Sunteți pe pagina 1din 11

Partea III

I. CONTEXT
 Nivel local:
Judetul Suceava este una dintre direcțiile silvice ale RoSilva (Regia Națională a
Pădurilor). Aici acționează Direcția Silvică Suceava , unitate a Regiei Nationale a Padurilor.
Câteva atribuții ale instituției sunt: apararea, conservarea si dezvoltarea fondului
forestier,valorificarea superioara a lemnului si a celorlalte produse ale padurii. Deși există în
zonă autorități, în Suceava sunt prezente acțiuni de defrisări ilegale. Există evenimente tragice
care au loc în urma încercărilor de oprire a acțiunilor ilegale. (pădurari atacați)
 Nivel regional:
Regiunea din Nord-Est a României este cunoscută pentru frumusețea sa deosebită
(Bucovina, Moldova) reprezentată în mare parte de vegetație naturală și regiuni istorice.
Fondul forestier românesc reprezintă 27,3% din teritoriul ţării. Partea din Nord Est cuprinde
următoarele zone: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. Economia din zona de
nord-est se bazează pe turism, factor benefic fiind și faptul că relieful este variat (este
prezentă întreaga gamă a treptelor de relief de pe teritoriul României). Turismul poate să fie
menținut la un nivel avantajos pentru economie doar dacă avem în vedere protejarea
resurselor care alimentează apariția acestia. (resursele sunt fie ale naturii fie realizate de om).

 Nivel national:
Fondul forestier proprietate publica a statului avea la data de 31.12.1990 o suprafata
totala de 6.341.260 ha. Fata de situatia din 31.12.1990 fondul forestier proprietate publica a
statului s-a diminuat considerabil ca urmare a aplicarii legilor de reconstituire a dreptului de
proprietate (Rosilva)
Suprafata fondului forestier proprietate publica a statului, administrata de Regia
Nationala a Padurilor – Romsilva, la data de 31.12.2018, este de 3.135.927 ha (RoSilva)
ONGul nostru își propune să acționeze în vederea protejării spațiului silvic din
domeniul public, acesta fiind conform celor identificate, un spațiu tot mai mic. Propunem mai
multe acțiuni care să îmbunătățească sistemul de control al spațiului forestier.
Politici din România în ceea ce privește domeniul silvic: se aplică amenzi și confiscări de
materiale pentru acțiuni ilegale desfățurate în spațiul silvic protejat, există autorități care
gestionează activitatea de control a pădurilor, se exercită acțiuni de defrișare în scop
economic și există și acțiuni de reîmpădurire (ca parte a rolului de protejare a mediului, rol ce
aparține unei instituții specializate; cu scop economic)
JUSTIFICAREA NECESITĂȚII: prin existența ONGului nostru vom crea locuri de
muncă, vom susține economia țării (menținând turismul, în urma unei situații bune a țării în
ceea ce privește mediul înconjurător) prin propunerea de noi idei și implementarea unor
acțiuni pentru protejarea pădurii. Este necesar un control mai eficient asupra acțiunii de
defrișare de pe teritoriul țării și este necesar ca locuitorii să fie reeducați și instruiți în ceea ce
privește protejarea mediului, a naturii și implicațiile sale pe termen lung.
PL.1

A1.3 Evaluarea rezultatelor


Această activitate vizează urmărirea rezultatelor activităților, dar și a proiectului per
ansamblu. Nu în ultimul rând, procesul de evaluare a rezultatelor proiectului stabilește gradul
de adecvare la cerințele specifice programului de finanțare la care se aplică.

Activitate: Această activitate presupune evaluarea rezultatelor în conformitate cu o grilă de


evaluare promovată în mod transparent. În acest fel sunt alese cele mai bune și cele mai
profitabile activități pentru proiect, urmărindu-se anumiți indicatori care au și rolul de filtrare
a numeroaselor propuneri de activități. Prin această activitate se urmărește dacă proiectul a
fost realizat la timp și dacă s-a încadrat în bugetul stabilit.

