Cenaclu 48

Nr 47-48 iunie-iulie 2016 sumar
Acest număr este ilustrat cu lucrări ale artiștilor plastici Eugen Dornescu și Mircea Ignat
Sumar
CENACLUL PĂLTINIȘ de
la
Revista Cenacul de la Păltiniş este apreciată cu
Nașterea burdușită a unui avorton de Corneliu V. Mihail......................................2
Unde e Şarpele de altădată? de Valentin Leahu....................................................3
Silviu Guga Pentru Sfânt Constantin Brâncuşi......................................................4
Diploma de Excelenţă din partea Bibliotecii Naţionale
a României Constantin Noica Remember...............................................................................5
Eugen Dornescu.................................................................................................10
REDACTOR ŞEF: Valentin Leahu
Corola de minuni a picturii de Corneliu V. Mihail.................................................12
COORDONATORI: Eugen JITARIUC (executiv), Povestiri dintr-o altă viață de Eugen Jitariuc......................................................13
Silviu GUGA (literar), Portret Liviu Vișan.............................................................................................14
Ovidiu CALBOREAN (secretar general de redacţie), Emil Almășan.....................................................................................................16
Sorin SAVA (DTP), Silviu C r ăciunaș (website), „Tâlharul...” care descompune și recompune lumina..........................................18
SENIORI EDITORI Doina ZAHARIA, Rugă și Poezie....................................................................................................19
Simona RADU, Lazăr ZĂHAN Poezii Ion Bogdan Ștefănescu ...........................................................................20
COLEGIUL DE ONOARE: Ioan Cărmăzan..................................................................................................22
BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, Femeia Călare Pe Cocoş sau cum e să trăieşti cu 7 ore mai mult...............................................22
CONSILIUL JUDEŢEAN SIBIU, În Labirint.........................................................................................................24
BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ ASTRA SIBIU,
Poezii de Sorin Golea .........................................................................................26
Emil ALMĂŞAN, Ion TACHE, Ioan TĂMÂIAN, Veşti din lumea cealaltă ....................................................................................26
Ioan CĂRMĂZAN, Alexandru C. LUNGU, Octavian Mihalcea - Versuri................................................................................28
Dan PAPIJ,
Ioan RADU VĂCĂRESCU, Dumitru BAN, Doctorul de la salonul nr. 6 de Constantin Ardeleanu..........................................30
Mircea URECHE, Ioan TOPÂRCEANU, Bătrânul............................................................................................................31
Mircea ŞTEŢIU, Tablouri Poetico - Muzicale................................................................................32
Horia TABACU, Dan MUCENIC, Mirela GRUIŢĂ, Marius C. Nica....................................................................................................34
Corneliu V. MIHAIL, Mihai GAGEA,
Risipire..............................................................................................................36
Petre Ovidiu DUMBRĂVEANU,
Constantin ILEA, Dumitru Augustin DOMAN, Expoziția Mircea Ignat Sacrul ubicuu..................................................................37
Octavian HOANDRĂ, Constantin NECULA, Și au fost Răsăritele sonete................................................................................38
Romeo PETRASCIUC, Adrian SUCIU, Ioan Topârceanu................................................................................................40
Rareş JITARIUC Umiliarul lui Tudor Artenie de Sorin Golea..........................................................42
CORESPONDENŢI SPECIALI: Tudor Artenie Scrisorile cavalerului-egretă și alte poeme ..................................42
Florin PREDESCU (WASHINGTON, MONTREAL) Esenin prozator de George Limbeanu................................................................ 44
Dan DĂNILĂ, Walter JHOREND (GERMANIA)
Revista sibiană EUPHORION și Diaspora de Mihai Posada ................................... 46
Cristina Ana Maria LEAHU (ROTTERDAM) Walter Johrend, Din volumul Confesiuni ..................................................... 48
REDACTORI: CRONICĂ de prof. dr. Carmen Lidia Pircă............................................................. 50
Sabrina ŞTEF, Alexandra MIHALCEA, Silviu Guga Scrisoare despre „scrisori sigilate”...................................................51
Bogdan DUMBRĂVEANU Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu) Năluca în pustă.................................................52
RELAŢII ŞI SCRISORI: Nicolae Scheianu Pietre din potop......................................................................54
cenacluldelapaltinis@gmail.com Cum Am Devenit Scriitor....................................................................................56
valentin.leahu@gmail.com Ierom Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, Restitutio Grigore Pletosu,
CENACLUL dela PĂLTINIȘ
www.revistacenacluldelapaltinis.ro
Recenzie de pr. stavr. Radu Botiş........................................................................59
Tel.: 0745.335.192
Ioan Romeo Roşiianu Onoare Târzie...................................................................60
Revistă editată de Asociaţia Cenaclul de la Păltiniş, înscrisă Metafora locului natal Vasile Muste - „Coruieni”, ...............................................63
în Registrul special al Asociaţiilor si Fundaţiilor existent la
Poezii de Vasile Muste Ţărani La Coruieni...........................................................64
Judecătoria Sibiu
Valentin Leahu prin „Apusul vinului în călimară”
PREŞEDINTE DE ONOARE dr. Alexandru Ducu Lungu
ne duce să „degustăm” din Boema bucureşteană...............................................65
FONDATORI:Gabriela Bica, Doina Zaharia,
Ana Maria Cristina Leahu Teatrul Gong montează primul spectacolol cu marionete și actori după un text
PREŞEDINTE ÎN FUNCŢIE: Florin Pîrvu de Shakespeare pe o scenă în aer liber din România! ..........................................66
VICEPREŞEDINTE: Siviu Guga Jazz pentru copii la Teatrul „Gong” din Sibiu! .....................................................67
SECRETAR: Llelu Vălăreanu Sârbu Naționalul sibian în turneu internațional..........................................................68
Revista Cenaclul de la Păltiniş deţine la Biblioteca Naţională a Copiii lumii dansează în Michigan de Anca Sârghie.............................................70
României codul ISSN: 2066-7957 Teatrul Național „Radu Stanca”, partener într-un nou proiect european............................72
Tiparul executat la Tipografia Bibliotecii ASTRA Vești bune pentru spectatorii FITS 2016!.............................................................74
Constantin Chiriac a fost premiat la Gala „Valori de România”............................76
1
Editorial
Nașterea burdușită
a unui avorton
Corneliu V. Mihail
Avortonul este democrația crăcănată (sintagmă de autoliniștire încrezătoare. Trai tihnit, pensii
predilectă) de după lovitura de stat din ’89. Răul bune, conștiințe aproape epurate de încărcături,
devenind insuportabil, se impunea o schimbare, și... stupoare!, iată vine istoricul cu trădarea pusă
dar nu în termenii ăștia!! pe afiș.
Ne bucurăm să apreciem superlativ existența Există o dilemă. Amploarea trădării!? Personal,
unor istorici de talia profesorului Corvin Lupu. cred că ea nu depășește persoana dictatorului,
Cinstit, obiectiv, erudit, marcat cu discernământ, în lapidat lamentabil, părăsit de gărzi.
măsură să elucideze problemele încă absconse din Apoi, trebuie să reamintim că în sistem nu au
decembrie ’89 profesorul C. Lupu provoacă valuri fost numai absolvenții de la facultatea agricolă
cu ultima carte, TRĂDAREA SECURITĂȚII, după de la Brănești, sau profesioniști pur sânge ca
un lung șir de alte remarcabile cărți. Scormonitor generalul Iulian Vlad, care, știutor peste măsură,
prin vastele bibliografii, istoricul cuprinde persuasiv și abil, a fentat cât a putut puciștii. A
exhaustiv fenomenele, impunând adevărul, care salvat organizația de unde era planificat să se
frecvent lezează. Concret, „Trădarea securității” extragă victimele mascaradei. Trebuie neapărat
a provocat rumoare, eufemistic zis, poate chiar amintit că în sistem erau și troglodiți ca generalul
ostilitatea unor „cadre” mai puțin avizate de
Vasile Gheorghe, „căldărar borât”, mic gras, ciupit
jocurile abjecte din culisele istoriei. Firesc, sitagma
de vărsat, născut infractor, cu plăcerea violurilor
„trădarea securității” are o rezonanță auditivă
ancilare, cu bucătărese pe după butoaie de
incomodă, brutală chiar, dar nu poți eluda adevărul
murături. Când ancheta, odiosul ăsta patibular
strident, de dragul unor menajamente. Paradoxal,
își regiza un glas sepulcral, cu iz macabru. Asasin
în pofida biciuirii unor conștiințe încărcate, CL
până la moarte, stârpitura a făcut numai deservicii
face un serviciu imens vechilor profesioniști din
sistem. O să mă explic de ce! Da, securitatea a sistemului,
trădat! Oricum, jocurile erau deja făcute de oculta Acum, revin la problema paradoxului. Când
internațională și națională, cu sediul „Rahova 5”! societatea civică, ațâțată de cabotini diriguitori
disimulați, va cere capete de acuzare și din
(dezvăluire în premieră, cei inițiați vor înțelege).

Securiștii s-au repliat, de fapt, la timp, de pe o securitate, căci după Vișinescu și Fecior sunt
graniță de sare glisantă, care putea să-i compromită programați securișii și activiștii de partid!!! Atunci,
iremediabil. Cu nară de profesioniști, roși în multe cei vizați vor sări în față cu cartea TRĂDAREA
rele, camarazii au intuit pericolul, mascarada, SECURITĂȚII a eminentului istoric C.L. Trăiți,
cacealmaua și, duși de vântul unor întâmplări pe datorită proniei cerești și a unor inițiați, că altfel ați
care nu le mai stăpâneau, au escamotat cu tact fi avut soarta lui Mihale și Velicu și atâtor altora... n
evenimentul. Căci vorba unui chibiț peluzist: Dacă
securitatea nu trăda și acum se mai trăgea!! Da, P.S. Frecvent, alege istoria în locul nostru. Foarte
ați trădat, toți o știm! Un scrupul de profesionist aproape de aria vinovățiilor palpabile, autorul provoacă
vă obligă formal să nu o recunoașteți, știind că multe idiosincrazii, iar altora o ușoară anarhie sufletească.
un scrupul adânc face sinceritatea imposibilă. Ați Le recomandăm tuturor înțelepciune, decență și mai ales
reacționat ostil, fiindcă vă era alterat un sentiment infinită toleranță față de adevărurile incomode.
2
Editorial
Unde e Şarpele de altădată?

Valentin Leahu
Sunt un pic trist când scriu aceste rânduri, nu din
Bucureşti, ci din Sibiu, unde mi-am petrecut o bună
parte din iarna asta, pe alocuri miraculoasă, cu ză-
pezi păltinişene mai moi ca alte dăţi, cu Zidul Cetăţii
nins frumos şi împestriţat în faţă-i cu târguri de oale
şi alte sumedenii de întâmplări ce dau viaţă oraşului
care, altfel, poate ar părea pustiu, regretând că i-au
trecut clipele de Capitală Culturală Europeană. La
acea vreme, Hermannstadt roia de lume din toată
lumea. Şi azi, dar mai cu măsură, ca-n Shakespeare.
Sunt trist pentru că în urmă cu exact un an îi uram,
în rubrica de faţă, „La mulţi ani!” Maestrului Ştefan
Iordache, Hotelierul de Lux al vieţii Domniei Sale.
Mai apoi, aveam, cu şi mai mare tristeţe, să dau
lacrimi în cuvinte la moartea Sa. Şi aşa, mă întreb,
azi, când maestrul ar fi împlinit 68 de ierni, iar eu
împlinesc 48... Scriu asta, poate, din snobism, cum
ar zice alt mare maestru, Gheorghe Dinică, prietenul
celui care a fost şi va rămâne în sufletele noastre
marele Ştefan Iordache. Născuţi pe 3 februarie, la de altădată, cu ciorba de burtă de la 5 dimineaţa care
diferenţă de două decenii, Maestrul şi eu am avut te scula din beţie, la acea oră plecând de multe ori
ocazia să petrecem de multe ori împreună de ziua din Şarpe cu Dan Mucenic, certat acasă de Ana de
noastră de naştere, dar după ’90, când s-a deschis atunci că a venit treaz şi poate a fost prin alte părţi
Şarpele Roşu, sufletul noii boeme, continuatoarea şi nu acolo unde se întâlneau boemii până la mijitul
Peşterii din faţa statuii lui C.A. Rosetti, din piaţa cu
zorilor. De câte ori trec prin dreptul fostei boeme
acelaşi nume. Mă trec fiori. Îmi amintesc cu mult
aud, parcă, tot ţambalul lui Marius Mihalache, vocea
regret că într-un 3 februarie, pe când eram cu alţi pri-
lui Nelu Ploieşteanu... şi îmi trec prin faţă amintiri
eteni dragi (Gabi Rusu, Val F. Mihăescu, Dan Mircea
pe care nu le-am uitat şi le-am scris aici de-a lungul
Cipariu, regretatul Bogdan Pietriş) la „Jos Pălăria”
unui an... Chiar! A trecut peste un an de când am
lui George Mihăiţă, de la celebra Coada Calului, de
la Universitate, aflam cu stupoare, pe înserat, că s-a pornit la drum această „Boemă bucureşteană”, văzu-
stins din viaţă Poetul Ioan Flora (cu P), alunecând tă de mine, despre care i-a plăcut lui Horia Tabacu să
spre moarte chiar în altă redută a boemei bucureş- spere că va fi de bun augur. Şi mă întreb, iar, unde e
tene, restaurantul Turist, poreclit de noi Ministerul Şarpele de altădată? Se odihneşte, în vreme ce
Turistului. Dar unde e Şarpele Roşu de altădată? E altceva speră că îi va lua locul. Oricum, locul lui
la locul lui, în sufletele boemilor. Pe Eminescu, la Ştefan Iordache, Marele Actor Boem, nu-l poate lua
intersecţia cu Galaţi a rămas doar o clădire părăsită, nimeni în inimile multor boemi ai cârciumioarei
dărâmată de timp, ciudat de tristă la rându-i, aştep- de neuitat... n
tând parcă pe cineva să o aducă la viaţă. (din cartea în curs de apariție la ed. Cenaclul de
De câte ori trec pe acolo, îi simt sufletul boemei la Păltiniș, CANA din CRAMA cu AMINTIRI)
3
Editorial
Silviu Guga
Pentru Sfânt Constantin Brâncuşi
Cum nu e greu de bănuit, titlul acestui articol
mi-a fost sugerat de romanul unui scriitor care a
copilărit la Aciliu şi a urmat şcoala germană în Sibiu,
Peter Neagoe. El a scris în limba engleză mai multe
opere inspirate din realităţile patriei natale, devenind
cunoscut în Statele Unite, dar cea mai importantă
este “Sfântul din Monparnasse”, publicată postum.
Romanul aduce un omagiu colegului său de la Şcoala
de Belle-Arte din Bucureşti, Constantin Brâncuşi, cu
care se reîntâlneşte şi se împrieteneşte în Paris la
începutul secolului trecut.
Peter Neagoe nu a exagerat deloc numindu-l pe
Brâncuşi sfânt. Trebuie cât mai mulţi să spunem acest
lucru şi să dăm câţiva lei pentru una dintre „bisericile”
sale care se numeşte „Cuminţenia pământului”.
Ministerul Culturii a iniţiat o subscriptie publică
propunându-ne să contribuim, cu cât putem fiecare,
la strângerea sumei necesare pentru ca celebra
sculptură să fie la dispoziţia publicului. E un îndemn
la solidaritate naţională , dar şi o recunoaştere a
lipsei de vigoare instituţională, a neputinţei statului
nostru. Statul oferă 5 milioane de euro, dar mai e
nevoie de încă 6 milioane. Chiar dacă ştim că statul
are bani, dar banii sunt la discreţia unor persoane, nu EROILOR prin inima bisericii Sfinţii Apostoli Petru
la dispozitia publicului, haideţi să punem mână de la şi Pavel.
mână pentru Sfântul Brâncuşi. A iubit stâlpii porţilor Sentimentul de recunoştinţă faţă de cei care s-a
şi a pridvoarelor din satele noastre, biserica făcută de jertfit pentru neamul nostru, în timpul Primului
străbunicul său din Ohăbiţa sau Hobiţa Gorjului şi Război Mondial, Brâncuşi a vrut să ni-l transmită
a iubit stâlpii crestaţi, ce se pun la mormintele celor nouă. Noi astăzi putem înţelege că Brâncuşi a intrat
răpuşi de moarte în floarea vârstei, din cimitirele în însuşi spiritul lumii noastre moderne.
de pe Valea Sebeşului. N-a spus însă niciodată că Pentru a putea să ne mândrim cu el în continuare,
preferă lemnul pentru că a iubit şi piatra şi, mai hai să punem mână de la mână şi să cumpărăm
întâi, a făcut din piatră o RUGĂCIUNE şi a dat-o CUMINŢENIA PĂMÂNTULUI. Dacă n-am
buzoienilor s-o pună în cimitirul lor şi mai târziu. cumpărat atelierul lui din impasse Ronsin înainte
Din piatră a făcut o POARTĂ A SĂRUTULUI şi o ca parizienii să-l mute în Muzeul de Artă Modernă
MASĂ A TĂCERII pentru gorjeni. A iubit bronzul şi atelierul lui refăcut a ajuns, mai târziu, în vestitul
ca să imortlizeze pe Domnişoara POGANY şi „Centru Pompidu”. Hai, să facem ceva ca măcar
ca să Facă PĂSĂRI MĂIESTRE. A iubit chiar şi o operă realizată în acest atelier să fie a noastră.
fonta de la Călan din care la Petroşani s-au făcut Ce mândrii suntem de Brâncuşi când, întrebat de
clepsidrele pentru COLOANA FĂRĂ DE ŞFÂRŞIT. Rockefeller „Cum pot să te ajut?“ Brâncuşi răspunde:
Avea nevoie de un spaţiu larg, de lângă Olt, unde e „Ia şi mătură atelierul!“. Noi n-avem cum să măturăm
MASA TĂCERII, până la COLOANĂ, pe o alee A atelierul lui, nu ne rămâne decât să facem ceva
SCAUNELOR, de fapt, o alee spirituală care trece pentru Sfântul Constantin Brâncuşi cumpărându-i
pe sub POARTA SĂRUTULUI şi continuă CALEA „Cuminţenia”. E şi ea o biserică. n
4
NoicaEditorial
In memoriam
Constantin Noica
Fotografii din colecția Ion DUR

5 5
6
CENACLUL dela PĂLTINIȘ NoicaEditorial
In memoriam
6
7
CENACLUL dela PĂLTINIȘ NoicaEditorial
In memoriam
7
ArtĂ PLASTICĂ˝ EUgen Dornescu
Eugen
Dornescu
OM 2
Mașina de zburat
8
ArtĂ PLASTICĂ˝ EUgen Dornescu
OM 3 OM 4
Mașina de zburat 2
9
ArtĂ PLASTICĂ
Eugen Dornescu
10
ArtĂ PLASTICĂ
Lăcaș
11
ArtĂ PLASTICĂ
Corola de minuni
a picturii
Însoțit de boemul și bonomul camarad Valentin
Leahu,- căruia nu-i mai apune vinul în călimară,
recuperând, benedictin prin abstinență și evlavie-
am participat la două vernisaje de excepție, semnate
Eugen Dornescu.
De sorginte moldavă, Eugen Dornescu este mobi-
lat cu toate atributele răzeșilor: tenacitate, bun simț,
dorința de învingător.
Apoi, mai vin anii de studii excepționale, fiind
studentul și mândria maestrului Dan Hatmanu.
Acesta a avut premoniția să-i anunțe un destin de
excepție în pictură. În acest sens, stau mărturie ne-
număratele expoziții din țară și străinătate, premiile
dobândite și interesul colecționarilor particulari.
Expozițiile de la Deva și Târgoviște au stârnit un
interes deosebit, având cu toții revelația ineditului
tematicii abordate. Pictura este unitară stilistic, de-o
impecabilă acuratețe tehnică, gândită coerent, în
pofida încărcăturilor simbolice. Cantonat în sfera
umanului, pictorul glisează autoritar între conflicte
și pace, exersând introspecții ce se doresc exhaus-
tive. Artistul surprinde omul în ipostază eroică, o
mână fermă sugerând destin de învingător!
Evadând din ontologic spre transcedental, cu un
penel filozofic, de data asta, Eugen Dornescu con-
turează Icari înălțători, puși la punct, totuși, pentru
impertinența de a sfida regulile cerești. Omul cu
vioara dorește să demonstreze că arta poate vibra
și-n alte chei. Putem discuta și despre diviziunea
minte- trup, trogloditism și înălțare spirituală, totul
fiind slujit pictural de un maestru incontestabil.
Blagian în opțiune livrescă, Eugen Dornescu

traduce, pictural, propia revoluție cu lumea, fără să
strivească corola de minuni!!
P.S. La Târgoviște, marele regizor și director de
teatru, Mihai Ranin, a montat o simeză fabuloasă,
amintind de cele de la Dalles. Cu o vagă emfază
demiurgică,- coborâtor din Craii lui Mateiu, ori din
Remeber,- maestrul Mc Ranin ne-a tratat voievodal
în oaza numită teatru, creată de el într-o scenografie
impresionantă. Departe de lumea hâdă, slută și mo-
cirloasă a politicienilor, am trăit momente serafice,
în melanjul aiuritor de culoare și gong.n
Corneliu V. Mihail
12
Note de lectură
Povestiri Dintr-o Altă Viață

Pentru cititorii mai tineri, cartea mecanism sofisticat de supraverghere
lui Nicolae Iuga intitulată destul de şi înfricoşare, de control şi de reprimare
explicit:,,SECURITATEA, CEZARUL a oricăror încercări individuale sau
şi SFOARA DE CÂLŢI a lui ELIE colective de eliberarea din plasa de
WIESEL’’, poate constitui în principal păianjen ţesută de bolşevici. Ne este
o provocare de natură enigmistică, prezentat şi analizat un proces de
un nod, un rebus, un cod etc. Pentru alchimie criminală în care se amestecă
cei mai în vârstă, ea reprezintă un în acelaşi creuzet bucăţi murdare de
demers memorialistic, o întoarcere conştiinţă, compromisuri, capitole
în timp, o analiză a unor fapte şi de pseudo-legislaţie, elemente de
întâmplări trecute dar cu semnificaţii laşitate şi delaţiune. Din când în când
importante pentru membrii unei răzbate drintre file şi râsul amar al
anume generaţii de intelectuali, prerevoluţionară. autorului care ne face să ne gândim că indiferent
Pentru toţi cititorii însă, indiferent de vârstă , poziţie de meandrele vieţii sale, de întâmplările prin care a
socială sau apartenenţă politică, cartea lui Nicu Iuga trecut Nicu Iuga nu uită să rămână omul cu acelaşi
constituie un alfabetar cu ajutorul căruia putem dezvoltat simţ al umorului şi cu aceeaşi poftă de
încerca să discernem prin timp, orori şi mecanisme viaţă. Întâmplările prezentate în carte sunt reale,
diabolice inventate şi iniţiate de fosta securitate cu toate că par halucinaţiile unei minţi bolnave iar
împotriva tuturor acelora care ,,luau în deşert eu împreună cu alţi membri ai generaţiei mele ne
cuvântul Tovarăşului’’. Am spus un alfabetar, pentru punem chezaşi pentru autenticitatea lor. Singura
că lucrurile prezentate în carte reprezintă elemente problemă care se ridică atunci când lecturezi textul
din care, pe baza multiplelor combinaţii raţionale şi este aceea a dificultăţii încadrării lui într-o specie
posibile, putem să reansamblăm un trecut aparent literară clasică, într-o tipologie anume. Cartea
tulbure şi uneori invizibil,trecut care refuză cu nu este niciun roman, nici un documentar, nicio
încăpîţânare să accepte aruncarea lui la ,,groapa autobiografie, nici nişte memorii scrise de un autor
comună a istoriei române’’. Pe lângă asta putem cu pretenţii ci mai degrabă un memento mori, un
spune fără ezitare că această carte reprezintă şi un strigăt al autorului către contemporani. Dar să ne
semnal de avertizare pentru cei din jur. Ea încearcă să înţelegem bine nu este un strigăt de deznădejde al
ne arate până unde poate ajunge o societate totalitară unui damnat nostalgic condamnat la o viaţă de Sisif.
lipsită de scrupule. Este un protest şi împotriva mult Este strigătul unui om sănătos care vrea să le atragă
discutatului ,,Big Brother’’, împotriva a tot ceea ce atenţia celor din jur fără dulcegării şi fără echivoc că
atinge intimitatea individului, împotriva spionajului, a existat şi o altă viaţă înainte de prezentul care ne
suspiciunii, bănuielilor, a detractării, într-un cuvânt a înconjoară şi că acea viaţă nu se aseamănă cu nimic
tot ceea ce constituie atingere a libertăţii individuale: din ceea ce trăim azi.
libertate de expresie, credinţă, religie etc. Spuneam că strigătul, atenţionarea pe care o face
Trebuie însă, să subliniem faptul că nu este autorul, Nicolae Iuga, în cartea sa, nu este o chestie
vorba de o răzbunare personală, de plătirea unor elegiacă, plină de tristeţe, deznădăjduită, dulceagă
poliţe în timp, de către un om care a suferit de pe sau resemnată ci mai degrabă este strigătul unui om
urma abuzurilor securităţii. Nu. În niciun caz. De viu şi cunoscându-l pe autor aş spune că seamănă
altfel, utilizarea numelor adevărate a unor personaje mai degrabă cu fluieratul puternic cu degetele în
implicate fie ei ofiţeri de securitate, colaboratori gură, în mijlocul codrului sau al câmpului, al unui
ai securităţii, cadre cu funcţii de partid, cadre tânăr care rupând toate ritmurile şi timpurile te
universitare nu are un scop vindicativ ci mai degrabă obligă să ţii seama şi de el. Scrisă contrar uzanţelor
acela de remember. Autorul nu mai are nimic cu cei politeţii cartea nu are alt stăpân decât adevărul aşa
care l-au vândut sau trădat. Îi tratează cu deferenţă şi cum a fost el, fără să fie fardat sau estompat. n
de multe ori cu înţelegere sau chiar compătimire. În
fond cartea dezansamblează în faţa ochilor noştri un Eugen Jitariuc
13
cenaclu
Portret Liviu Vișan

Cavalerul tristei armuri
rugina curge fraged nobil sânge

şi încă din armură n-am ieşit
la orizont doar umbra mai ajunge
lumină răstignită-n asfinţit
cerneală stranie şi viu albastră

din sânge fierul trece în cuvinte
parcă mă-ntorc din nou în lumea voastră
călare pe un sac de oseminte
înalţ în aer un poem de ducă

şi în turnir mă-nclin pe-aceeaşi parte
în timp ce călărind pe o nălucă
se-nclină la icoane sfânta moarte
Prelumbre
nimeni n-a observat nimeni nu ştie
am stat o noapte-ntreagă-n fierărie priveam în urmă ca în viitor
în jar sufla doar crivăţul tăios nu mă născusem şi urma să mor
metal topit simţeam până la os secundele se înfruptau din mine
nici nu eram când am ajuns la tine
m-am prezentat ca la croitorie
să-mi fac armură pentru poezie doar umbra existentă în cuvinte
să torn metal încins între cuvinte de chipul meu îşi mai aduce-aminte
sclipiri de halebardă-n lucruri sfinte ca-n ritualul când sorbind din cană
zăreşti în vinul sacru o icoană
înalt prelat din cap şi până-n poale
am îmbrăcat cămaşa grea de zale
şi ca să ies din trupul temnicer Atelier

m-am lepădat de umbrele de fier
avem de lucru asta este clar
un clar obscur ce n-aţi văzut vreodată
poemele nu-s gata de tipar
Spovedanie nici pânza din tablouri nu-i pictată
vizera coifului cu mâini de moarte e toamnă şi culorile sunt naşpa

am dat-o într-o noapte la o parte cuvintele-au pornit pe contrasens
exact cu mâna care-acuma scrie pictorul şi poeţii n-au spart gaşca
de parc-am dat capacul la sicrie iar cheful pentru muncă e imens
14
cenaclu
avem de lucru însă nu ne pasă Poem pentru Miha

şi zăbovim ca sfinţii-ntr-un vitraliu
parc-am fugit cu toţii de acasă
spre a ne naşte într-un alt travaliu să dăm zăpada de pe noi iubito
ca să ne curăţăm de amintiri
amestecăm cuvintele cu sânge fugind din viaţa ce am irosit-o
pe şevaletul nu ştiu cărui cântec spre orizontul altor plăsmuiri
nu ne ajunge unde vom ajunge
şi vom rămâne în al artei pântec când sună ceasul să plecăm la muncă
şi tu cobori să pui de o cafea
e un protest şi chiar o rugăciune zău că îmi vine să îi dau poruncă
la zeii ce se uită cu ochi trişti nebună tinereţii să mai stea
pe care-i implorăm şi le vom spune
să nu ne naştem iarăşi tot artişti de ce n-ai apăsat deşteptătorul
visam frumos te aşteptam să vii
să te mai hârjoneşti cu autorul
la capătul acestei poezii
simt cu savoare aburul fierbinte

de pe noptieră-al ceştii de cafea
Cântec prăbuşit în ecou aruncă-n iarbă ceasul care minte
şi intră goală-n poezia mea
am scris cu lancea un poem de sânge
să cuceresc cetatea care plânge
să văd cum înălţat în şa pe cal 2015 Siliştea Snagovului
am traversat tărâmul medieval
mă aşteptau în vremurile sumbre Cântec de tavernă

trei cavaleri înveşmântaţi în umbre
care purtau pe scuturi de răşină
culori de neputinţă şi de vină înţelepciunea Greciei eterne
nu stă-n filosofie ci-n taverne
l-am provocat în primul meu turnir vă spun că sfânta carte de bucate
pe îngerul născut în cimitir a fost rostită-n piaţă de Socrate
raze de soare s-au ivit din ceaţă şi pentru că n-a scris-o că-a fost prost
când am izbit în lespedea de gheaţă grecoaicele o ştiu doar pe de rost
dacă premisa este din chiftele
din neştiutul celălalt tărâm
aflaţi că silogismele sunt grele
s-a arătat un cavaler bătrân vă lasă şi ficaţii şi rinichii
pe care l-am lovit cu lancea-n piept dacă nu-ncepeţi masa cu tsatsiki
şi-am plâns că am ucis un înţelept oricum concluzia nu va fi clară
fără să ţii carafa la subsuoară
al treilea cavaler eram chiar eu după desert se-mprăştie angoasa
înveşmântat în haine de ateu când iei la întrebări bucătăreasa
iar lancea am zvârlit-o mai departe tu ai gătit acest ospăţ confuzo
dincolo de iubire şi de moarte ca să te iert dă-mi un pahar de uzo
şi ce să vezi se rotunjeşte clipa
când fata râde-ntocmai cum Xantipa
ianuarie 2016
15
Poetul de gardă
Emil Almășan
Acasă
De orișice m-apropii privirea mi se-alină.
Pe fiecare carte, păienjeni de lumină
și-au depănat viața din care au trecut
în pânzele de stele pe care le-au țesut.
Fotografia mamei, cu-același colț de lună,
tăcerea înserării o deapănă-mpreună.
Din altă poză, tata parcă-mi întinde-o mână
să-l simt cât de puternic prin vremi o să rămână.
În altă poza, iată, sunt eu cu ei de mână,
când primii pași mă-nvață, în curte, prin țărână
Perdele-ngălbenite cad pe pervaz și geamuri,

afară, frunze prinse pe tot aceleași ramuri...
Și sora mea-ncălțată cu prăfuite ghete,
se joacă, într-o poză uitată pe perete...
Dintr-un cuier, o haină, de guler agățată, pe toți ai mei la viață i-așteaptă să se-ntoarcă.
mi-arată mâini, și umeri ne-ncovoiați, de tată... Numai pe mine, doamne, nu mă mai regăsesc,
Văd cât de drept se-ntoarce din zilnica-i povară, nimic nu mă-ntretaie cu chip copilăresc,
și-i simt, și-acum, mirosul de muncă și țigară, nici Steaua mea pe ceruri nu prinde-a se-ntrupa,
iar glumele-i făcute cu drag și bucurie și nimeni nu mai vine să-mi spună: „nu pleca!”
atât de clar răsună... Și toată casa-i vie
când mama, iată, strigă că-i caldă, gata masa
și abur copt, de pâine, înmiresmează casa Elegia sufletului
Cu mâna scutur praful pe-o poză așternut, Și timpul se făcea depărtare. De piatră,
îmi pare o icoană pe care o sărut: de sare.
ce tânără e mama în ia înflorată De-atâta liniște secundele cădeau
că nicio grijă chipul și ochii ei n-arată; ca niște aripi triste,
părinții mei, când tineri, se-mbrățișau cu foc, trecătoare...
gătiți în haine albe, de slujbă, sau de joc... Le simțeam cum în locul meu mureau
În părul lor ninsoarea nu-și așternuse pata,
copilul meu e astăzi de-aceeași ani cu tata Mă vedeam copil.
Ochii mei
din pozele pe care, prin lacrimi, le privesc...

