Sunteți pe pagina 1din 53

REGULAMENTUL

PRIVIND ACTIVITATEA
PROFESIONALĂ
A STUDENŢILOR DIN
ACADEMIA DE POLIŢIE

Nr. 4380555 din 18.07.2012

1
CAPITOLUL I c) componenţa nominală a comisiilor şi consiliilor destinate îndrumării
DISPOZIŢII GENERALE activităţilor didactice sau desemnarea individuală a cadrelor didactice, în
acest scop ;
Art. 1 - Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor d) nominalizarea personalului didactic pentru funcţia de îndrumător şi
Academiei repartizarea acestuia pe clase de studenţi;
de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, denumit în continuare regulament, e) alte aspecte pe care Senatul Universitar, conducerea Academiei sau
este elaborat în conformitate cu: consiliile facultăţilor le consideră necesare pentru buna funcţionare a
a) Constituţia României; procesului instructiv-educativ.
b) Legea Educaţiei Naţionale; Art. 5 - Calitatea de student al Academiei o are candidatul declarat
c) Carta Universitară a Academiei; admis în urma susţinerii concursului de admitere, la cursurile de zi sau cu
e) Codul Studentului; frecvenţă redusă, precum şi persoanele înmatriculate pe baza unor
d) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Academiei de Poliţie protocoale încheiate cu beneficiarii externi, din momentul înmatriculării
„Alexandru Ioan Cuza” în anul I şi până la absolvire.
e) Alte acte normative elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Art. 6 - În această perioadă, studenţii din Facultatea de Poliţie şi
Tineretului şi Sportului, denumit în contiunare METCS şi de Ministerul Facultatea de Pompieri au un statut special, derivat din legislaţia în
Administraţiei şi Internelor, denumit în continuare MAI. domeniu.
Art. 2 - Prezentul regulament este elaborat în scopul desfăşurării optime Art. 7 - Candidaţii admişi la Facultatea de Poliţie şi Facultatea de
a procesului de învăţământ, prin stabilirea unor reglementări proprii, în Pompieri sunt obligaţi să încheie un angajament cu privire la perioada
concordanţă cu condiţiile concrete şi cu particularităţile colectivelor de minimă de timp obligatorie, de activitate în structurile M.A.I./ale
studenţi din instituţie, raportat la specificul instituţional al Academiei de beneficiarilor externi, până cel mai târziu la data începerii cursurilor.
Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, denumită în continuare Academia şi va fi Art. 8 - Înmatricularea studenţilor din anul I se efectuează de către
prelucrat de către instructorii de an în prima zi a fiecărui an universitar, secretariatele facultăţilor, prin dispoziţia (decizia) rectorului Academiei.
după caz; Art. 9 – (1) Fiecărui student i se întocmeşte un dosar personal, conform
Art. 3 - Respectarea prevederilor regulamentului este obligatorie pentru reglementărilor legale în vigoare, şi i se înmânează un carnet de student,
studenţii Academiei. precum şi alte documente specifice (legitimaţie de student şi legitimaţie
pentru învoire, respectiv documentul specific de identificare).
CAPITOLUL II (2) În carnetul de student se înscriu, de către titularul disciplinei,
ORGANIZAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI toate notele obţinute la examene sau celelalte forme de verificare a
cunoştinţelor susţinute pe perioada studiilor. Acesta este netransmisibil şi
Art. 4 – Până la data începerii fiecărui an universitar, Rectorul serveşte ca document de identificare în afara spaţiului universitar al
Academiei emite Dispoziţie de Zi care stabileşte: Academiei şi face dovada calităţii de student.
a) seriile pe ani de învăţământ şi numărul de studenţi care frecventează
cursurile Academiei în anul universitar respectiv;
b) organizarea grupelor de studenţi;
2
(3) Documentul specific de identificare va fi purtat pe timpul Art. 13 - Formaţiunile de studenţi sunt conduse de instructori de poliţie
desfăşurării activităţilor didactice sau al executării serviciului de /militari, de ordine şi de securitate publică, în funcţie de specialitate
permanenţă ori cu ocazia îndeplinirii altor misiuni. precum şi de studenţi cu funcţii de conducere.
(4) În cazul pierderii documentelor prevăzute la alin. 2) şi alin. 3) Art. 14 – Studenţii Facultăţii de Poliţie şi cei ai Facultăţii de Pompieri
se aplică prevederile care reglementează desfăşurarea activităţii de pot deţine, conform condiţiilor legale, funcţiile de conducere prevăzute
secretariat la nivelul fiecărei facultăţi. în prezentul regulament.
Art. 10 – (1) Conform legii, studenţii Facultăţii de Poliţie şi cei ai Art. 15 - (1) În Academie toate activităţile se stabilesc prin programul
Facultăţii de Pompieri, cetăţeni români, îndeplinesc serviciul militar orar (Anexa nr. 1), aprobat de către Rector şi a planificării lunare a
activ. activităţilor de învăţământ ale facultăţilor.
2) De la prezentarea în Academie şi până la depunerea (2) Cursurile se desfăşoară potrivit programului orar, de regulă, în prima
Jurământului Militar, studenţii vor executa o perioadă compactă de jumătate a zilei.
pregătire militară, prevăzută şi în curricula universitară. (3) Durata unui curs este de 90 de minute. Fiecare pauză este de 30
(3) În primul an universitar, curricula universitară va cuprinde şi minute.
o disciplină de pregătire militară, cu activităţi specifice. (4) În zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, de regulă, nu se ţin
(4) În cazul studenţilor Facultăţii de Poliţie şi ai Facultăţii de cursuri şi nu se acordă consultaţii de specialitate.
Pompieri, care s-au retras sau faţă de care s-a luat măsura exmatriculării (5) În situaţii deosebite, zilele, durata orelor de curs şi a pauzelor pot fi
din Academie şi care au promovat, cel puţin anul I de studiu, li se modificate prin dispoziţie a Rectorului Academiei.
echivalează îndeplinirea serviciului militar activ, şi li se acordă, în (6) În înţelesul alin. 5), termenul „situaţie deosebită” se referă la:
condiţiile legii, gradul de soldat, fruntaş sau caporal în rezervă, după caz. a) instituirea stării de război, a celei de urgenţă sau a stării de
Art. 11 - Pe timpul efectuării studiilor universitare, studenţii Facultăţii de asediu;
Poliţie şi cei ai Facultatăţii de Pompieri se diferenţiază prin însemne b) în caz de forţă majoră la nivel naţional sau regional;
corespunzătoare anului de studii, în conformitate cu prevederile actelor c) producerea crizei majore în domeniul ordinii publice;
normative în vigoare. d) activităţi dispuse de către ministrul administraţiei şi internelor
(2) La începutul fiecărui an universitar, prin Dispoziţia Zilnică a pentru diminuarea/contracararea efectelor calamităţilor sau catastrofelor;
Rectorului Academiei, la propunerea instructorilor superiori de e) recuperarea activităţilor didactice, ca urmare a acordării zilelor
an/comandanţilor de batalion, în funcţie de rezultatele la învăţătură şi libere, altele decât cele prevăzute la alin. 4).
starea disciplinară, studenţilor Facultăţii de Poliţie şi celor ai Facultăţii f) alte situaţii prevăzute prin ordine sau dispoziţii ale ministrului
de Pompieri, învăţământ cu frecvenţă, li se acordă grade administraţiei şi internelor.
profesionale/militare onorifice (student–Anul I/student fruntaş, student
Anul II/student caporal, student Anul III/student sergent).
Art. 12 - Studenţii sunt organizaţi anual pe grupe (plutoane),
detaşamente (companii) şi formaţiuni de studenţi (batalioane), în funcţie
de specialitate, organizare, număr de studenţi şi cerinţele procesului de
învăţământ.
3
CAPITOLUL III Art. 20 - Studenţii care din cauză de boală sau pentru motive
ACTIVITATEA PROFESIONALĂ A STUDENŢILOR neimputabile, nu mai pot urma cursurile facultăţilor Academiei, pot
continua studiile în alte instituţii de învăţământ superior, conform Cartei
Secţiunea 1 – Frecvenţa universitare şi reglementărilor specifice domeniului.
Art. 21 - (1) Scutirea de frecvenţă, în cazuri temeinic justificate, se
Art. 16 – (1)Frecvenţa la cursuri a studenţilor Academiei este aprobă de către Decanul Facultăţii la propunerea îndrumătorului de grupă
obligatorie, în cadrul ciclului studiilor universitare de licenţă. sau a instructorului superior de an. şi nu poate depăşi 30 de zile din
(2) Evidenţa frecvenţei este consemnată în catalogul grupei/clasei de obligaţiile anuale prevăzute în planul de învăţământ.
cadrele didactice care conduc activităţile de învăţământ. (2) Scutirea de frecvenţă sau motivarea absenţelor nu absolvă studenţii
Art. 17 - Studenţii Academiei nu pot repeta anii de studii, în situaţia de la îndeplinirea obligaţiilor didactice planificate în perioada respectivă.
nepromovării acestora din motive imputabile lor, potrivit prevederilor
prezentului Regulament. Secţiunea a 2-a - Stagiile de practică ale studenţilor în unităţile
Art. 18 - (1) Absenţele se motivează săptămânal, de către instructorul operative ale Ministerului Administraţiei şi Internelor
superior/comandantul de batalion sau cadrul didactic îndrumător al
grupei, după caz;. Art. 22 – Stagiile de practică ale studenţilor se execută pe baza fişei
2) Motivarea absenţelor se face pe baza documentelor disciplinei întocmite de Academie în colaborare cu inspectoratele
justificative prezentate de student , păstrate la persoana care efectuează generale ale M.A.I., în calitate de partener de practică, în conformitate cu
activitatea prevăzută la alin.1). prevederile legislaţiei privind practica studenţilor..
(3) Se motivează absenţele determinate de: Art. 23 – Stagiul de practică constituie o disciplină inclusă în Planul de
a) afecţiuni medicale, dovedite cu certificate - tip, eliberate de Centrul învăţământ.
Medical al Academiei sau de alte instituţii sanitare (acestea din urmă Art. 24 – (1) Stagiile de practică se vor executa respectându-se strict
purtând avizul medicului-şef al Academiei); specializarea studenţilor, sub conducerea tutorilor profesionali - ofiţeri
b) participarea la activităţile ştiinţifice şi/sau culturale, misiuni, aplicaţii desemnaţi de către partenerul de practică şi sub îndrumarea unui număr
şi competiţii sportive locale, desfăşurate în ţară sau în afara acesteia, corespunzător de cadre didactice din Academie.
aprobate de Rectorul Academiei (înlocuitorul legal); (2) Având în vedere principiul mobilităţii studenţilor, cu
d) permisii şi învoiri acordate potrivit normelor legale; aprobarea ministrului adminsitraţiei şi internelor, stagiile de practică se
e) executarea serviciului de permanenţă. pot desfăşura şi în afara teritoriului ţării.
f) forţa majoră, dovedită prin orice mijloc de probă Art. 25 - (1) La sfârşitul stagiului de practică, tutorele profesional va
g) alte situaţii justificate evalua cunoştinţele studentului căruia îi va acorda o notă de la 1 la 10,
Art. 19 - Studenţii care şi-au refăcut starea de sănătate după îmbolnăviri exprimată în numere întregi, nota minimă de promovare fiind 5.
care au determinat suspendarea studiilor şi studentele care au suspendat (2) Studentul care nu a obţinut nota de promovare sau care, din
studiile pe motiv de graviditate pot relua studiile prin repetarea anului motive imputabile nu a executat stagiul de practică în perioada stabilită,
universitar nepromovat, conform Cartei universitare şi a reglementărilor va repeta/efectua stagiul de practică în condiţiile stabilite prin decizia
specifice domeniului.
4
rectorului Academiei (înlocuitorului legal), cu suportarea cheltuielilor Art. 30 – (1) Studenţii beneficiază de trei sesiuni de examene: două de
aferente. promovare şi una destinată restanţelor şi reexaminărilor.
Art. 26 – (1) După efectuarea fiecărui stagiu de practică studenţii vor (2) Pentru examenele condiţionate, Consiliul facultăţii aprobă, în
întocmi un raport cu activităţile desfăşurate pe timpul stagiului. structura anului universitar, organizarea unei sesiuni speciale de
(2) În raport vor fi evidenţiate principalele aspecte pozitive şi examene, în cadrul Semestrului II, înaintea celei de-a II-a sesiuni de
negative rezultate în urma desfăşurării stagiului de practică. promovare a examenelor.
(3) Rapoartele vor fi înmânate instructorilor Art. 31 –(1) În perioada sesiunilor de examene sau a reexaminării,
superiori/comandanţilor de batalion, care le vor preda Directorilor de programarea examenelor se face în aşa fel, încât să se asigure un interval
Departament în vederea analizării, în Consiliul Departamentului, a de cel puţin două zile între examene.
problemelor constatate şi adaptarea programelor de practică la realităţile Art. 32 - Studentul care, din motive obiective, prevăzute pentru
activităţilor desfăşurate în structurile M.A.I. motivarea absenţelor la art.18 alin.3 din prezentul Regulament, nu se
poate prezenta la examenul programat cu grupa/clasa din care face parte,
Secţiunea a 3-a - Evaluarea pregătirii studenţilor şi promovarea poate solicita Decanului, în scris, reprogramarea susţinerii examenului cu
anului de studii o altă grupă/clasă, care are aceeaşi comisie de examinare, sau la o dată
ulterioară, în acord cu Preşedintele Comisiei de Examinare.
Art. 27 - (1) Verificarea curentă a pregătirii studenţilor este o activitate Art. 33 –Notarea la examene, colocvii şi verificări se face cu note de la 1
permanentă, executată pe tot parcursul anului universitar, la toate la 10, exprimate în numere întregi, nota 5 certificând dobândirea
disciplinele, în cadrul seminariilor, lucrărilor practice, aplicaţiilor, competenţelor minimale aferente unei discipline şi promovarea unui
laboratoarelor, proiectelor şi altor forme de activitate prevăzute în examen sau cu calificative, după caz.
planurile de învăţământ şi în programele analitice. Art. 34 –(1) Rezultatele unui examen sau al unei evaluări pot fi anulate
(2) Evaluarea cunoştinţelor se poate face şi prin teste periodice de către decanul facultăţii în temeiul prevederilor din Carta Universitară,
anunţate cu cel puţin 15 zile înainte. atunci când se dovedeşte că acestea au fost obţinute în mod fraudulos sau
Art. 28 - (1) Promovarea fiecărui an universitar se face prin examene, prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară,
colocvii, verificări, proiecte sau lucrări practice, acestea fiind prevăzute dar nu mai târziu de 48 de ore de la data încheierii examenului ce se
în planurile de învăţământ. solicită a fi anulat de orice persoană îndreptăţită.
(2) Departamentele stabilesc şi prevăd în fişele analitice ale (2) Decanul poate dispune reorganizarea examenului.
disciplinelor modalitatea de verificare a cunoştinţelor (scris, oral, probă Art. 35 – (1) Notele acordate de către comisiile de examinare pot fi
practică sau mixtă), precum şi procedura, ponderea, metodele şi contestate, în 24 de ore de la afişarea lor, la şeful disciplinei sau, după
calificativele evaluărilor periodice pentru fiecare semestru în parte. caz, la Directorul Departamentului.
(3) Colocviile, verificările, proiectele şi lucrările practice se (2) Rezultatul contestaţiei se va comunica prin afişare la panoul
susţin în ultimele ore planificate ale disciplinelor, iar examenele în cu informaţii publice sau pe siteul Academiei, în termen de 48 de ore de
sesiuni. la soluţionare.
Art. 29 - Perioadele desfăşurării sesiunilor de examene se stabilesc de Art. 36 – Promovarea unui an de studiu este condiţionată de realizarea a
către fiecare facultate în parte, înaintea începerii anului universitar. 60 de puncte-credit aferente disciplinelor obligatorii şi opţionale din
5
planul de învăţământ, precum şi de obţinerea cel puţin a notei 5 la toate Facultăţii ori nepredarea lucrărilor scrise atrage eliminarea din examen,
disciplinele studiate în acel an universitar. notarea cu nota 1 şi nepromovarea examenului.
Art. 37 – (1) Studentul care nu promovează, în sesiunea de restanţe, (2) De asemenea, frauda/tentativa de fraudă va atrage după sine şi
examenele la disciplinele incluse în parcursul obligatoriu de studiu aplicarea unei sancţiuni disciplinare prevăzute în prezentul regulament.
prevăzut în planurile de învăţământ are dreptul să susţină reexaminarea la Art. 41 - Studenţii sunt obligaţi să prezinte carnetele de student pentru
două discipline, în regim cu taxă. trecerea notelor obţinute la examene sau ori de câte ori li se solicit, de
(2) În cazul în care nu promovează nici după reexaminare, către persoanele autorizate.
studentul va fi exmatriculat din Academie, cu suportarea cheltuielilor de Art. 42 - (1) Încheierea situaţiei şcolare a studenţilor se face după
întreţinere pe timpul şcolarizării. sesiunea de restanţe şi susţinerea reexaminărilor.
Art. 38 - (1) Studenţii pot solicita reexaminarea pentru mărirea notei, (2) Pentru studenţii ultimului an de studii, situaţia şcolară se
respectându-se următoarele condiţii: încheie cu o săptămână înaintea datei fixate pentru începerea examenului
a) la toate celelalte examene, colocvii şi verificări să fi fost apreciaţi cu de licenţă.
note de cel puţin 8 (opt); Art. 43 - Media de promovare a fiecărui an de studii se calculează cu
b) să nu fi avut vreo restanţă în anul universitar respectiv; două zecimale fără rotunjire şi este rezultatul adunării notelor de
c) să nu fi fost sancţionat disciplinar pentru abateri grave; promovare a examenelor, colocviilor şi verificărilor la toate disciplinele
(2) Cererea pentru reexaminare în vederea măririi notei se prevăzute în planul de învăţământ, suma rezultată împărţindu-se la
avizează de către îndrumătorul clasei/instructorul superior de an şi şeful numărul notelor acordate.
disciplinei respective, se aprobă de către decanul facultăţii şi se depune
personal la secretariatul facultăţii până la încheierea celei de-a II-a Secţiunea a 4-a – Creditele transferabile
sesiune de examene.
(3) Reexaminarea în vederea măririi notei se desfăşoară în Art. 44 - Studenţii obţin pe parcursul studiilor, pentru fiecare disciplină,
sesiunea de restanţe. un anumit număr de credite transferabile, necesare pentru recunoaşterea
(4) În cazul în care, la reexaminare, studentul obţine o notă mai studiilor efectuate şi a promovării examenelor în cazul continuării
mică decât cea iniţială, nota finală va rămâne cea mai mare dintre studiilor în cadrul altor instituţii de învăţământ, în conformitate cu
acestea. prevederile Regulamentului privind aplicarea Sistemului European de
Art. 39 – (1) Studentul care, din motivele prevăzute la art. 20 alin. Credite Transferabile al Academiei şi ale Cartei Universitare.
3),rămâne, după sesiunea de restanţe şi reexaminări, cu maxim două
examene nepromovate prin neprezentare, le poate susţine o singură dată, Secţiunea a 5-a - Repartizarea studenţilor pe specializări
în termen de 15 zile de la reluarea activităţilor şcolare.
(2) Aprobarea, în aceste cazuri, se dă de către decan, la Art. 45 - Unităţile operative ale M.A.I., precum şi beneficiarii, propun
propunerea îndrumătorului de grupă/clasă ori instructorul superior de an. specializările în care urmează a fi pregătiţi studenţii şi cifrele de
Art. 40 – (1) Frauda/tentativa de fraudă la examene, constatată de către şcolarizare.
membrul/membrii comisiei de examinare şi consemnată de către cadrul Art. 46 – Anul de studii în care începe pregătirea de specializare a
didactic examinator/supraveghetor într-un raport adresat Decanului studenţilor se stabileşte prin planul de învăţământ.
6
Art. 47 - (1) Repartizarea pe domenii operative a studenţilor de la (2) Situaţia fiecărui student aflat într-unul din cazurile de
specialitatea poliţie se face pe baza opţiunilor scrise acestora, în ordinea exmatriculare prevăzute în prezentul regulament este analizată de o
descrescătoare a mediilor, precum şi a criteriilor stabilite în mod Comisie de disciplină, iar exmatricularea se efectuează în urma Hotărârii
transpartent de către beneficiar (IGPR, IGPF, DGIPI etc.). Senatului, la propunerea Consiliului Facultăţii.
(2) – Repartizarea studenţilor se face la începutul anului universitar în Art. 53 - (1) În cazurile de retragere sau exmatriculare, studenţii sunt
care debutează pregătirea de specialitate, în şedinţă publică, cu obligaţi să suporte cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării,
participarea întregului efectiv angrenat în activitatea respectivă potrivit normelor legale în vigoare şi prevederilor prezentului
(3)– Comisia de repartizare va avea în componenţa sa un prorector, Regulament.
decanul facultăţii şi reprezentanţi numiţi de către unităţile operative (2) Sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor de întreţinere pe timpul
solicitante şi va încheia un proces- verbal cu rezultatele repartiţiei, care şcolarizării studenţii retraşi din Academie din motive medicale.
se comunică secretariatelor facultăţii. Art. 54 – Reînmatricularea studenţilor ca urmare a hotărârilor instanţelor
de judecată se face potrivit procedurii emise în acest sens, la nivelul
Secţiunea a 6-a - Transferarea studenţilor fiecărei facultăţi.

