Cadrele de Partid Si Sovietice Din RASSM

Academia de Ştiinţe a Moldovei
Institutul de Istorie
Cadrele de partid şi sovietice

din RASSM şi RSSM
(1924-1956).
Culegere de studii
Editura “TEHNICA-INFO”
Chişinău
2015
94(478):329(478)"1924/1956"
C 12
Volum de studii elaborat în cadrul proiectului tinerilor cercetători

15.819.06.13F „Specificul şi rolul instituţiilor şi nomenclaturii sovietice şi de partid
din RASS Moldovenească şi RSS Moldovenească (1924-1956)”, contractul de
finanţare nr. 80/ind din 10 iunie 2015.
Coordonator: Dr. Marius Tărîţă
Corectura limba română: Marius Tărîţă

Corectura limba engleză: Ruxanda Druță, Elena Cebotari
Volumul a fost discutat în şedinţa Secţiei de Istorie Contemporană a Institutului de

Istorie al AŞM din 15 decembrie 2015.
Recenzenţi: Dr. Virgiliu Bârlădeanu,

Dr. Nicolae Fuştei,
Dr. Mariana Bagrin.
DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAȚIONALE A CĂRȚII
Cadrele de partid şi sovietice din RASSM şi RSSM (1924-1956) / Acad. de Știinţe a

Moldovei, Inst. de Istorie: coord.: Marius Tărîţă. – Chişinău: Tehnica-Info, 2015. - 140 p.
ISBN 978-9975-63-388-8
94(478):329(478)"1924/1956"
C 12
Autorii poartă responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate.

CADRELE DE PARTID ŞI SOVIETICE DIN RASSM ŞI RSSM (1924-1956) 3
CUPRINS
Introducere
5
STUDIA
Lilia CRUDU
Marginalii la biografia unui funcţionar de partid – cazul Gherasim Rudi
7
Nicolae FUŞTEI
S. K. Desiatnikov – a nomenclaturist assigned to supervise the religious cults of MSSR
21
Marius TĂRÎŢĂ
Priorităţile Biroului CC al PC(b)M din mai 1941 până în decembrie 1944 (I)
38
Mariana BAGRIN
Rolul Secţiei Propagandă şi Agitaţie a CC al PC(b)M în organizarea
activităţii presei periodice în primul deceniu postbelic: aspecte generale
49
Viktor КRUPYNA
Повседневная жизнь номенклатуры г. Киев в 1945-1953 гг.
58
Gheorghe NICOLAEV
Instruirea cadrelor naţionale în domeniul artelor în
RSS Moldovenească (1944-1956): Probleme şi impedimente
73
4 CADRELE DE PARTID ŞI SOVIETICE DIN RASSM ŞI RSSM (1924-1956)
STUDIA DOCUMENTARIA
Denis BULANCEA
Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti. Date cu privire
la membrii Prezidiului aleşi în prima sesiune din 8 februarie 1941
88
Roman RUSSU
Анализ эволюции численности партийных организаций
в Кишиневе в период с сентября 1944 по апрель 1948
98
Eugen T. SCLIFOS
Reflectarea activităţii comitetelor executive din RSSM în
Arhiva Naţională a Republicii Moldova. Cazul judeţului Soroca
107
Rodica NASTAS
Activitatea represivă a sistemului communist
în RASSM şi RSSM în anii 1924-1956 reflectată prin prisma manualelor şcolare
114
Veronica SPÎNU
Aspecte teoretico-normative privind dezvoltarea
instituţiilor juridice din RSSM şi RASSM (1924-1956)
124
Indice de nume
137
Lista autorilor
139
Summary of the book

140
INTRODUCERE
Prezentul volum a fost elaborat în cadrul primului an de desfăşurare a

proiectului tinerilor cercetători „Specificul şi rolul instituţiilor şi nomenclaturii
sovietice şi de partid din RASS Moldovenească şi RSS Moldovenească (1924-1956)”
(Direcţia strategică Patrimoniul național şi dezvoltarea societăţii), înscris în Registrul
de stat al proiectelor din sfera ştiinţei şi inovării cu cifrul 15.819.06.13F, prin
Hotărârea Consiliului Suprem nr. 102 din 30 aprilie 2015. Contractul de finanţare cu
nr. 80/ind, prevăzut pentru perioada 1 mai – 31 decembrie 2015, a fost semnat la 10
iunie 2015.
Echipa proiectului de cercetare la etapele I şi II din anul 2015 a fost
constituită din opt personae: Marius Tărîţă (director de proiect), Lilia Crudu, Tudor
Sclifos, Veronica Spînu, Denis Bulancea, Roman Russu, Rodica Nastas şi Lidia Enachi
(contabil). Obiectivul principal al primelor două etape a fost acumularea şi studierea
documentelor legate de activitatea organelor sovietice şi de partid pe teritoriul
RASSM şi RSSM în perioada 1924-1956, care se găsesc în fondurile Arhivei Naţionale
a Republicii Moldova şi Arhivei Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova.
La 22 octombrie 2015 în incinta Institutului de Istorie al Academiei de Știinţe a
Moldovei a fost organizată, conform obiectivelor proiectului, o conferinţă ştiinţifică
naţională dedicată cadrelor sovietice şi de partid. Prezentul volum conţine textele
comunicărilor membrilor echipei proiectului şi studiile mai multor cercetători ai
perioadei sovietice. Printre aceştia sunt cercetătorii ştiinţifici coordonatori din cadrul
Secţiei de Istorie Contemporană a Institutului de Istorie Mariana Bagrin, Nicolae
Fuştei, Gheorghe Nicolaev şi cercetătorul ştiinţific superior al Institutului de Istorie a
Ucrainei Victor Krupyna.
Scopul volumului este de a prezenta într-o lumină mai largă ceea ce a fost
sistemul sovietic în cazul RASSM şi RSSM, prin prisma cadrelor şi instituţiilor pe care
s-a bazat acest experiment totalitar. Textele au fost grupate în două secțiuni – Studia
şi Studia Documentaria.
Prima secțiune începe cu studiul Liliei Crudu, dedicat biografiei lui Gherasim
Rudi, care a deţinut un număr considerabil de ani funcţia de Preşedinte al Consiliului
de Miniştri din RSSM. Se analizează viața unui funcţionar de vârf la intersecţia dintre
furtunile interne din sistemul sovietic (anii 1917-1938), loialitatea reală sau cu scopul
susţinerii carierei sale faţă de partid, privilegiile burgheze de care se bucura din plin
împreună cu membrii familiei sale şi conflictele viscerale cu alţi membri ai
nomenclaturii de partid de vârf. Pe nişte coordonate paralele cu biografia lui Rudi,
apare şi cea a lui Stepan Deseatnicov, în expunerea lui Nicolae Fuştei. Deseatnicov,
care provenea şi el din nomenclatura din stânga Nistrului, a fost un exemplu tipic de
carieră prin rotația cadrelor, ajungând în postura de Preşedinte al Comitetului
Executiv Judeţean Bender şi apoi de împuternicit cu supravegherea cultelor religioase
în RSSM (1944-1949).
Demersul Marianei Bagrin vizează o sferă vitală pentru regimul sovietic atât
ca spaţiu de manifestare, cât şi de control exercitat la nivelul mesajelor publice.
Această sferă cuprindea presa şi politicile coordonate de Secţia Propagandă şi
Agitaţie. Studiul se referă implicit şi la dinamica fondării ziarelor locale – orăşeneşti

