ERORI DE MĂSURĂ

La efectuarea unei determinări, prin repetarea aceleiaşi măsurători, realizată în

condiţii identice, se obţin rezultate diferite, diferenţele fiind în general mici. Acest fapt
dovedeşte că măsurătorile efectuate sunt numai aproximativ exacte, ele fiind întotdeauna
afectate de anumite erori, care reprezintă abateri faţă de valoarea exactă a mărimii
căutate.
Erorile de măsură se împart în: erori sistematice şi erori accidentale.
Erorile sistematice se pot datora:
- unor defecte de construcţie a aparatelor;
- adoptării unei metode eronate de lucru;
- neglijării sistematice a influenţei unor factori externi (temperatură, presiune,
umiditate etc.).
În cazul erorilor sistematice, abaterile faţă de valoarea exactă se produc întotdeauna în
acelaşi sens. Ele nu pot fi evitate decât eliminând cauza, adică schimbând aparatele,
modificând metoda de lucru sau introducând anumite corecţii speciale.
Erorile accidentale apar datorită:
- sensibilităţii reduse a simţurilor noastre;
- sensibilităţii relative a aparatelor de măsurat:
- lipsei de invariabilitate a mărimii de măsurat.
Erorile accidentale se produc în ambele sensuri ale valorii exacte a mărimii de
măsurat. Ele nu pot fi complet eliminate, dar pot fi reduse prin efectuarea unui număr mai
mare de determinări.
Inevitabilitatea erorilor de măsură pune problema preciziei măsurătorilor.
Pentru a aprecia precizia determinărilor efectuate va trebui să calculăm, în cazul
fiecărei determinări, eroarea maximă admisibilă.
Ţinând seama de faptul că lucrările de laborator ale studenţilor nu au un caracter
de cercetare ştiinţifică propriu-zisă şi de faptul că în cadrul unei lucrări de laborator nu se
pot efectua decât determinări puţin numeroase, cu aparate a căror precizie este relativ
redusă, nu are sens să folosim pentru calculul erorilor teoria probabilităţilor, aplicabilă
numai când se efectuează un număr foarte mare de determinări.
De accea, consideraţiile de care vom ţine seamă la stabilirea erorilor admisibile, in
cazul lucrărilor de laborator, vor fi:
- ignorarea erorilor sistematice;
- acceptarea ca eroare absolută maximă a unei măsurători individuale, valoarea
celei mai mici diviziuni de pe scara aparatului, ceea ce înseamnă că eroarea
absolută maximă coincide cu precizia aparatului folosit la efectuarea
măsurătorii.
De exemplu dacă se măsoară timpul cu ajutorul unui cronometru al cărui cadran
indică zecimea de secundă, eroarea absolută maximă admisibilă la masurarea timpului va
fi de 0,1 s.
Dacă mărimea x se determină prin măsurarea directă a mărimilor a, b, c,… atunci
eroarea absolută maximă Δx cu care va fi afectată mărimea x va depinde de erorile
absolute Δa, Δb, Δc,… cu ajutorul cărora vor putea fi determinate mărimile a, b, c,…

1
 Adică, dacă
x = f(a, b, c,…),
atunci:
x  Δx = f(a  Δ a, b  Δ b, c  Δ c,…),

iar eroarea absoluta va fi:

 Δx = f(a  Δ a, b  Δ b, c  Δ c,…) – f(a, b, c,…).

Intrucât erorile efectuate asupra mărimilor a, b, c,… se pot produce în ambele

sensuri faţă de valoarea exactă, pentru calcularea erorii absolute maxime va trebui să
luăm în considerare cazul cel mai nefavorabil. De aceea în expresia finală a lui Δx toţi
termenii vor fi însumaţi în valoare absolută.
x
Raportul se numeşte eroare relativă maximă. Se exprimă de obicei în
x
procente.
Eroarea relativă maximă indică gradul de precizie care se poate obţine cu metoda
şi cu aparatele cu care se lucrează.
Eroarea absolută maximă determină limitele admisibile între care pot să varieze
valorile determinate experimental.
Pentru a mări precizia determinării, măsurătotile se repetă de mai multe ori. În
acest caz valoarea medie obţinută se consideră ca reprezentând valoarea mărimii căutate.
Această mărime xm diferă de valoarea exactă x cu cantitatea x – xm, care nu poate fi
determinată exact. Ea nu poate fi însă mai mare decât eroarea absolută maximă, adică

| x – xm | ≤ Δx.