Art. 48 - În cadrul Academiei nu este permis transferul studenţilor de la Secţiunea a 8-a - Finalizarea studiilor
o facultate la alta şi nici în cadrul Facultăţii de Poliţie/Facultăţii de Drept,
de la o un domeniu operativ la altul. Art. 55 - Finalizarea studiilor universitare de licenţă din Academie se
face prin susţinerea examenului de licenţă/de absolvire/de diplomă,
Secţiunea a 7-a - Scoaterea studenţilor din evidenţa Academiei potrivit planului de învăţământ aprobat pentru seria respectivă şi în
conformitate cu Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea
Art. 49 - (1) Scoaterea studenţilor din evidenţa Academiei se poate face examenului de finalizare a studiilor în Academia de Poliţie.
prinretragere sau exmatriculare. Art. 56 - (1) La absolvire, fiecărui student i se calculează media generală
Art. 50 - Retragerea studenţilor din Academie se efectuează în de licenţă/diplomă, care se stabileşte ca medie aritmetică a notelor
următoarele situaţii: obţinute la probele examenului de licenţă/diplomă.
a) la cerere; (2) Media generală minimă de promovare a examenului de licenţă
b) din motive medicale; este de 6 (şase), cu condiţia ca nota obţinută la fiecare probă să fie de
c) lipsa solicitării reluării cursurilor, de către studente, în termenul de minim 5 (cinci).
doi ani universitari de la naşterea copilului. Art. 57 - Media generală de promovare a anilor de studii se calculează cu
două zecimale, fără rotunjire, prin adunarea mediilor anuale de
Art. 51 - Exmatricularea studenţilor poate interveni numai în cazurile şi promovare şi împărţirea sumei la numărul anilor de studii.
în condiţiile prevăzute de prezentul regulament. Art. 58 - Media generală de absolvire se calculează cu două zecimale,
Art. 52 – (1) Retragerea sau exmatricularea studenţilor din Academie se fără rotunjire, prin însumarea mediei generale de promovare a anilor de
face prin Dispoziţia Zilnică a Rectorului Academiei, potrivit prevederilor studii cu o pondere de 70% cu media examenului de licenţă cu o pondere
prezentului Regulament. de 30%.
7
Art. 59 - Clasificarea absolvenţilor se face pe facultăţi şi specializări, în (2) Absolvenţii Facultăţii de Arhivistică declaraţi nepromovaţi în
ordinea descrescătoare a mediilor generale de absolvire. urma susţinerii examenului de licenţă pot participa la concurs pentru
2) Criteriile de departajare în cazul mediilor generale de absolvire ocuparea posturilor prevăzute cu studii medii, potrivit nevoilor instituţiei,
egale sunt: în cadrul direcţiilor teritoriale ale Arhivelor Naţionale.
a) media generală de promovare a anilor de studiu; (3) Absolvenţii care nu au promovat examenul de licenţă primesc,
b) media generală a examenului de licenţă/absolvire; la cerere, un certificat de studii şi copie a suplimentului la diplomă.
c) media examenelor de specialitate din anul terminal; (4) Absolvenţii aflaţi în situaţiile prevăzute la alin.(1) şi (2) pot susţine
d) media notelor obţinute la practică pe parcursul anilor de studii. examenul de licenţă în sesiunile următoare organizate în Academie.
Art. 60 - Pe baza mediei generale de absolvire sunt desemnaţi Şefii de Art. 65 - Indiferent dacă a promovat sau nu examenul de
promoţii licenţă/absolvire/de diplomă, fiecărui absolvent i se va completa, la
pe facultăţi, iar cel cu media cea mai mare se declară Şeful de promoţie finalizarea studiilor, Fişa de evaluare a absolventului.
al Academiei.
Art. 61 - Absolvenţii care nu promovează examenul de licenţă se Secţiunea a 9-a - Repartizarea absolvenţilor
clasifică
separat, pe baza mediei generale de promovare a anilor de studii. Art. 66 - După finalizarea studiilor, absolvenţii sunt repartizaţi în M.A.I,
Art. 62 - Absolvenţii care au promovat examenul de licenţă primesc o la unităţile beneficiare sau în cadrul Ministerului Justiţiei – pentru
diplomă şi un supliment la diplomă a cărei titulatură este stabilită de studenţii sepcialităţii “Penitenciare”.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în condiţiile Art. 67 – (1) Repartizarea absolvenţilor se face pe baza opţiunilor
reglementărilor specifice în vigoare. acestora, în ordinea descrescătoare a mediilor generale de absolvire, în
Art. 63- (1) Înainte de începerea probelor din cadrul examenului de limita locurilor vacante comunicate de către unităţile operative
licenţă, studenţii Facultăţii de Poliţie susţin un examen de competenţă în beneficiare.
domeniul limbilor străine, iar studenţii Facultăţii de Pompieri susţin un (2) Repartizarea este obligatorie, absolvenţilor nefiindu-le permisă
examen complex de specialitate. refuzarea locului atribuit conform criteriilor de repartizare.
(2) Odată cu diploma de licenţă, absolvenţii Facultăţii de Poliţie Art. 68 - La finalizarea cursurilor, absolvenţii primesc toate drepturile
şi ai Facultăţii de Pompieri care au promovat examenul de competenţă în prevăzute de actele normative în vigoare.
domeniul limbilor străine/ examenului complex de specialitate primesc şi
diploma de ofiţer.
Art. 64 - (1) Absolvenţilor Facultăţii de Poliţie/Facultăţii de Pompieri
care au promovat examenul de competenţă în domeniul limbilor străine /
examenului complex de specialitate, dar nu promovează examenul de
licenţă din prima sesiune organizată în anul absolvirii li se acordă gradul
profesional de agent de poliţie, respectiv gradul militar de sergent major,
potrivit competenţelor din domeniul resurselor umane.

8
CAPITOLUL IV - DREPTURI, OBLIGAŢII şi INTERDICŢII instituţii sau să absenteze, pe motiv că are de îndeplinit obligaţii la o altă
ALE STUDENŢILOR instituţie de formare profesională.
Art. 71 – (1) Studenţii beneficiază de consultaţii la toate disciplinele din
Secţiunea 1 –Dispoziţii generale planul de învăţământ.
(2) Studenţii pot solicita individual consultaţii cadrelor didactice
Art 69 –(1) Studenţii Academiei beneficiază de drepturile prevăzute în în intervalul de Luni până Vineri, de regulă, între orele 13,30 şi 15.30.
Codul universitar al studenţilor Academiei Art. 72 – Studentele beneficiază de concediu pentru sarcină şi lăuzie,
(2) Studenţilor Academiei le revin obligaţiile şi interdicţiile pe conform legii.
care le prevede acelaşi act normativ. Art. 73- (1) În cazul în care medicul constată starea de graviditate a unei
studente, aceasta întrerupe cursurile universitare şi le poate relua, în
Secţiunea 2 - Drepturile studenţilor termen de cel mult doi ani universitari de la naşterea copilului.
2) Atunci când medicul de specialitate confirmă posibilitatea
Art. 70 – Pe lângă drepturile prevăzute în Codul Studentului, reluării cursurilor cu aceeaşi serie de studenţi sau cu o nouă serie de
studenţii Academiei mai beneficiază de următoarele prevederi: studenţi, înaintea termenului prevăzut la alin. 1), acest lucru se poate face
a) echivalarea îndeplinirii serviciului militar activ, pentru studenţii numai cu acceptul studentei respective.
Facultăţii de Poliţie şi ai Facultăţii de Pompieri; (3) Cererea de reluare a cursurilor universitare va fi înaintată
b) să solicite cadrelor didactice consultaţii, pentru clarificarea Rectorului Academiei cu cel puţin 30 zile înainte de începerea ultimului
problemelor din programele analitice ale disciplinelor; semestru/an parcurs şi neevaluat.
c) să opteze, în limita locurilor, pentru anumite discipline opţionale de Art. 74 – Pentru petrecerea timpului liber în instituţie, studenţii au la
studiu; dispoziţie următoarele opţiuni:
d) să opteze pentru specializare, la începutul anului de studii în care a) participarea la diferite activităţi religioase, sportive şi culturale
debutează pregătirea de specializare; organizate în cadrul Academiei;
e) să adreseze conducerii facultăţilor sau conducerii Academiei: b) participarea la diferite concursuri organizate pe domenii de
propuneri, cereri şi sesizări, pentru îmbunătăţirea activităţii didactice sau specialitate;
a altor aspecte ale vieţii universitare. c) acces zilnic la biblioteca instituţiei;
f) să participe la selecţiile organizate de Academie pentru derularea unor d) la propunerea instructorului/cadrului didactic îndrumător şi sub
proiecte naţionale sau internaţionale pe linie de educaţie şi formare îndrumarea acestuia, studenţii pot organiza vizite, drumeţii, excursii la
profesională. obiectivele turistice, culturale şi muzeistice din Bucureşti sau din alte
g) să primească suma de bani cuvenită, în cazul externalizării; localităţi;
h) să participe la misiunile specifice MAI, în codniţiile reglementărilor e) participarea la Balul Bobocilor;
interne aplicabile. f) vizionarea unor spectacole, precum şi a programelor T.V.;
i)să urmeze cursurile altor unităţi de învăţământ superior, concomitent cu g) primirea vizitatorilor din afara Academiei în spaţiile special
cele ale Academiei, fără să-şi prejudicieze pregătirea în cadrul acestei amenajate;
h) odihnă.
9
Art. 75 - Competiţiile sportive se desfăşoară în baza calendarului sportiv b) să fie loiali instituţiei, să susţină şi să contribuie, prin comportament şi
de către Adunarea Generală a Asociaţiei Sportivă „Academia de Poliţie”. performanţe profesionale, la promovarea imaginii şi întărirea prestigiului
Acestea se programează de personalul didactic de specialitate al Academiei;
asociaţiei şi se aprobă de Rectorul Academiei sau de către Prorectorul cu c) să studieze şi să se preocupe de însuşirea tuturor cunoştinţelor
atribuţiuni în domeniu. transmise şi de formarea aptitudinilor necesare viitoarei profesii;
(2) Studenţii plătesc lunar Asociaţiei Sportive „Academia de d) să păstreze bunurile instituţiei şi să folosească întregul patrimoniu, cu
Poliţie” o cotizaţie, care asigură cheltuielile necesare desfăşurării grijă deosebită, evitând producerea, cu intenţie, de pagube instituţiei sau
competiţiilor. Cuantumul altor persoane.
acesteia se stabileşte de Adunarea Generală a asociaţiei. e) să respecte prevederile legale, ordinele şi dispoziţiile pe linia folosirii,
(3) Competiţiile sportive se desfăşoară sub conducerea întreţinerii şi păstrării armamentului, materialele din dotare şi a protecţiei
nemijlocită a cadrelor didactice din cadrul Departamentului de Educaţie informaţiilor clasificate;
Fizică, pe baza programelor întocmite, la propunerea preşedintelui f) să respecte prevederile legale referitoare la protecţia informaţiilor
Asociaţiei Sportive „Academia de Poliţie”. clasificate, precum şi pe cele referitoare la păstrarea secretului
(4) Pentru desfăşurarea competiţiilor, studenţii pot beneficia de profesional ori caracterul confidenţial al datelor obţinute în timpul
echipament şi materiale sportive, corespunzător competiţiei, puse la activităţilor didactice, aplicaţiilor şi stagiilor de practică;
dispoziţie de Asociaţia Sportivă g) să îndeplinească îndatoririle ce le revin în serviciul de permanenţă
„Academia de Poliţie”. (student de serviciu, planton etc);
(5) Toate competiţiile sportive vor fi supravegheate de către h) să se prezinte la Academie, fără întârziere, în caz de alertare şi din
personal medical de de specialitate. proprie iniţiativă, fără a aştepta altă înştiinţare, în situaţii deosebite, aşa
cum sunt definite acestea la art.15 alin 6, lit. a)-c);
Art. 76 - Informaţiile de interes general, sunt aduse la cunoştinţă i) să respecte prevederile instructajelor periodice ţinute pe linia
studenţilor în cadrul întâlnirilor cu aceştia sau prin afişarea lor pe normelor igenico-sanitare sau ale altor norme de ordine interioară, pe
panourile rezervate în acest sens ori prin intermediul site-ului oficial al timpul şederii în spaţiul universitar, precum şi pe cele ale securităţii
Academiei. muncii şi ale comportării pe timpul desfăşurării activităţilor didactice,
Art. 77 - Conform „principiului necesităţii de a cunoaşte”, în activitatea aplicaţiilor, stagiilor de practică, misiunile specifice, vacanţelor,
de învăţământ studenţii au acces la documente care conţin informaţii permisiilor sau învoirilor;
clasificate, la informaţii din clasa „secrete de serviciu”sau “ secrete de j) să întreţină curăţenia în spaţiile interioare şi cele exterioare, aflate în
stat”, după caz. folosinţă, în timpul prevăzut prin programul orar şi ori de câte ori situaţia
impune;
Secţiunea a 2-a - Obligaţiile studenţilor k) să respecte valorile promovate de către Academie, normele de
convieţuire socială în spaţiul universitar şi în afara acestuia, să dea
Art.78 –Studenţii Academiei au obligaţiile următoarele: dovadă de respect în relaţiile cu membrii comunităţii academice şi
a) să respecte prevederile Constituţiei, legile ţării şi celelalte acte celelalte categorii de personal şi să acorde semnele exterioare de respect;
normative;
10
l) să evite orice formă de violenţă şi agresivitate faţă de membrii e) să aibă o atitudine ostentativă sau să poarte îmbrăcăminte indecentă, în
comunităţii academice şi celelalte categorii de personal; spaţiul universitar;
m) să poarte regulamentar, curată şi îngrijită, ţinuta de student, iar pe f) să absenteze nemotivat de la activităţile didactice sau de la alte
timpul desfăşurării altor activităţi decât cele de învăţământ să aibă o activităţi planificate;
ţinută civilă g) să strângă sume de bani, bunuri sau alte valori cu ocazia desfăşurării
decentă, adecvată anotimpului; prelegerilor, seminariilor, colocviilor, examenelor, sau pentru alte
n) să aibă aplicate pe uniformă însemnele anului de studii; activităţi, în vederea obţinerii unor rezultate/avantaje necuvenite;
o) să prezinte personalului din serviciul de permanenţă, la plecarea şi h) să deţină şi/sau să utilizeze, fără aprobarea şefului structurii de
revenirea din/în Academie, legitimaţia de învoire, carnetul de student sau securitate, în spaţiul sălilor de clasă, sălilor de predare, sălilor
tichetul care atestă calitatea de student externalizat; documentare sau în alte
p) să respecte regulile de securitate şi protecţia muncii, protecţia spaţii unde se desfăşoară activităţi de învăţământ: telefoane mobile,
mediului, prevenirea şi stingerea incendiilor; P.D.A.-uri, camere foto sau video, precum şi alte dispozitive care pot
r) să respecte locurile de parcare stabilite; fotografia sau filma, ori care constituie sau conţin medii de stocare
s) să îndeplinească dispoziţiile /ordinele şefilor /superiorilor. amovibile (dischete, CD-uri, DVD-uri, stick-uri cu flash memory,
t) restituirea cheltuielilor de întreţinere efectuate de M.A.I., pe timpul playere mp3 şi mp4);
şcolarizării, potrivit reglementărilor în vigoare, de către studenţii care k) să fotografieze/filmeze activităţi ce intră sub incidenţa informaţilor
sunt exmatriculaţi ori se retrag de la frecventarea cursurilor, cu excepţia clasificate ce se desfăşoară în spaţiul universitar, cu excepţia celor
celor aflaţi în situaţia unor afecţiuni medicale incompatibile calităţii de aprobate de către Rectorul Academiei sau a Purtătorului de cuvânt al
poliţist sau militar, dovedită prin certificat medical sau în cazul prevăzut instituţiei;
de art. 50 lit. c); l) să introducă în Academiei băuturi alcoolice.

Secţiunea a 3-a –Interdicţiile aplicabile studenţilor

Art.79 - Conform specificului Academiei, studenţilor le este interzis:


a) să introducă şi/sau să difuzeze în Academie materiale care, prin
conţinutul lor să atenteze la independenţa, suveranitatea şi integritatea
naţională a ţării, sau care să cultive violenţa ori intoleranţa;
b) să introducă sau să sutragă în/din instituţie arme, explozivi sau alte
substanţe/materiale interzise prin lege;
c) să organizeze sau să desfăşoare/participe la activităţi în care se face
propagandă cu caracter rasial, xenofob sau politic;
d) să încalce prevederile referitoare la accesul/ieşirea în/din în/din spaţiul
universitar;

