Gestiunea

GESTIUNEA, EVIDENȚA ȘI
CLASAREA BUNURILOR
CULTURALE MOBILE
Note de curs

Irina Oberländer-Târnoveanu

INCFC
Mai 2020
 Evidența și clasarea bunurilor culturale mobile

Irina Oberländer-Târnoveanu

Cuprins

De ce documentăm patrimoniul cultural .......................................................................................... 3

Cadrul legal ...................................................................................................................................... 4
Evidența patrimoniului cultural: definiție, scopuri .......................................................................... 5
Organisme internaționale, rețele și instituții care sprijină documentarea patrimoniului ................. 6
Istoria recentă a evidenței patrimoniului în România ...................................................................... 7
5 cerințe minimale pentru evidența colecțiilor muzeale .................................................................. 7
Activități de evidență. Inventarierea și fișarea................................................................................. 8
Inventarierea colecțiilor .........................................................................................................8
Instrucțiuni de completare a registrului de inventar................................................................9
Procedura de lucru .......................................................................................................... 11
Controlul gestiunilor. Inventarierea generală ...................................................................... 11
Cum ne pregătim pentru inventarierea bunurilor culturale .................................................... 12
Verificarea și actualizarea inventarului .............................................................................. 13
Marcarea numerelor de inventar pe bunuri culturale ............................................................ 14
Fișarea bunurilor culturale ................................................................................................... 17
Ce tipuri de standarde utilizăm? ........................................................................................ 18
Standardul de date pentru patrimoniul cultural mobil în România.......................................... 18
Domeniile de patrimoniu și conținutul lor .......................................................................... 19
Instrucțiuni de completare pentru fișa analitică de evidență .................................................. 23
Tezaure de termeni și liste de autoritate ............................................................................. 38
Fotografierea bunurilor culturale ........................................................................................... 39
Informatizarea evidenței colecțiilor. Registrul informatizat .......................................................... 41
Principii generale pentru instituirea Registrului informatizat................................................. 41
Reguli generale de completare .......................................................................................... 42
Analiza situației evidenței în muzeu .................................................................................. 43
Stabilirea priorităților de informatizare .............................................................................. 43
Stabilirea termenelor de realizare ...................................................................................... 43
Organizarea și planificarea activității ................................................................................. 43
Modalități practice de realizare a Registrului informatizat de evidență ................................... 43
Baza de date DOCPAT pentru evidenţa patrimoniului cultural mobil şi arhivelor documentare din
muzee ............................................................................................................................ 44
Evaluarea și reevaluarea bunurilor culturale mobile ..................................................................... 46
a) Evaluarea și reevaluarea bunurilor culturale ca activitatea curentă a instituției publice în vederea
asigurării unei juste reflectări a acestora în evidenţa contabilizată ........................................ 46
b). Evaluarea în cazul distrugerii, furtului sau pierderii unui bun cultural ............................... 48
c). Evaluarea pentru încheierea unei asigurări cu o companie specializată .............................. 48
Cadrul legal.................................................................................................................... 48
Câteva recomandări practice pentru reevaluarea bunurilor culturale ...................................... 52
Clasarea bunurilor culturale ........................................................................................................... 53
Ce bunuri culturale sunt susceptibile de a intra în patrimoniul naţional?..................................... 53
Cum stabilim prioritățile pentru clasare? ................................................................................ 54
Componența dosarului de clasare .......................................................................................... 58
Procedura de clasare ............................................................................................................ 62
1
 Rolul Institutului Național al Patrimoniului ............................................................................ 62
Procedura de preluare a dosarelor...................................................................................... 62
Criterii de clasare ................................................................................................................ 63
Declasarea ......................................................................................................................... 65
Trecerea dintr-o categorie în alta a unui bun cultural clasat (din Tezaur în Fond sau din Fond în Tezaur)
......................................................................................................................................... 65
Baza de date a bunurilor culturale mobile clasate .................................................................... 65
Anexe ............................................................................................................................................. 66
Declarația de principii privind documentarea muzeală ............................................................. 66
Fişa tehnică CIDOC nr. 1: Recomandări de documentare a bunurilor muzeale ............................ 68
Fişa tehnică CIDOC nr. 2: Etichetarea şi marcarea obiectelor de muzeu .................................... 72
Bibliografie selectivă ..................................................................................................................... 75

2
De ce documentăm patrimoniul cultural

Evidență, Inventar general, catalogare, fișare - diverse nume pentru aceeași activitate:
documentarea patrimoniului cultural al unei țări, consemnarea, adică, a informației legate de
fiecare bun mobil sau imobil pentru cunoaștere, protejare, valorificare științifică și culturală în
interes public.
De peste două sute de ani, în diferite țări s-a trecut la înregistrarea sistematică a
patrimoniului cultural și la constituirea de arhive documentare și registre muzeale, zonale și
naționale, văzute ca instrumente importante pentru păstrarea mărturiilor culturale ale trecutului.
In față schimbărilor rapide din epoca modernă și a riscului de a distruge iremediabil sau
de a pierde sub ochii noștri urmele istoriei, identificarea și înregistrarea riguroasă și amănunțită a
moștenirii culturale - în descrieri, inventare științifice, culegeri, cataloage, repertorii, corpus-uri,
desene, planuri, hărți, relevee, fotografii - a fost considerată una dintre cele mai sigure acțiuni de
salvare a memoriei noastre colective. Problema este la fel de acută în epoca noastră.
Se consideră că este imposibil să păstrăm fizic toată creația umană de până la noi, chiar și
cea valoroasă, din cauze evidente: procesul firesc de înnoire a societății și a culturii ei materiale,
eroziunea timpului, pierderile produse de calamități naturale, de războaie sau, adesea, de prostia
și inconștiența unor semeni ai noștri. Ceea ce putem păstra pe termen, practic, nelimitat este
informația. De aceea documentarea patrimoniului este atât de importantă.
Cel de-al doilea război mondial, cu pierderile imense pe care le-a cauzat patrimoniului
cultural european, a trezit o nouă conștiință a fragilității bunurilor culturale și a necesității de a le
proteja, de a le inventaria sistematic, de a le documenta textual, grafic, fotografic, astfel încât
pierderea lor să nu devină ireversibilă. Legislația internațională postbelică privind patrimoniul
cultural - cum este Convenția de la Haga, din 14 mai 1954, pentru protecția bunurilor culturale în
caz de conflict armat - recomandările și convențiile UNESCO pentru protecția patrimoniului și
prevenirea traficului ilicit de bunuri culturale, Convenția de la Malta din 1982 privind protecția
patrimoniului arheologic european prevăd explicit obligația statelor de a iniția evidențe naționale
de patrimoniu și de a asigura mijloacele materiale necesare realizării acestora. De exemplu, în
Recomandările UNESCO privind măsurile pentru interzicerea și împiedicarea exportului,
importului și transferului de proprietate ilicit al bunurilor culturale, Paris, 19 nov. 1964 se spune
că
“... fiecare stat membru trebuie, în măsura posibilului, să elaboreze și să pună în
practică o procedură pentru identificarea bunurilor culturale... care se găsesc pe teritoriul său și
să stabilească un inventar național al acestor bunuri...să asigure unul sau mai multe servicii de
protecție a patrimoniului cultural dotate cu un personal calificat și în număr suficient pentru a
asigura de o manieră eficace funcțiile enumerate...”
La rândul ei, Recomandarea UNESCO din 28 nov. 1978 privind protecția bunurilor
culturale mobile stipulează:
“... încurajarea inventarierii sistematice și repertorierii bunurilor culturale, comportând
maximum de precizie și conform unor metode special puse la punct (fișe normalizate, fotografii,
eventual fotografii color și microfilme..”).
Muzeele dețin nu numai colecții fizice de bunuri culturale dar și informații despre acestea.
Majoritatea obiectelor din colecții nu au o valoare estetică evidentă, care să te impresioneze prin
ea însăși. Fără informații asociate – de unde, de când, de către cine, pentru ce? – bunurile
muzeale își pierd mult din valoare sau semnificație.

3
 Informația esențială despre patrimoniu se păstrează în inventare, fișe analitice de evidență,
fișe de teren, fototeci, clișoteci, arhive documentare, audio și video, arhive digitale etc.
Documentarea colecțiilor și a patrimoniului din zona geografică acoperită de o instituție muzeală
este una dintre cele mai importante activități din muzeu.

Cadrul legal

Pentru activitatea de evidență, trebuie să cunoaștem prevederile următoarelor acte

juridice:

• Legea nr. 182/2000, cu modificările și completările ulterioare privind protejarea

patrimoniului cultural național mobil, care prevede obligativitatea evidenței bunurilor
culturale și a clasării celor din patrimoniul național:
Patrimoniul cultural național este alcătuit din bunuri cu valoare deosebită sau excepțională,
istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, științifică și tehnică, literară,
cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică și epigrafică,
reprezentând mărturii materiale ale evoluției mediului natural și ale relațiilor omului cu acesta,
ale potențialului creator uman și ale contribuției românești la civilizația universală.

Art. 13. - (1) Instituțiile publice deținătoare de bunuri culturale mobile aparținând patrimoniului
cultural național au obligația de a constitui evidența acestor bunuri atât analitic, prin fișa
standard, conform normelor emise de Ministerul Culturii și Identității Naționale, cât și sinoptic,
prin banca de date, conținând și arhiva imagistică. (2) Autoritățile publice în subordinea cărora
funcționează instituțiile deținătoare de bunuri aparținând patrimoniului cultural național au
obligația de a asigura resursele financiare necesare în vederea constituirii evidenței
informatizate.

• Ordinul ministrului culturii nr. 2035 /2000 pentru aprobarea Normelor metodologice
privind evidenta, gestiunea si inventarierea bunurilor culturale deținute de muzee, colecții
publice, case memoriale, centre de cultura si alte unități de profil, cu modificările și
completările ulterioare, prin care se stabilește conținutul registrului de inventar
• Ordinul ministrului culturii nr. 2053/2002 (publicat în M. Of. nr. 349 din 24 mai 2002),
republicat ca HG 886 în 2008, privind normele pentru clasarea bunurilor culturale
• Legea muzeelor și a colecțiilor publice nr. 311 din 8 iulie 2003, cu modificările ulterioare,
care stipulează obligativitatea evidenței și obligativitatea registrul de evidență informatizat:

„Art. 10 , (1) Proprietarii și titularii de alte drepturi reale asupra muzeelor și colecțiilor
publice au, potrivit Codului civil și prezentei legi, următoarele obligații: (….)
b) să realizeze evidența și, după caz, clasarea bunurilor care fac obiectul patrimoniului
muzeal”

“Art. 91. – (1) Evidența bunurilor care fac parte din patrimoniul muzeal este ținută prin
Registrul informatizat pentru evidența analitică a bunurilor culturale, document permanent,
având caracter obligatoriu, cu menținerea registrelor de inventar și a documentelor primare.
(2) Registrul informatizat pentru evidența analitică a bunurilor culturale este alcătuit pe
baza unui model unic, aprobat prin ordin al ministrului culturii și cultelor, cu avizul Comisiei
Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.” (Legea nr. 12/11 ianuarie 2006 pentru modificarea și
completarea Legii muzeelor și a colecțiilor publice nr. 311/2003)
4
Evidența patrimoniului cultural: definiție, scopuri

Prin evidență se înțelege consemnarea informațiilor privind obiectele din colecții conform
unor reguli (norme) stabilite.
Documentarea patrimoniului cultural are multiple scopuri:
• identifică și descrie bunurile culturale pentru o bună gestiune și păstrare;
• păstrează informația despre ceea ce nu mai există;
• oferă informația necesară cercetării științifice, documentării pentru expoziții și
publicații, educației, turismului, curiozității publicului larg;
• oferă materialul necesar aprecierilor de valoare: ce este raritate, ce este unicat etc.;
• furnizează datele de identificare ale bunurilor sustrase, care să permită urmărirea și
depistarea lor;
• susține cu mărturii concrete identitatea națională și aportul original la cultura
universală.
În ultimele decenii, ca urmare a dezvoltării noilor tehnologii informaționale, în multe țări
s-au investit mari resurse financiare pentru modernizarea evidențelor naționale de patrimoniu, în
primul rând prin informatizare, digitizare și prin elaborarea unor standarde de date și
terminologice care să asigure:
• inventarierea bunurilor culturale pentru cunoaștere, protecție și punere în valoare;
• prelucrarea rapidă a datelor, analize, selecții și rapoarte pe diferite criterii;
• consistența și coerența informațiilor de patrimoniu înregistrate;
• posibilitatea schimburilor de date, atât în fiecare țară cât și între țări;
• securitatea și păstrarea în timp a datelor pe medii de stocare sigure;
• accesul online la resursele informaționale culturale.

De ce avem nevoie de evidență ?

• Pentru că știind ce avem în colecții – și dovedind aceasta prin consemnarea informațiilor

despre obiectele din colecții (proveniență, autor, datare, descriere, etc.) – ne îndeplinim o
îndatorire de bază a oricărui deținător specializat de bunuri culturale și câștigăm credibilitate
față de organismele ierarhice și administrative, față de donatori potențiali și față de
comunitate.
• Pentru că știind cu precizie unde se găsește fiecare bun cultural, putem să îl găsim repede
când avem nevoie de el și, prin aceasta, să gestionăm corect și să valorificăm pe deplin
colecția muzeală.
• Pentru că identificând cu precizie dispariția unor bunuri și deținând informații de identificare
detaliate pentru poliție, avem șanse mai mari să le recuperăm.
• Pentru că o bună documentare a colecțiilor ne dă posibilitatea să răspundem eficient
întrebărilor legate de acestea administratorilor, cercetătorilor și publicului în general, servind
deopotrivă bunei gospodăriri, progresului cercetării și educației, punerii în valoare a
moștenirii culturale.
• Pentru că documentarea ne ajută să avem grijă de bunurile din colecții și să acordăm atenția
necesară pieselor fragile, care se pot deteriora în timp.
• Pentru că ne ajută în lămurirea statutului unor bunuri revendicate de terți.

5
• Pentru că ne ajută în formularea strategiei de creștere a colecției, prin identificarea temelor și
categoriilor de piese insuficient reprezentate.
• Pentru că ne garantează că toate cunoștințele acumulate în muzeu se vor păstra pentru
generațiile viitoare.

Organisme internaționale, rețele și instituții care sprijină documentarea

patrimoniului
1. Principalul organism implicat în dezvoltarea unor standarde și metodologii pentru
documentarea patrimoniului mobil este Comitetul Internațional de Documentare al Consiliului
Internațional al Muzeelor (CIDOC/ICOM). Comitetul Internațional de Documentare al
Consiliului Internațional al Muzeelor (CIDOC/ICOM) este de peste patru decenii principalul
organism internațional care elaborează standarde și recomandări în domeniul patrimoniului
cultural mobil.
CIDOC a elaborat standardul de date pentru documentarea siturilor și monumentelor
arheologice (multe aflate în administrarea unor muzee), lista categoriilor de informații pentru
colecțiile muzeale, principii minimale de documentare a patrimoniului cultural mobil, modelul
conceptual de referință pentru schimburile de date (CIDOC-CRM), iar prin conferințele anuale a
încurajat colaborarea internațională în domeniul documentării colecțiilor muzeale.
2. Fundația Paul Getty a dezvoltat instrumente de referință excelente pentru
documentarea patrimoniului cultural, între care menționăm:
• Tezaurul de termeni de artă și arhitectură (Art and Architecture Thesaurus/AAT:
http://www.getty.edu/research/tools/vocabularies/aat/ ,
• Lista numelor de artiști (Union List of Artist Names/ULAN:
http://www.getty.edu/research/tools/vocabularies/ulan/index.html ),
• Tezaurul de denumiri geografice (Getty Thesaurus of Geographic Names/TGN:
http://www.getty.edu/research/tools/vocabularies/tgn/index.htm

3. ICCROM (International Centre for the Study of the Preservation and Restoration of
Cultural Property), organism interguvernamental sub egida UNESCO, a realizat o anchetă
internațională asupra modului de păstrare a bunurilor culturale în muzee și a elaborat o
metodologie de reorganizare a depozitelor din muzee și de documentare a colecțiilor muzeale:

RE-ORG http://re-org.info/en

4. Collections Trust (Marea Britanie) – prin site-ul Collections Link propune

metodologii, proceduri și norme pentru documentarea și digitizarea colecțiilor muzeale
(http://collectionstrust.org.uk/resources-start/ ). SPECTRUM este un standard gratuit de
management al colecțiilor muzeale larg utilizat de muzeele britanice și din alte țări.
5. Canadian Heritage Information Network (CHIN) este o agenție guvernamentală de
avangardă în domeniul evidenței patrimoniului cultural, care a dezvoltat baze de date, proiecte
documentare, standarde și terminologii cu influență internațională încă din anii 70 ai sec. XX. Pe
site-ul organizației (http://chin.gc.ca/ ) se găsesc materiale de referință valoroase.
6. Direcția patrimoniu cultural mobil, intangibil și digital din Institutul Național al
Patrimoniului (fost CIMEC - Institutul de Memorie Culturală până în 2011) este cea mai veche și

6
respectată echipă în domeniul documentării informatizate a patrimoniului din România.
Înființată în 1978, a dezvoltat baze de date și standarde documentare pentru instituțiile românești
și a participat la numeroase proiecte și colaborări internaționale. Site-ul www.cimec.ro ,
inaugurat din mai 1996, este cel mai important portal de patrimoniu cultural românesc.
Programul DOCPAT este cel mai utilizat soft gratuit pentru documentarea și clasarea bunurilor
culturale.

Istoria recentă a evidenței patrimoniului în România

România a inițiat relativ târziu o evidență națională a patrimoniului cultural mobil și

imobil, în 1974, prin Legea ocrotirii patrimoniului cultural național nr. 63/1974. La numai câțiva
ani însă, intr-un context confuz, în care instituții de protecție a patrimoniului erau desființate
(Direcția patrimoniului cultural național, 1977), s-a decis informatizarea sistemului național de
evidență a patrimoniului cultural mobil și constituirea unor baze naționale de date care au plasat
România într-o poziție de avangardă în materie de documentare modernă a patrimoniului.
Începând din 1982 și până în 1995, printr-o activitate perseverentă și in condiții foarte
grele, prin contribuția a sute de instituții și aproape o mie de specialiști din muzee și oficii de
patrimoniu, s-a constituit la CIMEC cel mai mare fond de informații computerizat pentru bunuri
culturale din centrul și estul Europei. Baza națională de date Si-PCN conține peste 760.000 de
înregistrări de obiecte, din nouă domenii de patrimoniu. Un index statistic al bazei de date (peste
90,000 de termeni indexați) este disponibil on-line la adresa: http://cimec.ro/scripts/PCN/Index/
Din 2003 a fost începută baza națională de date a bunurilor culturale mobile clasate în
patrimoniul cultural național, conținând fișele analitice de evidență ale bunurilor clasate în
patrimoniul cultural național (Tezaur și Fond) și imaginile acestora. Baza de date CLASATE este
disponibilă online la adresa: http://clasate.cimec.ro , conține peste 50.000 de înregistrări. Este cel
mai mare catalog de patrimoniu cultural românesc. Baza de date crește cu 2-3.000 de fișe pe an.
Pentru colecțiile muzeale și arhivele documentare din muzee, CIMEC a dezvoltat din
2002 programul DOCPAT, care este distribuit gratuit, la cerere, instituțiilor culturale
(http://cimec.ro/Metodologice/Programul-DOCPAT.html ). Până în 2017, 202 instituții au primit
programul DOCPAT.
Pentru Patriarhia Română a fost realizată aplicația GESTIUNE BOR (2014), care permite
inventarierea bunurilor culturale religioase și tipărirea fișelor și inventarelor standard pentru
biserici și mănăstiri.

5 cerințe minimale pentru evidența colecțiilor muzeale

1. Orice deținător de bunuri culturale trebuie să țină un registru de inventar, pe suport hârtie și
în format electronic, care să înregistreze toate bunurile din colecțiile permanente și să
furnizeze suficiente informații necesare pentru gestionarea adecvată a colecțiilor.
2. Fiecărui obiect trebuie să-i fie alocat un număr de inventar unic, permanent.
3. Numărul de inventar trebuie să fie asociat fizic cu fiecare obiect, prin marcarea sau
etichetarea acestuia pe bunul cultural (sau ambalajul acestuia).
4. O copie a registrului de inventar trebuie să fie păstrată într-o altă locație, în afara muzeului.
Dacă registrul inventar este informatizat integral, o copie a informației de bază trebuie să fie

7
 păstrată pe un mediu alternativ, care să îndeplinească cerințele de arhivare (de exemplu, o
copie pe hârtie de calitate, rezistentă în timp).
5. Fotografierea și/sau desenarea obiectului trebuie să fie parte a procedurii de înregistrare.
Pentru fiecare obiect trebuie să existe cel puțin o imagine. Pentru monede, medalii, alte
obiecte cu două fețe se fac două fotografii, una pentru avers și una pentru revers. Este bine să
se facă și fotografii de detaliu pentru semnături, mărci, însemnări, etc. Alături de obiectul
fotografiat este necesar să fie incluse o etichetă cu numărul de inventar și o scală gradată.

Activități de evidență. Inventarierea și fișarea

Principalele instrumente de evidență sunt registrul de inventar și fișa analitică de evidență.

Între cele două există date comune, dar rolul lor este complementar.
Registrul de inventar este un document juridic permanent, conține datele de identificare
și localizare ale fiecărui bun cultural, reprezintă dovada deținerii bunului cultural în proprietate
sau administrare, de aceea se permit doar modificări autorizate și este păstrat la deținător.
Fișa analitică de evidență este cartea de identitate care însoțește obiectul pe tot parcursul
existenței lui ca bun muzeal, conține informații mai detaliate de identificare, atribuire și descriere
și imaginea bunului cultural, circulă cu obiectul, este semnată și datată (mențiune de
responsabilitate), poate fi completată sau modificată în timp, în funcție de progresul cunoașterii.

Inventarierea colecțiilor

Ordinul Ministrului Culturii nr. 2035/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice

privind evidenta, gestiunea si inventarierea bunurilor culturale, cu modificările și completările
ulterioare (Ordin nr. 2371 din 06/06/2008 pentru modificarea și completarea ordinului
2035/2000) definește registrul analitic, stabilește rubricile minimale și le explică, recomandă
condițiile de redactare și păstrare (inclusiv copia de siguranță obligatorie), indică metodologia de
înregistrare a bunurilor, stabilește frecvența verificării inventarului și condițiile de înscriere și
ștergere din inventar. Vom prezenta mai jos principalele prevederi ale acestui ordin.
Definiție: Registrul pentru evidenţa analitică a bunurilor culturale (pe scurt,
registrul de inventar) este un document oficial obligatoriu, cu caracter permanent, în care
se înregistrează totalitatea bunurilor culturale deţinute de o instituţie specializată, precum
şi principalele elemente de identificare, datare, provenienţă şi valoare ale acestora (cf. Ordin
2035/2000, art.1).
Registrul pentru evidenţa analitică a bunurilor culturale îndeplineşte următoarele funcţii:
a) asigură evidenţa integrală a bunurilor culturale;
b) asigură elementele de ordin descriptiv pentru identificarea bunurilor culturale.