Durată: . Această activitate se va derula în luna a12a a proiectului, deoarece activitate poate
avea loc atunci când vedem rezultatele tuturor activităților.

R.U. : Pentru această activitate este necesar un expert evaluator, care poate monitoriza
activitățile și rezultatele fiecăreia dintre ele, precum și un expert financiar pentru a verifica
încadrarea în timp și buget a proiectului.

Buget : 1 expert evaluator 1H/zi* 12 zile/lună= 12H/lună *80lei/H= 960 lei.


1 expert financiar 2H/zi*12 zile/lună=24H/lună * 100lei/H= 2.400 lei
Total buget: 3.360 lei

Rezultat: Toate activitățile proiectului sunt verificare și monitorizate.


A1.4 Managementul riscurilor
Această activitate implică procesul de identificare, de măsurare și de evaluare a riscurilor,
urmând ca riscurile identificare să fie gestionate.Se dorește identificarea cu precădere a
riscurilor semnificative, însă la final sunt analizate toate riscurile.

Activitate: Prin această activitate noi ne propunem o analiză detaliată a tuturor


activităților/pașilor proiectului, deoarece dorim o prognoză a situațiilor de criză cu cae ne vom
confrunta. Aceasta este o activitate foarte dificilă, însă fundamental, ce poate decide mersul
proiectului.Tot în această etapă vor fi stabilite pentru fiecare risc, răspunsurile pentru acestea.
Adică se vor identifica soluțiile optime care vor duce la ocolirea sau la temperarea riscurilor.

Durată: . Această activitate se va desfășura pe a două luni, luna 1 și 2 a proiectului,


deoarece este bine să se facă un management al riscurilor încă din fază inițială.

R.U. : Pentru această activitate avem nevoie de un expert în managementul riscurilor, care
să evalueze în detaliu toate etapele proiectului.
Buget : 1 expert în managementul riscurilor 1H/zi* 10 zile/lună= 10H/lună *2 luni= 20H
20H*200lei=4.000 lei/2 luni

Rezultat: Toate activitățile proiectului sunt analizate din punct de vedere al riscurilor.

PL.4 Voluntariat

A4.1 Campanie de împărțire a pliantelor


Împărțirea de pliante către publicul larg pentru a le aduce la cunoștință oamenilor importanța
pădurilor și importanța reîmpăduririi ariilor defrișate. În pliante se vor regăsi și datele
referitoare la conferințele ce vor avea loc.

Activitate : Vor fi atrași voluntari, care se vor plasa în spațiile aglomerate din orașu
Suceava. Aceștia le vor oferi oamenilor pliante și le vor vorbi de proiectul înteprins de noi,
încercând să îi atragă, să participe la plantarea copacilor.

Durată: Activitatea se va desfășura pe durata unei sigure luni, luna a 3 a, după cum se poate
observa și în cadrul diagramei Gant.

R.U. : Resursele umane implicate sunt voluntarii adunați. Ne așteptăm ca aceștia să fie în
număr de 20.

Buget: În cadrul acestei activități bugetul implică doar banii dați pe tipărirea pliantelor.
Se vor tipării 40.000 de pliante, acestea costând 1428 lei.
0.0357 (pliante) * 40.000 (bucăți ) = 1428 lei

Rezultat: Ca și rezultate așteptate în urma acestei activități se numără conștientizarea


oamenilor cu privire la defrișare și la importanța reîmpăduririi. Se dorește implicarea activă a
cât mai multor locuitori pentru a putea schimba orașul și pădurile acestuia.
Numărul mediu de oameni care conștientizează activitatea noastra ne așteptam să fie de
70.000 de oameni.
Activitatea A 4.1 are ieșire spre activitatea A 5.1 care prevede ținerea unei conferințe despre
importanța pădurilor.

A4.2 Întreținerea copacilor


Întreținerea copacilor se referă la activitatea desfășurată de voluntari, în ceea ce privește
padurea deja existent, dar și întreținerea noilor copaci ce vor fi plantați. Urmărirea evoluției
acestora.
Activitate: Presupune verificarea copacilor ce au fost plantați. Udarea acestora pentru a fi
siguri că aceștia se prind și se dezvoltă.

