De-A Poezia - Botezatu Mihaela Alexandra

MIHAELA BOTEZATU
de-a
poezia
Oradea | 2021
Editura CREATIO
Oradea, str. Peţei, nr 5, cod 410507
mobil: 0746 892 652
e-mail: office4print-expert.ro
==============================================================================================================================================================================================================
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

BOTEZATU, MIHAELA
De-a poezia / Mihaela Botezatu. — Oradea : Creatio, 2021
ISBN 978-606-9699-15-7
821.135.1
==============================================================================================================================================================================================================
ISBN:
978-606-9699-15-7
Culegere:
Mihaela Botezatu
Tehnoredactare:
Arthur Weber
Copertă:
Arthur Weber
foto: Sponchia / Pixabay.com
==============================================================================================================================================================================================================
Această carte este protejată prin dreptul de autor. Reproducerea integrală sau parţială,
multiplicarea prin orice mijloace şi sub orice formă, cum ar fi xeroxarea, scanarea,
transpunerea în format electronic sau audio, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin
internet sau reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau
sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiilor, cu scop comercial sau gratuit, precum şi alte
fapte similare săvârşite fără permisiunea scrisă a deţinătorului dreptului de autor, reprezintă
o încălcare a legislaţiei cu privire la protecţia proprietăţii intelectuale şi se pedepsesc penal şi/
sau civil în conformitate cu legile în vigoare.
5 2021 Mihaela Botezatu. Toate drepturile rezervate.

Motto:
„Autobiografia unui poet constă din poezia lui.
Restul nu sunt decât note de subsol.“
Evgheni Evtusensko
Cititorilor mei
Atunci când sufletul mi-e plin
De bucurii şi de tristeţi,
Eu mă întorc sa mă alin
Şi scriu ce vreau sau ce voi vreţi.
Când rânduri scrise pentru mine

Pot fi şi din inima voastră,
Vedeţi şi voi la fel de bine
Că e doar una vocea noastră.
Simţim la fel fără să ştim,

Avem aceleaşi gânduri grele,
Noi împreună suferim
Sau ne mâhnim de vorbe rele.
Iubim viaţa în tandem,

Acelaşi vers pe toţi ne leagă;
Că-i empatie sau blestem
Cine afirmă, cine neagă?
Poetul este, aşadar,

Cu voia lui sau făr’ de ea,
Un călător imaginar
Ce-aduce viaţa-n rima sa.
De vrei sau de nu vrei tu, dară,

Se-ntâmplă să te regăseşti,
În strofa lui, în rima clară
Şi muza lui parcă tu eşti.
4 Mihaela Botezatu
Imn închinat poeziei
Poezia este haina ce-mi îmbracă sufletul,
Strigătul în miez de noapte, pacea, liniştea şi dorul,
Este sâmburele dulce, vindecarea, cântecul
În tot ce ne înconjoară, poezia-i adevărul.
Poezia este viaţa dinapoi şi dinainte,

Lacrima vărsată-n rime, fericirea absolută,
Paradox şi potrivire în cele mai mici cuvinte
Forţa regăsită-n versuri doar gustată, nevăzută.
Poezia este haina ce o îmbraci la sărbătoare,

Însă este şi veşmântul cel sărac, fără găteală
Căci la suflet ea se pune fără fală mult prea mare
Şi la mine şi la tine, parcă fără de sfială.
Poezia te atinge c-o iubire, c-o dojană,

Te ridică şi te face să vezi lumea asta mare,
Te apăsă şi te unge cu cel mai sfânt mir la rană,
Te bucură şi te-nvaţă, adesea te înfioară.
Poezia este viaţa adunată din cuvinte,

Din cioburi sticlii de suflet culese şi potrivite,
Pentru orice clip-a vieţii, ascultă şi ia aminte
Poezia îţi va spune, sincer, vrute şi nevrute!
De-a poezia 5
Încă o toamnă
Am mai îmbătrânit c-o toamnă,
Am mai pierdut un strat de frunze,
Cu chipul tot mai tot de doamnă,
Cu ochii-acoperiţi de pânze.
Am mai pierdut înc-un ecou,

În munţii tinereţii mele...
Aş vrea acas’, iar voi, din nou,
Să mă-mbrăcaţi cu braţele.
6 Mihaela Botezatu
Deschizi o carte
Deschizi o carte şi te pierzi
În lumi până mai ieri uitate
Sau neştiute; vrei să vezi
Cărări ce nu au fost umblate.
Deschizi o carte şi respiri

În pagini vechi sau chiar şi noi,
Iar gândurile ţi le-nşiri
Mai fericit şi tu apoi.
Deschizi o carte ca să uiţi

De supărări ce te apasă,
Vorbe-nţelepte să asculţi
Să vezi orizonturi frumoase.
Deschizi o carte ca să plângi

Sau poate puţin să mai râzi...
Tristeţea ca să ţi-o alungi,
Să poţi şi tu să te amuzi
Deschizi o carte ca să ai
Prieten bun la inimă,
Să vezi dincolo sau să tai
Răul ce-n suflet se îngâna.
De-a poezia 7
Vals
Ruj violet, pomeţii rozalii
Şi farduri albastre pe pleoapele mari,
Părul buclat, şuviţe ruginii
Imagine de vis, când stingherit’-apari.
El îţi cuprinde chipul în palmele lui mari

Şi ochii ţi-i răpeşte în jocul de priviri,
Iar nasul ţi-l turteşte cu degetele-i tari,
Doar să te necăjească şi-un zâmbet să-i oferi.
Îţi mângâie chipul şi fruntea ţi-o sărută,

Iar cu mâna cealaltă te cuprinde de mijloc,
În valsul iubirii mulţimea stă mută,
Voi sunteţi magie, ei stau toţi în loc.
Căci dansul vă fură, tu cu capul pe umăr,

El te ţine mai strâns, căldura să-ţi simtă
Când eşti prinsă de tot în al braţelor ivăr,
Mulţimea se pierde, doar valsul mai cântă.
Pătratul dansat al paşilor merge

Dintr-un capăt în altul, salonul se umple,
Doar de un singur dans, mulţimea diverge,
Rămâneţi doar voi doi şi notele simple.
8 Mihaela Botezatu
Străinul meu preferat
Ştii? Tu eşti străinul meu preferat!
Cel ce vine sub privirea-mi duioasă,
În zori, la amiază sau pe înserat,
Cel care-mi pune încă flori pe masă.
Tu eşti străinul acela frumos

Şi încă tresar când te văd venind,
Cu pasul tău lin, cu chip luminos,
Cu inima plină, dând peste de jind.
Dar umerii-mi cad ca o povară

Atunci când treci tăcut şi liniştit;
Rămân în urma ta, rămân impară,
C-un suflet amar, de dor pustiit.
Şi-apoi întorci capul, privirea mi-o ţii

Sub genele tale umbroase şi mari,
Ai vrea să te duci, ai vrea să revii,
Să-mi scapi de prin gânduri, subit să dispari.
Ştii? Tu eşti străinul meu preferat!

Cel după care eu încă suspin,
Hoinarul ce-n lume hain a plecat,
Cel care nu mi-a fost cândva străin...
De-a poezia 9
Flori nemuritoare
Culege-mi un buchet micuţ de dor
Şi pune-l într-un colţ uitat de suflet!
Al inimii iubit compozitor
De lieduri adunate-ntr-un răsuflet.
Adună-mi un buchet de lăcrămioare

Din ochii tăi aprinşi ca doi luceferi
Şi pune-i inimii încet la cingătoare,
Prin atrii să-mi colinde fără temeri!
Şi floarea de „nu-mă-uita“ să mi-o aduci,

Tăcut, tu să mi-o potriveşti după ureche,
Aşa din inimă nicicând n-ai să te duci
Şi-n gânduri ai să-mi fii fără pereche.
Şi-un bucheţel de flori nemuritoare

Aş vrea din hăul sufletului tău,
Să le mai pui alături o scrisoare
Şi-un pic de veşnicie, s-alunge dorul greu.
10 Mihaela Botezatu
Te scot din poezie
M-am îmbrăcat în poezie
Şi cântece pline de dor,
Cu rujul care-mi place mie,
Cu pasul lin şi temător...
Mi-am pus rochiţa vaporoasă

Pe care mi-ai picat-o tu
Şi-un pic de pudră luminoasă
Să-mi mai deschidă zâmbetu’.
Apoi, te-am căutat pe tine,

Te-am scos, uşor, din poezie,
Te-am pus apropiat de mine
Să simţi parfum de iasomie.
Apoi, te-am auzit în versuri,

Te-ai furişat încet pe note
Şi mi-ai dansat pe la popasuri,
Mi-ai spus minciuni şi anecdote.
Mi te-ai retras apoi în gânduri

Şi-mi umbli mult, neobosit;
Am să te scot iar, printre jinduri,
Promit, ştrengar neprihănit!
De-a poezia 11
Dacă de mâine
Dacă de mâine, eu nu voi mai vedea,
Ochii iubiţi şi lacrima-nserării,
Cu siguranţă-n suflet voi păstra
Dulceaţa lor; nu le voi da uitării.
Dacă de mâine, eu nu voi mai vorbi,

Să zic ce simt, să râd sau sa mă mir,
Puterea sufletului meu nu va ştirbi
Şi fericirea o va cuvânta mai abitir.
Dacă de mâine, nu voi mai auzi,

Al păsărilor tril sau vorbe de iubire,
Cu siguranţă-n inima se vor trezi
Şi cântece şi vorbe în calda amintire
Dacă de mâine cumva eu nu voi mai simţi,

O mână pe pomeţi sau pe umerii grei,
Vei da de muncă tu ochilor frânţi ai minţii
Şi-i vei face din nou să fie tinerei.
Căci da, al meu mâine este mereu în voi,

În oameni şi în zâmbete şi fapte tot mai bune;
De mâine, aşadar, dacă vom fi tot noi
Nu va mai fi amar şi stricăciune-n lume.
12 Mihaela Botezatu
Pe buzele roşii
Pe buzele roşii port încă sărutul
La adio, sălbatic, de tine săpat
În ochi dorul greu, în inimă scutul,
Ce mă ţine departe de tot ce-am visat.
Pe mâinile goale mai port mâna ta,

Pe haine şi-acum parfumul lemnos,
O ultimă oră... Oare cât m-ar costa?
Nimic... Mi-ai rămas doar un vis de prisos.
De-a poezia 13
De-ar fi...
De-ar fi să nu te mai găsesc,
Într-o prăpastie aş cădea,
De pământ sânul să-l strivesc,
În stânga, unde-i inima.
De-ar fi să uiţi că te-am iubit,

Te-aş blestema să mă iubeşti,
Cu pieptul cald şi dezvelit,
Aşa cum poţi, aşa cum eşti...
De-ar fi să nu mă mai iubeşti,

Nu te-aş forţa ca să rămâi,
Dar te-aş ruga să-şi aminteşti
Că nu te las al nimănui.
De-ar fi să pleci, fără regret,

Să te întorci, eu te-aş lăsa,
Căci ce iubeşti, fără preget,
N-o să sufoci în mâna ta...
De-ar fi să plec, să nu mă laşi!

