1/17/2021 Karl Marx (1867): Capitalul, vol.

1 - Capitolul unu

De asemenea, el nu mai este nici produsul muncii tîmplarului, zidarului,

filatorului sau al oricărei alte munci productive determinate. O dată cu
caracterul util al produselor muncii dispare şi caracterul util al muncilor
reprezentate prin aceste produse, dispar, prin urmare, şi diferitele forme
concrete ale acestor munci; ele nu se mai deosebesc între ele, ci sînt
reduse, toate, la una şi aceeaşi muncă omenească, la muncă omenească
abstractă.

Să analizăm acum reziduul produselor muncii. Din ele nu a mai

rămas decît una şi aceeaşi obiectualitate fantomatică, simplă masă amorfă
de muncă omenească nediferenţiată, adică de cheltuire de forţă de muncă
omenească, indiferent de forma cheltuirii. Aceste lucruri exprimă doar
faptul că în producţia lor a fost cheltuită forţă de muncă omenească, a
fost acumulată muncă omenească. Ele sînt cristalizări ale acestei
substanţe sociale care le e comună tuturor, ele sînt valori — valori-marfă.

În raportul de schimb al mărfurilor, valoarea lor de schimb ne-a

apărut ca ceva cu totul independent de valorile lor de întrebuinţare. Dacă
facem realmente abstracţie de valoarea de întrebuinţare a produselor
muncii, obţinem valoarea lor aşa cum a fost determinată mai sus.
Elementul comun care apare în raportul de schimb sau în valoarea de
schimb a mărfii este, aşadar, valoarea ei. În continuare, analiza noastră ne
va duce din nou la valoarea de schimb ca mod de exprimare necesar sau
formă de manifestare necesară a valorii; valoarea trebuie analizată însă
mai întîi independent de această formă.

O valoare de întrebuinţare sau un bun are deci valoare numai pentru

că în el este obiectualizată sau materializată munca omenească abstractă.
Cum se măsoară însă mărimea valorii lui? Prin cantitatea de „substanţă
creatoare de valoare“, aşadar de muncă pe care o conţine. Cantitatea de
muncă însăşi se măsoară prin durata ei, iar timpul de muncă, la rîndul lui,
îşi are unitatea de măsură în părţi de timp determinate, în ore, zile etc.

Dacă valoarea unei mărfi este determinată de cantitatea de muncă

cheltuită pentru producerea ei, s-ar putea crede că cu cît un om este mai
leneş şi mai neîndemînatic, cu atît valoarea mărfii sale este mai mare,
pentru că lui îi trebuie cu atît mai mult timp pentru confecţionarea mărfii
respective. Dar munca ce formează substanţa valorilor este muncă
omenească identică, este cheltuirea uneia şi aceleiaşi forţe de muncă
omeneşti. Întreaga forţă de muncă a societăţii, care se manifestă în
valorile lumii mărfurilor, este considerată aici ca una şi aceeaşi forţă de

https://www.marxists.org/romana/m-e/1867/capitalul-vol1/c01.htm#3B2 4/52