SOCIETATEA ROMÂNĂ DE ASOCIAŢIA PROCURORILOR

CRIMINOLOGIE DIN ROMÂNIA

ŞI DE CRIMINALISTICĂ

CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ
ŞI PENOLOGIE

STUDII

Nr. 4/2015

ISSN 1454 – 5624

ISSN-L 1454 - 5624

1
COORDONATOR
 Prof. Univ. Dr. RODICA MIHAELA STĂNOIU
Preşedinta Societăţii Române de Criminologie şi Criminalistică

COLEGIUL DE REDACŢIE

 Conf. univ. dr. EMILIAN STĂNIŞOR - Preşedinte Executiv al Societăţii Române de

 Lector univ. dr. ORTANSA BREZEANU
 Av.NORA FRAJ-BOUSLIMANI
 Conf. univ. dr. FLORIAN GHEORGHE
Criminologie şi Criminalistică
- Institutul de Cercetări Juridice al Academiei
Române
-Avocat la Curtea de Apel din Paris
si Membru în Consiliul Ştiinţific al Societăţii
Internaţionale de Criminologie
- Universitatea Hyperion Bucureşti

 Conf. univ. dr. GHEORGHE MOCUŢA - Cercetător asociat la Institutul de Cercetări

Juridice al Academiei Române
 Lector univ. dr. DORINICA IOAN - Consilier în Ministerul Justiţiei

 Lector univ. dr. ANA BĂLAN -Vicepreşedinte „Societatea Română de

Criminologie şi Criminalistică”
 Lector univ.dr. FLORIN STELIAN BOBIN Parchetul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti

 Prof. univ. dr. VALERIAN CIOCLEI - Universitatea din Bucureşti

 Conf. univ. dr. SORIN ALĂMOREANU - Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca

 Prof. univ. dr. AUGUSTIN LAZĂR - Procuror general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia
 Conf. Univ.dr. NICOLETA BUZATU - Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
Bucureşti
 Conf. univ. dr. CONSTANTIN SIMA - Procuror Şef Serviciu, Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
 Conf. univ. dr. GEORGE MIRCEA - Universitatea Bucureşti
BOTESCU

REDACTOR ŞEF

- Secretar general al Societăţii Române de

 VASILE TEODORESCU Criminologie şi Criminalistică
Pentru a asigura şi aspectul unitar estetic al revistei, rugăm autorii să ne trimită lucrările
tehnoredactate la calculator cu litere de tipul şi mărimea celor publicate deja în revistă (respectiv Times New
Roman 10) şi păstrând dimensiunile aşezării în pagină (2,5 cm margine sus, jos, stânga, dreapta). Fotografiile,
tabelele diagramele şi alte reprezentări grafice este preferabil să fie color.
Rugăm ca lucrările să aibă în preambul un rezumat de câteva fraze şi dacă se poate să fie şi traduse în
limba engleză sau franceză. Evident că aşteptăm cu interes spre publicare şi articole integral traduse într-o
limbă de circulaţie internaţională.

Manuscrisele, precum şi orice corespondenţă se vor trimite pe adresa:

Vasile Teodorescu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
B-dul Libertăţii nr. 14, sector 5, Bucureşti, cod 050706
Telefon: 021/311.89.33/1070, 021/319.39.28
Fax: 021/311.34.16
E-mail: vasileteodorescu11@yahoo.ro, redacţie@criminologie.ro,
dumiru_iuliana@mpublic.ro
Vă mulţumim.
Tehnoredactare computerizată

2
 CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE
Nr. 4 /2015

CUPRINS

Pag.

CRIMINOLOGIE

Iosif Friedmann Nicolescu - Un precursor al criminologiei româneşti – Prof. Univ. Dr. Mihai Kernbach 9

Ortansa Brezeanu - Pagini din istoria criminologiei româneşti ………………………………… 13

Dan Voinea, - Impactul securităţii şi siguranţei nucleare asupra securităţii naţionale …… 19

Vasile Lăpăduşi,
Lucian Biro
Vasile Stoica - Criminogeneza infracţunilor contra siguranţei circulaţiei pe calea ferată.
Trecut, prezent şi viitor ……………………………………………………. 32
Alin Leş - Psihologia criminalistică şi expertiza psihologic-criminalistică în România :
« motoarele» psihologice ale criminologiei ………………………………. 36
Sorin Rădulescu - Repere principale pentru adoptarea unei strategii naţionale în domeniul
prevenirii sinuciderilor ……………………………………………………. 41
Tănase Constantin - Mentalitatea recidivistă în viziunea lui Etienne de Greeff ………………….. 45

Zamfir Carmen Manuela - Efectele victimogene ale torturii …………………………………………. 51

Adrian Cristian Moise - Infractorii şi victimele în cyberspaţiu ……………………………………. 69

Gheorghe Florian - Viitorul criminologiei din România ………………………………………. 78

Ana Bălan - Medierea şi prevenirea criminalităţii ………………………………………... 81

Andronache Mirela - Influenţa violenţei din jocurile video asupra comportamentului deviant ….. 88

Chiran Gabriela - Interacţiunea factorilor criminogeni în cazul falsificatorului notar public … 92

CRIMINALISTICĂ

Vasile Lăpăduşi, - Unele aspecte privind apariţia şi evoluţia criminalisticii româneşti……… 96

Dobreanu Ramona
Vasile Viorel
Gabriel Ţîru
Maria Georgeta Stoian
Lăzureanu Crişan Mucenic
Pîrvulescu Evelina Andreea
Gabriel Naghi
Emilian Costache,
Maria Georgeta Stoian
Stoica Minai,
Ianculescu N. Gabriela,
Stimeriu Lucian Augustin
- Repere semnificative ale criminalității economico-financiare în semestrul
I/2015……………………………………………………………………….. 107
- Începutul unei noi ere în criminalistica românească contemporană….. 118
- Particularităţi ale examinării criminalistice a bancnotelor româneşti
contrafăcute. Contracararea unui fenomen periculos pentru securitatea 130
monetară a statului.
- Controlul identităţii persoanelor prin tehnici biometrice şi respectarea 141
drepturilor omului …………………………………………………………
- A fi sau a nu fi … psihoactiv ……………………………….. 146
- Contribuţia expertizei fizico-chimice în aflarea adevărului în cazul unei
explozii ………………………………………………………………… 158

3
Ene Carmen Luminiţa - Aportul probelor textile în elucidarea unor cauze penale ……………. 168
Savu Lorena-Magdalena
Meseşan Nicolae, - Trusă criminalistică pentru marcare model "TCM" ………………….. 187
Viorel Cărbunaru
Drăghici Constantin - Investigarea infracţiunii de "spălare a banilor" proveniţi din activităţi ilicite.. 198

Ion Ristea - Omorul calificat săvârşit cu premeditare …………………………… 203

PENOLOGIE

Andreea Cătălin Cană - Modificările psiho-comportamentale ale toxicomanilor ca rezultat al

programelor de asistenţă psihologică derulate în penitenciar……….. 209

4
 CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTIQUE ET PENOLOGIE

No. 3/ 2015

TABLE DE MATIÈRES

Pag.

CRIMINOLOGY
Iosif Friedman - Un précurseur de la criminologie moderne – Prof. Univ. Dr. Mihail Kernbach ……. 9
Nicolesco
Ortansa Brezeanu - Pages de l`histoire du romain criminologie..................................................... 13

Dan Voinea, - L’âmpact de la sécurité et de la suresse nucléaire sur la sécurité nationale .... 19
Vasile Lăpăduşi,
Lucian Biro
Vasile Stoica - La criminogenèse d’infractions contre la sécurité du circulation ferroviaire: passé,
present, future………………………………………………… 32

Alin Leş - La psychologie criminologique en Roumanie:„ les moteurs” psychologique de la

criminologie………………………………………………………… 36

Sorin Rădulescu - Des principaux reperes pour l`adoption d`une stratégie nationale en matiére de la
prévention du suicide.............................................. 41

Tănese Constantin - La mentalité récidiviste par la vision du Etienne de Greff………………… 45

Zamfir Carmen - Les’effets victimogenes de torture…………………………………………… 51

Manuela
Adrian Cristian Moise - Les malfaiturs et les victimes dans le cyberespace……………………… 69

Gheorghe Florin - Le futur du criminologie en Roumanie……………………………………… 78

Ana Bălan - La médiation et la prévention de la criminalité……………………………… 81

Andronache Mirela - L’influence de la violence dans les jeux video sur le comportement deviant 88

Chiron Gabriela - L’interaction de les facteurs criminogens concernant le notaire faussaire. … 92

CRIMINALISTIQUE

Vasile Lăpăduşi, - Certaines aspects en regard la creation et le developpement criminalistique 96

Dobreanu Ramona roumaine

Vasile Viorel - Repere importantes de la criminalité par le semestre I/2005......................................... 107

Gabriel Ţîru - Le début d’une nouvelle ère de criminalistique roumaine contemporaine…………... 118
Maria Georgeta Stoian
Lăzureanu Crişan - Les particularités de l`examen médico-légal de la contrefaçon de billets de banque
Mucenic - Roumain........................................................................................................... 130
Pîrvulescu Evelina

5
Andreea
Gabriel Naghi - La surveillance de l’identité de personne par techniques biometrique et la déférence
de droits de l’homme…………… 141

Emilian Costache, - Ėtre ou ne pas être psychoactif..................................................................................... 146

Maria Georgeta Stoian
Stoica Minai,
Ianculescu N. Gabriela, - La contribution de l`expertise physiques et chimiques dans la recherche de la vérité
Stimeriu Lucian en
Augustin
cas d'une explosion…………………………………………………………………...

Ene Carmen Luminiţa - La contribution des échantillons de textile dans l'élucidation de certaines affaires
Savu Lorena- Criminelles………………………………………………………………………...….. 168
Magdalena

Meseşan Nicolae, - Kit de médecine légale pour le modèle de balise ,,TCM "………………………… 187
Viorel Cărbunaru

Drăghici Constantin - L’investigation des infractions de blanchiment d’argent produits par l’activité illégal 198

Ion Ristea - Le crime qualifié produit avec premeditation………………………………… 203

PENOLOGIE

- Les changements psychocomportamentales de toxicomans en résulte de les

Andreea Cătălin Cană programme d’assistence psychologique dérulè dans le penitenciers.................... 209

6
 CRIMINOLOGY, FORENSICS AND PENOLOGY

No. 4 / 2015

CONTENT
Pag.

CRIMINOLOGY
Iosif Friedman Nicolesco - A predecessor of Romanian criminology – University Profesor 9
Dr. Mihai Kerinbach

Ortansa Brezeanu - Pages from the history of Romanian criminology 13

Dan Voinea, - The impact of nuclear security and safety 19
Vasile Lăpăduşi,
Lucian iro
Vasile Stoica - Criminogenesis of the offences against safety of railroad traffic.
Past, present and future 32

Alin Leş - Forensics Psychology and psychological-forensics expertise in

Romania: the psychological <<engines>> of criminology 36
Sorin Rădulescu - Main landmarks for the adoption of a national strategy in the
field of suicide prevention 41
-
Tănese Constantin - Relapse mentality in the vision of Etienne de Greeff 45

Zamfir Carmen Manuela - The effects over the victims of the torture 51

Adrian Cristian Moise - Offenders and victims in the cyberspace 69

Gheorghe Florinan - Future of criminology in Romania 78

-
Ana Bălan - Mediation and prevention of criminality 81

Andronache Mirela - The influence of violence in the videogames over the deflective 88
behaviour
Chiron Gabriela - The interaction of the crime factors in the case of public notary 92
forgerer

FORENSICS

Vasile Lăpăduşi, - Some aspects regarding the apparition and evolution of 96

Dobreanu Ramona Romanian forensics
Vasile Viorel - Significant landmarks of economical-financial forensics in the I 107
semester of 2015
Gabriel Ţîru - The beginning of a new era in the Romanian Contemporary 118
Maria Georgeta Stoian Forensics
Lăzureanu Crişan Mucenic - Particularities of forensics examination of Romanian currency.
Pîrvulescu Evelina Andreea Countering a dangerous phenomena for the monetary security of 130
the state.
-

7
Gabriel Naghi - The control of people’s identities through biometric techniques
and respecting the human rights 141

Emilian Costache, - To be or not to be …… psychoactive……… 146

Maria Georgeta Stoian
Stoica Minai, - The contribution of the physical-chemical expertise for
Ianculescu N. Gabriela, discovering the truth in an explosion
Stimeriu Lucian Augustin
Ene Carmen Luminiţa - The contribution of the textile evidences in solving some criminal
Savu Lorena-Magdalena cases 168

Meseşan Nicolae, - Forensics kit for marking the “TCM” model 187
Viorel Cărbunaru
Drăghici Constantin - Investing the offence of “money laundering” originating in illegal 198
activities
Ion Ristea - Murder committed with premeditation 203

PENOLOGY

Andreea Cătălin Cană - The psyco-behavioural modifications of the drug addicts as a 209
result of the psychological assistance programmes developed in
the penitentiary

8
 UN PRECURSOR AL CRIMINOLOGIEI MODERNE ROMÂNEȘTI
– Prof. Dr. Mihai KERNBACH

A PRECURSOR OF ROMANIAN MODERN CRIMINOLOGY

– Prof. Dr. Mihai KERNBACH

Autor:
Dr. jurist Iosif FRIEDMANN – NICOLESCU1
Membru fondator al
Societății române de Criminologie și Criminalistică
Cercetător științific asociat
Avocat – Baroul București

Cuvinte – cheie
Keywords

Criminologie. Medicină legală. Metodologie.

Criminology. Forensic Medicine. Methodology.

Rezumat
Summary

Profesorul Doctor Mihail KERNBACH este un precursor al Criminologiei moderne românești, autor al
unor lucrări științifice care trebuie să fie repuse în circuitul valorilor culturii profesional – științifice.
Medic legist, deopotrivă criminolog și criminalist, a marcat epoca sa cu lucrări științifice care se impun
a fi cunoscute de generația specialiștilor de astăzi

Professor Doctor Mihai KERNBACH is a precursor of Romanian modern criminology, author of

scientific papers that need to be restored in the professional – scientific circuit of cultural values.
Forensic and criminologist as well, he marked his time with papers that need to be known by specialists
today's generation.

ARGUMENTUM2

Se impune o întrebare:
De ce prof. dr. Mihai KERNBACH ?

1
Doctor în științe juridice; Cercetător științific asociat la Departamentul de Drept public ”Vintilă DONGOROZ” – Institutul
de Cercetări Juridice ”Academician Andrei RĂDULESCU” al Academiei Române; Cercetător științific asociat la Centrul de
Studii şi Cercetări Juridice şi Socio – Administrative al Universității Petrol–Gaze din Ploieşti; Consilier – în Consiliul
Baroului București; Arbitru și Supra arbitru la Curtea de Arbitraj Profesional a Baroului București; Arbitru la Curtea de
Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României; Președinte – Comisia de Etică și
Disciplină a Federației Române de Șah; Membru fondator și membru al Comitetului Director al Societății Române de
Criminologie și Criminalistică; Membru fondator – Asociația Română de Drept Umanitar; Profesor invitat – Universitatea
Populară ”Nicolae IORGA” – Vălenii de Munte; Fost Lector la Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea
Avocaților; Fost Consilier al Consiliului de administrație – Filiala București a Casei de Asigurări a Avocaților din România;
Fost Președinte și membru al Comisiei de Cenzori al Filialei București a Casei de Asigurări a Avocaților din România; Fost
Președinte și membru al Instanței de Disciplină a Baroului București; Fost Vice-președinte al Comisiei de Apel a Federației
Române de Șah; Fost membru al Biroului Executiv al Federației Române de Șah și al Comitetului Federației Române de Șah;
Membru fondator și Secretar general – Fundația teatrală ”Alexandru GIUGARU”.
2
Acest eseu științific a fost prezentat în cadrul sesiunii științifice internaționale a Societății Române de Criminologie şi
Criminalistică, București 4 Septembrie 2015, cu tema: “Criminologia din România – trecut, prezent, viitor”.

9
 Răspunsul este simplu: prof. dr. Mihai KERNBACH este un precursor al științei criminologiei
naționale, este un important reprezentant al școlii românești de criminologie.
În circuitul mondial de valori al istoriei criminologiei, numele Profesorului universitar doctor Mihai
KERNBACH trebuie să figureze ca fiind un înaintaș al școlii românești de criminologie, care a fundamentat
această disciplină științifică prin lucrări de referință, care sunt și astăzi lucrări actuale.
Anuarul pe anul de învățământ universitar 1937 al Universității din Cluj 3, consemnează, prezența Prof.
Dr. Mihai KERNBACH la Congresul Internațional de Criminologie de la Roma, cu două comunicări științifice:

a) Role du juge et sa preparation dans la lutte contre la criminalite 4.

și

b) Etude de la personnalite du criminel5.

Totodată, prof. dr. Mihai KERNBACH reprezintă școala națională medico-legală la primul Congres
Internaţional de Medicină Legală şi Socială, de la Bonn care s-a desfășurat în perioada 22 — 24 Septembrie
1938 cu o comunicare științifică ca unic autor și încă două comunicări științifice alături de doi colegi medici
legiști: V. HURGHIŞIU și S. CUPCEA.
Activitatea științifică a profesorului se întinde pe aproximativ cinci decenii în slujba OMULUI și a
DREPTĂȚII, pregătind generații de specialiști.
De prof. dr. Mihai KERNBACH am auzit prima dată de la Vice-președintele Societății Române de
Criminologie și Criminalistică, prof. univ. dr. Lucian IONESCU 6 în convorbirile pe care le aveam periodic. Mi-a
mărturisit că l-a avut profesor de medicină legală și că i-a insuflat dragostea pentru știință și pentru OM. În
timpul copilăriei mele din CLUJ – NAPOCA7 nu auzisem despre prof. dr. Mihai KERNBACH.

Date biografice

Profesorul dr. Mihai8 KERNBACH s-a născut în Comuna Vidra din fostul Județ Putna (actualmente
Județul Vrancea) la 3 Mai 1895.
Studiile medicale le începe la Facultatea de Medicină de la Iași și le finalizează la Cluj.
Obține titlul de „Doctor în medicină” în anul 1921, la Facultatea de Medicină a Universității Regele
FERDINAND I din Cluj.
Profesor titular al catedrei de Medicină legală începând cu 1 Noiembrie 1933.
A fost decorat cu „Medaille des epidemies" și a fost bursier al Fundaţiei ROCKEFELLER.
Activitatea științifică îi este răsplătită prin recunoaștere de către Societatea de Medicină legală germană
şi a Societăţii de Biologie din Paris.
În 1935 Academia Română îi conferă Premiul Vasile ADAMACHI 9, pentru activitatea sa profesională.
A fost primul Rector al Institutului de Medicină și Farmacie din Cluj (1948 – 1950), anterior fiind
Decanul Facultății de Medicină din Cluj (1945 – 1948)
Are o frumoasă carieră universitară, începând ca preparator la Catedra de Anatomie Patologică (1919 –
1921, ulterior în 1923 a fost numit șef de lucrări 10 la Catedra de Medicină Legală a Facultății de Medicină din

3
După Unirea din 1918, la 12 Mai 1919, s-a înființat universitate transilvăneană cu predare în limba română, Universitatea
„Daciei Superioare” din CLUJ, numită ulterior Universitatea „Regele FERDINAND I” Cluj. Prin Decretul Regal de
reînființare, s-a stabilit ca ierarhia universitară și retribuirea, să fie ca la Universitățile din București și Iași. În 1940, după,
Dictatului de la Viena de cedare a Transilvaniei de Nord Ungariei hortiste, Universitatea românească a funcționat temporar în
centrele culturale din BRAȘOV, SIBIU și TIMIȘOARA.
4
Rolul judecătorului și pregătirea sa în lupta împotriva criminalității.
5
Studiu asupra personalității criminalului.
6
Născut 30 Mai 1939 – 21 Ianuarie 2015, director al Institutului Național de Expertize Criminalistice; distins cu ”Steaua
României” în grad de ofițer, Premiul de excelență al ”Uniunii Juriștilor din România” și Premiul ”Nicolae Titulescu” al
Academiei Române;
7
Deceniul VII al al Secolului XX.
8
În cercetările pe care le-am întreprins, am regăsit deopotrivă prenumele profesorului în două forme: MIHAI și MIHAIL.
Am optat pentru forma MIHAI, deoarece în volumul: ”CRIMA fenomen biologic universal și permanent” cartea este semnată
MIHAI KERNBACH, Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj (la Sibiu), Fondul publicațiilor științifice, 1943, Sibiu,
autorul verificând manuscrisul.
Chiar dacă discipolii, anume dr. în Drept Maxim POP folosește forma ”Mihail” în lucrarea ”Psihanaliza și Științele
Criminale”, Colecția ”Gând Românesc”, Cluj, 1936, Tipografia ”Cartea Românească” folosește forma Mihail.
9
Vasile Adamachi (n. 1 ianuarie 1817, Iaşi, judeţul Iaşi - d. 8/20 martie 1892, Iaşi, judeţul Iaşi) a fost prefect, senator şi
filantrop.
10
Echivalent cu Lector universitar.

10
Cluj, în 1927 devenind conferențiar, ulterior între anii 1932 – 1951 este profesor. În perioada 1945 – 1948 a fost
Decanul Facultății de medicină, iar în perioada 1948 – 1950 a fost Rector al Institutului de Medicină și Farmacie
din Cluj.
Școala medicală clujeană era una dintre cele mai cunoscute în România și în Europa, existând
numeroase clinici și o viață științifică medicală prestigioasă.
Prof. Mihai KERNBACH a fost totodată și medic legist al județului Cluj din 1930 și director al
Institutului Medico-Legal Cluj în perioada 1946 – 1952.
Anul 1952 reprezintă revenirea prof. dr. Mihai KERNBACH la Facultatea de Medicină a Universității
din Iași, locul în care și-a început studiile ca student la medicină, centru universitar unde va activa până în anul
1964, ocupând și funcția de director al Institutului Medico – Legal din Iași, ulterior fiind profesor – consultant.
Este recunoscut pe plan științific național, dar și internațional, făcând parte din comisia germană
constituită din experți internaționali pentru elucidarea masacrului de la Katyń din cel de al Doilea Război
Mondial.
Activitatea de cercetare științifică s-a materializat printr-un însemnat număr de volume publicate, dintre
care se impun a fi amintite:
- Tehnica autopsiei medico-legale (1926),
- Curs de medicină legală (1932),
- Manual de medicină legală (1937),
- Curs de medicină legală și deontologie (1949),
- Manual de medicină judiciară (1958).
Publică studiul: Personalitatea omului delicvent în lumina noilor cercetări (Revista de Drept Penal,
București, 1933) și numeroase comunicări științifice singur sau în colaborare.

CREZUL PROFESIONAL

Crezul științific al Prof. dr. Mihai KERNBACH este redat în esență ca moto al cărții ”Crima fenomen
biologic universal și permanent”, una dintre cele mai importante opere ale acestui ctitor al Școlii naționale de
criminologie:

”Închin această carte celor ce-au crezut în dreptate: în dreptatea oamenilor, în dreptatea legilor; celor ce-
au fost răpuși de nedreptate și nu s-au prăbușit11”

Elemente ale gândirii criminologice

la
Profesorul dr. Mihai KERNBACH

Pătrunzând în concepția criminologică a acestui înaintaș al Criminologiei naționale, identificăm câteva

idei-forță esențiale, care configurează continuitatea cercetării științifice naționale în acest domeniu.
”La izvoarele crimei” sunt de cercetat:

- Conștiința morală a umanității cu geneza ideii morale

- Geneza ideii criminale la om și la animal
- Emoția și rolul în comportamentul uman
- Relațiile determinate de creier – între gândire și automatisme

Următoarea treaptă în gândirea Prof. dr. Mihai KERNBACH este determinată de studiul asupra
”Concepției juridice a Crimei”, sub aspect criminologic și biologic.

Concepțiile științifice și filosofice contemporane Prof. dr. Mihai KERNBACH îl influențează în studiile
sale, astfel că studiază comunicarea biunivocă dintre ”Crimă” și ”Natură”, în natură, sub incidența aspectului
biologic al crimei.

În finalul lucrării, face o atentă analiză a binomului: ”CIVILIZAȚIE” și ”CRIMĂ”, punând accentul pe
componenta etică a evoluției civilizației umane.
Întrebându-se dacă acest ”fenomen biologic universal și permanent”, care este ”CRIMA”, în societatea
umană poate fi eradicată, între ”progres sau declin”, în raport de destinul moral al omenirii sau de destinul
biologic al omenirii.

11
Alături de o altă vorbă de duh a Prof. Dr. Mihai KERNBACH: CRIMA ESTE FORȚA PROPULSIVĂ A VIRTUȚII, care
este plasată pe pagina de gardă a volumului.

11
 Nu va da un răspuns tranșant, dar lucrarea (180 de pagini) este o piatră de temelie a criminologiei
românești, a stadiului gândirii științifice din Deceniile III și IV ale Secolului XX.
Unul dintre discipolii Profesorului Dr. Mihai KERNBACH, anume dr. în drept Maxim POP, va
dezvolta într-un studiu, una dintre concepțiile timpului, cu aplicațiune la Criminologie, prin raportarea
Psihanalizei la așa numitele ”științe criminale”.
Aflăm prin intermediul acestui studiu, că titlul este preluat după una dintre conferințele Prof. dr. Mihai
KERNBACH de la Facultatea de Medicină-legală de la Cluj din data de 17 Aprilie 1934, în cadrul cursului de
medicină-legală de la Facultatea de Drept.

În loc de concluzii
sau o metodologie în criminologie

Școala națională de criminologie, a avut în Prof. Dr. Mihai KERNBACH un promotor al luptei
împotriva crimei, luptă în care s-a angajat cu toată energia și cu toate forțele, folosind diverse științe la
combaterea crimei.
A încercat să folosească în domeniul criminologiei și psihanaliza, care în epoca în care a trăit avea o
largă răspândire, încercând să găsească o profilaxie a crimei.
Lupta împotriva crimei este permisă cu orice mijloace, iar criminologia poate să ne ofere numeroase
teorii – care în cadrul evoluției firești a societății umane – să dea rezultatele scontate sau să rămână fără rezultat.

Astăzi când scara valorilor necesită revenirea la valorile tradiționale, personalitatea Prof. Dr. Mihai
KERNBACH este un reper al progresului în gândirea criminologică națională.
Desigur, medicina legală îl revendică deopotrivă pe Prof. dr. Mihai KERNBACH, însă opera sa scrisă
are un important substrat criminologic, care trebuie explorat și repus în circuitul științific, prezenta evocare fiind
doar un punct de plecare.

Desigur, noi privim activitatea acestui TITAN al CRIMINOLOGIEI, din perspectiva evoluției acestei
științe astăzi, când progresele științifice sunt altele, în primul rând ca urmare a unor noi teorii care confirmă
gândirea Prof. dr. Mihai KERNBACH.
Evoluția Criminologiei ca știință va continua și în viitor, activitatea științifică a Prof. dr. Mihai
KERNBACH trebuie să se constituie într-un reper pentru Școala Națională de Criminologie și pentru
metodologia științifică.

BIBLIOGRAFIE

MIHAI KERNBACH - ”CRIMA fenomen biologic universal și permanent”, Universitatea Regele

Ferdinand I din Cluj (la Sibiu), Fondul publicațiilor științifice, 1943, Sibiu.
MAXIM POP, ”Psihanaliza și Științele Criminale”, Colecția ”Gând Românesc”, Cluj, 1936, Tipografia
”Cartea Românească”.

12
 PA G IN I DI N I ST O R IA CR IM INO LO G I E I RO M ÂNE Ş TI

Dr. ORTANSA BREZEANU

St ud i ul a fo s t î n sc r i s î n p ro gr a mu l .ce l ui d e al - 6 7 ' e a C ur s I n ter n aţio n al d e

Cri mi no lo gie ce a a v ut lo c l a B uc ure ş ti î ntr e 2 9 -3 0 ap ri lie 2 0 0 4 ş i p reze n tat î n c ad r ul
Ate li er ul u i c u t e ma „ Dezv o lt a rea i sto rică a cr i mi n o lo g iei î n reg i un ea B a lca ni lo r ",
mo d e rato r J acq u es Far sed a k i s - p ro fe so r d e Cr i mi n o lo g ie, D irec t o r al S ec ţie i d e
Cri mi no lo gie a U ni ve r s i tăţ ii „P a nt eio n" - Gr ec ia .
1 . Ca mar to r o c ul ar ş i î n ac ela ş i ti mp c a p art ici p an t d ire ct l a mu lt e d i n acţ i u ni le ş i
act i vi tăţ il e te o r et ic e ş i p r act ice ( î n vă ţă mâ n t şi cerc eta re), c e a u d ev e ni t p o s ib i le î n
d o me nj ul c r i mi n o lo g iei d up ă 1 9 8 9 ş i î n R o mâ n ia, gă s es c n ece sa r să - mi p r e fa ţe z
in ter v e nţ ia c e mi - a m p r o p u s, c u câ t ev a o b ser v a ţii me n ite să d ea mă s ur ă at ât p r i ncip al elo r
mo me n te c e s -a u î n s cr i s î n e vo l u ţia p o st to t al i tară a ş ti i nţ ei d e car e ne o c up ă m, câ t şi
rela ţi ilo r d ez vo lt ate . î n co nte x t, c u Grec ia ş i c u a lt e ţ ări e uro p e n e. î n id ee a d e a fi
p ercep u te i ncl u s i v s ub r ap o r t ul d i me n s i u ni lo r şi p ersp ect i ve lo r lo r re ale .
De a lt f el, d e mer s u l me u a fo st st i mu l at d e d i sc ur s ul d o mn u l u i P ro fe so r J aq ue s
Far sed a ki s ca re , r e fe n n d u - se l a g â nd ir ea p rec ur so ri lo r cr i mi no lo gi ei mo d er n e ele n e ş i
s ub l i ni i nd c u ac ea stă o c azie co ntr ib uţ ia re ma rca b ilă î n d o me ni u a ma rei d o a mn e a Gr eci ei,
cu m a n u mi t -o De n is Szab o p e Al ic e Yo to p o ul o s - Mar a n go p o ulo s, p ro feso r e me ri t d e
cri mi n o lo g ie, fo s t r e ct o r al U n i ver si tăţ ii P a nt h eio s, p re şed i ntă a F u nd a ţie i p e n tr u
Drep t u ril e O mu l u i ce - i p o ar tă n u me le, - m- a fă cut să re tră i es c u n mo me n t me mo ra b il.
Est e vo rb a d e c el d e a l I I I - le a Co lo c vi u a l As o cia ţie i I n ter na ţio n al e a C n mi n o lo g ilo r de
li mb ă fra n cez ă, c e s - a d es f ăş ur at la B uc ure ş ti, î n p erio ad a 5 -6 i u n ie 1 9 9 2 . ia fi n ele că r uia
d o mn u l De n i s S zab o , p r eşed i nt el e Aso c iaţ i ei, a î n mâ na t d o a mn ei p ro fe so r Ali ce
Mara n go p o u lo s , p r e mi u l B ea u mo nt - T o cq n e vi ll e , p e ntr u î ntr ea ga s a a ct i vi ta te 12.
Co lo c vi u l ar e, p e ntr u no i cr i mi no lo gi i, o d ub lă s e mn i fica ţi e: co n se mn ea ză
de sc hi de rea d e car e cr i mi n o lo g ia a v ea n e vo ie l a n u mai d o i a ni ş i j u mă t ate d e câ nd _ _ _ _ _ _
Ro mâ n ia s -a o r ie n tat ma i r ad ica l sp re va lo rile e uro p e ne şi cert i fică ca lita t ea ş i
per s pec tiv a rela ţ ii lo r î n s fer a a ce ste i şt ii n ţe 13.

12
Vezi, pe larg, despre atmosfera şi inspiraţia momentului, Hona Vastlescu, Criminologia ţi Drepturile Omului al
III-lea Colocviu ai Asociaţ Internaţionale a Criminologilor de limbă franceză (Bucureşti, 5 -6 iunie 1992) în
„Revue Internationale de Criminologie et de Police Technique, 1992. nr. 4, p. 492 -499.
ST. DE DREPT ROMÂNESC, an 17 (50), nr. 1-2. p. 143-151, BUCUREŞTI, ianuarie-iunie 2005
13
■ Există unele asemănări intre România şi Grecia în privinţa evoluţiei istorice a criminologiei -în Regiune şi
Balcani - care pornesc îndeosebi de la faptul că ambele ţâri au beneficiat de teme şi idei ce îşi au sorgintea în
cultura greco-romanâ. Cine 1-a citit pe Hcgel a putut afla câ ..în variatele forme ale filozofiei greceşti găsim, in
general. In .ilare născândă aproape toate conceptele de mai lărziu asupra lumii" (G. W.F, Hegel, Frelegen de filozof ie a
istoriei, partea a Il-a. Lumea greacă. Editura Academiei Române, 1968. p 218), Exemplul care urmează
argumentează această apropiere. Astfel, Codul lui Constantin Armenopol (Hexamiolos), care în cartea a Vl -a -
ocupându-se de crime şi pedepse - prevedea că minoritatea constituie o cauză de reducere sau de înlocuire a
pedepsei chiar şi pentru infracţiunea de omor - a apărut în Bizanţ în anul 1345, s-a tipărit întâia oară în limba
greacă în 1740 iar în 1804 (în timpul domniei lui Alexandru Moruzi a fost tradusă în româneşte şi aplicată în
Moldova. Implementarea Codului în Principate se pare că a anticipat acest moment. Vezi. P.J. Muscel, Istoria
dreptului penat român (Bucureşti, 193 I, p. 65. 91. 107); cât despre importanţa acestui moment, este suficient să
menţionăm câ în S.U.A. mai există încă state în care se aplică pedeapsa capitală Ia minori.
Jj i Au existat unele tentative (forţate de însăşi realităţile vieţii) în cadrul Ministerului Public al
Ministerului de Interni, la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române - unde există un colectiv de
cercetare criminologică - iar în prezent şi specializare prin doctorat. Momentul cel mai important îl constituie
înfiinţarea, în 1990, a Societăţii Române de Criminologie şi Criminalistică afiliată la Societatea Internaţională
de Criminologie. Acest organism specializat a organizat interesante dezbateri ştiinţifice care au reunit
specialiştii din domeniile interesate, cum sunt: „Seminarul Regional pentru Europa Centrală şi Orientală
privind minorii în conflict cu legea", sub egida Con siliului Europei (1992); Simpozion naţional cu tema „Noi
forme de criminalitate, strategii de prevenire" - după 12 ani de la primul şi singurul simpozion naţional de

13
 U n a l do i lea mo me nt , c e- ş i i mp u n e co n se mn are a ş i c are. î n e se n ţă, îl î nt re ge şt e p e
p ri mu l. î l rep r ezi n tă o r g a ni za rea la B uc ure şt i a ce lu i de a l 6 7 " se mina r i nte rna ţ io na l
de cr i mi no lo g ie i ce î şi d e s f ăşo ar ă a c u m l uc răril e) s ub î na lt u l p atr o naj al So c ie tăţ ii
In ter na ţio n ale d e Cr i mi no l o gie - a l c ăr ui P re ş e d in te o no ri fic es te ace la şi De n i s S zab o . Dr.
Ho no ns C a u sa a l U ni ve r si tă ţi i d i n B uc ure ş ti ( 2 0 0 4 ) ş i me mb r u d e o no ar e a l So c iet ăţ i i
Ro mâ n e d e Cr i mi n o lo gi e ş i Cr i mi na li s tic ă (2 0 0 3 ) - ca să no tă m d o ar ac es te d o uă mo me n te
ma i r ece n te, ce se mn i f i c ă sp r ij i n ul d e c are no i b en e fi cie m.
Di sp o nib il it ate a So c ie tă ţii I n ter na ţio n al e de C ri mi no lo gi e p en tr u aco r d area u n ui
sp rij i n ca li f ic at î n ve d er ea i n te gr ăr ii e le me nt elo r d e c u no a ş tere ş tii n ţi fic ă î n l u mea
p rac t ic ii, rez u lt ă mai ale s d i n f ap t u l că s e m in ar ul a fo st o r ga ni za t î n co l ab o rare c u
In st it u t ul Na ţio n al d e C r i mi no lo gi e, î n fi i nţa t ab ia la fi ne le a n u l ui 2 0 0 2 (la zec e a n i d up ă
co lo c v i ul s u s - me n ţio na t d ar d up ă mai b i ne d e tre i d ece n ii d e ta to năr i. î n cer cări ş i
in s i ste n ţe) Er a m, p â nă a tu n ci, s i n g ur a ţar ă d i n E uro p a fără o a se me n ea s tr uct ur ă.
Oric u m, c h iar d a că s -a nă sc u t gre u , s a u, po a te, to c ma i de a c eea , r ea liz area a ce st e i
str u ct ur i sp eci al iza te d e cer ce tar e c n mi no lo gi că î n ţar a no as tră , p e care D e ni s S zab o ,
p reze n t la la n s ar ea e i o fi cia lă ( 3 .0 3 .2 0 0 3 ) o ap recia d r ep t „o vic t o rie a co mu n i tă ţi i
cri mi n o lo g ice d i n Ro m ân ia" , e st e d e nat ur ă să d ea î ntr - ad e văr s at is facţ ii fac to ri lo r
i mp l ica ţi d e - a l u n g ul t i mp u l ui î n a st fel d e d e m ers ur i. î nt re care se d et aşe ază , cu e f o r t uri
no t ab i le, p re ş ed i n ta So c iet ăţ ii Ro mâ n e d e Cr i mi no l o gie şi Cr i mi n al is ti c ă, p ro fe so r Ro d ica
Mi ha ela S tă no i u, mi n i st r u al J u st iţ ie i l a d a ta î n f ii nţ ări i i ns ti t ut u l ui.
Ce l d e al 6 7 Se mi n ar I nt er na ţio n al d e Cri mi no lo g ie mer ită a fi p r eţ u it as t fe l, atâ t
p en tr u cred i t ul aco r d at u ne i st r uct ur i no i, a c ăr o r p er sp ec ti v e p o t fi i n t ui te d i n p ro ie ct ele
d e cerce tar e ce ş i le - a p r o p u s 144 , ele fi i nd te s t ate î n să şi p r i n rez u lta tel e e xcep ţio n ale
o b ţi n ut e î n ca li ta te d e o r ga n iz ato ar e ş i gazd ă a se mi n ar u l ui, c ât ma i cu sea mă p e ntr u
d esc h id er ea e x tr ao r d i na r ă car e o r ep rez i nt ă sp re d ezb a ter e, veri fic are şi co n fir ma re sa u
in fir ma re a id ei lo r no a st r e, i n cl u si v p ri n i ntro d u cerea lo r î n c irc u it u l i n t ern aţ io na l.
N u ne r ă mâ ne d e fă c ut d ecât s ă co n fir mă m a şt e p tări le, p ri n cerc et ă ri c r i mi no lo gic e
d e ca li ta te, ap t e să o r i e nt eze p o l it ic a p e n ală ro mâ n ea sc ă î n d ir ec ţi ile ce o p o t fac e ma i
efic ie n tă, î n s it u aţ ia î n car e c er i n ţe le c e d ec u r g d i n p ro ce s u l d e a d erar e a ţ ări i no a str e l a
U ni u ne a E ur o p ea n ă - î n tr e car e u n lo c ce n tra l î l o c up ă p ro t ecţ ia l ib er tă ţilo r ş i d rep t ur ilo r
fu nd a me nt al e a le o mu l u i - s u n t me r e u a mp l i fi c ate d e fe no me n u l c ri mi na li tă ţi i p r i n fo r me
to t ma i b r u ta le.
2 . Ad mi ţâ nd că „et ap e le gâ nd iri i co n te mp o r a ne s e rid ică p e fu nd a ţ ia gâ nd iri i
crea to are a n ter io ar e" - c u m fo ar te i nsp ira t s - a e xp r i ma t u n a uto r ro mâ n ' " - vo i p reze n ta î n
co n ti n u are câ te va d i n ce le ma i s u g es ti v e î n cerc ă ri sa u d e mer s ur i, c are a u co nd us î n t i mp la
co n t urar ea u no r mo me nt e c e p u n î n ter me n i d e co n ti n u it ate s a u r efle ctă sp ec i fic u l
ro mâ ne sc şi î n d ez vo l tar ea cr i mi no lo gi ei.
De şi d e sp r e cr i mi n o lo g i e î n ad e văr at u l î nţ ele s al c u vâ n t ul u i p u te m vo r b i d o ar d i n
mo me n t u l î n car e ac ea st a s - a d e sp r i ns d e d rep t ul p e nal - a tât câ t a fo s t p o sib il - î n r eal it at e
id ei le ce a u a n ti cip at, c hi ar şi ap a r i ţia p o zi t i v i s mu l u i, a u a mp l i fi cat - a şa c u m r ez ul tă at ât
d in l it erat u r a ma i v ec he 156 , d i n d o ctr i na u n u i tr ec ut ce v a ma i ap ro p ia t sa u d i n c ea r ece n tă -

criminologie organizat în România în regimul totalitar (1981) la care a fost prezent şi De nis Szabo - precum şi
alte manifestări ştiinţifice ale Societăţii sau ale filialelor pe teme cum sunt „Precursori ai criminologiei
româneşti -viaţa şi activitatea lui Ioan Tanoviceanu" (1992): „Criminalitatea azi" ( 1997), „Criminalitatea
probleme şi soluţii actuale (1998), „Terapie şi resocializare" (1999), „Deontologie şi justiţie penală" (2002),
„Politici penale şi penitenciare" (2003), ca să dau doar aceste exemple.
14
Privind fenomenele de corupţie, criminalitate informatică, trafic şi consum de droguri, delincvenţa juvenilă,
etc. Vezi Petru Pânzaru. Condiţia umană din perspectiva vieţii cotidiene. Bucureşti, Editura Albatros. 1981, p. 52.
15
Vezi, I Tanoviceanu, Un pencol naţional - creşterea criminalităţii în România. Iaşi, 1896; I. Tanoviceanu, Mersul
criminalităţii mart in România. în „Curierul judiciar", 1907; Gr. Dtanu. Criminalitatea si cauzele ei in România.
Bucureşti, 1907; S.G. Longmescu, Pravila lut Vasile Lupu si Prosper rarinaclus. Bucureşti, 1908; Constantin
Meissner, Copii cu rele porniri şt Şcoaleîe de îndreptare, laşi, Tipografia Naţională, 1909; i. lonescu Dolj, O idee
nouă în penologte. Tribunalele de minori. Craiova, 191 1 (monografie); I. Tanoviceanu, Curs de drept penal. voi. [,
Bucureşti, Socec, 19Î2; S.G. Longinescu, Legi vechi româneşti şi izvoarele lor. Bucureşti, 1912; Ion Peretz,
Originile dreptului român. Bucureşti, 1915; l.C. Filiti, D.I. Suchianu, Contribuţii la istoria justiţiei penate în
Principatele Române, Bucureşti, 1928, p. 37-45; Iulian Teodorescu, Minoritatea in faţa legii penale. Bucureşti,
1982; Constantin Stere, Criminologie, Bucureşti, 1928; Traian Pop, Curs de criminologie. Cluj, 1928; C. Bălan,
Cauzele criminalităţii, Focşani. 1928; B. Georgescu, Tribunalele pentru infractorii minori, Craiova, 1929; Jean
Moruzi, Criminologie, Bucureşti, 1930; Petre lonescu Muscel, Istoria dreptului penal român. Bucureşti, 1931;
Al.Roşea, Delincventul minor. Cluj, 1932; George Solomonescu, Tratamentul infractorului minor în dreptul penal

14
in ter es u l p e ntr u cer c et a r e s a u p e n tr u g ăs ire a u no r so l uţ ii care s ă co n d uc ă c el p u ţi n la
a mel io rar ea co n se ci n ţel o r cr i mi n al it ăţ ii d a că n u l a el i mi n are a ei şi , î n mo d d eo seb it, la
u ma n iz area r e gi mu l u i e x ec ută r i i p ed ep se lo r.
Înc ă î n p r i me l e l e gi u i r i r o mâ n eş ti - c a să î nc ep e m c u d rep t ul s cr is - (Cartea
românească de învăţătură de la 1646 a lu t Va si le Lup u î n Mo ld o va ş i îndreptarea legii din 1 6 5 2 a lu i
Mat ei B as ar ab - î n Ţ ar a Ro mâ ne as că), gă si m as t fel d e re gl e me n tăr i cu m s u n t ce le care
trat eaz ă mi n o r i ta tea ( c u p r i nd e 3 e ţap e d e v âr st ă) d rep t c a uză c are ap ă ră d e p ed e ap s ă sa u
mi c şo rea ză p ed eap sa .
Sco a ter ea f aze i co p ilă r i ei d e s ub i nc id e n ţ a le g ii p e nal e, ap li care a u no r p ed ep s e ma i
u şo ar e p en tr u d el i nc ve n ţii mi n o n. ca ş i o grad ar e a lo r în fu nc ţi e d e fie care et ap ă d e v ia ţă
s u nt n u ma i câ te v a d i n el e me nt ele a căro r e vo l uţ i e, î n ti mp , re flec tă d eo p o tri vă p ro ce s ul d e
mo d e r niz are ş i p er e n ita tea u no r a d i n tre id e il e t rad iţ io na le. Aşa se î nt â mp lă c u Le gi u ire a
Car a gea î n Ţ ar a Ro mâ n eas că ( 1 8 1 8 - cărţ il e V şi VI s u nt rez er va te d rep t ul u i p e na i) î n
care, p e n tr u î n tâi a o ar ă. ap ar e mă s ura î nc re di n ţă rii mi no r ilo r i nfra ct o ri pă ri nţi lo r sa u
epi tro pi lo r - u n fe l d e tu te lă -( î n lo c u ie şt e b ăta ia s a u î nc hi so area ap li c ată ac e sto ra p e n tr u
an u mi t e i n f r ac ţi u n i ca r e. î n ace a vre me s e ex ec u tă î n tr -o mă n ă s tire) , c u Co nd ica
cri mi n al ice a scă a l ui I o n Sa nd u S t ur d z a d i n 1 8 2 6 care s - a ap lic at î n Mo ld o va, sa u Co nd ic a
Cri mi na lă a l ui B ar b u Şt ir b ei d e la 1 8 5 2 , a p lic ată î n Ţ ara Ro mâ n eas că - l e gi u iri ce
ma rc he ază u n p a s i mp o r ta nt sp r e tr ecer ea la co d ur ile p e na le mo d er ne.
Fac e m ai ci p r e ciz ar ea c ă in st ituţ ia î ncr ed i nţă rii mi no r ilo r pă r in ţilo r, tuto r ilo r
sa u a lto r pe r so a n e d e î ncr ed ere a cu no sc ut o f o a rte la rg ă d ezv o lta re în înt reg si st e mu l
de o cro ti re ro mâ ne sc .
Sep ar ar ea mi no r ilo r d e maj o r i î n î nc h i so ri ş i î n fii nţ are a, p e n tr u p r i ma o ară l a no i î n
ţară, a u n ui p e ni te nc iar d eo s eb i t De n tr u mi n o ri i î n v ârs tă d e 8 - 2 0 d e an i -P e n ite n ci ar u l
ne v ţ fr st n ic ilo r ' - p o tr i v it ce lo r d o u ă re g ula me nt e (d i n 1 8 6 2 şi 1 8 6 4 care re gle me nt a u
o rga n iz area ser v ic ii lo r şi st ab i li me n te lo r p e n ite n cia re şi d e b i ne fa c ere d i n Ro mâ n ia) ,
co n s ti t uie a it e d o u ă mo me n te c e a u i mp u ls io na t p reo cup ări le p e n tr u mo d er n iz area şi c h iar
a mp li fic area r e gl e me n tă r ilo r i n ma ter ie.
P ri mu l Co d p e na l r o mâ n, ce a i n trat î n vi go a re l a 1 ma i 1 8 6 5 , s ub d o mn ia l ui
Ale x a nd r u lo a n C uz a, p u nâ nd c ap ă t d i ver s ită ţi i teri to ri al e î n ma ter ie p e na lă l a no i î n ţară -
co n fir mă o b s er va ţia d e ma i s u s.
Vo i no ta d o ar fap t ul c ă le gea p r i v ito are la re gi mu l î nc h i so ri lo r (î nlo cu ie şt e cel e d o u ă
reg u la me n t e e x is te n te, d in 1 8 6 2 şi d i n 1 8 6 4 ) ce a fo s t ad o p ta tă la 1 feb r uar ie 1 8 7 4 , î n
ap li care a co d u l ui p e n al, p r ev ed ea ş i cr ea rea u n o r ca s e d e e du ca ţi un e c o re cţ io na lă pe ntr u
mi n o r i, reg le me nt a r e ce a r p ut ea fi co n s id er ată c a re pr eze ntâ nd a c tul de na şter e a l
in st ituţ ii lo r de ree d uca re a mi no r ilo r d el in cv e nţi la no i î n ţa ră .
P e fo nd ul a ce st u i i n ter e s ge ner al, se re ma rc ă - p rin i mp o rt a nţă şi , ma i ale s. p r i n
p io ni er at u l d e mer s ur i lo r î n d o me n i u - mu l te d i n i ni ţia ti v el e p ar ti c ul are. C u t it l u d e
ex e mp l u, no tă m: I n s ti t u tu l .. Gr e go r ia n " , d in la şi. fo nd at d e Gr . G hi ca. în 1 8 5 6 car e a vea
o se cţ ie sp e ci ală p e n tr u co p ii i gă s iţ i p e lâ n g ă b i ser ici sa u al te lo c ur i (p r ec u m co p ii stră zi i
d e a stă zi), o r i n ă sc uţ i î n î nc h iso ar e sa u p ro ve ni ţ i d i n p ări n ţi d ecă z uţ i d i n d r ep t ur ile fir eş ti
etc, u nd e er a u ţi n u ţi 1 0 ani . d up ă care er a u tri mi ş i p e ntr u co n ti n u area st ud ii lo r s a u p e ntr u
în v ăţ area u nei me se n i; I n st it u t ul Ma n ea B r ut ar ii, fo nd a t î n 1 7 9 8 . care se o c up a d e co p i i

comparat. Bucureşti, 1935; Petre lonescu-Muscel, Sociologia criminală. Bucureşti, 1938; Petre Pandrea,
Criminologia dialectică, Bucureşti, 1945, ca să ne oprim doar ia aceste exemple.
Vezi cu titlu de exemplu' Octavian i.ogh.n. Curs de criminologie, partea 1. Iaşi. 1970 şi Curs de
criminologie şt ştiinţa penitenciară. Iaşi, 1973; Lucia Moldovan Curs de criminologie. Cluj, 1976; Rodica Mihaela
Stanoiu, Metode şt tehnici de cercetare in criminologie. Bucureşti. Editura Academiei 1981' Constantin Păunescu.
Coordonate metodologice ale recuperării minorului inadaplat. Bucureşti. Editura Didactica şi Pedagogică. 1984;
Aurel Dineu, Criminologie, Bucureşti, Editura Universităţii 1985; Rodica Mihaela Stănoiu, Introducere în
criminologie. Bucureşti, Editura Academiei. 1989, , Vezi de exemplu Ion Gheorghiu-Brădet, Criminologie
generală românească. Braşov, 1993; Aurel Dineu, Bazele criminologiei. Bucureşti, Editura Proarcadio 1993'
Rodica Mihaela Stănoiu (coord), Ortansa Brezeanu, Tibenu Dianu, Tranziţia şi criminalitatea. Bucureşti, Editura
Oscar Prinţ 1994 (a pnm'it premiul Academiei „Andre. Rădulescu"); Gh. Scripcaru, T. Pirozynski,
Criminologie clinica şi relaţionala, laşi, Editura Symposium 1995; Rodica Mihaela Stănoiu. Criminologie, voi. I.
Bucureşti. Editura Oscar Prinţ, 1995: Valerian Cioclei, Criminologie etiologică. Bucureşti, Editura Actami, 1996;
G. Nistoreanu, C.Pâun, Criminologie, Bucureşti, Editura Europa Nova 1996: Ortansa Brezeanu, Minorul şi legea
penali. Bucureşti, Editura AII Beck. 1998: Valenan Cioclei, Manual de criminologie. Editura Bucureşti, AII Beck
1998 Ion Oancea Probleme de criminologie. Bucureşti, ed. AII Educaţional SA. 1998; Ortansa Brezeanu,
Prevenirea criminalităţii la începui de mileniu (coord.). Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine. 2001 şi
Gheorghe Scripcaru. Vasile Astarastoae. Criminologie clinică. Iaşi. Editura Polirom. 2003.

15
gă s iţ i ş i o r fa n i ( 4 0 d e f ete şi 4 0 d e b ă ieţ i) i ar p ri ma so c iet at e car e s - a o cup at d e a si st e nţa
co p ii lo r p re şco l ar i a fo s t în f i i nţa tă l a Arad î n 1 8 3 0 . Se p are câ p ri me l e in s ti t uţ ii d e s tat ,
d e p ro tec ţie a co p ii lo r gă s iţ i f ăr ă nic i u n căp ă tâi şi o r fa n i, s u n t ce le o rga n iz ate p o t ri v it
p rev ed er ilo r Re g u la me n tu l ui Or ga n ic d i n 1 8 3 0 -1 8 4 8 , l e ge fu nd a me n ta lă p e ntr u a mb el e
P rin cip a te.
De si g ur , d up ă p r i mu l r ă zb o i mo nd i al s -a a mp l i fica t n u măr u l că mi n e lo r, azi l uri lo r,
o rfeli n at elo r e t c. p e ntr u co p i ii gă si ţi o ri ab a nd o na ţi mo ra l, p e ntr u o rfa ni, va gab o n zi
etc 16. 1 0 .
S u nt d e mn e d e r eţ i n ut , şi i n iţ ia ti ve le c are viz ează o r ga n iz area u no r i n st it u ţi i d e
reed ucar e a mi no r ilo r a vâ nd u n co mp o r ta me n t d eli n c ve nt sa u d e v ia nt . No tă m d o ar d o uă
d in tre e le. P r i ma , p r i ve şt e o r g a niz are a la p ro p u ner ea P re fe ct u l ui ş i a Şe fu l ui S i g ura n ţe i
Cap it ale i, î n a n ul 1 9 1 4 , la Măl ur e ni ( Ar g eş) u ne i ca se d e co r ecţ ie -s a u co lo n ie
d is cip li nar ă, c u m i s e ma i sp u nea - p e n tr u va gab o n zi i ş i cer şe to ri i m ino ri, c are p o p ul a u
str ă zi le c ap i tal ei -co n s i d er aţ i a f i ni şt e ca nd id aţi a i te mn i ţ elo r. Co nd uc erea te h ni că era
as i g urat ă d e u n p i cto r c ar e î i î n vă ţa p e mi no r i me s eria o lăr ie i. p ro d u se le fi i nd e x D us e o ri
vâ nd u te î n P i aţa S fâ n t ul An to n d i nB uc ur eş ti. Al ţi d o i a n g aj aţi ( gr ăd i nar i), i nt ro d ucea u p e
mi n o ri î n p r o b le me d e a gr ic ul t ur ă c u c are c ult i v au 5 p o go a ne d e z arza v a tu ri.
Ce a d e a d o ua. ar e ca p r o ta go ni s t p e Co n sta n t in M ei s s ner ( fo st i n sp e cto r şco lar
în tre a n ii 1 8 9 2 -1 9 0 1 . la I a şi) , car e a i n iţ ia t o a mp lă ca mp a nie î n ved er ea î n fi i nţă r ii u no r
şco li sp ec ial e p e ntr u co p iii c u r e le p o r nir i. S - a ad u s d rep t ar g u me n t î n ac ea stă p r i vi nţ ă
cre şter ea î n gr ij o r ă to ar e a cr i me lo r şi d e lic te lo r să v âr şi te d e mi n o ri. P ro iect u l i ni ţia t d e
Co mi te t ul fo r ma t, d i n c ar e t ăce a p ar te ş i Mi tro p o lit u l Mo ld o v ei, a p u t ut fi rea li zat ab ia
d up ă r ăzb o i ( 1 ap r il ie 1 9 2 1 ) . Şco ala d e î nd r ep t a re d e l a la ş i a fu nc ţio n at mai b i ne d e 3 0 d e
an i. De re ţi n u t. î n p l u s , că în tr ad i ţi a p reo c up ărilo r e tio lo gi ce s e î n s crie şi ac ti v it ate a
Co n si li u l ui S up er io r al P eni te nc iar elo r - î n fii nţ at î n b aza l e gi i a s up ra î nc hi so r ilo r şi
in s ti t uţ ii lo r p r e ve n ti ve d in 1 9 2 9 - co nd us l a î nc ep ut d e I ul ia n T eo d o res c u. Di n co n si li u
fă cea p art e şi CI . P ar ho n. c u no s c ut p e ntr u s t ud i ul ca u zelo r d e li nc v e nte i " .
Meri tă a te n ţia ş i f ap t u l câ. î n a n ul 1 9 3 0 . e x is ta l a T i mi şo ara , u n in s ti t ut d e
o b ser v are a mi n o r i lo r , d ep ar t e d e o ra ş, u nd e u n i n s ti t uto r - lo c ui nd cu 1 0 mi n o ri - ii
ex a mi n a s ub r ap o r t u l cap ac it ăţ ilo r lo r d e ad ap tar e ş i se o c up a î m p reu n ă c u me d ic u l
sp ec ia li st d e cl as ar ea ind i vid u l ui . D e a s e me n ea, C li n ica p s i hi atr ică d e l a C l uj a vea
o rga n iz ată o sec ţi e d e o b s er va ţie med ico -p ed a go gi că p e n tr u d eli n c ve nţ i iar la
P en ite n cia r ul C io r o i e şt i f u nc ţio n a u n lab o r ato r d e a n tro p o lo g ie p e ni te nc i ară p e n tr u s t ud i u l
p si ho lo gi c a l d e ţi n u t ul u i " . Es te uşo r d e o b ser v at, î n c el e ce p rec ed , a t ât u ne le p r eo c up ă ri
ti mp ur ii d e c u no a şt er e ş ti i nţ i fi că a p ro b le ma tic ii p e car e o i mp lic ă cri mi na li ta tea ca
fe no me n so c ia l şi i nd i vi d ua l c ât ş i u n i n tere s m aj o r p e ntr u i nt ro d ucer ea p ro p ri ilo r id e i î n
circ u it u l u ni v er sal .
Ad uce m d r ep t ar g u me n t, î n ac e st se n s, î n fii nţ are a. î n a n u l 1 9 2 1 . a „Re v is te i
p en ale" car e d up ă 1 0 a m ( 1 9 3 2 ) a fuz io nat c u „R e vi st a p e ni te nc i ară '" s ub ti tl u l d e
„R e vi st a d e d r ep t p e na l şi şt ii n ţă p e ni te nc iară" - ca p ub l ica ţi e a Cerc u l u i d e st ud ii p e n ale ,
p en it e nci are ş i d e p o li ţi e şt ii n ţi f ică. Re v is ta — co nd u să d e I ul ia n T eo d o res c u. la ace a d a tă
şi P re şed i nt e al C er c ul u i d e s t ud i i p e na le a p ub lic at n u me ro a se st ud ii, o b ser v aţi i, p u nc t e
d e ved ere et c. ale m e mb r i lo r cer c u l ui ş i a le u no r sp ec ia li şt i d i n d iver s e d o me ni i
in ter es a nt e ş i a î n tr eţ i n ut r el aţi i c u n u mero a se p ub l ica ţi i s i mi la re d i n stră i nă ta te. î n tre
care se re ma r că : . .R e v is ta P o z it i vă" d e s ub d irec ţi a l u i E nr ico Fer n — şi „R e vi s ta d e
d rep t p e n al şi cr i mi n o lo gi e" d i n B el g ia, as i g urâ nd u - se as t fe l p ri n tr -o c i rcu la ţi e rec ip r o că a
id ei lo r din d o me n ii le ab o rd a te o iiujjuiLamaLuiiuiuuiii ţi
iaUWVUIIIUM |JlcutuiiaiiIUIcuuiugicc ougcsuvpcuiiu
in ter es u l şt ii n ţi f ic ş i p er sp ec ti v a c er c ul u i d e st u d ii p e nal e e st e şi fap t u l că î n tre ce le 5 5 d e
p erso n ali tă ţi d i n ai te ţ ăr i, c u p r eo c up ări r e marc ab il e î n d o me n i ul cr i mi no l o gie i - ap ro b a te
în şed i n ţa Co mi te t ul u i d e d ir ecţ ie d i n 1 8 . III. 1 9 2 2 . ca me mb r i co re sp o nd e n ţi - îi î n tâl n i m

16
in/ilZl lnct moare P ent ru minor. » luat fiinţă la Mănăstirea Cernica, Jud. Ilfov; î"n 1868 aceasta s-a mutat ia
Schitul Balamuc, in vederea înrh- „. casedecorec t' e - d <=aici s-a mutat la Mănăstirea Căsciorei. jud. Vlaşcaiarîn
1878 la Mănăstirea Mislea. Din anul 1883 această incnisoare avea sa rămână şi s.ngura pentru minori până la
primul război mondial.
ezi. pe larg. G Banu. Proiecţia copilului in România, broşură editată în 1931 la Bruxelles (traducere).

16
p e Enr ico Fer r i ş i Ra f aele Gar o f alo . c u no sc u ţi p e n tr u co ntr ib uţ ii le lo r re mar cab i le l a
co n s ti t uire a cr i mi n o lo gi ei c a şt ii n ţă 17.
Ca ur ma r e a p r e st i gi u l u i d e care se b uc ura c er cu l d e s t ud i i p e nal e, ac es ta a fo s t
p ri ntre c el e d i nt âi car e au ad er a t la Aso c ia ţia i nt er na ţio n ală d e D rep t p en al, ( î n fi i nţa tă î n
1 9 2 4 ), la Co n gr e s ul I n te r na ţio n al ce a a v u t lo c l a
B ru xe ll es '^.
Ar mai f i d e ad ă u ga t şi fap t ul c ă mu lt e d i n so l uţ ii le le gi s lat i ve o fer it e d e p o lit ica
p en ală - c u i mp act m aj o r şi i n d o me n i u l cr i mi no lo gie i - î n p erio ad a car e a ur ma t
in ter v al u l ui d e t i mp ce l -a m a v ut î n ved ere î n a n ali za ce p re ced e , ş i p â nă în z il ele no a s tr e,
n u rep r ezi n tă i no vaţ ii al e mo me n t elo r re sp ect i v e, ci d o ar ad ap t ări sa u d ez vo l tăr i ale u no r
id ei care . p r i n u nel e ca zur i, n e d uc î ntr - u n tre cu t î nd ep ăr tat . E st e, d e alt fel , u n p ro c e s
fire sc, ce co n fir mă id ee a. d e seo r i i n vo cat ă, c â î n na t ură ca ş i î n v ia ţ ă n u e x i st ă mi şc are d e
la ni mic , to td ea u n a se p l eacă d e l a c e va.
Ne fi r e sc e ste —ş i, a ş sp u ne c h iar, l ip si t d e resp ect fa ţă d e p rec ur so ri i n o ştr i - ca s ă
mă î nc ad rez î n sp ir it ul r e u ni u n ii - s ă p er mi te m ca id e i s us tra s e d i n p a tri mo ni u l
exp eri e nţe i ' tr ad i ţio n a le î n d o me ni i ş ti i nţ i fi ce, o ric are ar fi el e, să d ev i nă p e st e no ap te
o ri gi na le, fi e d i n i g no r an ţă ( l ip să d e d o c u m en tar e) fie î n c u no şti n ţă d e c a uză , î n s ă
ig n o râ nd co r ec ti t ud i ne a celo r la lţ i.
Est e p e r ti n e nt î n ace as t ă p r i v i nţă c u vâ n t ul ro st it d e rep u ta t ul j uri s t ro mâ n And r ei
Răd u le sc u. la . .C e nt e n ar u l Re g u la me n t ul u i O rga n ic '" , î n car e s us ţi n e că : „î n e se nţ ă,
d rep ta tea cer e să d ă m f iecă r ei vr e mi ce ea ce e st e a ei şi s ă î n v eţ i d e aco io ce ît i p o a te
fo lo s i azi şi ce l p u ţi n să o j ud eci j us t ş t să ţ i -o a mi nt e şt i cu d ra g, c â nd e vo rb a d e ţar a ta" '
.
3 . Ep o ca mo d e r nă, car e a î ncep u t c u o j u mă ta t e d e mi le ni u î n ur mă şi s - a s fâr ş it
rece n t sa u e st e p e s fâr şi te i n u nel e zo ne al e lu mi i, a ad us c u s i ne - ma i ale sî n ul ti ma
j u măt at e a s eco l u l ui tr e cu t - ap u s ul văd it a l p r o g no z elo r e mi se d e c ri mi n o lo g i, c u p ri v ire
la fe no me n ul cr i mi na li tăţ ii, al a ştep tăr ilo r l o r. N u s -a u co n fir mat n ici p re vi zi u n il e
cri mi n o lo g iei so c ia li st e cu p r i vir e la d i sp a ri ţi a fe no me n u l ui p e mă s u ra î na i ntăr ii sp re
real izar ea so ci et ăţ ii car e se d o r ea a f i co mu n i s tă, şt ni ci ce le a le c n mi n o l o gi lo r o cc id e n ta li
cu s ta te fo a r te vec h i î n cer ce tar e, fe no me n ul fi i nd c hiar mu l t ma i a mp l u î n ţ ări le b o g ate .
N u s -a co n fir ma t n ic i c eea ce s -a î nc erca t să s e acr ed i tez e, î n l e găt ur ă c u e vo l uţ ia
fe no me n ul u i i n fr a cţ io n al î n u lt i mu l d e ce n i u ai seco l ul u i XX , d eci d up ă d isp ari ţi a
„r ăzb o i ul u i r ec e" . Se p a r e că f e no me n u l î ş i ur m ează c ur s ul, re fl ec tâ nd , p ri n fo r me le l ui d e
ma n i fe s tare - to t mai vi o le nt e şi i n sid io a se -, p ri n d i n a mi că, i n te n si tat e , vo l u m et c. î ns ă şi
d i me n si u n e a s c hi mb ăr i lo r car e se p ro d uc în so c ie tat e, c u to a t ă a mp lo ar ea, şi
p arti c ul ari tăţ il elo r .
Ap ar i ţi a a ce ea ce n u mi m a st ăzi „so cie ta tea p o st - i nd us t na lă" sa u „era fl u x u l u i
in fo r ma ţio na l" , c a să n e o p r i m d o ar l a ace st e d o uă d e n u mir i, atr a ge at e nţ ia ş i a s up r a
r ă mâ ner ii î n ur mă a cr i mi n o lo g iei - a „sta ţio n ă rii" ac es te ia î ncă , î n teo rii le c are, d i n mu l t e
p u nc te d e ved e r e, î ncep să f ie s a u c hi ar s u nt d e p ăş ite . D acă cri mi n o lo g ia re ac ţie i so c ial e,
p ri n ata c ul fr o nt al a s up r a cr i mi no lo gi ei tr ad i ţio n ale (c la sic ă ş i p o zi t i vi s t ă), şi - a atr ib ui t c u
ma i mu l t d e p a tr u d e ce ni i î n ur mă d e n u mi rea d e o „no u ă cr i mi no lo gi e" , se î nţe le ge că d e
la cr i mi no lo gi a p o s t - mo d er n ă s e a şt eap t ă mu l t ma i mu l t î n se n s u l că a c eas ta a r treb u i să se
în s crie p e ac ea tr ai ecto r ie p e c ar e e a p o at e v alo ri fic a to t cee a ce r ă mâ n e va lab i l - ce
co re sp u nd e — d i n ce ea ce s -a r ea liz at î n s fer a ace st ei ş ti i nţe, î n p ro ce s ul e vo l u ţi ei ei, c u

17
'" Vezi, pentru ce precede. Raportul asupra acinitâţii Cercului de studiii penale, penitenciare si de politie sttintiftcâ pe
anul 1921 - 1922 prezentat de E Decuseara - Directorul statistici, judiciare -in adunarea generală a Cercului din
3 dec. 1922 şi publicat în Revista penală" 1922 nr 9 şi 10. p. 326 -33 1. Raportul poate fi completat cu
datele din statistica judiciară cu vech, tradiţii „Statistica justiţiabilă" cum .'seina', spunea .n: „Anal ele
statistice pentru cunoaşterea României". Bucureşti. Anul II. 1864. nr. 17 -20 şi „Istoricul statistici judiciare
din România" Itugen Decuseară, Extras din „Buletinul statistic al României", Bucureşti, Tipografia F. Gobl
1920)
Vezi. opiniile a doi reputaţi jurişti român,: Petre lonescu Muscel, Savantul cnmmolog Enrico Fern. profesorul si
opera sa, in Rev.sta pozitivă penala ş, penitenciară". 1929. nr. 1. p. 5 -14 şi Jean Rădulescu. Un mare savani,
Ennco Fern. în „Revista de drept penal ş, ştnnţă penitencia ră" 1928, nov-dec. p. 3-15.
'^Vezi, Iulian Teodorescu. Primul nostru jubileu. în „Revista de drept penal şi ştiinţă penitenciară". 1930. p, 1 -7
" Vezi. Andrei Rădulescu. Cenlenaml Regulamentului Organic al Ţării Româneşti". Bucureşti. . .Curierul Judiciar",
1933 p 4

17
p ersp ect i va ad ucer ii t eo r ii lo r l a n i vel u l re al it ăţ i lo r so ci al e, c u lt ur al e, m o rale ş i e co no mi ce
care i nt erac ţio n eaz ă, i n c lu s i v î n p r o d ucer ea î ncă lcăr ilo r d e l e ge.
C u al te c u vi n te, cr i mi n o lo g ia, ca şt ii n ţă a uto no mă şi u n it ară. î n s i ste m ul şt ii n ţelo r ,
n u se ma i p o a te mu l ţu mi c u tr a n scr iere a teo ri ilo r i n n u mero as e e xe mp lare , p ri n
p ro li fe rare a c ur s ur i lo r d e cr i mi n o lo g ie şi a a lto r lu crăr i, ap ărâ nd ad - ho c şi cri mi n o lo g i, î n
mu l te s it u aţ ii, c u o as e m en ea „sp eci al izar e" s up r ap u să p e ste me ser ia lo r d e b ază .
Acea s ta, c u at ât ma i m ul t. c u câ t d o ar o no uă cr i mi n o lo g ie - a tre ia î n ev o l uţia
a ces tei şt ii nţ e - „ po st mo der nă ". d e d ata ac ea st a, a r put ea , a v â nd a va n taj u l e xp erie n ţe lo r
p ri me lo r d o uă, d ez vo l ta te p e p ar c ur s ul a ma i b i ne d e u n seco l, p r ec u m şi al p o s ib i lit ăţ ilo r
d e co mu n i car e ş i co o p e r ar e, i n cl u s i v p e p l a n i nt er na ţio n al, î n co n te xt ul î n c are l u mea n u
ma i e s te î mp ăr ţ it ă î n d o uă la gă r e, să a da pt eze teo ri ile cr i mi n o lo g ice la rea lită ţ il e
a ces tu i î nc ep ut de mi l e ni u.
Est e vo r b a. î n e se n ţă, d e ad ap ta rea cri mi no lo g ie i la p o s t - mo d er n i s m - p ri n
d efi ni ţi e, ma i c ur â nd i n d iv id ua l ş i u n i ver sa l d e cât co mu n a l şi na ţio na l - î nc ât ac ea st a să
cup r i nd ă l i ni ile d i r ec to ar e, p r ec u m ş i s up o r t ul rea l a l re gâ nd iri i co n cep te lo r d e cri mă ,
cri mi n al , cri mi n a li tat e, p e car e o i mp lic ă o cri m ino lo gi e p o s t mo d er n ă. Alt fe l sp u s. c eea c e
s -a o b ţi n u t î n ma i b i n e d e 1 0 0 d e a ni d e că tr e cri mi no lo gie , s ă tr eac ă p ri n fil tr ul u n ei
gâ nd iri ş ti i nţ i fi ce mo d e r ne d e sp r e o m ş i so ci et ate, c u to at e co nt rad i cţ i ile care mac i nă d e
mu l te o ri s up o r t ul ace s t eia, ad i că r eal it ăţ ile ş i r eacţ ii le so cia le.
De al t fe l, te n ta ti va d e a si n te tiz a p ro d u cţ ia ş ti i nţ i fic ă î n fa vo ar ea u n ei p r o o le ma ti ci
ua te e ste i mp o r ta n tă p en tr u o r ica re d i ntr e ş ti i nţe le o mu l u i şi. mai al e s. p e n tr u
cri mi n o lo g ie, al e c ăr e i d ate p ar ţ ia le s u n t i nte g r ate î n tr -o o p tic ă g lo b al ă , iar se mn i fi caţ ii le
u no r no ţi u n i d i s cip l i nar e s u n t ad ap ta te p e ntr u a fi i n te gra te î n co n te x t ul in terd i s cip li n ar.
O ase me ne a p er sp ect i v ă atr a ge , d up ă p ăr erea no a s tră, u ne le o b li g aţ ii d in p art ea
sp ec ia li şt ilo r ( î n act i vi t atea teo r et ică ş i p ra ct ic ă) î n d irec ţi a i n tro sp ec t ăn i u no r d o me n i i
d in s fer a cr i mi n o lo g iei , p e ntr u a p ute a p r eze n t a, c ei p uţ i n î n l i ni i ma r i. st ad i u l î n c are
ace st ea s e gă se s c — ad i că, p u n ct u l d e p lec are î n e ve n t ua le no i ab o rd ăr i, i n ace st co n te x t,
su p u n ref lec ţ ie i c ri mi no lo g ilo r d in B a lca n i co n str ui rea u nu i mo d el c ri mi no l o g ie
sp ec ific r eg i u nii ( u n i nd efo r t u r i le c u aj u to r ul s tr uct ur ilo r sp ec i a li zat e d e cerce tare ) care
să p o a tă l ua î n stăp â nir e co mp le x it ate a, p e n tr u a se p u tea aj u n g e la ră sp u n s uri le p e car e l e
aş teap tă o cr i mi n o lo g ie p o st mo d er nă - d e la no i to ţi .
Ar fi s u fic ie n t să s e co mp a r e to a te p la n ur ile c e a u g e nera t n u me ro a se acţ i u ni ş i
mă s ur i î n ţ ăr i le d i n r e gi u ne - c ar e p o t î ns e mn a t i mp e no r m co n s u ma t şi to n e d e hâr tie - şi
rez ul ta tel e co ncr e te o b ţ i n ut e î n p r e ve n irea şi co nt ro l u l cri mi n al it ăţ ii p e nt r u a in t ui st ad i u l
în c are n e gă s i m a c u m ş i a gă si . î n a cel a şi t i mp . a nt id o t u l c ei p uţ i n a u no ra d i n
co n se ci n ţe le cr i mi n al it ă ţii .
În sp r ij i n ul s u g e st iei d e mai s u s a m î n v ed ere . în p ri mu l râ nd . ca li tat e a ac t ua lelo r
rap o rt ur i (r e laţ ii ) ş ti i nţ i fic e, so c ial e, e co no mi ce, c u lt ur ale et c. c are s -a u s tato r n ic it î n
B alca n i - d ep ar t e d e c ele d e ac u m 1 5 0 d e a ni -co n fir ma te d i n p li n şi p r i n se mi n ar u l
in ter n aţ io na l I a car e p ar tic ip ă m.

18
 IMPACTUL SECURITAŢII SI SIGURANŢEI NUCLEARE ASUPRA SECURITAŢII
NAŢIONALE

NUCLEAR SAFETY AND SECURITY IMPACT ON NATIONAL SECURITY

Conf. Univ. Dr. DAN VOINEA

Prim-Vicepreşedinte A.C.R.

Col. (r) Prof. VASILE LAPADUSI

Secretar General A.C.R.

Dr. Ing. LUCIAN BIRO

Director General SPAREX Nuclear 3S Ltd.

Rezumat

Activitaţile desfasurate in domeniul nuclear sunt unele dintre cele mai reglementate, autorizate şi controlate
activiţăti. Motivele sunt date de impactul negativ deosebit de sever al acestor activităţi asupra populaţiei şi a
personalului expus profesional, asupra mediului şi a propietaţii, in cazul nerespectarii prevederilor legale,
precum si a limitelor si condţtiilor tehnice din autorizaţiile emise de autorităţile naţionale implicate. Atacurile
teroriste de;la New-York, din 11 septembrie 2001, au scos in evidenţă o serie de vulnerabilităţi care pot afecata
major instalatţile si obiectivele nucleare, consecinţele fiind dezastruoase, asa cum rezulta din accidentele
nucleare de la Cernobil (1986) si Fukushima (2011). In acest context, este evident că se impun masuri drastice de
prevenire şi combatere a criminalităţii din domeniul nuclear.Totodata, trebuie subliniat fatul că exista o legatură
intrisencă intre domeniul nuclear si siguranţa naţională. In lucrare se prezintă elemente privind impactul
securităţii si siguranţei nucleare asupra securităţii naţionale. Se iau in considerare aspectle sunliniate in Strategia
Naţională de Aparare a Ţării, pentru perioada 2015-2019, elaborata de Administraţia Prezidenţială şi aprobată in
Parlament in iunie 2015.

Abstract

The activities carried out in the nuclear field are one of the most regulated, authorized and controlled activities.
The reasons are given by the particularly serious negative effect of such activities on the population and
personnel exposed during work, on the environment and property, in case of failure to comply with the legal
provisions, as well as with the technical limits and conditions of the authorizations issued by the national
authorities involved. The terrorist attacks of New York, of September 11, 2001 have highlighted a series of
vulnerabilities which may significantly affect the nuclear installations and objectives, the consequences being
disastrous, as it resulted from the nuclear accidents of Chernobyl (1986) and Fukushima (2011). In this context,
it is obvious that drastic measures of prevention and fight against nuclear criminality must be imposed. At the
same time, it must be emphasized that there is an intrinsic connection between the nuclear field and national
security. The paper presents some aspects regarding the impact of nuclear safety and security on national
security. Also, the paper take into consideration the aspects which are underline in the National Strategyfor
Country Defence for the 2015-2019 period, elaborated by the Presidential Administration and approved by the
Parliament in June 2015.

1. Introducere

Strategia Naţională de Aparare a Ţarii, pentru perioada 2015-2019 [1], denumita in continuare Strategie, a
fost elaborata de Administraţia Prezidenţială şi a fost aprobată in Parlament in iunie 2015. Acest document
evidenţiază ameninţările, riacurile şi vulnerabilităţile care pot apare la adresa siguranţei naţionale, şi care trebuie
luate in considerare in contextul naţional şi internaţional actual. Astfel, Strategia evidenţiează urmatoarele:

19
a) Ameninţări
 Distorsiunile de pe pieţele energetice şi proiectele concurente ale unor actori statali sau non‐statali
 Ameninţările cibernetice;
 Terorismul
 Proliferarea armelor de distrugere în masă şi a vectorilor purtători, precum și traficul de produse cu
dublă utilizare.
 Acţiunile informative ostile

b) Riscuri
 Nerealizarea obiectivelor de dezvoltare ale României;
 Radicalizarea entităţilor extremiste prezente pe teritoriul României;
 Criminalitatea transfrontalieră;
 Riscurile cu probabilitate redusă, dar cu impact major.

c) Vulnerabilităţi
 Capacitatea instituţiilor statului de a evalua şi diminua impactul riscurilor şi ameninţărilor este limitată
de persistenţa unor vulnerabilităţi în: absorbţia fondurilor europene, ----, energie, infrastructură critică, -
-, protecţia mediului, ---, sănătate, educaţie şi cercetare ştiinţifică.
 Capabilitatea administraţiei centrale şi locale de a implementa politicile publice naţionale şi europene;
 Reacţia inter‐instituţională în situaţii de criză este afectată de precaritatea resurselor și incoerența în
gestionarea diverselor tipuri de riscuri. -- capacitatea de interoperabilitate a diverselor instituţii ale
statului care trebuie să acţioneze în cazul unor ameninţări asimetrice şi de tip hibrid.
 Corupţia;
 Migraţia forţei de muncă specializate.

In opinia noastră, in proporţie semnificativă, ameninţările, riscurile şi vulnerabilităţile evidenţiate in

Strategie, pot fi generate si din domeniul nuclear. In activitaţile nucleare se utilizează combustibili nucleari,
materiale nucleare şi de interes nuclear. De asemenea, in activitaţile care folosesc aplicaţii ale radiaţiilor
ionizante in economie, medicină, industrie şi cercetare se utilizează surse de radiaţii ionizante (surse radioactive).
Ambele domenii produc, deşeuri radioactive slab, mediu şi inalt active. In Romania, instalaţiile nucleare majore,
sunt urmatoarele:

 Centrala Nuclearo-electrică;
 Reactoarele nucleare de cercetare;
 Fabrica de combustibil nuclear;
 Staţiile de tratare deşeuri radioactive;
 Depozitele de combustibil nuclear ars;
 Depozitele de deşeuri radioactive

De asemenea, utilizarea instalaţiilor care utilizeaza surse de radiaţii in Romania, se prezintă in Fig. 1 [2].,

20
 Fig. 1 Instalaţiile radiologice din Romania [2]
Instalaţiile nucleare, existente in lume, fac parte din diferite etape ale ciclului combustibilului nuclear.
Acestea operează cu materiale care reprezintă un interes deosebit pentru grupări teroriste, cercuri mafiote,
grupuri extremiste, state care nu au acces la tehnologiile nucleare, state aflate sub un embargou impus de
comunitatea internaţională, indivizi cu probleme pshice etc. Sunt urmarite atingerea scopurilor lor ideologice,
politice, financiare, conjucturale etc. Astfel, există tendinţa de a dezvolta o “piaţă neagră” care se alimentează
prin trafic ilicit cu materiale nucleare, materiale de interes nuclear, cu materiale radioactive şi surse radioactive.

Este evident faptul, că pentru a elimina criminalitatea din domeniul nuclear, comunitatea internaţională
adoptă măsuri drastice. Statele care au aderat la diferitele instrumente juridice internaţionale manifestă o
atitudine corelată, pentru prevenirea şi combaterea terorismului nuclear si radiologic, a traficului ilicit din
domeniul nuclear. Orice slăbiciune manifestată de un stat in domeniul nuclear, conduce la vulnerabilitaţi pentru
toate statele parte la tratatele şi convenţiile internaţionale, pentru intreaga comunitate internaţională.

In acest context, prevenirea şi combaterea, precum şi investigarea criminalistică a infracţiunilor din

domeniul nuclear, necesită o abordare unitară şi o implementare sistemică a masurilor de prevenire si combatere,
atat la nivel naţional cat şi international.

2. Infracţiuni in domeniul nuclear

Pentru simplificare, sub notiunea de infracţiune in domeniul nuclear am introdus, generic, actele sanctionate
administrativ, actele de natură civilă şi actele de natura penală. Acestea sunt definite de legislatia existentă in
Romania, in domeniul activităţilor “convenţionale” şi in domeniul nuclear.

Infracţiunile din domeniul nuclear cumuleaza infracţiunile existente intr-o instalaţie clasică cu cele existente
in instalaţiile nucleare. De exemplu, furtul de materiale ne-nucleare poate avea loc in ambele tipuri de instalaţii.
Insa, in cazul instalaţiilor nucleare un furt indică faptul că exista posibilitatea ca şi materiale nucleare sa fie
sustrase. Consecinţele pot fi dezastruoase pentru personalul expus profesional, populaţie, propietate şi mediu. In
acest context instalaţiile nucleare şi radiologice necesită o atenţie deosebită pentru reducerea semnificativă şi
eliminarea infracţiunilor.

Generic, infracţiunile in domeniul nuclear, pot fi grupate dupa cum urmeaza:

 Fabricarea, deţinerea şi urtilizarea unui dispozoitiv nuclear exploziv (bomba nucleară);

 Fabricarea, deţinerea şi utlizarea unui dipozitiv pentru dispersia radioactivitatii (“bomba murdară”);
 Planificarea, organizarea şi executarea unui atac asupra unei instalaţii nucleare, in timp de pace;
 Planificarea şi executarea de sabotaje la instalaţiile nucleare şi radiologice;
 Planificarea, organizarea şi efectuarea unui transport ilicit de materiale nucleare, materiale de interes
nuclear, materiale radioactive;
 Refuzul de a accepta inspecţiile organismelor naţionale şi internaţionale la instalaţiile nucleare din ţara;
 Furtul de materiale nucleare şi radioactive;
 Violarea limitelor ai a condiţiilor tehnice din autorizaţiile emise de autoritaţile abilitate, pentru
construirea, punerea in funcţiume şi operarea instalaţiilor nucleare şi radiologice;
 Incalcarea prevederilor procedurilor interne de lucru, ale instalaţiei nucleare şi radiologice;
 Infracţiuni ne-nucleare.

3. Elemente care pot favoriza criminalitatea in domeniul nuclear

Conform [17], in perioada 1993 – 2006 au fost inregistrate 1080 de incidente de trafic ilicit. Dintre acestea,
25% au implicat materiale nucleare, 70% materiale radioactive şi 5% materiale contaminate şi alte materiale.
Traficul ilicit poate implica urmatoarele materiale nucleare şi radionuclizi:

 Materiale nucleare: 233U, 235U, 238U; incluzand materialele nucleare reciclate (uraniu inalt imbogaţit,
uraniu cu imbogaţire redusă, uraniu natural, uraniu sarăcit), 237Np şi 239Pu (de la reactoare nucleare,
pană la arme nucleare).

21
  Radionuclizi medicali 8F, 67Ga, 99Tc, 111In, 123I, 125I, 131I, 133Xe, 201Tl, 51Cr şi 103Pd.
 Radionucliuzi industriali: 57Co, 75Se, 60Co, 133Ba, 137Cs, 192Ir, 241Am şi 152Eu.

Dintre elementele care pot favoriza criminalitatea in domeniul nuclear, in Romania, pot fi enumerate
urmatoarele:

 Nerespectarea obligatiilor asumate de Romania, prin semnarea şi ratificarea unor instrumente juridice
internaţionale din domeniul nuclear;
 Politizarea autoritatilor naţionale şi regionale, cu atribuţii in domneniul nuclear;
 Neasumnarea responsabilitaţilor legale prin declinarea deciziilor catre forurile tutelare;
 Legislaţie incompletă si/sau neactualizată la cerinţele actuale.
 Lipsa de cooperare instituţională / blocajul instituţional;
 Suprapunerea atribuţiilor legale, atribuţii contradictorii, in cazul entitatilor naţionale implicate;
 Lipsa unui control de specialitate adecvat, a instituţiilor cu rspunderi in domeniu;
 Lipsa de personal de specialitate;
 Lipsa de atractivitate a instituţiilor implicate
 Lipsa de proceduri;
 Proceduri ineficiente sau proceduri eronate;
 Sisteme ineficiente de protecţie fizică;
 Lipsa de pregatire a personalului;
 Sistem incomplet de raportare;
 Lipsa unor strategii sectoriale coerente;
 Cadru de reglementare incomplet
 Echipamente necorespunzatoare
 Forte de raspuns fara o pregatire corespunzatoare;
 Control permisiv la granită;
 Un management necorespunzator a arhivelor şi bancilor de date
 Lipsa unei culturi de Securitate si/sau Siguranta Nucleara;
 Exercitii integrate la scara natională, fara relevanta tehnică şi administrativă;
 Lipsa de resurse si/sau utilizarea resurselor planificate, pentru proiecte nenecesare si/sau fara utilitate;
 Coruptia;
 Incompetenta managerială;

Lipsa unor măsuri preventive pentru eliminarea vulnerabilitaţilor enumerate mai sus va conduce cu
certitudine, mai devreme sau mai tarziu, la ameninţări semnificative asupra securităţii naţionale.

4. Consecinţele potenţiale ale criminalităţii din domeniul nuclear

Criminalitatea din domeniul nuclear poate avea consecinţe semnificative pentru siguranţa natională. In
primul rand, existenţa unor acţiuni criminale in domeniul nuclear conduce la decrebilizarea ţarii, in fata
comunitatii internaţionale. Se poate pune sub semnul intrebării capabilitatea Guvernului de a gestiona in condiţii
de siguranţă activitaţile nucleare desfăşurate in ţară. In al doilea rand, eventualele furturi de materiale de interes
nuclear, de materiale radioactive, de echipamente şi tehnologii cu dublă utilizare, pot conduce la favorizarea
unor acţiuni teroriste pe teritoriul naţional sau in afara ţării (fabricarea şi utilizarea de bombe nucleare,
dispozitive de dispersie a radioactivităţii denumite “bombe murdare”). In aceste condiţii se pot lua in considerare
efecte majore, ca de exemplu:

Distrugerea parţiala a infrastructurii economice;

Pierderi inseminate de vieţi omenesti;
Contaminarea radioactiva a marilor centre urbane;
Suprairadierea populaţiei;
Instalarea unui climat de panica in populaţie;
Destabilizarea ordinii de drept;
Pierderi economice semnificative, la nivel de Produs Intern Brut (PIB).

In Tabelul I se prezinta izotopii radioactivi cu impact mare asupra corpului uman. Aceştia se gasesc in
mod curent in aplicaţiile radiaţiilor ionizante in economie, industrie, cercetare, medicina etc. Manipularea lor
necontrolată şi măsuri de protecţie fizică precare, pot conduce la accidente de suprairadiere, de exemplu, a

22
personalului şi a pacienţilor, la sustragerea radioizotopilor in scopuri criminale, de exemplu pentru fabricarea de
“bombe murdare”,

Tabelul I
Izotopi radioactivi cu impact mare asupra corpului uman

Izotop Utilizare Tip Radiatie Organul Critic

241 Instrumente de masură,
Am Alpha, Gamma Oase
Detectori de fum
137 Imaginistică medicală, Iradiere
Cs Beta, Gamma Intreg Corpul
alimente
60
Co Iradiere alimente, Radiografii Beta. Gamma Intreg Corpul
238 Dispozitive medicale,
Pu Alpha, Gamma Oase
Instrumente de masură
133
Ba Radiografii, Aplicaţii Industriale Gamma Ficat, Inima
228 Utilizari industriale in optica,
Th Alpha, Gamma Plamani, Pancreas
aerospaţiale
252
Cf Instrumentatie de masură Neutroni, Gamma Intreg Corpul

In referinta [3], se apreciează că „un dispozitiv nuclear cu o putere de 10 kilotone, detonat în Times
Square din New York ar distruge toate clădirile pe o rază de 500 de metri şi ar omorî instantaneu o jumătate de
milion de oameni. Incendiile, obiectele dislocate de explozie şi efectele radiologice pe termen lung ar ridica
bilanţul victimelor mult peste un milion. Impactul economic şi, mai ales, psihologic al unui astfel de atac l-ar
depăşi cu mult pe cel produs de atacurile teroriste de la 11 septembrie” In Fig. 2 se prezinta imaginile unor
explozii nucleare efectuate in anii ’ 50.

Efectele se amplifică odata cu puterea bombei. In cazul detonarii unei bombe de 1 megatonă in aer,
consecintele se pot enumera succint, astfel:

Distrugeri totale in interiorul unei zone cu raza de 2 km.

100% decese intr-o zona cu raza de 3 km.
50% decese intr-o zopna cu raza de 8 km.

In Fig. 2, se prezintă cateva exemple de explozii nucleare in poligonul de testare [7].

Conform [5], in cazul unui accident de nivel 7, pe Scala Internaţională pentru Evenimente Nucleare
(INES), la o centrală nuclearo-electrica (CNE), se produce eliberarea unei cantitaţi mari de material radioactiv in
exteriorul unei instalaţii nucleare mari (de exemplu din zona activă a unui reactor de putere). Aceasta implică
amestecuri de produşi de fisiune radioactivi de viaţă scurtă şi viaţă lungă (in cantitaţi echivalente radiologic mai
mari de zeci de mii de Terabecquereli de Iod-131). Astfel de eliberări pot conduce la efecte acute imediate
asupra sanătăţii; efecte intarziate asupra sanătătii pe arii geografice intinse; este posibil sa fie afectate mai multe
ţari; consecinţe pe termen lung asupra mediului.

De exemplu, in cazul accidentului de la CNE Cernobil, consecinţele au fost dezastruoase [6]:

 600,000-800,000 persoane implicate in activitaţi de decontaminare;

 Circa 200,000 persoane evacuate;
 Suprafeţe mari au fost abandonate (zona cu raza de 30 km in jurul reactorului etc.)
 Cheltuieli estimate la 100 miliarde $ SUA;
 Decesul imediat a 30 persoane;
 1800 copii cu diagnostic cancer la tiroida in 1998;
 15,000 decese datorită cancerului (global)
 Greutaţi deosebite in asigurarea alimentelor;
 Consecinţe sociale deosebite

23
 De asemenea, accidentul de la CNE Fukushima a generat consecinte negative, de mare amploare pentru
economia, populatia si mediul ambiant din Japonia.

Fig. 2 – Diferite excplozii nucleare, efectuate in

poligoanele de testari [7]

In Fig. 3 se prezintă urmarile accidentelor nucleare la CNE [4].

Atat, accidentele nucleare, cat si testele cu armele nucleare au evidentiat consecinte negative majore,
consecinţe care pot ilustra apariţia umnor efecte similare si in cazul unor atacuri teroriste nucleare.

In Tabelul II se prezintă efectele radiaţiilor asupra corpului uman, in funcţie de doza, asupra corpului
uman.