11
CAPITOLUL V c) să cunoască permanent locul unde se află fiecare student din grupă şi
Funcţiile de conducere ale studenţilor să adune grupa, în timpul cel mai scurt, pe locul indicat, la primirea unei
astfel de dispoziţii;
Art. 80 - (1) Studenţii cu funcţii de conducere se numesc prin Dispoziţie d) urmăreşte încadrarea studenţilor grupei în programul orar şi ca aceştia
Zilnică a Rectorului Academiei, la propunerea instructorului superior de să nu absenteze nemotivat de la activităţile planificate;
an/comandantului de batalion, în termen de cel mult 20 de zile de la e) să cunoască despre studenţii grupei date privind: starea civilă,
începerea anului/semestrului universitar. calităţile personale, situaţia familială, rezultatele obţinute la învăţătură,
(2) Studenţii cu funcţie de conducere se numesc din rândul neajunsurile în pregătire, greutăţile pe care le întâmpină la diferite
studenţilor care au rezultate foarte bune la învăţătură şi disciplină şi care discipline etc;
prezintă calităţi de lider în rândul colectivelor din care fac parte. f) informează superiorii despre problemele deosebite pe care studenţii
(3) Studenţii cu funcţii de conducere se bucură de drepturile grupei le au, abaterile săvârşite de aceştia, starea sănătăţii lor, problemele
conferite de legislaţia în vigoare, potrivit statutului lor. cu care s-au confruntat pe timpul învoirilor, misiunilor şi permisiilor;
Art. 81 – Studenţii pot fi numiţi în următoarele funcţii de conducere: g) urmăreşte menţinerea curăţeniei şi ordinii interioare în spaţiile unde
a) student şef de grupă (student comandant de grupă – la specialităţile grupa îşi desfăşoară activitatea, respectarea regulilor de igienă
jandarmi şi pompieri); individuală şi colectivă;
b) student şef de clasă / pluton (student locţiitor al comandantului de h) urmăreşte permanent ca toţi studenţii din grupă să poarte ţinuta curată,
pluton – la specialităţile jandarmi şi pompieri); îngrijită şi ajustată;
c) student monitor de detaşament (student plutonier de companie – la i) conduce personal întreţinerea armamentului de către grupă, atunci când
specialităţile jandarmi şi pompieri); se impune;
d) student monitor de an de învăţământ (student plutonier major de j) să cunoască permanent situaţia răspândirilor grupei şi să îl informeze
batalion – la specialităţile jandarmi şi pompieri); pe studentul şef de clasă, despre studenţii absenţi sau care au întârziat din
Art. 82 - Studentul şef de grupă (student comandant de grupă – la învoire, permisie sau vacanţă;
specialităţile jandarmi şi pompieri) este şeful nemijlocit al întregului k) pretinde studenţilor din grupă, respectarea regulilor privind consumul
personal din grupă. de energie electrică şi apă, precum şi alte cerinţe legate de buna păstrare
Art. 83 - Studentul şef de grupă răspunde de prezenţa, disciplina, ţinuta, şi folosire a încăperilor, starea de fixaţie, bunurile materiale etc.
aspectul exterior al subordonaţilor, de folosirea şi întreţinerea corectă a Art. 85 - Studentul şef de clasă (student locţiitor al comandantului de
armamentului şi materialelor din folosinţă, de menţinerea ordinii şi pluton – la specialităţile jandarmi şi pompieri) este şeful nemijlocit al
curăţeniei în spaţiile grupei. studenţilor clasei din care face parte.
Art. 84 - Studentul şef de grupă are următoarele atribuţii: Art. 86 - Studentul şef de clasă răspunde de ordinea, disciplina, portul
a) aduce la cunoştinţa studenţilor din subordine dispoziţiile/ordinele regulamentar al uniformei şi aspectul exterior al colegilor săi, precum şi
primite de la instructorii/comandanţii de formaţiuni/subunităţi; de desfăşurarea corespunzătoare a tuturor activităţilor comune.
b) asigură prezentarea la timp, la orele de curs, a tuturor studenţilor din Art. 87 - Studentul şef de clasă are următoarele atribuţii:
cadrul grupei, cu materialele, armamentul şi ţinuta ordonată; a) aduce la cunoştinţa studenţilor din subordine dispoziţiile/ordinele
primite de la instructorii/comandanţii de formaţiuni/subunităţi;
12
b) asigură un climat de linişte pe timpul vizionării cursurilor transmise care studenţii clasei s-au confruntat pe timpul învoirilor, permisiilor şi
prin televiziune şi pe timpul studiului; vacanţelor;
c) nu permite studenţilor să părăsească sala de clasă decât în cazurile n) se preocupă de întreţinerea şi păstrarea conform dispoziţiilor a
stabilite prin programul orar şi să interzică desfăşurarea altor activităţi ce armamentului şi îl informează pe instructorul/comandantul de
nu sunt legate de procesul instructiv – educativ; detaşament/subunitate sau pe administratorul formaţiunii /batalionului
d) la începutul orelor de curs, la intrarea cadrului didactic care conduce despre orice neregulă constatată;
activitatea, şeful clasei se adresează studenţilor cu formula: „Ridicaţi-vă” o) supraveghează efectuarea curăţeniei în spaţiile interioare şi exterioare
şi prezintă raportul, folosind formula: „Domnule/Doamnă …. (Gradul) repartizate clasei şi ia neîntârziat măsuri de remediere atunci când
…clasa… este pregătită pentru activitate”; constată deficienţe;
e) verifică prezenţa studenţilor la activităţile de învăţământ şi o comunică p) urmăreşte respectarea de către studenţii clasei a regulilor de igienă
profesorului; individuală şi colectivă;
f) verifică existenţa catalogului în spaţiile de învăţământ; q) urmăreşte încadrarea studenţilor clasei în programul orar;
g) aduce la cunoştinţa instructorului/comandantului de r) asigură prezenţa tuturor studenţilor clasei la adunările ordonate
formaţiune/subunitate studenţii care au lipsit nemotivat de la activităţile cuţinuta şi asigurarea materială stabilită;
planificate; s) pe timpul cât lipseşte, îşi numeşte înlocuitor la conducerea clasei pe
h) urmăreşte menţinerea în stare optimă de funcţionare de către studenţi a unul dintre şefii de grupă.
bunurilor din dotare, iar când constată degradări, îl informează imediat Art. 88 -1) Studentul monitor de detaşament (student plutonier de
pe instructorul/comandantul de formaţiune/subunitate; companie – la specialităţile jandarmi şi pompieri) răspunde de executarea
i) pretinde studenţilor din clasă respectarea normelor privind consumul îndatoririlor de către toţi studenţii detaşamentului, de disciplina şi
de energie electrică şi apă, precum şi alte cerinţe legate de buna păstrare menţinerea ordinii interioare în detaşament, de păstrarea în deplină
şi folosire a spaţiilor, stării de fixaţie, bunurilor materiale etc. siguranţă a armamentului şi materialelor din folosinţă, în lipsa
j) îl informează zilnic pe instructorul/comandantul de instructorului de detaşament.
detaşament/subunitate cu toate problemele constatate de către superiori 2) Studentul monitor de detaşament are următoarele atribuţii:
sau personalul de serviciu, referitoare la ordinea şi disciplina din clasă; a) aduce la cunoştinţa studenţilor din subordine dispoziţiile/ordinele
k) urmăreşte respectarea disciplinei de către studenţii din cadrul clasei, primite de la instructorul/comandantul de detaşament/companie;
portul regulamentar al ţinutei de către aceştia, şi respectarea regulilor de b) asigură prezenţa studenţilor detaşamentului/companiei la activităţile
politeţe; planificate;
l) în caz de alertare, la producerea unor calamităţi şi alte evenimente c) urmăreşte respectarea programului orar de către studenţii
deosebite, adună studenţii clasei în timpul cel mai scurt, pe locul stabilit, detaşamentului;
cu materialele necesare, şi execută dispoziţiile ofiţerului de serviciu d) conduce personal unele activităţi administrativ–gospodăreşti
principal până la venirea instructorului/comandantului de (curăţenie generală, întreţinerea spaţiilor verzi sau a bazei sportive etc.);
detaşament/subunitate; e) cunoaşte datele personale şi performanţele studenţilor şefi de clasă şi
m) îi informează pe şefii ierarhici despre problemele deosebite pe care şefi de grupă din detaşament (companie);
studenţii clasei le au, starea sănătăţii acestora, eventualele probleme cu
13
f) urmăreşte respectarea disciplinei de către studenţii o) urmăreşte intrarea la timp a studenţilor la orele de curs, respectarea
detaşamentului/companiei, aspectul exterior, portul ţinutei şi respectarea timpului de pauză şi efectuarea curăţeniei pe holuri, în grupurile sanitare,
regulilor de politeţe; în faţa pavilioanelor claselor şi amfiteatrelor ;
g) îl informează zilnic pe instructorul/comandantul de p) este obligat să cunoască permanent situaţia răspândirilor studenţilor
detaşament/companie cu problemele constate de personalul din serviciul din detaşament/companie;
de permanenţă referitoare la ordinea q) seara verifică curăţenia în spaţiile detaşamentului şi asigură stingerea
şi disciplina studenţilor detaşamentului/companiei; luminii, în dormitoare, la ora stabilită prin programul orar;
h) controlează modul de executare a serviciului de către studenţii numiţi r) pretinde studenţilor din detaşament/companie respectarea regulilor
în serviciul de permanenţă pe detaşament/companie; privind consumul de energie electrică şi apă, precum şi alte cerinţe legate
i) în caz de alertare, adună detaşamentul/compania în timpul cel mai de buna păstrare şi folosire a spaţiilor, starea de fixaţie, bunurile
scurt, pe locul indicat şi, prin şefii de clasă, verifică prezenţa, ţinuta, materiale etc.
asigurarea materială şi-l informează pe instructorul de s) pe timpul cât lipseşte, îşi numeşte ca înlocuitor pe unul dintre şefii de
detaşament/comandantul de companie sau, în lipsa acestuia, pe ofiţerul clasă.
de serviciu principal; Art. 89 - Studentul monitor de an de învăţământ (student plutonier
j) dimineaţa, la sosirea instructorului/comandantului de major debatalion – la specialităţile jandarmi şi pompieri) răspunde de
detaşament/companie, îl informează cu toate problemele constatate de executarea corectă a îndatoririlor de către studenţii din cadrul
superiori sau personalul de serviciu, referitoare la ordinea şi disciplina anului/batalionului, de disciplina şi menţinerea ordinii interioare, de
din detaşament/companie, precum şi orice probleme deosebite pe linia păstrarea în deplină securitate a armamentului şi a celorlalte materiale
încadrării studenţilor detaşamentului/companiei în program; din cadrul formaţiunii de studenţi.
k) stabileşte responsabilităţi, controlează menţinerea curăţeniei în spaţiile Art. 90 - Studentul monitor de an de învăţământ are următoarele
detaşamentului/companiei şi ia neîntârziat măsuri pentru menţinerea atribuţii:
acesteia în a) aduce la cunoştinţa studenţilor din subordine dispoziţiile/ordinele
spaţiile interioare şi pe sectoarele exterioare repartizate studenţilor primite de la instructorii superiori/ comandanţii de batalion;
detaşamentului/companiei; b) urmăreşte şi asigură încadrarea în program a studenţilor
l) urmăreşte respectarea de către studenţii detaşamentului/companiei a anului/batalionului;
regulilor de igienă individuală şi colectivă, respectarea regulilor de c) urmăreşte întreţinerea şi exploatarea corectă a spaţiilor repartizate,
securitate a muncii, protecţia mediului, prevenirea şi stingerea menţinerea curăţeniei în sectoarele destinate anului/batalionului precum
incendiilor; interzice studenţilor să fumeze în alte locuri decât cele şi aplicarea măsurilor de securitate a muncii, protecţia mediului,
stabilite; prevenirea şi stingerea incendiilor;
m) asigură prezenţa tuturor studenţilor detaşamentului/companiei la d) urmăreşte portul regulamentar al ţinutei de către studenţii
adunările ordonate, cu ţinuta şi asigurarea materială stabilită; anului/batalionului şi respectarea de către aceştia a regulilor de politeţe,
n) urmăreşte menţinerea unui climat civilizat la sala cu mese; intervine pentru remedierea deficienţelor constatate;
e) dimineaţa, la sosirea la serviciu a instructorului

14
superior/comandantului de batalion, îl informează despre problemele
constatate de personalul din serviciul de permanenţă cu privire la ordinea
şi disciplina din anul/batalionul respectiv;
f) conduce personal unele activităţi administrativ–gospodăreşti (curăţenie
generală, întreţinerea spaţiilor verzi sau a bazei sportive etc);
g) să cunoască studenţii cu funcţie de comandă din an/batalion;
h) urmăreşte respectarea de către studenţii anului/batalionului a regulilor
de igienă individuală şi colectivă;
i) asigură prezenţa studenţilor anului/batalionului la adunările dispuse, cu
efectivul complet, cu materialele ordonate, în locul şi la ora stabilită;
j) este obligat să cunoască permanent situaţia răspândirilor studenţilor
din an/batalion prin comunicarea transmisă de studenţii şefi de
detaşament/de clasă;
k) este obligat să pretindă studenţilor din an respectarea regulilor privind
consumul de energie electrică şi apă, precum şi alte cerinţe legate de
buna păstrare şi folosire a spaţiilor, starea de fixaţie, bunurile materiale
etc;
l) în caz de alertare dispune deplasarea detaşamentelor/companiilor pe
locul de adunare cu armamentul şi materialele stabilite; execută
dispoziţiile ofiţerului de serviciu principal până la sosirea în Academie a
unuia dintre instructori/comandanţi;
m) pe timpul cât lipseşte din Academie, numeşte înlocuitor un student şef
de detaşament.

15
CAPITOLUL VI f) permisii de merit - se acordă studenţilor pentru rezultate foarte bune
RECOMPENSE ŞI SANCŢIUNI DISCIPLINARE obţinute la învăţătură, comportare ireproşabilă, rezultate foarte bune
obţinute la concursurile profesionale, cultural-sportive interne şi
Secţiunea 1 - Recompense acordate studenţilor internaţionale;
g) burse de merit - se acordă studenţilor în funcţie de rezultatele la
Art.91– Recompensele se acordă pentru: învăţătură, comportament, şi la alte activităţi de cercetare ştiinţifică,
a) acte de eroism, curaj, devotament şi iniţiativă cultural-artistice şi sportive, conform metodologiilor în vigoare;
manifestate în îndeplinirea misiunilor sau stagiilor de practică; h) premii în bani sau obiecte - se acordă în conformitate cu normele
b) rezultate foarte bune obţinute constant la învăţătură; legale.
c) rezultate foarte bune la concursurile profesionale, Obiectele, pe care se pot grava înscrisuri, pot fi de utilitate personală sau
cultural-sportive interne şi internaţionale; simbolice;
d) realizări remarcabile în creaţia ştiinţifică şi tehnică; i) fotografierea lângă Drapelul de luptă desfăşurat – se realizează
e) fapte deosebite în acţiunile de salvare a populaţiei şi a pentru rezultate excepţionale la învăţătură şi un comportament
bunurilor; ireproşabil sau pentru acte de curaj ori devotament în îndeplinirea
f) îndeplinirea exemplară a sarcinilor primite. unor misiuni. Activitatea se desfăşoară în cadru festiv, la adunarea
Art. 92 - Recompensele ce se acordă studenţilor sunt: formaţiunii/batalionului. Ulterior, fotografia se afişează la panoul de
a) ridicarea unei sancţiuni disciplinarea acordate anterior – onoare al Academiei/detaşamentului/batalionului;
determină încetarea imediată a valabilităţii sancţiunii disciplinare şi a j) însemne onorifice (ecusoane, insigne etc) - se acordă în urma
efectelor ei. Este recomandabil ca ridicarea unei sancţiuni disciplinare să concursurilor de specialitate, competiţiilor sportive sau cultural-
preceadă acordarea altei recompense. Sancţiunea poate fi ridicată numai educative, rezultate deosebite în activitatea universitară şi ca urmare a
de către cel care a aplicat-o sau persoana ierarhic superioară acestuia; îndeplinirii unor misiuni deosebite;
b) evidenţierea în faţa clasei, a Consiliului facultăţii - se acordă k) diplome de merit sau distincţii - se acordă în urma concursurilor de
studenţilor pentru rezultate foarte bune obţinute la învăţătură, o specialitate, competiţiilor sportive sau cultural-educative. În funcţie de
comportare ireproşabilă pe timpul stagiilor de practică, misiuni şi pentru rezultatele obţinute în urma promovării anului de studii, studenţilor le
rezultate foarte bune obţinute la concursuri cultural-sportive interne şi pot fi oferite, prin Dispoziţia Zilnică a Rectorului Academiei, la
internaţionale; propunerea facultăţilor, distincţie de merit – obţinerea mediei anuale
c) mulţumiri verbale- se acordă pentru îndeplinirea exemplară a între 9 şi 9,49, precum şi disticţie de excelenţă – obţinerea mediei
sarcinilor primite; anuale între 9,50 şi 10.
d) felicitări verbale sau în scris - se acordă pentru rezultate deosebite l) promovarea în funcţii de comandă – se acordă pentru evidenţierea în
obţinute în activitatea de pregătire; activitate;
e) scrisori de mulţumire – adresate părinţilor, soţului/soţiei sau, după m) înscrierea pe placa de onoare a gradului, numelui şi prenumelui
caz, altei rude a studentului recompensat; acestea pot însoţi o altă studenţilor şefi de promoţie a gradului, numelui şi prenumelui se
recompensă ; acordă şefilor de promoţie, la absolvirea studiilor;

16
n) conferirea unor titluri de onoare sau decoraţii – se conferă pentru a) avertismentul;
servicii excepţionale aduse statului român, pentru acte de eroism, b) mustrare verbală;
conform legii; c) interdicţia de a părăsi Academia, până la 20 de zile;
o) citarea prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor; d) retrogradarea din funcţia de conducere;
p) înaintarea în gradul următor-se acordă în funcţie de rezultatele la e) retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit;
învăţătură şi situaţia disciplinară, la promovarea anului de studiu. f) preaviz de exmatriculare;
Art. 93 – Recompensele prevăzute la art. 92 se acordă în funcţie de g) exmatricularea.
competenţele şefilor/instructorilor superiori/comandaţilor de batalion de
a le acorda sau prin Dispoziţia Zilnică a Rectorului Academiei. Art.96 – (1) Principalele abateri săvârşite de studenţi care se
(2) Recompensele se acordă în mod obiectiv, individual sau în grup. sancţionează disciplinar, sunt:
(3) Pentru aceeaşi faptă se acordă o singură recompensă. a) Abateri privind compromiterea sau lezarea onoarei şi
(4) Evidenţa recompenselor se ţine la nivel de detaşament/subunitate în demnităţii de student prin:
dosarul cu starea şi practica disciplinară. 1. frauda sau tentativa de fraudă la examene, colocvii, proiecte şi
(5) Recompensele se vor consemna de către instructorul lucrări practice;
superior/comandantul de batalion în fişele individuale de cunoaştere ale 2. folosirea de practici disciplinare neregulamentare sau abuzul de
studenţilor fiind totodată comunicate de către acesta, lunar, structurii de autoritate, în cazul studenţilor cu funcţii de comandă;
resurse umane. 3. prezentarea de rapoarte, scrisori, cereri ori sesizări individuale
(6) Recompensele acordate studenţilor se consemnează de către sau de petiţii în grup, neconforme cu realitatea;
instructori/comandanţi/îndrumători în fişele de evaluare ale 4. participarea la perturbarea ordinii şi liniştii publice;
absolvenţilor. 5. refuzul de a se legitima la cererea comandanţilor şi superiorilor în
grad sau a persoanelor cu drept de control;
Secţiunea a 2-a - Sancţiuni disciplinare aplicate studenţilor 6. simularea unei boli pentru a se sustrage de la îndeplinirea
serviciului sau de la activităţile de învăţământ;
Art.94. Pentru prevenirea săvârşirii abaterilor disciplinare de către 7. lipsa de respect manifestată faţă de cadrele didactice,
studenţi, se vor efectua activităţi de educaţie specifică, de către comandanţi/instructori, superiori, egali sau inferiori în grad şi faţă de
personalul cu funcţii de conducere, cadrele didactice /instructorii autorităţi;
superiori de an, precum şi de către specialişti în diferite domenii de 8. participarea la manifestări religioase nerecunoscute de lege şi
activitate. emiterea unor opinii discriminatorii, în public, faţă de anumite persoane,
Art.95 – (1) Abaterea disciplinară constituie singurul temei juridic al grupuri de persoane sau entităţi sociale;
răspunderii disciplinare. 9. nerespectarea normelor de convieţuire în instituţie, familie şi
(2) Sancţiunea disciplinară se stabileşte individual şi se aplică societate;
numai după ce s-a probat vinovăţia celui în cauză. 10. portul neregulamentar al ţinutei
(3) Sancţiunile ce se pot aplica studenţilor sunt: 11. nerespectarea regulilor de igienă individuală şi colectivă;

17
12. instigarea altor studenţi sau favorizarea acestora la săvârşirea de 9. încălcarea normelor legale privind protecţia informaţiilor
fapte care constituie abateri disciplinare; clasificate;
13. introducerea şi/sau difuzarea în Academie de materiale care, prin 10. încălcarea regulilor privind confidenţialitatea activităţilor
conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea şi profesionale;
integritatea naţională a ţării, care cultivă violenţa şi intoleranţa; 11. degradarea sau distrugerea unor bunuri materiale din patrimoniul
14. organizarea şi participarea la grevă; Academiei;
15. introducerea sau consumul, în perimetrul Academiei, de băuturi 12. deţinerea şi/sau utilizarea telefoanelor mobile şi a altor mijloace
alcoolice; tehnice de comunicare la distanţă, în timpul orelor de curs, la
16. manifestarea, în public, a opiniilor care ar prejudicia sau studiu, la examene sau concursuri ori în alte locuri unde este
compromite imaginea Academiei ori a M.A.I.; interzisă folosirea acestora;
17. nerespectarea dispoziţiilor legale privind exprimarea opiniilor 13. neglijenţă în păstrarea documentelor de legitimare şi identificare,
politice şi apartenenţa la secte ori organizaţii ilegale; a carnetului de student precum şi a carnetului de conduită;
18. săvârşirea de fapte imorale ori difuzarea unor materiale cu 14. folosirea căilor de acces, altele decât cele care le-au fost
caracter obscen sau pornografic; precizate;
19. apariţia în posturi indecente în diferite reviste, pe site-uri, în 15. nerespectarea sistemului de alocare la hrană;
cluburi, baruri etc.; 16. introducerea /scoaterea fără aprobare în/din incinta Academiei a
20. strângerea de sume de bani, bunuri sau alte valori pentru laptopuri-lor şi a mediilor de stocare.
activităţile de protocol, cu ocazia desfăşurării prelegerilor, 17. neportul actului de identificare specifică, în conformitate cu
seminariilor, colocviilor, verificărilor, examenelor sau pentru alte prevederiile art. 9 alin. 3 şi al însemnelor de an de studii;
activităţi;
c) abateri de la regulile de îndeplinire a
b) abateri în exercitarea atribuţiilor funcţionale: misiunilor/activităţilor:
1. neglijenţă sau superficialitate în îndeplinirea atribuţiilor; 1. absenţa nejustificată din Academie, până la 24 de ore;
2. neglijenţă sau superficialitate în menţinerea permanentă a ordinii 2. întârzierea nemotivată, în mod repetat, de la activităţile din
şi curăţeniei în spaţiile interioare şi exterioare date în folosinţă; programul orar al Academiei ori de la alte activităţi stabilite
3. dezinteres în pregătirea profesională; 3. neraportarea despre executarea ordinelor/ dispoziţiilor primite;
4. neglijenţă în întreţinerea armamentului şi tehnicii specifice sau 4. întârzieri în executarea sau transmiterea ordinelor / dispoziţiilor
întrebuinţarea acestora fără autorizare ori fără aprobare; primite;
5. ruperea de sigilii sau deschiderea neautorizată a corespondenţei; 5. neîndeplinirea misiunii în condiţiile ordonate;
6. introducerea unei persoane, fără aprobare, în Academie; 6. nerespectarea atribuţiilor în executarea serviciului;
7. blocarea căilor de acces în spaţiile Academiei; 7. sustragerea de la îndeplinirea serviciului sau de la desfăşurarea
8. introducerea în instituţie de arme, explozivi sau alte substanţe activităţilor administrative;
interzise de lege; 8. fumatul sau aprinderea focului în locuri nepermise;

