REVISTA

ARHIVEI MARAMUREŞENE
 REVISTA CONSILIUL ŞTIINŢIFIC:
ARHIVEI
MARAMUREŞENE Conf. dr. Ionuţ COSTEA
Univ. Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

nr. 12//2019 Prof. dr. Tamás FARAGO

Univ. Corvinus Budapesta –
Ungaria

Prof. dr. Ovidiu GHITTA

Univ. Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

Emeritus Professor Stephen

Revistă cu apariţie anuală POGANY
editată de: Univ. Warwick – Anglia

C.S.I. dr. Simion RETEGAN

Institutul de Istorie George Bariţiu
ARHIVELE NAŢIONALE Cluj-Napoca
SERVICIUL JUDEŢEAN
MARAMUREŞ Prof. dr. Virgiliu ŢÂRĂU
Univ. Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

ASOCIAŢIA
ARHIVIŞTILOR
“DAVID PRODAN”
MARAMUREŞ COLEGIUL DE REDACŢIE:

Dr. Klara GUSETH - redactor

Dr. Marius UGLEA - secretar
redacţie
Diana MUREŞAN
Amalia RACOLŢA
Baia Mare Ana-Maria BUCIUMAN
Ioan ROGOZSAN
ISSN 1844-9832
 Cuprins
Ivanciuc Teofil
Inscripţii medievale maramureşene din secolele XIV-XVI......... 7

Anton Dörner
Felician Herberstein în istoria mineritului din
Maramureș...................................................................................................... 29

Livia Ardelean
Prețuri de bunuri în Maramureșul istoric
în secolele XVII-XIX..................................................................................... 47

Sütő Kálmán Zsolt

Slujbașii și oficialii orașului Baia Mare
în secolele XVII–XVIII................................................................................. 71

Klara Guseth, Amalia Gabriela Racolța (Mojolic)

Școala Gimnazială ,,George Coșbuc” Baia Mare, un mic
fragment din trecutul învățământului băimărean ........................ 93

Muntean Gheorghe
Funcționari români în conducerea orașului regesc
montanistic Baia Sprie în secolul al XIX-lea..................................... 143

Dragoste Florin-Dorel
Dilemele convieţuirii: greco-catolici şi ortodocşi în şcolile
maramureşene interbelice Studiu de caz: Liceul „Dragoş Vodă”
Sighetu-Marmaţiei....................................................................................... 159

Klara Guseth, Marius Uglea

Asociațiunea pentru cultura poporului român din
Maramureș. Membrii Asociațiunii din anul 1919. ......................... 167

Amalia Gabriela Racolţa (Mojolic)

Aspecte privind resursele de muncă şi spaţiul locativ din
Baia Mare în primul deceniu de industrializare socialistă......... 207
 Contents
Ivanciuc Teofil
Maramureş Medieval Inscriptions from 14th – 16th centuries... 7

Anton Dörner
Felician Herberstein in the History of Mining in
Maramureș...................................................................................................... 29

Livia Ardelean
Goods Prices in Maramures between Maramures
17th – 19th centuries..................................................................................... 47

Sütő Kálmán Zsolt

Servants and city officials in Baia Mare in the
17th–18th centuries ..................................................................................... 71

Klara Guseth, Amalia Gabriela Racolța (Mojolic)

The ,,George Coșbuc” School, a small fragment from the
past of Baia Mare education.................................................................... 93

Muntean Gheorghe
Romanian Officials in the Management of the Royal Mountain
Town Baia Sprie in the 19th century..................................................... 143

Dragoste Florin-Dorel
The Dilemmas of Coexistence: Greek Catholics and Orthodox
in the Inter-war Maramureş Schools.
Case study: „Dragoş Voda” High School Sighetu-Marmației...... 159

Klara Guseth, Marius Uglea 167

The Association for the Culture of the Romanian People from
Maramures. The Members of the Association since 1919.......... 205

Amalia Gabriela Racolţa (Mojolic) 207

Aspects regarding labor resources and living space in
Baia Mare in the first decade of socialist industrialization....... 207
 Inscripţii medievale maramureşene din secolele XIV-XVI

Inscripţii medievale maramureşene din

secolele XIV-XVI
Ivanciuc Teofil1

Cuvinte cheie: inscripţie, Evul Mediu, Maramureş, sigiliu,

voievodul Ştefan.

Contribuţia de faţă încearcă să adune o parte a inscripţiilor şi

însemnărilor mai mult sau mai puţin cunoscute, atât cele lecturate
de pe frescele unor biserici, cât şi cele care alcătuiesc legenda unor
sigilii, la care se adaugă trei inscripţii cioplite în piatră, câteva
dintre acestea fiind inedite:

