COMPUNEREA FORŢELOR CONCURENTE

SCOPUL LUCRĂRII

În această lucrare se compară valoarea determinată experimental cu cea calculată

teoretic pentru forţa rezultantă obţinută în urma compunerii a două, respectiv trei forţe.

CONSIDERAŢII TEORETICE

Forţele concurente se compun după regula paralelogramului. Astfel, rezultanta

forţelor concurente F1 şi F2 (figura 1) este giagonala paralelogramului care are forţele F1
şi F2 ca laturi.
Valoarea rezultantei R,
A care înlocuieşte în efect
α componentele F1 şi F2, se deduce
din relaţia trigonometrică
F1 aplicabilă triunghiurilor
oarecare:
R
O B a 2  b2  c2  2bc cos α
α În cazul paralelogramului
forţelor observăm că în
F2 triunghiul oarecare OAB (figura
1) avem:
C OA = F1; AB = OC = F2;
Figura 1 OB = R;

F12  F22  2 F1F2 cos OAˆ B .

Se observă că
OAˆ B + α = 180°,
de unde:
cos OAˆ B = – cos α,
adică:
R2 = F12  F22  2 F1F2 cos α.
Această ecuaţie ne arata că rezultanta forţelor concurente depinde de mărimea
componentelor şi de valoarea ughilui cuprins între direcţiile lor.
Într-adevăr, dacă α = 0, atunci cos α = 1, iar R2 = F12  F22  2 F1F2 , deci:
R2 = F1  F2  .
2

Este cazul în care forţele concurente acţionează pe aceeaşi direcţie şi în acelaşi

sens. În acest caz rezultanta este maximă, fiind egală cu diferenţa componentelor.
Dacă α = 180°, cos α = –1, iar R2 = F12  F22  2 F1F2 , deci:
R2 = F1  F2  .
2

1
 Este czul în care forţele acţioneaza pe aceeaşi direcţie dar în sens contrar, iar
rezultanta are acum valoarea minimă, fiind egală cu diferenţa componentelor. Se vede
deci că rezultanta a două forţe concurente poate să varieze între suma şi diferenţa
componentelor, adică:
F1 + F2 ≤ R ≤ F1 – F2.
Regula paralelgramului se verifică echilibrând trei forţe concurente F1, F2, F3,
dintre care una poate fi considerată ca egală şi de sens contrar cu rezultanta celorlalte
două (figura2).

F1

F3 R
α
F2

Figura 2

Considerăm apoi că forţa F3 măsurată direct (egală în mărime cu rezultanta), cu

forţa R rezultantă calculată după formula
R = F12  F22  2F1F2 cos  ,
Dedusă prin aplicarea regulii paralelogramului.
Valorile forţelor F3 şi R vor fi sensibil egale.

DESCRIEREA DISPOZITIVULUI EXPERIMENTAL

Aparatul se compune din suporturi verticale care, pe care sunt fixaţi doi scripeţi
(figura 3).
Peste cei doi scripeţi este tecut un fir, de capetele căreia se pot suspenda corpuri
cu made cunoscute.

MODUL DE LUCRU

1) Se verifică mobilitatea scripeţilor: ei trebuie să se rotească cu frecare minimă.

2) Se trece peste cei doi scripeţi firul de capetele căruia sunt suspendate corpurile
cu greutăţile P1 şi P2. De mijlocul firului se suspendă corpurile cărora le
corespunde forţa P3. Corpurile având mase cunoscute vor fi alese în aşa fel,
încât forţele ataşate să satisfacă înegalitatea:

P1 + P2 > P3 > P1 – P2.

2
 Figura 3

Greutăţile P1 şi P2 sunt respectiv egale cu forţele F1 şi F2 care sunt îndreptate

după direcţiile CA şi CB, concurente în C, iar greutatea P3 este egală şi de sens
contrar cu R (figura 3).
3) Se are grijă ca echilibrul să fie bine realizat mişcând firul. După câteva
oscilaţii echilibrul se restabileşte. Echilibrul este realizat dacă sistemul revine
în aceeaşi pozitie. Pentru aceasta se verifică dacă scripeţii se rotesc uşor şi
greutăţile suspendate nu ating planşeta.
4) Se notează valorile greutăţilor P1, P2, P3 şi se măsoară unghiul α cu ajutorul
unui raportor (unghiul făcut de direcţiile forţelor). Pentru fiecare combinaţie a
lui P1, P2 şi P3 se ia valoarea medie a unghiurilor măsurate pentru două sau
trei poziţii de echilibru. Pentru diferite valori ale lui P1, P2 şi P3 obţinem
diferite valori pentru α. Intrebuinţând corpurile cu mase de 50 g se pot realiza
de exemplu următoarele combinaţii (luând fiecare corp cu masa de 50 g ca
unitate simplă):

P1 P2 P3
I. 2 2 1
II. 2 2 2
III. 2 2 3

5) Se compară rezultanta măsurată direct cu rezultanta calculată după formula:

R = F12  F22  2F1F2 cos  .
6) Rezultatele obţinute se trec în următorul tabel:

Nr. crt. F1 F2 F3 R Eroarea

ΔF = F3 - R