Rezulta deci că adevătata valoare a mărimii căutate va fi cuprinsă între limitele:

xm – Δx < x < xm + Δx.

DETERMINAREA ERORII MAXIME ADMISIBILE ŞI A ERORII RELATIVE

MAXIME ÎN CÂTEVA CAZURI MAI DES ÎNTÂLNITE

1. EROAREA FĂCUTĂ ASUPRA UNEI SUME SAU A UNEI DIFERENŢE

Să considerăm cazul în care:

x = a + b.
În acest caz:
x ± Δx = (a ± Δa) + (b ±Δ b).
Efectuând calculele, obţinem:
x ± Δx = a + b ± Δa ± Δb,
de unde:
± Δx = ± Δa ± Δb.

2
 În cazul cel mai nefavorabil, eroarea absolută maximă va fi:

± Δx = ± (Δa + Δb).

Eroarea relativă maxima o obţinem uşor:

x a  b
 .
x ab
În cazul în care
x = a – b,

obţinem pentru eroarea absolută maximă tot valoarea:

± Δx = ± (Δa + Δb),

iar eroarea relativă maxima va fi:

x a  b
 .
x ab

2. EROAREA FĂCUTĂ ASUPRA UNUI PRODUS ŞI A UNUI CÂT

Să considerăm relaţia:
x = ab.

Eroarea absolută va fi:

x ± Δx = (a ± Δa)(b ±Δ b).

Efectuând calculele, obţinem:

x ± Δx = ab ± b Δa ± a Δb ± Δa Δb.

Produsul Δa Δb poate fi neglijat deoarece Δa şi Δb sunt mici în raport cu a şi b.

Ţinând seama că x = ab, putem scrie:

± Δx = ± b Δa ± a Δb,

care în cazul cel mai nefavorabil devine:

± Δx = ± (b Δa + a Δb).

3
 Eroarea relativa maxima va fi:
x ba  ab a b
   .
x ab a b
În cazul în care
a
x= ,
b
vom obţine:
a  a (a  a )(b  b) ab  ba  ab  ab
x ± Δx =   .
b  b (b  b)(b  b) b 2  (b) 2
Neglijând produsul Δa Δb şi pătratul (Δb)2 Si reducând termenii asemenea,
obţinem:
 ba  ab
± Δx = ,
b2
care în cazul cel mai nefavorabil devine:
 ba  ab 
± Δx =   .
 b2 
Eroarea relativă maximă va fi dată de expresia:

x a b
  ,
x a b

adică aceeaşi expresie ca şi în cazul unui produs.

3. EROAREA FĂCUTĂ ASUPRA UNEI PUTERI

Să considerăm expresia:
x = an.

Eroarea absolută se va calcula din egalitatea:

x ± Δx = (a ± Δa)n.

Dezvoltând membrul al doilea după binomul lui Newton, găsim:

na n 1a n (n  1)a n  2 (a ) 2

x ± Δx = a n
  ....
1 1 2

Neglijând termenii care conţin pe Δa la puteri superioare lui 1 şi ţinând seama că

x = an, rezultă că:

± Δx = ± nan-1 Δa,

4
iar pentru eroarea relativă maximă vom găsi valoarea:

x a n 1a a
n n
n .
x a a

Obţinem acelaşi rezultat dacă considerăm că

x = an = a  a  a.... de n ori,

ceea ce înseamnă că putem scrie:

x a a
   ... de n ori,
x a a

adică:
x a
n .
x a
Relaţia poate fi generalizată şi pentru un produs de puteri:

x = an bm.

Von obţine bineânţeles pentru eroarea relativă maximă valoarea:

x a b
n m ,
x a b
iar
 a b 
 x  a n bm  n m .
 a b 

Eroarea unei rădăcini se reduce în fond tot la determinarea erorii unei puteri,
deoarece
1

x a a ,
n n

ceea ce înseamnă că în acest caz:

x 1 a
 ,
x n a
iar
n
a a
 x    .
n a

5
 DETERMINAREA ERORII RELATIVE MAXIME CU AJUTORUL
DIFERENŢIALEI LOGARITMICE

Calcularea expresiei finale a erorii relative maxime (şi implicit a erorii absolute
maxime) în funcţie de erorile comise asupra mărimilor măsurate direct se simplifică mult
dacă se foloseşte calculul diferenţial, erorile de măsură fiind asimilate cu diferenţialele
variabilelor respecrive.
După cum se ştie, diferenţiala funcţiei

y = f (x)

este dată de produsul dintre derivata funcţiei şi diferenţiala variabilei independente, adică:

dy = f '(x)dx.