1. 12 Februarie 1351. Pisanie slavonă de la mănăstirea

Biserica Albă. Conform unei vechi tradiţii menţionate încă în anii
1749 şi 1751, atât biserica mănăstirii Biserica Albă, cât şi cea a
mănăstirii Peri, ar fi fost fundate de către voievodul Drag şi sora
sa Miliţa (sau Uiţi) cu 700 de ani înainte de acel moment, adică pe
la anul 1050!?2
Pisania la care ne referim însă, a fost descoperită între ruinele
bisericii care a dat numele satului, fiind copiată de către egumenul
Avram Kolesar de la mănăstirea Krasny Brod în timpul unei
vizitaţiuni canonice în anul 1809, şi publicată în 1930, de către Hlib
Kinah3.
1
Absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai”. Publicist şi cercetător al isto-
riei locale şi regionale. Domenii de interes: arheologia preistorică a Ma-
ramureşului, diplomatariul medieval, geografie şi demografie istorică,
evoluţia habitatelor, istoria artei, a arhitecturii, a meşteşugurilor, a mino-
rităţilor, militară, a transporturilor, a oraşului Sighet etc. A publicat mai
multe cărţi şi articole.
2
Alexandru Baboş, Tracing a Sacred Building Tradition: Wooden Churches,
Carpenters and Founders in Maramureş Until the Turn of the 18th Century,
Norrköping, 2004, p. 255 şi 285.
3
În “Posyschenna zakarpatskikh monastyriv OSBM v rr. 1755, 1756,
1765,1809”, din „Analecta OSBM”, III/3-4, Zhovka, 1930, p. 446.
Republicată de Alexandru Baboş, Ibidem, p. 255.
•7•
Ivanciuc Teofil
Textul acesteia este scris în slavona bisericească, cu litere
chirilice şi sună astfel: …”Rabine Dragomir mţa genaria vi pri bro-
vernemi Stefane voevode sizda ţrkovi siiu r.b….59”(Anexa 1). În tra-
ducere: „…Soţia lui Drag, luna februarie 12, în timpul voievodului
Ştefan, biserica a fost consacrată în anul …59”.
Anul bizantin ar putea fi 6859 de la Facerea Lumii, adică a.D.
1351, atunci când Voievodatul Maramureşului ar fi putut fi condus
de către Ştefan, fiul lui Iuga4.
În acest caz, cronologia relativă a voievozilor locului trebuie
modificată, anii între care Ştefan ar fi exercitat această funcţie fiind,
cel puţin, 1351-1360 şi nu doar 1360, aşa cum a propus Radu Popa5.
Ştefan a fost amintit în 1360 ca voievod, în 1365 doar ca „Ştefan fiul
lui Iuga”, iar în 1385 era sigur decedat6. Astfel, dat fiind faptul că
Ioan fiul lui Iuga este amintit ca voievod atât în anul 1349 cât şi în
1355, el fiind încă în viaţă, fără titlul de voievod, la 1373 şi 13747,
ne dă de înţeles că la un moment dat, cel puţin probabil între anii
1351-1355, cei doi fraţi fii ai lui Iuga, Ioan şi Ştefan, au exercitat
împreună (precum, ulterior, Balc şi Drag) funcţia de voievod.
Aşadar, propunem provizoriu o nouă cronologie a voievozilor
Maramureşului: Codrea (probabil cca 1320-1330), Bogdan (ante
1343), Oprea fiul lui Codrea (1345), Ioan fiul lui Iuga (1349-1355),
Ştefan fiul lui Iuga (1351-1360), Balc fiul lui Sas (1365-1402) şi
Drag fiul lui Sas (1387?-1400?).
Fondatorul lăcaşului de la Biserica Albă pare să fie soţia
cneazului Drag din familia Drăgoşeştilor (cei care patronau şi
4
Chiar dacă este menţionat în actele cunoscute în anul 1360, ca
„Stephanus filius Ige Woyvoda noster Maramorusyensis” (Ioan Mihalyi
de Apşa, Diplome maramureşene din veacul XIV şi XV, Sighet, 1900, p. 45-
47) şi 1365, credem că ar fi putut fi co-voievod (precum Balc şi Drag,
ceva mai târziu) împreună cu fratele său Ioan, menţionat ca voievod în
1349 („woivodae olacorum de Maramorisio” în Ibidem, p. 26) şi în 1355
(Ibidem, p. 33). La fel de bine poate să fie vorba despre un cu totul alt
voievod Ştefan, despre care acum aflăm prima dată şi care ar putea pune
sub semnul întrebării cronologia relativă a voievozilor maramureşeni.
5
Radu Popa, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-lea, Ed. Academiei RSR,