5. Instrumentele jurifice internaţionale

Prevenirea şi combaterea traficul ilicit cu materiale nucleare şi radioactive reprezintă o preocupare majora a
comunitatii internaţionale. La nivel internaţional, instrumentele juridice relevante pentru prevenirea şi
combaterea traficului ilicit cu materiale nucleare şi radioactive, de exemplu, sunt:

 Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare, adoptată la Viena la 26 octombrie 1979;
 Amendamentul la Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare, adoptat la Viena la 8 iulie
2005;
 Convenţia internaţională privind reprimarea actelor de terorism nuclear, semnată la New York la 14
septembrie 2005 (ICASNT), adoptata de Adunarea Generala ONU la 13 aprilie 2005.
 Conventia din 2010 privind reprimarea actelor nepermise in aviatia interNatională (“Beijing
Convention’);
 Conventia privind reprimarea actelor nepermise impotriva securităţii navigatiei maritime (SUA) şi
Protocolul din 2005 (SUA 2005);
 Rezolutia nr. 1540 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptata la 28 aprilie 2004

24
  Codul de Conduita al AIEA privind securitatea şi siguranţa surselor radioactive, aprobat de Bordul
Guvernatorilor in septembrie 2003

(b)

(a) (c)

Fig. 3 – CNE la care s-au produs accidente nucleare majore,

clasificate ca fiind de nivel 5 si 7 pe scala INES:
(a) Cernobil – nivel 7, (b) TMI – nivel 5, (c) Fukushima – nivel 7 [4]

De asemenea, in Fig. 4 se prezintă aderenţa statelor la instrumentele juridice internaţionale.

In acest context, matricea de verificare a indeplinirii obligaţiilor asumate, considerata la nivel internaţional,
cuprinde urmatoarele elemente:

a) Materiale, arme, activităţi, dispozitive şi surse

 Materialele nucleare, sursele de materiale nucleare şi materialele fisionabile speciale;
 Materiale radioactive, sursele radioactive şi sursele orfane;
 Dispozitivele explozive şi alte dispozitive letale;
 Arme nucleare;
 Dispozitive explozive nucleare;
 Armele chimice, biologice şi nucleare;
 Dispozitivele de dispersie a radioactivitaţii;
 Traficul ilicit

b) Regimul de sancţiuni pentru:

25
 Activităţi neautorizate privind transportul, furnizarea, stocarea, exportul, importul, miscarile, posesia,
primirea, vanzarea, trimiterea, depozitarea, furnizarea, transferul şi utilizarea, alte acte rău intenţionate
care implica materiale nucleare sau alte materiale radioactive, sau producerea de arme cu aceste
materiale, incluzand acele acte care implica folosirea de avioane, nave fluviale şi maritime, platforme
maritime,
Tabelul II
Efectele radiatiilor asupra corpului uman

Doza
Sindrom Efecte radiaţiilor
(Gy)

>20 Instalare sindrom neurovascular

Leziuni multipe ale organelor
interne. Deces probabil
11

10
Se considera tratament medical
bazat pe transplant cu celule
9 "stem"

50% din populaţie

7
supravieţuieste la 60 de zile cu
Instalare sindrom gastro-intestinal suport medical
6

5
50% din populaţie
supravieţuieste la 60 de zile, fara
4 tratament

2
Aprox. 100% supravieţuitori,
1 Instalare sindrom hematopoietic
fara tratament
0

26
 Fig. 4 – Aderenţa la instrumentele juridice internaţionale,
in raport cu numarul de state semnatare [16].

c) Jurisdictia (inclusiv extraterritoriala) asupra actelor ilegale sau activitati neautorizate

d) Măsuri adoptate la nivel naţional

 Măsurile luate pentru pentru siguranţa materialelor nucleare şi pentru alte materiale radioactive, precum
şi penaliţatile avute in vedere pentru măsuri impropii adoptate;
 Măsurile npentru protectia fizică şi penalităţile pentru măsuri neadecvate;
 Măsurile pentru organismele de reglementare privind implementarea (autorizare şi licenţiere) şi pentru
raportare natională şi inspecţiile internaţionale.
 Măsurile pentru controlul exporturilor şi importurilor, incluzand autorizarea (permise), listele de control
(de exemplu, listele echipamentelor, materialelor, softu-rilor şi tehnologiilor cu dubla utilizare), re-
exportul, tranzitul.

e) Acţiuni ale organelor abilitate:

 Investigaţii;
 Supravegherea şi strangerea de informaţii;
 Inregistrari/asigurare/confiscare
 Colectare de probe
 Urmarirea penală

f) Cooperarea internaţională
 Asistenta mutuală in domeniul combaterii criminalităiţii
 Extradarea

6. Prevenire şi combatere.

In ultimii ani s-a constat o recrudescenţă a terorismului convenţional, in special in ţarile din Orientul
Mijlociu si din Africa de Nord. Pana la nivelul anului 2015, actele de terorism au generat numeroae victime,
culmind cu acţiunile teroriste din Franta, din 7 ianuarie 2015. Pentru comunitatea internaţională a devenit evident
că sunt necesare acţiuni coordonate şi sistematice de reducere si eliminare a tereorismului. Sursele de informaţii
evidenţieaza preocuparile organizaţiilor teroriste pentru achziţionarea de materiale nucleare şi radiloactive,
precum şi tehnologii pentru fabricarea de arme nucleare si dispozitive de dispersie a radioactivitaţii.

Prevenirea şi combaterea criminalităiţii din domeniul nuclear impune elaborarea unui plan naţional coherent
de actiuni, ca parte a Strategiei Sectoriale pentru Securitate Nucleara. Elementele cheie ale acestui plan de
actiuni ar putea fi, printre altele:

i) Monitorizarea conformității in raport cu legislaţia naţională primară şi secundară;

ii) Inspecții şi controale eficiente;
iii) Pregatirea personalului;
iv) Sensibilizarea publicului;
v) Prevenirea criminalității;
vi) Reducerea riscurilor de aparitie a unor evenimente de trafic ilicit;
vii) Prevenirea si combaterea corupției;
viii) Depolitizarea structurilor de conducere din cadrul agențiilor guvernamentale implicate in reglementarea
si controlul activitaților din domeniul nuclear si radiologic;
ix) Eliminarea incompetenței.
x) Marirea atractivitații instituțiilor implicate.
xi) Planificarea si efectuarea de exerciții naționale relevante pentru verificarea capabilitații de prevenire si
combatere a terorismului nuclear si radiologic, cel puțin odata la doi ani.

27
 Totodată,in Strategia Sectorială in domeniul securitații si siguranței nucleare, este important ca să se aloce,
inca de la inceput, resursele umane si financiare corespunzatoare. In caz contrar, avem de fapt o “non-strategie”.
In plus, trebuie prevazute obiective clare, necesare, relevante si cu rezultate măsurabile.

Investigațiile criminalistice in domeniul nuclear au ca scop stabilirea responsabilitaților pentru utilizarea

efectivă a materialelor și dispozitivelor nucleare sau radioactive în acte criminale sau acte care amenință
securitatea națională și internațională. Investigațiile criminalistice in domeniul nuclear includ colectarea de probe
izotopice, chimice şi probe fizice pentru determinarea sursei de material folosit în acte criminale sau neautorizate
implicând materiale radioactive nucleare, inclusiv colectarea de probe privind persoanele implicate în deturnarea
acestor materiale.

Sancțiunile penale au un efect de descurajare mai mare decât sanctiunile economice. Incidentele minore pot
fi sancționate în mod adecvat prin măsurile de executare ale reglementatorului, cum ar fi amenzile punitive,
suspendarea licenței sau revocarea acesteia. Sancțiuni mai stricte în temeiul dreptului penal trebuie impuse
pentru incidente mai grave. Determinarea gravității unui incident implică factori de analiză cum ar fi tipul și
cantitatea de material utilizat, intenția criminală a făptuitorului, dacă incidentul a condus la ameninţări reale.

Aceste considerente conduc la necesitatea includerii intr-un plan strategic de actiumni, a urmatoarelor
masuri:

a) Revizuirea regimului de sancţiuni penale şi civile existente in legislaţia şi reglementarile aplicabile in

domeniul nuclear. Această revizuire este necesara prentru definirea mai clara a regimului sancţiunilor
aplicabile;
b) Infiinţarea unui laborator acreditat pentru investigaţii criminalistice a infracţiunilor din domeniul nuclear şi
radiologic;
c) Instituirea, la nivel naţional, a unui sistem de urmarire, in timp real, a starii surselor radioactive care pot
prezenta interes pentru un eventual trafic ilicit.

7. Exemple de masuri specifice adoptate de Romania

Participarea Romaniei la Initiativa de Reducere Globala a Amenințarilor (GRTI), lansată de SUA, a permis
derularea umnor proiecte de amploare, importante pentru reducerea si eliminarrea unor vulnerabilitați din
domeniul nuclear, atat la nivel național, cat si internatțonal. In acest sens se pot exemplifica cateva proiecte
semnificative derulate pentru Romania:

Conversia zonei acrtive a reactorului nuclear de cercetari TRIGA, de la combustibil puternic imbogățit
la combustibil imbogățit sub 20%;
Returnarea combustibilului nuclear puternic imbogățit, de la reactorul TRIGA, al Institutului de
Cercetari Nucleare, de la Pitesti, in SUA;
Returnarea combustibilului nuclear puternic imbogățit, de la reactorul VVR-S, al Institutului de Fizică
si Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, in Federatia Rusă (Proiectul RRRFR pentru Romania);
Imbunatațirea performanțelor de protecție fizică la instalațiile nucleare si radiologice din Romania;

In Fig. 5 se prezintă partenerii din Proiectul RRRFR pentru Romania, in Fig.6 se prezintă aspecte de la
transportul combustibilului nuclear ars (iulie 2009), iar in Fig. 7 se prezintă ruta aeriană pentru transportul
combustibilului nuclear din Romania in Federația Rusă.

Pentru prevenirea şi combaterea umor eventuale acte criminale de sustragere de materiale nucleare, exista
modalități eficiente de supraveghere. In Fig. 8 se prezintă o modalitate de supraveghere in timp real, prin satelit,
a unui transport de combustibil nuclear, in Romania.

28
 Fig. 5 Partenerii din Proiectul RRRFR pentru Romania [8, 9, 10, 11]

Fig.6 Aspecte de la transportul combustibilului nuclear ars,

pe calea aerului, din Romania in Federația Rusă (iulie 2009) [8, 9, 10, 11]

Fig. 7 Ruta aeriană pentru transportul combustibilului nuclear

din Romania in Federația Rusă [8, 9, 10, 11]

Fig. 8 Supravegherea in timp real a unui transport

de combustibil nuclear, in Romania

29
 8. Concluzii

Activitațile nucleare si radilogice, necesita o atenție deosebita, in domeniul prevenirii si combaterii

criminalitații. In primul rand trebuie avute in vedere urmatoarele aspecte:

 Dezvoltarea unui cadru eficient de cooperare institțtională, la nivel național; reprezintă un factor
essențial in eliminarea vulnerabilităților din domeniul nuclear;

 Existenta unei baze materiale de inalt nivel tehnic (laboratoare naționale acreditate, aparatura calibrată,
omologată etc), reprezinta o necesitate majoră;

 Planificarea şi desfăşurarea de exerciţii natțonale pentru pregatirea entitătilor nationale şi a personalului

implicat, se impune cu prepoderență;

 Trebuie dezvoltata o bancă de date cu “semnaturile” materialelor fisionabile si a izotopilor radcioactivi;

 Elaborarea si im,plementarea unui program de cercetare – dezvoltare pentru imbunatătirea metodelor de

detecție şi pentru dezvoltarea codurilor de calcul specifice, trebuie finanțată;

 Se impune revizuirea regimului de sancţiuni penale şi civile existente in legislaţia şi reglementarile

aplicabile in domeniul nuclear. Aceasta revizuire este necesara prentru definirea mai clara a regimului
sancţiunilor aplicabile.

9. Referinţe

[1] * * * “Strategia Națională de Aparare a Ţarii, pentru perioada 2015-2019”, Administraţia Prezidențiala,
iunie 2015, Romania;

[2] * * * “Raport Anual 2014, al Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare”, Website:
www.cncan.ro, Romania;

[3] M. Rühle „Dimensiunea nucleară a terorismului jihad-ist”, Revista NATO, ianuarie 2007;

[4] * * * Images for nuclear power plant explosion, Adress:https://www.google.com/search?;

[5] * * *”INES: The international nuclear and radiological event scale”, IAEA, OECD-NEA; www-
news.iaea.org;

[6] * * * “An Assessment of the Health Consequences of the Chernobyl Accident. Chernobyl - Ten Years After.
Reports in four languages provided by GRS, IPSN and RRC; Adapted from IAEA, 1991;

[7] * * * Images for nuclear explosion Adress: https://www.google.com/search?

[8] I. Bolshinsky, K. Allen, L. Biro, A. Buchelnikov: “Air Shipment of Spent Nuclear Fuel from Romania to
Rusia - PATRAM 2010”, 16th Int'l Symposium on Packaging and Transport of Radioactive Materials, Oct.
3-8, 2010, London, UK.

[9] L. Biro, S. Repanovici: “HEU Air Shipments”, Global Initiative to Combat Nuclear Terrorism, Exercise
Planning Group Meeting, 19 January 2010, Budapest, Hungary;

[10] Christopher Landers, U.S. Department of Energy, National Nuclear Security Administration, Office of
Global Threat Reduction, Washington, DC, USA .Igor Bolshinsky & Ken Allen, Idaho National Laboratory,
Idaho Falls, Idaho, USA, Stanley D. Moses, Oak Ridge National Laboratory, Oak Ridge, Tennessee, USA,
Lucian Biro, National Commission for Nuclear Activities Control, Bucharest, Romania: Faysal Abtuweigrat
, Tajoura Nuclear Research Center, Tripoli, Libyan Arab Jamahiriya: ”Romania and Libya Air Shipments of
Highly Enriched Uranium Spent Nuclear Fuel”, International Nuclear Materials Management (INMM)
Conference, Baltimore, MD July 13, 2010;

[11] I. Bolshinsky, K. Allen – DOE/Idaho National Laboratory, USA, L.L. Biro – National Commission for
Nuclear Activities Control, Romania, E. Dragusin – National Institute for R&D in Nuclear Physics and

30
 Nuclear Engineering “Horia Hulubei”, Romania, B.A. Kanashov, M. E. Budu – R&D Company “Sosny”:
“The Spent Nuclear Fuel’s World Premiere – Certified Air Shipment”, Ingkernational Nuclear Journal,
Special Edition No. 1. 2011, Moscow, Russian Federation;

[12] L. Biro: „Responses and Prevention of Illicit Trafficking in Romania - Short and Medium Term Actions
Plan”, “International Approaches to Nuclear & Radiological Security” Conference, September 29th -
October 2nd 2002, London, UK;

[13] * * *„Sources and Effects of Ionizing Radation”, United Nations Scientific Committee on the Effects of
Atomic Radiation, UNSCEAR 2008, Report to the General Ansembly with Scientific Annexes, Vol. 1;

[14] Legea Nr. 111 din 10 octombrie 1996 privind desfasurarea în siguranta, reglementarea, autorizarea şi
controlul activitatilor nucleare, republicata. Romania;

[15] D. Voinea: “Criminalistica – Curs Universitar”, Universitatea Titu Maiorescu, Bucuresti, 2015;

[16] L. Biro: “Instrumente Juridice Internaţionale in Domeniul Nuclear - Transpunere Nationala”, Referat
Masterat, Universitatea “Titu Maiorescu” Bucuresti Facultatea de Drept şi Stiinte Juridice Targu-Jiu,
Domeniul de Studii Universitare de Master: Drept, Specializarea: Stiinte Penale şi Criminalistica, An
Universitar: 2014-2015, Sem. Im Disciplina: Fundamentul Criminalisticii; februarie 2015;

[17] IAEA, EUROPOL, WCO: “Combating Illicit Trafficking in Nuclear and other Radioactive Material”,
Technical Guidance Reference Manual, IAEA Nuclear Security Series No. 6;

[18] L. Biro, “Terorismul Nuclear şi Radiologic”, lucrare sustinuta la cursul de pregatire “Prevenirea şi
combaterea terorismului şi neproliferarea armelor de distrugere in masa”, organizat de Academia de Politie
“Al. I. Cuza, Bucuresti, 08.02.2005

[19] D. Voinea: „Cazul Carlos Sacalul”, comunicare pivata;

[20] V. Lapadus: „Cazul Furtul Secolului”, comunicare privata;

[21] L. Biro: “Nuclear Security in the Context of Global Threats”, George C. Marshall Association Romania,
Bucharest, 29 March 2012;

[22] L. Biro: “3S” Concept Implementation Strategy”, SPAREX Nuclear 3S Ltd., BIT's 4th Annual New Energy
Forum–2014, Forum 6: Nuclear Energ, Qingdao Internaţional Convenţion Center, Qingdao, China, September
21-23, 2014.;

[23] L. Biro: “Best Practices and Challenges to Implement “3S” Concept Efficiently”, Technical Meeting
Interfaces and Synergies in Safety, Security and Safeguards for the Development of a Nuclear Power
Program, IAEA, Vienna, Austria, 26-29 November 2012;

31
 CRIMINOGENEZA INFRACŢIUNILOR CONTRA SIGURANŢEI CIRCULAŢIEI PE CALEA
FERATĂ, TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR

Vasile Stoica18

REZUMAT

Autorul remarcă evoluţia şi amploarea fenomenului în materia infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei
feroviare având în vedere importanţa sistemului de transport feroviar şi mai cu seamă asigurarea unor parametrii
optimi de siguranţă ai acestuia. Evoluţia societăţii româneşti a marcat de-a lungul timpului şi o permanentă
adaptare a infractorilor fapt ce a impus adoptarea unor strategii care să poată contracara comiterea unor astfel de
fapte şi implicit să conducă la prevenirea şi controlul unui astfel de fenomen.

Cuvinte cheie: sistem de transport feroviar, siguranţa circulaţiei pe calea ferată, criminalitate, evoluţie,
perspectivă.

Calea ferată… Un miracol foarte controversat la apariţia sa, la începutul secolului al XIX-lea, dar care
s-a impus treptat in toate ţările lumii, devenind în scurt timp cel mai important mijloc de transport terestru. Chiar
dacă, într-o perioadă, se vorbea despre o concurenţă între transportul auto şi cel feroviar. Dar, prin extinderea
tracţiunii electrice şi prin introducerea electronicii în exploatarea feroviară, calea ferată a început să câştige tot
mai mult teren în solicitările populaţiei.
De nenumărate ori ne întrebăm de ce preferă oamenii să călătorească cu trenul în pofida numărului
sporit de autoturisme proprii sau a altor mijloace de transport în comun, cum ar fi cel auto, aero sau naval.
Sau, de ce agenţii economici aleg tot „drumul de fier”?!
Dar, dincolo de opţiunile publicului călător, există, cu siguranţă, o motivaţie obiectivă a faptului că
transportului feroviar i se acordă, în continuare, o pondere importantă chiar din ce în ce mai importantă, după
previziunile organismelor europene şi în acest nou secol al „erei atomice”.
La o primă analiză generică, se poate demonstra faptul că suprafaţa ocupată de 500 km de linie de mare
viteză este egală cu suprafaţa totală a unui aeroport, iar o linie de cale ferată dublă ocupă 60% din terenul necesar
unui drum rutier cu două benzi. De unde se poate deduce că transportul feroviar implică un consum scăzut de
resurse, cum ar fi suprafeţele de teren folosite. Pe de altă parte, ultimele statistici efectuate demonstrează încă un
lucru demn de luat în seamă şi anume consumul de energie pe calea ferată, care este de şase ori mai scăzut decât
în cazul transportului auto şi de trei ori mai mic în comparaţie cu necesarul pentru avioanele comerciale. În plus,
în tarifele de transport percepute călătorilor sunt stipulate multiple forme de discount pentru mai multe categorii
de persoane sau pentru diverse forme de transport.
De aici putem deduce motivele care au făcut ca şi costul transporturilor feroviare să fie mai mic decât al
celorlalte sistemede transport. Or, aceasta explică, în mare parte, opţiunile populaţiei în favoarea sistemului de
transport feroviar.
De asemenea, ne mai putem întreba: oare gradul de siguranţă în transportul feroviar este mai ridicat
decât al celorlalte mijloace de transport?
Răspunsul este afirmativ. Nu de puţine ori, s-a demonstrat că la calea ferată siguranţa este cea mai
importantă, şi asta o dovedesc indicatorii de securitate foarte buni, a căror menţinere reprezintă principalul
obiectiv al feroviarilor. Desigur, în opinia unor autori, punctualitatea ar fi cea care ar trebui să reflecte cel mai
bine calitatea serviciilor oferite dar, la calea ferată se preferă sacrificarea ei atunci când siguranţa ar putea fi
afectată.
Si, nu în ultimul rând, evaluările efectuate la nivel internaţional arată că transportul pe calea ferată nu
este numai unul dintre cele mai sigure şi cu cele mai mici influenţe negative asupra mediului înconjurător, dar va
deveni în curând poate cel mai fiabil si ieftin mijloc de transport.

18
Doctorand, Institutul de Cercetări Juridice, Academia Română

32
 Iată, aşadar, doar câteva dintre motivele pentru care cu toţii alegem călătoria pe „drumul de fier”:
costuri scăzute, indicatori superiori de siguranţă, protejarea mediului înconjurător şi, bineînteles,
profesionalismul cu care se lucrează în acest sector.
La nivelul Comunităţii Europene s-a impus problema reabilitării transportului feroviar, a creşterii
încrederii în acest mod de transport şi deci a extinderii sale. Mai mult decât atât, trecerea treptată la o unitate
general-europeană cu o circulaţie absolut liberă peste graniţele geografice, a impus revederea principiilor de
circulaţie pe calea ferată la nivelul întregii Europe.
În acest scop este încă în curs de desfăşurare cel mai ambiţios program de armonizare tehnică şi
legislativă în domeniul transportului feroviar, menit să asigure interoperabilitatea la nivel european.
Interoperabilitatea reprezintă capacitatea sistemului feroviar transeuropean de mare viteză de a permite
circulaţia neîntreruptă în condiţii de siguranţă a trenurilor prin realizarea unui spaţiu fără frontiere interioare.
În conformitate cu Directivele Consiliului Comunităţii Europene, Cailor Ferate Române le revine rolul
de a integra infrastructura feroviară naţională în parametri tehnici şi legislativi europeni.
Pentru modernizarea reţelei proprii în conformitate cu exigenţele europene, România a semnat mai
multe acorduri internaţionale privind transporturile feroviare şi participă la o serie de proiecte internaţionale în
domeniu.
Reţeaua feroviară publică a CFR, asigură legătura cu toate reţelele feroviare ale celorlalte ţări din
Europa şi din Asia. Lungimea desfăşurată a liniilor este de 22.247 km., lungimea reţelei de cai ferate din
România fiind a şaptea ca mărime în Europa, după Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia şi Ucraina. Reţeaua
feroviară este armonios repartizată pe teritoriul ţării având o dispunere circulară pe doua inele, aproape
concentrice, străbătute de 8 magistrale radiale care pornesc din capitala ţării.
România, prin aşezarea sa geografică, reprezintă o zonă de intersecţie a magistralelor internaţionale de
transport pe calea ferată, care leagă atât nordul de sudul Europei, cât şi vestul de estul acesteia. Astfel, ţara
noastră este străbătută de trei mari coridoare paneuropene şi anume
 coridorul IV Berlin-Nurnberg –Praga-Budapesta-Constanţa-Salonic-Istambul
 coridorul VII Dunărea
 coridorul IX Helsinki-St.Petersburg-Moscova- Pskov-Kiev-Liubashaveska-Chişinău-
Bucureşti-Dimitrovgrad-Alexandropolis.
Coridoarele IV şi IX sunt multimodale, având componente rutiere şi feroviare, incluzând porturi
fluviale şi maritime ca noduri şi centre de colectare şi distribuţie între modurile de transport. Importanţa acestor
coridoare în structura traficului derulat pe reţeaua CFR şi necesitatea reabilitării lor rezidă din faptul că, în total,
pe circa o cincime din lungimea totală a reţelei se derulează aproape o jumătate din traficul total.
Starea tehnică a infrastructurii feroviare, modul de finanţare al acesteia şi problemele economice
existente în activitatea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” S.A. determină următoarele concluzii:
 infrastructura feroviară se afla într-un proces de degradare continuă datorită în principal
neasigurării fondurilor necesare pentru întreţinere şi reparaţii;
 necesitatea continuării şi accelerării procesului de modernizare şi reabilitare a infrastructurii
feroviare de transport pentru alinierea la standardele europene de performanţă, confort şi
siguranţă;
 continuarea cooperării cu politiile de resort în vederea eradicării fenomenului infracţional şi
diminuării prejudiciilor cauzate.
în mod incontestabil aderarea României a reprezentat un pas important în direcţia evoluţiei dreptului
românesc. Evoluţia acestuia, începută încă de la nivelul anului 1989, în perioada ante şi post aderare nu a făcut
decât să se adapteze noilor cerinţe ale evoluţiei statului de drept în scopul de a asigura prin intermediul normelor
juridice ordinea juridică – parte integrantă a ordinii sociale.
Integrarea României în Uniunea Europeană a reprezentat finalizarea cu succes a unui amplu proces ,
îndelungat şi complex de armonizare a legislaţiei naţionale şi instituţiilor statului la parametrii necesari
cooperării cu organismele comunitare. Cum era şi firesc, acest proces şi-a pus în mod semnificativ amprenta pe
majoritatea instituţiilor statului de drept, inclusiv a celor ce concură la înfăptuirea justiţiei, care şi-au adaptat
principiile de funcţionare la exigentele cerute de noul statul al României, respectiv acela de stat membru al
Uniunii Europene.
Astfel sistemul dreptului românesc a manifestat o continuă adaptare la cerinţele vieţii sociale aflată într-
un amplu si perpetuu proces de dezvoltare. Un important segment din cadrul dreptului public este reprezentat de
acele reglementări care urmăresc apărarea valorilor esenţiale pentru existenţa şi siguranţa unei societăţi. Intră în
această categorie normele juridice penale, practica judiciară din acest domeniu, precum şi ştiinţele penale
(criminalistica, criminologia, penologia etc.), acestea contribuind la elaborarea strategiilor de prevenire şi
combatere a criminalităţii .
Criminalitatea este o realitate a oricărei societăţi şi evoluează odată cu aceasta. În paralel cu evoluţia
criminalităţii se impune ca o necesitate absolută evoluţia strategiilor de combatere a acestui fenomen. Prevenirea
şi combaterea criminalitaţii se realizează prin măsuri de politică penală reglementate expres în sistemul de drept

33
al fiecărui stat membru al Uniunii Europene şi se implementează prin intermediul instituţiilor publice
specializate în conformitate cu directivele Uniunii.
Criza financiară fără precedent cu care se confruntă atât România cât şi importante ţări ale Uniunii
Europene nu poate justifica neglijarea costurilor necesare funcţionării unor instituţii ce au ca obiectiv lupta
împotriva criminalităţii, dacă luăm în considerare costurile comiterii crimei de care s-a amintit anterior.
Deasemenea, bugetul de stat decimat în urma unei politici guvernamentale ce, asemeni unei găuri negre,
aspiră banul public în scopuri incerte nu poate justifica imposibilitatea adaptarii justiţiei şi a numărului
magistraţilor la nevoile actuale şi nici eşecul încercărilor de a-i pune pe aceştia la adapostul eternei suspiciuni de
imparţialitate şi de lipsa de inamovibilitate. Magistratul, deşi un functionar public cu un statut paradoxal ca
reprezentant al puterii şi contraputerii pe care o reprezintă, dar poate să o şi controleze 19, este simbolul justiţiei.
Justiţia ca monopol al Statului Român a fost în perioada post aderare adesea aspru criticată pentru inerţia
manifestată cu privire la evoluţia spre independenţă.
Integrarea României în structurile europene, ne-a oferit posibilitatea evaluării structurale a tuturor
instituţiilor ce concură la siguranţa naţională şi alinierea lor la standele europene în vederea armonizării
metodelor şi mijloacelor de lupta împotriva fenomenului infracţional.
Amploarea fenomenului infracţional determinat în primul rând de evoluţia continuă a societăţii în
paralel cu cea a specializării infractorilor, a atins şi latura infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe calea
ferată, fie că vorbim de infracţiunile incriminate în art.229, alin3, lit.f, din Noul Cod penal, sau de cele prevăzute
în Titlul VII intitulat „Infracţiuni contra siguranţei publice”, Capitolul 1, care incriminează faptele ce aduc
atingere siguranţei circulaţiei pe căile ferate, situaţii în care discutăm de punerea în pericol a siguranţei circulaţiei
feroviare, fie ca vorbim de incriminările aduse de L 289-2005, situaţie în care prin faptele săvârşite nu s-a pus în
pericol siguranţa circulaţiei feroviare.
Infrastructura feroviară publică suportă astfel o discuţie aparte datorată atât specificităţii acesteia, cât şi
a faptului că este parte integrantă a sistemului naţional de apărare a ţării. De aceea, studierea fenomenului
infracţional şi eradicarea acestuia prin metode şi mijloace specifice este de o maximă importanţă.
La o primă analiză a fenomenului infracţional la nivel naţional, rezultă că numai în cursul anului 2009,
au fost înregistrate un număr de peste 1000 de fapte ce au vizat infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe calea
ferată , cu un prejudiciu total de aproximativ 10 milioane de lei. Ce atrage însă atenţia este procentul foarte redus
al recuperării acestor prejudicii dar şi a identificării autorilor.
Se impune o mai atentă abordare a studiului fenomenului infracţional specific caii ferate, asta şi datorită
faptului ca, de-a lungul timpului, studiile au demonstrat că este mult mai uşor să previi decât sa identifici autorii.
Contactul cu societăţile occidentale produs după evenimentele din Decembrie 1989, ne-a oferit nu
numai posibilitatea de a împrumuta şi împărtăşi parte din valorile şi tradiţiile popoarelor respective ci şi o
specializare a infractorilor care au dus şi continuă să ducă o permanentă luptă cu profesionalizarea activităţii
infracţionale.
Criza economică declanşată la nivel mondial a condus implicit la creşterea fenomenului infracţional,
observându-se în ultima perioadă o creştere şi la nivelul infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei feroviare.
Printre cele mai des întâlnite infracţiuni, se numără cele de „furt calificat” 209 Cod penal şi „distrugere şi
semnalizare falsă”276 Cod penal, acestea având o pondere de aproximativ 90%. Se remarcă totodată şi o creştere
a numărului accidentelor feroviare datorate în primul rând nerespectării regulilor elementare de circulaţie la
trecerile la nivel cu calea ferată.
Toate acestea au condus la intensificarea masurilor de cooperare dintre sucursalele regionale CFR la
nivel naţional şi Poliţia Transporturi feroviare, materializate în ample planuri comune de colaborare, derulate pe
parcursul ultimilor ani, ce au vizat in principal eradicarea infracţionalităţii specifice acestui sector de activitate.
Controlul fenomenului infracţional ce aduce atingere sistemului de transport feroviar poate fi realizat
prin adoptarea unor măsuri complexe, reactive, care se impune a avea menirea să restrângă amploarea şi
gravitatea acestuia precum şi repetarea lui sub o altă formă.
Având în vedere considerentul că "elaborarea unei politici penale eficiente, cât şi a unor programe de
prevenire şi resocializare a infractorilor nu se poate realiza fără o cunoaştere profundă a cauzelor fenomenului" 20,
se impune a fi adoptate strategii eficiente de prevenire şi control a fenomenului criminogen în materia
infracţiunilor ce aduc atingere sistemului de transport feroviar.
Analiza evoluţiei fenomenului infracţional în material infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe calea
ferată reliefează faptul că, comiterea unor astfel de fapte au drept autori fie persoane singulare fie grupuri de
indivizi, cunoscători ai sistemului feroviar, în unele cazuri chiar angajaţi sau foşti angajaţi ai companiei precum şi
vulnerabilitatea sistemului de transport feroviar.

19
V.M. Ciobanu - Tratat de Drept procesual civil, I, ed. Lumina, Bucuresti, 1997, p. 17
20
Rodica Mihaela Stănoiu, “ Metode şi tehnici de cercetare în criminologie”, Edit. Academiei Române Republicii
Socialiste România, Bucureşti, 1941, p.20

34
 În marea majoritatea cazurilor făptuitorii rămân necunoscuţi, prejudiciile înregistrate, de cele mai multe
ori semnificative, nerecuperate şi o rată a criminalităţii în domeniu aflată într-o continuă dezvoltare.
Toate aceste împrejurări fac ca numărul infractorilor identificaţi să fie destul de mic şi cu mult mai mic
numărul celor care ajung să fie condamnaţi definitiv pentru comiterea unor astfel de fapte precum şi a valorii
prejudiciilor recuperate.
Plângerile penale efectuate ca urmare a evenimentelor feroviare produse la nivel naţional, scot în
evidenţă un număr semnificativ de sesizări penale, o valoare substanţială a prejudiciilor, o valoare foarte scazută
a recuperării acestora.
Că există probleme seroase în ceea ce priveşte sancţionarea efectivă a persoanelor care comit infracţiuni
ce aduc atingere sistemului de transport feroviar, rezultă şi din faptul că, deşi statistic s-a dovedit că majoritatea
persoanelor trimise în judecată pentru astfel de fapte sunt condamnate definitiv pentru comiterea lor într-un
procent extrem de redus sunt şi recuperate sumele ce reprezintă prejudiciul produs de cele mai multe ori aceştia
fiind în incapacitatea de a achita sumele datorate, iar în urma executării silite fiind declaraţi insolvabili, fapt ce
conduce nu numai la înregistrarea unor prejudicii principale, ci şi a unora suplimentare (cheltuieli ocazionate de
legalizarea şi punerea în executare silită a hotărârilor judecătoreşti definitive).
Desigur că, în această situaţie, implementarea unor măsuri în faza de urmărire penală precum;
confiscarea unor bunuri sau punerea sechestrului asiguratoriu reprezintă un ajutor important şi la prima vedere
pare a fi soluţia salvatoare însă, atâta vreme cât de cele mai multe ori implementarea unor astfel de măsuri nu
este posibilă este destul de dificil să poţi duce la împlinire scopul procesului penal, soluţia, într-o astfel de
situaţie fiind una teoretică cu minime implicaţii asupra practicii.
Înregistrând cote fără precedent, infracţiunile contra sistemului feroviar din România se află într-o
continuă dinamică ascendentă, perspective nefiind deloc înbucurătoare.

35
 PSIHOLOGIA CRIMINOLOGICĂ ȘI EXPERTIZA PSIHOLOGIC-CRIMINOLOGICĂ

ÎN ROMÂNIA: „MOTOARELE” PSIHOLOGICE ALE CRIMINOLOGIEI

Alin Leș

psiholog

formator, consultant, expert în Criminologie și Științe Criminale

Conferința

„Criminologia în România - trecut, prezent și viitor”

București, 4 septembrie 2015

Abstract
Încă din 2009 am prezentat în cadrul diferitor colocvii, conferințe, simpozioane și congrese naționale și
internaționale poziția psihologiei criminologice și a expertizei psiho-criminologice ca „unguent” principal în
individualizarea calitativă a pedepsei. Cu riscul de a părea deplasat, îndrăznesc să afirm că ne aflăm în pragul
unei „demonologii juridice” atunci când pedepsim. Mai mult după un pattern de experiență și cazuistică comună
decât prin probe care să ajute justiția să respire inclusiv calitativ și deținutul să fie cunoscut
preponderent/amănunțit din perspectiva psihologiei clinice. Infracțiunile de omor/homicid, cele care includ
motivația sexuală și cele mixte prezintă subiectul și, totodată, obiectul unei părți din domeniul vast al psihologiei
criminologice și al întregului segment al expertizei psiho-criminologice. În acest punct am ales să excelăm în
spațiul public.
Cuvinte cheie: psihologie criminologică, expertiză psihologic-criminologică, infracțiuni cu motivație
sexuală, infracțiuni de omor, infracțiuni mixte

Dragi și stimați auditori,

Încep această lucrare a mea prin a mulțumi, ca întotdeauna, doamnei profesor doctor Rodica Stănoiu pentru
încrederea oferită prin înființarea, la Sibiu, a Filialei Sibiu a Societății Române de Criminologie și

36
Criminalistică. Cât timp voi trăi, va fi pentru mine o mare onoare să port profesional girul criminologiei și al
psihologiei criminologice românești!

Stimat auditoriu,
Voi trece direct la subiect. Este o crimă, din punct de vedere juridic, să pedepsești în plan penal și penologic,
criminologia și în plan psihologic, psihologia criminologică! Este o crimă atât politică, dar și una de marketing
penal! Este o crimă la care asistăm cu toții, unii mai puțin neputincioși decât alții, și care ne trimite în Occident
ca „asistați” în ale criminologiei. Până și eu am înțeles cât de mari sunt interesele pentru ca această materie,
disciplină și evidență mondială să nu apuce drumul curriculelor tuturor facultăților de Drept, Sociologie,
Psihologie și, de ce nu, Medicină din România.

Mult stimat auditoriu,

pe când efectuam studiile și stagiile în criminologie în Franța, observasem statutul criminologiei românești în
Europa. Eram un novice într-ale științei criminologice și eram în mare căutare de lucrări și studii în domeniu.
Dovadă că cele mai multe dintre lucrările achiziționate sunt în format electronic. Preocupat fiind, am ajuns la
concluzia că un cuvânt de spus trebuie să existe și dinspre noi înspre ceilalți. Așa că, iată-mă la prima participare
internațională în domeniu: Paris 2009, la Colocviul de criminologie organizat de Pierre Tournier, directorul de
cercetări la C.N.R.S. al Centrului de Istorie Socială al secolului XX, fost președinte al Asociației Franceze de
Criminologie și lector la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne. Prezentarea situației Institutului Național de
Criminologie din țara noastră și desființarea acestuia în decembrie 2006 era mult mai apropiată datei
Colocviului, astfel că P. Tournier și profesorul M. Jaouhar (Universitatea Casablanca din Maroc) au rămas
profund uimiți. Pe când alții luptau pentru o criminologie recunoscută de stat ca știință de sine stătătoare, noi
jonglam cu criminologia ca și cu o minge desumflată într-o curte de școală părăsită.

Următoarea mea întâlnire publică cu criminologia, prin prisma delincvenței tratată psihologic, a fost față în față
cu doamna profesor Stănoiu la Conferința Națională de la Constanța „Devianța și delincvența juvenilă: Aspecte
psiho-individuale, medico-sociale şi juridice în contextul actual”, anul 2010. Doamna profesor a fost
moderatorul secțiunii și când mi-a venit rândul, mi s-a spus ferm: „Domnule Leș, aveți 7 minute pentru
prezentarea lucrării dumneavoastră!”. M-am conformat.

La Conferința Internațională „Social work perspective on quasi-coercitive treatment of offenders” de la

Timișoara, anul 2011, organizată de Universitatea de Vest prin coordonatorul ei principal, cadrul didactic
Mihaela Tomiță (actualmente coordonatorul seriei „Științe socio-umane” a editurii Pro Universitaria), am
susținut lucrarea „Normalitate și patologie din perspectiva psihologiei criminale/judiciare, criminologiei și
psihiatriei” regăsită în Revista Română de Criminologie și Criminalistică (ISSN-1454-5624), Nr.4, pp. 138-142.
Am vrut să scot în evidență atât drumul comun al celor trei, dar și cel individual. Mai mult, că acest drum se
intersectează atât în teme mari ca „normalitatea”, cât și în spectrul larg al termenului „patologie”.

Anul 2011 a adus cu sine alte două evenimente marcante în sfera psihiatriei. Am considerat că este important să
expun public două lucrări. În cadrul Congresului dedicat cercetării științifice de la Oradea am avut onoarea să fiu
moderat de academicianul Mircea Lăzărescu, somitate în domeniul psihopatologiei. Lucrarea mea a fost:
„Pledoarie pentru Psiho-criminologie în România. Domeniu al interferențelor pluri-, inter- și transdiciplinare,
domeniu al exigențelor formatorii” (Analele Universității din Oradea, ISSN 1224-1245, Fascicula Medicală, Nr.
8, pp. 224-241). Chiar dacă aparent, subiectul a fost „ca nuca-n perete” în momentul audierii, a suscitat discuții
între mine și alți psihiatri. Bineînțeles, domniile lor au considerat că această disciplină intră, oarecum, sub
competența lor, nereușind însă să ofere niște granițe bine delimitate. S-au invocat cazurile Germaniei și Austriei,
unde expertiza psihologic-criminologică ar constitui parte din expertiza medico-legală psihiatrică. Explicațiile
noastre s-au axat pe faptul că examenul psihic/psihologic din cadrul expertizei medico-legale psihiatrice nu
echivalează cu expertiza psihologic-criminologică. Cel puțin, nu în Occident (Canada, Franța) unde există un
interes accentuat pentru studiul recidivei și al individualizării calitative ale pedepselor. În fapt, psihologia
criminologică este „gura de aer” a altor două discipline/materii care ar trebui să existe ca „aluviuni” constante,
preponderent în mediul penal: psihologia clinică și criminologia. Profesorul Patrick Morvan de la Universitatea
Panthéon-Assas 2 militează constant pentru debușeuri profesionale în criminologie (vezi
http://patrickmorvan.over-blog.com/article-master-2-de-criminologie-a-l-universite-pantheon-assas-
74297387.html, accesat online la 23 august 2015).

Celălalt eveniment din zona psihiatriei, al anului 2011, a întruchipat nevoia plurivalentă de asistență psihiatrică a
omului aflat în suferință psihică. În cadrul Congresului Internaţional de Psihiatrie Integrativă şi Expertală

37
„Multidimensionalitatea asistenţei psihiatrice. Modele de asistenţă psihiatrică comunitară. Macro-Mod Project”
organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Spitalul de Psihiatrie Socola (astăzi, Institut), am
susținut lucrarea de maxim interes pentru psihologia criminologică intitulată „Psihiatrie, psihanaliză şi analiză
comportamentală în crimele cu motivaţie sexuală”. Într-un mediu profesionist de dialog pluri-, inter- și
transdisciplinar, am considerat că psihologia criminologică își merită locul de „gară” profesională și nicidecum
de haltă. Atât cât mi-a stat în putință, am ridicat stindardul, direct sau indirect, al criminologiei cât mai sus!

Anul 2012 a fost unul de bun augur pentru cariera mea în sfera criminologiei. Am participat pentru prima oară la
evenimentul organizat de Academia Română prin Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” și
Societatea Română de Criminologie și Criminalistică intitulat „Marea criminalitate în contextul globalizării”
(Leș, 2014, p. 102). Am considerat că sinteza unui studiu internațional a profilului psiho-criminologic al
teroristului este binevenit pentru contextul de-atunci. „Profilul psiho-criminologic al teroristului. Psihologie și
psihopatologie” a concluzionat că nu există boli psihice printre cei aleși să disemineze teroarea. Pentru mai multe
detalii, el poate fi lecturat în volumul „Marea criminalitate în contextul globalizării”, ISBN 978-606-673-000-6,
Editura Universul Juridic, pp. 63-66.

În 2013 s-au petrecut 5 evenimente cu greutăți diferite pentru un specialist. Să le luăm pe rând!
1. Publicarea volumului „Criminologie și psihologie criminologică” la editura „Oscar Print” și lansarea acestuia
la Academia Română pentru care îi mulțumesc, încă o dată, doamnei profesor Rodica Stănoiu (vezi
http://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/criminalitatea-si-mediul-specialisti-de- renume-au-dezbatut-la-
conferinta-organizata-de-societatea-romana-de-criminologie-si- criminalistica-si-institutul-de-cercetari-
juridice-acad-andrei-radulescu-al-academiei- romane-fenomenului-criminalitatii-de-mediu-ro?print=1,
accesat online la 4 mai 2013)! Din această perspectivă, a fost un an vital pentru mine. Chiar dacă este o lucrare
„apostrofată” de unii specialiști, consider că este, în primul rând, o pledoarie pentru umanitatea dintre oameni
(Leș, 2015, pp. 64-68). Degetul pe rana socială a crimei și a unor atitudini care conduc/preced actul criminal sunt
tot atâtea încercări de a explica magnetismul oamenilor înspre rău. Psihologia criminologică modernă vorbește
atât despre problema alegerii între bine și rău (Vasile, 2010, p. 273), cât și despre depășirea cadrelor de analiză
penală și procedural-penală. Se revine la o filosofie a modului de existență, la atribuirea valorilor morale, la
schimbul de experiență părinte-copil, dar și la un intermezzo ontologic între principalele verbe: „a fi” și „a avea”.
2. Conferința Internațională Maghiaro-Română de Psihiatrie: „Limitele psihicului nelimitat” de la Győr,
Ungaria, în perioada 23-26 ianuarie. Aici am susținut lucrarea „Limitele psihicului. O perspectivă a filosofiei,
religiei, psihologiei, psihiatriei, antropologiei și fenomenologiei”. Cu alte cuvinte, un mix de științific și simț
comun asupra problematicii limitelor psihicului. Relevanța criminologică pentru această lucrare rezultă, în mod
special, în plan psihoterapeutic. Lucrarea a fost publicată în revista „Philobiblon - Transylvanian Journal of
Multidisciplinary Research in Humanities”, ISSN 1224-7448, indexat Ebsco, Academic Search Complete,
Library, Information Science& Technology Abstracts with Full Text, Ebsco Discovery Service, ProQuest,
Scopus Sci-Verse), vol. XIX, nr. 1.
3. Prezentarea lucrării „Fantasmele conștiente și inconștiente ale psihopaților/criminalilor în construcția crimei
sexuale. Perspectivele psihologică, psihiatrică, psihanalitică și psiho-criminologică” în cadrul Zilelor Asociației
Studenților la Psihologie și Științele Educației din București.
4. Am fost contactat de Biroul de Investigații Criminale din Sibiu ca și consultant criminolog pentru cazul
„Jandarmul ucis în fața Consulatului German” (Leș, 2014, p. 105). Chiar dacă am avansat două posibile piste,
dosarul este cu autor necunoscut inclusiv astăzi din motive hilare pentru un sistem care pretinde și se pretinde.
5. „Psi & analiză comportamentală în omuciderile sexuale”, regăsită în Analele Universității din Oradea (2013),
ISSN 1224-1245, Fascicula Medicală, Nr. 10, pp. 74-85. În această lucrare am accentuat rolul psihologului
criminolog și al criminologului în diferite compartimente de cercetare ale unei infracțiuni: de la cercetarea la fața
locului până la nevoia acută de contribuția acestora în structurile Ministerului Administrației și Internelor,
Justiției etc.

2014 a reprezentat, din punctul meu de vedere, un plus de perspectivă pentru evoluția psihologiei criminologice,
dar și a expertizei psihologic-criminologice din România. Cum în unele situații, unele lucruri se cer a nu fi spuse
în față, ci pe ocolite, exact așa am încercat și eu să esențializez ceea ce mă interesa. Într-un cadru de sobrietate
științifică, am publicat la Presa Universitară Clujeană volumul „Psihologie și «știința răului»” (vezi
http://www.editura.ubbcluj.ro/www/ro/books/authors_d.php?ida=1041). Lucrarea este împărțită în trei părți: (1)
„Dinamism și determinism psihologic”; (2) „Personologie și determinism psihologic”; (3) „Psihologie - rău -
cultură și determinism psihologic” și vrea să surprindă atât o lene profesională a unor specialiști, cât și un
determinism provenit din această stare.

38
Tot în 2014 am editat lucrarea-jurnal „Psihologie criminologică. Individul și mulțimea în note, impresii și
realități subiective” (ISBN 978-973-595-650-9) la editura Oscar Print. Dacă ar trebui să-i realizez o caracterizare
scurtă, aș spune doar atât: diagnosticul social al societății și rolul psihologului criminolog.

În același an se remarcă lucrarea „Despre psihopatologie și crimă” (ISBN 978-973-558-769-7), editura

Universității din București, Ars Docendi, care dorește să surprindă notele psihopatiei în existența de zi cu zi.

Anul 2014 a fost bogat criminologic și psihologic-criminologic inclusiv prin prezentarea lucrării „Au nevoie
judecătorii, procurorii și juriștii, în actul justițional, de beneficiile psihologiei criminologice, respectiv a
expertizei psiho-criminologice în spaţiul legii penale şi civile? – câteva consideraţii şi repere” în cadrul
Conferinței „Criminalitatea și mediul” (Leș, 2015, p. 56, pp. 62-63) organizată de Societatea Română de
Criminologie și Criminalistică împreună cu Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” din cadrul
Academiei Române. Pentru lecturare, lucrarea a fost publicată în volumul conferinței „Criminalitatea și mediul”
(ISBN 978-606-673-448-6), Editura Universul Juridic, pp. 168-182.

Pot spune, de asemenea, că 2014 a fost un an al The European Law Student's Association (ELSA) Sibiu și
Asociației Studenților la Psihologie și Științele Educației (ASPSE) București. În cazul a două evenimente, le-am
vorbit celor de la ELSA Sibiu despre:
1. „Factorii criminologici în evoluția procesului delincvențial juvenil” (31 oct.-1 nov.; http://elsa.ro/?p=48);
2. „Cazul Robert Ciobanu și crima cu motivație sexuală. Hiba psiho-penitenciară și prospectul relației «judecător
- psiholog criminolog»” (13 dec.) în cadrul dezbaterii „Închisorile - ilegalitățile unei instituții legale”.

Celor de la ASPSE București le-am vorbit despre „Psihologie criminologică și expertiză psiho-criminologică în
România. Mize, considerații și repere” (Leș, 2015, pp. 46-49).

Anul publicațiilor 2014 s-a intersectat cu anul mass-media 2014 în ceea ce-mi privește interesul criminologic,
respectiv psihologic-criminologic. Am apărut în „Evenimentul zilei” în două rânduri: (1) la 1 decembrie 2014,
când am dialogat cu psihiatrul Gabriel Diaconu asupra cazului Robert Ciobanu. Titlul exact este: „Verdict de
psiholog-criminolog: «În mintea criminalului totul e încă posibil!»” (pp. 10-11); (2) la 4 decembrie 2014, când
fiind contactat de jurnalistul de investigații Mihnea Petru-Pârvu, în urma articolului de la 1 decembrie, am mai
punctat câteva aspecte legate de noua expertiză medico-legală psihiatrică. Titlul exact: „Ucigașul Larisei Chelaru
va fi supus unei noi expertize psihiatrice” (pp. 4-5).
Revista Esquire este implicată și ea în CV-ul meu profesional prin faptul că am colaborat cu doi jurnaliști
deosebiți care au dorit să afle date și informații despre cazul Iacob Sas, cel care și-a ucis concubina în Rășinarii
Sibiului (2012). Întreg materialul poate fi accesat în formatul hârtie al revistei. Titlul exact: „Fără antecedente
penale” (pp. 72-81).

În prezent, anul 2015, am editat 2 lucrări: „Simulare versus disimulare. Studiu religios, psihopatologic,
psihiatric, criminologic” publicat la editura Paideia (ISBN 978-606-748-057-3) și „Psihologie criminologică.
Caiet de documentare și psihodiagnostic în științele criminale” la editura Pro Universitaria (ISBN 978-606-26-
0388-5). Lucrările, împreună cu prefețele și cuprinsurile lor, se află pe site-urile editurilor. Considerăm că, în
special ultimul volum, poate fi de folos psihologiei criminologice, respectiv expertizei psihologic-criminologice
românești.

Cu mass-media am lucrat productiv, explicând cazuri cum ar fi crima de la Mediaș (Antena 1 Observator, Kanal
D), actul de presupusă pedofilie de la Sibiu (Kanal D) și cazul jandarmului ucis în ghereta din fața Consulatului
German de la Sibiu (TVR 2). Mai menționez intervențiile telefonice pentru Radio Constanța în privința creșterii
ratei de sinucidere la copii și tineri (vezi http://radioconstanta.ro/2015/06/10/sinucigasi-din-ce-in-ce-mai-tineri/),
NTV Neptun în privința bărbatului care s-a aruncat de pe bloc (vezi http://www.reporterntv.ro/stire/imagini-
socante-un-barbat-a-murit-dupa-ce-s-a-aruncat-de-pe-un-bloc), NTV Neptun în legătură cu bărbatul care se
masturba în fața copiilor (http://www.reporterntv.ro/stire/constanta-inca-un-pervers-a-fost-prins-in-parcul-
tabacarie-procurorii-l-au-lasat-in-libertate). Toate aceste intervenții le consider preambul consistent la
„amprentarea” eficientă a psihologiei românești, respectiv expertizei psihologic-criminologice în conștientul și
inconștientul colectiv. Avem nevoie de Freud, Jung, Adler, Ferenczi, Stekel, Klein, Kohut etc. nu doar în cărțile
lor, ci în practica de zi cu zi a personalului specializat conform uzanțelor occidentale!

Nu în ultimul rând, prezentarea publică a 3 lucrări și a 2 workshop-uri de maxim interes pentru domeniul
criminologiei și al psihologiei criminologice. Să le luăm pe rând!
1. „Femeia cu tendințe psihopate. Elemente de psihopatologie – Realitate psihologic-criminologică” în cadrul
evenimentului marca ELSA Constanța „Criminalitatea feminină - de la victimă la agresor”. Studenții de la Drept,

39
Psihologie, Medicină (Psihiatrie), Sociologie, Asistență socială etc. au asistat la o prezentare care a scos în
evidență tendințele psihopate ale femeii atât într-un act criminal, cât și printr-o psihopatologie adaptativă în
mediul carceral. Audiență: peste 150 de persoane. Post-eveniment, am primit feedback-urile a 105 persoane în
ceea ce privește evenimentul, toate pozitive.
2. „Drogurile - realități juridice, psiho-criminologice și criminologice actuale” în cadrul evenimentului ELSA
Sibiu: Conferința Națională „Traficul de droguri”. Realitățile criminologice și psihologic-criminologice au fost
dezbătute pe diferite paliere. Concluzia: implicarea activă și genuină a fiecăruia dintre noi în activități ce au ca
scop prevenția. Până la pedeaspsă, să stăm „drepți” în fața prevenției și să credem în ea!
3. „De la diagnosticul psihiatric la diagnosticul psihologic-criminologic în infracțiunile cu motivație sexuală” în
cadrul Conferinței de Psihologie Aplicată cu participare internațională „Discernământ/Capacitate de exercițiu -
Evaluare și intervenție psihologică vs. Diagnostic și tratament medical”, Brașov, 24-26 aprilie (vezi
http://www.psychologies.ro/evenimente-psy/conferinta-de-psihologie-aplicata- 2145150). După cum bine se
poate observa, am încercat să sensibilizez auditoriul prezent, nu în număr mic, în ceea ce privește diferența între
cele două tipuri de diagnostic. În sfârșit, am conchis împreună cu un medic psihiatru renumit de la Institutul
Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, doamna doctor Gabriela Costea, că problematica esențială în
cazul infracțiunilor cu motivație sexuală stă în fantasme și în planul fantasmatic.

Ultimele 2 noutăți ale lui 2015 sunt relevate în cele 2 workshop-uri cu caracter științific:
4. „Utilizarea Chestionarului de evaluare a fantasmelor sexuale (CEFS, Leș, 2014) în expertiza psihologic-
criminologică a infracțiunilor cu motivație sexuală și omor deosebit de grav ce implică motivația sexuală”,
prezentat la Conferința de Psihologie Aplicată cu participare internațională „Discernământ/Capacitate de
exercițiu - Evaluare și intervenție psihologică vs. Diagnostic și tratament medical” de la Brașov, 24-26 aprilie.
Crearea chestionarului cu 107 itemi va sta la baza aplicării, validării și etalonării acestuia pe populația
penitenciară din România.
5. „Expertiza psihologic-criminologică, unica probă în infracțiunea de «Omor deosebit de grav» (art. 176 Cod
penal) care poate modifica încadrarea juridică în «Ucidere din culpă» (art. 178 Cod penal)”, prezentat la
Conferința de Psihologie Aplicată cu participare internațională „Discernământ/Capacitate de exercițiu - Evaluare
și intervenție psihologică vs. Diagnostic și tratament medical”, Brașov, 24-26 aprilie. Acest workshop a
evidențiat nevoia de expertiză psihologic-criminologică într-un caz de homicid în județul Bistrița Năsăud unde
avocatul apărării a cerut administrarea unei astfel de probe la dosar, iar judecătorul cauzei a refuzat pe motiv că
articolele Noului Cod Penal nu prevăd o astfel de expertiză. Motivele există suplimentar pentru ca o astfel de
expertiză să-și facă loc în rândul celorlalte tipuri de expertiză, cu atât mai mult cu cât, până în acest moment, nu
avem niciun tip de expertiză criminologică stipulat în cele două Coduri, Penal și de Procedură Penală.

Distins și stimat auditoriu,

consider că cele două „motoare” psihologice ale criminologiei românești trebuie turate la maximum pentru un
randament eficient. În ceea ce mă privește, ca președinte al Filialei Sibiu a Societății Române de Criminologie și
Criminalistică, pot afirma că am făcut tot ce mi-a stat în putință ca psihologia criminologică și expertiza
psihologic-criminologică în spațiul românesc să fie cât mai vizibile în mediile universitare și penale din
România. Sunt conștient că rezultatele nu vor veni peste noapte și nici în ziua următoare. Dar sunt și mai
conștient când, în urma analizei activităților mele profesionale, se observă o cale tot mai bine pronunțată, tot mai
original delimitată, tot mai puternic ancorată în prezentul și viitorul atât de mult dinamizate în Occident.

Cred cu tărie într-un viitor al criminologiei românești, prin cele două „motoare” psihologice ale sale, cu
implicații genuine!

Vă mulțumesc pentru întreaga atenție!

Bibliografie

La cerere.

40
 REPERE PRINCIPALE PENTRU ADOPTAREA UNEI STRATEGII NAŢIONALE ÎN DOMENIUL
PREVENIRII SINUCIDERILOR

Dr. Sorin M. Rădulescu

(Institutul de Sociologie al Academiei Române)

1. Tendinţe actuale ale fenomenului suicidar la nivel mondial şi european, inclusiv în România

În concordanţă cu informaţiile prezentate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, anual au loc, în întreaga

lume, peste 800.000 de sinucideri, corespunzând unei rate globale, standardizate, de sinucidere, de 11.4 la suta
de mii de locuitori. Aproximativ 50% din totalul deceselor violente ale bărbaţilor şi 71% din cele ale femeilor o
reprezintă sinuciderile.
La nivel regional, în regiunea europeană, în fiecare an se sinucid circa 150.000 de persoane, ceea ce
înseamnă că la fiecare trei minute se comite o sinucidere. Cele mai ridicate rate de suicid din întreaga lume, atât
pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, se înregistrează în Europa, cu precădere în Europa de Est.
În România sunt înregistrate, anual, între 2500-2800 de sinucideri, acestea având o pondere situată între 23-
31% din totalul deceselor violente, situându-se ca pondere imediat după accidentele rutiere. Deşi, comparativ alte
ţări europene, rata sinuciderii la o sută de mii de locuitori din România (11.8 în 2011, 11.7 în 2012 şi 12.2 în 2013)
nu atinge intensitatea ratelor de sinucidere înregistrate, de pildă, în ţări precum Ungaria (24.6), Serbia (18.8) sau
Republica Moldova (17.4), ea depăşeşte, totuşi, pe cele înregistrate, de exemplu, în Anglia (6.9), Spania (7.6),
Olanda (9.3) sau Portugalia (9.6). Conform Institutului Naţional de Statistică, în perioada 2000-2012, în România
s-a înregistrat o rată medie a suicidului de 12.3 la suta de mii de locuitori. Într-un interval cvasisimilar de timp,
rata medie de sinucidere în Uniunea Europeană a înregistrat valori situate între 11.4 şi 13.4 la suta de mii de
locuitori.
Date fiind unele erori de înregistrare şi clasificare din unele ţări, inclusiv din România, numărul de
sinucideri ar putea fi subraportat, astfel că cifrele menţionate nu redau veritabila dinamică a fenomenului. Pe de
altă parte, multe sinucideri şi tentative de suicid sunt consemnate ca accidente. Ca urmare, statisticile enumerate
explică ritmul de producere a sinuciderilor, dar nu exprimă, decât într-o măsură limitată frecvenţa sinuciderilor
dintr-o ţară sau alta.
În concordanţă cu estimările făcute de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în anul 2020, se vor comite, în
întreaga lume, un număr de circa 1,53 milioane de sinucideri, iar tentativele de suicid vor fi de 10-20 ori mai
multe decât în prezent. În baza acestor estimări, se poate spune că, în medie, se vor înregistra un deces prin
sinucidere la fiecare 20 de secunde şi o tentativă de sinucidere la fiecare 1-2 secunde.
În România, informaţiile cu privire la amploarea suicidului sunt incomplete şi fragmentare, fără a reflecta
dimensiunea reală a acestui fenomen. Datele oficiale, de altfel greu accesibile, oferă doar o imagine parţială, fără
a include corelaţii statistice semnificative, variabile relevante, grupuri ,,ţintă” ori motivaţii concrete ale
autoagresorilor.

2. Importanţa strategiilor naţionale de prevenire a sinuciderilor

Dată fiind amploarea actului suicidar în întreaga lume, în mai 2013, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a
adoptat un Plan de Acţiune în domeniul Sănătăţii Mentale, în cadrul căruia prevenirea sinuciderii constituie o
componentă principală. Unul dintre scopurile principale ale acestui Plan ale cărui măsuri se extind până în anul
2020 este reprezentat de elaborarea şi aplicarea unor strategii naţionale de prevenire, care vor avea ca efect
reducerea sinuciderilor cu 10% în întreaga lume.
În activitatea de prevenire, un rol esenţial îl are identificarea factorilor de risc care condiţionează sau
determină sinuciderile, dar şi a factorilor protectivi care pot asigura un grad mai mare de securitate faţă de
,,tentaţiile” suicidare.
Dintre factorii de risc pot fi menţionaţi următorii (World Health Organization, 2014, p. 08):

41
 - factori cu caracter individual: uzul şi abuzul de alcool sau droguri, bolile sau tulburările psihice,
traumele, durerea indusă de bolile cronice (letale), pierderea unuia dintre apropiaţi, eşecurile personale,
problemele financiare, istoria sinuciderilor în cadrul familiei, tentativele de sinucidere precedente etc.;
- factori asociaţi cu sistemul de sănătate şi sistemul social: accesul dificil la serviciile de îngrijire a sănătăţii,
disponibilitatea mijloacelor de comitere a sinuciderii, sinuciderile ,,mimetice”, stigma ataşată persoanelor care
caută ajutor atunci când se confruntă cu tentaţia adoptării unor conduite suicidare, raportarea inadecvată a
cazurilor de suicid de către mass media, ş.a.;
- factori cu caracter comunitar sau macrosocial: conflicte, războaiele, dezastrele naturale, stresul asociat
procesului de aculturaţie (în cazul
persoanelor supuse deplasărilor forţate sau proceselor de migraţie), discriminările de tot felul etc.
Pentru combaterea sau atenuarea influenţei acestor factori, au fost şi sunt elaborate, în continuare, strategii
de prevenire speciale care sunt adresabile mai multor categorii de victime suicidare potenţiale. În funcţie de
aceste categorii, strategiile de prevenire sunt clasificate în trei categorii principale:
(1) strategii cu caracter universal – proiectate să fie aplicate întregii
populaţii, sunt destinate creşterii accesului la serviciile de sănătate, reducerii consumului de alcool şi de droguri,
limitării accesului la mijloacele de comitere a suicidului, promovării unui stil de relatare adecvată a cazurilor de
sinucidere în mass media;
(2) strategii cu caracter selectiv – destinate unor grupuri vulnerabile cuprinzând persoane care au suferit
abuzuri sau traume, refugiaţi sau migranţi, persoane afectate de conflicte, dezastre ori care au avut tentative de
sinucidere. De asemenea, aceste strategii implică instruirea personalului implicat în asistenţa şi protecţia
persoanelor vulnerabile;
(3) strategii cu caracter ,,indicativ” (specific) – aplicabile unor indivizi vulnerabili distincţi, aşa cum
consumatorii de alcool sau de droguri, persoanele lipsite de resurse materiale, educative şi care nu au acces la
serviciile de îngrijire etc.
În mod complementar cu aceste strategii, un accent deosebit este pus pe stimularea factorilor protectivi
precum relaţiile interpersonale, sistemele de credinţe, strategiile de confruntare ,,pozitivă” cu factorii de risc
ş.a.m.d.
Pentru a monitoriza progresele înregistrate în aplicarea strategiilor menţionate, pot fi utilizaţi următorii
indicatori:
 reducerea ratei de sinucidere;
 numărul de intervenţii în domeniul prevenirii sinuciderilor, implementate cu succes;
 descreşterea numărului de tentative de sinucidere spitalizate.

Componentele tipice ale strategiilor naţionale privind prevenirea sinuciderilor, cuprinse în Planul de Acţiune
elaborat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii cuprind următoarele componente:
- stabilirea unui sistem integrat cu privire la colectarea de date care serveşte
la identificarea grupurilor, indivizilor şi a situaţiilor vulnerabile (monitorizarea cazurilor);
- reducerea disponibilităţii, accesibilităţii şi atractivităţii mijloacelor de comitere a sinuciderii (restrângerea
mijloacelor);
- promovarea implementării unui ghid pentru mass media având ca scop raportarea responsabilă a
sinuciderilor (mass media);
- promovarea unui acces crescut la servicii (medicale, de asistenţă) pentru persoanele vulnerabile la conduite
suicidare (accesul la servicii);
- instituirea şi menţinerea unor programe largi de instruire pentru personalul de supraveghere şi îngrijire
(instruire şi educaţie);
- îmbunătăţirea calităţii îngrijirii clinice şi a intervenţiilor clinice asupra unor cazuri, cu precădere asupra
indivizilor care se prezintă la spital după o tentativă de sinucidere (tratament);
- întărirea capacităţii comunităţilor de a putea răspunde, în mod adecvat, situaţiilor de criză prin intervenţii şi
servicii de urgenţă (intervenţii în situaţii de criză);
- furnizarea unor servicii de sprijin şi reabilitare pentru persoanele afectate de tentativele suicidare
(postvenţie);
- stabilirea unor campanii de informare publică pentru a sprijini înţelegerea faptului că sinuciderile pot fi
prevenite (conştientizare);
- promovarea folosirii serviciilor de sănătate mentală, a serviciilor de prevenire a abuzului de droguri şi a
sinuciderilor (reducerea stigmei);
- existenţa unor instituţii sau agenţii de promovare şi coordonare a cercetării, instruirii şi furnizării de
servicii în ceea ce priveşte conduitele suicidare (supraveghere şi coordonare).
Ţările care aplică Planul de Acţiune în domeniul Sănătăţii Mentale, valabil pentru perioada 2013-2020, şi
aleg să-şi stabilească strategii naţionale proprii ar putea să-şi reducă rata de suicid cu 10% - subliniază
Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

42
 Totuşi, relativ puţine ţări (doar 28 din întreaga lume) deţin asemenea strategii. Preocuparea pentru
reducerea şi prevenirea sinuciderilor sau tentativelor de sinucidere este însă generală.
Activitatea de prevenire din ţara noastră este grevată însă de numeroase
deficienţe.
Astfel, în România nu există încă o bază de date care să cuprindă date complete şi comparabile cu ale
altor ţări asupra suicidului. Atât Institutul Naţional de Medicină Legală, cât şi Institutul Naţional de Statistică
deţin şi gestionează doar informaţii lacunare, incomplete, care nu oferă o imagine de ansamblu fenomenului
suicidar din România. Nu există, în acest sens, date asupra unor variabile importante, precum ocupaţia, statusul
marital, mediul de provenienţă (urban-rural), starea civilă, apartenenţa religioasă şi corelaţiile dintre acestea, fără
a mai menţiona absenţa unor studii amănunţite asupra suicidului ca problemă socială. La toate acestea se adaugă
raportările deficitare, cuprinzând date care se contrazic între ele, către diferite organizaţii internaţionale, precum
Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Amintim, în acelaşi timp că lipsesc experţii în domeniu, iar o organizaţie
importantă precum Institutul Naţional de Sănătate Publică, care îşi propune, între altele, ”monitorizarea stării de
sănătate a populaţiei” din România, nu acordă decât o importanţă secundară cercetării suicidului ca importantă
problemă de sănătate publică.
Pe de altă parte, nu există încă, în România, un efort unitar, conjugat, din partea unor echipe de specialişti,
care să vizeze intervenţii ante factum, capabile să descurajeze pe potenţialii sinucigaşi. Această problemă se
manifestă cu acuitate, mai ales în prezent, în condiţiile în care, în România, starea de criză prelungită, de anomie,
creează premisele unui mediu propice amplificării stărilor de depresie a populaţiei şi, implicit, răspândirii largi a
conduitelor suicidare.

3. Măsuri principale de prevenire a sinuciderilor în România

În condiţiile în care, în România, sunt cvasiabsente preocupările pentru adoptarea şi punerea în aplicare a
unui plan naţional în domeniul prevenirii sinuciderilor, propunem autorităţilor de resort următoarele măsuri,
capabile, în opinia noastră, să optimizeze activităţile circumscrise acestui scop:
(1) Elaborarea, în cadrul unor instituţii de profil, precum Institutul Naţional de Statistică, Institutul
Naţional de Sănătate Publică, inclusiv în cadrul institutelor ştiinţifice (de psihologie şi sociologie) a unei baze
naţionale de date, care să ofere informaţii complete şi unitare asupra fenomenului suicidar şi a constatărilor
principalelor cercetări în acest domeniu. Se pot prelua, în acest sens, modelele oferite de ţări cu tradiţie, Statele
Unite, Anglia, Finlanda etc., care ţin o statistică riguroasă asupra sinuciderilor în funcţie de diferite variabile cu
caracter social şi chiar personal;
(2) Efectuarea (cu sprijinul şi resursele Ministerului Sănătăţii) a unor
investigaţii multidisciplinare de amploare asupra sinuciderilor, care să abordeze
atât cantitativ, cât şi calitativ, suicidul din mai multe puncte de vedere: psihologic, psihiatric, sociologic ş.a.
Studiul suicidului are, el însuşi, un caracter multidisciplinar, motiv pentru care aceste investigaţii ar trebui
efectuate de echipe mixte de specialişti din care să facă parte medici legişti, criminalişti şi criminologi, psihologi,
psihiatri şi, nu în ultimul rând, sociologi. Exceptând cercetările asupra factorilor sociali, inclusiv studiile de caz
sau biografiile sociale ce permit elaborarea unor ,,cariere” sau ,,scenarii” suicidare, aceste echipe ar putea să îşi
propună, între altele, identificarea unor factori evaluativi şi predictivi ai sinuciderii, printre care:
- eventualele antecedente ale bolii sau tulburări mentale ale victimelor actelor de sinucidere;
- tendinţele de consum de alcool (droguri);
- ideaţia suicidară (inclusiv ideile religioase etc.);
- tentativele anterioare de sinucidere;
- metodele suicidare;
- condiţiile de viaţă ale potenţialilor sinucigaşi (modul şi stilul de viaţă,
starea de izolare şi singurătate, lipsa de sprijin etc.);
- starea de descurajare, lipsa de speranţă, rigiditatea cognitivă;
- vârsta înaintată;
- existenţa, în familie, a unor cazuri de sinucidere;
- problemele de la locul de muncă, veniturile, starea de şomaj;
- problemele (conflictele) maritale, patologia familială în ansamblu;
- stresul, evenimentele cu care se confruntă potenţialele victime, conflictele pe care le au;
- starea de furie, agresivitate, iritabilitate;
- existenţa unei boli fizice;
- combinarea mai multor factori dintre cei menţionaţi.
În mod evident, studiul unora dintre aceşti factori are, esenţialmente, un caracter clinic, intrând în câmpul de
interes al psihologilor şi psihiatrilor, în timp ce cercetarea altor factori (de pildă, factorii familiali, stilul de viaţă
sau problemele de la muncă) sunt, cu precădere, de resortul sociologilor. La rândul lor, criminologii s-ar putea

43
centra pe analiza conflictelor, iar medicii legişti ar putea studia, între altele, cu mai multă precizie, metodele
suicidare sau identificarea cazurilor de suicid pentru a le deosebi de accidente, cu care se
confundă adeseori.
(3) Întărirea eforturilor de prevenire, prin elaborarea unei strategii la nivel naţional în acest domeniu, de
cele mai multe ori, ignorat de autorităţi.
În prezent, la nivelul mai multor ţări, există trei abordări principale ale eforturilor de prevenire, aplicabile,
cu precădere, persoanelor care se confruntă cu probleme sau boli psihice:
(a) prevenirea cu caracter fizic, ca abordare tradiţională, prin intermediul unor metode precum sunt:
încuierea potenţialei victime în încăperi special amenajate, urmărirea sa cvasipermanentă, înlăturarea obiectelor
vătămătoare din jur etc. Asemenea metode îşi au însă limitele lor, deoarece nu se pot aplica decât unui număr
redus de pacienţi şi pe o perioadă limitată de timp, fără a mai menţiona că aceştia se pot sustrage acestor eforturi,
înşelând vigilenţa celor care îi supraveghează;
(b) prevenirea cu caracter terapeutic, prin înlăturarea stării de stres şi disforie, constând în sentimente de
tristeţe şi frică, însoţite de iritabilitate şi agresivitate extremă, care determină impulsuri suicidare ale potenţialilor
sinucigaşi. Medicaţia, psihoterapia şi operarea unor schimbări în viaţa pacienţilor reprezintă metode principale
ale acestei abordări clinice, care are avantajul că ,,aliază” personalul de specialitate şi eventuala victimă
împotriva problemelor cu care se confruntă aceasta, chiar dacă nu întotdeauna acestea pot fi soluţionate;
(c) prevenirea cu caracter socializator frenator, în sensul socializării sau resocializării indivizilor sau
pacienţilor în spiritul însuşirii (asimilării) unor obstacole etice (morale) împotriva actului suicidar, pentru a face
ca o asemenea conduită să le fie mai puţin ,,disponibilă”.
În ceea ce priveşte servicii medicale specializate, acestea pot pune în practică
trei tipuri de prevenţie:
 Prevenţia primară: constă în eforturile care vizează reducerea incidenţei noilor cazuri de depresie
(tulburări psihice) care pot determina acte de suicid. Aceste eforturi sunt centrate fie asupra întregii populaţii, fie
asupra unor subpopulaţii distincte. În mod concret, prevenirea primară este focalizată, cu precădere, asupra
acelor categorii de indivizi care se află în situaţii de risc, fără a fi dobândit încă o tulburare psihică, precum
depresia, şi, implicit, nu au ajuns încă să comită acte de suicid;
 Prevenţia secundară: este axată, cu prioritate, asupra acelor indivizi care manifestă, de timpuriu,
semne de tulburări psihice, eforturile în acest sens având ca scop principal, atât identificarea indivizilor
respectivi, cât şi reducerea intensităţii, severităţii şi duratei unor asemenea tulburări. În timp ce prevenirea
primară este dirijată asupra întregii populaţii sau a unor subpopulaţii, prevenirea secundară este îndreptată asupra
acelor indivizi care dau semne de manifestări ”preclinice” ale uneia sau mai multe tulburări psihice aociate;
 Prevenţia terţiară: se concretizează în intervenţiile centrate asupra acelor categorii de indivizi care
prezintă tulburări psihice grave. Este evident că acest tip de prevenţie nu vizează aceste tulburări, ca atare, care
nu pot fi ameliorate, ci este îndreptat, cu prioritate, asupra prevenirii efectelor pe care tulburările psihice
respective le pot avea asupra vieţii indivizilor şi familiei acestora.
Ca un ultim obiectiv al stabilirii unei strategii naţionale de prevenire a sinuciderilor, menţionăm elaborarea
unor studii (anchete) de epidemiologie socială, cu caracter multidisciplinar. Studiile de epidemiologie socială
concertează eforturile serviciilor medicale cu acelea ale unor servicii sociale specializate, reunind, în mod unitar,
acţiunile medicilor (psihiatri sau legişti), psihologilor şi sociologilor.
Aceste studii permit, între altele, identificarea factorilor sociali care determină geneza unor conduite
suicidare şi modul de distribuţie a acestor conduite în cadrul diferitelor arii geografice şi al diferitelor categorii
şi grupuri sociale de populaţie. Ele pot evidenţia tendinţele de evoluţie, pe termen scurt, mediu sau lung, a
fenomenului de sinucidere la nivelul populaţiei globale sau al unor categorii specifice de populaţie şi permit atât
evaluarea rolului factorilor sociali în potenţarea sau favorizarea conduitelor suicidare, cât şi elaborarea unor
măsuri operaţionale pentru controlul şi modificarea influenţei acestor factori.
Punerea în aplicare a măsurilor menţionate este de natură, credem, să ofere reperele principale ale unei
strategii naţionale în domeniul prevenirii sinuciderii, compatibile cu cele schiţate de către Organizaţia Mondială
a Sănătăţii.

Bibliografie

Bertolote, J., M., Fleischmann, A., (2002), A global perspective in the epidemiology of suicide, în
,,Suicidologi”, erg. 7, nr. 2.
Maris, R., W. (1992), Overview of the Study of Suicide Assessment and Prediction, în Assessment and
Prediction of Suicide (Ronald W. Maris, Alan L. Berman, John T. Maltsberger, Robert I. Yufit – Eds.), New
York, London, The Guilforf Press.
Pokorny, A., D. (1992), Prediction of Suicide in Psychiatric Patients: Report of a Prospective Study, în vol.
Assessment and Prediction of Suicide (Ronald W. Maris, Alan L. Berman, John T. Maltsberger, Robert I. Yufit –
Eds.), Edit.cit., p. 105-106.

44
 Sorin M. Rădulescu, Sociologia Sinuciderii. Tendinţe şi evoluţii ale sinuciderii în România, Bucureşti,
Editura Pandora, 2015.
Sorin M. Rădulescu, Suicide in Romania. Trends and Assessments, Saarbrücken, Lambert Academic
Publishing, 2015.
World Health Organization (2002), Map of suicide rates (see:
http://www.who.int/mental_health/management/en/SUPRE_flyer1.pdf).
World Health Organization (2014), Preventing suicide. A global imperative, WHO Library Cataloguing-in-
Publication Data.

MENTALITATEA RECIDIVISTĂ ÎN
VIZIUNEA LUI ETIENNE DE GREEFF
(Validare prin studiu longitudinal la penitenciarul Jilava)
Tănase Constantin
Agent şef
Cuvinte
criminology, recidivist, longitudinal study, interview, thefts offense

ABSTRACT

After a review of key assumtions launched in Criminology over time by various paradigms, author
stops on Etienne De Greeff' vision concerning the "recidivist thief mentality". De Greeff' hypothesis is focused
on affective disengagement, conflictual familial tension, the defense instict and sympathy instinct. The author
has validates this hypothesis through a longitudinal study based on the interviw with two immates convicted of
more thefts offenses in Jilava Prison.

După cel de al doile război mondial, Criminologia intră în faza de integrare a criminologiilor
specializate, prin sintezele realizate de Pinatel, Szabo, Radzinowicz, Manheim între 1960-1970, iar două decenii
mai târziu, Gassin, Kaiser, Jeffery, Beirne şi Messerschmidt21.
Lui Pinatel îi revine şi meritul de a fi adâncit studiile lui Etienne de Greeff cu privire la personalitatea
criminală aflată într-o situaţie periculoasă, fundamentând curentul clinic, care a dominat criminologia o perioadă
de timp.
Ne oprim în cele ce urmează asupra unora dintre contribuţiile cele mai importante pe care reprezentanţii
acestui curent le aduc cu privire la tipul de infractor recidivist. Precizăm totodată că analiza noastră are în vedere
mai ales contribuţiile anterioare şi posterioare lui Jean Pinatel, cu specială privire asupra lui Etienne de Greeff.
Examinarea pe larg a tipologiilor pe care autorul francez le-a realizat face obiectul unui studiu aparte.
Ne oprim mai întâi la opiniile autoarei Kate Friedlander22. Explicaţia personalităţii delincvente este
pusă pe seama modului în care părinţii, în perioada copilăriei, transmit copilului normele şi valorile sociale. Eul
şi Supraeul s-ar construi astfel prin identificarea succesivă a copilului cu imaginea părinţilor. În dezvoltarea unui
tip de personalitate care în confruntarea cu exigenţele mediului social este capabilă să rezolve problemele de
adaptare care apar, Kate Friedlander acordă un rol primordial modului de rezolvare a conflictului oedipian.
Maniera în care instinctele copilului sunt “gestionate” reprezintă calea principală care ar terbui urmată în studiul
personalităţii antisociale. Ea lansează astfel conceptul de “delincvenţă latentă”, caracterul antisocial
constituindu-se atunci când dezvoltarea eului este frânată şi copilul rămâne fixat pe principiul plăcerii 23. Pentru a
evita formarea delincvenţei latente în primii ani de viaţă, părinţii trebuie să dezvolte trei capacităţi micuţului şi
anume: să înveţe să-şi amâne satisfacerea dorinţelor, să accepte gratificaţii substitutive (să accepte că obiectul
dorit poate fi înlocuit cu altul) şi să transforme dorinţa în contrariul ei (un sistem de apărare care menţine dorinţa
refulată, opunând o atitudine contrară sau invers, de exemplu adoptarea unei atitudini pudice faţă de o dorinţă
exibitionistă).24
Aşadar, în cadrul acestei direcţii de cercetare factorul social nu are decât un rol intermediar, ”secundar”.
În literatura de specialitate se consideră că studiile acestei autoare deschid până în 1970 calea unor cercetări de
anvergură de către teoreticienii din domeniu25.

21
Rodica-Mihaela Stănoiu, Criminologie, editia a 6-a, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2006,
22
Vezi pe larg K.Friedlander, La delinquance juvenile, Paris, Presses Universitaire de France, 1951
23
Dianne Casoni-Louis Brunet, La psychocriminologie, Montreal, Les Presses de l’Universite de Montreal, 2003, p.56
24
Idem, p. 57
25
Ibidem.

45
 Tot în această direcţie de cercetare se înscrie şi conceptul de Identitate negativă. Conceptul îi aparţine
lui Noell Mailloux fondatorul Institutului de psihologie, devenit ulterior Departamentul de psihologie al
Universitatii din Montreal. O perioadă îndelungată Mailloux s-a ocupat de tinerii în dificultate, în calitatea sa de
director al Centrului de orientare şi de readaptare de la Montreal.
În cartea sa de referinţă Jeunes sans dialogue 26 Mailloux, sintetizează experienţa sa în domeniul
delincvenţei juvenile. Preocuparea principală a celebrului psihoterapeut canadian a fost aceea de a identifica
componentele psihologice care favorizează dezvoltarea comportamentului delincvent la tineri. Una din ideile de
bază este aceea potrivit căreia respingerea minorului de către unul sau altul (sau ambii) părinţi reprezintă
procesul prin care acesta îşi construieşte o identitate negativă, care poate duce la delincvenţă. Un al doilea
paradox pe care Mailloux îl evidenţiază este maniera de a acţiona a minorului, care ar fi firesc să ducă la o
scădere a stimei faţă de el însuşi, dar, dimpotrivă, majoritatea acestor tineri se supraestimează. Nu numai că
aceştia încearcă să-şi ascundă identitatea negativă, dar ei prezintă o imagine idealizată despre ei înşişi, pentru a
compensa adevarata identitate27. Concluzia lui Mailloux este că actele delincvente reprezintă cel puţin parţial
mijloacele care vizează să menţină “sentimentul de omnipotenţă compensatoriu pentru identitatea negativă’’28. În
acest fel comportamentul lui devine din ce în ce mai antisocial iar repetarea a ceea ce el crede că se aşteaptă din
partea lui, un stil de viaţă.
Mailloux acordă o atenţie deosebită rolului pe care banda (gang) îl joacă în consolidarea identităţii
negative. Pornind de la ideea că atracţia grupului este prezentă la majoritatea tinerilor, Mailloux arată că viitorul
delincvent va avea tendinţa să se identifice cu grupul care împărtăşeşte aceleaşi valori, ambiţii şi interese ca şi el.
Respinşi, acasă şi la şcoală, aceşti tineri îşi găsesc în sfârşit un loc de apartenenţă, banda (gangul), dar în mod
paradoxal această apartenenţă îi marginalizează şi mai mult.
Cu cât înaintează în vârstă, cu atât mai mult el devine prizonierul acestei identităţi negative. Ieşirea din
această cămaşă de forţă devine extrem de dificilă deoarece stima de sine însuşi este intrinsec legată de activitatea
sa delincventa. “A renunţa la activitatea delincventă echivalează cu a renunţa la singura manieră de a se simţi
valorizat”29.
Din cele ce precede reiese rolul determinant pe care mediul familial îl are în procesul criminogen prin
care tânărul aflat în dificultate devine delincvent. Mailloux atrage în acest sens atenţia că părinţii nu îşi
îndeplinesc în mod adecvat, în raport cu personalitatea copilului, funcţia parentală. Aceasta este fie lacunară, fie
perturbantă, ceea ce conduce în final la instalarea unui cerc vicios. Insatisfacţia părinţilor atunci când aşteptările
lor nu sunt realizate se transmite copilului, care se simte neputincios şi acţionează în sensul opus. Părintele
decepţionat îl respinge. În acest mod conştiinţa morală a copilului este perturbată, acesta fiind, potrivit lui
Mailloux –zdrobit de un Supraeu excesiv de sever care îl condamnă iremediabil30. Mailloux consideră că este
vorba în aceste situaţii de un Supraeu patologic, opinie pe care autorul canadian o expunea deja în 1960 în
cuprinsul Raportului general la cel de al IV Congres Internaţional de Criminologie de la Haga. Definea cu acel
prilej conduita delincventă din obişnuinţă ca simptomatică, aşadar ca o manifestare aparentă a unei condiţii
patologice latente. Întrucat constrângerea de a repeta anumite acţiuni reprezintă un indicator al nevrozei,
recidivismul trebuie să fie considerat ca o formă de delincvenţă patologică. De reţinut este concluzia lui
Mailloux potrivit căreia există o diferenţă de natură între delincventul din obişnuinţă incorigibil şi non
delincvent31.
Cea de a doua direcţie se focalizează pe o abordare care pleacă de la o realitate psihologică,
(dezangajarea afectivă) în care fiinţa umană se autodetermină şi se autoconstruieşte, în cursul unui proces de
evoluţie pe parcursul întregii vieţi. Această abordare aparţine lui Etienne de Greeff şi principalilor săi discipoli
Jean Pinatel şi Christian Debuyst, promotorii curentului clinic, iar în plan epsitemologic criminologiei dinamice.
Teoria psiho-morală elaborată de criminologul belgian aduce schimbări fundamentale în abordarea
fenomenului criminal. În demersul său de natură psihodinamică, el acordă “o importanţă determinantă proceselor
inconştiente, conflictualităţii psihice şi tensiunilor între individ şi societate….” 32. Înfăţişăm pe scurt acestă teorie
urmând a ne focaliza mai cu seamă pe contribuţia lui Etienne de Greeff referitoare la infractorul de obicei
recidivist. Principala noutate este aceea a rolului pe care îl joacă angajamentul sau dezangajamentul afectiv în
delincvenţa şi conceptualizarea procesului criminogen33. De Greeff descrie în acest sens tensiunea conflictuală
între instinctul de apărare şi instinctul de simpatie, care se manifestă în actele, gândurile, emoţiile fiecărui
individ, dar mai ales în modul în care acesta se ataşează afectiv mediului înconjurător. Pentru a se evita

26
N. Mailloux, Jeunes sans dialogue, Paris, Fleurus, 1971.
27
Ibidem.
28
N. Mailloux, op. cit.
29
Idem, p.98
30
N. Mailloux, Le fonctionement du Surmoi chez le delinquent habituel, Contribution a l’etude des sciences de l’homme, 6,
p. 67 şi urm.
31
Ibidem; Vezi şi D.Szabo, op. cit. P. 618
32
Diane Casoni-Louis Brunet, op. cit. p. 60
33
Idem, p. 61.

46
delincvenţa, arată De Greeff, ataşamentul trebuie să se facă prin instinctul de simpatie şi nu prin cel de apărare.
Plecând de la această premisa, De Greeff distinge două categorii de criminali, cei care nu au cunoscut niciodată
un angajament afectiv (foarte puţini la număr) şi cei care după o perioadă de angajare urmează o cale de
dezangajare afectivă, pe care autorul o situază în centrul procesului criminogen 34. În cursul acestui proces,
individul abandonează instinctele de simpatie, lasând cale deschisă agresivităţii şi reacţiilor necontrolate de
apărare. El renunţă pe rând la toate legăturile afective, ceea ce în final afectează echilbrul personalitătii sale. Se
instalează treptat un sentiment de injustiţie, o simptomatologie a urii, aşa cum o denumeşte De Greeff. Trecerea
la act este aşadar posibilă prin acest proces complex cronic care îl îndepărtează de ceilalţi.
Cât priveşte personalitatea criminală autorul o construieşte în jurul conceptului de adaptabilitate, pe
care o defineşte ca fiind capacitatea individului de a se adapta la împrejurările vieţii alegând acele căi care nu
lezează societatea. Adaptabilitatea este prin urmare vazută ca un criteriu distinct de echilibru al personalităţii.
Pentru De Greeff starea periculoasă constituie o stare de criză, în care individul, depăşind la nivel opţional
stadiul mijloacelor legale pentru a-şi atinge scopul, trece la act (comite crima) pentru a-l realiza.35

Mentalitatea recidivistă
În prima ediţie a celebrei sale lucrări Introduction a la criminologie apăruta în 193736, autorul consacră
un capitol studiului hoţului recidivist. Premisele de la care pleacă în elaborarea unei teorii specifice cu privire la
această categorie de infractori sunt cele infăţişate la punctul anterior privind teoria psiho-morală. De Greeff, ca
de altfel şi Pinatel, spre deosebire de criminologii nord-americani folosesc conceptul de recidivă chiar dacă
acesta nu are întocmai sensul din dreptul penal.
Recidiva este astfel înţeleasă în sensul cel mai general ca fiind situaţia în care se găseşte un individ care
a comis două sau mai multe infracţiuni, în momente succesive, mai mult sau mai putin depărtate unele de altele.
De Greef dezvoltă o veritabilă teorie a hoţului recidivist pornind de la mentalitatea acestuia. În “tabloul
mentalităţii recidiviste” pe care De Greeff îl trasează37, autorul urmăreşte un tip de evoluţie susceptibilă de a
ajunge la un ansamblu de atitudini specifice, care devin stilul de viaţă al acestuia. Astfel, potrivit lui De Greeff,
”stilul de viaţă al recidivistului reprezintă sfârşitul sau finalizarea unei evoluţii. Poate fi caracterizată ca forma
de adaptare la viaţa socială ce implică furtul ca mijloc principal de existenţă şi nu ca organizaţie de tip
profesional căreia subiectul i se subordonează, ci, mai degrabă, ca un mijloc facil, mai mult sau mai puţin
stereotipizat, de a nu trebui să se supună în niciun fel unei discipline” 38. Aşa cum precizează discipolii lui De
Greeff este necesar să înţelegem ce loc ocupă acest tip particular de recidivist în ansamblul grupului de
recidivişti, întrucât nu se poate spune că orice recidivist este produsul “unei evoluţii care se caracterizează, din ce
în ce mai evident printr-o voinţă de a scăpa de toate constrângerile şi de toate limitările pe care viaţa socială şi
contactele cu ceilalţi le impun în mod necesar” 39. Autorii citaţi consideră că este necesar să înţelegem cum
defineşte De Greeff recidivismul stil de viaţă în raport cu alte categorii de recidivişti.
O primă categorie este aceea denumită de Etienne De Greeff hoţii cronici care prezintă o patologie
specifică, furtul repetat purtând amprenta acestor tulburări de comportament. De Greeff notează că un anumit
număr de hipomaniaci sau instabili sociali comit furturi sau escrocherii. Experienţa lor socială - arată autorul
belgian- i-a refulat progresiv către zone de delincvenţă din care nu mai reuşesc să evadeze40.
Tot în această categorie include copiii şi adolescenţii al căror furt rezultă din imposibilitatea de a stăpâni
impulsurile de moment, datorită unei insuficienţe a controlului cortical, rezultat dintr-un traumatism sau o
maladie infecţioasa (encefalită). În asemenea situaţii furtul repetat nu este “ales”, nu reprezintă opţiunea
individului ci pur şi simplu i se impune. Acesta (furtul) reprezintă una dintre tulburările de care suferă iar nu
expresia unei personalităţi care se construieşte şi se afirmă. Este motivul pentru care autorii belgieni preferă în
aceste cazuri termenul de cronicitate aceluia de recidivă41, furtul apărând periodic. Nu acesta este tipul de
infractor pe care îl are în vedere De Greeff şi discipolii săi şi nici cel definit de Seelig ca autor de delicte
patrimoniale a căror rezistenţă este slabită. Furturile acestuia reprezintă momente de slăbiciune pe care ulterior le
regretă şi nu reprezintă un stil de viaţă.

34
De Greeff, Criminogenese, 11 eme rapport au 2eme Congres International de Criminologie, Paris, 1950, Imprmerie
Martel.
35
Idem.
36
Edition de l’Ecrou (premiere edition), Louvain, 1937.
37
J. Joos, C. Debuyst, De l’enfant voleur au recidiviste, Revue de droit penal et de criminologie, Fevrier, 1964, p.6.
38
E. de Greeff, Introduction a la Criminologie, Louvain, Edition de “L’Ecrou”, Louvain,1937.