Rubricile registrului de inventar, art. 3 sunt următoarele (cf. Ordin 2035/2000, art. 3):
01. numărul de inventar
02. data intrării în patrimoniu
03. denumirea sau titlul şi autorul obiectului
04. descrierea şi numărul fişei de fototecă
05. numărul de bucăţi
06. locul, data şi autorul descoperirii
8
07. colecţia
08. materialul sau titlul
09. dimensiuni şi greutate
10. starea de conservare
11. provenienţă
12. documentul de intrare
13. valoarea de intrare rezultată din contractul de vânzare-cumpărare, actul de donaţie sau
evaluarea făcută în urma cercetării de teren.
14. ieşire
15. verificare
16. observaţii.

La cele 16 rubrici obligatorii se pot adăuga opțional și alte rubrici utile, care nu sunt
menționate în ordinul 2035/2000 dar s-au dovedit necesare în practică:
• Nr. curent
• Domeniu de patrimoniu (artă decorativă, artă plastică, arheologie, istorie, numismatică,
etnografie, carte veche, ştiinţele naturii etc.)
• Număr vechi de inventar
• Denumirea ansamblului din care face parte obiectul
• Loc de păstrare în instituție
• Clasat, numărul, data ordinului de clasare şi poziţia
• Reevaluare.

Unele muzee pot adăuga și alte rubrici, în funcție de specificul colecțiilor pe care le dețin.

Instrucțiuni de completare a registrului de inventar

Coloana 01 Nr. inventar se completează cu numărul de inventar atribuit obiectului, care

reprezintă codul de identitate al acestuia, cod care se înscrie pe obiect şi care devine astfel semnul
său de recunoaştere. Numărul de inventar va însoţi obiectul atâta timp cât acesta va face parte din
colecţiile instituţiei. Dacă obiectul va fi scos, transferat sau predat, acesta va fi radiat din
Registrul pentru evidenţa analitică a bunurilor culturale şi va fi scăzut din gestiune o dată cu
întocmirea actului de scădere. Pentru fiecare obiect intrat în patrimoniul unei instituţii publice se
atribuie un singur număr de inventar. Nu se admite un singur număr de inventar pentru o entitate
compusă, cum ar fi un tezaur monetar sau de altă natură. În cazul unei entităţi compuse din
elemente diferite, de exemplu "costum", se dă un singur număr de inventar, enumerându-se însă
explicit componentele. Fiecare componentă va primi acelaşi număr de inventar, dar la rubricile
"dimensiuni" şi "descriere" fiecare componentă va fi tratată în mod explicit, separat.
Coloana 02 Data intrării în patrimoniu se completează cu data intrării în patrimoniu a
bunurilor culturale, respectiv data la care au primit număr de inventar și au fost adăugate oficial
în documentele de evidență.
Coloana 03 Denumirea sau titlul şi autorul obiectului, datare, ansamblu este o
rubrică compusă care poate cuprinde: denumirea obiectului, denumirea lui tipologică sau, după
caz, titlul obiectului şi autorul, în cazul lucrărilor de artă, cărților; emitentul și atelierul pentru
monede, medalii și decorații; fabricantul și modelul pentru bunuri tehnice, arme; autorul, titlul

9
editura și anul publicării pentru carte, denumirea populară și științifică pentru științe naturale,
denumirea tezaurului sau ansamblului pentru monede și obiecte care fac parte din tezaure,
depozite de bronzuri arheologice, garnituri de mobilier, truse etc. În această coloană se
consemnează şi informaţiile despre locul de producere al obiectului (atelier, fabrică, localitate
etc.), precum şi perioada în care acesta a fost făcut(epocă, datare). Localizarea obiectului trebuie
interpretată ca zona unde a fost creat.
Coloana 04 Descriere cuprinde descrierea obiectului, care este menită să ajute la
stabilirea identităţii acestuia. Ea trebuie să se raporteze la elementele care pot permite
identificarea uşoară a obiectului: morfologia, aspectul, cromatica şi elementele decorative ale
acestuia, tehnicile şi materialele din care acesta este făcut. Descrierea are un caracter tehnic şi nu
unul literar.
Coloana 05. numărul de bucăţi Respectând principiul că fie bun trebuie să aibă un
număr unic de inventar și o înregistrare separată, valoarea cea mai obișnuită este 1. Sunt cazuri în
care pot fi numărate părțile componente detașabile.
În Coloana 06. Locul, data şi autorul descoperirii se completează numai pentru bunuri
arheologice, numismatice, etnografice sau specimene de științe naturale care au loc de
descoperire sau de colectare, respectiv continent sau țară, regiune județ, comună, sat, punct,
biotop etc. După caz, se adaugă data și autorul descoperirii sau colectării.
Coloana 07. Colecţia Se completează colecția din care face parte bunul cultural (ex.
textile, lemn, icoane, preistorie) și locul de păstrare în muzeu: expoziție permanentă (sala, vitrina,
panoul), depozit (număr depozit, dulap, raft, cutie etc.), lapidariu în aer liber etc.
Coloana 08. Materialul sau titlul Se completează materiale și tehnici de realizare a
bunului cultural și, după caz, titlul aliajului de metal.
Coloana 09 Dimensiuni și greutate cuprinde dimensiunile obiectului, care trebuie notate
astfel: pentru obiectele bidimensionale L = lungimea şi l = lăţimea. În aceste categorii vor fi
incluse numai obiectele strict bidimensionale, cum sunt: documentele, fotografiile, graficele,
steagurile, tapiseriile şi acele obiecte la care cea de-a treia dimensiune este neconcludentă:
icoanele, picturile, costumele. La obiectele de formă rotundă se măsoară diametrul (D), iar la cele
de formă ovală diamentrul lung și diametrul lat. Obiectele tridimensionale se notează cu L, l şi h
(înălţime sau grosime).... Pentru vase se măsoară înălțimea, diametrul maxim, diametrul gurii,
diametrul bazei. Obiectele de formă neregulată au nevoie de mai multe dimensiuni, care să
acopere toate părțile obiectului. Notarea dimensiunilor se face în centimetri şi trebuie să fie
aceeaşi în toate verigile sistemului de evidenţă.
Greutatea este obligatorie pentru numismatică (monede, medalii, decorații), pentru toate
bunurile din metale prețioase (aur, argint sau platină), pentru eșantioane de roci și minerale și se
indică în grame, cu două zecimale. Pentru alte bunuri, greutatea este opțională.
Coloana 10 Stare de conservare Se cosemnează o apreciere generală a stării de
conservare la data includerii în inventar: foarte bună, bună, relativ bună, mediocră, rea.
Coloana 11 Proveniență se completează cu sursa din care provine obiectul: donaţie,
achiziţie, descoperire rezultată dintr-o cercetare de teren, etnografică, arheologică etc.
În coloana 12 Documentul de intrare se înscrie numărul actului de intrare în muzeu -
actul de donaţie, procesul-verbal al comisiei de achiziţie, documentaţia rezultată din cercetarea de
teren la care se poate raporta obiectul sau altele asemenea.
În coloana 13 Valoarea de intrare se înscrie valoarea de achiziţie a bunurilor cumpărate,
respectiv, de utilitate, aferentă bunurilor primite cu titlu gratuit.
În coloana 14. Ieşire se completează doar în cazul scoaterii din inventar, precizându-se
motivul (restituire în urma unei hotărâri judecătorești definitive, transfer, casare, furt), data și
destinația bunului.
10
 Coloana 15. Verificare Rubrica este rezervată pentru consemnarea unor verificări făcute
asupra unor înregistrări din inventar.
În Coloana 16. Observaţii se trec modificările făcute la alte rubrici din registru,
precizându-se rubrica, modificarea, data. Poate include și alte precizări care nu se regăsesc la alte
rubrici.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească Registrul pentru evidenţa analitică a

bunurilor culturale sunt următoarele:
a) Tipărirea registrului se face pe o hârtie de minimum 80g/m‚ sau poate fi realizată prin listare
cu ajutorul computerului, caz în care se vor realiza copii de siguranţă pe suport magnetic sau
compact disc, care vor fi păstrate în două locuri diferite.
b) Înainte de a fi utilizat, Registrul pentru evidenţa analitică a bunurilor culturale se numerotează,
se şnuruieşte şi se sigilează, iar pe ultima pagină se înscrie data, se semnează de către
conducătorul instituţiei şi se aplică ştampila.
c) Înscrierea se face lizibil, iar numele proprii, termenii specifici mai puţin uzuali şi localităţile
vor fi scrise cu majuscule.
d) Nu se admit ştersături, adăugări sau intervenţii ulterioare completării rubricilor respective.
Dacă este necesară o corectare sau o completare, aceasta se menţionează la rubrica "Observaţii",
cu certificarea intervenţiei respective prin semnătura conducătorului instituţiei şi cu ştampila
instituţiei.

Procedura de lucru

La intrarea în patrimoniul instituţiei publice a unui bun cultural se efectuează

următoarele operaţiuni:
a) se atribuie obiectului un număr de inventar corespunzător poziţiei care urmează după ultima
înregistrare;
b) obiectul este fotografiat, vedere generală şi detalii semnificative;
c) obiectul este studiat de muzeograful specializat în categoria respectivă de obiecte, în vederea
completării Registrului pentru evidenţa analitică a bunurilor culturale;
d) se completează rubricile Registrului pentru evidenţa analitică a bunurilor culturale cu toate
informaţiile despre obiect;
e) se marchează numărul de inventar pe obiect;
f) se completează fişele de fototecă pe care se lipesc martorii fotografici 9x12 cm;
g) obiectul este depozitat consemnându-se în cataloagele topografice codul poziţiei la care poate
fi regăsit.

Controlul gestiunilor. Inventarierea generală

Art. 5. - (1) Instituţiile publice deţinătoare de bunuri culturale sunt obligate să verifice existenţa
şi integritatea bunurilor înscrise în Registrul pentru evidenţa analitică a bunurilor culturale, astfel:
a) unităţile care deţin până la 100.000 de obiecte - o dată la 3 ani;
b) unităţile care deţin între 100.000 şi 250.000 de obiecte - o dată la 4 ani;
c) unităţile care deţin între 250.000 şi 500.000 de obiecte - o dată la 5 ani;
d) unităţile care deţin peste 500.000 de obiecte - o dată la 7 ani.
(2) Anual conducerea instituţiei poate dispune efectuarea verificării unui număr de obiecte aflate
în inventar.

11
 De reținut:
• Fiecare obiect trebuie să primească un număr de inventar unic, exprimat prin cifre de la 1
la n (ex. 234); cu ocazia inventarierii anuale, vom acorda numere distincte de inventar
pentru bunurile care au fost inventariate pe grupuri.
• În cazul ansamblurilor de obiecte (iconostase, costume, garnituri de masă, servicii, etc.) se
acordă un număr de inventar ansamblului, urmat de un sub-număr pentru fiecare piesă
componentă (ex. 120.1, 120.2….);
• Fiecare înregistrare de obiect în registrul de inventar trebuie să conţină informaţii de
identificare suficiente pentru recunoaşterea obiectului și pentru distingerea acestuia de
alte obiecte asemănătoare;
• Numărul de inventar din registru trebuie înscris pe obiect sau pe eticheta acestuia cât mai
clar, pentru a fi uşor de identificat, fără deteriorarea obiectului;
• Dacă se face o reinventariere prin care se dau numere noi de inventar bunurilor culturale,
numerele vechi de inventar se menționează în registru la rubrica “Observații”, iar pe
obiect acestea de barează cu o linie, dar nu se elimină definitiv, pentru a asigura
suplimentar identificarea bunurilor;
• Numerele de inventar rămase libere ca urmare a unor ieșiri din inventar (prin casare,
împrumut, transfer etc.) nu se acordă altor bunuri.

Registru de inventar vechi Fişe analitice de evidenţă („fişa

verde”)

• O copie de siguranţă a registrului de inventar trebuie să fie păstrată într-o altă locaţie, în
afara instituției.
• Dacă registrul inventar este informatizat integral, o copie a informaţiei de bază trebuie să
fie păstrată pe un mediu alternativ, care să îndeplinească cerinţele de arhivare (de
exemplu, o copie pe hârtie de calitate, rezistentă în timp).

Cum ne pregătim pentru inventarierea bunurilor culturale

În general adăugarea de noi bunuri în inventar se face anual prin comisia de inventariere.
În prealabil este bine să parcurgem următorii pași:
12
 Analiza situației curente:
- Există reguli clare de evidenţă şi o succesiune bine stabilită de activităţi?
- Există un registru inventar complet, la zi şi în bună stare de conservare?
- Este dificil de localizat un obiect în muzeu? De ce?
- Există obiecte neinventariate? Dar obiecte fără fişă?
- Câte obiecte nu sunt fotografiate sau desenate?
- Există un alt mod de a regăsi informaţia despre bunuri în afara registrului de inventar?

Stabilirea priorităților, responsabilităților și termenelor

Pregătirea materialelor necesare:

- registru, formulare sau/și calculator/laptop
- instrumente de scris, hârtie
- instrumente de măsură (ruletă, panglică gradată în centimetri, riglă de tâmplar, șubler,
cântar, riglă gradată)
- tuș negru și alb, toc cu peniță, marker permanent etc.
- aparat de fotografiat digital și trepied, baterii și carduri-suport.
- mănuși de unică folosință, lupă, etc.

Kit pentru marcarea obiectelor. Sursa: https://www.collectioncare.org/numbering-

museum-collections

Verificarea și actualizarea inventarului

Începeţi fie prin realizarea unui inventar minimal şi apoi confruntarea acestuia cu registrul
inventar, fie prin verificarea registrului existent cu realitatea din muzeu.

13
Parcurgeţi sistematic depozitele şi sălile de expunere şi verificaţi obiectele găsite cu registrul
inventar, urmărind corectitudinea informaţiei şi completarea sau actualizarea informaţiilor
absente sau neconcordante. Urmăriţi mai ales rubricile:
- număr de inventar
- denumire
- date de descriere
- locaţie
- starea de conservare
- data înregistrării şi numele persoanei care a completat / actualizat datele
Unele obiecte se pot dovedi greu de identificat, mai ales dacă nu sunt corect marcate /
etichetate.
Obiectele care nu pot fi identificate în registru vor fi tratate ca achiziţii noi, vor primi un
număr de inventar şi vor fi înregistrate, cu menţiunea că au fost găsite în colecţia muzeului fără
număr de inventar.
Acolo unde se pot face identificări parţiale, în dreptul poziţiei respective din registrul de
inventar se va nota, după caz: “posibil obiectul cu numărul nou de inventar…”, “neidentificat în
colecţie”.
După încheierea verificării inventarului şi epuizarea tuturor posibilităţilor de a mai identifica
obiectele pentru care există înregistrări în registrul inventar, obiectele negăsite în colecţii trebuie
să fie scoase din inventar, ca fiind pierdute.

Marcarea numerelor de inventar pe bunuri culturale

Marcarea sau etichetarea bunurilor culturale trebuie să respecte următoarele principii:
- Să fie sigură – posibilitatea de a fi dezlipită sau ștearsă accidental de pe obiect să fie
minimă;
- Să fie reversibilă – să poată fi înlăturată de pe un obiecte chiar și după 50 – 100 de
ani, cu urme minime;
- Să fie sigură pentru obiect – materialul și metoda de aplicare să nu deterioreze
obiectul;
- Să fie discretă dar vizibilă - să nu strice aspectul obiectului sau să ascundă detalii
importante dar să fie destul de vizibilă pentru a nu fi necesare manevre complicate
pentru a verifica numărul de inventar;
- Să fie convenabilă și sigură pentru persoane – materialele utilizate să nu fi toxice.

Măsuri de protecție necesare:

- Se spală mâinile înainte și după activitate;
- Se asigură o bună ventilație;
- Se protejează mâinile și ochii;
- Nu se consumă alimente și nu se fumează în spațiul de lucru.

Poziționarea etichetelor și marcajelor

- Se alege cel mai potrivit loc pentru marcarea numărului de inventar în funcție de
material, mărime, loc de expunere a obiectului (interior sau exterior, depozit sau
expunere publică).
- Nu se aplică numărul de inventar pe margini deteriorate, pe crăpături sau pe alte zone
nesigure, pe rame care nu fac parte din bunul cultural (rame recente, care se pot înlocui în
timp).
14
 - Nu se aplică numărul de inventar pe fața obiectului, pe decor, pe semnături, mărci sau
peste numere de inventar vechi.
- Dacă obiectul are părți detașabile, se aplică numărul de inventar și pe părți.

Exemple de alegere a locului de marcare a numărului de inventar:

- Cărți, albume – în interiorul copertei, jos; eventual se repetă pe ultima pagină liberă.
- Veșminte – pe dosul gulerului sau marginii superioare, lângă deschidere.
- Draperii, textile, broderii, covoare – pe spate, în colțul din dreapta jos.
- Icoane, picturi – pe spate, în colțul din stânga sus.
- Mobilier – pe colțul de sus al laturii din dreapta (mese, dulapuri, suporturi) sau pe
partea interioară dreapta la scaune.
- Recipiente – pe partea interioară a bazei sau piciorului; pe interiorul gurii (recipiente
mari).
- Monede, cruciulițe – pe plicul sau cutia în care se păstrează.

Cum se marchează obiectele în funcție de material, mărime, formă

Marcarea cu tuș
Cea mai obișnuită formă de marcare este cu tuș negru de desen (tuș alb pentru suprafețe
închise, ex. lemn de mahon), cu toc cu peniță sau Rotring. Este o metodă potrivită pe suprafețe
relativ solide, neporoase: lemn, piatră, ceramică, metal, sticlă, os, corn.
În prealabil, suprafața pe care se marchează numărul de inventar trebuie să fie curățată de
murdărie, praf, impurități. Se poate curăța cu o bucată de vată sau burete și soluție de săpun sau
chiar cu acetonă. Se lasă să se usuce câteva minute.
Se marchează numărul de inventar cât mai lizibil și corect. Se așteaptă circa 15 minute să
se usuce și se aplică deasupra un strat de lac transparent. Dacă este necesar, acest marcaj se poate
șterge cu dizolvant pentru unghii.

Idol eneolitic din os, marcat cu tuș. Numărul vechi de inventar este păstrat tăiat cu o linie

Etichete cusute
Se folosesc pentru textile, piele.

15
 Se scrie sau se brodează numărul de inventar pe o bucățică de panglică de bumbac alb de
3 – 12 mm lățime, care se coase în interiorul gulerului sau al unei margini superioare a
veșmântului, în interior, lângă deschizătură, folosindu-se un ac subțire. Pentru ca acul să nu lase
urme pe materiale fine (mătase, catifea), se poate pune sub etichetă o bucată de material de
bumbac îndoit, ca întăritură.

Exemplu de etichete cusute.

Etichetarea pe ambalaj
Obiectele mici (monede, medalii, decorații, cruciulițe, iconițe, bijuterii) și documentele,
fotografiile și alte bunuri sunt păstrate în plicuri din hârtie neacidă, pe care se scrie cu tuș
numărul de inventar. Obligatoriu se fotografiază obiectul cu numărul de inventar scris pe un bilet
în câmpul imaginii.
Pe documente, se poate trece în creion numărul de inventar.

Etichete atașate
Se poate agăța o etichetă cu un fir de bumbac suficient de gros la partea superioară a unui
obiect solid, de o agățătoare.

Exemplu de etichetă atașată. Sursa:

http://www.singaporemuseumservices.com/cataloguing/

16
 Marcaje pe obiecte mari sau pe cele păstrate în aer liber
La obiecte mari sau care se păstrează în aer liber (mijloace de transport, utilaje, sculpturi,
inscripții, pietre funerare), numărul de inventar este aplicat cu pensulă și cu vopsea rezistentă la
intemperii. Uscarea poate dura circa 24 de ore. Se pot folosi vopsele pe bază de ulei pentru
materiale neporoase și vopsele acrilice pentru materiale semi-poroase.

Utilaj în aer liber la Muzeul Petrolului din Ploiești

Etichete de hârtie lipite

Sunt potrivite pentru roci, minerale, fosile. Eticheta se inscripționează separat și apoi se
lipește pe marginea obiectului cu un adeziv.

Fișarea bunurilor culturale

Fiecare obiect este de dorit să aibă o fișă analitică de evidență cu fotografie.
Se fișează cu prioritate obiectele de valoare deosebită, cele din expoziția permanentă sau
care sunt expuse într-o expoziție temporară.
Obiectul trebuie încadrat formal într-un domeniu de patrimoniu, în funcție de semnificația
lui principală: artistică, memorială, tehnică, arheologică. Fișa lui va fi întocmită respectând
instrucțiunile de completare și tezaurele de termeni pentru domeniul respectiv.
Fișele se păstrează într-un fișier cu mobilier adecvat (dulapuri cu sertare). Fișele se
aranjează în ordinea crescătoare a numărului de inventar, cu călăreți separatori la fiecare 100 de
numere. Toate fișele mai vechi ale obiectului se păstrează în arhivă.

Tipuri de fișe de obiect existente în muzee:

fișele CIMEC pe domenii (din 2004)

fișa SIPCN („verde“) (1982 până în prezent)
fișele DPCN („cu colț colorat“) (1975 - 1982)
fișele vechi de muzeu (până în 1974)
17
 Alte tipuri de documente de evidență:
- fișa de teren
- fișa de conservare
- dosarul de restaurare
- fișa de fototecă/ clișotecă
- fișa de artist/ meșter
- fișa tematică
- fișa bibliografică
- fișa de sit arheologic
- fișa de monument istoric
- fișele de monument etnografic (ansamblu, construcție, instalație)
- fișa de rezervație

Fișele analitice de evidență se completează pe baza instrucțiunilor de completare pe

domenii. Acestea pot fi consultate sau copiate de la adresa:
http://www.cimec.ro/Muzee/evidenta/index.htm

Ce tipuri de standarde utilizăm?

Pentru dezvoltarea unui sistem de evidență, trebuie avute în vedere următoarele grupuri
de standarde (norme, reguli):
standarde de date (structură şi conţinut); de exemplu, „Categoriile de informații muzeale”
ale CIDOC;
standarde de metadate şi interoperabilitate; de exemplu, standardul minimal de metadate
Dublin (Dublin Core Metadata Standard);
standarde pentru sisteme informatice geografice;
standarde documentare (standarde de înregistrare: metode de evidenţă, standarde de
fotografiere etc.; standarde de catalogare a documentaţiei: rapoarte, desene, tipărituri şi negative;
standarde pentru arhivarea documentaţiei pe suport clasic şi digital);
standarde conceptuale (definesc modelul de date, entităţile de informaţii şi relaţiile între
acestea); de exemplu, CIDOC-CRM - Modelul Conceptual de Referinţă al Comitetului
Internaţional de Documentare al ICOM (CIDOC Conceptual Reference Model).

