1/11/2021 Karl Marx (1867): Capitalul, vol.

1 - Capitolul unu

Secţiunea întîi
MARFA ŞI BANII

Capitolul unu

Marfa

 1. Cei doi factori ai mărfii: Valoare de întrebuinţare şi

valoare (substanţa valorii, mărimea valorii)

Avuţia societăţilor în care domneşte modul de producţie capitalist

apare ca o „uriaşă îngrămădire de mărfuri“1), iar fiecare marfă în parte —
ca formă elementară a acestei avuţii. Studiul nostru începe, de aceea, cu
analiza mărfii.

Marfa este, în primul rînd, un obiect exterior, un lucru care prin

proprietăţile sale satisface anumite trebuinţe ale omului. Natura acestor
trebuinţe, faptul că provin, de exemplu, din stomac sau din fantezie, nu
are importanţă2). Nu se pune aici în discuţie nici în ce fel un lucru
satisface o trebuinţă a omului, în chip direct, ca mijloc de subzistenţă,
deci ca obiect de consum, sau în chip indirect, ca mijloc de producţie.

Orice lucru util, ca fierul, hîrtia etc., trebuie considerat sub un dublu
aspect: sub aspectul calităţii şi sub cel al cantităţii. Orice lucru de acest
fel reprezintă o multiplicitate de proprietăţi şi poate deci să fie util prin
diferite laturi ale lui. Descoperirea acestor laturi diferite şi, prin urmare, a
variatelor moduri de întrebuinţare a lucrurilor este opera dezvoltării
istorice3). Acesta este cazul şi cu descoperirea măsurilor sociale pentru
cantitatea lucrurilor utile. Diversitatea acestor măsuri ale mărfurilor
izvorăşte în parte din natura diferită a obiectelor ce urmează a fi
măsurate, în parte din convenţie.
https://www.marxists.org/romana/m-e/1867/capitalul-vol1/c01.htm#3A4 1/52
1/11/2021 Karl Marx (1867): Capitalul, vol. 1 - Capitolul unu

Utilitatea unui lucru este aceea care face din el o valoare de

întrebuinţare4). Dar această utilitate nu pluteşte în aer. Condiţionată de
proprietăţile corpului-marfă, ea nu există fără acesta. De aceea, însuşi
corpul-marfă, ca fierul, grîul, diamantul etc., este o valoare de
întrebuinţare, sau un bun. Acest caracter al său nu depinde de faptul că,
pentru a-şi însuşi calităţile lui utile, omul trebuie să cheltuiască mai multă
sau mai puţină muncă. Cînd se analizează valorile de întrebuinţare, se
presupune întotdeauna o determinare a lor cantitativă, ca: o duzină de
ceasuri, un cot de pînză, o tonă de fier etc. Valorile de întrebuinţare ale
mărfurilor constituie obiectul unei discipline speciale: merceologia5).
Valoarea de întrebuinţare nu se realizează decît în procesul întrebuinţării
sau al consumului. Valorile de întrebuinţare formează conţinutul material
al avuţiei, oricare ar fi forma socială a acesteia. În orînduirea socială pe
care o analizăm, ele sînt în acelaşi timp purtătorii materiali ai valorii de
schimb.

Valoarea de schimb apare înainte de toate ca raportul cantitativ, ca

proporţia în care valori de întrebuinţare de un fel se schimbă pe valori de
întrebuinţare de alt fel6), raport care variază necontenit în funcţie de timp
şi de loc. Valoarea de schimb pare să fie din această cauză ceva
întîmplător şi pur relativ, iar o valoare de schimb intrinsecă, imanentă
mărfii (valeur intrinsèque), apare deci ca o contradictio in adjecto7). Să
cercetăm problema mai îndeaproape.

O marfă oarecare, un cuarter de grîu de pildă, se schimbă pe

cantitatea x de cremă de ghete, sau pe cantitatea y de mătase, sau pe
cantitatea z de aur etc., într-un cuvînt, pe alte mărfuri în proporţiile cele
mai diferite. Grîul are, prin urmare, valori de schimb multiple, în loc să
aibă una singură. Dar cum cantitatea x de cremă de ghete, ca şi cantitatea
y de mătase sau cantitatea z de aur etc. reprezintă valoarea de schimb a
unui cuarter de grîu, cantităţile x de cremă de ghete, y de mătase, z de aur
etc. trebuie să fie valori de schimb care pot fi înlocuite una prin alta sau
care sînt egale una cu alta. De aici urmează, în primul rînd, că diferitele
valori de schimb ale uneia şi aceleiaşi mărfi exprimă acelaşi lucru şi, în al
doilea rînd, că valoarea de schimb nu poate fi decît modul de exprimare,
„forma de manifestare“ a unui conţinut deosebit de ea.

Să luăm acum două mărfuri, de pildă grîu şi fier. Oricare ar fi

raportul lor de schimb, el poate fi reprezentat întotdeauna printr-o ecuaţie,
în care o cantitate de grîu dată e considerată ca fiind egală cu o cantitate

https://www.marxists.org/romana/m-e/1867/capitalul-vol1/c01.htm#3A4 2/52