O SCRISOARE PIERDUTĂ

-De I.L.Caragiale
URSU STEFAN-
LUCIAN

Autor
Ion Luca Caragiale (n. 1/13 februarie 1852Haimanale, județul Prahova, Țara
Românească, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, România – 9
iunie 1912, Berlin, Imperiul German) a fost
un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator
politic și ziarist român. George Călinescu îl consideră a fi cel mai
mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost
ales membru post-mortem al Academiei Române. Se remarcă în scrierile lui
I.L.Caragiale satiră vehemență față de tot ce era morav social, situație sau
caracter discutabil, comediile sale fiind inspirate din evenimente locale
petrecute.

Ipoteza

Opera literară “O scrisoare pierdută” se inspiră din evenimentele politice ale

anului 1883, este jucată pe scenă în 1884 și publicată în 1885. Opera aparține
genului literar dramatic și este o comedie de moravuri de tip clasic.

Teorie
Comedia se clasifică în comedie de situații (de intrigă) – cu întâmplări derulate
într-un ritm alert, cu răsturnări bruște de situație și cu rezolvări neașteptate. A
două clasificare este comedia de moravuri – prezintă, cu scop moralizator,
defecte umane (morale) sau moravuri sociale. A treia clasificare este comedia
de caractere – cu accent pe latura psihologică a personajelor, înfățișând adesea
caractere (avarul, orgoliosul, naivul, etc.)

Semnificația titlului
Titlul pune în evidență contrastul comic dintre aparență și esență. Pretinsă
lupta pentru putere politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise,
având că instrument al șantajului politic “o scrisoare pierdută” – pretextul
dramatic al comediei. Articolul nehotarât indică atât banalitatea
întâmplării, cât și repetabilitatea ei (pierderile succesive ale scrisorii,
aplificate prin repetarea întâmplării în alt context, dar cu același efect).
Caracterizarea personajelor
Personajele din O scrisoare pierdută sunt memorabile.

Deși sunt realizate într-o manieră clasică în sensul încadrării într-o tipologie
comică, personajele lui Caragiale nu sunt caracterizate doar prin dominanța
caracterului lor; sunt personaje vii, inconfundabile. Modalitățile de caracterizare
sunt specifice genului dramatic, astfel că regăsim în opera lui Caragiale patru
procedee fundamentale, toate indirecte: prin acțiune (eroii își definesc structura
interioară prin fapte, atitudini, gesturi), prin limbaj (modalitate exploatată la
maxim și cu o neasemuită măiestrie de dramaturg), prin intermediul celorlalte
personaje (fiecare caracterizându-l pe celălalt punând astfel în evidență și
trăsăturile lui) și prin numele personajelor.

Astfel “venerabilul nenea Zaharia” este tipul incornoratului, Zoe a adulterinei,

Cățavencu al demagogului șantajist, Tipătescu corespunde junelui-prim,
amorezului, Dandanache este, în viziunea lui Caragiale “mai prost că Farfuridi și
mai canalie decât Cațavencu”, Pristanda este tipul lingusitorului, iar Cetățeanul
turmentat, cel mai simpatic personaj, nu este atât de inocent pe cât pare.

