De ce să invătăm analfabet şi că utilizarea lui înseamnă şi
înţelegerea funcţionării lui. Citind această
informatică la facultatea de
medicină?
Secolul 21 ne-a făcut dependenţi de
calculator, folosim calculatorul de cele mai
multe ori fără să sesizăm acest lucru, cele mai
multe din instrumentele noastre zilnice de
lucru au ascuns in interior un calculator
(necesar pentru a ne face performantă
activitatea). Nu ne mai dăm seama dacă în
instrumentul de lucru este ascuns un
calculator, îl folosim, suntem eficienţi, ne
realizăm rapid sarcinile şi gata. De ce să mai
dedicăm special nişte ore invăţării utilizării
calculatorului când ne descurcăm oricum
învăţând 'din mers'? E o întrebare tot mai des
întâlnită printre tinerii de azi (generată mai
ales de existenţa calculatorului, care a făcut
invăţarea rapidă şi uşoară). Copii de azi
folosesc tableta electronică sau telefonul
mobil pentru a se juca, cu mult inainte de a
învăţa să scrie sau citească şi nu rareori chiar
să meargă! Este rezultatul digitizării, a
utilizării continue a calculatorului. Şi atunci ce
să mai înveţe nou despre calculator studentul
la medicină? Un răspuns superficial ar fi că e
o pierdere de timp, că ştie destul să utilizeze
calculatorul ca să se descurce în lumea
medicală modernă că nu are nevoie de mai
mult. Nu e aşa! Nu poţi folosi eficient un
instrument fără să ştii cum funcţionează el, nu
poţi dezvolta noi aplicaţii fără să ştii care sunt
posibilităţile. Acest lucru nu înseamnă să devii
specialist în calculatoare, nici nu ai avea cum,
ai mult de învăţat ca viitor medic, apoi ca
specialist într-un anumit domeniu, căci acum e
imposibil să le ştii pe toate. Vor fi momente în
care o să colaborezi cu informaticieni şi atunci
va trebui să foloseşti limba lor pentru a putea
să le ceri să realizeze programele de care ai
nevoie, vor fi momente când vei fi instruit
pentru a folosi un aparat nou şi dacă nu vei
înţelege corect funcţionarea nu vei putea
ajunge la performanţe maxime în utilizarea
lui. Dacă ţi se par prea depărtate aceste
momente, gândeşte-te că astăzi a nu şti să
utilizezi un calculator înseamnă practic a fi
carte vei înţelege cum funcţionează un
calculator şi îţi vor fi desluşite şi fundamentele
principalelor aplicaţii medicale ale
calculatoarelor. Totul va fi pe scurt, atât cât e
necesar, fără a pierde mult timp citind cartea,
vei înţelege principiile de funcţionare şi dacă
vei dori să afli mai mult vei putea aborda o
carte de specialitate fără probleme.
Astazi calculatorul electronic este o maşinărie
indispensabilă pentru om. Fără să ne dăm
seama a devenit stăpână pe informaţie, fiind
net superioară capacităţii umane de memorare,
de prelucrare, de căutare, sau de decizie.
Informatica este cuvântul ce care îl utilizăm
fără să îl înţelegem complet, ştim că e ceva
legat de computere şi de care ne lovim mereu.
Apar mereu domenii noi, denumite prin
completarea cu cuvântul informatică a unor
domenii vechi, ceea ce înseamnă o creştere a
performanţei acelor domenii. Alăturarea
aceasta de cuvinte poate fi făcută abia atunci
când calculatorul reuşeşte să facă faţă
cerinţelor vechiului domeniu. Să remarcăm
faptul că tehnica de calcul este un instrument
ce măreşte performanţa într-un domeniu şi nu
un cuceritor de palmares.
Medicii au dorit să utilizeze calculatorul de la
apariţia lui, dar el nu a putut facă face faţă
cerinţelor. Târziu a devenit prezent aproape în
orice aparat medical. Spre exemplu pentru
diagnosticarea automată, viteza de calcul
permitea analizarea a prea puţine simptome şi
oferea puţine variante de diagnostic posibile şi
rezultatele erau bune doar pentru a scoate în
evidenţă această posibilitate şi nu a o aplica
efectiv. Informaticienii au schimbat direcţia de
cercetare spre ceva în care puteau să facă mult
fără sprijinul medicului, stocarea de
informaţie, iar rezultatul a fost mult peste
puterea de lucru a personalului medical.
