3.

TEORIA PROTECŢIONISMULUI
ŞI A SCHIMBULUI INTERNAŢIONAL
CONŢINUT, DIFUZARE,
RECEPTARE

1929, în jurul datei de 15 august. Apare cartea lui

Mihail Manoïlesco 1 , Théorie du protectionnisme et de l'échange
international (Teoria protecţionismului şi a schimbului
internaţional), Editura Giard, Paris, 382 p., în colecţia Bibliothèque
internationale d'économie politique. După propriile relatări, a
redactat volumul într-o primă formă în doar patru luni, între iunie –
septembrie 1928, direct în limba franceză, iar în iarna 1928–1929
l-a finisat şi dactilografiat. Autorul avea să depună personal
manuscrisul în martie 1929 la editura Giard (specializată în
literatură economică), unde a fost acceptat pentru publicare.
Lucrarea cuprindea două teorii distincte:
* o teorie a comerţului internaţional de orientare
neomercantilistă, care îşi propunea, în esenţă, să demonstreze
caracterul inegal şi asimetric al acestuia şi, pornind de aici, să
fundamenteze o altă ordine economică internaţională (teorie căreia
autorul îi acorda o importanţă mai mare);

1
Odată cu apariţia acestei cărţi, numele economistului român avea să intre în
literatura de limbă franceză în forma Manoïlesco, de unde avea să fie preluată
şi în alte limbi.
 * o teorie a protecţionismului, care, în partea sa cea mai
interesantă, studia căile, obiectivele şi consecinţele industrializării
ţărilor agricole din prima jumătate a secolului al XX-lea.
Abordând problematica relaţiilor economice internaţionale,
Manoilescu susţinea că teoriile liberschimbiste se bucurau de un
prestigiu academic nemeritat, fiind infirmate de practica
economică. El a supus unei analize minuţioase teoriile comerţului
internaţional elaborate de A. Smith, D. Ricardo, J. S. Mill şi alţi
economişti de factură liberală. Mai târziu, Manoilescu avea să îşi
amintească că luase cunoştinţă pentru prima oară de existenţa
teoriei comerţului internaţional a lui Ricardo abia în vara anului
1928, în timp ce lucra la redactarea cărţii sale şi cu o naivă
inconştientă, cum singur nota 2 , nu îi sesizase pe deplin
însemnătatea. După o examinare mai atentă a teoriei ricardiene a
costurilor comparative şi a avantajelor reciproce, el şi-a propus să îi
dovedească falsitatea, pornind de la faptul că în comerţul
internaţional prezentau importanţă costurile aferente şi nu cele
comparative. Teoria ricardiană a comerţului internaţional – a cărei
analiză critică se întinde pe aproximativ 100 pagini în cartea
economistului român – era valabilă, în opinia sa, doar într-un caz
particular, şi anume în cazul unui schimb între mărfuri produse în
ramuri în care productivitatea muncii era superioară mediei
naţionale 3 .
Politicile economice protecţioniste, aplicate pe scară largă
în relaţiile internaţionale, nu beneficiau, însă, de un suport ştiinţific

