEI, TREI CĂRŢI CĂTRE AUTOLIC 311

Dumnezeu a chemat pe Adam şi i-a zis: „Unde eşti ?"şiI-a zis Lui: „Glasul
tău l-am auzit în rai; m-am temut că sînt gol şi m-am ascuns". Şi i-a zis
Dumnezeu lui: „Cine ţi-a spus că eşti gol, decît numai de la pomul din care
ţi-am poruncit ca numai din acesta să nu mănînci ? Din el aimîncat ?" Şi a
zis Adam: „Femeia, pe care mi-ai dat-o, aceasta mi-a dat din pom şi am
mîncat". Şi a zis Dumnezeu femeii: „Pentru ce ai făcut aceasta ?" Şi a zis
femeia: „Şarpele m-a înşelat şi am mîncat". Şi a zis Domnul Dumnezeu
către şarpe: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii tu dintre toate
fiarele cele de pe pămînt; pe pieptul şi pe pîntecele tău te vei tîrî şipămînt
vei mînca în toate zilele vieţii tale. Duşmănie voi pune între tine şi femeie şi
între sămînţa ta şi sămînţa ei. Omul va pîndi capul tău, iar tu vei pîndi
călcîiul lui". Iar femeii i-a spus: „înmulţind voi înmulţi necazurile tale şi
suspinul tău; în dureri vei naşte fii şi către bărbatul tău întoarcerea ta şi el
te va stăpîni". Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat de glasul femeii tale
şi ai mîncat din pomul din care ţi-am poruncit ca numai din acela să nu
mănînci, dar ai mîncat din el, blestemat să fie pămîntul în lucrurile tale;
întru necaz vei mînca pe pămînt în toate zilele vieţii tale; spini şi ciulini îţi
va răsări şi vei mînca iarba cîmpului tău. întru sudoarea feţei tale vei mînca
pîinea ta pînă te vei întoarce în pămîntul din care ai fost luat; că
pămînt eşti şi în pămînt te vei întoarce"72. Aşa sînt cuvintele Sfintei
Scripturi cu privire la istoria conului şi a raiului.

* XXII.
Dar mă vei întreba:
— Ai spus că Dumnezeu nu poate fi cuprins de vreun loc şi cum îmi
spui acum că Dumnezeu umbla prin rai ? 7 3 .
— Ascultă ce-ţi spun ! Dumnezeul şi Tatăl universului este necuprins
1
şi nu se găseşte într-un singur loc, „că nu este loc al odihnei Lui" * . Dar
Cuvîntul Lui, prin Care le-a făcut pe toate, fiind puterea şi înţelepciunea
Lui, luînd chipul Tatălui şi Domnului universului, El mergea prin rai, în
chipul lui Dumnezeu, şi vorbea cu Adam. Că însăşi dumnezeiasca Scriptură
ne învaţă că Adam a zis că a auzit glasul 7 5 . Iar glasul, ce este altceva decît
Cuvîntul lui Dumnezeu, Care este şi Fiu al Lui ? Este Fiu, nu în sensul în
care poeţii şi scriitorii de basme spun că fiii zeilor s-au născut din
împreunări, ci precum spune adevărul că totdeauna Cuvîntul este imanent în
inima lui Dumnezeu. Înainte de crearea lumii îl avea sfetnic, era mintea şi

72. F a c , 2, 8 - 3 , 19.
73. F a c , 3, 8.
74. Is., 6 6 , 1; Fapte, 7, 4 9 .
75. Fac, 3,10.
312 APOLOGEŢI DE L I M B A GREACA

priceperea Lui. Iar cînd Dumnezeu a voit să le facă pe toate cîte S-a sfătuit
să facă, a născut Cuvîntul Acesta rostit, primul născut al întregii creaţii, fără
ca Dumnezeu să Se lipsească de Cuvînt, ci născînd Cuvîntul, vorbea totdea­
una cu Cuvîntul Lui. Aşa ne învaţă dumnezeieştile Scripturi şi purtătorii de
Duh, dintre care Ioan zice: „La început era Cuvîntul şi Cuvîntul era la
Dumnezeu"16 , arătînd că la început era singur Dumnezeu şi în El era
Cuvîntul. Apoi zice: „Şi Dumnezeu era Cuvîntul; toate prin El s-au făcut
şi fără de El nimic nu s-a făcut"11. Aşadar Cuvîntul este Dumnezeu şi
născut din Dumnezeu; Tatăl universului, cînd vrea, îl trimite în vreun loc
oarecare; şi, trimis de Tatăl, se duce acolo; este auzit, este văzut şi se găseşte
în acel loc.

XXIII.
Dumnezeu a făcut pe om în ziua a şasea, dar a făcut cunoscută facerea
Mi după ziua a şaptea, cînd a făcut şi raiul, pentru ca omul să locuiască
într-un loc mai bun şi într-un ţinut deosebit.
Chiar cele ce se petrec astăzi arată că cele spuse în Scriptură sînt adevă­
rate. Nu se înţelege oare de la sine că durerea, pe care o sufăr femeile la
naştere şi pe care o uită după naştere 7 8 , este pentru a se împlini cuvîntul
Iui Dumnezeu pentru creşterea şi înmulţirea neamului omenesc ? Oare
blestemarea şarpelui — că este urît, că se, tîrîie pe pămînt şi mănîncă pămîrit—
nu este o dovadă a celor ce ni s-au spus mai înainte ?

XXIV
Aşadar „a făcut Dumnezeu să răsară încă din pămînt tot pomul fru­
mos la vedere şi bun la mîncare"19 . La început, în ziua a treia, a fost făcută
vegetaţia: plantele, seminţele şi ierburile; vegetaţia din rai, însă, a fost
făcută cu înfăţişare şi frumuseţe deosebită, pentru că, după cum spune
Scriptura, în rai au fost şi plante plantate de Dumnezeu. Toate celelalte
plante din rai erau la fel cu cele din întreaga lume; dar cei doi pomi, pomul
vieţii şi pomul cunoştinţei, nu erau în alt pămînt decît numai în rai.
Raiul era pămînt şi sădit pe pămînt. Că spune Scriptura: „Şi a sădit
Dumnezeu raiul în Eden spre răsărit şi l-a pus acolo pe om; şi a făcut
Dumnezeu să răsară încă din pămînt tot pomul, frumos la vedere şi bun la
mîncare"*0 . Cînd Scriptura spune: „din pămînt" şi „spre răsărit", ne învaţă
lămurit că raiul era sub cerul acesta al nostru, sub care se află răsăritul şi
76. In., l , l .
77. In., 1, 1 , 3 .
78. In., 1 6 , 2 1 .
79. F a c , 2 , 9.
80. F a c , 2, 8 - 9 .