Să mă opreşti cu o privire,
Cu buze dulce, cu ochii traşi,
Cu o poveste de iubire.
De-ar fi să nu te mai găsesc,

Nu m-aş mai căuta pe mine...
Căci ce-aş putea să îndrăznesc
Să cer, să simt eu fără tine?
14 Mihaela Botezatu
Pe-un acord chinuit de vioară
Un acord chinuit de vioară
Ce străbate cuprinsul pustiu,
Separaţi dar captivi de povară,
Tu la mine în stihuri, te scriu,
Eu prin gându-ţi fugar, cenuşiu.
Cu luna pe cer, cupolă de dor

Ce-n suflete ne intră curată,
Cu ochii la ceas, cu glas temător,
Te chem stingherită înc-o dată;
O dată pentru viaţa toată.
De-a poezia 15
Despre noi
Covorul asta roşu îmi aminteşte de noi,
De plimbările prin Carol sau Tineretului;
Băteam la picior alei, zburdam în doi
Descopeream Bucureştiul sub ghidarea cerului.
Mai ţii minte prima oara, Carol, primul an?

Am venit cu tramvaiul spre tine, m-am pierdut
Dar m-aşteptai cu flori şi emoţii un ocean,
Pământul tot fugea atunci când te-am văzut.
Ne-am plimbat braţ la braţ însă teamă mi-era

Şi ruşine şi toate emoţiile se-adunau la un loc,
Voiam să te cred dar cine oare putea
Să-mi spună că-i bine, că nu minţeai deloc?
Covorul ăsta roşu mi-aminteşte de părul meu.

Ţi-aduci aminte? Era roşu şi lung
Şi rujul de pe buze lipit de-obrazul tău,
Era roşu sub strălucirea unui apus prelung.
Aşa au trecut ani, cu de toate, dar noi nicicând nu,

Mergeam sinceri si hotărâţi spre un ţel comun;
Aşa facem şi acum, cu bune, cu rele trecem anu’
Şi adunăm cu miile amintiri în album.
16 Mihaela Botezatu
Aşa arată fericirea
Aşa arată fericirea,
E simplă şi fără prea multe.
E-n ochii celor dragi iubirea,
A celor ce vor să te-asculte.
Copilul strâns la pieptul lor,

Cel al părinţilor prea buni,
E dragostea sfântă de-odor,
În braţele, două cununi.

În cel mai dulce gângurit;
În inimi tresaltă iubirea,
În piept e cerul din zenit.
E primul strigăt: mamă, tată,

E prima lacrimă vărsată,
E primul sfat şi lumea toată
Capătă sens cu vrerea-i toată

Copilul să fie iubit,
Părinţii să-i cate menirea,
Să-l facă om bun şi-mplinit.
De-a poezia 17
Locţiitorul tău
Locţiitorul tău nu mă alintă des
Dar mă cuprinde-n braţe şi în gânduri,
Mă vede ca pe darul ce l-ai scăpat din mers
Şi el l-a prins cu grijă şi l-a legat în jinduri.
El mă priveşte des şi crede că nu ştiu,

Se pierde-n ochii mei când îi cuprind pe-ai lui,
E bucuros căci sufletul nu-i mai este pustiu
Şi-mi spune languros: nu eşti a nimănui!
Locţiitorul tău mă poartă chiar regeşte,

Ca pe-o coroană sfântă ce-i dă puteri imense,
În colţul inimii speranţa creşte, creşte...
Şi râd sub pleoapele ce-ascund priviri intense.
El mi-a promis să-mi dea o viaţă nouă,

Să-mi lege numele şi sufletul de ale lui,
Să-mi fie-n dimineaţă cea mai curată rouă
Şi în tot restul vieţii: iubirea cea dintâi.
Locţiitorul tău este mai bun ca tine.

Să nu te mai întorci cu flori şi cu regrete!
Eu îl păstrez pe el, în gânduri şi-n suspine,
El să-mi rămână dragostea descrisă în sonete.
18 Mihaela Botezatu
Prolog
Azi te invit la o cafea amară, iubire,
Fără zahăr prea mult, fără frişcă sau lapte,
Poate o să presărăm puţină amintire –
Un vârf de linguriţă, să poţi dormi la noapte.
Să-mi povesteşti dacă tu azi eşti fericit,

Dacă prin noua ea te căutai pe tine,
Dacă-ţi mai vine dorul să fii puţin iubit
De mine, obsedata de corectitudine.
De mine, cea care urla să strângi după tine,

De mine, cea care nu te lăsa să ieşi necălcat,
Care te cicălea ca să te vadă bine...
Ca să te ştie sus, atent şi respectat.
Sau poate că ţi-e dor de mine când găteam,

Sau îţi săream în braţe când uşa deschideai,
Când căutam să nu te contrazic; cumva ştiam
Că de atâtea ori, da, ştiam, dreptatea aveai...
Sau poate că ţi-e dor să îmi mai spui o dată:

– Eşti un copil alintat! Nu te mai alinta!
Deşi tu erai cel care măcar o dată
Mă alinta sau chiar mă provoca să fiu aşa.
Eh, lasă, copilul a rămas copil în spate

Şi ea care te mai certa şi-apoi te oblojea;
Dar astăzi când te văd simt că le simţi pe toate
Cu gândul şi cu inima, parcă ţi-e dor de ea...
De-a poezia 19
De azi
De azi am sa te uit şi sigur am să plec...
Iubirea care strâns, cândva ne-a-mpreunat,
Nu va mai umple golu’-adânc ce-l am în piept
Căci ochii tăi cei goi pe mine m-au trădat.
De azi eu o să-mi văd numai de drumul meu;

E greu dar vreau şi pot să mă dezic de tine,
Ca o povară grea te voi purta mereu,
În suflet şi în gânduri, în ziua cea de mâine.
De azi voi ocoli băncuţa stacojie

Şi aleile din parc pe unde ne plimbam;
Nu îţi mai jur din suflet iubire-o veşnicie,
Nu mă mai văd copila naivă ce eram.
De azi eu mă desprind uşor de vraja ta...

Rămâi cu bine, tu, cel care mi-ai fost totul,
Nu îţi mai las nimic, nici inima, iar soarta
Te va întoarce, ştiu, dar unde mai rostul?
De azi eu sunt doar eu, cu-ncredere în mine,

Acum sunt ca o stâncă, cu un trecut, dar tare;
Nu îţi mai cer nimic, doar s-ai grijă de tine,
Să nu te ’neci încet în dor şi în trădare.
20 Mihaela Botezatu
Povară
Orfană sunt de gânduri,
De lacrimi, am secat...
Îngenuncheată-n jinduri,
Căci azi tu m-ai uitat...
Mă pierd în amintiri
Ce se-mpletesc în zare,
Săracă în simţiri,
În grai şi în purtare.
Povara cea mai grea

E viaţa fără tine,
Povara asta rea,
E viaţa ce e-n mine...
De-a poezia 21
Iubire de o toamnă
A rugit frunza din pomi
Şi zarea e înceţoşată,
Au luat tot graurii lacomi,
E lumea tristă şi înceată.
E sufletul golit de vise

Şi totul e întors pe dos,
Planez spre braţele deschise,
De chin, de dor obidios.
Mi-e sufletul mai ruginit

Şi gândurile mai pustii,
Mă doare clipa ce-am trăit,
Mă tem că nu o să mai vii.
Mi-s gândurile mai fugare

Şi nopţile parcă mai reci,
Mă doare depărtarea mare,
Când pe aici tu nu mai treci.
Mai cade-o frunză şi zdrobită

Sub talpa unui trecător,
Ucide dorinţa-mi lovită
E linişte... Anost fior.
Mai cade-o lacrimă de rouă

Pe crizantema ofilită,
Iar calea se desparte-n două,
Iubirea asta-i abolită.
22 Mihaela Botezatu
E frig şi frunzele trosnesc
Sub pasul meu fugar în noapte,
Şi zâmbetele se topesc,
Mi-e frig, mă încălzesc cu şoapte.
A rugit iubirea-n suflet

Şi zarea e întunecată,
Un trecător în al tău umblet,
S-a dus iubirea ferecată.
De-a poezia 23
Ninge
Ninge... Ninge peste inima mea,
Cu fulgi prea grei, săraţi şi plini de dor,
Mai lasă-mi un viscol din partea ta,
Mai dă-mi o ninsoare ca apoi să mor!
Ninge... Mă dor pleoapele pline de gheaţă

Şi inima tremură de durere prea rece,
Mai dă-mi un fulg cu albă speranţă,
Mai dă-mi omăt, amarul să-nece.
Ninge... Ninge peste capul meu plecat

Şi orele trec sub imense troiene de dor,
Mai dă-mi o lacrimă de gheaţă şi-un oftat
Să simt atât de dulce recele-ţi amor!
Ia-mă în braţele tale ninse cu iubire

Şi-mbracă-mi buzele cu sloiuri de gheaţă,
Pune-mi fulgi pe gene să am ca amintire,
Doar chipul tău când voi fi-ncetat din viaţă.
Şi-apoi să vii să mă topesc sub gheaţa ta,

Să mă unesc încet cu zarea albă şi cu gerul greu,
Să simt iubirea ta, să-mi curgă lacrima
Şi tu să mori cu mine când Soarele e zeu.
Să ne topim uitând de amărăciunea clipei,

Îmbrăţişaţi, uniţi în frigul infernal,
Când gheaţa e-n palatul de netopit al sticlei,
Când totul e uitare, când totu-i ideal!
24 Mihaela Botezatu
Alegorie
E linişte...
Îmi aud pleoapa inimii cum cade frântă
Şi frigul cum trece printre obloanele sufletului,
Un dor nebun în gânduri se-avântă,
Când totu-i visare, cânt totul te-ncântă.
E frig...
Îmi simt mâinile reci căzute pe trunchi,
Cum caută apărare în mâinile tale fugare,
Şi plâng în tăcere, cad în genunchi,
Când visele mele sunt prinse-n mănunchi.
E magie...
Dar eu nu văd căderea perfectă a fulgilor de nea,
Căci dorinţa se stinge, speranţă nu e,
Mă resemnez, mă acopăr cu amintirea ta
Şi lângă brad adorm încet sub vraja ta.
De-a poezia 25
Funeralii pentru iubirea noastră
E rece... nu-i nimeni pe stradă.
Cafeneaua noastră a amuţit,
Ţipenie de om nu este să mă vadă,
Cu chipul plâns şi părul despletit.
Aleile pe care le iubeam cândva,

Pe unde ne plimbam îndrăgostiţi,
Sunt azi pustii şi parcă nu-i aievea
Şi pomii par, săracii, mai îmbătrâniţi.
Şi banca noastră chiar de sub castan,

E ocupată de alţi doi iubiţi,
Aşa cum eram noi, parcă acum un an,
Cuprinşi tare în braţe şi cei mai fericiţi....
Şi palma mea e goală, surâsul tot mai tâmp,

Căci tot te văd venind, cu paşii tăi grăbiţi
Inima nu-nţelege că-i filmul meu din gând
Care se derulează în zeci de timpi sleiţi.
Şi gândurile toate mă dor de-atâta dor

Şi lacrimile mele îmi macină obrazul,
E greu să trec prin lume, strigoi rătăcitor
Care îşi plânge vina, iubirea sau necazul...
Sunt vinovată de vina ta barbară

Căci te-am iertat în mii şi mii de rânduri...
Când eram mulţumită de vorba ta amară
Şi nu vedeam iubirea închisă-n patru scânduri.
Azi nu mai pun nici flori la groapa ce-ai săpat-o

Nici nu te mai visez deşi parcă te-aştept,
Căci inima-mi bolnavă cu ţărn’-ai astupat-o
Şi bate încă acolo, sub câmpul ăsta sterp...
26 Mihaela Botezatu
Mai vino!
Mai vino alergând la mine,
Cu soarele pe braţ şi rouă,
Mai spune-mi vorbe despre tine
În timp ce-n suflete ne plouă
Cu zâmbete plăcut senine.
Mai vino, dragă, pe la mine,

La o cafea sau un ceai cald,
În ochii tăi ca să mă scald,
Mai dă-mi, te rog, clipe divine,