Bucureşti, 1970, p. 201.
6
“Stephano filio Yge”, respectiv “Stephani fily Ige condam vaywoda
Maramorosienis”, Mihalyi, op. cit., p. 85.
7
Mihalyi, op. cit., p. 26, 33, 70 şi 71.
•8•
 Inscripţii medievale maramureşene din secolele XIV-XVI
mănăstirea Peri în anii 1391-1404, după cum aflăm din documente
mai tardive), personaj care s-ar fi putut numi Miliţa, Uiţa sau Uiţi.
Drag apare în actele anului 1336, împreună cu Dragoş, ca posesor
în Bedeu, în calitate de “valah şi servitor al regelui”8. În anul 1355,
“comite Drag olaco de Bedeuhaza” apare ca om al regelui9, dar titlul
pare să fie mai mult onorific şi nu să semnifice funcţia de comite al
Maramureşului10. Drag dispare apoi din istorie, pentru că în 1385 îl
găsim ca jude al nobililor pe “Ladislau, fiul lui Drag de Bedeu”11.
Nu putem însă omite total posibilitatea ca pisania să datezedin
anul 1251 (6759)12, dintr-o cu totul altă epocă, din care însă nu
avem nici un fel de date istorice. Memoria colectivă atribuie destul
de multe ctitorii secolului al XIII-lea, începând de la «Palatul lui
Dragoş» din Cuhea până la bisericile din Breb, Berbeşti, Văleni
etc., sau chiar secolului al XI-lea sau al XII-lea (construcţia bisericii
din Bocicoi ar fi avut loc în anul 1084, cea din Lunca în 1122, cea
din Giuleşti în 1162 sau cea a mănăstirii Ieud pe la 116413), ceea ce
ni se pare, totuşi, cam mult!
Chiar dacă este lapidară, această inscripţie fragmentară are
o importanţă deosebită, reprezentând probabil cea de-a doua
pisanie românească, ca vechime, din întreg spaţiul locuit de
aceştia, după cea de la Streisângeorgiu, datată în anii 1313-1314.
2. Sigiliu cu inscripţia în exergă “Nicolaus”, aplicat împreună
(cu încă o pecete) pe un actemis la Sighet la 27 iunie 138314.
În câmpul acestuia se aflau “două stele, o floare şi mi se pare,
un cap cu caschetă”, iar pe al doilea sigiliu, “două cruci între care
se află o săgeată întinsă pe arc”15.
Presupunem că acel Nicolaus ar putea fi chiar Nicolae zis
Bogaz, judele Sighetului, care semnează actul din 7 octombrie
1383 (vezi inscripţia următoare).
8
Ibidem, p. 13-15.
9
Ibidem, p. 35.
10
Radu Popa, op. cit., p. 209.
11
Mihalyi, op. cit., p. 85.
12
Pentru că despre 1451 nu poate fi vorba, atunci instituţia voievodatului
era apusă.
13
Baboş, Ibidem, p. 251.
14
Mihalyi, op. cit., p. 79. Nu am identificat actul în prezent.
15
Ibidem, p. 79, nota 3.
•9•
Ivanciuc Teofil
3. Sigiliu aplicat pe un act dat la Sighet pe 7 octombrie138316,
semnat de judele Nicolae zis Bogaz. Sigiliul rotund (Anexa 2), “de
mărimea unei coroane de argint” (n.n., la 1900, coroanele aus-
tro-ungare despre care vorbeşte Mihalyi de Apşa aveau diametrul
de 23 mm, sigiliul păstrat având 25 mm) pe care, “în area sigiliului
se cunoaşte bine capul zimbrului. Inscripţiunea în giurul ariei este
sfărâmată, numai literele G.E. se mai pot de abia descifra. După
ştirea mea, aceasta este litera cea mai veche unde se numeşte ju-
dele din Sziget şi unde se vede marca oraşului, identică cu a Mol-
dovei”17, spunea Mihalyi.
Cele două litere păstrate în exergă, «G» şi «E», pot să fi fost
parte a numelui oraşului, care apare transcris atât în acest act cât
şi cel precedent sub formele «Zyget» şi «Zygeth». Iar «Nicolaus
dictus Bogaz Judex» era puternicul jude al orăşenilor şi oaspeţilor
din Sighet, primul pe care îl ştim.
Bovideul din câmpul sigiliului, este prezent mai târziu atât pe
stema veche a Sighetului, cât şi pe cea a Câmpulungului, în primul
caz fiind vorba de zimbru, iar în al doilea, de bour (care diferă de
primul prin forma şi lungimea coarnelor: lungi şi puţin curbate
spre înafară la bour, dar scurte şi puternic răsucite înăuntru, la
zimbru).
După Balogh Adalbert, acesta ar fi sigiliul comunităţii oraşului
Sighet18.

