0UNIVERSITATEA: “LUCIAN BLAGA” – SIBIU

MASTER: MANAGEMENT EDUCAŢIONAL II ( seria I , Tg. Secuiesc)

DISCIPLINA: SOCIOLOGIA EDUCAŢIEI
COORDONATOR: prof. DUMITRU BATÂR
MASTERANT: CIOC ( PÂRVAN ) RODICA
ANUL 2006
TEMA:

Violenţa în familie – formă a vieţii cotidiene. Rolul

educaţiei în diminuarea fenomenului
Familia reprezintă prima treaptă de socializare a copiilor, cu care aceştia, la început, se
situează într-un raport de dependenţă absolută , ce cu timpul se va transforma în dorinţa de
autonomie şi interdependenţă faţă de părinţi, concretizându-se într-un mod de viaţă opus celui
impus de către aceştia.
Violenţa în familie cuprinde orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc între
membrii unei familii. Abuzul în interiorul unei familii poate lua multe forme : abuzul verbal,
refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni şi familie, ameninţări şi atacuri,
care uneori au finalitate gravă. Factorii care generează violenţa sunt:
- structura psihologică
- educaţia primită în familie
- consumul de alcool şi droguri
- adulterul şi concubinajul
- sărăcia şi proasta gospodărire a resurselor
Brutalizarea copiilor nu este un produs al zilelor noastre, problema fiind veche,
socializarea copiilor prin bătaie având rădăcini adânci în societate.
Nu putem fi de acord cu părerile acelor cercetători care consideră că omul este violent
prin însăşi natura sa, că el are o tendinţă firească spre agresiune , conflict şi distrugere. Acesta
pentru că, astfel, violenţa ar deveni o stare de normalitate. Suntem de partea celor care afirmă
că izvorul agresivităţii nu se află în interiorul omului, ci că ea este provocată sau stimulată
din afară, putând fi chiar controlată, diferenţiată şi limitată în manifestările ei.
Funcţia principală a familiei, aceea de creştere a copiilor, este grav marcată datorită
evenimentelor de violenţă. Copiii care cresc într-o atmosferă de violenţă sau sunt victime
directe ale abuzurilor părinţilor sunt traumatizaţi , ei fiind privaţi de siguranţa familiei, de un
mod de viaţă ordonat, de afecţiune. Ei sunt profund neglijaţi de membrii familiei a căror
atenţie este abătută, din diverse motive, de la îndatoririle de părinte.
Copiii care cresc în familii violente, dezvoltă comportamente uşor de recunoscut. Ei
manifestă agresivitate sau pasivitate la agresivitatea părinţilor, încearcă să scape de acasă,
invocând diferite motive, uneori chiar fug de acasă. La şcoală, au un comportament agresiv,
se identifică cu eroii negativi, manifestă neîncredere, lipsă de maniere, lipsă de concentrare,
închidere în sine. Motivul principal al tuturor acestor manifestări îl reprezintă climatul
familial precar şi slaba comunicare în cadrul familiei.
Există în şcolile noastre un număr mare de copii victimizaţi în familiile lor, multe
dintre cazuri rămânând nedescoperite sau descoperite târziu.
În contextul unui mediu familial violent, părinţii devin aproape inconştient intolerabili
cu bucuriile şi dorinţele copiilor lor, pe care îi supraprotejează sau le limitează iniţiativele şi le
restrâng libertăţile .
Şcoala, prin intermediul diriginţilor sau a psihologului şcolar, are datoria de a
identifica soluţiile creative specifice vârstei elevului şi potrivite pentru a reda tânărului