Dansând pe-un vals, doi tinerei;
Când strâns în braţe tu mă iei,
Mai vreau o dată pentru mine,

O clipă din trecutul nostru;
Să surmenăm ştrengari dezastrul,
De-a poezia 27
O iubire cârpită
O oală bună ce în cioburi s-a crăpat,
Nu va mai fi nicicând la fel.
Şi de era frumoasă, n-o laşi de lepădat
Şi-ncerci să o lipeşti din nou, tu, uşurel.
Vei face poate iar ceva din cioburi,

O oală cu o faţă mai urâtă,
O vei lipi în fel şi fel de moduri
Căci era oala ta, chiar oala favorită.
Şi de vei încerca să mai şi fierbi în ea,

S-o pui la foc voioasă, aşa, ca altădată,
Va curge tot, zadarnic, oricât vei încerca
Din greu s-o mai cârpeşti, cumva, măcar o dată.
Te vei tot amăgi că vei găti la fel,

Că era bună oală, chiar cea mai potrivită,
Însă va curge tot încet, încetinel
Şi focul îl va stinge, cu buza-i găurită...
Aşa e şi iubirea şi viaţa asta toată

Ce s-a stricat odată, cu greu se mai repara
Nu totu-i reversibil ca să mai poţi o dată
Să faci ce-a fost frumos, să fie frumos iară...
28 Mihaela Botezatu
Gânduri despre un el
Oare-i vei pune ghiocei în păr
Cum îmi puneai şi mie altădat’?
Oare o vei privi c-un dulce neastâmpăr
Şi-i vei săruta tenul în rozaliu fardat?
Tu m-ai uitat şi ai găsit în ea acel ceva

Sau poate te-amăgeşti cum o tot fac şi eu?
Te-ndrepţi cu ea, uitându-mă, spre undeva
Sau poate vrei să crezi c-a trecut tot ce-i greu?
O vei ruga pe ea să poarte ca şi mine

Acea rochie roz cu flori de primăvară?
Să nu o faci! Să nu o faci, te rog, mai bine
Căci te vei amăgi a nu ştiu câta oară!
Dar, stai, sunt curioasă sau poate mă tot doare

Dar vreau să ştiu de noaptea tu o vei săruta,
Cu buzele pe frunte, cu mâna trecătoare,
Prin părul răzleţit pe toată perna ta...
De-a poezia 29
Suflet în ramă
De dor mânată, am plecat,
Tot străbătând coline;
Prin zări albastre am umblat
Să fur un strop din tine.
Lumina ta pe cap cunună,

Am pus-o ca să-mi ţie,
Dulceaţa nopţii, praf de lună,
Pe tâmple să-mi adie.
Şi mâna ta încet să cadă

Pe umerii-mi plăpânzi,
Tristeţea să nu se mai vadă
În ochii-ţi încă uzi...
Să mă cuprinzi cu braţele,
O clipă-n infinit,
Să îmi îngâni speranţele
La veacul din zenit.
Rămâi alături, nemişcat

Când lumea se destramă;
Rămâi aşa cum te-am aflat,
Să-ţi pun sufletu’-n ramă.
30 Mihaela Botezatu
Cel ce găseam în tine
Spune-mi despre tine,
Vorbeşte despre toate,
Întreabă-mă pe mine
De ai uitat tu, poate...
În ochi să mă priveşti
Şi să te cauţi bine...
Căci poate nu mai eşti
Cel ce găseam în tine.
De-a poezia 31
Ai vrea?
Ai vrea să mă priveşti în suflet?
Ai vrea sau oare ai putea?
Ai vrea să te-amintesc prin cântec?
Hai, spune, tu! Ai vrea? Ai vrea?
Ai vrea în ochi să mă priveşti

Sau poate să-mi săruţi obrazul?
Sa ştii dacă-n inimă-mi eşti?
Ai vrea, ţi-ai căuta curajul?
Ai vrea de mână să mă prinzi

Sau poate, pe furiş, de mijloc?
Cu mine lumea s-o colinzi
Mereu să fim doar la un loc?
Ai vrea să mă priveşti în suflet

Sau poate-n ochi să mi te pierzi?
Ai vrea să te-amintesc prin cântec?
Hai zi, ai vrea să mă mai vezi?
32 Mihaela Botezatu
Voi ştiţi pedeapsa cea mai mare?
Voi ştiţi pedeapsa cea mai mare
Din suflet ce nu poţi s-o stingi?
Voi ştiţi ce doare cel mai tare?
Să nu ai lacrimi să mai plângi.
E trist tu să vrei sa fărâmi,

O lacrimă în colţ de suflet,
Dar să nu ai cum să dărâmi
Chinul ce-ţi stă greoi pe creştet.
E greu cu vorbe să te minţi

Să crezi poate că va fi bine,
E greu să nu mai simţi fierbinţi
Lacrimi ce-ţi alungau suspine.
E greu să vrei să plângi, urlând,

Să scapi de tot ce te apasă,
Să nu simţi lacrima curgând,
Să ai ochi seci şi-n inim-o angoasă.
De-a poezia 33
Astăzi când plouă...
Astăzi când plouă,
Îmi văd rănile mai curate;
Azi vă zic vouă
Că mi-e sufletul plin cu de toate.
Picăturile astea
Mă vindecă sau mă deschid
Şi mă sting ca o stea
Când norii-noptării se-nchid...
Stropii tot grei

Îmi fac părul să fie mai greu,
Iar pe umerii mei,
Zac dureri nerostite mereu.
Astăzi când plouă,

Parcă toate par mai uşoare
Şi c-o inimă nouă,
Caut noi adevăruri sub soare.
34 Mihaela Botezatu
Suntem un pumn de vise
Suntem un pumn de vise
Şi o mână de carne,
Cu aripe desprinse
Dar prinse-n nişte marne.
Deschidem ochii mari

Dar poate nu vedem
Că suntem solitari,
Cu viaţa, în tandem.
Ne credem împăraţi,
Tăiem şi spintecăm
Dar suntem genuncheaţi
Atunci când de greu dăm.
Suntem un pumn de vise.

Atât! Nu mai cârtiţi!
Cu aripe deschise,
Dar de puteri sleiţi.
Noi nu avem putere

Să guvernăm făptura.
Făcuţi din pulbere
Stăpână ni-i natura.
De-a poezia 35
Sunt luptător pân-am să mor
Când ştii că-n viaţă vrei mai mult,
Nu-ţi fie teamă să munceşti!
Nu te feri de-al ei tumult,
Încearcă şi-ai să vezi cum creşti!
Aprinde lampa viselor

Şi lasă-ţi inima să spere!
Mai dă elan aripilor,
Să-nceapă zborul către stele!
Te pierzi prin lume călător

Ca să găseşti a ta menire!
Te lasă pradă clipelor
Ce îţi aduc doar fericire!
Să uiţi de ură şi durere,

Să cauţi să mai ierţi şi tu,
Să cauţi dulce mângâiere
Ca să-ţi aline sufletul!
Nu te uita la toţi ceilalţi,

Nu căuta să fii ca ei!
Priveşte munţii cei înalţi...
Să fii mai falnic tu sa vrei!
Să-ţi aminteşti de cei iubiţi

Şi să-i aduci în ruga ta,
Să-i mângâi pe cei oropsiţi,
Speranţa le-o vei arăta!
36 Mihaela Botezatu
Şi-apoi te uită iar la tine
Şi vezi dacă eşti mulţumit
Şi dacă e rost de mai bine,
Te-ntoarce mereu la muncit!
Nimic nu este gratuit,

Nimic nu este chiar uşor,
Păstrează-n minte tipărit:
– Sunt luptător pân-am să mor!
De-a poezia 37
Adesea
Adesea, parcă nu mai vrem
Sau nu mai ştim unde sau cum?
Trişti, obosiţi nu mai putem...
Dar cum să te întorci din drum?
Şi stinşi de forţe, amărâţi,

Parc’-am mai vrea să-ntinerim;
Să ne întoarcem fericiţi
La anii pe care-i iubim.
Să mai fugim plângând la mama,

C-o simplă vorbă să ne-aline,
La tata veseli să dăm iama,
Să uităm tot, fără suspine.
Să ne jucăm cu fraţii noştri

Şi surioarele iubite,
Iar noapte să numărăm aştri
S-avem doar vise fericite.
Să mergem la bunicii blânzi

Şi să zburdăm pe câmpul verde,
Să ne cuprindă-n braţ, plăpânzi,
Să vedem răul cum se pierde.
Adesea, parcă nu mai vrem,

Sau să ne-ntoarcem nu mai ştim,
Încotro, când s-o apucăm,
Să fim din nou unde iubim?
38 Mihaela Botezatu
Pe locuri! Fiţi gata! Start!
Şt... Nu mai ţipa cu disperare!
Nu vezi că nu mai ai nici voce?
Nu vezi că-ţi urlă sufletul de supărare?
E răguşit şi el de lovituri atroce...
Nu te mai înfunda şi-ntoarce-te din drum!

Nu căta sensul unic să te închidă iar...
Găseşte-ţi o lumină firavă chiar şi-n scrum
Mocnită, aproape stinsă, tu vezi-o felinar!
Nu mai umbla aşa, cu gânduri tot desculţe,

Formează-le un ţel şi sens tu să le dai
Şi chiar de n-or mai vrea să se pronunţe
Fii răbdător şi pace o să ai!
Gata! Nu mai ţipa fără vreun rost!

Nu te mai plânge când toate au trecut
Ci trage o povaţă din multe câte-au fost,
Din tot ce-a fost frumos sau tot ce a durut.
De-a poezia 39
E şi viaţa noastră o temă?
Viaţa noastră e o temă mai mare
Şi scriem la ea în fiecare ceas;
Adunăm pagini singuri sau cu fiecare,
Le punem graniţe-n al inimii atlas.
Exerciţii, probleme, compuneri şi teste,

E viaţa-ncărcată de-o rutină şcolară;
Le scriem cu sânge, uneori, de dăm peste
Mai tăiem, recităm, le ştim pe dinafară.
E o temă cam grea şi-ncercăm să-nvăţăm

Dar profesorul – destinul – ne dă peste nas
Dacă uşor, printre rânduri, greşeli strecurăm
Sau dacă ne-am opri din învăţat vreun ceas.
E un test greu, se spune, chiar la final

Când viaţa se duce şi tema-i predată,
De treci sau de nu, ruşinos, triumfal,
Vei primi o notă pentru viaţa toată.
40 Mihaela Botezatu
Beţia cu tristeţe
E ceaţă afară... Şi în gânduri.
Nu vezi nimic la orizont
Iar poezia parcă-n rânduri
Îţi poartă sufletul pe front...
Ţi-l trage prin război şi pace,

Te lasă şi-apoi iar te ia,
Nu ştii de-n sufletul ce tace,
Ţi-e bine sau ţi-e rău aşa...
Iar cântecele tale toate

Te fac să razi, te fac să plângi;
Cum oare-n lume se mai poate
Inima-n piept să n-o mai frângi?
Te-mbeţi cu ideile tale

Şi-ncepi isteric iar să râzi,
Apoi te pierzi, te duci la vale,
În lacrimi încet te inunzi.
Şi spui minciuni, le spui pe toate,

Te cerţi, îţi vorbeşti în răspăr,
Dar cine oare nu socoate
Că la beţia cu tristeţe minciuna este adevăr?
De-a poezia 41
Rânduri despre o femeie
Ai gust de caramele,
Pe buze de caşmir,
Părul buclat, inele
Şi-obraji de trandafir.
Pasul îţi e mărunt