Standardele de date definesc structura și conținutul bazei de date: ce câmpuri de date

sunt folosite pentru înregistrarea informațiilor, reguli și convenții pentru introducerea datelor,
reguli sintactice și semantice. Fiecare câmp este definit, se indică reguli de completare și
exemple.
Pentru fiecare câmp este important să existe un vocabular controlat. Există mai multe
standarde internaționale de date pentru clădiri istorice, monumente și situri arheologice, bunuri
mobile. Acestea trebuie să existe obligatoriu în orice inventare naționale, regionale sau locale.

Standardul de date pentru patrimoniul cultural mobil în România

Pentru evidența bunurilor culturale mobile s-a instituit un sistem unitar de formulare –
fișe analitice de evidență pe domenii de patrimoniu – având la bază un standard de date “de
facto”, chiar dacă nu este încă oficializat printr-un ordin de ministru.
18
 Modele de fişe pe domenii şi instrucţiuni de completare sunt publicate pe situl web al
CIMEC, la adresa http://www.cimec.ro/Muzee/evidenta/index.htm

Pentru a stabili modelul de fișă cel mai potrivit trebuie să decidem domeniul de
patrimoniu pentru fiecare bun cultural.

Domeniile de patrimoniu și conținutul lor

Gruparea convențională a bunurilor pe domenii a fost dictată in primul rând de

necesitățile de descriere științifică a obiectelor, ținând seama de caracteristicile lor comune în
interiorul unei clase de obiecte. Indiferent de structura administrativă a muzeului, de repartizarea
colecțiilor de piese pe secții, obiectele trebuie fișate urmând regulile de completare a
informațiilor, standardele de date și terminologice corespunzătoare domeniului de patrimoniu
căreia acestea îi aparțin în mod convențional.
De exemplu, un tablou aflat în secția de istorie a muzeului va fi fișat la domeniul artă
plastică. Intre domeniile delimitate in mod convențional există, desigur, numeroase interferențe,
astfel ca același tip de obiect poate fi regăsit in mai multe domenii. Caracterul unitar al sistemului
permite selecții pe mai multe domenii, astfel incit răspunsul final sa cuprindă totalitatea
obiectelor cerute, indiferent de domeniu.

Bunurile din patrimoniul cultural național au fost încadrate in mod convențional in zece
domenii, după cum urmează:

1. Artă decorativă (ARD)

1.1. Ceramică
1.2. Obiecte din sticlă
1.3. Argintărie de cult și de uz comun
1.4. Obiecte din metal comun (de cult și de uz)
1.5. Orologerie cu valoare artistică
1.6. Podoabe
19
 1.7. Textile de cult (veșminte, broderie)
1.8. Textile de uz (veșminte, broderie, covoare, tapiserie, accesorii vestimentare,
încălțăminte)
1.9. Mobilier de cult
1.10.Mobilier de uz
1.11.Instrumente muzicale (orgi cu valoare artistică, orgi fără valoare artistică, piane,
pianine, clavecine)
1.12.Obiecte diverse (truse pentru fumat, truse de toaleta truse de călătorie, jucării, piese
de joc)

2. Artă plastică (ARP)

2.1. Pictura românească modernă și contemporană
2.2. Icoane pe lemn, icoane din iconostase, iconostase
2.3. Altare medievale și moderne
2.4. Pictură universală
2.5. Sculptură românească medievală, modernă și contemporană, plastică arhitectonică
2.6. Sculptură universală
2.7. Grafică românească (și grafică de carte)
2.8. Grafică universală (și grafică de carte)
2.9. Harți și planuri (cu valoare artistică)

3. Arheologie (ARH)
Toate mărturiile vieții materiale și spirituale descoperite in pământ, prin săpături
sistematice sau în urma unor descoperiri întâmplătoare:
3.1. Unelte, instalații, instrumente de măsură, instrumente muzicale
3.2. Arme, echipament militar, piese de harnașament
3.3. Ceramică
3.4. Obiecte din sticlă (recipiente, podoabe)
3.5. Plastică mică
3.6. Podoabe, accesorii vestimentare
3.7. Elemente de cult
3.8. Gliptică
3.9. Însemne ale puterii, sigilografie
3.10.Lapidarium (inscripții, plastica in piatră, elemente de construcții)
3.11.Piese de mobilier
3.12.Toreutică (recipiente din metal, feronerie)
3.13.Obiecte diverse (jucării, piese pentru jocuri, obiecte pentru fumat, obiecte pentru
iluminat)

4. Etnografie (ETN)
4.1. Podoabe populare (aur, argint, metal comun)
4.2. Textile, scoarțe populare
4.3. Ceramică populară (inclusiv ceramica Habană)
4.4. Piese de port popular
4.5. Obiecte din sticlă, glaja de factură populară sau din ateliere meșteșugărești
4.6. Mobilier popular
4.7. Icoane pe sticlă, icoane de vatră
4.8. Obiecte legate de obiceiuri populare
20
 4.9. Elemente de arhitectură populară
4.10.Instrumente muzicale populare
4.11.Unelte, obiecte legate de ocupații și transport
4.12.Piese etnografice străine

5. Istorie (IST)
5.1. Obiecte memoriale privitoare la personalități, evenimente și momente din istoria
economică, politică, socială, culturală și științifică, românească și universală
5.2. Steaguri
5.3. Fotografii, cărți poștale ilustrate, clișee (și pe sticlă)
5.4. Harți și planuri
5.5. Obiecte meșteșugărești (produse ale atelierelor urbane)
5.6. Filatelie
5.7. Uniforme
5.8. Armament modern (și accesorii militare)

5.9. Istoria științei și tehnicii (IST;STT)

5.9.1. Obiecte care ilustrează dezvoltarea diferitelor ramuri ale științei și tehnicii
5.9.2. Instrumente, aparate
5.9.3. Mașini, utilaje
5.9.4. Metrologie
5.9.5. Orologerie
5.9.6. Instrumente muzicale și de înregistrare-redare a sunetelor
5.9.7. Discuri
5.9.8 Documente tehnice, brevete

6. Documente (DOC)
6.1. Documente manuscrise, tipărite, dactilografiate

7. Numismatică (NUM)
7.1. Monede
7.2. Sigilii (bizantine târzii, medievale, moderne)
7.3. Bancnote
7.4. Semne premonetare
7.5. Obiecte pentru păstrarea banilor (case de bani, fișicuri)
7.6. Obiecte de metrologie ponderală
7.7. Probe, stanțe monetare

8. Decorații (DEC)
8.1. Decorații
8.2. Medalii militare
8.3. Ordine

9. Medalistica (MED)
9.1. Medalii
9.2. Plachete
9.3. Mărțișoare
9.4. Insigne
21
 10. Științele naturii (STN)
10.1. Geologie
10.2. Paleontologie
10.3. Botanică
10.4. Malacologie
10.5. Entomologie
10.6. Alte nevertebrate
10.7. Ihtiologie
10.8. Herpetologie
10.9. Ornitologie
10.10. Mamalogie
10.11. Trofee
10.12. Anatomie comparată
10.13. Oologie

11. Carte veche (CV)

11.1. Manuscrise romanești
11.2. Manuscrise străine
11.3. Carte veche românească (până la 1830)
11.4. Carte veche străină (până la 1800)
11.5. Bibliofilie românească
11.6. Bibliofilie străină
11.7. Periodice românești
11.8. Periodice străine

Stabilirea domeniului in care se încadrează bunul cultural se face ținând seama de

semnificația patrimonială dominantă pe care o reprezintă.
Exemple :
a. un ceas poate fi fișat la: domeniul Artă decorativă, dacă are o valoare artistică
deosebită, la domeniul Istorie dacă interesul patrimonial nu este dat de obiectul in sine, ci de
faptul că a aparținut unei personalități, in sfârșit, la domeniul Istoria științei și tehnicii dacă este
un mecanism de ceas semnificativ pentru evoluția orologeriei.
b. un capitel medieval va fi fișat la domeniul Arheologie, dacă este descoperit prin
săpături arheologice și la domeniul Artă plastică dacă este un capitel roman păstrat încastrat intr-
o construcție dintr-o epocă ulterioară.
Fișa analitică de evidență este un formular fornat A4 față/verso, pe domenii de
patrimoniu. Se poate lista la imprimantă și păstra într-un plic transparent, pentru protecție.
Formularul este util atât ca fișă de lucru manuală pentru culegerea datelor primare (este
mai ușor, având rubricile în față, să nu uităm de ce date avem nevoie când studiem bunul
cultural) cât și ca fișă finală, completată pe computer și listată la imprimantă. Fișa poate fi
completată și listată din programul DOCPAT, ceea ce este mult mai util decât forma mai
rudimentară a completării fișei în Word.
Fișa poate avea oricâte anexe pentru fotografii suplimentare și alte informații care nu
încap în rubricile fixe față /verso. În programul DOCPAT câmpurile de informații sunt nelimitate
iar fișa se poate lista atât în forma fixă, cât și în variantă extinsă, cu rubricile decalate pe mai
multe pagini, în funcție de lungimea textului.

22
Instrucțiuni de completare pentru fișa analitică de evidență

Sunt exemplificate mai jos pentru domeniul Artă decorativă (ARD):

23
 TIP FIŞĂ
Se va bifa căsuţa corespunzătoare tipului de fişă, după cum urmează:
- dacă obiectul face parte dintr-un ansamblu,
- dacă se întocmeşte o fişă colectivă, pentru obiecte de serie cvasi-identice
- dacă se întocmeşte o fişă individuală (cazul cel mai frecvent).

DEŢINĂTOR
Câmpul se completează cu numele întreg sau cu sigla instituţiei culturale care deţine
bunul ce urmează a fi fişat, urmat de localitatea de reşedinţă.

COD DEŢINĂTOR
Conţine codul deţinătorului bunului cultural (muzeu, colecţie aparţinând cultelor, colecţie
şcolară etc.), conform Listei de autoritate "Deţinători", iniţiată în 1980 şi completată permanent
de atunci la CIMEC. Codul de deţinător unic la nivel naţional a fost acordat pe unitate fizică
distinctă (sediu de muzeu, sediu de secţie a unui muzeu), deci pe adresă, pentru a permite
indicarea cât mai precisă a locaţiei deţinătorului şi, respectiv, a bunului fişat. Codul unui
deţinător se menţine neschimbat, indiferent de modificările de denumire, adresă, subordonare
administrativă apărute de-a lungul timpului, permiţând identificarea deţinătorului.
Dacă nu cunoaşteţi codul de deţinător, consultaţi lista de deţinători, identificaţi deţinătorul
după judeţ, localitate, denumire, adresă şi preluaţi codul numeric al acestuia. Dacă deţinătorul
căutat nu există în listă, solicitaţi la CIMEC înscrierea deţinătorului în listă şi acordarea unui cod.
Pentru obiectele aflate în custodie, se completează codul deţinătorului de la care este luat
bunul în custodie.

NR. INVENTAR
Câmpul conţine numărul de inventar actual al piesei. Acesta poate fi o cifră, o combinaţie
de sigle şi cifre, un număr cu subnumere etc.

NR. INVENTAR VECHI

Câmpul conţine numărul vechi din registrul de inventar. Numărul de inventar vechi este
necesar pentru a se stabili concordanţe între numărul de inventar actual şi cel care a apărut în
cataloage sau în publicaţii mai vechi.

COLECŢIE
Câmpul se va completa cu denumirea colecţiei din care face parte obiectul fişat (conform
clasificării colecţiilor din muzeu).
Exemple:
Covoare turceşti din sec. al XIV-lea.
Sticlărie veneţiană
Mobilă pictată

Notă: Câmpul poate fi completat şi cu numele colecţionarului sau / şi cu numele colecţiei,

atunci când este cazul unei donaţii sau achiziţii constituite intrate în posesia muzeului.
Exemplu:
Colecţia “Aristide Zambaccian”

24
 NR. INVENTAR COLECŢIE
Câmpul conţine numărul de inventar al colecţiei din care face parte piesa. Este necesar din
aceleaşi considerente ca în cazul NR. INVENTAR.

CLASAT
Câmpul conţine informaţii despre regimul de protecţie al obiectului, prevăzut de Legea
182/2000 şi conform Normelor de clasare.
Se alege opţiunea "clasat", în cazul în care specimenul a fost clasat în urma validării
propunerii de clasare, înaintată de deţinător, de către Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor,
în categoria „tezaur” sau „fond” (cf. Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000
privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil (Monitorul Oficial nr.10 din 8 ianuarie
2007). Dacă opţiunea nu este valabilă, nu se va bifa.

ORDIN NR.
Câmpul consemnează numărul ordinului de ministru prin care a fost validată propunerea
de clasare a obiectului fişat.

DATA
Câmpul consemnează data la care a fost validată propunerea de clasare a obiectului fişat.
Informaţia se completează în câmp sub forma zi/lună/an: ZZ.LL.AAAA.

POZIŢIA
Se va consemna numărul din lista anexată ordinului de ministru la care se regăseşte
obiectul clasat.

CATEGORIE
Cuprinde categoria generală în care se încadrează obiectul fişat.
Exemplu:
Tapiserie

TIP
Se completează cu denumirea uzuală a tipului piesei, din punct de vedere funcțional,
formulată la nominativ singular.
Exemple:
- pentru piese de podoabă: cercei, pafta, broşă, pandantiv, colier
- pentru argintărie de cult: ripidă, potir, candelă, anaforniţă, cădelniţă
- pentru ceramică: vas, supieră, cană, urnă
- pentru covoare: covor, covor de rugăciune
- pentru mobilier: birou, canapea, fotoliu, comodă, dulap
- pentru mobilier de cult: analoghion, strană, jilţ arhieresc
- pentru feronerie: clanţă, lacăt, cheie
- pentru ceasuri: ceas cu pendul, ceas de damă, ceas de buzunar

În cazuri deosebite, în care nu poate fi aplicată convenţia detalierii informaţiei în câmpul

TITLU / SUBTIP (aşa cum va fi aceasta expusa în continuare), în câmpul TIP se va scrie
denumirea pe care specialistul o consideră ca fiind potrivită obiectului respectiv.

25
 În astfel de cazuri câmpul TIP va cuprinde informaţia generică, iar câmpul următor,
informaţia de detaliu.

Exemple:
TIP: Cană
TITLU / SUBTIP: Cană de botez

TIP: Casetă
TITLU / SUBTIP: Casetă pentru fard

TIP: Cană
TITLU / SUBTIP: Cană cu capac

TIP: Banchetă
TITLU / SUBTIP: Tètè-à-tète

TIP: Nabederniţă
TITLU / SUBTIP: Sfânta Treime

Pentru anumite tipuri de piese care pot avea atât o destinaţie laică, cât şi una de cult (cană,
casetă, linguriţă, pocal, sfeşnic etc.), în cazul în care piesa fişată este destinată cultului, se va
adăuga după punct şi virgulă, cuvântul-indicator "cult".

Exemple:
Linguriţă; cult
Pocal; cult
Sfeşnic; cult

Această convenţie nu se va folosi pentru piesele a căror apartenenţă la grupa pieselor de

cult este evidentă. În acest caz denumirea obiectului de cult este suficientă. Astfel, nu se va scrie:

TIP: Ripidă; cult

TIP: Strană; cult
TIP: Dveră; cult

Pentru piesele care apar în general pereche sau sunt, prin natura lor, compuse din părţi
distincte, se vor folosi denumirile care subînţeleg noţiunea de "pereche".
Astfel, nu se va scrie:

TIP: Cercei (pereche)

TIP: Pafta (2 buc.)
TIP: Cercei - 2 buc.

Valoarea de folosinţă a pieselor va fi analizată cu atenţie, evitându-se pe cât posibil

folosirea unor denumiri ambigue: "cupă-castron", "vas-pocal". Este nerecomandată adăugarea la
denumirea propriu-zisă a unor adjective și precizări cum ar fi: potir mic, linguriţă de servit, cupă

26
cu picior şi capac, jilţ cu braţe, ferecătură de icoană ovală, vas cu toarte, cruce de altar cu
postament, candelabru de bronz etc.

TITLU / SUBTIP
Dat fiind că în domeniul artelor decorative, cu excepţia categoriilor "Tapiserie", "Broderie
de cult" şi "Vitralii", obiectele au rareori un titlu, în locul titlului se va trece subtipul, în modul
specificat prin instrucţiunile referitoare la câmpul TIP
Pentru categoriile de obiecte care pot fi considerate ca având un titlu, se va scrie:

Exemple:
TIP: Epitaf
TITLU / SUBTIP: Punerea în Mormânt

TIP: Tapiserie
TITLU / SUBTIP: Judecata lui Paris

TIP: Vitraliu
TITLU / SUBTIP: Asediul Vienei

TIP: Ceas
TITLU / SUBTIP: Ceas cu lanţ şi pandantiv

În situaţia în care pe unele tipuri de piese apar scene cu caracter decorativ-simbolic

(ferecături de carte din metal bătut, căni de cositor cu motive gravate, piese de mobilier cu scene
intarsiate, vase cu decoraţie pictată, uşi împărăteşti cu decoraţie pictată în medalioane tec),
denumirea scenei / scenelor nu va fi considerată "titlu" al obiectului, prezenţa scenelor ori a
anumitor motive decorative specifice urmând a fi semnalată în cadrul câmpurilor Cuvinte cheie şi
Descriere.

ANSAMBLU
Dacă un obiect face parte dintr-un ansamblu constituit şi cunoscut, denumirea completă a
ansamblului va fi completată în cadrul acestui câmp.

Exemple:
TIP: fotoliu
ANSAMBLU: garnitură de salon inv.243

TIP: lanţ
ANSAMBLU: trusă de piese de paradă inv. 3500

NR. PIESE

Informaţiile din acest câmp se referă la numărul de piese detaşabile, componente ale unui
obiect.
Exemple:
pentru o garnitură de mobilier compusă dintr-o canapea şi două fotolii:

27
 TIP: garnitură de salon
NR. PIESE: 3

sau, acelaşi exemplu, în cazul în care este fişat un ansamblu:

TIP: lanţ
TITLU / SUBTIP: trusă de piese de paradă
NR. PIESE: 67

AUTOR
Conţine informaţii privind autorul obiectului.
Cu excepţia numelor cu grafie istoric consacrată, numele de artişti, fabricanţi,
meşteşugari, gravori etc. se vor scrie în ordinea: nume, prenume.

Exemple:
Hann Sebastian
May Georg II
Le Brun Charles

În cazul vechilor nume româneşti, se va păstra forma în care acestea apar în semnătură
sau pe documente.

Exemple:
Rafail Monah
Stan Pătraşcu Zugraf

Dacă autorul este cunoscut numai prin iniţiale, vor fi trecute acestea.

Exemple: E.V.; M.S. etc.

Datorită faptului că uneori simpla prezenţă a iniţialelor nu este suficient de edificatoare,

se va completa în câmpul corespunzător denumirea atelierului sau a şcolii căreia se ştie sau se
presupune că îi aparţine autorul respectiv.
Se recomandă utilizarea acestei convenţii şi în cazul în care există numele complet al
autorului, mai ales dacă acesta este relativ puţin cunoscut.

Exemplu:
AUTOR: Stan Zugrav
ŞCOALĂ / ATELIER: Atelier Maramureşean

În cazul în care este cunoscut şi un coautor al piesei respective, numele acestuia (regula
de scriere rămânând aceeaşi) se va scrie imediat după punctul şi virgula care încheie numele
autorului.

Exemplu:
Stan Zugrav; Nicolae Zugrav

Dacă numele autorului nu este cunoscut, în câmpul respectiv se va completa Necunoscut.

28
 ŞCOALĂ / ATELIER
Câmpul conţine informaţii despre şcoala care a produs obiectul respectiv sau despre
atelierul, firma sau centrul producător al obiectului.

Exemple:
Şcoala moldovenească
Aubusson
Atelier clujean
Atelier rusesc
Atelier sârbesc
Atelier nord-italian
Atelier francez
Atelier vienez

STIL
Câmpul cuprinde informaţii privind datele stilistice ale obiectului. În situaţia în care
anumite caracteristici ale formei şi decoraţiei obiectului se constituie ca repere suficiente pentru
determinarea unui stil, acesta va fi completat în cadrul câmpului. Stilul va fi menţionat numai
dacă determinările sunt suficiente pentru a permite considerarea prezenţei unui "stil" al obiectului
ca entitate, ori a unor părţi importante ale formei şi decoraţiei.
NU se va scrie, de pilda, "Rococo" pentru un obiect ulterior epocii Rococo, care prezintă
numai câteva elemente ale stilului amintit, în amestec cu numeroase motive decorative
aparţinând, ca factură, altor epoci.
Nu se va folosi formularea, insuficient relevantă pentru domeniul artelor decorative, de
"Stil eclectic".
Stilul va fi specificat direct, prin denumirea sa, fără a mai fi precedat de cuvântul "Stil".

Exemple:
Baroc
Ludovic XV
Biedermeier

Pentru obiectele care justifică aceasta, poate fi semnalată şi prezenţa a două importante
determinante stilistice.
Exemplu:
Renaştere târzie; Baroc

În situaţia în care în urma analizei obiectului nu au rezultat cu claritate date stilistice certe,
în câmpul STIL se va completa Neprecizat.

COMANDITAR
Conţine informaţii privind numele persoanei sau a instituţiei care a comandat realizarea
bunului cultural.

Exemple:
May Georg II
29
 Şerban Cantacuzino
Constantin Brâncoveanu

Pentru toate situaţiile descrise în instrucţiunile privind aceste câmpuri, informaţiile incerte
(presupunerile) vor fi urmate de semnul întrebării.

Exemple:
AUTOR: Thomas Lang?
ATELIER / ŞCOALĂ: Atelier Sibian?

AUTOR: M.K.?
ATELIER / ŞCOALĂ: Atelier Braşovean?

LOCALITATE

Câmpul conţine informaţii despre localitatea de unde a provenit obiectului fişat.

Exemple:
Berlin
Sibiu

ŢARĂ / ZONĂ
Acest câmp conţine denumirea ţării / zonei geografice căreia îi aparţine (de unde provine)
bunul cultural mobil. Informaţia se referă la localizarea obiectului într-o arie geografică mai mare
(atunci când nu cunoaştem localizări mai precise).

Exemple:
Spania
Franţa
Italia
Peninsula Balcanică
Asia Mică
Europa Centrală

PROVINCIE / REGIUNE
Câmpul conţine o localizarea mai precisă, menţionându-se denumirea regiunii actuale sau
geografico-istorice de unde provine obiectul (dacă este cunoscută).

Exemple:
Țara Bascilor
Normandia
Nordul Italiei

CONSTRUCŢIE

30
 Se completează denumirea clădirii din care provine obiectul fişat (castel, biserică etc.)

DATARE (text)
Câmpul conţine data producerii bunului cultural: data calendaristică exactă (zi, lună, an),
an, interval (de ani, secol: sferturi sau jumătăţi, secole).