1
sentimentul de control asupra lumii înconjurătoare şi de încredere în cei din jur, în special în
membrii familiei, faţă de care ajunge să manifeste o atitudine de respingere.
Problema este că fenomenul trebuie, dacă nu stopat, cel puţin diminuat, întrucât
violenţa în familie ţine de socializarea agresiunii: copiii agresaţi vor deveni, la rândul lor,
părinţi violenţi. Aceasta întrucât, dacă violenţa este utilizată de către copii şi în societate va
exista multă violenţă , atitudinile agresive ale copiilor şi adolescenţilor putând fi corelate cu
anumite atitudini părinteşti. În general, un copil care se simte iubit acceptă disciplina
microgrupului familial. Dimpotrivă, copilul care nu simte dragostea, neagă valorile familiei şi
acţionează revoltându-se împotriva acesteia. Agresivitatea între membrii familiei este deosebit
de nocivă pentru copil, implicând tulburări emoţionale, cu repercusiuni în viaţa sa de adult. Se
recomandă evitarea pedepsei corporale, situaţie în care copilul se simte umilit, va avea un
sentiment de respingere faţă de părinte, inclusiv rezistenţă la apropiere şi comunicare, un
comportament agresiv prin identificarea cu agresorul. Comunicarea părintelui cu copilul se
îmbunătăţeşte în situaţia în care copilul dobândeşte iertare pentru fapta comisă, el devenind
propriul arbitru al relaţiei faptă-pedeapsă.
Din nefericire, relaţiile între membrii multor familii sunt determinate de principii
bazate pe violenţă. Este modul unora dintre membrii unei familii de a-şi afirma superioritatea
asupra altora sau de a-şi manifesta modul de a reacţiona la actele de violenţă la care sunt
supuşi . Bazându-se pe superioritatea fizică, părinţii devin agresorii propriilor copii, aşa cum
bărbaţii devin agresorii femeilor, iar tinerii agresorii celor bătrâni.
Nu este de neglijat efectul pe care îl are proliferarea violenţei prin mass-media.
Aceasta pare preocupată să accentueze eventuala criză a valorilor morale, promovând
violenţa, sexualitatea, subcultura pentru că toate aduc audienţă şi se vând bine într-o lume în
care echilibrul,bunul simţ şi normalitatea sunt persiflate. Presa şi televiziunea oferă subiecte
de senzaţie, nedocumentate, exagerate în mod artificial, având pretenţia că surprind realităţi
din interiorul şcolii, făcând, în schimb, mai mult rău.
Un răspuns posibil este că noi, privind actele de violenţă, ne identificăm oarecum cu
eroii lor şi ne simţim ca şi cum noi înşine săvârşim acele acte. Tot ceea ce nu ne putem
permite sau ce nu este îngăduit în viaţa noastră reală, se petrece pe ecran, cu participarea
noastră efectivă. De aici, părerea că actele respective ne fac bine, ne descarcă de agresivitate
pe o cale ocolită şi astfel, nivelul general al violenţei ar scădea şi el în mod corespunzător.
Faţă de această părere, a unor cercetători, alţii susţin că spectacolul violenţei, la care
asistăm participativ, este de fapt nociv pentru că el încurajează violenţa şi ne determină să
devenim şi noi violenţi.
Dacă pornim de la convingerea că orice formă de violenţă prezentată pe ecrane este
nocivă, atunci putem fi îngroziţi de porţia de violenţă servită zilnic tinerilor în formare, având
în vedere numărul mare de programe TV şi de ziare şi reviste ,,de scandal”. Este cunoscut
faptul că adolescenţii sunt un segment foarte bine reprezentat al populaţiei ce urmăreşte
programele TV şi citeşte anumite ziare şi reviste.
Potrivit unor cercetări făcute de către psihologi şi sociologi din mai multe ţări, soluţia
pentru a reduce posibilele influenţe negative ale violenţei prin mass-media, ar fi discutarea,
înainte sau după vizionare, a conţinutului unor emisiuni. Se consideră că astfel, pot fi ţinute
sub control efectele negative ce pot apărea, violenţa nemaifiind încurajată. Se pleacă de la
ideea că spectatorul care deja ştie la ce se aşteaptă, este un spectator mult mai puţin vulnerabil
Întrebarea care se pune este, însă, cum stopăm declanşarea manifestărilor de violenţă
în faţa unor ştiri zilnice din jurnalele Televiziunii Române, aparţinând posturilor care, parcă
vând să alimenteze violenţa, transmit zilnic scene de o cruzime ieşită din comun, multe dintre
ele petrecându-se în şcoală sau în familie, care în loc să diminueze, dimpotrivă declanşează
acele mecanisme psihice care cresc aproape iresponsabil, manifestările de violenţă, în special
în rândul tinerilor.