Personajele operei
Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică.
Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatură română.
Ele epartin viziunii clasice pentru că se încadrează într-o tipologie comică,
având o dominantă de caracter și un repertoriu fix de trăsături. Pompiliu
Constantinescu precizează în articolul Comediile lui Caragiale nouă clase
tipologice, dintre care următoarele sunt identificate și în O scrisoare pierdută:
tipul incornoratului (Trahanache), tipul primului-amorez și al donjuanului
(Tipătescu), tipul cochetei și al adulterinei (Zoe), tipul politic și al demagogului
(Tipătescu, Cățavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Trahanache, Dandanache),
tipul cetățeanului (Cetățeanul turmentat), tipul funcționarului (Pristanda), tipul
confidentului (Pristanda, Tipătescu, Brânzovenescu), tipul raisoneurului
(Pristanda).
Dar scriitorul depășește cadrul comediei clasice, având capacitatea de a
individualiza personajele, prin comportament, particularități de limbaj, nume,
dar și prin combinarea elementelor de statut social și psihologic. De exemplu,
Trahanache este incornoratul simpatic, dar și vanitosul înșelat și ticăitul, Zoe
reprezintă tipul cochetei, dar și al femeii voluntare.
Tipuri de comic + exemple
Mijloacele de realizare a comicului sunt cele ilustrate în comedia clasică.
Comicul de situație în care modalitățile de realizare sunt încurcătură,
coincidență, echivocul, evoluția inversă, interferență și confuzia. Are loc
pierderea scrisorii în momentele-cheie. Cățavencu și Dandanache ajung
candidați prin aceleași mijloace. Situațiile în care apare cetățeanul turmentat pot
fi interpretate în mai multe feluri. Se referă în special la personajele Zoe și
Cațavencu, iar Farfuridi și Brânzovenescu trec în tabăra cealaltă, cetățeanul duce
scrisoarea de la unii la alțîi. Dandanache îi confundă pe Tipătescu și Trahanache.
Comicul de limbaj cuprinde greșeli de vocabular, încălcarea regulilor
gramaticale și ticurile verbale, iar modalitățile de realizare sunt pronuntarile
greșite, etimologie populară (atribuirea de sensuri inexistente unor cuvinte
necunoscute), lipsa de proprietate a termenilor (folosirea lor incorectă),
contradicția în termeni, nonsensul, truismele (adevăruri evidente) și proxilitatea.
Că și exemple avem “famelie”, “renumerație”, “andrisant”, “plebicist”.
“Capitalist” semnifică locuitor din capitală, iar “scrofulos” care își face datoria
scrupulos. “Manoperă” înseamnă lucru falsificat, liber-schimbist, un om cu idei
foarte flexibile.
Comicul de nume arată semnificația numelui fiecărui personaj. Zaharia
Trahanache sugerează zahariseala, ramolismentul, caracterul maleabil, trahanaua
fiind o coca ușor de modelat. Agamiță Dandanache are un prenume infantil, un
fel de diminutiv al faimosului nume Agamemnon, cuceritorul Troiei.
“Dandanache” este format de la “dandana” (încurcătură), ceea ce se potrivește
cu rolul sau în piesă. Cățavencu are un nume explicabil în mai multe feluri:
terminația este ușor străină, de nume cosmopolit, iar prima parte trimite fie la
interjecția “cât”, sugerând caracterul sau demagogic, fie la substantivul “câtă”
(cârlig), care arată predispoziția să de a profită de orice prilej pentru a-și realiza
ambițiile politice.
Comicul de caracter se desfășoară astfel: demagogul fiind Cățavencu,
Dandanache și Farfuridi, femeia cochetă duce la Zoe, primul amorez fiind
Tipătescu, încornoratul (bărbatul înșelat) are pe Trahanache, funcționarul servil
este Pristanda, iar raisonneur-ul este Brânzovenescu.
Comicul de intenție arată atitudinea scriitorului față de evenimente și față de
personaje – satiră virulentă, tentă moralizatoare, obiectivitatea. Totodată,
dincolo de comic se ascunde tragedia acestei lumi. De astfel, comedia a fost
sursă declarată a teatrului absurdului reprezentat de Eugen Lovinescu, în special
prin limbaj.
Tema. Elemente de structura și compoziție
Pe fundalul unei campanii electorale agitate, desfășurată în capitală unui județ de
munte se naște un conflict între opoziție și putere. Ambițiosul avocat Nae
Cățavencu, aspirant la o carieră politică din partea opoziției, întră în posesia unei
scrisorele de amor pe care o va folosi că instrument de șantaj în lupta cu
reprezentanțîi puterii locale, prefectul ștefan Tipătescu și “prezidentul” Zaharia
Trahanache, Scrisoarea fusese trimisă de prefect lui Zoe Trahanache soția
“prezidentului”. Pierdută de Zoe, scrisoare este găsită de un cetățean turmentat
și subtilizată de la acesta de Cațavencu.

șantajul o sperie cel mai mult pe Zoe, care se temea să nu devină subiect de
gazeta și să-și piardă onoarea ei de femeie măritată. Pentru a nu se întâmplă
acest lucru “stimabilă” exercită presiuni asupra celor doi bărbați (Tipătescu și
Trahanache) și obține promisiunea candidaturii lui Cățavencu.
Când lucrurile păreau că se liniștesc, de la centru (București) li se cere, fără
explicațîi, să fie trecut pe lista candidaților un anume Agamernnon Dandanache.
Acest lucru creează noi tensiuni: Cățavencu amenință, Tipătescu e nervos, Zoe
disperată. Singurul care “are puțintică răbdare” și se gândește la un mod
onorabil de a încheia conflictul prin respectarea dorinței celor de Ia centru, este
“prezidentul” Trahanache.

În actul al III-lea, în timpul ședinței de numire a noului candidat, atmosfera

devine și mai tensionată, dar intervenția promptă a polițaiului Pristanda prin
punerea la cale a unui scandal îi închide gură lui Cățavencu. În încăierare, acesta
pierde pălăria în care ascunsese scrisoarea și dispare pentru o vreme, timp în
care Zoe îl caută disperată.

Situația se clarifica în cel de-al IV-lea act când, de la București sosește

Dandanache care își dezvăluie strategia politică, identică cu cea a lui Cățavencu,
dar la alt nivel și cu mai multă ticalosie. Cațavencu, fără scrisoare, se simte
dezorientat și schimbă tactică. Dandanache e ales în unanimitate, tensiunile
dispar că prin farmec, Cațavencu ține un discurs “emotiomant”, toți se
îmbrățișează și totul se încheie într-o atmosfera carnavalescă. Moralitatea este
învinsă prin imoralitate.

Concluzie si opinie
Avand in vedere aceste caracteristici, opera literara O scrisoare pierduta de I.L.
Caragiale este o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspecte ale
societatii contemporane autorului.
In opinia mea, prin aceste mijloace, piesa provoaca rasul, dar, in acelasi timp,
atrage atentia cititorilor/ spectatorilor, in mod critic, asupra “comediei umane”.