Exemple:
25.01.1956
1890
mijlocul secolului XIX
sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX

AN DE ÎNCEPUT
Câmpul a fost adăugat în vederea unei viitoare selecţii pentru o precizare mai exactă a
intervalului temporar al originii unui obiect.
Câmpul precizează anul exact sau anul de început al perioadei în care se presupune că a
fost produs obiectul, atunci când nu cunoaştem datarea exactă.
Datările înaintea erei creştine (înainte de Hristos): se exprima prin semnul minus (-) plasat
imediat înaintea cifrei de secol sau an.

Exemplu:
DATARE: prima jumătate a secolului al XIX-lea
AN DE ÎNCEPUT: 1801

Tot în acest câmp, prin convenţie, s-a stabilit că se transcrie şi anul înscris pe piesă
(datarea exactă), pentru a uşura căutarea pieselor datate care au un criteriu de selecţie.

AN DE SFÂRŞIT
Câmpul a fost adăugat în vederea unei viitoare selecţii pentru o precizare mai exactă a
intervalului temporar al originii unui obiect.
Câmp care precizează anul de sfârşit al perioadei în care se presupune că a fost produs
obiectul, atunci când nu cunoaştem datarea exactă.

Datare (text): prima jumătate a secolului al XIX-lea

An de început: 1801
An de sfârşit: 1850

Datare (text): primul sfert a secolului XVIII

An de început: 1701
An de sfârşit: 1725

Datare (text): sfârşitul secolului XVIII

An de început: 1789
An de sfârşit: 1800

Datare (text): începutul secolului XVIII

An de început: 1701
An de sfârşit: 1711
31
 Datare (text): mijlocul secolului al XIX
An de început: 1825
An de sfârşit: 1875

MATERIAL / TEHNICĂ (text)

Conţine informaţii referitoare la materialul din care este confecţionat obiectul fişat, sub
formă de text liber.
Se va respecta, în măsura posibilului, următoarea ordine de scriere:
1. materialul de bază
2. materialele de decor
3. materiale de îmbinare
4. alte materiale

Această indicaţie are un caracter orientativ, cerut de necesitatea păstrării clarităţii şirului
de valori care formează informaţia. Astfel, vor fi evitate aglomerările neordonate, greu
inteligibile, în genul:

Exemple:
argint; smaralde; email; aur
Ordinea corectă în cazul descris mai sus, este: aur; argint; email; smaralde
lemn; nuc; fildeş

În situaţia în care un obiect are în componenţă mai multe tipuri de pietre preţioase sau
semi-preţioase, se va proceda la înscriere în ordinea valorii lor.
Exemplu:
pentru un medalion având în centru un smarald mare înconjurat de diamante mici, se va
scrie: aur; smarald; diamante

MATERIAL / TEHNICĂ (cuvinte cheie)

Câmpul cuprinde date privind tehnicile folosite la producerea obiectului fişat.

Se va respecta, în măsura posibilului, următoarea ordine de scriere:

1. tehnica de bază
2. tehnicile de decor
3. tehnicile de îmbinare
4. alte tehnici

Această indicaţie are un caracter orientativ, cerut de necesitatea păstrării clarităţii şirului
de valori care formează informaţia. Astfel, vor fi evitate aglomerările neordonate, greu
inteligibile, în genul:

Exemple:
bătut; cizelat; pictat
sculptat; lustruit
ciocănit; cizelat; aurit

32
 turnat; gravat

Exemplu:
pentru un medalion având în centru un smarald mare înconjurat de diamante mici, se va
scrie: cizelat; aplicaţii

DIMENSIUNI
Conţine informaţii referitoare la dimensiunile obiectului fişat: lungime, lăţime, grosime,
diametru, greutate, titlu (pentru metale preţioase).
Lungimea, lăţimea, înălţimea, greutatea, diametrul etc. se completează în dreptul siglelor
respective urmate de unitatea de măsură.
SIGLE:
I = înălţime
D = diametru
DL = diametru lung
DLA = diametru lat
DM = diametrul maxim
DG = diametru gurii
DB = diametru bazei
DT = diametru torţii
L = lungime
LA = lăţime
A = adâncime
GR = grosime
G = greutate
TL = titlu
C = carate

Se vor utiliza următoarele unităţi de măsură:

1) pentru lungime, lăţime, înălţime, adâncime, diametru: CENTIMETRI
2) pentru greutate: GRAME
3) pentru titlul metalelor preţioase: CARATE. Cu excepţia argintului, pentru care este
uzuală indicarea titlului prin procente la mie (‰), în celelalte cazuri se va prefera indicarea
titlului prin carate, utilizându-se în mod orientativ tabelul de mai jos:
916 ‰ = 22 Kt
833 ‰ = 20 Kt
750 ‰ = 18 Kt
666 ‰ = 16 Kt
583 ‰ = 14 Kt
500 ‰ = 12 Kt

Exemple:
- pentru o casetă de argint
L:19 cm
LA:1 cm
I:4,2 cm
G:58 g

33
 TL:800 ‰

- pentru un lanţ de aur:

L:25 cm
G:9 g
TL:18 Kt

4) pentru pietrele preţioase: CARATUL METRIC (0,2g). În cazul în care se pot

completa date privind valoarea în carate a mai multor tipuri de pietre preţioase, acestea vor fi date
despărţite între ele prin spaţii albe, în ordinea în care pietrele preţioase sunt menţionate în cadrul
câmpului MATERIAL.

Exemplu:
TIP: Medalion
MATERIAL: aur; argint; smarald; rubin
I:4,1 cm
LA:3 cm
G:16 cm
TL:18 Kt
C:2,6 1,2

În cazul descris mai sus, cifra 2,6 se referă la valoarea în carate a smaraldului, iar cifra 1,2
la cea a rubinului. Dacă valoarea în carate nu se cunoaşte cu certitudine în urma unor măsurători
precise, nu se va scrie. Dacă se consideră necesar, detalierea valorii pietrelor preţioase care
prezintă dificultăţi de încadrare în instrucţiunile de completare va fi făcută în anexe.
Unitatea de măsură se completează pe fişă.

INSCRIPŢIE
Conţine informaţii privind prezenţa sau absenţa unei inscripţii. Prin "inscripţie" se
înţelege orice şir de caractere care conţine o informaţie. Se exclud (nu vor fi considerate
"Inscripţii") datările izolate - care vor fi semnalate în cadrul câmpului Datare - precum şi orice
mărci de meşter, semnături ale autorilor, blazoane, a căror prezenţă va fi semnalată în cadrul
câmpului Marcă-Semnătură.
În cazul în care există o inscripţie, se bifează pătratul corespunzător, după care se oferă
detalii în câmpul “Text”.

LIMBA INSCRIPŢIEI
Dacă există inscripţii, se trece denumirea limbii (limbilor) în care acestea sunt scrise.

Exemplu:
Franceză

MARCĂ-SEMNĂTURĂ
Câmpul conţine menţionarea prezenţei unei mărci de meşter, de atelier, de proprietar, a
unor grafitti sau blazoane, contramarcă sau surfrapă (pentru monedele care intră în componenţa
podoabelor); informaţia completă va fi transcrisă în anexe;

34
 - în situaţia în care anumite piese nu poartă o marcă de meşter sau o semnătură propriu-
zisă ci o inscripţie din care rezultă numele autorului, prezenţa acestei inscripţii va fi menţionată
aşa cum s-a arătat în câmpul Inscripţii.
Se va alege din lista ataşată câmpului, unul dintre următorii termeni:
semnătură
marcă
grafitti
blazon
contramarcă
surfrapă
stampilă

DESCRIERE
Conţine în detaliu, sub formă de text liber, datele de descriere ale obiectului fişat: formă,
decor, inscripţii, mărci şi semne speciale, mod de funcţionare, colorit etc.

ICONOGRAFIE, DECOR (cuvinte cheie)

Câmpul cuprinde cuvinte care definesc decorul structural al obiectului, motivele
decorative, momente şi evenimente istorice, istoria breslelor etc.
Prin "Cuvinte cheie" se înţeleg o serie de noţiuni care fixează caracteristici speciale ale
obiectului din punct de vedere al formei, decoraţiei, cromaticii, iconografiei etc. Cuvintele cheie
servesc drept criterii de selecţie de mare fineţe pentru alcătuirea de liste de obiecte care au în
comun anumite detalii de formă, tipuri de decoraţie, motive ornamentale ori scene iconografice.

Exemple:
ICONOGRAFIE, DECOR (cuvinte cheie): Ghirlande cu fructe şi flori

TIP: Însemn de breaslă

TITLU / SUBTIP: Blazon
ICONOGRAFIE, DECOR (cuvinte cheie): Breasla aurarilor

BIBLIOGRAFIE
Conţine principalele referinţe bibliografice.

OBSERVAŢII
Conţine eventualele observaţii ale celui care înregistrează obiectul, care nu apar în alte
rubrici.

MOD DEŢINERE
Se bifează pătratul corespunzător felului în care bunul cultural a ajuns la deţinătorul său
actual.

Exemple:
achiziţie
donaţie
transfer
35
 cercetare
custodie
moştenire
proprietate privată

PROPRIETARI ANTERIORI
Numele şi prenumele proprietarilor sau denumirea instituţiei căreia i-a aparţinut obiectul
înainte de a ajunge în muzeu.
Numele se vor scrie în ordinea: nume, prenume; fac excepţie numele cu grafie istoric
consacrată.

Exemple:
Colecţia Al. Slătineanu
Colecția K. H. Zambaccian
Tezaurul Băncii Naţionale

Dacă se cunoaşte faptul că obiectul a făcut parte dintre bunurile aparţinând unei anumite
personalităţi (politice, militare sau artistice), indiferent că este sau nu vorba despre o colecţie
constituită, va fi menţionat numele personalităţii respective.

Exemple:
Mihail Kogălniceanu
Al. I. Cuza
George Călinescu

Această indicaţie va fi strict respectată pentru bunurile culturale cu caracter prevalent

memorial.

DATA INTRĂRII
Conţine data intrării bunului cultural în posesia deţinătorului respectiv sau data
achiziţionării obiectului;
Se completează sub forma: ZZ/LL/AAAA.

Exemplu:
20.06.2001
perioada interbelică
1971-1975

PREŢ ACHIZIŢIE
Conţine (numai pentru bunurile dobândite prin achiziţie) preţul la care a fost achiziţionat
bunul fişat, exprimat în lei.
Exemplu:
2.000 lei

VALOARE NOMINALĂ

36
 Conţine valoarea nominală a bunului cultural, estimată conform criteriilor stabilite de
Ministerul Culturii și Identității Naționale.

LOC DE PĂSTRARE
Se menţionează locul de păstrare al piesei. Pentru expunere permanentă: expoziţia, sala
vitrina. Pentru depozit: numărul sau sigla depozitului, dulapul, raftul şi sertarul.

STARE CONSERVARE
Conţine menţionarea stării de conservare a piesei în momentul fişării: foarte bună, bună,
relativ bună, mediocră, deteriorată.

BUN DE EXPUS
Acest câmp a fost prevăzut pentru a facilita alegerea pieselor care pot face parte dintr-o
expoziţie, deoarece simpla consemnare a stării de conservare în câmpul respectiv (bun, foarte
bun) nu sugerează destul de explicit. Un obiect, spre exemplu, poate avea o mare valoare istorică
dar pentru că prezintă deteriorări sau are o dimensiune foarte mică nu poate face parte dintr-o
expoziţie.

FIŞĂ CONSERVARE / RESTAURARE

Conţine numărul fişei de restaurare / conservare, în care obiectului fişat de noi este privit
din punct de vedere al conservării sau restaurării menţionându-se în detaliu operaţiile (şi
substanţele) prin care a trecut, precum şi datele la care acestea au avut loc.

FOTO
Conţine numărul fotografiei care reprezintă obiectul fişat.

DIAPOZITIV
Conţine numărul diapozitivului obiectului.

CLIŞEU
Conţine numărul clişeului care reprezintă obiectul fişat

DESEN
Conţine numărul desenului obiectului fişat.

SCHIŢĂ
Conţine numărul schiţei obiectului fişat.

DIGITALĂ
Conţine numărul sau denumirea fotografiei digitale care reprezintă obiectul fişat.

VIDEO
Conţine numărul casetei video pe care este înregistrat obiectul fişat.

ACHIZIŢIONAT DE
37
 În cazul în care obiectul a fost achiziţionat pe teren, se va completa numele şi prenumele
celui care l-a achiziţionat.

DATA
În cazul în care obiectul a fost achiziţionat pe teren, se va trece data la care a avut loc
achiziţia, sub forma ZZ/LL/AAAA.

ÎNTOCMIT
Conţine numele şi prenumele celui care a întocmit fişa.

DATA / SEMNĂTURA
Conţine data întocmirii fişei, completată sub forma ZZ/LL/AAAA, şi semnătura celui
care a întocmit fişa.

EXPERTIZAT / VERIFICAT
Conţine numele şi prenumele celui care a verificat fişa sau a expertizat obiectul în vederea
clasării lui.

DATA / SEMNĂTURA
Conţine data verificării sau a expertizei, completată sub forma ZZ/LL/AAAA, şi
semnătura celui care a verificat / expertizat obiectul fişat.

Pentru alte domenii de patrimoniu mobil, consultați sau descărcați formularele și

instrucțiunile de completare de la adresa: http://www.cimec.ro/Muzee/evidenta/index.htm
Aceleași instrucțiuni sunt valabile și pentru programul DOCPAT.

Tezaure de termeni și liste de autoritate

Utilizarea unui vocabular științific normalizat este foarte importantă pentru regăsirea
informațiilor într-un sistem documentar. Tezaurele de termeni sunt instrumente de lucru utilizate
la completarea fișelor analitice de evidență, la introducerea și validarea termenilor din baza de
date. Ca liste de termeni, sunt incluse în programul DOCPAT.
Tezaurele de termeni sunt structuri ierarhice de termeni, generici și specifici, între care
există diverse relații: de subordonare, sinonimie, asociere etc. În cadrul sistemului informatic de
evidență românesc colective de specialiști au fost realizate tezaure de termeni pentru aproape
toate domeniile de patrimoniu și pentru cele mai frecvent utilizate rubrici la regăsirea
informațiilor: Tip, Autor/ Epoca, Material/ Tehnică, Cuvinte cheie (subiect, tematică, motive
decorative etc.) Tezaurele de termeni au în prezent peste 30.000 de termeni, care acoperă peste
80% din terminologia de descriere a obiectelor muzeale. Ele sunt deschise, noi termeni pot fi
adăugați pe măsură ce apar. Tezaurele de termeni românești pot fi consultate la adresa:
http://tezaur.cimec.ro

38
 Fișierul de autoritate pentru localitățile din România este nomenclatorul SIRUTA. Poate
fi consultat pe situl web al CIMEC la adresa: http://map.cimec.ro/Mapserver/cauta.html

Fotografierea bunurilor culturale

Fotografierea și/sau desenarea obiectului trebuie să fie parte a procedurii de înregistrare.

Pentru fiecare obiect trebuie să existe cel puțin o imagine. Pentru monede, medalii, alte
obiecte cu două fețe se face o fotografie pentru avers și una pentru revers.
Este bine să se facă și fotografii de detaliu pentru semnături, mărci, însemnări etc.
Alături de obiectul fotografiat este necesar să fie incluse o etichetă cu numărul de inventar
și o scală gradată.

Fotografii documentare cu scală

gradată și etichetă cu nr. inventar.

Sursa: Carved bear, collected in Alaska. Similar to carvings dated to 100 to 300 AD in Allen
Wardwell's "Ancient Eskimo Ivories of the Bering Strait."
http://bp2.blogger.com/_hUGk8vjziQg/R2wNytnSlnI/AAAAAAAAAGs/u4sFhYJzsDs/s1600-
h/8-12.right.JPG

Imaginile digitale se transferă pe calculator și se redenumesc cu numărul de inventar al

obiectului. Dacă există mai multe imagini pentru același obiect, după numărul de inventar se
adaugă o bară de jos ( _ ) urmată de un număr de ordine, de la 1 la n.
Exemple: 2430.jpg, 234_1.jpg, 234_2.jpg

Cerințe:
- Calitatea fotografiei: 300 dpi
- Format fișier: JPG sau TIFF
- Nume fișier: nr. inv. al obiectului fotografiat, urmat de _1, _2, _n
o Ex. 234_1 ; 234-1_1; 234-1-_2

39
 Fotografierea cu trepied.

Pentru un randament bun, obiectele mici, fotografiile, documentele, cărțile se fotografiază

pe o masă, cu ajutorul unui trepied, care asigură un unghi corect și stabilitate.
Se poate amenaja un loc special pentru fotografiere, cu masă, fundal dintr-o coală sau
pânză, trepied, reflectoare pentru obținerea unui iluminat uniform și chiar un cort care să permită
fotografierea fără reflexe. Pe internet se pot găsi înregistrări video care vă pot inspira, cum este
cel de mai jos.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=oUgG7HEpvyo

40
Informatizarea evidenței colecțiilor. Registrul informatizat

Informatizarea evidenței colecțiilor trebuie să constituie un proiect al muzeului. Legea nr.

12 din 11 ianuarie 2006 pentru modificarea și completarea Legii muzeelor și a colecțiilor publice
nr. 311/2003 prevede la articolul 91, paragraful 1:

„Evidența bunurilor care fac parte din patrimoniul muzeal este ținută prin Registrul
informatizat pentru evidența analitică a bunurilor culturale, document permanent, având
caracter obligatoriu, cu menținerea registrelor de inventar și a documentelor primare.

(2) Registrul informatizat pentru evidența analitică a bunurilor culturale este alcătuit pe
baza unui model unic, aprobat prin ordin al ministrului culturii și cultelor, cu avizul Comisiei
Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.”

De asemenea, se prevede un termen de 60 de zile pentru publicarea modelului unic al

Registrului în Monitorul Oficial :

Art. II. – Ordinul ministrului culturii și cultelor pentru aprobarea modelului unic al
Registrului informatizat pentru evidența analitică a bunurilor culturale se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi; în
același termen se publică și hotărârea Guvernului prevăzută la art. 24 alin. (6).

Informatizarea evidenței era prevăzută și în Legea 182/2000, inclusiv obligația

finanțatorilor de a asigura fondurile necesare, dar acum ea devine obligatorie:

Art. 13. - (1) Instituțiile publice deținătoare de bunuri culturale mobile aparținând
patrimoniului cultural național au obligația de a constitui evidența acestor bunuri atât analitic,
prin fișa standard, conform normelor emise de Ministerul Culturii și Identității Naționale, cât și
sinoptic, prin banca de date, conținând și arhiva imagistică. (2) Autoritățile publice în
subordinea cărora funcționează instituțiile deținătoare de bunuri aparținând patrimoniului
cultural național au obligația de a asigura resursele financiare necesare în vederea constituirii
evidenței informatizate.

Principii generale pentru instituirea Registrului informatizat

1. Registrul informatizat trebuie să fie înțeles ca o bază de date. Utilizarea unei baze de date ca
instrument informatic pentru realizarea Registrului este obligatorie. Experiența românească și
mondială arată că editoarele de text, inclusiv tabelele realizate în Word, nu pot fi o soluție
pentru evidența informatizată, chiar dacă suportul este digital.
2. Registrul informatizat trebui să fie înțeles ca o bază de date unitară la nivelul instituțional
și compatibilă la nivel național care include inventarul, fișele analitice de evidență ale
bunurilor, inclusiv fișele pentru bunurile clasate. Bazele de date paralele, acolo unde există
din rațiuni istorice, de organigramă sau din alte motive trebuie să fie unificate într-o singură
evidență.
3. Registrul informatizat include imaginile digitale ale bunurilor de patrimoniu. Fotografierea și
arhivarea digitală a imaginilor este parte integrantă a evidenței.
4. Modelul unic al Registrului trebuie să fie înțeles ca un standard de date, adică un model
informatic care să conțină tipurile de informații minimale pentru evidența informatizată:
41
 câmpurile de informații cu definiții, relații între acestea și reguli de completare. Modelul de
date unic minimal trebuie să fie obligatoriu.
5. Modelul unic nu este și nu trebuie să fie înțeles ca un cap de tabel obligatoriu! Nu
trebuie confundată forma de afișare sau de listare cu structura internă a bazei de date. Mai
mult, pentru afișare sau listare informațiile pot fi agregate în diverse feluri, inclusiv mai multe
tipuri de informații în aceeași rubrică, din rațiuni de spațiu, în timp ce în baza de date
informațiile trebuie să fie introduse în câmpuri distincte pentru fiecare tip de informație. Este
un principiu important, care nu a fost precizat în Ordinul 2035 din 2000, ceea ce a cauzat
neplăceri unor muzee la controalele financiare (De exemplu, s-a verificat prezența registrului
inventar, dar s-a sancționat faptul că rubricile nu erau exact în ordinea de numerotare din
Ordinul 2035, ceea ce este absurd!). Într-o evidență informatizată, este important să existe
informațiile conform standardului de date, nu ordinea acestora.
6. Modelul unic nu este și nu trebuie să fie înțeles ca un program informatic obligatoriu!
Ca standard de date, modelul poate fi implementat în orice tip de bază de date și poate avea
extinderi, în funcție de mărimea instituției de patrimoniu, calitatea și cantitatea colecțiilor,
resurse umane și financiare, dotare etc. Acestea ar trebui prevăzute într-un standard de date
extins, unitar la nivel național.

Standardul de date național trebuie să fie compatibil cu CIDOC CRM - standardul

ISO/CD21127 (A reference ontology for the interchange of cultural heritage information).
CIDOC CRM (Conceptual Reference Model – Modelul Conceptual de Referință) elaborat de
Comitetul Internațional de Documentare (CIDOC) al ICOM este în prezent singurul standard
internațional pentru schimb de date în domeniul patrimoniului cultural.

Standardul de date pentru Registrul informatizat va fi completat printr-o metodologie

care să conțină: recomandări de necesar de dotare, de pregătire a personalului pentru evidența
informatizată, proceduri de lucru, proceduri de asigurare a securității datelor, proceduri de
arhivare digitală și altele, astfel încât Registrul informatizat să poată fi realizat în cele mai bune
condiții. Din rațiuni de securitate, Registrul informatizat va avea copii de siguranță pe suport
digital și pe un suport alternativ.

Registrul informatizat necesită utilizarea terminologiei controlate. Tezaurele de termeni

elaborate de CIMEC vor fi dezvoltate cu sprijinul unor colective de specialiști pe domenii și
categorii de bunuri. CIMEC va asigura actualizarea și difuzarea acestora.

Toate câmpurile necesare pentru Registrul informatizat se găsesc în programul

DOCPAT.