39
J. Joos, C. Debuyst, op. cit. p. 6.
40
Ibidem.
41
Idem.p.7

47
 Cel de al treilea tip înlăturat în analiză de autorii belgieni îl reprezintă hoţul profesionist în viziunea lui
Sutherland, pe care îl consideră mai degrabă un tip teoretic, neexportabil în spaţiul european42. Evoluţia
ulterioară a formelor de criminalitate în Europa va contrazice însă această opinie.
Aşadar, în teoria pe care o examinăm, fundamentată pe mentalitatea recidivistă, criminologii belgieni
reţin numai acei recidivişti a căror formă de adaptare implică furtul ca posibilitate de a nu se supune niciunui
efort, niciunei limitări sociale. Aşa cum am arătat, De Greeff nu a găsit la acest tip de infractor nicio tară
susceptibilă de a explica instabilitatea lor socială şi nici probleme constante pe care le au cu justiţia.
Personalitatea lor aparentă este una care ar fi putut foarte uşor să ne ducă imaginaţia la un alt tip de evoluţie. În
acelaşi timp, în momentul în care se pătrunde mai profund în mentalitatea acestora, percepem că scala lor de
valori, atitudinile care apar sunt total diferite faţă de omul cu o afectivitate normală, chiar dacă cuvintele pe care
le folosesc sunt adesea aceleaşi, ceea ce îl face pe de Greeff să afirme că atare subiecţi au un univers cu totul
special.
În analiza pe care discipolii lui Etienne De Greeff, şi avem în vedere, aşa cum precizam, mai ales pe
Debuyst şi Joos, aceştia evidenţiază că o primă caracteristică ce apare clar din analiza făcuta de De Greeff
împreună cu colaboratoarea sa J. de Clerck43, incapacitatea acestor indivizi de a ţine cont de principiul realităţii
şi de a se supune de o manieră durabilă unei legături oarecare sau de a avea un loc de muncă constant. Această
inadaptare la viaţă se manifestă în principal sub forma unei supravalorizări a libertăţii. Autorii insistă însă asupra
semnificaţiei acestui termen în cazul recidiviştilor, care îl înţeleg în sensul de a profita la infinit de prezent şi de
plăcerile pe care acest prezent le poate oferi. Această posibilitate nu poate să se menţină decât dacă se evită orice
fel de legătură, sau aşa cum spune De Greeff “o astfel de libertate nu este altceva decat o libertate de refuz”44.
Când ne imaginăm viaţa unui om normal observăm că legăturile în care el se angajează îi limitează într-
o anumită măsură libertatea sau mai exact anumite libertăţi, de care nu este întodeauna conştient. Le acceptă însă
deoarece pentru el a respecta aceste legături în care este angajat prezintă o anumită valoare. El nu percepe
aşadar, niciodată aceste legături ca un handicap, ci dimpotrivă, ca o cale prin care personalitatea lui poate să se
realizeze în forma cea mai autentică. Exemplul cel mai elocvent este acela al angajamentului profesional, prin
intermediul căruia ştie că se poate dezvolta şi progresa. Aşadar, orice legătură afectivă este generatoare de limite,
dar acestea nu sunt percepute ca atare.
Problema se pune complet diferit în cazul recidiviştilor. Totul se petrece ca şi cum aceste personalităţi
se arată exclusiv sensibile, în sensul alienării pe care o implică orice legătură. Ei o percep astfel, pentru că în
realitate “celălalt” sau propriul lor viitor în sens de organizare socială sau de aprobare din partea mediului nu are
pentru aceştia nicio valoare şi nicio semnificaţie. Autorii citaţi conchid că un asemenea cadru de referinţă
permite catalogarea acestui tip de personalitate ca egocentrică ”aceste subiecte nefiind sensibile decât la
limitările (restricţiile) vieţii sociale”45.Aşadar, mentalitatea recidivistă se caracterizează prin această manieră de
a vedea şi a interpreta lumea.
Interesantă este şi concluzia autorilor, potrivit căreia spre deosebirie de vagabonzi, care de asemenea se
găsesc în aceeaşi incapacitate de a trăi şi a-şi exprima nevoile prin intermediul unor scheme culturale care fac
dialogul social posibil, repliindu-se şi alegând să trăiască rudimentar (furtul fiind în aceste cazuri foarte rar), în
cazul hoţului recidivist, dimpotrivă, el trece la atac şi îşi organizează satisfacerea nevoilor independent de cadrul
social tradiţional sau în opoziţie cu acesta.
Validarea ipotezei prin studiu longitudinal realizat în penitenciarul Jilava s-a realizat cu ajutorul
interviului a doi condamnaţi definitiv pentru furt calificat, recidivişti, având vârsta apropiată.
Validarea ipotezelor s-a realizat cu ajutorul interviului a doi condamnaţi definitiv pentru furt calificat,
recidivişti, având vârsta apropiată fiind încarceraţi la penitenciarul Bucureşti- Jilava
Primul subiect în vârstă de 34 ani, de sex masculin, născut şi crescut în Bucureşti sector 5, în cartierul
Rahova, are 8 clase primare plus profesionala. Socoteşte că dintre cele 14 clase pe care le-a absolvit doar 5 se pot
lua în considerare deoarece pe celelalte 9 nu le-a frecventat. A fost consumator de droguri (heroină) de la vârsta
de 16 ani. În prezent este arestat pentru tâlhărie şi condamnat la 5 ani de închisoare, în trecut a mai avut 3
condamnări pentru furt calificat.
Subiectul 1- consideră că a fost modelat de două caractere, insistând asupra faptului că a copiat
caracterul tatălui (la momentul interviului decedat), originar din Teleorman, care era “înclinat spre impulsivitate”
şi al mamei originară din Dobrogea “mai tolerant”.
A fost agresat în copilărie de către părinţi, din partea mamei sub formă verbală, de “ceartă” iar din
partea tatălui sub formă de agresiune fizică. Agresiunile erau manifestate şi faţă de mama subiectului.
De la 16 ani (de când s-a apucat de droguri) până la vârsta de 21 ani (când a fost încarcerat pentru prima
dată) a trăit din banii părinţilor care aveau o firmă (tatăl muncea în afara ţării) şi din furturi minore: capace de

42
Idem,p.9
43
În studiul citat autorii fac deseori referire la teza de doctorat a acestei autoare: Essai sur la personalite morale du
recidiviste, Louvain, 1943 (nepublicată)
44
J.Joos, C.Debuyst, op. cit. p. 10
45
Idem, p.11

48
roţi ale maşinilor, oglinzi, etc.De reţinut este că în această perioadă, muncea în firma părinţilor şi avea de unde
să-şi procure banii necesari cumpărării de stupefiante şi nevoilor personale.
A început treptat să bea şi să se drogheze, fiind surprins şi el de faptul că drogurile îi plăceau deoarece îi
privocau o stare de euforie care îl propulsa “acolo unde nu poate ajunge”. Concluzionează că sistemul “te
împinge” să comiţi infracţiuni expunândurmătoarea întâmplare: dorea obţinerea unui împrumut pentru
achiziţionarea unei maşini dar banca nu i-a acordat acest împrumut. În acest timp susţine că “s-a ivit ocazia” să
păcălească acea unitate financiară prin înşelatorie şi să obţină banii necesari pentru achiziţionarea autoturismului.
Ajunge, datorită acestei întâmplări la concluzia că atunci când vrei să urmezi regulile societăţii pierzi de cele mai
multe ori şi că ocolindu-le sau încălcându-le ajungi mai facil la rezultatul dorit.
Despre viaţa personală susţine că nu este şi nu a fost căsătorit, a trait 6 ani în concubinaj cu o persoană
de sex feminin cu care se hotătrâse să se căsătorească dar cu 2 săptămani înainte de nuntă a părăsit-o pentru altă
femeie.
După cum ne relatează, pentru a te asocia unui anturaj trebuie să te “dai dupa el” şi inevitabil să faci, de
bună voie, anumite fapte pentru a fii inclus sau a te simţii inclus în anturaj.
Întrebat fiind de primul furt nepedepsit, acesta a răspuns că fură de mic copil din banii parinţilor şi că
“este greu să-mi aduc aminte, am făcut atât de multe infracţiuni”. După o scurtă perioadă de gândireîşi amine că
a început cu furtul de benzină de la pompe: “făceam plinul, mă urcam în maşină şi fugeam”
Conform celor precizate de el, avea obiceiul de a conduce fără permis,din această cauză i s-a făcut dosar
penal care, ulterior, cu ajutorul avocaţilor şi cu relaţiile tatălui a obţinut o amendă administrativă.
Subiectul consideră că şi-“a însuşit unele părţi ale caracterului în mediul penitenciar”, că acolo este “o
junglă a supravieţuirii” şi sunt “legi” nescrise iar “ca să supravieţuieşti trebuie să lupţi”. După ispăşirea primei
pedepse (eliberat condiţionat) s-a reapucat de droguri şi implicit de furt, “găinării, dar ieşeau bani din găinăriile
astea” cu aceleaşi persoane din anturajul vechi sau singur. Trage concluzia că este mai bine să acţioneze singur
deoarece de câte ori a furat cu o altă persoană, a fost prins.
În toată perioada în care a comis fapte penale acontinuat să se drogheze, inclusiv în penitenciar,
procurându-şi-le minţind familia că ar avea diverse nevoi, păcălind alţi deţinuţi sau folosind diverse metode de a
înşela cu ajutorul telefonului mobil persoane oneste aflate în afara penitenciarului, dându-se de “la anumite
reprezentanţe, sau companii telefonice”. A făcut aceste fapte deoarece era “obişnuit să o ducă bine, să se îmbrace
bine, şi acum îmi spun că nu pot să mă duc să muncesc pe 7-8 milioane, ar însemna să mă mint pe mine…este
greu să-ţi schimbi viaţa şi să te rezumi doar la ce-o fi”.
Consideră că “Sunt genul de om care încearcă să depăşească orice situaţie”
Al doilea subiect - sex masculin în vârstă de 33 de ani, născut în Bucureşti, sectorul 1, cu domiciliul în
sectorul 4 al Municipiului Bucureşti. Acesta susţine că are 11 ani de studiu, 8 ani de şcoală primară şi 3 ani de
profesională, în prezent este încarcerat pentru furt calificat. A mai avut alte 3 condamnări, 2 pentru furt şi una
pentru tâlhărie.
Subiectul 2, a avut o copilărie normală, fără agresiuni din partea familiei “mama mă certa, tata nu mi-a
dat nici măcar o palmă”. Părinţii i-au dat o bună educaţie.
În ciclul gimnazial a fost “cam rău” (violent) cu ceilalţi copii, se bătea şi nu era “cuminte” fiind
perceput ca oaia neagră a clasei iar profesorii îl pedepseau. În jurul vârstei de 14 ani tatăl plecă să muncească în
străinatate, fapt ce a influenţat educaţia şi dezvoltarea lui ca individ. La 16 ani comite prima infracţiune, datorită
dependenţei faţă de jocurile de noroc, împreună cu doi prieteni au spart un magazin aflat la parterul unui bloc din
cartier, furând bani, bautură şi ţigări. Se apucă de droguri la vârsta de 18 ani îndrumat fiind de tatălui unei
prietene de etnie rommă, acesta făcând trafic de droguri, drogurile erau la discreţie. A început cu heroină “la
ţigară”, la început spune că nu i-a plăcut dar după un timp a devenit dependent.
Nu a fost căsătorit niciodată, a trăit o perioadă de timp în concubinaj cu fata traficantului după acest
episod a avut o serie de relaţii care nu au depăşit 6 luni, de menţionat este faptul că persoanele de sex feminin au
provenitdin acelaşi mediu, neprielnic, al traficanţilor şi consumatorilor de droguri.
Primul contact cu organele legii a suvenit la vârsta de 25 de ani pentru o tentativă de tâlhărie, fiind
condamnat cu suspendare. După acest episod, a fost prins la aproximativ 10 luni “cu furt” primind opedeapsă de
3 ani şi 9 luni, este eliberat condiţionat de la Drobeta Turnu – Severin. La un an de la eliberare este prins din nou
furând, primind o pedeapsă de 1 an şi 6 luni, execută un an de detenţie fiind eliberat de comisia de liberare
condiţionată a penitenciarului Jilava. După 1 an şi 8 luni în libertate, perioadă din care primele 6 luni a fost
angajat şi a reuşit să se ţină departe de droguri, a săvârşit o nouă infracţiune de furt, pentru care execută pedeapsa
prezentă de 3 ani si 6 luni.
Afimă că are multe furturi la activ “cu asta mă ocupam în special, furam telefoane, laptopuri, bani, mai
mult la secunda”, şi consideră că o bună parte din vină este a societăţii “că nu-ţi oferă oportunităţi”, recunoaşte
însă că, într-o anumită măsură este vinovat, părinţii oferindu-i tot ce avea nevoie, el în schimb alegând să se
drogheze.
În penitenciar a legat prietenii cu diverşi indivizi dintre care menţionează o prietenie continuată şi în
libertate, prietenie bazată pe comiterea de infracţiuni, prietenul cu pricina fiind tot consumator de droguri. Au

49
fost continuate vechile prietenii din vechiul anturaj dar tot cu scopul de a comite ilegalităţi. Marea majoritate a
infracţiunilor le-a comis pentru a-şiprocura drogurile de care era dependent. Subiecrul 2 ne dezvăluie că în
“puşcărie că vrei sau nu, te specializezi…capeţi experienţă pentru că întâlneşti tot felul de infractori”, aici
“trebuie să supravieţuieşti” şi pentru asta “trebuie să te descurci..”.
Legăturile de prietenie ale subiectului s-au bazat pe imaturitate, bani şi pe consumul de droguri.
Conştient că face ceva greşit, continuă să fure chiar cunoscând riscurile la care se expunea, datorită faptului că
înainte de a comite o infracţiune citea Codul Penal. Mirajul traiului uşor, dependenţa de droguri şi satisfacţia
materială l-au ademenit în comiterea infracţiunilor împreună cu diverşi membrii din anturaj.
Repondentul a avut perioade când nu a mai consumat stupefiante dar datorită prietenilor care veneau şi
apelau la el pentru a le procura droguri, s-a reapucat în repetate rânduri.
A muncit ca supraveghetor într-un supermarket, şi într-o cunoscută fabrică de prelucrare a laptelui,dar a
renunţat la ambele locuri de muncă datorită salariului care nu-i satisfacea nevoile.
Ajunge la concluzia că poate face bani din infracţiuni - furt, din vânzarea de metadonă şi din
comisioane facute pentru cei ce veneau să cumpere droguri. “A început să practice furtul zi de zi după
condamnarea din 2006 când a realizat că sunt pedepse mici pentru această infarcţiune iar organele de anchetă nu
acordau o atenţie mărită acestui gen de infracţiuni. Această perioadă a durat aproximativ 10 luni, timp în care a
furat “aproape în fiecare zi”. Subiectul susţine că nu îi păsa de cei din jur, “nu aveam scrupule…dacă nu mă
interesa de mama care plângea”. A furat şi din casa parinţilor bani pentru a se droga.

Concluzii.

După cum am putut observa mai sus Etienne de Greeff şi discipolii săi dezvoltă o veritabilă teorie a
hoţului recidivist pornind de la mentalitatea acestuia, urmărind un tip de evoluţie susceptibilă de a ajunge la un
ansamblu de atitudini specifice, care devin stil de viaţă.
Astfel mentalitatea recidivistă implică furtul ca posibilitate de a nu se supune niciunui efort, niciunei
limitări sociale, scala lor de valori, atitudinile care apar sunt total diferite faţă de omul cu o afectivitate normală.
După cum observăm din rezumatul interviurilor cu cei doi subiecţi, aceştia săvârşeau furturi pentru satisfacerea
nevoilor personale (distracţii prin cluburi, achiziţionarea de obiecte de valoare, haine “de firmă”) şi a
dependenţei de stupefiante.
Relevăm de asemenea incapacitatea acestor indivizi de a ţine cont de principiul realităţii şi de a se
supune de o manieră durabilă unei legături oarecare sau de a avea un loc de muncă constant. Observăm că în
ambele cazuri, subiecţii, au schimbat o multitudine de locuri de muncă şi au avut multiple legături de prietenie,
la care au renunţat atunci când au cosiderat ca nu le mai serveşte în atingerea scopului sau când au realizat că pot
procura bani mult mai uşor şi mult mai repede dacă “lucrează” pe cont propriu.
Atitudinea lor faţă de celălalt sau faţă de orice organizaţie socială este indiferentă fiind sensibili doar la
restricţiile pe care le suportă datorită oricărei organizări sociale (relaţii de concubinaj, căsătorii), în ambele cazuri
cei intervieveţi au avut relaţii de scurtă durată, într-un caz, susţine că a avut mai multe relaţii dar cea mai
longevivă a fost de cel mult 6 luni iar în celălalt caz şi-a părăsit concubina cu 2 săptămâni înainte de nuntă, ştiind
că este bonlavă, alegând să plece cu o altă femeie. Ambii au fost indiferenţi faţă de problemele familiale,
ignorând total sfaturile, rugăminţile şi chiar ameninţările celor care i-au crescut.
Relatările confirmă, după opinia noastră, “mentalitatea recidivistă” în viziunea lui Etienne de Greeff.

50
 EFECTELE VICTIMOGENE ALE TORTURII

Coordonator ştiinţific:

Conf. Dr. Botescu George Mircea

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI ASISTENTA SOCIALA

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

Zamfir Carmen Manuela

Istoric
Absolvent al Masterului Grupuri de Risc
si Servicii Sociale de Suport

Cuprins:

Capitolul I. Analiză fenomenologică.

I.1. Ce este tortura?
I.2. Standarde legale internaționale. Aspecte
I.3. Scurt istoric al torturii.
I.4. Forme specifice de tortură.
I.4.1. Forme ale torturii în apărarea libertăţii: Afghanistan, Irak și Guantanamo.
I.4.2. Jihad, terorism.

Cap. II. Consecințele psiho-sociale și societale ale torturii.

II.1. Consecințele psihologice ale torturii.
II.2. Reabilitarea și repararea prejudiciului provocat de tortură.
II.3. Etichetare, prejudecăți, puterea mass-mediei.

Cap III.Metodologia cercetării

Cap IV. Concluzii

Bibliografie

Anexe

51
 Capitolul I. Analiza fenomenologică

I.1. Ce este tortura?

Tortura este una dintre cele mai extreme forme ale violenţei umane, cu consecinţe fizice şi psihologice,
atât asupra supravieţuitorilor cât şi asupra celor ce o utilizează în scopului obţinerii de informaţii.
Dentenţia, supunerea la torturi sau uciderea nu elimină duşmanii, ci dimpotrivă, sporesc intensitatea urii
şi a ostilităţilor.
Marele jurist roman Ulpian definea tortura drept „chinul şi suferinţa corpului în scopul de a obţine
adevărul” şi nota că informaţiile obţinute prin tortură nu sunt de încredere: oamenii, fiind sensibili la durere,
spun orice minciună pentru a nu mai suferi. 46 Niciun om nu ar trebui să fie tratat cu cruzime,
provocarea deliberată a durerii trebuind eviată …...
Articolul 1 al Convenţiei împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante defineşte tortura drept „orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau
suferinţe puternice, de natură fizică sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de
la o persoană terţă, informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană
l-a comis sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau
pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau
suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu
oficial, sau la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane.” 47
Articolul 2 din Convenție interzice tortura şi solicită părţilor să ia măsuri eficiente pentru
a preveni săvârșirea de acte de tortură sub jurisdicţia sa: " Nici o împrejurare excepțională, oricare ar fi ea, fie
ca este vorba de starea de război sau de amenințări cu razboiul, de instabilitate politică internă sau de orice
altă stare de excepție, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura.” 48
Convenţia ONU menționată mai sus identifică patru motive pentru folosirea torturii,
respectiv: (1) pentru a obţine o mărturisire; (2) pentru a obține informații; (3) pentru a pedepsi; (4) pentru
a constrânge o persoană să acţioneze într-un anumit mod.
Curtea Penală Internațională defineşte tortura ca "provocarea intenționată de durere
severă sau suferinţă, indiferent dacă este de natură fizică sau psihică (.............)"49, în timp ce
Convenţia interamericană pentru prevenirea şi pedepsirea torturii prezintă tortura în
sens mai larg: "utilizarea asupra unei persoane a unor metode destinate ștergerii personalității victimei sau
a diminuării capacităţilor sale fizice sau mentale, chiar dacă acestea nu provoacă durere fizică sau angoasă
mentală".50

I.2.Standarde legale internaţionale. Aspecte

46
Association for the prevention of torture http://www.apt.ch/en/evidence-obtained-through-torture/
47
Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. Disponibilă online
http://www.hotararicedo.ro/files/files/CONVENTIA%20IMPOTRIVA%20TORTURII%20SI%20ALTOR%20PEDEPSE%2
0ORI%20TRATAMENTE%20CU%20CRUZIME,%20INUMANE%20SAU%20DEGRADANTE.pdf
48
Ibidem.
49
International Criminal Court Act 2001. Disponibil online http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2001/17/contents
50
Convenţia interamericană pentru prevenirea şi pedepsirea torturii.
Disponibilă la adresa http://www.jhcentre.org/understanding-human-rights/human-rights-around-world/inter-american-
convention-prevent-and-punish

52
 După sfârșitul celui de-al doilea război mondial, prin Declarația universală a drepturilor omului 51
adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (Nimeni nu va fi supus torturi, nici la pedepse
sau tratamente crude, inumane sau degradante. Art. 5), comunitatea internațională a condamnat tortura și alte
tratamente crude și inumane. În anul 1975, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația privind
protecția persoanelor împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente crude și inumane, Convenţia împotriva
torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante 52 fiind adoptată de Adunarea
Generală în 1984 și a intrat în vigoare în 1987.
Dreptul de a nu fi supus torturii este ferm stabilit de legislaţia internaţională. Declaraţia universală a
Drepturilor Omului, Convenţia internaţională a Drepturilor Civile şi Politice şi Convenţia împotriva Torturii şi a
altor tratamente crude, inumane şi/sau degradante sau pedepse,
interzic în mod expres tortura. De asemenea, mai multe instrumente regionale stabilesc dreptul de a nu fi supus
torturii. Convenţia Americană a Drepturilor Omului, Carta africană pentru Drepturile Omului şi a Naţiunilor,
precum şi Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, conţin în
mod expres interzicerea torturii.
Interzicerea torturii de către legislația umanitară internaţională reprezintă o parte importantă a protecţiei
pe care aceste tratate o stabilesc pentru victimele de război.
Cele patru Convenţii de la Geneva din 1949, au fost ratificate de către 188 state. Acestea stabilesc reguli
de comportament în cadrul conflictelor armate internaţionale şi, în special, pentru tratamentul persoanelor care
nu iau, sau nu mai iau parte la ostilităţi, inclusiv răniţii, prizonierii şi civilii.
În 1948, s-a semnat Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, al
cărei art. 3 stipulează “Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori
degradante.”53
Convenția internațională cu privire la drepturile civile si politice adoptată de Adunarea Generală a
Organizației Națiunilor Unite la 16 decembrie 1966, prevede în art. 7 “Nimeni nu va fi supus torturii si nici unor
pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În special, este interzis ca o persoana sa fie supusa,
fara consimtamântul sau, unei experiente medicale sau stiintifice.”54
În Declarația de la Tokyo privind tortura și tratamentele degradante, semnată în anul 1975, se arată că
medicul nu trebuie să tolereze, scuze sau să participe la praticarea torturii sau a altor pedepse sau tratamente
crude, inumane și degradante.

I.3.Scurt istoric al torturii.

Popoarele antice s-au guvernat în antichitate după legea Talionului/ Lex Talionis, sintetizată în “ochi
pentru ochi și dinte pentru dinte” (Matei:38:48). Această lege se regăsește atât în codul lui Hamurabi, în care se
precizează că “pedeapsa pentru crime ar trebui să fie similară cu ofensa”, în cele 12 Table ale legii romane 55, cât
și în legile lui Solomon. Legea Talionului apare și în Exod 21:22-25: “Dacă se întâmplă o nenorocire, vei da
viață pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru
arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie.”
Scopul legii Talionului a fost de a pedepsi corespunzător infractorul și de a descuraja infracțiunile. Din
păcate, o lege care a fost proiectată pentru a preveni acțiunile de răzbunare personală a fost și este folosită pentru
a le justifica.
Metodele de tortură practicate de anticii greci, bizantini și de arabii epoci preislamice constau în
vărsarea de plumb topit în palme, ținerea în palme a unei bucăți de fier încins sau mersul pe jăratec.
Judicium offae – îngurgitarea alimentelor (sfințite, în prealabil) era utilizată de către anglo-saxoni,
frizoni și la franci: dacă acuzatul nu putea înghiți alimentele, era considerat vinovat.
Varianta de tortură cea mai folosită în Europa medievală, dar și de populațiile din Tibet, India,
Mongolia, a fost proba focului sau a ape clocotite: acuzatul trebuia să scoată un obiect de pe fundul unei căldări
umplute cu lichid fierbinte; dacă arsurile provocate de acest supliciu dispăreau în trei zile, era declarat nevinovat.
În Occident, provenind din penitențele călugărilor, se folosea și proba crucii: persoana acuzată trebuia
să stea imobil, cu brațele întinse în formă de cruce cât timp preoții citeau rugăciuni; dacă se mișca, era considerat
vinovată.

51
Declaraţia universală a drepturilor omului.
Disponibilă la adresa http://www.ohchr.org/EN/UDHR/Documents/UDHR_Translations/rum.pdf
52
Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. Disponibilă online
http://www.hotararicedo.ro/files/files/CONVENTIA%20IMPOTRIVA%20TORTURII%20SI%20ALTOR%20PEDEPSE%2
0ORI%20TRATAMENTE%20CU%20CRUZIME,%20INUMANE%20SAU%20DEGRADANTE.pdf
53
Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale. Disponibilă online
http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf
54
Conventia internationala cu privire la drepturile civile si politice. Disponibilă online
http://www.oportunitatiegale.ro/pdf_files/Coventia%20internationala%20drepturi%20civile%20si%20politice.pdf
55
Montanelli, Indro (s.a), Roma: istorie inedită,, (s.l.), Artemis, pag. 77

53
 În Spania, până în secolul al XVII-lea, dar și în Italia, Germania și Franța se practica proba sicriului:
prin fața sicriului victimei erau puse să treacă persoanele bănuite de săvârșirea respectivei crime. Dacă la
apropierea unei persoane, cadavrul părea....să miște din buze, acea persoană era declarată vinovată.56
Sistemul de pedepse al vechilor germani includea: smulgerea limbii, orbirea, tăierea mânilor, brațelor și
picioarelor, a nasului și a urechilor.57
În Imperiul bizantin, tortura se aplica doar sclavilor sau în cazuri de fraude fiscale, adulter sau crimă de
les-majestate.58
Dreptul asirian prevedea mutilările corporale, bătaia cu vergile, moartea prin înecare, arderea sau
tragerea în țeapă, precum și violarea homosexuală. 59
Pedepsele capitale la persani se executau prin tragere în țeapă, spânzurare cu capul în jos, răstignire,
lapidare, strivirea capului, jupuire, îngroparea de viu, acoperire cu cenușă fierbinte. 60
Codul lui Manu din India antică stipula ca femeile gravide, brahmanii (preoții), copiii, bolnavii și debilii
mintali să nu fie torturați, dar prevedea ca femeia adulterină să fie devorată într-un loc public de câini, în timp ce
bărbatul adulter era ars de viu. 61
În Imperiul Inca, codul lui Inca Tupac Yupanqui proclama “ La primul lor furt, vinovații vor fi
pedepsiți cu 500 de lovituri de bici. La al doilea, vor fi dați morții prin supliciul pietrei, iar trupurile lor nu vor fi
îngropate, ci lăsate pradă vulpilor și vulturilor„ 62. În cazuri de crime, dacă inculpatul supus torturii nu-și
mărturisea crima, era eliberat dar, dacaă recidiva, era executat prin aruncarea în spate a unui bolovan de la o
înălțime de un metru. După execuții, cadavrele căpeteniilor răzvrătite erau jupite, din pielea acestora
confecționându-se tobe, din cranii-cupe, iar din oase-flaute.63
În Atena antică, cetățenii liberi nu puteau fi supuși torturii. Pedepsele aplicate variau în funcție de
condiția socială a celor vinovați. Tragerea pe roată, jugul și însemnarea cu fierul roșu se aplicau exclusiv
sclavilor.64
Tortura s-a practicat și în Imperiul Roman: înainte de intrarea în arenă, sclavii erau biciuți și înfometați
pentru a nu opune prea mare rezistență animalelor sălbatice cu care trebuiau să se lupte. În Roma antică
torturarea propriilor cetățeni era interzisă; erau torturați non-cetățenii, populațiile civile cucerite, prizonierii de
război, membrii unor minorități religioase. Despre creștini se spunea că făceau vrăji, deochiau, adorau un măgar.
Punctul culminant al represiunilor împotriva creștinilor a fost slujba oficială ca Pontifex Maximus de împăratul
Dioclețian: în timpul slujbei, creștinii și-au făcut semnul crucii, Dioclețian ordonând ca aceștia să fie biciuți. 65
În principial, tortura a fost folosită de conducătorii vremii ca o modalitate de a impune prin forță
respectul cetățenilor săi și a fost legală și acceptată din punct de vedere moral.
Tortura în scopul obținerii de informații sau a mărturisirilor se făcea în temnițe subterane, în timp ce
execuțiile publice erau absolut îngrozitoare: crucificări, lapidări. Crucificarea este un supliciu roman, în timp ce
iudeii lapidau - executau prin lovituri de pietre.
În perioada modernă timpurie, s-a practicat torturarea așa ziselor vrăjitoare. În Evul mediu, întreaga
Europă credea în vrăjitoare. S-au scris cărți care au stabilit practicile vrăjitoarelor; multe dintre ele au mărturisit
în fața judecătorilor că au o relație...nepotrivită cu diavolul și că zboară noaptea pe mătură sau pe nuielele rupte
din gard...totul sub tortură. Persecuția vrăjitoarelor a început la sfârsitul secolului al XIII-lea. Prima vrăjitoare a
fost arsă pe rug, la Toulouse în 1275.66
Papa Inocențiu al III-lea a autorizat instanțele civile să folosească tortura împotriva ereticilor. În funcție
de calitatea inculpatului și de gravitatea delictului erau stabilite trei grade de tortură. Dacă în termen de 24 de
ore de la tortură inculpatul își retrăgea mărturisirea făcută, era supus din nou torturii. De la tortură erau scutiți
preoții, persoanele vârstnice și femeile însărcinate sau cele care încă alăptau.67
Tot cu sprijinul torturii au fost obținute mărturiile cavalerilor templieri. La 14 septembrie 1307, Filip cel
Frumos, regele Franței, sub acuzația de vrăjitorie, ordona arestarea tuturor templierilor din regat și să
“examineze cu grijă adevărul, fie și prin tortură la nevoie”68, în timp ce Papa Clement al V-lea cerea “să li se
aplice 1,2,3,4,5 și 6 întrebări și să fie torturați.”

56
Drimba, Ovidiu (1998), Istoria culturii și civilizației V, București, Saeculum I.O și Vestala, pag. 354 – 356.
57
Drimba, Ovidiu (1998), Istoria culturii și civilizației IV, București, Saeculum I.O și Vestala, pag. 143.
58
Ibidem, pag. 239 - 240
59
Drimba, Ovidiu (1997), Istoria culturii și civilizației I, București, Saeculum I.O și Vestala, pag. 98.
60
Ibidem, pag. 298.
61
Ibidem, pag. 375.
62
Drimba, Ovidiu (1997), Istoria culturii și civilizației II, București, Saeculum I.O și Vestala, pag. 224 - 226.
63
Idem.
64
Drimba, Ovidiu (1997), Istoria culturii și civilizației III, București, Saeculum I.O și Vestala, pag. 92.
65
Montanelli, Indro, op cit., pag. 332-333.
66
Drimba, Ovidiu (1998), Istoria culturii și civilizației VIII, București, Saeculum I.O și Vestala, pag. 298.
67
Drimba, Ovidiu, (1998), Istoria culturii și civilizației V, București, Saeculum I.O. și Vestala, pag. 354
68
Charpenter, Louis (1997), Misterele templierilor, Iași, Elit, pag. 181-191

54
 Între 1575 – 1700 au fost executate ca vinovate de magie neagră prin înecare, decapitare, ardere pe rug,
peste un milion de persoane.69
Practicarea sistematică a torturii a fost concretizată în perioada Inchiziției 70 și a luat sfârșit prin prin
interzicerea de câtre bula papală din 1816.
În 1482, Vaticanul numește 5 inchizitori oficiali pentru Spania, unul dintre aceștia fiind Tomas de
Torquemada. Torquemada a întocmit o listă cu motive pentru care evreii/eretcii puteau fi aduși în fața justiției,
arestați, torturați sau arși pe rug. Larente, secretar al Inchiziției spaniole, estima că, între 1481 și 1517, peste
13.000 de oameni au fost arși pe rug, alți 17.000 fiind supuși la diferite forme de tortură.
Tortura a evoluat mult de la prima ei utilizare, de la pedeapsă ca distracție până la găsirea infractorilor.
Tortura a fost interzisă în Occident în secolele XVIII și XIX (Prusia în 1740 de către Frederic cel
Mare, apoi au urmat Italia în 1786, Franța în 1789 și Rusia în 1801), dar a fost practicată din nou odată cu
apariția statelor comuniste și fasciste și cu izbucnirea celor două războaie mondiale.
Astăzi tortura este practicată rareori de democrațile liberale împotriva propriilor cetățeni și ocazional
folosită împotriva suspecților de terorism. Totodată, tortura este folosită de către guvernele nedemocratice atât
împotriva propriilor cetățeni, cât și împotriva cetățenilor străini, cum este cazul Coreei de Nord.
Există aproximativ 30 de lagăre de concentrare pe teritoriul Coreei de Nord; trei generaţii ale unei familii
sunt condamnate la închisoare pe viaţă într-un lagăr de concentrare pentru cea mai minoră infracţiune comisă de
către un singur membru al familiei.
În conformitate cu rapoartele Amnesty International şi Comitetului pentru Drepturile Omului din Coreea de
Nord, în jur de 200.000 de persoane sunt în prezent închise în aceste lagăre, în timp ce 400.000 de persoane au
murit încarcerate. 71
Puţini au scăpat. Aceasta pentru că oricine încearcă, plănuieşte, sau are cunoştinţă de o evadare este executat
şi toţi ceilalţi prizonierii sunt obligaţi să asiste la execuţie.
Printre supravieţuitorii lagărelor de muncă nord-coreene se numără Hyuk Kim, care a fost arestat în 1998 la
vârsta de 16 ani pe când încerca să treacă graniţa cu China în căutare de hrană. Până la eliberarea din 2001, cand
a reuşit să ajungă în Coreea de Sud, a fost închis în lagărul de muncă Jungeori. Hyuk Kim remomorează: “Dacă
te gândeşti zilnic când vei părăsi lagărul, vei fi printre primii care vor muri. Psihologic, nu te poţi adapta pe
deplin la viaţa din lagăr dacă gândurile tale sunt blocate doar la eliberarea ta (……….) prizonieri sunt, de
obicei, hrăniţi cu terci din mălai şi varză. Ne era mereu foame, iar gardienii ne spuneam că ne vom pocăi prin
foamete; eram nevoiţi să mâncăm şobolani şi insecte pentru a supravieţui....”72
Torura mai este folsită și de grupări regionale, rebele sau teroriste în țări precum Uganda, Columbia,
Siria, Afganistan, Uganda, Irak, etc. O astfel de mișcare de gherilă este Lord’s Resistance Army din Uganda care
își desfașoară activitatea în Uganda, Republica Centrala Africana, Republica Democrata Congo și în Sudan și se
face responsabilă de multiple încălcări ale drepturilor omului, printre ele numârandu-se crime, rapiri, tortură,
mutilare, violuri îndreptate împotriva civililor73. O parte importantă a victimelor răpirilor este reprezentată de
copii, care sunt folosiți fie drept sclavi sexuali, predominat în cazul fetelor, fie drept soldați, cu precădere în
cazul băieților.
Lord‛s Resistence Army recrutează sau răpește copiii din mai multe motive: sunt ușor de manipulat,
sunt ieftini și au o capacitate rapidă de învațare și, în plus, copiii de multe ori nu reușesc să recunoască propria
lor mortalitate, ceea ce îi face ideali pentru conflicte armate, deoarece nu au frică de moarte 74.
Manipularea începe imediat dupa răpire. Scopul este de a-i dezumaniza și de a-i controla. Copiii nu au
voie sa plangă atunci cand ucid , sunt bătuți sau sunt izolați. Daca o fac, își pun în pericol propria lor existență.
După cum arată autorul Donald Dunson75, "La o zi sau două după rapirea lor, sunt supuși unui ritual de inițiere.
În primul rand ei sunt bătuți.... li se spune copiilor să nu plangă în timpul corecțiilor fizice aplicate. Cei care
plâng, sunt uciși în bătaie. Copiii care nu reușesc să respecte regulile și să ucidă atunci li se ordonă sunt loviți
în cap, până mor, de către ceilalți copii răpiți”. Dupa crime, se practică divese ritualuri precum consumarea
sângelui decedatului sau efectuarea unor ceremonii religioase cu trupul decedatului. Un fost copil soldat și
amintește: "A trebuit să ne desenam o cruce pe frunte folosind sângele copiilor uciși. Ne-au spus că sufletele lor

69
Drimba, Ovidiu (1998), Istoria culturii și civilizației VIII, București, Saeculum I.O și Vestala, pag. 298.
70
Cesereanu, Ruxandra (2014), Panopticum:eseu despre tortură în secolul XX,, Iași, Polirom, pag. 16
71
http://www.hrnk.org/publications/hrnk-publications.php - North Korea's Hidden Gulag: Interpreting Reports of Changes in
the Prison Camps
72
http://www.nbcnews.com/news/world/life-north-korean-labor-camp-no-thinking-just-fear-n32076
73
http://www.warchild.org.uk/issues/the-lords-resistance-army
74
Wessells, Michael. Child Soldiers, Peace Education, and Postconflict Reconstruction for Peace. Theory Into Practice, Vol.
44, No. 4 (2005),http://dx.doi.org/10.1207/s15430421tip4404_10, p.364.
75
Dunson, Donald H., Child, Victim, Soldier: The Loss of Innocence in Uganda. Orbis Books. Maryknoll, NY, 2008. p.63-
66.

55
ne vor bântui daca vom încerca să fugim”(......) “ Celor care nu ascultau ordinele, li se tăiau urechile și
degetele.” 76
Ca o concluzie a celor prezentate mai sus, nicio tradiție, religie, credință, situație politică nu poate
justifica lovirea, mutilarea, umilirea sau aplicarea oricărei forme de pedeapsă care să atenteze la demnitatea și
integritatea fizică a oamenilor.

I.4. Forme specifice de tortură.

Unele dintre cele mai frecvente victime ale torturii sunt minoritățile entice și religioase, jurnaliști,
politicieni, apărători ai drepturilor omului, prizonieri torționarii fiind din rândul forțelor de poliție, gardieni ai
închisorilor, militari, membrii ai unor grupări de gherilă și paramilitare.
Conform raportului Amnesty International din 2014, în 141 de țări se practică acte de tortură și de rele
tratamente.77
Există două forme principale de tortură:
1. Tortura fizică. Ca metode de tortură fizică sunt practicate, printre altele: bătaia, privarea de
somn, malnutriția, smulgerile de păr, de dinți, unghii, violul, castrarea 78, experimente medicale
(testarea de medicamente, amputări, încercări de schimbare a culorii irisului, punerea
deținuților în camere cu presiune)
2. Tortura psihică: umilire, izolare, amenințări, asistarea la torturarea altor persoane, expunerea
nudă în fața anchetatorilor, cosumarea urinei și de excremente, execuții simulate, spălarea
creierului79, încălcarea credinței și a ritualurilor religioase, exploatarea fobiilor culturale.
Abuzul psihologic este inerent conceptului de torură. Tortura psihologică are rolul de a inspira teamă,
durere și de a distruge sentimental de autonomie al deținuților, fără a utiliza direct violența fizică. Scopul
abuzului psihologic și fizic este de a convinge victima că anchetatorul/torționarul este atotputernic și că orice
rezistență este inutilă.
Deși tratamentul inuman și degrandant poate fi împărțit în tortură fizică și psihologică, în cele din urmă,
toate tehnicile care încalcă demnitatea umană produc trauma psihologice. În plus, distincția dintre tortura psihică
și cea fizică este, oarecum superficial, deoarece multe dintre tipurile de tortură implică ambele componente:
consecințele torturii sexuale sunt, atât de natură psihică, cât și fizică.
În anul 2003, Centrul pentru trauma victimei din Stockholm a realizat un studiu asupra metodelor de
tortură folosite în diferite țări. 80 Toți cei 160 de subiecți au raportat, bătaia, printre alte tehnici:
- privarea senzorială, comună tuturor țărilor, cu excepția Ugandei și a Perului;
- biciuirea cu cabluri electrice a apărut frecvent în Iran și Siria;
- violul, raportat, în general, de ugandezi;
- tortura genitală, invocată de pacienții din Turcia și din Bangladesh;
- suspendarea, comună tuturor statelor, cu excepția Ugandei;
- falaka – biciurea tălpilor și tortura electric în Iran, Siria, Turcia și Bangladesh;
- răni provocate de cuțite sau de alte obiecte ascuțite, în Uganda și Bangladesh;
- leziuni din cauza arderilor cu țigara, în Bangladesh.
Unele tehnici de tortură sunt specific anumitor țări:
- tortura apelor (Bangladesh),
- telefonul (lovirea simultană a urechilor, ducând, uneori, la spargerea timpanelor 81) și submarinul
(simularea înecului/ochii, gura și nasul sunt acoperite cu o cârpă, iar apa se toarnă pe întreaga față),
în Peru,
- anvelopei (victima este imobilizată în interiorul unei anvelope de mari dimensiuni și este lovită
sistematic), în Siria.

I.4.1.Forme ale torturii în apărarea libertăţii: Afghanistan, Irak și Guantanamo.

Există numeroase încercări de justificare a utilizării torturii sub pretextul că, acesata, este eficientă şi
necesară pentru a obţine informaţii critice în apărarea securității naționale dar, de fapt, această metodă provoacă

76
Ibidem.
77
Amnesty International, Torture in 2014 30 Years of Broken Promises.
Disponibil online http://www.amnestyusa.org/sites/default/files/act400042014en.pdf
78
Cesereanu, Ruxandra (2014), op.cit., pag. 62.
79
Idem

80
Scott A. Allen, Leave No Marks. Enhanced Interrogation Techniques and the Risk of Criminality, 2007.
Disponibil online
http://physiciansforhumanrights.org/library/reports/leave-no-marks-report-2007.html#sthash.24GIWL3t.dpuf

81
Cesereanu, Ruxandra (2014), op.cit., pag. 104

56
daune de lungă durată celor ce îi supravieţuiesc, încălcând, în același timp, standardele internaționale pentru
drepturile omului.
Într-un memorandum adresate lui Alberto Gonzales, procuror general al SUA în timpul adminitrației
Bush, Jay Bybee, asistent al procurorului general, argumenta că, pentru ca o tehnică de interogatoriu să fie
considerată tortură, durerea fizică trebuie să fie atât de mare încât să ducă la cedarea organelor interne,
deteriorarea funcțiilor organismului sau chiar la deces. 82 Tortura psihică trebuie să ajungă la “profunde
distrugeri ale simțurilor și personalității (.......) acele cate trebuie să atingă miezul abilității individului de a
percepe lumea înconjurătoare, să influențeze substanțial abilitățile lui cognitive sau să-i schimbe personalitatea
în mod fundamental”.83
Potrivit raportului Senatului american84, au existat închisori ale CIA în Polonia, Lituania, România,
Afganistan şi Thailanda. Chiar şi în varianta publică a raportului Senatului american aceste informaţii sunt
secretizate.
Rezumând textul raportului mai sus menționat, interogatoriile din închisorile secrete au fost mult mai
dure şi mai umilitoare decât a admis până acum CIA, utilizarea torturii ca tehnică de interogatoriu nu a dus la
obținerea informațiilor urmărite și nu a dus la cooperarea deținuților, CIA a manipulat mass-media prin
prezentarea unor informații clasificate ce au descris imprecis eficiența tehnicilor de interogare îmbunătățite, CIA
nu a furnizat date despre numărul persoanelor reținute și deținute, nerespectând standardele juridice pentru
detenție.85
Ancheta Senatului a stabilit că 119 deţinuţi au trecut prin programul secret al CIA, 26 fiind
încarceraţi fără drept. Raportul complet are 6.000 de pagini, însă au fost date publicităţii doar 525, aratând că
informaţiile obţinute în acest mod au fost false şi nu au ajutat campania antiteroristă.
În anul 2003, opinia publică a fost şocată la vederea fotografiilor făcute în închisoarea din Abu
Ghraib, Irak: fotografiile făcute cu telefonul mobil de către soldaţii americani, prezentau tratamentele crude şi
umilitoare la care erau supuşi prizonierii – tortură, abuzuri şi tot felul de acte indecente. 86 Publicarea pozelor a
fost blocată de preşedintele american Barack Obama pentru că ar pune în pericol vieţile soldaţilor americani.
Acuzaţia de utilizare a torturii planează şi asupra centrelor de detenţie din Afganistan precum şi
asupra închisorii americane Guantánamo Bay, din Cuba, care a fost înfiinţată după atacurile teroriste de la 11
septembrie 2001. În închisoarea din Guantanamo au fost încarceraţi, în total, peste 700 de suspecţi. În momentul
de faţă, doar 166 de deţinuţi se află în celule, majoritatea fiind anchetaţi în diferite dosare de terorism.
Administrația Bush a susținut că Guantanamo Bay se află în afara jurisdicției Curții Federale a SUA, prin
urmare, deținuții nu pot beneficia de drepturile oferite prizonierilor în SUA, inclusiv habeas corpus, drept care
garantează libertatea individuală și protejează împotriva arestării arbitrare, 87 apărând, astfel, combatantul inamic
nelegitim, un individ ce nu era considerat nici civil, nici militar, neavând niciun drept.
În 2005 au devenit publice informaţii despre practica "predării extraordinare". Acest termen vag,
birocratic se referă la practica SUA de a transporta presupuşi terorişti în locuri secrete din ţările cunoscute că
utilizează tortura ( Egipt, Iordania, Maroc, Siria).
Tehnicile de interogatoriu erau concepute pentru a discloca psihologic deținutul, pentru a maximiza
sentimentele de neputință și de vulnerabilitate ale acestuia, de a-i reduce sau elimina voința de a rezista
eforturilor anchetatorilor de a obține informații. 88
Asupra deținuților aflați în custodia S.U.A, interogați ca parte a activității de combatere a
terorismului, s-au făcut abuzuri, care din punct de vedere medical si juridic constituie tortură. 89
Acestea includ:
- amenințări cu uciderea copiiilor și agresiuni sexuale asupra membrilor familiei deținutului,
- abuz fizic: aplicarea de presiune pe arterele de pe părțile laterale ale gâtului, provocând, astfel, piederea
cunoștinței,
- privarea de somn: au fost cazuri în care deţinuţii nu au fost lăsaţi să doarmă până la 180 de ore,
- simularea înecului/ submarinul - cu rădăcini în camerele de tortură medievale: capul prizonierului este
scufundat într-un bazin de apă sau îi este turnată apă pe gât pentru a provoca senzaţia de înec,

82
Memorandum pentru Alberto R. Gonzales. Disponibil online
https://www2.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/NSAEBB127/02.08.01.pdf
83
Idem.
84
Committee Study of the Central Intelligence Agecy 's Detention and Interrogation Program disponibil online
http://www.intelligence.senate.gov/press/committee-releases-study-cias-detention-and-interrogation-program
85
Idem.
86
War Is A Crime, http://warisacrime.org/image/tid/56
87
Cornell University Law School https://www.law.cornell.edu/wex/habeas_corpus
88
Comitetul Internațional al Crucii Roșii, Report on the Treatment of Fourteen “High Value Detainees” in CIA Custody.
2007. Disponibil online http://www.nybooks.com/icrc-report.pdf.
89
Allen Keller, Scott A. Allen, Steven Reisner, Vincent Iacopino, Aiding Torture: Health Professionals' Ethics and Human
Rights Violations Demonstrated in the May 2004 CIA Inspector General's Report. Disponibil online
https://s3.amazonaws.com/PHR_Reports/aiding-torture-2009.pdf

57
 - nuditate forțată. Pentru musulmani, nuditatea integrală este rușinoasă, ritualul îmbăierii având o
dimensiune religioasă în raport cu spălarea corpului pentru purificare dinaintea rugăciunii90,
- izolare,
- expunerea la temperaturi scăzute,
- poziții de stres,
- zgomot alb/zgomot de bandă largă,
- tortura senzorială (printre altele, Zubaydah 91 , presupus locotenent a lui Osama bin Laden, a fost asaltat
cu lumini și zgomote puternice, bătut, privat de somn, ținut forțat cu capul sub apă),
- răstignirea palestiniană (denumirea se datorează utilizării sale de către guvernul israelian împotriva
palestinienilor.) Folosirea a acestei torturi a dus, în 2003, la decesul prizonierului Manadel al-Jamadi,
aflat în custodia armatei americane.92
- administrarea de șocuri electrice, pentru a nu lăsa urme pe corpul victimei, 93
- tortura prin muzică: albumul Slim Shady al lui Eminem și alte sunete violente erau, încontinuu,
ascultate cu volumul la maxim,94
- raderea forțată a părului. Raderea forțată a capului și a bărbii se făcea în scopul provocării de daune
psihologice prin umilire, atât din punct de vedee personal, cât și religios, încălcând tabu-urile culturale.
Deținuților li se rădeau complet capul, barba, mustața, sprâncenele; pentru un musulman, să fie ras
reprezintă o tortură morală insuportabilă, Islamul considerându-l un păcat și interzicându-l.95 “După ce
au încetat să mă lovească, mi-au ras capul. Mi-au lăsat păr doar pe mijloc…Au făcut acest lucru
pentru a mă umili.”96
- privarea de alimente sau hrană neconformă cu preceptele religiei musulmane:“Nu mâncasem de 6 zile,
pentru că mi se dădea mâncare militară, despre care nu știam dacă este sa nu autorizată de Islam (…..)
carnea și legumele erau amestecate și nu le puteam cunoaște originea. De mai multe ori am găsit carne
de porc în aceste rații alimentare, și mulți au mâncat din greșeală, mai ales cei care nu știau limba
engleză.”97
- tortură psihologică prin profanarea Coranului. Coranul era folosit ca mijloc de presiune psihologică și
ca pedeapsă:“soldați care se jucau cu Sfântul Coran, îl aruncau pe jos, sau îl loveau cu piciorul,
pretindeau că au făcut acest lucru din neatenție. În felul acesta nu li se cerea niciodată socoteală pentru
aceste blasfemii, sub pretextul că nu au fost intenționate.” 98 Profanarea unui exemplar din Coran prin
aruncarea acestuia de către un militar american într-un container în care se aruncau excrementele a dus
la revolte ce au izbucnit în diferite țări musulmane. (Evenimentele au avut loc în închisoarea din
Kandahar).99
CIA a recunoscut că a numit o unitate specială care să caute noi modalități de interogatoriu, dar a
negat că, astfel, au fost reconsiderate tehnicile de tortură, interzise de legile din S.U.A. 100

I.4.2 Jihad, terrorism.

Jihadul și legitimizarea Islamului se bazează pe o interpetare extremistă a Coranului, nu pe preceptele
sale originale. Din interpretarea Coranului și a învățăturilor profetului Mohamed, se disting două tiuri de jihad:

90
Zaef, Abdul, Salam, (2009), Prizonier la Gunatanamo, București, Meteor Pres, pag. 81.
91
The CIA Interrogation Abu Zubaydah. Disponibil online
https://www.aclu.org/files/assets/CIA_Interrogation_of_AZ_released_04-15-10.pdf

92
Tom Head, The Crucifixion of Manadel al-Jamadi. Disponibil online
http://civilliberty.about.com/od/waronterror/p/manadelaljamadi.htm

93
Paglen Trevor, Thompson A.C.(2006), Taxiurile torturii. Pe urmele livrărilor speciale ale CIA, București, Allfa, pag. 55
94
Ibidem, pag. 111.
95
Zaef, Abdul, Salam, op. cit., pag. 96.
96
Comitetul Internațional al Crucii Roșii, Report on the Treatment of Fourteen “High Value Detainees” in CIA Custody.
2007. Disponibil online http://www.nybooks.com/icrc-report.pdf.
97
Zaef, Abdul, Salam, (2009), op. cit, pag. 72-83.
98
Ibidem, pag. 146.

99
Samar Zwak, Afghans Protest over Reported Koran Desecration, Newsmax. Disponibil online
http://www.newsmax.com/US/article/2012/02/21/id/430017/

100
“Interrogators will do ‘research,’ not torture.”, Sydney Morning Herald. Disponibil online
http://www.smh.com.au/world/interrogators-will-doresearch-not-torture-20100204-nga9.html

58
marele jihad, spiritual, reprezentat de lupta individului cu tentațiile, și micul jihad – lupta fizică purtată împotriva
unui inamic.101
Multe dintre versetele Coranului demonstrază că principiul războiului era acceptat încă din timpul vieții
profetului Mohamed, Islamul fiind considerat, încă de la începuturi, o religiei a sabiei.
“După ce lunile sfinte se vor fi scurs, ucideţi-i pe închinătorii la idoli oriunde îi veţi afla, capturaţi-i,
încercuiţi-i, puneţi-le capcane! Dacă se căiesc însă, dacă îşi săvârşesc rugăciunea, dacă dau milostenie, daţi-le
drumul. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.” (Surat 9:5)102
“Lor le-ar plăcea să vă vadă tăgăduitori (necredincioşi), precum sunt ei înşişi, şi astfel să fiţi asemenea
lor! Nu vă luaţi nici un prieten dintre ei până nu vor pribegi pe calea lui Dumnezeu. Dacă întorc însă
spatele, prindeţi-i şi omorâţi-i oriunde îi veţi afla. Nu vă luaţi nici oblăduitor, nici ajutor dintre ei.” (Surat
4:89)103
“Atunci când vă întâlniţi cu tăgăduitorii (necredincioşii), loviţi-le grumazurile şi când le-aţi nimicit
forţele, legaţi-i cu tărie şi după aceea: fie îndurare, fie răscumpărare, până când războiul îşi lasă jos poverile.
Şi aceasta, căci dacă Dumnezeu ar fi voit, ar fi scăpat de ei, însă El a vrut să-i pună la încercare pe unii prin
alţii. El nu va face deşarte faptele celor ucişi pe calea lui Dumnezeu.”(Surat 47:4)104
“O, voi cei ce credeţi (musulmanii)! Războiţi-vă cu tăgăduitorii(necredincioşii) de lângă voi. Să vă afle
tari. Să ştiţi că Dumnezeu este cu cei temători.” (Surat 9:123)105
Una dintre provocările strategice ale anului trecut, a fost gruparea teroristă Stat Islamic din Orientul
Mijlociu.
În ciuda tratamentelor barbare la care îi supune pe adversarii săi, Gruparea Stat Islamic, transmite un
mesaj politic puternic, principalul său obiectiv fiind “să devină pentru musulmanii sunniți, ceea ce este Israelul
pentru evrei: un stat fondat pe teritoriul străvechi, dar revendicat astăzi, un puternic stat religios care să-i
protejeze oriunde s-ar afla.”106
Susținătorii Statului Islamic susțin că strategia Statelor Unite și a Marii Britanii de a nu negocia
eliberarea ostaticilor care urmează să fie decapitați, are rolul de a declanșa o stare de teamă generalizată,
ajungându-se la diabolizarea islamului.
Printre motivele ce stau la baza comportamentului violent radical, se numără: o formă de protest
împotriva autorităților, un act de bravură – tineri ce își exprimă natura rebelă prin violență, radicalizarea ca
identitate, religia devine un scop în viață/ lupta pentru Dumnezeu, precum și răsplata (finaciară, mitul
martirului).
Printre tehnicile de tortură folosite de Statul Islamic:
- Shabeh – agățarea de închieturi,
- Snvelopa (dezvoltată într-un subcapitol precedent),
- administratrea de șocuri electrice,
- biciuirea,
- lovirea cu bastoane.

Capitolul II. Consecințe psiho-sociale și societale ale torturii.

II.1. Consecinţe psihologice ale torturii.

Tortura este folosită pentru a anihila personalitatea victimei, pentru a obține informații sau mărturisiri a
unor fapte/infracțiuni comise, pentru a pedepsi și pentru a răspândi teama în comunitatea victimei (ceilalți
membrii ai grupului politic sau religios, ceilalți prizonieri, locuitori din țară, etc.).
Nu toți supraviețuitorii torturii poartă cicatrici vizibile pe corp. Torționarii tind să aplice mai mult
tortura psihologică deoarece, în lipsa semnelor fizice, este mai greu de dovedit și de pedepsit în instanță. Până la
urmă, amenințarea cu tortura reprezintă o tortură în sine!
Supraviețuitorii torturii dezvoltă sentimente de rușine și de vinovăție în urma tratamentelor umilitoare la
care au fost supuși, unii considerând că și-au trădat familia, prietenii, țara, pe ei înșiși.

101
Napoleoni, Loretta, (2015), ISIS. Califatul terorii, București, Corint, pag. 91.
102
Coran. Disponibil online http://www.islamcluj.ro/pdf/coran.pdf
103
Idem.
104
Idem.
105
Idem.
106
Napoleoni, Loretta, op. cit, pag. 21

59
 Profesioniștii din domeniul sănătății care lucrează la reabilitarea victimelor torturii prefer termenului
victimă, supraviețuitor, deoarece termenul de victimă stigmatizează persoanele ce încearcă să depășească
experiența.107
Nu toți supraviețuitorii sunt la aceeași stare mental sau fază de reabilitare; unii dintre ei neprimind
niciun sprijin de a se recupera.
Indiferent dacă tortura îndeplineşte sau nu cerinţa imediată de extragere a informaţiilor de la un
prizonier, repercusiunile ajung dincolo de camera de totură, afectând sănătatea mintală şi dinamica societăţii
victimei.
Cei mai mulţi dintre experţii în traumă, supravieţuitorii ai torturii, cercetători de sănătate mintală şi
terapeuţi - sunt de acord că diagnosticul psihiatric de SPT ( tulburarea de stres post-traumatic) este relevant
pentru victimele torturii.108 Cu toate acestea, aceiaşi experţi subliniază că efectele torturii merg dincolo de
diagnostice psihiatrice.
S-au subliniat patru teme comune a consecinţelor torturii :
1. sindrom post-traumatic, ca urmare a experienţelor specifice de tortură (în ciuda ședințelor de reabilitare,
simptomele de stres post-traumatic pot persista timp de mai mulți ani);
2. depresie, ca rezultat al mai multor pierderi asociate cu tortura ;
3. simptome fizice care rezultă din formele specifice de tortură ;
4. " dilema existenţială " de a supravieţui într-o lume în care tortura este o realitate .
Problemele psihologice cel mai frecvent raportate de către supravieţuitorii torturii în studii de cercetare
includ :
- simptome psihologice (anxietate, depresie, iritabilitate sau agresivitate, instabilitate emoţională , auto-
izolare sau retragere socială ) ;
- simptome cognitive (confuzie sau dezorientare, tulburări de memorie şi de concentrare) ;
- simptome neurovegetative (insomnii, coşmaruri, disfuncţie sexuală) .
Interogarea prin folosirii forţei şi a unor tactici umilitoare, dezumanizarea anchetaţilor au efect şi
asupra anchetatorilor, care ajung să se automutileze, “prin torturarea altora, anchetatorii se torturează pe ei
înşişi”109

II.2. Reabilitarea și repararea prejudiciului provocat de tortură.

Reconstrucția vieții unei persoane a cărei demnitate a fost distrusă cere timp.
Consiliul internațional de reabilitare a victimelor torturii 110 susține că reabilitarea ar trebui să fie
abordată din punct de vedere holistic și să ofere tratamente care să ia în considerare atât nevoile individului, cât
și mediul cultural, social și politic. Centrele de reabilitare ar trebui să ofere servicii care să includă asistență
medical, tratament psihoterapeutic, servicii de reintegrare socială și sevicii juridice și de reparație.
Rețeaua Consiliului internațional de reabilitare a victimelor torturii cuprinde 141 de centre de
reabilitare, precum și programe destinate supraviețuitorilor torturii. Centrele de reabilitare oferă îngrijiri
medicale, support psiho-social, servicii juridice, asistență financiară. Efectele fizice și psihologice ale torturii
afectează întreaga familie, prin urmare și ceilalți membrii ai familiei trebuie să beneficieze de tratament și de
consiliere.111
Unul dintre obstacolele pe care le întâmpină pedepsirea torturi este lipsa dovezilor împotriva
presupușilor autori. Cele mai multe dintre cazurile prezentate în justiție nu duc la pedepsirea celor vinovați
deoarece, cicatricile și urmele torturii asupra corpului și a minții supraviețuitorilor, nu sunt corespunzător
documentate de către medici sau nu sunt folosite de avocați. 112
Recunoașterea oficială că tortura a avut loc are un rol important în restaurarea vieții individuale și
transmite un mesaj public împotriva autorizării și folosirii torturii.
Detectarea semnelor supunerii la tortură fizică și psihică este posibilă și după mai mulți ani de la
săvârșirea ei. Cu ajutorul unor tehnici științifice, precum utrasonografia, tomografia computerizată, imagistica
prin rezonanță magnetică și scintigrafia osoasă, se pot obține dovezi medicale ale unor torturi fizice. În plus, un

107
Varouhakis, Miron, Interviewing victims of torture. A handbook and guide for journalists, Victims & the Media Program,
Michigan State University ByMedia & Information Studies Ph.D. Candidate, 2008. Disponibil online
http://www.victims.jrn.msu.edu/INTERVIEWING_VICTIMS_OF_TORTURE_.pdf
108
The Effects and Effectiveness of Using Torture as an Interrogation Device: Using Research to Inform the Policy Debate.
Disponibil online https://www.cgu.edu/pdffiles/sbos/costanzo_effects_of_interrogation.pdf
109
U.S Interrogation Policy – Policy studies at Dickinson College. Disponibil online
http://www.dickinson.edu/departments/law/policy/360Torture.pdf

110
International Rehabilitation Council for Torture Victims http://www.irct.org/about-us/what-is-the-irct.aspx
111
Ibidem, http://www.irct.org/what-is-torture/rehabilitation.aspx
112
International Rehabilitation Council for Torture Victims http://www.irct.org/what-is-torture/access-to-justice.aspx

60
psihiatru experimentat, având cunoștințe referitoare la formele și consecințele torturii, poate fi capabil să
diagnosticheze cicatricile psihologice chiar după mult timp după ce tortura a avut loc.
Dacă un presupus torționar provine dintr-o țară care a ratificat Convenția împotriva torturii şi altor
pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante113, statul “va asigura reţinerea acestei persoane
sau va lua orice alte măsuri juridice necesare pentru a asigura prezenţa acesteia. Această reţinere şi aceste
măsuri trebuie să fie conforme cu legislaţia acestui stat; ele nu pot fi menţinute decât pe o durată de timp
necesară declanşării urmăririi penale sau a unei proceduri de extrădare.” (Art. 6, alin. 1), și dacă “statul
respectiv nu-l extrădează pe acesta, va supune problema în cazurile vizate (......) autorităţilor sale competente
pentru exercitarea acţiunii penale.” (Art. 7, alin. 1) atât a torționarilor, cât și a persoanelor ce au ordonat sau au
încurajat practicarea torturii.
Protocolul de la Istanbul reprezintă manualul de investigare și documentare asupra torturii și a altor
tratamente și pedepse crude, inumane sau degradante. 114 Protocolul de la Istanbul, redactat de peste 75 de experți
în justiție, sănătate și în drepturile omului, oferă orientări extrem de utile pentru medicii și avocații ce
investighează dacă o persoană a fost torturată, putând, astfel, să prezinte probe valabile în instanță. Redactarea
protocolului a fost inițiată de Fundația pentru Drepturile Omului din Turcia și de Medici pentru Drepturile
Omului din S.U.A.115

II.3. Etichetare și prejudecăti; puterea mass-mediei.

După 11 septembrie 2001, în funcție de zona geografică în care te afli, să întâlnești un militar american,
se poate să nu fie lucrul pe care ți-l dorești cel mai mult...
În general, blamăm o singură religie, Islamul, când încercăm să descoperim motivele ce stau în spatele
actelor de terorism. Până la urmă, care este diferența între Andres Breivik116 și un islamist?
Mass-media este o forță semnificativă în cultura modernă: promovează nu doar produse ci și stări de
spirit, atitudini și face posibil conceptul de celebritate atât de dorită de unii dintre noi. Până la urmă, chiar este
“mai bine să fii căutat pentru crimă decât să nu fii căutat deloc și de nimeni„?117
Din păcate, dintotdeauna au existat crime, războaie, foamete, catastrofe natural, etc. Mass-media
prezintă fără încetare imagine suferințelor din lume. Telespectatorii pot schimba canalul pentru a evita
informațiile deranjante sau se pot lăsa cuprinși de compasiune, de “plăcerea ambiguă a inimilor sensibile„ 118
sau intervine fenomenul de confirmation bias – interpretarea informațiilor este afectată de convingerile déjà
existente.119
Mas-media a fost mereu atrasă de violență. Violența vinde. Atentatele teroriste, imaginile cu prizonieri
supuși unor tratamente crude și umilitoare, prezentarea membrilor Statului Islamic decapitând occidental,
înregistrări cu ostatici îngenuchiați, îmbrăcați în tunici portocalii precum uniforma prizonierilor de la
Guantanamo provoacă indignare unanimă, atrăgând în același timp.
Mediatizarea cauzei prin intermediul publicității immediate transformă terorismul în atracție pentru
indivizii marginalizați, antisociali.
Intimidarea se bazează pe amenințări care, pentru a fii credibile, sunt întărite cu acte violente excesiv
mediatizate. “Prin impactul psihologic asupra individului și a mentalului colectiv (…….), prin sentimental că ne
aflăm în fața unui inamic prezent nicăieri și oriunde și, mai ales, prin violența irațională cu care ucide, jihadul
a devenit cuvântul care terorizează..„.120
Prima transmitere a decapitărilor de către mass-mediaa fost cea a reporterului Wall Street Journal,
Daniel Pearl, în anul 2002, decapitat de Khalid Sheikh Mohammed. 121

113
Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. Disponibilă online
http://www.hotararicedo.ro/files/files/CONVENTIA%20IMPOTRIVA%20TORTURII%20SI%20ALTOR%20PEDEPSE%2
0ORI%20TRATAMENTE%20CU%20CRUZIME,%20INUMANE%20SAU%20DEGRADANTE.pdf
114
Protocolul de la Istanbul. Disponibil online http://www.ohchr.org/Documents/Publications/training8Rev1en.pdf

115
Physicians for Human Rights. Disponibil online http://physiciansforhumanrights.org/

116
Karl Ove Knausgaard, The Inexplicable. Inside the mind of a mass killer. Disponibil online
http://www.newyorker.com/magazine/2015/05/25/the-inexplicable

117
Arthur Bremer www.al.com/news/index.ssf/2014/07/where_is_man_who_shot_george_w.html
118
Braud, Philippe (2008), Mic tratat de emoți, sentimente și pasiuni politice, Iași, Polirom, pag. 36
119
Raymond S. Nickerson (1998), Confirmation Bias: A Ubiquitous Phenomenon in Many Guises, disponibil pe
http://psy2.ucsd.edu/~mckenzie/nickersonConfirmationBias.pdf
120
Chican, Dumitru (2011), Jihad sau drumul spre Djanna, București, Corint, pag. 13
121
Napoleoni, Loretta (2015), ISIS, Califatul terorii, București, Corint, pag. 30

61
 În august 2014, au fost prezentate imagini cu primul cetățean american decapitat de Statul Islamic, și
anume jurnalistul James Foley.122 Facebook și Twitter au eliminat clipul video, dar fost din nou pus online de
Statul Islamic.
Din păcate, multe dintre imaginile atroce nu mai sunt cenzurate, existând o concurență continuuă între
Twitter, Facebook, YouTube, etc. Anul trecut, pe Twitter au fost publicate fotografii în care membrii Statului
Islamic jucau fotbal cu capetele tăiate ale soldaților și polițiștilor irakieni. 123
Cu sprijinul mediilor de socializare au apărut personaje precum John jihatistul/Mohammed Emwazi, cel
ce a apărut în câteva clipuri video ale unor decapitări. Mass-media a fost saturată cu reportaje și știri despre
personaliatea acestuia, fotografii din perioada copilăriei, motivele posibile ale radicalizării, creându-se aproape
un mit folosit de politicieni pentru a justifica majorarea cheltuielilor de apărare. 124

Capitolul III. Metodologia cercetării

1. Justificarea temei: Utilizarea torturii ca un instrument acceptabil și acceptat în războiul împotriva

terorismului, a provocat dezbateri politice, științifice, juridice în întreaga comunitate internațională,
declanșând discuții despre legitimitatea și justificarea folosirii torturii în scopul protejării drepturilor
omului împotriva amenințărilor teroriste. Unul dintre elementele cheie în lupta împotriva terorismului îl
reprezintă obținerea de informații. Presiunea de a colecta informații valoroase a dus la moduri
controversate de a obține declarații, fiind discutabil dacă nevoia de informații prețioase în scopul
protejării securității internaționale poate justifica tortura. Folosirea torturii pentru a proteja drepturile
omului împotriva ameninţărilor teroriste duce la paradoxul că drepturile omului sunt încălcate tocmai de
protectorii lor.
Am ales acestă temă deoarece dreptul la viață și la dreptul la securitate sunt drepturi fundamentale ale
omului, fiecare stat fiind obligat să le protejeze. Protecția împotriva torturii este un drept universal al
omului și utilizarea acesteia este interzisă, fără excepții, de legislația internațională.Tortura, ca tehnică
de interogare nu funcționează, dimpotrivă, declanșează o serie de consecințe negative, având un impact
devastator asupra victimelor, ducând la radicalizarea ulterioară a conflictului și afectând societatea, în
ansamblu.

2. Tema de cercetare aleasă.

Percepția publică asupra utilizării torturii ca tehnică de interogatoriu.

3. Documentarea prealabilă.
Pentru acest proiect de cercetare am folosit mediul online și documentarea livrească, reprezentată de
literatura de specialitate, studii realizate asupra interogatorului sub tortură, standarde legale
internaționale relevante.

4. Obiective.
 Obiectiv general: Identificarea opiniei celor intervievaţi referitor la legitimitatea
folosirii torturii în scopul apărării securităţii naţionale.
 Obiectiv specific : Cunoaşterea opiniei personalui din MApN şi a studenţilor de la
facultăţile de Drept cu privire la încălcarea drepturilor omului prin folosirea torturii
ca tehnică de interogare.

5. Universul cercetării.
Pentru această cercetare voi utiliza metoda anchetei sociologice pe bază de interviu şi analiza de
conţinut.
Cercetarea pe bază de interviu a fost realizată pe un eşantion de convenienţă, constituit din 10 persoane.
Din punct de vedere al formei întrebărilor, am utilizat interviul structurat, intensiv, direct.

6. Unități de analiză și înregistrare.

 Unități de analiză – 2 ofițeri, 3 subofițeri și 5 studenți la Facultatea de Drept,
Universitatea București
- 3 bloguri ale veteranilor din armata americană

122
http://edition.cnn.com/2014/08/19/world/meast/isis-james-foley/
123
Napoleoni, Loretta,op. cit., pag. 65
124
www.telegraph.co.uk/news/worldnews/islamic-state/11238781/Who is-Jihadi-John-in-60-seconds.html

62
  Unități de înregistrare – 2 ofițeri, 3 subofițeri și 5 studenți la Facultatea de Drept,
Universitatea București
- 3 bloguri ale veteranilor din armata americană

7. Prezentarea ipozelor lucării de față.

Obiectiv specific. Analiza opinilor în ceea ce privește utilizarea torturii în scopul obținerii de informații.
Ipoteză. Dacă se folosește interogatoriu sub tortură, se pot obține informații de încredere.

Obiectiv specific. Tortura nu poate fi justificată de nicio situație excepțională:conflicte armate,

instabilitate politică, orice alt fel de urgențe publice.
Ipoteză. Foosirea torturii încalcă drepturile și libertățile omului.

Obiectiv specific. Analiza opiniilor despre acuzațiile potrivit cărora, după atentatele de la 11 septembrie
2001, CIA a avut în România una sau mai multe închisori, în care deținuții au fost torturați.
Ipoteză. România face parte din cioaliția mondială antiteroristă și trebuie să îşi asume toate obligaţiile şi
consecinţele ce rezultă din acordurile încheiate.

8. Operaţionalizarea conceptelor:

Drepturile omului .
Declaraţia Universală a drepturilor omului, Articolul 3:“Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la
libertate şi la securitatea persoanei sale.” Articolul 5: “Nimeni nu va fi supus torturi, nici la pedepse sau
tratamente crude, inumane sau degradante.˝ Articolul 9: “Nimeni nu trebuie să fie arestat, deţinut sau exilat în
mod arbitrar.“ Articolul 10: “Orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil şi
public de către un tribunal independent şi imparţial care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie
asupra temeiniciei oricărei acuzări în materie penală îndreptată împotriva sa.”125

Tortură .
„orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură
fizică sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă, informaţii
sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că
l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe
o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către
un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu
consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane.”126

Terorism.
Definiții ale terorismului în Codul SUA. "Terorismul internațional" înseamnă activități cu următoarele
trei caracteristici:
 Implica acte violente sau acte periculoase pentru viața umană care incalca legea
federală sau de stat;
 Par a fi destinate (i) de a intimida sau constrânge o populație civilă; (ii) de a
influența politica unui guvern prin intimidare sau constrângere; sau (iii) de a
afecta comportamentul unui guvern de distrugere în masă, asasinat, sau răpire; și
 Apar în principal în afara jurisdicției teritoriale a SUA, sau depășesc granițele
naționale în ceea ce privește mijloacele prin care acestea sunt realizate,
persoanele pe care le par destinate să intimideze sau constrânge sau setările
regionale în care autorii lor opera sau de a cauta azil.” 127

125
Declaraţia universală a drepturilor omului. Disponibilă la adresa
http://www.ohchr.org/EN/UDHR/Documents/UDHR_Translations/rum.pdf
126
Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. Disponibilă la adresa
http://www.hotararicedo.ro/files/files/CONVENTIA%20IMPOTRIVA%20TORTURII%20SI%20ALTOR%20PEDEPSE%2
0ORI%20TRATAMENTE%20CU%20CRUZIME,%20INUMANE%20SAU%20DEGRADANTE.pdf
127
Biroul Federal de Investigații, Definiții ale terorismului. Disponibil online https://www.fbi.gov/about-
us/investigate/terrorism/terrorism-definition

63
 Definiția Biroului Federal de Investigații din SUA: “Terorismul este utilizarea ilegală a forţei şi
a violenţei împotriva persoanelor sau bunurilor, intimiarea sau constrângerea unui guvern, a populației civile,
în scopul realizării obiectivelor politice sau sociale.." 128

Infracţiuni legate de activităţi teroriste.

Printre acestea se numără:
 instigarea publică de a săvârşi o infracţiune teroristă;
 recrutarea şi instruirea pentru terorism;
 furtul agravat, şantajul şi falsificarea de documente administrative în vederea săvârşirii unei
infracţiuni teroriste.129

Obiectivele cercetării au fost atinse fiind identificate răspunsuri pro şi contra folosirii torturii în scopul
apărării intereselor naţionale.
Ipoteza conform căreia folosirea torturii încalcă drepturile omului a condus la concluzia indiferent de urmărit
încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului nu este justificată.
Respondenţii consideră că folosirea torturii este o ultimă metodă de interogatoriu şi niciun stat nu trebuie să
angajeze în astfel de acţiuni care pot contribui la reacţii conform “principiului acţiunii şi reacţiunii. ”
Tortura nu este o formă eficientă de a obţine informaţii, folosirea ei ducând la confesiuni false. Cu alte
cuvinte, tortura ca tehnică de interogare nu funcţionează şi scopul său nu este îndeplinit în realitate.
Folosirea torturii pentru a proteja drepturile omului împotriva ameninţărilor teroriste duce la paradoxul
că drepturile omului sunt încălcate de către protectorii lor.
Protecţia drepturilor omului împotriva terorismului, precum şi eforturile de combatere a terorismului,
trebuie să fie în conformitate cu standardele de respectare a drepturilor omului pentru a menţine legitimitatea lor.

I. Analiza de conţinut asupra informațiilor și comentarilor de pe 3 bloguri americane.

˝În ştiinţele socioumane, analiza conţinutului reprezintă o serie de tehnici de cercetare cantitativ-calitativă
a comunicării verbale şi nonverbale, în scopul identificării şi descrierii obiective şi sistematice a conţinutului
manifest şi/sau latent, pentru a trage concluzii privind individul şi societatea sau comunicarea însăşi, ca proces
de interacţiune socială.˝ 130
Sursa
Rezumatele articolelor
Rezumatul comentariilor
Interpretare.

Concluzii

Prin tortură se neagă umanitatea individului. Prin aducerea unei persoane într-o poziție de neajutorare și
inducerea unei stări constante de teamă, tortura duce la deteriorarea capacității individului de a funcționa.
Tortura ca tehnică de interogatoriu nu este și nu duce, în majoritatea cazurilor, la rezultatele urmărite,
având, totodată, o serie de consecințe pe termen lung. În primul rând, sunt evidente consecințele psihologice și
sociale asupra supraviețuitorilor torturii și a familiilor acestora. În al doilea rând, încălcarea drepturilor omului
mărește decalajul dintre comunitatea musulmană și, în specia, SUA.
În absența legii, vina și vinovăția își pierd sensul.
Protecția drepturilor omului împotriva amenințărilor teroriste, precum și efortul de combatere a
terorismului, pentru a fi menține legitimitatea lor, trebuie să fie în conformitate cu standardele de respectare a
drepturilor omului.
Până la jumătatea secolului XX, tortura a fost o formă de pedeapsă fizică. În ultimii zeci de ani, ca
urmare a monitorizării de către comunitatea internațională a respectării drepturilor omului, sunt mai mult
practicate torturile psihologice.

128
Idem.
129
Directiva-cadru 2002/475/JHA a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului. Disponibilă online
http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/fight_against_terrorism/l33168_ro.htm#AmendingA
ct

130
Septimiu Chelcea apud Ion Cauc, Beatrice Manu, Daniela Pârlea, Laura Goran (2002)- Metodologia cercetării
sociologice. Metode şi tehnici de cercetare, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, pag. 87.

64
 Unii cercetători propun o perspectivă sociala a folosirii torturii: pedeapsa/tortura este prezentată ca o
modalitate de a menține o structură socială ierarhică, și astfel, oamenii tind să favorizeze aplicarea unor pedepse
mai aspre împotriva grupurilor subordonate.

Anexa nr. 1

Îndrumări pentru evaluarea medicală a torturii şi a relelor-tratamente

Următoarele îndrumări au la bază Protocolul de la Istambul, Manual pentru Investigarea Eficientă şi

Documentarea Asupra Torturii şi a Altor Tratamente Crude, Inumane şi/sau Degradante sau Pedepse. Aceste
îndrumări nu se vor a fi o prescripţie fixă, ci ele trebuie aplicate avându-se în vedere scopul evaluării şi resursele
disponibile. Evaluarea dovezilor fizice şi psihologice ale torturii şi a relelor-tratamente se poate desfăşura de
către unul sau mai mulţi medici, în funcţie de specialitatea lor.

I. Informaţiile legate de caz:

Data examinării: _________________ Examen cerut de (nume/funcţia) ______________
Raport de caz nr. ________________ Durata evaluării _________ ore, ________ minute.
Prenumele subiectului ________________ Data naşterii ________ Locul naşterii ______
Numele de familie al subiectului ___________________________________ Sexul: ____
Motivul examinării ___________________________ ID al subiectului Nr. ___________
Numele medicului _______________________ Translator (da/nu), nume: ___________
S-a dat consimţământul: da/nu.
Dacă nu, de ce?: ________________________________
Subiectul este însoţit de (nume/funcţie): _______________________________________
Persoane prezente în timpul examinării (nume/funcţia): ___________________________
Subiectul este constrâns în timpul examinării: da/nu; Dacă „da”, cum/de ce? __________
Raport medical transferat către (nume/funcţia/Nr. ID): ____________________________
________________________Data transferului ___________Ora transferului _________
Evaluarea/investigarea medicală se desfăşoară fără restricţii (pentru subiecţii aflaţi în
custodie): da/nu
Oferiţi detalii despre orice constrângeri: _______________________________________

II. Specializările medicului (pentru dovezile necesare în instanţă)

Studiile de medicină şi pregătirea clinică
Pregătirea psihologică/psihiatrică
Experienţa în cercetarea dovezilor torturii şi a relelor-tratamente
Expertiza regională în domeniul Drepturilor Omului relevantă pentru investigaţie
Publicaţii relevante, prezentări şi cursuri de pregătire
Curriculum vitae

III. Declaraţii privind autenticitatea mărturiei (pentru dovezile necesare în instanţă)

De exemplu: „Cunosc personal faptele afirmate mai jos, cu excepţia celor afirmate pe baza relatării pe
care o consider adevărată. Voi fi pregătit să depun mărturie în instanţă referitor la afirmaţiile de mai jos, bazate
pe cunoştinţele mele personale şi pe convingeri.”

IV. Informaţii de fond

Informaţii generale (vârstă, ocupaţie, educaţie, componenţa familiei, etc.)
Trecutul medical

65
 Trecerea în revistă a evaluărilor medicale anterioare asupra torturii şi a relelor-tratamente

V. Afirmaţiile de tortură şi rele-tratamente

1. Rezumat despre perioada de detenţie şi abuz
2. Circumstanţele arestului şi ale detenţiei
3. Locul iniţial şi cele ulterioare de detenţie (cronologie, transport şi condiţiile de detenţie)
4. Relatarea torturii sau a relelor tratamente (în fiecare loc de detenţie)
5. Trecerea în revistă a metodelor de tortură

VI. Simptoame fizice şi dizabilităţi

Descrieţi evoluţia simptoamelor acute şi cronice, dizabilităţile şi procesele ulterioare de vindecare.
1. Simptoame şi dizabilităţi acute
2. Simptoame şi dizabilităţi cornice

VII. Examinarea fizică

1. Condiţia generală
2. Pielea
3. Faţa şi capul
4. Ochii, urechile, nasul şi gâtul
5. Cavitatea orală şi dinţii
6. Pieptul şi abdomenul (inclusiv semnele distinctive sau din născare)
7. Sistemul uro-genital
8. Sistemul muscular
9. Sistemul nervos central şi periferic

VII. Examenul/trecutul psihologic

1. Metode de evaluare
2. Simptoame psihologice actuale
3. Perioada post-tortură
4. Perioada pre-tortură
5. Trecutul psihologic/psihiatric
6. Istoricul privind folosirea substanţelor şi abuzul
7. Examinarea stării mintale
8. Evaluarea funcţionării din punct de vedere social
9. Testarea psihologică (vezi capitolul VI.C.1. pentru indicaţii şi limitări)
10. Testarea neuro-psihologică (vezi capitolul VI.C.4. pentru indicaţii şi limitări)

IX. Fotografii

X. Rezultatul testelor diagnostice (vezi anexa II pentru indicaţii şi limite)

XI. Consultaţii

XII. Interpretarea constatărilor

1. Constatările fizice
A. Se va corela gradul de consistenţă între reclamaţiile de abuz, pe de o parte şi istoricul simptoamelor
fizice acute şi cronice şi dizabilităţi, pe de alta.
B. Se va corela gradul de conformitate dintre constatările efectuate în urma examenului fizic şi
reclamaţiile de abuz. (Notă: Absenţa constatărilor fizice nu exclude posibilitatea ca tortura sau relele-tratamente
să fi avut loc.)
C. Se va corela gradul de conformitate dintre constatările efectuate în urma examinării individului, pe
de o parte şi cunoştinţele locale despre metode de tortură, cu efectele lor frecvente, pe de alta.
2. Constatările psihologice
A. Se va corela gradul de conformitate dintre constatările psihologice şi presupusa tortură.
B. Se va oferi o evaluare dacă constatările psihologice reprezintă reacţii tipice sau de aşteptat pentru
stresul extrem, în contextul social şi cultural al individului.
C. Precizaţi starea individului pe parcursul fluctuant al tulburărilor mintale provocate de traume; de
exemplu care este relaţia cadrului temporal cu tortura şi în ce moment al procesului de recuperare se află
individul?

66
 D. Identificaţi factorii de stres co-existenţi care pot influenţa individul (de exemplu persecuţii continue,
migrare forţată, exil, pierderea familiei şi a rolului social, etc.) şi posibilul impact al acestora asupra individului
E. Menţionaţi condiţiile fizice care pot contribui la tabloul clinic, în special cu privire la posibilele
dovezi ale traumatismului cranian, care se susţin a fi urmări ale perioadei de detenţie sau ale torturii.

XIII. Concluzii şi recomandări

1. Afirmarea opiniei cu privire la gradul de coerenţă dintre toate sursele de dovezi menţionate mai sus
(constatările fizice şi psihologice, informaţiile despre trecut, fotografii, rezultatele testelor diagnostice,
cunoaşterea practicilor locale de tortură, rapoartele de consultare, etc.), precum şi acuzaţiile de tortură sau rele-
tratamente.
2. Prezentarea simptoamelor şi a dizabilităţilor de care individul continuă să sufere ca urmare a
presupusului abuz.
3. Recomandări pentru evaluarea ulterioară şi pentru asistenţa individului.

XIV. Declaraţia de veridicitate (pentru dovezile necesare în instanţă)

De exemplu: „Declar, cunoscând consecinţele mărturiei false, în conformitate cu legile din... (ţara),
precum că informaţiile de mai sus sunt corecte şi că această declaraţie scrisă a fost scrisă la .......... (data), în
........... (oraşul), ........... (statul sau provincia).”

XV. Declaraţie asupra restricţiilor referitoare la evaluarea/ investigarea medicală

(pentru subiecţii aflaţi în custodie)
De exemplu: „noi, subsemnaţii medici, certificăm personal faptul că ni s-a permis să ne desfăşurăm activitatea în
mod liber şi independent şi ni s-a permis să vorbim şi să examinăm (subiectul) într-un cadru privat, fără nici o
restricţie şi fără nici o formă de presiune din partea autorităţilor”, sau „noi subsemnaţii medici, a trebuit să ne
desfăşurăm activitatea cu următoarele restricţii: .......”.

XVI. Semnătura medicului (medicilor), data şi locul

XVII. Anexe relevante

Schiţe anatomice pentru identificarea torturii şi a relelor-tratamente, fotografii, consultaţii şi rezultate
ale testelor diagnostice, o copie a curriculum-ului vitae al medicului, alte documente.

Anexa nr. 2

Ghid de interviu adresat personalului din cadrul Ministerului

Apărării Naționale și studenților la Facultatea de Drept

Notă informativă: Datele vor fi folosite exclusiv în scop științific, răspusurile fiind confidențiale și anonime.

1. Care credeți că este cel mai important drept al omului? Argumentați.

2. Nominalizați o țară în care, după părerea dvs., nu sunt respectate drepturile omului? Ce drepturi ale
omului considerați că sunt încălcate?

3. Puteți să vă gândiți la un stat care, în lupta împotriva terorismului, încalcă drepturile omului?
Considerați justificată această abordare?

4. Considerați religia una dintre cauzele conflictelor din lume?

5. Ce părere aveți despre terorism? Dar despre partidele politice care sprijină organizațiile teroriste?

67
6. Credeți că există vreo diferență între un „terorist” și un „luptător pentru libertate”? Vă rog să
argumentați răspunsul.

7. Ce înțelegeți prin expresia „scopul scuză mijloacele”? Sunteți de acord cu ea?

8. Ce părere aveți despre folosirea torturii în scopul obținerii de informații care ar putea salva vieți?

9. Considerați tortura o tehnică eficientă de interogatoriu?

10. În opinia dvs., prin folosirea torturii ca tehnică de interogare se pot obține informații reale și de
încredere? De ce sau de ce nu?

11. Din punctul dvs. de vedere, este un fel de tortură psihică pentru un extremist islamic să fie
interogat de o femeie sau de un creştin?

12. Care este părerea dvs. despre faptul că folosirea torturii de către serviciile de informații a contribuit la
radicalizarea unor musulmani moderați? Considerați legitimă acestă afirmație?

13. Persoanele care utilizează tortura, indiferent de scopul urmărit, ar trebui pedepsite?

14. Care este opinia dvs. despre implicarea, directă sau indirectă, a autorităților din diferite țări în acte de
tortură? Autorizarea îndreptățește practicarea torturii?

15. Considerați credibilă informația potrivit căreia în România a funcționat o închisoare secretă CIA? De ce
sau de ce nu?

16. Ce părere aveți despre eventuala folosire pe teritorul României a tehnicilor dure de interogare împotriva
suspecților de terrorism?

17. Considerați că victimele torturii și combatantii hors de combat (prizonierii, răniții) ar trebui să
beneficieze de o protecție specială? Cum ar trebui ca aceste persoane să fie protejate în mod special?

68
 INFRACTORII ȘI VICTIMELE ÎN CYBERSPAȚIU131

Dr. Adrian Cristian Moise

Cercetător postdoctoral Universitatea Titu Maiorescu din București, Facultatea de Drept

Abstract:
Criminological studies carried out up to now indicate that there are biological, social, psychological,
cultural, political and economic components which favour criminal behaviour in cyberspace, which define the
personality, the character and the behaviour of offenders. Criminological researchers who specialised in
knowing and understanding criminality and victimisation in cyberspace periodically carried out studies in
relation to the categories of offenders in cyberspace. Determining the categories of offenders in cyberspace
depends both on a combination of social, technological and legal factors, and on the way in which these
categories of offenders are defined. Understanding the motivation of offenders in cyberspace is useful within the
carrying out of an investigation to establish the profile of the offender in the cyberspace, in order to correctly
identify the suspect. Also, in the article is analysed the personality of the offender in cyberspace, which implies
an approach of all social factors which determine and influence the criminal behaviour in virtual space, as well
as the psychic characteristics of the offender in the cyberspace. Victimisation in cyberspace refers to the process
through which some persons or organisations are affected by the crimes committed in cyberspace. In the article
are presented and analysed three types of victimisation: primary, secondary and tertiary, which depend on who
suffers the prejudice or the loss.
Key-words: cybercrime; cyberspace; offender; victim.

1. Infracțiunea săvârșită în cyberspațiu

Cyberspațiul reprezintă un domeniu global în mediul informațional constând din rețeaua interdependentă
de infrastructuri informatice, incluzând Internet-ul, rețelele de comunicații electronice, sistemele informatice,
procesoarele și controlerele încorporate. În principiu, cyberspațiul nu trebuie să fie confundat cu Internetul real
(ca rețea), ci trebuie privit ca însumând aspectele sociale și psihologice, pe care i le conferă, prin utilizare,
psihicul uman individual și societatea în ansamblu132. Cyberspațiul cuprinde identitățile și obiectele care există în
rețelele de computere utilizate de indivizii umani în diverse scopuri.
Având în vedere prevederile art.15 alin.1 din Codul penal, putem aprecia faptul că infracțiunea din
cyberspațiu reprezintă o faptă comisă în aria noilor tehnologii, care trebuie să fie prevăzută de legea penală, să
fie săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Criminalitatea în cyberspațiu
reprezintă o noțiune vastă şi generică care se referă la infracţiunile comise utilizând computerele şi reţeaua
Internet133.
Infracţiunea ca fenomen care se petrece în realitatea socială îmbracă următoarele aspecte: aspectul
material care reprezintă o manifestare exterioară a individului; aspectul uman care reprezintă o activitate

131
„Această lucrare a fost finanțată din contractul POSDRU/159/1.5/S/141699, proiect strategic ID 141699, cofinanțat
din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013”.
132
Giurcan Gigi, Rezumat Teză de Doctorat, Terorismul cibernetic, Universitatea București, Facultatea de Sociologie și
Asistență Socială, 2010, p.13, disponibilă pe site-ul:
http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2010Noiembrie/Giucan%2520Gigi%2520-
%2520Terorismul%2520cibernetic/TERORISMUL%2520CIBERNETIC%2520REZUMAT.pdf, consultat la 26.07.2015.
133
Michael Cross, Scene of the cybercrime, Ediția a II-a, Ed. Syngress Publishing Inc., Rockland, Massachusetts, 2008, p.2.

