Cuprins

Capitolul I.................................................................................................................................. 3
Valoarea mântuitoare a Întrupării Cuvântului ..................................................................... 3
Capitolul II ................................................................................................................................ 5
Urmările Întrupării în om ....................................................................................................... 5
Capitolul III .............................................................................................................................. 6
Întruparea Cuvântului - condiție a biruinței asupra morții și a dăruirii nestricăciunii .... 6
Capitlul IV ................................................................................................................................. 8
Întruparea Cuvântului - Refacere a Omului Zidit ,,După Chipul” Lui Dumnezeu ........... 8
Capitolul V .............................................................................................................................. 11
Iisus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, ţinta noastră finală ................................ 11
Bibliografie .............................................................................................................................. 13
 Capitolul I
Valoarea mântuitoare a Întrupării Cuvântului

Întruparea Cuvântului nu era cuprins de ceva în chip deosebit; ci mai degrabă le

cuprindea El pe toate. Deși este în toată zidirea, este în afară de toate, dar este în toate după
puterile Lui, întinzând în toată purtarea Lui de grijă și dăruind viață fiecăruia și tuturor
deodată, și tot așa cuprinzând toate, este necuprins, fiind întreg numai în Tatăl în toate
privințele. Astfel, fiind și în trupul omenesc și făcându-l viu, El însuși le făcea de asemenea
vii pe toate și era în toate și în acelaș timp afară de toate.
Niciodată, omul cugetând la cele de departe, nu le și mișcă și nici nu le poate muta. Nu
mișcă soarele și nu face cerul să se învârtă, șezând în casa sa, ci le vede pe acestea mișcându-
se și săvârșindu-se, dar nu are puterea să facă el acestea. Nu așa era însă Cuvântul lui
Dumnezeu în trup. Căci nu era legat de trup, ci mai degrabă El îl stăpânea pe acestea, încât era
și în el și în toate, ba și în afară de cele ce sunt. Și totuși se odihnea numai în Tatăl. Lucrul cel
mai minunat era că trăia și ca om, dar dădea în calitate de Cuvânt, viață tuturor și era în
calitate de Fiu împreună cu Tatăl.
Astfel când Fecioara Îl naște El nu pătimea nici nu se întina de trup, ci mai degrabă
sfințea și trupul. Evangheliștii spun despre El ,,că a mâncat și a băut și S-a născut, iar trupul se
năștea și se hrănea cu mâncăruri potrivite Lui dar Dumnezeu Cuvântul, Care fiind unit cu
trupul, toate le cârmuia, nu făcea cunoscut prin cele pe care le lucra în trup pe om, ci pe
Dumnezeu Cuvântul.”1. Făcându-se trup trebuia să se vorbească despre un om, ca să se arate
având un trup adevărat și nu numai prin nălucire. Dar Se cunoaște ca fiind prezent trupește,
prin faptele ce le săvârșea în trup, El se făcea cunoscut pe Sine ca fiind Fiul lui Dumnezeu. De
aceea striga către iudeii necredincioși, zicând: ,,De nu fac lucrurile Tatălui Meu, să nu-mi
credeți. Iar de le fac și nu credeți în Mine, credeți faptelor Mele, ca să știți și să cunoașteți că
Tatăl este în Mine și Eu întru Tatăl.” (Ioan 10, 37-38)
Mântuitorul a făcut toate pentru ca de vreme ce oamenii nu recunoșteau providența
Lui în toate și nu vedeau prin creație dumnezeirea Lui faptele Lui prin trup și să dobândească
prin El, cunoștința despre Tatăl și trecând prin cugetare de la cele în parte, la purtarea Lui de
grijă pentru toate: ,, Dumnezeu nu a făcut zidirea să tacă, ci lucrul cel mai minunat este atunci
la moarte adică pe cruce, deoarece toată firea mărturisea că Cel ce Se făcea cunoscut și

1
Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor. Tratat despre întruparea Cuvântului. Trei cuvinte
împotriva arienilor, trad. din limba greacă veche, studiu introductiv și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae,
Editura IBMO, București, 2010, pp. 165-166
3
pătimea în trup un era un simplu om ci Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul tuturor. Căci și
soarele s-a tunecat și pământul s-a cutremurat și munți s-au despicat și toate s-au umplut de
spaimă. Toate arătau că Hristos de pe cruce este Dumnezeu iar zidirea toată este Slujutoare
Lui, mărturisind prin frica ei prezența Stăpânului”2.

