M.E.I. VOL.

7__Capitolul 114

Pământul ca organism

1. (Rafael): „Uite, Dumnezeu a dispus apariţia acestei mări, precum şi a altora

asemă-nătoare, cu aceeaşi înţelepciune cu care a ordonat toate celelalte aspecte
despre care ţi-amvorbit mai înainte.

2. Trupul tău este hrănit, menţinut în viaţă şi dezvoltat din punct de vedere fizic
prin ceea ce mănânci şi bei şi prin respiraţia ta regulată. Dar elementele hrănitoare
conţinute în mâncare şi în băutură, precum şi în aerul inspirat reprezintă o
cantitate extrem de redusă. Tu tragi aer în piept, dar eşti nevoit să expiri apoi
aproape aceeaşi cantitate pe care ai inspirat-o mai înainte. Doar o parte foarte
mică, infimă chiar, trece din plămânii tăi în sânge, ca element hrănitor esenţial
pentru viaţa ta, şi restul este expirat. Din toate alimentele şi băuturile diverse pe
care le înghiţi, cea mai mare parte nu sunt adevărate substanţe nutritive, ci doar
purtătoare ale acestora. Doar un minim cu adevărat infim îţi rămâne ţie ca
substanţă nutritivă, tot restul trebuind să fie evacuat din trup, pe calea cunoscută.

3. Şi uite, aşa cum aceasta reprezintă o necesitate absolută în cazul oamenilor, al

animalelor şi chiar al plantelor, căci fără ea nu s-ar putea menţine viaţa, tot aşa ea
este o necesitate imperioasă şi pentru un corp ceresc! Trebuie să fie şi el înzestrat
cu organe, prin intermediul cărora să-şi poată evacua dejecţiile la suprafaţa
epidermei sale. Şi acum, să mai privim o

dată marea noastră cea rea, şi vom descoperi că este şi ea un organ la fel de
necesar Pământului pentru evacuarea dejecţiilor sale interioare, de-acum inutile,
ca şi organele cu aceeaşi funcţie din trupul tău - pe care le cunoşti cu siguranţă.

4. Pământul este şi el în aceeaşi măsură o făptură vie, organică şi sufletească, cum

eşti şi tu sau oricare altă fiinţă care respiră, acţionează şi se mişcă în spaţiul cel
infinit al Creaţiei.

5. Experienţa te va fi învăţat însă că dejecţiile oamenilor, ale animalelor şi ale

plantelor pot fi folosite foarte bine ca îngrăşământ pe ogoare, pe câmpii şi în vii. Eu
însă îţi pot spune: ceea ce reprezintă la scară mică dejecţiile animalelor, se
regăseşte şi la scară mare, raportat la Pământ.

6. Ogoarele cele fertile, ba chiar şi munţii şi mările sunt, în realitate, toate, dejecţii
ale Pământului; căci ele toate s-au format prin focul vieţii interioare a Pământului,
dar, fireşte, încă din timpuri imemoriale. Şi tot ce este expulzat la suprafaţă, ca de
pildă sulful, sărurile, apa şi tot felul de metale şi de minerale, toate folosesc la
formarea solului celui fertil, fără de care plantele şi copacii n-ar putea exista, deci
nici animalele, şi cu atât mai puţin fiinţa umană.

7. Prin urmare, dacă Pământul face şi astăzi, cu ajutorul organelor sale interne şi al
porilor săi, ceea ce a făcut şi a trebuit să facă încă din timpuri imemoriale, în
virtutea Ordinii preaînţelepte a veşnicului Creator, acţiunea aceasta nu poate fi
considerată a fi una rea.

8. Şi dacă un astfel de sol sau mare nu sunt adecvate vieţii plantelor, animalelor
sau oamenilor, pentru aceasta ele nu trebuie considerate a fi neapărat rele. Omul
are minte şi raţiune, şi poate evita lesne astfel de locuri care încă nu sunt bune de
locuit. Pământul are o mul-ţime de ţinuturi locuibile, iar oamenii se pot mulţumi
pe deplin cu acestea. Dar marea ocupă o suprafaţă mult mai mare decât uscatul.
Cine se va apuca oare să spună: «Uite cât de neînţelept a procedat în cazul acesta
Dumnezeu, că n-a făcut din cea mai mare parte a Pământului un ogor fertil în loc
să fi făcut atâta apă nefolositoare! Nouă, oamenilor, şi cu siguranţă şi majorităţii
animalelor de uscat şi majorităţii plantelor, ne-ar fi ajuns desigur cu prisosinţă
lacurile, fluviile, râurile, pâraiele, izvoarele, precum şi ploaia şi zăpada!»

9. Da, spun eu, toate acestea ar fi foarte bune şi frumoase, dacă toate lacurile,
fluviile, râurile, pâraiele, izvoarele, precum şi ploaia şi zăpada ar avea altă origine
decât marele ocean. Căci dacă acesta nu ar exista, nu ar exista nici apă dulce pe
uscat.

10. Şi acum consider că ţi-am spulberat toate dubiile prin aceste exemple luate
chiar din natură. Iar dacă ţii cont de explicaţiile mele, atunci vei fi pe deplin lămurit
şi cu privire la existenţa adevăratului Dumnezeu, la iubirea, bunătatea,
înţelepciunea şi puterea Sa, şi niciun fenomen din lume nu te va mai amăgi în
credinţa ta cea dreaptă şi în cunoaşterea adevăratului Dumnezeu.

