Cartea incepe in antetul paginii cu un citat din P.

Shelly- “Epipsychidion” si apoi ne transpune direct in

mintea tulburata a naratorullui , a carui identitate se depersonalizeaza in imagini care abea puse

“punct la punct” se unesc intr-o iluzie .Este alcatuit din 11 capitole notate cu cifre

romane.Singuratatea este mediul propice in care asa-zisa actiune ia parte. Spun “asa-zisa” intrucat

nu exista un fir narativ, ci mai multe episode, sau mai bine zis “crize” caruia ii trezesc naratorului

diferite emotii. Relatarea are loc la persoana I, lucru care ii confera un aer intim. Acest prim capitol ne

prezinta de fapt “criza instrainarii de sine”1.

Ni se prezinta deasemena si amintiri vagi si crizele din copilarie si motivele acestora. Ele aveau loc

deobicei locuri prestabilite: “in strada, in casa sau in gradina”. Aceste crize constau intr-un lesin, intr-o

stare de transcendenta iar imaginea lor este prezentata adesea ca fiind adevarate “spatii blestemate”.

Unul din locurile acestea reprezenta parcul orasului, intr-o poiana mica din capatul unei alei, loc in

care naratorului ii se pare ca nu exista un spatiu mai trist in tot orasul sau. Un alt loc blestemare se

afla in celalalt capat al orasului, “intre malurile inalte si gaunoase ale raului” in care se scalda cu

tovarasii sai. Simtul olfactiv, dinaintea crizei , ne este si noua puternic imbibat de “mirosul cojilor

putrezite” de pe mal. Inafara acestor 2 locuri orasul se pierde in memoria naratorului intr-o pasta plina

de banalitate.

Aceste crize prind in cele din urma si un nume : “paludism” iar imaginea doctorului ramane undeva in

memoria personajului in capul sau impreuna cu uimirea ca suferinta lui are un nume.

In cel de al doilea capitol ne sunt prezentate primele experiente erotice si incarcate de pasiune alaturi
de Clara, sora lui Eugen , detinatorul unui magazine cu masini de cusut. Locul unde au loc diferite
dialoguri este in spatele magazinul, asa zisa “cabina”. Totusi singurul lucru care are loc intre cei doi
este o simpla atingere a genunchilor naratorului de corpul Clarei. Intradevar o banalitate pentru noi ,
un lucru care ii starnea acestuia nopti framantate de ganduri iar cele mai mici detalii care nu erau la
locul lor, puteau sa provoace adevarate drame in mintea lui. In cele din urma are loc si actul in sine
care este urmat ;la randul sau de un adevarat joc al cuvintelor :” - Mă duc să iau un praf în cabină, mă
doare capul îngrozitor, te rog să nu vii după mine.
Promiteam cu jurăminte și o urmam într-o secundă, începea în cabină o veritabilă luptă în care, în
mod evident, forțele Clarei erau dispuse să cedeze. Cădea atunci pe canapea dintr-o bucată ca și
cum s-ar fi împiedecat de ceva. Punea apoi mâinile sub cap și închidea ochii ca și cum ar fi dormit,
îmi era imposibil să schimb cu un centimetru poziția corpului; așa cum stătea pe o coastă, trebuia să-i
smulg rochia de sub pulpe și să mă alipesc de ea. Clara n-avea nici o opunere pentru gesturile mele,
dar nu-mi dădea nici o înlesnire. Era imobilă și indiferentă ca o bucată de lemn și numai intima și
secreta ei căldură îmi revela că e atentă și că „știe".”
In cel de-al treila capitol un alt moment straniu ne este adus. Prietenia dintre Clara si narator isi are o
vechime indelungata. Totusi memoria cade pe o amintire difuzata care are menirea de a ne prezenta
cunoasterea sexuala a naratorului din vremuri timpurii, in care autorul si o fetita sunt culcati in acelasi
pat, iar acesta se vede planagnd intr-o curte dupa o bataie de-a tatalui sau: „ Tatăl meu adineaorea