Doar eu simt că, prin vreme, tăcut, îmbătrânesc sprijineau un cer de mirare.
Făceam primii pași, flori de tei
Dacă-mi arunc privirea, din tinda casei noastre, ningeau deasupra-mi
cărările-s aceleași, și-aceleași zări albastre sfântă iertare
pe dealuri de cărbune luminii-i taie cale.
Și Motru-aceleași ape tot leagănă la vale, Visam fericit. Doar timpul știa
și-aceleași holde-ntinse se pierd în depărtare, singurătățile ce-aveau să vină,
urcând în spice coapte tot aurul din soare cum tot ce iubeam
se va preschimba
În toate simt că-i suflet. Dacă vorbesc sau tac, în țărână și tăceri
în mine urcă doruri și lacrimi fără leac. din lumină
Și ce curat e totul, și rânduit, de parcă
16
Poetul de gardă
Am vrut să-nteleg Cărarea vieții mele toat-o strâng

doar o parte din drum, într-un cuvânt cu slove de lumină
doar o parte din calea ce mi-a fost să-ți fie, pururi, pavăză și gând
hărăzită, prin vremurile care or să vină
dar am văzut cum se face deznădejde și scrum
carnea pe oasele mele răstignită Te-am învățat că lumea e senină
dar și că asudat e gustul păinii
Așa că mi-am schimbat trupul și-am vrut să știi că noi avem o vină,
pe cuvinte noi nu putem muri când latră câinii
să pot să-mi văd sufletul,
și să-l ascult… Am vrut să știi că, de-a rămas o cruce
Poate de-aceea știu taina ce mă poartă-nainte - pe care sângele nu s-a uscat,
dacă voiam să trăiesc, muream demult sunt pregătit, întâiul mă voi duce
să nu mai fie nimeni vinovat
Mamei Când voi pleca, în loc de lacrimi grele

să mă petreci cu sufleul deschis –
Ai bătut lumea largă, ostenită; îți las în grijă cerul meu de stele
ești numai dor din tălpi până-n creștete. și lumea mai bogată cu un vis
Ești plină de griji, nedormită.
Odihnește-te!
Pune-ți capul pe pernă. Visează. Trecere

Drumurile ți-au frânt sufletul, picioarele.
Văd că ochii încă-ți lăcrimează
desi plânsului i-au secat demult izvoarele Cu fiecare gând
pe care-l scriu,
Ai vie-n privire blândețea care tăcerea de cuvânt
deși cearcăne grele ochii au prins. o desparte,
În genunchi sărut bătrânețea simt cum în mine
luminii care te-a nins se face târziu,
și mi-e liniștea
Câtă liniște-ai pe frunte, pe tâmple; tot mai departe
chipul tău e-o icoană de sare
în fața căreia, mereu, mi se umple
sufletul de blânda ta iertare Cu fiecare clipă
prin care-i rostesc
Bine c-ai ajuns, că lumea toată inimii glasul în care să bată,
ai putea-o, veșnic, rătăci... simt cum, tainic,
De nu mă vedeai încă odată, nepământesc,
știu, măicuță, nu puteai muri lumina, întreagă, se-arată
Poate în toate
Testament e numai un semn
să nu mai fii, suflete,
Știu, anii încă nu se-ntunecară atât de semeț
și încă multe drumuri sunt de mers, ne vom despărți oricum,
vieții-i sunt dator o primăvară, dar a fi demn, până la capăt,
și ție încă-ți sunt dator un vers e marele preț
17
critică
„Tâlharul...” care descompune

și recompune lumina
„Veniţi la margine – a spus./ Ne este frică – au
răspuns,/ Veniţi la margine!!!– a spus./Ei au venit,/
El i-a împins,/Ei au zburat!”. Poemul îi aparţine lui
Apollinaire şi mi se pare că are legătură cu ceea ce i
se întâmplă acum lui Marius Dumitrescu. „Tâlharul
cel bun”, cartea apărută la editura „Karth”, în 2014,
spune tot ce i se întâmplă autorului. Dar mai spu-
ne, cred, şi că el a intrat în zona poeziei după nişte
ani de scufundare în lecţia exemplară a lui Nichita
Stănescu. toţi îi suntem datori acestui mare poet. Am găsit în
„Tâlharul cel bun” câteva poeme care, prin tăietura
Cartea este frumoasă şi are, cu siguranţă, foarte versului, amintesc de Nichita, dar în majoritatea
multe în sensul poemului scris de Apollinaire. Mă textelor Marius Dumitrescu este chiar el însuşi, se
refer, în primul rând, la zborul despre care vorbeşte desprinde şi zboară cu propriile aripi.
poetul francez şi pe care, în cazul de faţă, poezia lui
Nichita Stănescu l-a făcut cu putinţă. Sunt de părere Cele mai frumoase mi se par poemele scurte, cu
că, fără a-ţi însuşi lecţia poetică stănesciană, nu poţi atât mai mult cu cât ştiu că nu este uşor să scrii astfel
să depăşeşti nişte limite. Şi că, într-un fel sau altul, de poeme. Îţi trebuie mână sigură şi sensibilitate ful-
gurantă. Iar Marius Dumitrescu le are. Exemplific:
„sunt/ceea ce pot/vedea//ceea ce/nu văd/mă judecă”
(„Un autoportret”) şi: „ochiul/privind în sine/fiindcă/
nu mai este/nimic de văzut” („Începutul melanco-
liei”) sau: „moartea mea/e a mea/dar nu îndeajuns”
(„Poem de dragoste”). Iar exemplele pot continua.
Aceste poeme scurte sunt mai puţin spectaculoa-

se, dar ele ajung foarte departe în momentul când le
citeşti tu cu tine, în linişte, şi le laşi să reverbereze.
N-am nicio îndoială că în sinele poetic al lui Marius
Dumitrescu lucrurile s-au sedimentat. Nu este vorba
atât despre poveşti de limbaj, foarte apreciate în zi-
lele noastre, cât mai ales despre o directeţe şi despre
o esenţializare a spunerii care apropie poemele de
nişte bijuterii, de nişte diamante care descompun
lumina doar ca să o recompună altfel.
Din propria experienţă, ştiu că este foarte greu

de transpus nevăzutul în ceva ce poate fi văzut,
neauzitul în ceva ce poate fi auzit şi aşa mai departe.
Dar Marius Dumitrescu şi poezia lui din „Tâlha-
rul cel bun” tocmai asta fac. n
Valeriu Mircea Popa
18
critică
Rugă și Poezie
Noul și atât de specialul volum sibilitate poetică sunt (re)amintiți
al lui Ion Bogdan Ștefănescu, LUI pașii către lumină și pace. Privirea
(Tracus Arte, București, 2013), însoțit de neprivit a Maicii Domnului,
fiind de aleasa grafică marca Mircia fără asprimea acelui „mysterium
Dumitrescu, ne introduce pe subli- tremendum” teoretizat de Rudolf
mul teritoriu al viziunilor paradisi- Otto în influentul „Das Heilige”,
ace, incomensurabile căi ale elevării ocrotește itinerariile sacrameta-
spirituale. În deschiderea cărții, un le, adeseori labirintice. Transcen-
fragment athonit explicitează virtuțile dentul coboară peste toate cele ce
mortificării întru o veșnicie împlinită sunt, întru edificări excepționale.
: „de vei muri înainte de a muri/ nu Duhul smereniei aparține amplei
vei mai muri când vei muri”. Tot acest paradigme a lacrimii. O reverie
elan purificator se axează pe dobândi- sfântă ne va învălui, tămăduitoare,
rea curăției. Ticăloșia zborului negru interiorul. Ion Bogdan Ștefănescu
se dorește a fi contracarată cu ajutorul evocă aproape extatic angelica
simbolului absolut al crucii, ceea ce esență caracteristică devoțiunii:
conduce la ample metamorfoze, lu- Doamne, acoperă-mi trupul cu
minoase lacrimi de bucurie. Poetul mila Ta/ Și fă din speranțele mele
invocă valorile isihaste, fluidizând cuib de ciocârlii/ Păzește-mi pașii
esențe sacre: Întoarce-ți gândul spe inimă/ Găsi-vei nevolnici/ Până când genunchii se vor fi udat/ Cu
atâtea vitralii roșii/ Prin care ochiul Dumnezeirii te lacrimi de pocăință/ Curăță-mi sufletul de ploile
veghează/ Ascultă liniștea curgătoare a sângelui/ vieții/ Pentru ca prin vocea de seară a inimii mele/
Și cuvântul Lui va trece la tine/ Luminându-te/ Iar S-aduc prinos inimii Tale / Atotcuprinzătoare/ Prin
când vei ridica privirea/ O pădure de frunze albas- care zboară îngerii cu aripi de lumină/ Înmiresmând
tre/ Se va deschide sub pasul tău. Din icoane și ru- cununa trecerii ce va să vină. Înaltele taine au func-
găciuni se desprind, pentru cei aflați în fața porților ție ziditoare, orientată maximal spre transcendență.
împărătești, acorduri muzicale inefabile. Ritualul se Ne este revelată suprema transformare, identificare
îndreaptă spre vestirea hristicei inimi incandescente, pură ce escamotează sfâșierile sublunare. Ceasul/
împărțită tuturor credincioșilor. Profund transcen- imnul/ fumul/ pasul, iată o cadență neabătută, im-
dent, un văl cromatic acoperă tot ceea ce contează nică. Prin nesfârșită rugăciune e căutată revelarea
și va conta: Doamne, cât verde ai dăruit ochiului/ tainelor euharistice. Artistul lasă la poalele Spiritului
Numai roșul inimilor îl poate uda/ Doamne, cât Absolut propria-i esență, trecută prin filtrul diafan
albastru ai lăsat nărilor/ Numai albul gândului îl al flautului. Transcendenței îi sunt adresate mulțu-
poate respira/ Doamne, cât galben ai întins viselor/ miri mistuitoare, tot ceea ce i se îmtâmplă făpturii
Numai curcubeul sufletelor îl poate privi/ Slavă îți umane având adeseori nebănuite cauze, adâncimi
aducem, Doamne/ prin orga rugăciunilor colorate. înfloritoare care nu pot decât să fortifice credința. Ion
Aleșii stau smeriți sub privirea Maicii Domnului în- Bogdan Ștefănescu zugrăvește cu deosebită claritate
rourată. În accepțiunea lirică a lui Ion Bogdan Ștefă- un peisaj idilic desprins din cea mai profundă trăire
nescu, vorbim despre slava inimii din inimi, alături religioasă. Impresionează vibranta intensitate,însu-
de un neasemuit „catharsis”, deschizătorul căilor flețire din zone atemporale: Doamne Dumnezeul
alese. Aici, durerea are rol inițiatic. Chipul hristic meu/ Cel fără început și fără de sfârșit/ Caută spre
nu se poate revela decât în circumstanțe privilegiate. mine, cel împleticit/ Prin cuvântul Tău de cremene/
Obișnuita limită dintre viață și moarte va fi abolită Aprinde făclia sufletului/ Să pot înainta curățit de
atunci când ne raportăm la sfânta ființare veșnică. ispite/ Ție, Mângâietorule de viață/ Îți închin inima/
Autorul se gândește și la nefericitele suflete ce n-au Întru săvârșirea făgăduințelor/ Pe tine te preamăresc/
cunoscut încă febra căutării lui Dumnezeu. Lacrima Împărat fără de moarte/ Cel ce te-ai răstignit de voie/
veghează lungul drum spre mântuire, taină a taine- Miluindu-ne prin sânge ceresc. n
lor, hieratic situată la baza Arborelui Vieții. Cu sen- Octavian Mihalcea
19
cenaclu
Poezii Ion Bogdan Ștefănescu

EvAdam Iarba din adâncuri
bântuit de raze
Zămislit din coastă de flaut o siluetă îmi topeşte sângele
Prin cânt desprins din os stingher spre iarba din adâncuri
Orbiți de soare unde
Soartă prin fanare argintul viu se zbate
Ne rugam în plasele pescarilor
EvAdam
Adam - Eva - Adam Debarcare

EvAdam
tăcere
Căldura sfintei treimi mii şi mii de licurici
Casele bărbaţilor în coșul pieptului
Prin femeia bărcile cu miros de scoici
Din os bărbătesc s-au prins de mâini şi picioare
sar din bărci înviații
din adâncuri
Oglinda cu două răsfrângeri
Desculț cu inima sărată Lecţia de sexologie
Prin cercuri de turcoaze
Lumină încruntată s-a anunţat sfârşitul lumii
Rostogolit în colbul acru toţi oamenii s-au năpustit să facă sex
La umbra ulmilor cu foşnet sacru unii mai circumspecţi au practicat sexul protejat
În zvonuri reci Dumnezeu cu mila
Melci uscați, apă stătută pietrele sunt pietre
Strig: iubesc pământul în orice anotimp
Mă dau pe-un cucurig! păsările sunt păsări
iubesc aerul oriunde s-ar afla
oamenii? Dumnezeu cu mila
sufletele se-nalţă
Haiku trupurile
putrezesc în pământ
Luciul apei fără să știu
până am devenit umbră
punct
Cubism
umbre care-și întorc spatele
Cercul deschis vocea desprinsă din buze
întredeschise:
priviri și nume de două ori cânt
suind spre tine ca un foc de cometă odată vânt
încă o dată o dată sunt
semne atingeri de două ori gând
20
cenaclu
Artă Fuga
aer = în fiecare dimineață
trup viguros când totul pare să o ia de la început
cu sânge şi soarele
în care îți poți oglindi speranța şi apa
chiar și vecinul cu funduri de sifoane la ochi
apă = zilnic scos la plimbare de câinele Lord -
cer de pământ un câine meloman care ridică piciorul invariabil
cu păsări la roata maşinii -
în care îți poți îngropa frica în fiecare dimineață
când totul pare să o ia de la început
foc = şi soarele
arbore înfrunzit şi apa
cu umbră eu îmi acopăr fața
în care îți poți adăposti strigătul pe care nu am privit-o niciodată în oglindă
- fie vorba între noi -
linia dreaptă = habar nu am de culoarea ochilor mei
cerc de şoapte nici măcar dacă e o față de femeie
nerostite sau de bărbat
sau dacă a zâmbit vreodată
în fiecare dimineață
când totul pare să o ia de la început
Paranoia şi soarele
şi apa
ultimii paşi eu îmi acopăr fața
rugăciune cu o altă mască
vor călca mai departe pe vârfuri şi trag uşa după mine
eu trosc!
singurul om fără ultimii paşi
voi aplauda
o salbă de piruete evanescente
Lunetistul Invariabila partuză

tavan alb
miros aprins ochi închişi cu uimirea de peste zi
prelins încerc să mă rog
din ochiul neatins „Facă-se voia Ta”
albăstrind copacii femei cu sâni amușinați
zăpada din priviri licitează amantul din mine
invariabil partuza zgomotoasă
pasul ciutei arămii dimineața promit în fugă
printre stihii să termin cărțile începute
printre cei vii mincinosul de mine!
și maci încă nepictaţi
21
reportaj
Ioan Cărmăzan
Femeia Călare Pe Cocoş
sau cum e să trăieşti cu 7 ore mai mult
Aşa mi s-a părut, că mă uit la mine de undeva
de sus de tot, dintr-un punct în Univers, deasupra
oceanului Atlantic. În jos văd o mică insulă şi pe
măsură ce mă apropii, aceasta devine din ce în
ce mai mare. Are 70.000 de km.2 şi 11 milioane de
locuitori. E Cuba. În mijlocul ei, Havana. În Havana,
un cartier. În cartier, o casă. În curtea casei,
un mic apartament. În apartament, un dormitor. În
dormitor, un pat unde stau eu, 67 de ani, 1 lună şi 23
de zile. Este 23 februarie 2016, ora 15.30 şi dormitez
cu gândul că azi am semnat, în calitate de preşedinte
al U.A.R.F., primul meu Acord cu Institutul Cuban de
Artă şi Industrie Cinematografică (ICAIC).
Havana e un oraş fascinant. Un amestec de
derizoriu şi colosal. Case mari cu verande, căsuţe
mici cu multe zăbrele, ca şi cum oamenilor le-ar fi
frică să nu zboare şi să nu-i ia vântul, căci sunt zile
când vântul spulberă totul în calea lui atunci când
oceanul se înfurie şi valurile se înalţă la 4 – 5 – 6
metri înălţime, izbind trotuarele.
Oameni săraci, senini în sărăcia lor. Fiecare
vinde ce poate, pe trotuar în faţa casei sau în pieţe,
înscrisuri ale nimicului. Maşini de tot felul, de
tot hazul, de la maşini sovietice la maşini mari periferiilor, să mă întâlnesc cu tigri, cu lei, cu
americane. Cineva îmi spune că maşinile sunt făcute leoparzi... Probabil viitoarele animale de pradă!
din bucăţi, meşterite de mâna oamenilor pe care Există un dezgheţ al comerţului, au apărut
nevoia i-a învăţat. Ce profesor şi nevoia astea! I-a restaurante particulare. Preţurile oscilează de la
învăţat chiar şi să supravieţuiască. ridicol la extravaganţă. Turiştii au început să îşi
Statuile domină oraşul. Cei cu faţa spre ocean facă apariţia. E şi normal, sezonul estival începe în
sunt străinii, cărora li s-a ridicat un monument, cei noiembrie şi se termină în aprilie, perioadă în care
autohtoni, cu faţa spre oraş, iar dacă sunt călare şi în Europa, Canada... e vreme cu ger şi zăpezi!
calul este cambrat, înseamnă că a murit în luptă. Balustrada care protejează oraşul de ocean,
Havana e un oraş în care culoarea pielii nu un brâu de piatră care se întinde de-a lungul a
contează. Este pentru prima oară când însemnele câţiva kilometri buni, e un spectacol vivant al vieţii
alb-negru au dispărut. Lui Fidel Castro i se datorează cubanezilor. Aici se face plajă, aici se doarme, aici se
asta, spune Jesus, şoferul care ne conduce. El a adună tinerii şi beau, fumează, aici se înalţă zmeie,
instaurat termenul de cubanez la care nu contează se merge cu rolele. Spre seară începe promenada,
culoarea pielii. Culmea e că şi eu, român, m-am ca pe Corso-ul european, în sus şi în jos. O lume
integrat imediat în concept. care şerpuieşte, aşteptând noaptea, poate aşteptând
Toţi cubanezii mi se par simpatici, că albi, somnul. În zilele cu vânt, balustrada e spălată de
negri sau metişi, toţi au o lumină şi un surâs de valuri de 5 – 10 metri. Oceanul, furios, aruncă jeturi
oameni paşnici. Cred că nu am pătruns în adâncul de apă, ca pe nişte ofrande. Uneori aruncă peşte,
22
reportaj
alge, crabi, semne ale vieţii ascunse de ape. Furia invers sau poate timpul măsoară doar clipa. Micule
oceanului şi vântul sunt semne de bogăţie, căci cubanez, timpul măsoară eternitatea, iar oglinda
după ele urmează zile senine, însorite, calme, cu vieţii tale îţi va măsura destinul.
aerul vibrând în lumina soarelui. Palmieri, de unde Vremea tunurilor, a rachetelor a trecut, aerul
cu un băţ agăţat de un cârlig poţi doborî nuci de temător de moarte plutind peste ocean s-a risipit.
cocos; bananieri, ca semn de verdeaţă continuă, cu „Patria o Muerte” a rămas un slogan!
ciorchine de banane atârnând greoi; trestie de zahăr, Fidel a lăsat două lucruri importante: nu contează
zahăr şi rom cubanez. Natura e darnică cu oamenii culoarea pielii şi mândria şi orgoliul de a fi cubanez.
acestui pământ. Două lucruri de neşters: patriotism şi revoluţie.
Din nou Havana cu străzile ei pitoreşti. Cartiere Femeia calare pe cocoş, simbol aparent ironic,
vechi, cu case care stau să cadă, cu altele bine statuie ascunsă într-un colţ al pieţei vechi, încearcă
smălţuite, amestec ciudat de neglijenţă şi grandoare. să ne vorbească despre o posibilă emancipare a
Câini şi cerşetori, tineri zurbagii, bătrâni năpăstuiţi femeii cubaneze. Cu harponul în mână, având un
căutând adăpost, o lume ca un fior de umilinţă, dar aer de revoluţionar, porneşte la luptă călare pe cocoş.
o lume care are un aer de supravieţuire încrâncenată Cocoşul, simbol al virilităţii în ţările latine, se uită
– o lume care din întuneric îşi întrezăreşte viitorul. smerit, ascunzând în penele lui toată tristeţea de
Căci eu cred cu tărie în viitorul acestei mici insule, a fi dominat. Simbol istoric absurd, artă modernă,
insulă aruncată de valurile istoriei la cumpăna această femeie călare pe cocoş ne arată în mod ionic
orgoliilor. sau nu deruta din societatea cubaneză, căci femeia
Pe o stradă mărginaşă am văzut un afiş care mi-a cubaneză, invizibilă în trecut, apare din ce în ce
atras atenţia: Cuba post – castristă, un pachet de capete mai evident la rampă, domină oraşul cu prezenţa ei,
de militari care umpleau careul hârtiei. În privirile uneori provocatoare, alteori matern înduioşătoare –
lor se întrezărea o încrâncenare oarbă. Oare? Cultul mamă de copii – mulţi copii, care se joacă în pieţe sub
lui Fidel, cultul lui Che, cultul Revoluţiei care e mai portaluri pe marginea balustradei, semn de bogăţie,
puternică decât natura, toate aceste însemne afişate semn că viaţa renaşte.
pe garduri, pe şepci, pe tricouri, pe cămăşi, pe tot Faţă de un român, un cubanez trăieşte cu 7 ore
ce vrei şi ce nu vrei nu fac decât să ne reamintească, mai mult. E o realitate exactă a poziţiei fiecăreia
într-un fel sau altul, că istoria se scrie o singură dată faţă de soare. Când în România e 7 seara, în Cuba e
şi se şterge cu greu în ani, în decenii, în secole. amiază – ora 12. La noi, ziua s-a scurs, iar la ei de-
Poate că micul cubanez care se naşte când eu abia începe. Aşa ne-a potrivit destinul, aşa se scrie
scriu aceste rânduri se va întreba cu candoare: care istoria faţă de mine şi neamul meu românesc. Un
este Cuba mea? E cea în care timpul vieţii se scurge cubanez se naşte cu 7 ore mai devreme şi trăieşte
ca într-o clepsidră? Poate că bunicii sau străbunicii cu 7 ore mai mult decât orice român! Cum la limita
lui n-au avut noroc sau poate aşa s-a scurs clepsidra presupunerii nu există coincidenţe, este doar o
lor în istorie. Oglinda destinului a fost poate întoarsă speculaţie metafizică, inocentă, dar reală. Oricum,
Soarele – Regele - hotărăşte totul.
Micule cubanez, atunci când
te vor boteza, sper că-ţi vor
povesti despre mătuşa ta Apa şi
despre bunicul tău Oceanul, cele
două forţe care se înfruntă sub
oblăduirea Christ-ului de 20 de
metri şi 375 de tone de marmură,
care domină oraşul, ca un semn
de ocrotitoare mantie catolică.
Sper ca el să fie unchiul tău cel
bun! Şi cel norocos! n
23 martie 2016,
Havana, Cuba
23
criticĂ
În Labirint
Citind şi recitind poeziile publicate de înzestratul basme’’, iar mâine, când noi nu vom mai fi, sau, mai
poet Octavian Mihalcea în volumul bilingv româno- exact, când venele noastre se vor fi împietrit, prin ele
francez Bestii şi basme/Brutes et contes bleus, în vor curge râuri triste. Totuşi, ce vrea să spună poetul
tălmăcirea distinsei poete şi traducătoare Ioana că trec pe drum? E clar că bestiile sunt brute, sunt
Trică, nu poţi să nu te gândeşti la spusele lui Blaise inşi necizelaţi, lipsiţi de sentimentul frumosului,
Pascal, după care inima îşi are raţiunile ei pe care faţă de care floarea de colţ rămâne ascunsă. Dar
raţiunea nu le cunoaşte. Într-adevăr, de misterul şi basmele? Să fie întâmplări minunate, de poveste, în
încifrările poeziilor din volumul amintit nu te poţi care Făt-Frumos învinge obstacolele şi o cucereşte pe
apropia şi, eventual, nu te poţi ,,contamina’’ decât fata de împărat? După traducerea franceză aşa pare
cu inima şi cu o bună doză de speranţă empatică. a fi, căci basmele devin des contes blues, colorându-
Mărturisesc că am apelat şi la intuiţia intelectuală, se în albastru. În această privinţă ne despărţim de
plecând de la premisa că, în actul său de (re)creaţie, interpretarea dată de traducătoare, considerând că
receptorul poeziei, ca şi poetul, se angajează cu toate basmele care merg pe acelaşi drum cu brutele nu
facultăţile sale sufleteşti, chiar dacă aptitudinea sunt întâmplări fericite şi feerice de dragoste, ci sunt,
solicitată prevalent nu este inteligenţa. cel mult, aparente, himerice, închipuite poveşti de
Intuitiv, apreciez că poemul Bestii şi basme/Brutes dragoste, nişte ,,basne’’, adică nişte minciuni calde,
et contes bleus este emblematic pentru întregul volum, în care ne mai legăm şi legănăm uneori. Acest înţeles
pentru tonalitatea lui de ansamblu, de vreme ce rezultă nu numai din faptul că e greu, dacă nu
dă şi titlul acestuia. Îl reproduc integral, inclusiv imposibil, ca ,,adevăratele’’ basme să păşească alături
în traducere, cu dublă bară între, să zicem, strofe de brute, ci şi din plasarea lor între precizarea iniţială
(unele formate dintr-un singur vers) şi cu o singură că nuanţele sunt înşelătoare şi imaginea succedentă,
bară între versuri: simple nuanţe înşelătoare// a sta potrivit căreia amintirile basmelor vor deveni râuri
numai lângă tuşă/promite floarea colţului/încercuind cu triste, nicidecum vesele, prin venele împietrite. Spre
viu întuneric// pe drum sunt bestii şi basme/ mâine vor acelaşi înţeles conduce şi imaginea din strofa finală,
curge râuri triste/ prin venele pietrelor noastre// legile cu inimile sau sentimentele autentice alungate
se ascund fără linişte/ şi urmează inimile alungate/ în dincolo de drum, în bătaia vântului, deşi ele sunt
cinstirea vântului (Punctul îmi aparţine, poeziile fiind urmate şi mânate de ceea ce este legic, firesc, dar un
scrise fără punctuaţie.). Iată şi versiunea franceză: legic care a ajuns să se ascundă neliniştit.
des simples nuances décevantes// rester seulement Cartea cuprinde şi alte poeme care se ridică
à l’écart/ la fleur du coin promet/ entourant par la altitudinea sentimentală şi coerenţa imagistică,
des vives ténèbres//sur le chemin il y a des brutes metaforică a celui de la care volumul îşi împrumută
et des contes bleus/ demain des rivières tristes titlul. Printre ele se numără şi Visele se fabrică/ Les
couleront/parmi les veines des nos pierres// les rêves sont faits, Voiaj/ Voyage, Rădăcini/ Racines, Cele
lois se cachent sans silence/et suivent les coeurs mai frumoase naufragii/ Les plus beaux naufrages, Dans/
bannis/ en l’honneur du vent. Cu excepţia primului Danse, Parolă/Mot de passe, Salvamar/Sauveteur en

vers, prozaic, dar semnificativ (micile distincţii, mer, dar ar trebui să le amintim cam pe toate. Toate
nuanţele sunt aparente, înşelătoare, fapt care ne scurte, cele mai multe compuse din câte două strofe,
atrage atenţia asupra a ceea ce urmează), poemul exprimă, sentimental, mai curând o melancolie
este alcătuit din metafore de o mare forţă de sugestie, amară, decât una senină, dar cu unele izbucniri de
din care, iată, prin parafrazarea lor, se încheagă reafirmare metaforică a puterii de a visa la puterea
o poveste sau, mai degrabă, o povestire. Floarea iubirii şi a vieţuirii întru frumos: ,,pe malul ud
de colţ, simbol al frumuseţii tăinuite, promite ,,a se fabrică vise’’ (Visele se fabrică) etc. Alteori, ca în
sta numai lângă tuşă’’, în colţul său, în cercul său poezia Crochiu, poetul are însă şi câte o iluminare
de întuneric. În acest timp, pe drum trec ,,bestii şi sumbră, întunecată pe fond întunecat. El afirmă
_______________________________________________________________________
* Octavian Mihalcea, Bestii şi basme/Brutes et contes bleus, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014
24
criticĂ
de la început, metaforic şi
metafizic, că ,,în pământ
poate fi drumul uitării’’, pe
parcurs introduce şi unele
abstracţii ca unghi, timp,
expresii, cărora le acordă
determinări ale însingurării
(,,unghiul nu este cald’’,
,,timp şi expresii solitare’’),
iar în ultimele două versuri
conchide ,,se mişcă orele
spre răsărit/ o nouă formă
fatală’’. Imagistic, în fiecare
text întâlnim cel puţin o
metaforă pivot, de mare
forţă şi insolită, de multe
ori ambiguă şi misterioasă,
iar uneori, mai rar, de
limpezimea cristalului.
Poetul apelează şi la expresii
şi propoziţii abstracte,
conceptuale, care, în unele
cazuri conturează mai
pregnant sensul, dar alteori
îl obscurizează. O poezie
(Sunt umbra) începe cu
frumoasa metaforă ,,Glisez
pe cărţile condamnării’’ şi
se încheie cu abstracţia care
nu ne spune la ce se referă
,,trebuia să fie simplu’’. De
aceea, asemenea poeme,
prin metaforele lor mai mult
sau mai puţin misterioase în
contextul unei ambiguităţi
de ansamblu, par asemenea
unor înseninări pe fond
crepuscular, sau unor perle
închise în cochilii şi fire de
uşă, un glob pământesc ţinut pe umăr etc.), toate cu
nisip. Sunt câteva poeme (Deschis, Singura intrare)
ochi pătrunzători sau chiar sfredelitori, în ton cu
care, prin ambiguitatea lor, permit interpretări
imaginile de esenţe tari ale poetului.
dintre cele mai diferite sau chiar opuse. Sunt şi
Neîndoios, Octavian Mihalcea este un poet de
poeme (Umbra lui trei, Visul lui Gérard, Poem lucind)
mare forţă afectivă şi expresivă, care, prin noul său
pe care, mărturisesc, nu am reuşit să le receptez nici
volum, are atât ştiinţa de a ne purta prin labirintul
la o relecturare, ceea ce, pentru poet, poate însemna
ambiguităţii, cât şi pe aceea de a ne oferi aripile
o combustie mult prea intensă şi personală spre a
ieşirii din labirint, ferindu-se, totuşi, şi ferindu-ne
putea fi transmisă şi către receptor.
de aviditatea lui Icar de a se avânta necugetat de
Volumul beneficiază şi de nouă desene de Alex
mult spre soare. n
Ivanov, care, cu o excepţie, înfăţişează capete umane
solitare sau încadrate într-o anumită recuzită (o
Ioan N. ROŞCA
25
Cenaclu
Poezii de Sorin Golea

Veşti din lumea cealaltă
● e o diferenţă
ce trudă-i în toate. ce straniu de câţiva ani.
se desprinde pielea lucrurilor
e gol, de nimic! ●
● cine? vrabia?
ce este noaptea? nu - o fiinţă cenuşie,
dacă nu
o cădere de ape cu doi
paşi
tăcute... nu, mai în faţă;
greţoasă e vorba!
● ●
toate obiectele momentul otrăvurilor.
vor adevărul clinchet al ciocnirii valenţelor

de la mine -
apetente. cuvinte surori – el
ceea ce este,
doamne, ●
până când.
foarte
greu!... nu voi mai avea nevoie de
nicio tradiţie.
●
între a - curbura iubirii.
merge pe ape ●
este fiul omului şi
şi a zbura fiul
26
Cenaclu
domnului, şi-n acelaşi timp
a spus: Zidire
nu! eu ce substanţă să-i cer
lui dumnezeu?
●
rugaţi-vă ca acele lucruri decât zidurile, frate? tu
să nu se întâmple eşti bine? eu sunt bolnav, în parte
iarna!
de lucrul galben, care vine. bune ziduri
dimineaţa! uluitor;
pe cine să omor? pe
cine?
Poem cu sincigaş
fiecare vorba îşi cere locul -
ce este locul? nesfârşit strigăt, nesfârşit,
timiditate mortală umbrită de socul
sub care sebastian a adormit?... Linişte
un vis al obrazului ţepos, cădere.
oboseală cu rădăcina ascunsă,
copac tânăr, stejarul ghindos - albire a marilor lucruri
cavaler! îşi serbează ziua apusă. trecerea lui 2
primavară; nu e nimic de făcut, în 1.

friguroasă vedere, rece norocul; înapoi - nici nu se ştie dacă
chinuit, schiopătat, neplăcut - rău - imponderabil;
în pacea nucului se aprinde proorocul, omul sângerând lângă volga

sebastian oprind caii, cu trupul osos; neagră. praful sinistru -
nebun, înflorind în umbră, lin: socul...
singuratic.
ce nu trebuie vorbit?
Zbor
zbor. aplecat către stânga -
mânat de plăpânda Câinele nu are.
putere. verzi, nedoriţi,
doar blana e neagră,
niciodată - coji maronii. flămânda dorinţă în rest, capetele noastre.