69
omenească; aspectul social care priveşte relaţiile sociale; aspectul moral-politic care reprezintă atitudinea morală
şi politică a făptuitorului faţă de valorile sociale; aspectul juridic care reprezintă o încălcare a unei norme
juridice penale134. Infracțiunea care se săvârșește în cyberspațiu este analizată atât ca act individual antisocial, cât
și ca act juridic. În paleta infracţiunilor comise în spaţiul virtual nu se poate concepe ca o faptă de natură penală
să nu urmărească încălcarea unor valori ocrotite de lege.
Analiza criminologică a infracțiunilor ca fapte antisociale individuale urmărește cunoașterea din punct de
vedere științific a condițiilor și a cauzelor care generează faptele penale, în scopul de a perfecționa actul de
justiție penală135.
Există mai multe diferențe între criminalitatea care se săvârșește în cyberspațiu și criminalitatea
tradițională, atât în comiterea infracțiunilor cât și referitor la investigarea acestora. Această situație creează o
dificultate pentru urmărirea, descoperirea și condamnarea infractorilor din cyberspațiu în cadrul sistemului
juridic actual. De exemplu, de multe ori infractorul din cyberspațiu este departe de locul unde se săvârșește fapta
ilicită. Infractorii din cyberspațiu pot alege locul unde ei se vor afla în momentul când infracțiunea se săvârșește,
întrucât criminalitatea din cyberspațiu nu necesită prezența fizică a infractorului la locul săvârșirii faptei ilicite.
Referitor la furtul de date informatice, spre deosebire de furtul tradițional, infractorul din cyberspațiu are mai
multe opțiuni de unde poate fura datele informatice: în primul rând infractorii din cyberspațiu pot fura datele
informatice din server-ul principal, în al doilea rând din server-ul back up care deține o copie completă a server-
ului principal, în al treilea rând în timpul schimbului de date dintre cele două puncte de emisie și recepție, și în al
patrulea rând prin intermediul unei pagini web care prezintă datele pentru utilizatorul final. Consider că nu este
importantă tot timpul metoda aleasă de infractorul din cyberspațiu pentru a săvârși fapta ilicită, întrucât există o
șansă mare ca atacul să treacă neobservat de către victimă.
În încercarea de a defini crimele care se săvârșesc în cyberspațiu, consider că este important să se aibă în
vedere dimensiunile spațiale și temporale ale criminalității și devianței. Crimele tradiționale sau offline prezintă
anumite caracteristici generale, care sunt statice în timp și spațiu. Infractorii în mediul offline sunt prezenți într-
un anumit moment și într-un anumit loc pentru a săvârși o infracțiune. Același lucru poate fi susținut și pentru
țintele infracțiunii (victimele, proprietatea, etc), care se află în aceleași dimensiuni spațiale și temporale cu cele
ale infractorului136. Pentru ca o infracțiune să fie săvârșită în mediul offline, aceasta trebuie să fie recunoscută ca
o infracțiune, aflată în interiorul constrângerilor temporale și spațiale. Prin urmare, sunt de părere că legea și
normele sociale convenționale, la un moment dat și într-un anumit loc trebuie să recunoască un comportament ca
fiind ilicit, pentru ca acesta să fie considerat ca fiind infracțional.
Caracteristicile criminalității din cyberspațiu sunt diferite de cele ale infracțiunilor offline. Acest lucru se
datorează în primul rând, dezvoltării tehnologiei informației și comunicațiilor 137. Rețelele informaționale permit
ca spațiul și timpul să fie separate, acest lucru însemnând că o acțiune aflată într-o zonă spațio-temporală să aibă
efect în afara acestei restricții138. Referitor la activitatea infracțională, aceasta înseamnă că infractorii din
cyberspațiu au posibilitatea de a ataca victimele lor de la distanță.
Dimensiunea temporală a criminalității din cyberspațiu de asemenea, este afectată. Noile tehnologii
permit infractorilor să comită o infracțiune în cyberspațiu într-un timp mult mai rapid decât în spațiul offline. De
exemplu, o tranzacție ilegală poate avea loc la o distanță foarte mare în câteva milisecunde sau, o persoană poate
fi hărțuită în mediul online la o distanță mare în timp real.

2. Infractorul în cyberspațiu
Codul penal din România nu a prezentat o definiție a infractorului, însă această noțiune, conform
prevederilor articolelor 46-48 din Codul penal, se referă la persoana care a săvârșit o infracțiune, în calitate de
autor, coautor, instigator sau complice. Având în vedere prevederile art.15 alin.1 din Codul penal, rezultă faptul
că infractorul reprezintă acea persoană care săvârșește cu vinovăție o faptă prevăzută și sancționată de legea
penală. Ținându-se cont de studiile criminologice efectuate până în prezent, în literatura de specialitate s-a
observat faptul că există componente de ordin biologic, social, psihologic, cultural, politic, economic care
favorizează conduita infracțională, care definește personalitatea, caracterul și conduita infractorilor. Așadar în
domeniul criminologiei, calitatea de infractor constă în cunoașterea mecanismelor și factorilor care generează
rezoluția infracțională și conduita criminală 139.

134
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea Generală, Ediţia a III-a, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2004, p.103.
135
Gavril Paraschiv, Daniel-Ștefan Paraschiv, Elena Paraschiv, Criminologie. Evoluția cercetărilor privind cauzalitatea
și prevenirea infracțiunilor, Ed. Pro Universitaria, București, 2014, p.18.
136
Matthew Williams, Virtually Criminal. Crime, deviance and regulation online, Taylor & Francis Group, Routledge,
New York, 2006, p.19.
137
Steve Woolgar, Virtual Society? – Technology, Cyberbole, Reality, Ed. Oxford University Press, Oxford, 2002, p.25 și
urm.
138
Anthony Giddens, The Consequences of Modernity, Ed. Polity Press, Cambridge, 1991, p.88.
139
Idem, p.58.

70
 Infractorii din cyberspațiu pot fi experți în domeniul noilor tehnologii, cum sunt de exemplu, hackerii,
experții în securitatea sistemelor informatice, programatorii și alți specialiști în domeniul Internetului. De
asemenea, infractorii din cyberspațiu pot acționa ca un grup organizat prin schimbul de informații fără a dezvălui
identitatea lor pe Internet, îngreunând activitățile de investigare ale organelor de punere în a aplicare a legii 140.
2.1. Clasificarea infractorilor din cyberspațiu
Cercetătorii criminologi care s-au specializat în cunoașterea și înțelegerea criminalității și victimizării în
cyberspațiu au realizat periodic studii în legătură cu categoriile de infractori în cyberspațiu. Eforturile acestora
completează modificările și noua înțelegere despre categoriile de infractori în cyberspațiu, aduse prin evoluțiile
dreptului și a tehnologiei informației și comunicațiilor.
Unii cercetători criminologi au susținut ideea că nu este tocmai adecvată încercarea de a clasifica
infractorii din cyberspațiu, deoarece criminalitatea din cyberspațiu este foarte răspândită, încât realizarea
profilului infractorilor nu este practică sau folositoare.
Este dificil de a răspunde la întrebarea care sunt categoriile de infractori în cyberspațiu, nu numai
datorită faptului că orice persoană poate realiza un abuz asupra unui sistem informatic, ci și datorită evoluției
normelor sociale și standardelor culturale referitoare la comportamentul etic. Astfel, apreciem faptul că, ceea ce
o persoană consideră imoral, necorespunzător din punct de vedere social, sau ilegal poate să nu fie considerat în
același mod de către o altă persoană.
Prin urmare, stabilirea categoriilor de infractorii în cyberspațiu depinde atât de o combinație de factori
sociali, tehnologici și legali, cât și de modul în care aceste categorii de infractori sunt definite.
O clasificare cuprinzătoare a infractorilor din cyberspațiu este următoarea: 141
1. Utilizatorii neglijenţi care violează politicile de securitate sau nu respectă practicile de
securitate, şi prin urmare, datele care se află în reţea pot fi afectate;
2. Infractorii tradiţionali care comit infracţiuni convenţionale, aceștia folosind computere sau alte
tipuri de dispozitive electronice pentru comunicaţii şi care păstrează înregistrările în sprijinul activităţilor lor
infracţionale;
3. Şarlatanii şi hoţii incluzând pe aceia care practică activităţi de „phishing”, „spoofing”, „spimming”
(mesaje comerciale nesolicitate trimise printr-un sistem de mesagerie instantanee), sau „înşală” oamenii în alte moduri
în vederea obţinerii de câştiguri financiare;
4. Hacker-ii, computer trespassers (intruşii informatici) şi password crackers (spărgătorii de
parole) cunoscuţi şi sub numele de hacker-i „white hat” sau „gray hat”, care urmând tradiţia eticii originale a
hacker-ilor, folosesc computerele pentru a explora ilegal, pentru a învăţa, şi pentru a prelua controlul asupra
sistemelor ca să facă pozne, şi care ar putea să găsească, să exploateze, sau să expună vulnerabilităţile de
securitate;
5. Creatorii şi distribuitorii de cod cu intenţii criminale (malicious code writers and distributors)
care creează, copiază, sau lansează viruşi perturbatori sau distructivi, cai troieni, viermi, sau programe
adware/spyware;
6. Piraţii de muzică, de filme, şi de software, care folosesc tehnologia informaţiei și
comunicațiilor pentru a încălca drepturile de autor prin copierea, distribuirea, descărcarea, vânzarea, sau posesia
ilegală de aplicaţii, de fişiere de date, sau de cod;
7. Hărţuitorii care utilizează tehnologiile pentru a ameninţa, a deranja, sau a obliga;
8.Hărţuitorii, pedofilii, sau alţi infractori cyber sex care folosesc metode online atunci când au nevoie să obţină
plăcere sexuală ilegală de la oameni, sau să obţină controlul asupra acestora;
9. Trişorii academici care utilizează o varietate de instrumente şi tehnici pentru a plagia sau
pentru a trişa atunci când e vorba de realizarea de lucrări sau de susţinerea de examene, sau care falsifică metode
de cercetare sau descoperiri în vederea obţinerii profitului sau a faimei;
10. Infractorii organizaţi care folosesc computere sau dispozitive electronice în cursul afacerilor
lor legale şi ilegale;
11. Spionii industriali, guvernamentali şi independenţi care folosesc instrumente şi metode de
spionaj de o complexitate variată, incluzând spyware-ul142 şi aplicaţiile keylogger143 pentru a spiona în scopuri
personale sau profesionale;

140
Nick Nykodym, Robert Taylor, Julia Vilela, Criminal profiling and insider cyber crime, Revista Digital Investigation
nr.2/2005, p.261-266.
141
Samuel C. McQuade III, Encyclopedia of cybercrime, Ed. Greenwood Publishing Group Inc., Westport, Connecticut,
2009, p.46.
142
Spyware-ul reprezintă termenul general utilizat pentru a descrie un software care încalcă securitatea personală a
utilizatorului. Prin natura sa spyware-ul este capabil de colectarea şi transferarea informaţiilor personale, cum ar fi adresele
de e-mail, numele utilizatorilor, parole, şi numere de cărţi de credit.
143
Keylogger-ul reprezintă un mic dispozitiv hardware sau un program, care înregistrează fiecare tastă pe care o apasă un
utilizator şi trimite informaţiile către persoana, care a instalat dispozitivul sau programul.

71
 12. Teroriştii pe Internet care caută să îşi promoveze scopurile sociale, religioase, sau politice prin
inducerea fricii pe scară largă, sau prin deteriorarea fie a infrastructurii critice, fie a infrastructurii informaţionale
critice.
2.2. Motivația infractorilor din cyberspațiu
Înțelegerea motivației infractorilor din cyberspațiu este utilă în cadrul desfășurării unei investigări pentru
stabilirea profilului infractorului din cyberspațiu în scopul identificării corecte a suspectului.
Cele mai des întâlnite motive pentru săvârșirea infracțiunilor din cyberspațiu sunt următoarele:144
 Amuzamentul
Hackerii tinerii reprezintă acei infractori din cyberspațiu care au această motivație infracțională. Din
categoria hackerilor tineri fac parte următorii infractori: pionierii care sunt fascinați de noile tehnologii și învață
cum funcționează sistemele informatice; derbedeii reprezintă niște hackeri jucăuși care nu intenționează să facă
rău nici unei persoane, putând oricând accesa neautorizat un site web și lăsa un mesaj inofensiv; exploratorii
care sunt caracterizați de curiozitatea de a pătrunde neautorizat în sistemele informatice și în rețelele informatice
doar în scopul de a cunonoaște ce se află în acestea; jucătorii care accesează neautorizat sistemele informatice în
tocmai ca pe un joc prin testarea măsurilor de securitate, fiind motivați de dorința de a le accesa.
Subliniem faptul că oricare dintre cele patru categorii de hackeri tineri poate deveni dependentă din punct
de vedere psihologic de activitatea pe care o desfășoară. Astfel, la un moment dat această activitate desfășurată
de cele patru categorii de hackeri tineri se va transforma dintr-o activitate de amuzament într-una obișnuită.
Caracteristica definitorie pentru hackerii care au ca motivație infracțională amuzamentul este sentimentul de
bucurie. Observăm faptul că spre deosebire de alți infractori cibernetici care utilizează sistemele informatice și
rețeaua Internet ca mijloace pentru un scop, pentru hackerii care au ca motivație infracțională amuzamentul,
hackingul reprezintă un scop în sine. De asemenea, aceștia consideră ssistemul informatic ca fiind o jucărie, iar
întreaga rețea Internet ca fiind locul lor de joacă.
Hackerii care au ca motivație infracțională amuzamentul nu realizează vreun câștig financiar în urma
desfășurării activității lor. De fapt, această activitate trebuie privită ca pe un hobby costisitor pentru acest tip de
criminali care își modernizează în permanență propriile sisteme informatice în scopul obținerii unor acțiuni
performante.
 Profiturile financiare
Majoritatea infracțiunilor săvârșite în cyberspațiu au ca motivație infracțională obținerea de câștiguri
financiare.
 Motivele emoționale
Multe dintre infracțiunile cibernetice sunt săvârșite și datorită unor motive emoționale cum sunt:
supărarea, furia, sau chiar răzbunarea pentru greșelile reale sau imaginare.
Furia îi poate determina pe oameni să săvârșească anumite fapte, pe care în mod normal nu le ar săvârși.
O persoană foarte supărată este temporar cel puțin o persoană tulburată emoțional.
Infractorii cibernetici care acționează din furie ar putea fi de exemplu, soți disprețuiți, angajați concediați,
parteneri de afaceri care se simt că au fost înșelați sau furați, etc. Răzbunarea diferă de furie prin aceea că este de
obicei mai bine planificată și nu este un răspuns imediat. Aceste caracteristici ale răzbunării o determină să fie un
act mai puțin emoțional, și prin urmare mai periculos, deoarece infractorii cibernetici motivați de răzbunare
beneficiază de un timp mai mare pentru a-și întocmi planul, să-și acopere urmele lor și să-și reducă posibilitatea
de a fi prinși. Infractorii cibernetici motivați de furie pot fi orice persoană care în mod obișnuit nu este angajată
într-o activitate infracțională.
Furia și răzbunarea nu reprezintă singurele motivații infracționale care implică emoții. Infractorii din
cyberspațiu comit infracțiuni și ca urmare a altor motivații infracționale de ordin emoțional sau psihologic. De
exemplu, unii hackeri ar putea accesa neautorizat unele sisteme informatice în scopul dovedirii unui grup de
hackeri că pot efectua acest lucru, obținând în final un sentiment de apartenență la acel grup. De fapt, uneori
hackerii săvârșesc acte în grupuri, pe care de altfel nu le-ar săvârși în mod individual.
Totodată infractorii din cyberspațiu săvârșesc infracțiuni în scopul obținerii de atenție. Un alt motiv
emoțional al infractorilor cibernetici îl reprezintă loialitatea față de prieteni și dorința de a-l ajuta.
 Motivele politice
Infractorii cibernetici care săvârșesc infracțiuni din motive politice cuprind membrii ai grupurilor
extremiste care utilizează Internetul pentru a răspândi propaganda, a ataca diferite site-uri web și rețele ale
dușmanilor politici, a fura bani în scopul finanțării activităților lor sau pentru a-și coordona și planifica
activitățile lor.
Infractorii din cyberspațiu care săvârșesc infracțiuni din motive politice cuprind o gamă largă de
criminali, pornind de la hackerii care doar doresc să facă o declarație politică, până la grupurile teroriste
organizate, cum sunt de exemplu, Hezbollah, Hamas și Al-Qaida.

144
Debra Littlejohn Shinder, Ed Tittel, Scene of the Cybercrime. Computer Forensics Handbook, Ed. Syngress Publishing
Inc., Rockland, Massachusetts, 2002, p.113-119.

72
 Cyberterrorism-ul se referă la utilizarea Internetului și a funcțiilor sistemelor informatice în scopul
perturbării sau închiderii infrastructurii critice și a serviciilor guvernamentale ale unei țări.
 Impulsurile sexuale
În literatura de specialitate există dezbateri de mult timp printre psihologi și psihiatri referitoare la cauzele
care determină apariția comportamentului sexual deviant, ce reprezintă un comportament sexual care este în
afara legii sau încalcă normele sociale. Nu orice comportament deviant sexual este ilegal sau considerat
dăunător. În situația când stimularea sexuală este asociată cu violența sau cu ținte nepotrivite, cum sunt de
exemplu, copiii, atunci se creează condiții favorabile de săvârșire a unor activități infracționale care pot avea
urmări grave.
 Afecțiunile psihice grave
Unele persoane sunt motivate să se angajeze într-un comportament ilegal și antisocial pentru ascunderea
unor afecțiuni psihice, ce se manifestă prin următoarele simptome: lipsa de control a impulsurilor, lipsa de
inhibare, halucinații, paranoia, hiperactivitate, incapacitatea de a se concentra, existența unor deficiențe în
comunicare. Astfel, subliniem faptul că este mult mai ușor pentru acești infractori să-și ascundă boala psihică de
care suferă în mediul online, unde nu trebuie să vină în contact fizic cu alte persoane, decât în spațiul real.
Prin urmare, considerăm faptul că infracționalitatea săvârșită în cyberspațiu ce este motivată de afecțiuni
psihice grave este dificil de investigat, tocmai pentru că motivațiile criminalului nu sunt logice sau raționale.

2.3. Personalitatea infractorului în cyberspațiu

Personalitatea reprezintă un element stabil al conduitei unei persoane, ceea ce o caracterizează și o
diferențiază de o altă persoană145.
Cunoașterea personalității infractorului este importantă pentru identificarea măsurilor de prevenire și
combatere a fenomenului criminalității.
Studiul personalității criminalului în cyberspațiu implică o abordare a tututor factorilor sociali care
determină și influențează comportamentul infracțional în spațiul virtual, precum și a caracteristicilor psihice ale
infractorului din cyberspațiu.
Criminologia analizează modul cum influențează săvârșirea infracțiunilor cele trei elemente ale
personalității: temperamentul, aptitudinile și caracterul.
Temperamentul este latura dinamico-energetică a personalității și reprezintă ansamblul trăsăturilor
fiziologice și nervoase ale unei persoane, care determină diferențieri psihice și de comportament între indivizi.
Aptitudinile reprezintă dispoziții naturale și dobândite de a efectua anumite sarcini.
Caracterul se referă la trăsăturile, particularitățile și valorile în funcție de care o persoană se ghidează în
acțiunile privind relațiile pe care le are în societate146.
Fiecare infracțiune săvârșită în cyberspațiu are o anumită particularitate pe care trebuie să o avem în
vedere, iar posibilitatea de săvârșire a unei infracțiuni este determinată de o serie de trăsături de personalitate, ce
sunt influențate de factori, cum sunt de exemplu, vârsta și sexul criminalului din cyberspațiu, anumite dizabilități
psihice, etc.
Principalele componente ale structurii personalității criminalului din cyberspațiu sunt următoarele: 147
 Factorii biologici și ereditari;
 Cel mai apropiat mediu social: familia și statutul socio-economic al membrilor acesteia; particularități
privind educația copiilor; școala, atitudinea față de procesul de învățare, relațiile cu profesorii și colegii de clasă;
prietenii și statutul lor social, valorile și statutul copilului într-un grup de prieteni;
 Caracteristicile personale și psihologice: caracteristicile caracterului și temperamentului; sfera valorii
motivaționale; nivelul de pretenții, stima față de propria persoană și eventualele conflicte în acest domeniu,
relația referitoare la profesia aleasă, înțelegerea motivației privind alegerea profesiei, locul profesiei alese în
sistemul de valori al societății, planurile de viitor;
 Nivelul de conștientizare a reglementării juridice privind desfășurarea activităților în mediul
online.
Factorii referitori la relațiile de familie care afectează formarea personalității copilului, ce au favorizat
apariția comportamentului criminal în cyberspațiu sunt următorii: creșterea minorilor în cadrul familiilor
monoparentale; existența unei educații familiale având o moralitate scăzută; lipsa unor relații normale între
părinți și copii.

145
Norbert Sillamy, Larousse. Dicționar de psihologie, Ediție tradusă de dr. Leonard Gavriliu, Ed. Universul Enciclopedic,
București, 1998, p.231.
146
Gavril Paraschiv, Daniel-Ștefan Paraschiv, Elena Paraschiv, op.cit., p.68.
147
Solomia Fedushko, Natalia Bardyn, Algorithm of the cyber criminals identification, Global Journal of Engineering,
Design & Technology, Global Institute for Research & Education, Volume 2, No.4, July-August 2013, p.57, disponibil pe
site-ul: http://www.gifre.org/gjedt/gjedtbackissues.aspx, consultat la 29.07.2015.

73
 Un exemplu de personalitate a infractorului în cyberspațiu îl constituie personalitatea hacker-ului, care
este infractorul ce săvârșește infracțiunea de acces neautorizat la un sistem informatic sau la o rețea informatică.
Există mai multe caracteristici principale privind personalitatea infractorului în cyberspațiu care sunt
comune pentru toate categoriile de hackeri148. În primul rând prin natura preocupărilor lor, hackerii tind să fie
orientați spre detaliu în scopul adunării de informații referitoare la o țintă.
O a doua caracteristică a personalității hackerilor este persistența în acțiunile lor, aceștia petrecând o
perioadă mare de timp în scopul de a accesa neautorizat un sistem țintă. Obținerea informațiilor hackerilor despre
țintă, cum ar fi a datelor pe care ținta le deține, a vulnerabilităților țintei și ce alte sisteme sunt conectate la țintă
necesită un timp îndelungat.
A treia caracteristică a personalității hackerilor este respectul de sine. În literatura de specialitate s-a
subliniat faptul că nivelul respectului de sine depinde de nivelul de calificare. Hackerii cu respect de sine scăzut
au fost percepuți ca având motivații negative, cum sunt de exemplu, profitul, răzbunarea, dorința de a provoca
daune. De asemenea, hackerii cu respect de sine scăzut au o calificare redusă în domeniul informaticii.
A patra caracteristică a personalității hackerilor se referă la creativitate. În general hackerii găsesc tot
timpul soluții pentru a accesa neautorizat sisteme și rețelele informatice.
A cincea caracteristică a personalității hackerilor se referă la faptul că aceștia sunt persoane care au
tendința să fie singuratice, putând afișa și o puternică nevoie de apartenență la grupuri sociale. Această
apartenență la grupurile sociale este de natură virtuală. De asemenea, hackerii participă la propriile congrese și
au propriile publicații.
Studiile au arătat faptul că hackerii nu sunt orientați spre o anumită carieră, dar aceștia au aptitudini
pentru a utiliza sistemele informatice și alte echipamente electronice.
Unii hackeri provin din familii monoparentale, fiind uneori abuzați fizic și psihic.Totodată studiile au
arătat faptul că, utilizarea sistemele informatice a devenit pentru hackeri o metodă de obținere a controlului
pentru o anumită parte din viața lor.
În lumea virtuală, hackerii doresc să se prezinte ca fiind persoane cu putere și prestigiu, utilizând
pseudonime luate din lumea științifico-fantastică și lumea fanteziei. Unii hackerii sunt nefericiți, iar utilizarea
computerul reprezintă un mijloc de escapism149.
Hackerii au tendința de a se lăuda cu faptele lor, acest lucru datorându-se dorinței de a fi admirați de alți
hackeri. Unii hackeri pot produce atacuri asupra sistemelor informatice din cauza unor frustrări simțind nevoia
de lansa atacuri informatice.
În general, hackerii sunt motivați pentru săvârșirea infracțiunilor atât de provocări, de entuziasmul pentru
a reuși și de dorința de a învăța pentru o satisfacție pur intelectuală, cât și de răzbunare, sabotaj și fraudă.

3. Victima în cyberspațiu
Pentru fiecare formă de criminalitate există cel puțin o victimă a acesteia. Victima sau persoana vătămată,
conform prevederilor art.79 din Codul de procedură penală din România reprezintă persoana care a suferit o
vătămare fizică, materială sau morală. Conform științelor dreptului penal și al criminologiei, victima reprezintă
orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecințele fizice materiale sau morale ale unei acțiuni sau
inacțiuni criminale150.
Victimele infracțiunilor din cyberspațiu sunt de obicei organizațiile ale căror sisteme sunt accesate
neautorizat, cât și clienții acestor organizații.
Victimologia reprezintă „știința care analizează comportamentul și personalitatea victimei, raportată la
conceperea, realizarea și consecințele directe ale actului agresional asupra victimei” 151.
Victimizarea reprezintă procesul prin care un act cauzează prejudicii sau pierderi pentru una sau mai
multe persoane152. Victimizarea în cyberspațiu se referă la procesul prin care unele persoane sau organizații sunt
afectate de crimele săvârșite în cyberspațiu. În literatura 153 de specialitate sunt prezentate trei tipuri de
victimizăre: primară, secundară și terțiară, ce depind de cine suferă prejudiciul sau pierderea.
În cadrul victimizării primare, victima reprezintă ținta directă a infracțiunii. De exemplu, în această
situație victime primare pot fi persoanele ale căror calculatoare au fost infectate cu viruși sau organizațiile ale
căror server-e au fost accesate neautorizat.

148
Laura J. Kleen, Thesis. Malicious Hackers: A framework for analysis and case study, Department of The Air Force. Air
University. Air Force Institute of Technology, Wright-Patterson Air Force Base, Ohio, Capitolul 3 Malicious Hacker
Framework, p.11-13.
149
Marcus K. Rogers, A Social Learning Theory and Moral Disengagement Analysis of Criminal Computer Behavior: An
Explanatory Study, Department of Psychology, University of Manitoba, Winnipeg, Manitoba, August 2001, p.58, disponibil
pe site-ul: https://www.cerias.purdue.edu/assets/pdf/bibtex_archive/rogers_01.pdf, consultat la 31.07.2015.
150
Gavril Paraschiv, Daniel-Ștefan Paraschiv, Elena Paraschiv, op.cit., p.78.
151
Iancu Tănăsescu, Bujor Florescu, Victima și agresorul, Ed. INS, București, 1994, p.192.
152
Samuel C. McQuade III, op. cit., p.187.
153
Ibidem.

74
 Victimizarea secundară se produce atunci când victima este ținta indirectă a infracțiunii. În acest caz,
victima secundară este afectată ca urmare a unei asocieri cu o victima primară care a suferit direct un prejudiciu,
de exemplu, în calitate de membru de familie, prieten sau asociat, dar în schimb, aceasta nu a încercat în mod
direct prejudiciul. De exemplu, în acest caz, victimă secundară poate fi un angajator al unei victime primare a
unei infracțiuni de furt de identitate, care suferă un prejudiciu ca urmare a scăderii performanțelor victimei
primare la locul de muncă din cauza stresului și a lipsei de la locul de muncă provocate de infracțiunea de furt de
identitate.
Victimizarea terțiară se referă la societățile comerciale care se confruntă cu efectele indirecte ale
criminalității. De exemplu, în această situație, victime terțiare pot fi consumatorii de bunuri și servicii care sunt
obligați să plătească un preț mare pentru acestea din cauza furtului din magazine a C.D.-urilor cu muzică și a
pirateriei online. Totodată, ratele și impozitele mai mari și teama de crimă pot produce victimizare terțiară.
Există patru categorii de prejudicii pe care victimele le pot încerca: prejudiciul fizic, prejudiciul material,
prejudiciul moral și prejudiciul social.
Prejudiciul fizic include decesul și vătămările corporale cauzate prin împușcare, înjunghiere, etc.
Prejudiciul moral se referă la pierderea sănătății mintale sau la afectarea psihologică ca urmare a
infracțiunii săvârșite, generând anxietate, depresie, tulburări de stres posttraumatic, furie și teama de o viitoare
victimizare.
Prejudiciul material se referă la furtul de bani sau a altor forme de active financiare ce reprezintă
obiective generale în criminalitatea în cyberspațiu, precum și la afectarea proprietății, cum ar fi de exemplu,
producerea unor daune asupra componentei hardware și software a computerului. De asemenea, prejudiciul
financiar implică și efectuarea unor cheltuieli directe (de exmplu, pentru a plăti anumite facturi sau pentru a
repara diferite pagube produse), cât și efectuarea unor cheltuieli indirecte ca urmare a achiziționării unor articole
destinate prevenirii criminalității în cyberspațiu. Alte cheltuieli indirecte includ diferite taxe din domeniul
juridic, creșterea ratelor de asigurare și pierderea salariilor din cauza timpului de lucru neefectuat.
Prejudiciul social poate să apară ca urmare a criminalității în cyberspațiu, în situația când o societate
trebuie să iasă din afaceri după ce a pierdut toate informațiile despre clienți și conturi financiare în timpul
efectuării unui acces neautorizat la un sistem informatic.
Victimele primare pot suferi un prejudiciu fizic, moral, material și social. Victimele secundare pot suferi
un prejudiciu moral, material și social. Victimele terțiare pot suferi un prejudiciu material.
În comparație cu formele tradiționale de criminalitate, victimizarea în cyberspațiu este diferită.
În primul rând există o preocupare referitoare la gravitatea crimei. Infracțiunile tradiționale contra
persoanei, mai ales infracțiunile violente pot cauza un prejudiciu fizic victimei. Prin urmare, considerăm faptul
că, criminalitatea în cyberspațiu poate cauza un prejudiciu fizic indirect, ca urmare a lipsei contactului fizic
dintre victimă și infractor.
Întrucât o vătămare fizică reprezintă un semn foarte clar că s-a săvârșit o infracțiune contra integrității
corporale sau sănătății persoanei în spațiul real, victimizarea în cyberspațiu nu poate fi evidențiată la fel de ușor.
Totuși, acest punct de vedere nu ia în considerare alte prejudicii, cum ar fi de exemplu, cele morale și materiale,
pe care o victimă din cyberspațiu le poate suferi, chiar dacă acestea ar putea fi la fel de distrugătoare.
În al doilea rând, atacurile săvârșite prin intermediul sistemelor informatice determină pierderi de
informații pentru victimele din cyberspațiu, sub forma furtului, manipulării, distrugerii sau refuzului de acces la
datele stocate în sistemele informatice.
În spațiul real, prejudiciile financiare se referă la bani, activele financiare sau la alte bunuri tangibile. În
schimb, în cyberspațiu banii pot exista în format digital sub forma unor date aflate în bănci, carduri bancare și
conturi, aceste informații fiind stocate în sistemele informatice, astfel prezentând un mare interes pentru
infractorii din cyberspațiu. În mod similar sunt interesante pentru infractorii din cyberspațiu și alte date
informatice ce sunt stocate pe dispozitive de stocare media (de exemplu, agende computerizate –PDAs-Personal
digital assistants-, C.D.-uri, unități flash) cu condiția ca infractorii din cyberspațiu să poată accesa aceste
dispozitive. Imediat ce infractorii din cyberspațiu au intrat în posessia acestor date informatice, aceștia le pot
utiliza și pentru a comite alte infracțiuni în cyberspațiu.
O clasificare a victimelor în cyberspațiu este următoarea:154

1. Persoanele care utilizează rețeaua Internet de puțin timp

Aceste persoane, adesea nu dețin informații despre cele mai cunoscute metode de securitate cibernetică și
despre vulnerabilitățile acestora. Persoanele care utilizează rețeaua Internet de puțin timp nu conștientizează
faptul că sistemele lor informatice pot să fie afectate de viruși prin simpla deschidere a unui attachment de e-
mail sau prin accesarea unui site web care conține programe malițioase. De asemenea, persoanele care utilizează

154
Debra Littlejohn Shinder, Ed Tittel, op.cit., p.131-134.

75
rețeaua Internet de puțin timp demonstrează lipsa lor de experiență în mediul online prin comunicarea cu
ușurință cu diferite persoane necunoscute de ele.

2. Persoanele naive care utilizează rețeaua Internet

Persoanele foarte tinere și cele vârstnice reprezintă țintele preferate ale infractorilor din cyberspațiu.
Persoanele tinere au o concepție deformată asupra lumii, având în vedere mediul protejat în care s-au dezvoltat.
În spațiul virtual tinerii nu conștientizează faptul că există persoane care pot să le producă un prejudiciu,
transformându-le în victime. Mai mult, copiii care prin natura lor sunt curioși și dornici de plăceri, pot deveni
ținte foarte ușor în mediul online în momentul când infractorul se folosește de calitățile lor. Una dintre cele mai
des săvârșite infracțiuni în mediul virtual asupra copiilor este ademenirea minorilor în scopuri sexuale prin
intermediul Internetului.
Persoanele vârstnice nu sunt familiarizate cu utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, această
situație creeând posibilitatea ca aceștia să devină victime sigure ale infractorilor în cyberspațiu. De cele mai
multe ori când persoanele în vârstă cad victime ale comportamentului criminal din cyberspațiu, aceștia ar putea
ezita să raporteze infracțiunea comisă în mediul online organelor de punere în aplicare a legii, datorită
sentimentului de rușine pe care aceștia îl încearcă, în urma victimizării lor în cyberspațiu.

3. Persoanele defavorizate sau cu dizabilități

Persoanele cu dizabilități fizice și psihice pot să devină ținte ale infractorilor din cyberspațiu, iar în scopul
de identifica potențialele victime, infractorii din cyberspațiu caută aceste persoane în bazele de date online și se
alătură grupurilor de discuții ce sunt creeate pentru a susținerea acestor persoane cu dizabilități. Grupurile de
discuții reprezintă un mijloc de interacțiune socială și o sursă de prietenie pentru persoanele cu dizabilități.
Suntem de părere că organele de punere în aplicare a legii trebuie să dezvolte în parteneriat cu firmele de IT
diferite programe pentru a sprijini aceste persoane defavorizate sau cu dizabilități să conștientizeze pericolele
criminalității din cyberspațiu și să învețe să utilizeze avantajele tehnologiei informației și comunicațiilor pentru
a-și îmbunătăți propriile vieți.

4. Persoanele disperate, singure sau cu alte nevoi emoționale

Persoanele disperate reprezintă victime sigure pentru infractorii din cyberspațiu. Astfel aceste persoane ar
putea căuta dragostea în mediul online în zone greșite, cum ar fi de exemplu diferite site-uri web matrimoniale
nesigure, ar putea solicita cu disperare ajutorul prin intermediul grupurilor religioase de pe Internet, ori ar putea
avea nevoie mare de bani sau de alte nevoi urgente emoționale sau fizice.

5. Pseudo-victimele

Există persoane care din diferite motive încunoștiințează organele de punere în aplicare a legii săvârșirea
unor infracțiuni, dar aceste infracțiuni nu s-au săvârșit, sau aceste persoane declară faptul că au fost victimele
unei infracțiuni, dar de fapt acestea nu au fost, putând fi chiar autorii acestor fapte ilegale.
Motivațiile acestor pseudo-victime sunt următoarele: persoane care se răzbună sau care își manifestă
supărarea lor față de o altă persoană acuzând-o în mod nedrept de săvârșirea unei infracțiuni; persoane care
doresc să fie în centrul atenției, pretinzând faptul că sunt victime ale infracțiunii, ceea ce le determină să se simtă
persoane importante; persoane care pretind că sunt victimele infracțiunii pentru a ascunde faptul că ele au
săvârșit infracțiunea; persoane care pretind a fi victime în scopul de a pretinde diferite sume de bani de la
fondurile de sprijinire a victimelor, organizațiile caritabile sau de la societățile de asigurare; persoane care cred
cu sinceritate faptul că o infracțiune a fost săvârșită împotriva lor, când de fapt aceste persoane au fost victimele
unui comportament imoral sau lipsit de etică, și nu unui comportament ilegal.
Deși majoritatea încunoștiințărilor victimelor despre săvârșirea unor infracțiuni în spațiul virtual sunt
autentice, subliniez faptul că investigatorii trebuie să fie conștienți în permanență de posibilitatea existenței
pseudo-victimizării în cyberspațiu.

6. Persoanele care au pur și simplu ghinionul să fie la locul și momentul nepotrivit

Nu toate victimele infracțiunilor săvârșite în cyberspațiu sunt selectate ca ținte pentru că acestea prezintă
unele vulnerabilități. Astfel, unii infractori își aleg victimele la întâmplare, utilizând principiul ”primul venit,
primul servit”.

Bibliografie

76
1. Michael Cross, Scene of the cybercrime, Ediția a II-a, Ed. Syngress Publishing Inc., Rockland,
Massachusetts, 2008/
2. Anthony Giddens, The Consequences of Modernity, Ed. Polity Press, Cambridge, 1991.
3. Giurcan Gigi, Rezumat Teză de Doctorat, Terorismul cibernetic, Universitatea București, Facultatea de
Sociologie și Asistență Socială, 2010.
4. Solomia Fedushko, Natalia Bardyn, Algorithm of the cyber criminals identification, Global Journal of
Engineering, Design & Technology, Global Institute for Research & Education, Volume 2, No.4, July-
August 2013.
5. Laura J. Kleen, Thesis. Malicious Hackers: A framework for analysis and case study, Department of The
Air Force. Air University. Air Force Institute of Technology, Wright-Patterson Air Force Base, Ohio,
Capitolul 3 Malicious Hacker Framework.
6. Samuel C. McQuade III, Encyclopedia of cybercrime, Ed. Greenwood Publishing Group Inc., Westport,
Connecticut, 2009.
7. Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea Generală, Ediţia a III-a, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2004.
8. Nick Nykodym, Robert Taylor, Julia Vilela, Criminal profiling and insider cyber crime, Revista
Digital Investigation nr.2/2005.
9. Gavril Paraschiv, Daniel-Ștefan Paraschiv, Elena Paraschiv, Criminologie. Evoluția cercetărilor
privind cauzalitatea și prevenirea infracțiunilor, Ed. Pro Universitaria, București, 2014.
10. Marcus K. Rogers, A Social Learning Theory and Moral Disengagement Analysis of Criminal Computer
Behavior: An Explanatory Study, Department of Psychology, University of Manitoba, Winnipeg,
Manitoba, August 2001.
11. Debra Littlejohn Shinder, Ed Tittel, Scene of the Cybercrime. Computer Forensics Handbook, Ed.
Syngress Publishing Inc., Rockland, Massachusetts, 2002.
12. Norbert Sillamy, Larousse. Dicționar de psihologie, Ediție tradusă de dr. Leonard Gavriliu, Ed.
Universul Enciclopedic, București, 1998.
13. Iancu Tănăsescu, Bujor Florescu, Victima și agresorul, Ed. INS, București, 1994.
14. Matthew Williams, Virtually Criminal. Crime, deviance and regulation online, Taylor & Francis Group,
Routledge, New York, 2006.
15. Steve Woolgar, Virtual Society? – Technology, Cyberbole, Reality, Ed. Oxford University Press, Oxford,
2002.

77
 VIITORUL CRIMINOLOGIEI DIN ROMÂNIA
Conf. univ. dr. Florian Gheorghe
Universitatea Hyperion - Bucureşti

1.Nivelul la care a ajuns criminalitatea în România precum i fenomenele conexe care o întreţin i
amplifică (inegalităţile sociale, educaţia parentală inadacvată, corupţia elitelor, crima organizată, consumul de
droguri, şomajul,discriminările, promovarea violenţei prin mass-media), par a fi suficiente pentru a readuce
criminologia pe locul său firesc între disciplinele care abordează teoretic i aplicativordinea i controlul social,
cauzele criminalităţii şi modalităţile eficiente de prevenire, adevărate fundamente ale păcii sociale.

2. Proclamând că trăim într-o lume periculoasă în care marea criminalitate are un loc distinct, personalităţi i mari
instituţii internationale, cercetători i universitari reuniţi în conferinţe profesionale i tiinţifice, insistă asupra
necesităţii studierii atente a surselor i evoluţiilor fenomenelor sociale negative, pentru a fi depistate în timp util,
a li se da semnificaţii i răspunsuri potrivite. Amintesc în acest sens, rezonanţa europeană a Raportului
Comitetului Peyrefitte, “Răspuns violenţei” (Paris, 1977), precum i scrisoarea trimisă secretarului general al
ONU de către preedintele Grupului de înalte personalităţi privindameninţările, sfidările i schimbarea, intitulată O
lume mai sigură: o problemă a tuturor (raport ONU, 1 decembrie 2004). Dar, afirma un expert francez în
domeniul criminalităţii, “Diagnosticul nu este suficient. În faţa acestor pericole, confuzia spaţiilor normative
(naţionale, europene i mondiale) contribuie la incertitudinea răspunsurilor, fapt care favorizează în acelai timp
derivele i rezistenţele, problemele dar i soluţiile lor” (Delmas-Marty, 2010, p.9). În marile forumuri consacrate
analizei criminalităţii, se consideră că explicaţiile globalizante nu favorizează reflecţia de calitate asupra
dimensiunilor fenomenului infracţional i nici nu aduc soluţii cu adevărat eficiente dar, în schimb, adâncesc
ruptura dintre retorica factorilor de decizie i faptele vieţii reale în materia apărării siguranţei oamenilor i a
bunurilor lor. “Starea de permanentă campanie electorală în care funcţionează viaţa politică, dă ocazia unei
supraevaluări a acestor teme (Mucchielli, 2002) dar i la o amânare cronică a studierii lor tiinţifice i a soluţionării
lor urgente.
În cele mai multe cazuri, guvernele propun soluţii de stopare a criminalităţii accentuând însă implicarea
personală a cetăţenilor: creterea respunsabilităţii pentru propria securitate, asigurarea contra furturilor, achiziţia
de echipamente de protecţie, cooperarea cu vecinii, supravegherea cartierelor, atenţionarea victimelor potenţiale,
teama de excluziune (cazierul judiciar poate deveni un obstacol pentru ocuparea unui loc de muncă), achiziţia de
locuinţe în zone protejate (Rose, 2000). Ca urmare, probleme precum ordinea socială, condiţiile respectării
legilor, supravegherea dinamicii riscurilor criminogene în timp şi spaţiu, diagnoza stării criminalităţii în anumite
comunităţi, solidarizarea publicului la acţiunile de prevenire, prognoze privind evoluţia i dimensiunile viitoare
ale criminalităţii, propunerea de modalităţi de abordare eficace a cauzelor sale i de prevenire a diverselor tipuri
de infracţiuni, analiza carierelor infracţionale, cauzele violenţei individuale i a celei colective, percepţia
bunăstării individuale i colective, evaluarea calităţii parteneriatelor în domeniul analizei, prevenirii şi controlului
criminalităţiitrebuie analizate într-un cadru larg de către experţi în domeniu. Nu pot fi amânate la infinit
dezbateri comune ale instituţiilor de control social cu mediul universitar i cu organizaţiile societăţii civile privind
criminalitatea, atitudinile publicului faţă de acest fenomen, tipurile de sancţiuni potrivite momentului social
traversat.

78
3. Costurile implicate de criminalitate în România sunt enorme: pierderi de vieţi omeneşti, îngrijiri costisitoare
acordate victimelor, corupţie, furturi, fraude economice, fiscale şi vamale, comerţul clandestin şi profiturile lumii
interlope, cheltuielile firmelor pentru protecţie, cheltuielile cu funcţionarea poliţiei, jandarmeriei, parchetelor,
tribunalelor şi penitenciarelor. La acestea se mai adaugă aspecte greu de cuantificat, dar producătoare de pierderi
şi mari suferinţe: vieţile distruse ale rudelor victimelor, reacţiile de răzbunare, neîncrederea ce survine în relaţiile
sociale, frica de o nouă agresiune, pierderile turistice şi culturale, imaginea defavorabilă a ţării în ochii străinilor
(Robert, Godefroy, 1978, p.76-114).
Tocmai din cauza costurilor exorbitante, sunt necesare investigaţii criminologice privind factorii care determină
fiecare tip de infracţiuni: ei pot avea o influenţă la nivelul unei comunităţi sau pot acţiona doar la nivelul
individului, unii pot acţiona situaţional (ocazional) în timp ce alţii pot pregăti un climat social favorabil
delincvenţei pentru o perioadă lungă de timp. Astfel, decăderea habitatului, dezinteresul tinerilor pentru
învăţătură şi educaţie, înmulţirea modelelor şi a bandelor infracţionale, cultivarea în rândul tinerilor a plăcerilor
riscante i costisitoare, facilitatea procurării drogurilor, uşurinţa plasării profiturilor obţinute din infracţiuni,
evitarea arestării i a pedepselor penale sau lejeritatea criteriilor de liberare condiţionată din închisori,
discreditarea elitei conducătoare, indiferenţa cetăţenilor faţă de creşterea fenomenului infracţional, pot constitui
factori care afectează durabil o comunitate, întreţin o stare de patologie morală care va facilita o infracţionalitate
ridicată. În ce priveşte cauzele care ţin de individ şi de ambianţa în care trăieşte, ele pot fi nenumărate: umilinţe
nemeritate, disperarea, gelozia, ura, şantajul, nevoia de răzbunare, invidia, dependenţele, plăcerea de a trăi în lux
şi multe altele. i într-un caz i în altul, a cunoate ponderea cauzelor i a motivelor infracţionale, este deosebit de
utilă practicienilor dar se poate realiza doar cu o metodologie bine aleasă.

4. Viitorul criminologiei în România, implică o serie de deciziicare privesc învăţământul universitar, instituţiile
politice i cele de control social.
4.1. Profesionalizarea criminologiei. Toate cele arătate până acum sunt condiţionate de o bună statuare a
criminologiei în universităţile româneti, la nivel de licenţă, master i doctorat.Acest lucru implică profesori
competenţi, cercetare universitară, practică în domeniu, bibliotecă de specialitate, reuniuni tiinţifice, cooperare
internaţională.Formarea în domeniul criminologiei include studiul multor discipline (criminologie, istoria
gândirii criminologice, sociologia devianţei, psihologie judiciară, victimologie, prevenirea criminalităţii, drept
penal, drept execuţional penal, politici sociale, politici penale, statistică, metodologia cercetării calitative i
altele). Noile generaţii de absolvenţi de drept, sociologie, psihologie, psihiatrie, asistenţă socială trebuie să
aprofundeze teoriile moderne privind abordarea criminalităţii, exigenţele activităţii de cercetare, munca în
echipă. Marele avantaj al existenţei criminologiei în lumea universitară, este autonomia universitară,
independenţa de influenţele politice, promovarea cunotinţelor fundamentale i a gândirii critice în domeniu.
Absolvenţii programelor de masterat în domeniul criminologiei, sunt necesari în ministerele cu atribuţii
în controlul criminalităţii, în primării, în secţiile de poliţie, în penitenciare, în inspectoratele colare, în
organizaţii non-guvernamentale.
Studierea criminologiei în învătământul universitar, studiile i cercetările realizate de un Institut Naţional de
Criminologie, vor putea detecta precoce pericolele i ameninţările reale pentru a evalua noile ameninţări
infracţionale, stabilind, de la o etapă la alta, liniile intelectuale i politice care să ghideze priorităţile instituţiilor
de control social (Mucchielli, 2010,p. 206). În acest mod, intervenţiile concrete vor fi orientate de studii i
cercetări de teren, având o metodologie corect aleasă. Profesionitii din domeniul controlului criminalităţii -
magistraţi, poliţişti, jandarmi, personal penitenciar, consilieri de probaţiune- vor găsi în abordările criminologice
i în concluziile studiilor i cercetărilor întreprinse, cunotinţele comune care vor condiţiona calitatea colaborării
lor.

4.2.Reînfiinţarea Institutului Naţional de Criminologie.Abordarea tiinţifică a complexităţii fenomenului

infracţional contemporan impune existenţa unui Institut Naţional de Criminologie :pe lângă sutele de miliarde de
lei aduse pagube cetăţenilor şi economiei naţionale prin extinderea fenomenului infracţional, costurile
funcţionării institutului sunt insignifiante.Succesul activităţii acestui institut va fi determinat însă de climatul
politic şi guvernamental favorabil cunoaşterii ştiinţifice a problemelor sociale, de armonizarea colectării datelor
pentru a configura dimensiunile şi tendinţele criminalităţii actuale i viitoare, de orientarea practică a programelor
de prevenire, de colaborarea cu instituţiile statului care au atribuţii în domeniul prevenirii şi controlului
criminalităţii precum şi cu alte institute de criminologie. Cercetarea tiinţifică, finalitate fundamentală a
Institutului, va avea în vedere teme de interes actual pentru practicieni: evaluarea riscului de recidivă, studiul
carierelor infracţionale la delincvenţii români, eficacitatea programelor penitenciare, individualizarea metodelor
de tratament a deţinuţilor, caracteristicile criminalităţii în timpul calamităţilor, percepţie socială a victimelor,
consecinţele activităţii de probaţiune asupra recidivei, studii comparative cu alte ţări etc.
Prin înfiinţarea Institutului Naţional de Criminologie, va lua sfâritabsenţa sau prezenţa simbolică a
reprezentanţilor români la congrese i conferinţe internaţionale, a decalajului faţă de nivelul la care au ajuns

79
studiile i cercetările criminologice pe plan mondial, s-ar ameliora formarea criminologilordin instituţiile
româneti, s-ar revigora cooperarea internaţională în domeniu, aliniindu-neteoretic i instituţional la micarea de
idei din lumea modernă.Prezentăm în anexă, o organigramă posibilă a Institutului Naţional de Criminologie.

Pentru specialiti, pentru practicieni i pentru publicul larg, Institutul va publica periodic “Revista de
Criminologie, Criminalistică i Penologie” în care vor fi prezentate studii i cercetări realizate în ţară i străinătate,
programe de prevenire a criminalităţii, dezbateri pe teme de interes actual în domeniul controlului criminalităţii,
exigenţele metodologice corespunzătoare studiilor tiinţifice. De asemenea, un Tratat de criminologie elaborat de
experţi români, va contribui mult la afirmarea criminologiei româneti.

4.3.Colectarea, analiza i interpretarea uniformă a datelor privind criminalitatea. De mare utilitate pentru
cunoaterea stării reale a criminalităţii în România, va fi un “Observator naţional al delincvenţei”(în structura
Institului Naţional de Criminologie), unde vor fi centralizate trimestrial datele primite de la Poliţie, Parchetul
General, Administraţia Naţională a Penitenciarelor i de la alte instituţii care deţin informaţii în acest domeniu (de
exemplu, spitalele de urgenţă, Institutul Medico-Legal, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, primăriile). De
obicei, analizele statistice realizate mai ales la nivelul poliţiei, surprind doar diferenţele cantitative de la o
perioadă la alta, fără a releva aspectele importante care ar putea fi transformate în acţiuni eficiente de prevenire.
Avem în vedere categoriile de populaţie care furnizează procentul cel mai mare de delincvenţi, vârsta şi sexul
acestora, contextul lor de formare i motivaţia infracţională, modul de apariţie şi de menţinere a bandelor,
elementele de precaritate socială care întreţin condiţiile favorabile atragerii de noi tineri spre delincvenţă.
Această exigenţă privind caracterul unitar al datelor referitoare lacriminalitate, este determinată i de rolul crescut
al statisticilor în evaluarea politicilor publice i în dezbaterile pe orice temă de interes mai larg. Datele statistice
au devenit un instrument de luptă în orice confruntare pe teme politice, economice sau sociale: abundă sondajele
de opinie i analizele comparative cu alte ţări, se caută diferenţele cantitative (uneori greu de verificat) care să
convingă i să provoace adeziune la un punct de vedere sau un program de măsuri. Mai ales în campaniile
electorale, se utilizează indicatori cantitativi despre stări de lucruri sau intenţii viitoare care să aducă voturi. Ca
urmare, în domeniul criminalităţii, este nevoie de un singur organism independent politic care să centralizeze
datele semnificative din domeniul criminalităţii i să le interpreteze tiinţific (Mucchielli, 2010 p.195-201).

4.4. Crearea unui Centru de evaluare a personalităţii deţinuţilor în structura Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor i care să funcţioneze la un penitenciar din Bucureti. Acesta va contribui la cunoaterea profundă a
personalităţii deţinuţilor cu infracţiuni grave, a celor cu o carieră infracţională, a gradului de
periculozitatecriminologică, psihiatrică i penitenciară a unor condamnaţi, a dimensiunilor stilului de viaţă
infracţional în concepţia delincvenţilor români, a modului cum percep victimele i prejudiciileprovocate prin
faptele lor, a cauzelor care-i determină pe unii delincvenţi să renunţe la viaţa infracţională.

4.5. Institutul Naţional de Criminologie va desfăura o intensă activitate de formare i perfecţionare

profesională a specialitilor din instituţiile i organizaţiile care se ocupă de controlul i prevenirea criminalităţii.
Acest lucru este motivat de necesitatea cunoaterii problematicii fundamentale a domeniului, a evoluţiilor
teoretice actuale, a programelor de prevenire care s-au dovedit fiabile, a personalităţilor i paradigmelor care au
dominat istoria criminologiei de-a lungul timpului. Un obiectiv major al acestei activităţi va fi crearea unei
abordări unitare între specialitii care lucrează în instituţii diferite, aspect care va condiţiona calitatea consensului
i a cooperării dintre ele precum i utilizarea acelorai standarde metodologice.Să nu uitămimportanţa practică i
tiinţifică a principiului lui Kuhn: o singură paradigmă pe domeniu şi pe unitate de timp (Godfrey-Smith, 2012,
p.130).

5.Statul preocupat de securitatea cetăţenilor este bazat pe experţi, pe o gândire în termeni de risc, pe
reglementări preventive, pe creşterea forţelor de poliţie, pe o bună previziune a tendinţelor criminalităţii, pe
clasificarea delincvenţilor după riscul pe care îl reprezintă (Boutellier, 2008, p. 72). Nu trebuie să aşteptăm ca
singură, pedeapsa penală, să rezolve toate problemele privind criminalitatea: ce nu face calitatea înaltă a vieţii
cetăţenilor, buna educaţia a copiilor în familie, un sistem de învăţământ public performant, nu poate face nicio
pedeapsă. Nu mai poate fi evitată mult timp o amplă dezbatere la nivelul experţilor dar şi cu publicul larg,
privind costurile criminalităţii actuale din România, rolul instituţiilor reprezentative în acest domeniu, experienţa
altor ţări privind remediile eficace pe termen lung.

Recunoaterea rolului criminologiei i al instituţiilor care o reprezintăva avea o semnificaţie deosebită pentru cei
preocupaţi de construcţia statului de drept în acord cu exigenţele Uniunii Europene, dar şi pentru faptul că pacea
socială şi prevenirea infracţiunilor este, în primul rând,o problemă de guvernarecare nu poate fi realizată fără
instituţii înalt specializate i o formare adecvată a personalului acestora.

80
Bibliografie
Hans Boutellier, L’utopie de la securite, Editions Larcier, Bruxelles, 2008
Mireille Delmas-Marty, Libertés et sûreté dans un monde dangereux, Editions du Seuil, Paris, 2010
Peter Godfrey-Smith, Filosofia ştiinţei, Editura Herald, Bucureşti, 2012
Laurent Mucchielli, Vers une criminologie d’Etat en France ?, În Politix, vol 23, nr. 89/2010
Laurent Mucchielli, CLARIS. Agir pour clarifier le debat public sur l’insecurite, articol publicat în “Liberation”,
30 ianuarie 2002
Philippe Robert, Thierry Godefroy, Le cout du crime ou l’economie poursuivant le crime, Medicine et Hygiene,
Geneva, Suisse, 1978
Nicolas Rose, Government and Control, în “British Journal of Criminology”, 40/2000, p. 321-339

MEDIEREA ŞI PREVENIREA CRIMINALITĂŢII

Dr. Ana Bălan

vicepreşedinte
Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică

În ultimul deceniu, închisoarea, ca principală modalitate de sancţionare a celor care au comis infracţiuni
a început să piardă din „popularitate”, în favoarea măsurilor neprivative de libertate, executate în comunitate,
sub supravegherea serviciilor de probaţiune. Va reuşi medierea între victimă şi infractor să devină principala
modalitate de înlăturare a răspunderii penale şi soluţionare a laturii civile în următorii 10 ani? Argumente pro şi
contra, din perspectiva unui doctor în criminologie, mediator practicant.

Cuvinte cheie: mediere, victimă, infractor.

In the last decade, imprisonment, as the main way of punishing those who have committed crimes began to lose
its "popularity" in favor of non-custodial measures, carried out in the community, under the supervision of the
probation services. Is any chance that victim offender mediation to become the common way in solving penal
matters, if appropiate, over the next 10 years? The pros and cons, from the perspective of a doctor in
criminology, practicing mediator.

Key words: mediation, victim, offender.

Prevenirea criminalităţii – scop al criminologiei

Prevenirea şi controlul criminalităţii sunt obiective centrale ale criminologiei. Modul în care societatea,
prin instituţiile sale, înţelege să gestioneze situaţiile complexe create ca urmare a comiterii infracţiunilor este o
provocare continuă, în care punctele slabe pot deveni puncte tari, iar ameninţările se pot transforma în
oportunităţi dacă există interesul şi inteligenţa necesară depăşirii şabloanelor şi rutinei.
Teoriile criminologice subliniază şi practica statelor demonstrează că prevenirea criminalităţii este un
proces permanent care implică societatea, în ansamblul ei şi care presupune măsuri care au caracter social,
155
cultural, economic, politic, administrativ şi juridic .
Prevenirea nu înseamnă numai preîntâmpinarea săvârşirii pentru prima dată a unei infracţiuni, ci şi
împiedicarea repetării faptei penale de către acelaşi autor. Acest tip de prevenire, în care subiecţii sunt calitativ
diferiţi se realizează prin măsuri de resocializare şi reintegrare socială post-penală a persoanelor care au comis
fapte infracţionale şi au fost condamnate pentru aceasta.

155
G. Nistoreanu, Criminologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A.Bucureşti, 1995, p.249

81
 156
Modelele şi teoriile referitoare la prevenirea criminalităţii sunt numeroase şi diverse ; au fost
157
identificate principii care fac viabilă posibilitatea prevenirii, dar şi limitele acesteia .
În susţinerea utilităţii medierii între părţile implicate în comiterea unei infracţiuni, ca principală formă a
justiţiei restaurative, posibilă în conformitate cu legislaţia naţională, am luat în considerare atât respectarea
158
principiilor prevenirii (evitarea stigmatizării, proporţionalitatea între drepturile omului şi libertatea
potenţialelor victime, infractori şi terţi, cu stabilirea unei balanţe între autonomia individuală şi controlul
comunităţii şi evitarea excluderii) cât şi realitatea care demonstrează că prevenirea nu poate produce de una
singură efecte deosebite dacă nu este prelungită prin represiune, ca o ultimă soluţie în lupta împotriva
criminalităţii.

Medierea – mijloc de realizare a justiţiei restaurative la nivel internaţional

Ca modalitate instituţionalizată de soluţionare a disputelor, medierea s-a cristalizat în Statele Unite ale
Americii începând din anul 1976, în urma unei prezentări solicitate de către şeful Departamentului de Justiţie
159
unui profesor de la Harvard având ca subiect modalităţi de răspuns pentru insatisfacţia cetăţenilor cu privire la
160
sistemul justiţiei clasice .
Puterea legislativă a Statelor Unite şi-a focalizat atenţia pe mediere, iar facultăţile de drept şi afaceri au
început activităţi de cercetare în domeniu; susţinute financiar de companii şi firme profesionale, au fost derulate
campanii de conştientizare a ceea ce înseamnă medierea.
161
Europa a făcut primii paşi în instituţionalizarea medierii la două decenii după Statele Unite , însă
preocupări pentru facilitarea accesului la justiţie şi reducerea încărcăturii instanţelor s-au manifestat, la nivelul
162
Consiliului Europei, încă din anii 1980, prin elaborarea unor recomandări în domeniu .
În materie penală, comunitatea europeană manifestă un interes constant şi continuu în promovarea
medierii, ca opţiune flexibilă şi cuprinzătoare, axată pe rezolvarea problemei şi pe implicarea părţilor, în
completare sau ca alternativă a procedurii penale tradiţionale. În acest sens, Consiliul Europei a elaborat o serie
163
întreagă de recomandări către statele membre iar Consiliul Uniunii Europene a adoptat Decizia - cadru
164
(2001/220/JAI) privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale .

156
Pentru detalii, a se vedea: modelul social dezvoltat de Philippe Robert sau Elena Larrouri, denumit şi „Public Health
Model”, în varianta examinată de J. Graham; modelul situaţional al lui P. Robert, denumit şi modelul tehnoprevenţei în
varianta Elenei Larrouri; modelul mixt (P. Robert) sau clasic (E. Larrouri), în R. M. Stănoiu, „O nouă perspectivă în
prevenirea criminalităţii” în Tranziţia şi criminalitatea, p. 199-208; R. Gassin a distins următoarele tipuri de prevenire:
prevenirea în general şi prevenirea delincvenţei juvenile; prevenirea generală şi prevenirea specifică; prevenirea activă şi
prevenirea pasivă; prevenirea primară, secundară şi terţiară; prevenirea socială şi situaţională; prevenirea defensivă şi
prevenirea emancipativă, în R. Gassin, Criminologie, 3rd Edition, Dalton, 1994, p. 592-595; T. Dianu, Tehnoprevenţia şi
rolul său în protecţia antiinfracţională, în Tranziţia şi criminalitatea, op. cit., p. 214-223; I. Waller, La delinquance et sa
prevention: etude comparative, Raport introductiv prezentat la Conferinţa Internaţională privind securitatea, drogurile şi
prevenirea delincvenţei în mediul urban, Paris, decembrie 1991, în R.I.C.P.T. nr. 3/1992; C.R. Shaw şi H.D. Mc.Kay, citaţi
de R.M. Stănoiu în Criminologie, op. cit., p. 188; G. Antoniu, Conceptul de prevenire a infracţiunilor, în Studii şi cercetări
juridice an 26, nr. 1/1981, p. 57-60; I. Oancea, Probleme de criminologie, Ed. All Educational S.A., 1994, p. 118.
157
R. Gassin, Criminologie, ed. a II-a, Dalloz, 1990, p. 602 şi urm.
158
Declaraţia de la Viena asupra criminalităţii şi justiţiei: Întâlnind provocările sec. XXI; Rezoluţia ECOSOC 2001/11,
„Acţiunea promovării unei preveniri comunitare eficiente a criminalităţi”.
159
R. Pound, Pound conference: perspectives on justice in the future: proceedings of the National Conference on the Causes
of Popular Dissatisfaction with the Administration of Justice, West Pub.Co, 1979.
160
Consiliul de Mediere, Strategie privind dezvoltarea medierii şi a profesiei de mediator pentru perioada 2014-2020,
noiembrie 2014, http://www.cmediere.ro/page/1149/hotararea-47-23-11-2014-privind-depunerea-strategiei-consiliului-de-
mediere-2014-2020
161
Apelul de la Amsterdam, Conferinţa europeană pentru prevenirea conflictelor, 1997.
162
Recomandarea nr. (81) 7 cu privire la mijloacele de facilitare a accesului la justiţie; Recomandarea nr. (86) 12 privind
măsurile de prevenire şi reducere a încărcăturii instanţelor; Recomandarea (87) 18 privind simplificarea justiţiei penale.
163
Recomandarea (85) 11 privind poziţia victimei în dreptul penal şi procedura penală;Recomandarea (87) 18 privind
simplificarea justiţiei penale; Recomandarea (87) 20 privind reacţiile sociale faţă de delincvenţa juvenilă; Recomandarea (87)
21 privind asistenţa victimelor şi prevenirea victimizării; Recomandarea (88) 6 privind reacţiile sociale faţă de
comportamentul infracţional al tinerilor proveniţi din familiile emigrante;Recomandarea (92)16 privind reglementările
europene asupra sancţiunilor şi măsurilor aplicate în comunitate;Recomandarea (95) 12 privind administrarea justiţiei penale;
Recomandarea (99) 19 privind medierea în materie penală; Recomandarea (22)2000 privind îmbunătăţirea implementării
regulilor europene pentru sancţiuni şi măsuri comunitare. Pentru consultare, acestea se pot găsi pe site-ul Consiliului Europei,
www.coe.int.
164
Adoptată de Consiliul de Miniştri ai Uniunii Europene la 15 martie 2001.

82
 165
Recomadarea (99)19 privind medierea în materie penală este un prim instrument pentru
implementarea medierii victimă-infractor, întrucât încurajează statele membre să asigure posibilitatea medierii,
ca serviciu confidenţial şi voluntar acceptat, în toate etapele procesului penal.
Dacă, din punct de vedere teoretic, justiţia restaurativă este un concept bine definit, în practică este
puţin cunoscut atât de cei care ar avea posibilitatea să o recomande – poliţişti, procurori, judecători, avocaţi sau
asistenţi sociali, cât şi de potenţialii beneficiari – victime şi infractori.
Chiar şi în statele unde medierea este o modalitate importantă de soluţionare a disputelor, unii avocaţi şi
judecători au privit procesul cu scepticism; timpul şi succesul înregistrat au schimbat percepţia negativă, iar
cultura predominantă (în Australia, Canada, Statele Unite) este aceea de recunoaştere a medierii ca un concept
care funcţionează şi poate oferi certitudinea unui rezultat corect pentru părţi, eficient în raport de timp şi
costuri.
Că medierea victimă-infractor funcţionează, acolo unde sistemul de justiţie colaborează cu mediatorii şi
166
organizaţiile care oferă astfel de servicii se implică, este confirmat de cercetările în domeniu: peste 20.000 de
medieri în cauze penale, într-un an, în Germania, 13.300 în Finlanda, 7.000 în Austria, 6.410 în Ungaria , 6.000
în Polonia şi 1.000 în Croaţia.
167
Deşi posibilitatea utilizării medierii în cauzele penale este reglementată diferit în statele europene ,
elementul comun este asigurarea gratuită a acestui serviciu, organizat sub autoritatea Ministerului Justiţiei sau a
serviciilor sociale; acestea suportă costurile medierii, iar cea mai mare parte a cazurilor – peste 85% este trimisă
către mediere de către poliţie şi parchet.

Medierea în România- necesară, fezabilă, dar şi dezirabilă?

Adoptarea Legii privind medierea şi organizarea profesiei de mediator în anul 2006 a materializat
activitatea de voluntariat, desfăşurată în special de organizaţii neguvernamentale, în domeniul rezolvării
disputelor prin alte metode decât justiţia clasică. În acelaşi timp, a creat premisele pentru ca ocupaţia de mediator
să poată fi practicată în mod real.
168
În forma iniţială, Legea nr.192/2006 s-a bucurat de apecierile Comisiei Europene în ceea ce priveşte
asigurarea standardelor de calitate, prin înfiinţarea organismului de reglementare - Consiliul de Mediere, cu
169
atribuţii în organizarea şi dezvoltarea profesiei de mediator . De asemenea, a fost remarcată prevederea unor
dispoziţii care au caracter stimulativ pentru cei care recurg la medierere, respectiv restituirea taxei de timbru în
toate cazurile în care conflictul a fost soluţionat prin mediere.
Începând cu anul 2009, Legea medierii a intrat într-un proces continuu (dar necontrolat şi necorelat) de
170
adaptare, modificare, completare , uneori cu implicarea Consiliului de Mediere, alteori la iniţiative personale,
fără cunoaşterea specificului medierii sau consultarea mediatorilor.
Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 266/2014 prin care au fost declarate ca neconstituţionale
prevederile art. 2 alin. (1) şi art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de
171
mediator a avut un impact negativ asupra pieţei medierii, aflată încă în formare. Pe de altă parte, noile coduri

165
Adoptată de Comitetul Miniştrilor în 15 septembrie 1999, la a 679-a reuniune a delegaţiei miniştrilor; o traducere a textului
este disponibilă pe www. cristidanilet.wordpress.com/lucrari-on-line
166
M. Laxminarayan, Accessibility and Initiation of Restorative Justice , 20-21 March,2014, Zagreb, Croatia.
167
K. Lilloe-Olsen, National Mediation Service, E. Lind, Victim Offender Mediation in Sweden, A. Mirosavljevic, Victim-
Offender mediation in Croatia, the model, its accessibility and initiation, prezentări susţinute în cadrul proiectului
Accessibility and Initiation of Restorative Justice, 20-21 March,2014, Zagreb, Croatia.
168
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la 22 mai 2006.
169
http://www.medierea.ro/stiri/890-comunicat-cm-medierea-romaneasc-la-standarde-europene
170
Legea nr. 370/2009 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 831 din 03/12/2009; Ordonanţa nr. 13/2010 publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 70 din 30/01/2010; Legea nr. 202/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din
26/10/2010; Legea nr. 76/2012 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 30/05/2012; Legea nr. 115/2012
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 462 din 09/07/2012; O.U.G. nr. 90/2012 publicată în Monitorul Oficial, Partea I
nr. 878 din 21/12/2012; O.U.G. nr. 4/2013 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 68 din 31/01/2013; Legea nr. 214/2013
pentru aprobarea OUG 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind
Codul de procedura civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitotul
Oficial, Partea I nr. 388 din 28/06/2013; Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 266/2014 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedura civilă, precum şi celor ale art. 2 alin. (1) si (1^2) şi art.
60^1 din Legea nr. 192/2006 privind mediereaşi organizarea profesiei de mediator, publicată îin Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 464, din 25 iunie 2014.
171
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 71/2011 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr.
134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 76/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare; Legea
nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a

83
 172
conţin prevederi favorabile utilizării medierii atât în cazuri civile, cât şi penale, iar înţelegerea şi transpunerea
lor în practică de către magistraţi poate contribui în mod semnificativ la dezvoltarea practicii medierii.
În mod concret, diferenţa dintre justiţia clasică şi cea restaurativă este următoarea: prima consideră
infracţiunea ca fiind o încălcare a regulilor fundamentale ale societăţii, în care responsabilitatea pentru
pedepsirea infractorului revine statului, prin instituţiile sale, în timp ce a doua identifică infracţiunea cu un rău
produs oamenilor şi relaţiilor dintre aceştia, în care responsabilitatea revine celor direct implicaţi în cauză:
173
victime, infractori, comunităţile locale .
Medierea dintre victimă şi infractor (alături de care pot sta familiile, prietenii, reprezentanţi ai
comunităţii) este o abordare flexibilă, orientată spre nevoile părţilor, concentrată pe răul suferit de victimă şi
repararea acestuia de către infractor; în acelaşi timp, oferă posibilitatea pentru exprimarea emoţiilor, punerea
unor întrebări şi obţinerea de răspunsuri cu privire la infracţiune. Implicarea directă a părţilor în procesul de
mediere, în prezenţa unui mediator oferă posibilitatea de rezolvare a disputei în sensul dorit de părţi, prin bună
înţelegere şi în beneficiul amândurora. Atingerea acestui scop implică un rol constructiv şi activ din partea lor,
uneori chiar inovator.

Este necesară utilizarea medierii în România?

Ce arată statisticile:

Poliţia raportează, pentru anul 2014, un număr de 401.094 infracţiuni cercetate/declinate parchetului,
174
privind 209.022 persoane .
Volumul total de activitate al parchetelor a înregistrat, în anul 2014, 3.168.541 de lucrări, din care
1.880.309 dosare penale175.
Din totalul de 2.515.534 lucrări de soluționat înregistrate la parchetele de pe lângă judecătorii (unde
ajung cele mai multe dintre cauzele care pot face obiectul medierii) au fost soluționate un număr de 1.351.956,
reprezentând aproximativ 53%. Din cele 1.744.937 dosare penale de soluționat în anul 2013, au fost finalizate
176
613.291 cauze, reprezentând 35% .
Înărcătura, la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii, a fost, în medie națională, de 1.552 de dosare
penale pe procuror.
În procente, operativitatea înregistrată la nivelul tuturor parchetelor în anul 2014 a fost de 60% pentru
lucrări, respectiv de 36% pentru dosare.
În ceea ce privește operativitatea în funcție de durata soluționării unei cauze, numărul de cauze finalizate
în termene cuprinse între 6 luni și 1 an de la sesizare a crescut cu 7% față de anul precedent (122.696 de cauze
în anul 2014, față de 114.269 în anul 2013). Alte 162.071 de cauze au fost soluționate la peste 1 an de la
177
sesizare, în creștere cu 49% față de aceeași perioadă de referință a anului trecut .
Anual, pe rolul instanţelor de judecată se află peste 3 milioane de dosare, în care sunt implicate peste 5
milioane de persoane; încărcătura medie pe judecător este de circa 1000 dosare anual, procentul de soluţionare
este, în medie, în jur de 70 %, iar gradul de operativitate, în medie, aproximativ 68% 178
Procentul celor nemulţumiţi şi care atacă hotărârile pronunţate de instanţele de judecată este de circa
48%179, iar din rândul celor care nu recurg la o cale de atac sunt alte nemulţumiri cu privire la: cuantumul
despăgubirilor acordate, durata pedepsei aplicate sau pentru că acestea au venit prea târziu.

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.
172
Un prim pas îl reprezintă Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015 emisă de Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Conform acesteia,” 1. în aplicarea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr.
192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-
generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare;
2. încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale”.
173
Zehr, H. and Mika, H., Fundamental concepts of restorative justice, in Contemporary Justice Review 1, 47-55, 1998.
174
https://politiaromana.ro/ro/utile/statistici-evaluari/statistici, accesat la 28 august 2015.
175
Consiliul Superior al Magistraturii, Raport privind starea justiţiei, 2014, p. 53,
http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=24, accesat la 27 august 2015.
176
Consiliul Superior al Magistraturii, Raport privind starea justiţiei, 2014, p. 58,
http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=24, accesat la 27 august 2015.
177
Consiliul Superior al Magistraturii, Raport privind starea justiţiei, 2014, p. 62,
http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=24, accesat la 27 august 2015.
178
Consiliul Superior al Magistraturii, Rapoarte privind starea justiţiei 2010-2014,
http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=24
179
http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/solutia-pentru-degrevarea-instantelor-civile-132168

84
 Costurile, provenite din bani publici, pentru realizarea volumului impresionant de activitate legat de
soluţionarea cauzelor penale sunt greu de estimat. Cert este că, în procesele penale, statul avanseaza sumele
necesare, iar recuperarea acestora, de la cei găsiţi vinovaţi este, conform unor cifre neoficiale, sub 10%.

Este fezabilă/realizabilă/posibilă utilizarea medierii în România?

Dreptul de a apela la un mediator este prevăzut în legislaţia penală 180.

Părţile pot soluţiona prin mediere atât latura penală a infracţiunilor pentru care retragerea plângerii
prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală (peste 30 de infracţiuni prevăzute în Codul penal şi
legi speciale), cât şi latura civilă a oicărei infracţiuni, indiferent de gravitatea acesteia181.
Dacă a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare
182
sau dacă a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată .
183
Renunţarea la urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege este o altă o instituţie unde medierea
poate să joace un rol important, oferind părţilor cadrul necesar pentru înlăturarea consecinţelor faptei penale,
repararea pagubei produse ori convenirea cu partea civilă a unei modalităţi de reparare a acesteia sau pentru a
cere scuze persoanei vătămate. De asemenea, acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi însoţit de un acord
184
privind latura civilă a infracţiunii, realizat în cadrul procedurii de mediere.
Având în vedere că acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune şi eforturile
depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor acesteia sunt luate în considerare de către
185
instanţele de judecată drept circumstanţe atenuante şi, în anumite situaţii, condiţii pentru aplicarea unei
186
sancţiuni mai blânde , apelarea la mediere constituie modalitatea potrivită pentru realizarea unui acord agreat
de părţile implicate în cauză, cu beneficii evidente pentru ele, pentru instanţe şi pentru comunitate.
187
Există un număr suficient de mediatori (6.787 în august, 2015) , organizaţi la nivel teritorial, care au
investit în dezvoltarea profesiei şi care au nevoie de sprijinul instituţiilor din sistemul penal pentru ca
informaţiile privind această modalitate de soluţionare a conflictelor, alternativă sau complementară la justiţia
clasică, să ajungă la cei care au nevoie de ea.

Este dezirabilă utilizarea medierii în România?

Deşi, conform legii, medierea este o activitate de interes public, iar „organele judiciare şi arbitrale,
precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale informează părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor
folosirii procedurii medierii şi le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele”
(art.6 din Legea nr.192/2006), un procent redus de procurori şi judecători sunt informaţi cu privire la legislaţia
188
privind medierea şi, ca urmare, puţini sunt cei care recomandă recurgerea la această procedură . Situaţia este
aceeaşi în rândul poliţiştilor şi al autorităţilor publice locale, iar o parte dintre avocaţi manifestă încă multă
reticenţă în sfătuirea clienţilor să recurgă la mediere, în cazurile pretabile.
Numărul de medieri în cazurile penale este extrem de redus, chiar dacă noua legislaţie penală este, aşa
cum am arătat, una din cele mai stimulative din Europa, cu efecte benefice atât pentru victimă, făptuitor cât şi
pentru sistemul justiţiei penale, care poate acţiona eficient în termen de timp şi costuri.
În cursul anului 2013, la nivelul instanţelor judecătoreşti au fost soluţionate ca urmare a recurgerii la
procedura medierii un număr de 1.749 de cauze în materie civilă (în sens larg) și 13 cauză în materie penală, iar
la nivelul parchetelor o singură cauză. Numărul cauzelor soluţionate prin procedura menţionată este superior

180
Codul de procedură penală, art. 81-87: „În cursul procesului penal, persoana vătămată, inculpatul, partea civilă şi partea
responsabilă civilmente au dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege.”
181
Codul de procedură penală, art. 23: „În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi
partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii.
Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile.
În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile
civile nerecunoscute pot fi administrate probe.
182
Codul de procedură penală, art.16, lit.g.
183
Codul de procedură penală, art.318.
184
Codul de procedură penală, art.478-483.
185
Codul penal, art.75.
186
Codul penal, art.80 Renunţarea la aplicarea pedepsei; art. 83 Amânarea aplicării pedepsei; art. 90 Suspendarea executării
pedepsei.
187
Consiliul de Mediere, Tabloul mediatorilor autorizaţi, http://www.cmediere.ro/mediatori/?page=136, accesat la 31 august
2015.
188
Păroşanu,A., Balica,E., Bălan,A. Medierea în domeniul penal în România. Evaluare şi perspective, Editura C.H.Beck,
2013.

85
celui din anul precedent (1.729 de medieri la instanţele judecătoreşti şi 3 medieri la nivelul parchetelor în anul
2012), dar nereprezentativ în raport cu gradul de încărcare al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.
În rândul specialiştilor preocupaţi de instituţia medierii pe plan internaţional se manifestă tot mai
pregnant opinia că avantajele acestei forme de rezolvare a conflictelor poate marca un progres semnificativ faţă
de sistemul penal actual, datorită avantajelor pe care le aduce pentru toate părţile implicate: victimă, infractor,
189
comunitate, societate, cu efecte directe asupra reducerii riscului de recidivă .
Un element important pentru transpunerea în practică a medierii în cauze penale este informarea părţilor
despre posibilitatea de a alege să participe la o astfel de procedură; la fel de importante sunt nivelulul de
influenţă şi autoritate al celui care recomandă medierea, informațiile furnizate, frecvenţa şi modul cum se face.
Conştientizarea beneficiarilor şi atitudinea instituţiilor din sistemul penal, alături de comunicarea şi
colaborarea dintre aceştia şi mediatori sunt factori – cheie care pot contribui la dezvoltarea justiţiei restaurative şi
prevenirea criminalităţii în cazurile pretabile.

BIBLIOGRAFIE

Lucrări de specialitate: rapoarte, studii, articole

- R. Gassin, Criminologie, ed. a II-a, Dalloz, 1990.

- Leathes, M., 2020 Vision Where in the world will mediation be in 10 years?
https://imimediation.org/2020-vision-article.
- Laxminarayan, M., Accessibility and Initiation of Restorative Justice, prezentare susţinută în cadrul
proiectului Accessibility and Initiation of Restorative Justice, 20-21 March, 2014, Zagreb,
Croatia.
- Lilloe-Olsen, K. , National Mediation Service, prezentare susţinută în cadrul proiectului
Accessibility and Initiation of Restorative Justice, 20-21 March, 2014, Zagreb, Croatia.
- E. Lind, Victim Offender Mediation in Sweden, prezentare susţinută în cadrul proiectului
Accessibility and Initiation of Restorative Justice, 20-21 March, 2014, Zagreb, Croatia.
- G. Nistoreanu, Criminologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A.Bucureşti, 1995.
- Mirosavljevic, A., Victim-Offender mediation in Croatia, the model, its accessibility and initiation,
prezentare susţinută în cadrul proiectului Accessibility and Initiation of Restorative Justice, 20-21
March, 2014, Zagreb, Croatia.
- R. Pound, Pound conference: perspectives on justice in the future: proceedings of the National
Conference on the Causes of Popular Dissatisfaction with the Administration of Justice, West
Pub.Co, 1979.
- Păroşanu,A., Balica,E., Bălan,A. Medierea în domeniul penal în România. Evaluare şi perspective,
Editura C.H.Beck, 2013.
- M.S. Umbreit, The Handbook of Victim Offender Mediation, Jossey-Bass INC, 2001.
- Zehr, H. and Mika, H., Fundamental concepts of restorative justice, in Contemporary Justice
Review 1, 1998.
- Consiliul de Mediere, Strategie privind dezvoltarea medierii şi a profesiei de mediator pentru
perioada 2014-2020, noiembrie 2014, http://www.cmediere.ro/page/1149/hotararea-47-23-11-
2014-privind-depunerea-strategiei-consiliului-de-mediere-2014-2020

Legislaţie
- Directiva nr.2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind unele aspect ale
medierii în materie civlă şi comercială.
- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată,
cu modificările și completările ulterioare.
- Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
- Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă, cu modificările și completările ulterioare.
- Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.
- Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu
modificările și completările ulterioare.
- Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.

189
Pentru detalii, a se vedea: M.S. Umbreit, The Handbook of Victim Offender Mediation, Jossey-Bass INC, 2001.

86
 - Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură
penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual
penale.
- Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu
modificările şi completările ulterioare.
- Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 266/2014 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedura civilă, precum şi celor ale art. 2
alin. (1) si (1^2) şi art. 60^1 din Legea nr. 192/2006 privind mediereaşi organizarea profesiei de
mediator.
- Recomandarea (85) 11 privind poziţia victimei în dreptul penal şi procedura penală.
- Recomandarea (87) 18 privind simplificarea justiţiei penale.
- Recomandarea (87) 20 privind reacţiile sociale faţă de delincvenţa juvenilă.
- Recomandarea (87) 21 privind asistenţa victimelor şi prevenirea victimizării.
- Recomandarea (88) 6 privind reacţiile sociale faţă de comportamentul infracţional al tinerilor
proveniţi din familiile emigrante.
- Recomandarea (95) 12 privind administrarea justiţiei penale.
- Recomandarea (99) 19 privind medierea în materie penală.
- Recomandarea (22)2000 privind îmbunătăţirea implementării regulilor europene pentru sancţiuni şi
măsuri comunitare.
- Recomandarea nr. (81) 7 cu privire la mijloacele de facilitare a accesului la justiţie. Recomandarea
nr. (86) 12 privind măsurile de prevenire şi reducere a încărcăturii instanţelor.
- Recomandarea (87) 18 privind simplificarea justiţiei penale.
- Recomandarea (98) 1 privind medierea familială.
- Recomandarea (2001)9 privind căile alternative de soluţionare a litigiilor dintre autorităţile
administrative şi persoanele private.
- Recomandarea (2002)10 cu privire la medierea în materie civilă.

Surse web:
- European Forum for Restorative Justice, www.euroforumrj.org
- Consiliul de Mediere, www.cmediere.ro
- Consiliul Superior al Magistraturii, www.csm1909.ro
- Poliţia Română, www.politiaromana.ro
- www.ziuanews.ro

87
 INFLUENȚA VIOLENȚEI DIN JOCURILE VIDEO ASUPRA
COMPORTAMENTULUI DEVIANT

Autor: Andronache (Vidis Dumitriu) Mirela

Facultatea de Drept, Universitatea Titu Maiorescu, București

Abstract

Comportamentul deviant se poate răsfrânge fie printr-un comportament excentric, fie printr-un
comportament disfuncțional. Acestea se referă la acele persoane care fac gesturi ieșite din comun adică adoptă
un comportament dezordonat, neglijent, pe alocuri aberant până la delicvent.
Eșecurile în anumite domenii ale vieții lasă adolescenților sentimentul lipsei de valoare, scăderea
stimei de sine, confuzie de identitate, astfel iscându-le conflicte interioare destul de puternice care pot duce la
dezechilibre emoționale și în cele din urmă la un comportament deviant.
Ce s-ar întâmpla dacă aceste eșecuri ale vieții au loc într-un spațiu virtual? De exemplu, într-un joc
video, un individ nu reușește să atingă perfomanțe, nu reușește să își învingă adversarul ceea ce îl
demoralizează și îl face să devină incontrolabil și frustrat. S-au constatat, prin studii, că natura interactivă a
jocurilor video duce la o relaţie mai puternică cu comportamentul violent. Astfel, jocurile video violente care
glorifică personaje antisociale sporesc riscul de delincvenţă şi de alte comportamente nocive, precum fumatul şi
consumul abuziv de alcool în rândul adolescenţilor.
În aceste condiții, ce s-ar întâmpla dacă un individ ajunge să fie dependent de jocurile video în așa fel
încât după ce părăsește spațiul virtual nu se poate rupe de această lume fictivă iar în spațiul real ar trata cu
aceiași atitutinde indivizii?
Aceste jocuri video, destinate de fapt adulţilor, promovează ideea potrivit căreia tinerii din jocurile
video reuşesc întotdeauna prin propriile puteri, iar acest fapt poate să influenţeze personalitatea utilizatorilor
tineri din lumea reală. Au existat cazuri în care persoane care au avut eșec în lumea virtuală, nu s-au putut
detașa și au provocat dezastre în viața reală, sâvărșind acte de mare violență.

Cuvinte cheie: devianță, delincvența, jocuri video, violență, spațiu virtual, realitate
1. Definirea comportamentului deviant. Elemente de identitate a devianței

88
 Pentru a putea defini comportamentul deviant, este nevoie mai întâi să înțelegem ce înseamnă noțiunea
de devianță în general. Privită în sens larg, devianța este utilizată atât în psihologia socială, sociologie, cât și în
domeniul juridic și criminologie. Astfel, prin devianță se înțelege „îndepartarea sau abaterea indivizilor față de
normele și valorile sociale”190.
Comportamentul deviant se poate răsfrânge fie printr-un comportament excentric, fie printr-un
comportament disfuncțional. Acestea se referă la acele persoane care fac gesturi ieșite din comun adică adoptă
un comportament dezordonat, neglijent, pe alocuri aberant până la delicvent.
În opinia unui autor, devianța se clasifică „atât în devianță pozitivă cât și negativă. Cea pozitivă
intervine atunci când individul renunță la stereotipurile conformității și adopă norme și valori superioare în stil
creativ iar cea negativă se remarcă prin încălcarea și refuzarea indicațiilor normelor medii” 191. Edwin Lambert
(1951)192 „face o altă distincție cu privire la delicvență clasificând-o în devianță primară și devianță secundară.
În cazul primei categorii, se spune că aproape orice persoană evită din când în când regulile, dar are un caracter
temporar, și persoana în cauză rămâne acceptată din punct de vedere social. În cazul celei de-a doua categorii
persoanele adoptă un stil deviant și cu care se conformează având ca rezultat neacceptarea lor în societate”.
Cu alte cuvinte „comportamentul deviant include infracțiunea și delictele (omorul, furtul, violul,
delicvența juvenilă), sinuciderea, consumul de droguri, prostituția, homosexualitatea, lesbianismul, pornografia,
devianțele religioase, extremismul politic. Tot ca un comportament deviant au fost incluse bolile mentale și
handicapurile fizice.”193
Printre elementele de identitate ale devianței, după părarea lui Pitulescu194, remarcăm:
„a)- devianţa morală –acționează ca o încălcare a normelor morale ale unui grup față de normele
obișnuite ale societății. Aceasta poate interveni și cadrul profesiei atunci când cei implicați săvârșesc fapte
imorale;
b)- devianţa funcţională –se manifestă atunci când există abateri disciplinare de la regulemente, când o
persoană este incompetentă din punct de vedere profesional sau este incapabilă de a ocupa o funcție în cadrul
unei organizații și a cărei rezultat provoacă o disfuncţionalitate în desfăşurarea activităţii respective.
c)- devianţa penală se răsfrânge la faptele prevăzute de legea penală. Aceste fapte sunt deviante
indiferent de vârstă sau starea mentală a celor în cauză. De aici rezultă două categorii de delicvență penală, poate
exista criminalitate în rândul adulților aceste persoane se încadrează la vârste mai mari decât ale minorităţii
civile şi care au înfăptuit fapte care întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, fiind catalogați drept
„infractori”; și mai poate fi delincvenţa juvenilă în care minorii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani și care au
săvârşit cu bună știință o faptă care întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, fiind denumiți
„delincvenţii minori”195.
În concluzie, devianță are drept consecințe destabilizarea ritmului de viață a unei persoane în cadrul
societății.
Pornind de la aceste considerente, aș dori să prezint în continuare un curent relativ nou de
comportament deviant născut din violența jocurilor video.

2. Violența jocurilor video

De cele mai multe ori, jocurile video violente provoacă o desensibilizare a persoanei în faţa violenţei,
iar această desensibilizare favorizează creşterea agresivităţii în anumite situaţii. Jocurile video sunt asociate,
totodată, cu deficienţele copiilor în privinţa cititului.
196
După lungi cercetări din partea unor cercetători americani în 2011 s-a ajuns la concluzia că aceste
desensibilizări în viața reală în ceea ce privește violența duc la creșteri masive ale agresivității.
Cercetările au vizat reacţiile a 70 de participanţi adulţi care au jucat, timp de 25 de minute, jocuri video
violente sau jocuri lipsite de violenţă. Imediat după aceea, aceştia s-au uitat la fotografii care aveau fie un
conţinut obişnuit, spre exemplu „un om pe bicicletă”, fie un conţinut violent, de exemplu „un om care îl
ameninţa cu arma pe un altul”. În timp ce participanţii la studiu se uitau la fotografii, cercetătorii le-au

190
Radu I., Druțu I., Mare V., Miclea M., Podar T., Preda V., Introducere în psihologia contemporană, Editura Sincron,
Cluj-Napoca, 1991, pp. 15-19.
191
J. Fichter, La Sociologie Notions de Base, Editions universitaires, Encyclopédie universitaire, Paris, 1960, p. 65.
192
Citat in Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice, Devianţa socială şi măsuri pentru diminuarea efectelor sale asupra
securităţii persoanelor vârstnice, iulie 2010, p. 3.
193
Rădulescu, Sorin, Sociologia devianţei: teorii, paradigme, arii de cercetare, Editura Victor, Bucureşti, 1998, p. 66.
194
Pitulescu, I., Delincvenţa juvenilă, Editura Ministrerului de Interne, Bucureşti, 1995, p. 67.
195
Petcu, M., Delincvenţa - repere psihosociale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999, p. 54.
196
Cercetări realizate în cadrul Universității din Missouri în 2011.

89
monitorizat activitatea cerebrală. Apoi, fiecare participant a avut de îndeplinit o anumită sarcină, concurând în
acest sens cu un alt participant, timp în care cercetătorii au măsurat nivelul lor de agresivitate.
În urma studiului s-a constatat că persoanele care au jucat jocuri video violente precum „Hitman”,
„Killzone” sau „Call of Duty”, au dovedit o mai mare agresivitate decât cele care au jucat jocuri non-violente.
Persoanele care nu jucaseră anterior participării la studiu jocuri violente şi care au jucat pentru prima dată, cu
ocazia studiului, astfel de jocuri au înregistrat reacţii cerebrale slabe faţă de violenţa din fotografii, semn al
desensibilizării în faţa violenţei din jocurile video. Cu cât răspunsul cerebral faţă de fotografiile cu conţinut
violent a fost mai redus, cu atât mai agresive au fost persoanele respective în testul ulterior, când au concurat cu
o altă persoană.
Participanţii care au jucat jocuri video violente înainte de participarea la studiu au avut reacţii cerebrale
reduse în faţa fotografiilor cu un conţinut violent, indiferent dacă în cele 25 de minute au jucat jocuri video
197
violente sau lipsite de violenţă, semn că desensibilizarea în faţa violenţei era deja produsă .
Însă, nu este nevoie întocmai de aceste cercetări ca să putem desprinde ideea că aceste jocuri de natură
violentă sunt nocive, cu atât mai mult pentru copiii care sunt în dezvoltare mentală și au o capacitate de asimilare
și de însușire a unor trăiri mult mai mari decât în fața unui adult care joacă pentru prima dată anumite jocuri
preponderent violente. Violența poate fi învățată. Iar copiii sunt predispuși să o învețe mai rapid decât adulții.

3. Consecințe ale violenței jocurilor video

Jocurile video violente au drept consecință agresivitatea crescută. Ba mai mult decât atât, cercetătorii
americani și japonezi au demonstrat că acei copii care au acces la jocuri video violente dezvoltă tendinţa de a fi
agresivi fizic luni întregi după aceea, indiferent de mediul cultural şi ţara din care provin.
Așa cum am precizat în abstractul articolului, ce s-ar întâmpla dacă un individ ajunge să fie dependent
de jocurile video în așa fel încât după ce părăsește spațiul virtual nu se poate rupe de această lume fictivă iar în
spațiul real ar trata cu aceiași atitutinde indivizii? Răspunsul îl găsim chiar în faptele care s-au întâmplat de-a
lungul anilor, spre exemplul crima din Norvegia făcută de un gammer care juca „Call of duty 4”, și se speculează
cum că l-ar fi influențat scena cu aeroportul, aceea în care ești însărcinat să lichidezi toți oamenii din aeroport,
acea misiune nu era obligatorie, ba chiar opțională. Un alt exemplul a fost atunci când cineva a deschis focul
într-o școala din America, eveniment ce a devenit mediatizat în toata lumea, și i-a șocat pe toți. Datorita acestui
eveniment Președintele Obama a alocat o sumă de bani pentru studii mai ample cu privire la influența jocurilor
video.
Un caz similar s-a petrecut în Germania, unde un adolescent pasionat de jocurile video a omorât 15
persoane într-un liceu. Surse din Poliție au declarat că după ce au controlat computerul autorului masacrului au
descoperit că acesta era pasionat de jocurile video foarte violente și că este o legătură între acestea și acțiunile
sale. Prietenii îl descriau ca fiind un tip tăcut și rezervat, dar care avea prieteni. Era foarte bun la jocurile video și
îi plăcea să joace „Counter strike” un joc video foarte violent care implica uciderea oamenilor prin impușcare.
Un alt exemplu dramatic pe același gen de joc, a fost atunci când un tânăr în vârstă de 30 de ani
dependent de joc a pierdut în fața un copil de 12 ani. Acesta din urmă era adversar în joc. Cel care a pierdut a
vrut să își ia revanșa, dar de data aceasta în viața reală, astfel că prin intermediul IP-ului i-a aflat adresa
adversarului, l-a urmărit iar când ajuns acasa, l-a înjunghiat cu un cuțit în inimă la fel ca în joc.
Cazurile de dependență sunt nenumărate iar concluzia este aceea că aceste jocuri video pot cauza
comportamente delicvente care se pot mări în viitorul apropiat datorită numărului mare de utilizatori.

