1/17/2021 Karl Marx (1867): Capitalul, vol.

1 - Capitolul unu

muncă omenească, deşi ea se compune din nenumărate forţe de muncă

individuale. Fiecare dintre aceste forţe de muncă individuale este aceeaşi
forţă de muncă omenească ca şi celelalte în măsura în care ea are
caracterul unei forţe de muncă sociale mijlocii şi acţionează ca forţă de
muncă socială mijlocie, deci în măsura în care, pentru producerea unei
mărfi, ea nu foloseşte decît timpul de mumcă necesar în medie, adică
timpul de muncă socialmente necesar. Timpul de muncă socialmente
necesar este timpul de muncă cerut pentru a produce o valoare de
întrebuinţare oarecare, în condiţiile de producţie existente, normale din
punct de vedere social, şi cu gradul social mediu de îndemînare şi
intensitate a muncii. Astfel, în Anglia, după introducerea războiului de
ţesut acţionat de forţa aburului, pentru a transforma în ţesătură o cantitate
de fire dată a fost suficientă poate jumătate din munca ce fusese necesară
anterior. Desigur, ţesătorul manual din Anglia avea nevoie, pentru această
transformare, de acelaşi timp de muncă ca şi în trecut, dar acum produsul
orei sale individuale de muncă nu mai reprezenta decît jumătate din ora
socială de muncă şi de aceea valoarea lui a scăzut la jumătate.

Prin urmare, numai cantitatea de muncă socialmente necesară sau

timpul de muncă socialmente necesar pentru producerea unei valori de
întrebuinţare determină mărimea valorii ei9). Fiecare marfă în parte
contează în genere ca un exemplar mijlociu al genului ei10). Mărfurile în
care sînt cuprinse cantităţi de muncă egale sau care pot fi produse în
acelaşi timp de muncă au deci valori de aceeaşi mărime. Între valoarea
unei mărfi şi valoarea oricărei alte mărfi este acelaşi raport ca şi între
timpul de muncă necesar pentru producerea celei dintîi şi timpul de
muncă necesar pentru producerea celei de-a doua. „Ca valori, toate
mărfurile sînt doar măsuri determinate de timp de muncă solidificat“11).

Mărimea valorii unei mărfi ar rămîne deci constantă dacă timpul de

muncă necesar pentru producerea ei ar fi constant. Dar acesta din urmă se
schimbă o dată cu fiecare schimbare care intervine în forţa productivă a
muncii. Forţa productivă a muncii este determinată de împrejurări
diferite, între altele de nivelul mijlociu de îndemînare a muncitorilor, de
gradul de dezvoltare a ştiinţei şi de gradul ei de aplicabilitate tehnologică,
de combinarea socială a procesului de producţie, de volumul şi de
eficacitatea mijloacelor de producţie, precum şi de condiţiile naturale. De
pildă, aceeaşi cantitate de muncă îşi găseşte expresia în 8 busheli de grîu
dacă anul este favorabil, şi numai în 4 busheli dacă anul este nefavorabil.
Aceeaşi cantitate de muncă produce mai mult metal în minele bogate

https://www.marxists.org/romana/m-e/1867/capitalul-vol1/c01.htm#3B2 5/52