încordată-n tufişuri. într-una; dinţi. vânătoare regală;
galbenă,
înfiptă în crengi: luna.
27
cenaclu
Octavian Mihalcea - Versuri

Uneori Străine
Vor fi definitive salturile departe de lumea
prăbușită, ca într-un desfășurător peste care
plutesc lumini efervescente.
E jos durerea, fără echilibru...
Mister obscur înconjurat cu pământ.
Acest sânge traduce profunzimi uneori străine.
Evadare în focul interzis.
Singurătate
Cercetează complexitatea dorinței, amalgam
insomniac ce încercuiește sufletele.
Poate fi străinul sfărșit.
Cerc plutitor, exilat înspre spațiile meduzei.
Așa se nasc visele strâmte – încrâncenat de
intangibile.
Singurătatea indentității pierdute sau
disperarea sau fericirea punctului viitor.
În ramă veche
Lui Alex Ivanov Balans
Am iubit corpul! Studiul scarabeului întunecat dintr-o fotografie
Ochi tăiați alungă liniștea din ramă în ramă. gotică, pe scena din faianță ascunsă după cub.
În rană. Prin balans denumim orice aproape refuz.
Palme și coarne împletite primăvara citesc linia Evadare.
vieții. Minime dansuri negre.
Doar o nebunie verde. Figuri strălucind în umbra sarcofagului.
Pasărea lui Hermes Fin de siècle

Despre interiorul lui Achile, fără nicio undă Zig-zag pe Sena.
anxioasă, fără durerea întâmplărilor bruște. Lungile galerii ale apei, geometrie rotunjită
Contra spaimei – pasărea lui Hermes, lebăda după știutul plan fin de siècle, când ființa urmei
încheiată cu succes, simțind fericirile, poate se suspendă.
apropierea morții. Vecinătatea argintului.
Solidă specie înaltă cu gât foarte îngust. Flori părăsite acoperind decorul.
Masive arme verticale.
28
cenaclu
Dincolo de expresie Castel

Simpla iluzie se petrece și fuge pe întregul Serile adânci, tot mai regretate, vestesc
drum al cursei cu apa. Veneții discrete, mereu noi, mângâieri de măști
Trecut lângă viitor. pierdute printre portrete.
Vară abstractă desenată prin copaci. Din globul puțin cunoscut vorbește legea
Spectrul intens, ca o regulă a multiplicității. verdelui cel mai adânc.
Mult așteptatele răspunsuri vin cu himerele Valul – înaltă robie miraculoasă.
viețuirii dincolo de expresie. Punere în scenă. Castel vestitor.
Acum închinăm forma tristă, alunecată.
Urmează proba supliciului divers.
Posibil de neexprimat. După Strigăt
Pete dulci Enigma pietrei ascuțite urmează, în relief,
aglomerarea.
Mereu concluzii ingenioase, desigur foarte Distanțele vor fi mereu altele.
contestabile. Modificate alunecări ascunse după strigăt.
Un satir baroc înțeapă tablourile. Răsucire a vieții într-o poziție nesupusă, la fel
Pe lângă justiția oamenilor. ca sclipirea sângelui prin labirint.
Mondenă pătrundere, vizibilă prin sticlă.
Viețuire implacabilă odată cu veninul, lupa
oricărei camuflări la plural. Ape mari
Dealtfel, luxul apare diferit printre pete dulci.
Cum ar fi să vrei, câteodată sincopat, inițierea
purificatoare a brândușelor?
Doar Un Privilegiu Dar a trecut vârsta.
Azi aștepți judecata artificiului.
Cele ce se petrec fug mai mereu. Mult farmec inutil întins peste chipuri.
Gest fluid, iluzoriu. Neîncredere în veșnicul deget ascendent al
Metronom la niște porți fertile. oricărei deveniri.
E doar un privilegiu relativ. Mâine vom chema echilibrul focului purtat pe
Kali-Yuga: sculptura în sânge. aripi mari, cât mai departe.
Teroarea cărnurilor, între moarte și vers.
Formă de trai, minciună cu sensibilitate la frig.
Demult
Câteodată sepia Deplasare, deplasare...treptat către alte cruste
din univers.
Mistuitele căi aurite, atunci când se revoltă Consecința fugii vine cu detaliile adânci.
liniștea unui timp necunoscut. Vitrina unui timp născut demult.
Apariție fără milă. Mișcări străine însoțesc vigoarea fragmentului.
Câteodată sepia, pentru că melancolia Pulbere albă pe negre păsări.
împodobește fiecare pod tulbure.
Adâncimi sihastre peste amintire.
Posibilă sentință, epilog fără încetare. Eter
Este realitatea unei chei.
Exil trist prin flăcări diafane.
Oglindă exotică sub stăpânirea nepieritoarelor
rădăcini.
29
eseu
Doctorul de la salonul nr. 6

E posibil să trăieşti 40 de ani în secolul XIX şi de
zece ori mai puţin, 4 ani, în secolul XX, într-o viaţă
atât de scurtă realizând cel puţin patru capodopere
teatrale, jucate pe toate scenele lumii ? Da, numai dacă
te numeşti Anton Pavlovici Cehov…Antoşa, nepot de
iobag (bunicul răscumpărându-şi sclavia cu 3500 ruble)
şi fiu de băcan(fugit la Moscova din cauza creditorilor).
Născut la 17.01.1860 în orăşelul Tangarog(între Marea
de Azov şi stepă) şi mort la Badenweiller la 15.07.1904,
vegheat de soţia lui devotată, Olga Knipper(în cheie nu-
merologică, nenorocul dispariţiei sale este reprezentat de
un 1, în parantezele a doi de 13: 1+5+7 ; 9+4). Evadând
din mirosul de scrumbie şi petrol, Cehov va termina fa-
cultatea de medicină în 1884, obţinând, după spusele sale,
titlul de „doctor şi medic de zemstvă”, şi practicându-şi
meseria în suburbia Cikinsk şi apoi Zvenigorod. Ocupat
cu consultaţiile şi administraţia, abia îşi trăgea sufletul
sub un ulm secular, unde scria povestiri inspirate din ca-
zuistica sa medicală. În anul 1885, la Babkino, Cehov va
cunoaşte pe nepotul lui Kisselef, Alexandru, pe pictorul
peisagist Levitan şi compozitorul Ceaikovski. Peste un
an se va reîntoarce la Moscova(oraşul studiilor), unde se Constantin Ardeleanu
Lenin, după ce a terminat lectura, i s-a făcut groază,
dedică aproape în totalitate „amantei”(„medicina mi-a
ieşind tulburat din cameră: „aveam senzaţia că eu însumi
fost soţie iar literatura amantă. Când mă plictiseam lângă
aş fi închis în salonul nr. 6”. În 1902, Cehov va renunţa
una, înnoptam lângă cealaltă”). În „perioada lui Antoşa
la titlul de academician(primit în 1900), solidarizându-se
Cehonte”, Cehov va scrie un număr imens de schiţe, po-
cu excluderea lui Gorki din instituţia „nemuritorilor”,
vestiri, parodii, nuvele, scenete(120 în 1883, respectiv 129
dictată de ţarul Nicolae al II-lea. Ultimii zece ani din
în 1885), consacrându-se ca un mare scriitor, încununat
viaţă i-a dedicat dramaturgiei(o amantă imperială!), etalâ-
în 1888 cu premiul „Puşkin” pentru literatură(considerat
ndu-şi careul de piese-capodoperă: „Pescăruşul”(1896),
a fi primul şi ultimul prozator care n-are eroi ?!). „Sora
„Unchiul Vania”(1899), „Trei surori”(1901) şi „Livada cu
talentului”(după el, conciziunea) şochează lumea literară.
vişini”(1904), precedate de multe comedioare în genul
Ca şi Alphonse Daudet, aceasta se explică prin faptul
facil al lui Labiche. El e inventatorul unui original „tea-
că ştia foarte multe cântece, ce trebuiau împărtăşite. În
tru de atmosferă”, noutate ce l-a costat un eşec la prima

1892, Cehov va călători în insula Sahalin, la 45000 verste
reprezentaţie a „Pescăruşului” la Petersburg. Aceiaşi
departe de casă. Deşi el însuşi era, de 6 ani, bolnav de
piesă, jucată sub regia lui Stanislavski, la Moscova în 1898
tuberculoză, a tratat şi a întocmit 10000 fişe medicale. Se
a triumfat. Grav bolnav, Cehov a foat văduvit de minima
va întoarce la Melihovo pe un traseu exotic(Singapore-In-
satisfacţie de a asista la premierele pieselor sale. Numit de
dia-Viena-Veneţia-Roma-Neapole-Paris), unde-l aştepta
Tolstoi „un Puşkin al prozei”, Cehov s-a dovedit a fi un
holera ce izbucnise în Rusia. Aproape că nu se mai dădea
veritabil chirurg al sufletului rus. Pescăruşul sculptat pe
jos din birjă, bântuind cele 25 sate date în supraveghere.
piatra sa funerară din cimitirul Novo-Deviţki, sub umbră
Avea dreptate Thomas Mann: „Întrebarea ce-i de făcut
de vişini(de care s-o fi ocupat unchiul Vania şi cele Trei
este o nălucă rătăcind mereu prin opera lui Cehov”. A
surori) ne avertizează că este în topul primilor 10 autori
nu se uita că în 1892 a apărut celebra nuvelă „Salonul nr.
cei mai citiţi din lume. n
6”, atât de dramatică, încât şi unui răufăcător al istoriei,
Constantin Ardeleanu
30
eseu
Bătrânul
Ernest Miller Heminguay a trăit doar 62 de ani (el
însuşi astfel a decis la 2.07.1961, împuşcându-se cu arma
favorită), dar subiectul vieţii sale(cu 3 războaie şi 4 căs-
nicii!) depăşeşe cu mult fantezia din vestitele-i roma-
ne. Greu de anticipat spiritul de aventurier al copilului
născut la 21.07.1899 în Oak Park, Illinois, în familia
liniştită, formată dintr-un medic şi o muziciană. Toată co-
pilăria şi-a urât mama fiindcă l-a silit să înveţe violonce-
lul, mulţumindu-i deabia atunci când arta contrapunctului
l-a ajutat în „orchestrarea” romanului „Pentru cine bat
clopotele”. Majoratul îl va prinde ca şofer de ambulanţă
în războiul din Italia, de unde se va întoarce grav rănit.
În calitate de corespondent de război la Paris, va scrie
în 1926 prima sa operă importantă, „Fiesta”, urmată
după trei ani de romanul „Adio, arme”. Modernismul
literaturii europene îl va influenţa decisiv, chiar dacă
el declara, mimând modestia, că n-are de gând să intre
în ring cu Tolstoi. Apoi credinţa lui era că proza verita- Ernest Miller Heminguay
bilă e arhitectură, nu decoraţie interioară. Va fi prezent în 1954 lui Heminguay, de către Edward „Ted” Scott, de
Heminguay la „Ziua Z ”(debarcarea în Normandia) şi la origine britanică, născut în Noua Zeelandă, un jurnalist
eliberarea Parisului. Totuşi romancierul n-a luptat numai de la gazeta „Havana Post”. Cearta a pornit de la faptul
pe fronturile armate, ci şi pe aliniamentele subtile ale că soţia, Mary, a fost contrazisă de Scott, că friptura de
spionajului. Cei care îi iubesc doar capodoperele, şi nu leu ar fi fost delicioasă. Dacă acest columnist, care l-a
agrează malefismul(fie şi în numele…patriotismului), nu lăudat pe romancier la rubrica „Intersting if True”(„In-
pot fi decât decepţionaţi de spionul cu acelaşi nume(ni- teresant, dacă-i adevărat”), era gata să nu pedepsească
ci măcar, Hoover, şeful FBI, n-a apreciat ataşamentul remarca unei femei(„colonist britanic idiot”), nu putea
noului „trăgător de sfori”). În 1942, rezident în Cuba, accepta solidaritatea soţului cu ea. Heminguay a refuzat
Heminguay(conform ataşatului legal FBI, R.G. Leddy) duelul prin reprezentantul lui Scott. dr. Sancho Pessiro,
„a avut completa neruşinare de a-şi oferi serviciile ca motivând cu starea de sănătate nu tocmai bună şi că are
spion sub acoperire”(surse : republicanii spanioli refugiaţi mult de scris. Bătrânul se duelase cu marea(inclusiv cu
în Cuba, care vizitau deseori reşedinţa scriitorului din marea literatură), obţinând în 1953 Premiul Pullizer, iar în
San Francisco de Paulo). Atât de captat era de misiunile 1954 râvnitul Premiu Nobel. Ar fi fost culmea ca vână-
secrete, încât a refuzat un scenariu de la Hollywood torul de safari, supravieţuitorul a două accidente grave
despre „Tigrii din Burma”, în sumă de 150000 dolari. de avion în Africa sudică, să piară într-un banal duel,
FBI se alertase că doamna Heminguay(Martha Gellhorn) generat de lipsa de gust pentru friptura de leu. Suferind
urma să o viziteze pe doamna Roosvelt la 12.10.1942. de o boală genetică incurabilă(care a dus şi la sinuciderea
Dacă vestea că activitatea reţelei lui Hemninguay în tatălui, sorei Ursula şi fratelui Leicester), accelerată de
Cuba se terminase la 1.04.1943 a produs uşurare în rân- accidentele aviatice şi de consumul exagerat de alcool,
dul spionajului american, proiectul unei cărţi vizând Heminguay a decis să-şi curme zilele la 2.07.1961, când
această îndeletnicire i-a alertat din nou. De abia hotărârea pentu el au bătut clopotele. În fine, după atâta război, şi
amânării apariţiei după terminarea războiului i-a liniştit pace…În ceruri, Tolstoi ştia că în Ernest Heminguay are
pe cei consideraţi de autor greoi şi lipsiţi de imaginaţie. adversar pe măsură…n
Mult mai palpitantă a apărut provocarea la duel, adresată Constantin Ardeleanu
31
critică
Tablouri Poetico - Muzicale

Vorbim despre o apariție aparte în peisajul liric înverzite de mușchi,/ Uși bătrâne lângă orbite
autohton, volumul PIANISSIMO (Editura Arvin ferestre,/ Și întreg aerul încălzit de umbre -/ Nu
Press, București, 2004), semnat de Maria Calleya. mă pot opri, fiindcă le semăn/ Și îmbrățișarea mea,
Încă din debutul cărții suntem familiarizați cu un trecând mai departe,/ E în același timp grăbită
proiect neîntrerupt al căutării la nivelul esențelor, despărțire”. Discursul poetic al Mariei Calleya
acolo unde sunt intuite fațetele inexpugnabile denotă multă finețe nedisimulată, integrată unui
caracteristice apelor adânci ale spiritului. E captivant cadru unde „La glasul nostru, măști,/
așteptată marea întâlnire cu ultradezirabilul Costume, fantome reiau/ Dansul întrerupt,
fundamentării interioare. În același timp, putem un menuet/ Derutat, infinit elegant”. Aproape
sesiza și o inevitabilă conștiință a inadecvării fiecare imagine poetică presupune o numire a
la datele realului, doar ascendența iubirii polivalenței. Totul e interpretabil conform unor
estetizante acompaniind salutar jocul existențial. edificări mai mult sau mai puțin eterice. Iată
Maria Calleya scrie o poezie cu vădite nuanțe această ipostază amintind de celebrul dicton al
incantatorii, muzica reprezentând piatra angulară Apostolului Luca, Ignem veni mittere in terram: „Îmi
dintr-un special eșafodaj al vibrațiilor întru îngădui să scriu -/ Un alt fel de strigăt/ Biruitor/
introspectarea sinelui. Foarte încet, foarte dulce, Peste incendiatul/ Pământ”. Energiile în perpetuă
trăirea existenței în clipă are statut privilegiat expansiune vor fi mereu apropiate poeziilor
printre atât de perenele date sufletești ce din volumul Pianissimo. Punctualele aspectări
beneficiază de adecvate efecte auditive în registru acvatice au deosebită relevanță abisală, împreună
cult: „Stăm alături, tu și eu,/ În dimineața albastră cu inconfundabilii fiori muzicali. Undeva, este
înecată de aer,/ Pentru o clipă, eterni, împăcați, imaginată și ființa unui sfinx inflamabil, străjuind
rotunzi,/ În rezonanță cvasiperfectă cu cerul,/ Cu neliniștile existențiale. Actul creației ia intense
râul primordial, neîndrăznind/ A schița o mișcare, dimensiuni ontologice, cu valențe la limită: „N-ar
încordăm arcul/ Interiorului zguduit de furtună,/ trebui să te apropii de hârtie decât dacă/ simți că
Privim ziua urcând spre altar/ Știind că amiaza, arde, că e inevitabil să alegi, să smulgi/ cuvintele
cu fanfarele ei/ Ne va găsi oarecum depărtați,/ din furtunoasa lor încolăceală și să le/ ordonezi
Oarecum palizi, infinit mai săraci -/ Mai știm însă cum poți, după șuvoiul încinsei lave ce/ țâșnește
că înaltul clipei/ Va depăși fluviile/ mormanul dinăuntru, și astfel, să încerci să mori/ într-un
de rumeguș/ Azvârlit înainte-ne și toată suita/ chip ideal.” Dincolo de toate inerentele frământări
Prăpăstiilor simfonice împrăștiate pe drum -/ Am se situează neobosita căutare a strălucirilor
trăit o oră egală cu veacul -/ De aceea rară, atâta de Adevărului. Spiritualizata comuniune cu natura
râvnită,/ Ca o bătaie de clopot, prelungită,/ Sfâșie poate lua dimensiuni soteriologice. „O entitate
turnul timpului pietros -/ Cântarea muritoare, înflorită prin râs”, așa ar arăta posibila dimensiune
zmeu în flăcări,/ Făuritorului de fire, se înalță/ Din eliberatoare. Până atunci, persistă „un rest tragic”,
două inimi, jertfă și prinos.” Și totuși, în anumite mereu revelatoriu, fără a fi pierdută din vedere
ipostaze, un aer situat cumva à la recherche du pozitivitatea interioară. Maria Calleya abordează
temps perdu își pune inconfundabila patină asupra și problematica genezei stării muzicale, resimțită
sublimărilor lirice din Pianissimo. Cromatizările când sub forma „iubirii atroce, tulburându-ți
aspectate fluid compun tablouri ideatice carnea”, sau apropiată acelor „presiuni subtile
percutante care pot fi integrate evanescentei asupra pielii înfiorate”. Profunzimile sufletești
sfere simboliste. Spiritul morfeic întregește ar merita să fie comparate cu nemărginirea
senzația de planare printre multiplele mutații întinderilor marine. Baudelairian, invocând
interioare. „Din tărâmuri de umbre” izbucnește semenul, fratele, se dezvăluie câteva fragmente
substanța metamorfozei în plin elan, nelipsită dintr-un univers odată plutitor. O inedită extincție
fiind accentuarea fin de siècle, dominatoare și art nouveau făgăduiește tacit redimensionări
problematizantă: „Urmăresc fără suflare cum se plurivalente: „M-au vizitat aici, într-o înălțime/
desprinde/ Încă o pată de zid în amurg,/ Balcoane hoinari miriapozi, căutători de sens// În mers târâș
32
critică
ori înălțând sprâncene/ Ei

aurul tăcerii l-au sorbit și-au
mers// Spre alte câmpuri cu
alți sori și zmee/ Iar urma
lor pe dale s-a prelins//
Din zalele croite-n mii
de catifele/ Mărunt, un
strop de abur s-a subțiat,
s-a stins”. În același timp,
„zaiafeturile negustorilor
de vieți” amintesc acel
balcanism nu întotdeauna
benign care internalizează
rătăciri și cutremurări.
Dacă ar fi numai „albastrul
brocart”, intens și magnetic,
lumea s-ar desc h ide
ma i ușor prof u n zi m i i
frumosului,”Netulburată/
ordinea imperială/ prin a
cărei respirare/ alunecăm
urcând”. Visul și legile
sale atât de fluide însoțesc
multe din versurile Mariei
Calleya. E vorba despre
o muzicalitate imanentă
învăluind toate mesajele
cărții. Poeta preconizează
catharsis-ul global menit
a s e i nt eg ra f u nc ț ie i
ascendente a spiritualității.
Fin eclectism nocturn în
c ont i nuă de sfă ș u ra r e,
așa ar putea fi definite
intensele căutări: „N-ar fi
nevoie decât/ de o cupolă/
tăcută/ înaltă/ cu miresme
fenomenelor terestre. Volumul Pianissimo al Mariei
de sori,/ de o noapte de cumpănă,/ ca orice
Calleya are toate calitățile unei autentice profesiuni
noapte/ promițătoare și/ primejdioasă,/ și de
de credință, asumându-și plenar ulterioritatea,
glasul nostru/ planând în rotocoale line/ peste
orice natură ar lua aceasta. Impresionează
ființe năpădite de ierburi,/ scoici, melci și sare/
delicatețea și, în în același timp, profundul
fierbinte”. Dar în umbră stă binecunoscuta „Efigie
impact urmărind transgresarea numeroaselor
arsă/ într-un timp sonor, de clopote.” Chiar
condiționări. Sincretismul esteticului cu eticul
dacă peisajul existențial se prezintă bântuit de
conferă poemelor un statut ce, din păcate, nu
torturantul spirit al obscurității, speranța va
mai este profestat într-o foarte discutabilă
persista, infatigabila speranță: „Voi vedea/ încă
contemporaneitate. Intensele poetizări ale Mariei
o dată soarele, luna crescând și, poate,/ mugurii
Calleya au virtuți alchimizante de care merită să
unei vindecări colective.” „Belșugul sclipitor de
nisipuri spulberate”, iată sintagma caracteristică ne apropiem empatic. n
încercărilor de a depăși, transfiguratoriu, cercul
Octavian MIHALCEA
33
cenaclu
Marius C. Nica
Ivonei
Ai obosit inima mea..!
Îți scriu acest poem în lacrima unui damnat,
te cuprind, te caut, te aștept, dar...
niciodată nu m-ai ascultat.
Ai obosit inima mea...!

de-atâtea ori îmi vorbeai cvu multă încrâncenare,
te ascultam cu totală indiferență
prefăcându-mă cpă nu știu ce te doare.

Împovărată de-atâtea neîmpliniri rostuite,
alerg înspre tine și vreau să te întreb:
cine pe cine astăzi tot minte...?
Maria țiganca
zbătându-te într-o necuprinsă povară, Copil fiind cu lacrima de-o seamă,
cineva parcă ar voi cu tot dinadinsul nu credeam că voi plăti atâta vamă
să te alunge din mine... afară! ca în necuprinse râuri subterane,
nu deslușeam izvoare diafane.
Mă înveleam cu noaptea din câmpie
Tropotul ierbii Când trupul verii era o reverie,
Alergam prin rouă încercând norocul,
Umbletul secundei Maria țiganca îmi arăta ghiocul,
mă reîntoarce uneori se încrnta precum vânturi ursuze
ascunzând suspinul pe buze,
din lunga plecare,

destrămând anotimpul, îmi arunca ochiade pe furiș
când sufletul se pregătește de echinocțiu trestia nopții ieșea din ascunziș,
presimțind întoarcerea în Sine. călărea buimacă pe un singur cal
Vuietul mării să aducă corabia vieții la mal.
pătrunde în ghiocuri, În zori dispărea precum o clipă
constelația aburului devine uitare; aruncându-mă într-o nouă ispită...
Cuvintele își pierd învelișul
când tropotul ierbii Prin ani i-am zugrăvit iarăși chipul,
așterne-n clepsidre pieptul mă arde, mă arde nisipul...!
recifuri de sare.
34
cenaclu
Remember Apoteoticii
Ilustrului Valentin Leahu
Devenisem prea oniric,
În toiul nopții să te duci consumam acid clorhidric
la Crâșma de la Țâțe-Dulci și din când în când mercur
să bei doar un sirop de nuci pentru toate-acestea: JUR!
și o salată de lăptuci, Alergam prin intersecții,
momeală numai pentru prunci, unde tropăiau abjecții,
la Crâșma de la Țâțe-Dulci. vorbeau despre saramură,
Metresele te-așteaptă-n pod, ucigând câte-o nervură,
consumă pe ascuns doar iod obosiți de așteptare
ținând în brațe câte-un plod în antologii sumare...
și întristate fac un nod, spunând că sunt sicofanți,
în așteptarea altui rod. de critici împăunați,
A spus aseară Mister Rada, ne privesc din alte spații,
să fiu atent să nu înghit iar nada, se produc din nou mutații,
acolo este Intifada, îngropând voit talanții.
ai multe șanse să o încurci, Nu-i ajungi nicicum la nas,
te văd sarmale-n foi de nuci ipohondrii de pripas,
cum ai fost pe la răscruci au dureri diamantine,
la Crâșma de la Țâțe-Dulci. nu au gram de rușine...
sunt doar clasicii în viață
te inundă câte-o greață,
trepăduși autohtoni
pentru noi sunt avortoni...
Uneori sunt inefabili
Peisaj dar rămân mereu gonflabili,
am să beau acid clorhidric
Am visat că ningea pe Siriu, să fiu iarăși un oniric.
totul se derula pe viu, Nu-i nimic, acesta-i mersul,
doar bărcile cu burțile umflate nu ucid eu Universul...!
arătau ca niște dughene privatizare.
În buzunar aveam o bomboană de eucalipt,
alergam prin nămeți să nu mă vadă În perimetrul rău famat
vreun mațe fript,
nu întorceam capul spre pensionari În perimetrul rău famat
să nu dau cu ochii de vreun colaborator în ițari... sunt un fante devorat
Eh, treacă-meargă, iată un chioșc drăguț de o aspidă ce zâmbea frumos
s-a privatizat, vinde pene de struț, în stilul ei aventuros,
acolo aș vrea să cânt și eu la vioară, inoculând sărutul prea libidinos...
până ies lucrurile din matcă afară. În seara aceea nu avea aloe,
Să defilez, pe un cadril, înfoiat precum curcanul, și am strigat din nou, Ahoe...!
copiii să strige-n delir: iar în strânsoare abrațelor candide,
ne-a ocupat „NIRVANUL”! mă perfpeleam cu lemnele-n firide,
iar mersul meu așa pervers,
Ninge pe Siriu ca-ntr-un superb decor, m-a cotropit și un abces;
sub bagheta unui poet-dirijor! măseaua ei, crescută-n cerul gurii,
va pune stavilă doar urii...
imperturbabil meditam feroce,
nu mă simțeam deloc atroce,
mă încercau doar stări păgâne,
când Eul a șoptit: trezește-te bătrâne!
35
cronică de carte
Risipire
Destinul poetic şi profesional al Cristianei Maria Purd- „coboară din ram în ram“(„Lumi palide“) şi ea se teme nu
escu se înscrie sub semnul risipirii. Chiar unul din volu- de întuneric, ci de lumina din zorii zilei următoare, trecerea
mele sale de versuri se cheamă „Risipa de a fi“. Din cele peste vid, odată cu anii, încheind-o prin sacrificiul de sine:
11 cărţi de poezie (Elegii? , Elegiace?), 8 sunt „risipite“ şi „În flori carnivore/ am să mă închid“. Ce altceva sunt în
în alte limbi străine (engleză, italiană, albaneză). Cariera simbolistica sfârşitului cimitirele, dacă nu nesăţioase flori
îi este reprezentată de o diversitate de profesii, subliniind carnivore? În „Caut umbre“ e implorată Divinitatea întru
tocmai risipirea unor vocaţii multiple: profesor, pictor, de- iertarea păcatului, dar nu în paradigma evitării căderii din
signer, poetesă şi, urmărindu-i universităţile şi masteratele nou în greşeală, ci în implacabilitatea tentaţiei imposibil de
absolvite, putem s-o încadrăm într-o titrare demult uitată, ocolit: „Raza am zărit-o/ De pe când tăvăleam iarba/ Din
aceea de inginer-economist. Cum fior poetic există şi în Rai// Eu sunt copilul cel rău/ Chiar şi-n tăcere,/ Când urc
arta plastică, şi în cea vestimentară, de ce să ne mirăm că o treaptă-n rugăciune,/ Ispita mă linge, păcatul mă cere...“
în lipsa unei industrii autentice, aneantizată de mediocrii Amurgul se pliază şi pe sufletul mamei („Optimismul
tranziţiei, poetesa se specializează în .... „Proiectarea îm- mamei“), care refuză a percepe evidenţa că fata ei a de-
brăcămintei“? Cu doctorat în arte plastice şi decorative, să venit femeie, „cu ochii placizi“ ascunzând tristeţi, având
te tot îmbolnăveşti de frumuseţe! Dar destul cu divagaţia în cute destule pe frunte şi plânsuri nedescifrate: „Monstrul
jurul risipirii, un concept destul de greu şi complex, atunci amurgului deja s-a trezit/ Şi tu mă vezi tot copilă“. „În lumea
când te încumeţi să prefigurezi un bilanţ al propriilor trăiri finită“, ea respiră amurgul. „Peisaj“-ul este de o picturalitate
avute, „La margine de existenţă“. Titlul ultimului volum de expresivă, „Noaptea picură stropi de întuneric“, iar „Din
poeme al Cristianei Maria Purdescu, „Nelinişti eterne“(Ed. podurile împăienjenite/ firicelele de praf cad pe zidurile tim-
Amanda Edit, Bucureşti, 2016, cu o prefaţă de Octavian pului...“. Nu e încă totul pierdut, mai rămân „Doar speranţe
Mihalcea, „Amprentele interiorizării“, chintesenţializând amăgitoare“ stând „cu chirie în creierul/ obosit de nelinişti!“.
– cu ar spune însuşi criticul – mesajele transmise de po- Şi astfel cititorul va fi îmbiat nu numai să guste amurgul,
etesă), ediţe bilingvă româno-albaneză (versiunea străină ci şi versuri de o aleasă profunzime, nu întâmplător, pictu-
este asigurată de ataşatul cultural permanent pe lângă limba rală. Priviţi din simeza panoramată a Timpului indiferent
română, Baki Ymeri), pare a aparţine unui ultim romantic. „Năluciri, umbre/ la ferestrele sufletului“! Oricâte angoase
Poemele acestea sunt de fapt nişte crochiuri, schiţate cu fine-ar oferi trecerea vremii, amurgul iubirilor intense, suita
neţe (multe dublate de caligrafii grafice), în care personagiul zădărniciilor absolute, să urmăm sfatul poetesei Cristiana
principal, invocat cu o luciditate dureroasă, este amurgul. Maria Purdescu şi să lăsăm cuvintele „Să umble limpezi/ şi
Croielii moderne, retuşând o vestimentaţie lirică aparţinând fragede/ Pe cărările de mătase/ Ale lumii“. Vom descoperi,
cândva clasicului (pe care grăbiţii ar considera-o vetustă, „Adâncind misterul“, că existenţa noastră e primordial o
în condiţiile prezente ale destructurării limbajului meta- rătăcire, pe care poezia zadarnic se străduie s-o readune... n
foric), i se adaugă o sinceritate feminină abruptă, oscilând
între „M-ai risipit printre ispite“(„Pentru că“) şi „În focul Constantin ARDELEANU
iubirii se-aprind ochii mei,/ Ne-
cuprinsă-i amărăciunea,/ Tu nu
vrei să mă vrei...“(„E toamnă“).