şi raionale, în limbile română şi rusă, după 1944.
În aceeaşi direcţie cu demersul Liliei Crudu şi al lui N. Fuştei se înscrie
cercetarea lui Victor Krupyna, care a abordat viaţa cotidiană a nomenclaturii kievene
în anii 1945-1953. Bine documentate, în faţa cititorilor apar multiple domenii în care
membrii nomenclaturii centrale se bucurau de privilegii. Acestea sunt un prilej de
meditaţie: în ce măsură un asemenea demers ar putea fi susţinut şi în cazul
nomenclaturii din RSSM în anii postbelici?
Politica de cadre, dar într-un domeniu mai special, cel al artelor, este tratată
în studiul lui Gheorghe Nicolaev. În baza mai multor fonduri de la arhivele din
Chişinău, inclusiv ale instituţiilor specializate de pregătire a viitorilor artişti în epocă,
este schiţată o imagine de ansamblu a evoluţiilor din domeniu. Pe de o parte, politica
oficială a presupus aducerea specialiştilor din diferite părţi ale URSS (inclusiv din
Caucaz), pe de alta, localnicii, dar şi cultura muzicală naţională, nu constituiau o
prioritate pentru Conservator, Şcoala de Muzică din Chişinău şi Şcoala Republicană de
Arte Plastice „I. Repin”.
Secțiunea Studia Documentaria începe cu textul semnat de Denis Bulancea,
în care sunt abordate datele biografice ale membrilor primului Prezidiu al Sovietului
Suprem al RSSM din februarie 1941. Anul naşterii, provenienţa socială, funcţiile
deţinute anterior profilează tipul deputaţilor poporului („norodnici”) care, spre
deosebire de funcţionarii de la alte instituţii ale regimului, erau într-o pondere mai
mare moldoveni.
Roman Russu a valorificat documentele referitoare la evoluţia organizaţiilor
de partid din oraşul Chişinău în anii 1944-1948, pe cele trei raioane, după cum se
numeau în epocă – Leninski, Stalinski şi Krasnoarmeiski. Tabelele anexate conţin
referiri la cele mai mici şi cele mai mari, la cele mai noi şi cele mai vechi organizaţii de
partid din Chişinău.
Tudor Sclifos a identificat mai multe documente de la ANRM privitoare la
activitatea Comitetului Executiv Judeţean Soroca. Din datele selectate rezultă clar
priorităţile pe care le-au avut instituţiile de partid la nivel local şi profilul profesional
al cadrelor care au fost promovate.
Rodica Nastas a vizat imaginea evoluţiilor din RASSM şi RSSM, după cum apar
acestea în manualele şcolare de istorie pentru clasele a IX-a şi a XII-a editate la
Chişinău în anii 2003-2013. Şirul de studii şi documente cuprinse în volum se încheie
cu articolul Veronicăi Spînu despre cadrul constituţional al RASSM şi RSSM în anii
1924-1956, cu referiri la Constituţiile RASSM din anii 1925 şi 1938, Constituţia URSS
din 1936 şi Constituţia RSSM din 1941.
În final, cititorului îi este oferit un mic instrument – indice de nume, ce poate
fi util în găsirea informaţiilor despre un funcţionar concret din RASSM sau RSSM din
anii 1924-1956.
MARGINALII LA BIOGRAFIA UNUI FUNCŢIONAR DE PARTID – CAZUL LUI

GHERASIM RUDI
Lilia CRUDU
Studiul de faţă se axează pe documente de arhivă încă nevalorificate care