4. Inel sigilar de la Giuleşti, datat aproximativ în a doua

jumătate a secolului al XIV-lea19. Inelul de argint are placa
superioară rotundă şi diametrul de 18 mm. În centru se aflăgravat
pelicanul sfâşiindu-şi pieptul pentru a-şi hrăni puii.
Inscripţia de pe chenar este gravată de la stânga la dreapta,
16
Ibidem, p. 80. Păstrat azi la Arhivele Naționale Maramureș (în
continuare AN MM), Colecţia personală academician Ioan Mihalyi de
Apşa, seria 1 Diplome maramureşene, nr. 2.
17
Ibidem, p. 80, nota 1.
18
Balogh Adalbert, Evoluţia sigiliilor folosite de autorităţile administrative
din Comitatul Maramureş – sec. XV-XVIII, în „Revista Arhivelor”, 4,
Bucureşti, 1982, p. 417.
19
Publicat de Radu Popa, Cnezatul Marei, Baia Mare, 1969, p. 36. Inelul
este păstrat la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Baia Mare.
• 10 •
 Inscripţii medievale maramureşene din secolele XIV-XVI
din eroarea meşterului, deoarece pentru a fi citită, trebuia scrisă
invers! Textul este: „+J.M.IV.DO.AT.” (ultima literă e nesigură), în
semiuncială gotică specifică celei de-a doua jumătăţi a secolului al
XIV-lea, ceea ce a permis datarea aproximativă (Anexa 3).
Radu Popa propune, cu rezerve, următoarea traducere:
“J(udex) M(aramorosiensi) Iv(anca) Do(minus)”. Într-adevăr, în
familia giuleştenilor a existat un Ioan care a fost jude al nobililor,
însă mai târziu, în anul 1426.
Suntem de acord că inelul a aparţinut cuiva din puternica
familie a giuleştenilor. În privinţa traducerii inscripţiei,
opinăm că ar fi vorba despre un jude al nobililor (deci «Judex
Maramorosiensi»), probabil cel de-al patrulea jude («IV»), căci
acesta era de obicei numărul juzilor în perioada medievală. Cât
priveşte grupul de litere «DO», acesta poate la fel de bine să
provină din «Dominus», din «Dobroslow»20, din «Dobritze»21 sau
dintr-un alt antroponim.
Interpretarea grupului de litere «AT» (poate «AD»?) care
încheie inscripţia, ni se pare, pentru moment, impenetrabilă.
Cu titlu de speculaţie ne gândim la primele litere ale unui nume
precum Andrei, Ambroziu sau chiar Adeodatus (un personaj cu
acest supranume apare la Petrova în 1383).
Propunem ca lecturare posibilă textul: „(al patrulea) Judex
Maramorosieni Dominus (Dobroslow, Dobritze) Ambroziu
(Andrei, Adeodatus)”.
5. Din punctul de vedere al ştiinţei epigrafice, cea mai bogată
colecţie maramureşeană cunoscută este cea de la biserica
reformată din Sighet, acolo de unde au fost semnalate vreo 15
inscripţii, datate între secolele XIV şi XVII (în 1632 s-a casetat
tavanul, fapt marcat de o inscripţie a donatorului – contele
Bethlen István, dar aceasta excede cronologic perioada de care ne
ocupăm), din care reproducem patru, din anii 1390 şi 1485.
Biserica, construită în stil gotic cu elemente de tranziţie de
la romanic, pare să fi fost înălţată undeva între finele secolului al
20
„Feyer Dobroslow” din Fereşti, satul imediat învecinat Giuleştiului,
apare într-un act din 1390 (Mihalyi, op. cit., p. 106).
21
,,Poiana lui Dobriţă” („campum Dobritze mezeje”) este atestată între
Onceşti şi Fereşti, deci tot în apropierea Giuleşti, în anul 1414, cf. Mihalyi,
op. cit., p. 197.
• 11 •
Ivanciuc Teofil
XIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIV-lea. După reparaţii şi
reconstrucţii repetate, aceasta a fost afectată de un cutremur în
anul 1844, care a dus la dezvelirea frescelor medievale purtătoare
de inscripţii, reacoperite cu tencuieli noi în 1855. În 1859, biserica
a ars complet într-un incendiu devastator, aceasta fiind demolată,
cu excepţia turnului de vest şi parţial, a zidurilor de nord şi sud,
care dăinuie şi azi, frescele fiind însă pierdute pe vecie (deşi pu-
teau fi detaşate de pe pereţi conform tehnicilor aplicate în Apus la
acea vreme), nu înainte însă de a fi copiate iar, şi studiate de către
mai mulţi cercetători diferiţi.
Toate însemnările cunoscute au fost scrise cu caractere go-
tice. Sub ciclul frescelor Sf. Ecaterina de Alexandria din sacristie
a apărut inscripţia în latină:“O Santa Katherina, grata virgo, Ora
pro me ad Mariam Virginem. A dni mill. CCC. L. XXXX.”22, adică: “O,
Sfântă Ecaterina, plăcută fecioară, Roagă-te pentru mine Fecioarei
Maria. Anul Domnului 1390“.
6. O altă inscripţie a ieşit la iveală sub imaginea unui înger
pictat în sacristie. Aceasta se întindea pe trei rânduri suprapuse
(Anexa 4), având următorul text23: ”Anno dni M CCC… / Stephanus
Durpttorf / a novo repingi fecit” (”Anul Domnului 13… sau 14…/
Stephanus Durpttorf / A făcut din nou”). Presupunem că este vor-
ba despre un donator sau pictor cu nume german (care poate fi
legat de inscripţia cu numărul 8), posibil colonist saxon din Sighet,
care ar fi putut comanda/executa ciclul de fresce al Sf. Ecaterina
în anul 1390, acel « din nou » semnificând, probabil, o repictare,
ceea ce ar putea da de înţeles că vechimea lăcaşului, respectiv a
frescelor, ar putea fi substanţial mai mare (Anexa 4).

7. Alte două inscripţii sunt profund profane şi par să dateze,

ambele, din acelaşi an, 1485.
Primul text sună astfel: „Damianus cum amica sua formosa
Maria pulchra sponsa Incarnationis Domini M.CCCCLXXXV”, adică
„Damianus şi prietena (sau soţia) sa, frumoasa mireasă Maria(în
anul de la) Încarnarea Domnului 1485“. (Anexa 5).

22
Din Rómer Flóris, Régi falképek Magyarországon, Budapest, 1870, p. 91.
23
Din Rómer, op. cit., p. 91, respectiv Henszlmann Imre, în A Mármaros-
szigeti falképekről, în “Magyar Akadémiai Értesítő”, 1847, p. 36.
• 12 •
 Inscripţii medievale maramureşene din secolele XIV-XVI
Al doilea: „Damianus de Husth amica sua de Ziketh XXXV”24,
deci: “Damianus de Hust iubirii sale din Sighet …35“ (aproape cert
tot anul 1485, n.n.).
Presupunem că acest Damian de Hust a fost fie un donator,
fie un pictor, care şi-a imortalizat, în mod romantic, iubirea sa faţă
de frumoasa sigheteană Maria pe pereţii bisericii.
Pe zidul dinspre exterior al colateralei nordice a bisericii s-a
aflat o frescă fragmentară cu capul lui Hristos, sub care se mai
putea citi doar anul “1505”25.