În decorul autumnal al risipirii
şi amurgului, poetesa încearcă a
reconstitui iubirile trecute, acum
când nimeni nu-i mai deschide
poarta, fie şi curios a-i şti „noua
anatomie a firii“ şi vorbitul lumii
„în dodii“(„Priveşte-mă!“). Re-
compunerea acestuit jucat lego
îi va reuşi formal, dar constată
cu stupefacţie că între jumătăţi
de dragoste şi cer se întinde, des-
curajant, pustiul întreg. Amurgul
36
Arte frumoase
Expoziția Mircea Ignat

Sacrul ubicuu
Într-o zi de vineri, 13 (din luna lui Florar 2016), la
ora 13, în răspărul oricărei superstiți legate de influ-
ența cifrelor, Mircea Ignat și-a vernisat cea de-a 33-a
expoziție personală, găzduită de această dată în sub-
solurile Casei Hermes, aflată în Piața Mică și în ad-
ministrarea Complexului Național Muzeal (C.N.M.)
ASTRA din Sibiu. Profesor de sculptură la Liceul de
Artă din localitate, Mircea Ignat expune, între 13 mai
și 5 iunie 2016, 91 de lucrări de sculptură și de pictu-
ră, organizate într-un templu-labirint, după viziunea
eului său artistic definit cândva de Alexandru C.
Lungu drept „un mergător care pune semne“, aflat
acum „în căutarea emergențelor sacrului ubicuu“.
Așa cum ne-a obișnuit la precedentele sale expoziții,
artistul complex Mircea Ignat folosește o tehnică
structurilor arhitectonice municipale), și universal.
particulară a exprimării în termeni plastici, preluați
Picturile, mărturisește artistul însuși, alcătuiesc un
creator din filosofia de viață a Extremului Orient,
soi de „scenografie pentru propriile sculpturi“.
a textelor veterotestamentare și din mitofolclorul
În fața unui numeros public, a vorbit în deschide-
românesc și european arhaic până la contemporan,
re conf. univ. dr. Geanina Ionescu, expert restaurator
în formule inedite de revelare a misterului existenței
și director al Centrului ASTRA pentru Patrimoniu,
ontologice pe plan local (ce țin adică de încifrări ale
din cadrul C.N.M. ASTRA Sibiu, arătând că „Sa-
crul ubicuu, expoziția sculptorului Mircea Ignat,
ne dezvăluie o serie de simboluri și semne la care a
reflectat în decursul activității sale artistice“. Soția
artistului, Marinela Drughe-Ignat, profesor de mu-
zică la același liceu de arte, a încântat prezența cu o
suită de piese interpretate la vioară.
Despre expoziția lui Mircea Ignat se poate scrie
mult. Pentru iubitorii de artă, imperios necesar este
ca opera expusă de maestrul aflat, la 64 de ani, în
plină fervoare a maturității sale creatoare, să fie vă-
zută, în comunicare directă a spiritului privitorului
cu lucrarea artistică și spiritul celui care a făurit-o.
El a dăruit, cu prilejul vernisajului, câte un CD
conținând imagini-catalog de expoziție însoțite de
text, realizat cu ISBN și Copyright-ul artistului, de
Editura „ASTRA Museum“ de la Sibiu. Ca un fapt
divers, menționăm că retrospectiva Mircea Ignat
se află în programul de vizitare liberă, în 21 mai, la
„Noaptea Muzeelor“.n
14 Florar 2016,
Sibiu-pe-Cibin,
mihai posada
37
Cenaclu
Și au fost Răsăritele sonete...

Poet al satului, dar și al trăirilor
profunde, Emil Ianuș deschide o
fereastră în universul său literar,
pe care o numește emblematic:
RĂSĂRITELE SONETE, și lasă ci-
titorul să pătrundă adânc, până la
creuzetul tainic, unde sunt topite
de-a valma, speranța, iubirea, bles-
temul, dorul, durerea, regretul și
alte o sumedenie de sentimente.
Nu este un act de bunătate al au-
torului, nici de trufie, ci dorința lui
sinceră de a se face auzit, el fiind
CEL CE-A TRECUT PRIN VIAȚĂ,
adică, CRONICARUL, personaj
cruțat, inclusiv la Judecata de Apoi,
pentru a povesti posterității ce s-a
întâmplat.
Și cum, peste tot și în toate
trebuie să existe reguli, fără de care
n-ar fi armonie, chiar de la început,
Sonetul bunei cuviințe clarifică re-
lația poetului cu cei din jur,
Căci fiecare calea lui o ține,

De-aceea eu încerc cu dispe-
rare,
Ca nu vumva să stau cuiva-n
cărare...!
În Sonetul cimitirului, pierde-

rea celor dragi îi răsolește sufletul:
Au, n-auzim noi oare prohodul

părintesc
Și crucile lor rupte nu le-auzim
cum plâng,
Cum între noi și mame străine
ierburi cresc? dată iubirii, de părintele Inchiziției spaniole, Torque-
mada, slăvit să-i fie numele în veci!), ci doar o banală
Fiind, totuși, poet, Emil Ianuș invită Luna la un insomnie:
idilic dialog nocturn, prilej potrivit să amintească În noaptea asta somnul îmi pare tare prost,
faptul că femeile iubesc minciunile îndrăgostiților, Dau să-njghebez o strofă, dar n-am idei nici una.
el neavând această boală,considerată, dementa sine Așa că ies afară, să mai vorbesc cu Luna.
materia (în trad. nebunie fără substanță, definiție Și să-mi răspundă Doamna, ieri noapte unde-a
fost...
38
cenaclu
.....................................................................
Nici părinții nu sunt uitați, lor fiindu-le închinate
mai multe scrieri: Sonetul mamei, Sonetul tată-
lui meu și Sonet patern, iar
stingerea mamei îl copleșește
de-a dreptul pe autor:
Mi-am pus la creștet pri-

măvara,
Apoi m-am învelit cu vi-
sul.
Și-am stat de veghe toată
seara,
În care-a plâns din flori
caisul...
................................................
Și, iată, florile-regine
La ceas de tristă primă-
vară
Ascultă coruri de albine,
Plângând a miere și a cea-
ră...
Cu mierea nu știu ce-au

făcut,
Dar ceara au zidit-o stele,
Și triste candele de lut,
La creștetul măicuței
mele...
Distilată prin strofele

celor cincizecișicinci de sone-
te, cuprinse în volum, viața
devine simplă, fără semne de
întrebare, ambiguități, enig-
me, pentru că poetul a jucat
și rolul de Înțelept, gonind
norii de furtună, iar lângă
Durere a așezat Speranța, ca
astfel să existe posibilitatea
unui nou început.
Și, ca o concluzie de final,
Emil Ianuș a scris cu sufletul
pentru sufletele care vor să-l
Și, zău, fără furtună eu aș luci într-una audă. Iar mesajul lui înseamnă dragoste și respect
Și-aș sta s-ascult ce-ndrugă îndrăgostiții toți. pentru frumos. Iată de ce, acest volum merită citit.
Că sunt și eu femeie și-mi place mult minciuna... Ajută la disciplinarea simțămintelor. n
Ioan T. Lazăr
39
cenaclu
Ioan Topârceanu
De despărţire
… ochi de întuneric
şi faţă de taină suferindă
cu surâs trist
aprins la lumânare
ce domol pogoară-n rugăciune
spre izbăvire
că altă cale nu e…
… de n-ai fi tu
n-ar fi vârful de iubire
cu patimile ce m-or năvăli
ca hoardele-n plăcere.
o,ce târziu te redescopăr
în lumea înveninată de minciună
dar somnul tău de veghe
nu-mi este alături
iar visul meu piere Stare
ca o mireasmă de pădure
împletită-n lacrimi … durerea ţipă adânc
şi durere printre fâşii de cer ce pătrund
în vârful de viaţă in clipa ţesută de melodii
al gândului bătut şi ars aleargănd pe brazdele timpului
de iubirea rămasă în veghe mistuind miezul de putere.
că cine ştie câtă va mai fi. vântul sărută obrajii
brăzdaţi de întunericul gândurilor
iar faţa se spală cu apă solară
simţind picăturile de sânge la fiecare pas.
Pământ de plâns
… totul pare un nesfârşit
… despicând gândurile durerii
şi o linişte desăvârşită coboară din înălţimi
nesfârşitele dorinţe
în căderea fără scăpare
trec una după alta
cu ochii aţintiţi spre cer
pe văile sufletului
privind dansul ultimilor demoni
pentru a nu şti câta oară
în cântări biruitoare.
istovindu-mă.
…
… zilele aleargă
ca un vânt otrăvitor
cu îmbrăţişări către somn De prea multă prezenţă
şi mângâieri deasupra gândului
când corabia mea se va topi …mângâiind buzele pământului
cine se roagă pentru sufletul meu? timpul
pământ de plâns obosit de prea multă prezenţă
nici o lumânare nu va străjui se va retrage în spatele cerului
somnul meu iar noi
întunericul îmbrăţişindu-l. noi, ne vom retrage dincolo de lucruri.
40
cenaclu
Valul de lumină ...ce se-ntinde ca un şarpe

ce nu este, dar îl ştim
… alerg în urma cuvintelor drept o piatră grea şi rece
cu sufletul ce îngenunchează-n ninsoarea şi de care ne lovim
arborilor înfloriți de uimire făr-a şti care-i urmarea
în visul meu se zbate un drum lin , treptat şi inerent
între ieri și între mâine căci târziu îi simţi mireasma
un val de lumină. prin imensul trascendent

… vântul se sparge în țăndări de cuvintele ...cât n-aş da să-i rup coroana
ce sunt tot mai pline cu pământ s-o sfărâm strivind-o-n mâini
lumina stă rezemată de clipa să-i răpesc doar veşnicia
când anii se aud cum se ridică la cer ca să nu mai fim bătrâni
aflând că-mi șuieră amurgul prin oase. să rămânem precum dânsul
tineri, reci şi invizibili
…mi-am împachetat plânsul între palme să călcăm cu-nverşunare
ca să fie și la mine în cuvinte lumină peste anii cruzi, teribili
că cine știe ce răni mă vor ajunge din urmă
sau ce bucurii ale clipei mă va urmări ...totul trece-n astă lume
câtă lumină mai am totul parcă e un vis
în singurătate mea mică. el se scurge ca o rază
din neant spre infinit
în cadenţa sa eternă
Valul vremii legănându-se tacit

între zare de lumină
… valul vremii lin se scurge
şi-ntuneric din zenit.
ca un fir de mărgărint

aducând în părul nostru
ale sale mări de argint Poem despre fiinţă
ce sporesc în ciudă parcă
după cum se alungă anii ...între două nopţi
ca-n poveştile din carte fiinţa
parcă aud cum plâng castanii răstignită între
a fi şi a avea
...totul trece numai timpul se pierde-n necuprins.
parcă face înadins
fuge-n pasul său netrebnic Trece un semn
ce loveşte-n vadul stins
revenindu-şi după veacuri ...prin liniştea mea
el,acelaşi stâlp de piatră mai trece o iarnă
ce păşeşte de milenii mai trece un semn
peste tot, nimic nu iartă. vestindu-mi de el

...totu-n goana lui se schimbă ...în şoaptele timpului
omul, dragostea, natura desluşesc balade
zâmbetul devine rece triste şi vesele
focul nu mai dă căldura anotimpul se rupe tot mai mult de el
ce-o dădea precum odată iar eu
când ardea în timp mereu un ram din tulpina lui
el îngroapă om şi floare mereu încerc să-i chem numele
în străinul curcubeu spre o altă primăvară.
41
cenaclu
Umiliarul lui Tudor Artenie

Pe coperta întâi nu scrie ce fel de carte este, dar de pentru a echilibra situaţia etică a vânătorului vinovat!
pe coperta patru afli că „patria este moartea noastră Toate împletite în jurul evocărilor, totul pentru a cere iertare,
în timp de pace”. Prin asemenea sintagme lirice abi- totul pentru a cere mântuire: Umiliarul lui Tudor Artenie!
sale, fără echivoc, Tudor Artenie construieşte în volu- După lansarea cărţii, într-un cadru restrâns,
mul de poeme „Scrisorile cavalerului-egretă” propriul mama poetului ne-a recitat, cu fericirea pe chip:
său umiliar. Acesta este Umiliarul lui Tudor Artenie. ”mama mea ştie despre mine/că sunt un geniu/îmi face
Autorul începe cu un text pseudo-dramatic, care se cafeaua în fiecare dimineaţă/aşa cum fac toate mamele
transformă repede în text poetic, „am genunchii juliţi poeţilor geniali//are pe noptieră/fotografii cu toţi nepoţii/
de dragoste”, apoi poeme în proză, apoi poezie, lirism dar sub pernă/ţine manuscrisele mele//mă admiră/şi mă
în formă fixă, (autorul este un mare iubitor de sonet) apobă/şi toate mătuşile mele ştiau/atunci când trăiau/că
tăiată în bucăţi pentru a scoate în evidenţă mai bine fiul mamei mele e un poet autentic//pentru mama scot poe-
valenţele dintre cuvinte… Totul într-un ritm ameţitor. mele la imprimantă/îi cumpăr ţigări şi o cert că fumează/o
Autorul îşi permite şi o critică ontologică despre sco- las să îmi cumpere cămăşi purtate/şi o cert că dă banii
pul lirismului. Exemplu: „Poezia este intrumentul de- pe lucruri second-hand/dar ei îi place să fumeze/şi să îmi
monilor care te bântuie”. Apoi: „Poezia este drumul facă orice fel de cadou/şi face o cafea excepţională/pentru
cel mai scurt către eliberare”. De asemenea: „Tea- că eu sunt un poet genial/risipit într-o lume măruntă//(...)
trul este cel mai bun loc de mărturisire”, iar „poezia Mama poetului, noi îi spunem Miky, avea dreptate să fie
este cea mai intensă mărturisire după spovedanie”. fericită! ”Scrisorile cavalerului-egretă și alte poeme”) n
Din loc în loc apar dedublări între Poet şi Alterego pen-
tru a sacraliza carnea poemelor, ca în vremurile an- PS Citiţi cartea!
cestrale, când vânătorii primordiali, după ce doborau Sorin Golea
sălbăticiunea, îi spuneau că nu ei au ucis-o ci altcineva,
Tudor Artenie
Scrisorile cavalerului-egretă
și alte poeme
dragul meu (Preocupat vizibil de soarta destinatarului, în-
sunt îngrijorat pentru tine grijorat chiar)
ai febră
slăbești ar trebui să consulți un doctor
și ești tot mai puțin atent am un prieten bun la un spital vestit

la mersul lucrurilor aș putea să te recomand
au condiții excepționale acolo
sunt și eu străbătut de frisoane
m-a durut pieptul te văd dimineața bărbierindu-te
mi-a amorțit mâna stângă dar îmi pare că nu o faci cu aceeași grijă
nu mai port ceas și nu mă mai închei la mâneca dintotdeauna
de la cămașă îți rămân fire strâmbe pe obraz
am luat aspirină cu apă multă (Se plimbă de-a lungul bibliotecii, pipăie cărțile,
și am băut infuzii de plante de la munte dar dacă regizorului nu-i place această mișcare, îl
ca să îmi lărgesc arterele cât mai bine poate pune doar să privească, scurt, spre cărți)
42
cenaclu
aș vrea să te îndemn să citești sunt în dialog cu Dumnezeu și cu iadul

dar nici eu n-am mai deschis o carte de mult înțeleg că se apropie finalul
orașul și treburile de fiecare zi mă înghesuie am ajuns foarte departe
sunt cu mâinile în lumină
(Privește pe fereastră sau spre aripi, nu are nicio am învățat să mă rog și să-l scuip pe Satana
importanță) am pregătit o albie de plastic ca să spăl Moartea
pe picioare
trebuie să îți spun că nu îmi place orașul
mă obosește și mă însingurează aglomerația (Aici, cu o introducere simplă de genul “iată un
graba praful mașinile oamenii poem”, cavalerul-egretă poate recita poemul “în
fiecare zi îmi pare rău”, ce poate fi găsit în partea a
fac foarte multă gălăgie oamenii doua a cărții)
umplu străzile de larma lor
nu știu de ce au nevoie de zgomot am genunchii juliți de dragoste
dragostea aceea febrilă și nerăbdătoare
închei acum azi noapte m-a certat Sfântul Pavel
dimineața și-a intrat în drepturi făceam gargară cu agheasmă ca să scuip dracii
trebuie să iau metropola în piept deliram și mi-a apărut el
voi lua preventiv aspirina pentru artere era în uniformă de legionar al anticei Rome
îți doresc să ai o zi cât mai liniștită dar era bătrân și slab și îi rămăseseră largi veș-
aștept să îmi răspunzi mintele
al tău (Se așează în genunchi și deschide lar mâinile,

Tudor Artenie iar aripile din tavan încep să bată)
(Se retrage pe o ușă despre care nu știam că m-a certat pentru dragostea mea febrilă și ne-
există. Ușa poate fi oriunde. Umbra a dispărut de la răbdătoare
birou, acolo stă acum celălalt, dar e numai în cămașă a râs în hohote când a văzut cum mă pregăteam
albă, fără papion) să spurc dracii
2 mi-a explicat încă o dată că dragostea este înde-
(Acest monolog e violent, personajul e vizibil lung răbdătoare
agitat, mișcările sale sunt repezi și dezordonate, res- este plină de bunătate
pirația îi e adesea sacadată. Se vede că are febră, ochii dragostea nu pizmuiește
îi strălucesc, regizorul poate cere să i se monteze nu se gândește la rău
două becuri mici de lanternă în loc de ochi. Trebuie
să se plimbe mult în timp ce vorbește) i-am zis că știu povestea
să mă mai scutească
salutare am un pic de treabă
om serios cu agheasma și cu viclenii mei amici de cârciumă
te văd elegant cu papionul cu picățele
cu stiloul bine umplut și cu bateria telefonului (Se așează pe un taburet care trebuie să fi fost
mobil încărcată la limită acolo dintotdeauna. Privește sala)
iar iei viața ca pe o misiune serioasă nu mai beau

îmi închipui că te deranjează să nu poți face dar e ca și când aș fi beat zi și noapte
plinul la mașină îmi arde creierul
și să nu ai bani pe card ca să umpli portbagajul se învârt roțile
e semn de schizofrenie
sunt rău și sarcastic mi-a părut rău că l-am repezit pe bătrânul Pavel
mă doare pieptul și sunt în transă e sfântul meu preferat
43
eseu
Esenin prozator
O atare afirmaţie provenind dintr-o asociere de ,,Văgăuna”.
termeni oarecum inedită precum cea din titlu, ar Este imperios necesar să subliniem faptul că
avea darul să stârnească o firească stupefacţie în pătrunderea în sfera prozei, nu l-a determinat pe
rândul admiratorilor ahtiaţi după poezia eseniană. Esenin să abandoneze prima sa dragoste lirică,
Această stare se va petrece doar până în momentul poezia. Era doar o stare trecătoare care nu i-a
în care scrierile în proză ale poetului, adunate în afectat vâna poetică.
volumul “Văgăuna”* nu le parvin direct sau prin- Reîntoarcerea voluntară printre consătenii săi
tr-o prezentare exhaustivă care se vrea a fi cea din i-a insuflat dorinţa firească de a se implica în uni-
rândurile de faţă. versul etosului rural pe care îl redescoperă ca
După furorile pe care le-a stârnit în cercurile fiind străbătut de o anumită mitologie, de ritua-
culturale petersburgheze şi, mai apoi, în rândurile luri încă neexplorate, legate de nunţi, botezuri şi
marelui public din Rusia şi de peste hotare prin înmormântări, precum şi de o serie întreagă de
versurile sale inegalabile în literatura rusă de la obiceiuri de sărbători şi datini tradiţionale.
începutul secolului XX, prin originalitatea lor in- Punctează, de asemenea, un limbaj arhaic pe
tempestivă, tânărul poet îşi încearcă şi reuşeşte să care alţi intelectuali ruşi nu l-ar întelege decât
îşi impună condeiul şi în proză. Totul se întâmplă într-o măsură deloc neglijabilă.
înaintea revoluţiei bolşevice, când Esenin avea să Fiind deja un poet consacrat, Esenin se aban-
dea măsura întregului său talent literar. donează prozei cu o anume suficienţă de sine,
Intrigat, bănuim, de desele catalogari ale criti- captivat de acea magie a satului pe care clasicii
cilor literari, unii deja consacraţi ca eseniologi, de ruşi au perceput-o vag, poate doar cu excepţia
a fi poetul ţărănimii ruse prin unele reflexe rurale unui Tolstoi, dar care a ignorant-o cu bună ştiinţă,
inevitabile în poezile sale, mai cu seamă după consacrându-se unui gen literar cu subiecte de
apariţia volumului “Clopotul satelor”, opinie pe sorginte urbană.
care nu o acceptă întru totul, va purcede să redea Tânărul Esenin pătrunde în esenţa etosului
etosul satului tradiţional rusesc în proză. Avea, popular cu o rară intuiţie pe care o generează doar
fireşte, ca leitmotiv viaţa cu toate apanajele acesteia trăirea nemijlocită în sfera ruralului, din care ex-
din Konstantinovo, sătucul în care a văzut lumina trage semnificaţia unei condiţii umane plămădită
zilei, poetul, şi, în cele din urmă prozatorul. în satul patriarhal rusesc. O anume semnificaţie,
Doar în modul acesta el poate fi revendicat ca poate cea definitorie pentru sufletul ţăranului rus,
exponent al ilustrării traiului acelor mujici ruşi, este aceea prin care acesta abordează iubirea în
obligaţi încă să trăiască fără voia lor, în evul mediu mod direct fără ocolişuri artificiale, abstracte. De
târziu din Rusia ţaristă. aceea, Iuri Procuşev, unul dintre cei mai avizaţi
Chiar dacă în poeziile sale răzbat puternice ac- exegeţi ai operei eseniene afirmă că ,,Văgăuna”
cente din stepa sau taigalele ruseşti, nu în această poate fi cotată ca un ,,poem în proză despre dra-
configuraţie lirică trebuie căutată apartenenţa sa, goste şi moarte”.
la redarea vieţii din isbelele săteşti, acele căscioare Înainte de a pătrunde în conţinutul acestei
umile şi sărăcăcioase durate să înfrunte cumplitele nuvele cu un titlu oarecum bizar, se impune o
ierni din întinsa Rusie. precizare privind cadrul de desfăşurare al unor
Condeer polivalent, Esenin demonstrează ca- episoade tulburătoare, fiind vorba de un spaţiu
pacitatea sa de a stăpâni meştesugul scrierii în existent în realitate, în apropierea râului Oka. Era
proză cu aceeaşi virtuozitate întâlnită în poezie, un fost conac botezat de localnici “Văgăuna albă”,
sfidând prejudecata ca primă ipostază, adică proza ce a aparţinut unui moşier rus. Undeva în apropi-
este apanajul unei vârste ce a acumulat suficiente ere se afla o moară şi o casă locuită de un pădurar,
experienţe de viaţă. Ori, autorul acelor antolog- toate acestea constituind cadrul unde prozatorul
ice culegeri de poezie, avea doar ceva mai mult prezintă acţiunile personajelor sale dintre cele
peste vârsta de douăzeci de ani, când a zămislit mai diverse: de la vânătoare şi pescuit până la la
__________________________________________________________
* Serghei Esenin, Văgăuna, Editura Adevărul, S.A 1992
44
eseu
gama de îndeletniciri, precum şi obiceiuri legate spre durerea şi disperarea tatălui său, “bătrânaul
de cununii, botezuri, înmormântări. paracliser”, care asistase neputincios la sângeroasa
Eroii esenieni de cele mai diverse vârste, sexe, înclestare de forţe ostile. Părintele celui ucis a mai
ocupaţii sunt, evident, agricultori, vânători, pes- avut puterea să rostească doar atât: “Băutura asta
cari, casnice şi mesteşugari care răzbat în viaţa te împinge unde nu te aştepţi”
de toate zilele în mod surprinzător în pofida tu- Firul roşu al nuvelei – roman ,,Văgăuna” este
turor vicisitudinilor naturale şi sociale într-o Ru- marcat cu predilecţie de către Esenin cu scene
sie anchilozată în chingile înapoierii economice, de dragoste inefabile care alcătuiesc partea fru-
unde încercările timide de reforme nu au reuşit moasă a unora dintre personajele sale, pe care
să schimbe decât într-o mică măsură structurile le surprinde în cele mai variate ipostaze, ce dau
amorfe ale societăţii dominate de autocraţia ţaristă. adevarata savoare a întregii naraţiuni. Îi întâlnim
Toate acţiunile şi trăirile sunt marcate de un dina- constant pe Limpiada şi Karev, ba împreună, ba
mism, de o energie aparte, impulsionate de voinţa despărţiţi temporar pentru că în calea iubirii lor
unor caractere puternice, altminteri existenţa lor se interpun valuri umane capabile să le destrame
ar fi de neconceput în condiţiile vitrege din are- legătura sufletească de o anume puritate, mereu
alul rural rusesc, în care truda de zi cu zi este o zădărnicită.
componentă firească a stării lor sociale. Nu lipsesc Flăcăul aproape tomnatic, mânat de simţul
desigur incidentele şi încleştările imprevizibile datoriei ca vânător statornic într-o echipă, este
determinate de natura şi specificul preocupărilor nevoit să bată coclaurile cu tovarăşii lui întru
şi a muncilor care îi împing pe acesti oameni spre împlinirea existenţei de fiecare zi. În acest timp,
limita existenţei lor. Apar divergenţe crâncene cu oameni pretinşi binevoitori printre care şi tatăl său
slujitorii organelor de ordine, acei jandarmi ţarişti, vor s-o mărite pe Limpiada (Lipa) cu un individ
care “tăiau şi spânzurau” prin satele ruseşti. mult prea vârstnic, dar bogat. Aceasta rezistă cu
Nu lipsesc nici încăierările dintre oamenii de cerbicia proprie a femeii care iubeşte (a femeii
rând, ei între ei, în urma unor pricini dintre cele ruse nemaipomenit de fidelă după unii autori)
mai diverse care ies la suprafaţă după îngurgitarea declarând deschis devotamentul său pentru băr-
unui pahar de votca în plus. O datorie mai veche, batul inimii sale.
o confruntare de pasiuni şi simpatii, de rivalităţi În jurul acestei idile se ţes intrigi, comentarii
legate de farmecele incitante ale unei fetişcane sau pro şi contra, apar interese de clan, se înoada fel şi
ale unei vădane drăcoase, sunt tot atâtea motive fel de bârfe sau susţineri subiective fără un suport
de conflicte care uneori sfârşesc în mod dramatic. real. Pe mai multe zeci de pagini este dificil de în-
Am desprins dinamismul de scenă de mare trevăzut finalul acestei inedite poveşti de dragoste,
tensiune existenţială, o secvenţă de un realism citititorul fiind îndemnat, dacă nu cumva obligat
cutremurător: ,,Mulţimea de gură cască încerca să urmărească cu sufletul la gură un previzibil
să aţâţe bătaia. Mujicul ciolănos îşi făcu vânt şi deznodămant.
ţăruşul se frânse în două în capul ajutorului de jan- În acest context, fulminant, răzbate talentul de
darm; partea frântă se amestecă în terciul sângeriu prozator al poetului Esenin care cu siguranţă ar
ca voronocul. Axiutka tâşni din gloată şi sări pe mai fi oferit cititorilor ruşi şi altora de pe aiurea,
mujic pe care-l lovi în tâmplă cu muchia cuţitului. alte scrieri în proză, dacă nu ar fi intervenit sfârşit-
Gloata vui, toţi se repeziră la Axiutka. ul său tragic, atât de prematur. Acest „poem în
-Arde-l pe cuţitar! Răcni mujicul care-şi sălta proză” se înscrie în patrimoniul operelor lăsate
sprinten piciorul, izbindu-l cu dibăcie pe Axiutka de marii clasici ruşi.
peste călcâie. Căzu şi simţi cum îl apasă pe piept Limbajul folosit este unul impregnat de termeni
nişte genunchi osoşi si grei. Un tânăr îşi croi drum şi alocuţiuni specifice epocii în care se plămădeşte
cu pumnii, prin mulţime şi-l izbi pe cel căzut cu naraţiunea aceasta în permanenţă inflamată. Acest
muchia unui topor în gât. Loviturile căzură ca fapt însă nu ştribeşte cu nimic plăcerea lecturii
ploaia peste faţă până când din nasul strivit tâşni prin pitorescul acţiunii şi intrigii în sens literar,
o spumă roşu-negricioasă.” până la seducţia irezistibilă a lectorului. n
Finalul este previzibil: tânărul după ce îngăimă
două- trei vorbe, se prăbuşi pentru totdeauna, George Limbeanu
45
Presa literară sibiană
Revista sibiană EUPHORION

