Sunteți pe pagina 1din 3

21.12.

2020 Secu, Caraș-Severin - Wikipedia

Secu, Caraș-Severin
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Secu este o localitate componentă a municipiului Reșița din


județul Caraș-Severin, Banat, România. Are o populație de Secu
485 locuitori (2002).
Székul
— localitate componentă[*] —
Istorie
Descoperirea cărbunilor din piatră în zona Cuptoarea,
dealul Secul s-a făcut în anul 1795. Apoi cu ani mai târziu,
odată cu începerea scoaterii cărbunilor, se pun bazele
coloniei miniere cu același nume Secul. La început a avut
numai puține case, mai mult colibe improvizate și a fost
puțin populat de către minieri, aduși din fosta Ungarie Secu
Superioară, astăzi Slovacia. Primul arendaș al exploatării
cărbunilor a fost reșițeanul Herglotz Georg, care a deschis
galeriile: Ion Nepomuk (dupa Sf. Ion Nepomuk din
Slovacia) și Sf. Gheorghe din valea Râului Alb. Pe drept îl
Secu (România)
putem socoti întemeietorul satului minier Secul. De altfel i-a
Localizarea satului pe harta României.
rămas numele, dealul cu mina numindu-se “Dealul
Herglotz”. Mărindu-se apoi această colonie cu minieri
străini aduși din Austria, în mod deosebit din provincia
austriacă “Steiermark”, din Cehia, respectiv “Zips”, din
Slovacia și Italia. Pe măsura cresterii exploatării, societatea
St.E.G. ce o avea în proprietate a construit așa zisele case de
coloniști de câte două apartamente, iar în anul 1870 a
distribuit minerilor cu o vechime mai mare terenuri Secu
(“platzuri”) pentru construit case.

În anul 1862, colonia Secul a fost adaugată satului


Cuptoarea devenind o unitate administrativă nouă:
Cuptoarea-Secul (Kuptore-Szekul în l. maghiară). Numele
de la înfințare a fost Szekul, iar din anul 1918 Secul.

Școala din Secul a fost înfințata în 1898, și până în 1918, se


învața în l.maghiară; Biserica din Secul s-a construit între
1865-1868, de către Societatea St.E.G.(Societatea Austro-
Ungara a căilor ferate de stat) în cinstea Sf. Varvara,
patroana minerilor. Secu (Județul Caraș-Severin)
Din consiliul bisericesc între 1935-1945, au făcut parte: Localizarea satului pe harta județului.
Patocska, Hudak, Kolman, Bubanschy, Bucko, Metzner, Coordonate: 45°16′11″N 21°58′45″E
Patzofschy, Hirsch (sh), Grando, s.a;
Țară România
https://ro.wikipedia.org/wiki/Secu,_Caraș-Severin 1/3
21.12.2020 Secu, Caraș-Severin - Wikipedia

În 1948 autoritățile vremii fac naționalizarea, și desfințeaza Județ Caraș-Severin


micile dughene din Secul: Hirsh, Kindl, măcelaria Pokorny,
Municipiu Reșița
birturile: Csistyan, Manescu, Kindl, Khis.

În 1963 se închide mina Secul, mai erau în Cuptoare-Secul SIRUTA 50843 (http://colectaredat
1539 locuitori. e.insse.ro/senin/classifica
tions.htm?selectedClassif
În anul 1968, autoritățile vremii, desfințeaza comuna
Cuptoare-Secul și trimit cele doua sate în administrarea ication=SIRUTA_AN_201
primăriei din Reșița. 5&action=search&resetC
ount=true&firstOperator
Ultimul recensamant din anul 2002, înscrie în Secul 485 =%3D&itemCode=50843
locuitori. &locale=ro)
Prima atestare 1673
Note
Populație (2011)[1]
1. ^ „Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 -
populația unităților administrative pe etnii” (http://www.ki - Total 512 locuitori
a.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip). Kulturális
Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală Fus orar EET (+2)
pentru Inovație). Accesat în 6 august 2013.
- Ora de vară (DST) EEST (+3)
Cod poștal 320005
Bibliografie
Simion Meda, Monografia comunei Cuptoarea-Secul, Prezență online
2005. (Manuscris existent la parohia ortodoxă, din sat.) GeoNames (https://www.geonames.org/66748
0)
Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?tit
le=Secu,_Cara%C8%99-Severin&action=edit&section=0)

Secu în Harta Iosefină a Banatului, 1769-72

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Secu,_Caraș-Severin&oldid=13613174

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 16 septembrie 2020, ora 08:49.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Secu,_Caraș-Severin 2/3
21.12.2020 Secu, Caraș-Severin - Wikipedia

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Secu,_Caraș-Severin 3/3

S-ar putea să vă placă și