8. Sigiliul lui Sanislau de Dolha, vicecomite al Maramureşului a

fost aplicatpe un act din anul141926. Amprenta sigiliului, rotundă,
aveagravată de jur-împrejurlegenda Dolhay Sanislo (Anexa 6), în
mijloc fiind scutul heraldic al acestuia, reprezentat de un corn de
vânătoare, deasupra căruia se afla un corn de lună culcat, străpuns
de o săgeată cu vârful în sus, mărginit pe ambele laturi de câte o
pereche de stele.
Sigiliul are o importanţă deosebită din următoarele motive:
- este primul inel sigilar nobiliar completdin Maramureş ;
- a aparţinut uneia dintre cele mai importante familii ale
regiunii, care a marcat decisiv istoria Maramureşului vreme
de secole ;
- are legenda în limba maghiară, reprezentând una dintre cele
mai timpurii exemple de acest gen.
9. 1455, biserica Hust. Inscripţie, dispărută azi, care a fost
descoperită în sanctuarul bisericii medievale care aparţine acum
comunităţii reformate din oraşul aflat pe malul nordic al Tisei (azi,
în Ucraina). Textul acesteia este: „fecit*pater*elias*arci par(ochus)
h(ustiensis) anno d(omi)ni 145527, adică “făcut de preotul Elias,
paroh de Hust în anul Domnului 1455”.
24
Publicate prima data de Henszlmann, op. cit., p 38.
25
Rómer, op. cit., p. 93.
26
Publicat de Csánki Dezső, în A városi bizottság jelentése, în Supiment
„Századok”, nr. 23, 1889, p. 96 şi cu desenul sigiliului, de către Petrovay
György, în A Dolhay-család eredete, leszármazása és története. 1366-
1708, în „Turul”, 1893, p. 131. Nu ştim unde se află în prezent.
27
Citită în anul 1888 de către Czobor Béla, în A huszti reform, templom
falfestményei în “Archeológiai Értesítő”, 23, 1888, 447–448.
• 13 •
Ivanciuc Teofil
Nu a mai fost găsită la cercetările recente de parament
efectuate de către Lángi József. În schimb, o altă inscripţie, doar cu
caracter pur religios şi artistic, nu istoric, a fost dezvelită în 2012
pe peretele sudic. Situată sub fragmentul unui tablou al fecioarelor
înţelepte, este scrisă cu cursive gotice de secol XV: „Q[u]inq[ue]
p[ru]dentes virgins”28. (Anexa 7).
10. Sighet, anul 1475. Începând din secolul al XV-lea, actele
emise de magistratul comitatului Maramureş au fost ştampilate
cu inele purtând patru fragmente de sigiliu: CO/MA, MI/RA, TA/
MO şi TVS/RVS, care, însumate, compuneau legenda:„CO MI TA
TUS / MA RA MO RVS” (Anexa 8).
Cele patru inele erau purtate de către pretorii care făceau parte
din Magistratul comitatului şi care reprezentau cele patru plase
(ieraşe) care au divizat Maramureşul până în secolul al XIX-lea. Cu
acest sigiliu compus au fost ştampilate actele oficiale până în anul
1748, când sigiliul a fost schimbat cu unul unic, total diferit. Se
pare că, cel puţin pentru o perioadă, fiecare ieraş a avut un sigiliu
anume, reprezentanţii preturii Cosăului, bunăoară, ştampilând
actele doar cu fragmentul al doilea, MI/RA, pe parcursul celei de-a
doua jumătăţi a secolului al XVII-lea.
Primul document, identificat de Ioan Mihalyi de Apşa, care
purta cele patru sigilii, a fost emis la Sighet pe 5 decembrie 147529,
acesta fiind cel mai timpuriu act din regat validat în acest fel.
Dintre actele cunoscute azi, cel mai vechi, probabil, datează din
20 iulie 1540, când magistratul comitatului a judecat în prezenţa
vicecomitelui Simion Stoica şi a celor patru juzi ai nobililor o
pricină legată de moştenirea lui Mihail Bogdan de Cuhea. Deşi
documentul are amprentele sigilare slab păstrate şi ilizibile, faptul
că patru din cele cinci amprente au aceeaşi dimensiune şi culoare
înclină spre concluzia că este vorba exact despre cele patru
fragmente de sigiliu în cauză30 (Anexa 9).
28
„Cinci fecioare înţelepte”, din Lángi József, “Huszt (Хуст), református
templom”, în Kollár Tibor (coord.), „Középkori templomok a Tiszától
a Kárpátokig. Középkori templomok útja. Szabolcsban, Beregben és
Kárpátalján”, Nyíregyháza, 2013, p. 122.
29
Mihalyi, op. cit., p. 528, în prezent neidentificat.
30
Arhivele Naţionale Istorice Centrale București (în continuare ANIC
București), Colecţia Achiziţii Noi, pachet 792, nr. 2.
• 14 •
 Inscripţii medievale maramureşene din secolele XIV-XVI
Cel mai timpuriu document cu amprente sigilare lizibile
din arhivele păstrate în Maramureş, a fost emis la 24 februarie
1561 prin care: Dan, Lazar, Nicolaus şi Laurentius Rednik, fiii lui
Stephanus Rednek din Giuleşti, au donat surorii lor, Anastasia, soţia
lui Gregorius Baty, o sesie iobăgească situată în satul Budeşti31.

11. A doua jumătate a secolului al XV-lea, Budeşti. Pe

icoana pe lemn “Sf. Ioan Botezătorul” din biserica Budeşti-Josani,
în colţul stânga jos, se află o inscripţie în slavonă: «Această sfântă
icoană (de mâna) mult-greşitului Gheorghe». Este vorba Gheorghe
Zugrav, un pictor originar probabil din Transilvania, dintr-o
zonă de interferenţă a stilurilor gotic şi bizantin32, care ne-a lăsat
astfel prima semnătură a unui artist din iconografia românească
maramureşeană (Anexa 10).