provin din Fondul 51 al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al
Moldovei, din cadrul Arhivei Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova1. În
articolul de faţă ne vom concentra asupra conduitei şi rolului jucat de personalităţile
de prim-plan ale elitei comuniste din Moldova Sovietică, după cum a fost Gherasim
Rudi. Ne interesează cine sunt persoanele care au deţinut poziţiile-cheie în trecut,
modul în care au reuşit să facă carieră politică şi să se menţină în funcţii înalte, ce stil
de viaţă duceau ele. Din acest punct de vedere, o analiză atentă a unor crâmpeie din
biografia lui Gherasim Rudi, la fel poate oferi un suport pentru a înţelege mai bine
principiile şi criteriile de selectare, strategiile şi remanierile politicii de cadre din
RSSM.
Tema cadrelor de conducere din RSSM a fost abordată de către V. Pasat în
lucrarea sa din anul 20112, care furnizează multiple informaţii despre funcţionarea
sistemului politic, bazându-se în exclusivitate pe documente de arhivă din Federaţia
Rusă, fără a le completa cu cele din Republica Moldova. Deşi din anexele acestei
lucrări reiese clar că există unele date bine cunoscute de către autor (avem în vedere
materialul compromiţător care se referea la relaţia dintre G. Rudi şi Ș. Garber) care
provin din arhivele Serviciului de Informare şi Securitate (SIS), la care nu s-a făcut
referință în text. O altă lucrare de referinţă pentru studiul nostru este cea semnată de
M. Bruhis3, un excelent cunoscător din interior al structurilor nomenclaturii
comuniste şi al personajelor politice din RSSM, pe care le examinează cu multă
atenţie.
De la bun început se impune să menţionăm faptul că Gherasim Rudi a fost
recrutat şi promovat în funcţii de răspundere în RASSM încă în anii ‘30. Represiunile
staliniste din timpul Marii Terori, au vizat persoane cu stagiu în partid, prin
eliminarea cărora, s-au eliberat funcţiile pentru avansarea accelerată a cadrelor
formate din oameni de nădejde din eşaloanele inferioare ale ierarhiei de partid,
numite ulterior elita de tip stalinist. Demascarea „elementelor dubioase” în anii
1937-1938, „strecurate” în aparatul de stat şi de partid, a contribuit esenţial la
crearea atmosferei de incertitudine şi de frică permanentă. Persoanele încurajate şi
promovate în ierarhia de partid trebuiau să aibă aptitudini de muncă, în mod
obligătoriu un dosar sănătos din punct de vedere al moralei comuniste, o purtare
ireproşabilă şi trecutul nepătat. Avansarea lor avea loc doar în funcţie de loialitatea
1
Fosta Arhivă a Institutului de Istorie a Partidului de pe lângă Comitetul Central al Partidului
Comunist al Moldovei.
2
V. Pasat, RSS Moldovenească în epoca stalinistă (1940-1953), Chişinău, Cartier, 2011.
3
M. Bruhis, Nations-Nationalities-People: A Study of the nationalities policy of the Communist
Party in Soviet Moldova, Boulder, East European Monographs, 1984.
oarbă faţă de cauza şi interesele superioare ale partidului. Astfel, fidelitatea faţă de
partid, dublată de originea socială sănătoasă, erau principalele criterii pentru
selecţionarea şi promovarea cadrelor în structurile de partid şi de stat.
Activiştii de partid formați în RASSM, trimişi în Basarabia în 1940, trecând
cum am menţionat mai sus, prin frica şi tensiunile anilor ‘30, au fost educaţi în aşa fel
încât să devină devotaţi, supuşi şi servili politicii oficiale a Moscovei. Astfel, lozinca
stalinistă – „la noi nu există oameni care nu pot fi înlocuiţi”, cu alte persoane mai
loiale şi mai docile, a dominat întreaga perioadă sovietică şi de fapt, a fost constanta
modului sovietic de viaţă. Trebuie să ţinem cont şi de faptul, că Gherasim Rudi4,
alături de alte persoane aşezate în posturile-cheie din conducerea RSSM precum F.
Brovko5 şi N. Koval6, era originar din partea stângă a Nistrului, format în RASSM şi era
apreciat drept cadru indigen. Declaraţia apartenenţei „moldoveneşti” era mai curând
formală, indicând de fapt originea geografică. Din aceasta categorie mai făceau parte
şi alte cadre „băștinașe”, originare din regiunile Odessa, Nikolaev, Kirovograd sau
Poltava, precum N. Salogor7, S. Zelenciuk8, T. Konstantinov9, A. Varvareţkaia10 ş.a.
4
Gherasim Rudi, s-a născut pe data de 4 martie 1907, în satul Sărăţei, nu departe de Râbniţa,
pe atunci gubernia Podolsk, Imperiul Rus. A decedat la 26 iunie 1982 la Chișinău.
5
Fiodor Brovko, s-a născut pe data de 16 mai 1904 (s. Popenchi, nu departe de Râbniţa, gub.
Podolsk, Imperiul Rus). În urma represiunilor staliniste din ‘37-‘38, creşterea lui profesională a
fost facilitată, reuşindu-i o cariera fulminantă. În perioada mai 1938-iunie 1940, a deţinut
funcţia de vice-preşedinte în guvernul RASSM. Din iunie 1940 a fost Preşedintele al Prezidiului
Sovietului Suprem a RASSM, iar din martie 1941 până în 1951 a RSSM. A decedat la 24
ianuarie 1960.
6
Nicolai Koval, s-a născut pe data de 19 decembrie 1904 la Camenca, gubernia Podolsk,
Imperiul Rus. În perioada 1940-1945, a exercitat funcţia de Comisar al Poporului pentru
Agricultură. În anul 1945, după eliberarea din funcţie a şefului guvernului RSSM, T.
Konstantinov, aceasta i-a revenit pentru scurt timp lui N. Koval. Până în luna iunie 1950 a
deţinut funcţia de prim-secretar al CC al PC(b)M. A decedat la 15 ianuarie 1970.
7
Nichita Salogor, s-a născut pe data de 15 august 1901 (s. Konstantinovka, gub. Hersones,
Imperiul Rus). Din august 1940 şi până în 1946, el a fost al doilea secretar al CC al PC(b)M, iar
din 1942 îndeplinea concomitent şi funcţia de prim-secretar interimar al CC al PC(b)M. După
ce a început războiul, Salogor a fost însărcinat și cu organizarea activităţii comuniştilor în
ilegalitate. În anul 1946 este trimis în concediu, apoi la studii la Moscova, lipsind din viața
publică a RSSM până în 1950. A decedat la 24 iunie 1981.
8
Stepan Zelenciuk, s-a născut la 19 august 1904 (s. Novo-Grigorievka, gub. Hersones, Imperiul