Arhivele medicale informatizate sunt mult
superioare celor clasice. Abia acum a putut fi
rezolvată mulţumitor şi diagnosticarea. Bazele
de date informatizate puneau la dispoziţia
calculatorului suficient de mulţi pacienti cu
diagnostic cert astfel încât, prin comparaţie se
putea indica, cu o probabilitate dorită,
diagnosticul noului subiect. Aici nu trebuie să
uităm aparatul matematic pus la dispoziţie de
matematicieni prin dezvoltarea unor teorii
ajutătoare. Şi am atins un alt aspect, în spatele
vitezei şi performanţei calculatorului stă
munca unor colective mixte de ingineri,
informaticieni, matematicieni şi fizicieni care
au facut realizabilă dorinţa medicilor. Cu toţii
au pus umărul la dezvoltarea unui nou
domeniu cel al informaticii medicale. Pionierii
acestui domeniu ne sunt contemporani, ca şi
pionierii calculatorului electronic, căci suntem
la începutul secolului XXI, iar sfârşitul
secolului XX cand sau pus fundamentele
noului domeniu nu este prea departe.
In acest context este obligatoriu ca întreg
personalul medical să cunoască să utilizeze
performant calculatoarul, să stie ce se poate
face cu această maşinărie minunată, să-i
cunoască limitele, pentru a putea participa la
lărgirea lor, obţinând o îmbunătăţire a
eficienţei activităţii medicale.
Prezenta carte işi propune să fie un abecedar al
informaticii pentru viitorul specialist în
medicină, să îl familiarizeze cu utilizarea
informaţiilor şi a cunoştiinţelor în soluţionarea
problemelor medicale, nefiind un curs de
calculatoare sau de programare.
 1.1. Istoric. Informatica
medicală. Domeniile
informaticii medicale.
Scurt istoric
Adată cu apariţia omului pe pământ a apărut şi
dorinţa lui de a calcula şi a comunica.
Acţiunile noastre zilnice sunt pline de calcule
şi atunci înţelegem de ce omenirea a depus un
efort fantastic în dezvoltarea de instrumente de
calcul. Cu toate acestea primul calculator
performant a apărut târziu, abia spre sfârşitul
secolului trecut, concretizând cu ajutorul
electronicii teoria şi experienţa acumulată
anterior. De ce aşa de târziu, când omenirea a
avut nevoie de calcule de la început? Pentru că
mintea omului era superioară maşinii şi
calcula mai repede. Abia când, tot mintea
omului, a dezvoltat o nouă tehnologie, în care
curentul electric era fundamental, viteza de
calcul a maşinii nu a mai putut fi depăşită.
Fig.1.1.1. Calculatorul ENIAC (1946,
Universitatea din Pennsylvania, 30 tone,
24 m. lungime, 18000 tuburi electronice,
5000 adunări pe secundă – după Encarta)
Aşa cum maşina de calcul electrică înlocuise
abacul, calculatorul electronic devenea cea
mai rapidă maşină de efectuat calcule.
Suplimentar mai oferea avantajul de a fi
programat şi deci de a efectua succesiuni de
calcule precum şi de a lua decizii. Aceste
noutăţi l-au instalat repede în fruntea
instrumentelor ajutătoare activităţii omului.
Calculatorul electronic este maşinăria care a
devenit repede indispensabilă pentru om. În
figura 1.1.1 vedem imaginea primului
calculator electronic (1946) din lume, ENIAC-
ul.
În prezent calculatorul a pus stăpânire pe tot
ceea ce înseamnă informaţie, depăşind cu mult
capacitatea umană de memorare, prelucrare,
căutare, decizie. Informatica este astăzi un
cuvânt pe buzele tuturor, este un cuvânt pe
care îl folosim fără să ne dorim să-l înţelegem,
căci îl avem în jurul nostru încă de la naştere.
Aproape că nu sesizăm când apare un nou
domeniu de activitate denumit printr-o
alăturare a cuvântului informatică la ceva ce
omenirea utiliza demult. Alăturarea aceasta de
cuvinte poate fi făcută abia atunci când
calculatorul reuşeşte să facă faţă cerinţelor
vechiului domeniu. Să observăm că tehnica de
calcul constituie un instrument dorit şi nu un
cuceritor de palmares.
