Sunt şcolar în clasa-ntâ ia O, ce sfâ ntă bucurie am atunci câ nd vă d în viaţă

Autor: Valentin Popovici Cum Îşi împlineşte Domnul voia Lui sfâ ntă , mă reaţă !

Sunt şcolar în clasa-ntâ ia, încă nu-s la facultate, Pregă tit sunt totdeauna cu caietul şi penarul,
Abia desluşesc din Carte buchea pe jumă tate, Că nu ştiu câ nd Profesorul vine cu extemporalul.
Isus este-nvă ţă torul, eu adun învă ţătura, De aceea stau cu ochii adâ nciţi în Cartea sfâ ntă,
Viaţa-ntreagă e-un examen, manualul e Scriptura. Ţintă Îl privesc pe Domnul care mă binecuvâ ntă .

Sunt şcolar cu coate rupte, tot repet aceeaşi clasă ; Vreau credinţa mea să fie a stră bunilor de seamă ,
Pâ nă nu ştiu foarte bine, Profesorul nu mă lasă . Să ajung cu cei ce-n slavă fii ai Domnului se cheamă :
La materia Iubirii (şi aţi zice că -i uşoară ), Avraam, Isaac şi Iacob, patriarhii din vechime,
Am că zut, şi mi-e ruşine, nici nu ştiu a câ ta oară . David, Moise, Iosua, şi a sfinţilor mulţime.

Că ci iubirea se învaţă , dar uşor se şi dezvaţă Şcoala-i grea, dar din Scriptură am aflat secretul vieţii,
E ca apa din că ldare, câ nd dă -n clocot, câ nd îngheaţă. Moştenirea de lumină , despre care-au scris profeţii:
Şi învă ţ o limbă nouă , vreau s-o ştiu câ t pot mai bine, Cine are azi pe Fiul are viaţa şi cununa,
Limba nouă a Iubirii, limba veacului ce vine! În Cristos e mâ ntuirea şi nă dejdea totdeauna.

La Iertare e toceală , sunt atent să intre-n minte, Noaptea, uneori în tihnă , câ nd luminile se curmă ,
Dar uit lecţia în grabă , cu duşmanii înainte; Mă gâ ndesc puţin cu teamă la examenul din urmă ,
Şi în loc să spun din Carte, gâ ndul mi-e să fiu mai mare, Câ nd în Ziua de lumină voi pă şi pe nori ca roua,
Şi-am că zut iar la examen: Nota zero la purtare! Şi-mi va spune-nvă ţătorul: „Acum treci în clasa a doua!”

Tot învăţ despre Ră bdare, şi nu ştiu care-i râ nduiala,

Dar câ nd e s-o scriu la tablă , nu mai iese socoteala.
Matematica Scripturii nu e grea, nici complicată ,
O prind repede cu capul, dar se cere practicată .

Câ nd citesc ce scrie-n carte, „Suferinţa cea mai mare

Nu e demnă de-a fi pusă lâ ngă slava viitoare!”
Înţeleg bine ce scrie, totuşi nu ştiu cum se face,
Câ nd durerea mă loveşte, tot oftez şi tot nu-mi place.

O materie frumoasă , dar şi grea din cale-afară ,

E Nă dejdea, ce deschide ochii înspre-o altă Ţară ;
Mintea mi se luminează , inima se cură ţeşte,
Câ nd citesc ce stră lucire pentru noi se pregă teşte.

Sunt şi zile câ nd în clasă nu-nţeleg ce rost au toate,

Lecţiile sunt prea grele, stă rile prea complicate;
Nă ucit mă uit în Carte, şi-atunci vine Autorul,
Cel ce-a scris-o îmi explică , mă ajută Profesorul.

Ca să fiu elev de frunte, harnic şi cu sâ rguinţă ,

Vreau să am o notă mare la materia Credinţă .