4. Metode de combatere a violenței născute din jocurile video

Pentru combaterea violenței ca urmare a jocurilor video este nevoie de multă cercetare și implementare
la nivel național a unor programe funcționale și acreditate. În România, încă nu se ia în calcul implementarea
unor astfel de programe, datorită actelor reduse de violență datorate jocurilor video. Dar în țări mult mai
dezvoltate, în care lumea jocurilor video datează de câteva decenii, s-au luat măsuri pentru prevenție și chiar
ameliorare a delicvenței.
Astfel, în America, aproximativ 90% dintre copii joacă jocuri video şi peste 90% dintre acestea conţin
scene violente. Autorităţile americane au propus în 2014 impunerea unor taxe pe jocurile video violente sau

197
Articol: Violenţa jocurilor video creşte agresivitatea în viaţa reală publicat în Revista de analiză și opinie creștină,
Semnele Timpului, 2011 -http://semneletimpului.ro/social/violenta-jocurilor-video-creste-agresivitatea-in-viata-reala.html,
accesat la data de 28 iulie 2015.

90
limitarea vârstei celor care le pot cumpăra. Totuși, din cauza inconsecvențelor din studii, președintele Obama a
198
cerut niște studii conclusive pe care să își bazeze decizia .
În sprijinul acestui demers vine una dintre cele mai recente cercetări, publicată în JAMA Pediatrics,
condusă de către Craig Anderson, de la Iowa State University, care a încercat să demonstreze legătura dintre
jocurile video și comportamentul agresiv. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 3.034 băieţi şi fete, de diferite
vârste, în cadrul căruia au fost întrebaţi despre obiceiurile lor în ceea ce priveşte jocurile video şi au completat
chestionare pentru a analiza gradul lor de agresivitate şi violenţă.
S-a constatat că cei care petreceau multe ore jucând jocuri video violente erau mai predispuşi la
agresivitate decât ceilalţi. Cercetătorii au concluzionat că expunerea la violenţă influențează modul în care copiii
se poartă în relaţiile cu cei din jurul lor și produce un comportament mai impulsiv.
Studiile susţin faptul că şi creierul suferă transformări în urma expunerii la jocuri video violente. În anul
2011, un studiu a demonstrat că, după o săptămână în care voluntarii au jucat jocuri video în fiecare zi, anumite
regiuni ale creierului, precum cele care răspund de emoţii, atenţie sau inhibarea impulsurilor înregistrau mai
puţină activitate decât ale celor care nu jucaseră. Se pare că efectul jocurilor video asupra creierelui ar fi
reversibile, dar practicarea lor pe o perioadă mai lungă poate provoca schimbări permanente în creier.
Alte studii au arătat că expunerea la jocurile video violente reduc empatia celui în cauză sau provoacă
rasism. Christopher Ferguson, de la Departamentul de Psihologie de la Stetson University, insistă asupra faptului
că nu există suficiente dovezi în favoarea unei legături între jocurile video violente şi comportamentul celor care
le joacă. El spune că cei care susţin această legătură nu ţin cont de alţi factori care pot influenţa comportamentul
agresiv al copiilor, cum ar fi violenţa din cămin, abuzurile sau bolile mintale.
Anderson precizează că este nevoie de mai multe studii în domeniu pentru a stabili o legătură clară între
aceste două lucruri, dar recomandă prudenţă şi o mai mare conştientizare a modului în care mediile virtuale
199
influenţează comportamentul din viaţa reală .
În consecință, comportamentul deviant continuă să existe indiferent de evoluția societății, dacă în trecut
aceste comportamente erau favorizate de clanuri de mafioți, în prezent acestea au evoluat prin însușirea
modelelor virtuale cu tentă agresivă pentru care forța și autoritatea dăinuie, iar convigerea de supremație fac ca
un jucător tăcut și rezervat în viața reală să își dorească să iasă în evidență prin transformarea regulilor jocului în
practica nevirtuală. Comportamentul deviant din viitor nu știm ce modele vor mai urmări. Cert este că la baza
oricărei acțiuni stă autocontrolul psihic al fiecărui individ.

Bibliografie

1. Fichter J., La Sociologie Notions de Base, Editions universitaires, Encyclopédie universitaire, Paris,
1960.
2. Pitulescu, I., Delincvenţa juvenilă, Editura Ministrerului de Interne, Bucureşti, 1995.
3. Petcu, M., Delincvenţa - repere psihosociale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999.
4. Rădulescu, Sorin, Sociologia devianţei: teorii, paradigme, arii de cercetare, Editura Victor, Bucureşti,
1998.
5. Radu I., Druțu I., Mare V., Miclea M., Podar T., Preda V., Introducere în psihologia contemporană,
Editura Sincron, Cluj-Napoca, 1991.
6. ***Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice, Devianţa socială şi măsuri pentru diminuarea efectelor
sale asupra securităţii persoanelor vârstnice, iulie 2010.
7. ***Violenţa jocurilor video creşte agresivitatea în viaţa reală publicat în Revista de analiză și opinie
creștină, Semnele Timpului, 2011 -http://semneletimpului.ro/social/violenta-jocurilor-video-creste-
agresivitatea-in-viata-reala.html, accesat la data de 28 iulie 2015.
***
8. Astrid Daulia T. Dinescu, Violența pe care copiii o învață din jocuri video, articol publicat în Revista
de analiză și opinie creștină, Semnele Timpului, 2014 -http://semneletimpului.ro/social/copii/violenta-
pe-care-copiii-o-invata-din-jocuri-video.html, accesat la data de 23 iulie 2015.

198
Astrid Daulia T. Dinescu, Violența pe care copiii o învață din jocuri video, articol publicat în Revista de analiză și opinie
creștină, Semnele Timpului, 2014 -http://semneletimpului.ro/social/copii/violenta-pe-care-copiii-o-invata-din-jocuri-
video.html, accesat la data de 23 iulie 2015.
199
Idem.

91
 INTERACŢIUNEA FACTORILOR CRIMINOGENI ÎN CAZUL FALSIFICATORULUI NOTAR
PUBLIC

Drd.
Notar public Chiran Gabriela

Integrarea României în Uniunea Europeană a adus atât drepturi cât şi responsabilităţi şi obligaţii pentru
toţi cetăţenii, inclusiv pentru cei care exercită profesii liberale, aceştia trebuind să respecte atât reglementările
juridice naţionale, cât şi cele impuse de legislaţia UE. Este bine cunoscut faptul că serviciile reprezintă un
important motor de creştere economică în ţările care fac parte din spaţiul comunitar, iar profesiile liberale deţin
un rol extrem de important în ridicarea economiei europene, având un impact direct asupra regimului
concurenţial şi asupra beneficiarilor direcţi ai acestor servicii.
Prin Tratatul de la Maastricht, Cartea Verde a Comisiei asupra Guvernanţei Europene, Acordul inter-
instituţional din 2003, intitulat “Să reglementăm mai bine”, Directiva 2005/36/EC referitoare la recunoaşterea
calificărilor profesionale, a fost evidenţiată necesitatea îmbinării coreglementării (definită ca fiind acel mecanism
prin care un act legislativ comunitar reglementează anumite reguli, obiective, proceduri bine definite de către
autoritatea legislativă, în sarcina unei organizaţii profesionale) şi a autoreglementării ( definită ca posibilitatea
oricărei organizaţii profesionale de a adopta anumite linii directoare comune), în domeniul socioprofesional.200
Argumentele care susţin reglementarea profesiilor liberale atât la nivel comunitar, cât şi la nivel naţional
sau regional, pot fi sintetizate în următoarele: prestatorii de servicii (în special notarii publici) trebuie să dispună
de un înalt grad de competenţă, serviciile acestora fiind „produse de încredere”; serviciile prestate şi calitatea
acestora au incidenţă atât asupra clienţilor cât şi asupra terţilor, situaţie justificată prin specificul activităţii
respective; totodată anumite categorii de servicii prestate de profesiile liberale sunt de interes public, impunându-

200
Bogdan Liviu Ciucă – „Profesiile liberale juridice în statele membre ale Uniunii Europene”, articol publicat în Revista
PROEXCELSIOR, nr. 2 septembrie 2010

92
se astfel necesitatea unei reglementări cât mai riguroase, pentru asigurarea şi păstrarea unui nivel ridicat al
calităţii serviciilor pe de o parte şi pentru o cât mai eficientă protejare a intereselor clienţilor pe de altă parte.
Trebuie subliniat faptul că toate profesiile liberale sunt caracterizate de trei valori: independenţă,
responsabilitate şi secretul profesional.
Deşi încă nu există o definiţie juridică consacrată a profesiei liberale, există mai multe variante propuse
de către diverse organizaţii profesionale, una dintre cele mai explicite fiind următoarea:”persoana care exercită
o profesie liberală furnizează unei persoane fizice sau juridice, care are libertate de alegere, servicii non-
comerciale, de natură juridică, economică, medicală etc., independente politic, garantate printr-o deontologie
duală: respectarea secretului profesional şi competenţă recunoscută. Cel ce oferă asemenea servicii poartă o
răspundere personală pentru actele sale.”201
Din considerentele expuse anterior este evident că infracţiunile de fals comise de notarii publici devin
cu atât mai grave, cu cât notarul public beneficiază de autoritatea funcţiei şi de încrederea publică consfinţită de
stat şi de legislaţia specifică acestei profesii.
Tendinţele recente din cercetarea criminologică pornesc de la premisa că o persoană este determinată să
comită o infracţiune ca urmare a acţiunii combinate a factorilor criminogeni cu oportunităţile existente la un
anumit moment, nemaifiind de actualitate teoriile conform cărora un singur factor era responsabil în ceea ce
priveşte luarea deciziei de comitere a faptei ilicite, în special în ceea ce priveşte cazul falsificatorului notar
public.
Datorită diversităţii factorilor criminogeni şi mai ales datorită multitudinii de variante în care aceştia se
pot combina, în funcţie de specificul infracţiunilor comise ca rezultat al interacţiunii lor, este extrem de dificilă
determinarea gradului de importanţă al fiecăruia dintre factori în geneza infracţiunii, fiind necesară şi utilă mai
degrabă o descriere a modului în care aceştia se intercondiţionează, se completează şi se potenţează unii în
funcţie de ceilalţi.
În acest domeniu de analiză îşi găsesc aplicabilitatea unele dintre cele mai importante teorii ale ştiinţei
criminologiei moderne, între care se evidenţiază teoria criminalităţii gulerelor albe – „White collar crime”
enunţată de Edwin Sutherland, dar şi teoria alegerii raţionale - „The Rational Choice Theory”, al cărei promotor
în perioada de început a fost George Homans (1961) şi care a fost preluată din domeniul economiei şi dezvoltată
de mai mulţi teoreticieni, inclusiv de John Scott, făcând obiectul multor dispute ideologice atât în criminologie,
cât şi în sociologie şi în alte ştiinţe sociale, fiecare domeniu de studiu având propriile particularităţi, propriile
limite.
„White-Collar Crime” un termen care caracterizează delictele non-violente comise de funcţionari sau
de oameni de afaceri, a fost definit pentru prima dată în anul 1939, de Edwin Sutherland, ca fiind „o infracţiune
comisă de o persoană respectabilă, cu un statut social ridicat, în timpul exercitării profesiei sale.”
„The Rational Choice Theory” aplicată în domeniul criminologiei, este teoria ai cărei adepţi
promovează convingerea utilitaristă că omul este un actor raţional, care evaluează mijloacele şi scopurile,
costurile şi beneficiile, iar pe baza acestei evaluări face o alegere raţională, al cărei rezultat este obţinerea celor
mai mari beneficii, conform criteriilor personale. Această teorie poate explica în mare măsură raţionamentul şi
modul de acţiune al falsificatorului notar public, fiind aplicabilă în special cazurilor individuale, deoarece
porneşte de la premisa că indivizii desfăşoară activităţi personale, că acţionează complet raţional, ceea ce – în
cazul falsificatorului notar public – corespunde realităţii.
Decizia de adoptare a comportamentul delictual de către notarul public este rezultatul unui proces
sistemic, care reprezintă rezultatul final al unor interacţiuni complexe ce au loc între factorii tradiţionali şi cei
de tranziţie, la nivel macrosocial dar şi microsocial, respectiv al factorilor care ţin de trăsăturile
psihologice, educaţionale şi emoţionale ale individului, de fondul congenital existent, în raport de
influenţele inerente exercitate de mediul de viaţă, mediul de lucru şi de apartenenţa la anumite grupuri
socio-profesionale. La toate acestea se adaugă şi factorul stres, care în contextul socio-economico-financiar
actual poate exercita un grad ridicat de presiune, de încărcătură emoţională sau fiziologică, ştiut fiind faptul că
stresul poate îmbrăca două forme: pe de o parte este vorba de o situaţie exterioară stresantă (condiţii
nefavorabile, ameninţări, privaţiuni de orice natură exercitate asupra individului), iar pe de altă parte de o stare
fiziologică stresantă (care afectează în mod nemijlocit organismul uman – anumite afecţiuni fiziologice,
psihologice, etc.).
Falsificatorul notar public, pe lângă poziţia socială pe care o are, beneficiază de un bagaj important de
cunoştinţe în domeniul dreptului, de un anumit standard de viaţă, fiind integrat într-un cerc de relaţii profesionale
şi personale care pot influenţa uneori decisiv decizia de a încălca sau nu limitele legii. De multe ori sub aparenţa
de persoană echilibrată şi bine ancorată în realităţile economico-sociale, se poate ascunde o persoană care a
acumulat multiple frustrări de natură personală sau profesională, nemulţumiri sau dorinţe neîmplinite şi care
uneori se cumulează cu dorinţa profundă de a-şi demonstra sieşi dar şi societăţii, superioritatea intelectuală,

201
Union Nationale des Professions Libérales – www.unapl.org

93
materială sau de orice altă natură. Şi toate acestea converg spre a genera un anumit gen de reacţie - licită sau
ilicită - într-o situaţie conflictuală sau în cazul apariţiei unei probleme care necesită atenţie şi preocupare.
Pe de altă parte, studiind resorturile intime, profunde, ale motivaţiei infracţionale, se poate constata că
între delincvenţii notari publici şi falsificatorii care nu au această calitate, nu există deosebiri atât de radicale cu
privire la scopurile urmărite, la structura factorilor interiori care concură în comiterea infracţiunii.
Falsificatorul notar public este cu atât mai de condamnat cu cât el ar trebui să reprezinte un exemplu de
corectitudine şi de onestitate, fiind depozitarul încrederii publice în autoritatea funcţiei pe care o exercită. Este
greu de crezut că el poate fi o persoană instabilă emotiv-acţional, deoarece instruirea şi educaţia de care a
beneficiat ar trebui să îl ajute să manifeste un nivel ridicat de autocontrol.
Mai degrabă falsificatorul notar public este caracterizat de lipsa emoţiilor în timpul luării deciziei de
încălcare a legii, ca urmare a faptului că are capacitatea de a analiza oarecum obiectiv tot ceea ce presupune actul
infracţional, de a gândi în avans toate etapele comiterii infracţiunii, de a înţelege concret care sunt consecinţele şi
rezultatele acţiunilor sale şi de a anticipa care va fi reacţia socială faţă de situaţia de fapt. Însă toate aceste aşa-
numite aptitudini particulare pot fi uşor asimilate cu manifestări ale psihopatiei, astfel cum sunt descrise în
publicaţiile de specialitate.
Formarea caracterului şi modelarea psihicului notarului public are loc într-o lungă perioadă de timp,
evoluţia sa către o cariera de falsificator fiind influenţată de acţiunea conjugată a factorilor criminogeni, a
mediului socio-cultural de viaţă şi a mecanismelor psihologice implicate în perceperea raportului dintre costuri
(aici fiind incluse şi prezumtivele sancţiuni pentru fapta ilicită) şi beneficiile rezultate în urma comiterii acesteia.
Activitatea notarială este un domeniu de activitate concurenţial, iar în condiţiile diminuării drastice a
volumului activităţii specifice coroborat cu majorarea permanentă a numărului de notari publici, presiunea
competiţiei dintre aceştia este pe un trend permanent ascendent Această situaţie îi determină pe unii dintre notari
să caute „soluţii creative” de menţinere sau de majorare a veniturilor proprii, ajungându-se chiar la fapte de
concurenţă neloială, la relaxarea rigurozităţii specifice acestei activităţi, la implicarea în activităţi de spălare a
banilor, de mascare a anumitor acte de corupţie sau alte activităţi infracţionale, toate acestea generând venituri
sau alte foloase materiale în beneficiul infractorilor.
Totuşi, decizia de trecere la act are loc în momentul în care motivaţia infracţională deja structurată îşi
găseşte modalitatea de transpunere în practică, datorită apariţiei unei oportunităţi. Infractorii care au o motivaţie
puternică sau un comportament delictual deja bine conturat, vor încerca să creeze, să provoace apariţia
oportunităţilor pentru comiterea faptei.
Datorită specificului infracţiunilor de fals în domeniul activităţii notariale, acestea sunt dificil de
descoperit, în special în condiţiile în care făptuitor este însuşi notarul public. În celelalate cazuri, dacă manifestă
suficientă diligenţă şi dacă îşi exercită atribuţiile în mod riguros şi responsabil, notarul public este cel care poate
preveni în mare măsură sau poate descoperi eventualele falsuri comise de alţi subiecţi ai serviciilor notariale.
În consecinţă este evident faptul că în cazul în care motivaţia este suficient de bine structurată şi
asimilată, dacă există şi oportunitatea adecvată, iar falsificatorul dispune de abilităţile şi de mijloacele necesare,
(indiferent dacă este sau nu este notar public), sunt întrunite condiţiile trecerii la act, toate aceste premise
trebuind să existe şi să acţioneze simultan, să se afle în interacţiune unele cu celelalte.
Actualul context socio-economic îşi exercită influenţa şi presiunea asupra tuturor membrilor societăţii,
însă modul în care fiecare dintre aceştia recepţionează şi interpretează aceste influenţe depinde în mod nemijlocit
de structura psihologică şi socio-umană a fiecărui individ.
Integrarea României în Uniunea Europeană nu a avut doar efecte pozitive, ci a permis deschiderea unor
căi de acces pentru criminalitatea organizată, extinsă la nivel internaţional. Iar activitatea notarială într-o
societate care încă nu şi-a fixat definitiv valorile şi normele de convieţuire socială, care nu beneficiază de un
sistem de justiţie independent de orice tip de ingerinţe, reprezintă o arie de interes pentru grupurile infracţionale
implicate în infracţiunile de spălare a banilor, de fraudare a statului, de devalizare a tuturor resurselor naţionale.
Pornind de la posibilitatea achiziţionării prin interpuşi sau prin societăţi fantomă de terenuri în România
(a se vedea în acest sens semnalele de alarmă trase de canalele mass media care atrag atenţia asupra modului în
care suprafeţe uriaşe de teren nu se mai află în proprietatea cetăţenilor români şi pentru achiziţionarea cărora s-
au spălat sume uriaşe de bani prin tranzacţii notariale fictive şi terminând cu traficul de persoane umane şi de
copii, cazuri în care de asemenea, de multe ori se ajunge la întocmirea în fals a unor acte autentificate, necesare
pentru călătoria minorilor, etc.), se poate afirma fără nici un dubiu că ţara noastră şi activitatea notarială ca
element semnificativ al acestei ecuaţii, reprezintă o zonă de interes maxim pentru extinderea reţelelor
infracţionale internaţionale.
Din acest motiv a devenit foarte importantă promovarea unor mijloace de prevenire a comiterii
infracţiunilor de fals în domeniul notarial, sens în care se fac paşi semnificativi (dar încă insuficienţi) prin
intermediul organismelor profesionale dar şi al modificărilor legislative în materie.
Trebuie totuşi să menţionăm faptul că în unele cazuri, anumite fapte imputabile notarilor publici sunt
calificate ca delicte penale care atrag aplicarea unei sancţiuni represive, deşi faptele respective sunt de natură
civilă, fiind necesară cercetarea lor în cadrul unei proceduri judiciare civile, pentru a se stabili dacă sunt întrunite

94
condiţiile răspunderii civile delictuale a notarului, pentru fapta proprie. Deoarece încălcarea unei norme juridice
care reglementează o anumită activitate sau un anumit raport juridic, presupune sancţionarea făptuitorului pentru
delictul comis, se impune verificarea naturii juridice a faptei ilicite, pentru a se stabili tipul de sancţiune
aplicabilă – penală sau civilă ori de altă natură.202
Această diferenţiere a ilicitului penal de ilicitul extra-penal a făcut obiectul unei analize extrem de
pertinente a savantului profesor universitar penalist Vintilă Dongoroz, care a concluzionat: „Aşadar, ilicitul penal
se deosebeşte substanţial de ilicitul extra-penal; această deosebire se poate face pe baza a două elemente de
caracterizare şi anume: pe de o parte, ilicitul penal implică existenţa unei activităţi de violenţă, fraudă sau
indisciplină socială, iar pe de altă parte, faptele penale au aptitudinea de a produce nelinişte şi nesiguranţă
socială. Acest criteriu trebuie să servească la elaborarea normelor juridice (de jure condendo), în sensul că,
legiuitorul, călăuzindu-se de acest criteriu, va putea să-şi dea seama în ce cazuri trebuie să se adopte, ca
sancţiune, o pedeapsă şi să creeze, deci, un ilicit penal …ori un ilicit extra-penal pentru care se prevede o
sancţiune pur reparatorie203”.
Notarul public poate fi subiect al infracţiunii de fals intelectual, în condiţiile în care fapta a fost comisă
cu intenţie (sub aspectul laturii subiective), profesorul V. Dongoroz concluzionând că „Limitele legii penale nu
pot fi depăşite nici prin extinderea legii penale pe cale de analogie şi nici prin procedeul interpretării libere a
normelor de drept penal204”
Personalitatea infractorului, în criminologie, este o noţiune mai cuprinzătoare decât noţiunea juridico-
penală, deoarece include ansamblul trăsăturilor, însuşirilor, calităţilor persoanei care a comis o infracţiune
exprimând totodată interrelaţia dintre individualitatea persoanei şi esenţa socială a acesteia. Astfel, conform
reputatului criminolog R.M. Sănoiu, „prin personalitatea infractorului se înţelege sinteza a trăsăturilor bio-psiho-
sociale cu un înalt grad de stabilitate, şi care sunt definitorii pentru individul care a comis o fapta care prezintă
pericol social şi care este prevăzută de legea penală.” 205
Analiza criminologică a personalităţii delincventului studiază componentele acesteia, respectiv
aptitudinile, temperamentul şi caracterul 206, dar şi legăturile dintre biotip şi personalitate, modul lor de
interacţionare şi de intercondiţionare.
Personalitatea umană se află în permanentă evoluţie, într-o continuă schimbare care este influenţată atât
de factorii endogeni (individuali), cât şi de factorii exogeni (cei din mediul social), fiind dificil de estimat care
dintre aceste categorii de factori este preponderentă207.
În condiţiile în care societatea modernă oferă condiţii de dezvoltare relativ similare pentru aceleaşi
categorii de persoane – cum este cazul notarilor publici, formarea personalităţii delincvente este un proces de
durată în care subiectul - care deţine un bagaj genetic oarecum deficitar sau care are formate anumite trăsături de
caracter negative prezintă o mai mare deschidere, o sensibilitate ridicată faţă de factorii perturbatori, care au ca
efect stimularea acestor trăsături care, în timp, devin vor deveni dominante, influenţând astfel formarea
personalităţii antisociale.
Acest tip de personalitate formează în aceleaşi sfere ale vieţii sociale (familie, şcoală, microgrupuri,
medii de producţie) ca şi personalitatea non-delincventă, diferenţa fiind făcută de conţinutul informaţiilor
receptate şi valoarea acordată acestora de către subiect208.
Dintre componentele mediului psihosocial care exercită o influenţă deosebită asupra formării
personalităţii individului, atenţia criminologiei s-a îndreptat în principal spre familie, şcoală, profesie209.
În concluzie, doar un studiu aprofundat asupra factorilor menţionaţi şi asupra modului lor de acţiune în
cazul particular al falsificatorului notar public, poate ajuta la descifrarea mecanismului şi a motivaţiei
infracţionale, rezultatele putând fi folosite ulterior în identificarea unor metode eficiente de combatere şi de
prevenire a acestei categorii de delicte.

202
Calificarea penală greșită a unor fapte imputate notarilor publici – articol publicat de Gheorghe Dobrican în Universul
Juridic 2 iulie 2015
203
Vintilă Dongoroz, Drept penal, București 1939, p. 22-23
204
Vintila Dongoroz s.a., Explicații teoretice ale Codului penal român, Partea Generală, vol. I, Editura Academiei,
București, 1969, p. 9
205
Rodica Mihalea Stănoiu - Introducere în criminologie, Ed. Academiei, Bucureşti, 1989, p.119
206
H. Mărgineanu, Condiţia umană, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, pag. 14.
207
Gheorghe Nistoreanu şi Gheorghe Costache - Elemente de criminologie, pg. 115
208
Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun, Criminologie, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996, pag.166 – 167.
209
Florica Marin, Conceptul de personalitate a infractorului

95
 UNELE ASPECTE PRIVIND APARIȚIA
ȘI EVOLUȚIA CRIMINALISTICII ROMÂNEȘTI

Col.(r.) prof. VASILE LĂPĂDUŞI-secretar general A.C.R., redactor şef

Revista Română de Criminalistică;
Jurist DOBREANU RAMONA-redactor Revista Română de
Criminalistică.

Documentele de arhivă arată că încă de pe timpul domnitorilor Mihai Viteazul (1592), Matei Basarab (1628) și
Constantin Brâncoveanu (1679), probațiunea se făcea prin tortură, de la bătaia cu toiagul, marcarea cu fierul
roșu, tăierea mâinilor, urechilor și nasului, zdrobirea degetelor, până la spânzurare ori decapitare. În perioada
feudalismului timpuriu s-au practicat însemnarea cu fierul roșu pentru recunoașterea și pedepsirea recidiviștilor.
Renumitul medic legist Valentin Sava ne oferă date despre metodele empirice și barbare folosite pentru a se
obține mărturia, așa ziselor ”Ordalii”. Procedeele de asemenea natură au fost numeroase și au variat: vom
reproduce numai câteva dintre ele, care dovedesc completa lor inutilitate și a căror existență nu poate fi explicată
decât numai prin puternicul spirit al acelor vremuri, prin încrederea în supranatural:
 Ordalia coșciugului, era un mijloc destul de des întrebuințat în cazuri de omor, prin care se
căuta să se obțină chiar de la un mort, divulgarea numelui ucigașului, se obișnuia ca
judecătorul să pună urechea la gura mortului cu scopul că acesta se va răzbuna și-i va sufla
numele celui ce i-a răpit viața. În unele regiuni, se aprindea un foc mare lângă coșciug cu
speranța că sufletul mortului, îndreptându-se către ucigaș, va împinge fumul către el;
 Ordalia fierului, uzitată la popoarele din Africa Orientală, consta din atingerea de către preoți,
de patru ori a palmei acuzatului cu un fier înroșit. Dacă pielea rămânea intactă era semn de
nevinovăție;
 Ordalia otrăvii a fost răspândită mult în India și la unele triburi din Africa. Acuzatul era
obligat să înghită otravă. Dacă rezista, era inocent, dacă murea, culpa sa se considera dovedită.
Eficacitatea acestor probe era că în multe cazuri, acuzații, îngroziți își mărturiseau culpele. Cei
nevinovați invocau drept mărturie a inocenței lor: soarele, marea, șerpii, etc. Și erau crezuți căci, datorită acelui
spirit mistic exagerat, era credința că elementele invocate i-ar fi pedepsit imediat pe cei ce ar fi îndrăznit să le

96
invoce fără temei. Ca vestigii ale acestor ordalii, întâlnim și azi expresii ca: ”Aș pune mâna în foc pentru!... sau
”Să mă trăznească Dumnezeu!”. Jurămintele ce se depun și astăzi, păstrând un caracter solemn, sunt de
asemenea rămășițe din vremuri apuse de mult.
Un alt capitol important în istoria identificării judiciare îl constituie însemnarea cu fierul roșu, tradiție
barbară a antichității perpetuată până în secolul precedent.
Însemnarea cu fierul roșu avea dublu caracter: de pedeapsă accesorie și de identificare. De exemplu, în
Franța, hoții se marcau cu majuscula V (volum), recidiviștii cu W, falsificatorii erau marcați cu F (fieux), iar
deportații cu GAL (Galerieu). Codul penal francez a abrogat acest uz în anul 1792 și a fost reintrodus însă zece
ani mai târziu, la 23 Floreal, anul X, pentru a dispărea în mod definitiv în anul 1832.
Aceste procedee s-au practicat cu amploare și în Portugalia și Spania până în secolul XVI pentru
marcarea sclavilor. Practici similare au fost și în alte țări din Orient unde răufăcătorii erau însemnați prin mutilări
ca: tăierea nasului, crestarea urechilor, etc.
Primele reglementări scrise cu pedepsele au rămas cele pe timpul domnitorilor Vasile Lupu și Matei
Basarab în lucrările: ”Cartea românească de învățătură, Iași, 1646, și Îndreptarea legii, Târgoviște, 1652.
DATE ALE FORMĂRII CRIMINALISTICII ROMÂNEȘTI
 1840 – Vornicul Manolache Florescu propune înființarea unei evidențe alfabetice a
infractorilor, după modelul Prefecturii de Poliție din Paris, din anul 1832;
 1843 - Dagherotipia – procedeu fotografic inventat în anul 1822 de către Nicophore Niepce și
Jacques Daguenne. Anul 1839, este considerat oficial, anul descoperirii fotografiei.
Evenimentul este consemnat în 19 martie, în gazeta ”Vestitorul Românesc”;
 1847 – În timpul domnitorului Nicolae Șuțu, apare, la Iași, lucrarea ”Reguli ce urmează a se
păzi în privegherea și cercetarea vinovaților”, în care sunt prezentate și unele reguli de
criminalistică tactică și metodologică;
 1848 – A venit la București Carol Pop de Szatmari, considerat primul fotoreporter de război
din lume, care va deveni fotograful domnitorilor Bibescu, Știrbei și Alexandru Ioan Cuza.
Carol Pop de Szatmari, împreună cu Costache Sturdza Scheianul (primul fotograf amator
român), contribuie la popularitatea fotografiei în România;
 1860 – La București, apare prima carte de medicină legală în limba română de I.N. Averbach.
Ulterior, va apărea lucrarea: ”Manualul practic de medicină legală, iar în anul 1891, s-a tipărit
la București, sub îngrijirea dr. A. Vianu, ”Cursul de medicină legală în acord cu țările lumii”.
Tot la București se introduce în învățământul superior ca disciplină de învățământ superior
”Medicina Legală”, unde se predau și noțiuni de criminalistică. De asemenea, în anul 1874, s-a
introdus și la Oradea, iar în anul 1880, la Iași;
 În 1879 la Poliția Capitalei, a apărut primul serviciu fotografic. Aici s-au făcut remarcați
fotografii Ion Niculescu și Max Kesslar. Primului i s-a încredințat și conducerea centralei
telegrafice a Capitalei, care comanda cele 55 de birouri subordonate existente la secțiile de
poliție;
 1882 – Se introduce prima fișă în cazier. În anul 1931, numărul de ordine al dosarelor
infractorilor înregistrați era de 64.322, iar în anul 1951, numărul ajunsese la 148.480. În anul
1884 i-a ființă cazierul central alfabetic;
 În anul 1884, generalul Radu Mihai, prefectul Poliției Capitalei a înființat ”Divizia de
cercetări și urmăriri”, după modelul francez, denumită și ”Siguranța Capitalei”, care avea ca
atribuții descoperirea și urmărirea infractorilor care acționau în București. Această structură
avea și un atelier fotografic (avea în dotare un scaun special, unde se executa fotografierea din
față și din profil a infractorului, după ce i se punea pe piept un număr de ordine);
 În anul 1888 – apare Legea pentru autentificarea actelor. Toate declarațiile ce se luau
anchetaților și martorilor neștiutori de carte, cu ocazia anchetelor, erau semnate de aceștia, prin
punerea degetului, după ce li se citea conținutul. Conform Legii pentru autentificarea actelor
(art. 16 și 18) prin punerea de deget, aceasta se făcea cu multă atenție de polițiști pentru a reda
clar conturul liniilor ce formau desenul acelui deget;
 1888 – Se dispune înregistrarea alfabetică a infractorilor și fotografierea acestora (doar din
față);
 1892 – La Palatul Justiției din București se înființează Serviciul de identificare
mitropometrică, structură organizată de prof. Mina Minovici și medicul legist Andrei
Ionescu.
- Pe fișa de cazier clasificată în ordine alfabetică, după numele și prenumele
infractorului, se treceau datele măsurătorilor antropometrice ale acestuia.
 Prof. Mina Minovici, a fost cel mai compentent om de știință din România care s-a dedicat
studiilor antropometrice și dactiloscopice în scopul promovării metodelor științifice de

97
 identificare a recidiviștilor. La organizarea primului serviciu de identificare dactiloscopică și-a
adus o mare contribuție și medicul legist dr. Andrei Ionescu;
 1896, a luat ființă prima școală de Poliție științifică care a funcționat în România. Cursurile
erau realizate de Mina Minovici, Nicolae Minovici. În 20 decembrie, Mina Minovici
inaugurează Institutul Medico-Legal (Morga), primul de acest gen, care din anul 1924, prin
decret, va purta numele său.
Frații Minovici au fundamentat profesia de criminalist. În lucrările lor ei au făcut o serie de
recomandări pentru criminaliști:

 Învață să cumpănești toate elementele adevărului științific;

 Priveşte cu atenţie şi cercetează cu de-amănuntul ceea ce vezi;
 Un caz, în aparenţă foarte simplu, în realitate, este adesea dintre cele mai complicate;
 Evită teoriile pripite şi fereşte-te de îndemnurile imaginaţiei;
 Să nu faci niciodată ipoteze complicate;
 Fii totdeauna obiectiv, pentru că n-ai de exprimat o convingere, ci de făcut o
demonstraţie;
 Astupăţi urechile, închide gura şi deschide mari ochii pentru ca, la adăpostul oricărei
sugestii străine, să nu te pronunţi decât după ce te-ai lămurit de temeinicia celor
constatate;
 Procedează cu ordine şi metode, după un plan în prealabil bine croit;
 În anul 1893 apare la Craiova, Manualul ofiţerului de poliţie judiciară, autor Nicolae I.
Alexiu, judecător la Tribunalul Romanaţi. În conţinutul acestui manual erau tratate reguli
precise cu privire la deplasarea la faţa locului, ridicarfea corpurilor delicte, reconstituirea şi
„confruntarea pârâtului cu cadavrul”.
De asemenea, autorul insistă asupra spiritului de observaţie de care trebuie să dea dovadă
poliţistul în orice situaţie s-ar afla;
 În anul 1894 – profesorul Nicolae Minovici va lua primele impresiuni digitale condamnaţilor
din închisori. El urmează, în anii 1896 şi 1906, să identifice primii hoţi după amprentele lăsate
la locul faptei.
În scrisoarea adresată de dr. Nicolae Minovici lui Vucetici, autorul sistemului de clasificare
dactiloscopică din Argentina, expune cercetările sale făcute asupra impresiunilor digitale luate
la închisori în anul 1894, de la 40 de criminali condamnaţi, comparativ cu impresiunile digitale
recoltate de la aceiaşi condamnaţi în anul 1906. Din examinarea făcută după 12 ani, reieşea că
impresiunile acestora erau perfect identice, nu suferiseră nici o modificare în particularităţile
lor de amănunt. Tot în această scrisoare, dr. Nicolae Minovici face şi menţiunea despre două
descoperiri ale autorilor unor furturi, făcute de el cu ajutorul urmelor digitale. În primul caz
este vorba de un furt comis în biroul unei tipografii, în anul 1896, furt pe care el l-a descoperit
după urma digitală rămasă pe o hârtie dintr-o condică din care autorul sustrăsese o sumă de
bani. Era vorba despre o urmă papilară digitală, colorată în negru datorită cernelii tipografice
care se afla pe crestele papilare de la degetele autorului. În cel de-al doilea caz (1906) era
vorba de descoperirea unui hoţ care furase cauciucul de la o roată de trăsură. Graţie urmelor
digitale găsite pe roata de curând vopsită şi prin compararea acestor urme cu impresiunile luate
de la mai mulţi bănuiţi. În acest caz era vorba despre mai multe urme papilare vizibile, care
rămăseseră mulate, adică imprimate în vopseaua încă incomplet uscată pe roţi;
 În anul 1896 dr. Nicolae Minovici a înfiinţat pe lângă Serviciul de antropometrie din Palatul
de Justiţie „Şcoala antropologică – Bertillon” pentru instruirea poliţiştilor, care a funcţionat
până în anul 1900. Aceasta poate fi considerată prima Şcoală de poliţie ştiinţifică din România;
 În anul (1900 – Ştefan Minovici a publicat lucrarea „Leş faux en ecoritures la phographie
en service la justice”. Acelaşi autor a mai publicat lucrări în domeniul criminalisticii şi
grafologiei;
 În anul 1904, la stăruinţele fraţilor Minovici s-a aprobat ţinerea unor cursuri de medicină
legală şi la facultăţile de drept din Bucureşti (1904) şi Iaşi (1913). Apare „Manualul tehnic de
medicină legală” de dr. Nicolae Minovici, primul de acest gen din România, care constituie, în
acelaşi timp, şi primul manual de criminalistică tehnică;
 La 15 martie 1905, Ministerul Justiţiei difuzează o circulară în care, pe baza studiilor
profesorului dr. Ştefan Minovici, se atrăgea atenţia pentru prima dată instanţelor judecătoreşti
asupra modului cum trebuie recoltate probele grafice în vederea utilizării lor în efectuarea
expertizelor ordonate. Se preciza că probele grafice necesare comparaţiilor trebuie să fie
suficient de cumprinzătoare şi recoltate pe aceeaşi calitate de hârtie, iar în confecţionarea lor

98
 să se utilizeze aceeaşi cerneală şi acelaşi instrument scriptural. Instanţele erau atenţionate
asupra stării de emoţie în care sunt prelevate probele grafice ale sale, emoţie ce poate
determina devierea lor de la caracterul lor normal. Nu putem trece cu vederea nici aparatul
proiectat de prof. Dr. Ştefan Minovici pentru fotografierea şi microfotografierea scrisurilor şi
detectarea falsurilor, aparat care în anul 1905 era considerat unul din cele mai evoluate în acest
domeniu;
 În anul 1911, dr. Andrei Ionescu înfiinţează un cazier de identificare dactiloscopică pe lângă
Parchetul Tribunalului Ilfov, care va înlocui fostul serviciu antropometric al prof. N. Minovici.
Un serviciu de cazier şi identificare dactiloscopică, cu ramificaţie în toată ţara, nu s-a organizat
decât începând cu anul 1936, când a luat fiinţă pe lângă fiecare tribunal, câte un „birou
judeţean de cazier şi identificare, pus sub conducerea medicului legist şi supravegherea şi
răspunderea imediată a Ministerului Public. La iniţierea şi organizarea acestui serviciu o
contribuţie esenţială a avut-o dr. Valentin Sava.
Profesorul R.A. Reiss – titularul primei catedre „Lausanne”, în Manualul său „Manuel de
police scientifique (technique) pomeneşte România de două ori: „Fraţii Minovici sunt
consideraţi după Alphonse Bertillon şi Hans Grass;
 În anul 1912, Metoda de identificare prin fotografierea post-mortem cu ochii artificiali,
realizată pentru prima dată de prof. Dr. Nicolae Minovici, a fost premiată cu medalia de aur la
Expoziţia Internaţională de Igienă Socială, organizată la Roma;
 Poliţistul Constantin Zguriadescu, a publicat lucrarea „Poliţia tehnică şi ancheta judiciară
ştiinţifică”, ediţia a III-a, revăzută şi adăugată, a apărut în anul 1922, autorul fiind promovat în
funcţia de director în Siguranţa Generală a Statului;
 În anul 1914, în cadrul Serviciului de identificare, metoda antropometică este înlocuită cu
identificarea dactiloscopică. Prima expertiză dactiloscopică în România efectuată de Nicolae
Episcopescu, şeful Serviciului de identitate şi fotografie din Poliţia Capitalei. Este vorba de un
furt de bijuterii dintr-o casă de bani dintr-un imobil de pe strada Ştirbei Vodă (nr. 39). Era
prima dată când autorul faptei era condamnat pe baza unicei probe a urmelor lăsate de desenele
papilare la locul faptei.
Apare în anul 1918, la Craiova, lucrarea „Dactiloscopia sau identificarea prin impresiunile
digitale de la mâini” de D. Călinescu, prefaţată de N. Minovici;
 În anul 1919, la Buzău s-a înfiinţat un serviciu complet de identificare cu fişe mixte, care mai
târziu s-au introdus în toată ţara. Această fişă cuprindea: fotografierea faţă şi profil, numărul
cazierului judiciar, numărul clişeului fotografic, locul şi data fotografierii, numele celui care a
întocmit fişa, datele de stare civilă ale deţinutului, antecedentele lui penale, ultimul loc de
detenţie şi motivul actual al deţinerii. Pe cealaltă parte a fişei se aflau impresiunile digitale de
la ambele mâini, descrierea conformaţiei anatomice, a particularităilor în expresii şi mişcări,
menţiuni despre organul care a întocmit formula dactiloscopică la acea dată;
 În anul 1920, la Bucureşti, s-a înfiinţat Şcoala de poliţie ştiinţifică;
 În anul 1926, apare la Oradea lucrarea „Noţiuni de Poliţie Tehnică” de maiorii Mihai Ioan şi
George Beloiu. Din cuprins:  Ancheta Judiciară;  Ofiţerul de poliţie la locul crimei; 
Cercetarea la faţa locului;  Fotografia judiciară;  Studiul probelor judiciare tehnice;  Despre
arme şi explozibili;  Despre stupefiante;  Despre identitate;  Portretul vorbit;  Fişa
semnalmentelor;  Infracţiuni asupra proprietăţii;  Furturi;  Excrocherii;  Şantajul;  Falsuri;
 Cercetarea incendiilor”  Despre martori;  Calităţile anchetatorului ş.a.;
 În anul 1927, apare lucrarea „Fotografia metrică” de Constantin Georgescu.
- N. Stan Emanuel – publică lucrarea „Investigaţiunea Judiciară”.
 În anul 1928, profesorul Mihail Kernbach – din Cluj, publică lucrarea „ Expertiza grafică
ştiinţifică şi experţii caligrafi”;
- Profesorul Mina Minovici a publicat primul volum al celebrului Tratat complet de
medicină legală, iar în 1930, vol. II, în care sunt abordate probleme de criminalistică.
 În anul 1930, se înfiinţează Şcoala de poliţie tehnică din Bucureşti;
 În anul 1931, reputatul criminalist Constantin Ţurai este numit şef al biroului fişelor şi
cazierelor al Serviciului poliţiei judiciare din Prefectura Poliţiei Bucureşti. În cadrul acestui
birou, funcţiona şi atelierul fotografic al Prefecturii Poliţiei, condus de fotograful Ciosa, care
realiza fotografierea urmelor papilare colorate, mulate şi iluminate pentru fotografierea
urmelor papilare colorate, mulate şi latente, precum şi a celor aflate pe obiecte transparente,
geamuri, sticle, pahare, etc.
Pe baza unor recomandări ale prof. N. Minovici, s-a confecţionat un model de trusă cu
elementele necesare unei investigaţii criminalistice utilizate în serviciul de identificare
antropometrică de la Paris, în Laboratorul de la Lyon; Printre piesele, de mare valoare pe care

99
 le conţineau cele 4 truse confecţionate atunci se numărau: ochelarii de investigaţie reglabili,
binoclu cu ajutorul cărora se putea realiza o perfectă cercetare a urmelor; compasul şi glisiera
tip Bertillon pentru măsurători antropometrice; toate prafurile colorate necesare relevării
urmelor papilare latente pe variantele suporturi; pensule confecţionate din păr de veveriţă, etc.
 A apărut Tratatul de Criminalistică, semnat de Edmond Locard, în care se susţinea teoria lui
Constantin Ţurai cu privire la Regula celor 12 puncte coincidente – în identificarea
dactiloscopică. S-a înfiinţat primul Laborator de Criminalistică la Prefectura de Poliţie a
Capitalei, specializat în deplasarea la locul faptei în cazurile de omucideri, spargeri şi furturi.
Laboratorul era condus de comisarul de poliţie Constantin Ţuncai;
 Prof. Dr. Nicolae Minovici, cu ocazia inaugărării Şcolii de poliţie tehnică a prezentat lucrarea
privind fotografia judiciară cu cele două ramuri principale: fotografia operativă şi fotografia
de examinare;
 În perioada 1933 – 1934 apar următoarele lucrări:  Crima pasională de M. Negrea
Rîmniceanu;  Psihologia infractorului de Al. Roşea;  Istoricul reşedinţelor Poliţiei Capitalei
– de Vasile Doşkevici;
 În anul 1936, a apărut „Manualul practic al ofiţerului de Poliţie Judiciară – autori: C.
Marinescu, C. Păcuraru, C. Zgonneanu, T. Şerban Ionescu.
În acelaşi an, au apărut lucrările:
 Mimonatorul ofiţerului de Poliţie Judiciară – autori: A. Panaitescu, D.I. Panaitescu şi
I. Micodim;
 Călăuza ofiţerului de Poliţie Judiciară – autori: Grigore Lahovari şi I.N. Lungulescu;
 În anul 1937, dr. Constantin Ţurai a publicat lucrarea „Elemente de poliţie tehnică.
Dactiloscopia. Cazierul dactiloscopic. Fişierul de identificare. Expertiza dactiloscopică.”
 În anul 1938, Eugen Bianu publică lucrarea „Ordinea Obştească – îndreptar profesional în
ştiinţa poliţienească”. În perioada anilor 1941 – 1943 a mai publicat lucrările: „Tactica şi
tehnica operării percheziţiei” (1941) şi „Compendiul ştiinţei veghei şi pazei publice” (1943);
 În anul 1940 - a apărut lucrarea „Poliţia ştiinţifică în bibliografia română”, autor Eugen
Dobrogeanu.
În acelaşi an, Mihail Negru, a elaborat lucrarea „Tratat practic de grafologie ştiinţifică la
îndemâna marelui public. Aplicaţiuni practice cu peste 150 autografe şi exemple”.
 În anul 1943 a luat fiinţă Serviciul tehnico –ştiinţific, unde s-a făcut cercetarea „modus
operandi”, care cuprindea pe lângă datele referitoare la infractori şi fotografiile de
semnalmente ale acestora;
 Medicul legist M. Kernbach a elaborat lucrarea „Crima – fenomen biologic universal şi
permanent”;
 Dr. Valentin Sava a elaborat lucrarea „Manual de dactiloscopie”;
 În anul 1947 – Constantin Ţurai a realizat lucrarea „Elemente de criminalistică şi tehnică
criminală (Poliţie ştiinţifică).
Criminalistica şi-a desăvârşit rolul important în contribuţia la înfăptuirea justiţiei în România şi prin
reorganizarea fostului Serviciu tehnico-ştiinţific, în anul 1968, când a luat fiinţă Institutul de Criminalistică din
Inspectoratul General al Poliţiei (Miliţiei la vremea respectivă), al cărui prim director a fost colonelul Vasile
Măcelaru (1970-1973), şi care a fost condus timp de 10 ani (1976-1985), de un titan al criminalisticii româneşti,
generalul post-mortem dr. Ion Anghelescu, sub coordonarea căruia a fost publicată monumentala lucrare „Tratat
practic de criminalistică”, în 5 volume, care a contribuit la pregătirea criminaliştilor şi a altor cadre din
Ministerul de Interne şi din alte instituţii ale statului de drept. Această lucrare a fost apreciată în ţară şi străinătate
pentru calitatea şi utilitatea ei practică.
Începând cu anul 1968, odată cu înfiinţarea Institutului de Criminalistică, s-a elaborat, verificat şi
perfecţionat metodologia de cercetare ştiinţifică, care a permis criminaliştilor col. (r) Ion Constantin, maior dr.
Lupu Coman, maior Ioan Vicol, dr. Constantin Ţurai, dr. Lucian Ionescu, dr. Dan Şchiopu, maior (r) Iosif
Goldhaar, chimist Octavian Sorin, fizician Alexandru Radu, dr. Dorin Banciu, dr. Ioan Droc, căpitan medic
Gheorghe Asanache, prof. univ. dr. Tiberiu Bogdan, col. Nicolae Coca, col. Dumitru Ciacanica, lt. col. Ion
Sântea, maior Ion Sima, lt. col. Gheorghe Bratu, conf. univ. dr. Ioan Quai, farmacist Marcela Boia, col.(r.)prof.
Vasile Lăpăduşi, să elaboreze o serie de lucrări.
Pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de cercetare ştiinţifică, în cadrul Institutului de
Criminalistică s-a înfiinţat un compartiment care avea ca obiect cercetarea ştiinţifică în structurile de
criminalistică. La conducerea compartimentului a fost numit maiorul dr. Lupu Coman, specializat în
criminalistică în fosta Uniune Sovietică.
Pentru a face o popularizare a mijloacelor şi metodelor criminalistice, s-a organizat la nivelul
Ministerului de Interne simpozionul cu tema „Şcoala Românească de Criminalistică”, la care au participat
oameni de ştiinţă, cadre didactice din instituţiile universitare şi ale Ministerului de Interne. Organizatorii acestei

100
manifestări au fost general maior Octavian Pop, locţiitorul şefului I.G.M. (Inspectoratul General al Miliţiei), col.
dr. Ion Anghelescu, directorul Institutului de Criminalistică din I.G.M., col. prof. Vasile Lăpăduşi, şef serviciu în
cadrul Direcţiei Învăţământ din M.A.I. Dintre cei care au prezentat comunicări de mare valoare ştiinţifică pot fi
enumeraţi general locotenent Jan Moldoveanu, general maior Octavian Pop, general maior Ioan Olaru, prof.
univ. dr. Camil Suciu, prof. univ. dr. Moise Terbancea, procuror dr. Simion Ionescu, col. dr. Ion Anghelescu, dr.
Constantin Ţurai, lt. col. Corneliu Panghe, dr. Ladislau Mocsy, maior Nicolae Ionescu, dr. Nicolae Dan.
Metodele şi mijloacele elaborate prin cercetare ştiinţifică au constituit o noutate pe plan mondial,
obţinându-se brevete de la Oficiul de Invenţii al Republicii Socialiste România. Dintre acestea pot fi menţionate
următoarele: metoda de identificare a persoanelor după voce şi vorbire în limba română; metoda de expertiză
fonobalistică; cartoteca de identificare a persoanelor după înscrisul de mână; cartoteca de identificare a
persoanelor după urmele palmare; metodele de expertiză antropologică şi fonocriminalistică; dispozitivul pentru
asigurat uşile vagoanelor de cale ferată şi altele.
O altă manifestare organizată a fost şi simpozionul cu tema „Prezent şi perspectivă în ştiinţa
criminalistică”, care a avut loc în zilele de 22 - 23 iunie 1978, organizatorii fiind tot cei menţionaţi la cel
anterior. Cu acest prilej, generalul maior Octavian Pop, locţiitorul şefului I.G.M. a prezentat o temă cu titlul:
„Rolul cercetării ştiinţifice criminalistice în prevenirea şi descoperirea infracţiunilor”.
Dintre cei care au prezentat comunicări sau referate au fost: col. dr. Ion Anghelescu, prof. univ. dr.
Moise Terbancea, dr. Constantin Ţurai, prof. univ. dr. Tiberiu Bogdan, prof. Vasile Lăpăduşi, prof. univ. dr. Ioan
Quai, dr. Constantin Rişcuţia, col. Valeriu Manea, col. (r) Ion Constantin, procuror dr. Simion Ionescu, dr.
Vicenţiu Molnar, col. Gheorghe Bratu, chimist dr. Vilhelmina Cârstea, mr. Vlad Cosntantin Ionescu, cpt.
Gheorghe Păşescu, cpt. Octavian Toma, cpt. Petru Dima, mr. Ilie Vasiliniuc, col. Ioan Cora, cpt. Eugen Sandu,
farmacist Marcela Boia, cpt. Gheorghe Farcaşiu, dr. Lucian Ionescu, mr. dr. Gheorghe Asanache, col. Corneliu
Panghe, dr. Ion Grigorescu, cpt. Mihai Novac, biolog Mina Dragomir, cpt. Cătălin Bălteanu, lt. col. dr. Lupu
Coman, lt. psiholog Tudorel Butoi, lt. col. Constantin Aioaniţoaie.
Conţinutul comunicării a scos în evidenţă faptul că în ultimii cinci ani au fost elaborate peste 200 de
lucrări de cercetare, dintre care 25 materializate în aparate şi dispozitive necesare activităţii de cercetare la faţa
locului şi de expertiză, 60 metode de prelucrare a probelor şi de expertiză şi 115 metodologii de lucru
criminalistice, care au avut o importantă contribuţie la perfecţionarea activităţii criminalistice.
În acest interval de timp au fost editate şi următoarele lucrări:
1) Portretul vorbit - autori lt. col. Corneliu Panghe şi cpt. Constantin Dumitrescu, coordonator Vasile
Lăpăduşi
2) Şcoala românească de Criminalistică (lucrările sesiunii de referate şi comunicări ştiinţifice ţinută în
zilele de 17 - 18 mai 1974 - coordonatori: general maior Octavian Pop, lt. col. dr. Ion Anghelescu şi maior prof.
Vasile Lăpăduşi;
3) Unele aspecte privind investigaţia criminalistică a infracţiunilor de omor - autor maior Coman Lupu,
coordonator prof. Vasile Lăpăduşi;
4) Expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii - autor dr. Ion Anghelescu;
5) Deontologia profesională a expertului criminalist - autor dr. Ion Anghelescu;
6) Dactiloscopia - autori: Marius Rădulescu şi Ion R. Constantin, coordonator prof. Vasile Lăpăduşi;
7) Prezent şi perspectivă în ştiinţa criminalistică (lucrările sesiunii de referate şi comunicări ştiinţifice
ţinută în zilele de 22 - 23 iunie 1978 - coordonator prof. Vasile Lăpăduşi).
La nivelul institutelor de învăţământ din Ministerul de Interne au fost elaborate o serie de lucrări de
criminalistică, unele dintre ele având caracter „secret” sau de „uz intern” - motivul a constat în faptul că în
conţinutul acestora s-au făcut referiri la interferenţa dintre criminalişti şi munca informativă.
Prin eforturile comune, de la o perioadă la alta, s-au creat noi posibilităţi pentru transformarea cercetării
ştiinţifice criminalistice dintr-o preocupare sau o pasiune limitată doar la unele cadre, într-o activitate de masă,
ceea ce a sporit considerabil aportul ştiinţei criminalistice la slujirea dreptăţii şi adevărului.
Odată cu înfiinţarea şi dezvoltarea Institutului de Criminalistică din Inspectoratul General al Poliţiei, pe
baza rezultatelor cercetării ştiinţifice efectuate în domeniu de experţii criminalişti români, au fost organizate şi
perfecţionate cartotecile de identificare a delicvenţilor şi mijloacelor materiale de probă.
În ceea ce priveşte identificarea dactiloscopică a persoanei, se poate vorbi de un sistem românesc de
organizare a cartotecii dactiloscopice decadactilare şi monodactilare, România fiind apreciată în perioada anilor
1976-1980 ca a treia ţară la nivel mondial din punct de vedere al stadiului avansat în clasificarea şi codificarea
dactiloscopică.
La nivelul sistemului înregistrării penale din România s-a realizat o clasificare tripartită210:
- înregistrarea antecedentelor penale;
- cartoteca de identificare a persoanelor şi cadavrelor;
- cartoteca de identificare a mijloacelor materiale de probă.

210
Lăpăduşi V., Necula I., Ivanici M., Apariţia şi evoluţia dactiloscopiei în România, Revista Română de Criminalistică

101
 La rândul ei, cartoteca de identificare a persoanelor a fost subclasificată astfel:
- cartoteca de identificare a persoanelor după modul de operare (1979);
- cartoteca de identificare a cadavrelor (persoanelor) cu identitate necunoscută şi persoanelor dispărute;
- cartoteca de identificare a persoanelor după voce şi vorbire (produs al şcolii româneşti de
criminalistică);
- cartoteca de identificare a persoanelor după scris (sistem de cartare a scrisului şi a formulei de lucru,
brevetat la OSIM nr. 68844 din 11 09.1975 de către C. Scânteie şi I. Constantin).
Clasificarea şi subclasificarea dactiloscopică decadactilară şi monodactilară în România a preocupat o
serie de reputaţi experţi criminalişti, amintind aici pe Ilie Vasiliniuc, Ion R. Constantin, Mihai Moroşanu, Ioan
Vicol, Vasile Matache, Alexandru Boerescu, Constantin Simion, Corneliu Panghe (care a fost şef al
departamentului de dactiloscopie în perioada 1969-1987), Sima Sofia etc., reuşind să elaboreze simboluri
codificate ale desenelor papilare de la cele zece degete, în funcţie de tipuri, subtipuri şi varietăţi scrise în formule
prin litere şi cifre. Criteriile care au stat la baza grupării desenelor papilare digitale în 5 tipuri fundamentale,
respectiv arc (adeltic), laţ (monodeltic), cerc (bideltic), combinat (polideltic) şi amorf, au fost determinate de
unele aspecte ale desenului papilar şi în mod deosebit de numărul şi poziţia deltelor faţă de regiunea centrală
(nucleul).
În paralel, s-a organizat la nivel central, la Institutul de Criminalistică, dar şi local, la nivelul serviciilor
criminalistice teritoriale, cartoteca urmelor papilare. În acelaşi sens, trebuie amintit şi faptul că Serviciul
Criminalistic al Poliţiei Capitalei a brevetat la Oficiul de stat pentru Invenţii şi Mărci ,,Cartoteca urmelor
papilare palmare”.
Cartoteca dactiloscopică palmară a fost organizată pe trei criterii de clasificare, în funcţie de:
- mâna de la care provin: cele de la dreapta sunt notate cu litera ,,D”, iar cele de la mâna stângă cu litera
,,S”;
- regiunile palmei de la care provin: I (regiunea digito-palmară), II (regiunea hipotenară), III (regiunea
tenară);
- particularităţile pe care le are desenul papilar dintr-o regiune sau alta a palmei, ţinând cont de tipurile,
subtipurile şi varietăţile desenelor papilare.
Actualizarea constantă cu fişe dactiloscopice, urme papilare şi examinarea manuală a acestora în
cartotecile dactiloscopice clasice, folosindu-se lupa sau unele instrumente optice puţin evoluate, au făcut în timp
să se diminueze operativitatea cerută în aceste activităţi.
Creşterea numărului de specialişti în dactiloscopie, a metodelor şi mijloacelor de relevare a urmelor
papilare, a eforturilor de perfecţionare a întregii activităţi, precum şi diversificarea formulelor de clasificare nu
au însemnat decât paşi mărunţi în acest domeniu.
Cu toată pregătirea, factorul uman era depăşit de volumul de date - impresiuni şi urme papilare - ce
trebuiau comparate, impunându-se în acest domeniu un sistem automat, care s-a realizat în cele din urmă prin ani
de studii şi cercetări aplicative ale tehnicii de calcul în domeniul dactiloscopiei. Cu certitudine se poate afirma că
studiile conjugate ale specialiştilor în dactiloscopie şi a celor din informatică s-au materializat în crearea unor
sisteme de identificare automată a amprentelor digitale încă din perioada 1975-1980.
Studii referitoare la realizarea unui dispozitiv electronic de captare, stocare şi codificare dactiloscopică
a nucleului şi deltei desenelor papilare înregistrate în cartoteca dactiloscopică monodactilară centrală, utilizând
un sistem informatic numit FILM DATA, prin intermediul căruia se urmărea stocarea şi codificarea imaginii
desenelor papilare pe microfilme fotografice ale acestora, au fost desfăşurate încă din anul 1977 de specialişti
criminalişti din cadrul Institutului de Criminalistică, coordonaţi de colonelul (r) inginer Sorin Alexandru Ionescu
(care a fost şef serviciu în perioada 1987-1990), însă, eforturile specialiştilor care au continuat să cerceteze şi să
aducă îmbunătăţiri aplicaţiei, odată cu dezvoltarea tehnologiei IT, timp de aproape 10 ani, nu au putut fi
materializate decât pentru o perioadă scurtă de timp datorită posibilităţilor tehnologice limitate la aceea dată;
aplicaţia de codificare viza 9 subtipuri dactiloscopice, fiind aplicabilă unui areal restrâns ca spaţiu şi populaţie,
de tipul unui land în Germania, şi nicidecum unui număr de locuitori ca cei din România.
Fundamentul ştiinţific şi posibilităţile de realizare a unui astfel de sistem automat în domeniul
dactiloscopiei au fost analizate şi în cadrul unui schimb de experienţă realizat la acea vreme între specialiştii
criminalişti români şi specialişti din Germania, ulterior specialiştii germani reuşind realizarea unui procesor
matricial destinat codificării şi clasificării automatizate.
Ţările care au continuat cercetările începute în perioada anilor ’70-’80 au obţinut rezultate materializate
în realizarea unor sisteme automate de identificare viabile: S.U.A (PRINTRAK, COGENT), Franţa (MORPHO-
Sagem), Japonia (NEC), Germania (DERMALOG), Rusia (DEC).
Anul 1985 a marcat înfiinţarea Serviciului de Identificări Judiciare în cadrul Institutului de
Criminalistică având obiective definite pe linia organizării şi utilizării eficiente a cartotecilor dactiloscopice,
decadactilare şi monodactilare, cartoteca urmelor papilare şi cartoteca antropologică. De asemenea, o sarcină
primordială era şi coordonarea la nivel teritorial a activităţii de organizare a cartotecilor locale decadactilare,
valorificarea urmelor papilare, pregătirea dactiloscopilor şi monitorizarea activităţii criminalistice.

102
 Eforturile post decembriste ale Poliţiei Române şi Institutului de Criminalistică au fost canalizate în
concordanţă cu cerinţele practicii judiciare privind identificarea dactiloscopică spre adoptarea unor soluţii
moderne în pas cu progresul tehnologic, soluţii care au condus la apariţia şi utilizarea sistemelor automate de
identificare a amprentelor, denumite generic A.F.I.S. (Automatic Fingerprint Identification System).
Astfel, după un secol de la identificarea primului infractor pe baza urmelor papilare, în iulie 1996 a fost
realizată prima identificare cu sistemul AFIS în România, iar la finele anului 1996, tehnologia AFIS a
devenit accesibilă structurilor criminalistice din Poliţia Română, datorită eforturilor conjugate ale col. (r) Mircea
Marin, director al Institutului de Criminalistică (1994-2004) şi şefului Serviciului de identificări judiciare din
Institutul de Criminalistică, expert criminalist Dume Petru (1992-2001), care şi-au adus o contribuţie importantă
la implementarea acestui sistem în activitatea Poliţiei Române.
Utilizat cu eficienţă, fapt atestat prin rezultatele obţinute de către specialiştii criminalişti din cadrul
Institutului de Criminalistică, după primii trei ani de examinări dactiloscopice au determinat factorii de decizie să
ia hotărârea extinderii sistemului AFIS în anul 2000, la 7 unităţi teritoriale, acest pas marcând un moment
important al modernizării poliţiei tehnico-ştiinţifice şi ulterior, începând cu data de 25.07.2007, în fiecare
Inspectorat de Poliţie Judeţean şi la Poliţia Capitalei. De altfel, prima identificare după urma papilară
realizată cu sistemul AFIS 2000 datează din octombrie 2007.
Sistemele automate de identificare a persoanelor după amprentele papilare cunoscute generic sub
numele de A.F.I.S., sunt astăzi într-o continuă perfecţionare şi expansiune pe plan mondial.
De numele col. (r.) Mircea Marin, directorul de atunci al Institutului de Criminalistică, se leagă şi
achiziţia, în anul 2002, a primelor autolaboratoare criminalistice dotate corespunzător activităţii de cercetare la
faţa locului. Astfel, au fost achiziţionate 45 de autolaboratoare, atât pentru dotarea Institutului de Criminalistică,
cât şi pentru dotarea serviciilor criminalistice teritoriale şi a şcolilor de poliţie (agenţi şi ofiţeri) din România.
Aceste autolaboratoare aveau în dotare câte un aparat foto-digital şi din acel moment s-a introdus la nivel
naţional fotografia digitală.
O altă serie de 45 de autolaboratoare dotate corespunzător momentului, va mai fi achiziţionată în anul
2010.
În Institutul de Criminalistică din Inspectoratul General al Poliţiei funcţionau încă de la început şi
laboratoare având ca obiect de activitate examinările criminalistice clasice, în special examinarea scrisului,
actelor, documentelor, bancnotelor, examinări traseologice şi balistice. Amintim doar câteva dintre numele
experţilor criminalişti care au activat în aceste domenii: Liviu Bideanu, Ion R. Constantin, Ilie Vasilniuc, Ioan
Vicol, Mihai Tomescu, Valeriu Manea, Tudor Barbu, Florea Măgureanu, Octavean Toma ş.a.; acestora li s-au
alăturat, în timp, experţii criminalişti Lucian Petrică, Ion Voinescu, Nicolae Buzatu, Cătălin Bălteanu, Gheorghe
Ene, Vasile Campanie, Mihail Dumitru, Florin Piroi, Anel Iancu etc. Dacă anii de început au fost anevoioşi,
începând cu anul 2004 aceste laboratoare au cunoscut o dezvoltare extraordinară datorită echipamentelor
achiziţionate şi care vor aduce o faţă nouă criminalisticii clasice.
Tot ca urmare a studiilor şi cercetărilor efectuate pentru stabilirea adevărului în cadrul procesului penal,
sub îndrumarea dr. Ion Anghelescu şi a prof. Vasile Lăpăduşi, s-a luat măsura, cu aprobările de rigoare, să se
înfiinţeze în Institutul de Criminalistică laboratorul poligraf (sau biodetectorul) prin care să fie exploatată în
detecţia stărilor de tensiune emoţională (care în mod natural acompaniază ascunderea adevărului, minciuna)
modificările psihofiziologice involuntare care apar la nivelul traseelor tensiunii - pulsului, respiraţiei şi reacţiei
electrodermo-galvanice (a pielii). Performanţele poligrafului în detecţia stărilor de tensiune psihică - emoţională
sunt posibile datorită realităţii psihologice obiective, conform căreia faptul infracţional nu rămâne o achiziţie
benefică, întâmplătoare a conştiinţei infractorului, ci se integrează în aceasta, sub forma unei structuri
informaţionale stabile (cu conţinut şi încărcătură afectiv - emoţionale specifice, rol motivaţional bine diferenţiat)
a cărei negare sau disimulare posibilă doar în planul verbal al ascultării infractorului, produce o adevărată
bulversare reflexă a funcţiilor neuro - vegetative, corespunzător oglindită în modificările extrem de puţin supuse
controlului voluntar ce rămân în traseele celor trei parametri.
Conducerea laboratorului poligraf din cadrul Institutului de Criminalistică a fost încredinţată tânărului
absolvent al facultăţii de psihologie Tudorel Butoi, care a primit gradul de locotenent. Pentru a se specializa,
Tudorel Butoi a urmat cursuri în mai multe ţări şi a urmat să-şi desăvârşească pregătirea în domeniile dreptului,
criminalisticii, poliţiei, criminologiei şi psihologiei judiciare. În urma studiilor şi cercetărilor şi a examenelor
susţinute Tudorel Butoi obţine titlul de doctor în psihologie judiciară. Pe parcursul activităţii sale, Tudorel Butoi
a contribuit la pregătirea şi formarea unor specialişti în domeniul examinării poligraf, la elucidarea unor grave
erori judiciare şi în soluţionarea unor cauze penale complexe. Pe linie militară Tudorel Butoi a obţinut toate
gradele militare, până la gradul de colonel de poliţie, a elaborat peste 20 de lucrări în domeniul său de activitate
şi a scris peste 100 de articole în publicaţiile de specialitate. Dintre lucrările elaborate, le enumerăm pe
următoarele:
- Psihologia judiciară - Tratatul universitar;
- Psihoanaliza crimei - Femeia asasin;
- Psihologia interogatoriului judiciar;

103
 - Crima sub lupa detectorului de minciuni;
- Analiza comportamentului în procesul penal.
În calitate de cadru didactic a trecut prin toate treptele universitare, de la lector universitar la profesor
universitar.
În cadrul unor manifestări naţionale şi internaţionale Tudorel Butoi şi-a prezentat concluziile desprinse
din studiile şi cercetările efectuate, fiind apreciate, acordându-i-se diplome de onoare şi alte distincţii.
Introducerea procedeului testării poligraf în cadrul mijloacelor utilizate de ştiinţa criminalisticii a dat o
nouă valoare procesului penal prin aceea că a permis abordarea directă a subiectului infracţiunii, permiţând
corelaţia dintre vinovăţia sau nevinovăţia acestuia (oglindite în prezenţa sau absenţa reacţiilor tensiunii psihice
emoţionale) în raport cu întrebările puse, prezenţa sau absenţa probelor. Această corelaţie face posibilă trecerea
de la infractor la probă şi de la probă la infractor, prin interpretarea modificărilor psihofiziologice generate de
sinceritatea sau nesinceritatea acestuia în răspunsurile faţă de întrebările adresate ori cu efectul unor probe.
Din experienţa practică s-au desprins o gamă largă a posibilităţilor de aplicare a tehnicii poligraf, între
care enumerăm:
a) Crearea unor posibilităţi de administrare a probaţiunii în acele fapte penale în care din diverse motive
cercetarea la faţa locului nu s-a efectuat sau deşi s-a efectuat nu a pus în evidenţă probe sau indicii materiale
concludente;
b) Depistarea sincerităţii legată mai ales de formarea cercului de bănuiţi şi verificarea alibiului în ceea
ce priveşte justificarea timpului, prezenţei într-un anumit loc, companiei anumitor persoane etc., lămurirea
acestor aspecte fundamentale, ducând la orientarea corectă şi rapidă a primelor cercetări;
c) Testarea sincerităţii declaraţiilor şi depistarea adevărului în cele relatate de martori, învinuiţi,
inculpaţi sau victime;
d) Testarea sincerităţii declaraţiilor în apărare, cu ocazia tăgadei paternităţii şi a infracţiunilor flagrante.
Rezolvarea cu succes a unor cauze cu un înalt grad de dificultate în care rezultatele testărilor poligraf au
orientat corect cursul cercetărilor, receptivitatea cu care organele procuraturii şi instanţele de judecată au folosit
acest mijloc ştiinţific în soluţionarea unor cauze penale demonstrează eficienţa şi deplina ancorare în munca
practică a acestei tehnici de lucru.
În acest sens ar putea fi amintită sentinţa penală nr. 127/77 a Tribunalului Judeţean Cluj, care a acceptat
ca mijloc de probă, în contextul întregului material probator administrat în cauză, şi raportul de constatare
tehnico-ştiinţifică efectuat la cererea organelor procuraturii privind rezultatele testării cu ajutorul poligrafului a
subiectului S.C.
În Institutul de Criminalistică din Inspectoratul General al Poliţiei funcţionau, de asemenea, laboratoare
de analize fizico-chimice a probelor materiale. În cadrul acestor laboratoare şi-au desfăşurat activitatea chimişti,
ingineri chimişti şi fizicieni, care au făcut primii paşi atât în ceea ce priveşte dotarea laboratoarelor cu
instrumente analitice moderne având la bază spectrometria de absorbţie/emisie moleculară şi atomică, cât şi în
ceea ce priveşte stabilirea, adaptarea şi dezvoltarea unor metode de analiză ştiinţifice, având la bază principii de
analiză cu aceste instrumente a probelor materiale 211.

211
Stoian M. G., Contribuţia expertizei fizico-chimice a probelor materiale la probaţiunea judiciară, ISBN 978-973-0-
16658-3, Aktis Tipografie Ambalaje, Bucureşti, 2013

104
 Printre primii specialişti care au pus bazele laboratoarelor de chimie judiciară din cadrul Institutului
de Criminalistică se numără Ion Grigorescu - doctor în ştiinţe medico-farmaceutice, chimistul Vasile Măcelaru,
fizicienii Marcel Dobrilă şi Alexandru Radu - primul şef al serviciului de chimie judiciară, în perioada 1977-
1986. De asemenea, chimiştii Octavian Savin, Ilona Buta, Ion Geambaşu, Victoria Livinschi, Wilhelmina
Crăciun şi Georgeta Lungan.
Prima carte de balistică judiciară, publicată în 1972, a avut ca autor pe chimistul Vasile Măcelaru
care, urmare a calităţilor sale în plan profesional dar şi managerial, a fost numit în anul 1970 director al
Institutului de Criminalistică.
Pe parcurs, în anii 1973, 1975 şi respectiv 1976 acestora li s-au adăugat chimiştii Mihai Novac,
Ştefania Mihăilescu şi Mihaela Moldovan.
De la înfiinţarea Institutului de Criminalistică al Poliţiei, până în anul 1997, laboratoarele de chimie
judiciară şi de biologie au funcţionat în cadrul aceluiaşi serviciu, respectiv Serviciul de Expertize Fizico-
Chimice şi Biologice, în cadrul căruia şi-au desfăşurat activitatea şi medicul antropolog Gheorghe Asanache,
biologii Gabidor Popa, Mina Dragomir, Carmen Ionescu şi biochimistul Octavian Conicescu. Metoda de
expertiză utilizată în acei ani de către experţii biologi era serologia judiciară.
În anul 1997, la sugestia chimistului Mihai Novac, care în acel moment era şeful acestui serviciu
(1986-1997), compartimentul biologie s-a separat de compartimentul chimie judiciară, scopul separării fiind
argumentat de necesitatea obţinerii de fonduri financiare care să fie alocate în mod distinct celor două
compartimente în vederea extinderii şi dezvoltării de noi metode de analize, respectiv de achiziţie instrumente
analitice moderne.
Începuturile dezvoltării chimiei judiciare, marcate de o dotare precară în echipamente şi instrumente
analitice au fost compensate la acea vreme de pasiunea, dăruirea profesională şi inventivitatea chimiştilor şi
fizicienilor amintiţi mai sus.
Astfel, dr. farmacist Ion Grigorescu împreună cu chimistul Octavian Savin (care ulterior a devenit
doctor în chimie, cu o teză privind studiul cristalelor lichide) au pus bazele analizelor toxicologice prin metode
analitice clasice, cum ar fi cromatografia în strat subţire coroborată cu relevarea analiţilor prin reacţii de
culoare, precum şi prin analize instrumentale, analiţii extraşi din matricea probelor fiind studiaţi prin
spectrometrie de absorbţie în infraroşu.
Chimista Ilona Buta a pus bazele analizelor fizico-chimice ale hârtiei, iar împreună cu chimistul
Octavian Savin, au dezvoltat metode analitice de examinare a materialelor scripturale (cerneluri şi paste
chimice) cu rezultate deosebite în stabilirea falsului de documente. Amploarea activităţii acestora a fost marcată
de realizarea unor cataloage care au cuprins sute de cromatograme obţinute prin cromatografie pe hârtie a
diverselor tipuri de cerneluri şi paste chimice developate în sisteme de eluenţi, rezultatele experimentelor
realizate constituind suportul pregătirii de specialitate a chimiştilor de azi.
Începuturile chimiei judiciare, aşa cum am menţionat anterior, au fost dificile din cauza dotării
modeste cu echipamente analitice, acea perioadă putând fi caracterizată drept „chimie la eprubetă” - analizele
fiind preponderent chimice şi mai puţin instrumentale. Cromatografia pe hârtie sau în strat subţire, considerate
ca fiind metode fizice performante de izolare a substanţelor de interes analitic, pentru a fi la fel de performante
atunci când sunt utilizatate ca metode de identificare chimică, este nevoie să apeleze la o gamă extrem de
extinsă de substanţe etalon pentru examinări comparative. Inexistenţa unor substanţe etalon, fără de care
expertul analist nu putea identifica substanţele de interes analitic, a constituit un prim impediment cu care
experţii criminalişti s-au confruntat în perioada de început a existenţei laboratoarelor de chimie judiciară. De
altfel, în toxicologie, existenţa unui număr imens de substanţe cu potenţial toxic face imposibilă crearea unor
bănci de date cu substanţe toxice etalon. Din acest considerent, se impunea ca o prioritate stingentă achiziţia
unor echipamente analitice moderne care să permită pe de o parte identificarea analiţilor fără a fi necesară
apelarea la substanţe etalon, iar pe de altă parte, acestea să fie şi performante din punct de vedere al limitei de
detecţie, ştiut fiind faptul că în majoritatea cazurilor, probele ridicate de la faţa locului, sunt la nivel de
microurme.
Astfel, în perioada 1970-1973 au fost achiziţionate primele echipamente analitice performante:
spectrometrul de infraroşu Spekord M80 şi spectrofotometrul UV-Viz, utilizate în expertiza substanţelor de
natură organică (toxice, polimeri, pigmenţi).
Posibilităţi noi de abordare analitică au fost create şi în domeniul expertizei componentelor anorganice
din probe de sol, vopsele şi aliaje metalice prin achiziţionarea în aceeaşi perioadă a spectrografului de emisie
Q24 şi a spectrofotometrului de absorbţie atomică, un rol de pionerat în acest domeniu avându-l chimista
Mihaela Moldovan.
Dotarea laboratoarelor de chimie judiciară cu primul gazcromatograf model Carlo Erba (1974) a
permis abordarea unor genuri noi de expertiză, cum ar fi expertiza produselor petroliere şi a primerilor în cazul
incendiilor provocate, precum şi expertiza băuturilor alcoolice şi nealcoolice. Iniţiatorii analizei prin
gazcromatografie au fost chimiştii Mihai Novac şi Ştefania Mihăilescu, care au up-gradat sistemul de

105
gazcromatografie cu un pirolizor, fără de care analiza în urme a unor polimeri şi elastomeri era imposibil de
efectuat.
Un salt calitativ în procesul de examinare a fibrelor textile şi a firelor de păr a avut loc în anul 1975
când a fost achiziţionat microscopul MC 5A, instrument optic de examinare în lumină vizibilă şi polarizată a
microurmelor din această categorie de probe. Rezultate remarcabile în acest domeniu le-au avut chimista
Ştefania Mihăilescu şi ing. chimist Mariana Moisei care, pentru generaţia actuală de analişti au prezentat reale
calităţi de mentor.
Experienţa profesională a experţilor chimişti acumulată în această perioadă a fost reflectată şi
materializată în tematici care se regăsesc în volumele Tratatului practic de criminalistică elaborat în perioada
1976-1982 de către o pleiadă renumită de criminalişti din cadrul Institutului de Criminalistică al Poliţiei
Române, Ministerului Justiţiei şi Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” (experţi în dactiloscopie,
traseologie, grafică, balistică, chimie, fizică, biologie şi medicină).
De-a lungul timpului însă, unele dintre echipamentele analitice enumerate au suferit defecţiuni tehnice
şi au fost casate, motiv pentru care pentru o perioadă de câţiva ani, chimia judiciară, în general a stagnat,
experţii chimişti fiind nevoiţi să compenseze aceste neajunsuri prin pasiune, dăruire şi competenţă profesională.
În perioada 1988-1990, acestei generaţii de experţi în chimie judiciară s-au alăturat, inginerii chimişti
Gheorghe Hanga, Mariana Moisei şi, respectiv, biochimistul Ion Sorin Florescu.
Biochimistul Ion Sorin Florescu a fost un exponent de seamă al chimiei judiciare atât prin iniţierea,
odată cu achiziţionarea în anul 1994 a primului gazcromatograf cuplat cu spectrometru de masă, a analizelor prin
GC-MS a substanţelor toxice (medicamente, stupefiante, pesticide etc.), a substanţelor explozive şi a urmelor de
lichide organice volatile utilizate pentru aprindere (primeri) din resturile parţial carbonizate rămase de la
incendii, cât şi prin îmbunătăţirea multora dintre metodele analitice utilizate în cadrul laboratoarelor de chimie
judiciară ale Institutului de Criminalistică. În perioada 1997-1998, biochimistul Ion Sorin Florescu, în calitate de
şef al Serviciului de Expertize Fizico-Chimice a întreprins numeroase demersuri pentru achiziţionarea de
echipamente noi, performante, care să permită extinderea gamei de expertize efectuate la nivelul serviciului. În
calitate de director adjunct al Institutului de Criminalistică (1998-2004), biochimistul Ion Sorin Florescu a fost
primul expert criminalist care a pus în discuţie necesitatea implementării unui standard de calitate în activitatea
laboratoarelor de criminalistică. Însă numele biochimistului Ion Sorin Florescu este legat de succesul pe care l-a
avut în lupta sa pe un alt front, cel al înfiinţării unui prim laborator de expertiză genetică judiciară, metodă de
anvergură deosebit de eficientă în războiul permanent dintre infractori şi justiţie. În calitate de expert criminalist,
biochimistul Ion Sorin Florescu, împreună cu chimistul Mihai Novac şi ing. chimist Gheorghe Hanga au
participat la cercetarea unor evenimente deosebite, cu răsunet mediatic, cum ar fi: explozia de la Combinatul
Chimic Victoria, incendiile de mari proporţii care au avut loc la o instalaţie de caprolactamă de la Săvineşti şi cel
izbucnit la Târgovişte la Festivalul „Crizantema de aur”, explozia de la Km 12 Sibiu, accidentul aviatic de la
Baloteşti, explozia de la liceul „Jean Monet” etc., având o contribuţie majoră în lămurirea modului de producere
a acestor evenimente.
Un alt protagonist important în istoria chimiei judiciare este ing. chimist Gheorghe Hanga, fost şef al
Serviciului de Expertize Fizico-Chimice în perioada 1998-2006, care a avut o contribuţie deosebită în
dezvoltarea expertizei fizico-chimice a hârtiei şi a materialelor scripturale, precum şi a materialelor fibro-
lemnoase, pregătirea sa profesională permiţându-i să abordeze şi acest gen de expertiză, netratat până la acel
moment.
Dar contribuţia cea mai importantă a avut-o în perioada 2004-2006, în implementarea Sistemului de
Management al Calităţii atât la nivelul Serviciului de Expertize Fizico-Chimice, cât şi la nivelul Institutului de
Criminalistică, fiind unul dintre cei care au elaborat Procedurile Generale de Lucru, în vederea acreditării
conform cerinţelelor impuse de standardul de referinţă ISO 17025/2005. În această perioadă, urmare a dotării
laboratoarelor de chimie judiciară cu echipamente moderne, performante, în domeniul de expertiză fizico-
chimică au fost dezvoltate sau iniţiate noi tipuri de determinări şi putem spune că această perioadă a fost cea mai
prolifică în achiziţionarea de echipamente analitice moderne, bază fundamentală a analizei instrumentale.
Însă animatorul, înlesnitorul care a declanşat energiile creatoare în scopul implementării Sistemului de
Management al Calităţii şi acreditării conform cerinţelelor impuse de standardul de referinţă ISO 17025/2005 a
fost expertul criminalist prof. univ. dr. Gheorghe Popa care, anterior perioadei în care a fost adjunct al
inspectorului general al I.G.P.R., în calitate de director al Institutului de Criminalistică (2004-2005) a pregătit cu
multă meticulozitate şi rigoare terenul pe care urma să se desfăşoare întregul proiect cu tactici şi strategii de
implementare a standardului calităţii212.
După anul 2000, consecventă tradiţiilor sale, criminalistica românească, cu o tehnică, tactică şi metode
propii, a devenit un factor important în înfăptuirea actului de justiţie. Datorită criminalisticii, justiţia a beneficiat
de soluţionarea unora dintre cele mai complexe cazuri, prin constatări argumentate ştiinţific.

212
Stoian M. G., Contribuţia expertizei fizico-chimice a probelor materiale la probaţiunea judiciară, ISBN 978-973-0-
16658-3, Aktis Tipografie Ambalaje, Bucureşti, 2013

106
107
 REPERE SEMNIFICATIVE ALE CRIMINALITĂȚII
ECONOMICO-FINANCIARE ÎN SEMESTRUL I/2015213

Chestor principal de poliție dr. VASILE VIOREL,

adjunct Inspectoratul General al Poliției Române

Abstract : The article presents an evolution of economic-financial criminality in first semester 2015
relative to 2014.
This phenomenon is analiyzed terms of types of crimes and achivements both on prevention activities
and its effective disproof. Operations performed are presented with details from the beginning to the end by
prosecuting and dismantling criminal networks.
In the end are presented the priorities of 2015 and a set of proposed measures to streamline the
activity.
Key words : economic-financial crime, tax evasion, money laundering, customs fraud, financial
crime, intellectual property, prejudices, dismantling criminal networks.

Rezumat: Articolul prezintă o evoluție a criminalității economic-financiare în semestrul I/2015

comparativ cu 2014.
Fenomenul este analizat din perspective tipurilor de infracțiuni și a rezultatelor obținute, atât
referitor la activitățile de prevenire cât și în combaterea sa efectivă. Operațiunile derulate sunt prezentate cu
detalii, de la început până la finalizarea prin trimiterea în instanță și destructurarea rețelelor infracționale.
In final, sunt expuse prioritățile anului 2015 și un set de măsuri propuse pentru eficientizarea
activității.
Cuvinte cheie: infracțiune economic-financiară, evaziune fiscală, spălarea banilor, fraude vamale,
criminalitate financiară, proprietate intelectuală, prejudicii, destructurare rețele infracționale.

Criminalitatea economico-financiară a continuat să reprezinte fenomen complex de o gravitate

extremă, atât prin valoarea materială a prejudiciilor pe care le cauzează societăţii în ansamblul său, cât şi
prin forţa cu care este capabilă să penetreze şi să altereze climatul economic, social şi chiar politic,
afectând nu numai ordinea de drept, ci in extremis, chiar siguranţa naţională. Infiltrându-se strategic în
economia legală, tinzând să pătrundă în sferele decizionale cele mai înalte, criminalitatea economică este
una din cele mai virulente ameninţări cu care ne confruntăm, multiplele ei consecinţe fiind greu de estimat.

Amploarea, complexitatea şi înalta specializare a infractorilor au definit caracteristicile criminalităţii

economico-financiare în acest an, determinând o reacţie pe măsură a Poliţiei Române prin structurile specializate
în investigarea criminalității economice, concretizată într-un complex de activităţi informativ-operative și de
cercetare penală proprii care au condus la obţinerea la nivel naţional a următoarelor rezultate faţă de
perioada precedentă similară:
 Au fost sesizate un număr total de 39.956 de infracțiuni de natură economico-financiară, în
creştere cu 4.7% faţă de 2014.

Astfel, deși la nivel național, criminalitatea sesizată își continuă trendul descendent din ultimii 5 ani (-
4,8%), criminalitatea sesizată de natură economico-financiară cunoaște în prezent o revigorare, reflectând
eforturile depuse de structurile specializate ale Poliției Române pentru descoperirea și cercetarea criminalității
economice.

213
Situația statistică a Inspectoratului General al Poliției Române

108
 În privinţa ponderii, în funcţie de natura infracţiunilor sesizate, se constată o creștere a infracțiunilor
economico-financiare sesizate de la 11,43% în 2014 la 12,53% în anul 2015 astfel:

6 luni 2014
Serie1, Serie1,
Serie1, de alta
6 luni 2015 economic
econo natura, o-
mico- 23.07%, financiare
23% ,…
finan…
Serie1, economico-financiare Serie1,
de alta judiciar
judiciare
natura, e, Serie1,
28.29… de alta natura 60.28… economico-financiare judiciare judiciare,
64.40%,
de alta natura 64%

Dintre infracţiunile economico-financiare sesizate, 31% sunt infracţiuni de evaziune fiscală, faţă de
28,1%, cât reprezentau în anul 2014.
De menţionat este faptul că evaziunea fiscală înregistrează o creştere cu 1.686 de fapte (+15,7%), de
la 10.710 infracţiuni sesizate în anul 2014, la 12.396 în primele 6 luni 2015.

 Au fost cercetate pentru comiterea de infracțiuni de natură economico-financiară 15.732 de

persoane, în scădere 12% faţă de perioada similară a anului trecut, când au fost cercetate 17.889 de
persoane.

La nivelul Poliției Române, numărul persoanelor cercetate pentru infracțiuni de natură economico-
financiară are o pondere de 19,6 % din totalul persoanelor cercetate, în creștere față de perioada similară a anului
trecut, când acestea reprezentau 23,6%.

109
  Au fost cercetate în stare de reținere/arest preventiv pentru comiterea unor infracțiuni de
natură economico-financiară 576 de persoane, în creştere cu 245 faţă de perioada similară a anului trecut,
când au fost cercetate în stare de reţinere/arest preventiv 331 de persoane (+74%);
La nivelul Poliției Române, numărul persoanelor reținute/arestate preventiv pentru infracțiuni de natură
economico-financiară are o creștere de 10,6 % din totalul persoanelor reținute/arestate preventiv, în creștere față
de perioada similară a anului trecut, când acestea reprezentau 7,5 %.

PREVENIREA ȘI COMBATEREA CRIMINALITĂȚII ECONOMICO- FINANCIARE PRIN

STRUCTURILE SPECIALIZATE ALE POLIȚIEI ROMÂNE

Considerații generale:

Poliţia de investigare a criminalității economice reprezintă structura specializată a Poliţiei Române

care acţionează prin mijloace specifice de muncă pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de natură
economico-financiară şi a celorlalte fapte de încălcare a legii care afectează climatul economic din România şi
drepturile fundamentale ale cetăţenilor.
Obiectivul principal al structurilor de investigare a criminalității economice îl reprezintă asigurarea
climatului de legalitate mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei,
contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice precum şi prin protecţia
intereselor financiare ale Uniunii Europene.

110
 Structurile de investigare a criminalității economice sunt parte componentă a Poliţiei Judiciare şi au
ca obiect esenţial de activitate identificarea persoanelor care încalcă legislaţia şi cercetarea acestora cu
respectarea prevederilor procesual-penale, pe liniile de muncă din competenţă.

Poliţia de investigare a criminalității economice funcţionează la nivel central şi teritorial, având

următoarea structură organizatorică:
a) la Inspectoratul General al Poliţiei Române funcţionează Direcţia de Investigare a Criminalității
Economice, organizată în 6 servicii;
b) la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti funcţionează Serviciul de Investigare a
Criminalității Economice, la nivelul Direcţiei Generale şi servicii corespondente în cadrul poliţiilor de sector,
cu dublă subordonare: pe linie de conducere şi asigurare logistică faţă de conducerea unităţii de poliţie teritorială,
iar sub aspectul muncii de specialitate şi direcţiei de profil din Inspectoratul General al Poliţiei Române;
c) la inspectoratele judeţene de poliţie funcţionează serviciile de investigare a criminalității
economice, organizate pe linii, coordonate de conducerea inspectoratelor judeţene de poliţie. Pe linie
profesională sunt subordonate şi serviciilor de profil din Direcţia de Investigare a Criminalității Economice, care
le acordă sprijin şi îndrumare prin poliţiştii specialişti din structura acestora.

Principalele linii de muncă aflate în competența structurilor de investigare a criminalității economice

sunt:

 Evaziune fiscală şi fraude intracomunitare;

 Spălarea banilor;
 Fraude vamale şi la regimul produselor accizabile;
 Proprietate intelectuală;
 Criminalitate financiară;
 Corupţie, administraţie publică şi instituţii bugetare, conflicte de interese;
 Achiziţii publice;
 Protecţia forţei de muncă;
 Agricultură, fond funciar şi industrie alimentară;
 Infrastructură rutieră, transporturi şi construcţii;
 Materiale reciclabile, protecţia mediului şi silvicultură.

Rezultate obținute la nivel național de structurile de investigare a criminalității economice:

Principalele date statistice colectate cu privire la activitatea de investigare a criminalității economice

relevă o tendință de creștere la principalii indicatori, fapt ce reflectă consolidarea capacității instituționale ca
urmare a reorganizării structurilor de profil la 01.12.2014, astfel:

În semestrul I al anului 2015, structurile de investigare a criminalității economice au efectuat cercetări

în 65.703 dosare de urmărire penală, în creștere cu 13.035 de dosare față de perioada similară a anului trecut
când au fost instrumentate 52.668 de dosare, rezultând o mărire a volumului de 24,7%.
Numărul dosarelor soluționate în primele 6 luni ale anului 2015 de structurile de investigare a
criminalității economice este de 16.226, în creștere cu 2.855 de dosare față de perioada similară a anului trecut
când au fost soluționate 13.371 de dosare (+21,3%).
Au fost formulate către parchetele competente propuneri de trimitere în judecată pentru 2.049 de dosare,
în creștere cu 55 față de perioada similară a anului precedent, când au fost formulate 1.794 astfel de propuneri
(+3%).
Numărul persoanelor cercetate sub incidența unor măsuri preventive a crescut de la 423 în semestrul I al
anului 2014 la 1038 în semestrul I al anului 2015, rezultând o creștere semnificativă de 615 persoane ( +145%).
Un accent deosebit a fost pus pe activitatea de recuperare a prejudiciilor, valoarea măsurilor asigurătorii
instituite în cursul perioadei în cauzele penale instrumentate înregistrând o creștere importantă, de la 333
milioane lei în 6 luni 2014 la 1.059. milioane lei în 6 luni 2015 (+218%).