2
M. Manoilescu, Memorii, vol. I, p. 176-177.
3
Vezi şi mai jos, p. 30-31.
corespunzător. Teoria protecţionistă elaborată de Friedrich List
prezenta carenţe teoretice şi inconsecvenţă, întrucât, între altele, nu
conţinea criterii ştiinţifice pentru determinarea duratei şi a nivelului
protecţiei şi considera că protejarea industriei aducea pierderi
momentane atât pentru celelalte ramuri economice, cât şi pentru
consumatori.
Volumul lui Manoilescu utiliza un instrumentar
metodologic şi conceptual propriu. El introducea/redefinea ca
instrumente de analiză: productivitatea pe salariat, productivitatea
capitalului, valoarea producţiei, coeficientul de eficacitate,
productivitatea aferentă, relaţia dintre câştigul naţional şi cel
individual şi altele. Abordarea sa postula, ca abstracţiuni ştiinţifice,
constanţa în timp a preţurilor, considerarea economiilor naţionale
ca entităţi ale comerţului internaţional şi interpretarea preţului unei
mărfi în sens economic (puterea de cumpărare a acestei mărfi) şi nu
negustoresc (cantitatea de bani obţinută prin vânzare).
Principalele concepte introduse sau, după caz, redefinite de
Manoilescu sunt: beneficiul naţional, producţia netă, costurile
aferente şi productivitatea aferentă.
Între venitul (numit şi beneficiul sau câştigul) naţional şi
venitul întreprinzătorului nu exista, în opinia sa, nici o relaţie de
determinare. Beneficiul naţional se compunea din valoarea nou
creată în fiecare întreprindere şi ramură de producţie, indiferent de
condiţiile concrete ale producţiei. Eventuala inexistenţă a
beneficiului întreprinzătorului exercita un efect negativ asupra
continuării producţiei, dar nu influenţa mărimea valorii nou-create
în întreprindere şi, prin aceasta, nici mărimea beneficiului
naţional 4 . Modul de definire a beneficiului naţional, remarcau critic
unii comentatori ai operei sale, era justificat doar în condiţiile unei
economii dirijate sau etatizate.
Pentru exprimarea mărimii beneficiului naţional,
Manoilescu a utilizat conceptul de producţie netă, definită ca
diferenţă între valoarea producţiei globale şi cheltuielile materiale
preexistente. După structura ei, producţia netă se compunea din
capitalul variabil (salarii) şi plusvaloare (beneficii, dobânzi,
impozite). Deşi Manoilescu a evitat să adopte formal vreuna dintre
teoriile valorii, modul de calcul al producţiei nete, care nu ţinea
seama de aportul altor factori de producţie în afara muncii, era
bazat pe interpretarea marxistă a teoriei valorii-muncă 5 .
Productivitatea muncii exprima, în accepţiunea lui
Manoilescu, gradul de utilizare a forţelor economice din punct de
vedere naţional. Ea era definită ca valoare medie netă produsă de
un muncitor într-un an de muncă şi era calculată ca raport între
valoarea producţiei nete şi numărul de muncitori, fără luarea în
calcul a amortizării capitalului şi a calificării profesionale a
salariaţilor.
Pornind de la conceptul de productivitate a muncii descris
mai sus, Manoilescu definea costurile aferente şi productivitatea
aferentă. Costurile aferente reprezentau cheltuielile cu munca
naţională, la un nivel dat al productivităţii muncii, pentru a produce
cantitatea de mărfuri ce urmau să fie exportate în schimbul celor
importate; ele evidenţiau cu ce costuri se crea puterea de cumpărare

4
M. Manoilescu, Forţele naţionale productive şi comerţul exterior. Teoria
protecţionismului şi a schimbului internaţional, Bucureşti, 1986, p. 87-89.
5
Ibidem, p. 72-86.
necesară pentru importuri. Asociată acestui concept era
productivitatea aferentă, care determina mărimea şi dinamica
costurilor aferente 6 . Cum productivitatea aferentă produselor
manufacturate depăşea vădit pe cele ale produselor primare
(agricole sau minerale) reieşea că soluţia producţiei industriale era,
principial, preferabilă importurilor.
Din analiza datelor statistice internaţionale privind evoluţia
productivităţii muncii, Manoilescu a desprins următoarele constatări
şi concluzii:
a) în interiorul fiecărei ţări se manifestau diferenţe apreciabile
ale productivităţii muncii, atât între întreprinderi, cât şi între
ramurile economice. Decalajele cele mai mari se înregistrau între
productivitatea muncii din industrie şi cea din agricultură. Raportul
dintre productivitatea muncii din industrie şi cea din agricultură
reprezenta o mărime relativ constantă, denumită ulterior constanta
Manoilescu;
b) în ţările agricole sau, în general, mai puţin dezvoltate
economic, majoritatea populaţiei lucra cu o productivitate a muncii
scăzută, în timp ce în ţările industrializate, majoritatea populaţiei
lucra cu o productivitate a muncii ridicată;
c) în comerţul internaţional, produsul muncii unui lucrător
industrial se schimba cu produsul muncii mai multor lucrători
agricoli. În general, pentru a realiza valori de schimb echivalente,
ţările agricole erau nevoite să utilizeze un volum de muncă
considerabil mai mare comparativ cu ţările industriale 7 .