Durată: Este de 8 luni, începând din luna a 5a, odată cu începerea plantării.
R.U. : Resursa umana folosită este reprezentată de voluntari. Nu în același număr în care au
fost prezenți la plantare. Se vor aștepta în număr de 100-150 de oameni.

Buget : Nu este nevoie de bani pentru această activitate, deoarece odată cu plantarea se va
realize și un bazin care va permite udarea brazilor foarte usor. Apa nu va fi plătită pentru că
alimentarea se va face din râul Moldova, care are cel mai mare bazin hidografic din Suceava.

Rezultat: Ca și rezultate așteptate reprezintă prinderea celor 100.000 de puieți.


Activitatea A 4.2 are ieșire către activitatea A 6.1 ce presupune instalarea unui sistem de
urmărire a defrișărilor.

A4.3 Plantări copaci


Pachetul de lucru are în plin plan plantarea de copaci de diferite soiuri. Copacii care se au în
vedere pentru a fi plantați sunt: brazi, molizi și pini.

Activitate: La activitatea de plantare vor participa, locuitori ai orașului, voluntari. Aceștia


vor trebui să se înscrie pe site pentru a putea avea o centralizare a numărului de voluntari ce
vor participa. Copacii vor fi plantați pe rând, pe o suprafață de 20 hectare.

Durată: Durata de plantare a copacilor este de 3 luni, mai exact lunile 5,6,7.
R.U. : Resursa umană folosită este reprezentată de voluntari. Numărul acesta fiind de
aproximativ 300.

Buget : Bugetul implică doar banii folosiți pentru achiziționarea puieților ce urmează a fi
plantați. Puieți de brad, molid și pin.
Se vor planta în total 100.000 de puieți
50.000 de puieți de brad Nordmann în vârstă de 4 ani la prețul de 5.1 lei/ brad.
25.000 de puieți de pin negru în vârstă de 3 ani la prețul de 2.4 lei/brad.
25.000 de puieți de molid în vârstă de 4 ani la prețul de 1.9 lei/ brad.
50.000 * 5.1 = 255.000 lei
25.000 * 2,4 = 60.000 lei
25.000 * 1.9 = 47.500 lei
În total cei 100.000 de puieți constând 362.500 lei

Rezultat: Ca și rezultate așteptate reprezintă plantarea a 100.000 de puieți pe cele 20


hectare.
Activitatea A 4.3 are ieșire către activitatea A 7.1 ce este reprezentată de schemele de
defrișare și plantare.

PL.5 Conferință

A5.1 Conferință despre importanța pădurilor


Este o conferință ce va avea în prim-plan o discuție cu privire la importanța pădurilor.
Speakerii noștri vor fi voluntari ai ONG-ului nostru, care vor aduce la cunoștință efectele
devastatoare ale defrișărilor din județul Suceava, precum calitatea precară a aerului care este
într-o continuă degradare, scăderea numărului de animale sau pătrunderea acestora în spațiile
locuite de oameni, deoarece adăposturile din pădure le sunt distruse.

Activitate : Pentru această activitate avem nevoie atat de voluntari (3), cât și de responsabili
proiectului (noi), pentru a organiza această conferință la Hotelul Continental Suceava.
Conferința se adresează în special locuitorilor din Suceava, oamenilor de afaceri locali care ar
putea contribui financiar, cât și oamenilor din afara județului, care sunt interesați de aceste
aspecte.

Durată: Activitatea se va desfășura pe durata unei sigure luni, luna a 2 a, deoarece ne-am
propus să desfășurăm această conferință în două etape, o dată la începutul lunii, apoi la
sfârșitul lunii.

R.U. : Resursele umane implicate sunt voluntarii, cei trei amintiți mai sus care vor fi
speakeri, alături de noi 4 (responsabilii proiectului), care ne vom ocupa de organizarea în sală
a invitaților.