2
Ibidem, pp. 168-169
4
 Capitolul II
Urmările Întrupării în om

Cu dreptate a luat trup Cuvântul lui Dumnezeu și S-a folosit de om ca de un organ ca

să facă viu trupul, și precum este cunoscut din creație prin faptele Sale, așa să lucreze și în om
ca să se arate pe Sine pretutindeni nelăsând nimic gol de dumnezeirea și de cunoștința Sa.
Mântuitorul a făcut aceasta, pentru că toate le umple, fiind de fața pretutindeni, așa să
umple de toate conștiința Lui, cum spune și dumnezeieasca Scriptură: ,,Toate s-au umplut de
conștiința Domnului.” (Is. 11, 9) Dacă vrea cineva să vadă cerul, vede organizarea Lui; dacă
nu poate privi cerul și se apleacă la oameni, vede prin fapte puterea Lui neasemănată față de
oameni și cunoaște în oameni Dumnezeu Cuvântul. ,,De s-a abătut cineva spre draci și s-a
îngrozit de ei, Îl vede pe El alungându-i pe aceea și înțelege că El este stăpânul lor. De s-a
scufundat în firea apelor și socotește că ele sunt dumnezei, cum se închină egiptenii apei o
vede pe aceasta prefăcută de El și cunoaște că Domnul este Ziditorul lor.3”
Toate părțile zidirii le-a atins Domnul și pe toate le-a eliberat de toată înșelăciunea și
le-a arătat așa cum sunt, cum zice și Sfântul Apostol Pavel: ,,Dezbrăcând începătoriile și
stăpâniile, le-a biruit prin cruce” ( Col. 2, 15). Omul înconjurat pretutindeni și privind oriunde
în cer, în iad, în om, pe pământ dumnezeirea Cuvântului nu mai este amăgit în privința lui
Dumnezeu, ci numai Lui i se închină și prin El cunoaște și pe Tatăl.

3
Ibidem, p. 211.
5
 Capitolul III
Întruparea Cuvântului - condiție a biruinței asupra morții și a dăruirii
nestricăciunii

Cuvântul netrupesc, nestricăcios și nematerialnic al lui Dumnezeu vine în latura

noastră. Căci nici o parte a zidirii nu a rămas goală de El, ci acesta le-a umplut pe toate
pretutindeni, fiind în acelaș timp cu Tatăl. Dar din cauza iubirii Sale față de oameni se
pogoară pe pământ deoarece a văzut neamul cuvântător, pierdut și moartea împărățind asupra
lui prin sticăciune, din cauza neascultării stăpânind asupra noastră deoarece toti oamenii erau
supuși morții, Acesta văzând că nu avea nici un sens să se piardă cele pe care El însuși le-a
creat, S-a milostivit de neamul acesta și S-a îndurat de neputința noastru luând trup
asemănator cu al nostru ,, Căci nu a vrut să fie simplu în trup, nici nu a voit Să se arate numai
– fiincă ar fi putut, dacă ar fi voit, să-și facă arătarea Sa printr-un alt trup mai mare”.4 El s-a
întrupat din Fecioară neprihănită, neîntinată și neștiutoare de bărbat, luând trup curat.
Astfel luând un trup asemănător cu al nostru, l-a predate morții pentru că toți eram
supuși sticăciunii morții aducându-i jertfă Tatălui. Murind toți în El se desființează în El legea
stricăciunii oamenilor. Cuvântul știa că nu poate desființa stricăciunea oamenilor decât prin
moarte. El își ia un trup în stare să moară pentru toți dar prin Cuvântul ce locuia în el să
rămână nestricăcios și prin harul învieri lumea să nu mai fie stricăcioasă ,, căci întrucât Fiul
lui Dumnezeu era mai presus de toți, aducându-și templul Său și organul trupesc ca preț, a
plătit prin moarte în mod cuvenit datoria pentru toți”5. Prin aceasta nu mai este în noi
stricăciunea pentru că locuiește în noi Cuvântul cel Întrupat.
Neamul acesta nu mai exista dacă Fiul lui Dumnezeu nu venea să pună capăt morții,
deoarece spune ,,căci dacă un împărat zidește o casă sau o cetate, nu privește nepăsător
războirea ei de către tâlhari, prin lipsa de grija a locuitorilor, ci apără și izbăvește lucrul făcut
de el, cu atăt mai vârtos Dumnezeu, Cuvântul Preabunului Tată, nu a trecut cu vederea
neamul omenesc, făcut de El, căzut prin sticăciune, ci a înlaturat prin aducerea trupului Său,
moartea ce se lipise de aceasta, îndreptând toate ale oamenilor prin puterea Sa”6. Se arată și
pricina pentru care nu trebuia altul decât Însuși Cuvântul lui Dumnezeu să se întrupeze
zicând: ,,că i se cădea Aceluia, pentru Care și prin Care sunt toate să desăvârșească prin
pătimire, pe Începătorul mântuirii lor, pe cei pe Care a ridicat pe mulți fii la slavă“ (Evr. 2,