și Diaspora noastră literară
din America
E bine pentru o literatură, când purtătorii acelei bilingv al Doinei Uricariu, „Evanghelia poeților sau
limbi literare emigează într-o țară străină. E și mai Toboganul/ The Poets’ Gospel“, reținem o interogație:
bine când literatura de acasă nu își repudiază, ca „Câte piei poți să jupoi de pe un miel?/ Câte, dacă
în trecutul recent, fiii legitimi. EUPHORION este o numai un singur prapure/ poți să-i înalți din mărun-
revistă românească de „literatură și artă“ care apare, taie? (p. 8). Viețuirea în cea dintâi democrație a lumii
de douăzecișișapte de ani, la Sibiu. În fruntea ei stau contemporane presupune, pentru temerarul evadat
doi poeți, ambii distinși, în anul 2004, pentru realizări din totalitarism, asprimea singurătății alergătorulul de
pe plan literar, cu Ordinul naţional Meritul Cultural cursă lungă angajat în competiția vieții sale, la dublu
în grad de Cavaler: redactorul șef Dumitru Chioaru mixt; miza pe sprijinul și încrederea reciprocă a par-
și redactorul Ioan Radu Văcărescu. Între inițiativele tenerului investește iubirea, în atari condiții extreme,
redactorului șef Dumitru Chioaru, se numără și „seria cu valențele cunoscute la tragicii greci: „Better poor in
programată pe tema diasporei literare românești din America/ than in Romania, we said.// Would you do it
diferite țări ale lumii“, ce a debutat în 2015 cu numărul again? You ask.// With You? I answer.// Anytime“, sună
despre Franța. anamneza poetică semnată de Claudia Serea. Notabi-
EUPHORION dedică Nr. 1 pe lunile ianuarie-fe- lă, la aceeași autoare, în condițiile specifice românilor
bruarie-martie 2016, scriitorilor aflați în „Diaspora autoexilați în America, ambiția de a impune în limba
literară românească din America“, temă la care, din de adopție cristale din zestrea genetică nepieritoare a
cei douăzeci de invitați, mărturisește responsabilul limbii materne, o desperare în fond, biruită cu nostal-
de număr, Dumitru Chioaru, au răspuns doar zece: gia imanentă oricărui gest existențial definitiv: „Would
cinci poeți și cinci prozatori. Trei dintre poeți au trimis there be dogs/ with bagels up there tails?“ (p. 12 – în
versuri în românește, unul bilingv (română-engleză), traducere liberă: „Vom găsi acolo câini/ cu covrigi în
altul doar în englezește. Dintre prozatori, trei au texte coadă?“). Din Los Angeles, poetul Dan David mărtu-
în englezește, iar doi au rămas credincioși limbii de risește din experiențele adaptării la noua viață: „«Hei,
acasă și cititorilor de limbă românească. Precum un Dan! Haide la treabă! Pauza s-a terminat»./ John este
ecou, în economia întregului acestui număr dens și di- un dur, fără nici o-ndoială“ (p. 15). Florin Predescu, din
vers, în partea a doua a revistei, dedicată condeierilor melancoliile ce scaldă în lacrimi blogul său „Orașul cu
din România, Ioan Radu Văcărescu și Ovidiu Simion mii de ochi“, scrie cu tandrețe despre Sibiu și „prințesa
publică traduceri din lirica americană (pp. 88-93). Iar Delia – iubita părăsită“ (pp. 17-18).
Lucian Perța încredințează tiparului o gingașă parodie Mare bucurie, confirmarea rodirii în scris a expe-
la poemul Doinei Uricariu (p. 99). rienței contactului cu India profundă, la ea acasă, la
O indelebilă pe cât de irepresibilă și, firește, izvo- un jurnalist român de altădată, reprofilat pe teritoriu
ditoare de fior liric tristețe răzbate din versurile poe- american unde a reușit, prin constructivă ambiție și
ților diasporeni. Saltul din comunism în consumism tărie de caracter, să se instruiască și să se realizeze
are, pentru imigrantul român căutător al „visului deplin într-o nouă și total diferită profesie, dar și să
american“ realizabil doar dincolo de Ocean, efectul ofere Patriei Limbii Române, pe lângă un blog al scri-
unei bruște treziri la realitatea dură a propriei drame itorilor români de la New York și o serie de cărți de
a desțărării: „deși cu fața scăldată în soare sângerez versuri ori proză, o lucrare de referință: „Civilizația
din toate rănile“ (p. 6), sau: „Deschiderea va fi o-nchi- romanului. O istorie a romanului de la Ramayana
soare,/ tot un drum înfundat./ Aici e ziua din urmă și la Don Quijote“, București: Ed. Cartex, 2008, volum
nimeni nu are puterea să spere./ Aici e aici oriunde ați distins cu Premiul pentru literatură comparată 2008
fi,/ persistând în timpul fără picioare/ când dați bir cu al Asociației de Literatură Generală și Comparată din
fugiții“ – scrie Liviu Georgescu. Din sublimul poem România și premiul Lucian Blaga al Academiei Româ-
46
Presa literară sibiană
ne. Este vorba despre Mirela Rozno-

veanu, prezentă în antologia alcătuită
de EUPHORION, cu textul „Shantih“
(pp. 19-25) – posibil fragment de ro-
man – scris în limba engleză, ca un
semn al deplinei integrări a autoarei
în cultura primitoare a Americii. După
o vastă excursie pe continentul vizitat
cândva de tânărul indianist Mircea
Eliade, și după internalizarea propriei
experiențe extrem-orientale, Mirela
Roznoveanu ne previne cu un mot-
to grăitor: „Don’t Say an easy ’Yes’ to
India“! O ediție și în limba română a
amintirilor și interpretărilor indiene
ale Mirelei Roznoveanu ar fi bineveni-
tă, la timpul ei. Constantin Virgil Ne-
goiță scrie românește despre „centrul
cultural din New York, la ultima sa
acțiune înainte de desființare“ (pp. 26-
27). Marcel Corniș Pope semnează un
studiu în limba engleză despre trans-
formările structurilor politice, sociale
și lingvistice, ca argumente ale teoriei
cunoscute drept „Conceptual History“
(pp. 28-34). Christian Moraru, tot în
limba engleză, o cercetare a teoriilor
necesare comunității, atât în Statele
Unite, cât și în România, în secolul XXI
(pp. 35-37). Să fie și vârsta unei mai bo-
gate viețuiri în diaspora românească
din S.U.A. catalizator al înțelepțirii îm-
păcate, al regăsirii echilibrului interior
și al sinelui propriei vocații, dincolo de
fundamentala erudiție necesară tradu-
cătorului&eseistului, responsabilă de rezolvarea serioaselor „probleme de corespondență și
echilibrul academic al textelor în proză, comparativ adecvare“ pe care le ridică transpunerea („termen pre-
cu neoromanticul&expresionistul tumult al poeților? dilect din lexiconul lui Mircea Ivănescu, desemnând
Avem exemplul distinsului anglist Ștefan Stoenescu, tălmăcirea unui text literar“) sonetelor shakespeariene
rămas fidel limbii românești, retras nu demult de în românește, și laudă sonetele poetei Violeta Cornelia
la Cornell University, în pacea localității Ithaca, NY, Popa, din opera căreia suntem invitați să degustăm un
de pe malul lacului Cayuga, traducătorul și eseistul florilegiu (pp. 41-43).
care își deschide exegeza la „integrala Sonetelor lui Nu era lipsit de interes să regăsim și numele unui
William Shakespeare ivită recent în limba română scriitor român care a locuit în America, dar care s-a
de sub pana transpunătorului Violeta Cornelia Popa“ reîntors în Țară. O dorință mai greu de realizat din
(pp. 38-40, din păcate, la redactarea/tipărirea textului, moment ce, din douăzeci de autori invitați au răs-
notele finale apar fără cifra necesară reperării), cu un puns doar jumătate... Și au fost prezentați, în paginile
studiu despre raportarea lui Eminescu la Shakespeare revistei EUPHORION, în ordinea descrisă mai sus. n
și Schopenhauer, într-o „serie a convergențelor“ cu
raportarea lui Matthew Arnold la Homer și Sofocle, 14 Florar 2016, Sibiu-pe-Cibin,
dar și la Marele Will, apoi include o laudă pentru Mihai Posada
47
cenaclu
Walter Johrend
Din volumul Confesiuni
***
Sorescu a fost un oltean
șmecher,
fără cultură antică.
Dacă
ar fi citit
tragedia greacă,
ar fi ales
la fiecare răscruce ***
calea cea înțeleaptă. Am citit o carte
Dar despre o mamă care își iubea copii,
oltenii sunt căpoși. mă rog, era capră
și singurul dușman al copiilor
era lupul.
Este o carte bună,
*** analizată din punct de vedere
De când mințile bolnave al ultimului:
se zbenguie prin medii ce caută, de fapt, o capră în pădure?
invocând libertatea cuvântului Lupul?
am început să-mi cenzurez biblioteca:

i-am păstrat pe Dostoievski,
Scufița Roșie, Albă ca Zăpada
și câțiva pitici cuminți
care nu se laudă în public cu ***
dimensiuni intime. Cineva spunea
Încă sunt nehotărât că animalele sunt mai curate
dacă îl pun pe Faust la index decât oamenii,
sau îl ard fiindcă nu poartă haine.
pe aragazul din bucătărie Acel cineva
când îmi încălzesc nu te-a văzut niciodată
ciorba de vacă nebună. îmbrăcată în doliu.
48
cenaclu
***
Totdeauna am avut senzația
că plutesc prin molecule de sare
*** când mă întâlneam cu femei
Singurelele vietăți nealese de Noe în ciorapi de doliu.
să urce în arcă Negrul stă bine pe coapse năpădite
au fost carii. de celulită, pe sâni în care
Au venit nechemați, cancerul dansează în dosuri de sfârc,
și au fost cuminți, dincolo de granița aceea
și au răbdat foame, în care se naște viața și tu mă doreai
ca să nu încalce cuvântul Lui. să-mi revărs surplusul de minte.
Că suntem pe pământ,
o datorăm sacrificiului dușmanului Acum, când plutesc peste oraș
care, poate, tocmai în clipa aceasta și tu mă ții de mâna tremurândă
își sapă cotlonul ca să nu mă lovesc de hornuri
în piciorul patului conjugal. și de amintiri încrestate în piatra cubică,
Nu știu de ce naiba porți pantaloni din păr de cămilă
noi în care pizda ta îmbătrânită
am început să găurim tresare degeaba la Fuga lui Bach,
mințile și sufletele, și carnea semenilor celebra în re minor.
cum carii,
deși ne aflăm și azi într-o arcă
plecată spre nu se știe unde…
***
Cei morți ne rămân în amintire
ca o durere, acută din când în când,
care nu trece cu frecții de oțet
sau extras din coajă de salcie,
și nici cu chimia ascunsă
în denumiri misterioase ca
*** algocalmin, antidoren sau ibuprofen.
Sinuciderile Cu timpul,
sunt axiome ale geometriei euclidiene, durerea devine suportabilă
umbrele sferelor imperfecte apoi, aproape că dispare.
în fotoni presupuși a fi; Și când nu o mai simțim de loc
sunt morți neverosimile cei duși nu se întorc în mormânt.
explicabile doar prin fața
nevăzută a lunii,
de pe pământ.
Din restul sistemului de sfere, ***
luna ascunsă nouă O țară cu oameni puternici
este tot o emisferă, nu are nevoie de cultul eroilor,
o jumătate de dovleac ei înșiși fiindu-și suficienți
cu sâmburi umpluți de praf ca statui umblătoare,
pe care sinucigașii lăsând parcuri și scuaruri
îl pot înghiți porumbeilor și ciorilor,
doar cu pahare de vid. ca să-și depună găinații
pe memorii inutile,
și în liniște.
49
Cronică literară
CRONICĂ
de prof. dr. Carmen Lidia Pircă
Asupra volumului „O IUBIRE INFINITĂ” Colecția „Sala Profesorală” vol. VI
Sub semnul Universului în mișcare, copleșită de înțelepciunea vârstei, ghidată de calm și „Gândul
sapient ”, poezia lui Ilie Stănescu ne conduce glorios alături de eul liric pentru a străbate „Cerul și
Pământul ”… „Într-o viață mai profundă ”. Acesta este mesajul transmis direct în poezia Echinox,
o invitație la meditație sapiențială, clasică și postmodernă în același timp, sub semnul simbiozei
dintre poezie și matematică.
Lectorul virtual va descifra prin Văd universul, sunt norocos”, pășind
apropierea de textele din ultimul vo- spre un alt spațiu magic, „Cu pași de
lum publicat la Editura Alma Mater aripi m-a purtat/ Un transcendent non
(Sibiu 2016), O iubire infinită, Colecția linear”, o atmosferă de iradiații se-
Sala profesorală volumul VI de Ilie mantice în care totul este nelimitare,
Stănescu, destinul unui matematician aspirație spre absolut.
mângâiat de aripa poeziei în vederea Titlu volumului, ca element de re-
descifrării în sens metaforic a „gându- curență, revigorează maniheist nostal-
lui rebel cu care a străbătut macrouni- gia originilor în „Segmentul deschis
versul și microuniversul ” cu scopul AB”, unde „A este iubirea, B este ura./
autodefinirii în această scurtă trecere Când iubesc sunt în Rai,/ când urăsc
spre neant care se numește VIAȚĂ. sunt în celălalt capăt/ pe același seg-
Valorificând teme și motive an- ment /numit viață”.
cestrale: lumea ca teatru, timpul, Autobiografic, poetul își descrie
iubirea, cosmosul, existența, versul periplul existențial într-o viziune libe-
dobânziște armonie prin amestecul straniu de lexe- ră „Printre simboluri” decupate din matematică, figuri
me regionale cu cele neologice, camuflând un mesaj geometrice care îi revelează lumea, realitatea: „M-am
încifrat: „Din rău și bine înțeleptul/ Face gheșeft de plimbat printre poliedre, /Să observ realitatea,/ Am
calibru,/ Pune-n funcție contractul,/ și le ține în echi- crezut că-n hexaedru/ Se află toată dreptatea”, „M-a
libru” ( Pe cât cuprinde). Echilibrul este firul roșu ce fascinat tetraedru”. În acest discurs liric se observă
străbate discursurile lirice, fundamentat pe rațiunea fascinația amurgului, devenit laitmotiv al volumului,
suspendată în „jocul contrariilor”. Poezia înțeleasă amurgul crepuscular absolut spre care cu toții ne în-
ca un proces rațional este expresia intelectului „în dreptăm, categoria temporală a cufundării anulării,
introspecție cu lumea”, cu sinele, într-un plan abstract „Va veni și timpul meu,/ Să plec în dodecaedru,/ Unde
al realității în care ludicul și politicul coexistă generând lângă Dumnezeu/ Mă va calma icosaedru”
multiple interpretări, prin modificarea ierarhiei dintre · Poetul este copleșit de apropierea toamnei, de
om și elementele înconjurătoare prin stilizarea realului îndepărtarea lucrurilor, când “Pădurea plânge /cu
și deformarea sensului imediat al existenței. lacrimi de frunze-n culori”, el însuși definindu-se

Principala trăsătură a poeziilor din acest volum ar fi metaforic prin accesarea unei existențe spirituale în
simplitatea reieșită din marile experiențe ale autorului, limbaj, „Sunt frunză în vânt / De brumă pictată/ În-
o integrare ontologică în cotidianul teatral al vremii tr‑un magic avânt/ Peste balta zburată”.
privit „prin lornietă”. Limbajul poetic este limbajul Recurgând la tiparul unui discurs liric în care poe-
gândirii, modul simplu de expresie textualizează zia și gândirea, știința și misterul se îngemănează, Ilie
exprimarea arhaică perfect îngemănată cu intelec- Stănescu este adeptul unei exigențe ontologice con-
tualitatea, generând o violentă mișcare stilistică într-o form căreia fiecare dintre noi trebuie să aleagă drumul
pluralitate de interpretări. drept al vieții, chiar dacă zbuciumul este dramatic, iar
Iubirea, ca formă fundamentală de transcendere „furtuna” ne tulbură adesea. Speranța în „Revenire”
a clipei limitate, este definită „ca un vis profund, este o invitație horațiană la „carpe diem” în corespon-
discret”, grație căruia, eul empiric se eliberează „din dență cu veșnicia naturii: „Natura-i pe deasupra mea, /
chingile minții”, uitând de Newton, Lagrange, de- leagă trecut de viitor. / Prezentul ? ipoteză grea, clipa,
venind un alt eu, „Sunt liber cu orizont în intuire, / momentul, provoacă dor.”
50
Cronică literară
Silviu Guga
Scrisoare despre „scrisori sigilate”
Lectura acestei cărţi mă face să spun încă o dată că am ficarea e uşoară după lectura doar a câtorva versuri. Scri-
avut mare noroc cu populaţia de etnie germană care s-a sorile respectă stilul epistolar, dar nu sunt uniformizate,
așezat pe meleagurile noatre, devenite şi ale ei. Mai întâi, chiar dacă se poate depista în „confecţionarea” lor un
pentru că prima scriere în limba română care s-a păstrat, e şablon. În majoritatea scrisorilor autorul exploatează câteva
vorba desigur de „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung”, elementele biografice ale destinatarilor sau câteva trăsături
a fost trimisă lui Hans Begner şi sasul a păstrat scrisoarea caracteristice personajelor sau locurilor cu care „jonglează”
care este „certificatul de naştere”, din 1521, al limbii române livresc şi apoi vine cu propriile aprecieri făcute cu ironie.
scrise. Şi-or fi scris românii între ei şi înainte de această Abundente sunt interogaţiile retorice mustrătoare - cel mai
dată, dar n-au păstrat scrisorile. Prima carte tipărită în adesea – sau admirative şi nu lipsesc nici versurile corolare
limba română în 1544, „Catehismul luteran”, tot datorită prin care dezaprobarea sau aprecierea, evocate potic dau
saşilor o avem. Revenind apoi în zilele noastre, primul (şi măsură relaţiilor afective dintre poet şi destinatarul său.
încă ultimul) Premiu Nobel pentru literatură, decernat Uneori scrisorile mărturisesc sentimentele de admiraţie
cuiva născut în România, îi revine unei svăboaice, Herta cu emoţie lirică nedisimulată. Să exemplific:
Müler. Ne-am mândrit mult, în 2009, cu ea, chiar dacă n-a „Eroule, cu coif rupt din cer,
scris în limba română. pe elefantulzgribulit în ceată,
Acum, Walter Johrend, prin aceste „Scrisori sigilate”, tu vei rămâne Romei un mister
vrea să reabiliteze o specie literară vetustă şi căzută în şi o legendă care ne îngheaţă”
vicisitudine, epistola sau scrisoarea literară. Această spe- Desigur, versurile sunt din „Scrisoare către Hannibal”,
cie literară a fost iniţiată din antichitate de Horaţiu şi, în dar cu emoţie lirică sunt şi aprecieri făcute lui Decebal,
paranteză fie spus, nu ştiu de ce Walter Johrend nu-i scrie Avram Iancu, George Bacovia, Mircea Ivănescu, Serghei
şi poetului latin o scrisoare. De altfel, am observat că nu Esenin, Dante sau lui Don Quijote.
are printre desetinatari pe nici un scriitor care a contribuit Autorul însă refuză patetismul evocărilor trecutului
la „instituţionalizarea” scrisorii ca specie literară, în ver- legendar şi înlocuieşte lirismul vibrand de altă dată cu
suri sau în proză, nici dintre universali, nici din literatura umorul şi ironia. Devine şugubăţ şi adresându-se şăgalnic
română, din care autorul, aşa cum evidenţiam, de la pri- destinatarului protagonist, îl „aduce” în actualitate sau în
mele sale volume, îşi trage sevele. Nici Costache Conachi, contextul gândirii sale. Scrisoarea lirico-epică devine astfel
nici Grigore Alexandrescu sau Costache Negruzzi, ca să-i deosebit de agreabilă.
spun întâi pe pionierii litreraturi noastre, nici Ion Ghica Câteva scrisori au o notă aparte, mă refer, spre exemplu
sau Vasile Alecsandri şi nici epistolarii contemporani, nu la „Scrisoarea lui Neacşu” (deci nu „către Neacşu”) care
se numără printre destinatarii lui Walter Johrend. N-am este o parodie suis-generis a scrisorii pe care o amintean
spus cu asta că este un eretic şi scrie altceva decât ceea la începutul „scrisorii” mele. Nu mai am cunoştinţă de o
ce declară: scrisori. Şi ca să nu existe dubii şi le-a numit altă „punere în versuri” a scrisorii către Hanăş (cum scrie
sigilate, pentru autentificarea lor. Nu face nicio ironie cu Walter Johrend) Benkner. Scrisoarea e amuzantă în ciuda
această denumire, deşi, chiar aşa parafate, scrisorile lui unor versuri impudice - cu care ne-a mai obişnuit autorul
au doar întâmplător „gravitatea” sigiliului, sunt pline de – mai ales prin mărturisire determinării lui Neacşu de a-i
butade ingenioase. Scrierea lor ocupă întraga gamă de la scrie judelui sas: „cui îi mai vând de Paşte drob/ şi telemea
seriozitate şi suavitate până la burlesc şi irizări sarcastice, de oaie pură/ care ţi se topeşte-n gură/...şi caşul dulce ca un
ceea ce ne face să ne amintim de volume mai vechi al floc/ care-ţi aduce mult noroc/ şi eu de unde, ca nărav,/ mai
autorului, „Vip cibiniensis” sau „Frumuseţile patriei”, în cumpăr valuri de postav/ şi suluri roze de altas/ să-mbrac
care şi-a exersat „disponibilităţile” de a scrie cu tâlc sau nevestii curul gras...?”
de a scrie doar opinii strict personale. Nu se puteau desigur „sigila” aceste scrisori dacă nu se
Destinatarii scrisorilor sunt forte diferiţi, multe perso- „expedia” şi „Scrisoare către propia-mi minte”. Având ca
nalităţi istorice, scriitori, personaje, anonimi ( o mamă, o model „Satiră. Duhului meu” de Grigore Alexandrescu şi
exilată, un fost, un soldat sovietic, eroii Vasluiului), locuri Walter Jorend îi scrie minţii sale ca s-o ia la rost. În multe
(Sibiul, Pearl Harbor, Gaza) şi sfinţi. Cronologic e cuprinsă împrejurări ale vieţii a constatat că mintea nu era cu el şi
o peroadă largă, din mitologie şi până în zilele noastre şi atunci e firesc să o întrebe „Unde a fost, minte?” sau dacă a
tot largă e aria geografică a destinatarilor. fost vreodată a lui. Autoironia e prezentă, dar şi nostalgice
Autorul pare să „cunoască” bine pe toţi destinatarii săi amintiri.
şi de aici forma de adresare, care e una amicală, şăgalnică Nu cred că, după publicarea „Scrisorilor sigilate”,Walter
şi totdeauna dezinvoltă. Multora nici nu le dă numele, ci Jorend să-şi mai pună amenenea întrebări. n
numai prenumele, ca semn de „familiaritate”, dar identi-
51
cenaclu
Llelu Nicolae
Vălăreanu (Sârbu)
Năluca în pustă
Între coperţile aceleiaşi vieţi
Ţi-ai închis toate şansele-n teamă,
ai buzele cuprinse de remuşcări,
mă desenez în ochiul tău sub pleoapă
şi alunec însingurat pe pietrele apei
până nu mă mai recunosc
nici punct într-o formă-n mişcare.
Îmi spui că noaptea se presează peste zi

între coperţile aceleiaşi vieţi,
noi suntem deja două file puse-ntr-o carte
de năduful care ne roade clipele
pe dinlăuntru prea mult.
Orice iubire durează cât vrei să o întreţii,

şi femeia se simte în flăcări
iar jarul e puternic, nu pune altul apă pe el iar eu devin cel ce n-am fost,
cum ai pune gheaţă-n whisky ieftin. pun plete luminii
să se răsfire prin raze.
Devenire
Cuprins de remuşcări
Mai încearcă odată
numele Lui să mi-l lipeşti Nu şi-a pus perna sub cap să se culce
pe faţă, pe gură şi-n palme, a mai rămas o vreme în agora
cu inima săgetând răbdarea să-şi măsoare cu ochii mulţimile dinlăuntru,
când prin trup îmi urcă să evalueze cercul în care se învârte.
încrederea bătută-n cuie Şi-a pus ordine în gândurile răvăşite,
cu ciocane de piatră. avea o apăsare-n tâmple ca după o furie,

ceilalţi dormeau pe o altă axă a binelui.
Întreg dacă mai sunt
am inima în zbor fără timp A rămas deoparte cu insomnii paradoxale
până străpunge înaltul, ce săpau conţinutul până la rădăcini,
de nu mă mai întorc căuta oasele timpului îngropate în veşnicie,
şi mă vindec de neînţelegerea lumii, nervii îi deveneu duşmani,
devin întrupat fără corp. aşteptau la fiecare colţ de întuneric
ce făcea ochi ca un câine sub gard
Cautaţi liniştea prin zicerea cuvintelor şi te muşca pe furate.
acolo unde se constituie întregul
şi se alungă singurătăţile,
52
cenaclu
Visa cum se dezbracă o femeie tânără Dimineaţa vine cu dăruire de sine

aruncându-şi hainele-n dezordine, luminii să-i pună aură colorată.
cuprins de remuşcări,
le ierta pe toate pentru ifosele lor Soarele mă umple cu ziua de mâine,
şi le acoperea cu iubirea lui necondiţionată. mă pune să respir boabe de mărgăritar.
Te vezi în faţa ta, altul

Iluzia acoperă trecerea-n fugă
Spintecă pe burtă întunericul
hălci din el sunt vândute la vrăjitori,
din luciul apei ies capete încornorate Oamenii nu ştiu decât să moară,
care aleargă după umbre. nu simt să trăiască fiecare clipă deplin
aşa cum o fac fluturii pe fiecare floare,
Ca un făcut în văzul tău de primăvara se umple cu dragoste
micile lumini te sperie cu forme ciudate, asemeni perechilor de păsări
vrei să fluieri şi nu poţi, mândre să-şi înveţe puii să zboare.
trupu-ţi devine ud şi rece
ca o piatră pe care o pipăi în apă Muritorii nu ştiu ce vor,
şi alunecă prin tine fior de şarpe. îşi pierd nepăsători timpul printre degete,
cad în propriul gol ca într-un hău
Noaptea te scoate din tine-n afară, peste care nu trece nicio punte.
nu te mai recunoşti,
te vezi în faţa ta, altul Iluzia acoperă trecerea-n fugă
ce-ţi duce trupul de mână la ziuă. ca un somn cu vise frumoase
şi numai bătrâneţea, crudă realitate,
îi trezeşte aproape de capătul drumului,
unul neasfaltat şi cu multe hârtoape
străbătut de multe opri degeaba.
Întunericul se ţese cu ochii mari
Cresc umbrele pe urmele proaspete, Să nu ne îmbătăm cu nicio apă

nu este vinovat nici soarele nici luna.
Seara îmi suflă în sân, să nu mă sperie, Vina celorlaţi muritori pentru pedeapsă
înghesuie crepusculul pe linia orizontului. s-a desprins din cuvintele alungate
din propoziţiile cu finalitate imediată
Aromele coapte adie dinspre câmpie de un descântec la capul deocheatului
dar nu se iţeşte niciun vânt. ce aşteată să-şi revină.
Aştept o noapte ca o petrecere-n surdină
în care sunetele şoptesc ademenitor. Să nu ne îmbătăm nici cu apă sfinţită,
ori să înghiţim fumul cărbunilor stinşi,
Întunericul se ţese cu ochii mari mai bine coborâm în lăuntricul timorat
pe unde stelele-şi strecoară privirea. unde a început să sape iluzia
la rădăcina nervilor care ne somează
Somnul cât este el de profund să ne ferim de arma duşmanului.
nu mă odihneşte mai mult decât liniştea.
Să nu devenim prada propriilor slăbiciuni
Apele nu se varsă în fluvii străine pe care trebuie să le recunoaştem
înainte să se scurgă în rîurile noastre. înainte să fie folosite de alţii.
53
cenaclu
Nicolae Scheianu
Pietre din potop
Pietre din Potop
Am coborât deodată cu norii
printre muri şi aluni
la apa Potopului
cu un gest – ca al apostolilor
am despicat perdeaua
de sălcii şi răchite
şi m-am prăvălit în apele lui nebunii, pe maluri, băteau din palme,
pe care pluteau se botezau cu nisip
petale uscate de măr eu aveam luntrea ascunsă-n răchiţi
şi-atâtea vremuri
în care n-am fost la poalele dealului numit de bătrâni Ararat
cu-atâtea umbre pe care himerele tuturor veneau în vârtejuri şi se
nu le voi vedea hlizeau la fereşti sau se jucau pe uliţi cu pruncii
cei păcătoşi şi smeriţii se târau în genunchi
am putea rămâne aici dar nu era nicăieri nici îndurare nici mângâiere
pe malurile lui între singurătăţi şi nici scăpare
ocrotitoare şi bune de leac
să-ncercăm să amăgim ziua dar eu aveam azimi şi mied
să aprindem focul – ţi-am zis şi un ochean aurit
ia din cuib puii de mierlă când au fost gata norii
şi-adu-mi-i în palme deja se împlinise vremea scrisă în cărţi
laolaltă cu mierea din sfârcuri şi ştiam
şi cu cimbrişorul sălbatic cocoşii cântau răguşiţi în salcâmi
de la răspântii de vreo patruzeci de zile şi nopţi
şi nu s-au mai întors pe pământ
tu îţi spălai sânii şi cântai în ceaţa începutului
un cireş în pârgă plutea parcă-n zări pe malul Potopului acolo am stat
eu culegeam pietre din Potop un bătrân nemântuit şi alungat din cetate
rostogolirea lor pe prundiş cu un ceaslov cu un abecedar
îmi răsună şi-acum în auz pe genunchi

ca un morman de secunde plutind precum o pasăre neagră pe ape
înghesuindu-se toate căutând ceva în adâncuri
într-o singură viaţă ceva din înalturi chemând.
Pietre din Potop, II Pe malul Potopului