Buget: În cadrul acestei activități, bugetul implică cheltuielile pe închirierea sălii; mai exact
sala Hora ce are o capacitate de 120 de persoane, iar prin închiriere aceasta vine la pachet cu
întreaga aparatură necesară.
Sala este închiriată cu 2.500 lei, și vom avea nevoie de aceasta de 2 ori.
Total Buget -2.500lei * 2 zile= 5.000 lei

Rezultat: În urma activității, 240 de persoane au fost informate cu privire la importanța


pădurilor și la planurile proiectului nostru.
Activitatea A 5.1 are ieșire spre activitatea A 5.2 care este reprezentată de o altă conferință,
cea a training-ului de intervenție în caz de incendiu.

A5.2 Conferință tip training despre intervențiile în caz de incendiu


Această activitate vizează locuitorii județului Suceava, în special cei din apropierea pădurilor.
În cadrul acestei conferințe vom avea câțiva invitați special din cadrul ISU Suceava, pompieri
calificați, care vor acorda oamenilor sfaturi despre cum să procedeze și să acționeze în caz de
incendiu, deoarece incendiile distrug și ele pădurile.
Aceste demonstrații sunt folositoare oamenilor ce pot interveni în siguranță în caz de
incendiu, înaintea sosorii Pompierilor.

Activitate : Această conferință se adresează doritorilor ce vor să afle aceste informații și se


află printre persoanele ce pot sări în ajutor. Se va desfășura în cadrul Sălii Polivalente
Suceava, aceasta fiindu-ne pusă la dispoziție de către primărie. Această sală are o capacitate
de 5.000 de locuri, însă noi așteptăm doar 1.000 persoane.

Durată: Conferința va avea loc în luna 3 a proiectului.


R.U. : Oamenii de care vom avea nevoie sunt pompierii voluntari, care ni se vor alătura
cauzei.

Buget: În cadrul acestei activități, bugetul implică cheltuielile cu transportul pompierilor și a


materialelor necesare pentru demonstrații.
Astfel, vom închiria un VAN, cu 120lei/zi, vom avea nevoie și de un șofer pe care îl vom plăti
cu 100lei/zi și combustibilul 100 lei.
Total Buget – 320 lei.

Rezultat: În urma activității, 1.000 de persoane au fost instruiți în caz de incendiu.


Activitatea A 5.2 are ieșire spre activitatea A 5.3, care este reprezentată de o altă conferință,
care vizează evoluția pozitivă în caz de împădurire.

A5.3 Conferință despre evoluția pozitivă în caz de împădurire


Această conferință vine ca ultim sprijin pentru conferințele anterioare, se încearcă pentru
ultima data convingerea și conștientizarea oamenilor în caz de reîmpădurire.

Activitate : Conferința presupune închirierea sălii Hora a Hotelului Continental Suceava,


cea închiriată anterior și pentru prima conferință. Aici sunt invitați locuitorii Sucevei care au
fost convinși de pliantele noastre, și ne vor trimite pe mail o confirmare, deoarece capacitatea
sălii este de doar 120 de persoane. Vom pune accent în această conferință pe îmbunătățirile
treptate în caz de reîmpădurire a hectarelor de păduri exploatate.

Durată: Activitatea va avea loc în luna a4a a proiectului, mai precis la începutul lunii.
R.U. : Fiind un ONG, resursa umană implicată este reprezentată de cinci voluntari ai noștrii.
Doi dintre aceștia vor fi speaker șo vor prezenta aspectele discutate, iar ceilalți trei se vor
ocupa cu primirea oaspeților și dispunerea lor în sală.

Buget: În cadrul acestei activități, bugetul implică cheltuielile pe închirierea sălii; mai exact
sala Hora ce are o capacitate de 120 de persoane, iar prin închiriere aceasta vine la pachet cu
întreaga aparatură necesară.
Sala este închiriată cu 2.500 lei.
Total Buget -2.500lei

Rezultat: În urma activității, 120 de persoane sunt puse la curent cu proiectul nostru de
reîmpădurire a vegetației din Suceava.
Activitatea A5.3are ieșire spre activitatea A4.3 care este reprezentată plantările de copaci.