12. Din data de 24 septembrie 1551 datează o scrisoare pe

care este aplicat sigiliul comun al celor cinci târguri de coroană:
Sighet, Hust, Teceu, Visc şi Câmpulung, aşezări unde s-au stabilit
coloniştii maghiari şi saxoni pe la finele secolului al XIII-lea şi care
au fost atestate prima dată între anii 1281-1326, acestea primind
privilegii în anii 1329 şi 1352.
Textul exergei sigiliului este următorul: „S (IGILLUM), QVIN
(QVAE), PRIV (ILEGIATIE), OPP (IDI), CO (MI) T(ATVUS), MARA
(MOROSIENSIS), TETSV, VISK, HVS(Z)T, HOS (SZ) V (MEZO),
SZIGETH33, adică „Sigiliul celor cinci târguri privilegiale ale
Maramureşului: Teceu, Visc, Hust, Câmpulung, Sighet”.
Amprenta provine de pe o scrisoare (probabil pierdută azi)
adresată din Teceu de Adunarea generală a celor cinci târguri
către minerii sării fugiţi la Baia Mare. Aceasta a fost reprodusă
de cărturarul Simoncichz Innocentius într-o istorie manuscrisă
păstrată la Budapesta, împreună cu desenul sigiliului.

31
Balogh Adalbert, op. cit., p. 414, act aflat la AN MM, Fond Familia Rednic
de Giuleşti, nr. 8.
32
Marius Porumb, „Dicţionar de pictură românească din Transilvania.
Sec. XIII-XVIII”, Editura Academiei, Bucureşti, 1998, p. 63.
33
Balogh Adalbert, op. cit., p. 421-422, după Dr. Kovássy Zoltán, Sóvágók
sztrájkja 1551-ben, în „Honismeret”, 3, p. 5-6, 1975.
• 15 •
Ivanciuc Teofil
Urmasa este ovală, figura din câmpul principal constituind-o
un cerb în profil spre stânga (simbolul Viscului), având sub
picioare două capete de bovideu, primul fiind un bour (simbolul
Câmpulungului, coarnele sale fiind lungi şi puţin curbate spre
exterior, cu luna pe partea stângă şi o stea cu şase raze pe dreapta)
iar celălalt un zimbru (semnul Sighetului, cu coarne scurte şi
curbate spre interior, având între coarne o cruce, însoţit la dextra
de o floare de crin cu tulpină, iar la senestra de o stea cu şase
raze), fiecare având câte o stea în frunte. Deasupra cerbului se
afla o acvilă sau vultur privind spre dreapta, cu aripile desfăcute
(simbolul Teceului), străpunsă de două săgeţi încrucişate cu vârful
în sus (semnul Hustului). În exergă, printre două linii continue şi
una şnurată, apare legenda reprodusă mai sus.
Acest sigiliu a fost utilizat până în anul 1701, când a fost
înlocuit cu un altul, având legenda în limba maghiară. (Anexa 11).

13. Inscripţii inedite din cetatea Hust, din anii 1554 şi 1577.
Acestea apar pe planul cetăţii Hust, desenat în anul 1744 şi păstrat
în Arhivele Naţionale ale Ungariei34.
Prima însemnare, de deasupra porţii de sus este următoarea:
„T.PE.BENEDICT SZALLAY DE BOKONAR Anno 1554”. Ştim că
acest personaj a fost comite al Maramureşului între anii 1550-
1556, inscripţia marcând, probabil, o reparaţie ori amplificare a
fortificaţiei. (Anexa 12).

14. Deasupra porţii a doua (de mijloc) scria: “comes

CASPARUS KORNIS DE GONTZ RUSZKA, ORATE, VIGILATE, NE
QVANDO FORTIOR TE SVPERVE NIAT, AC UNIVERSA TUA ARMA
AUFERAT Anno Domini 1577”, referindu-se la un alt comite al
Maramureşului, Gaspar Kornis de Rusca (care a exercitat funcţia
respectivă între anii 1577-1582 şi 1590-1594), textul fiind unul
militant, războinic, în spiritul epocii respective (Anexa 13). O a
treia inscripţie, practic ilizibilă, amplasată în acelaşi loc şi purtând
armorialul familiei Bathory, era mai târzie.
34
“Ideale Planum Castri Husth seu Fundualis Explanatis Ejusdem e Scriptis
Archivi Versatoram Assertis ipsis que Ruderibus Citra Dimensionem
congeta”, autor necunoscut, Arhivele Naţionale Maghiare (MOL),
Térképtár S 11, Kamarai térképek, Nr. 0670.
• 16 •
 Inscripţii medievale maramureşene din secolele XIV-XVI
Toate aceste inscripţii au dispărut atunci când cetatea Hust a
fost distrusă într-o explozie şi apoi demantelată, după anul 1768.

15. 1576, sigiliul oraşului Sighet. Capitala comitatului

Maramureş a avut, poate încă din secolul al XIV-lea cum am văzut mai
sus, dar sigur din anul 1576, un sigiliu cu care-şi autentifica actele
oficiale. Textul acestuia era: ”*SIGILLVM*CIVITATIS*SIGETIEN
(SIS) *A (NNO) D (OMINI) 1576”35, adică „Sigiliul oraşului Sighet.
Anul Domnului 1576” (Anexa 14).
Forma acestuia este rotundă, cu diametrul de 30 mm, în câmp
aflându-se un cap de bour (susţine Balogh, de fapt acesta fiind
de zimbru, ale cărui coarne sunt scurte şi curbate puternic spre
înăuntru, spre diferenţă de cele de bour, lungi şi curbate puţin
spre înafară). Între coarne se află o cruce, la senestra capului
stau trei steluţe mai mici şi una mai mare, iar la dextra o spadă.
În exergă, pe o bandă mărginită cu două linii şnurate, este gravată
legenda de mai sus.
Şi celelalte târguri de coroană au avut sigiliile lor: cel mai vechi
a fost al Hustului, din anul 1504 (din nefericire nu mai ştim azi cum
arăta acesta), cel mai vechi sigiliu al Teceului datează din 1608, cel
al Viscului din 1620, iar cel al Câmpulungului este ceva mai tardiv.

