CLASE LEXICO-GRAMATICALE

CATEGORII LEXICALE /CATEGORII FUNCȚIONALE

Dintre toate formele de manifestare a vieţii psihice, atenţia este, în explicaţiile curente, cel mai
frecvent asociată cu performanţa. Chiar dacă reuşita sau eşecul într-o activitate se datorează în realitate
bunei sau slabei funcţionări a altor domenii ale psihicului, cum sunt procesele senzoriale, memoria,
gândirea ori structurile motivaţionale, atenţia este cea la care apelăm în mod curent pentru a ne
justifica prestaţia.
Dincolo de diversitatea terminologică, majoritatea definiţiilor relevă notele esenţiale ale atenției,
care îi conferă un specific aparte în cadrul sistemului psihic uman: orientarea, selecţia şi focalizarea.
Reflexul necondiţionat de orientare constă într-un ansamblu de manifestări fiziologice şi
comportamentale ce apar atunci când organismul receptează un stimul nou şi semnificativ din punct de
vedere motivaţional-adaptativ. Mai concret, este vorba de elemente motrice externe (întoarcerea
capului, încordarea privirii, diminuarea mişcărilor etc.), vegetative interne, dublate de modificări ale
activităţii cerebrale. Reflexul necondiţionat de orientare este specific atenţiei involuntare şi este
înnăscut, însă în urma acumulării experienţei de viaţă, anumite situaţii ne pot declanşa reflexe
condiţionate de orientare implicate în special în atenţia expectativă voluntară.
Selecţia constă în stabilirea voită sau automată a unor priorităţi. Omul trăieşte într-un mediu
hipercomplex; în fiecare moment al vieţii, ne bombardează o adevărată avalanşă de stimuli dispuşi
aleatoriu şi cu evoluţie imprevizibilă. Resursele noastre de prelucrare a informaţiilor ce vin spre noi
sunt însă limitate. Apare aşadar necesitatea unei selecţii. Selecţia atenţională nu se rezumă doar la
„intrările” în sistemul cognitiv. O dată receptate, acestea sunt supuse unor analize complexe, în
vederea interpretării semnificaţiei lor, integrării într-o categorie, demers posibil doar prin raportare la
baza de cunoştinţe a subiectului (memoria de lungă durată). Nu toate informaţiile dobândite în timp
sunt necesare pentru prelucrarea stimulilor recent receptaţi, ci doar o parte: asistăm aşadar la un nou
proces de selecţie, tradus prin activarea informaţiilor relevante şi inhibarea celor irelevante. În fine,
selecția se aplică şi „ieşirilor” din sistem, unde se impune necesitatea de a selecta din repertoriul
general al soluţiilor posibile varianta cea mai potrivită; răspunsurile motrice presupun de asemenea,
distincţia între elementele relevante şi stimulii distractori.
Focalizarea (concentrarea) presupune un demers vertical în cadrul aceluiaşi item, fiind o
expresie a profunzimii analizei acestuia. La nivel fiziologic central, ea se exprimă prin intensitatea
proceselor nervoase implicate în atenţie, crearea unui focar de excitaţie puternic la nivelul scoarţei
cerebrale şi inhibarea ariilor corticale învecinate; în plan comportamental se obiectivează prin
rezistenţa la factori perturbatori. Dovadă stau momentele de cufundare în lectură chiar în condiţiile
unor zgomote de fond, stările de meditaţie specifice practicilor orientale ce pot merge până la abolirea
senzaţiilor de durere, experienţele de transă hipnotică etc.
Cele trei dimensiuni ale atenţiei sunt complementare, fiind elemente distincte ale aceluiaşi proces
psihofiziologic unitar. Dacă orientarea creează premisa angajării către un câmp de stimuli, selecţia
asigură extragerea acelor elemente care vor determina un răspuns adecvat, în timp ce concentrarea
duce la procesarea mai adâncă a acestora.