Reguli generale de completare

• Toate entitățile de informație trebuie să fie completate în câmpuri distincte. Ele pot fi
afișate sau listate grupat.
• Toate datele geografice trebuie să fie înregistrate în câmpuri distincte pentru județ,
localitate, subordonare administrativă, țară, provincie etc.
• Toate numele proprii trebuie să fie scrise în ordinea Nume, prenume.
• Toate datele cronologice trebuie exprimate în câmpuri cu completare liberă și câmpuri
pentru sortare, pe data de început și de sfârșit a intervalului. Datele înainte de Christos
se completează cu semnul minus în față.

42
 Analiza situației evidenței în muzeu
• număr de obiecte în colecții
• stadiul evidenței manuale – calitatea registrului inventar, a fișelor, numărul de fișe
comparativ cu numărul de obiecte
• câte obiecte sunt fotografiate
• numărul de persoane care pot lucra la evidență
• calculatoare care pot fi utilizate, dotări suplimentare necesare

Stabilirea priorităților de informatizare

• index de inventar al întregii colecții, cu numai câteva câmpuri
• colecții prioritare pentru informatizare datorită vulnerabilității, inaccesibilității
temporare (datorită împachetării pentru mutare, de exemplu), semnificației,
realizării unui catalog de colecție
• inventar informatizat complet
Evidența informatizată poate fi completată în timp.

Stabilirea termenelor de realizare

Este important să estimăm timpul necesar pentru realizarea unui proiect de evidență.
Pentru aceasta trebuie să estimăm câte fișe se pot completa și introduce într-o zi, într-o
săptămână, într-o lună, într-un an, de către o persoană; câte persoane pot fi utilizate; ce dotare
există și se poate utiliza pentru evidență. Astfel rezultă timpul necesar pentru o colecție.
La calcularea timpului trebuie întotdeauna să se adauge un timp suplimentar de circa 40%
pentru verificări, corecții, uniformizări și alte operații ulterioare introducerii primare.

Organizarea și planificarea activității

• numirea unui responsabil al evidenței, care să coordoneze efectiv tot ceea ce urmează
să se facă
• planificarea activității pe zile, săptămâni, luni
• instruirea muzeografilor
• urmărirea activității săptămânal, lunar
• evaluarea rezultatelor.

Modalități practice de realizare a Registrului informatizat de evidență

a. Scanare/ fotografiere digitală. Registrul (registrele) de inventar pot fi digitizate rapid

prin scanare sau fotografiere digitală, pagină cu pagină. Scanarea se poate face în muzeu sau la o
firmă specializată, mai ales dacă formatul registrului necesită un scanner special. Fiecare pagină
din registru devine un fișier de imagine tif, redenumit după numărul registrului, numărul paginii
scanate și primul, respectiv ultimul număr de inventar de pe pagină, pe modelul: RR-PPPP-
NNNN-NNNN (de exemplu, 01-23-143-162). Aceste imagini sunt stocate și consultate pe
calculator. Alternativ, paginile registrului pot fi fotografiate cu o cameră digitală fixată pe un
trepied.
Digitizarea registrului prin această metodă are avantajul de a se constitui într-o copie de
siguranță a registrului, pe suport digital, cu posibilitatea de a consulta paginile pe ecran și de a

43
lista pe hârtie oricare dintre acestea. Imaginea registrului nu permite căutări, selecții, ordonarea
pe diverse rubrici etc. și de aceea nu poate înlocui introducerea datelor din registru pe calculator.
b. Introducerea datelor din registrul de inventar într-o foaie de calcul Excel (din
pachetul de programe Microsoft Office). Permite o introducere prin copiere, mai simplă, care
poate fi făcută de către un operator fără cunoștințe de specialitate. Ulterior corectitudinea datelor
poate fi verificată de un muzeograf. O foaie Excel are marele avantaj că poate fi importată într-o
bază de date. De asemenea, permite căutări simple, selecții și listarea la imprimantă.
c. Introducerea într-o bază de date prin programul DOCPAT. Această metodă de
digitizare este mai lentă, deoarece implică transcrierea informațiilor dintr-o rubrică a registrului
în mai multe câmpuri elementare din DOCPAT (de exemplu, autorul, titlul și descrierea se vor
transcrie în câmpuri distincte pentru autor-nume, prenume, titlu și descriere), dar mai temeinică.
Informațiile sunt dezambiguizate, corectate, completate, rezultând o variantă calitativ superioară
a registrului inițial (adesea plin de greșeli, informații incomplete, vagi, neactualizate), care va fi
certificat și oficializat, înlocuind vechiul registru.

Reamintim importanța atașării de imagini digitale ale bunurilor din colecții. Nu

există nici un motiv să nu avem registre de inventar ilustrate, care ar ușura mult
identificarea bunurilor, verificările de inventar, selecțiile etc.

Baza de date DOCPAT pentru evidenţa patrimoniului cultural mobil şi

arhivelor documentare din muzee

DOCPAT (DOCumentarea PATrimoniului) este o aplicaţie realizată de CIMEC, inițial

cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii (pentru unele faze de proiectare şi de implementare
ale programului DOCPAT). Este uşor de folosit de către persoane fără pregătire informatică, cu o
instruire prealabilă.
Aplicaţia DOCPAT a fost realizată în versiuni succesive:
- aplicaţie pe Microsoft Access 97 (până în anul 2004)
- aplicaţie pe Microsoft Access 2000 şi versiuni ulterioare acesteia (din 2005)
- aplicaţie pentru Direcţii Judeţene de Patrimoniu, cu deţinători multipli (din 2006)
- aplicaţie pentru Baza Naţională de Date a Bunurilor Clasate (din 2006, la CIMEC).

Dacă într-o instituţie se introduc date pe mai multe calculatoare, bazele de date trebuie să
fie agregate într-o singură baze de date centrală, prin proceduri de import. Instituţiile mari, cu
reţea de calculatoare gestionată profesional, nu pot utiliza pe termen lung această soluţie. Ele vor
avea nevoie de un sistem informatic în reţea, bazat pe SQL Server.

Ce putem face cu acest program ?

• Să introducem pe calculator conţinutul registrului inventar şi informaţiile din fişele
analitice de evidenţă pentru bunuri culturale mobile, fişe de fototecă şi de alte arhive
• Să beneficiem de vocabularul ştiinţific încorporat şi de instrucţiunile de completare
care asistă introducerea şi actualizarea.
• Să interogăm baza de date şi să extragem subseturi de date pe diferite criterii
• Să ordonăm şi să filtrăm datele
• Să scoatem la imprimantă informaţiile în diferite formate gata desenate: liste (listă de
inventar, tabel inventar), cataloage (catalog expoziţie, catalog general, cataloage

44
 specializate pe diverse domenii ale patrimoniului cultural), fişe de obiect (cu poză sau
nu).
• Să completăm formularele pentru clasare și să exportăm o bază de date conținând
propunerile de clasare, care să fie trimisă pentru baza de date națională.

Aplicaţia se deschide cel mai uşor dintr-un icon de pe ecranul principal Windows
(scurtătură care trebuie creată în prealabil pe desktop).
Din meniul principal, prevăzut cu butoane, putem lansa activitatea dorită. Revenirea la
meniul principal se face prin închiderea ferestrei.

Interfaţa programului DOCPAT Formular de introducere

45
Evaluarea și reevaluarea bunurilor culturale mobile

Bunurile culturale mobile deţinute de instituţii în proprietate sau administrare reprezintă o

valoare materială și spirituală care face parte din bogăția publică a țării. Pentru achiziționarea,
cercetarea, conservarea, securitatea și expunerea lor se cheltuiesc anual sume importante din
bugetul național (chiar dacă aceste sume par mereu insuficiente și se dorește sporirea lor).
Ce valoare au aceste bunuri culturale? Pentru unii, valoarea lor este inestimabilă,
imposibil de cuantificat în bani deoarece reprezintă mărturii unice despre dezvoltarea societății
umane și a lumii naturale. Un vas ceramic păstrat într-o colecție muzeală capătă valoare de
document, de mostră, de mărturie a unei civilizații, a unui meșteșug, a unor tehnici și motive
decorative, obiceiuri și credințe, a modului de viață a unor comunități umane dintr-un anume
spațiu și timp. Selectat pentru a fi păstrat pe termen lung, vasul ceramic muzeal capătă altă
valoare decât unul asemănător de uz curent.
Cum cuantificăm această valoare? Evident, într-un mod subiectiv, ca orice apreciere
umană care depinde de cultura generală, pregătirea profesională, experiența, starea de spirit și
gustul persoanei care face evaluarea. Totuși, gradul de subiectivitate poate fi redus prin:
- buna cunoaștere a domeniului din care face parte piesa supusă evaluării, dobândită prin
examinarea directă a marilor colecții muzeale, prin studierea evoluției pieței de antichități
și de artă vreme îndelungată, printr-un adânc discernământ profesional;
- aplicarea unor norme unitare de evaluare a bunurilor culturale;
- compararea cu valorile de pe piața de antichități și de artă locală și internațională;
- moderarea valorilor propuse în cadrul unor comisii de evaluare formate din mai multe
persoane.

În toate cazurile, activitatea de evaluare/reevaluare este una de maximă

responsabilitate profesională și dă măsura nivelului de expertiză, a înțelegerii și asimilării
eticii de specialitate de către muzeografi, cercetători sau criticii de artă.

Principalele motive pentru care trebuie să facem evaluarea și, după caz, reevaluarea
bunurilor culturale sunt următoarele:
a). în mod curent, în vederea asigurării unei juste reflectări a acestora în evidenţa
contabilizată a instituției;
b). în cazul distrugerii, furtului sau pierderii unui bun cultural, pentru estimarea valorii
pagubei;
c). în transportul bunurilor culturale în afara instituției deținătoare, pentru participare la
expoziții, investigații de laborator sau operațiuni de conservare și restaurare, pentru încheierea
unei asigurări cu o companie specializată;
d). În cazuri speciale, din oficiu sau la cerere, pentru bunuri culturale exportate temporar
sau definitiv, bunuri retrocedate, descoperiri întâmplătoare, bunuri confiscate etc.
În continuare ne vom referi la primele trei cazuri.

a) Evaluarea și reevaluarea bunurilor culturale ca activitatea curentă a instituției publice în

vederea asigurării unei juste reflectări a acestora în evidenţa contabilizată
A apărut ca o necesitate după apariția Legii 63 din 1974 privind ocrotirea patrimoniului
cultural național, când s-a constatat că în registrele de inventar ale muzeelor figurau valori foarte
46
diferite pentru bunuri culturale similare. Unele valori proveneau din anii 50 și erau de câțiva lei,
în timp ce bunuri asemănătoare achiziționate în anii 70 puteau înregistra valori de mii de ori mai
mari. De asemenea, bunuri de patrimoniu național excepționale ( picturi de Nicolae Grigorescu și
alți mari artiști, de exemplu) figurau cu valori contabile ridicole, de câțiva lei. De aceea s-a
considerat necesar să se reevalueze patrimoniul muzeal.
În anul 1980 au fost emise norme de evaluare unitare (pot fi consultate în format digitizat
la adresa: http://www.cimec.ro/Muzee/norme-evaluare-1980/index.html ). Deși depășite de
trecerea timpului, unele principii de evaluare stabilite prin acele norme rămân valabile. Pentru
stabilirea valorii bunurilor culturale, se pornea de la prețurile minimale și maximale de
comercializare ale unui bun contemporan cu funcțiune asemănătoare, la care se adăugau procente
între 0 și 500% față de prețul de bază de pornire, în funcție de importanța istorică, documentară,
științifică, memorialistică, de valoarea artistică, vechime, raritate, origine, autor, școală, material-
tehnică, stare de conservare etc. Pe lângă criteriile generale, cele 10 anexe dau indicații pe
domenii și categorii de bunuri, cu exemple de stabilire a valorii pentru diverse tipuri de obiecte.
Pentru bunurile din metale prețioase, evaluarea pornea de la prețul gramului de aur, argint
sau platină stabilit oficial de Banca Națională la data evaluării, înmulțit cu greutatea obiectului, la
care se adăugau procente în funcție de valoarea culturală, artistică, vechime, stare de conservare
etc.
Reevaluarea bunurilor culturale pe baza criteriilor unitare urma să se facă în toată țara în
maximum doi ani, cu actualizări anuale pentru achizițiile noi, începând cu bunurile de valoare
excepțională și deosebită. Evident, normele de evaluare din 1980 sunt astăzi depășite, fiind
grevate de situația economică și politică a României din acea perioadă, de izolarea față de piața
internațională de artă și slabele posibilități de documentare. Totuși sunt o sursă documentară utilă
pentru a înțelege cum s-a ajuns la valorile care figurează în documentele de evidență din muzee
în urma reevaluării din anii 80 ai secolului trecut.

După 1990, reevaluarea bunurilor culturale a fost determinată de cel puțin două motive:
- inflația galopantă din anii 90, care a creat din nou mari discrepanțe de valori bănești
între bunurile achiziționate în această perioadă față de cele mai vechi și
- denominarea leului din anul 2004, care a dus la trecerea la leul nou (RON) prin tăierea a
patru zerouri de la leul vechi (ROL).

Evaluarea și reevaluarea bunurilor muzeale este o activitate permanentă, mai ales în cazul
colecțiilor mari.

Atenție! De câte ori se produce un eveniment în care este implicat un bun cultural –
distrugere, transport în afara instituției deținătoare etc. – este obligatoriu să se reevalueze
bunul cultural în contextul evenimentului de către o comisie constituită în acest scop,
indiferent de valoarea acestuia în evidența contabilă curentă.

Această regulă ne arată din nou că valoarea bănească atribuită unui bun cultural este
subiectivă și temporară. Ea se poate modifica în timp în funcție de evoluția pieței de antichități și
de artă și rezultatele cercetării, a schimbării gusturilor și interesului, a creșterii sau descreșterii
cotei unui artist, a modificării statutului de unicat sau raritate a unor obiecte prin noi descoperiri
etc.

47
b). Evaluarea în cazul distrugerii, furtului sau pierderii unui bun cultural

Evaluarea este necesară pentru stabilirea pagubei cauzate de eveniment, indiferent de

valoarea înscrisă în documentele contabile, analizând importanța, raritatea și prețul de piață al
piesei la acel moment.
Într-un muzeu, pierderea sau distrugerea unor bunuri culturale se pot produce din multe
cauze, unele neprevăzute (catastrofe naturale și evenimente excepționale cum ar fi cutremurele,
inundațiile, incendiile, atacurile teroriste), altele datorate neglijenței gestionarilor de colecții și
nerespectării regulilor de evidență, conservare și securitate a colecțiilor. Au fost situații în care s-
a constata că bunuri originale au fost înlocuite în colecții muzeale cu copii și replici, în
împrejurări și la date care nu au fost pe deplin clarificate. În funcție de gravitatea situației,
evaluarea poate fi făcută de specialiști ai muzeului sau de experți din afara instituției.
În cazul furturilor, organele judiciare nu pot declanșa investigații fără o expertiză care să
stabilească valoarea bunurilor sustrase și estimarea prejudiciului. După 1990 furturile de
patrimoniu au cunoscut o creștere alarmantă, uneori, din păcate, cu complicitatea unor angajați
din muzee.
În toate cazurile, evaluarea va avea în vedere valoarea de înlocuire a bunurilor dispărute,
pentru achiziționarea de pe piață a unui bun cultural similar, deși în cele mai multe cazuri o
înlocuire reală este imposibilă datorită unicității fiecărui bun cultural.

c). Evaluarea pentru încheierea unei asigurări cu o companie specializată

Bunurile culturale clasate în patrimoniul cultural național trebuie să fie asigurate de către
o companie de asigurări pentru a putea să circule în afara instituției deținătoare (pentru
participare la expoziții temporare în țară sau în străinătate, expertize și investigații etc.). Pentru
încheierea poliței de asigurare se face obligatoriu o evaluare a bunului cultural ținând seama atât
de valoarea culturală, dar și de riscurile la care este supus în timpul transportului, depozitării și al
expunerii în alt spațiu. Asigurarea trebuie să acopere costul eventualelor deteriorări pe care le
poate suferi obiectul sau, în cazul extrem al distrugerii sau furtului acestuia, costul achiziționării
unui bun similar. În negocierea unei asigurări intervin și alți factori cum ar fi flexibilitatea
companiei de asigurări și sumele disponibile ale instituției pentru încheierea asigurării, știut fiind
că polița de asigurare reprezintă un procent mai mare sau mai mic din valoarea estimată a
bunurilor asigurate (poate fin de 1% dar poate ajunge și la 7%).
Deși nu este obligatorie, asigurarea este recomandabilă pentru toate bunurile culturale
care participă la expoziții temporare în afara sediului instituției.
Asigurarea se face, după caz, „de la perete la perete” sau „de la ușă la ușă”, astfel încât să
nu fie nici un moment în cursul transportului și expunerii în care bunul cultural să nu fie acoperit
de asigurare.
Deși legislația în vigoare prevede că bunurile culturale mobile clasate trebuie să fie
asigurate, nici o instituție muzeală nu are fondurile necesare pentru a acoperi costuri de asigurare
permanente, preferând să investească, atunci când se poate, în sisteme mai bune de supraveghere
și alarmă, pază, controlul accesului în expoziții și depozite.

Cadrul legal

48
 Actele normative care reglementează la modul general reevaluarea bunurilor culturale
sunt:
- Ordonanța nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în
patrimoniul instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare
(http://www.legex.ro/Ordonanta-81-2003-35709.aspx );
- Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3471/2008 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul
instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare
(http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/185250)

Ordonanța nr. 81/2003 face distincția dintre activele fixe corporale din instituțiile publice
și bunurile din patrimoniul cultural național, care au un statut distinct și nu se supun amortizării:

Art. 2. al(3) Bunurile din patrimoniul cultural național vor fi reevaluate de către
evaluatori autorizați in condițiile legii, pana la data de 31 decembrie 2004, rezultatele
reevaluării urmând a fi cuprinse in bilanțul contabil întocmit la 31 decembrie 2004.

Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3471/2008 prevede:

CAP. 2 Reguli privind reevaluarea bunurilor din patrimoniul cultural național

ART. 12 (1) Bunurile din patrimoniul cultural național, cu excepția acelora care nu pot fi
reevaluate potrivit standardelor internaționale de evaluare, vor fi reevaluate de către evaluatori
autorizați conform reglementărilor legale în vigoare, rezultatele reevaluării urmând a fi
înregistrate în contabilitate până la finele anului 2010.
(2) Bunurile din patrimoniul cultural național sunt bunurile definite astfel la art. 3 din Legea nr.
182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, cu modificările și
completările ulterioare.
(3) Patrimoniul bibliotecilor este alcătuit din documentele prevăzute la art. 39 din Legea
bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Documentele
aflate în colecțiile bibliotecilor, care au statut de bunuri culturale comune sau care au fost
clasate în categoria bunurilor culturale ce fac parte din patrimoniul cultural național mobil, nu
sunt active fixe. Acestea sunt evidențiate, gestionate și inventariate în condițiile legii și nu se
reevaluează.

Normele privind reevaluarea bunurilor culturale mobile deținute de instituții publice de

drept public, în vederea asigurării unei juste reflectări a acestora în contabilitate, aprobate
prin Ordinul Ministrului Culturii și Identității Naționale nr. 2.239 din 9 aprilie 2019,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 19 aprilie 2019, în vigoare de
la 19 mai 2019.

În iulie 2017, Ministerul Culturii și Identității Naționale a supus dezbaterii publice un proiect de
ordin pentru aprobarea Normelor privind reevaluarea bunurilor culturale mobile deținute de
instituțiile publice (http://www.cultura.ro/proiect-ordin ).
Ordinul face trimitere la actele normative în vigoare privind evaluarea bunurilor culturale,
respectiv:
- aplicarea prevederilor alin. (3) al art.2 din Ordonanța nr. 81/2003

49
 - Capitolului II din Normele metodologice din 25 noiembrie 2008 privind reevaluarea și
amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobate
prin Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3471/2008, cu modificările și
completările ulterioare ;
- art. 3 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În anexa ordinului se prevăd următoarele:

ART. 1
Prezentele norme reglementează modalitatea de reevaluare a bunurilor culturale mobile, cu
excepţia bunurilor culturale mobile care nu pot fi reevaluate potrivit standardelor internaţionale
de evaluare, deţinute în proprietate sau în administrare, de către instituţiile publice, cu scopul
determinării valorii juste a acestora în contabilitate.

ART. 2
(1) Reevaluarea bunurilor culturale mobile se realizează în mod individual sau pe colecţii, în
funcţie de specificul diverselor categorii de bunuri culturale mobile, acceptându-se ca principii
generale următoarele:
a) utilizarea preţurilor practicate în comerţ, pe piaţa de artă şi antichităţi internă sau
internaţională, pentru unele produse comparabile sau asimilabile ca raritate, calitate artistică,
vechime, valoare culturală şi încadrarea acestora în limite minimale-maximale; pentru bunurile
culturale mobile care nu au corespondenţă în comerţ se va stabili un preţ de pornire ce va ţine
seama de timpul necesar obţinerii obiectului, material, tehnică, stare de conservare, raritate etc.;
b) în toate cazurile de reevaluare, la calcularea valorii juste se va lua în considerare ca
rezultatul final să fie consemnat printr-o cifră rotunjită;
c) în cazul bunurilor culturale mobile care au ca referinţă valori de pe piaţa internaţională,
exprimate în altă monedă decât cea naţională, la stabilirea valorii se va proceda la conversia
acesteia în moneda naţională la rata de schimb valutar a Băncii Naţionale a României;
d) valoarea justă a bunului cultural mobil/a colecţiei reflectă un preţ de bază căruia i s-au
adăugat sau i s-au scăzut, prin sistemul procentual, valori diferenţiate conform calităţilor utilizate
pe piaţă.

(2) Reevaluarea patrimoniului cultural naţional se va realiza eşalonat, în conformitate cu

prevederile art. 2 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi
amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr.
493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau pornind de la bunurile culturale mobile
clasate în categoria juridică Tezaur a patrimoniului cultural naţional şi continuând cu cele clasate
în categoria juridică Fond a patrimoniului cultural naţional.
(3) Reevaluarea patrimoniului cultural naţional deţinut de către instituţiile publice se face, de
regulă, la fiecare etapă de 10 ani sau, după caz, ori de câte ori este necesar.

ART. 3
(1) Reevaluarea bunurilor culturale mobile se realizează conform dispoziţiilor Ordonanţei
Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările
ulterioare, de către experţi acreditaţi de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale în
domeniile bunurilor culturale din patrimoniul cultural naţional mobil, conform Ordinului
ministrului culturii şi cultelor nr. 2.009/2001 privind Normele de acreditare a experţilor, cu
modificările şi completările ulterioare, şi de către evaluatori autorizaţi de Asociaţia Naţională a
50
Evaluatorilor Autorizaţi din România (A.N.E.V.A.R.).
(2) În vederea realizării reevaluării prevăzute la alin. (1), instituţiile deţinătoare pot utiliza
experţi acreditaţi de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi evaluatori autorizaţi de
către A.N.E.V.A.R. din aparatul propriu sau pe bază de contract de prestări servicii, încheiat
conform legii.
(3) Reevaluarea prevăzută la alin. (1) poate fi realizată de o singură persoană, în situaţia în care
aceasta este acreditată ca expert de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi este
autorizată ca evaluator de către A.N.E.V.A.R.