Informatica medicală. Domenii
Informatica medicală reuneşte toate acele
domenii la care calculatorul a pus umărul şi le-
a mărit performanţa. În prezent este greu de
găsit un domeniu al medicinei care să nu
utilizeze calculatorul, totuşi în analiza
următoare vom trece în revistă doar domeniile
principale.
Diagnosticarea automată
Pacientul este caracterizat de un şir de
simptome cu care este alcătuit un vector de
observaţie. Componentele acestui vector sunt
evidenţiate prin:
-răspunsuri la intrebări standard,
-semne fizice,
-eterminări de laborator,
-măsurări cu aparatură de specialitate.
Atât pentru pacientul sănătos cât şi pentru
fiecare afecţiune în parte a fost stabilit câte un
vector etalon. Pentru stabilirea diagnosticului
unui nou pacient i se alcătuieşte vectorul de
observaţie şi este comparat (probabilistic sau
fuzzy) cu vectorii etalon ai fiecărei afecţiuni.
Calculatorul oferă medicului lista
diagnosticelor probabile, iar medicul pornind
de la afecţiunea cu probabilitatea maximă în
jos stabilieşte diagnosticul. Deci tot medicul
are decizia finală. O astfel de diagnosticare
poartă numele de diagnosticare asistată de
calculator. Observăm că este rigidă şi nu îşi
poate îmbunătăţi performanţa decât prin
creşterea experienţei medicului examinator.
A doua variantă este sistemul expert. Şi
acesta presupune existenţa unui sistem
automat de comparare dar şi a unui set
(respectabil ca dimensiuni) de vectori
proveniţi de la pacienţi diagnosticaţi (baza de
cunoştinţe). Atenţie, cu fiecare nouă
diagnosticare baza de cunoştinţe mai adaugă
un nou vector. În baza de date rămâne pentru
fiecare vertor şi diagnosticul, deci nu mai
avem un vector standard al fiecărei boli ci o
mulţime de vectori cu diagnosticul ataşat.
Vectorul noului pacient va fi comparat cu
fiecare din vectorii din baza de date şi acolo
unde se va găsi similitudinea va fi găsit şi
diagnosticul. Din acest moment noul vector cu
simptome, dar şi cu diagnostic va fi inclus în
baza de cunoştinţe. Evident că în acest fel
baza de cunoştinţe creşte mereu şi îşi creşte şi
valoarea comercială, cu cât numărul de
pacienţi incluşi creşte, cu atât creşte şi preţul.
Instrumentaţia medicală
Medicina modernă beneficiază din plin de
avantajele miniaturizării, montaje electronice
fiind incluse aproape în toate instrumentele
medicale. Microcalculatoare dobândesc și
procesează date achiziţionate direct de la
pacient. Clasicele semnale electrice ce
generează electrocardiograma (EKG),
electroencefalograma (EEG), electromiograma
(EMG) sunt acum transformate în şiruri de
valori numerice şi preluate în memoria
calculatorului urmând proceduri performante
de prelucrare de semnal. În cazul semnalelor
neelectrice, utilizându-se traductoare, se face
trecerea la semnal electric şi apoi folosindu-se
convertoare analog numerice se ajunge la
şiruri de valori numerice. Putem da ca
exemplu activitatea respiratorie şi
temperatura. Să exemplificăm cazul
pacienţilor monitorizaţi ce se află în timpul
intervenţiilor chirurgicale sau în unităţile de
terapie intensivă. Cu ajutorul unor senzori
calculatorul poate prelua de la pacient
informaţii importante privind ritmul cardiac,
saturaţia oxigen din sânge, presiunea arterială,
ritmul respirator, temperatura. Pacientul fiind
conectat permanent la instrumentele de
supraveghere (funcții vitale, dinamica
respiratorie, fibrilația ventriculară, aritmii)
sunt prelucrate informaţiile obţinute, afişate
rezultatele preliminare, emise alarme precum
şi transmise date la niveluri superioare.
Imagistica medicală
Imagistica medicală este domeniul medical ce
foloseşte instrumente care furnizează
medicului imagini (radiografii, tomografii,
ecografii), deosebit de importante în stabilirea
diagnosticului. Obţinerea imaginilor se poate
realiza cu ajutorul: razelor X, rezonanţei
magneticei sau reflexiei şi refracţiei undelor
ultrasonice (ecografia). Dacă principiile de
obţinere a imaginilor diferă, pentru prelucrarea
lor sunt folosite cam aceleaşi principii
(detectectarea și procesarea contururilor,
suprafețelor, punerea în evidenţă sau
ascunderea anumitor organe sau zone, nuanțe).