2
 Atât timp cât ziarele şi revistele , ca într-o competiţie permanentă, prezintă în exces şi
cu lux de amănunte cazuri de violenţă în familie, gradul de violenţă manifestat în rândul
tinerilor nu poate fi în descreştere. Serialele, filmele, emisiunile de ştiri, înfăţişează, în
permanenţă, un lung şir de conflicte familiale,materializate în diferite forme de violenţă, de la
bătaie şi abuz sexual, la abandon familial şi omucidere, fără a mai vorbi despre banalizarea
divorţului, ce în realitate reprezintă o adevărată traumatizare psiho-afectivă.
Cea mai sigură armă asupra violenţei în familie este educarea mentalităţilor pentru
prevenirea ei, atrăgându-se atenţia în permanenţă asupra pericolelor la care violenţa expune
fiinţa umană. Educarea trebuie făcută de către şcoală, familie, biserică, societate, în spiritul
responsabilităţii, al dorinţei de a salva individul din faţa frământărilor ce izbucnesc sub forma
violenţei de orice tip – violenţa intrafamilială sau agresivitatea iraţională, cu urmări nebănuite
în evoluţia tânărului aflat încă pe băncile unei şcoli sau care abia a intrat în viaţă.
Pentru cei mai mulţi dintre noi “acasă” înseamnă locul unde ne simţim ocrotiţi şi
liniştiţi. Există şi familii în care relaţiile afective au de suferit, unde se acumulează tensiuni,
care de multe ori, degenerează în violenţe verbale, emoţionale şi chiar fizice. Lista cu
violenţele în familie este una permanent deschisă. Principala cauză a trecerii la actele de
violenţă intrafamilială este consumul excesiv de alcool. La aceasta se adaugă lipsa educaţiei,
viziunea patriarhală conform căreia atât femeile,cât şi copiii devin proprietatea soţilor,
incapabili să reacţioneze în faţa violenţelor verbale şi fizice de tot felul. Agresiunile părinţilor
asupra copiilor au atins cota anuală de 20,31%, conform statisticilor Institutului de Ştiinţe ale
Educaţiei.
Problema gravă generată de un astfel de comportamente este că în familiile cu stări
conflictuale, copiii preiau consecinţele violenţei intrafamiliale. Pe fondul lipsei de afectivitate,
agresivitatea din familie induce agresivitatea copilului, care o preia, o depozitează în
subconştient, iar mai târziu, la vârsta adolescenţei sau când va deveni adult, o va exprima cu
aceeaşi virulenţă, întorcându-se de multe ori chiar asupra părinţilor care le-au indus-o.
Copiii devin astfel „oglinda părinţilor” care le-au transmis cu succes comportamentul conform
obiectivului „Eu te-am făcut, eu te omor!” Îndepărtaţi de părinţi, lipsiţi de un model viu şi
puternic, mulţi adolescenţi se simt nesiguri, nefericiţi şi împinşi la marginea societăţii. Există
astăzi în şcolile noastre tot mai mulţi adolescenţi, în rândul elevilor cu bune rezultate la
învăţătură şi chiar la purtare, care duc o viaţă dublă: una de copil normal, la şcoală şi la ore, şi
alta străină, în pauze, între blocuri, la Internet şi la jocuri mecanice, în baruri etc. Treptat,ei se
refugiază în alcool, în droguri, devin tot mai violenţi în gesturi şi limbaj, nu mai frecventează
orele de curs, iar şcoala singură nu mai poate redresa situaţia.
Violenţa în familie, ca formă a vieţii cotidiene, este o problemă extrem de serioasă cu
atât mai mult cu cât efectele sale în timp sunt extrem de dureroase şi neprevăzute şi pot afecta
calitatea vieţii noastre, în general. Problema care apare este aceea a implicării tuturor
factorilor în încercarea de a o rezolva, întrucât mulţi oameni evită să mai ia în seamă
problemele violenţei în familie, sunt puţin sensibili la ea, dacă nu îi priveşte direct şi imediat.
Fiind atât de frecvent prezentă în viaţa noastră, nemijlocit sau prin intermediul mass-media,
violenţa ajunge să nu mai surprindă pe nimeni, făcând poate din decorul cotidian. Şi cum
altfel poate fi, dacă urmărim zilnic, la televizor, jurnale cu ştiri de o violenţă extremă?
După părerea cercetătorilor, psihologi şi sociologi deopotrivă, relaţiile de familie
ascund un paradox: deşi este considerat spaţiul celor mai profunde relaţii spirituale, familia
este totodată şi cel mai activ centru de agresivitate. Aceasta şi datorită faptului că în familie
fiecare îşi poate dezvălui adevărata faţă a personalităţii sale. Se pare că în familie, acest
spaţiu aparent protejat, agresivitatea este extrem de puternică, mai puternică decât în orice altă
comunitate. Acesta întrucât violenţa interfamilială devine un secret de grup foarte bine păzit
şi de cele mai multe ori mistificat, din cauza solidarităţii în păstrarea imaginii familiei în faţa
celorlalţi. Numai violenţele foarte grave din familie cad sub incidenţa cunoaşterii de către