Rus). După represiunile staliniste din RASSM din anii 1937-1938, el a fost promovat până la
secretarul III al Comitetului Regional a RASSM, iar din septembrie 1940 până în ianuarie 1945
a deţinut funcţia de secretar al CC al PC(b)M pentru Propagandă şi Agitaţie. Între anii 1945-
1947, a fost vice-preşedinte al guvernului pe probleme de cultură, educaţie şi sănătate. La
începutul războiului, Zelenciuk a reușit să obţină concediu pe motiv de boală. A decedat în
iulie 1978.
9
Tihon Konstantinov, s-a născut pe data de 13 august 1898 (s. Horoşee, gub. Ekaterinoslavl,
Imperiul Rus). În anul 1932, vine în RASSM, unde a urcat foarte repede treptele ierarhice,
ajungând după represiunile din 1937-1938, în funcţii-cheie – Preşedintele al Prezidiului
Sovietului Suprem din RASSM, iar din aprilie 1940 – şeful guvernului RASSM şi apoi, până în
1945, al guvernului RSSM. A decedat la 20 ianuarie 1957.
După 1944, persoanele menţionate mai sus revin în RSSM, constituind nucleul
conducerii republicane.
Din biografia oficială publicată în presa sovietică (de exemplu în ziarul
„Moldova Socialistă”11), în ediţia enciclopedică „Moldova Sovietică”12 şi în dosarul lui
personal, putem desprinde faptul că Gherasim Rudi avea o origine socială
„sănătoasă”, fiind născut în familia unui ţăran sărac13. Este important de subliniat că
originea socială „sănătoasă” şi loialitatea faţă de partid au devenit principalele criterii
de selectare şi promovare a cadrelor pentru toate instituţiile, deseori în detrimentul
competenţei profesionale şi a nivelului de pregătire. Materialele compromițătoare de
arhivă arată o cu totul altă imagine. În cazul lui Rudi se indica faptul că părinţii lui
erau consideraţi chiaburi, având în posesia lor două case, cinci vaci, 20 de ari de
pământ şi foloseau forţa de muncă plătită.
De menţionat este faptul că autobiografiile liderilor sovietici din RASSM şi
RSSM începeau cu trecerea în revistă a datelor despre părinţii lor, incluzând ocupaţia,
originea socială, dar şi în unele cazuri situaţia lor materială. Sunt multiple exemple,
când funcţionarii de partid şi de stat, familiile cărora puteau fi clasificate ușor ca
înstărite, şi respectiv având originea socială „nesănătoasă”, totuşi, rămâneau în
continuare în funcţii-cheie. Un astfel de caz era cel al familiei lui Serghei Bondarciuk,
procuror al republicii în 1940-1941, care deţinea patru ari de pământ, avea un atelier
unde se preparau mezeluri; familiei lui Ivan Bargan – administratorul Băncii Agricole
din RSSM în 1940-1941, care deţinea 3 ha de pământ şi o casă; familiei lui Akim
Kazanir – procuror raional în 1941 şi în 1946, iar în perioada 1953-1970, procuror al
republicii, avea – 2,5 ha de pământ arabil, doi cai şi o casă; familiei lui Grigorii
Akimov, Comisar al Poporului pentru Comerţ în 1940-1941 şi în 1943-1951, care avea
un atelier de încălţăminte, și familiei vice-comisarului poporului pentru agricultură F.
Koval, 1939-1941, care avea în posesie 8 ha de pământ arabil, 3 ha pășuni. Pe de altă
parte, în cazul în care persoanele deveneau indezirabile, aceste informaţii din
autobiografii puteau servi drept pretext pentru retrogradările lor la momentul
10
Ana Varvareţkaia, s-a născut în 9 decembrie 1904 (s. Honorari, gub. Odessa, Imperiul Rus).
Remarcăm faptul că ascensiunea ei profesională se reflectă cel mai bine în biografia ei după
primul val al epurărilor din anii 1933-1934. La scurt timp, în 1936, ajunge vice-comisarul
Sănătăţii din RASSM. Un nou val al represiunilor staliniste a afectat-o direct - în august 1938, a
fost exclusă din partid ca „duşman al poporului” şi arestată pentru „organizarea unei serii de
diversiuni în cadrul Comisariatului Poporului pentru Sănătate”. Nu ştim care a fost motivul,
dar aproape ca prin minune pe data de 1 decembrie 1938 dosarul ei a fost clasat din lipsă de
probe. Din septembrie 1940 şi până în aprilie 1951 a deţinut în continuu funcţia de Comisar al
Poporului pentru Protecţie Socială. A decedat la 20 martie 1976.
11
A se vedea de exemplu, „Moldova Socialistă”, 4 februarie 1947, 22 aprilie 1950.
12
Sovietskaja Moldavia. Kratkaja enčiklopedija, Chişinău, Glavnaja Redakčja Moldavskoi
Enčiklopedii, 1982, p. 534; Enciclopedia Sovietică Moldovenească, Chișinău, Redacția
Principală a Enciclopediei Moldovenești, 1976, v. 6, p. 24.
13
Vezi Arhiva Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova (în continuare: AOSPRM),
Fond 51, inv. 6, d. 2768, ff. 76-77.
oportun. Observăm faptul că familia lui Rudi nu era din cele mai avute şi respectiv,
„nesănătoase”.
Părinţii lui Rudi, totuşi, au reuşit să evite deschiaburirea, iar în timpul celui de-al
doilea război mondial ei au rămas „pe teritoriul ocupat, în satul Krasnen’koe din
raionul Râbniţa, unde i-au întâmpinat pe nemţi cu pîine şi sare”14. Ne dăm bine
seama că o persoană cu asemenea detalii în biografia sa, nici nu putea aspira la o
carieră politică. Însă cunoaşterea acestor detalii compromiţătoare din biografiile
funcţionarilor de stat şi de partid, au fost folosite abil de către responsabilii pentru
cadre sub diferite pretexte, pentru a-i şantaja şi ţine sub un control strict şi total. Nu
ştim cum şi când s-a produs renunţarea la relaţiile de rudenie, dar se pare că Rudi a
recurs la o veche practică moştenită încă din anii '30, când aveau loc verificările
dosarelor personale. Aceasta era folosită de lucrătorii cu funcţii de răspundere,
pentru a reuşi în plan profesional şi a avea o anumită promovare. Într-o situaţie
similară erau părinţii soţiei sale, originari din satul Voronkovo, la fel ca şi familia lui
Rudi, care, până la urmă, nu au putut evita deportarea. În anul 1947, Rudi reuşeşte
să-i aducă din Siberia şi îi cazează într-un apartament din Moscova, care posibil să fi
fost destinat Reprezentanţei RSSM.
Un alt detaliu din biografia lui Rudi se referea la studiile sale. În anul 1931, a
absolvit Academia Agrară „K. Timireazev” din Moscova, ulterior a urmat studiile