PL.6 Monitorizare și Intervenție

A6.1 Instalarea unui sistem de urmărire a defrișărilor


În urma realizării plantărilor de copaci, va fi pus în funcțiune și un sistem care va urmări
defrisările sau încercările de furare ale puieților.

Activitate: Se vor instala camere la diferite puncte de acces


Durată: Aceasta activitate se va derula în intervalul luna 5-luna 12.
R.U. : (X oa/ lună)
Buget : (X lei )
Rezultat: descriere ieșiri către alte activități

A6.2 Marcarea copacilor


Odată cu plantarea puieților,aceștia vor fi marcați pentru a li se putea urmări evoluția. Zona
plantată va fi și ea de asemenea marcată.

Activitate: Odată cu plantarea lor voluntarii vor trasa o linie de culoare pe tulpina puieților.
Aceștia vor putea fi urmăriți și în cazul încercării de a fi furați și vânduți mai departe.

Durată este de 3 luni, atât cât și durează plantarea copacilor. Lunile 5.6.7.
R.U. : folosită este reprezentată de cei 300 de voluntari
Buget : vopsea 5 cutii a câte 15 L, la 50 de lei cutia
4 tuburi pigment culoare a 10 lei/ tubul
50 de pensule
5 * 50 = 250 lei
4 * 10 = 40 lei
50 x 1 = 50 de lei
Total = 340 lei

Rezultat: Marcarea tuturor celor 100.000 de puieți cu ajutorul celor aproximativ 300 de
voluntari .
Această activitate are ieșire la A6.3.
A6.3 Construirea unui bazin alimentat cu apă în caz de incendii
Bazinul de apă va fi realizat prin excavarea unui lac artificial și a unui canal de alimentare cu
apă din râul Moldovița. Acestea serviind la irigarea puieților și la asigurarea necesarului de
apă în caz de incendiu.

Activitate: Pentru realizarea acestui bazin avem nevoie de un excavator care va realiza
lucrările de bază necesare construirii bazinului. Excavatorul va săpa în primul rând lacul
artificial, iar apoi canalul de alimentare, fiind construit în așa fel încât i se va oferi o pantă
necesară umplerii bazinului cu apă. După terminarea excavării, lacului și canalului, li se vor
aplica pe pereți cât și pe fundul acestora o folie PVC, aceasta îmbunătățind calitatea apei.

Durată: o lună, luna a 8 a conform diagramei Gant


R.U. : 1 operator excavator, 2 persoane pentru aplicarea foliei
Buget : 140m2 x 15, 84 m2 = 2.217,6 lei ( folie PVC)
Excavare 450 lei/ oră x 24 ore = 10.800 lei
2 persoane montaj folie = 3500 lei
Total = 16.517,6 lei

Rezultat: Ca și rezultat principal avem construirea unui bazin, ce este reprezentat de un lac
artificial de aproximativ 60 mc de apă fiind necesar pentru irigarea pomilor și asigurarea unei
bune intervenții în caz de incendiu.

PL.7 Operațional

A7.1 Verificarea copacilor


Această activitate presupune investigarea plantărilor anterioare din A4.3. Se va face o
verificare a acestei activități; dacă pomii s-au prins și dacă mai este nevoie de replantări pe
anumite zone. În acest caz se va verifica dacă cei 100.000 de pomi plantați au rodit.

Activitate: Alături de voluntarii noștrii, vom verifica toate zonele unde s-au efectuat
plantări. Deci vom verifica dacă plantarea a avut succes, însă vom verifica și dacă alte
suprafețe din păduri au fost defrișate illegal pe parcursul proiectului nostru. Aceștia vor fi
transportați la destinație cu un microbuz închiriat.