Şi zvelt îţi este trupul,
Privirea ta dor crunt
Pune-n tot sufletul.
Mânuţă delicată
Şi talia de viespe,
O încântare toată,
Un mit eşti, o poveste!
42 Mihaela Botezatu
Eşti focul care încălzeşte o-ntreagă lume
Dacă vreodată ai să simţi că nu mai poţi,
N-am să te cred, tu eşti puternica, măi, fată!
Şi dacă ai să crezi că te-au uitat chiar toţi.
Am să îţi spun că singură nu vei fi niciodată!
Dacă vreodată ai să vrei să te evapori,

N-am să te las, eşti o esenţă tare!
Dacă fugind tu crezi c-o să te aperi
Nu ai să faci nimic, rămâi, fii luptătoare!
Dacă vreodată o să crezi că te îneci,

Nu fi naivă, gândeşte, e o barcă de salvare!
Şi dacă simţi că nu o s-o găseşti pe veci,
N-ai să rezolvi nimic, caută cu răbdare!
Nimic nu-i greu în viaţă chiar dacă eşti femeie,

Ai tot un suflet tare şi două braţe bune.
Deşi tu pari firavă, doar o mică scânteie
Eşti focul care încălzeşte o-ntreagă lume!
De-a poezia 43
Femeia e o încântare
Femeia e o încântare
Prin rujul roşu, fardul fin,
O mult prea dulce alinare
Cu-atingerea ca de satin.
Roşul îi vine tare bine,

Pe buze, unghii şi la haine!
Se întrupează-ntr-o minune
O floare cu petale faine...
Un personaj este femeia

Cu roluri multe, mici sau grele,
Uşor aprinde ea scânteia
Cu ochii ei ca două stele.
Ea este mamă şi iubită,

Soră, prietenă, soţie;
Dulceaţa ei parcă-i venită
Din cea mai mare-mpărăţie.
Ea este pacea pe pământ

Şi de nu e, ea clar învaţă.
Linişte aduce prin cuvânt
Şi prin atenta ei povaţă.
Femeia e o ispitire
Dar şi-o prietenă pe viaţă.
E cea mai mare fericire
Dar şi-o copilă şugubeaţă.
Are de toate, bune, rele,

Tu doar să ştii s-o decriptezi;
Să-i pui şiragul de mărgele
La gât şi-apoi s-o studiezi.
44 Mihaela Botezatu
Aşa-i femeia: o pictură,
Un cântec sau o poezie,
O dulce şi blândă făptură,
O prea frumoasă amnezie.
Femeia este minunată

Cu rujul ei roşu aprins,
Cu lacrimă pe chip scăldată,
Cu părul bucle sau desprins.
Cu rochia cea elegantă,

Sau simplă-n hainele de casă,
Cu isteria-i aberantă,
Sau cu iubirea ei pompoasă.
E simplă şi totuşi, complexă,

Cheia e doar la sentiment
Şi are-n inim-o anexă
Pe care o îngrijeşte atent.
Acolo le ţine pe toate,

Le cântăreşte şi le joacă,
Te iartă sau te ceartă, poate,
Te ţine sau uneori pleacă.
Aşa-i femeia radioasă,

Cu ruju-i roşu sângeriu,
Atent fardată; e frumoasă...
Sărută obrazu-i rumeniu!
Şi o cuprinde şi în braţe
Atunci când sigur nu mai poate!
Fii lângă ea şi dă-i speranţe
Ca să te-aline apoi în toate.
De-a poezia 45
Priveşte către cer
Când lacrimile toate frenetic curg pe chip
Şi simţi că vrei sa urli de furie,
De dor, de-amărăciune să fugi sub orice chip,
Să scapi din lanţul gros, strâns tare cu mânie,
Priveşte către cer, poate mai e o cale.
Când simţi că te afunzi în lovituri de suflet,

Că toate sunt pierdute, că nu mai e speranţa,
Mai plângi puţin pe versurile triste ale unui cântec
Căci în acel moment nici nu mai ştii ce-i viaţa...
Atunci poate doar cerul te va putea salva...
Când vezi doar negrul crunt în tot ce te-nconjoară,

Când rănile deschise te mistuie de forţe,
Nici zâmbetul pe buze nu vrea să mai apară
Nici o putere-n suflet sau o mână de torţe
Doar cerul poate atunci mai lumineaz-un pic.
Când propriul tău gând e înecat în lacrimi

Şi în jigniri şi jinduri, pierdute nopţi de chin,
Când tot trecutul tău parcă-i pierdut în patimi,
Şi vorbe dureroase, scuipate cu venin,
Priveşte către cer poate mai e o cale.
46 Mihaela Botezatu
Apusul din seara asta
Ne-a găsit fugari, prin gânduri,
Dar n-a alungat năpasta
Cuibărită printre rânduri,
Poezie, alean şi jinduri.
Ne-a îmbălsămat cu lacrimi,

Picurate din zenit,
– Doamne Sfinte, câte patimi
Pentru o oră de iubit?
Doar o oră-n asfinţit...
Apusul din astă seară,

Ne-a găsit îmbrăţişaţi,
Veseli ca întâia oară,
Sub o clipă furişaţi
Şi de dor aprig purtaţi.

Nu a fost decât un vis.
De-a poezia 47
Uităm
Uităm noi, oamenii, din ce în ce mai des,
Că soarele răsare pentru o nouă zi
Şi că ar trebui lăsat fără vreun sens
Tot ce a fost mai rău să ne putem trezi.
Uităm adesea omul care-a făcut doar bine

Sau mâna care, blândă, ne-a mângâiat la greu
Uităm să mai iubim clipa ce-n goană vine
Şi lasă-n urma sa orice, bine şi rău.
Uităm persoana care ne-a iubit negreşit

Cu bune şi cu rele, ne-a fost alăturea,
Uităm adesea poate pe cine am iubit
Şi trecem prin viaţă, zburăm ca pasărea.
Uităm credinţa veche ce o aveam in inimi,

Uităm să mai fim buni sau să trăim zâmbind,
Să ne sunăm părinţii care pe chip cu lacrimi,
Se roagă pentru noi, ne-aşteaptă tot sperând.
Uităm prietenii, fraţi şi surori pe viaţă,

Uităm copilăria ce o găseam în noi
Uităm să construim, să mai cătăm speranţă
Şi viaţa se tot scurge, ne lasă tot mai goi...
Uităm să mai luptăm pentru inima tristă

Doar banul ne conduce, munca, vechea rutină
Păcat că viaţa asta ce trece pesimistă,
Nimic nu va aduce, ne va-neca-n ruină.
Dar cel mai important, uităm că timpul trece,

Ne ia momentele, le lasă în trecut...
Uităm că niciodată noi nu ne-om mai întoarce
Să mai putem vreodată s-o luăm de la-nceput.
48 Mihaela Botezatu
Tic-tac
Bate ceasul: Tic-tac! Bate....
Ne-ncetat ne prevesteşte
Că sunt toate măsurate;
El însuşi le socoteşte.
Timpul este cam fugar,

Zboară iute ca un gând,
Nu-i mare meşteşugar,
Se plimbă, ani propagând.
Se îmbracă în secunde,
Şi minutele mănâncă,
Ore-n haina lui ascunde,
Zile-n privirea-i adâncă.
Zboară peste omenire,

Peste dealuri, munţi şi mări,
E vestit prin nemurire,
O inspiră-ncet, pe nări.
Şi expiră atent murire
Peste biata omenire...
De-a poezia 49
Retrospectivă
De aş putea vreodată să mai fiu
Acel puiuţ care la sânul mamei,
Zâmbea cu sufletul deschis, zglobiu,
Fără să simtă prima frunz-a toamnei.
Să plâng atunci când teama mă cuprinde

Şi tata să mă mângâie duios...
Să-mi vină fericirea de niciunde,
Cu sora mea să mă joc iar, frumos...
Să merg iarăşi la şcoală, neştiind

Că zboară anii-n faţă, hămesiţi,
Să nu mai ştiu de griji, să fiu plăpând
Şi ocrotit mereu de-ai mei părinţi.
Să-mi împletească mama părul strâns

Şi tata să mă ia cu el la muncă,
Mi-e sufletul azi plin de dorul plâns
Şi retrăit în amintire-adâncă.
Să sar iar coarda sau elasticul,

Să cumpărăm iar dulciuri, surioară,
Să ne jucăm pân’ cade întunericul
O zi să mai fim ca odinioară.
O zi să mai avem vacanţa mare

Şi libertatea s-o gustăm din plin,
Dar viaţa asta, după cum se pare,
E doar un drum bătut cu pasul lin.
50 Mihaela Botezatu
Copilăria
Copilăria are chip de primăvară,
Miros de zambile şi zâmbetul dulce
Ea chiţăie, mormăie, de bine, de-ocară
Cu gustul său unic de turta dulce.
Copilăria chicoteşte pe-nfundate,

Se-ascunde după colţ şi pândeşte;
O şugubeaţă ce-n lume n-are parte,
Care visează pe bune şi care iubeşte.
Copilăria zburdă cel mai frumos!

Te umple de-o nevăzută bucurie,
Te prinde din urmă tiptil şi sfios,
Însă alături n-ai s-o ai o veşnicie,
Copilăria este dimineaţa tuturor,

A lacrimilor şi a zâmbetelor toate;
Trecem prin ea voioşi şi e aşa uşor,
Însă se duce repede, ascunsă într-o noapte.
Copilăria, totuşi, nu se stinge.

E o încăpăţânată-ntemniţată-n suflet
Şi dorul ei oriunde te ajunge
De nu te-ntorci la ea în acaret.
De-a poezia 51
Vreau să
Mami, vreau să fiu mai mare!
Tati, vreau o casă a mea!
Vreau să văd alte hotare,
Să văd munţii, marea, lumea...
Doamne, vreau să plec o dată

Din oraşul ăsta mic,
Să-mi câştig cinstit şi plata,
Să trimit vederi în plic...
Vreau să am haine mai multe,

Vreau să zbor, să cânt mereu,
Lumea vocea să-mi asculte,
Stea măreaţă să fiu eu.
Vreau ca lumea să mă ştie,

Să uit de unde-am plecat
Şi ca mine să nu fie
Niciun chip mai luminat.
.................................................
Vreau să fie mai uşor,

Nu mai vreau averi, renume,
Văd că la televizor
Nu e cea mai bună lume.
Vreau să mai mănânc o zeamă,

Nu creveţi, fructe de mare,
Vreau să nu-mi mai fie teamă...
Tati, vino-n fuga mare.
52 Mihaela Botezatu
Mami, inima mă doare,
Vreau acasă, vreau acum!
Am văzut că lumea mare,
Mă îneacă-n negrul scrum.
Surioara mea mai mică,

Ce n-aş da să mai fim pui!
Să cântăm doar pentr-o clipă,
Să zburdăm zglobii, hai-hui...
Mami, vreau să fiu mai mică...