3
legea penală si morală. În Agresivitatea şi condiţia umană, dr. C-tin Păunescu definea familia
drept ”o redută învinsă de agresivitate”.
Din păcate, în interiorul multor familii, relaţiile sunt determinate de principiul impunerii
prin violenţă, acesta fiind modul unor membrii ai familiei de a-şi afirma autoritatea asupra
altora. În acelaşi timp, în multe familii, conform unei concepţii tradiţionale deficitare,violenţei
i se atribuie statutul de metodă foarte eficientă pentru educaţia copiilor sau, în mod natural, de
exercitare a autorităţii părinţilor asupra copiilor, a fraţilor mai mari asupra celor mai mici, a
celor mai puternici asupra celor mai slabi sau cu deficienţe etc. Rezistenţa pasivă sau acţiunea
prin non-acţiune, este destul de dificil de aplicat în familie de către copiii agresaţi fizic sau
verbal de către părinţii lor. Violenţa se naşte uneori ca o compensare, ca un mijloc de
diminuare a neputinţei De obicei, numai un om slab din fire încearcă să-şi arate forţa prin acte
de violenţă. În mod evident, comportamentul violent al unei persoane este influenţat şi de
mediul în care aceasta s-a format. Un mediu în care se practică sau se încurajează violenţa nu
va putea da decât persoane cu un grad înalt de violenţă în comportament.
Strada este mediu frecvent al violenţei fizice şi verbale, cartierul este mediul în care
ierarhiile se stabilesc prin violenţă, şcoala este mediul în care educaţia multor generaţii s-a
făcut prin violenţă şi care, din păcate, devine foarte des în ultimul timp teatrul unei violenţe
exacerbate şi generate de numeroşi factori.
Aşadar, violenţa în familie este o problemă socială şi de sănătate publică care necesită
intervenţii din mai multe sectoare ale societăţii şi în special din partea şcolii, instituţie care
instruieşte şi educă în acelaşi timp. Sensibilizarea elevilor care trebuie să înţeleagă că la
violenţă nu trebuie răspuns tot prin violenţă, a cadrelor didactice, a părinţilor şi a întregii
comunităţi faţă de realitatea violenţei în familie şi gravele sale consecinţe, rămâne un subiect
deschis, căruia trebuie să i se dea atenţia cuvenită întrucât ameliorarea fenomenului de către
noi toţi, ne-ar putea aduce fiecăruia în parte liniştea mult dorită.

4
 PROIECTAREA INVESTIGAŢIEI SOCIOLOGICE

TEMA:

VIOLENŢA ÎN FAMILIE – FORMĂ A VIEŢII COTIDIENE. ROLUL

EDUCAŢIEI ÎN DIMINUAREA FENOMENULUI

A – Concepte fundamentale utilizate:

1. Violenţa în familie
2. Cauze, consecinţe, remedii
3. Rolul educaţiei în diminuarea fenomenului
4. Legătura şcoală-familie

B – Obiective:

1. Cunoaşterea modului de înţelegere şi acceptare de către tânăra

generaţie a fenomenului de violenţă în familie.
2. Identificarea cauzelor consecinţelor şi a remediilor violenţei în familie.
3. Studierea unor metode eficiente prin care educaţia reuşeşte să
diminueze fenomenul violenţei în familie.
4. Găsirea unor metode concrete de realizare a comunicării şcoală-familie.

C – Ipoteze:

1. Cu cât dorinţa de afirmare a superiorităţii unui membru al familiei este mai

pronunţată, cu atât gradul de violenţă în familie este mai mare.
2. Dacă la nivelul unei familii fenomenul violenţei este foarte pronunţat,
atunci şi comportamentul copiilor/tinerilor este violent.
3. Educaţia în şcoală rămâne posibilitatea dominantă a formării unui
comportament echilibrat al tânărului în şcoală.
4. Cu cât familia are un grad mai înalt de instruire, cu atât fenomenul violenţei
în familie este mai scăzut.