ART. 4
(1) Reevaluarea bunurilor culturale mobile se realizează pe baza următoarelor criterii, după
caz:
a) valoarea culturală: istorică, arheologică, documentară, memorialistică, artistică, religioasă,
etnografică, monumentală, ştiinţifică şi tehnică;
b) vechimea;
c) frecvenţa (raritatea);
d) originea, autorul sau şcoala;
e) materialul - tehnica;
f) starea de conservare (dacă bunul cultural a fost sau nu restaurat);
g) apartenenţa la un fond sau o colecţie constituită;
h) autenticitatea;
i) calitatea formală;
j) apartenenţa bunului cultural la patrimoniul cultural naţional mobil clasat sau, după caz,
susceptibilitatea de a face parte din patrimoniul cultural naţional mobil clasat;
k) valoarea de piaţă;
l) cotele din cataloagele recunoscute internaţional, la bunurile culturale mobile pentru care
există astfel de lucrări.

(2) Criteriile de reevaluare prevăzute la alin. (1) sunt generale, în cadrul fiecărei categorii de
bunuri culturale mobile expertul acreditat şi evaluatorul autorizat vor stabili ponderea fiecărui
criteriu.
(3) La criteriile prevăzute la alin. (1), experţii acreditaţi şi evaluatorii autorizaţi pot adăuga
criterii specifice în funcţie de domeniu/subdomeniu şi de specificul bunului cultural mobil.

ART. 5
(1) Rezultatele reevaluării se consemnează în contabilitatea instituţiei publice, potrivit
legislaţiei în vigoare.
(2) În cazul bunurilor culturale mobile pentru care se declanşează procedura de clasare,
valoarea din documentaţia de clasare se va înscrie în contabilitatea instituţiei publice.
(3) Bunurile culturale mobile pentru care, din motive obiective, expertul acreditat sau
evaluatorul autorizat constată că nu se poate stabili o valoare justă sau care nu pot fi reevaluate
conform standardelor internaţionale de evaluare vor fi evidenţiate în continuare în contabilitate cu
valoarea de intrare actualizată cu indicele de inflaţie.
(4) Pentru a proteja bunurile culturale mobile împotriva tentativei de furt, valorile de inventar
vor avea un caracter confidenţial şi vor putea fi făcute publice doar în condiţiile legii.

51
 Câteva recomandări practice pentru reevaluarea bunurilor culturale

1. Atenție! Evaluarea și reevaluarea se face în moneda națională și această valoare se

consemnează în documentele de evidență.
În practica unor muzee, cu ocazia reevaluării se stabilește și echivalentul în euro al
fiecărui obiect, ceea ce simplifică operațiuni ulterioare de actualizare a valorilor cu rata inflației.
Pentru echivalarea în euro, se folosește pe parcursul unui an calendaristic aceeași rată de schimb,
respectiv cursul oficial leu/euro stabilit de BNR la data de 30 septembrie a anului pentru anul
următor.
2. La nivelul muzeului, comisia de reevaluare este numită prin ordin de director și se
constituie în număr impar, din experți atestați.
3. Reevaluarea ca activitate curentă se face pe colecții de bunuri din aceeași categorie,
tipologie etc. Valorile intermediare acordate trebuie corelate în final pentru a ne asigura că nu apar
variații mari pe parcursul activității din motive subiective (oboseală, neatenție, criterii apreciate
diferit de către persoane diferite etc.).
4. Pentru estimarea valorii unui bun este utilă consultarea unor situri web specializate și
cataloage online pentru obiecte identice sau asemănătoare. De obicei se recomandă căutarea mai
multe prețuri pentru a face o medie corectă, ponderată cu particularitățile bunului evaluat – stare
de conservare, loc de descoperire sau circulație, importanță istorică, științifică și memorială,
apartenența la un grup istoric constituit (tezaur, depozit arheologic, ansamblu, fond, colecție).
5. Consultarea cataloagelor de licitații de artă este orientativă dar prețurile trebuie luate în
considerare cu prudență: de obicei găsim prețuri de pornire și nu cele finale; prețurile de adjudecare
depind de numărul și interesele participanților la licitația respectivă, de gusturile și interesele
acestora; unele bunuri culturale pot avea o semnificație deosebită pentru cultura națională, chiar
dacă valorile lor pe piața internațională de artă și antichități nu este mare sau chiar nu circulă pe
piața internațională.
6. Lista bunurilor reevaluate, conținând datele de identificare ale bunului, valoarea veche
și valoarea propusă în urma reevaluării este verificată de comisia de reevaluare și aprobată de
conducerea instituției.
7. După validarea reevaluărilor, se operează în inventar și în actele contabile valoarea nouă.
Aceasta se trece într-o rubrică specială intitulată Reevaluare.
Pentru domeniul Științele naturii au fost aprobate de Comisia Națională a Muzeelor și
Colecțiilor Norme de evaluare pentru colecțiile de științele naturii în 2004, care pot fi
consultate/descărcate de la adresa http://www.cimec.ro/Legislatie/Legislatie-culturala.html
Un îndrumar în evaluarea bunurilor culturale mobile a fost realizat de Asociația Națională
a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR) în 2017, pentru uzul evaluatorilor autorizați
pentru evaluare de bunuri culturale. Aceștia întocmesc, la cerere și contra cost, rapoarte de evaluare
pentru persoane fizice și juridice de drept public sau privat (http://www.evaluari-arta.ro/anevar-
evaluarea-bunurilor-culturale/ ).

52
 Clasarea bunurilor culturale

Prin clasare se înțelege înscrierea unui bun cultural în patrimoniul cultural național (în
categoriile juridice Tezaur sau Fond).
Cadrul legal este legea nr. 182/2000 pentru protejarea patrimoniului cultural mobil, cu
modificările și completările ulterioare și Norma de clasare a bunurilor culturale mobile introduse
în 2003 și definitivate prin HG nr. 886/2008 (http://www.cimec.ro/Legislatie/HG-886-2008-
NormeleClasare.pdf ).
Înscrierea bunului în patrimoniul cultural național se poate face în urma unei expertize
care îi stabilește importanța sau semnificația istorică, arheologică, documentară, etnografică,
artistică, științifică și tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică,
bibliofilă, cartografică și epigrafică, vechimea, unicitatea sau raritatea acestuia.

Ce bunuri culturale sunt susceptibile de a intra în patrimoniul naţional?

• bunuri arheologice şi istoric-documentare de valoare deosebită sau excepţională,

• bunuri cu semnificaţie artistică, de valoare deosebită sau excepţională,
• bunuri cu semnificaţie etnografică, de valoare deosebită sau excepţională,
• bunuri de importanţă ştiinţifică, de valoare deosebită sau excepţională, şi
• bunuri de importanţă tehnică, de valoare deosebită sau excepţională.

Bunurile aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil fac parte, în funcţie de

importanţa sau de semnificaţia lor istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică,
ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă,
cartografică şi epigrafică, de vechimea, unicitatea sau raritatea lor, din:
a) tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, denumit în continuare tezaur, alcătuit
din
bunuri culturale de valoare excepţională pentru umanitate;
b) fondul patrimoniului cultural naţional mobil, denumit în continuare fond, alcătuit din
bunuri culturale cu valoare deosebită pentru România (legea 182/2000, art. 4).

Art. 12. - (1) Clasarea se va efectua pe baza unui raport de expertiză întocmit de experţi
sau specialişti acreditaţi de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
• (2) Clasarea unui bun trebuie finalizată în cel mult 3 luni din momentul declanşării
procedurii de clasare.
• (3) Organismul ştiinţific competent să hotărască asupra propunerilor de clasare este
Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
• (4) Hotărârea de clasare va fi semnată de preşedintele Comisiei Naţionale a Muzeelor şi
Colecţiilor şi va fi aprobată prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, în interiorul
termenului prevăzut la alin. (2).
• (5) La hotărârea de clasare se anexează în extras concluziile raportului de expertiză prin
care se asigură identificarea bunului cultural mobil respectiv, fişa standard a obiectului şi
fotografia alb-negru sau color, după caz. (legea 182/2000, art. 12).

ART. 15
(1) Clasarea are ca efect înscrierea bunurilor culturale mobile în Inventarul patrimoniului

53
cultural naţional mobil, în una dintre cele două categorii, tezaur sau fond.
(2) Inventarul patrimoniului cultural naţional mobil, întocmit pe baza ordinelor privind
bunurile culturale mobile clasate, centralizarea, evidenţa informatizată şi administrarea
documentelor care au stat la baza întocmirii acestuia se efectuează de Institutul Naţional al
Patrimoniului.

Declanșarea procedurii de clasare se face, în general, la cererea proprietarului sau

administratorului de bunuri culturale sau din oficiu, de către direcțiile județene pentru cultură.
Declanşarea procedurii de clasare din oficiu se face:
a) pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea statului sau a unităților
administrativ-teritoriale și administrate de instituții publice;
b) pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea cultelor religioase;
c) pentru bunurile culturale mobile care fac obiectul unei vânzări publice prin licitație sau
prin intermediul unui agent autorizat;
d) pentru bunurile culturale mobile pentru care se solicită exportul temporar sau definitiv;
e) pentru bunurile culturale mobile descoperite întâmplător ori în cadrul unor cercetări
sistematice;
f) pentru bunurile culturale mobile confiscate;
g) pentru bunurile culturale mobile care au făcut obiectul unor tentative de export ilegal;
h) pentru bunurile aflate în custodia instituțiilor publice, care urmează să fie restituite;
i) pentru bunurile culturale mobile proprietate publică, aflate în patrimoniul unor societăți
comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care se privatizează.

Cum stabilim prioritățile pentru clasare?

Clasarea bunurilor culturale trebuie să urmeze ordinea importanței istorice, artistice,

memoriale, științifice, tehnice a obiectelor astfel ca cele mai valoroase să fie clasate primele.
Fiecare muzeu are o selecție a bunurilor de valoare deosebită sau excepțională susceptibile de
clasare în patrimoniul cultural național.
Din păcate, inițiativa clasării fiind lăsată la latitudinea fiecărei instituții, fără obligativități
și termene clare privind prioritățile pe domenii și categorii de bunuri culturale, propunerile de
clasare au fost făcute în funcție de experții disponibili sau prin repartizarea birocratică a unui
același număr de dosare de clasare pe secții muzeale cu valori de patrimoniu inegale. Astfel, după
15 ani de la începerea efectivă a procesului de clasare, în 2003, Inventarul bunurilor mobile
clasate este încă departe de a fi reprezentativ măcar pentru valorile excepționale. Tezaure
monetare valoroase au fost clasate pe loturi diferite, în ani diferiți, astfel că o parte a unui tezaur
este clasat (prin ordine de clasare diferite), în timp ce altă parte nu este clasată. În plus, între 2003
și 2007, dintr-o modificare nefericită a legii 182/2000 care a fost reparată cu mare întârziere, a
dispărut categoria Fond, astfel că în primii ani toate bunurile au fost clasate exclusiv în categoria
Tezaur. Ulterior, nimeni nu a mai intervenit pentru trecerea unor bunuri din categoria Tezaur în
categoria Fond, astfel încât bunuri comparabile ca valoare se găsesc și în categoria Tezaur, și în
categoria Fond.

Atenție! Nu se propun spre clasare bunuri culturale mai recente de 50 de ani sau
bunuri aparținând unor creatori în viață (artiști, meșteri populari, artizani). Aceștia dispun
liber de creațiile lor, le pot comercializa, exporta definitiv etc.

54
 O perspectivă a timpului este necesară pentru aprecierea valorii unui bun cultural. Pe de
altă parte, să nu uităm că ceea ce astăzi sunt bunuri culturale comune pot deveni, în timp, valori
de patrimoniu național.
În legislația internațională (de exemplu Convenția Unidroit pentru bunurile culturale
furate sau exportate ilegal, 1995, ratificată de România în 1997,
http://www.cimec.ro/arheologie/arh-preventiva/14-anexa7unidroitroma1995.pdf ) un criteriu
orientativ general pentru bunurile culturale este vechimea de 100 de ani.

Iată câteva sugestii făcute de specialiști privind prioritățile de clasare în patrimoniul

cultural național, categoria Tezaur, fără a fi exhaustive:

Bunuri arheologice:
1. Tezaure, depozite de bronzuri
2. Obiectele din metale preţioase, cu pietre preţioase sau semipreţioase, care au
semnificaţie istorică, documentară, artistică deosebită sau cele constituind unicate, piese
rare, rarităţi zonale.
3. Inscripţii din epoca greco-romană sau medievală cu valoare excepţională.
4. Piese de interes arheologic indiferent de materialul din care au fost lucrate - ceramică,
piatră, os, metal comun, sticlă, etc. - semnificative pentru definirea unei culturi materiale,
a unei arii de civilizaţie, constituind unicate, piese rare sau rarităţi zonale, având
inscripţii, mărci sau reprezentând creaţii de meşteri, ateliere sau şcoli cunoscute pe
plan european.
5. Piese arheologice provenind din afara teritoriului României, aparţinând unor civilizaţii de
valoare universală sau cuprinse în colecţii constituite.

Bunuri de istorie memorială, documente:

1. Toate obiectele din metale preţioase, cu pietre preţioase şi semipreţioase, medievale
(neprovenind din descoperiri arheologice), moderne şi contemporane, care au valoare
istorică, istorico-artistică, memorială sau documentară evocând fapte şi evenimente,
personalităţi politice, militare şi cultural ştiinţifice; obiecte care provin din ateliere
recunoscute sau care au fost create de meşteri sau artişti consacraţi.
2. Bunuri cu valoare excepţională aparţinând patrimoniului universal sau naţional
(memorialistică aparţinând domnitorilor, şefilor de stat, prim-miniştrii, personalităţi
cultural-ştiinţifice etc.)
3. Fotografii originale realizate în primele ateliere de către primii fotografi din România
sau Europa (1850-1880); fotografii originale referitoare la momente istorice importante,
unice.
4. Bunuri care au caracter de unicitate, raritate, serie mică (acte originale cu caracter
politico-diplomatic, militar etc.).
5. Incunabule, carte veche, miniaturi, documente pergamente, însemne ale cancelariilor şi
statului - sigilii, hrisoave domneşti etc.
6. Documente cartografice (hărţi, planuri) datând din secolul al XVI-lea până la jumătatea
secolului al XIX-lea.
7. Arme albe şi de foc - anterioare anului 1877.
8. Steaguri şi drapele datând din epocile de istorie medie şi modernă.
9. Uniforme militare şi civile, costume aparţinând unor mari personalităţi istorice şi cultural-
ştiinţifice.
10. Însemne ale puterii de stat (coroane, sceptre etc.) - care nu sunt din metale preţioase.
55
 11. Armament şi echipament militar cu valoare de unicat şi cu o semnificaţie memorialistică
deosebită.
12. Înregistrări audio și pe film originale cu mari personalităţi istorice şi cultural-ştiinţifice.
13. Trofee ştiinţifice, culturale şi sportive excepţionale.

Bunuri numismatice:
• Tezaure monetare (indiferent de metal sau perioadă istorică).
• Piese şi emisiuni unicat (indiferent de metal sau perioadă istorică).
• Monede din metal preţios emise până în anul 1800.
• Medalii şi plachete, cu precădere din metal preţios, serie mică.
• Decoraţii - româneşti şi străine - în cel mai înalt grad, precum şi cele conferite unor
şefi de stat, de guvern sau unor personalităţi ilustre.
• Sigilii şi inele sigilare domneşti, sau aparţinând unor şefi de stat.

Bunuri etnografice:
• Port, ţesături, cojoace, scoarţe, ceramică, etc., autentice, de calitate, bine păstrate,
realizate din sec. al XVIII-lea până în primele două decenii ale sec. XX. Exemple:
chilimuri oltenești datate absolut sau relativ în secolele XVIII-XIX, scoarțe din
secolul al XIX-lea cu culori vegetale şi motive ornamentale - pomul vieţii,
antropomorfe, zoomorfe, geometrice, ștergare cu inscripții, broderii și decorații,
cojoace, cămăși, catrințe și ii brodate, salbe și fruntarii de bani, colecții de jucării
• Elemente de arhitectură disparate, datate sau databile în sec. XVIII-¬XIX, cu certă
valoare artistică, în special din Gorj, Maramureş, Harghita (şi nu numai), stâlpi,
cosoroabe, grinzi sau “meşter grinzi", uşi, porţi etc.
• Obiecte de uz casnic și legate de ocupații: furci de tors, bâte, căuce, măsuri (căpeţe,
căni etc.), tiocuri, blide, tipare, ploşti, linguri, obiecte din doage, împletituri etc. Piese
datate sau databile, secolele XVIII¬-XIX, cu certe calităţi artistice şi atribuiri precise
în ce priveşte autorul (meşter renumit) piesei precum şi existenţa documentară că a
făcut parte dintr-o colecţie renumită (Tzigara Samurcaş, Cantacuzino etc.)
• Instrumente muzicale datate sau databile în secolele XVII-XIX, unicat, rare, cu certă
valoare artistică sau memorială, aparţinătoare unei colecţii renumite
• Ceramică, ţesături, obiecte din piele, obiecte din lemn, icoane şi altele cu inscripţii
cuprinzând nume de meşter, de localitate, an, urări, alte texte.
• Piese pictate pe glajă în secolele XVIII-XIX, semnate şi datate sau cert atribuite
autorilor Savu Moga, Ţinforea, Partenie Poenaru, Ion Moraru, Morăriţele etc., din
centrele Laz, Iernuţeni, Mărginime, Ţara Bârsei, Făgăraş, Maierii Albei Iulii, Nicula și
altele
• Icoane populare pictate pe lemn, datate sau databile în secolele XVIII-XIX, autori
consacraţi şi teme unicat (icoane de vatră, împărăteşti, de iconostas, tipare xilogravuri)
• Recuzită și obiecte legate de practicarea obiceiurilor tradiționale din sec. XVIII-XIX:
stâlpi de mormânt, cruci de lemn și piatră, troițe, pisanii de lemn,

Bunuri de artă:
• Creaţii ale unor artişti autohtoni şi străini de valoare recunoscută sau aparţinând unor
şcoli sau ateliere de valoare recunoscută, naţională şi universală.
• Obiecte de cult cu semnificaţie istorico-artistică, memorială sau documentară, din
metale preţioase, pietre preţioase şi alte materiale, cu caracter de unicat şi serie mică,
56
 sau aparţinând unor şcoli (ateliere) recunoscute - candele, potire, icoane, ferecături,
cruci de mână, engolpioane, manuscrise cu ferecături, broderii, veşminte de cult
(odăjdii), obiecte de uz religios etc., reprezentative pentru toate cultele
• Piese de mobilier european sau autohton executate până la sfârşitul secolului al XVIII-
lea: piese de mobilier Empire executate în Europa în perioada 1800 - 1825 (inclusiv în
Ungaria şi Rusia), piese de mobilier francez din perioada Carol al X-lea (1824-1830),
piese de mobilier Biedermeier din perioada 1815 - 1840 de valoare excepţională, piese
în stil Biedermeier executate in Transilvania până la 1850 - dacă reiau modele
europene sau se particularizează prin semne de meşter, însemne de localitate sau sunt
de calitate artistică excepţională, piese de mobilier în stil rococo executate în Franţa în
epoca Louis-Philippe (1830-1848) de valoare excepţională.
• Piese de valoare excepţională Art Nouveau executate în ateliere europene.
• Piese de valoare excepţională Art Déco executate în ateliere europene.
• Piese de valoare excepţională reprezentative pentru stilul neoromânesc.
• Piese de mobilier, indiferent de perioada şi atelierul unde au fost executate, dacă au
aparţinut unor personalităţi marcante ale vieţii social-politice, culturale şi ştiinţifice
române sau străine şi a căror valoare memorialistică este certă.
• Piese din ceramică, porțelan, sticlă, de valoare artistică excepţională, lucrate în ateliere
sau manufacturi europene până la 1850.
• Piese de valoare excepţională lucrate în ateliere sau manufacturi extrem-orientale până
la sfârşitul secolului al XIX-lea.
• Piese de valoare excepţională reprezentative pentru civilizaţia islamică (Maghreb,
Asia Mică, Orientul Apropiat, Persia) până la sfârşitul secolului al XIX-lea.
• Piese din metale preţioase sau din metale comune executate în ateliere europene,
autohtone, orientale şi extrem-orientale, de valoare artistică excepţională, până la
sfârşitul secolului al XIX-lea.
• Piese executate în atelierul Carl Fabergé.
• Tapiserie, covoare, țesături de interior sau de cult executate în manufacturile europene
până la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
• Broderii de valoare artistică excepţională produse în ateliere europene, autohtone,
orientale şi extrem-orientale până la sfârşitul secolului al XIX-lea.
• Covoare cu valoare excepţională executate în ateliere orientale până la sfârşitul
secolului al XIX-lea.
• Scoarţe cu valoare excepţională executate în centre sud-dunărene şi orientale până la
sfârşitul secolului al XIX-lea.
• Costume, accesorii vestimentare, de valoare excepţională, executate din materiale
deosebite calitativ, lucrate în ateliere europene, autohtone sau orientale, până la
sfârşitul secolului al XIX-lea și Art Nouveau, Art Déco.
• Piese cu valoare excepţională indiferent de stil sau atelier, care au aparţinut unor
personalităţi marcante ale vieţii social-politice, culturale şi ştiinţifice şi a căror valoare
memorialistică este certă.
• Ceasuri cu valoare excepţională lucrate anterior anului 1800.
• Ceasuri cu evidente caractere de orologerie de artă datate până la sfârşitul secolului al
XIX-lea.
• Piese cu valoare excepţională aparţinând orologeriei de artă în stil Art Nouveau şi Art
Déco.

57
 • Piese de orologerie care au aparţinut unor personalităţi, prezentând valoare
memorialistică.
• Miniaturi executate în ateliere europene sau autohtone, indiferent de suport, de
valoare excepţională, până la 1900.
• Corpuri de iluminat executate în ateliere europene, autohtone, orientale sau extrem-
orientale, de valoare excepţională, până la 1900.
• Corpuri de iluminat cu valoare artistică excepţională în stil Art Nouveau şi Art Déco.

Carte veche, manuscrise

• Carte veche românească până la anul 1830.
• Carte veche străină până la anul 1800.
• Incunabule
• Carte bibliofilă – ediții princeps, rarități, serie mică, cărți cu gravuri și ilustrații originale,
cu dedicații aparținând unor mari personalități.