6
Ibidem, p. 106-110.
7
Ibidem, p. 150-160.
 Pe baza constatărilor şi a concluziilor arătate, Manoilescu a
susţinut că ţările industrializate, dispunând de o productivitate mai
mare a muncii naţionale, exploatau în comerţul internaţional ţările
agricole, dispunând de o productivitate mai redusă a muncii
naţionale. Pentru ţările agricole, participarea la comerţul
internaţional, departe de a prezenta avantaje, determina pierderi de
venit naţional. Această teză, prezentă în gândirea economică
mercantilistă din secolele XVI–XVIII, reformulată apoi, în diferite
variante, de Friedrich List, Karl Marx şi discipolii acestora, avea să
fie readusă în discuţie cu noi argumente şi popularizată de
Manoilescu.
Pentru remedierea acestei situaţii dezavantajoase, ţările
agricole şi, în general, mai puţin dezvoltate aveau atât datoria, cât şi
posibilitatea să îşi dezvolte forţele naţionale de producţie, în
principal, pe calea industrializării.
Pentru procurarea bunurilor economice, arăta Manoilescu,
ţara agricolă dispunea de două căi posibile:
ƒ calea indirectă (sau comercială), care consta în importul
unor produse cu o productivitate a muncii inferioară mediei
naţionale;
ƒ calea directă (sau industrială), care consta în producerea
în interiorul ţării a unor mărfuri cu o productivitate a muncii
superioară mediei naţionale.
Pentru a determina dacă o marfă trebuia importată sau
produsă în ţară, era necesar să se compare productivitatea muncii
aferente respectivei mărfi cu productivitatea medie naţională 8 .

8
Ibidem, p. 195-213.
 Pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării unor întreprinderi
cu o productivitate a muncii ridicată, Manoilescu recomanda
adoptarea unei politici economice protecţioniste, caracterizată prin
următoarele trăsături:
a) ramurile de producţie care urmau să fie protejate erau
acelea în care nivelul productivităţii muncii era superior mediei
naţionale. Aplicarea consecventă a acestui criteriu în toate ramurile
de producţie şi în toate ţările ar fi exclus agricultura din rândul
ramurilor beneficiare ale protecţiei, fapt socotit inadmisibil de
G. Taşcă, I. Răducanu şi alţi economişti români interbelici;
b) nivelul şi durata protecţiei erau determinate strict de
diferenţa dintre productivitatea muncii aferentă mărfii importate şi
cea aferentă mărfii indigene. În aceste condiţii, aplicarea unor taxe
vamale de 100% sau 200% apărea, nota Manoilescu, pe deplin
îndreptăţită;
c) limita naturală a aplicării sistemului protecţionist era
economia naţională, dar în condiţiile în care s-ar înregistra o
diferenţă favorabilă a productivităţii muncii, era justificat exportul
unor mărfuri chiar şi la preţuri inferioare costurilor de producţie 9 .
1929, 21 septembrie. Manoilescu îi trimitea un exemplar
din Teoria protecţionismului lui G. Taşcă, volumul purtând
dedicaţia: „D-lui Prof. Taşcă, apărătorului meu politic şi
adversarului meu economic” 10 .
1929–1931. Teoria protecţionismului este recenzată în
România, între alţii, de publiciştii şi oamenii de cultură

9
Ibidem, p. 289.
10
R. Păiuşan, op. cit., p. 40.
A. Philippide, E. Socor, V. Nuţă, I. D. Suchianu şi alţii, iar în 1937
de A. Hallunga.
1930. Manoilescu şi-a prezentat sintetic principalele idei ale
volumului său în studiul O nouă concepţie a protecţionismului
industrial, în „Independenţa economică”, 2, 1930, publicat în
broşură în limbile engleză, franceză, germană şi bulgară.
1930. Prima polemică Manoilescu – Taşcă s-a purtat în
paginile revistei „Arhiva pentru ştiinţă şi reformă socială”, 1-3,
1930 şi a cuprins recenzia lui Taşcă, răspunsul lui Manoilescu şi
replica lui Taşcă. Ultimul considera că decalajele din raporturile
comerciale reflectau decalajele de dezvoltare economică, în
general, şi dintre industria statelor dezvoltate şi agricultura statelor
înapoiate, în particular. Exista o diferenţă importantă de
productivitate între industria şi agricultura românească, susţinea
Taşcă, dar una mult mai mare între industria britanică şi agricultura
românească. El respingea soluţia industrializării prin protecţie
vamală, invocând argumentul cunoscut că aceasta reprezenta un
paravan pentru încurajarea ineficienţei economice. Pentru un
pachet de lame adus din străinătate, observa Taşcă, agricultorul
român sacrifica o treime de sac de grâu, în timp ce pentru aceeaşi
marfă cumpărată de la un producător intern, el sacrifica un sac
întreg 11 .
1930. Recenzia lui Joseph Gruntzel12, în „Weltwirtschaftliches
Archiv”, II, 1930.
1930–1932. Au fost organizate în Italia mai multe anchete,
dezbateri şi mese rotunde pe marginea ediţiei franceze, apoi a celei