111
 În ceea ce privește finalitatea judiciară, se constată o creștere cu 21,5 % a numărului de rechizitorii
emise de structurile de parchet în dosarele penale instrumentate de structurile de investigare a criminalității
economice , de la 1.024 în semestrul I/ 2014 la 1.245 în semestrul I/ 2015 (+221 rechizitorii).
Activităţile întreprinse, în special cele realizate în cooperare cu structurile Ministerului Finanţelor
Publice, cu atribuţii în domeniu, au influenţat schimbarea comportamentului fiscal al contribuabililor, persoane
juridice sau fizice, ce desfăşoară activităţi comerciale în domeniile vizate, determinând creşterea numărului
operaţiunilor fiscalizate, aspect susţinut de dinamica indicatorilor macro-economici de impact înregistraţi.
Astfel, în semestrul I al anului 2015, datele furnizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,
reflectă creşterea încasărilor fiscale la bugetul de stat cu 13,5 % faţă de perioada similară a anului trecut, de la
59.330,12 mil lei la 67.313,39 mil lei (un plus de 7.983,27 mil. lei), dinamica înregistrată de principalele taxe şi
impozite fiind următoarea:
- impozitul pe profit creştere cu 12,2% (+720,24 mil lei);
- impozitul pe venit creştere cu 14,2% (+1.602,3 mil lei);
- taxa pe valoarea adăugată creştere cu 18,3% (+4.506,23 mil lei);
- accize creştere cu 9,3% (+1.027,63 mil lei).

Activități desfășurate de Direcția de Investigare a Criminalității Economice, structură centrală a

Poliției Române de prevenire și combatere a criminalității economico-financiare:

În scopul îndeplinirii la parametrii calitativi superiori a misiunilor şi sarcinilor specifice, Direcţia de

Investigare a Criminalităţii Economice şi-a orientat eforturile în special pentru urmărirea priorităţilor fixate ca
obiective strategice şi sectoriale:
 consolidarea capacităţii operaţionale în scopul combaterii evaziunii fiscale în toate sectoarele
economice având prioritar în atenţie importul, producţia, transportul şi comercializarea produselor accizate
(tutun, carburanţi şi uleiuri minerale, alcool etc.);
 combaterea actelor de abuz şi corupţie în sistemul administrativ şi în organizarea achiziţiilor
publice;
 asigurarea competitivităţi şi concurenţialităţii mediului de afaceri prin protejarea proprietăţii
intelectuale şi industriale;
 participarea la activitatea de îmbunătăţire a cadrului legislativ în special în domeniul legislaţiei
fiscale şi vamale;
 îmbunătăţirea imaginii publice şi creşterea vizibilităţii în mass-media a activităţilor desfăşurate şi a
rezultatelor obţinute.
În acest context eforturile Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice s-au concretizat în special
în monitorizarea evoluţiei fenomenului infracţional ce se manifestă în sfera economico-financiară şi intervenţia
în domeniile economico-financiare afectate.

Maniera de abordare a criminalităţii economico-financiare de către Direcţia de Investigare a

Criminalităţii Economice a constat în direcţionarea eforturilor spre combaterea faptelor ilegale grave din
economia naţională, obiectivul prioritar de acţiune fiind menţinerea unui climat de legalitate în sfera afacerilor,
în vederea consolidării unui mediu de afaceri stabil şi predictibil, capabil a asigura buna funcţionare a economiei
româneşti.

Acţiuni derulate la nivel naţional pentru prevenirea și combaterea criminalității economice :

În semestrul I 2015 Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice a iniţiat, organizat, coordonat şi

monitorizat 12 de acţiuni la nivel naţional după cum urmează:

1. ZĂPADA, pentru asigurarea legalităţii încheierii şi derulării unor contracte de achiziţii publice de
servicii, lucrări ori produse, contractate în cadrul programului de deszăpezire;
2. EVAZIUNE INTRACOMUNITARE, pentru eficientizarea activităţii de prevenire şi combatere a
infracţiunilor de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare;
3. SMOKE, pentru combaterea traficului ilicit cu ţigarete şi produse din tutun;
4. SHUT, pentru combaterea criminalităţii la regimul alcoolului şi băuturilor alcoolice;
5. IN OURS SITES pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul comerţului online;
6. SUBVENŢIA ÎN AGRICULTURĂ, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul
ajutoarelor de stat pentru susţinerea agriculturii;
7. SIGURANŢA CETĂŢEANULUI, pentru combaterea ilegalităţilor din domeniul închirierii de
autovehicule şi a transportul internaţional;

112
 8. VATRA, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul panificaţiei;
9. OFENSIVA privind modul de lucru în cazul grupărilor infracţionale nestructurate ce pot genera în
conflicte stradale;
10. BORIBA S TABAKOM, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale din domeniul traficului
ilicit cu ţigarete şi produse din tutun;
11. LITORAL, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale comise în sezonul estival;
12. EXPORT CONTROL, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu ocazia exportului de
mărfuri prin Portul Constanţa
Activităţi de poliţie judiciară realizate :

În perioada analizată, activitatea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a fost

orientată cu precădere pentru instrumentarea şi soluţionarea dosarelor penale din sfera economico-
financiară prin care se aduc prejudicii importante bugetului general consolidat, patrimoniului public sau
privat ori care afectează în mod grav climatul legal de afaceri.

Astfel, în semestrul I 2015 au fost obţinute următoarele rezultate, comparativ cu aceeași perioadă a
anului 2014:
 21 de rechizitorii emise, faţă de 7 în anul 2014;
 29 de dosare penale declinate la DNA/DIICOT, faţă de 6 în anul 2014;
 90 de delegări soluţionate, faţă de 48 în anul 2014.
 96 de persoane asupra cărora au fost luate măsuri preventive, faţă de 29 în anul 2014;
 55.809, 49 mii lei prejudiciu recuperat la emiterea rechizitoriului, faţă de 19.564 mii lei în anul 2014 (creştere
de 185,3%);
 107.859,2 mii lei prejudiciu recuperat în cursul perioadei în numerar sau cont bancar, faţă de 16.204,86 mii
lei în anul 2014 (creştere de 565,6 %);
 154.669,3 mii lei prejudiciu recuperat în cursul perioadei prin alte măsuri asigurătorii, faţă de 4.104 mii lei în
anul 2014 (creştere de 3668,7%);

Operaţiuni derulate sub comanda unităților de parchet :

În perioada analizată, ofiţerii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au iniţiat şi pus

în aplicare 21 de operaţiuni cu efective lărgite pentru administrarea probatoriului şi identificarea
făptuitorilor în dosarele penale instrumentate, după cum urmează:

1. pentru destructurarea unei reţele infracţionale internaţionale specializate în săvârşirea de

infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul activităţilor pornografice de tip videochat .
Cercetările au stabilit că prin intermediul societăţilor implicate au fost transferate sume importante de
bani ( de peste 6.000.000 EURO) către persoanele vizate din circuitul infracţional, banii astfel obţinuţi fiind
reintroduşi în circuitul ilicit prin transferuri bancare şi contracte comerciale fictive, iar în perioada 2011 – prezent
societatea a rulat prin conturile bancare suma de aproximativ 300.000.000 USD.
A fost instituit sechestru asigurator asupra unui număr de 25 conturi si depozite ale persoanei juridice
nerezidente implicate, fiind indisponibilizată suma de aproximativ 19.000.000 USD.

2. pentru destructurarea unei reţele infracţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni de evaziune

fiscală şi spălare de bani în construcţii, IT şi alte domenii de activitate.
La data de 01.02.2015, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Bucureşti şi beneficiind de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi al Direcţiei Generale
Antifraudă Fiscală, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice a coordonat şi desfăşurat o amplă
operaţiune care a vizat destructurarea unei reţele infracţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni de
evaziune fiscală şi spălare de bani în diverse domenii de activitate (construcţii/ IT etc.).
În circuitul infracţional sunt implicate peste 200 de societăţi comerciale, atât din categoria firmelor
fantomă, cât şi beneficiare ale tranzacţiilor fictive evidenţiate.
Astfel, în perioada 2011-2014, reprezentanţii societăţilor comerciale implicate au creat circuite fictive
pentru eludarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, creând un prejudiciu estimat la peste 50
milioane de Euro. Cercetările au mai stabilit că prin intermediul societăţilor implicate au fost transferate sume
importante de bani (aproximativ 100 milioane EURO) către persoanele vizate din circuitul infracţional, banii
astfel obţinuţi fiind reintroduşi în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în baza unor documente
fictive.

113
 Au fost puse în aplicare 146 mandate de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a
judeţelor Argeş, Olt, Vrancea, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Sibiu, Arad, Gorj şi Vâlcea.
Cu ocazia derulării percheziţiilor au fost ridicate înscrisuri relevante în cauză, precum şi importante
sume de bani.
Totodată, au fost puse în aplicare şi 90 mandate de aducere a suspecţilor la audieri, în urma
probatoriului administrat fiind dispusă măsura reţinerii faţă de un număr de 34 suspecţi, dintre care 12 au fost
arestaţi preventiv.
Cu ocazia desfăşurării activităţilor de cercetare penală, la data de 09.06.2015, în vederea asigurării
recuperării prejudiciului cauzat, reprezentanţii societății implicate, au depus într-un cont bancar suma de
18.403.458 lei ( peste 4 milioane EURO), asupra căreia s-a dispus instituirea sechestrului asigurator.
3. pentru combaterea ilegalităţile comise cu ocazia atribuirii de contracte de achiziţii publice.
Contractele de achiziţii publice au fost atribuite pe fondul săvârşirii unor acte de corupţie de către
directorul general administrativ şi directorul tehnic, ambii din cadrul unei universități din București.
Achiziţiile publice au fost atribuite în condiţii de neconcurenţialitate şi transparenţă, nerespectându-se
principiul eficienţei utilizării fondurilor alocate şi a tratamentului egal între operatorii economici, încălcându-se
cadrul normativ care reglementează acest domeniu de activitate, prin încredinţare directă ori prin procedura
simplificată de cerere de oferte, în mod nejustificat aceloraşi operatori economici, aflaţi în cercuri de interese ale
decidenţilor la nivelul instituţiei.
S-a luat măsura reţinerii faţă directorul general administrativ pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de luare
de mită şi 2 infracţiuni de abuz în serviciu, iar faţă de directorul tehnic pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare
de mită şi a unei infracţiuni de abuz în serviciu.
Faţă de administratorii unor firme agreate care au obţinut în mod ilegal contracte de achiziţii publice, s-
a luat măsura preventivă a controlului judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Firmele agreate au obţinut în perioada 2009 – 2014, în urma atribuirii în mod preferenţial de contracte
de achiziţii publice, beneficii în valoare totală de 9.749.828 lei.
4. pentru destructurarea unei reţele infracţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni de evaziune
fiscală şi spălare de bani în domeniul comercializării de medicamente;
Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice a coordonat şi desfăşurat o operaţiune care a vizat
destructurarea unei reţele infracţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de
bani în domeniul tranzacţiilor cu medicamente.
În circuitul infracţional au fost implicate 7 societăţi comerciale, atât din categoria firmelor fantomă, cât
şi beneficiare ale tranzacţiilor fictive evidenţiate.
Astfel, în perioada 2011-2012, reprezentanţii unei mari companii de distribuţie de medicamente au
evidenţiat operaţiuni comerciale fictive în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de
stat.
Cercetările au mai stabilit că prin intermediul societăţilor implicate au fost transferate sume importante
de bani (aproximativ 1 milion de EURO) către persoanele vizate din circuitul infracţional, banii astfel obţinuţi
fiind reintroduşi în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în baza unor documente fictive.
Au fost puse în aplicare 11 mandate de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a
judeţului Ilfov.
Au fost puse în aplicare totodată şi 5 mandate de aducere a suspecţilor la audieri, în urma probatoriului
administrat fiind dispusă măsura reţinerii faţă de 4 persoane.
5. pentru destructurarea a două reţele infracţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni de
evaziune fiscală în domeniul prestării de servicii de monitorizare prin GPS şi IT;
La data de 06.05.2015, sub conducerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Bucureşti, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul Serviciului de Investigare a
Criminalităţii Economice din IPJ Ilfov, a desfăşurat o amplă operaţiune care a vizat destructurarea a două reţele
infracţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală în domeniul prestării de servicii de
monitorizare prin GPS şi IT.
În circuitele infracţionale sunt implicate 2 mari companii care desfăşoară activităţi în domeniile vizate
care s-au sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat prin evidenţierea unor operaţiuni
comerciale fictive cu alte 6 societăţi comerciale din România şi 3 firme străine.
În acest mod, în perioada 2008-2012, bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu aproximativ 35
milioane de Euro.
Au fost puse în aplicare 24 mandate de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a
judeţului Ilfov.
Au fost puse în aplicare 12 mandate de aducere a suspecţilor la audieri, în baza probatoriului administrat
fiind dispusă măsura reţinerii faţă de 3 persoane.

114
 6. pentru destructurarea unui mecanism infracţional ce avea nu doar scopul sustragerii de la plata
către bugetul general consolidat a taxelor si impozitelor ci şi utilizarea sumelor de bani provenite din săvârşirea
infracţiunii de evaziune fiscală în scopul plăţii de bonusuri pentru funcţiile de top ale societăţilor;
Prejudiciul total produs bugetului general consolidat al statului, prin activitatea infracțională derulată de
către inculpați prin intermediul unei societăți de media, se cifrează la valoarea de 16.809.964 lei. Pentru
recuperarea prejudiciului a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra mai multor imobile aparținând
inculpatului, toate în valoare de aproximativ 16.000.000 lei.

7. pentru combaterea înşelăciunilor în comerţul on-line cu produse de menaj şi uz casnic ce nu

corespund cu cele comandate de clienţi;
Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice a pus în aplicare 3 mandate de percheziţie
domiciliară la reprezentanţii unei societăţi comerciale care, prin intermediul unui web-site, au comercializat
produse electronice şi electrocasnice (menaj şi uz casnic) care nu corespund calitativ cu specificaţiile prezentate
pe site-ul de prezentare şi desfacere.
Totodată, cei în cauză nu au înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii operaţiunile efectuate prin
intermediul site-ului, sumele de bani obţinute din vânzarea produselor fiind virate de clienţi, la indicaţiile
reprezentaţilor societăţii, în diverse conturi bancare care nu aparţineau societăţii, fiind ulterior retrase în numerar
de la ATM-uri.
Clienţii care intenţionau returnarea produselor, fiind nemulţumiţi de calitatea acestora, erau jigniţi şi
ameninţaţi de operatorii apelaţi la numerele de telefon menţionate pe site, produsele trimise spre returnare fiind
refuzate atât de reprezentanţii societăţii cât şi de către firmele de curierat, la indicaţiile acestora.
Reprezentanţii societăţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de
bani şi înşelăciune, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 1.500.000 lei.
În cauză s-a dispus sechestrarea site-ului prin care opera societatea, fiind blocat, în conformitate cu
dispoziţiile legale.

8. pentru destructurarea unei reţele infracţionale internaţionale specializate în săvârşirea de

infracţiuni de înşelăciune şi spălare de bani în domeniul auditării societăţilor comerciale internaţionale ;
În circuitul infracţional au fost implicate 2 societăţi comerciale româneşti care au utilizat conturi
deschise la mai multe bănci comerciale pentru disimularea provenienţei ilicite a fondurilor obţinute prin
inducerea în eroare a conducerii unor importante firme din Franţa.
Cercetările au mai stabilit că prin intermediul societăţilor implicate au fost transferate sume importante
de bani (aproximativ 670.000 EURO) către persoanele vizate din circuitul infracţional, banii astfel obţinuţi fiind
reintroduşi în circuitul ilicit prin transferuri bancare şi contracte comerciale fictive.

9. pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor ilegalităţi ce se comit în domeniul

producerii şi comercializării vinurilor şi produselor viti-vinicole;
Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice a derulat o acţiune, pentru prevenirea şi descoperirea
infracţiunilor şi a altor ilegalităţi ce se comit în domeniul producerii şi comercializării vinurilor şi produselor
viti-vinicole din judeţele: Buzău, Bacău, Neamţ şi Vrancea.
La acţiune au participat şi specialişti din cadrul M.A.D.R. - Direcţia de Inspecţii Viti – vinicole precum
şi din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Pe parcursul acţiunii au fost verificate 16 puncte de lucru aparţinând unui număr de 7 agenţi economici,
fiind ridicate în vederea analizării în laborator, probe şi contraprobe din sortimentele de vin produse sau
comercializate de societăţile verificate, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii autenticităţii acestora.
Totodată au fost efectuate verificări cu privire la realitatea şi corectitudinea înregistrărilor financiar
contabile, referitoare la aprovizionarea cu materii prime şi materiale, în special struguri şi recipiente pentru
ambalarea produselor finite, stocurile de produse existente şi beneficiarii mărfurilor comercializate.

10. pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale referitoare la
comercializarea legumelor, fructelor, produselor de origine animală şi a produselor comercializate sub
denumirea de „produs tradiţional românesc”;
Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu specialişti din cadrul Ministerului
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi Siguranţa Animalelor, au acţionat
în municipiul Bucureşti pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale referitoare la
comercializarea legumelor, fructelor, produselor de origine animală şi a produselor comercializate sub
denumirea de „produs tradiţional românesc”.

11. pentru combaterea faptelor de înşelăciune în turism;

115
 La data de 11.02.2015, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Bucureşti şi în cooperare cu reprezentanţi ai autorităţilor judiciare austriece, Direcţia de Investigare a
Criminalităţii Economice, a desfăşurat o operaţiune care a vizat reprezentanţi ai unei societăţi comerciale din
domeniul turismului implicaţi în săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune.
Astfel, în perioada 2008-2010, persoanele cercetate au emis facturi fiscale fictive în favoarea unor
clienţi din Austria, reprezentând prestarea unor servicii sau livrarea unor produse, în scopul obţinerii ilegale a
unor sume de bani din patrimoniul partenerilor austrieci, la solicitarea acestora.
Au fost puse în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti şi 2
mandate de aducere a suspecţilor la audieri.

12. pentru a destructura o grupare infracţională italiană care acţionează în domeniul tranzacţiilor
imobiliare din anul 2001;
În perioada 19 - 21.01.2015, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice a efectuat activităţi de
verificare la 4 societăţi comerciale şi punctele de lucru ale acestora situate pe raza mun. Bucureşti şi jud. Argeş,
implicate în activităţi ilegale.
Activităţile au fost desfăşurate la solicitarea autorităţilor judiciare italiene sub supravegherea
Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind vizată o grupare infracţională italiană care acţionează în
domeniul imobiliarelor din anul 2001.

13. pentru destructurarea unei reţele infracţionale internaţionale specializate în săvârşirea de

infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul importului şi comercializării de articole de
îmbrăcăminte şi încălţăminte;
În urma celor 9 percheziţii domiciliare efectuate pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, au
fost identificate şi indisponibilizate sumele de 256.100 LEI, 8.200 EUR, 1050 USD şi 1370 HKD, fiind sigilate
şi 8 depozite în care se aflau bunuri pentru care nu au putut fi prezentate documentele de provenienţă.

14. pentru destructurarea unei reţele infracţionale specializată în evaziune fiscală prin evidenţierea
unor operaţiuni comerciale fictive;
La data de 20.04.2015, sub conducerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Bucureşti şi beneficiind de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, Direcţia de Investigare a
Criminalităţii Economice din I.G.P.R. a desfăşurat o amplă operaţiune care a vizat destructurarea unei reţele
infracţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală.
În circuitul infracţional sunt implicate 1 birou de executor judecătoresc şi alte 10 de societăţi
comerciale, care s-au sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat prin evidenţierea unor
operaţiuni comerciale fictive.
În acest mod, în perioada 2011-2014, bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu aproximativ 3
milioane de Euro.
Au fost puse în aplicare 15 mandate de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a
judeţelor Ilfov şi Ialomiţa.
Au fost puse în aplicare totodată şi 8 mandate de aducere a suspecţilor la audieri, în acelaşi timp fiind
instituite măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului.
În acest scop au fost sechestrate imobile şi conturi bancare aparţinând suspecţilor şi societăţilor
comerciale controlate de aceştia, precum şi suma de aproximativ 1.000.000 lei.
În baza probatoriului administrat a fost dispusă măsura reţinerii faţă de 4 persoane, acestea fiind
prezentate instanţei în cursul zilei de 21.04.2015 cu propunere de arestare preventivă.

15. pentru destructurarea unei reţele infracţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni de

evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul comerţului cu medicamente;
La data de 28.01.2015, sub conducerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie şi beneficiind de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, Direcţia de
Investigare a Criminalităţii Economice a coordonat şi desfăşurat o amplă operaţiune care a vizat destructurarea
unei reţele infracţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani în
domeniul comercializării de medicamente.
În circuitul infracţional sunt implicate 20 de societăţi comerciale specializate în activităţi de depozitare
şi comercializare de medicamente, care s-au sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.
În perioada 2013-2014, reprezentanţii societăţilor comerciale implicate au creat circuite fictive pentru
introducerea în lanţul legal a unor medicamente cu valoare mare de piaţă utilizate în tratamentele unor boli
grave, precum cancer, hepatită, diabet etc., procurate la negru de pe piaţa internă sau comunitară.
Prin acest mecanism, atât în circuitul legal din România cât şi în alte state comunitare, au fost introduse
inclusiv medicamente falsificate din categoria celor comercializate de reprezentanţii firmelor implicate.

116
 Prejudiciul cauzat bugetului de stat, stabilit cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Generale Antifraudă
Fiscală, este de peste 3 milioane de Euro.
Cercetările au mai stabilit că prin intermediul societăţilor implicate au fost transferate sume importante
de bani (aproximativ 5 milioane EURO) către persoanele vizate din circuitul infracţional, banii astfel obţinuţi
fiind reintroduşi în circuitul ilicit prin transferuri bancare şi contracte de împrumut fictive.
Au fost efectuate 64 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Buzău,
Iaşi, Ialomiţa, Argeş şi Olt.
Au fost puse în aplicare şi 10 mandate de aducere a suspecţilor la audieri, în urma probatoriului
administrat fiind dispusă măsura reţinerii faţă de 8 persoane.

16. pentru destructurarea unei reţele infracţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni de

evaziune fiscală şi rambursare ilegală de T.V.A.;
În circuitul infracţional au fost implicate 35 societăţi comerciale româneşti cu obiect de activitate ,,
activităţi de media”.
Au fost efectuate 9 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov.
Cele 10 persoane au fost prezentate la data de 19.05.2015, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi
care a dispus arestarea preventiva a 2 inculpaţi din care 1 inculpat deţine calitatea de avocat, iar pentru ceilalţi
8 inculpaţi s-a dispus măsura arestului la domiciliu.
Prejudiciul cauzat este de 12.352.333 lei (aprox. 2,8 mil EURO).
Pe perioada derulării urmăririi penale s-a stopat activitatea de rambursare ilegală a sumei de 24.179.355
lei ( aprox. 5,5 mil EURO).

17. pentru combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală în activitatea cabinetelor de avocatură,

constând în sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte
documente legale, de cheltuieli fictive, în domeniul IT şi consultanţă, prejudiciul estimat adus bugetului de stat
fiind de peste 1.000.000 de euro.
Au fost puse în aplicare 18 mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti şi a
judeţelor Ilfov şi Ialomiţa şi 16 mandate de aducere a suspecţilor la audieri, în urma probatoriului administrat,
fiind reţinuţi 4 suspecţi.
Au fost ridicate în vederea recuperării prejudiciului bijuterii şi obiecte de podoabă din aur în valoare de
aproximativ 250.000 lei (aprox. 3 kg. aur) şi 98.000 lei.
Faţă de suspecţii reţinuţi în cauză, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, pe numele lor fiind emise
mandate de arestare preventivă.

18. pentru combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală în domeniul prestării de servicii de pază şi
protecţie;
La data de 21.05.2015, sub conducerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Bucureşti, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice a desfăşurat o operaţiune care a vizat 5 societăţi
comerciale implicate în comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală în domeniul prestării de servicii de pază şi
protecţie.
Astfel, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat, reprezentanții
societății au creat un circuit infracțional format din mai multe societăți comerciale prin care au fost evidențiate
tranzacții fictive.
În fapt, în contabilitatea companiei au fost înregistrate achiziții fictive de servicii care în realitate nu au
fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu aproximativ 600.000 de EURO.
Au fost efectuate 5 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti, jud. Ilfov şi a judeţului
Hunedoara.
În urma probatoriului administrat s-a dispus reţinerea administratorului societății.

19. pentru combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală în domeniul comerţului intracomunitar cu

autoturisme second-hand, operaţiune derulată în colaborare cu reprezentanţi ai Oficiului Fiscal Bonn–
Germania.
Au fost desfăşurate 7 percheziţii în Bucureşti şi judeţul Giurgiu, fiind vizaţi reprezentanţi ai unei
societăţi ce comercializează autoturisme second-hand implicaţi în săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală.

117
 20. pentru ilegalităţi comise de reprezentanţii mai multor unităţi silvice teritoriale cu ocazia
organizării şi derulării licitaţiilor de vânzare a masei lemnoase pe picior sau fasonate şi atribuirii contractelor
de vânzare aferente în perioada 2013 – 2014;
În acest domeniu sunt efectuate cercetări „ in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „constituirea
unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup”, faptă prev. şi
ped. de art 367 Cod Penal, în scopul săvârşirii infracţiunilor de:
 deturnarea licitaţiilor publice, faptă prev. şi ped. de art. 246 Cod Penal;
 abuz în serviciu, faptă prev. și ped. de art. 297 din Codul Penal;
 fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. și ped. de art. 320 din Codul Penal;
 fals în declaraţii, faptă prev. și ped. de art. 326 din Codul Penal;
 fals intelectual, faptă prev. și ped. de art. 321 din Codul Penal;
 uz de fals, faptă prev. și ped. de art. 323 din Codul Penal;
 evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9, alin. 1, lit. b) din Lg. nr. 241/2005.
Faptele au fost comise la nivelul Direcţiilor Silvice Alba, Caraş – Severin, Covasna, Cluj, Harghita,
Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea şi ai Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice
Bucureşti - Ocolul Silvic Experimental Caransebeş, precum şi de către reprezentanţii unor societăţi comerciale
care au participat la licitaţiile de vânzare a masei lemnoase pe picior sau fasonate organizate de unităţile silvice
susmenţionate.
Au fost efectuate activităţi procedurale la sediul celor 13 structuri silvice implicate în vederea ridicării
de înscrisuri care pot constitui mijloace de probă în dosarul penal.

21. care a vizat destructurarea unei reţele infracţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni de
spălare de bani provenite din săvârşirea de infracțiuni de punere la dispoziţia publicului de opere, fără acordul
titularilor.
În perioada 2009-2014, suspecţii au pus la dispoziţia publicului, contra unor sume de bani, prin
intermediul a două site-uri tip torrent, opere protejate, valoarea sumelor obţinute din activităţi ilegale şi supuse
procesului de spălare a banilor ridicându-se până în prezent la circa 2.000.000 lei.
Au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziţie domiciliare pe raza municipiului Bucureşti, fiind
vizate sediile şi punctele de lucru a două societăţi comerciale care desfăşoară activităţi în domeniul
comunicaţiilor electronice, precum şi locuinţele suspecţilor.
În urma activităţilor desfăşurate au fost reţinute 2 persoane, faţă de care s-a dispus măsura controlului
judiciar.

118
 ÎNCEPUTUL UNEI NOI ERE ÎN CRIMINALISTICA ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ

Chestor de poliţie dr. GABRIEL ŢÎRU;

Comisar şef ing. dr. MARIA GEORGETA STOIAN.

Un moment important pentru istoria recentă a Institutului de Criminalistică l-a constituit integrarea
României în Uniunea Europeană, din care a rezultat necesitatea îndeplinirii condiţiilor impuse pentru aderare
Ministerului Afacerilor Interne (pe atunci, Ministerul Administraţiei şi Internelor) în contextul integrării,
respectiv respectarea cerinţelor de restructurare şi modernizare ale Poliţiei Române, incluse atât în Strategia de
modernizare a Poliţiei Române pentru perioada 2004-2007 „Poliţia Română - Poliţie Europeană”, în Planul de
Măsuri Prioritare al Poliţiei Române pe anul 2006, cât şi în angajamentele Guvernului României privind
acceptarea Aquis-ului Comunitar.
În cadrul unui amplu proces de modernizare a întregii societăţii româneşti, Poliţia Română a declanşat
propriul demers reformator, circumscris pe două coordonate fundamentale: conceptuală şi structurală, adoptând
o nouă viziune privind scopul fundamental al activităţii de poliţie, respectiv, protejarea şi slujirea comunităţii.
Obiectivul prioritar al perioadei anterioare acestuia a constat în crearea suportului normativ care să
aşeze pe baze europene restructurarea Poliţiei Române. Astfel, au fost elaborate şi adoptate Legea nr. 218/2002
privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române (care consacră demilitarizarea Poliţiei Române) şi Legea nr.
360/2002 privind Statutul poliţistului, ce constituie repere fundamentale pentru reforma organizaţională,
stabilirea elementelor definitorii de funcţionare, precum şi a unor coordonate de conversie socio-profesională şi
de carieră a poliţistului.
Institutul de Criminalistică este structură de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei
Române care funcţionează pentru aducerea la îndeplinire a activităţilor prevăzute în Legea nr. 218/2002 privind
organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. Astfel, dacă până în anul 2002 Institutul de Criminalistică, ca de
altfel toate structurile Poliţiei Române, era structură militarizată, începând cu 23.08.2002, prin apariţia Legii
218, personalul I.N.C. urmează acelaşi traseu cu cel al colegilor poliţişti şi îşi schimbă statutul cu acela de
funcţionar public cu statut special.
Începând cu anul 2004, noul director al Institutului de Criminalistică, expert criminalist prof. univ. dr.
Gheorghe Popa, care şi-a desfăşurat activitatea pe parcursul multor ani ca expert în cadrul institutului şi care
anterior a fost şeful Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, a gândit, a
proiectat, a efectuat şi a coordonat multe schimbări care au îndreptat institutul spre noi performanţe.
Astfel, acesta a pus bazele primei restructurări la nivel naţional din punct de vedere al modului de
organizare a activităţilor criminalistice la nivelul serviciilor criminalistice din cadrul Inspectoratelor de Poliţie
Judeţene. Acest concept, care s-a finalizat în anul 2006, a constat în organizarea funcţională a serviciilor
criminalistice teritoriale pe trei compartimente profesionale, respectiv: investigarea tehnico-ştiinţifică a locului
faptei (CFL), compartimentul de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice şi compartimentul de
identificări judiciare.
În anul 2004, în urma participării la o conferinţă INTERPOL a prof. univ. dr. Gheorghe Popa, Institutul
Naţional de Criminalistică a iniţiat procedura de acceptare a acestuia în cadrul Reţelei Europene a Institutelor de
Criminalistică (European Network of Forensic Science Institutes - ENFSI), organizaţie care dă girul
recunoaşterii în plan internaţional, în baza căreia institutul a fost monitorizat de această organizaţie, în vederea
îndeplinirii condiţiilor de afiliere.
În urma auditului realizat la Bucureşti în data de 3 mai 2005, de către echipa ENFSI formată din
directorul Institutului de Criminalistică din Finlanda şi directorul Institutului de Criminalistică din Elveţia, la
data de 17 mai 2005, preşedintele Reţelei Europene a Institutelor de Criminalistică (ENFSI), dr. Kimmo
Himberg, a comunicat oficial aprobarea afilierii Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române şi din acel moment institutul este membru cu drepturi depline al
ENFSI.
Criteriile de eligibilitate ale acestei organizaţii sunt obligatorii pentru toţi membrii şi conform acestora,
grupul de lucru QCC (Quality and Competence Assurance Committee) monitorizează utilizarea şi aplicarea
standardelor de calitate şi a manualelor de bune practici emise de această organizaţie şi compatibilizarea
metodelor de lucru cu cele folosite în cadrul ENFSI.
În cadrul ENFSI există două Comitete Permanente: Comitetul pentru Asigurarea Calităţii şi
Competenţei (QCC) şi Comitetul pentru Cercetare şi Dezvoltare (R&D). De asemenea, există Proiectul
Multilingua şi 17 Grupuri de lucru, unele dintre acestea având şi subgrupuri:
- Grupul de lucru privind urmele aferente animalelor, plantelor şi diferitelor tipuri de sol (Animal, Plant
and Soil Traces - APST);
- Grupul de lucru pentru imagine digitală (Digital Imaging Working Group);

119
 - Grupul de lucru pentru ADN (DNA Working Group);
- Grupul de lucru european pentru tehnica documentelor (European Document Experts Working Group
- EDEWG), cu subgrupurile: Non-destructive examination of printing products, Analysis of ink and toners, Ink
dating şi Security documents recognition;
- Grupul de lucru pentru analiza drogurilor (Drugs);
- Grupul de lucru pentru investigarea explozibililor (Explosives);
- Grupul de lucru pentru dactiloscopie (European Fingerprints Working Group), cu subgrupurile:
Detection şi Identification;
- Grupul de lucru pentru balistică (Firearms Working Group/GSR), cu subgrupurile: Firearms (FA) şi
Gunshot residues (GSR);
- Grupul de lucru pentru investigarea incendiilor şi exploziilor (Fire and Explosions Investigation
Working Group - FEIWG);
- Grupul de lucru pentru aplicaţia criminalistică a Tehnologiei Informaţiei - I.T. (Forensic Information
Technology Working Group);
- Grupul de lucru pentru analiza criminalistică a vorbirii şi analiză audio (Forensic Speech&Audio
Analysis Working Group - FSAAWG);
- Reţeaua criminalistică europeană pentru grafoscopie (European Network of Forensic Handwriting
Experts - ENFHEX);
- Grupul de lucru pentru traseologie (Marks Working Group);
- Grupul de lucru pentru analiza vopselei şi a sticlei (European Paint&Glass Working Group);
- Grupul de lucru pentru analiza accidentelor auto (Road Accident Analysis);
- Grupul de lucru pentru investigarea tehnico-ştiinţifică a locului faptei (Scene of Crime Working
Group);
- Grupul european pentru analiza fibrelor (European Fibres Group - Textile and Hair).
Ca membru al ENFSI, pe lângă un schimb permanent de publicaţii de specialitate, Institutul Naţional
de Criminalistică beneficiază şi de posibilitatea participării unor experţi criminalişti proprii la întâlnirile
Grupurilor de Lucru ale Experţilor din cadrul ENFSI, în cadrul cărora se fac schimburi de experienţă pentru
diseminarea rezultatelor pozitive obţinute cu ocazia examinărilor de laborator şi pentru adoptarea unor
proceduri comune de lucru.
Pe de altă parte, implementarea unui Sistem de Management al Calităţii în vederea compatibilizării
infrastructurii şi activităţilor criminalistice cu normele europene reprezintă o cerinţă impusă de regulamentul
cadru (BRD-FVK-001) al membrilor afiliaţi la organizaţia ENFSI, ale cărei criterii de eligibilitate şi
standardizare, monitorizate de Consiliul Director, trebuiau integral îndeplinite de toţi membrii, iar prin statutul
de membru cu drepturi depline pe care îl deţine, Institutul Naţional de Criminalistică a avut obligativitatea să
specifice, periodic, Consiliului Director, etapele parcurse pentru implementarea standardului european ISO
17025/2005.
Ca urmare, în anul 2006 Institutul Naţional de Criminalistică a implementat Sistemul de Management al
Calităţii în conformitate cu Standardul European ISO 17025/2005 şi a obţinut acreditarea laboratoarelor pentru
domeniile proprii de expertiză.
De altfel, această preocupare pentru dezvoltarea institutului l-a însoţit pe prof univ. dr. Gheorghe Popa
pe tot traseul profesional urmat după anul 2005. Astfel, din poziţia de adjunct al inspectorului general al Poliţiei
Române, în anul 2006, a dispus şi a aprobat organizarea şi desfăşurarea unitară a activităţii de pregătire
profesională a criminaliştilor la nivel naţional, pe grupuri de lucru specializate, în cadrul a cinci centre zonale:
- Centrul zonal Bucureşti, care cuprinde serviciile criminalistice din Direcţia Generală de Poliţie a
Municipiului Bucureşti şi inspectoratele de poliţie ale judeţelor Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa,
Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa;
- Centrul zonal Timiş, care cuprinde serviciile criminalistice din inspectoratele de poliţie ale judeţelor
Timiş, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj şi Olt;
- Centrul zonal Cluj, care cuprinde serviciile criminalistice din inspectoratele de poliţie ale judeţelor
Maramureş, Satu - Mare, Bistriţa, Sălaj, Bihor, Cluj şi Alba;
- Centrul zonal Braşov, care cuprinde serviciile criminalistice din inspectoratele de poliţie ale judeţelor
Braşov, Argeş, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova, Sibiu, Mureş şi Vâlcea;
- Centrul zonal Iaşi, care cuprinde serviciile criminalistice din inspectoratele de poliţie ale judeţelor
Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani.
Fiecare grup de lucru este coordonat de un responsabil care asigură buna desfăşurare a activităţilor
specifice programate.
De asemenea, tot în anul 2006, prof univ. dr. Gheorghe Popa a dispus şi a aprobat elaborarea Codului
de conduită al experţilor, specialiştilor şi tehnicienilor criminalişti din Poliţia Română, ale cărui prevederi au
fost emise în considerarea principiilor enunţate de Codul de Conduită elaborat de Reţeua Europeană a Institutelor

120
de Criminalistică şi a cerinţelor impuse de standardul de management al calităţii ISO 9001 şi de standardul de
examinare în laboratoare ISO 17025/2005.
Această suită de activităţi şi documente subliniază dorinţa noastră de a ne apropia cât mai mult de
modelul european, de a europeniza structurile criminalistice româneşti.
Pentru respectarea cerinţelor de modernizare incluse şi în angajamentele Guvernului României privind
acceptarea Aquis-ului Comunitar, în anii 2004-2006, activitatea Institutului de Criminalistică s-a dezvoltat în
sensul abordării unor noi modalităţi de examinare şi valorificare a probelor ridicate cu ocazia cercetării la faţa
locului a infracţiunilor.
De asemenea, s-au înfiinţat noi laboratoare, dotate prin achiziţia unor echipamente de ultimă generaţie,
cele mai importante fiind următoarele:
1. În domeniile legate de expertiza criminalistică, au fost achiziţionate echipamente specifice, atât la
nivelul institutului, cât şi la nivel naţional, astfel:
- echipamentul Video Spectral Comparator VSC 5000 pentru examinarea nedistructivă a documentelor
(suport, cerneluri, tonere etc.);
- 47 sisteme Video Spectral Comparator Docubox, de asemenea dedicate examinării falsurilor de
documente, bancnote şi documente de călătorie, pentru dotarea laboratoarelor institutului şi pentru toate
serviciile criminalistice teritoriale; deoarece acest tip de echipament permite stabilirea traseelor grafice
îndepărtate, adăugite şi diferenţierea substanţelor scripturale, este practic folosit pentru efectuarea tuturor
lucrărilor de tehnica documentelor;
- 47 stereomicroscoape Nikon SMZ800 cu echipament foto-video digital, foarte utile în examinarea şi
captarea imaginilor macro şi micro pentru efectuarea lucrărilor criminalistice din domeniul traseologiei, balisticii
şi de tehnica documentelor - pentru dotarea laboratoarelor institutului şi pentru toate serviciile criminalistice
teritoriale;
- 1 microscop comparator Leica FSC, pentru preluarea şi prelucrarea imaginilor digitale, echipament
esenţial utilizat în special în efectuarea expertizelor balistice; în anul 2013 a mai fost achiziţionat un astfel de
echipament destinat efectuării expertizelor traseologice;
- 92 sisteme Lucia Forensic, soft dedicat pentru expertizare criminalistică şi care a însemnat un real
progres în efectuarea expertizelor traseologice, balistice etc., pentru dotarea laboratoarelor institutului şi pentru
toate serviciile criminalistice teritoriale;
- 250 aparate foto digitale profesioniste, iar din acel moment, la nivel naţional, fotografia s-a efectuat în
totalitate cu aparatură foto-digitală, renunţându-se la fotografia clasică;
- prima cameră video digitală profesională JVC HD 101E, cu echipament de prelucrare a
înregistrărilor;
- Sistemul integrat de identificare balistică IBIS dedicat pentru achiziţionarea, stocarea şi gestionarea
imaginilor elementelor de muniţie trase cu arme de foc (tuburi-cartuş şi gloanţe), în cadrul unei baze de date,
destinate identificării automate a armelor de foc aflate în evidenţă.
De asemenea, la nivelul Institutului Naţional de Criminalistică au fost asimilate următoarele noi linii de
muncă:
- expertiza documentelor informatice (I.T.), având ca obiect stabilirea stării de funcţionare şi a
parametrilor tehnici a sistemelor informatice şi a echipamentelor periferice, a conţinutului mediilor de stocare a
datelor informatice şi proprietăţile acestora, recuperarea datelor informatice şi căutări, comparări şi sortări de
date informatice după conţinut, cuvinte-cheie, nume, extensie şi proprietăţi;
- fonoscopia judiciară, având ca obiect expertiza înregistrărilor audio şi identificarea persoanelor pe
baza analizei înregistrărilor sonore pe diverse suporturi (bandă magnetică, suport digital); primul Raport
Criminalistic de identificare a vorbitorului după voce şi vorbire efectuat în Laboratorul de Fonoscopie
Judiciară, dispus de Direcţia Cercetări Penale din I.G.P.R., datează din 03.03.2008.
2. În domeniul identificării judiciare, a fost achiziţionat sistemul IMAGETRAK, cu staţii de lucru în
toate poliţiile judeţene, sistem care introduce modificări fundamentale în modul de formare, organizare şi
gestionare a bazelor de date cu imaginile faciale ale persoanelor cercetate de poliţie, permiţând identificarea
acestora pe baza fotografiilor, înregistrărilor video sau a portretelor robot.
De asemenea, s-a extins şi modernizat baza de date AFIS, trecându-se la noua generaţie - PRINTRAK
BIS pentru examinare urme şi impresiuni digitale şi palmare şi a fost creată şi extinsă la nivel naţional baza de
date CDN (sistem integrat care gestionează şi întreţine o bază de date ce conţine informaţiile din fişele de
identificare ale persoanelor dispărute, persoanelor şi cadavrelor cu identitate necunoscută, persoanelor în vârstă
fără adăpost, cerşetori).
Expertul criminalist dr. Dinu Drăgănescu Horaţiu a participat la cursul de reconstrucţie facială organizat
la Dundee, Anglia şi a fost achiziţionată aparatura şi instrumentarul de laborator necesar pentru realizarea
reconstrucţiei faciale. În anul 2007 a fost inaugurat Laboratorul de Reconstrucţie Facială, iar Primul Raport
Criminalistic de Reconstrucţie Facială, dispus de I.P.J. Cluj - Serviciul Criminalistic, a fost efectuat la data de
31.10.2008.

121
 3. În domeniul cercetării la faţa locului, au fost achiziţionate 46 de echipamente Polilight - sursă de
iluminare cu lungime de undă variabilă pentru descoperirea urmelor şi microurmelor la faţa locului, pentru
dotarea institutului şi a serviciilor criminalistice teritoriale, precum şi 3 sisteme de prelucrare a imaginii de la
faţa locului cu cameră sferică tip Spheron, pentru institut şi pentru două servicii criminalistice teritoriale - din
cadrul I.P.J. Cluj şi Iaşi.
4. În domeniul de expertiză fizico-chimică, au fost achiziţionate echipamente analitice şi, ca urmare, au
fost asimilate următoarele noi tipuri de determinări:
- analiza microfibrelor textile care au fost transferate prin contact fizic pe timpul săvârşirii unor
infracţiuni cu violenţă, prin utilizarea echipamentelor nou achiziţionate: spectrometru în infraroşu (FT-IR) cuplat
cu microscop şi microspectrofotometru UV-VIS (pentru examinarea comparativă a nuanţelor de culoare);
- explorarea şi examinarea fizico-chimică a microurmelor şi urmelor dinamice de vopsea existente pe
probele ridicate de la faţa locului în accidentele de circulaţie;
- analiza prin mijloace moderne (indice de refracţie) a microparticulelor de sticlă, pentru investigarea
unor infracţiuni cum ar fi spargerile, accidentele de circulaţie etc.;
- analiza calitativă şi cantitativă a microurmelor materie, de metale rare şi strategice prin
spectrofluorimetrie de raze X (XRF) şi microscopie electronică cu baleiaj (SEM) cu microsonde analitice (EDS
şi WDS);
- analiza substanţelor toxice volatile prin gazcromatografie (GC) cuplată cu spectrometrie FTIR;
- analiza comparativă prin distilare automată a produselor petroliere;
- relevarea prin mijloace fizico-chimice, de pe suporturi atipice, a urmelor papilare latente (reacţie cu
reactivi specifici, depuneri metalice, expunere în incubatoare la vaporii unor substanţe etc.).
În anul 2007 vor mai fi achiziţionate un gaz cromatograf cuplat cu spectrometru de masă prevăzut cu
headspace şi trapă ionică şi un gaz cromatograf ultrarapid cu FID, iar în anul 2008 un gaz cromatograf cuplat cu
spectrometru de masă prevăzut cu desorbţie termică şi a unui gaz cromatograf cu FID cu piroliză.
5. În domeniul expertizei biocriminalistice, s-a amenajat Laboratorul de analize genetice şi a fost
achiziţionată tehnologia care permite analiza urmelor biologice de natură umană în vederea identificării
persoanei după profilul genetic. Acesta are în componenţă laboratoare de genotipare judiciară a probelor
biologice recoltate din câmpul infracţiunii şi a probelor de referinţă recoltate de la persoanele ce fac parte din
cercul de suspecţi, în vederea probatoriului ştiinţific necesar actului justiţiei.
Printre obiectivele pe termen scurt, în conformitate cu cerinţele Comisiei Europene, se prevedea
implementarea legislaţiei recent adoptate cu privire la reforma în poliţie, adoptarea şi implementarea unei
strategii naţionale pentru combaterea diferitelor forme de crimă organizată, în special a celor având caracter
transfrontalier, cum ar fi traficul cu droguri, fiinţe umane, cu bunuri furate sau contrafăcute, cu arme, materiale
nucleare etc. O atenţie specială trebuia să fie acordată creşterii cooperării dintre organismele de aplicare a legii,
în baza principiilor cuprinse în Pactul de Pre-aderare cu privire la crima organizată, precum şi adoptarea şi
implementarea unei strategii naţionale antidrog, în conformitate cu Strategia Antidrog a UE pentru perioada
2000 - 2004.
Astfel, Guvernul României a semnat un contract comercial de 2,35 mil euro pentru înfiinţarea unui
laborator de analize genetice judiciare care a devenit complet operaţional în luna septembrie 2004 prin
acreditarea specialiştilor români de către prof. dr. Frantz Neuhuber - şeful laboratorului de genetică moleculară al
Institutului de Medicină Legală din Salzburg, membru E.D.N.A.P.
Laboratorul a fost dotat cu echipament de ultima generaţie pentru acel moment, îndeplinind toate
cerinţele E.D.N.A.P. Deoarece România avea la acea dată o experienţă foarte limitată în ceea ce priveşte acest
nou domeniu de experiză criminalistică, a fost necesară o asistenţă tehnică externă pentru operaţionalizarea
noului laborator ADN al poliţiei.
În luna octombrie 2003 au fost încheiate testele de acceptanţă care validau protocoalele de lucru,
aparatura şi reactivii utilizaţi, demonstrând astfel că rezultatele obţinute în Laboratorul din Salzburg şi cele din
Laboratorul din Bucureşti sunt identice, iar în data de 21.11.2003 a fost efectuat Primul Raport Criminalistic
de Genetică Judiciară în România, dispus de către Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul
Hunedoara.
În continuare, pentru o perioadă de un an s-a desfăşurat un proces de pregătire şi asistenţă a
specialiştilor români de către experţi de renume în domeniu, din Austria şi Germania, cum ar fi: prof. dr. Harald
Schneider, prof. dr. Frantz Neuhuber, prof. dr. Burkhard Rolf, prof. dr. Peter Wiegand ş.a.
Tot în domeniul expertizei biocriminalistice, mai merită amintită şi Prima Expertiză realizată prin
genotiparea materialului biologic uman conţinut de insecte necrofage, dispusă de Ministerul Public,
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, efectuată la data de 14.10.2008.
În da t a d e 8 august 2 0 0 5 , în li p sa un ei leg i sla ţ ii sp ec ific e, M in i ster ul
Ad mi n ist ra ţ i ei ş i Int er nel o r - I ns pe cto ra t ul G ene ra l a l Po liţ ie i Ro mâ ne şi M ini ste ru l
J us tiţ iei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, se mn e a ză un protocol de cooperare, prin care s-a

122
stabilit ca, la eliberarea din penitenciare, persoanelor condamnate să li se recolteze probe biologice, în vederea
obţinerii profilelor genetice şi a introducerii lor într-o bază de date naţională.
În anul 2006 s-au derulat două programe PHARE care au avut ca obiective automatizarea bazei de date
ADN în acord cu reglementările U.E., alături de achiziţia de aparatură automatizată destinată obţinerii profilelor
genetice de referinţă. De asemenea, a fost elaborat împreună cu experţi din Ungaria un proiect de Lege privind
organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.). De altfel,
reglementările protocolului încheiat la data de 8 august 2 0 0 5 au fost incluse în Legea nr. 76/2008 care
stipulează formarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) şi regulile acestuia de
funcţionare.
În acelaşi an, România a aderat la Tratatul de la Prüm, care reglementa schimbul automat de date
genetice între ţările semnatare ale tratatului. Odată cu implementarea tratatului la nivel European, sub forma
Deciziilor Consiliului Europei 615 şi 616/JHA/2008, acest schimb de date genetice a fost extins la nivelul tuturor
statelor membre.
Obiectivul înfiinţării unei baze de date genetice în România, în concordanţă cu bazele de date de profil
ADN similare din UE, a fost importantă şi prin prisma cooperării internaţionale poliţieneşti, precum cu
EUROPOL, în scopul identificării cetăţenilor români care au comis infracţiuni cu violenţă în străinătate.
În contextul tendinţelor curente privind mijloacele de identificare criminalistică a persoanelor folosind
genetica judiciară, constituirea unei baze de date genetice (ADN) naţionale, a survenit ca o necesitate judiciară
fundamentală în vederea prevenirii şi combaterii unor categorii de infracţiuni prin care se aduc atingeri grave
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în special dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică,
precum şi pentru identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută, a persoanelor dispărute sau a persoanelor
decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracţiunilor de omor sau a actelor de terorism.
Având în vedere obiectivele asumate de Guvernul României prin semnarea Acordului de implementare
a Tratatului de la Prüm şi aderarea la Spaţiul Schengen, Poliţiei Române îi revine sarcina de implementare şi
susţinere a schimbului automat de date cu ţările membre UE prin interconectarea bazelor de date
criminalistice.
În prezent Institutul Naţional de Criminalistică este Punct Naţional de Contact pentru schimbul
automat de date genetice şi dactiloscopice cu celelalte state membre ale Uniunii Europene conform Deciziilor
cadru ale C.E. 2008/615/JAI şi 2008/616/JAI.
La nivel comunitar, în data de 9 octombrie 2009 a fost emisă Cea de-a 7-a Decizie a Comitetului de
Miniştri, stabilit în contextul prevederilor art. 43 din Tratatul de la Prüm, document aprobat de ministrul
administraţiei şi internelor în septembrie 2009. Conform acestei decizii, România a operaţionalizat schimbul
automat de date în conformitate cu articolul 3 şi articolul 4 (compararea automată a profilelor ADN).
În contextul legislativ actual, conform Legii 146/2009, Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare
din cadrul Institutul Naţional de Criminalistică a fost desemnat Punct Naţional de Contact pentru efectuarea
schimburilor automate de date genetice judiciare.
În ceea ce priveşte cadrul legislativ necesar, acesta a fost asigurat de Legea nr. 76/2008 privind
Organizarea şi Funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, care este în concordanţă cu
legislaţia UE şi recomandările Reţelei Europene a Institutelor de Criminalistică (ENFSI) şi apoi, în ianuarie
2011, de Hotărârea de Guvern nr. 2 5 /2 0 1 1 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.
76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare şi pentru crearea
cadrului legal intern necesar aplicării Deciziei 2008/615/JAI a Consiliului UE din 23 iunie 2008 privind
intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului şi a criminalităţii
transfrontaliere, în ceea ce priveşte transferul automatizat al profilelor genetice (M.O. nr. 64/25.01.2011) şi
Decizia Consiliului 2008/616/JAI privind punerea în aplicare a Deciziei 2008/615/JAI.
Primul HIT al României (obţinut prin examinări manuale) în urma schimbului de date genetice
INTERPOL datează din octombrie 2009, Primul HIT al României în urma schimbului de date genetice
Prüm (sistem automat) datează din martie 2010, iar în iulie 2010, Institutul Naţional de Criminalistică a
primit prima notificare oficială din partea unui judecător care a dispus prin încheiere de şedinţă
introducerea primei persoane în S.N.D.G.J.
Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) este un ansamblul de subunităţi interactive şi
independente în care sunt stocate informaţii ce sunt utilizate în scopul excluderii, stabilirii identităţii persoanelor,
realizării schimbului de informaţii cu celelalte state etc.
S.N.D.G.J. cuprinde: baza de date cu caracter personal, baza de date despre caz şi baza de date cu
profile genetice. Legătura dintre aceste subunităţi se realizează pe baza unor coduri individuale unice atribuite
fiecărui profil genetic în parte.
S.N.D.G.J. conţine profile genetice, date cu caracter personal şi date despre caz, corespunzătoare
următoarelor categorii:
a) suspecţi - persoanele despre care există date şi informaţii că ar putea fi autori, instigatori sau complici
ai infracţiunilor cuprinse în anexă;

123
 b) persoane condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor cuprinse în
anexă;
c) urme biologice prelevate cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului;
d) cadavre cu identitate necunoscută, persoane dispărute ori persoane decedate în urma catastrofelor
naturale, a accidentelor în masă, a infracţiunilor de omor sau a actelor de terorism.
Baza de Date cu Caracter Personal este componenta S.N.D.G.J. care cuprinde datele cu caracter
personal provenite de la persoanele suspecte (persoanele despre care există date şi informaţii că ar putea fi
autori, instigatori sau complici ai unor infracţiuni, stabilite prin lege) şi persoane condamnate definitiv la
pedeapsa închisorii pentru săvârşirea unor infracţiuni, stabilite prin lege, precum şi date despre infracţiunea
comisă sau cercetată.
Baza de Date cu Profile Genetice este componenta S.N.D.G.J. care cuprinde profilele genetice
provenite de la persoanele suspecte (persoane despre care există date şi informaţii că ar putea fi autori,
instigatori sau complici ai unor infracţiuni, stabilite prin lege) şi persoane condamnate definitiv la pedeapsa
închisorii pentru săvârşirea unor infracţiuni, stabilite prin lege, precum şi profilele genetice ale urmelor biologice
prelevate de la faţa locului.
Baza de Date despre Caz este componenta S.N.D.G.J. care cuprinde informaţii referitoare la infracţiune
şi alte date de interes pentru munca de poliţie, corespondente profilelor genetice ale urmelor biologice ridicate
din câmpul infracţional şi neatribuite unui autor.
Aceste date se extrag din ordonanţele trimise de către organele de urmărire penală, în vederea realizării
unei constatări sau expertize genetice judiciare (emitent, numărul de înregistrare al Institutului Naţional de
Criminalistică, delict, număr dosar, data proiectului etc.), precum şi date ce ţin de fluxul de lucru al probelor
biologice reflectat de procedurile specifice de lucru şi instrucţiunile tehnice de lucru ale I.N.C. (tip de probă,
suport, teste preliminare, protocol de extracţie, kit de amplificare şi alte date “tehnice” asociate profilelor
genetice).
Toate aceste date sunt procesate şi stocate într-o aplicaţie software denumită generic Sistem de
Management al Informaţiei de Laborator.
La în ce put u l a n u lu i 2 0 1 2 , î n ca dr ul I n stit ut ul ui Na ţio na l d e C ri mi na li sti că a
fo st da t în f o lo si nţ ă u n no u la bo ra t o r d e g e net ică j ud ic ia ră s pec ia l de dic a t S i ste mu l ui
Na ţio na l de Da t e Ge net ice J u dic ia r e, ca re a r e ca a ctiv ita te p ri nc ipa lă pro ce sa rea
pro be lo r bio lo g ic e de r ef er inţ ă reco lta te d e la dif er ite ca teg o r ii de p erso a ne ,
a li me nta rea ba zei d e d a t e g e net i ce na ţ io na le ş i rea li za rea s ch i mb u l ui de da te g e net ice
cu a lte ţă ri - p ri n ca na le de co mu n ica re pr ec u m Pr ü m, E uro po l ş i In t erpo l. Cu a cea stă
o ca zie s - a rea li za t se pa ra rea f iz ică înt re f lu x u l d e ur me şi ce l de per s o a ne, a s pec t
i mp o rta nt în re s pect a r ea ma na g e me nt ul ui ca l ită ţi i, deo r ece i ntro du c erea a lter na t i v ă
pe a cela ş i f l u x, a u r me l o r d e la f a ţ a lo cu lu i şi a refe ri nţe lo r r eco lta te de la su s pe cţi
rid ica mu lt e pro ble me leg a t e de ri sc u l de co nt a mi na r e şi int erco nta mina re a pro be lo r.
În ceea ce priveşte schimbul de date dactiloscopice, în urma elaborării de către Institutul Naţional de
Criminalistică a proiectului de act normativ, a fost ulterior adoptată la nivel guvernamental O.G. nr. 10 din 25
iulie 2012 privind căutările automatizate ale datelor în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene şi
asigurării recunoaşterii activităţilor de laborator referitoare la datele dactiloscopice (publicată în M.O. nr. 536 din
1 august 2012). La data de 09.03.2013 a intrat în vigoare Legea nr. 22 din 4 martie 2013 privind aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 10/2012 pentru crearea cadrului legal necesar căutării automatizate a datelor de
referinţă în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene şi asigurării recunoaşterii activităţilor de laborator
referitor la datele dactiloscopice.
Sistemul AFIS are prevăzute fluxuri de lucru dedicate activităţii de amprentare/ verificare/stocare a
persoanelor ce fac obiectul sistemului EURODAC, administrat de Oficiul Român pentru Imigrări, activităţilor pe
frontiera Uniunii Europene de către I.G.P.F. şi fluxului INTERPOL/EUROPOL prin intermediul Centrului de
Cooperare Poliţienească Internaţională (C.C.P.I.).
Prin Decizia Consiliului (2013/229/UE) din 14 mai 2013, România a fost declarată operaţională
pentrul schimbul automat de date dactiloscopice conform Tratatului de la Prüm prin aplicarea integrală a
dispoziţiilor generale privind protecţia datelor din capitolul 6 din Decizia 2008/615/JAI şi poate primi şi furniza
date cu caracter personal în temeiul articolului 9.
Revenind la anul 2006, în care Institutul Naţional de Criminalistică a implementat Sistemul de
Management al Calităţii în conformitate cu Standardul European ISO 17025/2005 şi a obţinut acreditarea
laboratoarelor pentru domeniile proprii de expertiză, putem spune că, odată cu finalizarea procesului de
acreditare a fost întoarsă o nouă pagină în istoria şi cultura organizaţională a laboratoarelor Institutului Naţional
de Criminalistică. Nu a fost defel uşor, acest proces s-a făcut nu fără efort şi nici fără scrâşnit de dinţi. Se ştie că
nu stă în obiceiul personalului laboratorului, oricare ar fi formarea lor, să scrie prin proceduri modul în care
lucrează, să descrie „micul truc” care schimbă tot şi care face ca laboratorul său să fie mai bun decât cel vecin. A
fost o muncă impresionantă de grup, fiind antrenat aproape întregul efectiv al laboratoarelor institutului. Munca

124
în echipă a fost primordială. Deciziile luate în strategia de implementare a standardului calităţii, venind de la
echipă şi fiind rezultatul unor consensuri, au fost mai uşor acceptate decât dacă ar fi fost impuse într-o manieră
autocratică.
Astfel, Institutul Naţional de Criminalistică este acreditat prin Certificatul de Acreditare nr. LI 459 din
data de 18.12.2006 şi reacreditat în decembrie 2010 de către Asociaţia de Acreditare din România - RENAR
(recunoscută ca organism naţional de acreditare prin OMIR nr. 354/12.06.2003).
Până în prezent a fost realizată acreditarea în conformitate cu Standardul European ISO 17025/2005
pentru un Manual al Calităţii, 19 Proceduri Generale, 60 Proceduri Specifice de Lucru, 119 Instrucţiuni de Lucru
şi 91 Formulare de Lucru din domeniile expertizei criminalistice clasice, identificării judiciare, analizelor fizico-
chimice în domeniul chimiei judiciare şi al expertizelor biocriminalistice, finalitatea constând în creşterea
capabilităţii, credibilităţii şi validităţii activităţilor de expertiză criminalistică ale Poliţiei Române în procesul
judiciar penal şi recunoaşterea acestora atât în instanţele de judecată naţionale cât şi în cele internaţionale.
Primul Raport Criminalistic de Grafică acreditat, dispus de Direcţia de Investigare a Fraudelor-structura
care investighează infracţiunile economico-finaciare în Poliţia Română, datează din 08.02.2007, Primul Raport
Criminalistic de Chimie Judiciară acreditat, dispus de I.P.J. Braşov, Poliţia Oraşului Zărneşti, datează din
09.02.2007, iar Primul Raport Criminalistic de Dactiloscopie acreditat, dispus de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism,
datează din 14.05.2007.
Începând cu anul 2007, managementul institutului a fost preocupat în primul rând de schimbarea
culturii organizaţionale, în sensul introducerii unor noi valori, ritualuri, surse de putere, norme şi loialităţi, care
derivă din Politica de Calitate (filozofia organizaţiei), din respectarea standardelor, din deontologia şi calitatea
superioară a activităţilor desfăşurate, din importanţa mărită a statutului de expert, conferită de utilizarea de
metode acreditate şi de participarea la teste de competenţă internaţionale. De asemenea, a avut o preocupare
constantă pentru îmbunătăţirea calităţii, pentru achiziţionarea de echipamente performante, pentru creşterea
competenţei profesionale a experţilor şi specialiştilor, pentru ridicarea nivelului calitativ al rapoartelor
criminalistice efectuate, astfel încât acestea să se constituie în probe relevante, decisive, la documentarea
cauzelor penale,
În anul 2007 a început procesul de implementare al procedurilor standardizate în toate Serviciile
Criminalistice judeţene, iar până în prezent un număr de 27 Servicii Criminalistice teritoriale din cadrul
Inspectoratelor de Poliţie Judeţene au obţinut acreditarea în conformitate cu Standardul European ISO
17025/2005 pentru activitatea de laborator. Celelalte 14 Servicii Criminalistice neacreditate îşi desfăşoară
activitatea procedurat şi fac demersurile necesare pentru eliminarea neconformităţilor identificate în asigurarea şi
controlul calităţii sistemului şi a domeniului tehnic, conform rapoartelor de audit ale fiecărui serviciu
criminalistic, astfel încât să poată parcurge etapele în vederea obţinerii acreditării.
Extinderea acreditării la nivel naţional va reprezenta o prioritate pentru perioada următoare,
concomitent cu implementarea Standardului European ISO 17020 pentru activitatea de cercetare la faţa locului.
În acest sens, la nivelul Institutului Naţional de Criminalistică au fost elaborate în cursul anului 2012 şi puse în
aplicare un Manual al Calităţii, 14 Proceduri Generale de Inspecţie (PGI), 48 Proceduri Specifice de Inspecţie
(PSI) şi 5 Instrucţiuni Tehnice de Inspecţie (ITI). De asemenea, aceste proceduri sunt implementate în prezent în
toate Serviciile Criminalistice judeţene.
Aşadar, activităţile procedurabile inventariate la nivelul Institutului Naţional de Criminalistică sunt în
prezent în număr de 198, fiind elaborate un număr 265 documente ale calităţii activităţilor specifice desfăşurate,
astfel:
- 2 Manuale ale Calităţii (unul în conformitate cu Standardul European ISO 17025/2005 pentru
activitatea de expertiză şi unul în conformitate cu Standardul European ISO 17020 pentru activitatea de cercetare
la faţa locului);
- 33 Proceduri Generale de Lucru / Proceduri Generale de Inspecţie;
- 108 Proceduri Specifice de Lucru / Proceduri Specifice de Inspecţie;
- 124 Instrucţiuni de Lucru / Instrucţiuni de Inspecţie.
Datorită importanţei naţionale, anvergurii activităţilor desfăşurate şi recunoaşterii internaţionale, cu
ocazia unei reorganizări, din data de 06.07.2011, Institutul de Criminalistică a devenit Institutul Naţional de
Criminalistică.
Şi poate fi privit tot ca o formă de recunoaştere şi faptul că a fost emis Ordinul Comun al I.G.P.R. nr.
53446 din 29.02.2012 şi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 91/C2 din 27.02.2012,
privind măsurile pentru eficientizarea activităţii Institutului Naţional de Criminalistică şi a celorlalte laboratoare
criminalistice din Poliţia Română, izvorât în principal din nevoia de a stabili priorităţile în solicitarea examinării
de probe în laboratorul de analize genetice din Institutul Naţional de Criminalistică. Odată cu acest Ordin Comun
a fost introdus principul „NECESAR ŞI SUFICIENT”, precum şi cel al „OPORTUNITĂŢII SOLICITĂRII” în
dispunerea analizelor de laborator, respectiv transmiterea spre examinare/analiză, a unui numărul minim de

125
urme/ probe care sunt necesare pentru probaţiune, precum şi o metodă de prioritizare a solicitărilor dispuse, în
baza unor criterii comune parchet-poliţie definite în acest document.
Un alt aspect care a preocupat managementul Institutului Naţional de Criminalistică a fost acela al
pregătirii profesionale şi acreditării/autorizării experţilor proprii.
Cadrul legal pentru obţinerea calităţii de expert criminalist acreditat/ autorizat, la nivel naţional, a fost
asigurat prin Ordonanţa Guvernului nr. 75 din 24 august 2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot
fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, care a fost modificată şi completată
prin Legea nr. 488/2002. În aceasta erau prevăzute atât condiţiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească
pentru a dobândi calitatea de expert criminalist autorizat, cât şi specialităţile în care se poate obţine calitatea de
de expert criminalist autorizat. Ulterior, a apărut Legea nr. 156/2011 pentru modificarea şi completarea O.G. nr.
75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea
expertizelor criminalistice, precum şi a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al
instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lânga acestea.
Prin Legea nr. 218/2002, în Poliţia Română s-a creat cadrul legal de obţinere a calităţii de expert, la
egalitate cu O.G. nr. 75/2000, dar ca particularitate, Poliţia Română avea dreptul, statuat prin această lege, să-şi
organizeze propriile comisii de examinare şi să-şi acrediteze, prin mecanisme proprii, experţii criminalişti
autorizaţi. În acest sens, în timp, au fost emise mai multe dispoziţii ale inspectorului general al Poliţiei Române,
de exemplu, Dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române nr. 26 din 06.05.2008 sau Dispoziţia
Inspectorului General al Poliţiei Române nr. 45 din 22.07.2011 privind acreditarea ca expert criminalist oficial,
specialist şi tehnician criminalist în cadrul Poliţiei Române.
Ca urmare a modificărilor aduse la O.G. nr 75/2000 prin Legea nr. 156/2011, a fost emisă Dispoziţia
Inspectorului General al Poliţiei Române nr. 131 din 28.12.2012 privind unele măsuri de organizare a activităţii
de expertiză criminalistică la nivelul Poliţiei Române, dispoziţie care stabileşte, pe de o parte, cadrul
organizatoric privind dobândirea, exercitarea şi pierderea la nivelul Poliţiei Române a calităţii de expert
criminalist autorizat, iar pe de altă parte, exercitarea la nivelul Poliţiei Române a calităţii de specialist criminalist
şi tehnician criminalist. Dar importanţa deosebită a Dispoziţiei nr. 131/2012 derivă din două considerente.
Astfel, în această dispoziţie a fost pentru prima dată când au fost introduse reguli de reevaluare periodică a
competenţei profesionale, în condiţiile în care, conform celorlalte acte normative, odată obţinut titlul de expert
criminalist autorizat, acesta era valabil permanent, pe toată perioada reprezentând „viaţa profesională a
expertului”, şi nici nu existau texte sau norme prin care să se prevadă pierderea acestei calităţi.
De asemenea, în această dispoziţie a fost pentru prima dată când s-a realizat o corelare între
specialităţile de expertiză criminalistică în care se poate obţine calitatea de expert criminalist autorizat şi nivelul
studiilor de bază necesare pentru asigurarea nivelului minim de competenţă profesională. Prin aceste prevederi s-
a dorit preîntâmpinarea unor situaţii în care la examenul de acreditare s-ar prezenta persoane care nu ar avea
cunoştinţele ştiinţifice de bază care să le permită să performeze în specialitatea de expertiză criminalistică pentru
care candidează - de exemplu, un psiholog sau un absolvent al unei facultăţi de drept să participe la examenul de
obţinere a calităţii de expert criminalist autorizat în specialitatea „Expertiza fizico-chimică a probelor materiale”
sau „Expertiza genetică” sau „Expertiza biologică”, sau un absolvent al unei facultăţi de chimie, sau medicină să
participe la examenul de obţinere a calităţii de expert criminalist autorizat în specialitatea „Expertiza aplicaţiilor
şi datelor informatice” sau „Expertiza balistică a armelor şi muniţiilor” etc.
Toate aceste prevederi, inexistente în legislaţia generală sau în actele normative ale altor ministere,
ilustrează dorinţa noastră, a experţilor din Institutul Naţional de Criminalistică şi a Poliţiei Române, de a pune
într-un făgaş de normalitate şi bunăcredinţă imaginea şcolii româneşti de criminalistică.
Mai trebuie menţionat că prin apariţia Legii nr. 156/2011, la nivel naţional s-a asigurat baza legală
pentru crearea laboratoarelor private de expertize criminalistice, un pas foarte important, având în vedere faptul
că până atunci activitatea de expertiză criminalistică judiciară se putea efectua doar în institute sau laboratoare
publice de specialitate.
Aşadar, în ultimii ani, Institutul Naţional de Criminalistică a prevăzut acţiuni de modernizare şi
optimizare a activităţilor de poliţie ştiinţifică, care au vizat atât dezvoltări operaţionale - precum implementarea
standardelor şi manualelor de bune practici în procesul de euroconformizare (conform criteriilor de eligibilitate
ale ENFSI), dar şi dezvoltări funcţionale - precum extinderea capabilităţii de analiză şi expertiză prin înfiinţarea
de noi laboratoare şi achiziţionarea de noi echipamente de ultimă generaţie, care să permită o paletă mai largă de
abordare a urmelor şi mijloacelor materiale de probă în vederea creşterii probatoriului ştiinţific în procesul
judiciar.
Dincolo de eforturile susţinute ale criminaliştilor din Institutul Naţional de Criminalistică, care au fost
concretizate în multe activităţi care au vizat adaptarea la cerinţele cooperării poliţieneşti internaţionale (Tratatul
de la Prüm, respectiv Acordul Schengen) astfel încât schimbul de informaţii şi probaţiunea, să fie realizate cu
celeritate în respectul criteriilor de performanţă şi standardelor impuse de Uniunea Europeană, trebuie
evidenţiată şi preocuparea atât pentru perfecţionarea pregătirii profesionale, modernizarea şi îmbunătăţirea

126
activităţii şi a capabilităţilor tehnice, cât pentru şi promovarea imaginii criminalisticii româneşti şi a Poliţiei
Române moderne în spaţiul european.
Astfel, Institutul Naţional de Criminalistică contribuie la pregătirea de specialitate teoretică şi practică,
pentru personalul diverselor instituţii proprii Ministerului Afacerilor Interne, Institutului Naţional de
Magistratură, precum şi pentru studenţi şi masteranzi ai instituţiilor de învăţământ de stat sau private, pe baza
unor protocoale încheiate cu acestea.
În acest sens, pe de o parte, este important de amintit faptul că în ceea ce priveşte pregătirea
procurorilor şi judecătorilor, în baza Protocolului de cooperare încheiat la data de 22 ianuarie 2013 între
Institutul Naţional al Magistraturii şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, Institutul Naţional de
Criminalistică colaborează cu Institutul Naţional al Magistraturii în vederea desfăşurării activităţilor de instruire
în domeniul criminalisticii pentru formarea profesională iniţială a auditorilor de justiţie şi pentru formarea
profesională continuă a magistraţilor (procurori şi judecători)
Pe de altă parte, trebuie amintit aportul experţilor şi specialiştilor Institutului Naţional de Criminalistică
în organizarea şi desfăşurarea, împreună cu Asociaţia Criminaliştilor din România, prin protocolul încheiat cu
Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” în anul 2006, a Masteratului European de
Criminalistică, cu durata a doi ani pe serie. Acest masterat este aprobat de Ministerul Afacerilor Interne şi
Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi reprezintă un beneficiu pentru pregătirea continuă a ofiţerilor de poliţie,
procurorilor, avocaţilor şi judecătorilor. Masteratul şi-a dovedit pe deplin eficienţa, activităţile desfăşurate cu
masteranzii având caracter practic aplicativ. În lucrările de dizertaţie ale masteranzilor au fost prezentate
concluziile desprinse din studiile şi cercetăriile ştiinţifice efectuate cu sprijinul cadrelor didactice şi al
specialiştilor din Institutul Naţional de Criminalistică şi Asociaţia Criminaliştilor din România. Până în anul
2014 au urmat cursurile acestui masterat peste 500 de persoane, iar o parte din absolvenţi îşi desfăşoară
activitatea în structurile de criminalistică din România sau din unele ţări din străinătate.
Trebuie să menţionăm faptul că încă de la lucrările Simpozionului naţional cu tema „Şcoala
românească de criminalistică” s-a discutat şi s-au făcut propuneri pentru constituirea unei Asociaţii a
Criminaliştilor din România şi editarea unei publicaţii. Lipsa unor fonduri financiare l-a determinat pe col. (r.)
prof. Vasile Lăpăduşi să editeze (în luna martie 1999), cu fonduri personale, primul număr al Revistei Române
de Criminalistică, la lansarea căreia a participat întreaga conducere a Ministerului de Interne, în frunte cu
ministrul de atunci, Constantin Dudu Ionescu, cadre didactice universitare (prof. univ. dr. Emilian Stancu, prof.
univ. dr. Moise Terbancea, prof. univ. dr. Tiberiu Bogdan, conf. univ. dr. Lucian Ionescu), experimentaţii
criminalişti dr. Constantin Ţurai, dr. Niculae Dan, precum şi toate cadrele Institutului de Criminalistică şi ale
Institutului Naţional de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici”, procurori, magistraţi, poliţişti, studenţi şi
masteranzi.
De la apariţia Revistei Române de Criminalistică şi până la sfârşitul anului 2014, au fost editate 96 de
numere ale revistei, într-un tiraj de 200.000 de exemplare. În prezent revista este editată şi în limba engleză:
„Romanian Jurnal of Forensic Science”. Pe parcurs, Revista Română de Criminalistică a fost evaluată şi clasată
de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNSIS) la categoria”B+” - Cod 687 -
11 - CNCIS.
Încă de la apariţia publicaţiei s-au difuzat gratuit, din fiecare număr, între 500 - 600 exemplare unor
universităţi, biblioteci şi instituţii ale statului de drept, precum şi unor studenţi şi masteranzi.
Prin Revista Română de Criminalistică s-a reuşit să se asigure acea portavoce prin care glasul
criminaliştilor să fie auzit şi recepţionat şi dincolo de hotarele ţării. A existat o apreciere pozitivă asupra
cercetării ştiinţifice în domeniul criminalisticii, a preocupărilor existente pentru găsirea unor noi mijloace şi
metode criminalistice.
Revista Română de Criminalistică a rezistat probei timpului, impunând-se nu numai prin conţinutul său
de înaltă calitate şi ţinută grafică remarcabilă. Publicaţia a câştigat în diversitate, dar şi în stabilitate, cu fiecare
dintre cele 96 de apariţii devenind bine cunoscută nu numai în ţară ci şi printre specialişti din străinătate,care
apreciază şcoala românească de criminalistică. Desigur, meritele pentru acest succes aparţin, indubitabil, tuturor
celor care s-au înhămat la o treabă grea, fără altă răsplată decât bucuria efortului încununat cu recunoaşterea
reuşitei, cu plusul cuvenit celui care a iniţiat, a condus şi a catalizat energiile tuturor criminaliştilor şi care a fost
redactorul şef şi fondatorul revistei, col. (r) prof. Vasile Lăpăduşi.
În ziua de 25 octombrie 2001, s-a înfiinţat Asociaţia Criminaliştilor din România la iniţiativa col.
(r.) prof. Vasile Lăpăduşi şi a generalilor Jean Moldoveanu, Octavian Pop, Ioan Olaru şi procurorul Dan Voinea,
a cadrelor didactice universitare: prof. univ. dr. Moise Terbancea, prof. univ. dr. Lazăr Cârjan, prof. univ. dr.
Emilian Stancu, prof. dr. Vasile Bercheşan, Constantin Aioaniţoaie, dr. Constantin Ţurai, prof. Gheorghe
Păşescu, dr. prof. Ion Sima, prof. Gheorghe Bratu, criminalişti: Ion R. Constantin, Petre Dume, Eugen Sandu,
Alexandru Radu, Gheorghe Popa, Nicolae Coca, dr. Nicolae Dan, col. Dumitru Ceacanica, col. Ion Sântea,
medicii legişti: Dan Şchiopu, Ioan Droc şi Valentin Mărgineanu, farmacist Marcela Boia, psiholog Lia Vasiliu şi
alţi specialişti în domeniile chimiei, biologiei etc. Ca preşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din România a fost
ales prof. univ. dr. Emilian Stancu.

127
 Prin Hotărârea Guvernului nr. 1240/2005 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Anul 17
(XVII) - nr. 939), Asociaţia Criminaliştilor din România (ACR) a fost recunoscută ca fiind de utilitate publică,
iar prin Hotărârea Guvernului nr. 1544 din 11 noiembrie 2006 (publicată în Monitorul Oficial al României Partea
I, Nr. 916 – 10.XI. 2006), ACR a primit în folosinţă un spaţiu în B-dul Dacia nr. 55, sector 1, Bucureşti, sediu în
care funcţionează şi în prezent. Conform Statutului, Asociaţia Criminaliştilor din România a militat şi acţionează
şi în prezent pentru: „promovarea în rândul criminaliştilor, magistraţilor, procurorilor, poliţiştilor, avocaţilor,
studenţilor, masteranzilor şi a altor persoane a unor opinii, metode, procedee specifice, precum şi a mijloacelor
tehnico-ştiinţifice, care să contribuie la perfecţionarea actului de justiţie de natură să prevină şi să combată
eficient criminalitatea”.
Şcoala românească de criminalistică s-a dovedit a fi un exemplu de urmat pentru toate structurile din
lume în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică.
Conform aprobării Autorităţii Naţionale pentru Cercetarea Ştiinţifică, Asociaţia Criminaliştilor din
România a elaborat peste 35 de lucrări de cercetare tehnico-ştiinţifică privind identificarea prin metode în
domeniul criminalisticii a infractorilor şi investigarea infracţiunilor. Unele dintre acestea, dintre care amintim:
- Identificarea persoanei după voce şi vorbire;
- Metode în domeniul chimiei judiciare;
- Metode în domeniul amprentei genetice şi entomologiei judiciare etc., au fost apreciate în
străinătate, inclusiv în S.U.A.
De menţionat că toate activităţile desfăşurate de Asociaţia Criminaliştilor din România s-au desfăşurat
cu sprijinul Institutului Naţional de Criminalistică din I.G.P.R. şi al structurilor teritoriale ale acestuia. Fondurile
financiare folosite de A.C.R. provin din cotizaţia membrilor, din activităţile didactice, din sponsorizări şi donaţii.
Astfel, Asociaţia Criminaliştilor din România, împreună cu Institutul Naţional de Criminalistică din
cadrul IGPR, au elaborat unele metodologii, procedee şi tehnici criminalistice care să eficientizeze activitatea
judiciară, aşa cum au fost: metodologia cercetării la faţa locului; metodologia investigării accidentelor rutiere şi
aviatice; metodologia investigării criminalistice a actelor de terorism; valorificarea urmelor şi a celorlalte
mijloace de probă criminalistice prin constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize; metodologia investigării
infracţiunilor comise cu violenţă etc.
Asociaţia Criminaliştilor din România, împreună cu Institutul Naţional de Criminalistică din I.G.P.R.,
au organizat 20 de manifestări internaţionale (conferinţe, simpozioane, consfătuiri), pe diferite teme de
actualitate; la unele dintre acestea au participat peste 500 de persoane din ţară şi străinătate.
Prin aceste manifestări s-a urmărit cunoaşterea şi alinierea la practicile internaţionale a procedeelor şi
mijloacelor specifice, care să perfecţioneze munca în domeniul criminalistic, să sporească eficienţa acesteia şi
suportul ei ştiinţific. Totodată, în cadrul acestora s-a prezentat rezultatele cercetărilor ştiinţifice din domeniul
criminalisticii.
Pe timpul manifestărilor care au avut loc, s-au organizat expoziţii cu noi mijloace tehnice şi materiale
(produse, substanţe etc.) care se folosesc în activitatea criminalistică.
Dintre simpozioanele şi conferinţele internaţionale organizate scoatem în evidenţă pe următoarele, cu
temele:
1. Realităţi şi perspective în criminalistică.
2. Metode şi tehnici de identificare criminalistică.
3. Contribuţia criminalisticii la investigarea actelor teroriste şi a altor evenimente cu consecinţe grave.
4. Investigarea criminalistică a locului faptei.
5. Rolul probelor criminalistice şi medico-legale în stabilirea adevărului.
6. Investigarea criminalistică a infracţiunilor din domeniul crimei organizate.
7. Investigarea criminalistică a infracţiunilor cu violenţă.
8. Investigarea criminalistică a accidentelor rutiere. Contribuţia mass-media în prevenirea acestora.
9. Probaţiunea ştiinţifică modernă în combaterea terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere.
10. Rolul factorului uman în accidentele de circulaţie rutieră. Administrarea probaţiunii criminalistice şi
medico-legale în cazul acestor accidente.
11. Cea de-a 14-a întâlnire a grupului de lucru pe imagine digitală „Digital imaging working group” din
cadrul ENFSI.
12. Seminar profesional în domeniul poligraf.
Trebuie menţionat faptul că experţii din Institutul Naţional de Criminalistică au participat cu lucrări
(articole sau postere) la aceste simpozioane şi conferinţe, dar şi la alte zeci de manifestări ştiinţifice
(simpozioane, congrese, conferinţe, forumuri şi sesiuni de comunicări ştiinţifice) naţionale şi internaţionale
(organizate în ţară - Alba Iulia, Borşa-Maramureş, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Costineşti, Cluj-Napoca,
Craiova, Sibiu, Târgovişte sau în străinătate - Belgia, Cehia, Croaţia, Franţa, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia,
Ungaria etc.).
De asemenea, experţii Institutului Naţional de Criminalistică sunt implicaţi în diverse studii privitoare
la domeniile de expertiză ale institutului (genetică, dactiloscopie, chimie judiciară), dintre care cel mai

128
spectaculos şi deja cunoscut în lumea ştiinţifică este studiul „Fingerprints age determination”, efectuat de
experţii criminalişti prof. univ. dr. George Popa şi biochimist Romică Potorac, ale cărui rezultate au fost
prezentate în anul 2009 la Conferinţa internaţională de criminalistică - INTERPOL de la Lyon, Franţa, la ARA
Congress Modernism and Progress in Arts and Sciences şi la Congresul Euroasian al ştiinţelor criminalistice de
la Istanbul, Turcia, bucurându-se de aprecieri şi elogii.
Şi nu în ultimul rând, trebuie amintită preocuparea experţilor din Institutul Naţional de Criminalistică
pentru activitatea ştiinţifică şi publicistică. Astfel, în ultimii ani, aceştia au publicat zeci de cărţi de specialitate
în diversele domenii ale criminalisticii („Dicţionar român de criminalistică român-englez” - 2012, „Contribuţia
expertizei fizico-chimice a probelor materiale la probaţiunea judiciară” - 2013, „Reconstrucţia facială 3D
modelajul sculptural în criminalistică” - 2013, „Balistica judiciară. Aspecte teoretice şi practice” - 2013,
„Amprenta calităţii” - 2013, „Semnalmentele persoanei…de la portretul vorbit la identificarea criminalistică...” -
2012, „Categorii de urme care fac obiectul de studiu al tehnicii criminalistice” - 2011, „Detectorul de Minciuni”
- 2008, „Valorificarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă prin constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize
criminalistice” - 2007, „Genotipare Umană în Biocriminalistică şi Paleogenetică” - 2006, „Metode şi tehnici
criminalistice de identificare a persoanei” - 2006, „Genetică Judiciară” - 2005), sute de articole în diverse cărţi
(proceedings ale unor conferinţe sau simpozioane naţionale sau internaţionale) sau în reviste de specialitate -
Revista Română de Criminalistică, Revista de Criminologie, de Criminalistică şi de Penologie a Ministerului
Justiţiei, Buletinul de Informare şi Documentare al Ministerului Afacerilor Interne, Academia Română, U.P.B.
Sci. Bull., Journal of Colloid and Surface Chemistry, Romanian Journal of Legal Medicine, Color
Research&Applications, Revista de Chimie, Revue roumaine de chimie, Romanian Biotechnological Letters,
International Journal of Human Voice etc.).
De altfel, sub egida Asociaţiei Criminaliştilor din România au mai fost editate şi publicate şi alte lucrări
valoroase, dintre care le amintim pe următoarele:
1) Investigarea criminalistică a infracţiunilor cu violenţă - autori col. (r.) prof. Vasile Lăpăduşi, chestor
de poliţie prof. univ. dr. Gheorghe Popa, general maior (r.) prof. univ. dr. Lazăr Cârjan, general maior magistrat
conf. univ. dr. Dan Voinea, chestor principal de poliţie lector univ. dr. Iancu Ştefan, asistent univ. ing. Dian
Popescu;
2) Investigarea criminalistică a infracţiunilor de terorism - autori gen. maior magistrat (r.) conf. univ. dr.
Dan Voinea, gen. lt. lector univ. dr. Ioan Hurdubaie, col. (r.) prof. Vasile Lăpăduşi;
3) Apariţia şi evoluţia criminalisticii româneşti - autori col. (r.) prof. Vasile Lăpăduşi, general maior
magistrat (r.) conf. univ. dr. Dan Voinea;
4) Criminalistică şi ştiinţe de contact - autor prof. univ. dr. Lazăr Cârjan.
5) Al XVII-lea Simpozion naţional „Juridica”, 20 iunie 2007 - autor prof. univ. dr. ing. Lidia Cristea;
6) Tehnică criminalistică - autori Viorel Vasile, Georgică Panfil, Petruţ Enache, Dănuţ Nechita;
7) Al XXIV-lea simpozion ”Juridica” 22 mai 2014 - autor prof. univ. dr. ing. Lidia Cristea;
8) Contribuţia entomologiei în probaţiunea judiciară - autor drd. Lavinia Paul.
În încheiere, ar mai trebui amintită preocuparea managementului Institutului Naţional de Criminalistică
pentru implementarea „Proiectului de concluzii ale Consiliului Uniunii Europene privind viziunea cu privire la
conceptul European Forensic Science 2020, incluzând crearea unui domeniu criminalistic european şi
dezvoltarea infrastructurii criminalistice în Europa” (3135th JUSTICE and HOME AFFAIRS Council meeting,
Brussels, 13 and 14 December 2011 - Doc. 12391/1/11 REV 1 ENFOPOL 229). Astfel, în acest document este
prevăzut că în vederea stimulării cooperării între autorităţile poliţieneşti şi judiciare din întreaga Uniune
Europeană, în vederea creării, până în 2020, a unui spaţiu european al criminalisticii, statele membre şi Comisia
vor colabora pentru a înregistra progrese în mai multe domenii, în scopul asigurării unei administrări a justiţiei şi
a unei securităţi a cetăţenilor imparţiale, consecvente şi eficiente.
În acest sens, pe lângă toate aspectele prezentate, mai trebuie menţionat faptul că experţii institutului au
aplicat pentru mai multe proiecte europene şi amintim aici doar două dintre ele: Programul OLAF - HERCULE
III 2014-2020 şi HORIZON 2020.
Putem trage concluzia că în ultimii 10 ani, Institutul Naţional de Criminalistică a avut o dinamică
ridicată a schimbărilor, care a fost susţinută de o serie de factori, precum: accelerarea procesului creativ
individual şi de grup, conceperea şi implementarea unui management dinamic, flexibil şi eficient, receptivitate
crescândă faţă de nou a managerilor de la toate nivelele ierarhice.
Conducerea unei schimbări pretinde o gamă largă de aptitudini şi competenţe manageriale, iar pentru a
asigura succesul unei schimbări, un bun manager trebuie să fie capabil să recunoască momentul, punctul critic, în
care o schimbare ajunge să fie de dorit sau inevitabilă şi să-i facă pe toţi cei implicaţi să simtă că, într-un fel sau
altul, sunt parteneri la o astfel de iniţiativă.
Iar echipa managerială actuală deţine astfel de aptitudini şi competenţe... Toţi membrii echipei
manageriale actuale şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Institutului Naţional de Criminalistică începând din anii
1990-1993, iar în aceşti peste 20 de ani s-au format ca experţi criminalişti, au contribuit la consolidarea culturii
organizaţionale, iar în prezent scriu istoria actuală a Institutului Naţional de Criminalistică alături de întregul

129
personal, creând sinergii şi motivaţii profitabile în plan profesional: director - expert criminalist dr. Gabriel
Ţîru (2005), director adjunct - expert criminalist biochimist Romică Potorac (2008), şef Serviciu Expertize
Criminalistice - expert criminalist Niculae Savu (2008), şef Serviciu Identificări Judiciare - expert
criminalist Ionel Necula (2001), şef Serviciu Expertize Fizico-Chimice - expert criminalist dr. inginer
chimist Maria-Georgeta Stoian (2006), şef Serviciu Biocriminalistică - expert criminalist biochimist
Octavian Conicescu (1999), şef Serviciu Cercetare la Faţa Locului - expert criminalist Pleşea Ion (2012).
În concluzie, prin activităţile desfăşurate până în prezent, Criminalistica românească s-a dovedit a fi o
şcoală puternică ancorată în aspiraţiile sale de a sluji adevărul, conectate la tot ceea ce înseamnă nou în
investigaţia tehnico-ştiinţifică pe plan internaţional, capabilă să uimească prin originalitatea soluţiilor şi a
tehnicilor de lucru.
Dezvoltarea actuală şi viitoare a Institutului Naţional de Criminalistică va permite înscrierea pe noi
orbite ale ştiinţei criminalisticii prin abordarea unor noi metode şi tehnici de lucru, iar pentru combaterea
criminalităţii transfrontaliere, cooperarea internaţională va reprezenta o prioritate. Compatibilizarea şi
interschimbabilitatea bazelor de date naţionale proprii cu bazele de date din ţările Uniunii Europene, aplicarea
ştiinţelor criminalistice într-un mod competent, uniform, astfel încât schimbul de informaţii să poată fi efectuat
în condiţii optime şi să permită dezvoltarea activităţilor în reţea, reprezintă nu numai o modalitate de dezvoltare
viitoare ci VIITORUL ÎNSUŞI.

130
 PARTICULARITĂȚI ALE EXAMINĂRII CRIMINALISTICE A BANCNOTELOR ROMÂNEŞTI
CONTRAFĂCUTE
CONTRACARAREA UNUI FENOMEN PERICULOS PENTRU SECURITATEA MONETARĂ A
STATULUI

Expert criminalist dr. Lăzureanu Crișan-Mucenic

Specialist criminalist Pîrvulescu Evelina Andreea

Cuvinte-cheie: examinare criminalistică, securitate monetară, bancnotă, contrafacere, elemente

de siguranță, polimer.
Key-words: forensic examination, monetary security, banknote, counterfeit, security features,
polymer.

Importanţa economică şi socială a banilor a fost conştientizată din cele mai vechi timpuri, după
perioada când oamenii s-au constituit în cadrul societăţii şi făceau schimburi de mărfuri, emiterea lor
devenind un atribut al autorităţilor existente, iar, după părerea noastră, va dăinui încă mult timp de
acum înainte, fiind un monopol de stat sau de uniuni statale în toată lumea.
Trecerea de la valoarea intrinsecă a banilor confecţionaţi din aur şi argint la valoarea extrinsecă,
simbolică, a bancnotelor s-a putut face o dată cu perfecţionarea tehnicilor de tipărire, de fabricare a
hârtiilor speciale şi a elementelor de siguranţă menite a descuraja tentativele de falsificare sau
contrafacere.
În comunicarea de faţă dorim să scoatem în evidenţă particularităţi ale examinării criminalistice
a bancnotelor naţionale din polimer contrafăcute, pentru a disemnina experienţa pozitivă dobândită în
acest domeniu.

People became aware of the economic and social importance of money from ancient times, after
the period when they were constituted in society and exchanged goods; their issue became a symbol of the
authorities and, in our opinion, will stand still long from now, being a state or state unions monopoly
worldwide.

The transition from the intrinsic value of the money made from gold and silver to the extrinsic,
symbolic value of notes was carried out along with improving techniques of printing, papermaking and
special security features designed to deter attempts to forge or counterfeit.