18
9. nerespectarea normelor de protecţie a mediului şi a celor de a) în urma comiterii de abateri disciplinare grave, conform
prevenire şi stingere a incendiilor; reglementărilor prezentului regulament.
10. nerespectarea locurilor de parcare a autovehiculelor personale în b) săvârşirea de către student a unei fapte care, potrivit
locurile stabilite; legii penale, constituie infracţiune şi pentru care a intervenit o hotărâre
11. Producerea, cu vinovăţie, a pagubelor materiale patrimoniului judecătorească rămasă definitivă;
Academiei sau terţilor. c) nepromovarea anului de studiu, din motive imputabile,
12. părăsirea fără aprobare a unităţii sau a locului de dispunere conform situaţiei şcolare comunicate de secretariatul facultăţii şi a
(tabere, misiuni, stagii de practică etc.); prezentului regulament;
13. pătrunderea fără autorizare într-un loc cu acces limitat, d) neprezentarea nemotivată în Academie după
semnalizat sau cunoscut în acest sens. înmatriculare, reînmatriculare sau la întoarcerea din învoiri, permisii,
(2) Răspunderea disciplinară poate fi angajată şi în cazul altor fapte misiuni, concedii medicale, vacanţe, stagii de practică;
prevăzute a fi sancţionate ca abateri disciplinare de prezentul regulament e) ca urmare a propunerii motivate de
(3) Particularităţile privind aplicarea sancţiunilor disciplinare sunt neînmatriculare/exmatriculare venită din partea unităţii de recrutare,
prevăzute în Anexa nr.3 la prezentul regulament. după finalizarea verificărilor specifice pentru candidaţii declaraţi admişi.
(2) Prin abatere gravă se înţelege orice faptă comisă de către
Art.97 – (1) Faptele de la art. 96 constituie abateri disciplinare dacă student prin acţiune sau inacţiune, săvârşită cu vinovăţie sau din culpă,
nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie care a cauzat o perturbare gravă a relaţiilor specifice comunităţii
considerate contravenţii sau infracţiuni. academice.
(2) Declanşarea procedurii disciplinare se face şi în situaţia în (3) Sunt considerate, în mod direct, abateri grave următoarele
care orice altă faptă săvârşită are caracter penal/contravenţional, dar se fapte:
suspendă până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive. a) aducerea şi difuzarea în Academie de materiale care, prin
(3) În situaţia în care fapta săvârşită are caracter conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea şi integritatea
penal/contravenţional şi, pe lângă aceasta, a comis şi alte abateri naţională a ţării, care cultivă violenţa şi intoleranţa;
disciplinare, pentru acestea din urmă operează procedura disciplinară b) provocarea sau participarea voluntară la tulburarea ordinii şi
obişnuită. liniştii publice;
(4) Dacă nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii c) introducerea sau consumul, în incinta Academiei, de băuturi
penale/contravenţionale, iar fapta studentului poate fi încadrată ca alcoolice;
abatere disciplinară se va declanşa procedura disciplinară, conform d) pătrunderea/părăsirea în/din incinta Academiei prin orice
prezentului regulament. mod/loc decât cele de acces;
(5) Existenţa răspunderii penale/contravenţionale/materiale a e) frauda sau tentativa de fraudă la examene, colocvii, proiecte şi
faptei săvârşite nu elimină răspunderea disciplinară. lucrări practice;
Art. 98 – (1) Sancţiunea exmatriculării poate fi dispusă în f) ofensă adusă personalului Academiei, prin cuvinte sau gesturi;
următoarele cazuri: g) nerespectarea prevederilor legale privind informaţiile
clasificate;
19
h) participarea direct ori ca asociat unic la administrarea sau (2) În sensul alin. (1) la nivelul facultăţii se constituie, la
conducerea unor organizaţii ori societăţi comerciale; propunerea Decanului facultăţii, prin dispoziţie a Rectorului, o Comisie
i) apartenenţa la partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori de disciplină formată din: şeful de clasă din care face parte studentul
desfăşurarea propagandei prin orice mijloace sau alte activităţi în (înlocuitor la comanda plutonului), îndrumătorul de clasă, instructorul de
favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcţii publice; detaşament/companie, instructorul superior de an/comandant batalion şi
j) depunerea candidaturii pentru a fi ales în administraţia publică Decanul facultăţii, care este Preşedintele Comisiei.
locală sau în Parlamentul României; (3) Activitatea comisiei are la bază următoarele principii:
k) declararea sau participarea la grevă; a) prezumţia de nevinovăţie;
l) actul de rea-credinţă săvârşit pentru realizarea unui profit, de b) dreptul la apărare;
pe urma drepturilor altuia; c) celeritatea cercetării;
m) absenţa nemotivată, în mod repetat, de la activităţile din d) contradictorialitatea.
programul orar al Academiei ori ori de la alte activităţi stabilite; (4) În vederea desfăşurării cercetării comisia, va convoca
Art.99 – (1) Pentru săvârşirea concomitentă a mai multor abateri studentul în scris, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
disciplinare se aplică sancţiunea disciplinară cea mai aspră. (5) Neprezentarea studentului la convocarea făcută în condiţiile
(2) Sancţiunea disciplinară aplicabilă se stabileşte în prevăzute în prezentul regulament, fără un motiv obiectiv dă dreptul
raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de student, avându-se Academiei să parcurgă în continuare procedura disciplinară.
în vedere următoarele: (6) În cursul cercetării disciplinare prealabile studentul are
a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită; dreptul să fie asistat de un alt student sau de un cadru didactic ales, să
b) gradul de vinovăţie a studentului; formuleze, să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere toate
c) consecinţele abaterii disciplinare; probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare.
d) comportarea generală a studentului; (7) Comisia de disciplină cercetează împrejurările săvârşirii faptei
e) eventualele sancţiuni disciplinare anterioare ale şi pe baza unei hotărâri motivate, luate cu majoritatea simplă a
acestuia. membrilor prezenţi, face propunerea de sancţionare.
(4) În raport de fapta comisă, persoana care are competenţa (8) Hotărârea motivată a Comisiei se comunică studentului şi
de aplicare a sancţiunii (conform Anexei nr. 3) aplică una din sancţiunile cuprinde: descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, persoanele
prevăzute la art. 95 lit. a) - b) şi emite decizia de sancţionare sau implicate, încadrarea juridică a faptelor reţinute cu indicarea probelor şi a
sesizează Decanul pentru constituirea comisiei de disciplină în cazul dovezilor pe care se întemeiază, aprecieri privind modul de apărare,
sancţiunilor prevăzute la art. 95 lit. c) – g). atitudinea şi conduita studentului cercetat, propunerea comisiei.
(5) Modelul deciziei de sancţionare pentru sancţiunile (9) În cazul exmatriculării, Comisia în termen de cel mult 2 zile
prevăzute la art. 95 lit. a) - b) este prevăzut în Anexa nr. 4 la regulament. lucrătoare va transmite dosarul de cercetare Consiliului facultăţii
(6) Studentul poate contesta sancţiunea disciplinară. (similar), care în cel mult 2 zile lucrătoare va transmite Senatului
Art.100 – (1) Sancţiunile disciplinare prevăzute de art. 95 lit. c) - g) pot Academiei propunerea sa şi dosarul în cauză.
fi dispuse numai după efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile de (10) În cazul exmatriculării, Senatul Academiei în termen de cel
către o comisie de disciplină. mult 2 zile lucrătoare emite hotărârea. În cel mult 2 zile lucrătoare
20
Preşedintele Senatului transmite hotărârea şi dosarul de cercetare Art.104– (1) Nivelul disciplinei se analizează la fiecare structură în
Serviciului Resurse Umane pentru emiterea dispoziţiei rectorului. cadrul activităţii de evaluare periodică, astfel:
Art.101 – (1) Dispoziţia de sancţionare/exmatriculare pentru sancţiunile a) la clasă/pluton - zilnic;
disciplinare prevăzute de art. 98 va fi emisă în termen de cel mult 30 de b) la detaşament/companie - săptămânal;
zile de la data transmiterii documentaţiei de către comisia de disciplină c) la an de studiu/batalion - semestrial;
/Senatul Academiei, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii d) la nivel de facultate - la sfârşitul anului de învăţământ.
faptei, prin Serviciul Resurse Umane. (2) Evidenţa sancţiunilor disciplinare se ţine la nivel de
(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în dispoziţie se cuprind, în detaşament/subunitate în dosarul cu starea şi practica disciplinară.
mod obligatoriu: Art.105 – Sancţiunile disciplinare se vor consemna de către instructorul
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; superior de ande an /comandantul de batalion în fişele de evaluare ale
b) precizarea prevederilor din lege sau din prezentul regulament studenţilor la absolvire şi de instructori /comandanţi în fişele de evidenţă
care au fost încălcate de student; individuale ale studenţilor.
c) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se
aplică;
d) termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată; CAPITOLUL VII - ORDINEA INTERIOARĂ
e) instanţa competentă la care sancţiunea disciplinară poate fi
contestată. Secţiunea 1 - Relaţiile de subordonare. Darea şi executarea
(3) Dispoziţia prevăzută la alin. (2) se comunică studentului în cel dispoziţiilor
mult 5 zile lucrătoare de la data emiterii.
(4) Studentul sancţionat se poate adresa instanţei de contencios Art.106 – (1) Relaţiile de acest tip se statornicesc prin sistemul de
administrativ. conexiuni interumane determinat de specificitatea activităţii desfăşurate,
Art.102 – (1) Sancţiunile disciplinare se pot suspenda, amâna sau anula, în limitele regulilor impuse de activitatea Academiei de Poliţie. Ele se
după caz, numai prin decizia persoanei care a aplicat-o, a şefilor direcţi ai bazează pe siguranţă, încredere şi respect, se obţin şi se consolidează prin
acesteia precum şi prin decizia Rectorului Academiei de Poliţie sau a activităţile de pregătire permanentă şi prin îndeplinirea îndatoririlor.
instanţei de contencios. (2) Esenţa acestor relaţii se află în nevoia de reacţie
(2) Suspendarea sau amânarea executării sancţiunilor disciplinare promptă, tenace şi necondiţionată, în orice situaţie, iar forma lor
se poate aplica în următoarele situaţii: concretă de manifestare se regăseşte în subordonarea ierarhică conştientă
a) forţa majoră; şi desfăşurarea tuturor activităţilor în baza unor planuri sau acţiuni
b) internare în spital sau efectuarea unui tratament medical; unitare rapide, fundamentate prin dispoziţie/ordin, ca instrument exclusiv
c) alte situaţii obiective. al practicii şi ca expresie nemijlocită a legii.
Art.103 – Dacă faptele care fac obiectul cercetării disciplinare prealabile Art.107 - După funcţia pe care sunt încadraţi, cadrele şi studenţii
constituie infracţiuni, Academia va sesiza de îndată organul de urmărire Academiei sunt, unii faţă de alţii, şefi, subordonaţi şi egali în funcţie.
penală. Art.108 – Instructorul superior de an este şef nemijlocit al studenţilor, iar
persoanele cu funcţii superioare acestuia sunt şefi direcţi.
21
Art.109– (1) Dispoziţia/ordinul este o prevedere imperativă, dată în (2) Studenţii pot saluta cu capul acoperit sau descoperit.
conformitate cu actele normative şi stă la baza oricărei activităţi în (3) Salutul se execută individual, din proprie iniţiativă, în
Academie. următoarele situaţii:
(2) Şefii au dreptul să dea dispoziţii/ordine şi sunt obligaţi a) la activităţi festive/oficiale
să controleze executarea lor. Aceştia poartă întreaga răspundere pentru b) când se intonează Imnul de Stat al Ţării noastre sau al altor
legalitatea şi urmările dispoziţiilor date. state;
(3) Dacă dispoziţia primită nu este legală, studentul este c) la trecerea Drapelului de Luptă;
obligat să îl sesizeze pe cel de la care o primeşte în acest sens. d) la darea raportului;
Art.110– (1) Pe linie de subordonare, dispoziţiile se dau, de regulă, prin e) la prezentarea în faţa superiorului;
şeful nemijlocit. g) la trecerea pe lângă personalul civil al instituţiei;
(2) În situaţii deosebite, când un superior dă o h) ca răspuns la salutul altui coleg sau inferior în funcţie/grad;
dispoziţie/ordin unui student, trecând peste şeful nemijlocit al acestuia, i) cortegiilor funerare însoţite de trupe, la întâlnirea cu acestea.
cel care a primit dispoziţia o execută şi îl informează pe şeful nemijlocit. (4) Studentul nu salută în următoarele situaţii:
(3) După primirea dispoziţiei/ordinului studentul a) când se află la conducerea autovehiculului;
răspunde: “Am înţeles!”, apoi trece la executarea acesteia/acestuia. Dacă b) când lucrează şi darea salutului poate produce
nu a înţeles dispoziţia/ordinul primită/primit raportează: “Nu am înţeles. accidente;
Vă rog să repetaţi dispoziţia/ordinul.”. După executarea sarcinilor c) când este pe aliniamentul de tragere sau pe timpul
primite, studentul este obligat să raporteze de îndeplinire persoanei care executării unor tratamente medicale.
i-a dat dispoziţia/ordinul. d) când se află într-un locaş de cult
Art.111 – (1) Când un student este în curs de executare a un ei Art.113– (1) Când sunt în uniformă, studenţii salută superiorii prin
dispoziţii/ordin şi primeşte de la un superior o altă dispoziţie/ordin, care ducerea energică a mâinii drepte la coifură (şapcă, beretă, basc), iar când
împiedică executarea dispoziţiei primite anterior, raportează despre sunt descoperiţi, prin ducerea energică a mâinii drepte la tâmplă,
aceasta celui care i-a dat noua dispoziţie/ordin, iar dacă acesta îşi concomitent cu întinderea mâinii stângi pe lângă corp.
menţine dispoziţia dată, studentul o execută. (2) Studenţii Armei Jandarmi şi cei ai Armei Pompieri execută
(2) După executarea noii dispoziţii, studentul raportează salutul în conformitate cu Regulamentul Instrucţiei de Front – RG 5.
atât superiorului care a dat-o, cât şi instructorului (cadrului didactic) care Art.114 – (1) Pentru superiorii poliţişti sau militari, studenţii vor folosi
a dat prima dispoziţie. următoarea formulă de salut: “Să trăiţi/am onoarea domnule
(doamnă)...(gradul) !”.
(2) Pentru personalul civil, studenţii vor folosi formul de salut:
Secţiune a 2-a - Reguli de comportare a studenţilor ”Bună ziua, domnule/doamnă/!”
(3) Când sunt în ţinută civilă salutul individual se efectuează prin
Art.112 –(1) Salutul constituie un semn de onoare şi respect, pe care adoptarea unei poziţii decente, studenţii rostind aceeaşi formulă de salut,
studenţii sunt obligaţi să îl acorde perosnalului instituţiei, precum şi unii precum la alin.1 şi alin. 2.
faţă de alţii.
22
Art.115– Când studenţii sunt în formaţie, conducătorul activităţii solicită d) pe timpul susţinerii examenelor în încăperi;
adoptarea de către studenţi a unei poziţii decente prin expresia: e) în intervalul dintre stingere şi deşteptare;
,,Clasă/pluton/companie/detaşament/batalion – Atenţie!”, apoi se f) pe timpul participării la funeralii;
întoarce cu faţa către persoana care urmează a fi salutată şi o salută. g) în încăperi cu răniţi şi bolnavi.
Formaţia răspunde la salutul acesteia cu expresia ,,SĂ TRĂIŢI!”. h) în locaşurile de cult
Art.116 – Când studenţii sunt în deplasare cu formaţia, salutul va fi Art.119 – (1) În timpul ceremonialurilor religioase, cu excepţia
acordat numai de către conducătorul activităţii. Persoana salutată, femeilor, tot personalul poartă capul descoperit.
indiferent de gradul profesional/militar şi funcţie, este obligată să (2) Când un student este felicitat sau i se aduc mulţumiri,
răspundă la salut. acesta răspunde: ”Servesc Patria!”.
Art.117 – (1) Formaţiunile/subunităţile de studenţi dau onorul: (3) Când nu sunt în formaţie şi nu toţi studenţii au
a) Preşedintelui României, Preşedinţilor Camerelor observat persoana îndreptăţită de a i se acorda respectul cuvenit, cel care
Parlamentului, Prim-ministrului Guvernului României, Ministrului observă primul îi previne pe colegi prin rostirea cuvântului
administraţiei şi internelor; “Atenţiune!”, cu o tonalitate care să-l facă auzit de toţi colegii, aceştia
b) la intonarea imnului naţional al României şi a se întorc cu faţa către persoana respectivă, adoptă o poziţie decentă şi
imnurilor altor state, în cadrul unor festivităţi oficiale; aşteaptă trecerea persoanei sau rostirea de către persoană a expresiei
c) Drapelelor de luptă; ,,Continuaţi!”. Se exceptează situaţiile în care studenţii sunt la curăţatul
d) monumentelor şi mormintelor eroilor potrivit armamentului, în sala de mese (pe timpul servirii hranei) sau desfăşoară
reglementărilor în domeniu; activităţi sportive organizate.
e) altor subunităţi în formaţie, pe jos sau la întâlnirea (4) La intrarea/ieşirea în/din încăpere studenţii sunt
cu acestea; obligaţi să dea întâietate superiorilor şi studentelor.
f) la preluarea comenzii Academiei; (5) La trecerea unui superior pe hol, studenţii sunt obligaţi
g) tuturor ofiţerilor superiori în grad şi funcţie celui să se retragă lateral şi să salute.
care comandă unitatea (subunitatea); (6) La trecerea printre doi superiori, studentul trebuie să
h) cortegiilor funerare însoţite de trupe, la întâlnirea cu ceară permisiunea de a trece.
acestea. (7) În nici o împrejurare studentul nu va intra într-o
(2) Când se intonează Imnul naţional al României sau încăpere în care se află un superior, fără a bate la uşă şi a primi
imnurile altor state, studenţii în ţinută, aflaţi în afara formaţiei, se opresc permisiunea de intrare. Înainte de intrare, studentul se va descoperi.
şi salută iar cei care sunt în ţinută civilă se opresc şi iau poziţia drepţi. (8) În nici o împrejurare, studentul nu va întinde mâna
Art.118 – Nu se dă onorul: superiorului, în semn de salut şi va aştepta ca acest gest să fie făcut de
a) pe timpul desfăşurării aplicaţiilor; superior.
b) pe aliniamentele de tragere, în timpul executării (9) În prezenţa superiorilor, studenţilor le este interzis să
şedinţelor de tragere; fumeze, să ţină mâinile în buzunare, sau să consume băuturi, fără
c) pe timpul activităţilor administrative şi în încuviinţarea acestora.
laboratoare;
23
(10) În nici o împrejurare, nu se permite studenţilor să Art.122 – Regulile prezentate anterior sunt valabile atât pentru
folosească un limbaj trivial sau care să aducă atingere comunităţii. comunicarea problemelor de serviciu, cât şi a celor personale.
Art.120 – Studentul se prezintă în faţa instructorului nemijlocit: Art.123 – (1) Studenţii sunt obligaţi să se adreseze instructorului sau
a) la plecarea în misiune, permisie, învoire sau în concediu medical, superiorului în grad cu “Dumneavoastră”.
precum şi la înapoiere; (2) Când se adresează instructorilor sau superiorilor în
b) la plecarea (înapoierea) în (din) spital; grad, studenţii adaugă înaintea gradului cuvântul: “Domnule (doamnă,
c) dacă este chemat; )”.
d) când are probleme de raportat. (3) Când un student doreşte să se adreseze, în prezenţa
Art.121 – (1) Când este chemat în faţa unui şef sau superior în grad instructorului sau a unui superior în grad, unui cadru (mai mic în grad
profesional/militar (funcţie), studentul procedează astfel (în funcţie de sau funcţie) sau altui student, salută, apoi cere permisiunea acestuia,
locul unde se află): astfel: “Domnule (doamnă, ) ……(gradul profesional/militar) ........., vă
a) în afara încăperilor - studentul se opreşte la doi - trei rog să îmi permiteţi să mă adresez domnului (doamnei, domnişoarei)
paşi în faţa şefului (superiorului), ia o poziţie decentă, salută şi se (gradul profesional/militar) .........”.
prezintă cu formula: „Domnule (doamnă) … (gradul profesional/militar) Art.124 - (1) Pe stradă, în instituţii publice, săli de aşteptare, gări,
sunt studentul …, m-am prezentat din dispoziţia dumneavoastră (sau parcuri, stadioane şi unităţi sanitare, studenţii în uniformă salută prin
motivul pentru care a fost chemat)!” ducerea mâinii drepte la coifură sau în dreptul tâmplei, dacă sunt
b) în încăperi - studentul se descoperă, pune şapca descoperiţi.
(bereta, bascul) în mâna stângă, îşi verifică ţinuta, bate la uşă, aşteaptă să (2) La intrarea în săli de spectacole sau în localuri publice,
i se răspundă, şi după ce solicită permisiunea intră în încăpere, ia o studentul se descoperă, iar când trece pe lângă un superior în grad, salută
poziţie decentă şi se adresează, folosind formula de mai sus. prin înclinarea capului.
(2) Când doreşte să comunice o problemă din proprie (3) Atunci când pe lângă un student aflat într-o sală de
iniţiativă, studentul va proceda (în funcţie de locul unde se află), astfel: spectacole sau într-un local public trece un superior în grad, acesta, fără a
a) în afara încăperilor - studentul se opreşte la doi - trei se ridica în picioare, salută prin înclinarea capului.
paşi în faţa şefului (superiorului), ia o poziţie decentă (regulamentară), Art.125 – (1) Pe trotuar, cel care însoţeşte superiorul în grad va merge
salută şi se prezintă cu formula: „Domnule (doamnă, ) … (gradul pe partea dinspre carosabil, iar când sunt mai mulţi studenţi, superiorul în
profesional/militar) sunt studentul …, vă rog să-mi permiteţi să vă aduc grad va fi încadrat de aceştia.
la cunoştinţă faptul că … (2) Dacă la întâlnirea cu un superior în grad, studentul nu
b) în încăperi - studentul se descoperă, pune şapca poate trece pe lângă acesta din cauza spaţiului îngust, el este obligat să îi
(bereta, bascul) în mâna stângă, îşi verifică ţinuta, bate la uşă, aşteaptă să lase trecerea liberă; dacă este necesar ca superiorul în grad să fie depăşit,
i se răspundă, şi după ce solicită permisiunea intră în încăpere, ia o trebuie să i se ceară permisiunea, astfel: “Domnule (doamnă, ) …(gradul
poziţie decentă şi se adresează, folosind formula de mai sus. profesional/militar), vă rog să îmi permiteţi să trec”.
(3) Când se prezintă unui instructor sau superior în grad Art.126 – (1) Cu ocazia unor evenimente în activitatea profesională sau
care îl cunoaşte, studentul nu îşi mai spune gradul şi numele. de familie/ religioase, studenţii pot adresa felicitări/urări superiorilor în
grad.
24
(2) Oferirea sau trimiterea de cadouri de către studenţi zile, după începerea anului universitar/semestrului respectiv sau după
instructorilor (şefilor) sau superiorilor în grad este interzisă. depunerea Jurământului militar pentru studenţii din anul I.
(2) În primele 10 zile ale fiecărui an universitar, Consiliul
Secţiunea a 3-a – Cazarea în Academie de Administraţie al Academiei va stabili, cu aprobarea Senatului
a studenţilor de la forma „Cu frecvenţă” Academiei, în funcţie de condiţiile logistice existente, priorităţile de
externalizare a studenţilor în acel an universitar.
Art.127 – (1) Spaţiile interioare şi exterioare se întreţin zilnic în timpul (3) Se pot externaliza următoarele categorii de studenţi:
alocat în acest scop prin programul orar al Academiei. În afară de a) cei căsătoriţi şi/sau cei care sunt părinţi şi au
curăţenia zilnică, cel puţin o dată pe săptămână, se face curăţenie domiciliul/reşedinţa în municipiul Bucureşti/Judeţul Ilfov- pe o distanţă
generală. de maxim 20 km de sediul Academiei;
(2) Dacă se constată că spaţiile nu au fost întreţinute b) cei căsătoriţi şi/sau cei care sunt părinţi şi sunt găzduiţi la
corespunzător, instructorul superior/comandantul de batalion poate hotărî rude/afini de gradul I sau gradul II, în municipiul Bucureşti /judeţul
remedierea neajunsurilor, fără afectarea procesului de învăţământ. Ilfov- pe o distanţă de maxim 20 km de sediul Academiei;
Art.128 – Mutarea mobilierului dintr-o cameră în altă cameră sau într- c) alte situaţii justificate
un alt pavilion se face numai cu aprobarea instructorului de 3) Externalizarea se face în baza raportului personal şi a
an/comandant de batalion. verificărilor efectuate de instructorii superiori/comandanţii de batalion,
Art.129 – (1) Studenţii nu au voie să fumeze în spaţiile închise, în caz cu aprobarea Rectorului/persoanei delegate de către acesta, la propunerea
contrar, vor suporta sancţiunile pecuniare în vigoare. instructorilor de an/comandanţilor de batalion, fără decontarea
(2) Actul de sancţionare este aplicat de personalul abilitat. cheltuielilor de cazare şi deplasare, cu obligaţia de a fi prezenţi la toate
Art.130 – (1) Încăperile ocupate de studenţi trebuie să aibă două activităţile planificate.
rânduri de chei, un rând fiind păstrat la studentul de serviciu, iar al doilea Art.134 – (1) Prezentarea la Academie este obligatorie şi se face de luni
rând la instructor. până vineri, în fiecare dimineaţă, până la ora 07 sau când studentului îi
(2) Când studenţii pleacă în vacanţă sau în stagiul de este solicitat acest fapt.
practică, un rând de chei se predă la ofiţerul de serviciu principal. (2) Plecarea din Academie se face după orele 14.30 sau după
Art.131 – Cazarea studenţilor se asigură în spaţiile anume destinate, terminarea activităţilor de învăţământ, a celor administrative, misiunilor
separat băieţii de fete, potrivit specializării şi anului din care fac parte. etc.
Art.132 – Studenţii sunt obligaţi să ia toate măsurile în vederea Art.135 – (1) Studenţii externalizaţi au următoarele obligaţii:
prevenirii şi înlăturării oricărui pericol de incendiu în spaţiile Academiei. a) să comunice, instructorului superior/comandantului
de batalion şi cadrului didactic îndrumător al clasei, numărul de telefon şi
Secţiunea a 4-a - Studenţii externalizaţi adresa unde poate fi găsit;
b) să comunice instructorului superior/comandantului
Art.133 – (1) Externalizarea reprezintă opţiunea personală a studentului de batalion sau ofiţerului de serviciu principal pe Academie, de îndată,
de la forma „cu frecvenţă”, solicitându-se în scris, în termen de 10 de orice situaţie care împiedică deplasarea sa la Academie;
Art.136 – Studenţilor externalizaţi le este interzis:
25
a) accesul sau rămânerea nejustificată în instituţie între Art.142 – Trecerea de la uniforma de vară la uniforma de iarnă şi invers
orele 22.00 - 07.00; se face numai prin Dispoziţie Zilnică a Rectorului Academiei.
b) scoaterea din Academie a documentelor clasificate Art.143 – Uniforma de oraş se poartă în situaţiile stabilite prin
sau a altor documente nedestinate publicităţii. dispoziţie a rectorului Academiei.
Art.137 – (1) Întârzierile sau absenţele repetate de la activităţile Art.144 – Uniforma de clasă se poartă zilnic, în Academie, atunci când
planificate, neîndeplinirea altor dispoziţii sau atribuţiuni, pot atrage nu se stabileşte portul altei uniforme.
suspendarea pe externalizării studentului, aceasta efectuându-se de către Art.145 – Uniforma de instruire se poartă la şedinţele de tragere,
Rectorul Academiei la propunerea instructorilor de an/comandanţilor de aplicaţii în teren şi misiuni.
batalion. Art.146 – (1) Uniforma trebuie să fie permanent curată, bine întreţinută
(2) Suspendarea externalizării poate fi dispusă de către şi ajustată pe corp.
Rectorul Academiei şi în situaţiile prevăzute la art.17 alin.6, lit. a)-d), pe (2) Instructorii superiori de an, prin administratorii de
durata situaţiei deosebite. formaţiuni, sunt obligaţi să ia toate măsurile pentru a se asigura
Art.138 – Accesul în spaţiul universitar al Academiei, precum şi echipamentul adecvat fiecărui student şi să pretindă acestora să poarte o
părăsirea acestuia, de către studenţii externalizaţi se fac prin locuri ţinută regulamentară în toate împrejurările.
desmenate, pe baza carnetului de student şi a tichetului care atestă (3) Cu acordul instructorului superior de an, studenţii îşi
această calitate. pot ajusta şi repara elementele de uniformă la atelierul de croitorie al
Academiei.
Art.147 – Se interzice portul altor articole de echipament nespecifice
Secţiunea a 5-a - Ţinuta studenţilor sau combinate, în afara celor descrise şi asigurate conform
reglementărilor în vigoare.
Art.139 – Descrierea elementelor ce compun uniforma, regulile privind Art.148 – Portul neregulamentar al uniformei de student constituie
amplasarea semnelor distinctive şi portul acesteia sunt prevăzute de acte abatere şi se sancţionează disciplinar.
normative în vigoare. Art.149 – (1) Studenţii şi studentele trebuie să respecte următoarele
Art.140 – Studenţii Academiei beneficiază pe timpul şcolarizării de reguli, privitoare la aspectul lor exterior:
echipament gratuit, conform normelor în vigoare. A. Studenţii:
Art.141 – (1) Echipamentul studenţilor se compune din: a) să poarte părul tuns scurt, iar perciunii, maxim până
a) uniformă de oraş; la jumătatea pavilionului urechii;
b) uniformă de clasă; b) bărbieritul feţei să se facă ori de câte ori este nevoie,
c) uniformă de instruire. pentru ca obrazul să fie proaspăt ras;
(2) În funcţie de sezon uniformele sunt: c) să nu poarte barbă sau cioc (în afară de situaţia în
a) uniformă de vară; care medicul recomandă să nu se bărbierească), tatuaje şi piercing-uri în
b) uniformă de iarnă. zonele vizibile ale corpului.
(3) Obligatoriu, la uniformă se poartă semnele distinctive
ale anului de studiu din care fac parte.
26
programului de studiu se va face numai în scopul atingerii obiectivelor
pedagogice şi operaţionale sub îndrumarea cadrului didactic aflat la
B. Studentele: programul de consultaţii.
a) când sunt în uniformă să poarte, pe cât posibil, părul Art.153 – (1) În Academie funcţionează Biblioteca universitară şi
strâns, sub formă de coc sau coadă prinsă la ceafă; Biblioteca de specialitate, care participă la activitatea instructiv-
b) să nu poarte unghii naturale sau false, strident educativă şi de formare, sprijinând procesul de învăţământ.
colorate; (2) Folosirea fondului documentar este gratuită.
c) să nu se machieze strident. Art.154 – Bibilotecile funcţionează după un program aprobat de către
d) să nu poarte tatuaje şi piercing-uri în zonele vizibile rectorul Academiei, care este adus la cunoştinţa studenţilor, acesta
ale corpului. putând fi modificat în funcţie de perioadele şcolare sau de alte situaţii.
(2) Portul bijuteriilor de către studenţi trebuie să fie Art.155 – Studenţii pot solicita întocmirea fişei individuale la
discret. biblioteca generală, pe baza căreia, sub semnătură, pot primi literatură
beletristică, pe o perioadă de maximum 14 zile. Acest termen va putea fi
Secţiunea a 6-a - Studiul individual prelungit o singură dată, cu cel mult 14 zile numai după ce cartea
împrumutată a fost adusă la termenul fixat iniţial.
Art.150 – Studiul individual al studenţilor este facultativ. Art.156 – Fondul de carte cuprins în Biblioteca de specialitate este
Art.151 – (1) Studiul individual, după amiază până la orele 22.00 se alcătuit din documente care conţin informaţii clasificate, regulamente,
poate desfăşura în săli de clasă şi amfiteatre. ordine, instrucţiuni, teme şi alte documente al căror conţinut nu este
(2) În sesiune, cu aprobarea rectorului Academiei, studiul destinat publicităţii.
în sălile de clasă şi amfiteatre este permis şi după orele 22.00. Art.157 – Fondul de carte cuprins în Biblioteca universitară este
(3) Studiul temelor ce conţin informaţii clasificate şi al alcătuit din cărţi, periodice, rapoarte, comunicări, reproduceri, ziare,
bibliografiei aferente se desfăşoară numai în sălile de clasă sau la sala de reviste, broşuri, curiere legislative etc.
studiu de la biblioteca de specialitate, conform programului aprobat de Art.158 – Studenţii au dreptul să primească material bibliografic
către rectorul Academiei. (manuale, cursuri, tratate, regulamente, instrucţiuni, culegeri de acte
(4) În prima situaţie se va asigura prezenţa, prin rotaţie, în normative etc.) şi să beneficieze de acestea în vederea studierii şi
sala de clasă a cel puţin unuia dintre studenţii bibliotecari de la aprofundării noilor cunoştinţe, precum şi în scopul formării deprinderilor
Biblioteca de specialitate. Se interzice scoaterea din sala de clasă a necesare activităţii specifice.
materialelor cu caracter clasificat. Art.159 – Studenţii au obligaţia de a folosi cu grijă materialul
(5) În anumite situaţii rectorul Academiei dispune studiul bibliografic pentru a preveni uzura prematură, pierderea, distrugerea
obligatoriu la sălile de clasă sau amfiteatre. parţială sau totală a acestuia.
(6) Este interzis accesul studenţilor în birouri/ laboratoare, Art.160 – Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de studiu, la
în vederea executării studiului individual. propunerea instructorului superior/comandantului de batalion, prin
Art.152 – Utilizarea mijloacelor de învăţământ (retroproiector, Dispoziţie zilnică a rectorului Academiei, sunt numiţi doi studenţi
televizor, video, DVD, calculator etc.) de către studenţi pe timpul
27
bibliotecari pentru Biblioteca universitară, responsabili cu distribuirea, Art.166 – Studenţii care pleacă în învoiri mai mari de 24 ore se scot de
manipularea şi evidenţa materialelor bibliografice. la drepturile de hrană.
Art.161 – Bibliotecarii sunt singurii studenţi care au dreptul şi Art.167 – (1) Documentele specifice pentru studenţi, în acest sens,
obligaţia de a primi şi distribui materialele primite de la bibliotecă, sunt: legitimaţia de învoire, biletul de voie sau ordinul de serviciu,
pentru clasa din care fac parte. însoţite în mod obligatoriu de carnetul de student.
Art.162 – Bibliotecarii trebuie să respecte prevederile instructajului (2) Pentru învoiri care nu presupun părăsirea municipiului
efectuat de personalul din cadrul Compartimentului informare- Bucureşti, acordate în cursul săptămânii, în perioadele de timp alocate în
documentare. programul orar şi la sfârşit de săptămână, studenţii primesc “legitimaţia
Art.163 – (1) Dacă se constată degradarea fizică a materialului de învoire”, care se păstrează la instructorul de detaşament/comandantul
bibliografic ridicat de la Biblioteca universitară sau lipsa unei/unor de companie.
pagini, în cel mai scurt timp studentul bibliotecar înştiinţează personalul (3) Pentru învoirile acordate în mod excepţional în cursul
de specialitate şi comunică instructorului superior/comandantului de săptămânii, în timpul programului orar, precum şi în cazul învoirilor care
batalion evenimentul constatat. presupun părăsirea municipiului Bucureşti, la sfârşit de săptămână,
Art.164 – Atribuţiile studentului bibliotecar sunt: studenţii primesc “biletul de voie”, semnat de către instructorul
a) ridică bibliografia de la bibliotecă, în timpul superior/comandantul de batalion.
programului aprobat de rectorul Academiei; (4) La plecarea în permisie, concediu medical, vacanţă,
b) verifică materialele bibliografice ridicate de la practică, misiune, studenţii primesc ordin de serviciu.
biblioteci, ca număr şi stare de prezentare; Art.168 – Părăsirea localităţii la sfârşit de săptămână de către studenţi
c) strânge, verifică şi predă materialul bibliografic la se poate face numai cu aprobarea instructorului superior/comandantului
bibliotecă. de batalion.
Art.169 – Învoirile în cursul săptămânii, în timpul programul de
Secţiunea a 7-a - Învoiri, permisii şi vacanţe învăţământ, se acordă numai în situaţii excepţionale, de către instructorul
superior/comandantul de batalion cu aprobarea decanilor.
Art.165 – (1) Studenţii beneficiază de învoiri, permisii şi vacanţe, în Art.170 (1)– Permisiile pentru problemele personale prevăzute în Anexa
conformitate cu structura anului de învăţământ, programul orar şi nevoile nr. 2 se aprobă de către decanii facultăţilor, pe baza raportului scris
personale. întocmit de student şi a rezoluţiei instructorului superior/comandantul de
(2) Durata unei învoiri poate fi de până la 48 de ore. batalion.
(3) Studenţii beneficiază de învoire în Municipiul Bucureşti, zilnic, (2)Competenţa privind aprobarea învoirilor şi a permisiilor
de luni până joi, între orele 14,30 ş 21,30; studenţilor, cu durata de până la trei zile, revine instructorului superior de
(4) Durata unei permisii poate fi de până la 5 zile lucrătoare, în orice an/comandantului de batalion.
variantă solicitată de către student. În situaţia în care distanţa este de (3) Permisiile cu durata mai mare de trei zile se înscriu în
peste 350 km. se pot acorda până la 2 zile în plus, pentru deplasare. Dispoziţia Zilnică a Rectorului Academiei.
(5) Durata vacanţelor se stabileşte prin structura anului de învăţământ. Art.171 – (1) Permisiile de merit, ca recompensă, se acordă la
solicitarea scrisă a studentului, la propunerea îndrumătorului de clasă, a
28
instructorului/comandantului de detaşament/companie, de către (2) Regulile de igienă privesc atât individul, cât şi
instructorul superior/comandantul de batalion, cu aprobarea decanilor. colectivitatea în care trăieşte.
(2) Solicitările în acest sens vor fi aprobate ţinând seama Art.178 – Studenţii beneficiază de asistenţă medicală şi medicamente
de asigurarea sarcinilor legate de serviciul de permanenţă sau alte în mod gratuit.
misiuni ordonate, precum şi de abaterile de la normele de ordine şi Art.179 – (1) Programul de acces al studenţilor la cabinetul medical
disciplină şi sancţiunile aplicate. este aprobat de rectorul Academiei.
Art.172 – Cheltuielile de transport pentru învoiri şi permisii se suportă (2) Accesul studenţilor în afara orelor expres menţionate, se
de către studenţi. va face numai în situaţii de urgenţă medicală.
Art.173 – Nu se acordă, de regulă, învoiri studenţilor din anul I, până Art.180 – În caz de îmbolnăviri şi accidente, studenţii au dreptul la
la depunerea Jurământului militar. scutiri şi concedii medicale, a căror durată se stabileşte în raport cu
Art.174 – La plecarea în învoire, permisie şi vacanţă, studenţii sunt natura şi gravitatea afecţiunii.
obligaţi să informeze despre locul unde pot fi găsiţi. Art.181 – Pentru caz de boală, scutirea studenţilor de la programul de
Art.175 – (1) Dacă pe timpul învoirii, vacanţei sau concediului pregătire se propune de medicul şef al Academiei şi se aprobă de rectorul
medical se ivesc situaţii neprevăzute ce nu pot fi soluţionate pe durata Academiei.
acestora, studentul raportează telefonic instructorului superior/ Art.182 – (1) Studenţii efectuează concediul medical, de regulă, în
comandantului de batalion, iar acesta prezintă situaţia decanului staţionarul Academiei.
facultăţii, urmând să fie dispuse măsuri, pentru rezolvarea problemei (2) La propunerea Medicului Şef şi cu aprobarea Rectorului
apărute. Academiei, concediul medical pentru studenţi poate fi efectuat şi la
(2) La înapoiere, studentul este obligat să prezinte domiciliu.
documente justificative. Art.183 – (1) Pentru internarea studenţilor în spital, medicul va elibera
Art.176 – (1) În cazul unor întârzieri din învoiri, vacanţe şi concedii bilete de internare, pe baza cărora aceştia vor fi scoşi de la drepturile de
medicale cauzate de producerea unor calamități, dezastre sau de hrană, iar structura Financiar va elibera adeverinţe de student pentru
întreruperea circulaţiei pe mijloacele de transport, studentul informează achitarea contravalorii spitalizării acestora.
telefonic pe instructorul său despre situaţia creată şi solicită organelor (2) În situaţia în care studenţii sunt internaţi într-un spital
locale sau celor de transport să facă menţiunile respective pe ordinul de militar, li se va elibera de către Academie, biletul de subzistenţă.
serviciu. Art.184 – (1) Când studentul se află în învoire, permisie ori în
executarea stagiului de practică şi s-a impus internarea sa pentru un caz
de urgenţă, iar acesta se află în imposibilitatea de a se prezenta la
Secţiunea a 8-a - Asistenţa de sănătate program, va lua toate măsurile pentru a anunţa evenimentul la
Academie/structura unde execută stagiul de practică.
Art.177 – (1) Sănătatea studenţilor se asigură prin respectarea regulilor (2) În cel mult 24 ore de la externare, studentul va
sanitaro-igienice, luarea măsurilor profilactice şi antiepidemice, prezenta instructorului/comandantului şi medicului şef al Academiei/
efectuarea controlului medical periodic, a consultaţiilor şi a tratamentelor structurii unde execută stagiul de practică, documentele de externare şi
medicale. alte acte justificative.
29
Art.185 – Dacă, în decursul a 12 luni calendaristice, studentul Art. 190 – (1) Categoriile de servicii şi personalul destinat executării
acumulează 90 de zile de absenţă de la program pentru motive medicale, acestora se stabilesc de către Rectorul Academiei, la începutul fiecărui
indiferent dacă sunt rezultat al spitalizării sau a concediilor medicale şi an, prin Dispoziţia zilnică nr. 1 şi se actualizează ori de câte ori este
indiferent de boala (bolile) pentru care i s-a acordat concediu medical, nevoie, în funcţie de schimbările intervenite în structura organizatorică şi
acesta este trimis pentru control de specialitate la comisia de expertiză funcţională a acestora.
medicală. (2) Durata efectuării serviciului de permanenţă este de 24
Art.186 – Studenţii Academiei pot fi testaţi de către personal specializat, de ore.
dacă asupra lor planează suspiciunea că sunt în stare de ebrietate sau sub (3) Studenţii asigură serviciul de permanenţă prin
efectul unor substanţe interzise. prezenţa permanentă în subunitate/formaţiune.
Art. 191 – (1) De regulă, formaţiunile de studenţi şi studenţii se numesc
Secţiunea a 9-a – Asistenţa psihologică în următoarele servicii:
a) subunitate de intervenţie;
Art.187– Studenţii Academiei beneficiază de asistenţă psihologică, iar b) subunitate/formaţiune de pază;
anual se realizează evaluarea celor de la forma ”cu frecvenţă”. c) studenţi de serviciu pe detaşament/companie;
d) plantoane.
Secţiunea a 10-a – Asistenţa religioasă (2) Studenţii de la Facultatea de Pompieri se numesc şi în
serviciul de ajutor al ofiţerului de serviciu pe facultate.
Art. 188 – (1) Studenţii Academiei beneficiază de asistenţă religioasă, (3) Serviciile enumerate la alin 1) și alin. 2) nu se execută
potrivit programului stabilit de către preotul capelan. în perioada vacanțelor sau a învoirilor generale
(2) Studenţii aparţinând altor confesiuni decât cea ortodoxă sau Art. 192 – (1) Planificarea serviciului de permanenţă la subunităţile de
altei religii, beneficiază de asistenţă religioasă potrivit Codului studenţi se face, lunar, de către instructorii/comandanţii de
Studentului, în acest sens, acordându-se învoiri sau zile de vacanţă, detaşamente/companii sau de înlocuitorii acestora şi se aprobă de
potrivit art. 6 lit. h) şi lit. m) din Codul Studentului. instructorul superior/comandant de batalion. Orice modificare ulterioară
se face numai cu aprobarea instructorilor superiori/comandanţilor de
Secţiunea a 11-a - Executarea serviciului de permanenţă de către batalion.
studenţi (2) Planificarea personalului de serviciu se comunică cu
24 de ore înainte de a intra în serviciu.
Art. 189 – Scopul organizării şi executării serviciului de permanenţă de Art. 193 – (1) Ţinuta studenţilor din serviciul de permanenţă pe
către studenţi, este acela de a asigura desfăşurarea corespunzătoare a formaţiuni/subunităţi este cea de studiu, adaptată la condiţiile de stare a
activităţilor în timpul şi în afara programului de lucru, cunoaşterea vremii.
situaţiei răspândirilor din cadrul formaţiunii de studenţi, asigurarea pazei (2) Studenţii din serviciul de permanenţă poartă pe partea
armamentului şi bunurilor din înzestrarea formaţiunii, respectarea stângă a pieptului un ecuson pe care sunt aplicate iniţialele serviciului.
programului orar şi îndeplinirea altor atribuţii privind ordinea interioară. Art. 194 – (1) Subunitatea de intervenţie este fomată dintr-o grupă/
clasă de studenţi.
30
(2) Acesata se subordonează Rectorului Academiei, Art. 197 – (1) Plantoanele se subordonează studentului de serviciu pe
ofiţerului care asigură continuitatea conducerii în afara programului de detaşament/batalion, ofiţerului de serviciu principal şi ajutoarelor
lucru, ofiţerului de serviciu principal şi instructorului/comandantului de acestuia.
detaşament/subunitate şi este destinată să intervină în situaţii deosebite (2) Serviciul de planton se execută în schimburi de zi
(în caz de incendiu, la producerea unor calamităţi naturale sau alte (07.00-14.00 – schimbul I, 14.00-21.00 – schimbul II) şi de noapte
evenimente deosebite). (21.00-24.00 – schimbul I, 24.00-03.00 – schimbul II, 03.00-06.00 –
Art. 195 – (1) Subunitatea/formaţiunea de pază este formată dintr-o schimbul III). Serviciul se execută în sectorul formaţiunii/batalionului.
grupă/clasă de studenţi. (3) Plantonul are următoarele atribuţii:
(2) Aceasta se subordonează Rectorului Academiei, a) supraveghează accesul în sălile de armament,
ofiţerului de serviciu principal şi şefului structurii control acces şi b) supraveghează materialele formaţiunii/subunităţii,
supraveghere pentru obiectivele Academiei şi este destinată pentru c) asigură aerisirea încăperilor şi menţinerea curăţeniei
asigurarea pazei şi protecţiei instituţiei conform Planului de pază şi în sectorul formaţiunii/subunităţii;
protecţie al obiectivului. d) verifică periodic la spălătoare şi toalete ca apa să fie
Art. 196 – (1) Studenţii de serviciu pe detaşament/companie se oprită, iar pe timpul nopţii în tot pavilionul să fie aprinsă numai lumina
subordonează ofiţerului de serviciu principal, ajutoarelor acestuia, de serviciu;
instructorului superior/comandantului de batalion/instructorului de e) urmăreşte stingerea luminilor în dormitoare la ora
detaşament şi agentului administrativ/subofiţerului administrativ. Lor li 22.00, respectiv aprinderea acestora şi deşteptarea studenţilor la ora 6.00;
se subordonează plantoanele pe detaşament/ batalion. f) pe timpul nopţii nu permite nici unui student să
(2) Studentul de serviciu pe detaşament/companie răspunde părăsească pavilionul, cu excepţia urgenţelor medicale, caz în care
de: anunţă ofiţerul de serviciu;
a) menţinerea ordinii interioare; g) intervine pentru păstrarea liniştii pe timpul nopţii;
b) respectarea programului orar; h) cu 15 minute înainte de deşteptare, trezeşte studenţii
c) integritatea şi păstrarea armamentului, materialele cu funcţii de conducere pentru conducerea programului de dimineaţă;
formaţiunii/subunităţii de studenţi şi obiectele personale ale studenţilor; i) comunică ofiţerului de serviciu şi studentului de
d) executarea corectă a serviciului de către plantoane; serviciu pe subunitate\detaşament apărute pe timpul serviciului.
e) desfăşurarea programului de dimineaţă şi a celui de (4) Studenţii care execută serviciul în schimburile II de zi
seară în cadrul formaţiunii/subunităţii. sau I şi II de noapte participă la programul de învăţământ.
(3) Acesta este obligat să cunoască:
a) unde se află formaţiunea/subunitatea, programul pe
care îl execută acestea; Secţiunea a 12-a - Rapoarte (cereri) ale studenţilor
b) efectivul formaţiunii/companiei, existentul şi
răspândirile de personal şi armament. Art. 198 – Orice student poate solicita sprijinul superiorilor săi pentru
rezolvarea unor probleme personale şi are dreptul să adreseze cereri, să
facă sesizări şi propuneri instructorilor/comandanţilor, conducerii
31
facultăţilor, comisiilor de specialitate din Senatul universitar sau (3) Studentul care nu a primit răspuns la raportul său în
conducerii Academiei. termenul prevăzut, are dreptul să raporteze, verbal sau în scris, persoanei
Art. 199 – (1) Rapoartele care conţin propuneri, sesizări, reclamaţii sau cu funcţie ierarhică superioară celei căreia i s-a adresat raportul.
cereri pot fi verbale sau în scris. (4) Dacă a primit răspuns, dar acesta nu îl satisface şi este
(2) Rapoartele scrise trebuie să conţină datele de convins că problema nu a fost analizată, pe baza legilor şi
identificare, cele nesemnate nu vor fi luate în consideraţie, fiind socotite reglementărilor în vigoare, studentul poate să se adreseze, cu un nou
anonime, indiferent de conţinutul lor. raport, persoanei superioare ierarhic, menţionând şi răspunsurile primite
(3) Raportul se face în nume propriu, în limitele politeţii, de la eşaloanele ierarhice cărora li s-a adresat.
trebuie să fie concis şi să se refere numai la problema în cauză. Art. 203 – Studentul care a luat cunoştinţă de pregătirea sau de
(4) Încălcarea acestor prevederi sau aducerea unor acuzaţii comiterea unor infracţiuni este obligat să raporteze imediat, pe cale
ce nu pot fi dovedite, se sancţionează disciplinar. ierarhică, în raport cu gravitatea faptelor, până la rectorul Academiei.
Art. 200 – (1) Studenţii prezintă rapoartele instructorilor/comandanţilor Art. 204 – Studentul are obligaţia ca, înainte de a se adresa conducerii
nemijlociţi şi apoi solicită ca acestea să fie înaintate şi altor şefi ierarhici, M.A.I., să solicite soluţionarea problemelor la nivelul instituţiei.
conducerii Academiei sau să fie scoşi la raportul acestora.
(2) Niciun superior nu are dreptul să interzică studenţilor Secţiunea a 13-a - Protecţia informaţiilor clasificate
ieşirea la raport.
Art. 201 – (1) Reclamaţia împotriva unui superior în grad se face în Art. 205 – (1) În conformitate cu legislaţia în vigoare şi ordinele
scris şi se adresează persoanei care îndeplineşte funcţia ierarhică ministrului administraţiei şi internelor privind protecţia informaţiilor
superioară celui reclamat. clasificate şi a „Programului de prevenire a scurgerii de informaţii
(2) În raportul scris trebuie să se menţioneze toate datele clasificate deţinute de Academie, la începutul fiecărui an universitar se
necesare care să îi permită persoanei căreia îi este adresat să ia o numesc, prin Dispoziţie Zilnică a Rectorului Academiei, doi studenţi de
hotărâre, fără să mai fie nevoie să-l cheme pe solicitant pentru un raport clasă, responsabili cu ridicarea, manipularea, evidenţa, păstrarea şi
verbal. distribuirea regulamentelor, ordinelor, instrucţiunilor, notelor de curs şi
(3) Dacă este necesară o cercetare mai amănunţită în caietelor înregistrate, care conţin informaţii clasificate.
vederea clarificării unui caz mai complicat, studentul poate fi chemat la (2) Studenţii prevăzuţi la alin. (1), pot fi schimbaţi din
raport. funcţie numai cu acordul şefului Structurii de securitate, la propunerea
Art. 202 – (1) Răspunsul asupra modului de rezolvare a raportului se instructorului superior/comandantului de batalion.
comunică verbal sau în scris, celor interesaţi, de către persoana în (3) Studenţii prevăzuţi la alin. (1) sunt singurii care au
competenţa căreia intră, în termen de 30 de zile de la data prezentării. dreptul şi obligaţia de a primi şi distribui materialele primite, pentru clasa
(2) În mod excepţional, pentru anumite rapoarte cu din care fac parte.
caracter de propuneri, sesizări sau reclamaţii ce nu pot fi soluţionate în (4) Studenţii prevăzuţi la alin. (1) trebuie să respecte
timpul stabilit, se poate prelungi termenul de soluţionare cu obligaţia de a prevederile instructajului efectuat de personalul din cadrul Structurii de
se aduce la cunoştinţa studentului despre acest lucru. securitate.