Durată: Această activitate se va desfășura în 4 zile distincte pe parcursul lunii a12a a


proiectului

R.U. : Deoarece suprafața reîmpădurită este de 20 de hectare, vom avea nevoie de un număr
de 20 de voluntari care să cutreiere pădurea timp de o lună.
Buget : Bugetul implică transportul persoanelor spre locație, șoferul și combustibilul.
Astfel că:
4 zile* 250lei/zi= 1000lei închiriat mașină
4 zile*8H/zi= 32h/lună
15lei/H * 32H= 480 lei șofer
4 zile* 150lei/zi combustibil= 600 lei combustibil
TOTAL:2080 lei

Rezultat: 20 de hectare de pomi plantați verificați.


Activitatea A7.1 are ieșire la A7.2, ce implică dezvoltarea pe mai departe a unui curs de
calificare pădurari.

A7.2 Înființarea unui curs de calificare pădurari


Prin această activitatea dorim să formăm pădurari de calitate care să își respecte meseria, să o
facă ca la carte și să nu permit mită din partea hoților de lemn.

Activitate: Această activitate implică dezvoltarea unui curs de calificare pădurari, în


conformitate cu standardul în vigoare.
Pentru această activitate avem nevoie să închiriem o sală de curs și training în Suceava pentru
20 de zile, adică 160 de ore. Centrul se adresează unui număr de 15 persoane care vor să
obțină calificare, pentru a obține un loc de muncă în pădurile din Suceava și din țară.
Aceste persoane se vor înscrie pe site-ul nostrum, vor fi selectați cei mai buni candidați.
Îndrumătorul va fi un profesor din cadrul „Centrului de Formare Profesională pentru Pădurar
N.C 6141.21”, pe care îl vom plăti să ne ofere ajutorul în calitate de profesionist, să ofere
competențe tehnice în ceea ce priveste protecția mediului, deontologie, împiedicarea hoților,
regenerarea și îngrijirea arborilor etc.

Durată: Aceasta activitate se va desfășura în luna 11 a proiectului, mai precis pe parcursul


a 20 de zile.

R.U. : La această activitate avem nevoie de specialistul de la centru pentru 20 de zile, 8H/zi.
160H/lună

Buget : 8H*20zile=160H/lună
160H*30lei/H= 4.800 lei specialist
Sală 42mp, U-shape 200lei/zi=4.000 lei/lună
Total= 8.800 lei

Rezultat: 15 persoane instruite să devină pădurari calificați.


Activitatea A7.2 are ieșire spre A7.3, ce vizează dezvoltarea unei aplicații „Avocatul
pădurilor”, prin care se poate raporta orice eveniment către autorități și responsabilii pădurii.

A7.3 Dezvoltarea unei aplicații ce raportează autorităților. Avocatul


pădurii
Dorim ca această activitate să ajute la împiedicarea hoților de lemn și a dezastrelor provocate
de om sau natură (incendii).

Activitate: Pentru această activitate avem nevoie de o persoană care să ne ajute la derularea
și dezvoltarea unei aplicații gratuite, care se poate descărca de pe Magazine play (Android) și
App Store (IOs), prin care se pot sesiza probleme. Aceste sesizări ajung automat la autoritățile
din zonă și la pădurari.

Durată: Aceasta activitate se va desfășura în luna a12a a proiectului pentru a se putea


folosi odată cu încheierea proiectului. De asemenea, în această lună intră și toate testările
necesare.

R.U. : Un programator care să deruleze aplicația.


Buget : 2h/zi*15zile/lună=30H
30H*100lei/H= 3.000lei

Rezultat: O aplicație de monitorizare și raportare a infracțiunilor față de păduri realizată.

SUSTENABILITATE
Politica ONG-ului corelează cu politicile de protejare a mediului
Atragerea de fonduri se va realiza prin intermediul a mai multor canale: mass-media,
business-event;
Partenerii sunt atrași în funcție de obiectivele acestora (partenerul țintă este acela care
desfășoară activități profitabile din turism, deoarece este probabil să acționeze pentru
protejarea mediului, acesta din urmă aducând valoare bănească; ex: organizarea de excursii)
După realizarea proiectului, ONGul își propune să își continue activitatea în aceeași direcție,
urmând să propună alte proiecte care susțin dezvoltarea țării din mai multe perspective
(economice, culturale, de mediu, socială)

S-ar putea să vă placă și