Charles de Gaulle

Ciurariu-Gliga Denis
Clasa a XI-a C
Sondajele de opinie din Franta arata ca presedintele Charles de Gaulle este considerat, de
departe, cel mai important francez al secolului XX si cel mai important francez din istorie, dupa
Napoleon. A fost soldat, lider pe timp de razboi si reprezentantul Frantei Libere in cel de-al
doilea razboi mondial (1939-1945). In 1945 a contribuit la rasturnarea guvernului fascist francez
de la Vichy si a readus tarii respectul de sine. El a creat cea de-a Cincea Republica, iar mai
tarziu, pierzand sprijinul natiunii, a demisionat.
Ultimul prim-ministru al celei de-a IV-a Republici, în perioada 1 iunie 1958 – 8 ianuarie
1959, și ca primul președinte al celei de-a V-a Republici, în deceniul 8 ianuarie 1959 – 28 aprilie
1969. „Marele Charles” a fost omul providențial al Franței, în cele mai critice momente ale
secolului al XX-lea. Ca militar, a devenit „eliberatorul”, spălând rușinea anilor Pétain; ca
politician, a dat naștere unui curent politic („gaullismul”), simbolizând salvarea Franței din
naufragiul generat de cea de-a IV-a Republică. Omul care a avut privilegiul să-l cunoască
îndeaproape pe general a fost secretarul general de la Elysée, Jacques Foccart. Acesta s-a aflat în
preajma generalului timp de 22 de ani. În perioada cât de Gaulle a exercitat cele mai înalte
demnități din stat, cei doi s-au întâlnit, prin natura responsabilităților, aproape zilnic (în condițiile
în care, persoanele ce aveau asemenea contact cu generalul, nu depășeau numărul degetelor unei
mâini).
Președintele lucra în ritmul său. El sosea la birou în jurul orelor zece dimineața; „un
program lejer”, subliniază Foccart. Ziua începea cu „o privire asupra presei de dimineață”. Apoi,
generalul „primea trei-patru personalități sau avea una-două reuniuni de lucru”. În trei după-
amieze din săptămână avea programate audiențele. Această lejeritate îi permitea ca, „atunci când
considera oportun”, să acorde „o audiență suplimentară sau să convoace pe oricine dorea”.
Foccart scoate în evidență faptul că la general se ajungea foarte greu și numai la solicitarea sa. În
plus, Foccart ne mai spune un secret: generalul „studia dosarele seara, după ce se retrăgea
în apartamentul său. Nu-i plăcea să lucreze dimineața. Îi era mult mai comod seara,
lucrând adesea până târziu, în noapte”. În raporturile cu semenii săi, de la consilierii
prezidențiali și până la șefii de stat străini, generalul cultiva cu obstinație o „autoritate
imperială”.