32
Art. 206 – (1) În scopul prevenirii scurgerii de informaţii clasificate, j) să nu permită nici unui student, indiferent de funcţia
pierderii sau distrugerii documentelor ce conţin informaţii clasificate, acestuia să ridice documente ce conţin informaţii clasificate din fişet,
studenţii numiţi au următoarele obligaţii: fără acordul său;
a) să solicite şi să primească de la Biblioteca de k) la plecarea în vacanţă, stagiu de practică sau
specialitate, pe fişă, pe bază de semnătură, bibliografia indicată spre misiuni, studenţii responsabili cu documentele clasificate vor preda la
studiu la cursurile de specialitate (este interzisă ridicarea documentelor Biblioteca de specialitate caietele cu însemnări ce conţin informaţii
de către alţi studenţi); clasificate şi vor raporta în scris instructorului superior/comandantului de
b) să transporte documentele ce conţin informaţii batalion, despre aceasta.
clasificate ridicate de la bibliotecă numai în mape tip; (2) În scopul prevenirii scurgerii de informaţii clasificate
c) să ţină evidenţa exemplarelor primite şi să le deţinute şi pentru a evita apariţia unor incidente de securitate, studenţilor
repartizeze studenţilor pentru studiu, pe formularul tipizat, pe bază de Academiei, indiferent de anul de studiu, le este interzis :
semnătură; a) să scoată aceste documente din Academie în scopul
d) să înregistreze la bibliotecă caietele de studiu ce multiplicării sau pentru studiu la domiciliu;
conţin informaţii clasificate şi să nu permită colegilor de clasă luarea de b) accesul studenţilor în zonele de securitate clasele I-a
notiţe pe caiete neînregistrate sau pe foi volante; şi a II-a, inscripţionate vizibil;
e) la sfârşitul orelor de curs sau a studiului individual, c) introducerea în Academie şi utilizarea surselor de
să adune caietele de studiu, să le numere şi să le depună în fişetul metalic stocare amovibile (calculatoare şi laptopuri), a software–ului şi
încuiat şi sigilat; hardware-ului, aflate în proprietate privată, pentru stocarea, procesarea şi
f) să nu permită scoaterea documentelor ce conţin transmiterea informaţiilor clasificate.
informaţii clasificate din clasă şi studierea acestora la dormitoare, în Art. 207 – Nerespectarea prevederilor privind protecţia informaţiilor
amfiteatre, holuri, cabinete, laboratoare, săli de mese, etc.; clasificate atrage după sine punerea în discuţia comisiei de disciplină,
g) să predea documentele ce conţin informaţii luarea măsurilor prevăzute de lege şi exmatricularea din Academie.
clasificate (regulamente, ordine ale M.A.I., instrucţiuni, note de curs) la
Biblioteca de specialitate, zilnic, cel mai târziu la ora 14.30, atunci când CAPITOLUL VIII - DISPOZIŢII FINALE
nu sunt planificate activităţi de învăţământ după-amiaza şi cel mai târziu
la ora 19.30, când sunt activităţi; se interzice păstrarea acestora în fişete Art. 208 – Anual, la nivelul Facultăţii de Poliţie se organizează
pe timpul nopţii; activităţi specifice pentru evaluarea capacităţii operaţionale şi
h) să urmărească ca la sfârşitul programului de administrative ale formaţiunilor de studenţi, respectiv revistă de front
învăţământ, uşile de la fişetul metalic cu documente ce conţin informaţii pentru Facultatea de Pompieri.
clasificate, să fie încuiate şi sigilate, iar uşa de la intrarea în clasă să fie Art. 209 – Prevederile prezentului regulament vor fi aduse la
încuiată şi ferestrele închise; cunoştinţa studenţilor de către instructorii de an/comandanţii de batalion,
i) să raporteze imediat instructorilor (şefilor) pe bază de semnătură.
nemijlociţi când au luat cunoştinţă despre pierderea, distrugerea ori
sustragerea vreunui document ce conţine informaţii clasificate;
33
Art. 210 - În termen de 30 zile de la aprobare, structurile Academiei
cu atribuţii în domeniu emit/modifică documentele care rezultă din
prezentul regulament.
Art. 211 - Prezentul regulament a fost supus dezbaterii şi aprobat în
şedinţa Senatului Academiei din ……………. şi intră în vigoare
începând cu anul universitar 2012-2013.
Art. 212 – La data intrării în vigoare a prezentului regulament,
Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor din Academia
de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” nr. 3727342 din 17.06.2011 se abrogă.
Art. 213 – Anexele 1-4 fac parte integrantă din prezentul regulament.