16. O inscripţie nesigură ar putea fi legată, de asemenea,

de secolul al XVI-lea. În Casa Codrea de Berbeşti (conservată
azi în Muzeul Satului din Sighet), pe meşter-grindă se află o
inscripţie latină: ”AEDIFICAVIT 1596 F.L.G.M. A. 1704 M: K: FILIUS
VOLPHANS”. (Anexa 15).
Mihai Dăncuş susţine36, plauzibil, că inscripţia ar putea
conţine anul primei construcţii, iniţialele meşterilor, anul refa-
35
Balogh Adalbert, op. cit., p. 417. Aplicat pe documente de la AN MM:
Fond Primăria Orașului Baia Mare, Seria Acte administrative, nr. 24/1767
şi Fond Prefectura Județului Maramureş, Seria Acta politica, fasc. 69, nr.
748/1792, p. 12.
36
În “Valori ale arhitecturii populare maramureșene cu referire specială
la casele familiilor nobile Dunca de Șieu și Codrea din Berbești“, în “Metode
şi instrumente de cercetare etnologică.Stadiul actual și perspectivele de
valorificare”, Ed Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2011, p.
611.
• 17 •
Ivanciuc Teofil
cerii şi iniţialele proprietarilor, adică probabil cineva din familia
Codrea (“K“), fiul lui Lupu, casa rămânând chiar în familie până la
mutarea în muzeu.
Pe de altă parte, presupusa inscripţie din anul 1364 de la
biserica Ieud-Deal nu există. Pomenită în anul 1900 şi “confirmată“
în 191137 de Tit Bud, care vorbeşte despre o însemnare pe „grinda
din podul bisericii”.
În podul bisericii există într-adevăr o inscripție, în chirilică,
pe tălpile de susținere ale turnului. Inscripția începe pe talpa
longitudinală, lângă fereastra vestică: „În anul Domnului 18...”.
Autorul inscripției se pare că s-a răzgândit și a reluat inscripția
pe talpa transversală, luminată mai bine de fereastra vestică: „În
anul Domnului 1827 maistori Cionca Alexa cu Iusco Ion crâsnicu”38.
Aproximativ aceeaşi lectură o găsim şi la Ion Bârlea: „Maitări C(i)
oca Alecsa, cu Iuşco Ionu, cîr(s)nic, în anul D(o)mnului 1827”39.
Inscripția menționată de aceştia surprinde, așadar, o refacere
sau o reparație a turnului bisericii în anul 1827, nicidecum în 1364.
Doar că, afirmaţia lansată şi susţinută de vicarul Tit Bud, întărită
apoi şi de Alexandru Filipaşcu40 a părut mult mai interesantă,
rămânând în memoria colectivă şi în mare parte a literaturii de
specialitate, până în ziua de azi! Biserica a fost datată ferm, prin
metoda dendrocronologică, rezultând că bârnele acesteia au fost
tăiate între anii 1610-1621.
Nici inscripţia atribuită anului 1599, care ar exista pe un
perete al bisericii mănăstirii Moisei (fundată în 1672), nu a fost
nici confirmată ştiinţific, nici identificată pe teren.
Corpusul inscripţiilor autentice din bisericile de lemn începe
cu anul 1621 la Onceşti, pe ale cărei uşi împărăteşti este marcat
acel an, unde se află şi o inscripţie-semnătură de meşter, urmată
37
În Schematismus Cleri Diocesis Szamosujvariensis, Gherla, 1900, p. 236:
„aedific. anno 1364”, dată preluată de Tit Bud în „Date istorice despre
protopopiatele, parohiile și mănăstirile române din Maramureș din
timpurile vechi până în anul 1911”, Gherla, 1911, p. 47.
38
Baboș Alexandru, Three Centuries of Carpentering Churches, a
Chronological Approach to the Sacred Wooden Architecture of Maramureș,
Lund, 2000, p. 69-75.
39
Ion Bârlea, Însemnări din bisericile Maramureşului, București, 1909, p. 123.
40
„Istoria Maramureşului”, Bucureşti, 1940, p. 26, unde acesta o datează
din 1360, deşi satul este prima dată menţionat în 1365!
• 18 •
 Inscripţii medievale maramureşene din secolele XIV-XVI
de uşile de la Budeşti Susani, din anul 1628, pisania de la Budeşti
Josani, datată în 1643 etc.
Primele blazoane nobiliare propriu-zise încep de la 1545
(Paul Literatus de Sighet), dar fără să poarte inscripţii cu valoare
istorică, ci doar de natură heraldică.
Concluzionând, pentru Comitatul Maramureş de dinainte
de anul 1600, am identificat până în prezent un număr de 17
inscripţii, dintre care două sunt slavone, iar restul latine, la care
se adaugă 10 inscripţii cu tentă religioasă. Desigur, cercetarea
noastră este departe de a fi exhaustivă, numărul inscripţiilor
medievale maramureşene fiind, foarte probabil, mult mai mare.