Tati, vreau doar o căsuţă
De păpuşi iar pentr-o clipă,
Să alerg prin praf, desculţă.
De-a poezia 53
Lupta pentru averi
În lupta asta pentru-averi,
Unii într-alţii ne împingem
Şi nicăieri n-ai cui să-i ceri,
Să vadă că-ntr-o zi ne stingem.
Iar timpul ăsta parcă zboară

Şi râde negreşit de noi,
Căci vede-n trista inimioară
Că suntem astăzi tot mai goi.
Secundele se duc, pierdute,

Nimic nu e adus ’napoi,
Tot ce a fost e dat să uite
Şi omul şi vecii de noi.
Ne ridicăm case imense

Şi ne-mbrăcăm doar de prin mall
Însă cu-adevărat intense
Rămân doar amintiri ce dor.
Şi strângem ban pe ban cu greu,

Muncim din zori şi până-n seară
Şi ne minţim aşa mereu :
Ei, lasă, o să treacă doară.
O să am timp să stau cu ei,

O să am bani să le ofer,
Să fiu cu toţi cei dragi ai mei,
Deci voi munci şi am să sper.
54 Mihaela Botezatu
Şi-aşa ne amăgim cu vise,
Promisiuni legate-n gând
Când genele de somn învinse,
Prevăd un trai mai bun, sperând.
Şi omul rămâne cu vise

Şi pleacă făr-a le-mplini,
Toate de timp sunt neatinse
Ce trece făr-a le-mpleti.
Vicleanul se strecoară iute,

Mănâncă tinereţea toată,
Căci asta-i prada ce-l asmute
La mult nefericita gloată...
De-a poezia 55
Să fii ceea ce eşti cu-adevărat
Să fii ceea ce eşti cu-adevărat,
Adesea este cel mai greu în viaţă,
Căci mulţi vor spune vorbe cu păcat,
Ca să-ţi ucidă ţie din speranţă.
Să crezi în tot ce simţi tu că e bine,

Adesea aspru fi-vei judecat
Căci cei ce nu vor fi nicicând ca tine,
Vor spune că eşti fals şi încăpăţânat...
Să cuvântezi părerea ta reală,

Să spui doar cu mândrie tot ce simţi,
Vor spune mulţi că inima ţi-e goală,
Că din trufie spui ce spui şi minţi.
Acesta-i adevărul, aşa e omul,

El te va acuza şi te va critica mereu,
Că nu e bine, că prea faci pe domnul,
Fără să ştie-adesea cum e sufletul tău.
Să fii ceea ce eşti cu-adevărat,

E cel mai greu, e ca un sacrificiu
Căci fără voia ta tu fi-vei judecat
Însă eşti tu, ţi-e bine, asta nu e un viciu!
56 Mihaela Botezatu
Poveste despre oameni
Oamenii vor spune multe
Chiar te vor şi ataca.
Nu-i lăsa să te asmute!
Asta ei vor încerca.
Omul colţii şi-i ascute

Cu durerea celuilalt;
Va spune vrute-nevrute
Cu sufletul de cobalt.
Omul îţi va râde-n faţă

Vorbe grele-ţi va scuipa...
Va distruge-a ta speranţă
Binele ţi-l vor uita.
Om cu om...tristă adunare,
Cot la cot nu merg oricum.
Cel cinstit, fără-ndurare,
O să piardă orişicum...
De-a poezia 57
Într-un colţ uitat de lume
Într-un colţ uitat de lume,
Stă o bătrânică blândă,
Fără să spună anume
Ce o doare, şi-i plăpândă.
Lângă ea o grămăjoară
Cu verdeţuri şi cu flori,
Fără preţ, doar cu o sfoară,
Le-a strâns pentru trecători.
Însă nimeni nu se-opreşte,

Graba e la ea acasă,
Stă bătrâna, nu cârteşte,
Cu privirea ei duioasă.
Bate vântul, mai şi plouă,

Ea rămâne tot acolo.
Trece lumea veche, nouă,
Şi dincoace şi dincolo.
Dintr-o dată, o copilă,

Cam de zece ani, să zic,
Se opreşte şi cu milă,
Dă bătrânei un măr mic.
– Ia de mănâncă, măicuţă,
Uite şi un covrig mic,
Iată şi o scurteicuţă,
Să te apere de frig.
58 Mihaela Botezatu
Eu nu cumpăr de la tine,
Ţine, maică, tu să ai,
Iată, un ban de la mine,
Tu nu meriţi aşa trai!
Şi-a rămas bătrâna mută,

Lacrimile s-au topit...
– Maică-n lumea asta multă
Iată, om te-ai dovedit.
Că-s bătrână? Nu mă plâng.

Că muncesc? Vai, nicidecum!
Dar mă răscoleşte-un gând
Ce nu-l sting eu orişicum.
Unde, maică, e bineţea?

Unde s-au dus oamenii?
Au trecut cu tinereţea
Sau i-au mâncat galbenii?
Azi mai am doar o dorinţă:

Să rămâi bună, umilă!
Mă rog pentru a ta căinţă,
Mă rog să rămâi copilă.
De-a poezia 59
La ceas de nebunie
Curăţă vântul ăsta întreg pământul în calea lui,
Mătură tot şi oameni şi frunze, dorinţe...
Nimic nu e pe drum, nimeni nu e hai-hui
Căci ne-au cotropit toate, martori a unor biruinţe
Ce nu sunt ale noastre...
Sunt străzile pustii, nimic nu e la fel;

Pe ici, pe colo, mai zăreşti un trecător grăbit,
Azi totul e pe dos, e lumea mai...altfel,
Mai temători şi mai bolnavi, cu sufletul pitit
În golul unei amintiri.
Ne-ncearcă o izbândă ce nu este a noastră,

Ci mâna nemiloasă a unui nevăzut...
Ce controlează vieţi şi-adună ca-ntr-o glastră
Suflete desflorite ce-n toamnă au căzut,
Fără petale pline de culoare.
Mătură vântul ăsta pământul dezvelit;

Aduce nebunia cu braţele deschise.
Împarte boli şi teamă, şi-ascunde în zenit
Speranţele până mai ieri aprinse
A celor ce în luptă au căzut.
60 Mihaela Botezatu
În loc de „nu mai pot!“
Ochii obosiţi de lacrimi,
Inima plină de dor...
Sufletul ucis de patimi,
Mii speranţe, toate mor.
Deznădejdea ne îmbracă
Cu mantaua ei cea neagră,
Parcă gândul îl atacă,
Tot la braţ ca să ne meargă.
Parcă zâmbetul se duce

Sub o clipă de opal;
Ce stea să ne mai străluce
În al inimii pocal?
Parcă toate par pierdute,

Parcă toate se topesc
Însă-n lumea asta multe
Fericirea ne-o ciobesc.
Importantă este, doară,

Vrerea noastră hotărâtă
Şi să facem primăvară
Chiar din vremea mohorâtă.
De-a poezia 61
Se sting oameni mulţi
Se sting oameni mulţi în a noastră ţară,
Mor de neglijenţă, de nepăsarea grea,
Se duc la ceruri trişti în plânset de chitară
Dar făr’ de lumânăre şi fără ca să vrea..
Se sting copii ţării, furaţi şi fără milă,

Sub o privire grea, cu ura ca de plumb,
Se duc nevinovaţi, ucişi, zvârliţi în silă
Arşi, ciopârţiţi, loviţi, fără drept la mormânt.
Să v-odihniţi în pace, copii nevinovaţi!

Voi aţi plătit cu viaţa pentru incompetenţă...
Noi rămânem cu teama iar ei nejudecaţi,
Poate jertfirea voastră în cer s-aveţi clemenţă.
62 Mihaela Botezatu
Vise prefăcute-n scrum
În memoria celor de la Colectiv
Doamne, un potop de lacrimi,

Nu a stins urgia mare
Şi îngenuncheaţi în patimi,
Au ars vii, fără scăpare.
Vise prefăcute-n scrum,

Răni ce nu pot fi pansate;
Prea-iubiţi pierduţi în fum,
Idealuri condensate.
Au murit eroii tineri,

Astăzi deveniţi martiri,
Ei au pus în zi de vineri,
Temelii pe amintiri.
Au lăsat adânci în suflet,

Dureri mari, mistuitoare,
Au plecat cu un regret...
De-a muri fără-apărare.
Mângâie-le, Doamne, trupul

Celor care vin la Tine,
Şi întăreşte cu timpul,
Pe eroi, pe eroine.
Spală rănile ce dor,

Cu tămâie şi cu smirnă,
Iar pentru cei care mor,
Coborâm steagul în bernă.
De-a poezia 63
Colindul celor care mor
Colindul celor care mor
Răsună astăzi la răscruce,
E sufletul captiv de dor
Şi suferinţa-ncet împunge.
Reverberaţie sinistră,
De ţipete şi de chemări,
Căci colo jos, pământul – pistră,
E martor la îmbălsămări.
Se trece timpul – un grăunte

Prin sita amintirii, deasă,
Apoi se naşte de niciunde,
O veşnicie – împărăteasă.
Străin devii de tot ce-ai fost

Şi paşii-ţi nu mai vor să umble,
Te ’nalţi la cer cu chip anost,
Nu ştii ce are să se-ntâmple.
Şi-acolo, fi-vei întrebat

De tot ce-ai fost şi nu mai eşti,
De ce ai dat sau cui n-ai dat?
De ce urăşti sau ce iubeşti...
Dar toate-ţi par adânc uitate

Tu parcă nu mai ştii ce-a fost,
Le-ai pus deoparte, îngropate,
Dar, iată, cum eşti luat la rost.
Răsună codrul de tăcere

Şi frunzele nu mai foşnesc,
Ieri le priveai fără durere,
Astăzi şi ele te jelesc.
64 Mihaela Botezatu
Vine o zi măreaţă
Vine o zi măreaţă când fi-vom întrebaţi,
De toţi şi despre toate, de ce şi cu ce scop,
De ce am făcut rău, de ce am fost mânaţi
De ce n-am făcut bine şi ne-am oprit în loc.
Vine o zi corectă când fi-vom judecaţi

De fapte şi de vorbe, de gânduri şi simţiri,
De amăgiri şi lupte vom fi clar ruşinaţi
Şi nu vom avea timp sa explicăm trăiri.
Vine o zi când ochii vor zice despre noi

Şi tot trecutul clar ne va sta tot în faţă,
Vreme nu va mai fi, se va privi înapoi
Şi tot ce-am zice noi, va fi fără speranţă.
De-a poezia 65
Bunicii mele
Ne stingem vrând, nevrând,
Ne ducem de pe lume...
Luăm cu noi în gând,
Tristeţi fără de nume.
Şi vin la noi acasă,

Pentru ultima dată,
Rude şi lumea aleasă
Să ne mai vad-o dată.
Cei dragi aşa se văd,

La nunţi şi-nmormântări.
E chin şi e prăpăd
Când vii din depărtări.
Desparte viaţ-amară
Copilul de părinţi,
Frate de surioară,
Nepoţi de bunici sfinţi.
Te-ai dus şi tu, bunică,

Într-o lume mai bună;
Mi-e greu şi mi-este frică
Cerul flămând v-adună.
Să îi saluţi pe toţi
Ce-n cer s-au adunat...
Şi să le spui când poţi
Că noi nu i-am uitat.
Te vom păstra în gând

Şi te vom pomeni
Şi-n vis din când în când
Te vom ademeni.
66 Mihaela Botezatu
Odă străinătăţii
Străinătate, pâine-amară,
Mâncată cu gândul fugar
La încercata-ţi ţărişoară,
La viitorul tău hoinar.
E grea, zic mulţi, străinătatea

Să pleci la drum fără să vrei,
E trist să îţi laşi libertatea
Şi graiul pentru câţiva lei.
Dar să alegi mereu n-ai cum

Nevoia-ţi este căpătâi,
Porneşti nehotărât la drum,
Până te-nveţi mult ai să bâjbâi.
Cu gândul la ai tăi părinţi

Sau la familia iubită,
Ai să munceşti, strângând din dinţi
Cu inima plângând, zdrobită.
Dar ce nu face omu’-n viaţă

Pentru un trai mai uşurat?
Se ţine hotărât în faţă
Nu uită de unde-a plecat.
Repet, nevoia ne învaţă,

Ne este sfetnicul dator
Care ne-arată că în viaţă
Nu totul e aşa uşor...
De-a poezia 67
Zboară, rândunica mea
Zboară, rândunica mea,
Peste zări şi peste mări
Şi adu-mi pe aripa ta
Cele mai frumoase flori.
Adu-mi primăvara-n suflet

Şi în gânduri gerul iernii;
Trilul tău ca un descântec
S-astupe gura genunii.
Umple golul meu de dor

Şi cu slovele străine,
Ciripeşte-ncetişor
Ce e-n ţările vecine.
Zboară, rândunica mea

Şi-mi adu învăţătură,
De-o fi bună, de-o fi rea
Le-om găsi vreo legătură.
Să mă-nveţi şi de la ei
Iar tu zi-le de la mine,
Cântă-mi de vecinii mei,
Zi-mi numai vorbe de bine!
Zboară, rândunica mea,

Peste câmpuri şi oceane,
Du-le, dragă, strofa mea
Sau iubitele-mi romane.
68 Mihaela Botezatu
ROGVAIV
O paletă de culori
După ploaia roditoare,
Cer acoperit de nori
Şi apoi raze de soare.
Fix aşa cum este cerul,

Ba senin, ba-nlăcrimat,
Tot aşa şi grănicerul
Sufletului întinat.
El ar vrea-n suflet să lase

Razele de soare, blânde
Şi-adierile umbroase
Ale crengilor plăpânde.
Dar ştim toţi că o furtună

Nu e curată mereu;
Grencierul fără vină
Scapă-n suflet tunet greu.
El ar vrea apoi să pună

O pânză în ROGVAIV,
S-aducă-n suflet lumină
Pe un vesel portativ.
Dară viaţa e stăpână...