PREŞEDINTELE SENATULUI
Comisar şef de poliţie
Conf. univ. dr. PAVELESCU TIBERIU

34
Anexa nr. 1 22.15 - Studentul de serviciu raportează la ofiţerul de
PROGRAMUL STUDENŢILOR DIN ACADEMIA DE POLIŢIE serviciu principal pe Academie, situaţia efectivelor.
,,Alexandru Ioan Cuza”
2. Pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale
I. Facultatea de Poliţie 08.00 - Deşteptarea întregului efectiv
1. Pentru zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri 08.00 - 08.30 - Program de dimineaţă
08.30 - 09.15 - Masa de dimineaţă ( eşalonat în funcţie de
06.00 - Deşteptarea întregului efectiv activităţile fiecăruia)
06.05-06.30 – Înviorare 09.15 -13.00 - Studiu, activităţi cultural - sportive, gospodăreşti,
06.30 - 06.45 - Program de dimineaţă misiuni, asistenţă religioasă, odihnă etc. (conform programului întocmit
06.45 - 07.40 - Masa de dimineaţă (eşalonat în funcţie de de instructorul superior/comandantul de batalion)
activităţile fiecăruia) 13.00 - 14.00 - Masa de prânz ( eşalonat în funcţie de activităţile
07.40 - 07.45 - Deplasarea pe locurile de adunare al fiecăruia)
formaţiunilor/subunităţilor 14.00 - 18.00 - Timp la dispoziţia studenţilor
07.45 - 07.55 - Raportul şi inspecţia de dimineaţă 18.00 - 19.00 - Masa de seară ( eşalonat în funcţie de activităţile
07.55 - 08.00- Deplasarea la sălile de curs (pregătirea pentru alte fiecăruia)
activităţi didactice - aplicaţii, şedinţe practice, sport) 19.30 - 24.00 - Vineri şi Sâmbătă - timp la dispoziţie
08.00 - 13.30 - Activităţi de învăţământ: 24.00 -Vineri şi Sâmbătă - Stingerea
- 08.00-09.30 - activităţi de învăţământ 00.15 - Studentul de serviciu raportează la ofiţerul de serviciu
- 09.30-10.00 - pauză principal pe Academie, situaţia efectivelor.
- 10.00-11.30 - activităţi de învăţământ
- 11.30-12.00 - pauză 3. Activităţi culturale şi sportive
- 12.00-13.30 - activităţi de învăţământ Săptămânal, conform programării activităţilor de învăţământ,
13.30-13.45 - Raportul companiei. formaţiunile/subunităţile de studenţi execută câte două ore de activităţi
13.45 - 16.00 - Masa de prânz (eşalonat în funcţie de activităţile culturale şi sportive (în săptămânile I şi a III- a – activităţi culturale; în
fiecăruia) săptămânile a II-a şi a IV-a - activităţi sportive). În perioada de pregătire
16.00 - 19.30 - Timp la dispoziţia studenţilor (studiu, a concursurilor culturale sau sportive se poate suplimenta timpul afectat
consultaţii,cercuri ştiinţifice, odihnă, asistenţă religioasă, vizite etc) sau acestor activităţi.
activităţi de învăţământ, conform programării activităţilor de învăţământ
(după fiecare 90 min. de activităţi didactice se acordă 30 min. pauză); 4. Apelul de seară şi al personalului de serviciu
18.30 - 20.00 - Masa de seară( eşalonat în funcţie de activităţile Apelul de seară se execută la dormitoare, între orele 21.45- 22.00
fiecăruia) de luni până joi şi duminica, între 23.45- 24.00, în zilele de vineri şi
20.00 - 22.00 - Program de seară şi timp la dispoziţie sâmbătă, sub comanda studenţilor de serviciu formaţiuni/subunităţi.
22.00 - Stingerea(inclusiv în ziua de duminică)
35
Apelul personalului din serviciul de permanenţă se execută zilnic Studenţii care se prezintă din învoire după orele menţionate
între orele: 08.00- 08.15; 10.00- 10.15; 17.00 – 17.15; 22.15- 22.30 şi anterior, vor fi comunicaţi nominal la ofiţerul de serviciu principal de
05.50 – 05.55, pe locul stabilit şi ori de câte ori situaţia impune. către agentul de serviciu de la P.C.A. nr.1.
Studenţii care nu respectă prevederile Regulamentului activităţii
5. Accesul studenţilor la serviciile Academiei profesionale a studenţilor Academiei, nu beneficiază de învoire în
Tunsul se execută conform planificării întocmite de săptămâna curentă, indiferent de media obţinută în semestrul anterior.
Compartimentul Echipament. Situaţia nominală, legitimaţiile de învoire şi carnetele de student ale
Asistenţa şi tratamentul medical, se asigură de Centrul Medical al acestora vor fi predate de către instructorul superior/comandantul de
Academiei, zilnic între orele 14.00- 16.00, iar urgenţele la orice oră. batalion ofiţerului de serviciu principal.
Studenţii pot beneficia de permisii, de regulă, în următoarele
6. Bilanţuri, întreţinerea armamentului, curăţenia generală situaţii:
Bilanţurile se execută săptămânal, în ziua de vineri - între orele
13.30-13.45: în săptămânile I şi a II- a, pe clasă/pluton, în săptămâna a a) la încheierea căsătoriei studentului, la naşterea şi la
III-a, pe detaşament/ companie iar în săptămâna a IV-a, pe formaţiune botezul copiilor acestuia;
de studenţi/batalion. b) la mutarea familiei dintr-o localitate în alta;
Armamentul se întreţine în ziua de luni, între orele 14.00-14.30, c) în caz de accidentare sau îmbolnăvire gravă a unuia
sub comanda instructorilor de detaşament/comandanţilor de companie şi dintre membrii familiei;
a agentului administrativ/subofiţer. d) în situaţia calamităţilor/dezastrelor, care au afectat
Curăţenia generală se execută joi, între orele 14.15- 15.00 şi ori de domiciliul celui în cauză, al părinţilor sau socrilor acestuia;
câte ori situaţia impune. e) în cazul decesului unui membru al familiei (părinţi,
fraţi/surori, bunici sau veri primari) ai acestuia sau ai soţiei (soţului);
7. Învoiri şi permisii f) în cazul căsătoriei părinţilor, fraţilor/surorilor sau
a) Studenţilor Academiei li se acordă învoiri, cu aprobarea verilor primari, la naşterea şi la botezul copiilor acestora;
instructorului superior/comandantului de batalion, în cursul săptămânii, g) în cazul citării studentului pentru a se prezenta în faţa
între orele 14.30 – 21.30, astfel: organelor judiciare;
Pentru alte situaţii motivate, învoirile se aprobă de către decanii h) în cazul studenţilor căsătoriţi-aceștia beneficiază de
facultăţilor, în baza raportului scris întocmit de către student şi rezoluţiei două permisii cu durata de cinci zile, în lunile octombrie-noiembrie şi
instructorului superior/comandant de batalion. martie-mai, cu aprobarea Rectorului, pe baza planificării întocmite de
De vineri, după cursuri, începând cu ora 14.30, până duminică la instructorul superior/comandantul de batalion, fără a beneficia de
ora 22.00, studenţii beneficiază de învoire în baza aprobării instructorului decontarea cheltuielilor de transport.
superior/ comandant batalion cu legitimaţie de învoire. i) pentru documentare în vederea definitivării lucrării de
În zilele de luni până joi prezentarea din învoire se va face până la licenţă;
orele 21.30, iar duminica până la orele 22.00. j) pentru alte situaţii sau evenimente, de natură să
justifice permisia solicitată.
36
NOTĂ: 11. Alte precizări
- În afara programului de lucru, studenţii pot beneficia de În scopul prevenirii toxinfecţiilor alimentare, se interzice păstrarea
permisie, cu aprobarea şi după informarea instructorului alimentelor în dormitoare sau alte spaţii. Consumul acestora se face
superior/comandant batalion de către ofiţerul de serviciu principal şi numai la sălile de mese.
completarea de către acesta a ordinului de serviciu. Ofiţerul de serviciu Studenţii pot beneficia de asistenţă religioasă, în afara orelor de
principal va consemna în Registrul cu procese-verbale de predare/primire curs şi a altor activităţi planificate.
a serviciului de permanenţă, numele şi prenumele studentului, clasa,
motivul, perioada acordării permisiei şi cine a dat aprobarea.