postuniversitare şi peste 3-4 ani a susţinut teza de doctorat, activând în calitate de
şef al catedrei în cadrul Școlii Superioare Agricole Comuniste din Tiraspol15. Se
considera că Rudi era printre puţinii funcţionari cu posturi din ierarhia superioară a
partidului din RSSM, care erau „bine instruiţi”, obţinând studii superioare la
Moscova. Documentele de arhivă aruncă lumină asupra faptului că teza de doctor a
lui Rudi a fost de fapt, lucrarea Ecaterinei Almazova16, soţia lui Gr. Staryi (numele său
adevărat Borisov), fost şef al guvernului din RASSM în mai multe rânduri (ambii soţi
14
AOSPRM, Fond 51, inv. 40, d. 2, f. 29. Rudele demnitarilor moldoveni care nu s-au evacuat
trezeau suspiciuni şi neîncredere. Acest fapt era folosit deseori pentru a-i ţine sub control sau
a-i destitui. Este cazul lui F. Brovko, Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem, S. Afteniuk,
secretarul CC al PC(b)M pentru cadre, M. Radul, secretarul CC al PC(b)M pentru propagandă şi
agitaţie, F. Koval, vice-ministru, iar din 1946, ministrul agriculturii, N. Koval, ministrul
agriculturii, apoi, din 1946, prim-secretar al CC al PC(b)M ş.a.
15
Rectorul acestei instituţii era Ecaterina Almazova. Iniţial ea a refuzat acest post deoarece nu
cunoştea „limba moldovenească”.
16
Ecaterina Almazova s-a născut într-o familie de evrei săraci pe 25 decembrie 1899/7
ianuarie 1900, la Tiraspol. A absolvit Institutul Agrar din Odessa şi a făcut studiile doctorale la
Institutul de Cercetări Ştiinţifice de Mecanizare din Harcov. În 1923 s-a căsătorit cu G. Staryi.
La 19 septembrie 1937, Almazova a fost arestată, iar deja peste o lună condamnată la 10 ani
de muncă forţată în lagăre şi trimisă în Siblag la Marinsk, regiunea Kemerovo, Siberia de Vest.
Din octombrie 1938 şi până în 19 septembrie 1947, Almazova s-a aflat în detenţie în
Ustivymlag, din RASS Komi. După ispăşirea pedepsei, s-a stabilit în regiunea Nikolaev,
angajându-se într-un spital raional ca laborantă, iar în anul 1955 a fost reabilitată.
au fost represaţi în timpul Marii Terori)17. Dintr-o scrisoare anonimă adresată lui N.
Hruşciov în 1954, putem presupune că şi lucrarea pentru habilitat a fost elaborată de
altcineva decât Rudi, fiind menţionat numele unui oarecare G. Kabluciko, care activa
ca profesor la Institutul Agrar din Chişinău18. Ulterior, în ianuarie 1958, în cadrul
şedinţei biroului CC al PC(b)M lui Rudi i-a fost reamintit şi reproşat acest fapt, pentru
că „el era mai mult preocupat nu atât de activitatea sa, ci de finalizarea şi susţinerea
tezei de doctor habilitat cu ajutorul savanţilor”, unul din fapte care au stat la bază
deciziei de a-l demite.
După o strălucită carieră didactică, profitând de faptul că în republică se
resimţea acut deficitul de cadre, în anul 1939, Rudi a fost promovat în structurile
puterii, ocupând funcţia de vice-preşedinte al guvernului RASSM, iar apoi, din mai
1940 şi până în iunie 1944 a RSSM. După ce T. Konstantinov a fost eliberat din funcţia
de şef de guvern a RSSM (1945), aceasta a fost deţinută de G. Rudi până în ianuarie
1958. E necesar să menţionăm faptul, că în acest interval de timp, Rudi a fost deseori
criticat pentru comportamentul şi faptele sale nedemne. De exemplu, în decembrie
1947 după ce a expirat termenul stabilit pentru depunerile băneşti în casele de
economii, în vederea asigurării schimbului profitabil al banilor vechi pe cei noi, Rudi a
deschis două depozite la CEC pe numele soţiei sale, Xenia Filipovna (1911-1982), şi a
unei rude, în valoare totală de 4.900 de ruble19. Persoanele care aveau depozite
bancare în valoare de până la 3.000 de ruble vechi, beneficieau de schimbul banilor
avantajos în proporţie de 1 la 1. Remarcăm că toate regiunile ale URSS-ului au fost
17
Grigore Staryi, de etnie rus, s-a născut într-o familie de muncitori feroviari pe data de 8
decembrie 1880, în satul Bozieni, Chişinău. La vârsta de 15 ani pleacă din Basarabia la Kiev. În
anul 1921 a fost trimis la studii la Universitatea Comunistă „Ia. Sverdlov” din Moscova. Este de
reţinut faptul că în anii 1900-1918, Staryi, a fost membru al partidului menşevic. Aceasta a
servit drept motiv pentru arestarea lui în data de 22 iunie 1937. În scurt timp, pe 11
octombrie 1937 alături de H. Bogopolski, I. Badeev, I. Krivorukov ş.a., el a fost executat ca
„duşman al poporului”. După moartea lui Stalin, Ecaterina Almazova a trimis scrisori în diferite
instanţe şi pe adresa persoanelor responsabile de la Moscova, inclusiv lui Lazar Koganovici,
unul din apropiaţii lui Stalin, care îl cunoştea personal pe Staryi încă din anii când a fost prim-
secretar al PC(b) din Ucraina. Speranţa reexaminării dosarului a devenit realitate în octombrie
1955, cînd a fost reabilitat Staryi. Peste patru ani Biroul CC al PCM a adoptat hotărârea de a
marca 80 de ani de la naşterea „marelui activist şi revoluţionar” G. Staryi.
18
AOSPRM, Fond 51, inv. 40, d. 2, f. 31. Numele lui G. Kabluciko a fost menţionat şi în luarea
de cuvânt a lui Rudi în cadrul Plenarei din iulie 1950. Rudi i-a replicat lui N. Koval, care „a creat
legenda rudeniei cu Kabluciko şi o propagă aceasta peste tot”, că nu este aşa. Argumentând
poziţia sa, Rudi învocă faptul că respectivul Kabluciko este un comunist cinstit, născut în
regiunea Poltava şi căsătorit cu fiica unui profesor moscovit. AOSPRM, Fond 51, inv. 9, d. 96, f.
327. De asemenea, numele lui este menţionat şi într-o scrisoare anonimă adresată lui Z.
Serdiuk, prim-secretar al CC al PCM, din 1954, în care este specificat că acesta a primit şi o
recompensă pentru rolul său.
19
Cazul lui G. Rudi nu a fost o excepţie. O asemenea depunere de băni la CEC a făcut şi A.
Diordiţa, ministrul Finanţelor din RSSM, în anii 1946-1955. A se vedea, V. Pasat, op.cit., p. 163.
În 1958, A. Diordiţa l-a substituit pe G. Rudi în fruntea guvernului, menţinundu-se în aceasta
funcţie timp de douăsprezece ani.
cuprinse masiv în aceste operaţiuni, unde au luat activ parte responsabilii şi

