Sunteți pe pagina 1din 1

Rişti să pierzi un prieten sau să încalci o regulă

Imaginaţi-vă următoarea situaţie. Clasa voastră susţine un test scris la


istorie. Tu eşti unul dintre cei mai buni elevi din clasă la istorie,  şi chiar şi
pentru tine acest test este destul de dificil.
Colegul îţi şopteşte din spate şi te roagă să îi arăţi lucrarea ta. Ştii că nu e
voie să copiezi la teste şi amândoi puteţi primi o pedeapsă severă dacă
faceţi asta.
Tu ce ai face? Ai risca să pierzi un prieten – sau ai încălca o regulă?

Ai risca să pierzi un prieten – sau ai încălca o regulă?

Nu (vot y)
Să copiezi nu e corect faţă de cei
Da (vot x)
care respectă regulile.
Prietenii buni se ajută întotdeauna.
Dacă nu respect regula, risc să
Şi eu voi avea nevoie de ajutor de la fiu şi eu pedepsit. Prietenii nu ar
prieteni într-o zi. rebui să pretindă asta unii de la
alţii.
Avem nevoie să ne ajutăm între noi.
Altfel ar fi o lume rece, neprietenoasă, Depinde de prieten cât de mare
în care nimănui nu-i pasă de ceilalţi. este riscul. Pot să vorbesc cu un
prieten bun şi el îmi va respecta

decizia.

 Nu este posibil niciun compromis. Trebuie să-ţi defineşti


prioritatea.
 Timpul te presează să acţionezi imediat, ceea ce înseamnă
că e dificil să te gândeşti cu atenţie la ce decizie să iei.
 Nu poţi să-ţi schimbi decizia mai târziu, deci efectele sale
sunt ireversibile.
 Îţi asumi responsabilitatea – atât tu, cât şi alte persoane
trebuie să faceţi faţă consecinţelor.
În viaţa noastră de zi cu zi, la fel ca în cazul deciziilor politice, ne
confruntăm în mod constant cu dileme. Să abordezi astfel de
dileme este dificil, deoarece situaţia este deseori complicată şi
trebuie să acţionăm presaţi de timp.

S-ar putea să vă placă și