8. Portul uniformei
Studenţii poartă în Academie uniforma, conform anotimpului,
astfel:
- la cursuri, la studiu şi în sălile cu mese – uniforma de clasă;
- la instrucţie – uniforma de instrucţie;
- la examene şi la ordin – uniforma de oraş.
- în învoire, permisie, vacanţă, stagiu de practică, studenţii poartă
uniforma de oraş sau ţinuta civilă, decentă.
- la activităţile sportive sau gospodăreşti se poartă ţinuta sportivă.
- sâmbătă şi duminică, în Academie, studenţii pot purta ţinuta civilă
sau sportivă, decente.

9. Subunitatea de intervenţie
Studenţii din subunitatea de intervenţie sunt prezenţi în Academie
24 de ore (inclusiv la sfârşitul săptămânii). În intervalul orar 08.00 –
13.30, dacă situaţia nu impune, aceştia participă la activităţile de
învăţământ planificate.

10. Primirea vizitatorilor


Vizitele sunt permise în zilele de luni până joi între orele 14.00-
18.00, în ziua de vineri între orele 15.00-20.00, iar în zilele de sâmbăta şi
duminica între orele 09.00-20.00.

37
II. Facultatea de Pompieri 19.30-20.00 - Timp la dispoziţia studenţilor (vizionare program
1. Pentru zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri TV, studiu).
06.00 - DEŞTEPTAREA- întregului efectiv 20.00-21.00 - Masa de seară1.
06.05-06.25 - Exerciţii de înviorare- obligatorii pentru întregul 21.00-22.00 - Programul de seară* şi timp la dispoziţia
efectiv studenţilor
06.30-06.45 - Programul de dimineaţă 22.00 - STINGEREA2.
06.45-07.15 - Masa de dimineaţă 22.05 - Studentul de serviciu raportează OS prezenţa 3
07.15-07.35 - Întreţinerea sectoarelor interioare şi exterioare
07.35-07.40 - Deplasarea pe locurile de adunare ale * Notă: Programul de dimineaţă cuprinde: exerciţii de înviorare – 20
subunităţilor min. (între 06.05-06.25); spălatul, aranjarea paturilor şi dulapurilor,
07.40-07.50 - Raportul şi inspecţia de dimineaţă echiparea completă – 20 min. (între 06.25-06.45), iar Programul de
07.50-08.00 - Deplasarea la sălile de curs (pregătirea pentru seară cuprinde: apelul de seară, întreţinerea încălţămintei şi a
alte activităţi echipamentului, aranjarea paturilor şi spălatul.
didactice – aplicaţii, şedinţe practice, educaţie
fizică). 2. Pentru zilele de : SÂMBĂTĂ, DUMINICĂ şi SĂRBĂTORI
08.00-13.30 - Activităţi de învăţământ, astfel: LEGALE
- 08.00-09.30 - Activităţi de învăţământ.
- 09.30-10.00 - Pauză. 07.00 - DEŞTEPTAREA întregului efectiv.
- 10.00-11.30 - Activităţi de învăţământ. 07.00-08.00 - Programul de dimineaţă şi întreţinerea
- 11.30-12.00 - Pauză. sectoarelor.
- 12.00-13.30 - Activităţi de învăţământ. 08.00-08.30 - Masa de dimineaţă.
13.30-13.45 - Raportul companiei. 08.30-13.00 - Timp la dispoziţia studenţilor sau desfăşurarea de
13.45-14.30 - Masa de prânz. activităţi
14.30-16.00 - Timp la dispoziţia studenţilor sau desfăşurarea de ordonate (studiu, activităţi educative, cultural-
activităţi sportive, gospodăreşti, misiuni, etc.)
ordonate; 13.00-14.00 - Masa de prânz.
16.00-19.30 - Activităţi de învăţământ, studiu, consultaţii, 14.00-18.30 - Timp la dispoziţia studenţilor.
cercuri ştiinţifice, 18.30-19.00 - Masa de seară.
activităţi educative, culturale şi sportive (fără 19.00-24.00 - Vineri şi sâmbătă - timp la dispoziţie.
desfăşurarea de 24.00 - STINGEREA (sâmbătă).
jocuri sportive), vizite la diferite instituţii de artă şi
cultură etc. 1
sau desfăşurarea de activităţi ordonate; Vinerea masa de seară se serveşte în intervalul orar: 1830-1930
2
Vinerea stingerea se face la ora 24.00
3
Vinerea raportarea prezenţei la OS se face la ora 24.05
38
24.05 - Studentul de serviciu raportează OS prezenţa. Pentru alte situaţii motivate, învoirile se aprobă de către decanul
19.00-22.00 - Timp la dispoziţia studenţilor. facultăţii, în baza raportului scris întocmit de către student şi rezoluţiei
23.00 - STINGEREA (duminica). comandantului de batalion.
23.05 - Studentul de serviciu raportează OS prezenţa De vineri, după cursuri, începând cu ora 14.30, până duminică la
ora 22.00, studenţii beneficiază de învoire în baza aprobării comandant
3) Apelul de seară şi al personalului de serviciu ului de batalion cu legitimaţie de învoire.
Apelul de seară se execută între orele 2100-2110 de luni până joi În zilele de luni până joi prezentarea din învoire se va face până la
(pe platou), între orele 2350-2400 vineri şi sâmbătă (la dormitoare) şi între orele 21.30, iar duminica până la orele 22.00.
22.00- 22.10, duminica (la dormitoare), sub comanda studentului de Studenţii care se prezintă din învoire după orele menţionate
serviciu pe subunitate şi AOS şi în prezenţa OS. anterior, vor fi comunicaţi nominal la ofiţerul de serviciu principal de
Apelul personalului din serviciul de zi se execută zilnic între către agentul/studentuk de serviciu de la punctul de control
orele: 0800-0805, 1445-1500, 2205-2210 şi 0550-0555, pe locul stabilit şi ori de În cazuri temeinic justificate (decese ale rudelor de gradul I,
câte ori situaţia impune. dezastre, catastrofe şi calamităţi în localitatea de domiciliu), în afara
programului de lucru, studenţii pot beneficia de învoire sau permisie,
4) Desfăşurarea studiului după informarea decanului şi a comandantului de batalion, şi după
Studiul se execută în sălile de clasă, sălile de predare, sala de întocmirea unui raport scris prin care studentul prezintă problemele
lectură sau alte spaţii aprobate în acest scop, cu excepţia dormitoarelor pentru care solicită părăsirea facultăţii şi numai după completarea
sau birourilor de lucru ale cadrelor, sub comanda şefilor de clasă/studenţi ordinului de serviciu de către ofiţerul de serviciu. Ofiţerul de serviciu pe
gradaţi. Studentul de serviciu pe clasă efectuează obligatoriu studiu în facultate va consemna în Registrul cu procese-verbale de predare/primire
sala de clasă şi consemnează pe tablă răspândirile şi programul pentru a serviciului de permanenţă numele şi prenumele studentului, clasa,
ziua următoare. Studiul documentelor ce conţin informaţii clasificate se motivul solicitării, perioada acordării învoirii sau permisiei, iar înainte de
face numai în sala de lectură sau în sălile de clasă. ieşirea din serviciu va preda comandantului de batalion raportul întocmit
de student.
5) Asistenţa medicală Studenţii care obţin rezultate slabe la învăţătură, au o comportare
Asistenţa şi tratamentul medical se asigură de Centrul Medical al neregulamentară sau nu respectă îndatoririle prevăzute în Regulamentul
Academiei, luni şi joi, iar în celelalte zile conform biletelor de trimitere de ordine interioară al studenţilor Academiei nu beneficiază de învoire în
la tratament parafate de medicul facultăţii. Urgenţele se rezolvă la orice săptămâna curentă, având interdicţia de a părăsi Academia, indiferent de
oră prin grija SSS, AOS şi OS pe facultate. media obţinută în semestrul anterior.
Prezentele prevederi se aplică şi pe perioada sesiunilor de
6) Învoiri, permisii, portul uniformei examene.
Studenţilor Facultăţii de Pompieri li se acordă învoiri, cu aprobarea
instructorului superior/comandantului de batalion, în cursul săptămânii, b) Permisiile se acordă pe baza raportului scris întocmit de
între orele 14.30 – 21.30, astfel: student, de către comandantul de batalion cu aprobarea decanului
facultăţii.
39
a serviciului de permanenţă, numele şi prenumele studentului, clasa,
motivul, perioada acordării permisiei şi cine a dat aprobarea.
Studenţii pot beneficia de permisii, de regulă, în următoarele c) Portul uniformei
situaţii: Studenţii poartă în facultate ţinuta militară, conform anotimpului,
astfel:
a) la încheierea căsătoriei studentului, la naşterea şi - la cursuri, la studiu, la examene şi în sălile cu mese –
la botezul copiilor acestuia; uniforma de clasă;
b) la mutarea familiei dintr-o localitate în alta; - la instrucţie, stagiu de practică şi în serviciile de SI, pază
c) în caz de accidentare sau îmbolnăvire gravă a unuia şi protecţie – uniforma de instrucţie;
dintre membrii familiei; - în învoire, permisie şi vacanţă studenţii poartă uniforma
d) în situaţia calamităţilor/dezastrelor, care au afectat de oraş sau ţinuta civilă, decentă;
domiciliul celui în cauză, al părinţilor sau socrilor acestuia; - la activităţile sportive, la înviorare, la activităţile
e) în cazul decesului unui membru al familiei (părinţi, gospodăreşti se poartă ţinuta sportivă;
fraţi/surori, bunici sau veri primari) ai acestuia sau ai soţiei (soţului); - sâmbătă şi duminică, în facultate, studenţii pot purta ţinuta
f) în cazul căsătoriei părinţilor, fraţilor/surorilor sau sportivă sau civilă, decentă.
verilor primari, la naşterea şi la botezul copiilor acestora;
g) în cazul citării studentului pentru a se prezenta în faţa 7) Subunitatea de intervenţie
organelor judiciare; Subunitatea de intervenţie se subordonează ofiţerului de serviciu,
h) în cazul studenţilor căsătoriţi-aceștia beneficiază de comandantului de subunitate/formaţiune, este constituită din efective de
două permisii cu durata de cinci zile, în lunile octombrie-noiembrie şi studenţi de nivel clasă (10-13 studenţi), execută serviciul zilnic, pe baza
martie-mai, cu aprobarea Rectorului, pe baza planificării întocmite de planificării întocmite de comanda batalionului de studenţi şi se înscriu
instructorul superior/comandantul de batalion, fără a beneficia de zilnic în Dispoziţia Zilnică a rectorului Academie. În situaţii deosebite
decontarea cheltuielilor de transport. subunitatea de intervenţie este de valoarea unei clase întregi de studenţi.
i) pentru documentare în vederea definitivării lucrării de Subunitatea de intervenţie are misiunea de a interveni în cazul
licenţă; producerii unor evenimente deosebite în obiectiv şi de asigura anumite
j) pentru alte situaţii sau evenimente, de natură să servicii stabilite de comanda batalionului de studenţi.
justifice permisia solicitată. Studenţii din subunitatea de intervenţie sunt prezenţi în facultate
NOTĂ: 24 de ore (inclusiv la sfârşitul săptămânii). În intervalul orar 08.00-13.00,
- În afara programului de lucru, studenţii pot beneficia de dacă situaţia nu impune, aceştia participă la activităţile de învăţământ
permisie, cu aprobarea şi după informarea instructorului planificate.
superior/comandant batalion de către ofiţerul de serviciu principal şi
completarea de către acesta a ordinului de serviciu. Ofiţerul de serviciu
principal va consemna în Registrul cu procese-verbale de predare/primire 8) Subunitatea de pază şi protecţie

40
Când studenţii sunt prezenţi în facultate, serviciul de pază şi
protecţie va fi asigurat conform Planului de Pază şi protecţie al Facultăţii
de Pompieri, cu două posturi temporare, în intervalul orar 1800-0600/0700,
de către clasa de studenţi (cel puţin 10-13 studenţi), planificată zilnic şi
înscrisă în Dispoziţia Zilnică a rectorului Academie.
Studenţii din subunitatea de pază şi protecţie, sâmbăta şi
duminica, pot părăsi facultatea începând cu orele 08.00, având obligaţia
de a fi prezenţi în instituţie cu 2 ore înainte de intrarea în serviciu a
primului schimb.

9) Alte precizări
Bilanţurile se execută săptămânal, vineri - între orele 13.30-13.45:
în săptămâna I, a II- a şi a III-a pe companie, iar în săptămâna a IV-a pe
batalion.
Curăţenia generală se execută în ziua de luni, între orele 1430-1530
şi ori de câte ori situaţia impune; armamentul se întreţine în ziua de
marţi, pe ani de studii, între orele 1430-1515, sub comanda comandanţilor
de subunităţi şi a subofiţerului administrativ.
Săptămânal, conform programării activităţilor de învăţământ,
formaţiunile/subunităţile de studenţi execută câte două ore de activităţi
culturale şi sportive (în săptămânile I şi a III- a – activităţi culturale; în
săptămânile a II-a şi a IV-a - activităţi sportive). În perioada de pregătire
a concursurilor culturale sau sportive se poate suplimenta timpul afectat
acestor activităţi.
În scopul prevenirii toxiinfecţiilor alimentare se interzice
păstrarea sau prepararea alimentelor în dormitoare, săli de clasă sau alte
spaţii. Consumul acestora se face numai la sălile de mese.
Studenţii pot beneficia, în afara orelor de curs şi a altor activităţi
planificate/ordonate, de asistenţă religioasă şi pot desfăşura activităţi
sportive, culturale şi educative.

41
III. Facultatea de Arhivistică Anexa nr. 2

1. Pentru zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri SITUAŢII ÎN CARE SE ACORDĂ PERMISII STUDENŢILOR
06.00 - Deşteptarea
07.00 - 07.30 - Masa de dimineaţă Studenţii pot beneficia de permisii, de regulă, în următoarele
08.00 - 14.00 - Cursuri situaţii:
14.00 - 16.00 - Masa de prânz
14.30- 19.00 - Studiu individual în cămin sau la Arhivele Naţionale sau a) la încheierea căsătoriei studentului, la naşterea şi
Biblioteca Centrală Universitară la botezul copiilor acestuia;
18.30 - 19.00 - Masa de seară b) la mutarea familiei dintr-o localitate în alta;
19.00 - 22.00 - Timp la dispoziţia studenţilor c) în caz de accidentare sau îmbolnăvire gravă a unuia
22.00 - Stingerea (în perioada sesiunilor 23.00) dintre membrii familiei;
Studenţii anilor II şi III, au ore marţea şi joia după-amiaza cu un d) în situaţia calamităţilor/dezastrelor, care au afectat
profesor asociat, între orele 16.00-19.00. domiciliul celui în cauză, al părinţilor sau socrilor acestuia;
e) în cazul decesului unui membru al familiei (părinţi,
fraţi/surori, bunici sau veri primari) ai acestuia sau ai soţiei (soţului);
2. Pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale: f) în cazul căsătoriei părinţilor, fraţilor/surorilor sau
08.00 - Deşteptarea verilor primari, la naşterea şi la botezul copiilor acestora;
08.00 - 13.00 - Program la dispoziţia studenţilor, studiu individual g) în cazul citării studentului pentru a se prezenta în faţa
13.00 - 13.30 - Masa de prânz organelor judiciare;
13.30 – 18.30 - Program la dispoziţia studenţilor, studiu individual h) în cazul studenţilor căsătoriţi-aceștia beneficiază de
18.30 - 19.00 - Masa de seară două permisii cu durata de cinci zile, în lunile octombrie-noiembrie şi
19.00 - 24.00 - Timp la dispoziţia studenţilor, studiu individual martie-mai, cu aprobarea Rectorului, pe baza planificării întocmite de
24.00 - Stingerea (sâmbăta) instructorul superior/comandantul de batalion, fără a beneficia de
23.00 - Stingerea (duminica). decontarea cheltuielilor de transport.
i) pentru documentare în vederea definitivării lucrării de
Studenţii anului I şi II nu beneficiază de masă, aceştia părăsesc licenţă;
Academia pentru servirea mesei de prânz, între orele 14.00- 16.00 j) pentru alte situaţii sau evenimente, de natură să
(pentru anul I, luni, conform orarului de la ora 13.00). justifice permisia solicitată.
Studenţii din anii I, II şi III care nu sunt cazaţi în Academie îşi
desfăşoară activitatea conform orarului fiecărui an în parte. NOTĂ:
- În afara programului de lucru, studenţii pot beneficia de
permisie, cu aprobarea şi după informarea instructorului
superior/comandant batalion de către ofiţerul de serviciu principal şi
42
completarea de către acesta a ordinului de serviciu. Ofiţerul de serviciu
principal va consemna în Registrul cu procese-verbale de predare/primire
a serviciului de permanenţă, numele şi prenumele studentului, clasa,
motivul, perioada acordării permisiei şi cine a dat aprobarea.

43
Anexa nr. 3

SANCŢIUNI CE SE POT APLICA STUDENŢILOR

În ce constă
Sancţiunea Cine aplică sancţiunea Alte menţiuni Contestarea sancţiunii aplicate Observaţii
sancţiunea
Avertisment Sancţiunea constă în - prorectorul Academiei Un exemplar al Contestaţia se adresează, în scris,
avertizarea studentului - decanul facultăţii comunicării de şefului ierarhic superior celui care a
că la următoarea - instructorul sancţionare se emis decizia de sancţionare în termen
abatere i se va aplica o superior/comandantul de introduce în dosarul de 5 zile de la comunicarea deciziei
sancţiune mai aspră batalion studentului de sancţionare
- instructorul/ sancţionat
comandantul Contestaţia se soluţionează în termen
detaşamentului/ de 15 de zile de la depunerea acesteia
subunităţii la Secretariatul Academiei
- îndrumătorul
grupei/clasei Hotărârea şefului ierarhic superior
celui care a emis decizia de
sancţionare este definitivă
Mustrare verbală Sancţiunea constă în - prorectorul Academiei Un exemplar al Contestaţia se adresează, în scris,
mustrarea studentului - decanul facultăţii comunicării de şefului ierarhic superior celui care a
şi sfătuirea acestuia să - instructorul sancţionare se emis decizia de sancţionare în termen
se poarte în aşa fel superior/comandantul de introduce în dosarul de 5 zile de la comunicarea deciziei
încât să dea dovadă de batalion studentului de sancţionare
îndreptare, atrăgându- - instructorul/ sancţionat Contestaţia se soluţionează în termen
i-se totodată atenţia comandantul de 15 de zile de la depunerea acesteia
că, dacă nu îşi detaşamentului/ la Secretariatul Academiei
schimbă subunităţii
comportamentul, i se - îndrumătorul grupei/ Hotărârea şefului ierarhic superior
va aplica o sancţiune clasei celui care a emis decizia de
mai aspră sancţionare este definitivă

44
Interdicţia de a Sancţiunea constă în - prorectorul Academiei Un exemplar al Contestaţia se adresează, în scris,
părăsi Academia, neacordarea de învoiri - decanul facultăţii sau comunicării de şefului ierarhic superior celui care a ESTE
până la 20 de zile pe o perioadă de până instructorul superior/ sancţionare se emis decizia de sancţionare în termen OBLIGATORIE
la 20 zile, studentului comandantul de batalion introduce în dosarul de 5 zile de la comunicarea deciziei EFECTUAREA
care a a săvârşit la propunerea - studentului de sancţionare CERCETĂRII
abateri disciplinare instructorului/ sancţionat DISCIPLINARE
grave şi/sau repetate Comandantului Contestaţia se soluţionează în termen PREALABILE
detaşamentului/ de 15 de zile de la depunerea acesteia
subunităţii la Secretariatul Academiei
sau a îndrumătorului
clasei Hotărârea şefului ierarhic superior
celui care a emis decizia de
sancţionare este definitivă

Suspendarea Sancţiunea constă în Prorectorul Academiei Un exemplar al Studentul poate contesta sancţiunea Sancţiunea se aplică
bursei de merit retragerea temporară a ca urmare a propunerii comunicării de disciplinară, la rector în termen de 5 doar studenţilor care
pe o perioadă de bursei de merit de sancţionare făcută în sancţionare se zile de la au bursă de merit
la 1 la 3 luni baza hotărârii motivate a introduce în dosarul comunicarea deciziei de sancţionare. ESTE
Comisiei de disciplină studentului OBLIGATORIE
sancţionat Contestaţia se soluţionează în termen EFECTUAREA
de 15 de zile de la depunerea CERCETĂRII
acesteia, la Secretariatul Academiei DISCIPLINARE
PREALABILE
Hotărârea rectorului Academiei este
definitivă

45
Retragerea bursei Sancţiunea constă în Prorectorul Academiei Un exemplar al Studentul poate contesta sancţiunea Sancţiunea se aplică
de merit pe retragerea definitivă a ca urmare a propunerii comunicării de disciplinară, la rector în termen de 5 doar studenţilor care
întreaga perioadă bursei de merit de sancţionare făcută în sancţionare se zile de la au bursă de merit
a şcolarizării baza hotărârii motivate a introduce în dosarul comunicarea deciziei de sancţionare. ESTE
Comisiei de disciplină studentului OBLIGATORIE
sancţionat Contestaţia se soluţionează în termen EFECTUAREA
de 15 de zile de la depunerea CERCETĂRII
acesteia, la Secretariatul Academiei DISCIPLINARE
PREALABILE
Hotărârea rectorului Academiei este
definitivă
Destituirea din Sancţiunea constă în Prorectorul Academiei Studentului Studentul poate contesta sancţiunea Sancţiunea se aplică
funcţia de destituirea din funcţia ca urmare a propunerii sancţionat i se disciplinară, la doar studenţilor care
conducere de conducere de sancţionare făcută în retrage indemnizaţia au funcţii de
baza hotărârii motivate a pentru funcţia de rector în termen de 5 zile de la conducere
Comisiei de disciplină conducere comunicarea deciziei de sancţionare. ESTE
Un exemplar al OBLIGATORIE
comunicării de Contestaţia se soluţionează în termen EFECTUAREA
sancţionare se de 15 de zile de la depunerea CERCETĂRII
introduce în dosarul acesteia, la Secretariatul Academiei DISCIPLINARE
studentului PREALABILE
sancţionat Hotărârea rectorului Academiei este
definitivă
Preavizul de Preavizul de Prorectorul Academiei Un exemplar al Studentul poate contesta sancţiunea ESTE
exmatriculare exmatriculare ca urmare a propunerii comunicării de disciplinară, la rector în termen de 5 OBLIGATORIE
reprezintă sancţiunea de sancţionare făcută în sancţionare se zile de la EFECTUAREA
anterioară baza hotărârii motivate a introduce în dosarul comunicarea deciziei de sancţionare. CERCETĂRII
exmatriculării Comisiei de disciplină studentului DISCIPLINARE
sancţionat Contestaţia se soluţionează în termen PREALABILE
de 15 de zile de la depunerea
acesteia, la Secretariatul Academiei
Hotărârea rectorului Academiei este
definitivă

46
Exmatricularea Sancţiunea constă în Exmatricularea se face Sancţiunea se Studentul nemulţumit de sancţiunea ESTE
scoaterea din evidenţă pe baza analizei făcută consemnează în aplicată se poate adresa instanţei de OBLIGATORIE
a studentului. de o comisie de Registrul de procese- contencios administrativ EFECTUAREA
disciplină, la propunerea verbale al Senatului CERCETĂRII
Consiliului facultăţii DISCIPLINARE
(similar), pe baza PREALABILE
hotărârii Senatului şi a
deciziei rectorului.