Nu o controlezi cum vrei.
Că natura cea bătrână,
Face după vrerea ei.
Mai rămâne o lumină,

Doar să fii încrezător
Că după orice furtună
Va fi soare peste nor.
De-a poezia 69
Miros de tei
Miros de tei, îmbietor,
Îmbracă străzile plăcut,
Un gust de mare şi de dor
Peste oraş s-a aşternut.
Miros de tei, împrăştiat

Pe trotuar, case, maşini,
Parfum de suflet ahtiat,
De vară, soare şi minuni.
Miros de tei udat de ploaie

Cu stropi greoi, tunete multe,
Un fulger m-a trezit vioaie
În noapte, visul să-mi asmute.
Miros de tei, de la fereastră,

În noaptea asta-n care plouă
Şi-un fulger ce ne luminează
În suflete şi-n casă nouă...
Miros de tei cu gust de dor,

Un gust sărat de valul marii,
Un gust de amintiri ce mor
Dar care nu se dau uitării.
70 Mihaela Botezatu
Înserare
Când soarele se-ngână uşor cu luna
Şi cerul se deschide-n calea lor,
E timpul să îţi pui cununa –
Roua trecută-n zborul zilelor.
Când vremea înserării plăcut bate

În orologiul inimii plăpânde,
Realizezi că lumea-i o minune-aparte,
Că bucuria n-o mai poţi ascunde.
Căci noapte e cel mai bun sfetnic

Imensitatea ei agale te deschide
Nu uita noaptea, nu fi îndărătnic
Ci gândul ţi-l deschide şi ochii ţi-i închide!
De-a poezia 71
Apus de soare năbuşit
Apus de soare năbuşit
Şi haina nopţii ne cuprinde,
Culori de vis în asfinţit,
Pace în gând, în somn, oriunde.
Clepsidra numără agale

Grăunţii mărunţi de nisip,
Cu înc-o zi suntem la vale
Cea nouă însă n-a venit.
Apus de vis pe ceru-ntins,

Cu arşiţa stinsă în mare,
Duminica încet s-a stins,
Dar, iată, luni, se vede-n zare.
72 Mihaela Botezatu
Colecţionarul de apusuri
Nu ştiu, cromatica de-o fi al meu punct forte,
Sau pur şi simplu mă reîndrăgostesc,
De orişicare cer, în prag de înserare, aparte,
Sau dacă dorurile astfel le topesc.
Ador când soarele se scaldă de adio între nori

Şi difuzează galbenul puţin ce-n raze i-a rămas,
În cerul înserării, născând o baie de culori
Ador să văd apusul pe-al cerului atlas.
Când ziua-ncet se duce şi vine înserarea

Mă pun la geam, pe-o bancă, la muncă sau la şcoală
Să prind în poza mea nuanţa dulce-n zare
Colecţionar de-apusuri; iubesc această boală.
De-a poezia 73
Ploua liniştit
Ploua liniştit seara trecută;
Uda pământul atât de însetat...
Priveam pe geam atentă şi tăcută
Şi ploaia tot cădea pe sufletul uscat.
Mirosea frumos, parca a curăţenie;

Simţeam că nările mi-erau pline de văzduh
Curat era pe stradă, nu vedeai o ţipenie...
Era răcoare parcă, nu mai era zăduh.
74 Mihaela Botezatu
Urare pentru o nouă zi
Răsare soarele pentru o nouă zi;
O filă nouă se începe a citi.
De pace şi iubire în suflet fiţi avizi,
Când la finalul serii, fila se va sfârşi!
De-a poezia 75
Ce bine că eşti, natură!
Cu ochii plini şi inima mai goală,
Timizi am păşit iar pe-afară,
Sunt toate vechi, lăsate pe-o tânjală,
Numai natura-i fericită iară –
CE BINE CĂ EŞTI!
Aşa-s de minunate toate

Când omul le fereşte chiar de sine!
Un virus să ne-nveţe, poate,
Să fim mai buni şi mai atenţi la tine –
NATURĂ.
76 Mihaela Botezatu
Martie
E martie întâi, e primăvară;
Vă fie sufletul lumină de la soare,
Uşor, blând, luminos şi fără de povară,
Să plece iarna grea din inimioare!
Prin parcuri iar să zburde toţi micuţii

Şi florile să crească pe orişice câmpie;
Să iasă gândăceii să umble, hărnicuţii
Şi pomii să se-mbrace în flori şi veselie.
Să ciripească dulce cu glasul lor, în tril

Şi rândunici şi mierle şi cucul să se strige;
E cântul cel mai dulce pe-al cerului vinil
Şi sigur nimeni asta n-o să nege.
Culorile vieţii revin ca prin magie,

Natura se trezeşte şi-şi face voia ei,
La plimbări tot mai lungi decorul te îmbie
De nu ştii încotro doreşti să o mai iei.
E primăvară dar, e luminos afară,

Vă intre voia bună în suflete şi-n case,
Vă fie sufletul copil ca-ntâia oară
Când lumii i-aţi zâmbit cu gânguriri sfioase.
De-a poezia 77
Gânduri de primăvară
Primăvară binecuvântată-n tril,
Miros de flori: zambile şi brânduşe
Şi firele-aromate de iarbă, în cadril,
Dansează dezinvolte, jucăuşe.
Cu soarele pe cerul de azur,

Zâmbesc şi pomii îmbrăcaţi în muguri.
Nu poţi găsi afară vreun cusur;
Eşti mai uşor în inima şi-n gânduri.
Lumina asta dulce, revărsată

Peste grădinile gătite şi stolurile ’nalte,
Se lasă-mbrătişată şi ştie că-i dorită
Pe pieptul verde crud al câmpurilor zvelte.
E primăvară iară în lume şi în cer,

Sper s-o purtaţi şi-n piept, măcar în mărţişoare;
Va fie zâmbetul senin, al feţei colier,
S-aveţi pace în gând şi-n inimioare!
78 Mihaela Botezatu
1 aprilie
Să vă zic o veste, vreţi?
Primăvara se ascunde.
Vă imaginaţi, puteţi?
Umblă dar nu ştiu pe unde...
Iarna nu mai vrea să plece

Ne mai dă câte-un fior,
Vremea pare să ne-ncerce
Izolaţi în dormitor.
Însă am o veste bună,

Primăvara e aici,
E şi ea în carantină,
Plictisită, ce să-i zici?
Mi-a şi zis un mic secret:

Un an iarna stă la noi!
Şi apoi a râs discret:
E aprilie, întâi.
Aşadar, fiţi răbdători!

O să treacă nebunia.
O să fim învingători
Şi-o să plece pandemia.
De-a poezia 79
Mi-e dor de-o vară
E soare-n gând şi pe pământ,
E soare, căldura e mare...
Mi-e dor de-o vară, de-un cuvânt,
Când totul era încântare.
Mi-e dor de lacrima-nserării,

Când soarele încă lucea,
Mi-e dor de valul dulce-al mării,
Mi-e dor de caldă vocea ta.
E vara dar totuşi mi-e dor,

De-o vară veche-nmiresmată,
De vraja ei, seninu-i nor,
De frumuseţea ei pictată.
Mi-e dor de-o vară, iar mi-e dor,

De tot cea fost în viaţa mea,
Mi-e dor de dureros amor,
De tot ce-a fost, de vara mea.
80 Mihaela Botezatu
Emoţie de vară
Emoţie de vară
În spuma unui val
Şi soare e afară
Cu cerul de opal.
Emoţie de vară
În grăunţii de nisip,
E bucurie iară,
Iulie – stereotip.
Emoţie de vară
Cu toţi sub sfântul soare,
E vreme bună afară
E-n suflet sărbătoare.
De-a poezia 81
Început de toamnă
Septembrie întâi, e prima zi de toamnă,
O garderobă nouă copacii vor avea,
O podoabă frumoasă de la distinsa doamnă,
Cu lănţişor de frunze şi văl de catifea.
O privire schimbată şi văile vor lua,

Asfaltul se va umple de frunze din lănţic
Ce de la gâtul doamnei adesea vor zbura,
Vor îmbrăca ţinutul cu gust, câte un pic.
Ferestrele se vor mândri cu lăcrimioare,

Din ochii toamnei scurse peste ţară,
Să fie rodul bun în case şi pe-ogoare,
Să fie bogăţie, cu must şi pomuşoară.
Sa fie crizanteme gălbui şi sângerii,

Să sune clopoţelul în suflet de şcolar,
Cu flori în mânuşiţe, zâmbete mii şi mii,
Să fugă sprinten gândul pe foi de-abecedar.
Să ne miroasă-n casă a gemuri şi dulceţuri,

Cămara să ne fie plină de bogăţii,
Sa ne-adunăm să facem zacuscă, zarzavaturi,
Ca iarna să ne fie bogată-n bucurii.
Cu păsări călătoare şi-un soare mai cuminte

Din toamnă să păstrăm doar ceea ce e bun,
Un amalgam de frunze şi ruginii veşminte,
Noi să păstrăm doar flori, compoturi şi magiun.
82 Mihaela Botezatu
Despre toamnă
Ceai de fructe de pădure,
Pătura moale şi călduroasă,
Cade o frunză fără să tulbure,
Liniştea din fotoliul de acasă.
Miroase a zacuscă, mamă

Şi-a vin în butoaiele tale, tată,
E plăcere în bogăţia de poamă,
E frumos aşa de fiecare dată.
Sună clopoţelul, surioara mea,

Îţi mai aminteşti de şcoală, de liceu?
E vremea mai tristă, grăbită şi lumea,
De când am crescut e toamnă mereu.
Mă pierd în fotoliu, distrasă, tăcută,

Cu o carte în mână şi o cană de ceai.
E plăcerea aceea nevăzută
Când pierzi ore-n şir şi pagini tot dai.
Adesea ridic privirea din carte

Şi iar îmi aduc aminte de casă
Căci eu sunt aici dar ei sunt departe;
Ce grea este viaţa dar e şi frumoasă!
De-a poezia 83
E toamnă iar
A venit toamna acum,
Ciorchini de rouă se-agaţă de nori,
Colindul de frunze pe drum,
Şuieră-mperecheat în fiori.
Cu dorul la vremuri apuse,

Îşi plânge şi cerul durerea
Iar codrii cu şoapte nespuse,
Prin frunze rostesc pustiirea.
E gri nepătrunsul din ape

Şi iarba îmbătrâneşte,
Mai fuge o frunză să scape
Dar timpul o rugineşte.
E prăfuită de gânduri aleea

Şi mii amintiri întremate,
Când dulce din vara „aceea“,
Mai sună cântări destrămate.
Cu haina cea stacojie,

O fecioară cu ochi temători,
Cu plete maro ca de glie
Se plimbă-n grădina cu flori.
Mai rupe o floare cu sete,

Pe cap ea o potriveşte,
Mai cată miros să o-mbete
Dar floarea în mâini rugineşte.
E tristă fecioara şi plânge

Căci este neprihănită...
Dar vede în ochi cum se frânge
Culoarea de vară croită.
84 Mihaela Botezatu
Se uită la rochia-i veche
Şi ruptă de timp, peticită;
Tristeţea-i nu are pereche
Şi pleacă în codru rănită.
Şi paşii-i usucă verdeaţa.