11
Ibidem, p. 46.
12
Joseph Gruntzel, economist austriac, apropiat noii şcoli istorice germane.
italiene a volumului Teoria protecţionismului, la au participat
specialişti reputaţi.
* A. Loria 13 , Un nuovo teoretico del protezionismo (Un nou
teoretician al protecţionismului), în „Rivista Bancaria”, 1 februarie
1930 şi La nuova teoria del protezionismo (Noua teorie a
protecţionismului), în „Industria Lombarda”, octombrie 1932,
contesta originalitatea ideilor lui Manoilescu privind caracterul
inegal şi asimetric al comerţului internaţional, socotindu-le un ecou
din literatura socialistă.
* G. Carano-Donvito, La nuova teoria del protezionismo –
i suoi presupposti e le sue consequenze (Noua teorie a
protecţionismului – premisele şi consecinţele sale), în „Industria
Lombarda”, septembrie 1932, respingea modul de calcul al
productivităţii muncii, preţului de cost şi productivităţii aferente.
* A. Fossati, La teoria del Manoilesco e gli schemi teoretici
classici (Teoria lui Manoilescu şi schemele teoretice clasice), în
„Industria Lombarda”, octombrie 1932, punea în discuţie
capacitatea practică a unei ţări slab dezvoltate de a înfiinţa industrii
cu nivel ridicat al productivităţii muncii.
* F. Vinci, Gli scambi internazionali e la teoria del
Manoilesco (Schimburile internaţionale şi teoria lui Manoilescu), în
„Rivista Italiana di Statistica i Finanze”, decembrie 1932, considera
merituos efortul economistului român, dar îi reproşa definirea
imprecisă a unor concepte, cum era producţia netă.
* L. Bottini, La teoria del Manoilesco (Teoria lui
Manoilescu), în „Rivista di politica economica”, iunie 1932, arăta
că disjuncţia operată de Manoilescu între beneficiul naţional şi