D – Metode:

1. Interviu individual focalizat-aplicat profesorilor-diriginţi

2. Interviul de grup, aplicat unor grupuri de 5-7 tineri, elevi de liceu din
cadrul unui grup şcolar.

3. Interviu individual focalizat-aplicat părinţilor elevilor

5
E – Atitudini:

Atitudini pozitive:
încredere, stimă, simpatie, deschidere, armonie, adaptare, optimism,
conformism, înţelegere, satisfacţie, comunicare, supunere.
Atitudini negative:
neîncredere, agresivitate, izolare, respingere, pesimism, insatisfacţie,
nonconformism, nesupunere, neînţelegere.

F – Trebuinţe:

Trebuinţa de afecţiune:
nevoia de afectivitate, nevoia de a oferi afectivitate, nevoia de încredere
afectivă, nevoia de demnitatea afectivă.
Trebuinţa de securitate:
nevoia de siguranţă materială, afectivă, relaţională, nevoia unui mediu fără
stres, nevoia de autonomie.
Trebuinţa de prestigiu:
dorinţa de performanţă, dorinţa de recunoaştere a performanţelor, dorinţa
de competiţie, dorinţa de recunoaştere a rolului.

G – Instrumente utilizate:

a). Interviu pentru profesorii diriginţi privind rolul şcolilor (al educaţiei) în
diminuarea fenomenului de violenţă în familie.

1. Credeţi că familia în perioada actuală influenţează în mod esenţial

comportamentul tinerilor în şcoală?
2. Credeţi că în perioada actuală familia şi-a pierdut din atributele
educaţionale pentru tinerii adolescenţi? De ce?
3. A preluat altcineva aceste atribute? Cine? De ce?
4. Ce credeţi că ar trebui să facă familia pentru a ocupa un loc dominant
în formarea personalităţii tinerilor?
5. Cum ar putea şcoala, alături de familie, să contribuie la formarea
personalităţii tinerilor?

b). Interviu aplicat unui grup de 5-7 elevi adolescenţi (băieţi şi fete).

1. Daţi definiţia familiei.

2. Ce înseamnă familia pentru voi?

3. Ce reproşaţi familiei voastre?

4. Cum vedeţi o familie ideală?

5. Credeţi în rolul familiei în formarea profilului vostru moral?

6
c). Interviu pentru părinţi privind valul rolul şcolii (al educaţiei) în
diminuarea fenomenului în şcoli.

1. Din ce tip de familie faceţi parte?

2. De ce începe să dispară familia tradiţională?

3. Acordaţi copilului dvs. suficient timp în cadrul vieţii de familie?

4. În familia dumneavoastră există sau nu violenţă? Exemple, cauzele lor.

5. Sunteţi preocupat de cazurile de violenţă din familiile colegilor copiilor

dvs.?

6. Consideraţi că dirigintele clasei trebuie să cunoască neapărat cazurile

de violenţă din familia unui elev?

7. Credeţi că ar fi benefică intervenţia dirigintelui clasei în prevenirea

cazurilor de violenţă din familia dvs.?

8. Preferaţi să prezentaţi cu sinceritate sau să ascundeţi cazurile de

violenţă din familia dvs.?

7
Grup Şcolar „Constantin Brâncuşi” ANONIM
Sf. Gheorghe, jud. Covasna

CHESTIONAR

Am dori să cunoaştem câteva păreri privind aspecte ale comportamentului

adolescenţilor în familiile lor. Menţionăm că cei chestionaţi sunt elevi de liceu, între 15-18
ani, aparţinând unui grup şcolar şi provin, în majoritatea lor, din familii cu probleme (părinţi
plecaţi la muncă în străinătate, părinţi fără loc de muncă sau cu venituri modeste, familii
monoparentale , părinţi alcoolici , familii numeroase etc. ).

I. PERSONALITATEA ADOLESCENTULUI

1. Se spune că adolescenţii de astăzi nu se mai pot înţelege cu familia, pornind de la

cunoscutul „conflict între generaţii”. Sunteţi de acord ?

a. da.
b. nu.

2. Cum se manifestă în familia voastră acest conflict?

…………………………………………………………………………..………………….
………………………………………………………………………………………………

3. Crezi că adolescentul poate lua singur hotărâri fără a cere sprijinul (părerea) părinţilor,
punându-i în faţa faptului împlinit?

a. da. Ce fel de hotărâri?

………………………………………………………………………………………………
.
……………………………...………………………………………………………………..

b. nu.