De nouă ani Potopul Suntem cu toţii pe malul Potopului
nu mai avea apă în vaduri mama şi tata, fraţii, bunicii, vecinii, nepoţii
şi în nisip ca într-o fotografie pe sticlă:
reptilele se zvârcoleau în ouă morţii lângă vii, viii cu morţii
54
cenaclu
şi privim fiecare în altă parte Pietre la crescut

de parcă de acolo-am veni
şi acolo am merge să-ngenunchiem Potopul nu mai curgea decât în memoria mea
să ne sfârşim în gura unui nor uriaş vuietul lui îl mai aud şi acum în auz
între faldurile unei ploi fără sfârşit pe deasupra lui voi fi venit
şi vocile noastre se sting între clipocirile apei ca duhurile
şi viitorul curge tot deodată vântul i-a-nvolburat valurile
şi intrăm de-a buşilea în acelaşi trecut până dincolo de orice închipuire lumească
Ai mei strigau de pe celălalt mal.
În zadar ne facem semne, ne arătăm speriaţi Grădina înflorise din nou
în zadar îngenunchiem şi strigăm la Dumnezeul mărul se scutura de petale.
nostru De dimineaţa devreme până noaptea târziu
de-atâta zgomot de valuri şi de-atâta prăpăd aduceam pietre din albia Potopului
nu ne mai aude nimeni. şi le duceam departe
Stăm cu toţii înghesuiţi ca într-o fotografie veche le puneam ca pe ouă în cuiburi
pe malul Potopului să se facă mari, să crească
morţii cu viii, viii cu morţii. şi din fiecare să se ridice stânci
şi din stânci munţi şi prăpăstii
să crească până la cer
şi să mă urc pe spinările lor
Potopul de lângă leagăn mari şi lucioase
poate aşa voi afla de ce
Nu este meritul meu ci al sub piatra mare doarme cuminte
strămoşilor strămoşilor mei puiul de piatră
că şi-au durat vatră pe malurile poate aşa voi înţelege văzutul şi nevăzutul
dulci-amărui ale Potopului uriaşul care mişcă totul
lângă izvorul care cobora de pe coastă şi-mpinge apele până acolo unde
din care toţi au băut apă şi în care toţi şi-au spălat vederea nimănui nimic nu vede
frunţile punctul cel mic în care încap laolaltă
şi m-au trimis mai apoi pe mine
să depun mărturie
că tata în apele lui a adăpat caii
şi hainele mama în apele lui le-a limpezit toate câte sunt pretutindeni
şi cu aceeaşi apă m-a îmbăiat pe care el le-a creat şi el le conţine
până când m-am făcut băiet mare aşa cum cuvântul oamenilor
şi m-am dedat la învăţare şi la preumblare păstrează-nlăuntru nimicul şi spiritul
mai apoi la beutură şi la femee viaţa şi moartea în toate dimensiunile
că eu primul alfa şi primul omega în care nu-ncape gândirea, ci duhul
îl voi fi scrijelit în nisipul spiritul.
pustiei potopului Le-am cărat pe toate acolo unde-am crezut de
şi-n albia lui m-am scăldat cuviinţă
şi m-am jucat şi i-am alergat lighioanele căutând mereu să nu stau ascuns de ochii Dom-
picate în valuri nului.
pe gheţa lui am lunecat laolaltă cu vremurile Pe malul Potopului pietrele cresc precum copiii
că şi acuma când scriu seminţiilor toate
aud un scrâşnet continuu şi când te-apropii de ele şi le atingi
de paşi pământeşti curgând din vina mea
spre marea cea mare prin crusta lor se vede nisipul
fără măsură şi fără-ndurare. toată măreţia lumilor de demult
pulberea lor şi nimicul.
55
Cronică de carte
Cum Am Devenit Scriitor

Pe când împlinisem doi ani şi un ieşea în Baia Sprie, la piaţă. După cum-
sfert, mă băteam cu gâştele bunicii părături. Eu aveam grijă de ăla mic.
prin curtea casei din Mireşu Mare. Un căcăcios şi un pişolcos notoriu.
Îl aveam ca aliat pe Lupu, un câine Proprietăreasa vorbea de una singură.
adus de taică-meu de pe Gutâi, unde Ne despărţea un perete. Mă speriam.
lucra ca sondor. Slab colaborator. Nu Ca să-mi fac curaj, mă uitam la foto-
se putea mişca în voie. Din pricină grafiile din album. Bunica. Bunicul.
de lanţ. Lătra amărâtul în vreme ce Mama. Tata. Prindeam curaj.
gâştele mă fugăreau până-n balta lor * La cinci ani şi patru luni
plină de căcat verzuliu, diareic, urât m-am hotărât să acţionez. Venise bu-
mirositor. Îmi ajungea până la brâu. nică-mea în vizită. Tata ne-a dat banii
Adio hăinuţe curate. Ieşea bunică-mea de tren. Am luat calea Bucureştiului.
din bucătărie, de la rântaş, sărea câte „Mă duc pâna la Gheorghiu-Dej să-mi
două trepte, se ştergea de zadie la mâi- dea apartament” - i-am spus controlo-
ni, se apleca înspre mine. Eram recuperat. Lupu rului. Am ajuns la Comitetul Central. Oho! Ce săli!
schelălăia. Eu mă aşezam în ligheanul cu apă caldă. Ce birouri. Scria pe o uşa: „Audienţe!”, „Reclamaţii!”.
Smălţuit. Mâinile bunicii miroseau frumos. Hainele Era plin de tovarăşi. N-am aşteptat prea mult. „Am
mele erau aruncate pe trepte. În sobă duduia focul. venit la tovarăşul Gheorghiu-Dej ca să-mi dea un
Pe sobă fierbea ciorba de fasole cu ciolan afumat. În apartament!” - i-am mărturisit unei femei de la unul
pătura curată, amirosind a sodă şi rântaş, era bine. dintre ghişee. Bunica-mea era ruşinată. Tăcută. Mă
Sub masa din bucătărie. Îmi atinsesem scopul. însoţea în prima mea misiune oficială. Tovarăşul ce-l
Mă adăposteam într-o cetate. Cu patru picioare credeam a fi Gheorghiu-Dej m-a lăsat sa vorbesc.
de masă. Cu tavanul din lemn de brad. Şi masa era „Nene, stau într-o cocioabă, cu frate-meu, un căcă-
verde. Şi balta gâştelor aşijderea. Căcatul ăla topin- cios, cu mama cea dragă, cu tata cel puternic, şi, când
du-se arăta ca mătasea broaştei. mă plimb printre flori, chiar de nu le ating, ci doar le
* La trei ani şi două luni, gâştele renunţaseră la miros, o babă hâdă şi rea, care e proprietăreasa flo-
bătălie. Intram de unul singur în baltă. Lupu nu în- rilor, fuge după mine cu un măturoi. Şi plâng şi mă
ţelegea nimic. Drept care nu mai lătră. Bunică-mea ascund în braţele moi ale mamei. Ea e bunică-mea.
făcea rântaş după rântaş... Era să mă înec. Noroc cu Nene Gheorghiu-Dej, am venit să cer un apartament
o vecină. Înghiţisem o gură sănătoasă de căcat apos. la bloc. Să scap de ameninţare”. După o lună de zile
Boram. Am luat şi oareşceva medicamente. Mă sufo- ne mutăm în casa nouă. „Nenea Gheoghiu-Dej era un
cam. Doctorul din sat trecea în fiecare zi să-şi vadă nene blând, bun şi-mi dăduse un apartament” - mă
pacientul. Nu vroisem decât să ajung sub masă. În gândeam eu. Dormeam în paturi cu saltele de paie.
cetate. Am renunţat. Şi aveam o jucărie pe care o rostogoleam pe parchet.

* Împlinisem cinci ani mari şi laţi, eram Era o bilă de rulment pe care mi-o adusese tata de
stăpânul tuturor literelor alfabetului. Aveam o carte la mină. Vecinii m-au reclamat la mama. N-am mai
cu poze de scriitori români. Colegi carevasăzică. Îi rostogolit bila. O aşezasem pe o noptieră. Îmi era
cunoşteam la chip şi la nume. Locuiam într-un soi de suficient s-o privesc.
coteţ din lobe de brad în apropierea unor galerii de * Eram în clasa întâi. În iarna aceea, doamna
coastă. Tata era mecanic la mina Şuior. Când ieşeau învăţătoare rămăsese acasă. Două luni de zile. Din
minerii din şut, murdari, galben-lutosi, alergam la pricină de fractură la piciorul drept. Noi, ăia mici,
mama. În coteţul nostru mirosea a rântaşuri. Plân- împărţeam clasa cu nişte uriaşi dintr-a patra. Mă
geam. Îi şopteam cu spaimă. „Mamă, văd un om!” împrietenisem cu banca. O salutam. Povesteam cu
* La cinci ani şi două luni, am coborât din EA. Îi lăsam jumătate din merinde. Să nu moară de
munte. Tata luase cu chirie o cocioabă, înconjurată foame. Cam pe vremea aceea apăruse între mine şi
de straturi cu flori. Frate-meu avea 8 luni. Maică-mea ochii mei Oculistul. Picături in ochi. Mărunte haluci-
56
Cronică de carte
naţii. Mi se părea că lumea din spatele picăturilor se

hâzise şi mutrele alea hidoase vroiau sa mă răpeas-
că din braţele mamei. Nu mai vedeam literele din
abecedar. O puneam pe maică-mea să-mi citească
lecţiile. Le învăţam pe de rost. La şcoală o păcăleam
pe doamna învăţătoare. La fel şi pe colegi. Doar
banca îmi cunoştea povestea. În primăvară, venise şi
doamna noastră învăţătoare. Îşi târa piciorul. N-am
mai vrut să merg la clasa întâi. Am rămas în clasa
a patra. Eram cel mai bun pitic printre uriaşii ăia
care învăţau lucruri foarte complicate şi interesante.
După două săptămâni, după ce mă integrasem într-a
patra, am mărturisit oamenilor mari că voi rămâne
câţiva ani in clasa aceea din pricină de BANCĂ. Au Cenacliştii lovinescieni simţiseră fiorul farsei. Porni-
venit cei doi tâmplari ai şcolii şi mi-au mutat BAN- seră în anchetă. Lovinescu îşi anchetase ordonanţa.
CA într-a întâia. Am revenit la matcă. Mă simţeam Degeaba. Scrisorile lui Condruş încetaseră să mai
ÎNVINGĂTOR. apară pe biroul lui Lovinescu. Apoi..., într-o zi, cri-
* În clasa a şasea am aflat că bunicu-meu ticul, venind la gazetă, se oprise în faţa ghişeului
fusese ordonanţa militară a lui Eugen Lovinescu. portarului. Îl văzuse de nenumărate ori citind carte
Prin războaiele alea, Bizău Ion lăsase trei copii mici după carte. Îl întrebase răstit: „Cum te cheamă şi
în Ieud şi plecase să-l slujească pe Lovinescu. Păi, de unde eşti?”. „Chindriş, din Ieud, domnule Lovi-
despre şeful lui bunicu prinsesem a învăţa la şcoală. nescu” - zisese acela. „Peste o jumătate de ceas să vii
„Era un om bun şi blând domnul Lovinescu” - îmi la mine în birou, domnule Condruş!” - mai zisese
spunea bunicul. „Mă întreba în fiecare zi: ce-ţi fac marele critic. Şi uite-aşa, cu ajutorul bunicului meu,
Bizăuaşii de-acasă?” - completa el. Mare noroc avu- ajunsese mare ziarist la Bucureşti cel care se lăudase
sese bătrânul. Era pe-o mână cu literatura română. că trăieşte într-un fel de „Ieud fără ieşire” al lui Ioan
Mă opinteam vârtos să-i calc pe urme. Scriam poves- Es. Pop. Şi uite-aşa pătrunsese bunicu-meu pe uşa
tioare pentru „Luminiţa”. Şi-apoi am aflat că Bizău din faţă a literaturii române! După o astfel de istorie,
Ion cel tăcut, cel pus pe şotii, fusese autorul unei după ce plânsesem cu lacrimi amare la moartea lui
cacialmale celebre in literatură. Se-ntâlnise bătrânul, Gheorghiu-Dej, m-am simţit mai mult decât obligat
în Piaţa din Cluj, cu un consătean. Erau acelaşi leat. să continuu drumul pe care bunicu-meu îl desţele-
Unu’ Condruş, care era mare ziarist pe la Bucureşti. nise, chiar fără să-şi dea seama, pentru nepotul lui
Aşa ştiau ăia din Ieud. Şi-i dăduse Condruş un plic ăl mai deştept.
gros, cu hârtii pentru Lovinescu. „Dă-i-le căpita- * * *
nului, Ioane, da’ să nu-i spui că ţi le-am dat EU” - După o prea lungă şagă ce in final a dus la
zisese Condruş. „Pune-i-le pe birou când nu-i acolo apariţia primului volum din Desiştea, în 1990, după
şi dispari”, mai zisese acela. Bunicu’ se executase. ce vreme de vreo trei ani, ’87-’89, la şedinţele de
Printre hârtiile alea erau două file acoperite cu un politică editorială de la Cartea Romanească, ba Croh-
scris mărunt, în care Condruş vorbea despre ieudeni. mălniceanu, ba Ulici, ba Mircea Martin întrebau de
Cam ca Ioan Es. Pop. Şi pentru el Ieudul era fără
ce nu se publică volumul, asta în vreme ce astfel de
ieşire. Condruş era pasionat de literatură. Aproape chestionări le aruncam şi eu înspre redactorul de
toţi bărbaţii din sat stăteau prin cârciumi şi râdeau carte, Gabriela Adameşteanu, au apărut şi reacţiile.
de el, care citea pe-apucate si scria reportaje, proză Desiştea a luat premiul Salonului Naţional de Carte
scurtă, eseuri etc. Lovinescu fusese impresionat. Bu- Cluj-Napoca pentru debut proză. Petru Poanta mă
nicu’ îi mai plasase câteva plicuri pe birou. Scrisorile caută la telefonul de la Inspectoratul pentru Cultură
lui Condruş se discutau la Cenaclul lui Lovinescu. Maramureş. Inspectorul-şef mă caută pe la redacţiile
Hortensia Papadat Bengescu, Jebeleanu şi alţii adu- de gazete. În final, ne-am găsit. Am vorbit. Şi după
nau cărţi pentru Condruş. Aflat într-o inspecţie pe un an şi ceva am ajuns la Cluj cu treburi neliterare.
teren, tocmai la Satu Mare, Jebeleanu îşi prelungise Mi-am găsit şi diploma. Tot la vremea aia am şuetat,
traseul până-n Ieud. Îl căutase pe Condruş. La nu- la o bere, cu Cartărescu. Îl ştiam de la cenaclul lui
mărul de casă trecut pe plic. Constatase că ieudenii Crohmălniceanu. Mergeam p-acolo atunci. Citeam şi
îs oameni cetiţi, harnici, plini de bunăvoinţă şi că alergam la tren. Ajungeam dimineaţa în Baia Mare.
minciunile lui Condruş erau pe măsura FICŢIUNII. Cât să prind schimbul de la mină. Scriam, pe foi de
57
Cronică de carte
bloc de desen, pe buza vagonetului. Direcţia era a lumea asta literară, cum nu scrii doi-trei ani, exultă
şinelor, uite-aşa se bălăngăneau literele, unele lungi, cu satisfacţiune: ai văzut, e gata de el, de când are
altele late, în lipăit de cizme se scria proza. Cu poezia bani, nu mai scrie”. „Foarte bine, d-le, bani să fie ca
era mai greu, cu eseul părea a fi imposibil. Am re- lumea, oricare o fi ea, rămâne cu satisfacţiunea zi-
nunţat. Şi-mi zice Cărtărescu: „D-le, esţi la premiile sului”. Ţeposu se apucase de pusu’ dinţilor. La Puiu
Uniunii cu Desiştea”? „Îs” - îi zic eu. „Da e acolo şi Tătaru. Un doctor cu ştaif si cu materiale porţelănoa-
proza aia cu „Călătoria mecanicului în tri ţări”? - mă se. Probe peste probe. Ba strângeau pe stânga. Ba nu
întreabă Cărtărescu. „Îi acolo” - zic eu şi cad pe gân- călcau cum trebuie pe dreapta. O lună încheiată. Nici
duri. „Cu siguranţă va lua premiul” - socoteşte Căr- beutul de fierbinţeli, nici sorbitul de lichide reci nu
tărescu. „N-are cine să-l ia” - mai zice el. Şi nu l-am era pe placul dinţilor ce-i mai rămăseseră criticului.
luat. La vremea aia, agentu-mi literar secret, poetul În luna aia, în camera de hotel, Ţeposu îl pregătea pe
Ioan Moldovan, în casa căruia pritoceam text după Blecher. Îl îmbrăcase frumos. Cu uriaşa lui putere de
text, îmi zice: „D-le, te invidiez pentru redactorul tău muncă. Ne-am luat şi la bătaie. Ca între amici. „Adică
de carte, Gabriela Adameşteanu, e cea mai frumoasă tu n-ai scris în „Cuvântul” despre Desiştea” - am zis
doamnă a literaturii române”. Gabriela Adameşteanu eu. „Aha, şi asta te cam doare?” - a zis el. Şi uite-aşa
era bătăioasă, severă cu textul şi gata de plecare de la au ajuns doi conţopişti de la gazeta concurentă să se
editură. Păcat. A scos Desiştea şi a luat-o către „22”. documenteze cum a fost cu bătaia de la cârciumă.”
A doua Desişte a ieşit mult mai uşor. Magdalena Be- ... Şi s-au pus pe băut bere, s-au îmbătat şi s-au bătut
drosian era lector şi director la Cartea Românească. ţigăneşte până i-au aruncat ăia de la bar în stradă”. A
„Sunt trei cărţi în cartea dumitale. Ar trebui să fii doua zi, ne controlam stricăciunile. „Măi, dar ce-am
mai zgârcit cu apariţiile. Să-ţi gândeşti strategiile făcut noi doi aseară?” - zice Ţeposu. „Pe mine nu mă
literare” - zicea d-na Bedrosian. „N-am vreme de aşa doare nici un os” - mustăci el. „Nici pe mine” - zic
ceva” - ziceam eu. Când volumul a ajuns pe piaţă, eu. Şi se apucă ăia de la concurenţă să scrie. Şi ne
d-na Bedrosian nu mai era director la editură. Am apucăm şi noi să mâzgălim. Şi zicem că am băut
vorbit la telefon: „Ai văzut ce mi-a făcut prietenul whisky, că ne-am prefăcut la scărmănat şi ca fazanii
dumitale Ulici...”, mi-a spus d-na Bedrosian. N-a fost căzuţi în plasă s-au îmbătat cu palincă şi au ajuns în
un reproş. Era o constatare. Pe Ulici nu-l simţeam ca stradă pe post de cârpe etc. etc. Şi semnează Ţeposu
prieten. Ulici mă determinase (fără violenţă) să-mi ca editorialist. La trei săptămâni de la bătaie apare
schimb meseria. Pentru Ulici eram SCRIITOR. Mi- o cronică despre Desiştea în „Cuvântul”. „Născut iar
am zis că nu merită să-l dezamăgesc. Schimbarea nu făcut” se numea. Şi vine Ţeposu cu gazeta şi zice:
d-nei Bedrosian de la editură fusese o mare greşeală. „Am citit, ai avut dreptate, uite, să analizăm ce-am
I-am spus. Şi-am rămas cu SPUSU’. Bun. Ideea era să scris”. Ne apucăm de analizat, discutăm şi Ţeposu
lucrez cu o singură editură. Ai culoar. Te ştie naţia încheie: „Ei, treaba asta cu născutul, mon cher, nu
editorială. Nu te mai caută la dantură - de la zero. E cred că a mai aruncat-o altcineva despre Desiştea”.
ca la stomatolog. Aşa că a urmat, tot la Cartea Româ- „Lasă, că nici cu Blecher nu mi-e ruşine” - mai zic şi
nească, volumul de teatru Ariel. Mă sună Ulici şi zice: eu, că-mi cam tocisem ochii cetind din dactilograme-
„Vezi că eşti nominalizat la premiul Uniunii pentru le textului.Mă întâlnesc cu Iova la Serile de Poezie de
dramaturgie. Să vii la Teatrul Naţional”. „Cine mai la Deseşti. Stăm la masă. Sarmale. Iova pare disperat.
e pe listă?” - întreb eu. „Naghiu” - zice Ulici. „N-am „Ăştia, toţi care-s aşezaţi la masă, o să mănânce. O să
ce căuta acolo cu un dramaturg ca Naghiu” - zic eu. vezi cât e de oribil, Marian. Noi doi o să ne uităm la
Şi nu m-am dus. Am împărţit premiul cu Naghiu. ei” - zice Iova. „Ba o să te uiţi doar tu” - zic eu rupt
Ulici era la microfon. Avea volumul în mână. L-a de foame. „Ce, mă?! - zice Burnar, poetul, crezi că
lăsat să cadă pe un covoraş. L-am văzut la televizor. dacă eşti de la Bucureşti ne poţi da lecţii de poezie?”
De-acuma începuse marea problemă a strategiilor „Cine-i ăsta la care nu-i stă bine părul în cap şi care...
literare. Magdalena Bedrosian avusese dreptate. uită-te cum mănâncă” - zice Iova. În după-amiaza
Din Desiştea se putea trăi preţ de vreo două mii de următoare îl duc la restaurantul din Sighet. „Adu-i o
pagini de literatură. Nu mai avea rost. Colac peste supă de găină cu tăiţei” - zic către chelner. „Aşa ceva
pupăză, mi se spunea prin unele cerculeţe literare: am să mănânc” - zice Iova. Se aşază la masa noastră
Desiştea. „Măi, să fie!” - mă gândeam eu. Şuetam, un corifeu bătrâior al presei din Maramureş. Are
virtuos cu Radu G.Teposu. Scoteam împreună o înainte-i un blid cu zeamă de burtă. Vorbeşte despre
gazetă. În restaurantul Hotelului „Mara” din Baia luptătorii din munţi. n
Mare. Şi nu numai. Zice Ţeposu: „Măi Marian, e rea Marian Ilea
58
Cronică literară
Ierom Maxim (Iuliu-Marius) Morariu,

Restitutio Grigore Pletosu,
Editura Renaşterea / Eikon, Cluj-Napoca, 2014.
Recenzie de pr. stavr. Radu Botiş
Istoria şi spiritualitatea bisericească sa didactică.
românească îşi întregesc mereu sfera În cea de-a treia parte a cărţii, vred-
valorilor prin scoaterea la lumină a noi nicul protoiereu ne este prezentat în acti-
şi prestigioase lucrări. vitatea sa pastorală bogată, autorul cărţii
Un act de restituire necesar îl împli- conturând în aceeaşi manieră specifică
neste preotul, teologul şi istoricul Iu- temeinicei cercetări ampla activitate a
liu-Marius (Maxim) Morariu, licenţiat celui prezentat.
al Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi al Parcurgând cartea, vom observa că,
Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Univer- pe baza analizei activității didactico-pe-
sităţii ,,Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. dagogice, pastorale, catehetice și a celei
Încă din perioada studenţiei, acesta național-bisericești, a părintelui, se poate
dovedeşte printr-o serioasă muncă de contura portretul spiritual al acestuia.
cercetare că teologul şi istoricul îmbină Acest fapt reprezintă, de altfel, împlini-
cât se poate de armonios pasiunea dar rea cuvintelor Mântuitorului care spune:
şi priceperea bunei meniri hărăzite, „după roadele lor îi veți cunoaște” (Matei
devenind autorul volumelor: Istoria 7, 16). Profesorul și, mai apoi, părintele
mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” Sal- Grigore Pletosu, s-a achitat cu brio de
va, Editura Astra, Blaj, 2013 (împreună sarcinile ce-i parveneau din acest statut,
cu prof. Ana Filip); Stări, momente și reușind să fie un om care a stimulat tineri
personalități ale Ortodoxiei transilvane, Editura ,,Academica valoroși în activitatea lor de creație literară și de propășire
Brâncuși”, Târgu Jiu, 2013 şi Habet sua fata libelli! Antologie spirituală și o persoană apreciată întotdeauna în comunitățile
de invitaţii la lectură, Editura Semănătorul, Tismana, 2014. în cadrul cărora a activat.
De asemenea, a elaborat şi publicat peste 100 de studii şi Având în vedere toate aceste calități, putem afirma cu cer-
articole de teologie şi istorie în reviste precum: Transilvania titudine că personajul analizat în cercetarea de față a fost un
(Sibiu), Altarul Reîntregirii (Alba-Iulia), Altarul Banatului (Ti- om de mare calitate intelectuală și de înaltă ținută morală, ce
mişoara), Tabor (Cluj-Napoca), Acta Musei Porrolisensis (Za- a știut mereu să fie la înălțimea vremurilor și să îmbine trăirea
lău), Der Unterwald (Sebeş), Studii şi cercetări etncoculturale ortodoxiei cu munca în ogorul românismului transilvănean.
(Bistriţa), Arhiva Someşană (Năsăud), Revista Română (Iaşi), O carte necesară cu privire la care Înaltpreasfinţitul Pă-
Oglinda literară (Focşani), Boema (Galaţi), Cetatea culturală rinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului,
(Cluj-Napoca), Caiete Silvane (Zalău), Tribuna (Cluj-Napo- Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului afirma în
ca), Studia Universitatis ,,Babeş-Bolyai” – Series Bioethica cuvântul care o prefaţează: ,,Prezentul volum ne pune în
(Cluj-Napoca), Symposium (New York), Lumină lină (New față – şi cred că nu greșesc – pe un foarte profund și serios
York), Confluenţe Româneşti (New York), Semănătorul (Tis- cercetător al istoriei și al spiritualității bisericești. Îl preocupă
mana), Observatorul (Toronto), Conexiuni româneşti (Man- Istoria Bisericii Ortodoxe Române, dar nu doar ca înșiruire de
nheim), Astra năsăudeană (Năsăud), Astra Salvensis (Salva), date și fapte; el pătrunde în cauzalitatea fenomenelor, încer-
Astra Sabesisnsis (Sebeş) şi a participat la peste 40 de confe- când să dea acestora o explicație. …Dacă cercetătorii de până
rinţe şi simpozioane naţionale şi internaţionale. Începând cu acum s-au mulțumit să reproducă despre Părintele Grigore
anul 2013, realizează săptămânal emisiunea ,,Oameni de ieri Pletosu informaţii stereotipe, pe care le-au preluat unii de la
şi de azi” la Radio Renaşterea din Cluj-Napoca. alții, Ierom. Marius (Maxim) Morariu merge dincolo, la izvor,
Cartea Restitutio Grigore Pletosu, apărută la Editurile la sursă: cercetează arhive, consultă membri ai familiei. Este
Eikion şi Renaşterea din Cluj-Napoca în anul 2014, atent de subliniat bogăția și acuratețea notelor de subsol, care ele
structurată, aduce în faţa cititorului profilul bio-bibliografic însele pot alcătui încă o lucrare documentară”.
al lui Grigore Pletosu, prezentând în detaliu viaţa şi opera Avem iată în faţă, o lucrare de înaltă ţinută care vine
acestuia pentru ca, mai apoi, în capitolul Profilul spiritual să prezinte cititorilor modelul dascălului creştin-luminător
al protoiereului Grigore Pletosu reflectat în activitatea sa di- de slova românească,al preotului purtător de Har, şi sfânta
dactică, să descoperim profilul spiritual al dascălului creştin, slujire în Biserica lui Hristos, cât şi a protoiereului ajutător
în concepția patristică, în pedagogie și în literatura română fraţilor, ascultător faţă de ierarhul său şi împlinitor fidel al
dar si profilul spiritual al protoiereului reflectat în activitatea învăţăturilor dumnezeieşti. n
59
Fragment de roman
Ioan Romeo Roşiianu