11. Iar dacă vreo persoană cu oarecare putere de convingere va încerca să-ţi
impună o altă învăţătură, tu explică-i toate acestea aşa cum ţi le-am explicat şi eu
ţie. Dacă acceptă modul tău de gândire, consideră-l a fi un om care caută adevărul
şi tratează-l ca pe un frate; dacă însă el refuză ceea ce este evident, consideră-l un
păgân cu mintea întunecată şi un eretic, fiindcă nu vrea să accepte adevărul cel
luminos, şi evită compania sa!

12. Trebuie făcută însă o diferenţă între cel care nu vrea să accepte şi cel care,
dintr-o sărăcie a spiritului, nu poate să înţeleagă şi deci nici să accepte adevărul.
Primul nu merită să ai prea multă răbdare cu el, fiindcă doar din trufie şi îngâmfare
nu vrea să accepte adevărul, şi vrea ca toate să se învârtă după el. Însă cu al doilea
să ai răbdare; căci lui nu voinţa îi lipseşte, ci mintea! Iar dacă, datorită răbdării şi
iubirii tale, el va reuşi să înţeleagă mai bine, până la urmă va accepta şi adevărul.

13. De-acum ţi-am explicat foarte multe. Dacă vei ţine cont de ele, ai să descoperi
în tine aspecte şi mai măreţe, însă acum, întreabă-ţi sufletul şi spune-mi dacă ai
înţeles bine cele explicate!

***

M.E.I.__ VOL.7__ Capitolul 221

Adam şi Eva, primii oameni de pe pământ. Preadamiţii

1. (Domnul nostru Iisus Hristos): „Am mâncat şi am băut cu toţii plini de voioşie, iar
în timpul cinei, după ce vinul a dezlegat puţin limbile, consilierul care vorbise cu
duhurile a revenit cu întrebarea sa, dacă la început a existat pe pământ doar o
singură pereche de oameni sau au existat mai multe, în diferite locuri de pe
pământ. Căci acest aspect nu i l-au explicat duhurile, şi totuşi el ar fi dorit să ştie
bine şi aceasta, din moment ce problema fusese ridicată deja anterior.

2. Şi Cyrenius M-a întrebat dacă nu aş dori să-i explic Eu consilierului această

chesti-une.
3. Eu însă i-am spus lui Cyrenius: «Aş putea face foarte lesne aceasta, însă nu i-ar fi
nimănui de folos! Ceea ce le este de folos oamenilor să ştie, Moise a scris foarte
clar în Face-rea sa, precum şi în alte două cărţi, care explică tot, dar care, în
vremurile noastre, nu mai sunt recunoscute şi sunt respinse ca apocrife. Prin
urmare, cel care vrea să ştie cum a avut loc apariţia oamenilor pe pământ să
citească scrierile lui Moise şi să creadă că a fost chiar aşa, şi nu altfel, şi de acolo va
afla cu certitudine şi în deplinul adevăr dacă pe pământ a fost creată la începuturi
o singură pereche de oameni sau mai multe perechi deodată.

4. Eu nu pot să mai adaug la acestea decât faptul că, dintre oamenii meniţi să
devină copiii lui Dumnezeu, doar o singură pereche, şi anume, Adam şi femeia sa,
Eva, au fost plasaţi pe pământ. Şi cu ei, Cerul a început educarea spirituală, care
continuă până în ziua de astăzi.

5. Dar este foarte adevărat şi că făpturi asemănătoare cu oamenii au existat cu

mult înainte de Adam, şi mai există încă pe pământ; însă între aceştia şi adevăraţii
oameni liberi este o mare diferenţă.

6. Căci omul cel adevărat se poate dezvolta prin el însuşi până la deplina
asemănare cu Dumnezeu şi îl poate recunoaşte pe Dumnezeu şi operele Sale, pe
care le poate aprecia şi înţe-lege; însă acest om-animal nu ar fi fost nicicând în
stare de aşa ceva.

7. Faptul că şi animalele îşi pot însuşi, cu timpul şi cu mult efort din partea
adevăraţi-lor oameni, un fel de educaţie, aceasta aţi văzut-o cu toţii la animalele
voastre domestice. Şi oamenii ar putea obţine de la animale şi mai mult, dacă s-ar
afla cu adevărat, precum patriar-hii în simplitatea lor, în legătură cu Spiritul lor
provenit din inima lui Dumnezeu.

8. Dar mai există totuşi în ţinuturile necunoscute ale Egiptului oameni care se
aseamă-nă patriarhilor. Şi ei mai sunt încă stăpânii naturii, iar aceasta trebuie să-i
slujească după voia lor. Însă pentru aceasta, omul cel adevărat nu trebuie să fie
mai prejos decât natura, ci să se ridice în spirit deasupra întregii naturi materiale şi
carnale. Căci judecata, neputinţa şi moartea se află în natura întregii materii; în
timp ce libertatea veşnică, viaţa adevărată şi întreaga forţă există doar în Spirit. Iar
Eu v-am demonstrat de curând, pe malul mării, că aşa este.

9. Străduiţi-vă prin urmare ca sufletul vostru să devină una cu Spiritul, iar el vă va

că-lăuzi apoi de la sine în toată înţelepciunea; dar fără Spirit veţi oscila mereu între
lumină şi întuneric, între viaţă şi moarte, între libertate şi judecată!