funcţionarii de partid şi de stat, care deschizând depozite fragmentau sumele băneşti
până la 3.000 de ruble pentru a nu le pierde. Evident, aceste intenţii de a profita de
funcţiile deţinute şi statutul lor, i-au dus la acţiuni ilicite ca aceea de a introduce
sume băneşti la CEC cu data anterioară, provocând un val de arestări şi condamnări
pe teritoriul întregii Uniuni Sovietice, inclusiv şi a RSSM. Spre exemplu, doar în anul
1948, Biroul Comitetului Central al PC(b)M a examinat 26 de dosare personale ale
comuniştilor care au încălcat hotărârea guvernului URSS din 14 decembrie 1947
referitor la implementarea reformei monetare. Din aceste 26 de persoane, 17 au fost
excluse din partid, iar nouă persoane au primit mustrări aspre pe linie de partid. Prin
urmare, din cele 17 persoane 14 s-au ales cu dosare penale şi au primit pedeapsa cu
închisoare de la 3 până la 12 ani20. În ceea ce-l priveşte pe G. Rudi, în martie 1948, el
va fi sancţionat pentru aceasta faptă doar cu o mustrare pe linie de partid. Se pare că
regimul nu avea drept prioritate lupta cu corupţia21. Mult mai importante rămâneau
fidelitatea totală şi devotamentul deplin al cadrelor republicane faţă de Moscova.
Un nou scandal legat de numele lui Rudi a avut loc în anul 1948, acesta fiind
implicat în acţiuni de speculaţie şi corupţie. De asemenea lui Rudi i-au fost aduse
acuzaţii de promovare a rudelor mai apropiate sau mai îndepărtate. De această dată
era vorba de relaţia lui cu Șulim-Haim Garber22, care a fost favorizat pentru
achiziţionarea din republică a fructelor (mere, prune uscate, nuci) şi căruia se punea
la despoziţie transportul de serviciu, inclusiv vagonul guvernamental, pentru a le
expedia la Moscova şi a le comercializa prin cantina Direcţiei Ministerului de Externe
al URSS. Nici de data aceasta Rudi nu a fost retrogradat din funcţie, deşi cazul lui a
fost cercetat şi discutat de către Comisia de Control de Partid de pe lângă CC al
PC(b)M, care i-a aplicat doar mustrare pe linie de partid cu inscrierea în fişa de
evidenţă. Pe data de 20 aprilie 1950, Comisia a constatat că Rudi a manifestat doar
„credulitate inadmisibilă în așa cazuri ca nepriceperea în relaţiile cu cunoscuții săi”,
astfel justificând într-o oarecare măsură acţiunile lui, reconfirmând hotărârea iniţială.
În anul 1949, Rudi a fost din nou implicat într-un scandal, care a durat în
timp. De această data era vorbă de procurarea unei garniturii de mobilă pentru
dormitor de la uzina „Leshozmaş” (întreprinderea de utilaje pentru industria
20
AOSPRM, Fond 51, inv. 40, d. 2, f. 34.
21
O situaţie similară a fost în acelaşi an în RSS Azerbaidjan, când Ministerul Controlului de Stat
a Uniunii Sovietice a efectuat un control riguros în republică. În urmă acestuia s-a descoperit
că în Azerbadjan, conducerea republicană era implicată direct în coruperea pasivă şi
îmbogăţirea excesivă. Pentru că M. Bagirov, prim-secretar al CC al PC din Azerbadjan (1933-
1953), şi cei din anturajul lui manifestau loialitate şi supunere nemarginită faţă de Stalin, au
fost răsplătiţi rămânând nepedepsiţi în funcţii. În schimb, ministerul amintit a fost limitat în
acţiunile sale. Nu întâmplător vârful acestor fărădelegi au fost maşinaţiile din timpul reformei
monetare şi abuzurile în masă faţă de patrimoniul statului.
22
Ș. Garber, evreu, s-a născut în anul 1902, în localitatea Șpikovo din regiunea Vinniţa. A fost
condamnat la Moscova (1940), pentru delapidări, la 5 ani privaţiune de libertate. În timpul
anchetei din 1950, a recunoscut că are relaţii de rudenie cu G. Rudi, fiindu-i cumnat. Aceasta
explica faptul cum au devenit apropiaţi şi din ce considerente anume el a fost favorizat.
forestieră, unde se prelucra şi lemnul) pentru care Rudi încă nu s-a achitat. Abia,
după efectuarea verificărilor de către Ministerul Controlului de Stat la uzina
respectivă, a fost descoperită datoria lui, el fiind impus să-şi plătească integral
mobila. Și aceasta faptă a ieşit la iveală, în cadrul Plenarei din iulie 1950, apoi acest
caz a fost readus în agenda discuţiilor de la şedinţa Biroului al CC al PC(b)M, pe data
de 22 februarie 1952, unde a fost avertizat pentru faptul că „ nu a aflat din start
costul mobilei şi nu s-a achitat la timp cu uzina”. În iulie 1954, Zenovie Serdiuk, recent
numit prim-secretar al CC al PCM (1954-1961), în explicaţiile sale ca răspuns la
scrisorile anonime trimise în adresa CC al PCUS referitor la neregulile comise de Rudi
a renumărat din nou „delictele” lui, printre care a fost procurarea dormitorului, şi a
reiterat măsurile luate de PCM.
În iulie 1950, liderii republicani, N. Koval23, G. Rudi şi F. Brovko, dar şi şefii
ministerelor, vice-preşedinţii guvernului, membrii biroului CC al PC(b)M, secretarii CC
al PC(b)M şi şefii secţiilor al CC al PC(b)M au fost supuşi criticii la Plenara a V-a,
pentru că activitatea lor era apreciată „fără iniţiativă şi dinamica necesară”. Deşi, lui
Rudi din nou au fost amintite cele două mustrări anterioare, care puteau să-l coste
cariera politică, critica adresată lui la Plenară a fost mai mult formală şi toată
responsabilitatea pentru nereuşitele din RSSM a fost pusă în exclusivitate pe seama
23
Putem observa asemănări izbitoare între Koval şi Rudi, atât în ceea ce priveşte biografia şi
cariera, cât şi în felul direct de abordare al problemelor. În centrul atenţiei Plenarei amintite
era de fapt, N. Koval, care la doar cinci ani de la aşezarea în funcţie de prim-secretar al CC al
PC(b)M, se confrunta cu deficitul de încredere din partea centrului. Moscova a decis să
„intărească conducerea CC al PC(b)M” cu L. Brejnev, eliberându-l pe N. Koval din funcţie.
Brejnev, în viziunea centrului, era „un om nou” pentru republică, care „nu avea aici relaţii cu
nimeni şi putea să vadă situaţia altfel”. În opinia Moscovei, regiunea Dnepropetrovsk, unde a
activat L. Brejnev anterior, avea multe tangenţe cu RSSM. În privinţa lui N. Koval, CC al PC(b)