4
Ibidem, p. 146
5
Ibidem, p. 149
6
Ibidem, p. 150
6
10). Prin aceasta se arată că nu putea să-i ridice din stricăciunea pe care oamenii erau ținuți
decât Cuvântul lui Dumnezeu care i-a făcut la început.
Ei spun că și Cuvântul a luat trup pentru a-l jertfi pentru trupurile asemănătoare. Căci
spune: ,,de vreme ce pruncii sau făcut părtași sângelui și trupului în același fel și El s-a
împărtășit de acestea ca să surpe prin moartea Sa pe cel pe care are stăpânia morții, adică pe
diavolul, și să izbăviască pe cei pe care frica morții îi ținea în robie toată viața“(Evr. 2, 14-15).
Prin jertfa trupului Său a pus sfârșit legii privitoare la noi și ne dă nădejde asupra învierii,
după cum spune și Sfântul Apostol Pavel: ,,Că devreme ce printr-un om a venit moartea, tot
printr-un om a venit și învierea morților. Căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți
vor învia“ ( 1 Cor. 15, 21-22). Noi nu mai murim ca niște osândiți, ci noi așteptăm învierea de
obște a tuturor, așa cum se spune și la ( 1 Tim. 6, 15)

7
 Capitlul IV
Întruparea Cuvântului - Refacere a Omului Zidit ,,După Chipul” Lui Dumnezeu

Dumnezeu, prin Cuvântul Său, când a făcut neamul omenesc a văzut și slăbiciunile
lor: ,,a văzut că aceasta nu va fi în stare să cunoască prin ea însăși pe Făcătorul, nici să
dobândească înțelegerea Lui, de vreme ce El este nefăcut, iar făpturile sunt făcute, și El este
netrupesc, iar oamenii sau plăsmuit jos, în trupuri, și că peste tot e lipsă mare de putere a celor
făcute, pentru înțelegerea și cunoștința Celui ce le-a făcut”7. Dumnezeu se milostivește pentru
noi, care este bun și ne face părtași de chipul Domnului nostru Iisus Hristos, și ne zidește
după chipul și asemănarea noastră, ca prin acest har să îl cunoaștem Chipul, adică pe Cuvântul
Tatălui, să dobândim prin El înțelegerea Tatălui, și cunoscându-l pe Făcătorul, să trăim viață
cu adevărat fericită.
Oamenii nu au avut încredere în harul dat lor de la Dumnezeu și i-au întors spatele,
încăt au uitat de cunoștința de Dumnezeu și și-au făcut alți zei în locul lui Dumnezeu: ,,căci au
făurit idoli în locul adevărului și au cinstit mai mult cele ce nu sunt în locul lui Dumnezeu Cel
ce este, slujitor făpturii în locul Făcătorului, ci, ceea ce este mai rău au mutat cinstirea de la
Dumnezeu la lemne, la pietre și la toată materia și la oameni. Au mers atât de departe în lipsa
lor de evlavie, încât au crezut în draci și i-au dat drept dumnezei împlinind poftele lor”8.
Singur Dumnezeu nu era cunoscut iar Cuvântul Lui nu se ascundea din fața oamenilor, ci se
arăta în chip diferit și în multe lucruri.
Oamenii dacă aveau numai harul, le era de ajuns să fie după chipul lui Dumnezeu
Cuvântul, ca să-l cunoască. Dar Dumnezeu cunoscând slăbiciunea și nepăsarea oamenilor S-a
gândit mai înainte la această slăbiciune a lor, trimițându-le Legea și Proorocii (Rom. 3, 21)
care puteau fi cunoscuți de ei iar atunci când le era lene să privească la cer și să cunoască pe
Făcătorul:,,le era cu putință ca, privind la mărirea cerului și cunoscând armonia zidirii, să
cunoască pe Cârmuitorul ei, pe Cuvântul Tatălui, Care prin purtarea de grijă a tuturor le făcea
cunoscut tuturor pe Tatăl și Care le mișca pe toate, ca prin El toți să cunoască pe Dumnezeu“9.
Cu toată bunătatea și iubirea lui Dumnezeu față de oameni, aceștea fiind biruiți de plăcerile de
o clipă și de amăgirile diavolilor, nu a vrut să creadă în adevăr încât nu mai putea să fie
rațional ci irațional prin comportarea lor.