10. Însă la unirea sufletului creat cu Spiritul Divin omul ajunge doar în condiţiile în
care crede cu tărie şi în mod real în Unicul Dumnezeu Adevărat, îl iubeşte mai
presus de orice şi-şi iubeşte aproapele ca pe sine însuşi. Cel care ştie şi face
aceasta va afla curând în sine însuşi că este aşa cum v-am spus Eu acum în tot
adevărul!»

11. Şi după cuvintele acestea ale Mele, toţi au fost mulţumiţi şi nu s-a mai vorbit
nimic despre începuturile neamului omenesc pe pământ.”

***

MEI__VOL.8__Capitolul 70

Despre conţinutul ştiinţific al cărţii a şasea şi a şaptea a lui Moise. Despre vârsta
Pământului

1. Eu am spus: „Ascultă-mă, dragul Meu Marcu. V-am spus deja şi v-am arătat
multe, şi vă voi mai arăta încă; dar toate acestea fără prea mare efect asupra
urmaşilor voştri apropi-aţi, pentru că oamenii lumii nu pot concepe, nici înţelege
aceste aspecte, şi deci nu le vor cre-de. Ai adus desigur un argument foarte bun
pentru ca explicaţia pe care o ceri asupra condiţii-lor de existenţă pe acest, pământ
să pară cu totul necesară consolidării credinţei oamenilor în învăţătura Mea.
Totuşi, nu v-am spus Eu că Spiritul Însuşi va revela celui renăscut întru Spirit tainele
întregii Mele Creaţii? Şi el va înţelege atunci în modul cel mai clar cum este cu
aceste aspecte, care ţie îţi par acum atât de incredibile.

2. Totuşi, voi veţi crede ceea ce vă spun aici pentru că o veţi fi auzit din gura Mea,
dar nu veţi putea înţelege în profunzime, şi cu atât mai puţin veţi putea transmite
o idee justă despre aceasta celorlalţi oameni, care sunt pe deplin orbi întru spirit.
Oamenii vor trebui aşadar să aştepte încă multă vreme pentru a primi, la toate
aceste întrebări importante, răspunsuri pe care să fie capabili să le înţeleagă.

3. Chiar evreii - care, în afara faptului că Moise însuşi le-a explicat toate acestea
prin gura fratelui său Aaron în cele două cărţi suplimentare, erau odinioară şi
poporul cel mai lu-minat de pe pământ - au ajuns să nu mai ştie şi să nu mai
înţeleagă nimic din toate aceste as-pecte privind epoca primitivă. Tot ceea ce
găsesc din aceste vestigii primitive ei consideră a fi un efect al potopului lui Noe,
pe care ei nu-l mai înţeleg. Învaţă-i altceva şi te vor condamna ca eretic!

4. Cât despre voi, păgânii, aveţi în mitologia voastră legenda celor două mari
scufun-dări ale pământului, pe care le consideraţi cauza primordială a tuturor
acestor fenomene, şi poporul crede în ele cu tărie. Spuneţi-le adevărul, şi vă vor
râde în nas, sau, în cel mai bun caz, vă vor spune: «Ei, cine poate să ştie asta? Doar
zeii!» Şi ce le veţi răspunde atunci? De aceea, oamenii nu vor fi capabili să
înţeleagă astfel de adevăruri decât atunci când, în primul rând, se vor fi familiarizat
cu tot felul de ştiinţe, şi, în al doilea rând, când spiritul lor le va fi revelat aceasta!

5. Totuşi, vreau să vă dau câteva indicaţii despre cum se prezintă situaţia în

această privinţă, deşi ştiu prea bine că înţelegerea voastră actuală nu vă permite să
asimilaţi tot, mai întâi pentru că vă lipseşte cunoaşterea numerelor mari, şi mai
apoi pentru că voi nu ştiţi despre astre, despre distanţa dintre ele şi despre
mişcarea lor decât ceea ce v-am spus Eu; toate aces-tea nu vor fi pentru voi decât
o cunoaştere exterioară, atâta vreme cât ea nu se va fi transfor-mat, în Spiritul
vostru, într-un adevăr luminos, născut din el însuşi.

6. V-am arătat deja pe Muntele Măslinilor că acest pământ are o vârstă atât de
înainta-tă încât, chiar dacă v-aş spune-o, voi nu aţi putea concepe numărul anilor
lui de existenţă. Dar, în fine, pe scurt, acest pământ există ca planetă de un timp
aproape incomensurabil după pute-rea voastră de înţelegere, iar suprafaţa sa a
cunoscut multe transformări pentru a ajunge la aspectul său actual. Focul, apa,
cutremurele de pământ şi alte mari furtuni au fost, mai ales în primele timpuri,
mijloacele care au făcut din el, după Voinţa Mea, ceea ce este el astăzi. Şi, pentru
ca el să se menţină şi să devină încă şi mai apt să hrănească în continuare mulţi alţi
oameni şi alte creaturi, va trebui ca focul, apele, cutremurele de pământ şi
furtunile mici şi mari să mai lucreze încă în şi pe el, şi pe deasupra lui, după dreaptă
necesitate.”

Capitolul 71

Primele două perioade de formare a Pământului

1. (Domnul nostru Iisus Hristos): „Atunci când Pământul, în timpurile primitive, s-a
dezvoltat până la punctul în care doar câteva insule mici sau mari se ridicau
deasupra apelor, în mâlul fertil al mării de care ele erau acoperite. Înţelepciunea şi
Voinţa Mea au pregătit tot felul de seminţe de plante. Şi astfel, pe aceste insule au
crescut mai întâi diferite plante neo-bişnuite şi arbuşti, iar mai apoi, chiar arbori
imenşi.