din toată Uniunea nu avea „pretenţii politice”, considerând că „el trebuie ajutat doar sa-şi
ridice calificarea profesională, să finiseze studiile”, nereuşitele sale acesta explicându-le şi prin
faptul că starea sănătăţii sale era slabită substanţial. AOSPRM, Fond 51, inv. 9, d. 96, ff. 380-
383. Situaţia a fost evocată de către I. Bodiul, prim-secretar al PCM în perioada 1961-1980, în
Memoriile sale. El descrie pe T. Konstantinov şi N. Koval ca persoane educate în spirit stalinist,
fiind supuse faţă de centru, lipsite de caracter şi principialitate, care nu intrau în conflict cu
reprezentaţii Moscovei de la Chişinău. Vezi, I. Bodiul, Dorogoj žizni. Vremja, sobytyja,
razdum'ja. Vospominanija, Chişinău, Kușnir i K°, 2001, pp. 43-45, 50. De asemenea, este cazul
să subliniem că şi în alte republici au avut loc înlocuiri ale primilor secretari de partid. De
exemplu, în martie 1950, în Estonia, ca şi în Moldova, a fost demis primul secretar Nicolai
Karotamm, însă sub un alt pretext – cel al luptei împotriva „manifestărilor naţionalismului
burghez”. Un alt exemplu îl constituie regiunea Leningrad, unde au avut loc purificări de
cadre, în urmă cărora în 1949, a fost destituit din funcţia de prim-secretar al comitetului
regional Leningrad, P. Popkov, pentru cooptarea „persoanelor dubioase” în funcţiile de
răspundere. Ceva mai târziu, în anul 1953, Ucraina trece printr-o experienţă similară, când L.
Melnikov a fost eliberat din funcţia de prim-secretar al CC al PC(b) din Ucraina, pentru
susţinerea şi promovarea „elementelor duşmănoase”.
lui N. Koval24. Cele două sancţiuni care au fost aplicate lui Rudi în 1947 şi 1948,
menţionate mai sus, cu orice alt prilej i-au mai fost reamintite25. Potrivit sublinierii lui
Stepan Zelenciuk, o altă persoană de referinţă26, care îl ştia bine pe Rudi încă din
RASSM, a adus un nou detaliu în defavoarea lui, subliniind că „din 1945 acesta nu
achita serviciile comunale”27. La întrebările lui retorice de ce Rudi procedează aşa?
24
Trebuie să ţinem cont de faptul că în ciuda funcţiilor ocupate anterior, N. Salogor a primit
mult mai puţină atenţie şi susţinere din partea centrului în comparaţie cu perioada
precedentă, aspirând totuşi la funcţia de prim-secretar al CC al PC(b)M. Salogor, având o
poziţie influentă în partid, după modelul lui Stalin, cunoştea bine dosarele personale ale
corpului de cadre, studiind amănunţit lipsurile şi calităţile lor. El aduna toate materialele
compromiţătoare pentru a-şi întări poziţia şi a creşte loialitatea funcționarilor. Cei loiali urmau
să fie răsplătiţi prin promovarea în funcţii de partid şi de stat. După numirea lui N. Koval în
fruntea CC al PC(b)M, Salogor a rămas cu orgoliul rănit şi pentru a consolida cumva poziţia sa,
în ianuarie 1947, a demarat o întreaga campanie împotriva lui, intreţinând o corespondenţă
insistentă cu A. Kuzneţov, secretar CC al PC(b) din toată Uniunea pentru cadre. Într-o scrisoare
ruga ca organele unionale, să nu-l aprobe pe Koval, propunându-l activ pe S. Afteniuk
(secretarul CC al PC(b)M pentru cadre), o altă persoană demnă de atenţie, în viziunea lui.
Salogor explica aceasta prin faptul că existau suficiente date muşamalizate sau ascunse în
biografia lui Koval, recurgând la exemplul chestionarului din fişa personală, unde Koval a notat
că este din ţărani săraci. Salogor combate aceasta, afirmând că respectivul avea „originea
socială nesănătoasă”, provenind din familie de comercianţi. Tatăl lui N. Koval, Grigorie Koval şi
fratele, Vasile Koval, în timpul războiului au rămas pe „teritoriul ocupat”, colaborând cu
autorităţile române. Nu mai bună era şi situaţia rudelor sale prin alianţă. Socrul său era
proprietarul uzinei „Potaşer” din regiunea Vinniţa, iar fratele soţiei, Savva Meşko, în 1933, a
fost represat ca spion-contrabandist. Referitor la comportamentul lui Koval, Salogor,
reaminteşte un alt detaliu grav - când i s-a propus să se includă în organizarea activităţii
ilegale din Basarabia (iulie 1941), Koval a refuzat. Menţionăm că doar acest fapt din biografia
lui l-ar fi costat cu siguranţă ascensiunea. De exemplu V. Forş, Comisar al Poporului pentru
Învăţământ, coleg cu Koval, a fost acuzat de dezertare într-o situaţie similară, şi trimis pe
front, unde a și căzut pe câmpul de luptă în noiembrie 1942. AOSPRM, Fond 51, inv. 5, d. 61,
ff. 85-86.
25
Acestea nu doar că au fost reiterate de N. Koval sau de N. Salogor în cadrul Plenarei, spre
exemplu, dar au devenit informaţii publice, care au fost discutate pe larg.
26
Zelenciuk, făcea parte ca şi Rudi, Koval, Brovko, Salogor din cadrele „transnistriene”
avansate rapid după represiunile din anii 1937-1938. Totuși relaţiile dintre aceste persoane nu
erau deloc simple. Zelenciuk avea tentaţia puterii şi folosea toate mijloacele pentru
înlăturarea rivalilor săi. Existau unele neînţelegeri între Zelenciuk şi Konstantinov, spre
exemplu, chiar în anul 1944. În scurt timp, în 1945, T. Konstantinov şi-a pierdut poziţia sa de
şef al guvernului. De asemenea, ca şi în cazul adjunctului lui Konstantinov, N. Smorigo
(18.V.1902-21.XI.1959). Deşi existau materiale compromiţătoare împotriva lui, nu şi-a pierdut
funcţia de şef al secţiei organizare a CR din RASSM, iar din septembrie 1940 a devenit secretar
CC al PC(b)M responsabil pentru cadre, și din aprilie 1941, pentru transport. Ar mai fi de
adăugat comiterea faptelor ilicite în 1945, autoaprovizionarea cu produse alimentare şi
mărfuri industriale. AOSPRM, Fond 51, inv. 2, d. 40, f. 1.
27
Fiodor Brovko de asemenea nu achita serviciile comunale din 1945. De rând cu N. Koval şi
G. Rudi, F. Brovko avea la rândul său o serie de „păcate” pentru care a fost criticat aspru la
Plenara din iulie 1950. Printre acestea - „el nu doar muncea prost, ci și comitea erori în
Poate că el nu are suficiente mijloace financiare? Nemulţumit de conduită