Copacii rămân şi ei goi...
Din ochii-i se naşte şi ceaţa
Şi-ncepe colind de strigoi.
Fecioara se-nchină la stele,

Culege petale uscate
Şi-mbracă trupul cu ele,
Pe frunze se culcă în noapte.
Din ochii-i se scurg mii de lacrimi,

Sunt roadele sale curate...
Pe buze udate de patimi,
Se-adună recoltele toate.
Din lacrimi, ciorchine de rouă,

Se strânge în poloboace
Şi mustul şi vinul căci nouă
A strânge de toate ne place.
Prin păr i se-ascund crizanteme

Şi mere şi struguri, gutui,
Miros de dulceaţă de prune,
Cum, Doamne, să nu te supui?
Când vine răpciunea în casă,

Ne temem, ne plângem cu toţii
Dar de ne pune pe masă,
Uităm şi de plângerea sorţii.
De-a poezia 85
Fecioara cu chipul gălbui,
Găseşte-n final împlinirea,
Căci stemă în frunte îi pui
Şi nu-i mai doreşti nici pieirea.
E toamnă... E toamnă din nou,

Cu daruri, cu fructe şi vânt,
Se-aude în suflet ecou,
E toamnă din nou pe pământ.
86 Mihaela Botezatu
Regina fluturilor albi
Bate la uşă cu mâna-i de gheaţă
Regina fluturilor albi.
Cu trupul spăşit şi rouă pe faţă,
Picioarele grele şi umerii dalbi.
Vine să intre în ţară, în case,

Cu haina ei densă de promoroacă,
Se uite la noi căci parcă ar coase,
Cojoacele-i grele cu vise şi joacă.
Ar vrea să îi ia pe copiii poznaşi

În braţele-i albe, să sufle cu ger,
Pe pârtia dragă la mocănaş,
Şi totu-i minune pe pământ şi în cer.
Iar noapte adună în case voinicii,

Năsucuri pictate în culori de rubin,
Şi pun capul mic în poala bunicii,
Când soba-i atrage la somnul divin.
Cad gene-ostenite pe bolta sticloasă,

Când visele merg tot la bob, săniuţă,
Şi-afară, la geamuri, frumoasa Crăiasă,
Împarte fiorii prin fulgii de gheaţă.
De-a poezia 87
Vers alb
88 Mihaela Botezatu
Noi
Miros de pagini prăfuite
Venea din pieptul tău săltând
De atâta zbucium,
De atâta dor,
De atâta NOI...
De-a poezia 89
Ce e iubirea?
Ce e iubirea? Îl intreabă
Privind senină spre apus;
El tace şi priveşte-n gol.
Ce e iubirea? Ea repetă.
De ce te uiţi cu ochii goi
Spre zarea lumii infinită?
Dar taci...
Mă laşi să mă frământ...
Pentru că asta e iubirea
O nevăzută infinită,
Cu braţul tău pe pieptul meu,
Cu gândul tău mereu la mine
Şi ochii către necuprins...
90 Mihaela Botezatu
Ploaia ta
Mai dă-mi un strop din ploaia ta;
Mai picură-mi puţin în suflet
Din viaţa ta, din vorba ta,
Din ochii tăi,
Mai dă-mi ceva...
Sub vraja lunii să m-asculţi
Şi-n răsărit să mă priveşti,
Mai dă-mi un strop din ploaia ta,
Mai dă-mi ceva,
Un semn măcar...
De-a poezia 91
De dor
Un gând mai şchiop, scăpat din minte
Şi respiraţia-ntreruptă,
Privirea caldă şi cuminte,
Cu gura-nchisă, necoruptă,
Cu lacrima puţin desprinsă
De genele dese, curbate,
Cu inima uşor aprinsă
De mii dorinţe ahtiate
Că poate ai să întorci
La ea, la fata cea cuminte...
Un mic fior scăpat pe şiră,

Colindă-ntreaga ei fiinţă
Scâncind de dor, din piept ieşiră
Cinci slove-amare de căinţă:
„Mă iartă... Mă ucide dorul...“
92 Mihaela Botezatu
Atât
Prin ochii mei priveai tăcut
O lună ce-o ştiai doar tu
Şi-n ochii mei, doar două stele
Erau pe cerul tău de-opal,
Doar două stele-aprinse-ncet
În volbura inimii tale,
Doar doi luceferi fără număr,
Pe care tot îi numărai,
Cu o privire languroasă
Şi două degete pe-obraz,
Alunecând fără de vină
Spre buze şi spre gât, uşor,
Dorind parcă să le aline,
Să le aprindă şi pe ele,
Precum acei luceferi, doi,
Ce luminau pe chipul meu.
De-a poezia 93
Un cânt
Din ochiul tău lumina iriza
Pe bolta ochiului meu stâng,
În pas cu inima pulsând
Un cânt de dor, un cânt de „mai stai“
Un cânt de „vino mai aproape“
Un cânt de tu si eu,
Un ritm cadenţat
Căzând peste timpanul fin al inimii,
Umplându-l de tine şi de mine,
De noi,
De dor,
De tine, mai ales....
Un strop de lumina cade

Din ochiul tău drept
Pe obrazul meu drept,
Pe umărul meu drept,
Dar cu mâna ta pe pieptul meu,
În stânga,
Să simţi inima săltând
De cântul tău de dor,
De cântul meu,
Al meu şi-al tău,
De dor,
De tine, mai ales...
94 Mihaela Botezatu
Un cânt nemaiauzit
Ţâşnea din pieptul tău,
Croindu-şi drum spre mine,
Spre pieptul meu la fel de plin
De cânt,
Un cânt al tău,
Al tău şi-al meu,
Un cânt de dor,
Plin de iubire,
De amintiri,
De tine, mai ales.
De-a poezia 95
1rezist
1rezist când cade cortina
Pe umeri de lut, despletiţi
Şi răsfrânţi peste mine
Când se umple de griji gândul
Şi mă mănâncă vina
Pe dinăuntru.
1rezist când urlă marfarul

Dar marfa e veche şi grea,
Peronul umbrit de un gând
De străină, plecată cu gândul
Spre o gară mai bună,
O anonimă în hainele mele.
1rezist când te desprinzi de mine

Şi rupi o bucată de suflet
Pe care-o devorezi tăcut,
Pe înserate în altă gară
Dar cinaţi împreună
Sub clar de felinar
Tu şi cu sufletul tău de lut.
96 Mihaela Botezatu
Rânduri despre doi actori
Un joc în care tu şi eu
Eram actorii principali;
În faţa unui şemineu,
Îmbrăţişaţi şi teatrali,
Eu doar a ta, tu doar al meu.
Cu replici prinse în priviri,
Rostite la clipiri de geană,
Cu sărutări şi ispitiri,
Cu o Ileană Cosânzeană
Şi prinţul ei din amintiri.
Poem, poveste, adevăr?
Ce mai contează când aici,
Îmi sprijin capul pe un umăr
Şi pot să cad căci mă ridici,
Cuprins de-un dulce neastâmpăr?
Un joc în care vrem să stăm,
Fără să fie pierzători;
În care vrem să existăm,
Aşa cum ştim şi nedatori.
Fără ca reguli să urmăm,
Un joc jucat de doi actori;
Atât de puri să continuăm,
De sinceri şi de nedatori.
De-a poezia 97
Despre viaţă
Of, viaţă, viaţă
Cât ai să te mai joci cu noi?
Ne pui pe tâmple mâna ta grea
Iar noi încercăm să reuşim,
Mergem cu mâna ta grea pe tâmple
De teamă să nu ne zdrobeşti
Cândva... De te vei plictisi de joc...
Dar ştii ce?

Nu-mi pasă, eu sunt un optimist!
Un optimist convins că voi putea
Să te trăiesc în ciuda ta
Şi pentru a-mi face sufletul să cânte
Şi pentru a te povesti cândva
Celor ce vor veni din urmă.
Joacă-te şi râzi de vrei, cât vrei

Pe seama mea, a noastră,
A tuturor celor ce te trăim
Căci ăsta este, rolul tău este să curgi
Lin, tumultos, depinde de traseu
Dar eu te voi trăi deschis
Cu sufletul uşor.
98 Mihaela Botezatu
Dorul de copilărie
Azi mi-am amintit de copilărie
Şi nu e ca şi cum nu mi-aş aminti de ea în fiecare zi
Dar încerc din răsputeri să n-aduc pe hârtie
Nostalgia ei...
Mi-e atât de dor de clipele nebune

Când alergam şi mă juleam fără să plâng...
Azi orice rană doare mai bine
Că nu e mama acolo să pupe şi să treacă.
Unde sunt oamenii ăia buni?

Unde sunt anii mei?
Plini de poveşti cu zâne şi prinţi şi ageri zmei?
Vâltoarea vieţii i-a prins în braţul ei
Şi s-au desprins încet, încet şi anii mei,
De vraja ei,
A copilăriei.
Azi, draga mea, îţi culeg un buchet de flori proaspete

Deşi afară ninge şi e viscol,
Le iau din grădină,
Din grădina uitată a sufletului meu;
Azi o redescopăr şi-ţi aduc flori.
Nu te rog să te întorci
Că ştiu că viaţa asta e o reacţie ireversibilă...
Îţi cer doar să-mi mai pui în somn praf de stele
Şi mierea unui zâmbet în zori
Şi să-i ţii sănătoşi, cu sufletul tot tânăr,
Pe toţi ai mei.
De-a poezia 99
Septembrie
Septembrie ne-a prins pe frunza lui
Care ne îmbrăca şi ne picta pe chip
Acel zâmbet din vară,
De la asfinţit, pe aripă de pescăruş,
Când tu şi eu, când eu şi tu, când noi...
Septembrie ne-a îmbrăcat cu haine noi

Şi ne-a pudrat în suflet amintirea
De val spart în amonte de suflet,
De letargie, de durere că valul ce s-a spart
Se va mai forma doar vara viitoare.
Septembrie cu parfum de crizanteme

Pe care eu ţi le prindeam în păr
Cu dor de vară şi cu teamă amară
Că vara ce s-a stins, s-a stins în noi
Când tu şi eu, când eu şi tu... Şi-atât.
100 Mihaela Botezatu

Povestea unui vis de toamnă
Să-mi dai în dar o toamnă mai bogată,
S-o pui atent, cu grijă şi cu dor
La gura sobei sufletului meu.
Să-mi pui un colier pictat de frunze,