In the present article we want to emphasize the specifics of national polymer counterfeit
banknotes forensic examination to share the positive experience gained in this field.

Din Antichitate au existat tentative mai mult sau mai puţin reuşite de contrafacere a mijloacelor de
plată, fapte comise atât de nobili, cât şi de oameni de rând, care erau pedepsiţi de legislaţie deopotrivă.
În noua legislaţie penală românească se incriminează falsificarea de monede (art. 310 alin 1) , ca o
infracţiune constând în falsificarea de monedă cu valoare circulatorie, dar şi falsificarea unei monede emise de
către autorităţile competente, înainte de punerea oficială în circulaţie a acesteia. În ceea ce priveşte elementul
material al infracţiunii, distingem contrafacerea, adică producerea, prin imitare, a monedei, şi alterarea, adică
modificarea în sens material a monedei.
De asemenea, o incriminare autonomă a unor acte de pregătire la infracţiunea de falsificare de monedă
şi nu numai, este infracţiunea de deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, prin care se
pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani ”fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de instrumente
sau materiale cu scopu de a folosi la falsificarea valorilor …”, dar şi ”fabricarea, primirea, deţinerea sau
transmiterea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a folosi la falsificarea instrumentelor
de plată”.
Dincolo de falsificarea de monede, vizând aşa-zişii ”plasatori”, care pot fi sau nu din rândurile celor
care contrafac bancnotele, legiuitorul incriminează punerea în circulaţie de valori falsificate, (”punerea în
mişcare a a valorilor falsificate prevăzute în art. 3010-312, precum şi primirea, deţinerea sau transmiterea
acestora, în vederea punerii lor în circulaţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea
de falsificare prin care au fost produse”).
Autoritatea statului român, prin vocea guvernatorului BNR, anunţa la începutul anului 2011 că ţara
noastră este angajată într o acţiune de înnoire a bancnotei naţionale, prin folosirea unor tehnologii avansate de
realizare a acestor bancnote prin tipărire pe suport din polimer. Caracteristicile de siguranţă ale noilor bancnote

131
erau definite ca fiind net superioare acelora realizate prin metodele tipăririi pe hârtie, iar efortul financiar depus
de stat a fost justificat prin siguranţa conferită de aceste bancnote împotriva contrafacerii şi falsificării, precum şi
de fiabilitatea noilor suporturi, mult mai rezistente la acţiunea factorilor mecanici, chimici, dar mai ales la
acţiunea apei. De asemenea, calitatea acestui tip de suport duce la păstrarea într-o stare foarte bună a elementelor
de securitate pe parcursul mai multor ani.
Prima bancnotă cu suport din polimer emisă în România a fost cea de 2000 lei, fiind totodată prima
bancnotă cu acest tip de suport într-o ţară europeană. Aceasta a fost emisă cu ocazia eclipsei totale de soare din
11 august 1999. Ulterior, toate celelalte bancnote româneşti au fost emise pe suport din polimer, cele pe suport
din hârtie fiind retrase treptat. Astfel, în 2001 România devenea a treia ţară, alături de Australia şi Noua
Zeelandă, cu toate bancnote în circulaţie realizate pe suport din polimer.
După mai multe acţiuni de denominare a valorii bancnotelor, o dată cu stabilizarea monetară, şi nu în
ultimul rând cu progresul tehnologic al echipamentelor IT pe domeniul imprimării, s-a constatat apariţia pe piaţă
a unor bancnote din polimer contrafăcute.
Din analiza apariţiei la nivel naţional pe piaţa economico-financiară a acestora, rezultă că introducerea
suportului de polimer a avut un efect pozitiv asupra fenomenului de contrafacere a monedei naţionale. Din 2002,
falsurile de monedă au scăzut de la an la an, cel mai mic nivel înregistrându-se în anii 2004-2005, urmând din
nou un trend ascendent; după anul 2008, în contextul crizei economice, numărul bancnotelor contrafăcute a
crescut semnificativ (numărul falsurilor descoperite în 2009 a fost cu 30% mai mare decât în 2008), apropiindu-
se de perioadele în care bancnotele nu erau realizate pe suport din polimer) observându-se şi o tendinţă de
creştere a nivelului specializării infracţionale, prin folosirea unor materiale calitativ superioare şi a unor tehnici
de falsificare moderne.
Întrucât, fără a conţine elemente de siguranţă mai uşor de contrafăcut, bancnota de 100 lei este
preferata falsificatorilor (reprezintă mai mult de jumătate din totalul contrafacerilor descoperite), valoarea
acesteia asigurându-le profitul, iar frecvenţa mare cu care aceasta este întâlnită diminuând atenţia încasatorilor.
Din acest motiv, prezentul studiu se limitează deocamdată la punerea în valoare a elementelor contrafăcute ce
concretizează bancnota de 100 de lei din polimer, emisă în anul 2005.
O metodă de contrafacere folosită în cazul bancnotelor cu valoare de 100 lei a fost scanarea şi
imprimarea bancnotei pe suport din hârtie şi imitarea ferestrei transparente prin decupare şi lipirea unei pelicule
adezive transparente tip scotch. Se înţelege că prin această metodă nu se imită elementele de protecţie specifice
bancnotei autentice din această cupiură, suportul pe care bancnota este contrafăcută este unul diferit, fiind,
aşadar, uşor de depistat, iar plasarea acestora a fost constatată în locuri şi medii cu oameni ce prezintă o vigilenţă
scăzută, cum ar fi pieţe, birturi sau locaţii în care vânzătorii sunt în vârstă ori nu au foarte bine dezvoltate
percepţiile senzoriale. Din punctul de vedere al examinării tehnice, acestea nu pun probleme, nefiind necesară o
logistică şi echipamente complexe.

Fereastra transparentă imitată prin decupare şi lipirea unei pelicule adezive transparente tip scotch
O modalitate destul de interesantă de falsificare a bancnotei cu această valoare a stat la îndemâna
lucrătorilor responsabili cu scoaterea din circulaţie a bancnotelor deteriorate. Aceştia au constituit prin lipire
bancnote din jumătăţile mai puţin deteriorate ale bancnotelor ce urmau a fi scoase din circulaţie. Astfel, s-au
obţinut bancnote falsificate ce conţineau elementele de siguranţă specifice, ele fiind constituite din bancnote
autentice, însă fiecare conţinea două serii şi numere diferite, corespunzătoare celor două bancnote din care
proveneau.

132
 Bancnotă falsificată
Cea mai mare problemă în ceea ce priveşte contrafacerea o reprezintă o variantă foarte reuşită a acestei
bancnote, supranumită şi „SUPER LEU”, realizată în condiţii tehnice deosebite, imitând practic toate elementele
de siguranţă macroscopice, astfel încât poate înşela şi vigilenţa persoanelor avizate cu experienţă în domeniu,
care nu au la dispoziţie echipamente specifice şi de analiză microscopică.
Bancnota la care ne referim, la fel ca şi varianta originală, este realizată pe suport din plastic şi imită
extrem de bine majoritatea elementelor de siguranţă atât destinate publicului, vizibile cu ochiul liber, dar şi a
celor destinate lucrătorilor din sistemul bancar, detectabile cu aparatură specială (lupă, lumină UV), şi anume:
- Senzaţia de tipărire intaglio, pe textul „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, sigla BNR,
valoarea nominală, clădirea Teatrului Naţional prezentă pe revers. La examinarea comparativă, senzaţia de
tipărire în relief este mai pregnantă la bancnota contrafăcută decât la cea autentică;

Bancnotă contrafăcută Specimen

- Filigranul vizibil atât în transparenţă, cât şi la o examinare obişnuită a bancnotei (datorită suportului
de plastic); portret şi sigla BNR;

133
 Bancnotă contrafăcută Specimen

- Fereastra transparentă, reprezentănd cele două măşti ce simbolizează tragedia şi comedia.

Elementul ambutisat reprezentând valoarea nominală există în cadrul ferestrei, însă nu este redat în linii fine
orizontale, precum la bancnota autentică.

Bancnotă contrafăcută Specimen

Bancnotă contrafăcută Specimen

- Microperforaţiile din zona violetei sunt prezente la SUPER LEU, însă orificiile nu sunt la fel de
fine, iar la pipăirea zonei pe avers suprafaţa se simte uşor rugoasă.

134
 Bancnotă contrafăcută Specimen

Bancnotă contrafăcută Specimen avers - revers

- Cerneala bicromatică pe textele din partea stângă inferioară a aversului (LEI UNA SUTĂ), ce îşi
schimbă culoarea de la auriu la verde la modificarea unghiului de examinare.

Bancnotă contrafăcută Specimen

135
 - Elementele aurii reprezentând panglicile din din fereastra transparentă;
- Banda iridiscentă în jumătatea din dreapta a reversului, de culoare aurie transparentă, vizibilă sub
un anumit unghi de examinare; redă în mai multe rânduri valoarea 100.
- Elementele de suprapunere redând un element floral;

Bancnotă contrafăcută Specimen

- Microtextul: - pe aversul bancnotei, linia de deasupra textului „BANCA NAŢIONALĂ A

ROMÂNIEI” – , în interiorul cifrelor ce indică valoarea nominală din colţul stânga jos – nu se distinge; între
desenul floral şi cel al măştii, „BNR100” cu galben pe fond bleu; pe revers, în dreptunghiul din partea stângă
inferioară şi în interiorul cifrelor care redau valoarea, în colţul dreapta jos.

136
 Bancnotă contrafăcută Specimen

- Elementele fluorescente - pe revers, dreptunghiul cu valoarea nominală (culoare galbenă), seria şi

numărul pe verticală de culoare neagră din partea stîngă (fluorescenţă galbenă) şi seria şi numărul pe orizontală
de culoare roşie din partea dreaptă – fluorescenţă orange. Menţionez că toate bancnotele SUPER LEU întâlnite
în activitatea noastră practică au prezentat elementul fluorescent în formă de dreptunghi ce conţine valoarea
nominală, majoritatea conţin şi seria verticală din partea stângă de pe revers în fluorescenţă galbenă, însă au fost
întâlnite şi bancnote SUPER LEU cu toate cele trei elemente fluorescente (valoarea şi cele două serii). La o
examinare microscopică, a marginilor caracterelor fluorescente în lumină UV, se observă o franjurare specifică
a acestora, spre deosebire de elementele fluorescente de pe bancnotele autentice, care au un contur bine
definit, cu margini ferme.

137
 Bancnotă contrafăcută Specimen

Bancnotă contrafăcută Specimen

- Fir de siguranţă;
- Imagine latentă - pe revers, initialele "BNR" incorporate in imaginea cladirii vechiului Teatrul
National din Bucuresti, , vizibile când bancnota se priveste sub diferite unghiuri de inclinare;

138
 Bancnotă contrafăcută Specimen
- Liniatură specială antiscaner şi anticopiere pe ambele feţe ale bancnotei in zona verde deschis,
respectiv liniatura fină, sub forma de hexagoane, vizibilă folosind lupa;

Bancnotă contrafăcută Specimen

Dincolo de elementele de siguranţă mai sus prezentate, deşi circulă nestingherit, fiind descoperit până
acum numai în centrele de procesare, SUPER LEUL nu poate trece de examinarea criminalistică microscopică,
aceasta evidenţiind marginile franjurate ale elementelor graficii şi cromatica realizată din îmbinări ale unor
puncte minuscule de cerneală din cele trei culori de bază (cyan, galben, magenta). Dispunerea stropilor este
specifică imprimării pe principiul jetului de cerneală deoarece apar stropi accidentali de forme neregulate, cu
cromatica acelor culori de bază descrise.

139
 Bancnotă contrafăcută Specimen

Bancnotele din categoria SUPER LEU se deteriorează mai repede decât cele autentice, prezentând
aspecte nespecifice acestora. Astfel, suportul din care sunt confecţionate bancnotele SUPER LEU are un
comportament diferit sub acţiunea factorilor externi, ducând uneori la dezlipirea celor două pelicule
corespunzătoare aversului şi reversului, din care este constituită o astfel de bancnotă. Acest fapt nu stinghereşte
în vreun fel pe falsificatori, aceştia neavând probleme în a plasa aceste bancnote în circulaţie, deoarece, fără o
examinare amănunţită şi documentată, vizual şi palpabil bancnota nu trezeşte niciun fel de suspiciune
persoanelor care o încasează.

Cele două pelicule din care este confecţionată bancnota SUPER LEU

Având în vedere că elementele de siguranţă sunt extrem de bine imitate, o caracteristică a bancnotelor
SUPER LEU utilă persoanelor neavizate pentru a distinge o astfel de bancnotă de una autentică este prezenţa
unei linii orizontale în plus în fereastra din dreapta jos din cadrul clădirii Teatrului Naţional de pe revers. Este
greu de crezut că aceasta este o greşeală a falsificatorilor, fiind probabil un element plasat intenţionat de aceştia.
Recent, însă, am avut de-a face cu bancnote SUPERLEU care nu prezentau acest element.

140
 Bancnotă contrafăcută Specimen

Fenomenul falsului de monedă românească prezintă o creştere spectaculoasă a calităţii contrafacerilor,

prin utilizarea unor tehnologii performante şi a unor materiale calitativ superioare, falsificatorii reuşind nu numai
să plaseze bancnotele contrafăcute şi să obţină profit, ci şi introducerea în circuitul monetar a unor exemplare
care nu trezesc niciun fel de suspiciune încasatorilor, circulând fără probleme până la depistarea în centrele de
procesare, ca urmare a unor examinări specializate.
Păstrarea acestui fenomen în limite controlabile impune acţiuni intense de prevenire în rândul polulaţiei,
instruirea mânuitorilor de valori, dar mai ales acţiuni de combatere, prin identificarea, cunoaşterea şi
supravegherea zonelor de risc.

Bibliografie:
1. Augustin Lazăr, Sorin Alămoreanu – „Expertiza criminalistică a documentelor”, editura LUMINALEX,
Bucureşti 2008
2. Nicolae Buzatu, Gheorghe Popa – „Expertizarea bancnotelor şi a altor instrumente de plată”, editura
Little Star, Bucureşti 2005;
3. „Tratat practic de criminalistică” Vol. II, editura MAI Bucureşti 1980
4. Noul Cod penal
5. Circulara nr. 14 din 21 aprilie 2005 privind punerea in circulatie a bancnotelor si monedelor, emisiunea
2005

141
 CONTROLUL IDENTITĂȚII PERSOANELOR PRIN TEHNICI BIOMETRICE ȘI RESPECTAREA
DREPTURILOR OMULUI

Prof. univ. dr. Gabriel NAGHI

Universitatea “Andrei Șaguna”- Constanța

Abstract

As a result of globalization phenomenon, migration – which, in the recent years, has taken a new
dimension – requires the use of several techniques enabling the identification of persons using highly accuracy
marching processes for large volumes of data, keeping the maximum amount of security in using and storing
those data. In this situation, biometric identification techniques – which have been developed after the terrorist
attacks of 11 September 2001, became the main standard of control and surveillance.
Any intrusion into a person's life it is against, to some extent, to the Universal Declaration of Human
Rights; also processing, storing and using biometric data of a person can be considered a violation of the
fundamental right to privacy. Therefore, it is very important that, when a state adopt coercive measures of
certain rights, to establish a balance between the measures taken and the predicted risk, taking into
consideration the principle of proportionality.
The defenders of biometrics argue that these problems are an inevitable price to be paid to ensure
border security, thus, the pros and cons still have a debating platform for disputes between the public and
specialists until a consensual solution will be reached.

Libera circulaţie, ca o consecinţă a globalizării, a produs un fenomen de migrare adiferitelor tipuri de

criminalitate şi de perfecţionare, în pas cu dezvoltarea tehnică, ametodelor utilizate în activitatea infracțională.
Consecinţa o reprezintă dinamizarea relaţiilor între structurilejudiciare, în special pe planul schimbului de
informații, standardizarea tehnicilor de identificare apersoanelor căutate șiaccesul la baze de date comune.
Protecția internațională a drepturilor omului a crescut semnificativ în ultimul secol, fapt datorat în mare
parte admiterii de către multe state a normelor legislative fundamentale. Un punct comun, ce a devenit esențial,
este recunoașterea faptului că cetățenii, indiferent de statul căruia îi aparțin, trebuie să fie protejați de orice
tendință de deprivare și că legile internaționale trebuie să protejeze persoanele de politicile care le-ar putea afecta
drepturile. Aceste măsuri de protecție sunt importante pentru a diminua abuzurile puterii care ar duce la
afectarea vieții, libertății sau integrității fizice a indivizilor. Fără aceste măsuri și limitări a potențialelor abuzuri
ale exercițiului puterii de către state, democrația nu ar putea exista. Platforma pe care se intersectează democrația
și drepturile omului este susținută prin administrarea justiției penale care încorporează toate procesele și
practicile prin care un stat afectează, restrânge sau înlătură drepturi fundamentale.

Biometria – metodă modernă de stabilire a identității persoanelor

În ultimii ani, accentuarea preocupărilor pentru securitate s-a produs datorită creșterii criminalității
transnaționale și a fenomenului terorist care au condus la dezvoltarea interesului față de cercetările în potențialul
tehnologiei biometrice de control cât mai exact al identității persoanelor. Folosită de multă vreme în zona
criminalisticii și a proceselor penale, precum și în sectorul public și cel privat, biometria a primit o atenție foarte
mare fiind o cale de a umple golurile în metodele tradiționale de control vamal.
“Fiecare persoană se deosebește de alta printr-un ansamblu de caractere fizice şi morfologice care sunt
personale. Identificarea constă deci în adunarea caracteristicilor specifice fiecărui individ în scopul de a
determina, în mod riguros și obiectiv, identitatea tuturor perioadelor existenței sale. Tehnicile de identificare
pluridisciplinare se aplică, pe de o parte indivizilor vii și, pe de alta, cadavrelor” 214.
“Identitatea face posibilă legalizarea corespondenţei dintre o persoană fizică şi elementele
identificatoare existente într-un sistem de stocare, prin intermediul diverselor mijloace tehnice, adică autentifică
existenţa persoanei respective”215.
Biometria se referă la caracteristicile fizice și comportamentale folosite pentru a recunoaște sau verifica
identitatea unei persoane vii. Caracteristicile fizice includ amprentele, geometria mâinii, forma irisului,
trăsăturile feței, vocea, forma urechilor și mirosul corporal. Caracteristicile de comportament includ caligrafia
semnăturii, ținuta și tipul de mers al persoanei.
Evenimentele din 11 septembrie 2001 au reprezentat mecanismul de declanșare a dezvoltării rapide a
domeniului biometriei. În octombrie 2001, în SUA s-a adoptat The USA Patriot Act care a introdus un set de

214
Naghi, G. 2014. Criminalistică-Fundamente, Ed. Universul Juridic, București, p.74
215
Idem, p.75.

142
măsuri suplimentare solicitate tuturor vizitatorilor străini. Aceste măsuri au făcut ca și alte state să-și adapteze
sistemul documentelor de călătorie la procedeele de verificare biometrică, pentru a spori securitatea accesului pe
teritoriul național.
Informațiile biometrice pot permite agenților de securitate din vamă să realizeze, în mod rapid și precis,
verificări ale identității de tipul unu-la-unu (autentificări) sau unu-la-mai-mulți (verificări). Verificările de tipul
unu-la-unu determină dacă o persoană este cine pretinde că este (de exemplu, atunci când o semnătură este
comparată cu cea de pe un document cu valoare legală), iar verificările de tipul unu-la-mai-mulți presupun
identificarea unui individ dintre mulți alții (de exemplu, atunci când o amprentă este comparată cu mii de alte
amprente dintr-o bază de date).
Controalele la vamă în Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii se bazează pe amprentarea fără
cerneală și recunoașterea facial-digitală prin fotografierea digitalizată.

Despre pașapoarte
Pașapoartele sunt tratate (de poliție, de vameși sau alți reprezentanți ai instituțiilor de control) ca
„dovadă a identității”. Acestea pot indica statusul legal al deținătorului (cetățean, rezident, vizitator sau imigrant
neautorizat) în funcție de localizarea geografică și de prezența sau absența anumitor semne distinctive, precum
vize sau ștampile. Posesia unui pașaport valid este, în cele mai multe cazuri, o condiție necesară pentru a
traversa, în mod legal, granițele internaționale. De asemenea, pașapoartele conțin informații individualizate
despre deținătorul lor: numele, data și locul nașterii, iar în cele mai recente pașapoarte, informațiile personale
ajung la date biometrice (o fotografie a feței deținătorului, precum și alte informații biometrice adiționale,
precum amprente stocate pe o mașină de citit chip-uri). Pașapoartele viitoare ar putea conține informații despre
ADN-ul sau modelul irisului proprietarului, toate acestea pentru a face aceste documente de identitate mai
securizate și mai de încredere.
Perspectiva de a privi informațiile de pe un pașaport ca reprezentând doar informații despre deținător,
este o perspectivă simplistă. Pașapoartele (sau alte documente de identificare, precum certificate de naștere,
permise de conducere sau cărți de identitate naționale) nu reprezintă identitatea, ci contribuie la constrituirea
acesteia. În mod controversat, pierderea pașaportului (sau a altui document de identificare) poate duce la
pierderea identității, iar incapacitatea de a deține un pașaport (sau alt document de identificare) poate avea un
impact sever asupra drepturilor legale și morale de a deține o identitate.
Dacăreprezentări ale unor anumite caracteristici ale deținătorului nu corespund cu faptele reale (de
exemplu, dacă amprentarea de la poarta de control din aeroport nu reușește să producă o potrivire cu amprentele
stocate pe pașaport), persoana care prezintă pașaportul va fi tratată ca un infractor care, prin falsificare a încercat
un furt de identitate.
Pașapoartele nu sunt simple documente induvidualizate, ele funcționează și ca mecanisme de sortare
socială și, prin urmare, de excludere sau includere socială. A avea sau a nu avea un document de identitate poate
determina statutul unei persoane de a fi sau nu de încredere, iar acest fapt diferențiază accesul la anumite
drepturi.

Protecția drepturilor fundamentale ale omului în condițiile ridicării gradului de securitate al fiecărui
stat
Declarația Universală a Drepturilor Omului,emisă de Organizația Națiunilor Unite în 1948 admite
dreptul la intimitate: „Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în familia sa, în
domiciliul lui sau în corespondența sa, nici la atingeri aduse onoarei și reputației sale. Orice persoană are dreptul
la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri”.216
Dreptul la intimitate include și dreptul la protecția datelor cu caracter personal împotriva posibilelor
acțiuni de procesare a datelor sau de folosire și prezentare a acestora de către entități neautorizate.
Corien Prins, în 1998, a fost prima persoană care a analizat impactul tehnologiilor biometrice asupra
drepturilor fundamentale ale omului în forma contextului european. Rezultatele cercetării nu au surprins aspecte
negative privind folosirea acelor caracteristici unice ale individului, precum amprentele, irisul sau geometria
mâinii. Punctul de pornire în analizele ei a fost observația că „cele mai multe dintre tehnologiile biometrice nu
necesită penetrarea suprafeței corporale și, de aceea, acestea nu pot fi considerate intrusive”217.
Cu toate acestea, există numeroase implicații ale drepturilor omului în colectarea, procesarea și
distribuirea caracteristicilor unice de identificare a unei persoane, ceea ce a determinat un anumit grad de ruptură
între interesele de securitate a decidenților politici și dreptul la intimitate a celor care devin subiecți ai acestor
măsuri. Această ruptură reprezintă centrul dezbaterilor în domeniul biometriei.

216
Organizația Națiunilor Unite. 1948. Declarația Universală a Drepturilor Omului. Articolul 12. Disponibil pe
http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Declaratia_Universala_a_Drepturilor_Omului.pdf, accesat la data de
28.07.2015.
217
Prins, J.E.J. 1998. Making our body identify for us: legal implications of biometric technologies, Computer, Law &
Security Report, Vol. 14, No. 3, pp. 159-165.

143
 În mod normal, biometria ar trebui să crească nivelul de securitate al persoanei și, în nici într-un caz, să
fie în conflict cu intimitatea persoanei, tocmai prin sarcina acesteia de prevenirea furtului de identitate și prin
oferirea unui nivel crescut de anonimitate utilizatorilor. Un control automatic va simplifica procedura de
verificare a corespondenței dintre datele criptate pe un document de călătorie și ceea ce se observă la controlul
vamal.
Dreptul la intimitate este unul dintre drepturile fundamentale ale omului stipulate la articolul 12 din
Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și în articolul 17 din Pactul Internațional cu privire la
Drepturile Civile și Politice, emise de Organizația Națiunilor Unite, aplicându-se la toate persoanele, indiferent
de cetățenie, statut migrațional, vârstă sau sex.
Intimitatea este apărată atât în Europa, cât și în SUA, prin convențiile ce privesc drepturile omului și
este aplicată în mod egal tuturor indivizilor rezidenți ai acestor jurisdicții. Mai mult, aceste drepturi sunt
aplicabile în Curtea Inter-Americană, la Comisia Europeană și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a familiilor acestora
(ICMW), care a intrat în vigoare în 2003 și a fost ratificată de 27 de țări, protejează dreptul migranților la
intimitate prin Articolul 14218.
Dreptul la intimitatea informațiilor cu caracter personal este asigurat prin mecanismele de protecție a
datelor existente, sub diferite forme, în toate țările. Adunarea Generală a Drepturilor Omului a eleborat ghiduri
de garanții minimale a folosirii datelor digitalizate cu caracter personal, la fel cum a elaborat și Consiliul Europei
și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltarea Economică. Rămâne ca datorie a fiecărui stat încorporarea
acestor ghiduri în legislația proprie, astfel încât să se asigure protecția datelor cu caracter personal.

Cadru legal pentru tehnologia biometrică

Criminaliștii au dezvoltat cele mai multe dintre aplicațiile biometrice pentru a fi folosite de către
instituții ale sistemelor de guvernare. Câteva dintre aplicațiile biometrice sunt folosite și pentru sectorul privat.
Urmărind istoria, cele mai multe aplicații ale biometriei (în mod special recunoașterea prin amprentă) au fost
create și dezvoltate pentru aplicarea și menținerea legii. Recunoașterea pe baza amprentelor digitale a permis
crearea legăturii între o persoană și o anume faptă, precum și stabilirea identității persoanelor. Mai nou, există
interes pe piața comercială în dezvoltarea tehnologiiilor biometrice, dar doar a celor care permit proceduri de
autentificare automată.
Din faptul că există multe variații posibile de metode și tehnici, atunci când se folosesc tehnici
biometrice, rezultă problema credibilității și a nivelului de stabilire a adevărului, mai ales că relevanța acestora
nu poate fi luată în considerație decât dacă nu contravin drepturilor fundamentale.
În ceea ce privește aplicarea pe o scară largă a biometriei, nici un sistem biometric nu este 100% sigur,
unele, printre care și recunoașterea facială, poate avea o rată de eșec de 40%. ADN-ul este singura caracteristică
de identificare ce este considerată unică fiecărei persoane, dar, în contextul european actual, aceasta nu poate fi
acceptată și nici practicabilă ca posibil identificator. Cu toate acestea, în China se discută posibilitatea includerii
caracteristicilor ADN ca un identificator pe cărțile de identitate ale cetățenilor. Scanarea amprentelor digitale și a
irisului oferă un grad sporit de securitate, dar aplicarea lor pe scară largă ține încă de viitor, iar rezolvarea
legislativă se va confrunta cu multe obstacole.

Despre stocarea și protecția datelor cu caracter privat

Sunt posibile mai mult opțiuni în ceea ce privește modalitatea în care șabloanele sunt stocate și folosite.
Se poate opta pentru stocarea centralizată într-o bază de date foarte mare (on-line) sau stocarea pe unități de
stocare - smart card (off-line). Atunci când datele sunt stocate într-o bază de date, informația biometrică este de
multe ori conectată la alte informații cu caracter pesonal, precum numele sau adresa persoanei, existând riscul
preluării și utilizării neautorizate a datelor. Nivelul de securitate promis de biometrie și menținerea unui nivel
acceptabil de intimitate sunt posibile utilizând un sistem biometric bazat pe conceptul de descentralizare. Astfel,
datele biometrice pot fi stocate pe un card, iar un cititor biometric poate autentifica proprietarul, permițându-i-se
accesul la un anumit serviciu.Există totodată avantajul ca, atunci când apar schimbări, caracteristicile biometrice
de pe un dispozitiv portabil să poată fi revocate.
Dacă sunt stocate într-un mod centralizat și utilizatorul primește un certificat care îl autorizează să
efectueze operațiuni, proprietarul sistemului (agențiile sau instituțiile guvernamentale) le poate revoca prin
ștergerea informațiilor sau prin declararea invalidității acestora. Atunci când este vorba de un dispozitiv portabil,
utilizatorul devine proprietarul informațiilor stocate, iar persoana terță (de exemplu proprietarul sistemului) nu
poate opera modificări.
Operatorii de date cu caracter personal (servicii speciale, instituții publice, companii, etc.) sunt obligați
prin lege să asigure securitatea datelor pe care le prelucrează în cadrul activităților pe care le desfășoară.

218
A se vedeaThomas, R. (2005). Biometrics, Migrants, and Human Rights. The online Journal of Migration Polity Institute și
EurActive, Justice and Security. 2004. “Hague Programme, JHA programme.

144
 Orice persoană este, de fapt, un operator de date cu caracter personal, pentru că oricine, fie companie,
fie persoană fizică, are măcar un set de date de contact ale unor persoane fizice – cu alte cuvinte prelucrează date
cu caracter personal.
Protecția datelor cu caracter personal este un domeniu în principiu armonizat la nivelul Uniunii, ceea ce
înseamnă că există o serie de acte europene care ar trebui să asigure o reglementare uniformă, chiar dacă unele
aspecte sunt lăsate în seamareglementărilor naționale. În momentul de față reglementarea europeană este
asigurată de directive, care au fost transpuse în legislația națională de către fiecare stat membru, inclusiv de către
România. Astfel, la noi, activitatea normativă a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu
Caracter Personal – ANSPDCP – (până în 2005 competența aparținea Avocatului Poporului) este scăzută în
comparație cu cea din alte state membre ale UE.
În prezent asistăm la multiplicarea și intensificarea problematicii datelor cu caracter personal tocmai
datorită faptului că internetul devine o utilitate, iar tehnologia cunoaște o zonă de dezvoltare cu totul nouă –
internet of things219. Tot mai multe „lucruri” – telefoane, mașini, case, sisteme de măsurare, mijloace media
etc.sunt conectate la internet, toate implicând și transmiterea de date cu caracter personal. În momentul de față o
simplă navigare
pe internet presupune obținerea unor date care pot conduce, indirect și eventual treptat, la identificarea unei
persoane.

Argumente pro și contra biometriei

Apărătorii biometriei argumentează că problemele pe care aceasta le implică sunt un preț inevitabil care
trebuie plătit pentru a asigura securitatea frontierelor.
În lupta împotriva migrației ilegale, metodele de identificare biometrică prezintă o serie de avantaje.
Acestea pot facilita procedurile de returnare prin identificarea țărilor de origine și preveni cererile de azil
multiple și „cumpărarea vizelor” (aplicațiile simultane), prin centralizarea și accesul rapid în bazele de date.
Biometria poate contribui și la reducerea discriminării, prin identificarea automată și prin diminuarea
stereotipurilor asociate cu imigranții și cu cei care caută azil.Prin intermediul procedurilor biometrice, traficanții
și persoanele cu antecedente în zona terorismului ar fi împiedicați în încercările lor de a folosi identități false.
Pe lângă discriminare, principiile protecției datelor cu caracter personal sunt elemente de bază în
prevenirea efectelor negative ale folosirii biometriei. Principiile de bază sunt: datele trebuie obținute în acord cu
legea; păstrarea acestora trebuie să se realizeze în deplină siguranță; trebuie să fie precise și reînnoite; trebuie
folosite doar pentru scopul specificat. Pe lângă acestea, protecția datelor include, în mod ideal, un anumit tip de
mecanism de aplicare a sancțiunilor dacă principiile de mai sus sunt încălcate.
Cu toate acestea, importanța protecției datelor a fost distorsionată de accentul greșit pus pe securitatea
granițelor, care compromite, de multe ori, dreptul la intimitate.
În practică, poate deveni dificil de respectat aceste principii. De exemplu, unul din punctele slabe ale
biometriei il reprezintă lipsa de credibilitate, fie din eroare fie din vulnerabilitatea la interferențe.
O altă slăbiciune a biometriei este faptul că îi poate lipsi acuratețea. De exemplu, precizia relativă a
controlului amprentelor va scădea în timp, mai ales datorită acumulării de informații în baze de date gigant.
Un alt argument contra biometriei îl reprezintă „denaturarea informațiilor”, ceea ce înseamnă că datele
sunt utilizate în modul prevăzut în momentul în care acestea au fost colectate. Gradul de eroare al chip-urilor de
tipul celor RFID, cuplat cu folosirea bazelor de date foarte mari de la nivel național sau regional ce stochează
infirmații biometrice, accentuează riscurile legate de denaturarea informațiilor.
Această denaturare pare cumva inevitabilă în situația în care guvernele naționale încearcă să mărească
interoperabilitatea dintre bazele de date și să faciliteze schimburile de date între agențiile publice și cele private,
precum companiile aeriene sau agențiile de transport/turism.
Cu cât sunt transferate mai multe date între agenții sau între state, cu atât există riscul de a intra într-o
zonă controversată a controlului imigranților, precum traficul și supravegherea. În Marea Britanie au fost deja
adoptate măsuri de supraveghere, astfel, persoanele înregistrate în azil sunt monitorizate cu ajutorul unei
„etichete” biometrice (o brățară care arată poziționarea prin satelit).
Cu toate că aceste principii sunt foarte importante, ele pot fi folositoare doar dacă sunt stabilite prin legi.
Uniunea Europeană a recunoscut nevoia de a înființa Directiva pentru Protecția Datelor (95/46 EC, realizată pe
bază măsurilor legislative anterioare) care să fie încorporată în legile naționale ale statelor membre.

219
Conceptul de ”Internet of things”, numit și „Internet of Everything” desemnează rețeaua de obiecte fizice sau „lucruri” ,
încorporate cu dispozitive electronice, sofware-uri sau senzori care permit schimbul de date între producție, operatori sau alte
dispozitive de conectare bazate pe infrastructura Intițiativei Standardelor Globale a Uniunii Internaționale de
Telecomunicații. „Internet of Things” permite obiectelor să fie controlate de la distanță prin infrastructura existentă, creând
oportunități pentru o mai puternică integrare între lumea fizică și sistemele computerizate, rezultând în creșterea
eficienței,acurateții și reducerea costurilor. Pentru mai multe detalii a se vedea
https://en.wikipedia.org/wiki/Internet_of_Things.

145
 SUA, are un cadru legal mult mai vulnerabil în privința protecției datelor, deoarece măsurile specifice s-
au dezvoltat ad-hoc, cu coduri de practică specifice zonei industriale, guvernate de o combinație de legi,
reglementări și auto-reglementări, dar nu legi la nivel federal.
Prioritatea acordată securității poate lucra împotriva nevoii de protejare a drepturilor imigranților, mai
ales în contextul unei vulnerabilități la astfel de măsuri. Există argumente precum faptul că preocupările de
securitate sunt, într-o anumită măsură, o acoperire a neîndeplinirii pe deplin a obligațiilor reieșite din respectarea
dreptului la intimitate.
Acest tip de prioritizare ascunde o serie întreagă de practici ce consideră că drepturile fundamentale,
precum cel la intimitate, sunt în corelație cu statutul legal al anumitor cetățeni. Astfel de interpretare esteîn
contradicție cu legile internaționale și arată faptul că nu toți indivizii pot beneficia de aceste drepturi.

În loc de concluzii
Asocierea biometriei cu măsurile antiteroriste a legat procedurile biometrice de fenomenul terorist.
Securitatea și drepturile omului nu trebuie să devină principii incompatibile, iar dezvoltarea tehnologiei
biometice ar putea opera în contextul reconcilierii nevoilor și drepturilor pentru toate părțile. A găsi spațiul
comun pentru această reconciliere necesită ca folosirea documentelor biometrice să fie proporțională cu riscul
perceput și restricțiile ce sunt o consecință a acestuia, pentru libertatea de circulație. Acest principiu al
proporționalității necesită ca adunarea datelor să fie adecvată, relevantă și în scopuri legitime. Această problemă
este dezbătură în U.E în comisiile privind protecția datelor, prin evaluarea legitimității fundamentale de colectare
a informațiilor de acest tip, sugerând că aceste metode nu au îndeplinit, până acum, cerințele de securitate,
necesitate și proporționalitate.

Bibliografie

1. Bassiouni, C. (1993). Human rights in the context of criminal justice: Identifying international procedural
protections and equivalent protection in national constitutions. Duke Journal of Comparative &
International Law.
2. EurActive. (2004). Justice and Security. Hague Programme, JHA programme.
3. Naghi, G. (2014). Criminalistică-Fundamente, Ed. Universul Juridic, București.
4. Organizația Națiunilor Unite. (1948). Declarația Universală a Drepturilor Omului.
5. Prins, J.E.J. 1998. Making our body identify for us: legal implications of biometric technologies, Computer,
Law & Security Report, Vol. 14, No. 3.
6. Thomas, R. (2005). Biometrics, Migrants, and Human Rights. The online Journal of Migration Polity
Institute.

Surse online:
https://en.wikipedia.org/wiki/Internet_of_Things.
www.anr.gov.ro

146
 A FI SAU A NU FI... PSIHOACTIV

TO BE OR NOT TO BE... PSYCHOACTIVE

Comisar şef de poliţie dr. ing. chimist Emilian Costache

Comisar şef de poliţie dr. ing. chimist Maria Georgeta Stoian
Experţi criminalişti autorizaţi în domeniile
„Expertiza fizico-chimică a probelor materiale” şi
„Expertiza drogurilor şi a stupefiantelor”
Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul Expertize Fizico-Chimice

Abstract: Lately, the real issue of the forensic reports in the field of drug analyses seems not to be the
identification of chemical formula of the substances received for analysis, but the current legislation they fall
under, legislation that suffered changes during the last years. Moreover, once the steady application of law no.
194/2011 on combating operations with products likely to display psychoactive effects, other than those
regulated by the legislation in force, we're asked to indicate if the substances identified in the evidence display
or not psychoactive effects. Supplementing the lists of the laws no. 143/2000 and no. 339/2005 is done very
difficult, which makes the new psychoactive substances have enough time to produce their toxic effects on
consumers. Then, just after they are put on the annex list, new derivatives and analogues of them appear on the
drug market. Defining generic classes of forbidden substances would have permitted, in our opinion, a better
combat of drug trafficking, just like in other European countries.

Keywords: new psychoactive substances, psychoactive effects, antidrug legislation, structure-activity

relationship

Rezumat: În ultimul timp, adevărata problemă a expertizelor criminalistice din domeniul analizei
drogurilor pare să nu mai fie identificarea formulei chimice a substanţelor înaintate spre analiză, ci încadrarea
acestora într-una dintre legile în vigoare, care au suferit modificări de-a lungul anilor. Mai mult, odată cu
aplicarea tot mai fermă a legii nr. 194 din 2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a
avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, suntem chemaţi să ne
pronunţăm dacă substanţele identificate în probe au sau nu efecte psihoactive. Introducerea cu mare greutate, în
legea nr. 143/2000 şi nr. 339/2005, a "noilor" substanţe cu efecte psihoactive, face ca acestea să aibă timp în a-
şi produce efectul nociv asupra consumatorilor. Apoi, imediat ce acestea sunt introduse pe listele anexă, noi
derivaţi sau analogi ai acestora apar pe piaţa drogurilor. Definirea unor clase generice de substanţe interzise ar
fi permis, în opinia noastră, o mai bună contracarare a traficului de droguri, aşa cum este cazul în alte ţări
europene.

Cuvinte cheie: noi substanţe psihoactive, efecte psihoactive, legislaţie antidrog, relaţie structură-
activitate

1. Introducere

Un drog de sinteză este un analog structural sau funcţional al unei substanţe aflate sub control, care a
fost conceput pentru a simula efectele farmacologice ale drogului original, evitând, în acelaşi timp, să fie
clasificat drept ilegal sau să fie detectat cu kiturile standard de teste antidrog. Drogurile de sinteză includ
substanţele psihoactive care au fost catalogate de către Uniunea Europeană drept noi substanţe psihoactive
(NPS), precum şi analogi ai unor droguri de creştere a performanţelor, cum ar fi steroizii de sinteză. Unele dintre
acestea au fost iniţial sintetizate de către cercetători din mediul academic sau industrial, în efortul de a descoperi
derivaţi mai activi dar cu efecte secundare reduse, şi au fost ulterior deturnaţi în scop ilicit. Alte droguri de
sinteză au fost preparate pentru prima oară în laboratoare clandestine. Deoarece eficacitatea şi siguranţa acestor

147
substanţe nu a fost îndeajuns evaluată în teste pe animale sau oameni, utilizarea lor poate conduce la efecte
secundare neprevăzute. La sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2000, s-a înregistrat o explozie a vânzărilor de
droguri de sinteză pe Internet.

Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri era, în mare, foarte clară şi
cuprinzătoare, fiind suficient pentru chimistul criminalist să dovedească prezenţa, în proba primită, a cel puţin
uneia dintre substanţele incriminate de legislaţie. Nu se punea problema, pe atunci, de a dovedi că acea substanţă
are efecte nocive asupra sănătăţii şi psihicului uman, întrucât substanţele incriminate de lege erau de mult timp
cunoscute ca structură chimică, iar efectele lor nocive fuseseră deja studiate şi dovedite clinic.

După apariţia drogurilor de sinteză, a urmat o perioadă în care nici una dintre aceste substanţe nu era
prevăzută de legislaţia antidrog, astfel încât noile tipuri de droguri (NPS) au invadat piaţa, putându-se cumpăra
în mod direct sau prin internet. După o scurtă perioadă, în anul 2010, mai multe substanţe care se regăseau
majoritar în produsele etnobotanice din România au fost introduse în tabelele anexă la legea 143/2000, printre
care etcatinonă, fluorometcatinonă, 4-metilmetcatinonă (4-MMC, mefedronă), 4-metoximetcatinonă, metilonă,
butilonă, metilendioxipirovaleronă (MDPV), JWH-018, JWH-073 şi JWH-250. Odată cu actualizarea Legii nr.
143/2000, prin OUG nr. 6/2010 şi HG nr. 575/2010, aceste substanţe au fost introduse şi în tabelul nr. I anexă al
Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, la
secţiunea "Plante şi substanţe aflate sub control naţional", a cărei definiţie este, conform aceleiaşi legi, "termen
desemnând plantele şi substanţele cu proprietăţi psihoactive, introduse în anexele la prezenta lege prin
procedura naţională prevăzută la art. 8 alin. (3)", fapt care confirmă, în mod oficial, încă din anul 2010,
presupusele efecte psihoactive ale acestor substanţe.

Furnizorii de produse “etnobotanice” au sesizat pericolul comercializării acestor substanţe, astfel că au

început să fie importate şi distribuite alte substanţe, în principiu având structuri chimice asemănătoare acestora,
dar care nu se aflau în tabelele anexă ale legilor antidrog.

Ca urmare, în încercarea de a stopa flagelul răspândirii acestui tip de substanţe, cu efecte foarte grave în
timp asupra persoanelor care le consumă, a fost emisă legea 194 din 2011, care stipula faptul că, dacă o substanţă
ce urmează a fi comercializată se presupune a avea efecte psihoactive, ea trebuie, mai întâi, să facă obiectul unui
dosar de avizare din partea A.N.S.V.S.A. Simplul fapt că structura chimică a unei substanţe era asemănătoare cu
cea a unui compus chimic de bază, cunoscut deja cu potenţial psihoactiv şi prevăzut de legislaţia antidrog, făcea
ca acea substanţă să necesite aprobarea comercializării din partea Agenţiei. Ori acest lucru, din cunoştinţele
noastre, nu s-a realizat până acum, traficanţii de astfel de substanţe intrând sub incidenţa acestei legi.

2. Cazuistică şi relaţia structură-activitate biologică

De-a lungul anilor, Serviciul Expertize Fizico-Chimice a primit spre analiză o multitudine de tipuri de
pulberi şi fragmente vegetale din categoria etnobotanicelor, fie ca material gata de „consumat”, fie ca substanţe
pure care urmau să fie amestecate cu substanţe inerte sau stropite pe material vegetal. Prezentăm, în continuare,
câteva exemple mai deosebite:

a) Într-un caz, au fost primite două tipuri de fragmente vegetale, care s-au dovedit a conţine un amestec
complex, format din UR-144, XLR-11, AKB48 (sinonim APINACA), JWH-018, 5F-AKB48 (sinonim 5F-
APINACA), AM-2201 şi MAM-2201, un adevărat cocteil letal.

148
 b) Într-un alt caz, s-au primit spre analiză mii de pliculeţe de etnobotanice: 216 punguţe 555
Afrodisiac, 237 punguţe Puf, 883 punguţe DSL Afrodisiac, 469 punguţe New Magic Talc Powder, 421
punguţe Pure Vibes Talc Powder, 61 punguţe Orange Revolution Afrodisiac, 3074 punguţe Puf, 1741
punguţe Orange Revolution Afrodisiac, 1901 punguţe DSL Afrodisiac, 477 punguţe 555 Afrodisiac, 548 punguţe
Pure Vibes Talc Powder, 237 punguţe New Magic Talc Powder:

În urma analizelor fizico-chimice, a căror finalizare nu este întotdeauna uşoară, s-au identificat
substanţele: alfa-PVP, 4-MEC, AM2201 şi JWH-122.

S-a menţionat anterior faptul că asemănarea structurii chimice a unui compus cu cea a altuia dovedit a fi
drog, face ca şi acesta să fie susceptibil de a prezenta aceleaşi efecte biologice. Acest fapt se bazează pe relaţia
structură-activitate (SAR), care este relaţia dintre structura chimică sau cea 3D a unei molecule şi activitatea sa
biologică. Analiza SAR permite determinarea grupelor chimice responsabile de etalarea, în organism, a unui
efect biologic ţintit. Acest lucru permite modificarea efectului sau potenţialului unui compus bioactiv (de obicei
un medicament) prin modificarea structurii sale chimice. Chimiştii care sintetizează astfel de substanţe folosesc
tehnici de sinteză chimică pentru a introduce noi grupe chimice în compusul bioactiv şi a testa modificările
asupra efectelor lor biologice.

Un exemplu de structură chimică ce conduce la un efect analgezic şi antipiretic este fenazona

(antipirina). Prin introducerea unei grupe izopropil se obţine propifenazona (caffetin, saridon), a unei grupe
dimetilamino se obţine aminofenazona (piramidon), iar a unei grupări metilamino-metansulfonică se obţine
metamizol (algocalmin), toate cu efecte biologice asemănătoare:

149
 N N N N
N N N N
O
O O N O S N O
HO
O

fenazonă propifenazonă aminofenazonă metamizol

În mod similar, în clasa drogurilor, cel mai elocvent exemplu este structura amfetaminei, din care, prin
adăugarea unei grupe metil la azot, se obţine metamfetamină. Aceasta, la rândul ei, prin substituţie pe nucleul
aromatic cu o grupare metilendioxi, conduce la MDMA, toate fiind identificate pe piaţa drogurilor şi având
acelaşi efect, dar cu intensităţi diferite:

NH2 NHCH3 O NHCH3

CH3 CH3 CH3

O

amfetamină metamfetamină metilendioximetamfetamină

(MDMA)

Din clasa catinonelor, prezentăm câteva astfel de exemple:

O O O O O
N N N N N
H H H H H

etcatinonă 4-MEC 4-MMC bufedronă pentedronă

După cum se poate uşor observa, structura moleculară a substanţei 4-MEC (4-metiletcatinonă) este
similară cu cea a etcatinonei şi cu cea a substanţei 4-MMC (4-metilmetcatinonă). De asemenea, bufedrona şi
pentedrona au structuri similare etcatinonei.

Structura - -PVP) este asemănătoare celei

corespunzătoare substanţei metilendioxipirovaleronă (MDPV):

150
 O O
O

N N
O

-PVP MDPV

Aşa cum s-a arătat mai sus, etcatinona, 4-MMC şi MDPV erau, în anul 2010, prevăzute de legislaţia
antidrog ("substanţe cu proprietăţi psihoactive"), ceea ce implică faptul că şi derivaţii acestora, cu structuri
asemănătoare, 4-MEC, bufedronă, pentedronă şi -PVP sunt susceptibili să prezinte aceleaşi efecte biologice,
adică să fie psihoactive.

Referindu-ne, în continuare la canabinoizii sintetici, prin art. I, alin. 2, din OUG nr. 6/2010, substanţa
"JWH-018 = Naftalen-1-il-(1-pentilindol-3-il) metanona" a fost introdusă în tabelul I anexă la legea nr.
143/2000, iar prin art. II, alin. 3, aceeaşi substanţă a fost introdusă şi în secţiunea "Plante şi substanţe aflate sub
control naţional" a tabelului I anexă din legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope.

Pe baza asemănărilor structurale, se poate afirma că substanţele AM2201 şi JWH-122, identificate în

probele de mai sus, sunt susceptibile să prezinte efecte psihoactive similare substanţei JWH-018, care se află
deja sub incidenţa legilor antidrog, inclusiv a legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor
şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.

Ca un argument suplimentar celor enunţate, şi ca o recunoaştere a efectelor dăunătoare asupra sănătăţii

umane pe care le prezintă, prin legea nr. 51/2014, care a efectuat modificări şi completări la legea nr. 143/2000
privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, substanţele JWH-122, AM-2201
şi 4-MEC au fost introduse în tabelul nr. I anexă la această lege, iar substanţa alfa-PVP -PVP) a fost
introdusă în tabelul nr. III anexă la legea nr. 143/2000. De asemenea, tot prin legea nr. 51/2014, substanţele
JWH-122, AM-2201, 4-MEC şi alfa-PVP au fost introduse în tabelul nr. I anexă la legea 339/2005 privind
regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.

c) Într-un alt caz, au fost primite spre analiză mai multe tipuri de pulberi, dar şi fragmente vegetale
stropite cu aceste pulberi:

În urma analizelor, s-a dovedit că pulberile conţin: pentedronă, 4-MEC, bufedronă, JWH-081, JWH-
122, JWH-210, AM2201, MAM2201, UR-144, RCS-4, A796,260 şi AM2233, în stare pură sau în combinaţii de
câte două. În fragmentele vegetale s-au mai regăsit, pe lângă toate aceste substanţe, AM1220 şi JWH-203, fie
câte una singură, fie în combinaţii de 3, 4, 5 şi chiar 6 substanţe, ceea ce reprezintă adevărate cocteiluri mortale.

De asemenea, s-a solicitat să se determine concentraţia de substanţă activă din fragmentele vegetale,
pentru a stabili dacă, la aceste concentraţii, produsul mai poate avea efect psihoactiv. Laboratorul nostru nu are

151
implementate proceduri de analiză cantitativă dar, ca o excepţie în acest caz, s-a procedat la o determinare
aproximativă a concentraţiei în JWH-210 a unui produs vegetal care conţinea doar această substanţă. Din
determinările laborioase, s-a dedus faptul că fragmentele vegetale au un conţinut de circa 2,4% JWH-210
raportat la masa de fragmente vegetale. Din alte determinări brute, mai simple, ale concentraţiei de canabinoizi
sintetici aflaţi în amestec în celelalte probe de fragmente vegetale, a rezultat faptul că acestea conţineau de 2 şi
chiar de 3 ori mai multă substanţă activă decât procentul de 2,4% determinat anterior.

Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (EMCDDA) notează, în articolul

"PERSPECTIVES ON DRUGS - Synthetic cannabinoids in Europe": "Datorită potenţialului ridicat al unor
canabinoizi sintetici, cantitatea de pulbere necesară fiecărei unităţi de produs (n.n. doză) poate fi extrem de mică,
de ordinul a câteva miligrame. De aceea, un kilogram de pulbere brută poate fi utilizată la producerea multor
mii de produse de 'droguri legale'."
Tot din publicaţiile de specialitate, într-un caz de deces cauzat de consumul de AM2201, a fost
determinată concentraţia de AM2201 din produsul consumat: "Materialul vegetal a conţinut 0,8 ± 0,2%
AM2201 în procente greutate". Aşadar, la o cantitate de circa 200 mg material vegetal aflat, în mod uzual, într-
un pliculeţ, rezultă că o cantitate de circa 1%, adică 2 mg de AM2201, poate cauza efecte de o severitate
ridicată. Într-un alt raport făcut public, se afirmă: "Una din diferenţele majore dintre canabis şi acest canabinoid
sintetic este mai marea toxicitate acută a lui AM2201. Datorită acţiunii sale agonistice asupra receptorului
canabinoid CB1 şi potenţialului său extraordinar de ridicat, efectele secundare la doze ridicate pot ameninţa
viaţa. Acest lucru este agravat de faptul că dozarea este foarte dificilă, datorită conţinutului diferit în ingrediente
active din diversele produse, din diversele loturi ale unui aceluiaşi produs sau chiar din interiorul unui aceluiaşi
pachet".

Având în vedere faptul că în proba analizată cantitativ, care conţine cel mai mic procent de canabinoizi
sintetici dintre toate probele de fragmente vegetale analizate în cauză, s-a pus în evidenţă un conţinut de 2,4%
JWH-210 raportat la întreaga masă de fragmente vegetale luate în analiză, rezultă că celelalte probe în cauză
conţin concentraţii în canabinoizi sintetici mult mai ridicate decât unele raportate de literatura de specialitate ca
fiind deja periculoase.

3. Consideraţii privind caracterul psihoactiv al substanţelor identificate

Facem, mai întâi, precizarea că, conform codului deontologic, nu intră în atribuţiile expertului
criminalist să răspundă la probleme de ordin juridic sau să facă încadrări în legislaţie. Totuşi, pentru a putea
formula răspunsuri corecte referitoare la comportamentul biologic al substanţelor puse în evidenţă, am făcut şi
referire la legislaţia antidrog, furnizată de aplicaţia informatică LEX Expert.

O substanţă psihoactivă, o substanţă farmaceutică ce afectează psihicul sau un psihotrop este definit ca o
substanţă chimică ce modifică funcţionarea creierului, rezultând alterări ale percepţiei, stării de spirit sau
lucidităţii. Aceste substanţe se pot utiliza în mod recreaţional, pentru a schimba intenţionat starea de luciditate a
cuiva, sau ca enteogene, în scopuri rituale, spirituale sau şamanice, ca un instrument de studiu sau de excitare a
percepţiei mintale.

Într-un caz în care ni s-a solicitat să ne pronunţăm dacă substanţele identificate în probe au, cu
certitudine, caracter psihoactiv, întrucât la nivelul anului 2012, când a avut loc acţiunea, acestea nu erau
prevăzute în mod expres de legea 143/2000 sau 339/2005, am făcut precizarea că nu suntem abilitaţi să ne
pronunţăm dacă o substanţă are sau nu efecte psihoactive, acesta nefiind un atribut al expertizelor criminalistice.
De altfel, făcând abstracţie de Legea nr. 143/2000 actualizată 2014, în tabelele căreia se regăsesc majoritatea
substanţelor identificate în probele analizate, nu avem cunoştinţă de existenţa vreunei legi care să impună faptul
ca o substanţă să fie neapărat psihoactivă pentru a cădea sub incidenţa legislaţiei antidrog. De aceea,
considerăm că stabilirea faptului că o substanţă are, cu certitudine, proprietăţi psihoactive nu are nici o
relevanţă.

Din contră, legea nr. 194/2011 prevede că o substanţă intră sub incidenţa acestei legi chiar şi numai
dacă este susceptibilă să prezinte efecte psihoactive. Conform art. 3, alin. 4, "La aprecierea caracterului
rezonabil (al aprecierii că un produs este susceptibil de a avea efecte psihoactive - n.n.) se pot lua în
considerare, fără a se limita la acestea", "caracteristicile produsului, în principal compoziţia, sau lipsa indicării
acestora" (lit. b). Acest fapt înseamnă că, în urma aflării identităţii substanţelor din compoziţia probelor în cauză
(din certificatul de analiză/de calitate/de conformitate care trebuie să însoţească orice produs destinat
comercializării), deţinătorul putea şi trebuia să prevadă, sau cel puţin putea afla de la autorităţi competente,

152
faptul că substanţele din compoziţia probelor în cauză sunt înrudite, din punct de vedere chimic, cu substanţe
psihotrope aflate deja sub controlul Legilor nr. 143/2000 şi nr. 339/2005 actualizate la data de 22.07.2010 (adică:
fac parte din aceeaşi clasă de compuşi şi/sau sunt derivaţi chimici ai acestora) şi, în consecinţă, acestea sunt
susceptibile să prezinte efecte psihoactive similare.

Lipsa indicării compoziţiei probelor în cauză este, din nou, un argument prevăzut de Legea nr. 194/2011
în stabilirea aprecierii existenţei unui posibil efect psihoactiv, conform citatului de mai sus, iar indicarea unei
compoziţii chimice false, alta decât cea reală (aşa cum este cazul nenumăratelor pliculeţe cu "etnobotanice"),
echivalează cu lipsa indicării compoziţiei, întrucât compoziţia chimică a unui produs nu poate fi decât una
singură, şi anume cea reală. Necunoaşterea compoziţiei chimice a produsului intră, şi aceasta, sub incidenţa art.
3, alin. 4, şi anume: "lipsa ori insuficienţa elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului" (lit.
a).

Prin decizia nr. 134 din 7 martie 2013, Curtea Constituţională afirmă, referitor la o cauză asemănătoare,
că autorii, "deşi au comercializat substanţe al căror regim juridic, conţinut, caracteristici, compoziţie chimică nu
le erau cunoscute, pornesc, în absenţa oricăror elemente certe, de la premisa că acestea nu puteau fi substitut în
sensul art. 2 lit. a) din Legea nr. 194/2011. Acest raţionament contrazice tocmai faptele comise, pentru că, dacă
nu se cunosc caracteristicile unui produs nu au cum să fie evidente beneficiile sau cel puţin raţiunile pentru care
este pus în vânzare".

Trebuie avut în vedere faptul că, în tabelul nr. I anexă al Legii nr. 143/2000 şi al Legii nr. 339/2005, aşa
cum se prezenta textul acestora la data de 22.07.2010, se regăseau substanţe ca JWH-018, JWH-073 şi JWH-250.
Structura chimică a substanţelor JWH-081, JWH-122, JWH-203, JWH-210, AM2201, MAM2201, AM1220,
AM2233, RCS-4, UR-144 şi A796,260, care se regăsesc în probele vegetale analizate, este foarte asemănătoare
cu a celor descrise anterior (uneori diferenţa fiind dată de înlocuirea unui singur atom), ca de exemplu JWH-018
şi AM2201 (obţinut prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu unul de fluor):

O O O

N N N

F F

JWH-018 AM2201 MAM2201 JWH-122

O O O

O
N N N O

JWH-210 JWH-250 JWH-081

153
 O
O

Cl
N N

JWH-203 RCS-4 UR-144 XLR-11

O O

NH NH
N N
N N

AKB48 (APINACA) 5F-AKB48 (5F-APINACA)

O O I

N N
N

O N N

A796,260 AM1220 AM2233

Structurile moleculare ale substanţelor AM2201, JWH-122 şi JWH-210 sunt foarte apropiate de
structura substanţei JWH-018, dar şi celelalte substanţe prezentate au structuri având o bună parte a scheletului
molecular comună cu acesta. În publicaţiile Drug Enforcement Administration din S.U.A., se afirmă că
D.E.A. a determinat, de asemenea, că, pe baza relaţiilor structură-activitate, este foarte posibil ca JWH-122 şi
AM2201 să aibă principale efecte farmacologice similare cu cele ale substanţei 1-pentyl-3-(1-naphthoyl)indole,
substanţă cunoscută sub numele JWH-018, şi care este sub incidenţa Legii nr. 339/2005 privind regimul
juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.

Ca un argument suplimentar celor enunţate, prin completarea tabelelor anexă ale Legii nr. 143/2000,
efectuată de Legea nr. 51/2014, substanţele JWH-081, JWH-122, JWH-203, JWH-210, AM2201, MAM2201,
RCS-4 şi UR-144 au fost, printre altele, incluse în categoria drogurilor de mare risc. Acest fapt confirmă
afirmaţiile anterioare referitoare la posibilele asemănări ale efectelor biologice ale substanţelor identificate în

154
probele vegetale în cauză, comparativ cu cele ale substanţelor deja recunoscute ca fiind dăunătoare sănătăţii şi
catalogate oficial drept droguri la momentul 22.07.2010.

De altfel, odată cu actualizarea Legii nr. 143/2000, prin OUG nr. 6/2010 şi HG nr. 575/2010,
substanţele JWH-018, JWH-073 şi JWH-250 au fost introduse şi în tabelul nr. I anexă al Legii nr. 339/2005
privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, la secţiunea "Plante şi
substanţe aflate sub control naţional", a cărei definiţie este, conform aceleiaşi legi, "termen desemnând plantele
şi substanţele cu proprietăţi psihoactive, introduse în anexele la prezenta lege prin procedura naţională
prevăzută la art. 8 alin. (3)", fapt care confirmă, în mod oficial, încă din anul 2010, presupusele efecte
psihoactive ale acestor 3 substanţe.

Coroborând cele enunţate anterior, rezultă că substanţele JWH-081, JWH-122, JWH-203, JWH-210,
AM2201, MAM2201, RCS-4 şi UR-144, odată ce au fost introduse în tabelul nr. I anexă al Legii nr. 143/2000 şi
cel al Legii nr. 339/2005 (la secţiunea "Plante şi substanţe aflate sub control naţional"), au fost, în mod
oficial, recunoscute ca având proprietăţi psihoactive.

Din literatura de specialitate (cum ar fi Journal of Forensic Science, rapoarte ale Expert Committee on
Drug Dependence şi European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction), rezultă informaţii valoroase
referitoare la caracterul psihoactiv al substanţelor nou apărute pe piaţa drogurilor, inclusiv complicaţiile asupra
sănătăţii umane produse de acestea. Astfel, substanţe ca AM2201 sunt cunoscute drept canabinoizi sintetici,
aceştia acţionând asupra receptorilor canabinoidici umani. "Produsele cu canabinoizi sintetici conţin diverse
concentraţii din canabinoizi sintetici eficienţi care, atunci când sunt fumaţi în acelaşi mod ca marijuana, produc
efecte psihologice şi efecte fizice asemănătoare, dar adesea mai intense". "Maniera în care s-a produs decesul
apare ca fiind legată de complicaţiile psihiatrice cauzate de consumul de AM2201". "Ca urmare a expunerii la
consumul unui produs cu conţinut mare de AM2201, decedatul a suferit un episod psihologic dăunător, care a
condus la auto-provocarea unor răni fatale".

Tot referitor la canabinoizii sintetici, se afirmă: "Efectele dăunătoare descrise în literatură, care apar
după consumul de canabinoizi sintetici, includ tahicardie, agitaţie, halucinaţie, hipertensiune, creşterea uşoară a
glucozei în sânge, hipocalemie, stare de vomă, dureri în piept, accese, mioclonie, anxietate extremă conducând la
atacuri de panică şi psihoză acută (risc de sinucidere)".

Într-un raport EMCDDA din noiembrie 2011, se prezintă un tabel cu cele mai frecvente noi substanţe
psihoactive identificate la vânzare în 2011. Printre acestea, se regăsesc derivaţi de catinonă (4-MEC, MDPV,
metilonă, mefedronă, 3,4-DMMC) şi canabinoizi sintetici (AM2201, JWH-018, JWH-250, JWH-122).

Într-un număr din 2013 al publicaţiei Journal of Analytical Toxicology sunt prezentate, printre alte
studii, analize toxicologice de sânge efectuate asupra unor persoane din Suedia care au avut nevoie de ajutor
medical şi care au admis că au fumat droguri sintetice. Într-unul dintre cazuri s-au găsit, în sânge, JWH-203
(majoritar) şi JWH-250, persoana zăcând pe podea, cu mişcări spasmodice ale capului, tulburări de vorbire şi
halucinaţii.

Tot aici, se afirmă: "Toxicitatea canabinoizilor sintetici pare să fie mai periculoasă decât cea a
Cannabisului natural, probabil datorită potenţialului mai ridicat şi, posibil, prezenţei, totodată, a mai multor
canabinoizi diferiţi în amestecul de fumat, ca şi dificultăţii de a avea o dozare corespunzătoare. Efectele toxice
acute pot, în anumite circumstanţe, să contribuie la deces".

În publicaţia "Drugs of Abuse" din anul 2005 a D.E.A., se afirmă "Cannabisul conţine substanţe
denumite canabinoizi, care sunt specifici plantei Cannabis... Unul dintre aceştia, delta-9-tetrahidrocanabinol
(THC), este considerat a fi responsabil de cea mai mare parte a efectelor psihoactive caracteristice plantei
Cannabis".

Într-un număr din 2014 al publicaţiei Forensic Science Review sunt prezentate studii legate de
farmacologia, toxicologia şi efectele adverse ale canabinoizilor sintetici. Sunt reamintiţi receptorii canabinoidici
din creierul uman, numiţi CB1 şi CB2 şi se afirmă că "În general, receptorul CB1 este responsabil pentru efectul
psihotropic al Cannabisului şi, de aceea, abilitatea unui ligand de a se lega de acesta şi de a acţiona ca un agonist
al receptorului CB1 poate să indice potenţialul său de a reprezenta o alternativă la marijuana cu scop
recreaţional". Tot în acest articol, sunt prezentate afinităţi ale diverşilor canabinoizi sintetici faţă de CB1, de
unde rezultă că, faţă de afinitatea lui JWH-018 (care este unul dintre primii compuşi prevăzuţi de legislaţia
antidrog din ţara noastră încă din anul 2010 - OUG nr. 6/2010), substanţe ca JWH-210, JWH-122, JWH-081 sau
AM2201 prezintă o afinitate pentru CB1 de circa 10 ori mai mare, de unde şi potenţialul lor mai ridicat de a avea
efecte biologice, comparativ cu "clasicul" JWH-018. La capitolul "Efecte adverse - Psihoză", se afirmă: "S-au

155
raportat halucinaţii după ingestia de JWH-018, JWH-081, JWH-122, JWH-250, JWH-210 sau AM-694,
confirmată prin analize toxicologice. Pe lângă halucinaţii, aceşti indivizi au prezentat simptome de delir şi
confuzie. Confuzie a fost raportată şi în cazul unui bărbat de 18 ani, care prezenta agitaţie, atacuri de panică,
spasme musculare şi puls crescut, la care s-a găsit, ulterior, o concentraţie de 42 ng/ml de JWH-081 în ser".

Într-un raport din 2014 al World Health Organization (Expert Committee on Drug Dependence), se
afirmă: "UR-144 este o substanţă psihoactivă şi are efecte similare cu THC, deşi este uşor mai puţin potent
decât THC". În anul 2013, D.E.A. afirma că "UR-144 şi XLR-11 au fost întâlniţi ca adulteranţi (ingrediente -
n.n.) în numeroase produse vegetale care sunt fumate pentru efectele lor psihoactive".

În publicaţia Comisiei Europene, intitulată: New Psychoactive Substances - Projects, Studies and
Research funded by the European Commission, referitor la un proiect de cercetare derulat pe perioada a 2 ani
(2011-2012), se afirmă: "Testele efectuate asupra a şase substanţe (AM-694, JWH-210, JWH-018, JWH-073,
JWH-122 şi CP-47497-C8) au arătat că există riscul de degradare cromozomială şi de ADN după utilizarea
unora dintre compuşi, cauzând posibile riscuri specifice de sănătate, în special pentru utilizatorii regulaţi. Mai
mult, studiile pe ţesut de creier uman şi de şoarece au arătat că consumul substanţelor investigate produce efecte
la nivel neuronal, ceea ce înseamnă afectarea funcţiilor cognitive".

Într-un articol din Swiss Medical Weekly, intitulat: "Novel psychoactive substances (designer drugs):
overview and pharmacology of modulators of monoamine signalling", se arată că: "Amestecurile vegetale
("spice") au apărut ca o alternativă legală la Cannabis. S-a crezut, iniţial, că efectele psihotrope erau date de
plantele însăşi. Totuşi, s-a dovedit că responsabili pentru activitatea psihofarmacologică erau compuşii sintetici
adăugaţi în amestecurile de ierburi, şi care prezentau acţiune asupra receptorului CB1. Drogurile "spice"
(etnobotanice - n.n.) au devenit alternative populare la marijuana printre tineri şi constituie o clasă extraordinar
de mare de noi substanţe psihoactive. Canabinoizii sintetici variază considerabil ca structură chimică, dar
acţionează în acelaşi mod, ca agonişti la nivelul receptorului CB1. Cei mai mulţi canabinoizi sintetici produc
efecte globale şi toxice similare tetrahidrocanabinolului (THC). Totuşi, canabinoizii sintetici sunt consideraţi a
fi asociaţi cu o mult mai severă psihoză şi agitaţie şi cu mai multe efecte simpatomimetice, deoarece sunt
agonişti totali mai puternici ai receptorului şi, de asemenea, le lipseşte canabidiolul, care se găseşte în produsele
cu conţinut de THC şi care are proprietăţi anxiolitice şi antipsihotice".

Coroborând cele descrise, rezultă faptul că, nu numai că substanţe ca JWH-081, JWH-122, JWH-
203, JWH-210, AM2201, MAM2201, RCS-4 şi UR-144 au fost introduse în tabelele anexă ale legilor
antidrog, dar există şi numeroase publicaţii care aduc dovezi asupra caracterului psihoactiv pe care-l prezintă, în
primul rând, canabinoizii sintetici, dar şi derivaţii de catinonă.

4. Legislaţia pe care ne-o dorim

În septembrie 2015, în Polonia, a avut loc un seminar dedicat experţilor criminalişti din domeniul
analizei fizico-chimice, în cadrul proiectului european "Ştiinţa criminalistică - provocare comună pentru forţele
de ordine din Uniunea Europeană". Cu această ocazie, participanţi din Polonia, Ungaria, Letonia, Lituania şi
România şi-au prezentat metodele de analiză utilizate, precum şi câteva aspecte cu privire la legislaţia antidrog
din propria ţară.

Astfel, am aflat că în Ungaria există o legislaţie privind NPS începând cu 3 aprilie 2012. Aceasta
prevede 4 clase principale de compuşi cu definiţii generice pentru canabinoizi sintetici, catinone, triptamine şi
fenetilamine. Definiţiile generice pentru canabinoizi sintetici şi catinone au fost extinse în ultimii ani. Pe lângă
aceste 4 clase, mai există o listă de compuşi menţionaţi individual, care nu se încadrează în vreuna din cele patru
clase. La descoperirea unei noi substanţe pe piaţă, dacă aceasta nu se încadrează într-una din cele 4 clase, după
circa 1-2 ani se stabileşte cu certitudine dacă va fi înscrisă sau nu în lista suplimentară, putând deveni, astfel,
interzisă.

O situaţie similară este în Letonia, unde, începând cu 23 februarie 2013, legislaţia prevede 18 grupuri de
substanţe definite generic, devenind, în acest mod, atotcuprinzătoare, iar începând cu 1 iunie 2015, orice analog
structural al unui grup devine automat sub control. S-a raportat, astfel, că toate substanţele psihoactive
identificate în Letonia cad sub incidenţa legii, eliminându-se necesitatea actualizării unor liste interminabile de
substanţe, actualizări care se fac, de regulă, prea târziu.

În Lituania, există liste de substanţe, aşa cum prevede şi legislaţia din ţara noastră, însă actualizarea
acestora se face de două ori pe an, ceea ce face ca o substanţă să poată fi sub control la scurt timp de la apariţia ei

156
pentru consum. Din datele UNODC, rezultă că începând cu 10 august 2011, aceste liste au fost suplimentate cu 6
grupuri de substanţe definite generic, care acoperă clasa catinonelor şi a canabinoizilor sintetici.

În Polonia, numai anul acesta au fost introduse pe listele anexă ale legislaţiei antidrog un număr de 114
substanţe psihoactive noi.

În România, legea nr. 143/2000 a fost actualizată în 2014, prin introducerea a 30 de substanţe noi, însă
această actualizare a fost efectuată oarecum târziu, după ce piaţa drogurilor fusese invadată de câţiva ani de
aceste substanţe. Odată prevăzute de această lege, de regulă ele nu mai se regăsesc pe piaţă, urmând să apară
diverşi derivaţi sau analogi ai acestora, care nu se mai regăsesc în listele legii nr. 143/2000. Pe de altă parte,
legea nr. 194/2011 ar trebui să acopere acest vid legislativ, întrucât aici sunt prevăzute substanţele posibil
psihoactive. După cum am arătat în cuprinsul articolului, există multe dezbateri şi argumentări pe seama
definiţiilor şi a etichetării unei substanţe ca fiind psihoactivă sau posibil psihoactivă, inculpaţii făcând tot
posibilul pentru a contracara cu argumente juridice concluziile rapoartelor criminalistice şi prevederile legii.

Au existat voci, inclusiv un avocat, care au afirmat că, prin interzicerea comercializării unor substanţe
care s-ar încadra în definiţiile generice ale legislaţiei antidrog, s-ar îngrădi libera circulaţie a mărfurilor. Ori,
aceasta este o abordare puerilă, întrucât, odată ce o substanţă care s-ar încadra în aceste definiţii şi care ar fi
benefică din punct de vedere farmacologic, ar fi supusă comercializării, aceasta ar obţine imediat licenţă din
partea organelor abilitate. Din contră, dacă substanţa nu şi-ar dovedi beneficiile farmacologice sau dintr-un alt
domeniu de interes industrial, nu ar exista raţiuni pentru care aceasta să fie comercializată şi, în mod absolut
normal, comercializarea ei ar fi interzisă în mod justificat. Aşa cum am arătat, există mai multe state care au
introdus liste generice de substanţe interzise şi cărora nu li s-a reproşat din partea organismelor europene sau
internaţionale că ar îngrădi libera circulaţie a mărfurilor.

Aşa cum am menţionat într-un articol anterior, dacă experţii Institutului Naţional de Criminalistică ar fi
fost consultaţi în privinţa acestei legislaţii, ar fi sugerat o abordare similară ţărilor vecine, cu definiţii generice
care să acopere atât substanţele existente în prezent, cât şi derivaţii sau analogii care urmează să apară în viitor
pe piaţa drogurilor. S-ar fi evitat, astfel, lunga aşteptare până ce o substanţă să fie inclusă în listă şi s-ar fi evitat
dezbaterile în contradictoriu din justiţie în privinţa caracterului unei substanţe de a fi sau a nu fi psihoactivă.

5. Bibliografie

1. UNODC Laboratory and Scientific Section Portals - Countries and Legal Systems

2. World Health Organization, Expert Committee on Drug Dependence - AM2201 Critical Review
Report; UR-144 Critical Review Report - Geneva 16-20 iunie 2014

3. K2 Toxicity: Fatal case of psychiatric complications following AM-2201 exposure - J. Forensic Sci.
2013 November ; 58(6): 1676-1680

4. European Monitoring Centre for Drug and Drug Addiction - Online sales of new psychoactive
substances/'legal highs': summary of results from the 2011 multilingual snapshots, 15 noiembrie
2011

5. European Monitoring Centre for Drug and Drug Addiction - Perspectives on drugs, Synthetic
cannabinoids in Europe, 28 mai 2013

6. Toxicological Findings of Synthetic Cannabinoids in Recreational Users - Journal of Analytical

Toxicology 2013; 1-8

7. Pharmacology, Toxicology, and Adverse Effects of Synthetic Cannabinoid Drugs - Forensic Sci. Rev
26:53; 2014

8. European Commission - New Psychoactive Substances. Projects, Studies and Research funded by the
European Commission

9. Novel psychoactive substances (designer drugs): overview and pharmacology of modulators of

monoamine signalling - Swiss Med Wkly. 2015; 145:w14043

157
10. Drug Enforcement Administration - UR-144 (TCMP-018; KM-X1) and XLR11 (5-F-UR-144), mai
2013

11. The Practice of Structure Activity Relationships (SAR) in Toxicology - Toxicological Sciences 56,
8–17 (2000)

12. Review of methods for assessing the applicability domains of SARS and QSARS, Paper 4: SAR
Applicability Domain, 27 septembrie 2004

158
 CONTRIBUŢIA EXPERTIZEI FIZICO-CHIMICE ÎN AFLAREA
ADEVĂRULUI ÎN CAZUL UNEI EXPLOZII

The contribution of physical-chemical expertise due to find

the truth in case of explosion

Comisar şef de poliţie chimist Stoica Mihai

Comisar şef de poliţie chimist Ianculescu N. Gabriela
Subcomisar de poliţie chimist Stimeriu Lucian-Augustin

I.G.P.R. - Institutul Naţional de Criminalistică

ABSTRACT
An explosion is a rapid increase in volume and release of energy in an extreme manner, usually with the
generation of high temperature and the release of gases.
The causes of explosions are natural, astronomical, chemical, electrical, magnetic, mechanical, by
vaporization and nuclear.
Supersonic explosions are created by “high” explosives are known as detonations and generate supersonic shock
waves. Subsonic explosions are created by “low” explosives through a slower burning process known as
deflagration.
In this study we present a case of explosion which was produced by an electrical cause. The samples
from the scene of explosion (soil, electrical cables) were analysed using micro X-Ray Fluorescence
Spectrometry (XRF), Infrared Spectroscopy (FT-IR) and Gas Chromatography with Flame Ionization Detector
(GC-FID).
Key words: explosion, electrical cable, soil, lead.

SUMAR
O explozie reprezintă o creştere rapidă a volumului şi o eliberare de energie într-o manieră extremă, de
obicei cu generarea unei temperaturi mari şi cu eliberare de gaze.
Cauzele exploziilor sunt astronomice, chimice, electrice, magnetice, mecanice, nucleare, prin vaporizare
etc.
Exploziile create de explozivi „puternici” - detonaţii care generează unde de şoc supersonice, sunt
cunoscute ca explozii supersonice.
Exploziile create de explozivi "slabi" prin intermediul unui proces de ardere mai lentă - deflagraţie, sunt
cunoscute ca explozii subsonice.
În această lucrare se va prezenta cazul unei explozii produse ca urmare a unei cauze de natură electrică.
Probele ridicate de la faţa locului (sol, cabluri electrice) au fost analizate folosind speoctrometria de fluorescenţă
cu raze X, spectrosopia în infraroşu şi gazcromatografia cu detector cu ionizare în flacără.
Cuvinte cheie: explozie, cablu electric, sol, plumb.

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX) explozia este o reacţie chimică sau fizică
foarte rapidă, violentă, însoţită de efecte mecanice, sonore, termice, luminoase.
Exploziile pot avea cauze astronomice, chimice, electrice, magnetice, mecanice, nucleare, prin
vaporizare etc.
Exploziile de natură electrică pot fi create de un defect electric de mare intensitate prin formarea unui
arc electric de înaltă energie, care lichefiază rapid metalul şi deteriorează materialele izolante.
Arcul electric este o descărcare disruptivă, continuă, între doi electrozi sub tensiune. În condiţii
normale de funcţionare a instalaţiilor electrice, arcul electric apare în momentul deschiderii unui circuit electric
prin intermediul contactelor mobile ale întrerupătoarelor şi separatoarelor.
Dacă parametrii acestui arc se încadrează în limitele capacităţii de rupere a întrerupătorului
(separatorului) el se stinge fără consecinţe.
Dacă apare în alte puncte, unde în mod normal nu este prevăzut să apară, sau dacă depăşeşte capacitatea
de rupere a aparatajului, apar efectele distructive.

159
 Efectele periculoase ale arcului electric ca sursă de iniţiere şi de aprindere a incendiilor şi exploziilor
rezultă din temperatura mare ce se produce, între 3000 şi 5000°C, şi din cantităţile relativ mari de energie
disipată într-un timp foarte scurt.
Datorită temperaturilor mari, arcul electric poate provoca topirea elementelor metalice ale instalaţiilor şi
aprinderea materialelor izolante combustibile (uleiuri izolante, hârtie, carton, cauciuc, policlorură de vinil, mase
bituminoase etc.).
Orice circuit electric este compus din conductori care transportă curentul electric de la sursă spre
utilizator. Conductorii sunt protejaţi cu manta izolatoare pentru a se preveni contactul dintre ei, dintre ei şi
mediul înconjurător sau atingerea de către o persoană.
La trecerea curentului electric, conform Legii lui Joule, este generată o cantitate de căldură
proporţională cu cantitatea de electricitate.
Dimensionarea corectă a cablurilor presupune disiparea acestei călduri până la o temperatură de
echilibru cu mediul înconjurător, suficient de coborâtă.
Dacă curentul nominal este depăşit o perioadă mai mare de timp, apar supraîncălziri care pot constitui
surse de aprindere.
Sursele de aprindere a cablurilor se datorează creşterii temperaturii peste limita de aprindere a izolaţiei
sau a materialelor combustibile din apropiere, care pot avea drept cauze:
- curenţi de suprasarcină, provocaţi de conectarea unor consumatori de putere prea mare;
- curenţi de defect ca urmare a deteriorării izolaţiei;
- creşterea temperaturii ambiante sau înrăutăţirea disipării căldurii local sau pe porţiuni mai mari;
- contacte imperfecte la conexiunea cablurilor etc.
Un caz de explozie, probabil de natură electrică, a avut loc într-un cartier din municipiul Bucureşti, care
a provocat distrugerea parţială a unui autoturism (foto 1) şi deteriorarea unei porţiuni de asfalt aferentă
trotuarului cu formarea unei zone care prezintă urme materie de culoare gri-albăstrui (foto 2). Probele ridicate în
această cauză au făcut obiectul unui număr de două rapoarte criminalistice.

Foto 1 Foto 2

Iniţial s-a presupus că explozia a fost provocată de acumulări de gaze naturale.

S-au executat escavări în zona conductei de gaze şi s-a constatat că aceasta este intactă (foto 3 ÷ 5).

160
 Foto 3 Foto 4 Foto 5

În apropierea conductei de gaze s-au evidenţiat două trasee de cabluri electrice marcate cu săgeţi de
culoare galbenă în foto 4 şi foto 5.
În zona care prezenta urme materie de culoare gri-albăstrui s-au executat escavări observându-se şi în
adâncime zone de sol cu urme materie de aceeaşi culoare (foto 6 ÷ 8), probe care au făcut obiectul primului
raport criminalistic.

Foto 6 Foto 7 Foto 8

De asemenea, în timpul escavărilor s-a observat lipsa unui fragment de aproximativ un metru dintr-un
traseu de cabluri electrice (foto 9).
Atât capătul dinspre branşamentul de gaze, cât şi capătul dinspre autoturismul avariat au fost ridicate în
vederea examinărilor ulterioare. Aceste probe au făcut obiectul celui de-al doilea raport criminalistic.

161
 Foto 9
La capătul traseului de cablu electric dinspre branşamentul de gaze (foto 10 şi foto 11) nu existau fire
electrice conductoare iar mantaua izolatoare era degradată termic (foto 12), comparativ cu capătul opus al
aceluiaşi traseu de cablu (foto 13).

Foto 10 Foto 11

Foto 12 Foto 13

Capătul traseului de cablu electric dinspre autoturismul avariat (foto 14 şi foto 15) era în stare avansată
de degradare (foto 16), comparativ cu capătul opus al aceluiaşi traseu de cablu (foto 17).

162
 Foto 14 Foto 15

Foto 16 Foto 17
Prin examinarea în laborator a urmelor materie de culoare gri-albăstrui care au făcut obiectul primului
raport criminalistic s-a constatat că acestea erau conglomerate de sol lutos impregnate o substanţă de culoare gri-
albăstrui constituită din plumb (figura 1 şi figura 2).

Figura 1

163
 Figura
2

Urmele materie puse la dispoziţie nu conţin produse petroliere inflamabile sau substanţe explozive din
colecţia laboratorului (trinitrotoluen, nitroglicerină, nitroceluloză, hexogen, pentrită, tetril).
În urma examinării fragmentelor de cablu care au făcut obiectul celui de-al doilea raport criminalistic s-
au constatat următoarele:
A. Fragmentul de cablu dinspre branşamentul de gaze are următoarea structură constructivă (foto 18 ÷
20):
- mănunchi de conductori monofilari din aluminiu; fiecare conductor are dimensiunile aproximative: l x
ø = 110 x 2 mm;
- izolaţie neagră confecţionată dintr-un copolimer pe bază de etilenă şi acetat de vinil;
- izolaţie transparentă confecţionată din polietilenă;
- izolaţie neagră confecţionată dintr-un copolimer pe bază de etilenă şi acetat de vinil;
- înveliş din material textil confecţionat din fibre sintetice de tip poliester;
- bandă de ecranare confecţionată din aluminiu cu grosimea de 0,4 mm, pe suprafaţa
căreia este aplicată o folie transparentă confecţionată din polietilenă;
- manta de culoare roşie confecţionată din polietilenă.

Foto 18

164
 Foto 19 Foto 20

Acest fragment de cablu prezintă similitudini constructive cu cablul tip ARE4H5EX (foto 21), care
prezintă următoarea structură constructivă:
1 - conductor de aluminiu multifilar, rotund, compactizat, clasa 2 conform SR EN 60228;
2 - ecran semiconductor extrudat;
3 - izolaţie de polietilenă reticulată;
4 - ecran semiconductor extrudat;
5 - bandă semiconductoare cu blocare la apă;
6 - bandă de aluminiu, grosime 0,3 mm, cu copolimer, aderentă la mantaua de PE;
7 - manta de PE, medie densitate, de culoare roşie.

Foto 21

B. Fragmentul de cablu dinspre autoturismul avariat are următoarea structură constructivă (foto 22 ÷
24):
- trei mănunchiuri de conductori monofilari din aluminiu (AC) cu izolaţie din hârtie (H) impregnată cu
un produs care conţine acizi graşi; fiecare conductor monofilar are dimensiunile aproximative: l x ø = 120 x 3
mm;
- izolaţie de hârtie impregnată cu un produs care conţine acizi graşi;
- manta confecţionată din plumb (P);
- înveliş de protecţie format din substanţă neagră (bitum)
- înveliş de protecţie din hârtie;
- benzi confecţionate din fier (B).

165
 Foto 22

Foto 23 Foto 24

Acest fragment de cablu prezintă similitudini constructive cu cablul tip ACHPBI (foto 25), care prezintă
următoarea structură constructivă:
- trei mănunchiuri de conductori monofilari din aluminiu (AC) cu izolaţie de hârtie (H);
- izolaţie de hârtie impregnată;
- manta din plumb (P);
- înveliş de protecţie format din substanţă neagră (bitum);
- înveliş de protecţie din hârtie;
- înveliş de protecţie (armături) din benzi de oţel (B);
- înveliş de protecţie din iută (I).

166
 Foto 25

Din literatura de specialitate este cunoscut faptul că temperatura arcului electric este cuprinsă între 3000
şi 5000oC, temperaturi care sunt superioare atât temperaturilor de topire cât şi temperaturilor de fierbere ale
plumbului (1740oC), aluminiului (2060oC), fierului (2740oC) şi ale materialelor izolante (polietilenă, copolimer
etilenă-acetat de vinil, bitum, hârtie).

167
BIBLIOGRAFIE

1. Wikipedia, the free encyclopedia;

http://en.wikipedia.org/wiki/Explosion#Electrical_magnetic
2. https://pompieriipreg.wordpress.com/prevenire-2/cauze-de-incendiu/
3. http://electricitate.info/2011/11/
4. http://www.iproeb.ro/

168
 APORTUL PROBELOR TEXTILE ÎN ELUCIDAREA
UNOR CAUZE PENALE

CONTRIBUTION OF TEXTILES MICROTRACES

IN SOLVING UP OF SOME CRIMINAL CASES

comisar şef de poliţie chimist Ene Carmen Luminiţa

subcomisar de poliţie chimist-fizician Savu Lorena-Magdalena
I.G.P.R. - Institutul Naţional de Criminalistică

Abstract
Analiza în laborator a probelor de natură textilă (fibre, fire, fragmente de materiale textile) este
importantă în cercetarea criminalistică pe plan mondial.
Aceste probe aduc contribuţii decisive la elucidarea cauzelor penale (accidente rutiere cu părăsirea
locului faptei, omoruri, tâlhării, violuri etc.).
Tehnicile analitice din dotare permit valorificarea acestui gen de microurme, putându-se astfel stabili o
corespondenţă fidelă cu realitatea faptelor petrecute.

Abstract
Laboratory analysis of textile evidence (fibers, threads, fragments of fabrics) is important in forensic
investigation research all over the world.
These evidence crucially contributes to the criminal cause gathering evidence (e.g. in case of hit and
run traffic accidents, homicides, burgalaries, rapes etc.)
Analitical technic used in the laboratory allows the capitalization of those kind of microtraces, although it
can be established a faithful correspondence with the facts that already took place.

În lumea ştiinţei criminalistice există interes major pentru interpretarea fibrelor ca dovadă şi astfel este
promovată şi ideea de cercetare în acest domeniu.
Studiile referitoare la transferul şi persistenţa fibrelor sunt la fel de importante pentru a ajuta în
demonstrarea valorii de dovadă a fibrelor.
De asemenea, au fost efectuate şi studii cu privire la efectul condiţiilor de mediu (apă, raze solare,
îngropare în sol, acţiunea temperaturii ridicate etc.) asupra fibrelor textile, care pot duce la degradarea acestora,
într-o măsură mai mică sau mai mare.
Prin valorificarea acestui gen de microurme cu ajutorul mijloacelor şi metodelor tehnico-ştiinţifice special
adaptate şi perfecţionate se poate stabili corespondenţa fidelă cu realitatea faptelor petrecute.
În acest context, examinarea fibrelor textile utilizând mijloace tehnice noi de examinare şi analiză
instrumentală se bucură de o importanţă majoră în cercetarea criminalistică pe plan mondial.
Criminaliştii trebuie să urmărească pe parcursul cercetării la faţa locului nu numai fragmentele de
dimensiuni relativ mari de materiale textile, ci mai ales microurmele de fibre invizibile cu ochiul liber în lumină
naturală, care pot aduce contribuţii importante la soluţionarea cazurilor. Asemenea probe minuscule pot fi
extrem de importante într-o investigaţie, deoarece dimensiunile mici şi foarte mici ale microurmelor fac ca
făptuitorul să nu sesizeze crearea acestora la faţa locului şi, ca urmare, să nu le poată altera intenţionat.
Importanţa schimbului de microfibre textile este aceea că leagă un subiect de un obiect, de o locaţie sau de alt
individ.
Analiza probelor textile (fibre, fire, materiale textile) este importantă în criminalistică pentru că
furnizează informaţii utile în elucidarea unor cauze penale (omoruri, morţi suspecte, accidente rutiere, violuri
etc.)

169
 Astfel, se pot analiza fibre şi microfibre textile prelevate de pe obiectele (cuţit, topor, bâtă, lopată etc.)
cu care s-au săvârşit infracţiunile de omor, lovituri cauzatoare de moarte, tentativă de omor, de pe obiectele de
îmbrăcăminte purtate de victimă sau suspect în momentul săvârşirii infracţiunii (tricou, fes, haină, pantaloni,
cămaşă, mănuşi etc.).

170
 Vom prezenta în continuare câteva cauze penale de tentativă de omor şi distrugere, precum şi de
ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, în urma cărora s-au stabilit corespondenţe între probele de
natură textilă identificate la faţa locului şi probele de referinţă.

1. Într-o cauză de tentativă la omor şi distrugere prin incendiere, persoana suspectă a folosit un
dispozitiv tip cocktail Molotov pentru a incendia casa victimei; aceasta a fost distrusă parţial, iar victima a suferit
arsuri pe o suprafaţă mare a corpului (foto nr. 1 - 4).

171
 Foto nr. 1 - 4

Cu ocazia cercetării locului faptei s-a descoperit la exteriorul locuinţei, sub fereastra spartă a casei
victimei, un fragment de material textil roşu, semicarbonizat.
Un fragment de material textil de aceeaşi culoare (roşie) s-a ridicat dintr-o geantă din portbagajul
autoturismului persoanei cercetate, cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare.
Examinările efectuate în laborator au demonstrat faptul că cele două fragmente de material textil roşu
litigiu, respectiv comparaţie prezintă aceleaşi caracteristici morfologice şi fizico-chimice (tipul materialului,
modul de alcătuire şi torsiune al firelor, natura şi nuanţa culorii fibrelor şi compoziţia chimică) - foto nr. 5 - 12 şi
figurile nr. 1, 2.

Foto nr. 5 - proba în litigiu Foto nr. 6 - proba de referinţă

(aspect macroscopic) (aspect macroscopic)

Foto nr. 7 - aspect material textil Foto nr. 8 - probă textilă de

în litigiu (aspect macroscopic) referinţă (aspect macroscopic)

172
 Foto nr. 9 - fibre textile în litigiu Foto nr. 10 - fibre textile de referinţă

(aspect microscopic în lumină artificială)

Foto nr. 11 - fibre textile în litigiu Foto nr. 12 - fibre textile de comparaţie

(aspect microscopic în lumină polarizată)

Figura nr. 1

173
Figura nr. 2

2. Într-o cauză de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de
poliţie, persoana inculpată este găsită după câteva zile de la momentul producerii accidentului.
Proba în litigiu este constituită din două fire textile de culoare albă cu o lungime de circa 3 cm fiecare (foto
nr. 13), ridicate de pe capătul hulubei din partea stângă a atelajului hipo aparţinând numitului M.A. Victima
accidentului, numitul T.A, la momentul producerii acestuia, era îmbrăcat cu o cămaşă de culoare albă cu
dungi verticale de culoare roşie.
Pentru probarea infracţiunii au fost necesare analize fizico-chimice ale probelor textile ridicate
din câmpul infracţiunii.ccidentului soldat cu moartea victimei, conducătorul auto părăseşte

Foto nr. 13 - proba textilă

în litigiu (aspect macroscopic)

Proba de comparaţie (foto nr. 14 - 15) pusă la dispoziţie este constituită dintr-o cămaşă bărbătească
albă, cu mâneci scurte, de culoare albă cu dungi verticale, de diverse grosimi şi culori (roz, roşu închis şi bleu).
Pe toată suprafaţa cămăşii se evidenţiază urme materie de culoare brun-roşcat, cu aspect de sânge.