Obţinerea acestor impresionante performanţe
nu a putut fi realizată decât cu ajutorul
calculatorului performant, caracteristic
actualului secol.
Sănătatea publică
Cantitatea mare de informaţie ce trebuie
prelucrată în prezent de funcţionarii din
domeniul sănătăţii publice face imposibilă
activitatea fără ajutorul calculatoarelor.
Informatica şi-a găsit locul minunat de acţiune
pentru stocarea şi prelucrarea în timp optim a
datelor medicale. Pentru a putea centraliza
date medicale, în vederea prelucrării prin
metode statistice, este necesar ca ele să existe
la nivel de unitate medicală (cabinet medical,
centru medical, spital). Rezultă necesitatea
informatizării tuturor unităţilor medicale,
pentru a putea fi uşor transmise datele. Dacă la
nivelul cabinetelor medicilor de familie a fost
realizată informatizarea în vederea raportării
către Casa de Asigurară de Sănătate încă din
secolul trecut, la nivelul spitalelor activitatea
este în curs de realizare. Spitalele mari au
realizat o mare parte a acestei informatizări,
transmitând datele către forurile judeţene ale
Direcţiilor de Sănătate Publică, care transmit
mai departe către minister. Spitalele mai mici
au început şi ele această activitate. Putem
spune cu certitudine că fluxul continuu de
informații poate fi stocat, procesat şi organizat
numai datorită informaticii Costul iniţial al
acestor proiecte este mare, dar prin eficienţă
(necesită mai puțin timp precum şi un personal
redus) se justifică şi permite organizarea unei
rețele de nivel înalt pentru Asistenţa de
sănătate.
Cercetarea ştiinţifică medicală
Experimentul ştiinţific medical presupune
parcurgerea etapelor din figura 1.1.2.
Fig.1.1.2. Etapele experimentului stiinţific
Observăm faptul că drumul de la IDEE la
PUBLICARE este destul de lung şi laborios.
Remarcăm faptul că fiecare pas este asistat de
documentare. De ce? În cercetarea ştiinţifică
eşti într-o permanentă cursă contra
cronometru, trebuie să fii informat la zi cu tot
ce apare nou în domeniul tău de cercetare, pot
să apară cercetări noi a căror rezultate şi idei e
bine să fie preluate în cercetarea personală. Ce
faci însă în situaţia în care rezultate similare
cercetării personale apar publicate? Este un
moment neplăcut, revistele importante, ce
caută noutăţi nu vor mai publica lucarea ta şi
fie te vei mulţumi cu reviste mai puţin
importante. E varianta e puţin avantajoasă!
Variata grea este cea în care lămureşti
revizorii revistei că cercetarea ta a fost
independentă şi mai ales că ai un alt scop
(trebuie foarte bine argumentat să dovedeşti
diferenţele dintre cele două lucrări). Acestea
sunt motivele pentru care trebuie să fii
permanent conectat la ceea ce apare publicat
de lumea ştiinţifică. Privind schema observăm
existenţa experimentului pilot dar şi a
experimentelor. Care este diferenţa?
Experimentul pilot este necesar pentru a se
proba convergenţa rezultatelor, plelucrând
date la scară redusă se analizează împrăştierea.
Dacă avem rezultate convergente atunci putem
continua la scară largă, dacă însă constatăm că
nu avem convergenţă este necesar să
reconsiderăm experimentul, să analizăm
etapele şi să redefinim paşii astfel încât să
ajungem la rezultate convergente. Abia atunci
când prelucrarea statistică la nivel de
experiment pilot oferă rezultate convergente
vom putea trece la experimentarea la scară
largă, la analiza statistică a tuturor rezultatelor
şi la publicarea într-un articol ştiinţific.
Modelarea
În cercetarea medicală modernă de multe ori
se poate simula matematic realitatea şi trage
concluzii înaintea experimentului pe viu.
Modelul este conceput ca o copie funcţională
a unor structuri sau fenomene reale şi este
descris cu un aparat matematic adecvat, în
conformitate cu realitatea. Structurile
complexe din biologie, pentru a fi simulate
solicită pe lângă un aparat matematic avansat
dar şi o capacitate eficientă de calcul pentru a
fi oferite condiţiile realizării simulării.
