Sunteți pe pagina 1din 2

TEMA 3

Cinci lecții importante pentru mediul de afaceri pe timpul pandemiei


1. Accent pus pe angajați.
Una dintre cele mai importante lecții pentru companii în timpul pandemiei este sa se pună
accent pe angajați. Această lecție constă în asigurarea stabilității financiare, siguranței
angajaților, cât și a satisfacției acestora. Angajatorii trebuie să ajute la micșorarea riscurilor de
infectare pentru angajați, astfel că o companie trebuie să fie pregătită cu locații disponibile
pentru angajați, în scopul de a reloca angajații în locații diverse pentru a respecta distanțarea
socială; compania trebuie să se asigure că există posibilitatea unui program flexibil pentru
angajați sau să se poată modifica programul de lucru astfel încât să se evite orele de vârf;
compania trebuie să ofere condițiile necesare pentru lucrul de acasă, fără a mai fi angajatul
nevoit să se deplaseze zilnic la birou, iar dacă acest lucru nu este posibil, compania poate asigura
plata costurilor pentru transportul cu taxi sau uber pentru angajați, aceștia evitând mijloacele de
transport în comun.
Toate aceste condiții oferite angajaților le va crește încrederea în companie și productivitatea, iar
în plus de va reduce gradul de distragere al angajaților datorat grijii acestora pentru sănătatea lor
și a familiei, deoarece riscul de infectare scade substanțial.
2. Investiții în tehnologie și infrastructură pentru a face posibilă telemunca.
În momentul de față, prestarea muncii de acasă a devenit pe langă o necesitate, o obligație
prin lege. Companiile sunt obligate să ofere condițiile necesare angajaților pentru a muncii din
incinta căminelor acestora. Sunt necesare investiții pentru laptopuri, telefoane și alte gadgeturi
care să le permită angajaților prestarea muncii de la domiciliu. Pe langă lucrurile materiale,
compania trebuie să asigure și infractructura necesară, aceasta poate reprezenta rețele VNP, rețele
proprii prin care să se mențină comunicarea intre firmă și angajați etc.
Tehnologia are un rolul critic în asigurarea continuității operaționale a organizației în contextul
adaptării la noul mod de lucru, iar pe lângă menținerea activității, contribuie și la conservarea
sănătății tuturor membrilor staff-ului
3. Inovare constantă a produselor, serviciilor și mecanismelor
O companie nu se poate baza la nesfărșit pe stilul de lucru actual, aceasta trebuie să ia în
calcul faptul că vremurile se schimbă, pretențiile angajaților se schimbă, la fel piețele, nevoile,
cerințele și dorințele clienților.
Firmele ar trebui să își asigure funcționalitatea prin a merge întotdeauna în direcția trendului.
Trebuie constant să se îmbunătățească produsele și serviciile oferite, precum și modalitățile în
care aceastea sunt oferite și ajung la clienți, precum și experiența clienților cu produsul oferit,
căci acest lucru poate fi un factor decisiv în momente de criză ca acestea, unde oferta este mare
și cererea în scădere. Pe lângă performanțele bunurilor și serviciilor, companiile trebuie să
răspundă afirmativ la împrejurări și la contextual perioadei, iar luând în calcul perioada
pandemiei, este impresionant cum unele companii și-au adoptat serviciile conform cu cadrul
actual; un exemplu foarte bun fiind supermarketurile care au dezvoltat rețele de transport și
livrare pentru produsele alimentare, pentru a ajuta persoanele care nu vor să se deplaseze la
magazine pentru a-și procura produsele alimentare necesare de zi cu zi, stabilindu-se atât vânzări
de produse cât și de servicii, crescând astfel gradul de satisfacție al clienților, ce conduce spre
urmatoarea lectie.

4. Transparență și comunicare cu clienții.


Cea de-a patra lecție este de asemenea foarte importantă, deoarece practic clientul îți menține
vie activitatea. Pe perioade dificile ca acestea, este foarte important ca orice firmă să comunice
constant cu clienții, reprezentând în fapt un sprijin unii pentru ceilalți. Companiile trebuie să își
crească activitatea pe rețelele sociale pentru a menține legătura cu clienții, lansând acolo subiecte
de discuție, topici interesante, dar și actualizarea la zi a situației.
Firma trebuie să își facă foarte bine cunoscută oferta, noile politicile, problemele cu care se
confruntă, întreruperile activității.
Toate companiile ar trebui să arate îngrijorare pentru clienții săi, să le arate faptul că interesele
acestora reprezintă o prioritate, să răspundă tuturor întrebărilor și curiozităților acestora, având în
același timp grijă de clienții fideli, cu scopul de a-i păstra în acest fel și în vremurile incerte.
Aceștia pot beneficia de avantaje din partea companiei, cum ar fi vouchere, promoții, transport
gratuit etc.

5. Simulări constante, să se creeze scenarii constant, pentru a fi pregătiți pentru eventuale


crize precum cea pe care o trăim.
Pentru a își asigura continuitatea activității, o companie ar trebui să fie pregătită și pentru cele
mai negre scenarii. În acest sens, ar trebui să se formeze o echipă care să evalueze toate riscurile
pe care o companie le are, pentru a se identifica toate piedicile și barierele care ar conduce la
încetarea activității companiei. Deși niciodată nu putem ști la ce să ne așteptăm de la viitor, sau
care ar fi soluția cheie care ne-ar ajuta să ieșim din situațiile grele, totuși pentru o companie nu
este bine să fie prinsă nepragătită total. Aceste marje de siguranță se pot lua atât din punct de
vedere financiar, cât și din punct de vedere al deciziilor manageriale care se iau la nivelul
companiei, așa cum am arătat și mai sus. Compania trebuie să fie pregătită să asigure siguranță
angajaților atunci când prestează munca, trebuie să investească în tehnologie și infrastructură și
să fie totdeauna sceptică în ceea ce privește viitorul.

S-ar putea să vă placă și