Onoare târzie
Motto :
„ Nu vei ajunge niciodată la destinație dacă te oprești să
dai cu pietre în toți câinii care latră „
Pasul îi era nesigur în pustiul nopţii de octom-

brie. Alunecase de câteva ori şi era destul de murdar
pe haine. Totuşi, se vedea de la o poştă, în croiala
lor, mâna unui meseriaş adevărat. Legănându-se,
îşi târa făptura pe jumătate dormitândâ pe străzile
burgului de la poalele muntelui înalt. Bura încet
din nori. Era ud până la piele, dar nu-i păsa Călca
hotărât prin beznele nopţii şi prin băltoacele străzi-
lor desfundate de atâta ploaie. Stropi reci îi şiroiau
pe faţa obosită. Şi el surâdea. Oarecum tâmp. Nici
el nu ştia de ce o făcea. O făcea şi-i era de ajuns.
Gândurile i se învălmăşau în mintea îmbâcsită de
tutun şi alcool.
Mergea adus de umeri, de parcă toată greutatea
norilor i se pogorâse pe fâptura-i firavă. locului. Cu mâini tremurânde a dat să-şi scoată o
Sau poate chiar viaţa-i strivea sufletul. îşi mijise ţigară dintr-unul din buzunarele pantalonilor. A
ochii şi scruta cu ei întunericul depărtării. Zadarnic trebuit să se cotrobăiască puţin prin buzunare până
însă. Nu putea zări la mai mult de câţiva metri în şi-a găsit şi chibriturile. A scăpă¬rat un băţ şi-a încer-
faţă. Suliţele ploii ce se înteţise-ntre timp erau groase cat să-l ascundă-n căuşul palmelor. Strecurându-i-se
şi dese. Vântul, parcă profitând de situaţia creată, îi printre degete, vântul i l-a stins. A-njurat şoptit,
şfichiuia obrazul neras. aprinzându-şi un altul. C-o plăcere de narcoman a
- Mai mult pe cel drept, i-a trecut, ca un fulger tras în piept întâiul fum. Simţea cum i se dizolvă-n
tăios, prin minte. Şi a râs. trup rotocoalele de nicotină.
Gulerul ridicat al pardesiului decolorat de-atâta - Poate şi-n suflet, mai ştii?! i-a străfulgerat prin
purtat nu-l ajuta cu nimic. Picături rebele de ploaie i minte un gând.
se strecurau şi după ceafă. îngheţându-l. Fără să mai privească în juru-i, a luat-o pe drumul
- Mama dracului! a şuierat printre dinţii-i regu- din dreapta. Călca direct prin băltoacele din ce în ce
laţi. Plouă-a pustiu. mai dese şi mai adânci.
Şi, parcă voind să-şi verifice veridicitatea gându- - Oraş pustiu al pustiurilor, a mormăit înciudat,
lui, şi- a dat capul pe spate, privind înciudat norii. ce dracului mai caut eu în tine, în măruntaiele tale?
- Ce ţi-am făcut Doamne de mă baţi în halul De ce nu te-oi fi părăsit până acum?!
ăsta? a mai gemut. Un motan i-a tăiat în fugă calea şi s-a refugiat sub
Nici măcar vântul ce se strecura indiferent printre strea- şina unei case. A fluierat scurt, dar motanul nu
casele scufiindate-n beznă nu i-a răspuns. s-a sinchisit de el. La adăpost fiind, îşi scutura blana
Sictirit de liniştea ce domnea în juru-i şi-a con- neagră. Şi udă.
tinuat ceva mai grăbit drumul. Nici el nu ştia prea - Săracul! s-a surprins el zicând. E ud tot!
bine unde voia să ajungă, şi nici măcar încotro îl va Dar, după un moment de tăcere, vreme-n care se
duce drumul pe care se afla Hoinărea de ceasuri oprise-n loc, şi-a continuat gândul:
bune pe străzile îngenuncheate în noapte şi ploaie. - Ce dracului se întâmplă cu mine, sunt de tot
Fără nici o ţintă. râsul lumii. Numai că, spre norocul meu, nu mă vede
Odată ajuns într-o intersecţie de străzi s-a oprit nimeni acum. Şi chiar dacă ar fi să mă vadă vreun
60
Fragment de roman
careva, tot n-ar avea de unde şti acel careva că eu Taverna era scufundată-ntr-o semiobscuritate
compătimesc un biet motan. Fie el şi negru. Nu?!... Şi plăcută. Muzica gemea trist, îndemnând la băut şi la
totuşi, am facut-o! De parcă eu nu aş fi tot în aceeaşi uitarea neca¬zurilor de peste zi.
situaţie. De parcă eu, în aceste momente, aş fi la adă- Bogdan şi-a plătit „dubla“ şi s-a dus spre masa de
post de răcorile nopţii şi neînmuiat de nenorocita asta joc. Odată ajuns acolo, după ce-a privit puţin peste
de ploaie care tot curge din cerurile parcă sparte. De umărul unui chibiţ, s-a îndreptat spre-o altă masă,
parcă-aş fi acum în vreo odaie încălzită, cu o ceaşcă acolo unde patru zdrahoni trăgeau cu nesaţ din ma-
de cafea in faţă şi cu vreo femeiuşcă alături. horcile de proastă calitate, urmărind cu ochi vicleni
Parcă electrizat de propriul său gând, tresărind, şi atenţi zarurile ce se rostogoleau pe masa soioasă,
a continuat: geluită, din lemn de brad. Fumul iute l-a făcut să
- Nu, nu, nici o femeie! Gata! strâmbe imediat din nas. Şi-a scos din buzunar o
După ce a mai privit o dată în juru-i, încă temător „domnească” şi, după ce şi-a aprins-o, a îndrăznit
şi voind să se asigure că, totuşi, nimeni nu l-a auzit şi o întrebare:
văzut, a mai tras o ocheadă-nspre motanul aciuit sub - Am şi eu un loc?
streaşina acelei case şi s-a urnit iarăşi în întunericul - Dacă ai biştari, da, i-a răspuns unul. Cum nu?!
nopţii, înfruntând rafalele ploii. Ajuns la o nouă a mai continuat tot fără să-l privească.
răscruce de drumuri, o palidă lumină, ce cu greu se - Am şi vreau să-i joc cu voi, a îngâimat Bogdan.
strecura printre stropii deşi, a răzbătut până la el. Cei care până atunci nici nu catadicsiseră să-i acor-
Scrâşnind din dinţi s-a apropiat de ea. Când a ajuns de vreun pic de atenţie, s-au uitat lung la el. Vreo doi
la câţiva paşi, a rămas împietrit locului. se tolăniseră în scaune şi-l măsurau cu priviri viclene.
- Drace! a exclamat. Sunt la „Creaţa“, în chiar S-au uitat şi unul la altul. Cu subînţeles.
marginea oraşului. Un chibiţ, la un semn al unuia de la masă, i-a adus
O vreme a privit uşa deasupra căreia spânzura, un scaun. Ceilalţi i-au făcut loc, mişcându-şi scaunele.
legăna¬tă de vânt, o firmă gălbejită, de pe care vop- - Şezi! l-a îndemnat unul. Câţi bani ai?
seaua căzuse-n mare parte, făcând literele greu de - Nu-ţi fă probleme, l-a liniştit Bogdan, cred că
distins. Apoi, ridicând din umeri, a păşit hotărât prin mai mulţi decât ai tu!
noroiul din faţa intrării. - E bine atunci, a mormăit un altul. Şezi!
- Oricum, şi-a zis, dacă tot o ştiu, ce-mi mai Şi el a şezut.
trebuie să citesc?! Jumate-jumate, 800! a mormăit careva
Din interior răzbateau până la el acordurile unui Era un lungan cu o pălărie de fetru, decolorată,
pian hodorogit şi vocea Diţei, o femeie pe care-o ştia trasă pe ochi. Bogdan a apucat să-i descopere, să-i
de mai multă vreme, o femeie în patul căreia se şi observe, la o privire frugală, o cicatrice adâncă în
strecurase de câteva ori. Din greşeală, îi plăcea lui să obrazul neras.
spună. Deşi, continua el întotdeauna când era vorba - Merge, Albule, merge! i-a răspuns un ţigan
de femei, o făcea de bună voie şi nesilit de nimeni. gras, în care Bogdan l-a recunoscut pe fiul bulibaşei
A zis-o şi-acum şi a apăsat, hotărât, pe clanţa uşii. ţiganilor pripăşiţi prin marginea aceea a oraşului.
în prag s-a oprit puţin, rotindu-şi privirile prin sala Burtică era poreclit. Având bani din te miri ce făcuţi,
joasă, ascunsă-n fumul gros şi greu de respirat. îşi cumpărase de ceva vreme o casă arătoasă prin
- închide, bă, uşa! a tunat vocea cuiva. Nu vezi centrul oraşului. Dar tot ţigan era!
că intră vântu-aicea? Zarurile aruncate s-au rostogolit pe masa de lemn,
- Intră pe dracu’! i-a răspuns şoptit, închizând, urmărite de ochi holbaţi de-atâta atenţie.
totuşi, uşa. - Unu-unu, Albule! le-a citit Burtică. Era bucuros.
A păşit încet, ocolind cu grijă mesele, privind pe Ai pierdut!
sub - Perechi, la pace! a cerut acesta.
sprâncene, cu coada ochiului, pe muşterii. S-a re- - Vax! Mă duc mai departe, i s-a răspuns.
zemat de tejgheaua barului, uitându-se lung la birtaş. Ţiganul a adunat cu gesturi încete, regizate, zaru-
- O vodcă! i-a zis, după o vreme. rile. Şi-a înfipt privirile-n Bogdan, care era în dreapta
- Mare, mică? l-a iscodit acesta. celui numit Albu, şi i-a zis:
- Mare, mare, s-a grăbit să-i răspundă. Păi ce, eu - Zii o vorbă, mă! Dau cu tine acu’.
sunt o juma’ de om?! - Zic, i-a răspuns Bogdan liniştit.
După ce şi-a primit paharul, a privit atent spre - Păi zi odată! s-a răţoit la el ţiganul. Ce tot te
masa cartoforilor. Erau patru la masă, şi-un buchet scremi atât?!
bun de chibiţi în jur. - Ăştia toţi, ce vine! a ridicai indiferent din umeri
61
Fragment de roman
Bogdan, după ce s-a scotocit prin buzunare şi după de tot! Auzi bă, moacă?
ce-a pus pe masă un şomoiog de bani. Aranjându-şi gulerul boţit, Bogdan a păşit spre
O vreme s-a făcut linişte. Nici muzica nu se mai ieşire. Diţa a dat să-i taie calea. Cu mâna stângă a
auzea Bogdan a putut să audă respiraţiile întretăiate dat-o de-o parte, în palmă i-a îngrămădit un teanc
ale celor din jur. de bani. Nici măcar n-a privit-o.
Ţiganul, cu gesturi reţinute, a zdrăngănit zaru- Bogdan mergea grăbit, cufundat în multele-i gân-
rile-n palmă. duri. Le simţea seci, înşurubându-i-se-n minte, înne-
- Merge, i-a zis. bunindu-l cu goliciunea lor. Arar treceau oameni pe
Toţi cei din crâşmă, ca la o comandă, se strânseseră lângă el. Spre centrul oraşului. Dându-i bineţe. Unii.
în jurul mesei lor. Veniseră până şi cartoforii să vadă Cei care-l ştiau. Şi-l ştiau mulţi în urbea răstignită la
ce se întâmplă. poalele muntelui al cărui vârf nu-l atinsese niciodată
Sec au sunat zarurile pe masa de lemn. Bogdan în suişurile sale. îl salutau şi ceilalţi, cei care nu-1
le-a oprit cu mâna dreaptă. ştiau. Nu-i durea gura. Pe el îl durea. Parcă. Le răs-
- Tăiete! i-a zis ţiganului. pundea dând din cap şi imitând un zâmbet.
Ca-ntr-un adevărat ritual, acesta le-a cules, cu După ce-a ezitat puţin, Bogdan s-a hotărât să facă
gesturi încete şi largi. Ca să nu-i intre fumul în ochi, cale întoarsă Voia să-i dea ţiganului banii înapoi,
îşi dăduse capul pe spate. A bătut iarăşi zarurile în aurul pe care i-l câştigase. Gândul că mai putea face
palmă. îndelung. o faptă bună îi dădea puteri. Deşi era vlăguit.
- Ducă-se! a spus Bogdan. Mai mult pentru sine. Răceala dimineţii l-a făcut să se adune sub pard-
Babaroasele s-au oprit chiar în mijlocul mesei. esiu. Şi-a înfundat cu greu mâinile-n buzunare şi a
- Doi-unu! le-a citit careva. grăbit pasul. Mătura cu privirea cărarea invadată de
- Văd şi io, bă! Ce, sunt cumva chior? l-a repezit ierburi.
ţiganul. Foşneau încet, a taină, frunzele copacilor. Vântul
Bogdan a început să numere bani mototoliţi. Cei se strecura, abia simţit acum, printre ele. îi legăna şi
din jur aşteptau cu respiraţii întretăiate. lui o şuviţă rebelă, pe fruntea înaltă
- Opt mii patru sute sunt, Burtică. Dacă nu crezi, în acea curbă-a cărării a mai apucat să vadă chipul
numărâ-i! i-a zis el ţiganului. plin de ură al ţiganului căruia-i câştigase tot. Şi mâna
- Da’, nu merge tot la pace? ce strângea un cuţit cu lamă lată. Şi, culmea! a mai
- Ba da! a aprobat Bogdan lăsând banii jos şi remarcat şi mânerul făcut din corn de cerb. Apoi a
apucând zarurile. Merge! simţit o căldură mare în dreptul inimii. Din ce în
- Atunci un para-ndărăt! l-a îndemnat Burtică. ce mai intensă. S-a simţit lovit o dată, de două ori,
Zarurile s-au oprit arătând un şase-şase. De nervi, de trei ori... A mai zărit chipul fostului partener de
ţiganul şi-a stins pe dosul palmei stângi ţigara. joc aplecat deasupră-i. Când l-a tras de pe cărare în
Vreme de-o clipă mirosul de came arsă l-a înlocuit desişul pădurii. Nu prea departe. Nişte mâini care-l
pe cel de fum. cotrobăiau prin buzunare a mai simţit.
- Tot la pace? a întrebat foindu-se în scaun. - Ce prost! i s-a mai înşurubat în minte un gând.
- Merge! i s-a răspuns. l-i dădeam oricum. Că doară de-aia mă întorceam
Şi iarăşi zarurile au arătat un şase-şase păgubos din drum, nu?!
pentru ţigan. O ceaţă străvezie s-a scoborât încet, înnegurân-
- Noroc! a rostit sentenţios Bogdan, ridicându-se. du-i pri-virile. Ceva-l ardea tare-n preajma inimii.
Plec, Burtică! Văd că nu mai ai nici tu, şi că nici alţii Căldura-l inunda.
nu mai au de joc. A mai simţit când Burtică i-a găsit pistoletul, având
- Pleacă-n mă-ta! a scrâşnit acesta din dinţi. impresia unei unde de bucurie pe chipul acestuia. Ră-
Pleacă, bă, odată! a mai tunat, văzând că Bogdan se utăcioasă. Apoi, scurt, ceva rece Ia tâmpla dreaptă.
uită lung la el. A urmat auzul unei detunături pe care pădurea şi
- Plec! i s-a răspuns. Chiar şi-n mama Deci, ca liniştea dimineţii au dus-o până departe. Capul i-a
să fim corecţi, nu cu ea ai tu treabă, nu cu ea ai avut. căzut într-o parte, sprijinindu-se de umărul stâng.
- Păi pleacă odată! N-a mai apucat să audă foşnetul de frunze şi ramuri
- Totuşi... date de-o parte de trecerea ţiganului. n
N-a mai apucat să-şi împlinească vorba. Ţiganul
l-a înşfăcat de reverul pardesiului pe care nu-l dă-
duse jos. (Fragment de roman din volumul in pregătire
- Pleci acum, când îţi zic io, că altfel o-ncurci rău „întunericul speranţei” de Ioan Romeo Roșianu)
62
critică
Metafora locului natal

Vasile Muste - „Coruieni”,
Editura Grinta, Cluj - Napoca, 2006
Îl ştiu pe Vasile Muste din vremuri ducerea de acasă, dar şi cerşind iertare pen-
ca şi imemoriale, apoi i-am publicat tru închipuita trădare a tărâmului natal.
la Casa Editorială ODEON din Bucu- Cu ajutorul unei memorii când in-
reşti volumul „Constelaţia copilăriei”, voluntare, când voluntare, ca-n-
în 1998, sensibil marcat fiind şi eu de tr-un joc cu sine însuşi parcă, cu
dorul de casă, de legătura ombilica- propriile simţiri chiar aduce Vasile
lă cu spaţiul sacru al tărâmului natal. Muste imagini disparate din trecutul
A fost – în afară de poezie şi dragul de îndeosebi îndepărtat, prin cel apropi-
frumos – un alt lucru ce ne-a unit, o altă at doar filtrând şi comparând trăiri.
punte între sufletele noastre, prietenia „bate Luna şindrilă nouă pe case/doar
durând peste ani şi vremi, întărindu-se noaptea se plimbă prin ierburi/spre cele
continuu, ca o mai altfel de zidărie. ce vin şi spre cele rămase/în rochii uşoa-
Tot statornic a rămas Vasile-al nostru re cu alţii mereu” zice confesiv poetul
şi-n obsesia aleasă, una din care a făcut în poemul „Adesea dacă nu mereu”, în
şi consolidat o nouă temă a căutării po- timp ce în poemul „De iubire” explo-
etice, a cântării sale poetice. rează pentru prima dată-n acest volum şi universul
Evlavia cu care se apleacă asupra amintiri- matern, astfel „numai cerul mamei nu-i/cruce-n mun-
lor te trimite inevitabil la poezia antică greacă, în te să o sui/taie-n os cuţitul sfere/de cuvinte şi tăcere”.
care exista o legătură strânsă între viziunea poeti- La el pâ nă şi perceperea gâ ndu lu i a re o
că şi sorgintea divină a acesteia, dar nu ca o incan- mai altă c urgere afect ivă di n acest mot iv.
taţie, nimic ritualic, totul este dăruire, îngenunchere. Şi nu numai din acest motiv, câtă vreme, prin contrast
Vasile Muste este pătruns de căldura locului natal, clar cu vârsta de acum, deseori, gândul se întoarce la
dorul fiind focul care-l mistuie şi care-l face să hiper- vremurile demult invocate şi mai mereu evocate: „aş
bolizeze totul, absolut totul, până şi pietrele arunca- putea să vă scriu un/cântec străvechi frate cu mine cu
te cândva, lovite prinzând viaţă, la fel păsările, pâ- iarba şi/cu tot ce n-am să mai fiu” (Ave Maria la Vima
râiaşul din marginea satului, umbra semenilor, tot. Mare), sau „uneori de noi când ne apropiem pe dru-
„Strig pe cărările ce-mi explodează în ochi/unde muri neştiute/tânără lumina iese din cuiburi şi înce-
sunt unde aţi îngropat primăverile voastre/tot mai pe să zboare/deasupra rănii acelei iubiri/din care nin-
tăcută e pasărea de pe umărul stâng/la margi- ge într-o primăvară întâmplătoare” (De începuturi).
nea satului satul meu l-aţi mutat/închid cuvinte- Astfel ideile poemului - singular în esenţa lui în această pri-
lor ochii şi ies pe lume să plâng” zice poetul acesta mă parte (ne)identificată clar a cărţii ce face obiectul atenţiei
bolnav de dor în poemul „Locuri gata să zboare”. noastre - devine investit din plin cu funcţia unei arte poe-
E un alt filon poetic în textura acestui volum spaima de tice şi sunt diseminate subtil în paginile întregului volum.
pierderea definitivă, ca un scâncet înfundat, ca o trecere Un volum cât o închinare. Şi nu numai!
a mâinii sufletului prin pletele răsfirate ale amintiri- Cea de-a doua secţiune a volumului, „Elegii lângă arme”
lor, în acelaşi timp căutare şoptită a drumului acasă, o este (pre)semnalizată dacă vreţi de poemul „Singurătatea
continuă şi constantă încurajare spre acest pas de făcut. ca armă”, parcă lăsat deliberat ca preambul în prima parte.
Oameni uitaţi sau necunoscuiţi îi devin din senin confe- Aici poetul experimentează făţiş poemele scurte, cu
sori, astfel uşurând decriptarea poeziei sale, a mesajului tentă de haiku, astfel demonstrând - într-un adevărat
acesta plâns pe liră: „oamenii locului/ pun că ultima oară tur de forţă - nivelul şi expertiza poetică la care a ajuns.
pe gheaţa nordicului râu înspre/o altă primăvară însingu- Sunt adevărate fulguraţii de gând uneori, alte-
rată umbra mea luneca luneca” (A fost odată ca niciodată), ori o uşoară notă descriptivă amăgind scriitura.
sau „mereu aţi crezut că nu aş veni dintre voi” (Cu toate Şi într-un caz şi în celălalt fiorul liric rămâne profund,
acestea), sau „printre minuni şi greşeli am vâslit către însă nu la limpezimea, profunzimea şi sinceritatea po-
lume/ n-au fost niciunde clopote-n răscoală/piatră unind emelor de început, în care poetul se dezbracă în public,
şi despărţind hotare/minunată greşeală” (Piatra de hotar). cu sufletul în mâini stând. n
E în aceeaşi măsură revoltă, poetul căutând scuze pentru R Roşiianu
63
cenaclu
Poezii de Vasile Muste

Ţărani la Coruieni
În fiecare primăvară, când sfârşeau de tras brazde
adânci, urcau pe dealuri. Şi, de fiecare dată pământul li se
înfăţişa în formă de cruce. Unii spuneau că, tot de fiecare
dată, o pasăre uriaşă se arăta atunci în înalturi iar umbra
ei îi făcea să creadă că arau mereu o cruce de pământ.
Doar copiii ştiau că părinţii lor ară numai în cer.
cruci pe dealuri ară om şi plug şi cai
răsturnată-n seară brazda până-n rai luminând ferestre
îngeri în derivă lumii-acestea-i este
Sexonet până atunci cu un regiment de cuvinte

asediez veşnicia la Târgu-Lăpuş
Coruieni la rai oprit
câte zori ţi-am siluit Inimă încoruienind
trup de lume să-nfăşor
să desfac şi să-nfior câte secole să mă fi rugat până au venit clipele
fluture vâslind prin rouă ceruri rotind
ningă lumea parte-n două peste locul cu anotimpuri pe toate marginile
să aud pe găbănaş ce numai singurătatea mea le-a cutreierat
în concerte frigul cling anotimpuri şi margini aş fi fost chemat
când se-ntoarce din oraş la stingerea lui m-ar fi chemat recunoscut
pe patine cu şparing dacă să nu mai fie ar fi fost umbra nimănui în
doamna brună de la Sâmbra căderea mea din drag pentru el nu o voi strivi
doar privirile îndure-şi sat ai cărui oameni au avut pâine albă doar în
să-mi asmut pe sânu-i umbra rugăciune născuţi într-un secol nefericit numai
de rămas în Maramureş locurile cresc arbori pe marginea drumurilor
noastre din adâncuri
Cu dreptul lunii Coruieni – depărtată lumină a memoriei mele
în verdele tău învelindu-mă atunci când va fi
mai puţină iubire acolo
sunt cel mai mare poet cu barbă din Maramureş
întoarce-voi spre tine viaţa dinspre moarte
dacă aş exclude acest amănunt mi-aş crea o serie
de dificultăţi
stau numai cu Luna pe frontul est-vest Cărţile de iarbă ale părinţilor

şi întoarcem istoria pe ambele părţi
demult nu mai citesc decât cărţile de iarbă
în zori pleca-vom iarăşi din Europa ale părinţilor dorm noapte de noapte cu ele
ca purtător de cuvânt al Lunii am făcut aici tot ce sub pernă şi toamnele îmbătrânim împreună
era cu putinţă scriu greu părinţii mei mai ales dimineaţa pe
călătoria ne apropie întotdeauna fire cu file de litere subţiri găsesc adesea
intercontinentala noastră credinţă boabe de rouă de la o vreme scrisul lor îl
doar intuiesc şi iată poate viaţa toată n-am
cu dreptul ei voi colinda continentul american făcut altceva decât să traduc
cât despre al meu mai vedem la întrevederea cu iarba în limba română
Bush
64
cenaclu
Valentin Leahu
prin „Apusul vinului în călimară” ne duce
să „degustăm” din Boema bucureşteană
De mult n-am mai citit cu atâta plă- vremea aceea, cânta Chopin la ţambal.
cere o carte scrisă cu sufletul ca aceas- Tot pe atunci, Nelu Ploieşteanu ancora
ta a lui Valentin Leahu fiindcă autorul definitiv în sufletele boemilor casei,
având aceeaşi sorginte şi preocupări devenind prieten de of şi dor al ine-
existenţiale ca personajele Boemei bu- galabilor Ştefan Iordache şi Gheorghe
cureştene, în cartea „Apusul vinului în Dinică” ( Boemului Ştefan Iordache,
călimară” îl întâlnim ca martor ocular la mulţi ani ! ); „Unul din marii bo-
la evenimente deşi personajele lui sunt: emi ai Capitalei este maestrul Mitică
”unchiul Fane” adică scriitorul Fănuş Popescu. Una din boemele pe unde
Neagu şi finul acestuia „procurorul” trecea domn Mitică, de la Televiziune,
Cornel Dinu, literaţii şi prietenii Dan în drum spre casă, era cea poreclită „La
Mucenic, Horia Tabacu, Tudor Geor- doi fraţi”(…) Actorul Mitică Popescu
ge-Ahoe, Ioan Cămârzan, Costi Stan, este de o eleganţă şi un respect pu-
George Boitor,Teodor Pâcă, Florin Pucă, ţin întâlnit printre mai tinerii acestui
Viorel Sâmpetrean, Ioan T. Lazăr, Niki Bucureşti înnoit cu puţină tandreţe.
Costescu, Marius Iordănescu, actorii Din „Stimate domn”, maestrul nu mă
Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică, Colea scoate, chiar dacă-i suna, într-un fel,
Răutu, Ion Dichiseanu, Mitică Popescu, apropiat” ( Mitică Popescu şi „Doi fraţi
poeţii Mariana Marin, Cornel Brahaş, pictorul Bogdan ); „La Ambasador, i-a adunat, după o repetiţie oarecare,
Pietriş, Nicu Dana, acordeonistul şi lăutarul Nelu Ploieş- la aceeaşi masă, pe regretaţii: Gheorghe Cozorici, Ştefan
teanu, Tase Mataranga, Gore din Chitila, Viorel Poiată, Bănică, Colea Răutu, alături de junele prim, ferchezuit
dar şi unii ştiuţi doar de băutorii Capitalei, rataţi şi şi dichisit … Ion Dichiseanu. Cei patru îşi sorbeau li-
pitoreşti şi mulţi, mulţi alţii, pentru că ; „Boema nu-i o niştiţi conjunctura din pahar. La un moment dat apare
simplă epopee/ e o alunecare printre stânci,/o bibliotecă maestru Dinică, puţin distrat şi pus pe şotii, ca de obicei
luată-n brânci/şi-o sticlă comparată cu-o femeie,/Boema în astfel de situaţii. Nea Colică, observându-l, le atrage
e dragoste amară/fără de care viaţa-mi n-are rost,/boema atenţia: „Aveţi grijă că vine Gigi şi o să iasă scântei dacă-l
e o zi de post/... apusul vinului în călimară” cum o spune provocaţi!” Ca un făcut, maestrul Dinică se apropie şi se
însuşi poetul, jurnalistul şi scriitorul Valentin Leahu. adresează colegilor de breaslă: „Bună, măi, maeştrilor,
Într-un fel de prefaţă, autorul sibian Val Leahu ne pot să stau şi eu la masa voastră?” „Stai, dacă tot ai ve-
explică de ce a scris această carte la împlinirea vârstei de nit!”, răspunde nea Colea, ca decan de vârstă al mesei.
o jumătate de secol: „ Sunt aici clipele cele mai plăcute „Ospătar, o votcă te rog!”, comandă nou-venitul. După ce
pe care mi le-am impus ca amintire. Oameni dragi mie, soarbe pe îndelete din pahar, nea Gigi îi ia la trei păzeşte,
care au plecat dintre noi, dar şi boemi în toată puterea nitam-nisam, pe colegii lui… „Băi, Ghiţă, se adresează el
cuvântului, care dau şi azi culoare lăcaşurilor bahice lui Cozorici, te bag … undeva, că te cheamă ca pe mine,
prin care aceşti artişti ai vieţii, vinului şi talentului lor ha, ha!”. După o altă înghiţitură de albitură, îşi continuă
trăiesc şi respiră, lăsând în urma lor parfumul boemei şarada de înjurături: „Pe tine, Dichisene, te bag în … că
dintotdeauna (...). Boema mea bucureşteană e pentru toţi eşti fante de gagiu… pe tine Fănică te bag că eşti d-acela
paharnicii nocturni sau ai înserării”. din Giuleşti…iar pe tine Colea, băi muscalule, te bag şi pe
Am să exemplific prin trei secvenţe şi întâmplări din tine că n-oi fi tu mai cu moţ … Ha, ha …!” După două trei
această carte savuroasă din localuri precum „Şarpele runde de astfel de atacuri verbale, nea Colea îi solicită lui
Roşu, „Mercur”, „Pescarul”, „Casa Armatei, „Capşa”, Gheorghe Dinică o întrevedere pe holul Ambasadorului.
„Intercontinental”, „Casa Sadoveanu” sau baruri de Îi altoieşte câteva perechi de palme şi se întorc la masă.”
categoria a doua ori alte „bombe” bucureştene cu iz de Despre această carte, Horia Tabacu afirma că „va re-
mister şi viaţă tumultoasă: „ Ştefan Iordache, mi-a bu- zista, cel puţin, un secol. Ea este o veritabilă enciclopedie
curat ziua de naştere. Împlineam şi eu cu douăzeci de a boemilor şi a locurilor de pierzanie de la sfârşitul şi în-
ani mai puţin decât Domnia sa. Am străbătut o seamă ceputul unui mileniu” iar eu aş continua ideea spunând
de pahare de şampanie împreună. Am ascultat pe ne- că dacă armata română a pierdut un ofiţer, literatura
răsuflate melodiile lăutăreşti preferate de marele artist. română a câştigat un prozator! n
Sub ochii şi lângă urechile noastre, Marius Mihalache, Gelu DRAGOŞ
stăpânul unui har ţintuit cu talent de diamant, puştan la
65
teatru Gong
Teatrul Gong montează

primul spectacolol cu marionete
și actori după un text de Shakespeare
pe o scenă în aer liber din România!
Teatrul pentru Copii și Tineret prezintă pentru prima de iluminat scenic, dintre care 15 LED-uri eco friendly,
dată în repertoriul instituției un spectacol cu păpuși un videoproiector cu tehnologie 3LCD și un sistem de
și actori la vedere creat special pentru o scenă în aer sonorizare cu o putere de 4000W.
liber. Spectacolul „Furtuna” după William Shakespeare,
în regia Alinei Hiristea, va fi prezentat duminică, 17 Spectacolul are o durată de 1h15min și este
aprilie, ora 20:00, în regim de repetiție cu public, în recomandat tinerilor peste 12 ani. Din distribuția
curtea interioară a teatrului. Spectacolul va fi prezentat spectacolului fac parte actorii Gabriel Costea, Paul
mai apoi, în avanpremieră, la Festivalul Internațional Bondane, Petrişor Diamantu, Gabriela Mitrea, Leo-
„Shakespeare” de la Craiova în datele de 20 și 21 aprilie, Nora Băcanu, Monica Baldea, Daniela Dragomir,
urmând ca premiera de la Sibiu să aibă loc pe timpul Jeno Major, Horațiu Dancu și Nicolae Suciu.
stagiunii de vară, în Piața Mică a orașului. Regia, versiunea scenică și ilustrația muzicală a
spectacolului poartă semnătura Alinei Hiristea,
Producția Teatrului „Gong” din Sibiu pornește de decorul și marionetele au fost realizate după
la celebra expresie din „Furtuna” ce face referire la un concept al scenografului Marian Sandu, iar
„un teatru de păpuși însuflețite” și recreează parabola costumele după o idee a Ilonei Lorincz.
lui Shakespeare cu mijloacele teatrului de animație.
Prospero, un artist magician al scenei, proprietar al unui
teatru ambulant, îşi creează insula pentru a-şi pune în
scenă „răzbunarea”. Artistul îşi dramatizează propria
experienţă: conflictul nerezolvat cu fratele său, Antonio.
Marionetele sunt plăsmuiri ale minţii şi sufletului lui
Prospero, inefabile și fragile. Rostul lor este să exprime
stările lui Prospero, furtuna din sufletul lui, să evidenţieze
etapele transformării de sine, stingerea conflictului cu
fratele său şi schimbarea răzbunării în iertare. Aspectul
esențial este dat de faptul că mesajul shakespearian,
îndemnul la iertare, la recunoaşterea greşelilor şi
asumarea vinei este încă extrem de actual. Publicul este
martor și judecător al poveştii, însă este chemat și să
își facă propria explorare de sine. „Și ce ar fi de făcut?
Shakespeare nu trasează soluții, nici spectacolul nu o
va face. Însă avansarea în dezbatere publică a relațiilor

tensionate dintre semeni reușește să ne strecoare în suflet
principiul iertării.”, a declarat Alina Hiristea în timpul
repetițiilor de la Sibiu.
Spectacolul ce poate fi jucat atât în aer liber, cât și în

interior, suprinde nu doar prin imaginarul creat de jocul
păpușilor și al proiecțiilor video, dar și prin construcția
scenei. Structura metalică cu o deschidere de 6 metri, o
adâncime de 4 metri și o înățime de 6 metri este formată
din 300 de bare din fier și 2 platforme construite din
44 de metri pătrați de lemn triplu stratificat. Pentru
efectele speciale organizatorii folosesc 36 de aparate
66
teatru Gong
La acest proiect și-au mai adus contribuția Mircea Corcoveanu, Daniel Neagu, Claudiu Rusu,
creatorii Mircea Horvath, cel care semnează Adrian Truțescu, Emil Predescu, Andrei Arjoca și
compoziția originală pentru trei piese muzicale, Patrick Voicu. Producția spectacolului a fost realizată
Florin Chirea pentru ilustrațiile video, Lucian Moga de atelierele ALTAX din București și Adrian Vlad,
pentru light design și Minela Popa pentru machiaj. Claudia Benchea și Diana Ribana, cu mulțumiri
Echipa tehnică a spectacolului este formată din speciale consultantului tehnic George Dulămea. n
Jazz pentru copii la