În practica cercetării medicale moderne se
generează modelul, apoi se trece la simulare,
după care urmează experimentul pilot.
În general ca etape se porneşte de la fenomene
reale, care sunt aproximate prin modelare
matematică, în care sunt aproximate funcţiile
reale, apoi se face simularea, folosind modelul
matematic obţinut şi se trece la compararea cu
realitatea pentru a se evalua precizia
modelului matematic.
Informarea medicală folosind calculatorul
A trecut demult timpul în care un calculator
însemna exclusiv un instrument de efectuat
rapid calcule matematice, în prezent
calculatorul este un instrument extrem de
utilizat şi pentru informare. Căutatul între
volumele prăfuite ale bibliotecilor este azi
înlocuit de căutatul electronic, în biblioteci
virtuale, mult mai eficient. Au apărut chiar
biblioteci virtuale, care iţi oferă informaţia în
format electronic şi de la care nu poţi
împrumuta fizic o carte, căci ele nu au un
sediu unde să te întâlneşti cu o bibliotecară şi
să cauţi fizic prin prin rafturi. În schimb
cantitatea de informaţie găsită este infinit mai
mare! Dacă iţi doreşti neapărat să ţii cartea în
mână şi nu nişte foi de hârtie tipărite cu
propria imprimantă nu e nici o problemă, tot
cu ajutorul internetului ţi se comandă un
volum fizic şi un curier ţi-l aduce acasă. Asta
în situaţia în care doreşti să cumperi cartea şi
dacă ea mai există la vânzare! În caz contrar îţi
rămâne varianta clasicului împrumut de la
biblioteca apropiată, unde se poate apela la
împrumutul interbibliotecar. Dar mai are
cineva răbdare să aştepte aşa mult? Vom
începe însă prezentarea posibilităţilor de
informare medicală cu biblioteca. Fiecare
facultate de medicină oferă studenţilor un
volum de cărţi şi reviste în format fizic. Oricât
de mare ar fi biblioteca este evident că ea nu
poate găzdui tot ce apare în intreaga lume şi
atunci căutarea formatului electronic, utilizand
Internetul, devine o necesitate. Bibliotecile
sunt tot mai interesate să cumpere abonamente
electronice la reviste (mai ieftine şi cu
accesibilitate mult mai largă). Chiar si cărţile
pot exista în formă electronică ţinând pasul cu
secolul actual. Constatăm că documentarea
făcută cu ajutorul calculatorului, prin
intermediul Internetului, devine indispensabilă
în acest moment, fiind eficientă, rapidă şi
ieftină. In prezent existenţa unor baze de date
electronice, internationale, ce acumulează
informaţie medicală facilitează informarea. Un
exemplu îl constitue MEDLINE care este
Biblioteca Națională de Medicină a Statelor
Unite ale Americii (NLM). O caracteristică a
MEDLINE este faptul că sunt indexate titlurile
cu subiecte medicale NLM (MeSH®).
MEDLINE este varianta online al
MEDLARS® (MEDical Literature Analysis
and Retrieval System) apărută în 1964.
MEDLINE este o bază de date internaţională
ce reţine numele tuturor articolelor din
revistele medicale importante de pe întreg
globul. De remarcat faptul că pe lângă numele
articolului şi a autorilor, este reţinut şi
rezumatul articolului (ce este scris într-o limbă
de circulaţie internaţională). Pentru unele
articole putem găsi chiar şi forma integrală
("in extenso"). Varianta la care avem acces
uşor este PubMed®
(https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/) cu peste 30
de milioane de citate de literatura biomedicală
MEDLINE. Trebuie să menţionăm în această
enumerare şi faptul că multe din bibliotecile
de specialitate din întreaga lume oferă
înformaţie în format "on-line". Aici putem
adăuga şi abonamentele la reviste de
specialitate format ”on line” făcute de instituţii
guvernamentale şi oferite gratuit instituţiilor
de învăţământ. Într-o astfel de situaţie este şi
biblioteca Universităţii de Medicină şi
Farmacie din Craiova
(http://www.umfcv.ro/biblioteca), care pe
lângă accesul la fondul propriu de cărţi şi
reviste oferă, prin intermediul unor
abonamente instituţionale, acces la reviste ”on
line”. Un alt capitol al informării medicale la
îndemâna oricui o constituie consultarea de
articole ştiinţifice în format “open access”
(disponibile pe internet). Accesând adresa
https://doaj.org găsim lista adreselor de
internet unde ni se oferă gratuit reviste ”on
line”. Biblioteca virtuală a devenit o
certitudine, există în prezent suficiente situ-ri
internet ce să ne ofere posibilitatea informării
electronice. Sigur, putem căuta utilizând
internetul şi direct după subiectul medical
dorit şi garantat vom obţine foarte multe
articole. O putem face, dar mare atenţie la
analiza obiectivă a celor citite, nimeni nu
garantează asupra corectitudinii celor scrise,
Internetul gazduind orice! Citind articole din
reviste medicale cunoscute vom avea garanţia
dată de revizori că informaţia este corectă.