II. CLIMATUL FAMILIAL

4. Relaţia ta cu familia poate fi definită ca:

a. foarte bună
b. bună
c. rea
d. insuportabilă

8
5. Însemnaţi cu steluţă (* ) toate însuşirile care ar corespunde idealului vostru. Familia
trebuie să fie::
- unită
- înţelegătoare
- severă
- intolerantă
- iubitoare
- caldă
- formată din doar 2 membrii
- formată din mai mulţi membrii
- gata să ajute
- bazată pe supremaţia autorităţii materne
- bazată pe supremaţia autorităţii paterne

6. Se spune că nişte părinţi răi, tot sunt mai buni decât nişte străini. Voi ce părere aveţi?
Argumentaţi-o.
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………….

7. Cine credeţi că trebuie să decidă în familie asupra meseriei pe care v-o alegeţi
(ierarhizaţi pe o scală de la 1 la 6, notând cu 1 pe cel mai important şi cu şase pe cel mai
puţin important):
a. tu
b. mama
c. tata
d. restul familiei
e. prietenii
f. alţi membrii ai familiei.
1…………………………..
2………………………….
3…………………………..
4…………………………..
5…………………………..
6…………………………..

8. Cum ai putea defini în trei termeni situaţia familiei tale:

……………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………

9. Care formă a violenţei este mai frecventă la tine în familie?

a. violenţa verbală
b. violenţa fizică
c. nici una
d. şi una şi alta

9
10. Cât timp petreci în familiile ?

a. mult
b. puţin
c. prea mult
d. prea puţin

11. Atmosfera din familia ta poate fi definită ca fiind :

a. calmă
b. plăcută
c. permanent tensionată
d. indiferentă
e. rece/respingătoare

12. Ţi s-a întâmplat ca unul dintre părinţi, sau ambii, să-ţi ceară să faci rost de bani?

a. da. În ce moment ?
……………………………………………………………………………………………….
b. nu.

13. Părinţii tăi ţin legătura cu şcoala?

a. Foarte des
b. Din când în când
c. Când sunt solicitaţi
d. Niciodată

14. Care dintre părinţi tăi manifestă des accese de violenţă?

1. Mama-de ce?
……………………………………………………………………………………………
2. Tata-de ce?
……………………………………………………………………………………………..
3. Nici unul-de ce?
…………………………………………………………………………………………….
4. Amândoi-de ce?
…………………………………………………………………………………………….

15. Vi se pare că violenţa are :

A. cauze interne – omul este violent prin natura lui:

a. da
b. nu

B. este provocată sau stimulată din afară:

a. da
b. nu

10
16. Ce elemente din comportamentul părinţilor ai putea prelua?

a.……………………………………………………
………………………………………………………
……………………………………………………....

b. Nu este cazul.

17. Ai dori să faci parte dintr-o altă familie?

a. Da. De ce ?
………………………………………………………………………………………….
b. Nu.

18 . Din ce fel de familie aţi vrea să faceţi parte?

a) bogată şi dezbinată
b) modestă dar unită.

19. Care crezi că este locul tău în familie, plecând de la legătura cu ceilalţi membrii?

a. f. important
b. important
c. şters
d. nu există

20. Ce vârstă aveţi ?

……………………..

21. Sexul

a. masculin
b. feminin.

22. Mediul în care locuiţi

a. urban
b. rural

23. Vârsta părinţilor

a. Mama
……….
b. Tata
………..

11
24. Ocupaţiile părinţilor

a. Mama
………………..
b. Tata
……………….

25. Studiile părinţilor

a. Mama
…………………..
b. Tata
…………………

26. Veniturile medii ale familiei?

……………………………………..

27. Starea materială a familiei

a. Casă
b. Maşină
c. Alte proprietăţi

28. Ce tip de liceu urmaţi?

a. Liceu teoretic
b. Liceu tehnologic
c. Liceu vocaţional

29. Ce loc la învăţătură ocupi în clasă?

a. Între primii 10 elevi

b. La mijlocul clasei
c. Între ultimii 10 elevi.

BIBLIOGRAFIE:

Stănciulescu , E., Teorii sociologice ale educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 1996.

Cristea, Sorin, Constantinescu, Cornel, Sociologia educaţiei, Editura Hardiscom,

Piteşti,1998.

Păunescu, C., Agresivitatea şi condiţia umană, E.D.P., Bucureşti, 1996.

Şchiopu, U., Verza, E., Psihologia vârstelor, E. D. P., Bucureşti, 1981

Batâr Dumitru, EDUCAŢIA. Analiză şi posibilităţi de investigaţie sociologică, suport

de curs.
Tribuna Învăţământului, săptămânal de specialitate.

12