• 19 •
Ivanciuc Teofil

Anexe

Anexa 1. Pisania de la Biserica Albă din anul 1351 (?). Sursa:

Analecta OSBM.
Anexa 2. Facsimil după verso-ul diplomei dată de magistrul
Farkas din Vad în anul 1383. Sursa: AN MM.
Anexa 3. Amprenta inelului sigilar de la Giuleşti (a doua jumătate
a secolului al XIV-lea). Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie
Baia Mare. După Radu Popa, Cnezatul Marei.
Anexa 4. Facsimul după o inscripţie din anul 1390 din biserica
reformată a Sighetului (desen de Barabas Miklos din anul 1845).
Sursa: Magyar Építészeti Múzeum Budapest, după Zsombor Jékely.
Anexa 5. Facsimile după inscripţiile din 1485 din biserica
reformată a Sighetului. Magyar Építészeti Múzeum Budapest,
după Zsombor Jékely.
Anexa 6. Inscripţie pe un inel de la Sanislau Dolha din anul 1419.
După Petrovay György.
Anexa 7. Inscripţie de secol XV din biserica de la Hust. După Lángi
József.
Anexa 8. Desenul celor patru fragmente de sigiliu care, alăturate,
alcătuiesc inscripţia „COMITATUS MARAMORVS”.
Anexa 9. Facsimil după actul din 20 iulie 1540 sigilat cu patru
peceţi de dimensiuni identice. Sursa: Arhivele Naţionale Istorice-
Centrale (www.arhivamedievala.ro).
Anexa 10. Inscripţie din a doua jumătate a secolului al XV-lea de
pe o icoană din biserica de la Budeşti-Josani.
Anexa 11. Amprenta (ante 1551) sigiliului comun al celor cinci
târguri de coroană: Sighet, Hust, Teceu, Visc şi Câmpulung. După
Balogh Adalbert.
Anexa 12. Inscripţie inedită din cetatea Hust, datată 1554. Sursa:
MOL, cota S11, Nr. 0670.
Anexa 13. Inscripţie inedită din cetatea Hust, datată 1577. Sursa:
MOL, cota S11, Nr. 0670.
Anexa 14. Amprenta sigiliului oraşului Sighet din anul 1576. După
Balogh Adalbert.
Anexa 15. Inscripţie pe meşter-grinda Casei Codrea din Berbeşti
(Muzeul Satului din Sighet).

• 20 •
Inscripţii medievale maramureşene din secolele XIV-XVI

Fig. 1

Fig. 2

Fig. 3

• 21 •
Ivanciuc Teofil

Fig. 4

Fig. 5

Fig. 6

• 22 •
Inscripţii medievale maramureşene din secolele XIV-XVI

Fig. 7

Fig. 8

Fig. 9

• 23 •
Ivanciuc Teofil

Fig. 10

Fig. 11

• 24 •
Inscripţii medievale maramureşene din secolele XIV-XVI

Fig. 12

Fig. 13

• 25 •
Ivanciuc Teofil

Fig. 14

Fig. 15

• 26 •
 Inscripţii medievale maramureşene din secolele XIV-XVI

Inscripţii medievale maramureşene

din secolele XIV-XVI
(Rezumat)

Cuvinte cheie: inscripţie, Evul Mediu, Maramureş, sigiliu,

voievodul Ştefan.

Lucrarea enumeră 17 inscripţii medievale maramureşene,

printre care o pisanie deosebită de la Biserica Albă (probabil din
anul 1351), care-l menţionează pe voievodul Ştefan şi care pare a
fi a doua ca vechime din întregul spaţiu românesc, mai multe texte
de pe sigilii particulare: Giuleşti – a doua jumătate a secolului XIV,
Nicolaus (Bogaz de Sighet?) 1383, Sanislau Dolha – 1419, sau
instituţionale (oraşul Sighet – 1383 şi 1576, comitatul Maramureş
- 1540 şi ante 1551), inscripţii murale din biserica reformată a
Sighetului (din anii 1390 şi 1485), respectiv a Hustului(1455)
dar şi din biserica Budeşti-Josani (a doua jumătate a secolului
XV), inscripţii inedite din Cetatea Hust din anii 1554 şi 1577 şi
o însemnare pe o grindă de la casa Codrea din Berbeşti (azi în
Muzeul Satului Sighet) care conţine anul 1596.
Toate acestea pot constitui primele pagini ale corpusului încă
inexistent al inscripţiilor Maramureşului, casurse valoroase de
informaţii pentru cei interesaţi.

• 27 •
Ivanciuc Teofil

Maramureş Medieval Inscriptions

from 14th – 16th centuries
(Summary)

Keywords: inscription, Middle Age, Maramureş, seal, Ştefan

voivode.

The paper presents 17 medieval inscriptions from Mara-

mureş: a special dedicatory inscription from Biserica Albă (da-
ting, perhaps, from the year 1351), which mention Ştefan voivode
and seems to be the second oldest from the entire Romanian te-
ritory, several personal seals: the one from Giuleşti – second half
of XIV century, the seals of Nicolaus (Bogaz of Sighet?) from 1383
and Sanislaus Dolha from 1419, or public ones (Sighet town ones
from 1383 and 1576, Maramureş county - from 1540 and before
1551), mural inscriptions from Reformed Church of Sighet (from
the years 1390 respectively 1485) and of Hust (1455), a mark o a
icon from Budeşti-Josani church - dating back in the second half
of XV century, unpublished inscriptions from Hust fortress (from
1554 and 1577) and a short note carved on a beam from Codrea of
Berbeşti House (today preserved in the Sighetu Marmaţiei Village
Museum), mentioning the year 1596.
All those inscriptions should form the first pages for an yet
unpublished collection of Maramureş inscriptions, as an indispen-
sable support for the researchers.

• 28 •