Deci mare obiectivitate atunci când vă
informaţi utilizând Internetul!
Realizarea şi prezentarea lucrărilor ştiinţifice
medicale
Activitatea medicală presupune o informare
continuă, ce o poţi face atât citind lucrări
ştiinţifice medicale, cât şi participând la
manifestări ştiinţifice medicale.
Atunci când participi la o astfel de reuniune
poţi să îţi faci cunoscută şi activitatea ta de
cercetător ştiinţific. Dar care sunt
manifestările ştiinţifice medicale?
Manifestările ştiinţifice medicale sunt, în
ordinea crescătoare a numărului
participanţilor: Masa rotundă, Simpozionul,
Conferinţa, Congresul. Masa rotundă are
amploarea cea mai mică, are o temă,
participanţii prezentând lucrări pe tema
propusă, având loc şi discutarea în comun a
lucrărilor. Simpozionul este categoria
următoare, putând fi organizat local, judeţean,
naţional. Atunci când participarea depăşeşte
cadrul naţional simpozionul devine "cu
participare internaţională". Conferinţele sunt
manifestări ştiinţifice de amploare naţională
sau internaţională, organizatorul lor fiind o
asociaţie profesională, o societate naţională.
Societăţile naţionale sunt afiliate în societăţi
internationale, ierarhia fiind după aria
geografică acoperită: europeană, americană,...,
mondială. Membrii societăţilor naţionale
trebuie să respecte un statut şi să plătească o
cotizaţie. Pentru prezentarea rezultatelor
ştiinţifice ale activităţii de cercetare,
societăţile editează reviste stiinţifice. Fiecare
societate naţională organizează anual o
conferinţă, iar la un interval mai mare de timp
(de regulă 4 ani) un congres. Fiind organizat
mai rar, amploarea congresului este mult mai
mare, temele dezbătute mai multe.
Prezentarea rezultatelor cercetărilor ştiinţice
obţinute se face prin realizarea unor lucrări
ştiinţifice ce pot fi prezentate verbal sau sub
formă de Poster (afiş) la manifestări ştiinţifice,
sau publicate în reviste sau cărţi ştiinţifice.
Pentru o lucrare ştiinţifică medicală capitolele
ce trebuiesc atinse sunt: Introducere, Material
şi metodă, Rezultate, Discuţii şi Concluzii. În
mod obligatoriu pentru un articol ştiinţific sau
pentru o carte ştiinţifică este adăugată şi lista
referinţelor bibliografice. Această listă
menţionează provenienţa tuturor ideilor sau
rezultatelor preluate din alte lucrări ştiinţifice.
Este obligatorie, dă valoare lucrării publicate
şi înlătură plagiatul.
O lucrare ştiinţifică începe cu titlul. Acesta
trebuie să trebuie să sintetizeze esenţa lucrării,
să fie concis (în măsura posibilităţilor) şi să fie
cât mai atractiv. In figura 1.1.y este oferit un
exemplu de titlu al unui articol ştiinţific.
Imediat sub titlu sunt prezentaţi autorii.
Numele lor nu este precedat de grade
ştiinţifice iar ordinea lor indică gradul de
participare la realizarea materialului. De
obicei pe poziţia finală este pus autorul care a
coordonat şi supravegheat realizarea lucrării.
Pentru fiecare autor este menţionată instituţia
de la care provine, de regulă printr-un număr
şi o listă corespunzătoare (figura 1.1.3.).
Imediat după titlu şi lista autorilor urmează un
rezumat al lucrării. Acest rezumat este scris
într-o limbă de circulaţie internaţională (de
regulă engleză) pentru a o descrie atunci când
este prezentată într-o bază de date
internaţională (de exemplu MEDLINE)
INTRODUCERE este primul capitol al
lucrării. Conţinutul acestui capitol arată de ce
este important subiectul tratat şi cum au ajuns
autorii la cercetarea lui.