2. Când aceste insule au fost astfel acoperite de vegetaţie, Eu am depus pe ele ouă
şi seminţe pentru a forma o lume animală potrivită acestei stări a Pământului, care
a fost mai întâi constituită doar din viermişori de tot felul, mai apoi din viermi tot
mai mari, şi, în sfârşit, atunci când o hrană abundentă a crescut pe solul care, între
timp, s-a mai uscat, animale gi-gantice, a căror menire era aceea de a se hrăni cu
ierburile crude şi cu crengile arborilor, şi astfel să îngraşe solul prin dejecţiile lor,
iar apoi, după moartea lor, prin trupurile lor giganti-ce, ale căror oseminte le puteţi
găsi încă în peşterile cele mai adânci ale Pământului.

3. Pe resturile putrezite ale acestor animale s-au dezvoltat apoi, conform Voinţei
Mele, o mulţime de noi vietăţi, sub formă de viermi mai mici sau mai mari, care au
dat naştere la tot felul de insecte.

4. Să numim aceasta o perioadă de formare a Pământului. Este de la sine înţeles că

planeta Pământ a trebuit să sufere în prealabil nenumărate transformări de tot
felul, fără de care această stare nu ar fi putut fi niciodată atinsă. Dar toate aceste
evenimente vă privesc la fel de puţin ca de exemplu ceea ce se petrece cu bobul de
grâu din momentul în care a fost pus în pământ, până când, din micul germene a
ieşit la iveală rodul copt şi binecuvântat. Pe scurt, v-am descris aici Pământul la
începutul fecundităţii sale, când au fost depuse în solul său tot felul de grăunţe de
plante şi de arbori şi ouăle a tot felul de vietăţi, toate avându-şi originea şi găsindu-
se de multă vreme în ape; căci unele plante şi animale acvatice de o mare varietate
au apărut, în mod evident, cu mult mai devreme decât animalele de pe uscat şi din
aer.

5. Tocmai v-am descris astfel o primă perioadă de formare pe pământ a unui sol
fertil, şi vă daţi foarte bine seama că pe acest sol fertil primitiv existenţa animalelor
mai evoluate era imposibilă şi, cu atât mai puţin, cea a omului. Această stare
primitivă era necesară, căci fără ea, o a doua stare mai evoluată, mai desăvârşită
nu ar fi putut să urmeze, la fel cum un arbore nu va face fructe coapte fără să fi
făcut mai întâi mugurii cei amari.

6. Dar, bineînţeles, pentru ca fructele unui arbore să atingă maturitatea deplină,

trebuie să urmeze, după etapa mugurilor, o mulţime de alte procese, care sunt
ştiute şi văzute în deta-liu numai de ochiul Meu. Şi, desigur, această condiţie este
cu atât mai necesară atunci când este vorba de maturizarea unei întregi planete.

7. Am descris aşadar acest pământ la etapa primilor săi muguri. Dar ce se petrece
atunci când, la începutul primăverii, micii muguraşi încep să se umfle şi să se umple
de sevă? Ei bine, împinşi din interior, ei crapă, lepădându-şi prima teacă, ca şi cum
ar arunca-o peste bord în marea uitării şi a disoluţiei, şi, tot crescând, ei se
îndreaptă către o perfecţiune şi mai mare, pentru a zămisli frunzele din interior,
care la rândul lor însoţesc înflorirea, necesară formării fructelor. Şi, deşi această
imagine a arborelui este foarte săracă pentru a putea descrie dezvoltarea unei
lumi, ea poate să vă ajute totuşi să vă imaginaţi în mic toate procesele prin care o
lume trebuie să treacă înainte de a deveni aptă să poarte şi să hrănească oameni
din specia voastră.

8. Această primă perioadă, în care Pământul a devenit fecund într-un mod încă
foarte brut şi grosier, a durat multe mii şi mii de ani, aşa cum sunt ei socotiţi
actualmente - căci nu existau încă pe acest pământ anotimpuri fixe, iar cele care
existau durau ceva mai mult decât astăzi.
9. Ceea ce am văzut în această primă perioadă a fost distrus de furtuni de foc ieşite
din măruntaiele pământului, care au fost permise, sau mai bine zis orânduite, şi,
după un mare număr de ani pământeşti actuali, mai multe întinderi de pământ s-
au ridicat din marile adân-cimi ale mărilor, deja împodobite cu munţi şi acoperite
cu un mâl mult mai fertil.

10. La momentul potrivit, Voinţa şi înţelepciunea Mea au depus în acest mâl

seminţe mai perfecţionate, iar marile întinderi ale acestui pământ încă tânăr au
căpătat curând o vege-taţie luxuriantă pe suprafeţe întinse.

11. Cum hrana era din nou abundentă pe aceste întinderi imense, Eu le-am
înzestrat, întotdeauna după cea mai înţeleaptă rânduială, cu un mare număr de
consumatori mari şi mici, şi ei mai evoluaţi. Apele dintre aceste întinderi de
pământ au fost populate cu animale mai mari, iar marile întinderi de pământ
aveau şi ele animalele lor, care se hrăneau cu noile plante şi arbori existenţi.