174
 Foto nr. 14 - 15 - cămaşa (faţă şi spate)

(aspect macroscopic)

Examinările microscopice în lumină artificială şi polarizată au evidenţiat că:

- proba textilă în litigiu este constituită din două fire textile albe textile simple, torsionate Z,
multifibrilare, formate din fibre textile naturale de provenienţă vegetală, bumbac alb (în lumină artificială),
precum şi din fibre textile obţinute pe cale chimică din polimeri sintetici tip poliester alb, în lumină artificială
(foto nr. 16, 17).

Foto nr. 16, 17 - fibre textile în litigiu

(aspect microscopic în lumină artificială şi polarizată)

- proba textilă de comparaţie este constituită dintr-o cămaşă albă cu dungi verticale de culoare roz,
roşu închis şi bleu. Cămaşa este confecţionată dintr-un material textil tip ţesătură realizată din fire textile albe,
roz, roşu închis şi bleu. Firele textile albe sunt simple, torsionate Z, multifibrilare, formate din fibre textile
naturale de provenienţă vegetală, bumbac alb, precum şi din fibre textile obţinute pe cale chimică din polimeri
sintetici tip poliester alb (foto nr. 18, 19).

175
 Foto nr. 18, 19 - fibre textile de comparaţie

(aspect microscopic în lumină artificială şi polarizată)

Analiza prin spectroscopie de absorbţie în infraroşu cu un spectrometru FT-IR Tensor 27 tip Bruker a
fibrelor textile albe înaintate au demonstrat că spectrul fibrelor textile albe litigiu/comparaţie au aceeaşi
conformaţie şi benzi de absorbţie dispuse la aceleaşi lungimi de undă cu spectrul fibrelor textile naturale de
provenienţă vegetală, bumbac şi cu spectrul fibrelor textile obţinute pe cale chimică din polimeri sintetici tip
poliester (figurile nr. 3, 4).

Figura nr. 3

176
 Figura nr. 4

Examinarea comparativă a probelor textile puse la dispoziţie a evidenţiat faptul că cele două fire textile
albe în litigiu prezintă aceleaşi caracteristici morfologice şi fizico-chimice (modul de alcătuire şi torsiune al
firului, natura şi nuanţa culorii fibrelor, compoziţia chimică) cu cele ale firelor textile albe utilizate la
confecţionarea cămăşii model de comparaţie, pusă la dispoziţie (foto nr. 20, 21).

Foto nr. 20, 21 - fibre textile litigiu/comparaţie

3. Într-o cauză de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului cercetat fiind numitul S.I.C şi
victimă C.G, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei constatări criminalistice prin care să se
stabilească natura şi caracteristicile morfologice şi fizico-chimice ale probelor înaintate, precum şi dacă probele
în litigiu prezintă aceleaşi caracteristici morfologice şi fizico-chimice cu cele model de comparaţie, provenite din
obiectul de îmbrăcăminte care aparţine victimei.

Proba textilă în litigiu este constituită din fragmente textile de culoare turcoaz şi fibre textile grena şi
albe (în lumină naturală) şi urme materie cu aspect de sol (foto nr. 22). În vederea efectuării analizelor ulterioare
s-a procedat la operaţia de detaşare a trei fragmente din materialele textile de culoare turcoaz, grena şi alb
utilizate la confecţionarea gecii puse la dispoziţie care apoi au fost curăţate prin spălare cu detergent în scopul
înlăturării impurităţilor (foto nr. 23 - 25).

177
 Foto nr. 22 - proba textilă în litigiu

(aspect macroscopic)

Foto nr. 23 -25 - proba textilă în litigiu (aspect macroscopic)

Proba textilă de comparaţie (foto nr. 26 - 27) este reprezentată de o bucată dintr-o geacă de culoare
turcoaz, care prezintă urme materie cu aspect de sol şi urme de deteriorare. Bucata de geacă pusă la dispoziţie
reprezintă un rest din mâneca gecii, un fermoar lateral şi o porţiune din fermoarul metalic dispus pe faţa gecii,
folosit ca sistem de închidere al acesteia.
La partea exterioară, geaca este confecţionată dintr-un material textil de culoare turcoaz (în lumină
naturală); la interior, aceasta prezintă un material de umplutură alb şi o căptuşeală de culoare grena (în lumină
naturală).
În vederea efectuării analizelor ulterioare s-a procedat la operaţia de detaşare a trei fragmente din
materialele textile de culoare turcoaz, grena şi alb utilizate la confecţionarea gecii puse la dispoziţie care apoi au
fost curăţate prin spălare cu detergent în scopul înlăturării impurităţilor (foto nr. 28 - 30).

178
 Foto nr. 26, 27 - proba de comparaţie (aspect macroscopic)

Foto nr. 28 - 30 - probe textile de comparaţie (aspect macroscopic)

Examinarea microscopică a probelor textile puse la dispoziţie a evidențiat că:

Proba textilă în litigiu este constituită din fragmente textile de culoare turcoaz şi fibre textile de
culoare grena şi alb.
Fragmentele textile de culoare turcoaz (foto nr. 31) sunt materiale textile tip ţesătură, cu raport de
legătură 2/2, realizate din fire textile de urzeală şi de bătătură asemănătoare între ele; firele textile sunt simple,
multifibrilare, torsionate S şi sunt alcătuite din fibre textile naturale de origine vegetală, bumbac de culoare
turcoaz deschis (în lumină artificială) şi fibre textile obţinute pe cale chimică din polimeri sintetici tip poliester,
de culoare turcoaz deschis (în lumină artificială) - foto nr. 32, 33.
Fibrele textile de culoare grena (foto nr. 34) sunt alcătuite din fibre textile naturale de origine vegetală,
bumbac de culoare grena deschis (în lumină artificială) şi fibre textile obţinute pe cale chimică din polimeri
sintetici tip poliester, de culoare grena deschis (în lumină artificială) - foto nr. 35, 36.
Fibrele textile albe (foto nr. 37) sunt obţinute pe cale chimică din polimeri sintetici tip poliester alb (în
lumină artificială) - foto nr. 38, 39.

179
Foto nr. 31 - aspect ţesătură Foto nr. 32, 33 - fibre textile turcoaz în litigiu

turcoaz litigiu (aspect microscopic în lumină artificială şi polarizată)

Foto nr. 34 - aspect fibre Foto nr. 35, 36 - fibre textile grena în litigiu

grena litigiu (aspect microscopic în lumină artificială şi polarizată)

180
Foto nr. 37 - aspect fibre Foto nr. 38, 39 - fibre textile albe în litigiu

albe litigiu (aspect microscopic în lumină artificială şi polarizată)

Proba textilă de comparaţie este constituită dintr-o bucată dintr-o geacă. Aceasta este confecţionată
dintr-un material textil de culoare turcoaz; la partea interioară se evidenţiază căptuşeală de culoare grena şi un
material de umplutură albă.
Materialul textil de culoare turcoaz (foto nr. 40) este o ţesătură, cu raport de legătură 2/2, realizat din
fire textile de urzeală şi de bătătură asemănătoare între ele; firele textile sunt simple, multifibrilare, torsionate S
şi sunt alcătuite din fibre textile naturale de origine vegetală, bumbac de culoare turcoaz deschis (în lumină
artificială) şi fibre textile obţinute pe cale chimică din polimeri sintetici tip poliester, de culoare turcoaz deschis
(în lumină artificială) - foto nr. 41, 42.
Materialul textil de culoare grena (foto nr. 43) este o ţesătură cu raport de legătură 2/2, realizat din fire
textile de urzeală şi de bătătură asemănătoare între ele; firele textile sunt simple, multifibrilare, torsionate S şi
sunt alcătuite din fibre textile obţinute pe cale chimică din polimeri sintetici tip poliester, de culoare grena
deschis (în lumină artificială) - foto nr. 44, 45.
Materialul textil alb de umplutură (foto nr. 46) este realizat din fibre textile obţinute pe cale chimică din
polimeri sintetici tip poliester alb - foto nr. 47, 48.

181
Foto nr. 40 - aspect ţesătură Foto nr. 41, 42 - fibre textile turcoaz de comparaţie

turcoaz comparaţie (aspect microscopic în lumină artificială şi polarizată)

Foto nr. 43 - aspect ţesătură Foto nr. 44, 45 - fibre textile grena de comparaţie

grena comparaţie (aspect microscopic în lumină artificială şi polarizată)

182
Foto nr. 46 - aspect fibre Foto nr. 47, 48 - fibre textile albe de comparaţie

albe comparaţie (aspect microscopic în lumină artificială şi polarizată)

Fibre textile de culoare turcoaz, grena şi alb extrase din probele litigiu şi de comparaţie au fost analizate
prin spectroscopie de absorbţie în infraroşu si s-a constatat că spectrul fibrelor textile de culoare turcoaz şi grena
în litigiu/comparaţie are aceeaşi conformaţie şi benzi de absorbţie dispuse la aceleaşi lungimi de undă cu spectrul
fibrelor textile naturale de provenienţă vegetală, bumbac şi spectrul fibrelor textile obţinute pe cale chimică din
polimeri sintetici tip poliester (figurile nr. 5 - 8), iar spectrul fibrelor textile albe în litigiu/comparaţie are aceeaşi
conformaţie şi benzi de absorbţie dispuse la aceleaşi lungimi de undă cu spectrul fibrelor textile obţinute pe cale
chimică din polimeri sintetici tip poliester (figura nr. 9, 10).

Figura nr. 5

183
Figura nr. 6

Figura nr. 7

Figura nr. 8

184
Figura nr. 9

Figura nr. 10

Pentru examinarea nuanţei culorii, fibre textile de culoare turcoaz şi grena din probele în litigiu şi de
comparaţie au fost analizate prin spectrofotometrie UV-VIS, constatăndu-se că spectrele acestora au aceeaşi
configuraţie (figurile nr. 11, 12).

Figura nr. 11

185
 Figura nr. 12

În concluzie s-a stabilit că:

Proba textilă în litigiu, ridicată din partea din spate a semiremorcii şi constituită din fragmente de
material textil tip ţesătură de culoare turcoaz (fibre de bumbac şi poliester), fibre textile grena (fibre de bumbac
şi poliester) şi fibre textile albe (fibre de poliester) prezintă aceleaşi caracteristici morfologice şi fizico-chimice
(tipul materialului, modul de alcătuire şi torsiune al firelor, natura şi nuanţa culorii fibrelor, compoziţia chimică)
cu proba textilă de comparaţie (bucată din geaca verde a victimei C.G confecţionată dintr-un material textil tip
ţesătură de culoare turcoaz (fibre de bumbac şi poliester), din căptuşeala gecii - material textil tip ţesătură de
culoare grena (bumbac şi poliester) şi din materialul de umplutură realizat din fibre textile albe (poliester) - foto
nr. 49 - 51.

Foto nr. 49, 50, 51 - fibre textile turcoaz/grena/albe litigiu/comparaţie

Ştiinţă în continuu progres, Criminalistica şi-a dezvoltat şi diversificat posibilităţile de exploatare a urmelor
şi microurmelor textile, în scopul aflării adevărului, utilizând mijloace tehnice noi de examinare şi analiză
instrumentală.

186
Bibliografie
1. M. Ghimbu, E. Iacobeanu, Studiul Materiilor Prime Textile, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,
1973
2. Ştefănescu, E., Tipurile, proprietăţiile şi domeniile de utilizare a firelor poliesterice în industria textilă,
Nr. 1/ 1962
3. Eugen Falniţă, Merceologie,Timişoara, Editura Mirton, 1998.
4. Marchis ş.a ., Structura şi proiectarea ţesăturilor, Bucureşti, Editura tehnică, 1964.

187
 TRUSA CRIMINALISTICA PENTRU MARCARE model „TCM”

Nicolae Meseşan

Inventator

Constienti de afirmatia conform căreia criminalistica este ,, ştiinţa care, aflata într-un
continuu progres, pune la îndemâna instanţelor mijloace noi pentru aflarea adevărului ”
specialistii in cercetarea criminalistică, pasionaţi de evoluţia şi progresul tehnologiei in acest
domeniu, au căutat permanent să aduca inovaţii sau să promoveze invenţii care să uşureze
activitatea de cercetare criminalistică, dar mai ales să-i aducă valenţe calitative, prin
creşterea acurateţei probelor puse la dispoziţia instanţelor de judecată, pe baza cărora sa fie
pronunţate hotarari juste, fără erori judiciare.

Este cunoscut faptul ca, printre activităţile importante care contribuie la realizarea
scopului procesului penal, în vederea stabilirii adevărului, un loc esenţial il ocupă cercetarea
la faţa locului. Prin complexitatea sa, cercetarea la faţa locului, impune folosirea unei game
variate de mijloace tehnico-ştiinţifice, care formează completul noii „TRUSE
CRIMINALISTICE PENTRU MARCARE”.

Alături de instrumentarul „uzual”, care compunea acestă trusă criminalistică pentru

marcarea locului şi efectuarea de măsurători, suntem incantati sa va prezentăm in premieră
absolută instrumentele de cercetare inovatoare, care au făcut şi obiectul unor brevete de
inventie personale.

Aceste instrumente, proiectate si realizate după brevetele mele de invenţie sunt:

„Dispozitiv multifuncţional de masurare si fixare a distanţelor cu banda decimetrică”, „Jeton
piramidal pliabil pentru evidenţierea in teren a punctelor cardinale” şi „Mes-Event metru
tridimensional pliabil”.

Aceste idei, ca şi altele aflate in diferite faze de proiectare şi executie, s-au

nascut dintr-o practică de peste 18 ani, ca tehnician criminalist în cadrul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Bihor, unde m-am confruntat cu multiple probleme şi dificultaţi întâmpinate
in teren, în timpul cercetării la faţa locului, folosind un instrumentar invechit, fapt ce m-a
provocat să studiez posibilitatea de a-i aduce acestuia îmbunătăţiri de ordin practic, tehnic,
dar mai ales (multi)funcţional.

E ştiut faptul că mare parte din invenţii sunt brevetate, dar sfarşesc intr-un sertar,
ramanand doar nişte idei apreciate public, nepuse insa niciodată in practică.

Unele dintre acestea sunt „reinventate” cine ştie unde in lume, surprinzand insuşi
inventatorul lor, care traieşte astfel o dublă frustrare.

Atunci insă cand pasiunea inventatorului intalneşte pragmatismul antreprenorului,

simbioza acestora crează contextul succesului ambelor părti.

Asa s-a intamplat in cazul de fată cand, după 5 ani de la primirea brevetului, in
perseverenţa de a-mi vedea ideile aplicate in practica criminalisticii, am găsit persoana

188
potrivită, decisă să se implice, cu eforturile investiţionale aferente, în realizarea şi
promovarea invenţilor mele.

Este vorba despre compania EVENT JUST din Bucureşti, al cărei reprezentant este
d-l Viorel Cărbunaru, o societate cu peste 20 de ani de experienţă in domeniul producţiei de
aparatură de control al autenticităţii documentelor şi in cel al producţiei si distributiei de
materiale de cercetare criminalistică, care a pus in practică acest model de trusă de
cercetare criminalistică, echipată cu instrumentarul inovator amintit mai sus, realizand
prototipul pe care vi-l prezentam in continuare, utilizand materiale si tehnici de producţie
dintre cele mai moderne.

Suntem convinşi că aceste noutăţi vor trezi interesul specialiştilor in domeniu, dar mai
ales al persoanelor cu funcţii de decizie din instituţiile de profil (MAI, Parchetele Judetene,
DNA etc.) care, sperăm, ne vor încuraja şi sustine in promovarea lor, contribuind astfel la
creşterea prestigiului criminalisticii româneşti în lume.

Nu am fi reuşit sa realizam acest proiect fara ajutorul d-lui profesor Vasile Lăpădusi,
secretarul general al Asociaţiei Criminaliştilor din România, al colectivului de criminalişti din
cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, al celui din cadrul Serviciului de
Criminalistica al IPJ Bihor si al echipei de proiect a companiei EVENT JUST.

Tuturor le adresam mulţumirile noastre!

mesesannicolae@yahoo.com

189
1. DISPOZITIV ELECTRONIC CU LASER.
PENTRU STABILIREA DISTANTELOR
ÎN TEREN (BOSCH)
caracteristici tehnice:
- efectuarea măsurătorilor de la 0,05 m
la 250 m;
- precizia de măsurare +/- 1 mm;
- permite stocarea în memorie a minim
ultimelor 10 măsurători efectuate

2. SET DE NUMERE (DE LA 1 LA 10)

SET DE LITERE DE LA A LA Z
destinaţie: marcarea şi numerotarea
urmelor şi mijloacelor materiale de probă
descoperite cu ocazia cercetării la faţa
locului în scopul individualizării şi fixării
fotografice a acestora.

3. STEGULETE CU TIJĂ METALICĂ

destinatie: fixarea prin macrofotografiere
a pozitiei obiectelor şi mijloacelor
materiale de probă.

4. Folie adeziva cu unitate de măsură milimetrica şi

etalon centimetric
– sub forma de rola cu lăţimea de 25 mm şi
lungimea de 6 m (lungime echivalenta cu cea a 2
benzi cu lungimea de 3 m fiecare);
- este inscriptionata in culori contrastante
de tip alb-negru, repetitiv in mm / cm pe o
latura (0 - 30.5 cm) si inch pe cealalta (0-
12”) si alternativ alb/negru in segmente
dreptunghiulare cu unitate centimetrica /
inch, oferind o mai bună vizualizare în
fotografierea la distanță.

190
5. RIGLE unghiulare
destinaţie: unităţi metrice etalon pentru
realizarea măsurătorilor la faţa locului şi
pentru fixarea prin macrofotografiere a
urmelor, obiectelor şi mijloacelor materiale de
probă.
date tehnice:
-confecţionate din material plastic magnetic /
nemagnetic;

6. Cretă pentru marcaje

7. Raportor „Jouanel” pentru masurarea

inclinatiilor prin indicarea unghiurilor (0-90
grade) si a pantelor (%).

8. Cariocă tip marker permanent

9. CREION mecanic

10. Marker florescent, vizibil in UV 365 nm

(culorile galben si rosu)

11. Busola

12. Cantar cu afisaj digital (10 gr.-50 Kg.)

191
13. Termometru digital non-contact

14. Lanternă de mana, tehnologie LED, pentru

iluminare pe timp de noapte, cu 2 (doi)
acumulatori reincarcabili (unul necesar
functionarii, cel de-al doilea de rezerva), avand o
putere luminoasa de minim 800 de lumeni;
Caracteristici tehnice:
- -Alimentare : Acumulator 4800mAh (inclus)
sau 3x baterii AAA (nu sunt incluse)
-Moduri de iluminare 5 (Puternic > Mediu >
Slab > Intermitent lent > SOS-Intermitent rapid)
-Culoare Negru
-Corpul lanternei Aliaj de aluminiu
-Lumens: minim 800
-Autonomie 2 ore
-Dimensiuni (cm) 13.3 x 3.4 x 3.4
-Greutate (g) 125g

Kitul include:
• Lanterna
• Snur (13cm)
• Acumulator 18650, capacitate 4800
mAh
• Adaptor pentru 3 baterii AAA
• Incarcator priza 220 V, 50 Hz.
 Acumulator de rezerva cu capacitatea de 3400
mAh, Li-Ion

15. Jeton piramidal pliabil, prevazut cu busola

incriptionat pe ambele fete cu punctele
cardinale in culori contrastante alb-negru,
pentru orientarea in teren
Destinatie: orientarea in teren, in
scopul fixarii prin macrofotografiere a pozitiei
obiectelor si mijloacelor materiale de proba
fata de punctele cardinale.

Caracteristici tehnice:

 Confectionat din material plastic

flexibil cu grosimea de 0,8 mm ,
formand in pozitia de lucru (depliat) o

192
 priramida patrata dreapta, cu fetele
laterale inscriptionate cu punctele
cardinale;
 Cu posibilitatea de montare in teren
pe doua fete, in culori contrastante
alb-negru, inscriptionate prin
serigrafiere cu punctele cardinale si
cifra „0”, de culoare alba pe fond
negru pe o fata, respectiv, negru pe
fond alb pe cealalta fata, in functie de
luminozitatea din momentul cercetarii
la fata locului, pentru obtinerea unor
imagini relevante prin fotografiere;.
 In pozitia „depliat”, in varful piramidei
formate, se fixeaza o busola, care
face parte din competul trusei,
necesara orientarii jetonului conform
punctelor cardinale indicate de
aceasta.

16. Aparat foto profesional model Nikon D3200 cu

obiectiv 18-105 VR AF-s DX si blitz Metz
Mecablitz 36 AF-5

17. Geanta din material polimorf ABS rigida,

culoare neagră, cu rama din aluminiu
eloxat, 2 balamale anticorozive, doua
încuietori din metal, mîner pliabil,
dimensiuni 46 x 35,5 x 19,5 cm,
prevăzută cu sisteme de fixare în
cordeline elastice si buzunare pentru
documente

193
18. DISPOZITIV MULTIFUNCTIONAL CU
BANDĂ DECIMETRICĂ Destinatie –
utilizarea ca reper metric in fotografiile
judiciare efectuate cu ocazia cercetarii la
fata locului.

Caracteristici tehnice:
 banda este confectionata din
material plastic flexibil neelastic,
prevazuta la capatul „zero” cu o
piesa metalica grea, care asigura
fixarea capatului benzii pe
suprafata cercetata, in pozitia de
lucru necesara fotografierii, evitand
astfel modificarea pozitiei benzii la
tensionarea acesteia sau la
rafalele de vant;
 are lungimea de 15 m, latimea de
10 cm si grosimea de 0,8 mm;
 este marcata centimetric si
decimetric, sub forma unor patrate
avand laturile cu dimensiunea
corespunzatoare acestor unitati de
lungime si inscriptionata
dimensional centimetric (din 10 in
10 pe lungimea fiecarui metru de
banda) si metric, de la 1m la 15 m,
pe toata lungimea benzii, pe
ambele fete, alternativ in culori
contrastante, galben – negru pe o
fata, respectiv galben-rosu pe
cealalta fata, asigurand contrastul
optim necesar fotografierii pozitiei
victimelor si al vehiculelor implicate
in producerea accidentelor, in
functie de luminozitate si culoarea
suprafetei pe care se face

194
 cercetarea la fata locului ;
 marcajele galben-negru, respectiv
galben-rosu sunt realizate prin
vopsire iar depunerea culorilor este
uniformă;
 atît materialul plastic cît şi
marcajele au rezistenţă ridicată la
acţiuni fizice, mecanice şi chimice,
rezistenţă ridicată la uzură şi nu îşi
modifica caracteristicile în plaja de
temperatură -15°C/+45°C;
 substanţele chimice utilizate pentru
realizarea materialului plastic şi a
marcajelor nu necesita condiţii
speciale de depozitare şi
manipulare şi nu sunt toxice.
 banda este fixata pe un tambur,
intr-o carcasa de ABS prevazuta
cu sistem de rulare / derulare cu
manivela si cu un dispozitiv special
de curatare si dezinfectare,
constituit din doua benzi
autoadezive paralelipipedice de
burete elastic, cu dimensiunile de
100x30x30 mm, prevazute fiecare,
pe suprafetele situate de o parte si
de alta a fantei de iesire din
carcasa a benzii decimetrice, cu
absorbante autoadezive, pe care
se aplica un dezinfectant,
recomadat a fi schimbate dupa
fiecare cilcu de utilizare a benzii;
se asigura astfel atat derularea
rapida a benzii pe suprafata
cercetata, dar mai ales rularea
acesteia in carcasa, in conditii
igienice, fara urme de praf,
umezeala sau substante
contaminatoare, dupa efectuarea
cercetarii la fata locului;
 dispozitivul este prevazut la baza
cu un sistem de magneti puternici,
care permit fixarea acestuia pe
repere metalice aflate la fata
locului (capota autovehicule
implicate in accidentele rutiere,
diverse obiecte metalice fixe),
asigurand derularea benzii de
catre un singur operator, dar mai
ales stabilitatea capatului benzii;

195
 dispozitivului i se pot atasa
urmatoarele elemente din
completul trusei, abslolut necesare
cercetarii la fata locului:
- lanterna cu led, fixata prin
intermediul unui colier de
cauciuc
- Dispozitiv electronic cu
laser, pentru realizarea
masuratorilor rapide si de
precizie la distante curpinse
intre 50 mm si 250 m, in
linie dreapta, cu stocarea in
memorie a minim ultimelor
10 masuratori efectuate;
este prevazut cu sticla de
nivel pentru determinarea
planeitatii.
- cantar digital, cu
posibilitatea de masurare a
sarcinilor cuprinse intre 100
g si 50 kg, cu o precizie de
50 g.
- termometru noncontact,
pentru determinarea
temperaturii corpului uman,
a victimelor sau a altor
surse termice relevante in
cercetarea la fata locului
- declimetru (raportor) pentru
masurarea planeitatii si a
inclinatiilor, prin indicarea
unghiurilor (0-90 grade) si a
pantelor (%)

196
19. „MES-EVENT” METRU tridimensional
pliabil
Destinatie:
Utilizat ca reper (centi)metric in fotografiile
judiciare efectuate cu ocazia cercetarii la
fata locului si in medicina legala, pentru
determinarea dimensiunii urmelor
agresiunilor cauzatoare de ranirea sau
decesul victimei.
Caracteristici tehnice:
 Consta in trei benzi gradate
milimetric si centimetric, cu
lungimea de 50 de cm fiecare,
montate pe un maner, doua din
aceste benzi formand un sistem
pozitiv de coordonate carteziene,
iar cea de-a treia formand abscisa
„negativa” a sistemului de
coordonate reprezentat de
primele doua benzi, avand
originea la capatul opus celei al
sistemului de coordonate
carteziene format de primele
doua;
 Este un sistem de masurare
inovator, destinat determinarii si
fotografierii dimensiunilor reale
ale subiectului cercetat (corp
delict, plaga etc.) in prima etapa
citindu-se simultan lungimea si
latimea acestuia, prin incadrarea
sa tangentiala intre benzile
gradate ce formeaza sistemul
pozitiv de coordonate carteziene,
iar in etapa a doua, dupa caz,
citindu-se inaltimea (sau
adancimea) subiectului cercetat,
utilizand cea de-a treia banda
gradata, cu originea libera.
 Benzile sunt flexibile, fiind
confectionate dintr-un otel special,
tratat anticoroziv, vopsit in
culoarea alba si inscriptionat
milimetric si centimetric in
culoarea neagra, asigurand un

197
 contrasta optim la fotografiere;
 Benzile sunt pliabile, extensibile la
lungimea dorita, in functie de
dimensiunea subiectului cercetat,
extinzandu-se prin derulare, in
pozitia „depliat”, impingand usor
capetelor benzilor, care formeaza
fiecare un modul de cercuri
concentrice, pana la lungimea
dorita, respectiv strangandu-se
prin rulare, in pozitia „pliat”, prin
impingerea capatului liber al
fiecarei benzi, aceasta
autoblocandu-se la rularea
completa;
 Benzile raman ferm fixe in pozitia
dorita, pliat / depliat, datorita
preformatarii speciale a otelului
din care sunt confectionate.

20. RULETĂ metalica– 30m

21. Ruleta metalică -5m

22. METRU DECIMETRIC PLIABIL DIN

LEMN
destinaţie: utilizarea ca reper metric în
fotografiile judiciare efectuate cu ocazia
cercetării la faţa locului,
caracteristici tehnice:
- lungimea totală în poziţia depliat este
de 3 m;
- prezinta marcaje milimetrice si
centimetrice pe ambele laturi si decimetrice,
alternativ în culorile alb / negru pe o singura
latura;

198
 COMUNICARE
Pentru Conferinţa Internaţională de
Criminalistică cu tema „Investigarea Criminalistică
a Infracţiunilor Financiar – Bancare din 27 – 28.10.2015

INVESTIGAREA INFRACŢIUNII DE „SPĂLARE A BANILOR”

PROVENIŢI DIN ACTIVITĂŢI ILICITE

Lector univ. Dr. DRĂGHICI CONSTANTIN

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Abstract:

Key words:
Abstract: Communication presents issues concerning the concept of " money laundering " proceeds
of crime and the stages of " money laundering " .

Keywords : The term " money laundering " , placement , financial institutions, transfer black market
, stockbrokers integration .

ASPECTE INTRODUCTIVE:
Termenul de „spălare a banilor” îşi are originea, conform afirmaţiilor unor analişti judiciari, în anii
1920, când comercianţi de succes ai vremii ca Al Capone şi Bugsy Moran au deschis spălătorii în Chicago pentru
a-şi spăla „banii murdari”. În zilele noastre, acestui scop îi servesc restaurantele fast-food, cazinourile şi alte
tipuri de societăţi comerciale care au la bază operaţiunile cu numerar.
S-ar putea obiecta că denumirea de „spălare a banilor” nu exprimă diversitatea şi complexitatea actelor
prin care o persoană îşi ia măsuri să dea o aparenţă de legalitate valorilor obţinute prin infracţiune spre a le pune
mai uşor în circulaţie. Această terminologie are mai mult un caracter metaforic deoarece în fapt activitatea
respectivă nu se desfăşoară numai sub forma spălării banilor lichizi ci şi a obiectelor (bunuri mobile şi imobile) a
actelor juridice şi a drepturilor asupra bunurilor, în general asupra oricărei valori care prezintă un interes
economic şi care provine din infracţiune, valori pe care făptuitorul are interesul să le ascundă sau să le
convertească în alte valori pentru a şterge urmele provenienţei lor ilicite şi a putea fi puse în circulaţie cu o
aparenţă de legalitate.
Scopul procesului de spălare a banilor este acela de a face ca fondurile derivate sau asociate cu o
activitate ilicită să pară legale. Necesitatea de a recicla banii izvorăşte din dorinţa de a ascunde o activitate
infracţională. În cadrul activităţilor infracţionale, numerarul este principalul mijloc de schimb. Organizaţiile de
infractori trebuie să convertească numerarul în sine în forme mai uşor de mânuit şi transferat. Pentru a desăvârşi
apoi schema de reciclare a banilor în scopul ascunderii adevăratei provenienţe a acestora şi a dreptului de
proprietate asupra profiturilor, veniturie trebuia să fie „spălate” fără a lăsa nici o urmă detectabilă.
Strategiile de spălare a banilor includ tranzacţii care prin volum sunt foarte profitabile şi deci atractive
pentru instituţiile fincnciare legale. Spălarea banilor orientează sumele dintr-o economice ilegală şi le plasează în
investiţii binevenite în economia legală.
Noţiunea de spălare a banilor presupune existenţa unei alte infracţiuni generatoare de bani murdari
(infracţiune primară) şi constă în orice act care are legătură cu veniturile provenite din acea infracţiune primară.
Pornind de la aceste considerente „spălarea banilor” o putem defini ca: „orice activitate de ascundere,
disimulare, achiziţie, posesie, folosire, investire, mişcare, păstrare sau transfer de proprietate, căreia legea
îi conferă, în mod expres, statutul de infracţiune şi care se referă la câştigurile provenite din alte
infracţiuni (jocuri de noroc, prostituţie, extorcări, vânzări internaţionale de artă, trafic de stupefiante, trafic de
persoane, etc.
Spălarea banilor este o activitate ilicită exercitată de un mare număr de prestatori de servicii financiare
instalaţi în paradisurile financiare, gata să răspundă la solicitările clienţilor. Sistemul financiar mondial este
impregnat de caracteristici care furnizează spălarea banilor, profitând de facilităţile de accesare şi capacitatea de
a plasa rapid banii în sistem, cu minim de formalităţi şi de control.
Esenţa fenomenului de spălare a banilor o reprezintă ascunderea adevăratei provenienţe a produsului
financiar şi a adevăratei identităţi a indivizilor şi grupurilor criminale care beneficiază de marile operaţiuni de

199
spălare a banilor proveniţi din activităţi ilicite. Pentru realizarea acestor obiective au fost create societăţile ceran
domiciliate în paradisurile fiscale.
Într-o lucrare de referinţă a unui autor francez sunt prezentate patru mari categorii de societăţi ceran:
a) Societăţile de faţadă care desfăşoară activităţi industriale, comerciale sau financiare şi care au
clienţi tradiţionali. Fondurile de care dispun acestea pot fi foarte uşor amestecate cu cele care
provin din activităţi infracţionale;
b) Societăţile fantomă sunt entităţi care au o existenţă reală, fiind societăţi fictive al căror nume şi
coordonate false figurează pe documentele fabricate pentru nevoile operaţiunilor şi schemelor de
spălare a banilor;
c) Societăţile de domiciliu folosite în schemele ce vizează ascunderea identităţii beneficiarilor
efectivi ai unor operaţiuni de spălare a banilor. Sunt denumite şi societăţi off-shore;
d) Societăţi gata să funcţioneze interesate de spălătorii de bani care doresc să le achiziţioneze.
2. ETAPELE PROCESULUI DE SPĂLARE A BANILOR
În literatura de specialitate s-a demonstrat că procedeele folosite în vederea spălării banilor şi a punerii
în circulaţie a valorilor aşa zis curate parcurg trei etape (plasarea valorilor, stratificarea şi integrarea acestora) şi
presupun deseori elemente de extraneitate, fie printr-o entitate fizică sau juridică comercială, fie printr-o
instituţie financiară.
Cele trei etape de bază pot avea loc fie sub formă de faze separate şi distincte, fie simultan sau prin
suprapunere.
Uneori cele trei etape ale spălării banilor sunt prezentate cu denumiri mai plastice, precum:
 Prespălarea adică convertirea banilor murdari în bani curaţi;
 Spălarea principală conversia banilor în intrări contabile;
 Uscarea (reciclarea) folosirea banilor pentru a obţine profit.
2.1. Plasarea
Plasarea prespune deplasarea fizică a profiturilor în numerar. Acest lucru este necesar pentru a separa
fondurile obţinute ilicit de sursa lor. Necesitatea plasării derivă din faptul că este posibilă supravegherea de către
organele de aplicare a legii a surselor de obţinere ilicită a numerarului şi, ca o măsură de prevedere, infractorii
trebuie să transporte numerarul obţinut ilicit în sfera spaţiului controlat, pentru a nu putea fi depistat şi, eventual,
conficat.
Plasarea masei de profituri în numerar se poate face prin mai multe metode şi instituţii, printre care
enumerăm: instituţii financiare tradiţionale; instituţii netradiţionale, comerţul cu amănuntul; transferul extern al
fondurilor.
Această fază a procesului de spălare a banilor este cea mai vulnerabilă, deoarece implică colectarea şi
manevrarea unei imense cantităţi în numerar; până şi depunerea în bancă este greu de evitat lăsarea unor urme
detectabile.
 Pornind de la contatarea că prin legile de combatere a fenomenului de spălare a banilor s-a
instituit obligativitatea raportării tranyacţiilor de depunere şi retragere de numerar, peste o
anumită limită, prin instituţiile financiare tradiţionale (bănci comerciale, asociaţii de
economii şi împrumuturi, uniunile de credit) se caută să se plaseze numerarul utilizând metode
precum:
 Structurarea (fragmentarea) operaţiunilor în numerar în scopul evitării raportării tranzacţiei,
prin divizarea operaţiunilor sub nivelul minim de raportare;
 Folosirea inadecvată a listelor de excepţii prin care unele categorii de operaţii cu numerar sunt
exceptate de la raportare. Uşurinţa cu care instituţiile financiare acordă aceste excepţii
unilaterale oferă reciclatorilor de fonduri posibilitatea de a evita urmele documentare în
vederea unui control asupra tranzacţiilor efectuate de ei cu numerar;
 Complicitatea bancară poate fi o cauză a reciclării mai ales atunci când instituţiile financiare
sunt efectiv controlate de infractori;
 Executarea unor false documente de raportare pentru a legitima numerarul generat;
 Depunerile de profituri ilegale în bănci corespondente pot fi prezentate ca transferuri de la
bancă la bancă. Această metodă oferă reciclatorilor posibilitatea de a deplasa cantităţi deosebit
de mari de bani, creând urme documentare care nu atestă realitatea.
 Folosirea instituţiilor financiare netradiţionale în procesul de plasare a fondurilor. În
categoria acestor instituţii intră: birourile de schimb valutar, societăţile de valori mobiliare,
bursele de mărfuri, cazinourile, serviciile de încasare a cecurilor, serviciile rapide de
transmitere de fonduri etc. Metodele utilizate de reciclatori în cazul instituţiilor financiare
netradiţionale sunt aproximativ aceleaşi cu cele folosite în instituţiile financiare tradiţionale.
Deşi funcţia legitimă a birourilor de schimb este de a efectua schimburi dintr-o valută în alta, ele oferă
numeroase alte servicii financiare, precum vânzarea de mandate de plată şi cecuri de casă, transferuri electronice
de fonduri, schimbul de devize pentru cecuri şi efectuarea de plăţi pentru clienţi din conturile casei de schimb.

200
 Toate aceste activităţi pot oferi un paravan eficient pentru tranzacţiile ilicite. Din fericire, în România
casele de schimb au, conform reglementărilor legale, un singur obiect de activitate, şi anume schimbul valutar.
Ele nu pot să efectueaze alt gen de operaţiuni financiare. Aceasta nu înseamnă că prin casele de schimb valutar
nu se pot plasa fonduri ilicite. Metoda cea mai des uzitată o constituie efectuarea schimbului valutar fără
întocmirea documentelor de schimb valutar ori violarea memoriei calculatorului electronic pentru a nu se mai
putea reconstitui şirul de tranzacţii efectuate.
Utilizând o astfel de manevră frauduloasă, amabele părţi sunt în câştig în sensul că, pe de o parte,
reciclatorul scapă de o mare cantitate de lei intrând în posesia unei cantităţi mai mici de bancnote străine, iar, pe
de altă parte, biroul de schimb valutar consimte la acest procedeu, evitând declararea veniturilor din asemenea
operaţiuni.
Agenţiile rapide de trasmitere a fondurilor sunt utilizate pentru transferarea fondurilor pe plan intern
sau internaţional, prin mijloace electronice, cecuri, curieri, fax, reţele de computere sau alte metode. Funcţia
ilegitimă a acestor operaţii este de a deplasa bani în străinătate, menţinând un văl de anonimat asupra
operaţiunilor respective.
Legat de asemenea operaţii, experţii specializaţi în combaterea spălării banilor au ridicat problema
sistemelor paralele de remitere de fonduri. Faptul că valoarea banilor poate fi deplasată dintr-un loc în altul,
deseori fără deplasarea fizică a monedelor, constituie una din principalele caracteristici ale acestor sisteme –
caracteristică împărţită cu serviciile bancare clasice sau serviciile de corespondent bancar. Expansiunea acestor
sisteme către noi domenii este datorată, în parte, imigrării.
Aceste sisteme sigure şi mai puţin costisitoare decât băncile tradiţionale au servit uneori la
contracararea politicii de control al schimburilor valutare.
Principalele sisteme paralele de remitere de fonduri sunt:
 Piaţa neagră de transfer utilizată pentru reglarea plăţilor pentru traficul de narcotice din
America Latină către Statele Unite ale Americii şi Europa;
 Sistemul hawala sau hundi este utilizat pentru transferul fondurilor în Asia de Sud (prin acest
sistem, fondurile sunt transferate între diferiţi curieri care strâng fondurile, pe de o parte, şi alţi
curieri care distribuie fondurile, de cealaltă parte; sistemul se bazează pe relaţii de încredere:
dacă, la un anumit termen, plăţile nu mai sunt echilibrate între hawalezi, soldul este reglat
printr-o remitere de fonduri reciprocă, manipularea de facturi comerciale, contrabanda cu aur şi
pietre preţioase, sistemul bancar tradiţional sau o mişcare fizică de bancnote);
 Sistemul chinezesc sau est-asiatic (asemănător cu sistemul hawala). Aceste agenţii de plăţi
paralele facturează de obicei mai puţine cheltuieli clienţilor decât băncile. În plus, ele nu
conservă registre detaliate ale tranzacţiilor, nu solicită identitatea din partea clienţilor, nu
efectuează un control cu privire la antecedentele clienţilor şi nu sesizează tranzacţiile suspecte
autorităţilor. Aceste servicii sunt foarte atractive pentru indivizii care caută să disimuleze
originea sau destinaţia fondurilor.
 Cazinourile. Datorită faptului că jocurile de noroc sunt practici acceptate, activitatea ilegală
poate fi cu uşurinţă deghizată prin amalgamarea fondurilor ilegale cu cele legale. Jocurile de
noroc sunt activităţi desfăşurate cu numerar, oferind participanţilor totală oscuritate şi
anonimat.
Cazinourile oferă o întreagă gamă de tranzacţii financiare cu ajutorul cărora fondurile
în numerar pot fi convertite cu uşurinţă. Iată un exemplu în acest sens: un jucător depune o
imensă sumă de bani în numerar la casa cazinoului, fie în păstrare, fie cumpărând jetoane de
joc; ulterior, cere retragerea sumei depuse spre păstrare ori răscumpărarea jetoanelor nefolosite
ori chiar rezultate din câştig, dar sub altă formă decât numerarul (cecuri, credite, mandate,
transferuri electronice etc.).
 Comercianţii de bunuri de folosinţă îndelungată de mare valoare (automobile, avioane,
iahturi, bunuri imobiliare, bunuri de lux) sunt adesea folosiţi de reciclatori pentru a schimba
numerarul în bunuri care ies mai puţin în evidenţă. În aceleaşi timp, aceste bunuri sunt folosite
pentru un trai luxos, iar adesea ele sunt revândute pentru a obţine de data aceasta numerar cu o
origine relativ licită;
 Agenţii de bursă (de valori sau de mărfuri) pot fi uşor manipulaţi de reciclatori, prin oferirea
unor avantaje evidente, în vederea utilizării numerarului pentru achiziţionarea de acţiuni sau de
mărfuri, cu evitarea procedurilor legale de raportare a tranzacţiilor cu numerar;
 Companiile de asigurări pot fi utilizate de reciclatori, având în vedere că acestea utilizează în
mod curent sume mari în numerar pentru plăţi, respectiv încasări;
 Amestecarea fondurilor obţinute dintr-o afacere legală cu cele obţinute din afaceri ilicite
constituie o metodă des utilizată pentru folosirea numerarului. Aceasta presupune că cei care
dispun de fonduri ilicite sunt în acelaşi timp proprietarii unor afaceri legale, la vedere, care
generează importante fonduri în numerar, cum ar fi magazine care vând cu amănuntul,

201
 restaurante, baruri, hoteluri şi alte unităţi de prestări servicii, precum: spălătorii, spălătorii auto,
saloane de cosmetică. S-a observat însă şi situaţii în care reciclatorii de bani au apelat la
serviciile unor asemenea firme (generatoare de fonduri în numerar) care aparţin unor
comecianţi care nu au iniţial legătură cu infractorii. Ulterior însă aceştia intră în cercul
infractorilor, nemaiputând să se retragă.
În alte situaţii, se creează astfel de companii, numite „de faţadă” care în fapt nu au încasări din
activităţi reale, ci numai din depunerile reciclatorilor. Lipsa de activitate reală poate fi însă
depistată de organele de aplicare a legii sau chiar de organele bancare şi de analiştii financiari
din cadrul unităţilor de informaţii financiare. Prin analizarea rulajelor contabile se pot observa
situaţiile când apar distorsiuni ale trendurilor depunerilor şi în asemenea cazuri se pot
evidenţia depuneri necaracteristice activităţii societăţii comerciale respective.
 Exportul ilegal de valută. Transportul fizic vizează instrumente monetare care se realizează cu
diferite mijloace de transport (avioane private, avioane comerciale, nave, TIR-uri etc.) fără a se
respecta legislaţia cu privire la raportarea acestor sume ce ies din ţară.
De obicei, aceste transporturi au loc către state cunoscute ca paradisuri fiscale, unde nu se
pune problema justificării sumelor în numerar cu ocazia depunerii acestora în bănci. După
depunerea în bănci, aceste sume fac cale întoarsă în ţara din care au provenit, utilizându-se alte
instrumente şi tehnici, cel mai preferat fiind însă transferul electronic.
2.2. Stratificarea
Stratificarea prespune separarea veniturilor ilicite de sursa lor, prin crearea unor complexe
tranzacţii financiare, concepute spre a anihila orice posibilitate de control asupra bunurilor ilegal dobândite.
Modalităţile confuze şi complicate prin care tranzacţiile sunt multiplicate cu scopul de a face extrem de dificilă
detectarea profiturilor ilegale.
Vom exemplifica în continuare câteva din modalităţile cele mai cunoscute de stratificare.
 După ce numerarul a reuşit să fie plasat în instituţii financiare fără a fi detectat, în schimbul
acestui numerar reciclatorii procură instrumente financiare, care ulterior sunt uşor de manipulat
şi apoi reconvertite în numerar. De exemplu, se achiziţionează cecuri de călătorie, scrisori de
credit, mandate de plată, obligaţiuni, acţiuni etc. Asemenea instrumernte sunt mai uşor
transportabile decât numerarul, un astfel de instrument substituind o întreagă masă de numerar.
Cu asemenea instrumente monetare se pot efectua în continuare tranzacţii, se pot efectua
operaţiuni în afara ţării ori se pot depune fără tramă în conturi de la băncile interne, fără a mai
fi necesară completarea unor rapoarte de depunere sau retragere;
 Transferurile electronice constituie o modalitate de stratificare dintre cele mai facile şi greu de
detectat. O dată numerarul depus în conturile bancare, acesta poate fi transferat în orice colţ al
lumii, într-un timp record. Reluarea acestor transferuri de cât mai multe ori, sub diferite
pretexte, adesea dintr-o ţară în alta, incluzând şi paradisuri fiscale, face aproape imposibilă
depistarea originii fondurilor şi luarea de măruri de către organele de aplicare a legii;
 Multe entităţi se servesc, în ultimul timp, de internet pentru a propune servicii de spălare de
bani, dând uneori aparenţa de servicii financiare extrateritoriale sau de posibilităţi de
plasament legale;
 Preocurpările care se exprimă în legătură cu serviciile bancare on-line privesc reducerea
evidentă a contactelor umane între client şi instituţii financiare. Clientul poate accede normal la
contul său, având un calculator personal cu navigare pe internet. Cum acest tip de acces este
indirect, instituţiile financiare nu au nici un mijloc de a verifica identitatea individului care
accesează real contul. Mai mult, datfiind caracterul din ce în ce mai mobil de acces la internet,
un client are posibilitatea de a accesa virtual contul său din orice loc din lume. Într-o asemenea
situaţie, spălătorii de bani pot controla orice cont, chiar dacă acestea nu au fost deschise pe
numele lor, ci pe numele unor persoane interpuse. Tot aşa, soldurile conturilor persoanelor
interpuse se transferă ulterior, prin metoda descrisă, în contul administratorului titular, iar
acesta poate dispune în continuare, nestingherit, de banii transferaţi;
 O metodă dcontracarare a unui asemenea fenomen, care cel puţin experimental funcţionează,
este aceea a identificării persoanei care accesează un cont prin folosirea imaginii virtuale ori a
amprentelor digitale. Banca ce a deschis contul fiind în posesia imaginii titularului şi a
amprentelor sale digitale, va compara automat aceste imagini cu cele transmise de pe internet
de cel care accesează contul şi numai când acestea coincid, să se efectueze operaţiunea
solicitată;
 Practic s-ar îmbunătăţi sistemul actual, când computerele verifică un cod sau o parolă
recepţionată de la solicitant cu informaţiile existente în bancă, arhivate cu ocazia deschiderii
contului;

202
  Revânzarea sau chiar exportul bunurilor de mare valoare care au fost achiziţionate cu ocazia
plasării numerarului. Ciclul de revânzare se reia de mai multe ori, astfel că, practic, nu se mai
poate identifica sursa iniţială a bunului dobândit în prezent şi, în felul acesta, nu se poate lua
măsura confiscării acestui bun, neputându-se demonstra legătura dintre bun şi sursa ilegală a
fondurilor iniţiale, fonduri care astfel au devenit anonime.
2.3. Integrarea
Integrarea este a treia etapă a procesului de spălare a banilor şi prin aceasta se caută să se dea
aparenţă de legitimitate asupra bunurilor dobândite în mod ilegal.
După ce etapele anterioare ale spălării banilor au reuşit, reciclatorul trebuie să dea o exeplicaţie
plauzibilă pentru bunurile de care dispune. Prin intermediul integrării, profiturile reciclate sunt plasate în
economia reală legitimă, iar rezultatele obţinute din activităţi ilegale au o aparenţă legală. Profiturile, de data
aceasta, au o acoperire legală, iar rfeciclatorul le foloseşte fără teamă, achiziţionând bunuri la vedere. De acum
diferenţierea dintre bogăţia legală şi cea aparent legală nu mai este posibilă.
Exemple de metode de integrare:
 Achiziţionarea de bunuri imobiliare sau a unor afaceri în pierderi, după care, utilizând
fondurile ilicite, aceste bunuri sau afaceri sunt revândute la valoarea lor reală (urmare a
injectării de fonduri pentru a le spori performanţa). Profitul astfel obţinut apare ca un rezultat
al managementului performant şi deci are o sursă legală. Un astfel de procedeu este folosit şi la
noi pe piaţa imobiliară, prin achiziţionarea unui imobil la un preţ scăzut, după care, prin
folosirea unor fonduri ilegale, acesta este pus la punct şi revândut la valoarea de piaţă,
rezultând o diferenţă apreciabilă care, cel mai adesea, este pusă pe seama efectuării lucrărilor
de îmbunătăţire cu forţe proprii şi materiale achiziţionate în timp;
 Altă variantă a metodei expuse este cea referitoare la posibilitatea creditării de către asociaţi a
propriei societăţi comerciale, care însă merge mereu în pierdere. Utilizând diferite subtrefugii,
se scot din firmă sume, încărcând costurile, în final realizându-se pierderi. Cu sumele care s-au
scos din firmă, dar neimpozitate, asociaţii creditează firma proprie, încasând uneori şi dobânzi
pentru sumele cu care au împrumutat societatea. Ulterior, societatea returnează sumele
împrumutate, iar beneficiarul acestor sume are aparenţă de legalitate pentru aceşti bani;
 Bunurile achiziţionate cu fonduri ilicite sunt vândute unor societăţi de tip captiv (care aparţin
în fapt proprietarului bunurilor), după care sunt revândute, realizând un profit substanţial care
aparţine tot proprietarului iniţial, dar care derivă dintr-o afacere legală;
 Împrumuturi fictive acordate de o companie de faţadă. O astfel de companie înregistrată din
ţară, iar fondurile companiei de faţadă sunt, de fapt, fondurile reciclate ale companiei din ţară.
Schema funcţionează în felul următor: banii reciclaţi, aflaţi în conturile firmei de faţadă, sunt
împrumutaţi firmei din ţară (în fapt, este vorba de un autoîmprumut), pentru care aceasta din
urmă plăteşte dobândzi, care ulterior sunt încasate pe diferite căi tot de adevăratul proprietar al
firmei de faţadă;
 Folosirea de facturi false pentru import sau pentru export. Astfel, dacă se doreşte reciclarea în
exterior a unor fonduri ilicite produse în ţară, se vor utiliza facturi de import supraeevaluate,
pentru a justifica transferul unor asemenea fonduri. Dacă însă se doreşte reciclarea unor
fonduri străine în ţară, urmează ca facturile de export să fie supraevaluate pentru a justifica
asemenea încasări.

BIBLIOGRAFIE

1. Codul penal al României din februarie 2014;

2. Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor;
3. Costică Voicu – Spălarea banilor murdari – Editura Sylvi, Bucureşti, 1999;
4. Costică Voicu şi colaboratorii – Dreptul penal al afacerilor – Editura ALL BECK, Bucureşti 2003;
5. Costică Voicu, Georgeta Ştefania Ungureanu, Adriana-Camelia Voicu – Investigarea criminalităţii
financiar-bancare, Editura Polipress, Bucureşti 2003;
6. Claudiu Scarlatache – Frauda financiară şi frauda fiscală, surse de finanţare a terorismului – teză de
doctorat, Bucureşti 2002;
7. Voicu Adriana-Camelia – Criminalitatea economico-financiară, factor de ameninţare la adresa
ordinii publice – Editura Craiova 2008.

203
 OMORUL CALIFICAT SĂVÂRŞIT CU PREMEDITARE

Ion Ristea
Prof. univ. dr. la Universitatea din Piteşti;
Cercetător ştiinţific asociat la Institutul de Cercetări Juridice
„Acad. Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române;
Procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti

Abstract
Our analysis refers to the notion of premeditation, as a circumstantial element of the offence of the
offence of first degree murder. It has been emphasized the social danger of the person who has deliberately
decided to commit murder, exteriorized through activities of preparing the conditions for its commission,
historical aspects, controversies in the area of premeditation, solutions from the legal practice and elements of
compared law.

Keywords: premeditation, material acts, moral acts, offence, first degree murder, social danger

1. Consideraţii generale
Faptele îndreptate împotriva omului, atât în ceea ce priveşte existenţa sa fizică şi atributele
fundamentale ale personalităţii lui, cât şi în ceea ce priveşte toate celelalte drepturi, libertăţi şi interese
indisolubil legate de persoana umană, s-au aflat dintotdeauna în atenţia legiuitorului, suscitând un interes sporit
şi fiind sancţionate cu severitate. Aceasta deoarece infracţiunile contra persoanei prezintă un grad ridicat de
pericol social, determinat, pe de o parte, de importanţa valorilor sociale ce constituie săvârşirea acestor
infracţiuni, iar, pe de altă parte de faptul că infracţiunile contra persoanei se realizează, în general, prin
întrebuinţarea unor mijloace sau procedee violente şi au o frecvenţă deseori mai ridicată în raport cu alte
categorii de infracţiuni.
În categoria infracţiunilor contra persoanei, se detaşează, sub aspectul importanţei pe care o au ca valori
sociale, infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii.
În rândul acestora, omorul constituie cea mai gravă infracţiune contra persoanei, căci aduce atingere
celui mai important atribut al omului, viaţa. Indiscutabil, punerea în pericol sau suprimarea vieţii persoanei
interesează nu numai persoana victimei, ci persoana în general, întrucât apar implicaţii atât cu privire la existenţa
paşnică a colectivităţii, cât mai ales cu privire la conviţuirea membrilor acesteia.
În acest sens, cadrul juridic menit să asigure eficienţă apărării dreptului la viaţă îl formează incriminarea
de la art. 188-192, care alcătuiesc conţinutul primului capitol al titlului I din Partea specială a noului Cod penal.
Din acest capitol fac parte următoarele infracţiuni: omorul (art. 188), omorul calificat (art. 189), omorul la
cererea victimei (art. 190), determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 191) şi uciderea din culpă (art. 192).
Ne vom opri în cadrul analizei noastre asupra infracţiunii de omor calificat săvârşit cu premeditare,
care, din punct de vedere al conceptului, diferă de omorul simplu prin elementul circumstanţial (premeditarea)
care indică un grad de pericol social mai ridicat. Acest element circumstanţial face parte din conţinutul
infracţiunii de omor calificat alături de alte împrejurări agravante arătate expres de legiuitor şi este în acelaşi
timp specific pentru această infracţiune.

2. Precedente legislative privind omorul săvârşit cu premeditare.

În contextul în care viaţa umană nu se limitează la statutul de valoare socială apărată prin normele de
drept, ci se înfăţişează ca un atribut primordial, un imperativ fundamental al existenţei noastre şi, implicit, un
drept absolut, opozabil erga omnes, legea cere expres tuturor cetăţenilor să aibă o atitudine de respect faţă de
viaţa fiecărui membru al societăţii. Cum fără respectarea vieţii persoanelor, nu poate fi concepută o normală şi
liniştită convieţuire socială, apare evident faptul că omorul a fost întotdeauna incriminat şi sancţionat cu asprime.
Codul penal de la 1865 incrimina infracţiunile contra persoanei în Titlul IV intitulat „Crime şi
delicte în contra particularilor”, Capitolul I – Crime şi delicte în contra persoanelor. Acest cod sancţiona diferit
omorul intenţionat, în funcţie de modurile de săvârşire. Astfel, art. 234 alin.3 prevedea pentru omorul săvârşit cu

204
voinţă pedeapsa cu munca silnică pe timp mărginit. Art. 234 alin.1 şi 2 dispunea că atunci „când se va fi săvârşit
mai înainte sau deodată sau în urma altei crime” precum şi atunci când „va fi avut de scop, ori a prepara ori a
înlesni, ori a executa un delict”, pedeapsa era munca silnică pe viaţă. Omorul cu premeditare, prevăzut în art.
232, era pedepsit, de asemenea, cu muncă silnică pe viaţă, iar conform 227 „precugetarea este atunci când mai
înaintea faptei s-a făcut hotărâre de a se porni asupra vieţei unei persόne anume, ori asupra aceluia ce se va găsi,
sau se va nimeri, şi chiar când hotărârea ar atârna de vreo împrejurare ori condiţiune”.
Codurile penale ulterioare au aşezat incriminarea omorului în rândul legislaţiilor întâlnite în statele din
vestul Europei, ultima modificare fiind făcută prin Legea nr. 140/1996.

Astfel, Codul penal de la 1937 a reglementat aceste infracţiuni în Titlul al XIII-lea sub denumirea de
Crime şi delicte contra persoanelor de la art. 463 – art.504. Capitolul I este intitulat „Crimele şi delictele în
contra vieţii şi a integrităţii corporale”, iar Secţiunea I reglementează omorul şi diferite modalităţi ale acestuia
(art.463 – art.469). Omorul cu premeditare (asasinatul) este incriminat în art. 464 pct.1 şi se pedepseşte cu
munca silnica pe viaţă.
De asemenea, Codul penal din 1969 reglementa aceste infracţiuni în Titlul II, după titlul privitor la
Infracţiuni contra siguranţei statului, legiuitorul însuşindu-şi astfel, soluţia germană şi italiană de sistematizare.
Infracţiunile de omor se regăsesc în Capitolul I intitulat „Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi
sănătăţii”, Secţiunea I – Omuciderea, iar omorul cu premeditare este incriminat în art. 175 alin.1 lit. a având ca
nomen iuris omorul calificat.
3. Concept şi caracterizare
Codul penal în vigoare reglementează infracţiunea de omor calificat în art. 189, observându-se că, de
fapt, este vorba despre incriminarea omorului simplu, comis în anumite condiţii descrise limitativ, care îi conferă
o periculozitate deosebită. Astfel, conform articolului sus-menţionat, omorul calificat constă în omorul săvârşit
în vreuna din următoarele împrejurări:
(1) Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material:
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la
executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de
omor:
f) asupra a două sau mai multe persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi;
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
De precizat că, în măsura în care omorul se săvârşeşte în două sau mai multe dintre aceste împrejurări
alternative, infracţiunea nu îşi pierde caracterul unitar, însă de o asemenea împrejurare se ţine cont la
individualizarea judiciară a pedepsei220.
Fiecare element circumstanţial are rolul de circumstanţă legală specială agravantă, astfel că atunci
când ar intra în concurs cu o circumstanţă generală de aceeaşi natură şi/sau cu acelaşi conţinut va avea prioritate
de aplicare faţă de aceasta din urmă. Totodată, este posibil ca omorul calificat să fie comis în contextul altor
circumstanţe generale – legale sau judiciare, agravante sau atenuante - , care vor fi luate în considerare la
individualizarea pedepsei221.
În cele ce urmează vor fi prezentate aspecte privitoare la una dintre circumstanţele care califică omorul,
şi anume premeditarea.

4. Noţiunea de premeditare.

Deşi este prevăzută în majoritatea legilor penale, această circumstaţă nu are o definiţie legală.
În concepţia clasică, premeditarea semnifică comiterea infracţiunii cu sânge rece spre deosebire de
infracţiunea comisă spontan.
În sens literal, o faptă premeditată înseamnă o faptă îndelung gândită sau desfăşurată pe baza unei
deliberări anterioare, a unei chibzuinţe anticipate.

220
T. Toader, Drept penal român. Partea specială, ediţia a 5-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 42.
221
Gh. Ivan, Drept penal. Partea specială, cu referiri la noul Cod penal, ediţia 2, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2010,
p.17.

205
 Omorul săvârşit cu premeditare mai este cunoscut şi sub denumirea de asasinat.
Cu timpul, majoritatea autorilor au aderat la opinia conform căreia premeditarea nu poate fi concepută
numai ca simplă deliberare anterioară, ca o chibzuire a comiterii faptei, ci mai este necesar să fie însoţită de o
pregătire prealabilă222.
În consecinţă, premeditarea înseamnă luarea în mod deliberat a hotărârii de a comite o anumită infracţiune,
exteriorizată prin acte de pregătire materială şi acte de pregătire morală a infracţiunii. Premeditarea o
circumstanţă cu caracter univoc care întotdeauna agravează răspunderea penală a autorului infracţiunii.

5. Controverse privind premeditarea

Premeditarea apare ca fiind cea mai controversată circumstanţă agravantă.
Se admite că premeditarea presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii:
a) trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii infracţionale şi până în momentul
săvârşirii faptei;
b) efectuarea unor acte de pregătire materială în vederea săvârşirii faptei, precum, luarea de măsuri,
procurarea de instrumente sau mijloace etc.;
c) efectuarea unor acte de pregătire morală/psihică, în vederea săvâşirii faptei 223.
Intervalul de timp trebuie să fie suficient pentru a permite autorului, pe de o parte, să chibzuiască asupra
faptei, iar, pe de altă parte, să pregătească executarea acesteia. Durata acestui interval nu este fixă şi nici
prestabilită, întrucât o persoană poate avea nevoie de un interval mare de timp pentru a chibzui, în timp ce o altă
persoană poate chibzui cu mai multă eficienţă într-un interval de timp mult mai scurt. Este însă de datoria
instanţei să constate dacă această condiţie este sau nu îndeplinită, ţinând seama de împrejurările concrete ale
cauzei şi, în special, de particularităţile subiective ale făptuitorului 224.
În practica judiciară s-a considerat, de exemplu, că această condiţie a fost îndeplinită atunci când, în
urma unui conflict cu victima, inculpatul a plecat de acasă, s-a înarmat cu un cuţit şi a revenit în acelaşi loc după
o oră, pândind-o şi aplicându-i o lovitură în inimă, cu efect mortal 225.
Dimpotrivă, s-a apreciat că această cerinţă, a trecerii unui interval de timp, nu este îndeplinită în situaţia
în care, inculpatul, după ce s-a certat cu victima, a ameninţat-o, iar după aproximativ 10 minute a revenit înarmat
cu un cuţit226.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut aceeşi soluţie în speţa în care, după ce s-au insultat şi
îmbrâncit reciproc cu victima aflată în stare de ebrietate, fiind despărţiti de către cei prezenţi la faţa locului,
inculpatul a plecat spre casă, de unde a luat un par şi s-a deplasat în apropierea locuinţei victimei, pe care a
aşteptat-o aproximativ 20-30 de minute, iar la sosirea acesteia i-a aplicat o lovitură puternică în regiunea capului,
urmată de alte lovituri în zona picioarelor, cu consecinţa morţii acesteia 227.
Actele de pregătire materială, cât şi cele de pregătire morală trebuie realizate în intervalul de timp
cuprins între momentul luării hotărârii infracţionale şi momentul începerii executării acestei hotărâri, aspect care
prezintă relevanţă pentru încadrarea juridică corectă a faptei228.
Premeditarea nu va putea fi reţinută în cazul în care făptuitorul nu a putut să mediteze, să cântărească
posibilităţile de realizare a hotărârii luate229. Aceasta deoarece nu este suficient ca autorul să comită acţiunea
agresivă după câteva minute de la momentul conflictului, ci după o perioadă de timp în care să poată reflecta
asupra săvârşirii faptei, să ia hotărârea de a o comite şi să facă acte concrete în acest scop 230.
Există şi autori care sunt de părere că premeditarea vizează numai două elemente, respectiv elementul
cronologic şi elementul exterior, care reuneşte efectuarea de acte materiale sau morale. Astfel, activitatea psihică
de chibzuire rezultă implicit din aceste elemente, datorită legăturii strânse dintre ele 231.
Chibizuinţa este un element complex care nu se rezumă în exclusivitate la o meditaţie de oarecare
durată, ci asociază la acţiunea sau inacţiunea de ucidere împrejurările concrete, pentru a obţine cu certitudine

222
Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, I. Pascu, V. Lazăr, Drept penal. Partea specială, ediţia a IV-
a, Ed. Europa-Nova, Bucureşti, 1997, p.102.
223
I. Ristea, Drept penal. Partea specială vol.I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p.23; T. Toader, op. cit., p.
42.
224
O. Loghin, T. Toader, Drept penal român. Partea specială, ediţie revăzută şi adăugită, Casa de editură şi
presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 80.
225
C.A. Iaşi, Secţia penală, decizia nr. 89/1999; T. Toader, op. cit., p. 42.
226
C.S.J., Secţia penală, decizia nr. 1014 din 9.06.1993; M. Udroiu, op. cit., p. 244.
227
Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2505 din 3 noiembrie 2008; T. Toader, op. cit., p. 42.
228
A se vedea, în acest sens, Al. Boroi, op. cit., p. 85.
229
Pentru exemple, a se vedea T. Toader, op. cit., p. 43.
230
A se vedea Gh. Ivan, op. cit., p. 20.
231
Ibidem, p. 19.

206
rezultatul dorit. Ea se deosebeşte de perseverenţă în finalizarea de a ucide, care aparţine elementului subiectiv al
infracţiunii de omor în oricare din formele sale. Este, de asemenea, incompatibilă cu o voinţă oscilantă, de a
ucide sau nu, deoarece implică voinţa fermă de a suprima viaţa unei persoane, alegând totodată momentul şi
locul săvâşirii infracţiunii.
În ceea ce priveşte posibilitatea coexistenţei provocării cu premeditarea, nu există un punct de vedere
unitar în literatura de specialitate şi în practica judiciară.
Într-o opinie, s-a afirmat că este posibil ca starea de puternică tulburare sau emoţie provocată să îşi
păstreze intensitatea şi după trecerea unui anumit interval de timp, astfel încât fapta penală se poate săvârşi cu
premeditare. Tot astfel, se poate ca făptuitorul să premediteze uciderea unei persoane, alcătuind un plan
condiţionat de actul provocator al victimei.
Într-o altă opinie, se susţine că premeditarea omorului este incompatibilă cu provocarea deoarece
chibzuinţa specifică premeditării contrazice prin concepţie spontaneitatea ce caracterizează starea de provocare.
Prin urmare, deşi aparent antagonice, cele două procese psihice – premeditarea şi provocarea – pot
coexista, pot trece unele în altele, se pot influenţa reciproc. De exemplu, în situaţia în care inculpatul se aşteaptă
la o manifestare agresivă din partea victimei, el poate să-şi pregătească riposta (ca premeditare) în cazul în care
va fi provocat de victimă. Doctrina apeciază că în acest context premeditarea ripostei se va desfăşura pe un fond
psihic de semitulburare, făptuitorul acţionând sub influenţa unor împrejurări care-i alterează conştiinţa232.
Mai este posibil ca autorul, provocat fiind, să nu riposteze imediat prin săvârşirea omorului, ci după un
anumit interval de timp233.
Menţionăm că, deşi premeditarea se caracterizează prin chibzuinţă, sânge rece, stăpânire de sine, pe
când provocarea presupune impulsivitate, reacţie incomplet controlată, spontaneitate, în raport de datele concrete
ale speţei, aceste pocese ar putea să se opună, fie că povocarea este anterioară premeditării, fie posterioară234.
În raport de împejurările concrete ale cauzei, instanţa va aprecia de la caz la caz dacă sunt îndeplinite
condiţiile cerute de lege pentru existenţa premeditării şi dacă acestea se conciliază cu existenţa provocării 235.
Pornind de la controversa conţinutului premeditării, s-au exprimat puncte de vedere diferite şi în ceea ce
priveşte efectele premeditării asupra participanţilor.
Deşi premeditarea este, în esenţă, o activitate psihică care ar urma să constituie o circumstanţă
personală, totuşi, când cel care a premeditat săvârşirea faptei efectuează acte de pregătire împreună cu alte
persoane care cunosc scopul pregătirii, circumstanţa premeditării se converteşte într-o circumstanţă reală. Pe
cale de consecinţă, ea se va răsfrânge asupra tuturor participanţilor. Un exemplu concret îl constituie cazul când
cel care îl ajută pe autor să-şi procure arma, cunoscând că acesta o va folosi la comiterea omorului, răspunzând
pentru complicitate la omor calificat236.
Tot astfel, în ipoteza în care A şi B hotărăsc să îl ucidă pe C, aflând că acesta se află în duşmănie cu D,
au aranjat astfel încât C şi D să se întâlnească într-un local, unde făcându-l pe D să aibă o atitudine provocatoare
faţă de C, aceştia s-au încăierat, iar în timpul luptei A i-a strecurat un cuţit lui D care, în situaţia de iritare în care
se afla, l-a lovit mortal pe C, ucigându-l.
Este posibil şi varianta ca autorul să răspundă pentru infracţiunea de omor simplu, iar participantul
pentru participaţie la omor calificat, spre exemplu în ipoteza în care participantul creează situaţia în care ştie că
autorul va reacţiona spontan în prezenţa unui act provocator din partea victimei 237.
Efectele premeditării nu se vor extinde când făptuitorul care luase hotărârea de a ucide o anumită
persoană, întâlneşte din întâmplare pe o alta şi, în urma unei dispute spontane, o omoară deoarece hotărârea de a
săvârşi acest omor este distinctă.
În cazul premeditării nu se poate vorbi de o simplă întâmplare, de un moment de rătăcire, ci de o
atitudine vădit antisocială, de o comportare noşovăielnică în hotărârea de a săvârşi infracţiunea, de un grad
ridicat de periculozitate a făptuitorului.
Agravanta premeditării există atât în situaţia erorii asupra persoanei (error in personam), cât şi în
situaţia acţiunii deviate (aberratio ictus). Eroarea asupra persoanei, cât şi greşita mânuire a instrumentului sau
obiectului ales este inoperantă asupra existenţei omuciderii, întrucât legea penală ocroteşte în general viaţa
omului, şi nu numai a unuia anume. În faţa legii penale vieţile oamenilor au aceeaşi importanţă din punct de
vedere al obiectului protecţiei ei, aşa încât din moment ce uciderea s-a comis cu intenţie este lipsit de relevanţă
care anume persoană a fost ucisă, precum şi modul de mânuire a mijlocului ales.

232
Al. Boroi, Infracţiuni contra vieţii, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999, p. 120; I. Ristea, Regimul circumstanţelor în
dreptul penal român, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p.161.
233
A se vedea T. Toader, op. cit., pp. 43-33.
234
Al. Boroi, Drept penal. Partea specială, p. 86.
235
Gh. Nistoreanu, Al. Boroi ş.a, op. cit., p. 223.
236
A se vedea T. Toader, op. cit., p. 43.
237
O. Loghin, T. Toader, op. cit., p. 81.

207
 Astfel, dacă făptuitorul a premeditat să ucidă pe X, dar din cauza erorii asupra persoanei sau a greşitei
mânuiri a mijloacelor de execuţie a ucis o altă persoană, se va ţine cont de existenţa premeditării şi fapta va
constitui omor calificat.

4. Soluţii din practica judiciară

Există omor cu premeditare (art. 189 lit. a) C. pen.):
- dacă inculpatul, înarmat cu cuţit cu dimensiuni mari şi-a aşteptat soţia, care părăsise dimiciliul
conjugal, şi a atras-o într-un parc, unde i-a aplicat o lovitură în gât.238
- dacă mama îşi ucide copilul nou-născut în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 200 alin.1C.pen.,
luând această hotărâre înainte de naştere239.
- fapta inculpatului care, pe un fond de gelozie, în scop de răzbunare, a luat hotărârea de a ucide
victimele - fosta sa soţie şi prietenul acesteia – s-a înarmat, a pătruns în locuinţa fostei sale soţii, a aşteptat
sosirea victimelor şi în momentul în care acestea au intrat în locuinţă, le-a aplicat mai multe lovituri de cuţit, care
datorită intervenţiei unei persoane nu au condus la decesul victimelor, întruneşte elementele constitutive ale
tentativei la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută la art. 32 raportat la art. 188, art. 189 din
alin.(1) lit. a) şi f) C. pen.240.
- dacă între momentul luării rezoluţiei infracţionale de a ucide victima şi săvâşirea infracţiunii de omor a
trecut un interval de timp care a fost mai îndelungat decât cel obişnuit, iar infractorul a conceput un plan de
realizare a rezoluţiei infracţionale, prin care a reuşit, folosindu-se de o altă persoană, să atragă victima la o oră
târzie din noapte, într-un loc retras, necirculat, unde a ucis-o 241.

5. Elemente de drept comparat

Legislaţia altor ţări acordă, de asemenea, o atenţie sporită în ceea ce priveşte reglementarea
infracţiunilor contra vieţii.
Codul penal italian reglementează delictele contra vieţii, integrităţii sau sănătăţii în Capitolul I din
Titlul XII, Cartea a II-a. Jurisprudenţa italiană este în sensul că premeditarea presupune un element cronologic,
dar şi o hotărâre criminală fermă care poate fi desprinsă numai din manifestările exterioare ale făptaşului
(exemplu, pregătirea mijloacelor de execuţie).
Codul penal francez consacră faptelor contra vieţii Titlul II, Capitolul I, structurat în două capitole,
“Fapte voluntare contra vieţii”, în care este incriminat şi omorul cu premeditare, (sancţionat cu închisoare pe
viaţă) şi “Fapte involuntare contra vieţii”. Doctrina penală franceză apreciază că premeditarea presupune o
execuţie calmă, cu sânge rece, a faptei, pe baza unei gândiri prealabile. Proba premeditării implică o referire la
manifestările exterioare care au precedat sau au însoţit hotărârea făptuitorului, caz în care premeditarea devine o
circumstanţă reală, care se transmite participanţilor.
După cum se observă, în ambele puncte de vedere, se acceptă că hotărârea de a ucide o persoană este
luată într-un interval de timp ce trebuie să fie mai îndelungat decât cel obişnuit (morasu habens).
Codul penal german prevede uciderea unei persoane în condiţii agravate în Capitolul 16 (paragraful
12).
În Codul penal spaniol, asasinatul este legiferat în Titlul VII, Cartea a II-a, infracţiunile contra
persoanei, art. 406.
Codul penal model american incriminează în art. 210.2 omorul, ca şi crimă de gradul I - Murder -, când
fapta este comisă cu intenţie, din nepăsare sau dintr-o extremă indiferenţă manifestată faţă de viaţa umană.

6. Consideraţii finale
Apărarea persoanei şi îndeosebi a vieţii, a constituit o preocupare constantă, comună a tuturor sistemelor
de drept, din orice orânduire socială, viaţa fiind proteguită de lege atât ca fenomen biologic, dar mai presus de
toate ca fenomen social, ca valoare primară şi absolută a oricărei societăţi, ca o condiţie indispensabilă a însăşi
existenţei sociale omeneşti.
În cadrul ocrotirii penale a persoanei, locul central îl ocupă apărarea vieţii omului. Deşi fapta de omor,
privită schematic, prezintă întotdeauna acelaşi caracter – actul de a ucide cu intenţie o fiinţă omenească şi
rezultatul constând în moartea victimei – în realizarea concretă poate prezenta diverse particularităţi care conferă
omorului o coloratură diferită, sporindu-i vădit gradul de pericol social.
Legea prevede împrejurările ce constituie elementele circumstanţiale în conţinutul infracţiunii de omor,
având astfel anumite modalităţi normative agravate ale acesteia.

238
Trib. Suprem, Secţia penală, decizia nr. 436 din 1981, p. 27.
239
Trib. Suprem, Secţia penală, decizia nr. 2007 din 1977, pp. 27-28.
240
Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2979 din 22 septembrie 2009. Pentru detalii, a se vedea M. Udroiu, op. cit.,
pp. 244-245.
241
Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1910 din 25 mai 2009; M. Udoiu, op. cit. p. 245.

208
 În acest sens omorul calificat este fapta persoanei care săvârşeşte un omor în anumite împejurări grave
prevăzute de lege, faptă care prezintă un grad de pericol social mai ridicat decât omorul simplu, ceea ce explică
incriminarea sa prin dispoziţii separate şi sancţiunea ei mai severă.

Bibliografie:
Cursuri, tratate, monografii
 Antoniu G., Bulai, C., Practică judiciară penală, vol. III, Partea specială (art.155- 363 C. Pen.), Ed.
Academiei Române, Bucureşti, 1992;

 Boroi, Al., Drept penal. Partea specială, ediţia 2, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008;

 Boroi, Al., Infracţiuni contra vieţii, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999;

 Dongoroz., V., Kahane, S., Oancea, I., Stănoiu, R., Fodor, I, Iliescu, N., Bulai, C., Roşca, V. –
Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. III, ediţia a 2-a, Ed. Academiei Române, Edit. All
Beck, Bucureşti, 2003;

 Ivan, Gh., Drept penal. Partea specială, cu referiri la Noul Cod Penal, ediţia 2, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2010;

 Loghin, O., Toader, T., Drept penal român. Partea specială, ediţie revăzută şi adăugită, Casa de editură
şi presă “Şansa” – S.R.L, Bucureşti, 1996;

 Nistoreanu Gh., Boroi, Al., Molnar, I., Dobrinoiu, V., Pascu, I., Lazăr, V. , Drept penal. Partea
specială, ediţia a IV-a, Ed. Europa-Nouă, Bucureşti, 1997;

 Ristea I., Drept penal. Partea specială, vol.I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015;

 Ristea I., Regimul circumstanţelor în dreptul penal român, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009;

 Toader, T., Drept penal român. Partea specială, ediţia a 5-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010;

 Toader, T., în Explicaţii preliminare ale noului Cod penal (coordonator Antoniu G.), vol III, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013;

 Udroiu, M., Drept penal. Partea generală. Partea specială., ediţia 3, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2011;

Legislaţie
 Codul penal român, adoptat prin Legea nr. 15/1968 (B. Of. nr. 79-79 bis din 21 ianuarie 1968,
republicat, cu modificările şi completările ulterioare);

 Noul Cod penal. Ad Litteram. Legea nr. 286/2009, ediţie îngrijită de conf. univ. dr. judecător Dan
Lupaşcu, Ed. Universul Juridic.

209
 MODIFICĂRILE PSIHO-COMPORTAMENTALE ALE TOXICOMANILOR
CA REZULTAT AL PROGRAMELOR DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ DERULATE ÎN
PENITENCIAR

Andreea Cătălina CANĂ

ofiţer psiholog - Penitenciar Bucureşti Jilava

Abstract
The article studies prison from the perspective of the place where they are incarcerated inmates who
have intersected with drugs in their lives: whether they committed crimes being drugged, whether committed
illegal acts to procure financial resources to obtain illegal substances, whether they have been sentenced for
drug trafficking. Penitentiary system has a social reintegration function which involves many specialized
activities for drug addicts to obtain a behavioral and cognitive restructuring.

Keywords: drugg, inmate, penitentiary, social reintegration

România a fost surprinsă de acest fenomen complex, de trafic şi consum de droguri, iar lipsa de
instituţii, legislaţia insuficientă, numărul redus de personal calificat, toate acestea au reprezentat o ripostă slabă.
Tratarea persoanelor dependente de droguri presupune implicarea a numeroşi specialişti: medici, psihiatri,
psihologi, asistenţi sociali, persoane care lucrează în şcoli, cămine, spitale, penitenciare etc.
Conform datelor furnizate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în anul 2012, dintr-un efectiv
de 31817 deţinuţi, s-au declarat, cu ocazia încarcerării, ca fiind consumatori de droguri, 2215 persoane private de
libertate. În practică, se observă că numărul este mult mai mare, însă persoanele private de libertate nu îşi declară
antecedentele în toxicomanie de teamă de a fi etichetaţi sau de a avea anumite consecinţe negative în penitenciar,
de exemplu selecţia la activităţi productive.
În penitenciarele din România, se regăsesc aceleaşi deficienţe menţionate anterior. Personalul este
încă în număr redus şi slab pregătit, acest lucru şi din cauza faptului că piaţa drogurilor este una mobilă, în
fiecare zi apare un nou produs, cu noi substanţe chimice şi necunoscute efecte pentru consumator.
Funcţia custodială a penitenciarului este îndeplinită pentru consumatorii de droguri, pentru că ei sunt
separaţi de societate pentru o perioadă de timp şi custodiaţi în unităţi penitenciare, în diferite condiţii, conform
regimului de executare a pedepsei privative de libertate. Cea de-a doua funcţie, cea de reintegrare socială,
implică o mulţime de demersuri de specialitate pentru a trata dependenţa de droguri şi a realiza restructurarea
cognitivă şi comportamentală a persoanei dependente de droguri.
Măsurile de specialitate destinate persoanelor cu antecedente în toxicomanie sunt luate de către
specialişti la momentul identificării unui caz concret, însă există campanii de informare şi de prevenire în rândul
tuturor persoanelor private de libertate.
Serviciul medical din sistemul penitenciar organizează activităţi de prevenire a consumului de droguri,
astfel furnizându-se broşuri, pliante care conţin informaţii generale cu privire la riscurile existente în cazul
consumului de droguri, precum şi asistenţa specifică disponibilă în acest caz. De asemenea, se organizează
acţiuni de informare şi educare de către echipele multidisciplinare privind riscurile consumului de droguri,
precum şi ale infectării cu HIV, hepatită B şi C. Mai mult, la unele activităţi specifice participă specialişti din
cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, a altor instituţii publice specializate, precum şi a unor organizaţii
neguvernamentale de profil.
Conform Ordinului nr. 429/C-125 din februarie 2012 privind asigurarea asistenţei medicale
persoanelor private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, evaluarea
consumatorului de droguri este realizată de către o echipă multidisciplinară care asigură asistenţa medicală şi
psihologică.
Rolul asistentului social se axează pe de o parte, pe „acordarea de sprijin calificat în vederea
soluţionării problemelor sociale, formarea sau dezvoltarea comportamentelor prosociale, dezvoltarea
capacităţilor de autocontrol şi de autosusţinere, iar pe de altă parte, pe colaborarea cu instituţii publice sau cu
organizaţii neguvernamentale, care au atribuţii în facilitarea reinserţiei sociale a persoanelor custodiate de
sistemul penitenciar” (Ioan Durnescu, 2010).
În lucrul cu toxicomanii, asistentul social are un rol important în refacerea, menţinerea sau
consolidarea relaţiilor acestora cu familia, în acelaşi timp urmărindu-se dezvoltarea reurselor prosociale. De
asemenea, în perioada de pregătire pentru liberare, asistentul social poate stabili o legătura între deţinut şi diferite

210
instituţii, precum Centrele de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog, Agenţia Naţională Antidrog, Serviciul
de Probaţiune.
Lucrând cu persoane cu antecedente în toxicomanie, psihologul îşi propune să cunoască
„particularităţile structurilor de personalitate a consumatorului de droguri, în vederea motivării de încetare a
consumului sau a menţinerii motivaţiei pentru abstinenţă.” (Ghid de bune practici pentru psihologul din sistemul
penitenciar).
În cadrul evaluării psihologice, specialistul identifică nevoie şi riscurile în vederea elaborării unui plan
individualizat de intervenţie pe parcursul traseului execuţional al pedepsei privative de libertate. Demersurile pe
care psihologul dintr-un penitenciar le poate implementa în cazul unui consumator sau fost consumator de
droguri sunt: consilierea psihologică, includerea în programe de asistenţă psihosocială adresat persoanelor
cunoscute cu antecedente în toxicomanie sau în diferite activităţi destinate combaterii consumului de droguri.
George de Leon (1995) a descris principalele caracteristici ale unui consumator de droguri, de care un
specialist în domeniu ţine cont în activitatea sa pentru că pot reprezinta bariere în procesul schimbării.
Toleranţa scăzută la frustrare reprezintă o trăsătură specifică personalităţii antisociale, la fel şi
probleme cu autoritatea. Responsabilitatea scăzută a toxicomanului afectează stilul de viaţă, iar nesinceritatea,
manipularea reprezintă doar câteva manifestări ale sale.
Consumul de drog apare în general ca o încercare de a depăşi starea de depresie şi insecuritatea
personală. „O structură labilă şi vulnerabilă găseşte în consumul de substanţe psihoactive un refugiu, o
pseudomodalitate de a-şi asigura confortul psiho-afectiv. Aceste înclinaţii depresive şi instabilitatea emoţională
sunt în strânsă legătură cu o suspiciozitate exagerată faţă de ceea ce se întâmplă în jur, proiectând propria
nesiguranţă şi îndoială în legătură cu capacitatea de adaptare la cerinţele sociale asupra celor din jur.”(Răscanu
Ruxandra şi Zivari Mirela, 2002).
Suspiciozitatea este o altă caracteristică manifestată de toxicomani. Irascibilitatea, impulsivitatea,
neliniştea, explozivitatea sunt frecvent întâlnite în comportamentul lor. Cauza acestor manifestări rezidă în
labilitatea dispoziţiei şi contribuie la comportamentul violent pe care toxicomanul îl au în anumite situaţii: astfel,
apar manifestări precum comportamente psihotice, labile, vagabondajul, chiar şi tentative de suicid.
Din lucrul direct cu persoanele condamnate toxicomane, se regăsesc particularităţile psihice ale
personalităţii adictive descrise în literatura de specialitate: abilităţi reduse de rezolvare a problemelor de
cunoaştere şi testare a realităţii, internalizarea unei identităţi negative, toleranţa scăzută la frustrare (consumul
apare de obicei în situaţiile în care persoana resimte disconfort, dar nu reuşeşte să găsească modalităţi corecte de
rezolvare a problemei), gestionare deficitară a emoţiilor (caracteristică este blocarea emoţiilor, exteriorizarea
acestora făcându-se într-o manieră ostilă), lipsa consecvenţei, a responsabilităţii, irascibilitatea, impulsivitatea,
ambivalenţă motivaţională.
Printre scopurile programelor de asistenţă psihologică derulate în penitenciar se numără creşterea
motivaţiei pentru schimbare şi menţinerea abstinenţei. Numai în acest context se poate obţine însuşirea unor
modele comportamentale corecte şi internalizarea unor valori prosociale.
În cadrul programelor de asistenţă psihologică derulate în penitenciar, persoanele foste consumatoare
de droguri învaţă mecanisme de adaptare la situaţiile de risc şi îşi însuşesc abilităţi necesare pentru a avea un stil
de viaţă echilibrat, în absenţa drogurilor. Psihologii, prin intermediul întrebărilor deschise şi a exerciţiilor de
dezvoltare personală, angajează participanţii la program în procesul de comunicare deschisă şi dezvăluire
personală. Comunicarea cu ceilalţi presupune împărtăşirea sentimentelor şi a gândurilor, ocazie cu care deţinuţii
descoperă că nu sunt singuri şi că există alte persoane cu experienţe, sentimente sau regrete asemănătoare.
Autodezvăluirea este încurajată permanent, dezvoltarea emoţională observându-se din atitudinea lor empatică.
Deţinuţii sunt încurajaţi să-şi exteriorizeze emoţiile negative, aceştia fiind obişnuiţi să nu îşi exprime
durerea, ascunzându-se în spatele furiei sau agresivităţii. Ei învaţă, în cadrul programelor de specialitate, să-şi
gestioneze emoţiile, să facă legătura dintre propriul comportament, consecinţele acestuia şi reacţia celor din jur
pe de o parte şi pe de altă parte, dintre gânduri negative, emoţii disfuncţionale şi comportamente distructive.
Toate tehnicile utilizate în cadrul şedinţelor au ca scop adaptarea adecvată a indivizilor în situaţii de viaţă, fără a
mai recurge la droguri sau acte ilegale.
Programele de specialitate presupun crearea unui context cu reguli care guvernează interacţiunea
participanţilor: este cunoscut faptul că persoanele care consumă droguri preferă să nege şi să încalce în mod
repetat normele societăţii. Toxicomanii nu au echipamentul ideo-afectiv maturizat pe deplin, aceştia adoptând
strategii de copying ce au ca efect respingerea sistemului de valori prosociale. În şedinţele programului, deţinuţii
învaţă care este rolul autorităţii şi a respectării regulilor, care sunt consecinţele încălcării acestora cu situaţii
concrete din viaţa lor: analizând evenimentele din perspectivă obiectivă, cu ajutorul psihologului, identifică
mecanismele disfuncţionale de adaptare la societate.
Deseori, persoanele toxicomane provin din familii destrămate, dezorganizate, cunoscut fiind faptul că,
în condiţii de mediu familial negativ, influenţele moderator formative au caracter nefavorabil. De aici
dificultatea lor de a stabili relaţii durabile şi benefice. Diverşi factori, cum ar fi presiunea grupului, curiozitatea,
urbanizarea, şomajul, ignoranţa, alienarea, modificarea structurilor sociale pot declanşa un consum de droguri,

211
iniţial, şi ulterior, o adicţie. Drogul poate constitui un refugiu pentru o persoana ce se simte izolat de familie sau
comunitate. Aceste deficienţe la nivelul funcţionării sociale sunt abordate în cadrul şedinţelor de grup, uneori
specialiştii din penitenciar participând la vizitele deţinuţilor cu membrii familiilor acestora, ocazie cu care se
realizează o mediere cu mediul de suport.
Creşterea responsabilităţii personale pentru deciziile lor este o altă modificare în comportamentul
toxicomanului, ca urmare a intervenţiei terapeutice. Pentru a ajunge la un echilibru în viaţa acestora, persoane
din grup au de realizat diferite sarcini comportamentale pentru a se integra în familie şi în societate ca o persoană
prosocială.
Pe plan emoţional, se identifică o stimă de sine scăzută, o gestionare deficitară a sentimentelor şi un
control scăzut al impulsului. Toxicomanul are, de regulă, o structură labilă, vulnerabilă şi acest fapt determină o
insecuritate personală pe care încearcă să o mascheze. Astfel, consumul de droguri apare ca o modalitate de a-şi
asigura un confort psiho-afectiv.
Specialiştii psihologi din penitenciar contribuie, prin metodele specifice, la modificarea imaginii de
sine defavorabile a toxicomanului: prin consiliere psihologică, dar şi cu ajutorul activităţilor derulate atât în
interiorul, cât şi în exteriorul penitenciarului, imaginea de sine devina una pozitivă, încrederea în sine crescând
considerabil. În acest sens, feedbackurile din partea celorlalţi deţinuţi şi a cadrelor îl încurajează.
Pentru ca toate aceste modificări psiho-comportamentale să se realizeze, este necesară existenţa
motivaţiei consumatorului de a se implica în procesul schimbării. A doua etapă o constituie menţinerea
motivaţiei pentru abstinenţă, psihologul din mediul penitenciar lucrând cu persoana implicată în proces
terapeutică pentru a identifica situaţiile cu risc în consum de substanţe şi de a-şi însuşi modalităţi de a refuza
comportamentul adictiv. De aceea, identificarea şi reducerea obiceiurilor asociate consumului şi înlocuirea
acestora cu activităţi pozitive reprezintă un important demers, pentru care sunt desfăşurate în paralel activităţi
educaţionale, sportive, ocupaţionale cu membrii grupului.
Dependenţa de drog este considerată o stare care afectează persoana în integralitatea ei, consumul
fiind doar un simptom al problemelor subiacente, de ordin psihologic şi social, cu care persoana trebuie să înveţe
să se confrunte. De aceea, psihologii ce-şi desfăşoară activitatea în penitenciar abordează dependenţa psihică
într-un context individualizat, privind adicţia ca o „boală a persoanei ce implică toate ariile funcţionale: cognitiv,
comportamental, emoţional, medical şi social”. (George de Leon, 1995).

Bibliografie:

Legislaţie

 Ordinul comun nr. 1261/C/1310/543 din 18 mai 2006 al ministrului justiţiei, ministrului
administraţiei şi internelor şi ministrului sănătăţii privind modalitatea de derulare a programelor integrate de
asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de
droguri.
 Ordinul nr. 429/C-125 din februarie 2012 privind asigurarea asistenţei medicale persoanelor
private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;

Cărţi

 Abraham, Pavel (coord) - Drogurile, aspecte juridice şi psihosociale, Editura Mirton, Timişoara, 2004;
 Abraham, Pavel, Nicolăescu, Daniela – Comunitatea Terapeutică – metodă de tratament a persoanelor
depedente de droguri, Editura Civitas, Bucureşti, 2008;
 Administraţia Naţională a Penitenciarelor – Ghid de bune practici pentru psihologul din sistemul
penitenciar, Bucureşti, 2010;
 Administraţia Naţională a Penitenciarelor – Ghid de bune practici pentru asistentul social din sistemul
penitenciar, Bucureşti, 2010;
 Agenţia Naţională Antidrog – Comunitatea Terapeutică – metodă de tratament pentru consumatorii de
droguri din penitenciare, Editura Coresi, Bucureşti, 2012;
 De Leon, G. – Program – Based Evaluation Research in Therapeutic Communities, „NIDA Research
Monograph”, no. 51;

212
 Durnescu, Ioan – Asistenţă socială în penitenciar, Editura Polirom, Bucureşti, 2009;
 Iolanda Mitrofan, Iolanda – Terapia toxidodependenţei (posibilităţi şi limite), Editura Sper, Bucureşti
2011;
 Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie – Situaţia drogurilor în România în anul 2012;
 Răscanu Ruxandra; Zivari, Mirela – Psihologie şi Psihopatologie în dependenţa de drog, Editura Ars
Docendi, Bucureşti, 2002.

213