1
Proza romaneasca(1900-1950): Caiet de seminar , Alina Bako, (pg85)
în odaie mi-a tras câteva palme peste fesele goale. Nu știu prea bine pentru ce. Mă gândesc.
Stăteam culcat în pat lângă o fetiță de vârsta mea, puși acolo amândoi să dormim, în timp ce
părinții noștri erau duși la plimbare. N-am simțit când ei s-au întors și nu știu ce anume făceam
fetiței sub plapomă. Știu doar că, în momentul când tatăl meu a ridicat brusc plapomă, fetița
începuse să accepte. Tatăl meu s-a făcut roșu, s-a înfuriat și m-a bătut. Asta e tot.” Mai sunt
deasemenea si alte experiente erotice, care trezesc in narator simturi nemaibanuite pana atunci.
In cel de-al patrulea capitol, balciul este atractia principala a intregului oras, care dadea un aer
animat si colorat in inimile cetatenilor insa era incarcat de ”tristeti si exaltari” pentru
narator.Deasemenea si panopticumul trezeste la randul lui dorinte arzatoare in narator de a
vedea un asemenea loc intr-un incediu. Aceasta dorinta isi are locul din momentul in care acesta
asistase la incendiul unui cinematograf.
In cel de-al cincelea capitol, casa Webber trezeste in narator amintiri atat frumoase cat si
neplacute. Casa apartinei batranei Elta Weber iar acesta il semana cu un adevarat panotpicum.
Samuel Weber(sotul dansei) locuia impreuna cu fii sai, Paul si Ozy, in partea de jos a casei.
Naratorul si Ozy Weber aveau adesea ori un joc teatral dus pana la extremitate: acestia isi
imaginau diferite dialoguri pe teme cat mai tragice si le abordau cu o banalitatea ca cea a
„oamenilor mari”. Fata de Paul, naratorul are o simpatie de nedescris. El reprezenta finetea casei
Weber. Tot aici , moartea bunicului sau pare sa-l marcheze pe tanarul nostru. Acesta muri intr-o
odaita mica. Fratele bunicului sau care semana izibitor cu acesta, se oferi sa aiba onoarea de a
spala mortul. Aceasta ceremonie ii ramane impregnata naratorului in memorie, simtind parca
durerea celui care isi spala fratele cu ravna. Inmoarmantarea avu loc loc intr-o zi caniculara de
vara, iar groapa umeda il„aspira intr-o racoare si o intunecime ce-l strabatura desigur ca o
suprema fericire”
Capitolul sase incepe cu nunta lui Paul Weber si imaginea acesteia incarcate de figure de
stil auditive.Naratorul se trezeste buimac din somn si incepe sa ia la pas orasul care isi
pierduse orice sens. Acolo ne intalnim cu imaginea unei carmangerii imbibata de sangele
animalelor si de goliciunea ochilor acestora
Imaginea pietei devine dezolanta in aerul diminetii iar caracterul incepe sa ia din
nou orasul la pas. Trece pe langa casa familiei Weber care acum statea intr-o
pustietate de nedescris. Nunta lua sfarsit iar etajul casei Weber se luminase cu
prezenta Eddei , lucru care il face nostalgic pe narrator , aducandu-si aminte de
prima intalnire a acestuia cu Edda. Isi adduce aminte de ritualul care avea loc in
fiecare sambata cand toata lumea se aduna in camera din fata langa gramofon ,
ascultand ariile orientale din “Kismet” iar Edda servea prajituri cu miere si migdale.
Intr-una din aceste dupa-amiezi , infundandu-si capul intr-un fotoliu, narratorul vrea
sa isi masoare tenacitatea in parallel cu rabdarea de a suporta o durere. Dup ace
atrase atentia tuturor din camera, Edda venise sa-I stearga obrazul insangerat.
Lucru care il face sa viseze sim ai mult la imaginea ei multiplicate in zeci, sute sau
chiar mii , pe strazile orasului. Naratorul se vede visator in camera de hotel alaturi de
Edda care este imbaiata in lumina asfintitului. Asa cum zice si el, toate aceste
ganduri ii lasau un gust amar in gura.
In capitolul sapte avem parte si de o autdescriere a naratorului-personaj : “Eram un băiat

înalt, slab, palid, cu gâtul subțire ieșind din gulerul prea larg al tunicei.”. Gandurile sale duc la un

atelier de sculptura populara. Acesta ramane uimit de netezimea lemnului si „venisoarele”

acestuia clar vizibile care se asemana cu o piele fina de femeie.Bilele sau piesele de sah il fac

pe narator sa se cufunde si mai mult in materia lor. Sculptorul devine un adevarat maestru

desavarsit in ochiul naratorului si il rabdarea acestuia de a transforma materia bruta in arta il

coplesesc si mai tarre pe acesta , fancandu-l sa se piarda in agitatia sa, provocandu-i una dintre

„crize”. Totusi, unul din locurile care ii confereau liniste era scena teatrului gol din oras unde se

odihnea intr-un jilt si putea sa ramana acolo „intr-o beatitudine desavarsita cateva ceasuri”. Se

pare ca vocea destinului il chema-se acolo...care era de fapt vocea femeii care se ocupa de

curatenie in teatru si il intimpina pentru prima oara cu un „AHA! ai venit!...”. Zile in sir naratorul

venea in acelasi loc pentru a-si odihni mintea tulburata, urmandu-si aceasi rutina.Deodata acesta

vrea sa sparga rutina si inrtra in conversatia cu doamna care curata , cerandu-i sa ii aduca un

model pentru un concurs de desen. O alta femeie se alatura conversatiei si decis sa-l duca pe

tanar in camera Elvirei: o femeia bolnava care nu poate pricepe ce doreste tanarul de la ea;

stanjenindu-se si scuzandu-se ca „.. îți voi da concursul... când mă voi face sănătoasă.”.