12. O parte din aceste ierburi, plante, arbuşti şi arbori cu totul gigantici produceau
deja seminţe, şi astfel se puteau reproduce; dar cea mai mare parte dintre ele
continuau să crească la fel ca ciupercile, din solul fertil, iar animalele se năşteau la
fel cum se nasc crocodilii Nilu-lui din Egipt, bine cunoscuţi de voi, adică din ouă, şi
puteau să trăiască la fel de bine pe pământ, în apă sau în aer, hrănindu-se atât cu
plante acvatice, cât şi cu cele de pe sol, care nu era nici pe departe atât de uscat
cum este astăzi.

13. Căci, în această perioadă de formare a vieţii vegetale şi animale a pământului,

so-lul nu putea să fie mai uscat decât sunt mugurii în plină creştere a arborilor;
căci, şi la aceştia din urmă, un aspect uscat este de rău augur pentru florile şi
fructele care trebuie să urmeze.”

Capitolul 72

Evoluţia Pământului până la pre-adamiţi

1. (Domnul nostru Iisus Hristos): „Cea de-a doua perioadă de formare a durat şi ea
un timp pe care nu l-aţi putea exprima în anii actuali. Dar Pământul era încă
departe de a putea purta animale cu sânge cald, şi, cu atât mai puţin oameni,
oricât de inferiori; de aceea, această perioadă a luat sfârşit, la fel ca şi prima, şi a
mai trecut încă mult timp înaintea venirii celei de-a treia perioade pregătitoare.

2. Bineînţeles, între aceste diferite mari perioade pregătitoare, a mai existat un

anumit număr de perioade intermediare, foarte frământate, al căror rost doar Eu,
Creatorul, îl cunosc, precum şi spiritul căruia Eu vreau să i-l revelez.

3. Din toate aceste evenimente necesare s-a născut aşadar cea de-a treia perioadă.
De data aceasta, imense întinderi de pământ au ieşit din ape, împinse, după Voia
Mea, bineînţe-les, de focul interior al Pământului. Vegetaţia a devenit chiar mai
abundentă, din ce în ce mai gigantică, şi animalele la fel. Dar, ca şi cele două
perioade, precedente, şi această perioadă - pe care o putem compara cu înflorirea
arborelui - era totuşi foarte departe de a-i putea oferi un adăpost fiinţei umane; de
aceea, a luat şi ea sfârşit, iar creaturile sale, atât cele vegetale, cât şi cele animale,
s-au scufundat în pământ, la fel ca şi cele precedente, dar la o adâncime mai mică.

4. A urmat apoi din nou un mare număr de perioade intermediare înaintea

apariţiei, după un timp foarte îndelungat, a unei a patra perioade pregătitoare.
Suprafeţele de uscat ieşi-te din apă au devenit încă şi mai întinse, vegetaţia mai
luxuriantă, iar apa, pământul şi aerul au început să fie însufleţite de tot felul de
animale mici şi mari. Printre acestea se găseau deja mamifere cu sânge cald, care
veneau pe lume pe calea naturală a concepţiei naturale, şi nu prin ouă, şi care
aduceau deci pe lume pui vii, spre deosebire de animalele marine, de unele amfibii
mari, de păsări, viermi şi insecte.

5. Această a patra perioadă de formare prealabilă a durat un timp considerabil.

Soarele lumina deja în anumite momente solul terestru, şi anumiţi arbori au
început să rodească, roade care astăzi nu ar fi prea pe gustul vostru, dar care
pentru animalele acelor timpuri erau o hrană destul de bună.

6. În această a patra perioada încă nu exista nimic care să se poată asemăna cu

omul.

7. Mari frământări au survenit din nou pe pământ, şi ele au scufundat o mare parte
din ceea ce s-ar putea numi creaturi. Multe din cele pe care le găsiţi îngropate în
pământ sunt din acea perioadă, foarte diferite totuşi de cele din primele trei
perioade.

8. După o lungă perioadă, în care Pământul s-a liniştit şi s-a ordonat şi mai mult, şi
du-pă noi frământări, de asemenea considerabile, a început să apară o a cincea
perioadă de forma-re a Pământului. Din adâncurile mărilor s-au ridicat noi teritorii,
care s-au alăturat celor care rămăseseră din perioadele precedente, pentru a
forma adevărate continente.

9. În cursul celei de-a cincea perioade s-a format cea mai mare parte a munţilor
Pă-mântului, care sunt şi cei mai înalţi. Piscurile lor imense au fost distruse de
fulgere şi purtate în văile adânci şi în fosele terestre de către violente cutremure
de pământ şi de cursurile de apă născute din ploile torenţiale. Astfel s-au format
câmpii imense, văi mai înguste şi pajişti, pe care toate celelalte creaturi s-au
dezvoltat după aceea.

10. De asemenea, la începutul acestei perioade, Pământul a început să urmeze şi el

o traiectorie foarte bine ordonată în jurul Soarelui. Zilele şi nopţile au început să se
succeadă în mod regulat, şi la fel şi anotimpurile, deşi acestea s-au mai schimbat
încă mult, căci polii te-reştri variau în mod considerabil, ceea ce era necesar în
acea perioadă.

11. În această perioadă de formare a unor regiuni de pământ stabile, au început de

asemenea curenţii regulaţi ai mărilor, din paisprezece mii în paisprezece mii de ani.
Mările inundau puţin câte puţin, când jumătatea de sud a Pământului, când
jumătatea de nord a aces-tuia, redând fertilitatea zonelor pietroase, adesea foarte
întinse. Căci, după aproximativ pai-sprezece mii de ani, marea depunea atâta mâl
fertil peste deşerturile şi văile pietroase, încât atunci când ea se retrăgea din nou şi
solul se usca, acesta rămânea deosebit de rodnic.