MATERIAL ŞI METODĂ este al doilea
capitol al articolului ştiinţific medical şi ne
descrie sintetic loturile studiate precum şi
metodele aplicate. De obicei sunt două loturi,
unul de control şi unul care a fost supus
acţiunii unui tratament. Dacă se urmăreşte
eficienţa unor tratamente diferite, cele două
loturi vor fi tratate diferit şi comparat statistic
rezultatul. Loturile studiate trebuie să fie
omogene şi de aceeaşi tip, urmărind ca
rezultatele obţinute să difere doar datorită
tratamentului administrat! Metoda de cercetare
utilizată va fi descrisă în detaliu, menţionând
de unde au fost preluate idei, rezultate,
formule de calcul, eventuale rezultate.
 Figura 1.1.3. Titlul, autorii, rezumatul şi începutul pentru un articol ştiinţific

tabelele vor fi numerotate şi obligatoriu

Aşa cum îi spune şi numele capitolul referite în text. Asfel figura 1.1.4 ilustrează
REZULTATE reuneşte valorile obţinute în modalitatea de inserare a unui grafic iar figura
studiul nostru. Modalitatea de prezentare poate 1.1.5. prezintă un exemplu de referire a unui
grafică sau tabelară. Graficele, imaginile sau tabel într-un text al unei lucrări ştiinţifice.

Figura 1.1.5. Exemplu de figură dintr-un

articol şi referirea ei în text

Figura 1.1.6. ne prezintă imaginea de

Figura 1.1.4. Exemplu de figură
ansamblu a unui articol ştiinţific.
dintr-un articol şi referirea ei în text
 Figura 1.1.6. Aspectul general al unui articol ştiinţific
Figura 1.1.7. Modalitate de indicare in text a
referinţei bibliografice
După prezentarea rezultatelor se trece la
capitolul DISCUŢII, în care se comentează
rezultatele obţinute. Unele reviste unesc acest
capitol cu cel de CONCLUZII. Aici sunt
prezentate ideile la care s-a ajuns în urma
cercetării efectuate. Lista rămâne întotdeauna
deschisă, articolul nostru putând constitui un
punct de plecare pentru o altă cercetare. Asta
dacă articolul este de interes!
Capitolul final este cel al referinţelor
bibliografice (BIBLIOGRAFIE) în care
menţionăm numele tuturor articolelor din care
au fost preluate idei, rezultate, imagini. Lista
referinţelor conţine pentru fiecare lucrare
menţionată in text numele autorilor, titlul
articolului, numele revistei sau cărţii, anul
apariţiei precum şi paginile din lucrare. În
figura 1.1.7. este exemplificată o astfel de
indicare. Există două mari variante de indicare
a referinţelor bibliografice. Varianta din figura
1.1.7. foloseşte pentru construirea tabelului
ordinea menţionărilor din articol. Pentru acest
tip de listă referinţele din text sunt precizate cu
numere încadrate între paranteze drepte. Deci
lista din tabelul final este organizată în ordinea
menţionării în articol. Dezavantajul principal
la acet tip de listă apare atunci când trebuie să
mai înserăm o lucrare, fapt ce duce la
schimbarea numerotării referinţelor. O
variantă mai uşor de utilizat este cea în care
lista finală este ordonată alfabetic. Referinţele
în cadrul textului lucrării se fac menţionând
intre paranteze rotunde numele primului autor
şi anul de apariţie. În situaţia în care pentru un
autor sunt citate mai multe lucrări publicate în
acelaşi an, după precizarea anului este
menţionată şi o literă, în ordine alfabetică
după momentul apariţiei.
Lista bibliogafică finală se face în ordine
alfabetică după primul autor. Conţinutul listei
pentru ficare lucrare are aceleaşi rigori ca la
cazul prezentat anterior. Care este avantajul
acestei variante? În cazul adăugării unei noi
referinţe este foarte uşoară introducerea ei,
căci nu mai avem de translatat toate numerele
referinţelor din lucrare. Tabelul final al
referinţelor se modifică prin adaugarea
corespunzătoare în poziţia literei primului
autor a noii lucrări. Avantajul acestei variante
este evident, dar nu autorul articolului îşi alege
varianta, ci editura impune tipul de referinţă.