Notă: Pentru a fi luată în considerare, contestaţia sancţiunii va fi semnată şi depusă personal de către studentul sancţionat la secretariatul
academiei/facultăţii şi trebuie să cuprindă motivat din punct
de vedere regulamentar şi procedural aspectele contestate

47
Anexa nr. 4

Ministerul Administraţiei şi Internelor


Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”

DECIZIE DE SANCŢIONARE

(model)

În temeiul prevederilor articolului/articolelor nr. ______ punctul/punctele_________


din Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor din Academia de Poliţie
“Alexandru Ioan Cuza”

Având în vedere:
- săvârşirea de către studentul/a ___________________________4 din Facultatea de
_________________, anul ______________, a faptei
/faptelor_______________________________________________________________
__________________________________________________________________________
- încălcarea prin săvârşirea faptei de mai sus a prevederilor art.________
punctul/punctele din Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor din Academia
de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”

D E C I D:

1. Sancţionarea cu ____________ a studentului/ei____________________5


2. Prezenta decizie va fi comunicată celui/celei în cauză, pe bază de semnătură de primire
ori, în caz de refuz a primirii, va fi comunicată în faţa formaţiei.
3.Prezenta decizie poate fi contestată prin raport scris
6
adresat…………………………………………………………… în termen de 5 zile de la
comunicarea sancţiunii.
4. Un exemplar al deciziei de sancţionare se introduce în dosarul studentului sancţionat.

PERSOANA CARE APLICĂ SANCŢIUNEA7

AM LUAT LA CUNOŞTINŢĂ,
STUDENT/STUDENTĂ

4
Se trec numele şi prenumele studentului/ei.
5
Idem 1.
6
Se trec funcţia, gradul şi numele şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea.
7
Se trec gradul profesional /militar, funcţia, numele şi prenumele persoanei care are dreptul să emită decizia conform
prevederilor legale
48
Anexa nr. 5

DISPOZIŢII SPECIFICE STUDENŢILOR - Cererea pentru disciplinele opţionale;


FACULTĂŢII DE ARHIVISTICĂ - Actele necesare pentru obţinerea bursei,
conform legislaţiei în vigoare;
- Cererea de înscriere pentru începutul
Capitolul I fiecărui an universitar;
Principii generale (5) Studenţii care sunt îndepărtaţi ori
întrerup frecventarea cursurilor, din motive
Art. 1 Activitatea profesională a imputabile lor, sunt obligaţi să restituie
studenţilor din cadrul Facultăţii de Arhivistică cheltuielile de întreţinere (cazare şi masă).
şi raporturile acesteia cu Academia de Poliţie efectuate de MAI, pe timpul şcolarizării,
se desfăşoară în conformitate cu legile şi potrivit reglementărilor în vigoare.
hotărârile de guvern care reglementează (6) Prin „motive imputabile lor” se
activitatea instituţiei şi a personalului acesteia, înţeleg: exmatricularea din Facultatea de
precum şi a ordinelor şi regulamentelor Arhivistică ca urmare a:
Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului a. săvârşirii unor abateri
şi Sportului şi Ministerului Administraţiei si disciplinare grave sau pentru comiterea
Internelor. unor infracţiuni sancţionate prin
Art. 2 (1) Calitatea de student al hotărâri judecătoreşti definitive;
Facultăţii de Arhivistică, din cadrul Academiei c. la cerere sau urmare a
de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, o au toţi neprezentării în Facultatea de
candidaţii declaraţi admişi în urma susţinerii Arhivistică ori în stagiul de practică.
concursului de admitere, din momentul Art. 3 (1) Fiecărui student, după
înmatriculării în anul I şi până la absolvire. înmatriculare i se înmânează un carnet de
Studenţii Facultăţii de Arhivistică au statut de student în care se înscriu toate notele obţinute
studenţi civili similar învăţământului civil la examene sau celelalte forme de verificare a
românesc. cunoştinţelor pe care studentul este obligat să
(2) Înmatricularea studenţilor din anul le susţină pe perioada studiilor.
I se realizează de secretariatul facultăţii, prin (2) Carnetul de student este
dispoziţia Rectorului Academiei de Poliţie netransmisibil şi serveşte ca document de
până în preziua începerii anului universitar, pe identitate pentru toate activităţile unde se cere
baza listei candidaţilor declaraţi admişi la să se facă dovada acestei calităţi, precum şi la
concursul de admitere. obţinerea unor facilităţi acordate prin lege.
(3) La înscrierea în anul I de studii (3) În cazul pierderii documentelor
dosarul studentului va cuprinde: personale (carnet de student, diverse
- Fisa de înscriere anuală se completează legitimaţii studenţeşti eliberate de facultate)
la începutul fiecărui an de studiu; eliberarea unor duplicate se face numai după
- Diploma de bacalaureat în original sau îndeplinirea formalităţilor cerute de legislaţia
adeverinţă de promovare a în vigoare privind eliberarea documentelor
bacalaureatului (valabilă până la individuale şi actelor de studii pierdute sau
eliberarea diplomei); dispărute (anunţarea în presă a pierderii şi
- Certificatul de naştere, copie legalizată; achitarea taxelor stabilite prin instrucţiuni).
- Acte care atestă schimbarea numelui, (4) În documentele studentului nu
copie legalizată; sunt admise corecturi sau introduceri de date
- Adeverinţă medicală de la medicul de nereale.
familie; (5) În caz de retragere, transfer sau
- Copie C.I.; exmatriculare, studentul este obligat să
- Cazier judiciar pentru student şi părinţi restituie carnetul de student şi alte legitimaţii
(valabile cele de la admitere); (legitimaţie de transport, de bibliotecă etc.) şi
- 4 (patru) fotografii tip C.I. să completeze Fişa de lichidare.
(4)La începerea cursurilor dosarul Art. 4 Înscrierea studentului indiferent
studentului se completează cu: de forma de învăţământ, se face în primele 10

49
zile de la începutul fiecărui an universitar, la Motivarea absenţelor se face pe baza
cererea studentului care îndeplineşte condiţiile documentelor justificative prezentate de
stabilite în regulamentul sistemului de credite student (scutiri medicale, dovezi ale
şi ale prezentului regulament. participării la conferinţe, simpozioane, sesiuni
Art. 5 (1) Organizarea studenţilor ştiinţifice, schimburi de experienţă),
pentru toată perioada studiilor universitare se documente care se păstrează în evidenţă la
face pe an de studii şi grupe de specializare în îndrumător.
cadrul fiecărui an. (2) Se pot motiva absenţele
(2) Fiecare an de studiu îşi alege determinate de:
un şef de an, care îi va reprezenta pe studenţi a. cazuri de boală, dovedite cu
în Consiliul facultăţii. certificate medicale tip, vizate de medicul
(3) Activitatea studenţilor este Cabinetului medical studenţesc;
coordonată la nivelul fiecărui an de studiu de b. în urma învoirii;
un îndrumător de an desemnat din rândul c. existenţa altor cauze bine întemeiate,
cadrelor didactice titulare din Facultatea de demonstrate cu acte justificative (cazuri
Arhivistică. maternale, decese în familie).
(3) Studenţii care şi-au refăcut starea
de sănătate după îmbolnăviri care au
Capitolul II determinat suspendarea studiilor, precum şi
Activitatea profesională a studenţilor studentele care au suspendat studiile pe motiv
de graviditate pot să le reia prin repetarea
Secţiunea 1 anului universitar nepromovat.
Frecvenţa (4) Studenţii care din cauză de boală
sau pentru motive neimputabile, nu mai pot
Art. 6 (1) Pe toată durata studiilor, urma cursurile Facultăţii de Arhivistică, pot
studenţii îşi desfăşoară activitatea în continua studiile în alte instituţii de
concordanţă cu prevederile Cartei Universitare învăţământ superior cu profiluri apropiat, în
şi regulamentelor specifice. condiţiile prevedrilor legale specifice.
(2) Studentul are obligaţia să
frecventeze toate activităţile de instruire: Secţiunea a 2-a
cursuri, seminarii, laboratoare, activităţi Stagiile de practică ale studenţilor
practice şi alte activităţi ale procesului de
învăţământ. Art. 10 Stagiile de practică ale
(3) Acestea se aduc la cunoştinţă studenţilor se desfăşoară în conformitate cu
studenţilor prin fişele disciplinelor, a prevederile actelor normative în vigoare, a
planurilor de învăţământ şi programelor planurilor de învăţământ şi programelor de
zilnice, afişate la începutul fiecărui an şi practică elaborate de departament.
semestru universitar, dar nu mai târziu de 10 Art. 11 Practica studenţilor se
zile de la începere. desfăşoară de preferinţă în unităţile Arhivelor
Art. 7 (1) Frecvenţa la cursuri a Naţionale, precum şi la compartimentele de
studenţilor este obligatorie în cadrul ciclului arhivă din alte instituţii de stat şi private
studiilor universitare de licenţă. consemnând zilnic activităţile arhivistice
(2) Studenţii Facultăţii de Arhivistică efectuate în Caietul de Practică.
nu pot repeta anii de studiu în situaţia Art. 12 Stagiile de practică se vor
nepromovării acestora din motive imputabile executa cu respectarea strictă a specializărilor
lor, potrivit prezentului regulament. studenţilor, sub conducerea tutorilor
Art. 8 Evidenţa frecvenţei este profesionali - desemnaţi de către partenerul de
consemnată în jurnalul de prezenţă al anului, practică– şi sub îndrumarea unui număr
de studentul şef de an, verificată şi validată corespunzător de cadre didactice din facultate.
prin semnătură de cadrele didactice care Art. 13 (1) La sfârşitul stagiului de
conduc activităţile de învăţământ. practică, cadrul didactic îndrumător de
Art. 9 (1) Absenţele se motivează practică împreună cu tutorele profesional al
săptămânal, de către îndrumătorul de an/grupă. studentului, vor evalua cunoştinţele

50
practicantului căruia îi vor acorda o notă de la modalitatea de verificare a cunoştinţelor şi
1 la 10, exprimată în numere întregi, nota caracterul probelor, structura anului
minimă de promovare fiind 5. universitar (cursuri şi seminarii, sesiuni de
(2) Stagiul de practică este inclus în examene, stagiile de practică, vacanţe etc.).
planul de învăţământ şi constituie condiţie de (5) Colocviile şi verificările se
promovare. Practica studenţilor cuprinde două susţin în orele disciplinelor din ultimele două
componente: practica arhivistică (3 săptămâni săptămâni ale semestrului, iar examenele în
după semestrul I, şi practica paleografică (3 sesiunile planificate.
săptămâni după sesiunea din vară). Art. 17 (1) Numărul de restanţe este
(3) Pentru studenţii implicaţi în Burse dat de numărul examenelor şi colocviilor
Erasmus sau similare, Consiliul Facutăţii nepromovate. Studenţii care nu au promovat
poate stabili o altă perioadă pentru suţinerea nici un examen, verificare sau colocviu, după
examenelor sau a restanţelor/reexaminărilor. sesiunea I, sunt exmatriculaţi din facultate.
(2) Studenţii care în primele două
Art. 14 Evaluarea se va realiza în sesiuni (iarnă, vară) acumulează mai mult de
cadrul departamentului în baza aprecierii patru examene nepromovate sunt exmatriculaţi
cunoştinţelor dobândite de studenţi în practică din facultate.
de către coordonatorii de practică şi a cadrului (3) Studenţii au dreptul la o singură
didactic coordonator al practicii, care acordă reexaminare.
fiecărui student un calificativ echivalat cu o (4) Reexaminările se plătesc,
notă de la 1 la 10, exprimată în numere întregi, valoarea taxelor fiind stabilită în Senatul
nota minimă de promovare fiind 5 (cinci). Academiei.
Art. 15 (1) Studentul care nu a obţinut (5) Este exceptat de la aceste
nota de promovare, sau care, din motive prevederi studentul care din motive
obiective, nu a executat stagiul de practică în întemeiate, justificate cu probe ( de exemplu: a
perioada stabilită, va fi obligat să repete fost bolnav), nu se poate prezenta la sesiunile
practica în vacanţa de vară şi, dacă nu de examen din iarnă sau din vară – parţial sau
promovează, va fi declarat nepromovat. total.
(2) Cheltuielile pentru repetarea Art. 18 (1) Pentru sesiunea de restanţe
stagiului de practică vor fi suportate de şi reexaminări programarea examenelor se
student. face până la plecarea studenţilor în vacanţa de
vară.
Secţiunea a 3-a (2) Studenţii restanţieri trebuie să
Evaluarea pregătirii studenţilor înmâneze cereri scrise la secretariatul
facultăţii, avizate de titularii de discipline şi
Art. 16 (1) Promovarea fiecărui an aprobate de decanul facultăţii, în vederea
universitar se face prin examene, colocvii şi programării restanţelor.
verificări, acestea fiind prevăzute în planurile (3) Sesiunea de restanţe pentru anul
de învăţământ. terminal este în săptămâna dinaintea ultimei
(2) În cadrul departamentului se sesiuni de examinare.
stabileşte şi prevede în programele analitice Art. 19 (1) Studenţii pot solicita
ale disciplinelor modalitatea de verificare a reexaminarea pentru mărirea notei la cel mult
cunoştinţelor: scris, oral, practic sau combinat. două discipline, cu condiţia ca la toate
(3) La disciplinele unde forma de celelalte examene, colocvii şi verificări să fi
susţinere este scris şi oral, studentul care va fost apreciaţi cu note de cel puţin 8 (opt), să nu
obţine la proba scrisă cel puţin nota 8, va fi fi avut nici o restanţă în anul de studii
promovat, la cererea sa fără să mai susţină respectiv şi să nu fi comis abateri disciplinare.
proba orală. (2)Reexaminarea pentru mărirea de
(4) La începerea cursurilor în notă se realizează fără plata vreunei taxe.
fiecare an universitar li se comunică (3) Cererea pentru reexaminare în
studenţilor: disciplinele prevăzute în planul de vederea măririi notei se aprobă de decanul
învăţământ, formele de organizare a facultăţii şi se organizează în sesiunea de
învăţământului, titularii de discipline, restanţe şi reexaminări.

51
(4) În cazul în care, la reexaminare, cheltuielilor de întreţinere pe timpul
studentul obţine o notă mai mică decât cea şcolarizării:
iniţială, nota finală la examenul respectiv a. săvârşirea unor fapte care potrivit
rămâne cea dintâi. legii penale, constituie infracţiuni (consum de
(5) La disciplinele prevăzute cu un băuturi alcoolice, stupefiante, portul de arme
singur examen după două semestre de predare, albe şi de foc în incinta facultăţii şi în afară,
cu acordul cadrului didactic titular, se poate sustrageri de bunuri publice şi private);
susţine examen parţial. Prezentarea studentului b. nepromovarea anului de studiu, din
la proba parţială este facultativă. Nota obţinută motive imputabile;
nu intră în calculul mediei de bursă şi nici nu c. comiterea unor abateri disciplinare
este considerată restanţă, în caz de grave sau a unor abateri repetate precum şi
neprezentare. Notele acordate la probele acumulare de absenţe nemotivate: limita
parţiale vor fi trecute în cataloage provizorii, maximă - 30 de ore, cumulate într-un
urmând ca în catalogul definitiv să fie trecută semestru);
nota finală rezultată din media celor două note d. să fie asociat unic sau să participe
(cifra întreagă). Cunoştinţele verificate prin direct la administrarea sau conducerea unor
probe parţiale, nu vor mai fi cerute la organizaţii ori societăţi comerciale;
examenul final, cu condiţia ca nota obţinută să e. să facă parte din partide, formaţiuni
fie cel puţin 5,oo. sau organizaţii politice ori să desfăşoare
propagandă prin orice mijloace sau alte
Secţiunea a 4 activităţi în favoarea acestora ori a unui
Transferarea studenţilor candidat independent pentru funcţii publice;
f. să candideze pentru a fi ales în
Art. 20 (1) Transferul studenţilor de la administraţia publică locală sau Parlamentul
Facultatea de Arhivistică la o altă facultate din României;
cadrul Academiei nu este permis. g. să declare sau să participe la grevă.
(2) Transferul unui student de la o
specializare paleografică la alta, şi de la o Art. 22 (1) Îndepărtarea şi
limbă străină la alta se poate efectua cu avizul exmatricularea studenţilor din facultate se
Directorului de Departament şi aprobarea efectuează la propunerea Consiliului
Consiliului facultăţii şi, în primele două facultăţii, pe baza hotărârii Senatului şi a
săptămâni de la începerea cursurilor. deciziei Rectorului.
(2) Situaţia fiecărui student aflat într-
Secţiunea a 6-a unul din cazurile de îndepărtare sau
Scoaterea studenţilor din evidenţa exmatriculare este analizată de o comisie de
facultăţii disciplină, formată din decan, îndrumătorii de
an şi un reprezentant al studenţilor ( din anul
Art. 21 (1) Scoaterea studenţilor din din care face parte studentul
evidenţa facultăţii se face prin îndepărtare sau îndepărtat/exmatriculat)
exmatriculare.
(2) Îndepărtarea studenţilor din Capitolul III
facultate se face pentru: Întreruperea studiilor
a. motive medicale;
b. la cerere; Art. 23 – Activitatea de învăţământ a
c. ca urmare a neprezentării în stagiul studentului din cadrul Facultăţii de Arhivistică
de practică, şi în facultate din vacanţe sau se poate întrerupe numai în următoarele
concedii medicale; situaţii:
d. ca urmarea neprezentării, în (a) pe parcursul unei burse de care
facultate după înmatriculare ori studentul beneficiază pe o perioadă mai mare
reînmatriculare; de 5 luni;
(3) Următoarele fapte atrag (b) din motive de graviditate, studentele
exmatricularea studenţilor, cu suportarea au dreptul la întrerupere a studiilor pe o durată
de maximum 2 ani şi numai o singură dată,

52
având dreptul de a se înscrie în anul de studiu
întrerupt, în termen de trei ani, fără a fi
considerate repetente, recunoscându-li-se
semestrele frecventate integral şi toate
obligaţiile şcolare îndeplinite.
Art. 24 – Studenţii care au întrerupt
studiile sunt datori ca la reluarea lor să
îndeplinească eventualele obligaţii şcolare de
diferenţă, rezultate în urma modificării, între
timp, a Planurilor şi Programelor de
învăţământ.
Art. 25 – Studenta gravidă, va
beneficia, la cerere, aprobată de decan, de
amânarea practicii sau scutirea parţială de
aceasta.
Art. 26 – Studenţii care acumulează un
număr de maxim 90 de zile de scutire
medicală sunt obligaţi să-şi îngheţe anul
universitar.

53

S-ar putea să vă placă și