7
Ibidem, p. 153
8
Ibidem, pp. 154-155
9
Ibidem, p. 156
8
 Dumnezeu a vrut să înoiască existența oamenilor după chipul Său, ca prin acesta să-L
cunoască iarăși pe El. Aceasta nu se putea face decât prin Însuși Chipul lui Dumnezeu,
Mântuitorului nostru Iisus Hristos: ,,prin oameni nu era cu putință, de vreme ce ei au fost
făcuți după chipul Lui, dar nici prin îngeri căci ei nu sunt chipuri. De aceea a venit Însuși
Cuvântul lui Dumnezeu, care în calitate de chip al Tatălui, să poată rezidi pe omul cel după
chipul lui, iar aceasta nu se putea întâmpla dacă nu era nimicită moartea și sticăciunea. De
aceea, pe drept cuvânt a luat El trup muritor, ca să poată fi nimicită în El moartea, iar oamenii
cei după chipul Lui să fie reînoiți. Deci nu putea împlinii altcineva această trebuință decât
chipul Tatălui”10.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cel ce este chipul Tatălui, a venit în locul nostru ca să
înoiască pe omul făcut după chipul Lui și să-l afle pe cel pierdut, prin iertarea păcatelor
precum zice El însuși în Evanghelie: „Am venit să aflu și să mântuiesc pe cel pierdut„ ( Luca
19, 10).
De vreme ce nebunia idolească și necredința stăpâneau întreaga lume și acopereau
cunoașterea de Dumnezeu, cine putea să învețe în afară de om decât: „Cuvântul lui Dumnezeu
Care vede și sufletul și mintea și care mișcă toate în zidire și prin ele face cunoscut pe
Tatăl”11. Oamenii nu mai căutau în sus ci au căutat în jos, de aceea a venit ca om Cuvântul lui
Dumnezeu: „luând un trup asemenea lor, pentru ca cei ce n-au voit să-l cunoască din purtarea
de grijă și din călăuza tuturor să-l cunoască din cele de jos, înțelegând din faptele trupului
adică prin faptele săvârșite prin trup pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, și prin El, pe Tatăl
lui”.12
Așa cum un bun învățâtor, care are grijă de ucenicii săi, învață pe cei ce nu se pot
folosi de cele mai înalte coborând la ei prin cele mai simple, la fel face și Cuvântul lui
Dumnezeu cum zice și Sfântul Apostol Pavel: „De vreme ce prin înțelepciunea lui Dumnezeu
lumea nu a cunoscut prin înțelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe
cei ce cred prin nebunia propovâduirii” (1 Cor. 1, 21) Oamenii întorcând spatele lui
Dumnezeu și având ochii scufundați în jos ca într-un adânc: „Îl căutau pe Dumnezeu, în cele
ale simțurilor, închipuindu-și ca zei oameni muritori și demoni, Cuvântul lui Dumnezeu,
mântuitorul nostru comun și de oameni iubitor, își ia trup și viețuiește ca om între oameni și
atrage simțurile tuturor oamenilor, ca cei ce cugetau că Dumnezeu este în cele trupești să
cunoască adevărul din faptele ce le lucrează Domnul prin trup și prin El să cugete la Tatăl”13.