12. În timpul acestei a cincea perioade, a trebuit desigur să treacă mai mult de o
mie de ori o mie de ani până ce solul depus să fie cu totul favorabil dezvoltării din
nou a unui mare număr de plante, ierburi, tufişuri şi arbori, şi mai apoi a tot felul
de animale şi a oamenilor de dinainte de Adam.
13. Existau deja în această perioadă o mulţime de pomi fructiferi şi de alte plante
rodi-toare de toate felurile, destinate animalelor şi fiinţelor preumane de atunci.
Nu se putea vorbi încă de agricultură, dar fiinţele preumane se foloseau deja de
unele animale, care trăiau în turme. Ele duceau o viaţă nomadă aspră, nu aveau
veşminte şi nu-şi construiau case, nici coli-be, dar, la fel ca şi păsările, îşi construiau
pe crengile cele mai mari ale arborilor un fel de cuiburi, în care locuiau şi se
odihneau, şi îşi făceau rezerve de hrană, pe care le consumau treptat. Atunci când
rezerva era epuizată, ele mergeau din nou, în grupuri, în căutare de hrană. Atunci
când venea gerul, căci în această perioadă a apărut zăpada, şi ea dura destul de
mult, oamenii se duceau către regiunile mai calde, împreună cu animalele lor
domesticite: mamuţi, cerbi mari, vaci, capre şi oi, precum şi elefanţi, rinoceri,
unicorni şi tot felul de maimuţe şi păsări.

14. Mai târziu, în această perioadă au apărut şi catârul, cămila, calul şi porcul,
animale pe care aceste fiinţe preumane le-au stăpânit de asemenea. Căci ele
aveau o raţiune instinctivă superioară, care le permitea să domine aceste animale
şi să se folosească de ele: de unele pen-tru transport, de altele ca vânat, iar de
altele pentru lapte sau lână, pe care o puneau în cuiburi-le lor, aranjându-şi astfel
un culcuş moale.

15. Ele nu aveau un limbaj precum cel care există astăzi între oameni; dar, fiind
ani-malele cele mai evoluate la acea vreme, foloseau anumite sunete articulate,
semne şi gesturi pentru a-şi comunica nevoile şi pentru a se ajuta între ele. Dacă
una dintre ele era bolnavă, adesea din cauza vârstei înaintate, ea cunoştea deja
planta care putea să o ajute, şi, dacă nu putea să meargă ea însăşi după ea, i-o
aduceau ceilalţi.

16. Totuşi, ele nu ştiau să facă focul, nici să se folosească de el; dar dacă ar fi văzut
pe cineva făcând asta (de exemplu, pe adamiţii de mai târziu), l-ar fi imitat, căci
spiritul de imita-ţie era foarte dezvoltat la ele, iar inteligenţa lor, posedând deja un
anumit grad de liber-arbitru, o depăşea deja pe cea a celei mai evoluate maimuţe.
Aşa încât, ele ar fi putut să înveţe să vor-bească la fel ca şi noi, dar niciodată să
creeze ele însele un limbaj elaborat.
17. Aceşti oameni erau uriaşi, aveau o forţă extraordinară, iar maxilarele lor erau
atât de puternice încât puteau să se servească de ele ca de nişte unelte tăioase. La
fel, mirosul şi celelalte simţuri ale lor erau foarte dezvoltate, şi percepeau de
departe apropierea unui duş-man. Ei supuneau animalele şi uneori şi spiritele
naturii, cu privirea şi cu voinţa.

18. Totuşi, chiar dacă această, a cincea perioadă pregătitoare a durat mii şi mii de
ani, nu exista la oamenii din vremea respectivă nicio urmă de preocupare pentru
progres; viaţa lor nomadă decurgea în mod uniform, ei reprezentând astfel doar
faza pregătitoare pentru apariţia speciei umane actuale, care este întru totul
asemenea Mie.

19. Pielea lor, încă destul de păroasă, avea culori de la cenuşiu închis la cenuşiu
des-chis, şi existau de asemenea şi rase fără blană, doar în sud. Prin formă, ei
semănau destul de mult cu negrii actuali. Până la Adam, ei au sălăşluit la şes şi în
pădurile dese, dar niciodată în munţi.”

Capitolul 73

Ultimele două perioade de evoluţie a Pământului

1. (Domnul nostru Iisus Hristos:) „În timpul lui Adam, odată cu care a început cea
de-a şasea perioadă, Pământul a suferit din nou mari frământări, în mare parte
datorate focului şi apei, în cursul cărora specia pre-adamită descrisă a dispărut
aproape în întregime, împreună cu animalele sale domesticite, la fel ca şi imensele
păduri şi celelalte animale; au mai supravieţu-it doar câteva specii de păsări şi
animalele din munţi şi din ape.

2. În timpul lui Adam, mai existau desigur, pe ici pe colo, câteva astfel de fiinţe
preu-mane, dar foarte dispersate, şi ele au pierit, una după alta, deoarece nu
găseau suficientă hrană adecvată lor. Se mai întâlneau încă, în câteva regiuni
îndepărtate din sudul Africii şi pe anu-mite insule mari din lumea largă, câţiva
supravieţuitori vlăguiţi ai celei de-a cincea perioade. Ei erau încă foarte sălbatici,
dar şi-au însuşit pe alocuri, graţie urmaşilor lui Cain, o cultură ceva mai răsărită.
Puteau fi dresaţi pentru diferite munci, dar nu inventau nimic ei înşişi. Situ-aţia
este mai bună pentru o parte dintre ei, ieşită din amestecul cu urmaşii lui Cain şi
mai târ-ziu ai lui Lameh, dar chiar şi aceştia erau inapţi pentru o educaţie
superioară şi mai profundă a spiritului.

