218 Dreptul concurentei. Punerea în aplicare a regulilor de concurenţă
Rolul Consiliului Concurentei 219
de contencios administrativ, la Curtea de Apel Bucureşti,
nu se poate reţine nici critica privind încălcarea dreptului la un proces echitabil
sau a prezumţiei de nevinovăţie. Oricum, sentinţa Curţii de Apel Bucureşti
poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atât de către
Consiliul Concurenţei, cât şi de către agenţii economici supuşi măsurilor
dispuse de instanţă.
Într-o altă deciziew, prin intermediul căreia a fost completată jurisprudenţa
invocată, Curtea a statuat că prin sancţionarea cu amendă a societăţilor
comerciale pentru practici anticoncurenţiale nu se aduce atingere valorilor
apărate de Constituţie, ci, dimpotrivă, se descurajează comportamentul contrar
normelor adoptate în activitatea economică şi financiară şi se asigură mediul
concurenţial loial între societăţile comerciale.
Pe cale de rezultat, afirmăm că C.C. este un organ administrativ autonom
care indeplineşte o functie jurisdicţională, exercitând aşadar o funcţie juris-
dicţională prin atribuţiile pe care le deţine.
Sec
ţiunea a 2-a. Atributii fixate prin dreptul
Uniunii Europene
În acest capitol vom analiza cadrul instituţional şi funcţional instituit
prin intermediul dreptului UE. În acest sens, vom ţine cont de dispoziţiile
Regulamentului (CE) nr. 1/2003 şi ale Regulamentului (CE) nr. 139/2004, dar
şi de interpretările şi lămuririle oferite de jurisprudenţă şi, unde este cazul,
de observaţiile formulate de către literatura de specialitate.
Pentru a da contur principiului amicus curiad2], statele membre ale UE
trebuie să adopte regulile procedurale necesare pentru a asigura formele de
asistenţă specifice domeniului concurenţei. Astfel, CJUE, Comisia şi autorităţile
naţionale de concurenţă sunt potenţiali amicus curiae în probleme care vizează
litigii de concurenţă, în sprijinul instanţelor naţionalem.
Este util să reamintim că prin Regulamentul (CE) nr. 1/2003 s-a realizat
descentralizarea punerii în aplicare a regulilor de concurenţă la nivelul UE.
Totuşi, autorităţile naţionale de concurenţă jucau un rol major în ceea ce
priveşte depistarea şi sancţionarea practicilor anticoncurenţiale şi până la
adoptarea actului normativ evocat.
111
C.C.R.. Decizia nr. 287 din 22 martie 2007 referitoare la excepţia de neconsti-
tuţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1), art. 5 alin. (1), art. 44 alin. (3), art. 45 lit. a),
art. 51 şi ale art. 52 din Legea concurenţei nr. 21/1996, publicată în M. Of. nr. 342
din 21 mai 2007.
Adică, prietenul tuturor.
[21
A se vedea A. GAVRILĂ, D. STAN, Autoritatea de concurenţă — Prietenul tuturor şi
[31
amicus curiae, în Concurenţa. Studii şi cercetări privind protecţia concurenţei economice.
Buletinul Direcţiei de Monitorizare teritorială, Anul II, Nr. 1(3), aprilie 2007, p. 27
IV.
Rolul autorităţilor naţionale de concurenţă în aplicarea regulilor de concu-
renţă este exprimat de competenţele pe care Regulamentul (CE) nr. 1/2003
i le atribuie prin art. 5 alin. (1). Astfel, din conţinutul acestui text reiese că
autorităţile naţionale de concurenţă pot lua următoarele decizii:
- să solicite încetarea unei încălcări;
- să dispună măsuri provizorii;
- să accepte angajamente;
- să impună amenzi, penalităţi cu titlu cominatoriu sau orice alte sancţiuni
prevăzute de dreptul lor naţional.
Textul evocat trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Regulament,
care stabilesc că autorităţile naţionale de concurenţă au dreptul de a aplica
legislaţia naţională în paralel cu cea a Uniunii, dar nu pot cenzura un com-
portament sau o conduită care, în lumina dreptului concurenţial al UE, ar fi
permis[11
.
Articolul 11 alin. (1) din Regulament prevede faptul că autorităţile de con-
curenţă ale statelor membre şi Comisia aplică normele comunitare de concu-
renţă în strânsă cooperare. Precizăm că descentralizarea aplicării normelor
de concurenţă este indisolubil legată de o cooperare strânsă, împrejurare
care are la bază trei explicaţii[2]. În primul rând, apare o explicaţie legată de
subsidiaritate, existând cauze în care interesele statelor membre şi cele ale
Uniunii sunt realizate mai bine de autorităţile naţionale de concurenţă. În al
doilea rând, din punct de vedere practic, Comisia este o instituţie care are
responsabilitatea respectării regulilor din tratate, dar are resurse limitate. În
al treilea rând, putem lua în considerare raţiuni de maturitate constituţiona -
lă, în sensul în care sistemul de drept unional poate fi pus în aplicare şi de
instanţele naţionale.
În ceea ce priveşte rolul autorităţilor naţionale de concurenţă, în jurisprudenţa
Curtii s-a statuat căK, atunci când o întreprindere a încălcat în mod intenţionat
sau din neglijenţă dispoziţia cuprinsă în art. 101 TFUE în interesul general,
autorităţile naţionale de concurenţă trebuie să procedeze doar în mod
excepţional la neaplicarea unei sancţiuni. Altfel spus, atunci când se constată
(11 A se vedea L. GARZANITI, J. GUDOFSKI, J. MOFFAT, Dawn of a New Era? Powers of
lnvestigation and Enforcement under Regulation 1/2003, în Antitrust Law Journal,
vol. CXXII, nr. 1 (2004), p. 164.
[21
A se vedea J. MACLENNAN, Decentralized Enforcement of EC Law: Is the European
Commission Still the Guardian of the Treaties?, în Proceedings of theAnnual Meeting
(American Society of International Law), vol. XLI, p. 171-172.
PICJUE (Marea Cameră), Hotărârea din 18 iunie 2013, Bundeswettbewerbsbeh&de
şi Bundeskartellanwalt c. Schenker & Co. AG şi alţii, cauza C-681/11, considerentele
46-47, http://curia.europa.eu/juris/liste.jsf?language=ro&jur=C ,T,F&num=c-681/11&td=ALL.