Cercei din crizanteme roşii şi brânduşe,
Desigur, rujul ruginiu pe buze
Şi un sărut târziu
Sub un apus desprins de pleoapa ta
Ce cade-ncet sub stele.
Să te întorci în răsărit de zi
Cu roua cuibărită-n palma ta
Şi să mi-o pui pe creştet şi pe suflet,
Să-ntinerească viaţa-n mine,
Să nască zâmbetul, cândva ciobit,
Să lumineze cerul mohorât
Şi pe-un covor de frunze ruginii
Să ne visăm pe noi, înconjuraţi de dalii
Şi de cocori zburând în stoluri îngrijite
Către o ţară mai îndepărtată?
De soare încă sărutată pe obraji.
De-a poezia 101

O toamnă nebună şi jucăuşă
O toamnă nebună şi jucăuşă,
Împletea o poveste din boabe pe poamă
Cu andrele din cârcei de viţă de vie,
Vărsa peste holde poveşti şi magie,
Vărsa de prin plete
Câţiva stropi de ploaie
Şi turna de la ea, din pocalul ei vechi
Pahare de must şi ceai de măceşe.
O toamnă nebună şi jucăuşă,

Cu trupul ei zvelt şi, totuşi, firav,
Dansa pe câmpii cu pantofi stacojii
Prin covorul de frunze
Pudrate cu brumă,
Căzute din rochia ei colorată
În nuanţe de galben şi ruginiu.
O toamnă nebună şi jucăuşă

Sufla la ferestre cu un glas şuierat,
O veche poveste, o veche romanţă
Să facă intrarea unei altei domniţe
Cu şuba ei albă, cu umerii grei
De omăt presărat, suflând obosită,
Cu ochi glaciali şi gene curbate;
O toamnă bogată se dă ea la schimb
Pentr-o clipă de iarnă şi-un dor tot mai alb.

Se joacă toamna prin copaci
Se joacă toamna prin copaci;
Pictează frunzele într-o gamă amplă de roşu şi galben,
Mai suflă uşor, din când în când, în tâmplele dealurilor,
Îi place să atragă atenţia şi mai varsă câte o ploaie din
ochi...
Vara e tristă, nu vrea să plece...

Mai aruncă, şugubeaţa, câte o rază plină de foc
Dar se topeşte în rochia de frunze şi brumă a toamnei
Îi diminuează forţa, război între anotimpuri...
Iarna? Ar vrea să-şi dea jos cojoacele grele,

Să le azvârle pentru umerii ţării şi să-şi verse neaua din par
Dar toamna, toamna mai avea să se joace puţin
Să mai picteze puţin străzile în ruginiu şi să umple viile de
struguri.
Iar primăvara? Ea e plecată de mult...

Şi, oho, mai durează până se întoarce,
S-a dus să adune ghiocei şi căldură în rochia ei de flori,
Să le pună mai apoi la gâtul ţării şi să sufle călduros peste
cojoacele iernii.
Se joacă toamna prin copaci...

Şi ceaiul aburind, alături de cartea preferată,
Creează cadrul perfect pentru poveşti şi linişte
Iar bijuteriile toamnei, frunzele ruginii, împodobesc
asfaltul.
De-a poezia 103

Decembrie
Decembrie cu paşi tiptili dar reci
Şi mâini de gheaţă care apăsau
Pe ceafa netedă a pământului,
Se hârjonea cu toamna
Şi-i spunea
Că nu mai este loc de ea,
Că focu’-n sobe trosneşte
În ciuda ei şi-a verii răposate,
În cinstea iernii cu cojoace grele
Şi-a lunii mult dorite şi-aşteptate -
Decembrie.

Elucubraţie
Îţi las moştenire un vers mâzgălit
Pe-un perete cam strâmb al inimii mele
Şi te invit să-mi asculţi pleoapa gândului cum cade
Cum se răsfrânge grea peste bolta albastră
Plină cândva de silueta-ţi zveltă
Goală acum şi neagră de dor...
Apoi merg la gară, vreau un singur bilet

O doamnă durdulie mă priveşte sever
Şi cu mâinile sale pufoase îmi caută trenul
Of, Doamne, sărmana, ce tren?
Nu ştie că spre tine nu mai e niciun tren?
– Unde mergeţi? mă întreabă strident.
– Unde merg? repet trezit din mine.
Merg la capătul gândurilor mele
Ea mă aşteaptă...
De-a poezia 105

Cuprins
Cititorilor mei ........................................................................4
Imn închinat poeziei .............................................................5
Încă o toamnă .......................................................................6
Deschizi o carte ....................................................................7
Vals .......................................................................................8
Străinul meu preferat ...........................................................9
Flori nemuritoare ................................................................10
Te scot din poezie ............................................................... 11
Dacă de mâine .................................................................... 12
Pe buzele roşii ..................................................................... 13
De-ar fi... .............................................................................14
Pe-un acord chinuit de vioară ............................................ 15
Despre noi ...........................................................................16
Aşa arată fericirea .............................................................. 17
Locţiitorul tău .....................................................................18
Prolog..................................................................................19
De azi...................................................................................20
Povară ................................................................................. 21
Iubire de o toamnă .............................................................22
Ninge ...................................................................................24
Alegorie ...............................................................................25
Funeralii pentru iubirea noastră ........................................26
Mai vino! ..............................................................................27
O iubire cârpită ...................................................................28
Gânduri despre un el ..........................................................29
Suflet în ramă .................................................................... 30
Cel ce găseam în tine.......................................................... 31
Ai vrea? ...............................................................................32
Voi ştiţi pedeapsa cea mai mare? ......................................33
Astăzi când plouă... ........................................................... 34
Suntem un pumn de vise ....................................................35
Sunt luptător pân-am să mor ............................................36
Adesea ............................................................................... 38
Pe locuri! Fiţi gata! Start! ...................................................39

E şi viaţa noastră o temă? ................................................. 40
Beţia cu tristeţe ..................................................................41
Rânduri despre o femeie ....................................................42
Femeia e o încântare ......................................................... 43
Eşti focul care încălzeşte o-ntreagă lume ........................ 44
Priveşte către cer .............................................................. 46
Apusul din seara asta .........................................................47
Uităm ................................................................................. 48
Tic-tac ................................................................................ 49
Retrospectivă .................................................................... 50
Copilăria .............................................................................. 51
Vreau să ..............................................................................52
Lupta pentru averi ............................................................. 54
Să fii ceea ce eşti cu-adevărat ...........................................56
Poveste despre oameni ......................................................57
Într-un colţ uitat de lume .................................................. 58
La ceas de nebunie ............................................................ 60
În loc de „nu mai pot!“ ........................................................61
Se sting oameni mulţi .........................................................62
Vise prefăcute-n scrum ......................................................63
Colindul celor care mor ..................................................... 64
Vine o zi măreaţă ................................................................65
Bunicii mele ........................................................................ 66
Odă străinătăţii...................................................................67
Zboară, rândunica mea ..................................................... 68
ROGVAIV ............................................................................ 69
Miros de tei ........................................................................ 70
Înserare ............................................................................... 71
Apus de soare năbuşit........................................................72
Colecţionarul de apusuri ....................................................73
Ploua liniştit ........................................................................74
Urare pentru o nouă zi .......................................................75
Ce bine că eşti, natură! ......................................................76
Martie ..................................................................................77
Gânduri de primăvara ........................................................78
1 aprilie ................................................................................79
De-a poezia 107

Mi-e dor de-o vară ............................................................. 80
Emoţie de vară ....................................................................81
Început de toamnă .............................................................82
Despre toamnă .................................................................. 83
E toamnă iar ...................................................................... 84
Regina fluturilor albi ...........................................................87
Vers alb ........................................................................88

Noi ................................................................................ 89
Ce e iubirea? ................................................................ 90
Ploaia ta ........................................................................91
De dor ...........................................................................92
Atât ...............................................................................93
Un cânt ........................................................................ 94
1rezist ......................................................................... 96
Rânduri despre doi actori ............................................97
Despre viaţă................................................................. 98
Dorul de copilărie ........................................................ 99
Septembrie .................................................................100
Povestea unui vis de toamnă ..................................... 101
O toamnă nebună şi jucăuşă .....................................102
Se joacă toamna prin copaci .....................................103
Decembrie ..................................................................104
Elucubraţie .................................................................105

De-A Poezia - Botezatu Mihaela Alexandra

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

De-A Poezia - Botezatu Mihaela Alexandra

Încărcat de

Drepturi de autor:

MIHAELA BOTEZATU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

5 2021 Mihaela Botezatu. Toate drepturile rezervate.

Când rânduri scrise pentru mine

Simţim la fel fără să ştim,

Iubim viaţa în tandem,

Poetul este, aşadar,

De vrei sau de nu vrei tu, dară,

Poezia este viaţa dinapoi şi dinainte,

Poezia este haina ce o îmbraci la sărbătoare,

Poezia te atinge c-o iubire, c-o dojană,

Poezia este viaţa adunată din cuvinte,

Am mai pierdut înc-un ecou,

Deschizi o carte şi respiri

Deschizi o carte ca să uiţi

Deschizi o carte ca să plângi

El îţi cuprinde chipul în palmele lui mari

Îţi mângâie chipul şi fruntea ţi-o sărută,

Căci dansul vă fură, tu cu capul pe umăr,

Pătratul dansat al paşilor merge

Tu eşti străinul acela frumos

Dar umerii-mi cad ca o povară

Şi-apoi întorci capul, privirea mi-o ţii

Ştii? Tu eşti străinul meu preferat!

Adună-mi un buchet de lăcrămioare

Şi ﬂoarea de „nu-mă-uita“ să mi-o aduci,

Şi-un bucheţel de ﬂori nemuritoare

Mi-am pus rochiţa vaporoasă

Apoi, te-am căutat pe tine,

Apoi, te-am auzit în versuri,

Mi te-ai retras apoi în gânduri

Dacă de mâine, eu nu voi mai vorbi,

Dacă de mâine, nu voi mai auzi,

Dacă de mâine cumva eu nu voi mai simţi,

Căci da, al meu mâine este mereu în voi,

Pe mâinile goale mai port mâna ta,

De-ar ﬁ să uiţi că te-am iubit,

De-ar ﬁ să nu mă mai iubeşti,

De-ar ﬁ să pleci, fără regret,

De-ar ﬁ să plec, să nu mă laşi!

De-ar ﬁ să nu te mai găsesc,

Cu luna pe cer, cupolă de dor

Mai ţii minte prima oara, Carol, primul an?

Ne-am plimbat braţ la braţ însă teamă mi-era

Covorul ăsta roşu mi-aminteşte de părul meu.

Aşa au trecut ani, cu de toate, dar noi nicicând nu,

Copilul strâns la pieptul lor,

Aşa arată fericirea,

E primul strigăt: mamă, tată,

Aşa arată fericirea,

El mă priveşte des şi crede că nu ştiu,

Locţiitorul tău mă poartă chiar regeşte,

El mi-a promis să-mi dea o viaţă nouă,

Locţiitorul tău este mai bun ca tine.

Să-mi povesteşti dacă tu azi eşti fericit,

De mine, cea care urla să strângi după tine,

Sau poate că ţi-e dor de mine când găteam,

Sau poate că ţi-e dor să îmi mai spui o dată:

Eh, lasă, copilul a rămas copil în spate

De azi eu o să-mi văd numai de drumul meu;

De azi voi ocoli băncuţa stacojie

De azi eu mă desprind uşor de vraja ta...

De azi eu sunt doar eu, cu-ncredere în mine,

Povara cea mai grea

E suﬂetul golit de vise

Mi-e suﬂetul mai ruginit