3. Aceşti oameni s-au mai menţinut şi au mai putut fi întâlniţi încă multă vreme pe
lo-curile respective, şi au primit puţină cultură de la adamiţi, dar ei nu au devenit
niciodată un popor mare. Iată deci cum a fost cu pre-adamiţii din cea de-a cincea
perioadă de formare a Pământului.

4. La începuturile Pământului, Luna i-a fost dată acestuia pentru a-l însoţi şi pentru
a-i regla mişcarea în jurul Soarelui şi în jurul propriei sale axe; bineînţeles că nici
Luna nu a avut de la început forma pe care o are acum. Înainte de aceasta, a
trebuit şi ea să traverseze lungi perioade de frământări, dar care nu au durat la fel
de mult ca cele ale Pământului.

5. Nu Mă întrebaţi de ce este necesar un timp atât de îndelungat pentru formarea

com-pletă a unui corp ceresc. Cauza este ascunsă în înţelepciunea şi în Ordinea
Mea. Totuşi, dacă stăpânul unei vii ar putea să-şi îndeplinească munca într-o
clipită, ce ar face el în restul anu-lui? Înţeleptul posesor al unei vii îşi repartizează
munca în aşa fel încât să aibă ce face tot anul, şi această activitate zilnică îi aduce
fără încetare noi bucurii. Vedeţi voi, la fel este şi pentru Mine; căci Eu sunt, în
întregul infinit, Fiinţa cea mai activă, dar de asemenea şi cea mai desăvârşită în
fericire.

6. Atunci când, primăvara, copiii unui tată văd înfloriţi cireşii, prunii, perii şi merii,
ei se bucură desigur, dar ar vrea mai degrabă să vadă şi să guste fructele, decât să
admire doar frumuseţea florilor, însă înţeleptul tată le spune copiilor nerăbdători:
«Aveţi răbdare, micuţii mei dragi. Toate vin la timpul lor în această lume rânduită
de Dumnezeu, şi toate ajung să se coacă! Aşteptaţi doar, şi în câteva luni aceşti
pomi, astăzi înfloriţi, vor fi plini de fructe coapte şi dulci, iar noi le vom gusta
împreună cu Tatăl Ceresc.» Şi copiii se liniştesc.

7. Aşa că fiţi şi voi liniştiţi, chiar dacă nu vedeţi încă peste tot pe acest pământ
fructele foarte coapte ale învăţăturii Mele. Ele vor veni la timpul lor. Căci vă daţi
seama că nu am se-mănat în zadar printre voi sămânţa vie a Cuvântului Meu. Dar
ea nu poate ajunge la maturita-tea deplină de pe o zi pe alta.

8. Şi dacă unui arbore îi trebuie, conform Ordinii Mele, un anumit timp pentru
aceasta, cu atât mai mult îi va trebui unei lumi întregi! Căci nu este suficient pentru
o lume să existe în spaţiul cel mare al eterului ca o enormă îngrămădire de pietre,
de pământ şi de apă; o aseme-nea masă ar fi absolut moartă, şi nimic nu ar putea
să crească şi să trăiască pe ea. Pentru a purta şi a hrăni viaţa, o lume trebuie mai
întâi să fie vie, şi, pentru aceasta, ea trebuie să-şi fi desăvârşit formarea sa
organica prin tot felul de influenţe şi de procese, asemenea unui mare animal.

9. Este adevărat că un corp ceresc în devenire, asemenea unui embrion în pântecul

ma-tern, înglobează deja toate condiţiile unei forme de viaţă animale şi organice
perfecte, dar, la început, aceste forme sunt cumva amestecate într-un mod haotic,
şi abia treptat se vor ordona pentru a forma un tot organic viu. Cât despre modul
în care se petrece această organizare, doar Eu, care sunt Marele Ordonator a toate
câte există, îl cunosc. Dar veţi înţelege şi voi aceste aspecte când veţi fi desăvârşiţi
în Spirit.

10. Acesta expunere cât se poate de clară şi de simplă a diferitelor perioade de

formare a Pământului vă permite să mai trageţi şi o altă concluzie, şi anume, care
este adevăratul mo-tiv pentru care Moise a împărţit Creaţia în şase «zile».

11. Aceste şase zile sunt cele şase perioade descrise mai sus, pe care orice fiinţă
creată trebuie să le traverseze, mai întâi din punct de vedere natural, şi apoi – aşa
cum este în cazul omului -, din punct de vedere moral şi spiritual, pentru a atinge
maturitatea şi desăvârşirea.

12. Doar după aceea vine cea de-a şaptea perioadă, a odihnei, care este
preafericita viaţă eternă. Iar această a şaptea perioadă se numeşte perioada de
odihnă, pentru că nicio con-strângere, nicio judecată şi nicio angoasă nu mai apasă
asupra Spiritului perfect şi pentru că fiinţa lui, a dobândit pentru totdeauna
cunoaşterea perfectă şi puterea liberului-arbitru absolut.