Ştiinţele naturii:
1. toate exemplarele-tip (holotip, lectotip, paratip sau paralectotip), acestea fiind de
neînlocuit; după ele s-au "botezat"/descris speciile/taxonii noi pentru ştiinţă;
2. indivizi ai speciilor declarate monumente ale naturii;
3. indivizii speciilor ocrotite ca fiind în pragul dispariţiei;
4. indivizii speciilor endemice (cu răspândire restrânsă şi numai într-un loc);
5. piese unicate în lume (ex., Deinotherium gigantissimum din expoziţia Muzeului "Grigore
Antipa").

Componența dosarului de clasare

Conform normelor de clasare emise de Ministerul Culturii și Identității Naționale (Ordin

nr. 2053 din 17 mai 2002, revizuit prin HG nr. 886/ 2008, http://www.cimec.ro/Legislatie/HG-
886-2008-NormeleClasare.pdf ), unui bun cultural supus procesului de clasare în patrimoniul
național trebuie să i se întocmească un dosar care cuprinde patru documente principale:
• cererea de clasare (conține date minimale despre deținătorul bunului cultural, procedura
solicitată, date despre bunul cultural, semnătura și ștampila solicitantului)
• raportul de expertiză (în unele cazuri numit fișă de evaluare) conține criteriile și punctajele
acordate de un expert acreditat de MCC pe baza cărora se solicită clasarea bunului cultural
mobil
• fișa analitică de evidență standard pe domeniu și fotografia (sau fotografiile) bunului
cultural supus clasării;
• extras în copie din registrul de inventar al deținătorului care atestă deținerea bunului
respectiv
• documentele și imaginile pe suport digital în format DOCPAT (pe CD/DVD)

Prezentăm mai jos formularele standard din dosarul de clasare:

58
 CERERE DE CLASARE

A. Date de identificare solicitant:

Cod fiscal/CNP deţinător:

Deţinător:

Adresă:

Localitate:
Judeţ:

Str. Nr.
Bl. Sc. Et. Ap.
Cod poştal Sector

Calitate:

 Proprietar  Mandatar al unui  Administrator de  Autoritate publică

proprietar bunuri proprietate
publică

B. Date privind procedura solicitată

Se solicită clasarea în categoria: Tezaur:  Fond: 

Se solicită declasarea: 

Se solicită trecerea dintr-o categorie juridică în alta a patrimoniului cultural naţional,

respectiv:
din Fond în Tezaur  din Tezaur în Fond 

C. Date privind bunurile la care se referă cererea (detalii se găsesc în fişa analitică de
evidenţă):

Denumire:
59
Nr. de inventar:

Data solicitării:

Semnătura şi ştampila solicitantului:

RAPORT DE EXPERTIZĂ

A. Date despre expert

Nume/prenume expert:

Atestat/număr/data:

Locul de muncă:
Forma de angajare:

B. Date despre deţinătorul bunului cultural expertizat

Nume şi prenume/instituţie:

Adresă:

Cod numeric personal sau cod fiscal:

C. Date despre bunul cultural:

Denumirea bunului cultural: Nr. Inventar:

Criterii de clasare Punctaj Argumentare

Vechimea:

Frecvenţa:

Stare de conservare:

Subtotal:

60
 Valoare istorică:

Valoare memorială:

Autenticitatea:

Autor/atelier/şcoala:

Calitatea formală:

Total:

D. Concluzia

Propunerea de clasare în categoria: tezaur:  fond: 

Propunerea de neclasare: 
Propunerea de trecere dintr-o categorie juridică în alta a patrimoniului cultural naţional,
respectiv: din Fond în Tezaur  din Tezaur în Fond 

Data referatului:

Semnătura şi ştampila expertului:

______________________________________________________________________________

Fișa analitică de evidență standard A4 față/verso

Mai multe dosare depuse la aceeași dată împreună de către un solicitant formează o
tranșă de propuneri (trimitere), care este însoțită de o adresă de trimitere către Ministerul
Culturii și Identității Naționale și Identității Naționale, Comisia Națională a Muzeelor și
Colecțiilor și de un tabel centralizator al bunurilor propuse pentru clasare.

61
 Modelul tabelului centralizator este dat în anexa 2 a Normelor de clasare:

Procedura de clasare

Deținătorul de bunuri culturale susceptibile de a face parte din patrimoniul național

trimite/depune dosarul bunului cultural mobil la direcția de specialitate din Ministerul Culturii și
Identității Naționale și Identității Naționale.
Membrii secretariatului constituit la direcția de specialitate din minister cu scopul
recepționării dosarelor de clasare analizează conținutul acestora și, în cazul în care documentația
respectă legislația în vigoare, le înaintează spre validare subcomisiilor de specialitate sau
experților desemnați de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor (CNMC).
În urma analizei dosarelor, CNMC decide prin vot clasarea în patrimoniul național și
categoria juridică: Tezaur sau Fond. Dacă propunerile de clasare sunt respinse, se motivează
hotărârea luată. Deciziile luată de CNMC sunt finalizate prin ordin de clasare al ministrului
culturii.
În timpul desfășurării procedurii de clasare a unui bun cultural mobil, acesta se află sub
regimul de protecție prevăzut, potrivit dispozițiilor art. 17 din legea 182/2000, pentru bunurile
clasate în Tezaur.

Rolul Institutului Național al Patrimoniului

Conform legii 182/2000, Inventarul bunurilor clasate în patrimoniul cultural național și

arhiva de dosare de clasare sunt păstrate de CIMEC-Institutul de Memorie Culturală care din
2011 a devenit direcție în cadrul nou-creatului Institut Național al Patrimoniului (INP):
Art 15. (2) Inventarul patrimoniului cultural naţional mobil, întocmit pe baza ordinelor
privind bunurile culturale mobile clasate, centralizarea, evidenţa informatizată şi administrarea
documentelor care au stat la baza întocmirii acestuia se efectuează de Institutul Naţional al
Patrimoniului.
(http://www.monitoruljuridic.ro/act/lege-nr-182-din-25-octombrie-2000-republicat-
privind-protejarea-patrimoniului-cultural-na-ional-mobil-emitent-parlamentul-157281.html )

Inventarul patrimoniul cultural mobil clasat este disponibil online la adresa:

http://clasate.cimec.ro

Procedura de preluare a dosarelor

62
 Reprezentantul INP preia dosarele bunurilor clasate și a suporților digitali de la Ministerul
Culturii și Identității Naționale prin proces verbal de predare-primire. Toate dosarele preluate
sunt înregistrate în registrul electronic de intrări și se arhivează la INP. Împreună cu dosarele de
clasare sunt păstrate și copii după ordinele de ministru, scanate.
INP are următoarele sarcini:
• importă înregistrările de bunuri culturale în format DOCPAT și introduce fișele de
obiecte în baza națională de date a bunurilor culturale mobile clasate;
• scanează, procesează și arhivează imaginile;
• arhivează documentele care au stat la baza înscrierii în patrimoniul cultural național,
în ordinea intrării;
• operează deciziile luate de CNMC în baza de date, respectiv: hotărârea de clasare,
declasare, trecere dintr-o categorie în alta a patrimoniului cultural național
• publică online Inventarul patrimoniului cultural național, actualizat cel puțin lunar
(http://clasate.cimec.ro)
• întreține baza de date din punct de vedere tehnic și al conținutului.

Atenție! La deținătorul specializat trebuie să existe o evidență riguroasă a dosarelor

de propuneri de clasare trimise și a bunurilor clasate.

Criterii de clasare

Criteriul de clasare este un standard calitativ şi cantitativ pe baza căruia se evaluează

semnificaţia sau importanţa culturală a bunurilor mobile şi se determină categoria juridică a
patrimoniului cultural naţional din care fac parte aceste bunuri.
Expertizarea potrivit criteriilor generale de clasare se realizează de către experți atestați în
scopul de a se stabili dacă bunurile culturale mobile sunt susceptibile de a fi clasate.

Criterii generale:
1. vechimea - criteriul în baza căruia se analizează dacă un bun cultural a fost realizat
într-o perioadă mai îndepărtată, cel puțin cu 50 de ani înainte de data efectuării expertizei, și se
acordă puncte valorice într-un cuantum proporțional cu vechimea determinată;
2. frecvența - criteriul în baza căruia se analizează dacă bunul cultural aparține unei serii
de bunuri identice sau unui lot de bunuri din aceeași tipologie și se determină prezența bunurilor
în cauză pe teritoriul românesc; în raport cu semnificația artistică se analizează dacă acestea se
înscriu într-o tipologie determinată care cuprinde opere cu tematică și manieră de realizare
artistică relativ similare și dacă asemenea opere sunt prezente în colecții publice sau private ori în
circuitul civil;
3. starea de conservare - criteriul în baza căruia se analizează gradul în care bunul
cultural își păstrează integritatea și caracteristicile inițiale ori se află într-o stare care să permită
reconstituirea sau restaurarea acestuia.

63
 Cum se face aprecierea valorii ?
Pentru fiecare dintre cele 3 criterii generale punctajul valoric maxim care se poate acorda
este de 100 de puncte.
Pentru bunurile reprezentând descoperiri arheologice terestre sau subacvatice se acordă
punctajul maxim la criteriul vechime.
Pentru bunurile provenind din dezmembrarea unor monumente istorice se acordă
punctajul maxim la criteriul frecvență.
Punctajele valorice se acordă pentru fiecare criteriu general și se însumează. Dacă suma
realizată este de până la 150 de puncte valorice, bunul cultural expertizat nu este susceptibil de a
fi clasat.
Expertul desemnat validează sau invalidează punctajul acordat potrivit criteriilor generale
și expertizează bunul potrivit criteriilor de clasare specifice.

Criterii specifice:
(a). valoarea istorică şi documentară - criteriul în baza căruia se analizează dacă bunul
cultural serveşte la cunoaşterea unui fapt istoric de importanţă sau semnificaţie majoră, în sensul
că este o mărturie istorică din perioada în care acel fapt s-a petrecut;
(b). valoarea memorială - criteriul în baza căruia se analizează dacă bunul cultural a
aparţinut unei personalităţi importante a istoriei, culturii şi civilizaţiei naţionale sau internaţionale
ori constituie o mărturie directă şi semnificativă privind viaţa şi activitatea acelei personalităţi;
(c). autenticitatea - criteriul în baza căruia se analizează dacă bunul cultural este o operă
realizată în mod evident de un autor identificat sau este fabricat într-un atelier, într-o manufactură
sau într-o fabrică precis determinată ca aparţinând unei epoci, unui anumit stil artistic, unei
anumite culturi sau civilizaţii;
(d). autorul, atelierul sau şcoala - criteriul în baza căruia se analizează dacă bunul
cultural aparţine unui autor important sau a fost realizat în ateliere, manufacturi sau fabrici
importante pentru o epocă istorică, un stil artistic, o cultură sau o civilizaţie;
(e). calitatea formală - criteriul în baza căruia se analizează dacă un bun cultural este o
realizare artistică importantă, o piesă de o expresivitate plastică deosebită sau excepţională ori o
piesă care se remarcă prin însuşirile ce decurg din tehnica de execuţie (inclusiv suportul
material), din unicitatea sau raritatea concepţiei, precum şi din creativitatea acesteia.
Suma punctelor valorice acordate în urma expertizării pe baza criteriilor specifice se
adună cu suma punctelor valorice acordate în urma expertizării pe baza criteriilor generale şi se
obţine astfel suma finală a punctelor valorice astfel:
- între 200 si 350 de puncte valorice - bunul în cauză se clasează în categoria juridică
Fond a patrimoniului cultural național.
- peste 350 de puncte valorice - bunul în cauză se clasează în categoria juridică Tezaur
a patrimoniului cultural naţional.

64
Declasarea
Prin declasare se înţelege procedura de scoatere din categoriile juridice ale patrimoniului
cultural naţional a unui bun cultural mobil clasat şi de radiere a acestuia din inventarul fondului
sau, după caz, al tezaurului patrimoniului cultural naţional.
Declasarea bunurilor culturale mobile are loc la cererea titularilor dreptului de proprietate
sau din oficiu, în următoarele cazuri:
a) invalidarea expertizei;
b) distrugere;
c) deteriorare gravă care nu poate fi remediată prin operaţiuni de restaurare.
Declasarea urmează aceeași procedură ca și clasarea.

Trecerea dintr-o categorie în alta a unui bun cultural clasat (din Tezaur în
Fond sau din Fond în Tezaur)
Se poate face printr-o nouă expertiză și urmând aceleași proceduri ca în cazul clasării.

Baza de date a bunurilor culturale mobile clasate

La Institutul Național al Patrimoniului se păstrează baza bunurilor culturale clasate în care

sunt introduse datele din fişa de evidenţă a bunului cultural mobil clasat. Structura acestei baze de
date este preluată din aplicaţia DOCPAT, cu unele completări care ţin de specificul procesului de
clasare. După introducerea datelor despre bunul clasat, fotografia acestuia este scanată în format
TIF şi arhivată in fişiere sortate pe deţinători păstrate pe server. O copie a tuturor fotografiilor dar
în format JPG este păstrată în fişierul unde se află baza bunurilor clasate. Numele fotografiei
scanate este alcătuit din prescurtarea domeniului, codul deţinătorului, numărul pachetului şi
poziţia din ordinul de ministru. O copie de siguranţă a tuturor fotografiilor sortate pe deţinători
este păstrată pe suporturi externe.

O versiune a bazei de date, cu informaţii de interes public, este publicată pe situl web
http://clasate.cimec.ro , cu facilităţi de căutare pe diverse criterii: domeniu de patrimoniu,
deţinător (mai puţin cei particulari), artist/autor, tip etc.

65
 Anexe
Declarația de principii privind documentarea muzeală
Grupul de lucru pentru standardele de documentare CIDOC
26 martie 2005 Versiunea 0.2

CIDOC îşi exprimă părerea că acele colecţii care nu au o documentaţie corespunzătoare

nu pot fi considerate colecţii "muzeale" adevărate. Există două motive principale pentru aceasta:
• nu pot fi păstrate şi întreţinute în mod corespunzător;
• valoarea lor pentru cercetare şi interpretare se reduce drastic.
În opinia CIDOC, prin documentaţie corespunzătoare se înţeleg următoarele:
Documentaţia să fie în formă scrisă, pe suport convenţional sau electronic, cu aplicarea
procedurilor în vigoare privind protejarea documentaţiei împotriva pierderii sau a degradării,
păstrarea acesteia şi asigurarea posibilităţii de a se avea acces la ea pe timp nelimitat.
Informaţiile computerizate trebuie să fie păstrate în aşa fel încât acestea să poată fi accesate
uşor şi repede şi reutilizate în alte scopuri.
Să existe o legătură clară şi fără echivoc între fiecare obiect în parte şi documentaţia
acestuia. Această legătură se realizează prin marcarea sau aplicarea pe obiect a unei etichete
care conţine un identificator unic şi prin includerea acestui număr în documentaţia aferentă
obiectului.
3. Documentaţia să conţină informaţii suficiente pentru identificarea fiecărui obiect în
caz de pierdere sau furt.
Să fie simplu să se găsească fizic fiecare obiect pe baza documentaţiei aferente. Acest
lucru trebuie să se poată face şi atunci când li se schimbă obiectelor locul obişnuit.
Documentaţia trebuie să conţină datele pe baza cărora se poate stabili felul în care au
intrat obiectele în colecţii.
Să se întreprindă măsuri pentru validarea şi înregistrarea informaţiilor de ordin
secundar privind contextul în care a fost produs, folosit, colecţionat fiecare obiect.
Documentaţia să cuprindă originea şi/sau autoritatea emitentă a fiecărei afirmaţii
privind contextul şi istoria obiectului.
Documentaţia să cuprindă toate cercetările făcute în cadrul instituţiei respective şi în
diverse materiale publicate (ca, de pildă, fişele dintr-un catalog de expoziţie) despre fiecare
obiect sau, dacă acestea nu există, referinţele la aceste informaţii. Atunci când e posibil,
materialele publicate trebuie să menţioneze identificatorii unici ai obiectelor.
Documentaţia să cuprindă informaţii despre fiecare activitate semnificativă legată de
managementul colecţiilor (cum ar fi conservarea) şi rezultatele cercetării şi interpretării
privind obiectele.

66
 10. Când obiectele sunt scoase dintr-o colecţie, se păstrează documentaţia completă cu
privire la acestea. Se adaugă la această documentaţie actele pe baza cărora au fost scoase
obiectele din colecţie şi modalitatea în care au fost îndepărtate

67
 Fişa tehnică CIDOC nr. 1: Recomandări de documentare a bunurilor muzeale

O importantă răspundere profesională este de a asigura posibilitatea ca toate obiectele,

acceptate temporar sau permanent de muzeu, să posede o documentare corectă şi detaliată, care
să faciliteze cunoaşterea provenienţei, identificarea şi starea de conservare a obiectelor. (ICOM
Codul de deontologie profesională, 1990, p.31, nr.6.2)
Scopul fişelor CIDOC este acela de a face cunoscute lumii muzeelor, într-o
modalitate simplă şi cu difuzare largă, informaţii asupra unor aspecte diferite ale documentării în
muzee. Această fişă CIDOC arată, în opt etape, cum poate fi înregistrat un obiect care intră în
muzeu. Metoda este aplicabilă, pas cu pas, atât unui sistem manual, cât şi unui sistem
informatizat de evidenţă, în funcţie de condiţiile proprii fiecărui muzeu.
Ceea ce vă propunem reprezintă cerinţele minimale pentru înregistrare. Acestea au impus
o simplificare a procedurii. Fiecare muzeu poate însă, în funcţie de nevoile proprii sau de
standardele naţionale, să adauge mai multe informaţii. Fişa se încheie cu o bibliografie minimală.
Muzeele care posedă colecţii neinventariate sunt îndrumate să urmeze etapele de la 4 la 8.

Înregistrarea, pas cu pas: când un obiect intră în muzeu

Pasul 1
Obiectul este adus în muzeu. Persoana care aduce obiectul primeşte o recipisă, care
include următoarele date:
- scurtă descriere a obiectului
- data intrării
- numele şi semnătura salariatului din muzeu care primeşte obiectul
Muzeul păstrează o copie a acestui document, pe care o foloseşte în pasul 2. Pasul 1 poate
fi, de regulă, omisă, dacă obiectul este adus de un salariat al muzeului.

Pasul 2
Obiectul este înregistrat în Registru, având pagini numerotate şi rubrici, ce cuprind
următoarele date:
- număr provizoriu (în ordinea intrării)
- data intrării în muzeu
- numele şi adresa proprietarului sau a celui care a adus obiectul (dacă nu este un
salariat al muzeului)
- identificarea (denumirea obiectului sau scurtă descriere)
- motivul intrării
- locul temporar al depozitării
- numele salariatului din muzeu care a primit şi/sau care a adus obiectul

68
 Numărul provizoriu este ataşat obiectului, cu ajutorul unei etichete.

Pasul 3
Există 3 posibilităţi, de la caz la caz:
- obiectul nu va fi acceptat în colecţie (A)
- obiectul va fi acceptat în custodie (B)
- obiectul va deveni proprietatea muzeului (C)
N.B. În ceea ce priveşte proprietatea, în majoritatea ţărilor există obligativitatea emiterii
unui document legal.

A. Obiectul nu va fi acceptat de muzeu. În acelaşi Registru, se vor nota următoarele:

- data înapoierii
- motivul înapoierii
- numele şi adresa destinatarului, căruia obiectul îi este (re)trimis
- numele persoanei care a făcut înregistrarea
Înregistrarea este acum înfăptuită pentru un obiect care nu va deveni parte a colecţiei.

B. Obiectul este acceptat în custodie.

După data expirării unei custodii de scurtă durată (de exemplu pentru o expoziţiei),
obiectul este înregistrat şi radiat din evidenţă, ca în cazul A. Pentru o custodie de lungă durată,
obiectul primeşte un număr unic, ce este notat în Registru.
Înregistrarea continuă cu pasul 4.

C. Obiectul devine proprietatea muzeului şi primeşte un număr de inventar unic.

Acest număr este notat în Registru şi este înscris pe obiect sau pe etichetă.
Înregistrarea continuă cu pasul 4.

Pasul 4
De aici începe înregistrarea propriu-zisă.
Informaţiile despre obiect sunt acum înregistrate pe o fişă de inventar cu rubrici precise.
Această fişă trebuie să conţină, cel puţin, următoarele rubrici:
- numele instituţiei
- numărul de inventar
- denumirea obiectului
- scurtă descriere şi/sau titlul
69
 - modalitatea de achiziţie/intrare
- de la cine este achiziţionat/primit obiectul (persoană/instituţie)
- data achiziţiei/intrării
- locaţia permanentă
Se recomandă muzeelor să adapteze fişa necesităţilor lor specifice, sporind numărul
acestor rubrici minimale cu informaţii despre: materiale/tehnici, dimensiuni, locaţie temporară,
condiţii, referinţe culturale şi/sau istorice, referinţe privitoare la istoria naturală, provenienţă,
producţie (artist, datare), preţ, numărul fotografiei (negativului), gestiune, conservare, observaţii
etc. Pentru majoritatea rubricilor, informaţiile vor fi introduse după reguli prestabilite, cu ajutorul
unor liste de termeni controlaţi; rubricile „scurtă descriere şi/sau titlu” şi „observaţii” pot fi
ocupate cu texte neconvenţionale.

Pasul 5
Ca parte a procedurii de înregistrare, obiectul este, de preferinţă, fotografiat şi/sau
desenat. Numărul negativului şi/sau al desenului trebuie să fie notat pe fişa de inventar.

Pasul 6
Obiectul este, acum, înregistrat şi poate fi dus la locul său de depozitare (definitiv sau
temporar). Pe fişa de inventar se înregistrează, cel puţin, locaţia definitivă.

Pasul 7
Din motive de securitate, o copie a fişei de inventar trebuie păstrată într-un loc sigur, de
preferinţă, în afara clădirii muzeului.
Din motive juridice, muzeul trebuie să posede un document care să stabilească statutul
obiectelor din colecţia sa punct. Pentru aceasta muzeul poate folosi Registrul sau fotocopii după
fişele de inventar. Aceste copii sau listinguri de calculator (folosind aceleaşi date) vor fi legate în
volum, cu pagini numerotate şi iscălite.

Pasul 8
După aceste şapte etape, obiectul este minimal înregistrat. Pentru a facilita accesibilitatea
informaţiilor şi, prin aceasta, a obiectelor, se pot alcătui repertorii.
Acestea pot fi realizate automat într-un sistem informatizat, în vreme ce pentru
înregistrările manuale este necesar să se elaboreze fişe de referinţă.
N.B.
Această metodă de înregistrare, pas cu pas, este folositoare, mai ales, pentru muzeele care
primesc puţine obiecte în custodie pe termen scurt. Ea combină (în etapele 2-3) Registrul cu
Inventarul. Pentru muzeele care primesc multe obiecte în custodie pe termen scurt este
recomandată o altă metodă: înregistrarea tuturor obiectelor care intră şi care ies din muzeu, pe
recipise (procese verbale) (vezi pasul 1). Acestea sunt numerotate succesiv şi muzeul va păstra o

70
serie completă de copii, drept Registru. Înregistrarea pe fişe (începând din pasul 4) este aceeaşi,
pentru ambele metode, ea fiind inventarierea minimală.