Diferenţiala dy reprezinta partea principală din creşterea Δy a funcţiei când x

creşte cu Δx. Cum creşterea funcţiei Δy diferă de diferenţiala dy cu un număr infinit mic
de ordin superior, care poate fi neglijat, vom putea considera că

dy  Δy pentru dx = Δx.

În cazul funcţiilor de mai multe variabile:

u = f(x, y, z),

diferenţiala totală a funcţiei (care reprezintă partea principală din creăşterea Δu a funcţiei)
se calculează cu ajutorul derivatelor parţiale:

u u u
du = ± dx  dy  dz .
x y z

Asimilând pe du cu eroarea absolută a mărimii u, eroarea relativă va fi dată de

du
raportul , a cărui expresie va fi:
u

du 1  u u u 
   dx  dy  dz  ,
u f ( x, y, z)  x y z 

care poate fi aplicată direct la calculul erorii relative maxime.

Diferenţiala logaritmică se calculează logaritmând funcţia, pe care apoi o
difereţiem.
Pentru calcularea erorii relative maxime trecem apoi de la valorile infinitezimale
la valori finite mici, pe care le luăm pe toate cu acelaşi semn, pentru a determina eroarea
în cazul cel mai nefavorabil.

6
 Exemplu. La verificarea legii spaţiilor în mişcarea uniform accelerată cu ajutorul
planului înclinat trebuie determinată acceleraţia mişcării din ecuaţia:

a 2
s= t,
2
de unde:
2s
a= .
t2

Legea se verifică dacă în mişcarea pe planul înclinat acceleraţia rămâne constantă,

adică dacă:
2s 2s 2s
a  21  22  23  cons tan t .
t1 t2 t3

Bineânţeles că datorită erorilor accidentale nu se poate obţine o valoare riguros

constantă. Eroarea relativă maximă o calculăm uşor logaritmând expresia care dă
valoarea acceleraţiei:
ln a = ln 2 + ln s – 2 ln t.
Diferenţiem apoi logaritmul:
da ds dt
 2 .
a s t

Trecând la valori finite mici, pe care le adunăm pentru a obţine cazul cel mai
nefavorabil, vom avea expresia erorii relative maxime:

a s t
 2 ,
a s t

iar pentru eroarea absolută maximă, vom obţine:

2s  s t 
a  2 
2 .
t  s t 

Dacă folosim planul înclinat, atunci erorile absolute maxime cu care se determină
mărimile măsurate direct vor fi:

t = 0,1 s şi s = 1 cm.

7
 Efectuând mai multe determinări, se obţin de exemplu următoarele valori:

Nr. t s a a a Observaţii
det. [s] [cm] [cm/s2] a
1 1,4 9,5 9,69 0,248 0,82 Nu se ia în considerare
2 3,2 51 9,96 0,082 0,82
3 4,6 106 10,02 0,053 0,53
4 5,2 138 10,21 0,045 0,46

Analizând rezultatele observăm că precizia determinărilor creşte cu cât intervalul

de timp în care se determină acceleraţia este mai mare. Renunţăm la prima determinare,
deoarece precizia cu care se poate realiza este prea mică.
Eroarea absolută maximă se va calcula la fiecare caz în parte din relaţia:

 a 
 a   a  .
 a 

Faptul că eroarea absolută maximă are prima zecimală diferită de zero, ne arată că
la calcularea acceleraţiei, în fiecare caz în parte, este suficient să ne oprim la prima
zecimală.
De exemplu la determinarea numărul 3, acceleraţia obţinută a = 10,02 cm/s2 este
afectată de eroarea Δa = ± 0,53 cm/s2, deci chiar prima zecimală este afectată de eroare.
Pentru a putea stabili limitele între care se situează valoarea mărimii de
determinat se folosesc valoarea medie a mărimii de determinat şi eroarea absolută medie.