13
Achille Loria, economist italian de orientare marxistă.
profitul întreprinzătorului presupunea fie controlul direct al statului
asupra întreprinderilor private, fie etatizarea întreprinderilor
industriale, bancare şi comerciale mari şi mijlocii.
1931. Studiul lui Bertil Ohlin 14 , Protection and
Non-competing Groups, în „Weltwirtschaftliches Archiv”, I, 1931,
critica punctual premisele metodologice ale lui Manoilescu, cu
precădere modul de definire a productivităţii muncii şi a preţurilor,
tipologia economiilor ţărilor agrare ş. a. Manoilescu a răspuns
obiecţiilor sale, inclusiv în ediţia germană a volumului recenzat.
1931. La teoria del protezionismo e dello scambio
internazionale (ediţia în lb. italiană), Ed. Treves, Milano, 343 p.
1931. The Theory of Protection and International Trade
(ediţia în lb. engleză), Ed. P. S. King, Londra, 262 p.
1931. Theoria do proteccionismo e da permuta internacional
(ediţia în lb. portugheză), Ed. Camerei Industriale a oraşului
Sao Paolo, 353 p.
1932. Jacob Viner 15 , într-o recenzie în „The Journal of
Political Economy”, Chicago, 40, 1932, considera cu totul
insuficientă teoria lui Manoilescu, date fiind premisele eronate şi
omisiunile ei. Protecţia prin taxe vamale a dezvoltării industriale ar
crea cantităţi suplimentare enorme de produse industriale şi ar
conduce inevitabil la scăderea preţurilor şi a salariilor, ca şi la
dezorganizarea economiei, în general.
1932, noiembrie. Manoilescu a participat ca invitat la
lucrările Congresului Academiei Italiene. În comunicarea sa, el
14
Bertil Ohlin, economist suedez, exponent al Şcolii de la Stockholm, laureat al
Premiului Nobel pentru economie (1977).
15
Jacob Viner, economist nord-american de formaţie neoclasică, specialist în
problematica relaţiilor economice internaţionale.
arăta că Europa era împărţită în două grupuri de ţări – unele
industriale şi altele agricole, între care se desfăşurau relaţii
comerciale inechitabile. Secretarul general al Congresului a
menţionat în mod expres contribuţia lui Manoilescu.
1933, 6 noiembrie. Invitat de Societatea economiştilor
bulgari, Manoilescu a ţinut conferinţa Inegalitatea economică a
naţiunilor la Sofia. Dezavantajate în relaţiile economice cu ţările
dezvoltate din Europa apuseană, ţările din Europa sud-estică
trebuiau să acţioneze pentru a-şi proteja interesele.
1934–1936. Firmin Oulès a publicat Le problème du
commerce international (Problema comerţului internaţional), Paris,
1934, urmată de alte lucrări, care conţin cea mai completă critică
punctuală a ideilor economice ale lui Manoilescu.
Oulès utiliza metoda reducerii la absurd pentru a respinge
conceptele şi teoriile economistului român. Noţiunea de productivi-
tate era eronată, întrucât raporta producţia la un singur factor
cantitativ (munca simplă) şi nesocotea ceilalţi factori de producţie:
capitalul, pregătirea profesională şi riscul în afaceri. Teoria costurilor
aferente era, la rândul său, greşită, întrucât se întemeia pe premise
greşite privind diferenţele de productivitate dintre industrie şi
agricultură şi modul lor de evidenţiere în comerţ. Diferenţele de
costuri, respectiv preţuri, dintre mărfurile agricole şi cele industriale,
în măsura în care erau reale, se datorau existenţei, în fiecare economie
naţională, a unor diferenţe de productivitate; acestea apăreau aşadar
în producţie, în interiorul fiecărei ţări, fiind doar evidenţiate în
comerţul internaţional. Protejarea industriilor înalt productive ar
duce la adâncirea decalajelor dintre industrie şi agricultură, şi,
implicit, a exploatării invocate de economistul român.
 Teoria lui Manoilescu, nota Oulès, avea un aspect ştiinţific
seducător şi o forţă demonstrativă impresionantă 16 , menită să-i
aducă numeroase adeziuni. Cu toate acestea, eventuala ei aplicare
ar determina:
ƒ specializarea ţărilor agricole în domenii industriale de
vârf, care ar înghiţi resursele sustrase altor domenii fără
garanţia desfacerii producţiei;
ƒ creşterea generală a taxelor vamale, care ar paraliza
comerţul mondial;
ƒ adâncirea discrepanţelor dintre industrie şi agricultură şi
spolierea suplimentară a agriculturii, cu consecinţe
sociale grave.
1935. A. Piettre, Economie dirigée et commerce international
(Economie dirijată şi comerţ internaţional), Paris. Autorul privea
demersul ştiinţific al lui Manoilescu în cadrul mai larg al teoriilor
dirijiste din anii 1930. Avea să reia unele din reflecţiile sale în
volume publicate după 1947, depăşind orizontul de timp al lucrării
de faţă.
1935. Manoilescu începea colaborarea cu Institut für
Weltwirtschaft (Institutul de economie mondială) din Kiel şi îi
cunoştea personal pe Bernhard Harms, fostul director, Andreas
Predöhl, directorul în funcţie, şi pe alţi economişti germani.
A prezentat şi publicat în revista acestui institut, între altele:
Arbeitsproduktivität und Aussenhandel. Ein neuer Beitrag zur
Theorie des internationalen Handels (Productivitatea muncii şi
comerţul exterior. O contribuţie nouă la teoria comerţului
internaţional), în „Weltwirtschaftliches Archiv”, I, 1935 (tradus şi

16
F. Oulès, Le problème du commerce international, p. 265.
publicat în limba română în acelaşi an) şi Zusammenarbeit
zwischen Ost- und Westeuropa auf neuer Grundlage (Colaborarea
dintre Europa estică şi cea vestică pe o nouă bază), în
„Weltwirtschaftliches Archiv”, II, 1935. În viziunea sa, viitorul
colaborării pe noi baze dintre ţările apusene industrializate şi cele
estice agricole presupunea, pe de-o parte, renunţarea la schimbul
inegal de produse agricole brute contra produse industriale şi, pe de
altă parte, industrializarea ţărilor estice (pe care o vedea ca o
precondiţie a prosperităţii agriculturii acestor ţări şi un stimulent al
intensificării importului produselor industriale apusene).
1936, februarie–martie. Turneu de conferinţe în Franţa,
Spania şi Portugalia, reprezentând cea mai consistentă participare a
lui Manoilescu la viaţa ştiinţifică internaţională. A conferenţiat la
Paris (la Institutul de Drept Comparat şi la Academia de Ştiinţe
Morale şi Politice), la Madrid (la Academia de Ştiinţe Exacte) şi la
Lisabona (la Universitatea Tehnică şi la Ministerul Propagandei
Naţionale) pe teme privind industrializarea ţărilor agricole şi
perspectivele corporatismului european.
1936. Cristea Niculescu, publicist din cercul revistei
„Lumea Nouă”, a elaborat studiul Teoriile domnului Mihail Manoilescu
asupra comerţului internaţional şi protecţionismului, tipărit în
broşură în 1937. Era, în epocă, rezumatul cel mai complet (chiar
dacă necritic) al ideilor economice ale lui Manoilescu, întocmit de
un autor român.
1937, iulie. Manoilescu a participat la Congresul
internaţional de ştiinţe economice de la Paris şi a prezentat
comunicarea Necesitatea unei terminologii unificate pentru ştiinţa
economică. A fost ales preşedintele biroului care urma să dirijeze
publicarea unui Vocabular internaţional de ştiinţe economice.
Iniţiativa nu s-a finalizat, datorită declanşării celui de-al doilea
război mondial.
1937. Manoilescu a publicat cartea Die nationalen
Produktivkräfte und der Aussenhandel. Theorie des internationalen
Warenaustausches (Forţele naţionale de producţie şi comerţul
exterior. Teoria schimbului internaţional de mărfuri), Ed. Junker &
Dünnhaupt, Berlin, 400 p., reprezentând ediţia germană, revizuită
şi adăugită, a Teoriei protecţionismului.
Lucrarea s-a bucurat de o deosebită atenţie în rândul
economiştilor de limbă germană (inclusiv al celor din emigraţie).
Principalele comentarii la:
* Ernst Wagemann 17 , Der neue Balkan. Altes Land, junge
Wirtschaft. (Noii Balcani. Pământ vechi, economii tinere),
Hamburg, 1939, respingea principial demersul lui Manoilescu,
considerând iluzorie dezvoltarea unei industrii moderne în
România, întrucât piaţa internă din ţările agricole era restrânsă, iar
produsele erau necompetitive pe pieţele externe. Economia
românească dispunea, datorită creşterii demografice relativ rapide,
de o supraofertă de muncă, fapt ce impunea intensificarea
dezvoltării ramurilor de producţie primare. O industrializare pe
scară largă a ţărilor agrare ar genera mari dificultăţi în desfăşurarea
comerţului internaţional şi în relaţiile dintre industrie şi agricultură
în fiecare economie naţională.
* Richard Herzog, Das Problem einer Theorie des
Protektionismus zu Manoilescos Buch über den Aussenhandel

17
Ernst Wagemann, economist şi statistician german, preocupat de studierea
conjuncturii economice.
(Problema unei teorii a protecţionismului. Cartea lui Manoilescu
despre comerţul exterior), în „Finanzarchiv”, 3, 1938, compara
contribuţiile lui Manoilescu cu cele ale altor economişti
protecţionişti.
* Christoph von der Ropp, Die Produktivität der Arbeit in
Agrarländern (Productivitatea muncii în ţările agricole), în
„Internationale Agrar-Rundschau”, 10-11, 1938, examina metodele
de determinare şi valorile productivităţii muncii în ţările industriale
şi, respectiv, agricole.
* Karl Brinkmann 18 , Mihail Manoilesco und die klassische
Aussenhandels- theorie (Mihail Manoilescu şi teoria clasică a
comerţului exterior), în „Weltwirtschaftliches Archiv”, I, 1938.
Autorul, care cunoştea şi ediţia franceză a cărţii, relua dezbaterea
modelului ricardian de comerţ exterior şi examina critic obiecţiile
lui Manoilescu.
* Gertrud Fröhlich, Wirtschaftliche Rechtfertigung des
Schutzzolles zu Manoilescos Zolltheorie (Justificarea economică a
protecţiei vamale în teoria protecţionistă a lui Manoilescu), în
„Weltwirtschaftliches Archiv”, I, 1938, dezbătea argumentele lui
Manoilescu privind necesitatea protecţionismului pentru dezvoltarea
industrială.
* Walter Grävell, Der Zwang zur Industrialisierung
(Industrializare cu orice preţ), în „Braune Wirtschaftspost” din
2 aprilie 1938, respingea ideea descentralizării industriale a lumii
preconizată de Manoilescu.