Sugestii pentru informaţii suplimentare:

Stuart A. Holm, Facts & Artefacts. How to document a museum collection, Cambridge
1991, ISBN 09 0596 379 2
D.H. Dudley, I.B. Wilkinson, Museum Registration Methods, Washington D.C. 1979 (3rd
ed.)

ICOM
Producţie Grupul de lucru „CIDOC Services” (1994)
Text: Jeanne Hogenboom, Fransje Kuyvenhoven, Yolande Morel-Deckers
Traducere: Virgil Ştefan Niţulescu, Cristina Dan
Design: Renée van de Griend
Această fişă se poate procura gratuit în diferite limbi de la ICOM, Maison de l’Unesco 1,
rue Miollis, 75732 Paris, Cedex 15, France, Tel: +33 1 47340500, Fax: +33 1 43067862

71
 Fişa tehnică CIDOC nr. 2: Etichetarea şi marcarea obiectelor de muzeu

"Responsabilitatea profesională impune existenţa unei documentaţii complete şi adecvate

cu privire la toate obiectele acceptate temporar sau permanent de către muzeu pentru a putea
determina provenienţa, natura şi starea obiectelor, cât şi modul cel mai oportun de a le îngriji".
(Codul de etică profesională ICOM, 1990, p. 31, nr. 6.2).
Fişele tehnice CIDOC sunt făcute pentru a răspândi, sub o formă simplă, informaţii
asupra aspectelor documentării muzeale. Această fişă tehnică tratează metodele folosite la
etichetarea şi marcarea obiectelor cu numărul lor de inventar sau de catalog. Nu s-a căzut de
acord întotdeauna asupra metodelor de aplicare a numărului pe obiect nu sunt suficient lămurite.
Oricum, există câteva reguli general acceptate de către toţi muzeografii. Deoarece această fişă
tehnică nu poate da decât informaţii sumare, ea se încheie cu enumerarea altor lucrări legate de
subiect.
Reguli generale
Numerele (de ex., numărul de inventar sau catalog) reprezintă legătura dintre obiecte şi
documentele legate de acestea. De aceea, ele trebuie ataşate fizic sau aplicate pe obiect.
Atunci când un obiect aparţine unei colecţii sau devine parte a unei colecţii, primeşte un
număr de catalog. Pentru aplicarea numărului pe obiect trebuie folosită o metodă sigură, ceea ce
înseamnă că metoda trebuie să prezinte siguranţă pentru obiect şi în acelaşi timp numărul să nu
poată fi scos accidental.
Dacă unui obiect i se pune un număr temporar (de ex., un număr de împrumut), se pot
folosi etichete ataşate.
Etichetarea şi marcarea obiectelor trebuie făcute într-un mod consecvent, de către
specialişti. Trebuie alocat suficient timp pentru examinarea obiectului, pentru curăţirea suprafeţei,
folosind o metodă corespunzătoare, şi pentru aplicarea numărului.
Când există dubii cu privire la metoda cea mai indicată, trebuie consultat un restaurator.
Trebuie subliniat că nici o metodă nu poate fi considerată sută la sută sigură şi că unele din
produsele şi metodele folosite cel mai des nu au fost testate sistematic.
Numărul trebuie aplicat fără să se provoace stricăciuni obiectului. In acelaşi timp este
necesar să existe posibilitatea ca numărul să poată fi îndepărtat fără probleme, deşi din motive de
siguranţă muzeele preferă să folosească un semn permanent.
Numărul trebuie să poată fi uşor de localizat fără să fie nevoie să fie mişcat prea mult
obiectul şi în acelaşi timp fără să acopere vreo parte a obiectului care trebuie etalată sau
fotografiată.
Deşi fiecare tip de obiect necesită o metodă anume de numerotare, se recomandă ca
numărul de metode şi materiale folosite să fie cât mai restrâns posibil.
Când un obiect este făcut din mai multe materiale (de ex., tablouri, uniforme, mobilă),
numărul trebuie aplicat în cel mai sigur loc, având în vedere metoda folosită.
Când un obiect are mai multe componente care se pot dezmembra sau separa, fiecare
componentă trebuie numerotată. Acelaşi lucru e valabil pentru fragmentele dintr-un obiect spart.
Fiecare muzeu trebuie să-şi stabilească regulile de numerotare (inclusiv pentru forma
numărului) într-un raport care să fie pus la dispoziţia tuturor salariaţilor interesaţi.
72
 Să nu îndepărtaţi numerele vechi, deoarece acestea pot oferi informaţii despre istoria
obiectului! Dacă acest lucru nu se poate evita, vechiul (vechile) număr (numere) trebuie
înregistrate în documente.

Poziţionarea etichetelor
Pe cât posibil, numerele trebuie aplicate în acelaşi loc pe obiectele de acelaşi tip pentru a
evita mânuirea lor inutilă. Obiectele fragile sau grele nu trebuie să fie ridicate pentru a li se găsi
numărul. Obiectele voluminoase trebuie numerotate în mai multe locuri sau să aibă etichete
ataşate temporare când nu se află expuse. Dacă un obiect este păstrat într-o cutie sau împachetat,
numărul trebuie înscris şi pe ambalaj.
Numărul trebuie pus într-un loc unde să nu afecteze prea mult aspectul obiectului. De
exemplu, n-ar trebui să eclipseze legenda sau orice alt semn caracteristic al obiectului.
Obiectele mici pun probleme specifice de numerotare. Anumitor obiecte li se poate aplica
numai o parte anume a numărului. Atunci când unui obiect nu i se poate aplica numărul în nici un
fel, respectivul număr trebuie aplicat pe ambalajul obiectului, deşi aceasta nu este o soluţie deloc
sigură.
Pentru a evita scoaterea numărului în mod accidental, acesta nu trebuie aplicat pe
suprafeţe fizic nesigure sau pe componente uzate sau deteriorate.
Să nu numerotaţi obiectele voluminoase, grele sau fragile pe bază.
Metode
Atunci când se aplică un număr unui obiect, metodele şi materialele folosite nu trebuie să
prezinte nici un risc de vătămare definitivă a obiectului.
Trebuie asigurată reversibilitatea pe termen lung, iar numărul în sine trebuie să fie
rezistent. Deşi folosirea etichetelor ataşate este metoda cea mai puţin deranjantă pentru obiect,
marcarea directă a obiectului, atunci când este posibilă, este un proces mai sigur.
Numărul trebuie să se poată citi uşor. De obicei se folosesc caractere de culoare albă pe
un fond închis. Caracterele de culoare roşie pot fi considerate o alternativă pentru ambele tipuri
de fonduri.
Pentru a spori siguranţa legăturii dintre obiect şi documentele sale, se recomandă
includerea numărului în unele din fotografiile obiectului.
Pentru a marca obiectul, trebuie folosite metode specifice, în funcţie de aspectele fizice
ale obiectului:
Pe suprafeţe tari, neporoase, numărul trebuie scris în cerneală pentru desen (solubilă în
apă, neacidă) sau vopsea acrilică. Un strat de lac acrilic se poate aplica pe suprafaţa curată, cât şi
în partea de sus pentru a proteja numărul. (Exemple: sticlă, vase smălţuite, metal).
Pe suprafeţe tari, poroase, trebuie aplicată aceeaşi metodă. Oricum, suprafaţa curată
trebuie protejată întotdeauna de un strat de lac acrilic înainte de scrierea numărului. (Exemple:
lemn, teracotă, os).
Pe produsele din hârtie, numărul trebuie marcat uşor cu un creion moale. (Exemple:
tipărituri, fotografii, cărţi).

73
 Pe textile, etichetele de pânză numerotate dinainte trebuie cusute pe obiect folosind un ac
fin şi aţă potrivită. (Exemple: costume, dantelă, rogojini).
Suprafeţele vopsite sau lăcuite, ca de altfel şi cele din plastic, trebuie mânuite cu o grijă
deosebită, deoarece s-ar putea să fie sensibile la materialele folosite de obicei la numerotarea
obiectelor.
Să nu ardeţi sau zgâriaţi numerele pe lemn sau metal !
Să nu fixaţi o plăcuţă de metal pe lemn
Să nu folosiţi ştampile sau cerneală pe produsele din hârtie.
Să nu folosiţi cerneală sau vopsea pe textile !
Să nu aplicaţi etichete adezive (inclusiv coduri de bare) fără peliculă de protecţie,
indiferent de material!
Să nu folosiţi etichete ataşate cu margine de metal sau sârmă!
Să nu folosiţi ca strat de bază produse care iniţial sunt destinate unor scopuri şi materiale
total diferite, în special când compoziţia produsului nu e clară (de ex., lichid de corectat, ojă de
unghii).

Sugestii pentru lecturi suplimentare

CIDOC Fact Sheet 1, Registration step by step: when an object enters the museum,
(Fişa tehnică CIDOC nr. 1, Un obiect intră în muzeu: etape succesive de catalogare), 1993,
tratează înregistrarea obiectelor în colecţii.
D. H. Dudley, I. B. Wilkinson, Museum Registration Methods (Metode de înregistrare în
muzeu), Washington D.C., 1979 (a 3-a ed.)
MDA Outreach Fact Sheets (Fişele tehnice MDA ) (nr. 16-31). Cambridge: MDA
(aduse regulat la zi).
-------------------------------------------------------------------------------
Producţie: CIDOC Services Working Group (1994)
Text: Anne Claudel, Jeanne Hogenboom (cu mulţumiri lui Terry S. Segal)
Fişa tehnică tipărită se poate obţine gratuit de la ICOM, Maison de l'UNESCO, 1, rue Miollis,
75732 Paris cedex 15, Franţa, tel.:+33 1 47340500, fax: + 33 1 43067862; E-mail here
Această fişă tehnică este tradusă în: franceză, germană şi portugheză. Pentru detalii, contactaţi
Grupul de lucru al Serviciilor CIDOC: Josephine Nieuwenhuis sau Anne Claudel.

74
 Bibliografie selectivă
Manuale, ghiduri, recomandări:

• ICOM, Running a Museum. A Practical Handbook, 2004,

http://icom.museum/uploads/tx_hpoindexbdd/practical_handbook.pdf
• Oberländer-Tarnoveanu Irina, Dan Matei, Standarde și recomandări în documentarea
bunurilor culturale, CIMEC, 2009. Biblioteca-digitala.ro, https://biblioteca-
digitala.ro/?tip-publicatie=carte&pub=756-standarde-si-recomandari-in-documentarea-
bunurilor-culturale-cimec-institutul-de-memorie-culturala
• Oberländer-Târnoveanu Irina, Un Viitor pentru Trecut. Ghid de bună practică pentru
păstrarea patrimoniului cultural, CIMEC, 2002.
http://www.cimec.ro/Arheologie/Oberlander-un-viitor-pentru-trecut/index.html (ediție
digitală, 2009)
• Oberländer-Târnoveanu Irina (editor), Museum and the Internet. Presenting Cultural
Heritage Resources Online, Archeolingua, Budapest, 2008. http://www.cimec.ro/Colectii-
Muzeale/pdf/Museum-and-Internet/busten.pdf
• Instrumente pentru evidenţa şi clasarea patrimoniului cultural mobil (modele de
fişe, instrucţiuni de completare), http://www.cimec.ro/Muzee/evidenta/index.htm
Asistență Docpat, http://www.cimec.ro/Metodologice/Programul-DOCPAT.html
• RE-ORG , http://www.re-org.info/
Recomandări și proceduri pentru reorganizarea depozitelor și a documentării colecțiilor
pentru muzee mici
• Guidelines on Cultural Heritage. Technical Tools for Heritage Conservation and
Management. Council of Europe, 2012, https://rm.coe.int/16806ae4a9

Situri web de organizații:

• Ministerul Culturii http://www.cultura.ro
• Institutul Național al Patrimoniului (INP), http://patrimoniu.ro/
• E-patrimoniu.ro Poarta de acces la patrimoniul cultural românesc, www.cimec.ro; Situl web
al patrimoniului cultural (fondat mai 1996), administrat de INP-Direcția patrimoniul digital
(fost CIMEC-Institutul de memorie Culturală).
• Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală (INCFC), www.culturadata.ro
• Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), http://www.icom.museum
• Comitetul Internațional de Documentare (CIDOC/ ICOM), http://www.cidoc.icom.org

Baze de date online:

• Baza de date a bunurilor culturale mobile clasate în patrimoniul cultural național,

http://clasate.cimec.ro
Inventarul bunurilor clasate, cel mai mare catalog ilustrat de bunuri culturale din România. Se
actualizează frecvent.

75
• Baza de date a muzeelor și colecțiilor din România, http://ghidulmuzeelor.cimec.ro
Denumirile oficiale şi codurile numerice unice ale muzeelor deţinătoare de bunuri culturale
din România. Se actualizează frecvent.
• Repertoriul Arheologic Național (RAN): http://ran.cimec.ro
• Server cartografic al patrimoniului din România (muzee și colecții, situri arheologice, lăcașe de
cult, localitățile din România), http://map.cimec.ro
• ETNOMON - Repertoriul muzeelor etnografice în aer liber din România, http://monumente-
etnografice.cimec.ro/
• Registrul experților în domeniul patrimoniului cultural mobil,
http://cimec.ro/scripts/RegistruExperti/PatrimoniulMobil/sel.asp

Vocabulare controlate şi tezaure de termeni online:

• Tezaure de termeni pentru patrimoniul cultural mobil, INP-CIMEC, 1982 – 2008,

http://tezaur.cimec.ro
Tezaure de termeni, multe cu definiţii, pentru tipuri şi categorii, autori, material,
tehnică, epoci-perioade-culturi, cuvinte-cheie de subiect-tematică din domeniile artă
plastică şi decorativă, arheologie, etnografie, istorie memorială, documente,
numismatică, ştiinţă şi tehnică, ştiinţele naturii. Termenii pot fi consultaţi ierarhic sau
alfabetic.

• SIRUTA - Nomenclatorul oficial al localităţilor din România, INP-CIMEC,

http://map.cimec.ro/Mapserver/cauta.html
Conţine peste 17.000 de denumiri de localităţi, organizate ierarhic (sat, comună, oraş,
judeţ). Pentru fiecare localitate se indică tipul de entitate administrativă şi codul unic
SIRUTA. Localităţile pot fi vizualizate imediat pe harta digitală a României
1:100.000. Se actualizează anual, pe baza modificărilor comunicate de Institutul
Naţional de Statistică.

• Tezaurul Getty de denumiri geografice (Getty Thesaurus of Geographic Names -

TGN), http://www.getty.edu/research/conducting_research/vocabularies/tgn/
Numele de locuri, regiuni şi elemente geografice locuite acum sau în trecut, într-o
structură ierarhică (localitate, ţară, continent).

• Lista generală a numelor de artişti (Union List of Artist Names - ULAN), The J. Paul
Getty Trust, 2000, http://www.getty.edu/research/conducting_research/vocabularies/ulan/
Numele şi date despre peste 100.000 de artişti şi arhitecţi din lume.
• Tezaurul de termeni de artă şi arhitectură (Art and Architecture Thesaurus – AAT),
The J. Paul Getty Trust, 2000,
http://www.getty.edu/research/conducting_research/vocabularies/aat/index.html

76
 • Tezaurul de termeni pentru material grafic (Thesaurus for Graphic Materials),
Compiled by Prints and Photographs Division, USA Library of Congress,
http://www.loc.gov/rr/print/tgm1/
Instrument de indexare a materialelor vizuale pe subiect şi gen/format. Tezaurul
include peste 7000 de termeni de subiect pentru pictură şi 650 de termeni pentru
gen/format destinaţi fotografiilor, tipăriturilor, desenelor şi altor categorii. Noi termeni
sunt adăugaţi regulat.

• Vocabularul termenilor de bază pentru catalogarea veşmintelor (Vocabulary of

Basic Terms for Cataloguing Costume), ICOM International Committee for the
Museums and Collections of Costume, http://terminology.collectionstrust.org.uk/ICOM-
costume/ Vocabular ilustrat pentru costume şi accesorii vestimentare, îm engleză,
germană, franceză și spaniolă.

• Codurile MDA (MDA Codes), http://collectionstrust.org.uk/resource/mda-codes/

Codurile şi denumirile deţinătorilor de bunuri culturale din Marea Britanie.

• British Museum Object Names Thesaurus,

http://terminology.collectionstrust.org.uk/British-Museum-objects/ Denumiri de obiecte
utilizate la British Museum.

• British Museum Materials Thesaurus,

http://old.collectionstrust.org.uk/assets/thesaurus_bmm/matintro.htm
Tezaurul de denumiri de materiale utilizat la British Museum.

• Vocabularies for Cultural Heritage, Historic England,

https://www.heritagedata.org/blog/vocabularies-provided/

• Monuments Type, English Heritage,

http://thesaurus.english-heritage.org.uk/thesaurus.asp?thes_no=1
Tezaurul de tipuri de monumente şi situri al English Heritage.

Cataloage de colecţii muzeale:

• Artefacts Canada, http://www.rcip-chin.gc.ca/artefacts/index-eng.jsp

• Joconde. Catalogue de collections des musée de France,
http://www.culture.gouv.fr/documentation/joconde/fr/apropos/presentation-joconde.htm
• British Museum Collections online:
https://www.britishmuseum.org/research/collection_online/search.aspx
• Fitzwilliam Museum, Cambridge, Marea Britanie
http://www.fitzmuseum.cam.ac.uk/collections/

77
 • Pitt Rivers Museum, University of Oxford: http://www.prm.ox.ac.uk/explore.html
Musée McCord d'Histoire Canadienne, http://www.musee-
mccord.qc.ca/fr/clefs/collections/
• Louvre: https://www.louvre.fr/en/moteur-de-recherche-oeuvres
• Te Papa Museum of New Zeeland, Wellington,
http://www.tepapa.govt.nz/pages/home.aspx

Standarde de date internaționale pentru documentarea patrimoniului mobil:

• Object_ID http://archives.icom.museum/objectid/
An international standard for describing art, antiques and antiquities.
Standard internaţional pentru descrierea obiectelor de artă, anticariat şi antichităţi, pentru
prevenirea traficului ilicit cu bunuri culturale.

• ID-obiect (versiune în limba română), CIMEC

• http://www.cimec.ro/Metodologice/ObjectID.html

• SPECTRUM (Standard ProcEdures for CollecTions Recording Used in Museums),

http://www.collectionstrust.org.uk/spectrum
Standard gratuit pentru managementul colecţiilor muzeale din Marea Britanie.

• Collections Trust, Marea Britanie, http://collectionstrust.org.uk/

Recomandări pentru gestionarea colecţiilor de bunuri culturale mobile:
http://collectionstrust.org.uk/accreditation/collections/documentation-procedures/ .

• Canadian Heritage Information Network (CHIN), Standardele de date pentru patrimoniul

umanistic, de ştiinţe naturale şi arheologie din Canada, dezvoltate de Canadian Heritage
Information Network, https://www.canada.ca/en/heritage-information-
network/services/collections-documentation-standards/chin-guide-museum-standards.html
• International Guidelines for Museum Object Information: The CIDOC Information
Categories, 1995,
http://network.icom.museum/fileadmin/user_upload/minisites/cidoc/DocStandards/guideli
nes1995.pdf Standard de date foarte cunoscut şi utilizat care descrie toate categoriile de
informaţii despre bunurile culturale din colecţii.

• Dublin Core Metadata Initiative, http://dublincore.org/documents/dces/ Metadatele

minimale Dublin sunt un set standard internaţional de cuvinte –cheie pentru indexarea
oricărui document în vederea asigurării interoperabilităţii online.
• MIDAS (the Monument Inventory Data Standard), http://downloads.arqueo-
ecuatoriana.ec/ayhpwxgv/estandares/MIDAS.pdf
Standard pentru inventarierea patrimoniului imobil în Marea Britanie, utilizat și în alte
țări.
78
Case de licitaţie și magazine de antichități cu cataloage online:

• http://www.eBay.com / antiques
• http://www.christies.com
• http://www.sothebys.com/
• www.coinarchives.com
• http://www.alis.ro/
• www.artmark.ro/
• Antiques and Collectibles (antichități și colecționabile):
• http://www.tias.com/,
• http://www.onlinegalleries.com/art-and-antiques/antique-collectibles,
http://blog.millersantiquesguide.com/
• https://www.ebay.com/b/Antiques/20081/bn_1851017
• https://www.ebay.com/b/Other-Antiques/12/bn_1849364
• https://www.ebay.co.uk/bhp/unusual-antique

Publicații online de referință pentru muzee:

• Revista Muzeelor, 2014- , http://www.culturadata.ro/categorie-publicatii/revista-

muzeelor/
Ultimele numere ale revistei online.
• Indexul Revistei Muzeelor, http://www.cimec.ro/Muzee/revista-muzeelor.htm
Index complet al Revistei Muzeelor, din 1964 (peste 6100 de titluri).

• Caietele de studii ICOM, http://archives.icom.museum/cahiers.html

Caiete tematice ale ICOM privind cele mai importante aspecte ale activităţii muzeale.

• Antichităţi România, 114 pagini policromie, format A4, 6 apariţii/an), şi-a făcut debutul în
luna decembrie 2003, fiind prima şi singura publicaţie din ţară dedicată prioritar pasionaţilor
de arte decorative.

• Monedele Moldovei şi Valahiei, http://monederomanesti.cimec.ro/

Asociaţia Culturală „Memoria Sucevei“, cu sprijinul multor colecţionari care împărtăşesc
pasiunea pentru monedele statelor medievale ale Moldovei şi Ţării Româneşti întreţine acest
sit de referinţă excelent ilustrate (800 monede selectate din 432 licitaţii, iunie 2008).

• Monede din Transilvania, http://coins.transylvanian-numismatics.com/

• Pentru monedele din perioada modernă (post 1800) World Coins,
http://worldcoinsinfo.com/ și
79
 • World Bancnotes, https://www.banknoteworld.com/
• Ordine, decorații www.sixbid.com
• Cursul la zi pentru metale prețioase:
http://www.metalepretioase.ro/curs_valutar_actual.html

Cataloage online pentru arheologie, antichități:

• https://www.gmcoinart.de
• http://www.collector-antiquities.com/home.html
• http://www.artemisgallery.com
• https://www.liveauctioneers.com
• http://www.royalathena.com
• http://medusa-art.com

Evaluarea și reevaluare bunurilor culturale:

• Îndrumar de evaluare al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România
(ANEVAR), 2017, http://site2.anevar.ro/sites/default/files/page-
files/hcd_55_din_2017.pdf
• Societatea evaluatorilor de artă și obiecte de colecție (SINEVA), http://sineva.ro/
• Norme de evaluare a bunurilor din patrimoniul cultural național, București, 1980,
http://www.cimec.ro/Muzee/norme-evaluare-1980/index.html

80