Teatrul „Gong” din Sibiu!
Sibiu, 23 mai 2016. Teatrul pentru Copii și Tine- cutul muzician Mihai Iordache (saxofon, djemebe),
ret „Gong” din Sibiu și Fundația Sibiu Jazz Festival ce va urca pe scenă alături de Adi Stoenescu (clape),
prezintă duminică, 29 mai, ora 18:00, primul concert Dan Mitrofan (chitară) și Tavi Scurtu (baterie).
din seria „Jazz for Kids”. Intrarea este gratuită. „Pentru noi a fost o bucurie să devenim parte-
neri în acest proiect al Sibiu Jazz Festival. Credem
„Jazz for Kids” propune o serie de spectacole de cu tărie în acest tip de evenimente nu doar pentru
jazz adresate atât copiilor, cât și părinților. Ineditul contribuția decisivă la formarea noului public, dar
acestui proiect constă în latura educațională a con- și pentru că muzica poate fi un factor critic în per-
certelor, artiștii invitați interacționând cu spectatorii formanța școlară a unui copil.”, a declarat Adrian
pentru o mai bună înțelegere a jazz-ului. Muzica, Tibu, managerul teatrului.
armoniile și ritmul se vor transforma în povești,
personaje sau ghicitori cu ajutorul cărora artiștii Acest proiect este prezentat în cadrul Sibiu Jazz
vor traduce, pe înțelesul micilor spectatori, limbajul Festival și realizat cu sprijinul jazz.ro. Intrarea pu-
bogat al muzicii de jazz. Primul concert din această blicului la acest spectacol se face gratuit, în limita
serie se va desfășura pe lucrări compuse de cunos- locurilor disponibile. n
67
teatru
Naționalul Sibian
în turneu internațional
În luna martie, Teatrul Național „Radu Stan- Despre dialog este vorba în acest spectacol” - Con-
ca” continuă seria turneelor în mai multe țări din stantin Chiriac.
Europa și Asia, reprezentând Sibiul și România la „Este un subiect foarte delicat, iar abordarea
Stuttgart, Luxemburg, Beijing, Oslo și Budapesta. terorismului prin teatru este destul de dificilă. Nu
În aceste zile actorii sibieni se află în Germania a fost ușor, deoarece a existat o barieră lingvistică.
cu spectacolul „Nathan înțeleptul”, de G. E. Lessing, (...) Este cel mai interesant spectacol la care am lucrat
în regia lui Armin Petras, spectacol rezultat în urma în ultimii ani, iar trupa de la Sibiu este formată din
colaborării cu Teatrul Național din Stuttgart și rea- actori excepționali, rar am întâlnit o trupă care să
lizat cu actori din ambele teatre. se bucure atât de mult de lucrul la un spectacol” –
Premiera sa a avut loc în luna iunie a anului 2015, Armin Petras n
în cadrul celei de-a XXII-a
ediții a Festivalului Interna-
țional de Teatru de la Sibiu,
iar mâine are loc premiera la
Stuttgart, cu o a doua repre-
zentație programată pentru
20 martie.
În „Nathan înțeleptul”,
Lessing pledează pentru res-
pectul și recunoașterea reli-
giilor care se luptă între ele
– iudaismul, creștinismul și
islamismul. Spectacolul regi-
zat de Armin Petras este re-
zultatul unuia dintre cele mai
mari proiecte de coproducție
demarate de Teatrul Național
„Radu Stanca” Sibiu împre-
ună cu Teatrul Național din
Stuttgart. Proiectul nu se limi-
tează doar la o simplă punere
în scenă a piesei, ci urmărește
scopuri concrete, dimensiu-

nea socială a terorismului și
mai ales a rasismului în aceste
două țări, fiecare cu particula-
ritățile sale. Textul lui Lessing
este „tradus” din perspectiva
dezbaterilor pe tema violenței
din Europa de astăzi.
„Vedem cum religii dife-
rite, etnii diferite se întâlnesc
și dau naștere unor fenomene
care ne influențează pe toți, de
aceea avem nevoie de dialog.
68
teatru
Turneul TNRS la Stuttgart este realizat cu sprijinul ICR Berlin.
69
reportaj
Copiii lumii dansează în Michigan
Pentru mine ca europeană poposită în statul scenei, în ordinea intrării formaţiilor de dansatori,
Michigan, vestea că datorită iniţiativei pe care a s-au proiectat imagini din Germania, Macedonia,
avut-o Societatea Turco-Americană-TASM, se des- Ucraina, Kurdistan, Japonia, Bangladesh, Ungaria,
făşoară Festivalul Internaţional al Copiilor de la China, Bulgaria, Turcia, România, Slovacia, Polonia,
Detroit, ajuns anul acesta la a 6-a ediţie, mi-a trezit Rusia, India, Columbia, Bosnia, Albania etc. Rând pe
o vie curiozitate. Îmi aminteam de atmosfera con- rând s-au auzit melodiile celor mai populare cântece
taminantă pe care în anii socialismului românesc o naţionale, în ritmul cărora dansatorii au interpretat
avea pentru tineri “Cântarea României”, dar aici, în ce era mai tradiţional în ţările lor. Fiecare moment
Lumea Nouă, acest Festival Internaţional al Copiilor izbutit artistic s-a bucurat de aplauzele spectatorilor,
din statul Michigan, care în acest an reuneşte gru- care fluturau fanioane fluorescente şi, în răstimpuri,
puri de dansatori de la 5 la 18 ani, reprezentând 20 primeau de la organizatori bomboane, care să-i re-
naţiuni, are cu totul alte targeturi, fiind o Cântare a laxeze şi să le întreţină bucuria.
Americii multinaţionale. Un eveniment cu semnifi- Spre încântarea spectatorilor, au fost etalate în-
caţii importante, prin care Statele Unite Americane tr-o panoramare superbă costumele şi dansurile
nu se manifestă ca un colimator globalizant ce dis- tematice specifice diferitelor naţiuni, astfel ucraine-
truge identităţile naţiunilor sale, ci ca un păstrător nii intitulându-şi programul “Jubileu de primăvară”,
al acestora. Aşadar, câteva sute de copii, de diverse românii -“Maramureş, plai cu flori” sau slovacii
naţionalităţi, majoritatea născuţi în America, urcă pe prezentând un “Dans câmpenesc“ . Ritmurile au
scenă spre a-şi reprezenta prin dans ţara de obârşie a fost variate, când aprinse ca la albanezi, maghiari,
familiilor lor. Culoarul liceului gazdă, „Henry Ford mexicani, români, bulgari, bosniaci, când lente ca la
High School” din oraşul Sterling Heights, a adăpos- germani şi indieni. Coloritul costumelor au încântat
tit o colorată expoziţie a artizanatului şi produselor publicul, aşa cum le-au etalat slovacii cu panglicuţele
culinare specifice diferitelor naţiuni prezente la multicolore din părul dansatoarelor, apoi balerinele
Festivalul Internaţional al Copiilor. “studioului de dans chinezesc” cu eşarfele lor din
Spectacolul propriu-zis s-a desfăşurat în atrium, momentele de acrobaţie sportivă şi grupul de dans
fremătând de glasurilor participanţilor, între care din Bangladesh, cu cromatica sa vie. În cele mai iz-
alături de părinţi erau bunici şi prieteni, pe chipu- butite momente ale festivalului, au evoluat grupuri
rile cărora se citea emoţia. Pe ecranul din fundalul omogene ca vârstă, înălţime a dansatorilor, costu-
70
reportaj
maţie, cum a fost cel al comunităţii macedonene, În programul spectacolului, un moment spe-
al bulgarilor şi al mexicanilor, care s-au prezentat cial a fost masteratul în caligrafie. Aşa cum a fost
cu elevele unei şcoli de dans, sau bosniacii care au exemplificată pe ecran, caligrafia apare prezentată
îmbinat vigoarea cu supleţea, polonezii excelând ca o artă tradiţională multiseculară în Turcia, iar
prin eleganţă. tombola propusă de organizatori a bucurat pe
Da, copiii au trăit dansul şi au transmis şi spec- câştigătorii celor două biciclete şi ai altor cadouri
tatorilor emoţia lor. Cel mai vibrant moment a fost plăcute participanţilor la festival.
cel de la finele programului, când s-au etalat şi stea- Răsplătit cu vii aplauze pentru programul
gurile naţionale. Am asistat, aşadar, la un spectacol de dansuri maramureşene, grupul “Românaşii din
multicolor, în care fizionomiile interpreţilor, strălu- Detroit“, constituit cu doi ani în urmă, în prezent
cirea costumaţiilor, linia melodică a cântecelor şi are în componenţa sa 24 dansatori de la 4 la 15
ritmurile dansurilor aduceau o minunată privelişte ani. Lor li s-a adăugat în anul precedent un grup
a lumii. Pe scena festivalului s-au înmănunchiat de 12 copii de la Cleveland, Ohio, care pregătiseră
dansurile întregului Pământ, în cea mai sensibilă aceleaşi dansuri populare şi cu care omogenizarea
expresie a sa, cea a copiilor. Păstrez în gând imaginea a trebuit realizată în doar câteva repetiţii, înaintea
ochişorilor emoţionaţi ai prichindeilor, fluturând spectacolului din mai 2015. Succesul românaşilor,
steagurile lor naţionale, căci reurcaţi pe scenă la care au prezentat şi în acest an un program dinamic
final, toţi dansatorii au jubilat şi bucuria lor de a şi omogen, îngrijit executat, aducând o explozie
fi împreună a atins cote maxime de trăire. Aceasta de culoare şi ritm, se datorează generoasei pre-
este America profundă, ca spaţiu al unităţii în di- ocupări a doamnelor Simona Ghilezan şi Dorina
versitate, şi nu un malaxor gata să strivească notele Căluşer, care au selectat dansatorii mai ales din
specifice fiecărei naţionalităţi aflate în structura ei. parohia Bisericii” Sf. Nicolae” din Troy, sub privi-
M-am gândit cu recunoştinţă la Societatea Tur- rea oblăduitoare a preotului Cârstea. O asemenea
co-Americană care a avut iniţiativa celor deja 6 ediţii prestaţie artistică poate contribui la dezvoltarea
anuale, dintre care primele 3 au fost găzduite de personalităţii copilului, la întărirea capacităţii lui
Wayne State University. Numai 40 de familii implica- de a relaţiona social, la dezvoltarea simţului său
te în organizare au efectuat toate operaţiunile nece- artistic. În reuniunile pregătitoare, copiii s-au de-
sare, de la căutarea sponsorilor la asigurarea bunei prins să vorbească româneşte şi au învăţat multe
funcţionări a serviciului în ziua evenimentului. Nu cântece din ţara părinţilor. Nu este deloc întâm-
putem pierde din vedere nici repetiţiile pentru acest plător faptul că în programul „Românaşilor” au
spectacol, care s-au desfăşurat de-a lungul multor figurat nu numai dansuri ci şi cântece din tezauru
luni de zile, când eforturile actanţilor şi ale famili- liric al Maramureşului. Doamnele instructoare
ilor lor nu au fost de neglijat. Cu recunoştinţă mi- au rezolvat în acest an, când programul artistic
am îndreptat gândul spre instructorii dansatorilor, era axat pe dansuri maramureşene, aducerea a 10
care neprecupeţit sunt oameni de viu entuziasm bluze vechi de 100 de ani de costum popular din
patriotic, dar numai rareori sunt şi profesionişti ai zona de NV a României şi au cusut chiar ele parte
domeniului. Un voluntariat care face cinste tuturor din costumele copiilor. Cel mai dificil target a fost
celor care şi-au asumat responsabilitatea de a cultiva ca doamnele instructoare să cultive respectul şi
atât de departe de ţară spiritul de comunitate la nivel preţuirea micilor dansatori pentru semnificaţia
naţional. Un asemenea eveniment este un exerciţiu costumelor tradiţionale, care păstrate şi purtate cu
artistic ce foloseşte mai ales copiilor născuţi în Ame- evlavie se constituie ca un tezaur al comunităţii
rica, având ocazia să cunoască melodiile şi dansu- române din statul Michigan, simbol ineluctabil al
rile cele mai reprezentative ale folclorului lor şi ale identităţii lor naţionale.
folclorului celorlalţi, chiar componenţa costumului Am părăsit sala de festivităţi, în momentul când
tradiţional, pe care l-au purtat moşii şi strămoşii lor. la standul românesc al festivalului cei mai micuţi
Un asemenea spectacol al copiilor etalează esenţa dinte dansatori răspundeau întrebărilor puse de
folclorului ţării de origine şi emoţia artistică trăită domnul Radu Secăşan, care urmează să transmită
de cei mai mulţi interpreţi dovedeşte că acei copii în toată Canada la emisiunea “Noi, românii”, repor-
s-au iniţiat, cu acest prilej, într-o tradiţie, de care pe tajul evenimentului internaţional din Michigan. n
viitor vor fi tot mai mândri. Anca SÎRGHIE
71
teatru
Teatrul Național „Radu Stanca”,

partener într-un nou proiect european
În perioada 2016 – 2018, TNRS face parte din proiectul
european „Power of Diversity – The Crossing Lines
Project” și aduce noi provocări în comunitatea locală.
În faza inițială a proiectului, care se desfășoară exact ce căutam... Și într-o zi ne-am întrebat ce putem face,
până în luna iunie 2017, fiecare partener va organiza pentru că asta e o decizie foarte importantă. Locul trebuie să
un atelier de 14 zile, adresat tinerilor cu vârste cuprinse se potrivească tinerilor, este foarte important și va influența
între 16 și 23 de ani. Fiecare workshop va avea ca re- întreg proiectul. Într-una din zile am mers printr-un parc
zultat un spectacol, care va fi prezentat într-un spațiu și, dintr-o dată, m-am gândit că acesta e locul nostru. Așa
public neconvențional: o piață, un parc, o gară sau o că acum trebuie să aflăm dacă e posibil să folosim Parcul
clădire care nu are în mod normal destinația de locație Astra. Ar fi fantastic pentru tineri, pentru că oferă foarte
pentru spectacole. Aceste prime producții teatrale vor multe posibilități. Fiind mic, oferă senzația de confort, iar
fi de dimensiuni mai mici, pentru un număr de circa natura ajută și ea. Ar fi perfect. Așa că sper. În aceste zile de
1.000 de spectatori. Temele producțiilor individuale workshop am fost foarte deschisă să primesc idei, imagini,
vor fi diferite în fiecare din cele 10 orașe, fiind stabilite practic orice. După această perioadă, voi reuși să realizez un
în colaborare cu reprezentanții conducerii artistice a fir roșu. Când mă voi întoarce în iunie voi fi foarte pregătită.
celor de la compania germană Aktionstheater PAN. Voi avea un text, muzică, și atunci va trebui să finalizăm
OPTIKUM, coordonatorul proiectului. Alături de structura spectacolului.”
PAN.OPTIKUM se află RAPucation, în calitate de
partener artistic. La încheierea fiecărui workshop, cel mult 3 partici-
panți vor fi selectați din fiecare oraș partener pentru a
În Sibiu, prima etapă a proiectului a avut loc în fi invitați la Freiburg, timp de șase săptămâni, în pe-
luna aprilie 2016. Regizoarea Sigrun Fritsch, core- rioada iunie-iulie 2017, în vederea participării la etapa
grafa de hip-hop Veronica Schell și responsabilul cu următoare a proiectului: producția efectivă a specta-
managementul educațional, Nima Feyzi Shandi s-au colului final. Acest spectacol va porni într-un turneu
întâlnit cu tinerii interesați în cadrul unui workshop european în perioada august 2017 - septembrie 2018.
preliminar pe teatru, dans și rap. Etapa principală a
atelierului, menită să pregătească spectacolul local, Rezultatul final al proiectului este crearea unei
va continua în intervalul 8-17 iunie 2016. Pe data de companii noi, multinaționale, formată din tineri având
18 iunie 2016, va avea loc prezentarea publică a spec- un fond social foarte diferit, ca urmare a colaborării
tacolului, în cadrul celei de-a 23-a ediții a Festivalului dintre instituții și organizații cu experiență în pro-
Internațional de Teatru de la Sibiu (10-19 iunie 2016). ducția și găzduirea de spectacole de teatru de stradă
și teatru interdisciplinar.
La finalul primelor zile petrecute la Sibiu, Sigrun
Fritsch a declarat: „După aceste 3 zile de workshop, în care Acest grup va constitui „nucleul” unei producții
ne-am distrat foarte tare muncind, am întâlnit tineri foarte teatrale de mari proporții, care va fi prezentată în
entuziasmați și deschiși. E un oraș fantastic și mă bucur că spații inedite din diverse orașe europene. Limbajul
pot să lucrez aici. A fost destul de greu să găsim un spațiu teatral folosit va fi o combinație între hip-hop, rap și
outdoor pentru reprezentație, deoarece ne suprapunem cu alte forme de dans. Astfel, tradiția teatrului de stradă
celelalte evenimente din festival. M-am îndrăgostit de un loc va fi extinsă din punct de vedere artistic și noi categorii
mic, din Piața Huet, dar nu s-a putut fiindcă e o parcare ală- de public vor fi atrase înspre această formă a artelor
turi. După care am găsit niște scări interesante, dar nu erau spectacolului.
72
teatru
Producția finală va fi găzduită de toți parte- forme de artă inspirate din cultura străzii) și a
nerii implicați în proiect. Fiecare dintre aceștia teatrului de stradă tradițional, pot construi noi
își va folosi rețelele internaționale pentru a putea oportunități de colaborare. Pregătirea de specia-
prezenta spectacolul în cât mai multe țări europe- litate oferită de artiștii coordonatori ai acestei noi
ne. De asemenea, un alt scop al proiectului este companii, posibilitatea efectuării unui turneu în
atragerea unui public pentru care cultura nu este cel puțin șapte țări europene, precum și șansa de
o prioritate, prin transmiterea unui entuziasm și a juca la standarde internaționale ridicate, sunt
a unui interes ridicat, prin folosirea acestui tip de marile avantaje de care tinerii vor beneficia. Cu
„teatru-acțiune”, adică un teatru de stradă spec- acest prilej, ei își vor putea dezvolta și îmbunătăți
taculos și de mari dimensiuni. Întâlnirile artistice abilitățile individuale. Se estimează că spectacolul
și schimbul activ dintre tineri prin intermediul va putea fi urmărit de un public total de peste
experienței hip-hop (una din cele mai puternice 100.000 de persoane. n
„Power of Diversity - Crossing Lines” este cofinanțat prin Programul Europa Creativă al
Uniunii Europene. Alături de Teatrul Național “Radu Stanca” Sibiu, se regăsesc următoarele
instituții partenere: Aktionstheater PAN.OPTIKUM (Freiburg, Germania), Promoción de
la Ciudad de Las Palmas de Gran Canaria (Spania), Pikene pa Broen (Kirkenes, Norvegia),
Bytomskie Centrum Kultury (Bytom, Polonia), Cyprian Kamil Norwid Theater (Jelenia Góra,
Polonia), The Creative Foundation (Folkestone, Marea Britanie), The Corn Exchange Trust
(Newbury, Marea Britanie), Gerhart Hauptmann-Theater Görlitz-Zittau (Görlitz, Germania)
și Passage Festival (Helsingør, Danemarca).
73
teatru
Vești bune pentru spectatorii

FITS 2016!
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu anunță
punerea în vânzare a unui nou pachet de bilete
pentru spectacolele care se vor desfășura în cadrul
Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu ce va
avea loc între 10 și 19 iunie.
Dans și teatru, spectacole străine sau Made
in România, alese cu atenție pentru a bucu-
ra un public cu gusturi eclectice, iată, mai
jos, descrierea, pe scurt, a acestor spectacole.
Angajare de clovn (România, Teatrul Național

Satiricus I.L. Caragiale), regia: Aexander Grecu, este
o adaptare după ultima piesă scrisă în România de
Matei Vișniec, câștigătoare a unui premiu Uniter.
Histrioni prin definiţie, protaginiștii nu-şi împart
eroii, tradiţional, în comici veseli şi comici trişti – ei
sunt, în primul rând, oameni, cu bune şi rele, parti-
cipanţi fără voia lor la Circul Vieţii şi Morţii. Actorii
satiriscieni uzează inimitabil registrul comic, liric şi
dramatic, obţinând un cocktail artistic „letal” din
bunătate şi sarcasm, generozitate şi egoism, invidie
şi compasiune, tandreţe şi cruzime, măsură şi ne-
simţire, maturitate şi infantilism: „Oricine poate să spectatorii văd apa, uleiul, mierea, guma de mes-
fie Peppino. Sunt mii de Peppino. Toata lumea poate tecat, sfori şi arcuri metalice cum prind viață.
sa fie Peppino!”
Kaspar (SUA, Pace School of Performing Arts / Enig-
Audiția (România, Universitatea de Arte ma Theatre Collective), regia: Scott Davis, readuce în
„George Enescu”, Iași), regia: Conf.univ.dr. Oc- actualitate efectul pe care pierderea limbajului îl are
tavian Jighirgiu, propune o incursiune în Rusia asupra psihicului uman. Această versiune decon-
anilor ’90, într-un orășel care ar putea fi, la fel struită și reimaginată prezintă paralelele condiției
de bine, situat oriunde în spațiul est-european. feminine la călătoria lui Kaspar - prin transferarea
Având ca laitmotiv mirajul unei vieți mai bune textului într-un recipient al evoluției experienței
într-o țară prosperă, piesa propune spre anali- feminine, lumea este apoi modernizată și transfor-
ză atât condiția individului care, odată ce și-a mată pentru a aduce lumina asupra prezentului.
câștigat libertatea, nu știe cum să o gestione-
ze, dar și fracturarea relației de cuplu, într-o so- Șah Mat (Moldova, Academia de Muzică, Tea-
cietate debusolată ce trăiește la limita sărăciei. tru și Arte Plastice Chișinău / M.A.D.E. Theatre),
regia și coregrafia: Ianoș Petrașcu/ Eugen Farguțu.
Flow (România, Universitatea de Arte din Târ- Denumirea Teatrului M.A.D.E. este prescurtarea
gu- Mureș), regia și coregrafia: Noémi Bezsán. pentru Mișcare, Artă, Dans și Emoție, și acestea sunt
Încordarea şi relaxarea care vin din interiorul ma- și ingredientele principale propuse publicului în
teriei, impulsurile nervoase care acționează păr- această rețetă despre putere şi pericolul ei, inspirată
țile corpului, creează mișcare care se confruntă de „Richard al III-lea”, piesa marelui Shakespeare. La
cu realitatea fizică. Dansatorii descoperă corpul finalul luptei de pe table de sah, rămâne o singură
uman, departe de zona lor de confort, în timp ce întrebare: Alb sau negru?
74
teatru
Cum împarți o lacrimă / Re: Division (Japonia),

coregrafia: Naoto Katori & Ikumi Kurosu.Cei doi
artiști formează un duo încă din 2013, iar core-
grafia lor pornește de la forme simple și crește în
intensitate printr-un limbaj original ce exprimă
o viziune complexă asupra lumii din jurul aces-
tora, asemenea unui studiu al corpului uman ca
expresie individuală într-un mediu marcat prin
diversitate culturală. Spectacolul a fost premiat
la Yokohama Dance Collection EX, Japonia, 2015.
Clasa noastră (Croația, Academy of Arts Osijek),

regia: Jasmin Novljaković. În 10 iulie 1941, în timpul
ocupației germane, în pitorescul sat polonez Jedwab-
ne are loc o crimă teribilă. Câţiva localnici polo-
părta personajele de umanitate. Una dintre frazele
nezi au închis un grup de concetățeni evrei într-un
din text spune că ”oamenii sunt o cauză pierdută”.
hambar şi apoi au turnat kerosen, arzându-i de vii.
Oare chiar așa să fie?
Pornind de la această întâmplare, spectacolul vor-
bește despre toate crimele din teatrele de război.
Unchiul Vania (România, Universitatea de Artă
Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucu-
Apelul (SUA, Pace School of Performing Arts /
rești), regia: Tania Filip & Dana Rotaru, este o abor-
GAPESEED Theatre Co.), regia: Dana Greenfield,
dare directă, eliberată de preconcepțiile atât de bine
investighează limitele limbajului și modul în care
înrădăcinate în istoria spectacolului. Un spațiul în
ne blocăm propriul nostru potențial creativ. Wi-
care se întâlnesc actorii masteranzi cu o mare parti-
lliam Wordsworth, Samuel Taylor Coleridge, Lord
tură cehoviană, spațiul în care își „încearcă puterile”
Byron şi Dorothy Wordsworth se îmbată, trândă-
și, nu în ultimul rând, spațiul în care respiră Acto-
vesc şi au discuţii filozofice în locaţii din Anglia
rul: fără inovații și interpretări regizorale, textul lui
și Alpii Elvețieni. O imagine a poeţilor romantici
Cehov este slujit cu onestitate și condescendență.
englezi intensă, comică, plină de energie, angoase
şi profund inexactă din punct de vedere istoric!
Memoirs of an Inexperienced Mother (UK, Leeds
Beckett University), regia: Sara Jackson, un spectacol
Rața sălbatică / Wild Duck Addiction (Japonia, Edo
interactive după o piesă semi-autobiografică, care
Marionette Theatre YOUKIZA), regia: Yoji SAKATE.
prezintă ce se întâmplă atunci când planul unei naş-
Un cortegiu funerar o nsoțește pe Hedvig, o fată care
teri perfecte eşuează teribil. Vor fi râsete, lacrimi, bu-
s-a sinucis. Oamenii merg prin pădure în căutarea
curie și teamă, când privim la absurditatea dorinţei
unui loc de veci. Povestea se desfășoară în jurul mem-
de a crea planul perfect, știind că nu se va întâmpla
brilor procesiunii, privind în trecut la „evenimentele
niciodată. Miracolul nașterii este o experiență dife-
care au dus la moartea creaturii rănite”; creaturile
rită pentru toată lumea. Singurul lucru pe care toate
sălbatice ce trăiesc în natură, care mor datorită tira-
îl au în comun este că nu merg conform planului.
niei umane, prin otrăvire sau vânătoare, și ființele
umane cu anumite defecte sunt surprinse în antiteză.
Farmecul adânc al Rusiei / Shukshin’s Stories (Ru-
sia, State Theatre of Nations), regia: Alvis Hermanis,
Dawn Way (România, Universitatea ”Lucian Blaga”
este unul din spectacolele eveniment ale acestei ediții
din Sibiu), regia: Veronica și Cătălin Pătru, aduce în
de Festival. Poveștile lui Shukshin au un caracter nos-
prim plan tipologiile diferitelor personaje aflate în
talgic. Actorii nu intenționează să înfățișeze țăranii
momente de criză. Cuplurile sunt supuse unui test
sovietici ai anilor ’70 ci mai degrabă încearcă, prin
în decursul unei nopți, încercând să rezolve situa-
reconstituiri, să înțeleagă ce a determinat personajele
ția. Autorul a ales ca în fiecare scenă să se întâmple
să fie așa cum sunt. Astfel, prin umor și ironie se cre-
același lucru, un accident, dar privit din perspective
ează simboluri tragice ale relațiilor umane obișnuite,
diferite, iar fiecare alegere poate apropia sau înde-
care sunt descrise într-un mod rar întâlnit în teatru. n
75
teatru
Constantin Chiriac a fost premiat

la Gala „Valori de România”
Constantin Chiriac a fost unul din-
tre laureații Galei de Excelență „Valori
de România” la categoria „Cultură și
Artă”. Evenimentul a fost organizat
de Revista BIZ pentru a-i promova
și celebra „pe cei care pun România
pe harta lumii”, personalități și bran-
duri deopotrivă. În total, la această
primă ediției a Galei, au fost acorda-
te 28 de premii pentru opt categorii.
Stabilirea nominalizaților și alegerea

câștigătorilor s-au făcut în urma propune-
rilor venite de la specialiști în marketing
și comunicare, CEO, lideri de opinie și
manageri, și a unei cercetări realizate
cu sprijinul Unlock Market Research.
„Sunt onorat de acest trofeu, cu atât

mai mult cu cât vine de la o prestigi-
oasă revistă de business din România!
E un semnal minunat această insis-
tență neobosită a celor de la BIZ de a
căuta și promova valorile României,
pe care o salut cu respectul cuvenit!
Alături de echipa mea de la Teatrul
Național „Radu Stanca” Sibiu, și prin
Festivalul Internațional de Teatru de
la Sibiu, promitem să promovăm, în
continuare, „Valori de România”. Mul-
țumesc pentru această recunoaștere și
îi felicit pe toți laureații acestei prime
ediții”, a declarat Constantin Chiriac.

Din păcate, directorul TNRS nu a putut
participa la Gală, chiar în aceeași sea-
ră reprezentând Sibiul și România la
un important festival international de
teatru desfășurat în capitala Ungariei.
Designul trofeului „Valori de Româ-

nia” a fost realizat de artistul Albert So-
fian, inspirat din Cocoșul lui Brâncuși,
un excepțional exemplu de ascensiune
și ambiție românească. n
76

Cenaclu 48

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cenaclu 48

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Nr 47-48 iunie-iulie 2016 sumar

(dezvăluire în premieră, cei inițiați vor înțelege).

Unde e Şarpele de altădată?

CENACLUL dela PĂLTINIȘ

CENACLUL dela PĂLTINIȘ

Blagian în opțiune livrescă, Eugen Dornescu

Povestiri Dintr-o Altă Viață

Portret Liviu Vișan

rugina curge fraged nobil sânge

cerneală stranie şi viu albastră

înalţ în aer un poem de ducă

şi ca să ies din trupul temnicer Atelier

vizera coifului cu mâini de moarte e toamnă şi culorile sunt naşpa

avem de lucru însă nu ne pasă Poem pentru Miha

simt cu savoare aburul fierbinte

mă aşteptau în vremurile sumbre Cântec de tavernă

Perdele-ngălbenite cad pe pervaz și geamuri,

din pozele pe care, prin lacrimi, le privesc...

Am vrut să-nteleg Cărarea vieții mele toat-o strâng

Mamei Când voi pleca, în loc de lacrimi grele

Pune-ți capul pe pernă. Visează. Trecere

„Tâlharul...” care descompune

Aceste poeme scurte sunt mai puţin spectaculoa-

Din propria experienţă, ştiu că este foarte greu

Valeriu Mircea Popa

Poezii Ion Bogdan Ștefănescu

Adam - Eva - Adam Debarcare

Lunetistul Invariabila partuză

bannis/ en l’honneur du vent. Cu excepţia primului Danse, Parolă/Mot de passe, Salvamar/Sauveteur en

Poezii de Sorin Golea

vor adevărul clinchet al ciocnirii valenţelor

domnului, şi-n acelaşi timp

primavară; nu e nimic de făcut, în 1.

în pacea nucului se aprinde proorocul, omul sângerând lângă volga

niciodată - coji maronii. flămânda dorinţă în rest, capetele noastre.

înfiptă în crengi: luna.

Octavian Mihalcea - Versuri

Pasărea lui Hermes Fin de siècle

Dincolo de expresie Castel

Doctorul de la salonul nr. 6

tru de atmosferă”, noutate ce l-a costat un eşec la prima

Tablouri Poetico - Muzicale

ori înălțând sprâncene/ Ei

Ai obosit inima mea...!

Ai obosit inima mea...!

din lunga plecare,

vrei să mă vrei...“(„E toamnă“).

Expoziția Mircea Ignat

Și au fost Răsăritele sonete...

Căci fiecare calea lui o ține,

În Sonetul cimitirului, pierde-

Au, n-auzim noi oare prohodul

Mi-am pus la creștet pri-

Cu mierea nu știu ce-au

Distilată prin strofele

Valul de lumină ...ce se-ntinde ca un şarpe

Umiliarul lui Tudor Artenie

și ești tot mai puțin atent am un prieten bun la un spital vestit

aș vrea să te îndemn să citești sunt în dialog cu Dumnezeu și cu iadul

al tău (Se așează în genunchi și deschide lar mâinile,

iar iei viața ca pe o misiune serioasă nu mai beau

Revista sibiană EUPHORION

ne. Este vorba despre Mirela Rozno-

am început să-mi cenzurez biblioteca: