Plângeam când tu, cerească şi vecinică făclie, Lucind în a mea cale, opritu-m-ai din mers Şi ochii-mi, ca o mamă, de lacrime i-ai şters. Eram străin, şi ţie ţi-a fost milă de mine. "De unde vii şi unde te duci?" m-ai întrebat. Nu ştiu. Steaua desprinsă din boltele senine Mai ştie ea sărmana ce drum a apucat? Atunci mi-ai zis: "Iubeşte, străin nu vei mai fi". Ferice sunt de-atuncea. În veci te voi iubi.