10
Ibidem, pp. 158-159
11
Ibidem, p. 160
12
Ibidem, p.160
13
Ibidem, p. 161
9
 Oamenii erau atrași de toate simțurile lor și învățau din toate părțile adevărul. Dacă
erau copleșiți de zidire Îl putea mărturisi acum pe Domnul Hristos, iar dacă erau atrași de
oameni îi putea socoti zei, din faptele Mântuitorului, comparând faptele Lui și ale oamenilor,
iar între aceasta singurul om Mântuitor era Fiul lui Dumnezeu: „De erau robiți de demonii,
văzându-i pe aceștia alungați de Domnul, au putut cunoaște că numai Acesta este Cuvântul lui
Dumnezeu și că demoni nu sunt zei. Iar dacă mintea lor era preocupată de morți, încât să
creadă în ei ca în niște eroi, sau cum îi numeau preoții, zei, văzând învierea lui Hristos
mărturiseau că acestea sunt minciuni și că singurul Domn adevărat este Cuvântul lui
Dumnezeu care a biruit moartea14”. Mântuitorul Hristos a venit în lume ca om și a murit și a
înviat, pentru ca prin faptele Sale oamenii să învieze și să le facă cunoscut pe Tatăl Său cel
adevărat precum El însuși zice: „Am venit să mântuiesc și să aflu pe cel pierdut” (Luca 19,
10).
Cuvântul S-a coborât pe Sine ca să Se arate prin trup, pentru ca să-i întoarcă spre Sine
ca om și să îndrepte simțurile lor către Dumnezeu: „așa văzându-L aceia pe El ca om, să se
convingă prin faptele săvârșite de El, că este nu numai om, ci și Dumnezeu și Cuvântul și
Înțelepciunea adevăratului Dumnezeu”15. Aceasta vrând să o arate și Sfântul Apostol Pavel
care spune că: „ Și Hristos să Se sălășluiască, prin credință, în inimile voastre, înrădăcinați și
întemeiați în iubire, ca să puteți înțelege împreună cu toți sfinții care este lărgimea și lungimea
și înălțimea și adâncimea, și să cunoașteți iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoaștere, ca
să vă umpleți de toată bunătatea lui Dumnezeu” (Efes. 3, 17-19).
Cuvântul se întinde pe Sine peste tot: „sus, în zidire, jos, în întrupare, în adâncime, în
iad, în lărgime, în lume, toate le umple de cunoștința Sa” 16. Cuvântul lui Dumnezeu a venit în
lume și s-a jertfit pentru noi, predând trupul Său morții și apoi înviindu-l, iar după aceasta nu
s-a făcut nevăzut ci S-a arătat o vreme, rămânând văzut în trup, săvârșind minuni care-l făcea
cunoscut nu ca om ci ca Dumnezeu Cuvântul. Mântuitorul ne-a dovedit iubirea Sa în două
feluri: pe de o parte, a nimicit moartea și ne-a reînoit; iar pe alta, fiind nearătat și nevăzut, S-a
arătat, și S-a făcut cunoscut, prin fapte ca fiind Cuvântul Tatălui, Cârmuitorul și Împăratul
tuturor.

14
Ibidem, p. 162
15
Ibidem, p.163
16
Ibidem, p.163
10
 Capitolul V
Iisus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, ţinta noastră finală

Iisus Hristos Se revelează ca om ajuns la înplinirea lui, întrucât e unit cu Dumnezeu.

El trebuie să fie și calea și sprijinul nostru spre această țintă. Precum este o țintă reală așa este
și calea reală. Hristos ne este cale și deasemeni țintă. În calitate de țintă Hristos ne arată
iubirea Lui desăvărșită față de noi. Prin aceasta ne este și cale și ne ajută să înaintăm spre
ținta realizată de El. Neajungând la capacitatea iubirii Lui, Hristos ne este departe ca țintă, dar
prin iubirea Lui ne este cale accesibilă cum spune și Pr. Dumitru Stăniloae: ,,În Hristos ni s-a
deschis calea spre ţinta deplinei umanizări şi El e calea spre aceasta, căci e calea spre
comuniunea cu Dumnezeu ca o comunitate de persoane pe care nu le putem reduce la starea
de obiecte, şi, prin aceasta, calea spre comuniunea deplină cu semenii noştri” 17.
Prin întruparea Sa ca om, Hristos ne-a făcut accesibilă comunicarea cu Sine ca
Dumnezeu în formă umană, dar mai bine zis cu întreaga Sfântă Treime. Hristos e „lumina
lumii”, lumină care luminează lumea, lumina în care se luminează lumea. Fiecare din noi este
într-un fel o lumină a lumii. Dar calitatea aceasta este şi o misiune, pe care nu o putem
împlini prin noi înşine în mod deplin. Noi o vedem împlinită în Hristos şi, prin Hristos,
participând şi noi la această împlinire;
Hristos este împlinirea fiinţei reale a omului - coroană a creaţiei - pentru că în El omul
este deplin unit cu Dumnezeu. De aceea Hristos, omul este atât de real, în împlinirea Lui ca
om, şi Dumnezeu. Mai precis, Hristos este omul împlinit, pentru că este unit cu modelul
omului, cu Logosul divin. Dar în Iisus Hristos, ca Logosul întrupat şi înviat, şi în cei uniţi cu
El îşi va atinge şi lumea desăvârşirea sau scopul ei.
Sfântul Apostol Pavel identifică pe Hristos cel întrupat cu Fiul lui Dumnezeu întru
Care au fost create şi aşezate toate (Col. 1, 16-20). În Iisus Hristos se vor readuna toate,
pentru că în El au fost aşezate toate de la început. Faptul readunării depline a tuturor în
Hristos are o anticipare în faptul că toate au fost create şi aşezate în El. Sfântul Ioan
Evanghelistul identifică pe Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat cu Cuvântul, iar pe Acesta Îl
cunoaşte, ca şi Sfântul Pavel, ca pe Cel prin Care toate s-au făcut şi era încă înainte de
întrupare viaţa şi lumina oamenilor, luminând în întuneric (In. 1, 3-5, 14).
La Sfinţii Părinţi raţiunea implică şi cuvântul; iar cuvântul este totdeauna cuvântul

