COMPUNEREA FORłELOR CONCURENTE

SCOPUL LUCRĂRII

În această lucrare se compară valoarea determinată experimental cu cea calculată

teoretic pentru forŃa rezultantă obŃinută în urma compunerii a două, respectiv trei forŃe.

CONSIDERAłII TEORETICE

ForŃele concurente se compun după regula paralelogramului. Astfel, rezultanta

forŃelor concurente F1 şi F2 (figura 1) este giagonala paralelogramului care are forŃele F1
şi F2 ca laturi.
Valoarea rezultantei R,
A care înlocuieşte în efect
α componentele F1 şi F2, se deduce
din relaŃia trigonometrică
F1 aplicabilă triunghiurilor
oarecare:
R
O B a 2 = b 2 + c 2 − 2bc cos α
α În cazul paralelogramului
forŃelor observăm că în
F2 triunghiul oarecare OAB (figura
1) avem:
C OA = F1; AB = OC = F2;
Figura 1 OB = R;

F12 + F22 + 2 F1F2 cos OAˆ B .

Se observă că
OAˆ B + α = 180°,
de unde:
cos OAˆ B = – cos α,
adică:
R2 = F12 + F22 + 2 F1F2 cos α.
Această ecuaŃie ne arata că rezultanta forŃelor concurente depinde de mărimea
componentelor şi de valoarea ughilui cuprins între direcŃiile lor.
Într-adevăr, dacă α = 0, atunci cos α = 1, iar R2 = F12 + F22 + 2 F1F2 , deci:
2
R2 = (F1 + F2 ) .
Este cazul în care forŃele concurente acŃionează pe aceeaşi direcŃie şi în acelaşi
sens. În acest caz rezultanta este maximă, fiind egală cu diferenŃa componentelor.
Dacă α = 180°, cos α = –1, iar R2 = F12 + F22 − 2 F1F2 , deci:
2
R2 = (F1 − F2 ) .

1
 Este czul în care forŃele acŃioneaza pe aceeaşi direcŃie dar în sens contrar, iar
rezultanta are acum valoarea minimă, fiind egală cu diferenŃa componentelor. Se vede
deci că rezultanta a două forŃe concurente poate să varieze între suma şi diferenŃa
componentelor, adică:
F1 + F2 ≤ R ≤ F1 – F2.
Regula paralelgramului se verifică echilibrând trei forŃe concurente F1, F2, F3,
dintre care una poate fi considerată ca egală şi de sens contrar cu rezultanta celorlalte
două (figura2).

F1

F3 R
α
F2

Figura 2

Considerăm apoi că forŃa F3 măsurată direct (egală în mărime cu rezultanta), cu

forŃa R rezultantă calculată după formula
R = F12 + F22 + 2 F1F2 cos α ,
Dedusă prin aplicarea regulii paralelogramului.
Valorile forŃelor F3 şi R vor fi sensibil egale.

DESCRIEREA DISPOZITIVULUI EXPERIMENTAL

Aparatul se compune din suporturi verticale care, pe care sunt fixaŃi doi scripeŃi
(figura 3).
Peste cei doi scripeŃi este tecut un fir, de capetele căreia se pot suspenda corpuri
cu made cunoscute.

MODUL DE LUCRU

1) Se verifică mobilitatea scripeŃilor: ei trebuie să se rotească cu frecare minimă.

2) Se trece peste cei doi scripeŃi firul de capetele căruia sunt suspendate corpurile
cu greutăŃile P1 şi P2. De mijlocul firului se suspendă corpurile cărora le
corespunde forŃa P3. Corpurile având mase cunoscute vor fi alese în aşa fel,
încât forŃele ataşate să satisfacă înegalitatea:

P1 + P2 > P3 > P1 – P2.

2
 Figura 3

GreutăŃile P1 şi P2 sunt respectiv egale cu forŃele F1 şi F2 care sunt îndreptate

după direcŃiile CA şi CB, concurente în C, iar greutatea P3 este egală şi de sens
contrar cu R (figura 3).
3) Se are grijă ca echilibrul să fie bine realizat mişcând firul. După câteva
oscilaŃii echilibrul se restabileşte. Echilibrul este realizat dacă sistemul revine
în aceeaşi pozitie. Pentru aceasta se verifică dacă scripeŃii se rotesc uşor şi
greutăŃile suspendate nu ating planşeta.
4) Se notează valorile greutăŃilor P1, P2, P3 şi se măsoară unghiul α cu ajutorul
unui raportor (unghiul făcut de direcŃiile forŃelor). Pentru fiecare combinaŃie a
lui P1, P2 şi P3 se ia valoarea medie a unghiurilor măsurate pentru două sau
trei poziŃii de echilibru. Pentru diferite valori ale lui P1, P2 şi P3 obŃinem
diferite valori pentru α. IntrebuinŃând corpurile cu mase de 50 g se pot realiza
de exemplu următoarele combinaŃii (luând fiecare corp cu masa de 50 g ca
unitate simplă):

P1 P2 P3
I. 2 2 1
II. 2 2 2
III. 2 2 3

5) Se compară rezultanta măsurată direct cu rezultanta calculată după formula:

R = F12 + F22 + 2 F1F2 cos α .
6) Rezultatele obŃinute se trec în următorul tabel:

Nr. crt. F1 F2 F3 R Eroarea

∆F = F3 - R