18
Karl Brinkmann, economist german, unul dintre principalii exponenţi ai şcolii
istorice târzii.
 * P. Rosenstein – Rodan 19 , Problems of industrialization of
Eastern and South-Eastern Europe, in „Economic Journal”, 53,
1943, referindu-se indirect la soluţiile avansate de Manoilescu, se
pronunţa pentru ameliorarea climatului economic intern şi investiţii
străine de capital.
Alte referiri la D. Thalheim, G. Keller, K. Siegfried,
H. Bente.
1937–1938. A doua polemică Manoilescu – Taşcă s-a
desfăşurat în revista „Analele economice şi statistice” şi a cuprins
câte două intervenţii ale fiecărui economist: G. Taşcă, Liberalism şi
corporatism, în 1-2, 1937, p. 1-70; M. Manoilescu, Doctrinele şi
teoriile noastre în lumina criticii. Răspuns d-lui profesor
Gh. Taşcă, în 3-5, 1937, p. 27-92; G. Taşcă, Liberalism şi
corporatism. Studiu critic. Răspuns d-lui M. Manoilescu, în 1-3,
1938, p. 13-85; M. Manoilescu, Lupta între două veacuri. Ultim
răspuns d-lui George Taşcă, în 4-6, 1938, p. 11-101. Taşcă
respingea soluţia social-economică şi politică corporatistă,
considerând-o un regres social şi moral în raport cu cea liberală 20 .
El considera teoria protecţionistă a lui Manoilescu aplicabilă doar
în cazul particular al unei economii etatiste. Câştigul (sau venitul)
naţional nu putea fi rupt în mod arbitrar de câştigul
întreprinzătorului şi de salariile angajaţilor. Taşcă critica, cu noi
argumente faţă de prima polemică, ideea exploatării ţărilor agricole
în comerţul internaţional. Bogăţia ţărilor industriale nu provenea
din exploatarea ţărilor agricole, ci din prelucrările succesive ale
materiei prime; comerţul nu crea, ci doar punea în evidenţă

19
Paul Rosenstein – Rodan, exponent al noii şcoli austriece, exilat din Austria în
perioada dominaţiei naziste.
20
G. Taşcă, Liberalism şi corporatism, p. 4.
diferenţele de productivitate. Recomandările lui Manoilescu de
politică economică ar agrava decalajele de productivitate dintre
industrie şi agricultură şi ar dezorganiza producţia agricolă 21 .
Dezinteresul pentru agricultură, care urma să nu fie protejată prin
politici vamale şi fiscale, lovea în interesele marii majorităţi a
poporului.
Polemica a stârnit un mare ecou în dezbaterea internă
privind opera lui Manoilescu. În epocă a fost comentată de
Ion Răducanu, Augustin Tătaru, Paul Horia Suciu şi alţii.
1938, iulie. Publicaţia Revue économique internationale din
Bruxelles insera răspunsurile la ancheta ştiinţifică internaţională
(lansată în noiembrie 1936) pe tema: „Schimbul produselor
agricole contra celor industriale este reciproc avantajos, cum
susţineau Smith şi Ricardo, sau dezavantajos ţărilor agricole, cum
susţine Manoilescu?” Răspunsurile au contribuit la popularizarea
numelui şi ideilor lui Manoilescu în cercurile ştiinţifice de limbă
franceză. Dintre participanţi, îi menţionăm pe:
* Louise Sommer 22 , Pays agricoles – pays industriels: une
antithèse périmée (Ţări agricole – ţări industriale: o antiteză perimată);
* Wilhelm Röpke 23 , Industrialisation des pays agricoles.
Problème scientifique (Industrializarea ţărilor agricole. Problemă
ştiinţifică);
* Otto von Franges 24 , L’industrialisation des pays agricoles
du Sud-Est de l'Europe (Industrializarea ţărilor agricole din
sud-estul Europei).

