1/11/2021 Karl Marx (1867): Capitalul, vol.

1 - Capitolul unu

decît în cele sărace ş.a.m.d. Diamantele se găsesc rar în scoarţa

pămîntului, şi descoperirea lor necesită, în medie, mult timp de muncă.
Prin urmare, ele reprezintă multă muncă într-un volum mic. Jacob se
îndoieşte că aurul a fost plătit vreodată la întreaga sa valoare25. Cu atît
mai mult se poate spune acest lucru despre diamante. După Eschwegei),
produsul total în timp de 80 de ani al minelor de diamante din Brazilia nu
atinsese încă în 1823 preţul producţiei medii pe timp de un an şi jumătate
a plantaţiilor de trestie de zahăr sau de cafea din Brazilia, deşi el
reprezenta mult mai multă muncă, deci mai multă valoare. O dată cu
deschiderea unor mine mai bogate, aceeaşi cantitate de muncă şi-ar găsi
expresia într-o cantitate mai mare de diamante, iar valoarea acestora ar
scădea. Dacă s-ar reuşi să se transforme cărbunele în diamant cheltuindu-
se un volum mic de muncă, valoarea acestuia ar putea să scadă sub
valoarea cărămizilor. În general: cu cît este mai mare forţa productivă a
muncii, cu atît este mai scurt timpul de muncă necesar pentru producerea
unui articol, cu atît este mai mică masa de muncă cristalizată în el, cu atît
este mai mică valoarea lui. Invers, cu cît este mai mică forţa productivă a
muncii, cu atît este mai mare timpul de muncă necesar pentru producerea
unui articol, cu atît este mai mare valoarea articolului respectiv. Mărimea
valorii unei mărfi variază deci direct proporţional cu cantitatea şi invers
proporţional cu forţa productivă a muncii care se realizează în această
marfă*2.

Un lucru poate să fie valoare de întrebuinţare fără să fie valoare.

Acesta este cazul atunci cînd utilitatea sa pentru om nu este mijlocită de
muncă. Aşa sînt, de pildă, aerul, pămînturile virgine, păşunile naturale,
pădurile sălbatice etc. Un lucru poate să fie util şi poate să fie produs al
muncii omeneşti fără să fie marfă. Omul care prin produsul muncii sale
îşi satisface o trebuinţă creează, ce-i drept, o valoare de întrebuinţare, dar
nu o marfă. Pentru a produce o marfă, el trebuie să producă nu numai o
valoare de întrebuinţare, ci o valoare de întrebuinţare pentru alţii, valoare
de întrebuinţare socială. { Şi nu numai pentru alţii în general. O parte din
grîul produs de ţăranul medieval era dat feudalului ca dijmă şi o parte
popii ca zecimală. Dar nici grîul dat ca dijmă, nici grîul dat ca zeciuială
nu deveneau mărfuri prin faptul că erau produse pentru alţii. Pentru a
deveni marfă, produsul trebuie să fie transmis celui căruia îi serveşte ca
valoare de întrebuinţare, prin intermediul schimbului. }11a). În sfîrşit, nici
un lucru nu poate să fie valoare dacă nu este totodată obiect de
întrebuinţare. Dacă lucrul este lipsit de utilitate, atunci şi munca cuprinsă

https://www.marxists.org/romana/m-e/1867/capitalul-vol1/c01.htm#3B3 6/52