13. Spune-mi acum, dragul meu Marcu, cum ai înţeles explicaţia Mea?”
Capitolul 74

Despre evoluţia morală a pre-adamiţilor

1. Încă uimit, Marcu a spus: „Doamne şi Învăţătorule etern, am înţeles desigur bine
- şi sper că şi toţi ceilalţi - explicaţia pe care ne-ai oferit-o cu divină generozitate,
dar bineînţeles că nu se poate vorbi în cazul nostru despre o adevărată înţelegere
profundă, tocmai pentru că ne lipseşte ceea ce ai precizat Tu Însuţi. Totuşi, avem
acum despre aceste aspecte o viziune destul de clară, mai bine-zis ştim de-acum
înainte ce să credem despre relicvele descoperite în adâncurile pământului,
precum şi cum au ajuns ele acolo prin numeroasele frământări periodi-ce ale
solului şi prin migraţiile ulterioare ale mărilor, şi apoi, cel puţin în ceea ce mă
priveşte, am priceput ce înţelegea marele profet Moise prin «cele şase zile ale
Creaţiei». Aceasta ne este de ajuns pentru moment, şi putem să fim liniştiţi până
ce vom afla mai multe prin desă-vârşirea noastră întru Spirit. Totuşi, înţeleg de
asemenea că aceasta este o învăţătură destinată unui număr mic de oameni şi că
aşa va fi întotdeauna.

2. Dar mai rămâne o ultimă întrebare, cel puţin pentru mine. Îmi îngădui Tu,
Doamne şi Învăţătorule, să Te mai deranjez încă o dată?”

3. Eu am spus: „Ştii deja că te voi asculta bucuros! Vorbeşte deci.”

4. Romanul Marcu: „Doamne şi Învăţătorule, pre-adamiţii despre care ne-ai vorbit,

deşi înzestraţi doar cu o inteligenţă instinctivă şi cu un liber-arbitru redus, trebuie
să fi avut şi ei un suflet, care trebuie să fie nemuritor, chiar dacă este supus
transformării. Ce s-a petrecut, mai exact, cu aceste suflete? Unde sunt ele? Ce au
devenit ele în cea de-a şasea perioadă şi ce se va petrece în viitor cu ele?
Întrebarea mea ar putea să pară prea îndrăzneaţă şi nechibzuită; dar pentru că eu
sunt un roman însetat de cunoaştere, şi nu un evreu adormit, Te rog să-mi
răspunzi pe scurt la această întrebare.”

5. Eu am spus: „Da, de ce nu? Avem încă destul timp. Ascultă-Mă bine: la fel cum
su-fletele pietrelor, ale plantelor şi ale animalelor pot să supravieţuiască şi,
eliberate de materie, să se unească pentru a deveni chiar suflete omeneşti, iar apoi
- odată încarnate într-un trup omenesc -, oameni veritabili, tot astfel, sufletele pre-
adamiţilor supravieţuiesc şi ele, în acelaşi fel în care trăiesc etern în spaţiul infinit
al Creaţiei sufletele oamenilor de pe alte planete.

6. În lumea spiritelor, aceste suflete sunt aduse la o cunoaştere mai profundă a lui
Dumnezeu, a puterii şi a înţelepciunii Sale, pe o altă mare planetă, adică pe solul
spiritual care corespunde lumii lor, unde ele sunt foarte fericite, şi pot deveni chiar
şi mai fericite. Dar ar fi cu totul inutil să îţi explic unde se găseşte această mare
planetă în marea noastră teacă globală, pentru că nu vei putea să o percepi prin
simţurile tale, şi nici nu s-ar pune problema să te con-vingi în această viaţă prin
tine însuţi, că este aşa cum îţi spun, în afară de cazul că vei atinge renaşterea
completă în Spirit. Până atunci, trebuie să te mulţumeşti cu ceea ce îţi spun Eu:
sunt multe lăcaşuri în casă Tatălui Meu! Într-o bună zi, în Împărăţia Mea, vei vedea
cu clarita-te toate acestea. M-ai înţeles?”

7. Marcu: „Da, o Doamne şi Învăţătorule. Dar încă o întrebare; căci una decurge
din cealaltă.

8. Acest Pământ era, încă din timpul pre-adamiţilor, micul centru vital despre care
ne-ai vorbit, în inima Marelui Om al Creaţiei?”

9. Eu am spus: „Chiar dacă nu pe deplin în realitatea concretă, totuşi, ca

determinare, exista. Concret era în acele vremuri îndepărtate un alt corp ceresc, ai
cărui locuitori au dege-nerat în cel mai mare orgoliu şi în deplina uitare de
Dumnezeu, iar cei care mai credeau în El nu îl respectau, îl sfidau şi, în orbirea lor,
căutau să-L înlăture de pe tronul eternei Sale măre-ţii. Ei îl căutau, şi nişte filozofi
malefici au pretins că El locuia în centrul planetei lor şi că trebuiau să sape nişte
tuneluri pentru a-L prinde şi a-L întemniţa. Ei au săpat în acel pământ găuri atât de
adânci, încât mulţi dintre ei au pierit acolo.

10. Când le-am trimis mesageri pentru a-i avertiza, ei i-au sugrumat şi nu s-au
îndrep-tat. Iată de ce am permis ca această planetă să fie sfărâmată în mii de
bucăţi! Aceasta s-a pe-trecut la mijlocul celei de-a şasea perioade a Pământului
nostru, care a devenit atunci centrul vital al marelui Om al Creaţiei. Vom vorbi mai
detaliat unde anume se afla acest corp ceresc care gravita la rândul său în jurul
Soarelui. Dar trebuie mai întâi să ne aducă Lazăr vin proas-păt, după care vom mai
vorbi.”