Capitolul opt ne ofera o experienta de neuitat. Experienta noroiului. Tanarul nostru se plimba pe

o ulita care era murdara cu o pasta de noroi. Acesta isi doreste sa fie ca un caine care sa vada

lumea de jos si sa fie mai aproape de pamant. Umbland pe la targul de vite ,in fata sa o balta

imensa de noroi ii umple narile cu mirosul specific de balegar si urina acida, trezind in el o

bucurie imensa.In timp ce isi scalda picioarele pana la glezne in noroi, ploaia inceput. Deodata

se apleca in balegar si incepu sa isi bage si mainile in norioi. Era fascinat de pasta aceasta care

se scurge printre degetele sale. Fata ii se imbiba deasemenea in noroi, la fel ca si parul si gatul.

Ploaia incepu sa cada mai tare, asa ca se ascunsese sub strasina unei cocioabe. Adoarme fericit

acolo intr-un somn profund si se trezise abea seara cand ploaia era si mai puternica.Vrea sa se

intoarca acasa insa amaraciunea il cuprinde iar ganduri din ce in ce mai negre ii vin in minte.

Capitolul noua ni-l prezinta pe protagonist ajungand acasa, furisandu-se in camera sa. Gandul

sinuciderii ii apare in minte, asa ca, ia o cutie cu tablete si se sileste sa la inghita rand pe rand cu

cate o inghititura de apa. Se aseaza inapoi in pat iar lesinul in cuprinde. Isi gaseste refugiul in

propriul sau cap si incepe sa analizeze detaliile acestuia. Atentia ii cade pe o amintire din

copilarie cand asistase la deshumarea unei fete tinere si incepe sa isi compare obrazul sau cu

cel al moartei. Isi aduce aminte ca obrazul acesteia era acoperit intr-un strat de mucegai gros

care inlocuise adancimea pielii obrazului, pastrandu-i formele iar dedesupt se afla doar scheletul.

Acesta amintire il face sa-si iubeasca capul si ii trezeste totodata teama ca acesta cap este
centrul tuturor intunecimilor din viata sa. Lupa impotriva capului sau se transforma intr-o lupta de

viata si moarte. Atunci il vede pe tatal sau care ii ia temperatura... are 39. In cele din urma acesta

isi revine, si isi reia mersul obisnuit prin oras. Se opreste in fata magazinului unde se simte

induiosat de un mic clovn care batea din doua talgere de alama mici. Tristetea ii revine rapid

odata cu incetarea acestuia de s scoate acel sunet si toata actiunea se muta in parc langa un

tanar care citea.Uimit de actiunea tanarului, il intreaba daca nu-l doare capul cand citeste.

Acesta ii raspunde negativ. Naratorul realizeaza rapid ca exista doua categorii de oameni in viata

asta: cei care sunt meniti sa fie linistiti si nepasatori si cei care sunt tulburati precum dansul.

Rapid atentia lui cade pe imaginea copacului static , asemanandu-se cu el. „Cu pasii mari” o lua

inspre casa Eddei sa-i spuna marea sa realizare.

Capitolul zece ii gaseste pe narator si Edda in casa. In mintea tanarului are loc o scurta

conversatie despre realizarea de mai sus, insa se stanjjeneste si prefera sa-i complimenteze

Eddei florile de pe etajera. De fapt, aceste dalii existau doar in capul sau si le confunda cu o

esarfa rosie care zagea acolo. Si mai tulburat , acesta are un episod violent in mintea sa cu Edda

careia ii tasneste sange din pieptul sau. Speriat, acesta incepe sa-si miste buzele fara sa

realizeze si insista in gandurile sale sa-i afirme Eddei ca el este un copac.Renunta rapid la idee

si ii marturiseste ca prezenta dansei mereu ii face bine in momentele prapadite din capul sau.

Ultimul capitol vine cu tragica moarte a Eddei, lucru care ii provoaca o suferinta
indelungata.Amintirile legate de Edda il cutremura si mai mult iar vorbele ei ii rasuna in cap cu
fiecare moment in care se adanceste in memoriile legate de dansa :”Viata ta a fost asa si nu
altfel”. Aici are loc realitatea ca irealitate...mai exact, naratorul ne descrie ce inseamna
momentele asa ziselor vise lucide care il face confuz , intrebandu-se „ in ce consta simtul
realitatii” sale?. Cartea se incheie cu framantarile acestuia in timp ce se cufunda in realitatea
exacta care a fost menita sa fie asa dintotdeauna: „Mă zbat, țip, mă frământ. Cine mă va trezi?
În jurul meu realitatea exactă mă trage tot mai jos, încercând să mă scufunde.
Cine mă va trezi?
Întotdeauna a fost așa, întotdeauna, întotdeauna.”