21
Ibidem, p. 44.
22
Louise Sommer, economistă germană de orientare istoristă.
23
Wilhelm Röpke, economist german de orientare ordoliberală.
24
Otto von Franges, economist croat de orientare corporatistă.
 1938. Manoilescu a publicat studiile Politica muncii
naţionale şi Evoluţia economiei industriale, în „Enciclopedia
României”, vol. III. Susţinea că agricultura era superioară industriei
sub raportul absorbţiei forţei de muncă, întrucât asigura mijloace de
trai unei mari mase de oameni.
1938. Michal Kalecki 25 a publicat o recenzie a ediţiei în
limba germană în „The Economic Journal”, 12, 1938.
1939. Manoilescu a publicat articolul Essai de définition
des trois notions axiales: Utilité, Valeur, Richesse (Încercare de
definire a trei noţiuni axiale: utilitate, valoare, bogăţie) în „Revue
d'économie politique” (Revista de economie politică) 3, 1939, în
care îmbina reflecţiile pe această temă din Teoria protecţionismului
cu cele din cursul său universitar.
1940, ianuarie. A apărut studiul lui Manoilescu,
Die theoretische Problematik des Aussenhandels. Synthese-
Beweisführung-Polemik (Problematica teoretică a comerţului exterior.
Sinteză – Argumentare – Polemică), în „Weltwirtschaftliches
Archiv”, vol. 51, I, 1940, reprezentând cea mai completă sinteză a
ideilor sale economice şi a dezbaterilor internaţionale pe marginea
acestora de până la acea dată.
1940. B. V. Dalamas a publicat cartea La théorie du
commerce international (Teoria comerţului internaţional), Paris,
care, în cap. La théorie protectionniste de Mihail Manoïlesco
(Teoria protecţionistă a lui Mihail Manoilescu), prezenta cu
obiectivitate ştiinţifică contribuţiile economistului român.
1940–1943. Manoilescu s-a pronunţat în favoarea integrării
economiei româneşti în Grossraumwirtschaft (marele spaţiu
economic, idee lansată şi aplicată de autorităţile naziste), în mai
multe contribuţii, dintre care menţionăm: Trei legende economice,
25
Michal Kalecki, economist originar din Polonia, de orientare marxistă.
în „Lumea Nouă”, 3-4, 1940 şi Europa sud-estică în marele spaţiu
economic european, Bucureşti, 1942. El respingea categoric
afirmaţiile altor economişti români privind intenţiile Germaniei
naziste de subordonare economică şi de dezorganizare industrială a
României. În optica sa, cooperarea germano-română prezenta
trăsături fundamental diferite faţă de cooperarea pe baze capitalist-
liberale cu ţările dezvoltate economic, şi anume:
ƒ înlocuirea principiilor materialiste ale pieţei cu cele
idealiste ale comunităţilor şi intereselor europene;
ƒ orientarea economică prin planuri pe termen lung,
cartelări, schimburi tip barter şi altele;
ƒ înlocuirea clauzei naţiunii celei mai favorizate cu
stabilirea diferenţiată de taxe vamale, după gradul de
utilitate al schimbului;
ƒ acordarea de subvenţii, comenzi etc. pentru producătorii
români ale căror mărfuri interesau piaţa germană.
1940–1944. Manoilescu a făcut parte din Grupul român al
Mitteleuropäischer Wirtschaftstag (Congresul economic central-
european, organism subordonat scopurilor de politică externă ale
regimului nazist) şi a participat la activitatea acestuia cu referate şi
comunicări, dintre care menţionăm Politica preţurilor şi monedei
în Germania, Bucureşti, 1942, studiu apologetic privind politica
economică a regimului nazist. Manoilescu aprecia drept reuşite ale
programului social-economic nazist, între altele, comprimarea
consumului populaţiei şi cursul forţat al monedei.
1941. P. Gual Villalbi, Teoria de la politica comercial
exterior (Teoria politicii comerciale externe), Madrid, 1941.
1941. J. Ros Jimeno, La teoria de Manoïlesco sobre el
comercio exterior. Exposicion y critica (Teoria lui Manoilescu
despre comerţul exterior. Expunere şi critică), în „Anales de
Economia” (Madrid), 1-2, 1941.
1941. Manoilescu, a publicat articolul Productivitate şi
rentabilitate în economia românească, în „Buletinul Institutului
Economic Român”, 1-6, 1941. Completând studiile publicate în
„Enciclopedia României”, autorul examina economia românească
antebelică prin prisma celor doi indicatori.
1942, iulie. Manoilescu s-a întâlnit, în cursul unei deplasări
la Zagreb, cu economistul croat Otto von Franges, cu care a
discutat planul unei lucrări comune privind economia Europei sud-
estice în cadrul marelui spaţiu economic. Partea din lucrare
elaborată de Manoilescu, expediată la Zagreb în 1944, s-a pierdut
fără urmă 26 .
1943. Teoria del proteccionismo y del comercio internacional
(ediţia în limba spaniolă), Madrid, 350 p. Referiri la acest volum în
P. E. Higinio, Teoria de la economia nacional, Madrid, 1945.
1944. Manoilescu a pregătit traducerea în limba română a
ediţiei germane (cu o nouă introducere şi unele completări şi
actualizări) a lucrării sale, dar nu a reuşit să o mai publice.
Lucrarea, purtând titlul Forţele naţionale productive şi comerţul
exterior. Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional,
avea să apară la Bucureşti în 1986.
1945. E. M. Hecker, Sobre los argumentos proteccionistas de
List y Manoïlesco (Despre argumentele protecţioniste ale lui List şi
Manoilescu), în „Economia” (Santiago de Chile), 17, 1945.
1947. E. M. Hecker, Productividad del Trabajo y Commercio
exterior (Productivitatea muncii şi comerţul exterior), în „Economia”
(Santiago de Chile), 1-2, 1947.

26
V. Dinu, Schiţă de portret: Mihail Manoilescu, în M. Manoilescu, Memorii,
vol. I, p. 13.