17
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, Edit. IBMO, București 1997, p. 16
11
unei persoane către alta. Deci însăşi raţiunea este o funcţie a persoanei în relaţie cu alta:
,,Raţiunea divină are caracter ipostatic, personal şi este îndreptată totdeauna spre alte
ipostasuri, ca şi raţiunea umană. Dar aceasta nu exclude ca raţiunea să aibă şi un sens de usie
(fiinţă) comună mai multor persoane. Ea este viaţă şi sens şi raportare interipostatică în acelaşi
timp” 18.
Logosul, ca Rațiune personală, al gândirii iubitoare ipostaziază în Sine, natura umană
avand ca urmare o realizare personal umană culminantă, astfel spune că: ,,persoana umană
este făcută ,,după chipul” Lui, modelul implică în sine potenţial şi chipul Său, pe care-l
realizează, în mod subzistent şi în grad culminant, prin asumarea naturii umane ca un chip
desfăşurat în Sine Însuşi, ca chip unit nedespărţit cu modelul. Chipul Său uman ca partener
deosebit al dialogului cu Logosul, nu mai este în Hristos un astfel de partener deosebit, ci
Logosul Însuşi este în dialog cu Tatăl, atât ca Fiu dumnezeiesc cât şi ca om, şi în
noi, atât ca om cât şi ca Fiu al lui Dumnezeu.
Ca om în dialogul cu Tatăl, Hristos înalţă responsabilitatea Sa umană la nivelul
omenesc maxim, dar aceasta pentru că e ridicat ca om la acest nivel prin calitatea Sa
simultană de Fiu al lui Dumnezeu, Care are conştiinţa că este nu numai Fiul lui Dumnezeu, ci
şi om”19. Unul şi Acelaşi ne cheamă la răspundere maximă ca Dumnezeu şi manifestă o
responsabilitate maximă faţă de Tatăl, pentru noi. El ne porunceşte şi Se roagă împreună cu
noi şi pentru noi.
Cuvântul lui Dumnezeu S-a pogorât pe pământ, din cauza iubirii Sale față de noi,
deoarece a văzut neamul cuvântător, pierdut și moartea împărățind asupra lui prin sticăciune
din cauza neascultării, toți oamenii eram supuși morții. Mântuitorul s-a milostivit de noi și s-a
întrupat din pururea Fecioara Maria, luând trup curat.
Astfel luând un trup asemănător cu al nostru, l-a dat morții pentru că toți eram supuși
sticăciunii morții aducându-i jertfă Tatălui. după cum spune și Sfântul Apostol Pavel: ,,Că
devreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om a venit și învierea morților. Căci
precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia” (1 Cor. 15, 21-22).

18
Ibidem, p. 17
19
Ibidem, p. 17
12
 Bibliografie

1. Bibilia sau Sfânta Scriptură, Editura Institului Bibilic și de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, București, 2006;
2. Atanasie cel Mare, Sfântul, Cuvânt împotriva elinilor. Tratat despre întruparea
Cuvântului. Trei cuvinte împotriva arienilor, trad. din limba greacă veche, studiu
introductiv și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura IBMO, București, 2010;
3. Dumitru, Stăniloae, Pr. Prof., Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, Editura
Institului Bibilic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997.

13