colegului său şi fiind preocupat de consolidarea poziţiei sale în partid, S. Zelenciuk îl
blamează afirmând că aceasta faptă îl caracterizează plenar. Doar după intervenţia lui
pe lângă Koval, Rudi a început să achite serviciile comunale pentru anul 1950. Un alt
moment neplăcut al acestor discuţii din cadrul Plenarei se referea la faptul că soţia lui
Rudi crea anumite dificultăţi28, cu referinţă în primul rând, la dosarul ei personal
„nesănătos”. În acest context, B. Gorbani, al doilea secretar al CC al PC(b)M29, a
semnalat colegilor săi că soţia lui Rudi intervenea prea des în treburile soţului, care
„nu a făcut ordine în familie”.
În condiţiile în care locul lui Nichita Salogor în partid era zdruncinat puternic
de rivali30, profitând de ocazie, cu scopul de a da greutate figurii sale şi de a păstra cu
orice preţ poziţia sa, el la rândul său, recunoaşte că ştie bine slabiciunile lui Rudi sub
forma unei caractirezări, care de altfel „a fost cunoscută de toţi” şi anume: „Rudi nu
este constant şi consecvent în acţiunile sale, nu are scopul bine determinat, nu are
atitudini amicale şi în general nu are suflet partinic”. De rând cu Stepan Zelenciuk, N.
Salogor contribuie la crearea în mod deliberat a imaginii negative a lui Rudi
considerând că acesta nu va face faţă funcţiei respective. Oricât nu ar fi de straniu,
Rudi a rămas în funcţie şi de acea dată.
La respectivă Plenară, Rudi, după cum era practicat pe atunci, a fost
autocritic, pentru a „înlătura lipsurile personale” semnalate de colegii lui din
conducere. Fiind de acord cu poziţia oficialilor de la Moscova referitor la stilul de
conducere din republică, numit formal şi birocratic, toată responsabilitatea a aruncat-
o asupra lui N. Koval, fără a pune la îndoială faptul că anume acesta „a creat o aşa
atmosferă de lucru în CC al PC(b)M”. Afirma clar şi răspicat că „dacă cineva nu era pe
placul lui Koval, acesta era ținut fără a fi propus şi promovat în funcţii”. Multe greşeli
comportamentul său”, procurând pe banii statului scule pentru vânătoare ş.a. AOSPRM, Fond
51, inv. 9, d. 96, ff. 107-108. Este de notat că în anii 1947-1950, Brovko, graţie postului
ocupat, a reuşit să-l protejeze pe N. Kraini, ministru al Industriei Lemnului şi a Hârtiei,
acoperind fraudele lui doar pentru faptul că erau rude.
28
Mulţi demnitari moldoveni aveau „probleme de familie”, fapt ce li se reproşa la diferite
reuniuni partinice. Chiar şi în cazul lui F. Brovko se spunea că „el nu a făcut ordine în casa sa”,
iar soţia sa Lukeria „intervine deseori în activitatea Prezidiului Sovietului Suprem”. Într-o
situaţie similară se afla şi M. Demin, ministrul Industriei Uşoare (1945-1958), soţia căruia
deseori intervenea în activitatea ministerului respectiv. La Plenara din iulie 1950, A. Kozyrev,
secretarul Colegiului de Partid al CC al PC(b)M, a subliniat că „mai multe soţii intervin în
activitatea soţilor, practicând pe larg conflictul de interese şi nepotismul inacceptabil, inclusiv
şi în cadrul biroului CC al PC(b)M”. AOSPRM, Fond 51, inv. 9, d. 96, f. 109.
29
Boris Gorbani, la rândul sau, a fost şantajabil pentru faptul că originea socială a soţiei lui era
„nesănătoasă”. V. Pasat, op.cit., p. 178.
30
Nici biografia lui Salogor nu era impecabilă, pentru că şi el avea originea socială
„nesănătoasă”. Acest fapt era cunoscut de S. Zelenciuk şi folosit în culise pentru a leza din
autoritatea lui Salogor. Din acest motiv, cazul lui a fost discutat la şedinţa Biroului CC al
PC(b)M din martie 1942, când a recunoscut personal acest fapt. Renunţarea la relaţiile de
rudenie, cum era şi în cazul lui Salogor, avea uneori efectul dorit pentru funcţionarii din
ierarhia de partid.
şi neajunsuri depistate în activitatea Biroului CC al PC(b)M şi a guvernului din

RSSM, în opinia lui Rudi, erau din cauza politicii de cadre incorecte, care se limita
doar la „plasarea din loc în loc a cadrelor „vechi”. Pentru a ilustra opinia sa, G. Rudi a
sonorizat în public atitudinea lui N. Koval faţă de N. Salogor, proaspăt revenit în
republică din ţinutul Krasnodar31, care cerea pretenţios funcţia de ministru, încercând
să-i preseze. Acesta îi întreba insistent pe Koval şi Rudi, de ce nu vroiau să-l numească
în funcţia de ministru. Rudi l-a acuzat pe Koval, pentru că el era prea atent şi precaut
în discuţiile cu Salogor, promiţindu-i foarte delicat să-i satisfacă rugămintea.
Pretinzând o funcţie înaltă – cea de ministru, Salogor a aşteptat-o timp de o lună şi
jumătate32, până atunci când i s-a propus postul de vice-ministru al Industriei
Forestiere, pe care el l-a refuzat din start, deoarece nu era de acord să plece în
deplăsări în Ucraina de Vest şi considera că merita mai mult. Apoi i s-a propus funcţia
de vice-ministru al Industriei Cărnii şi Produselor Lactate, pe care a acceptat-o
temporar, doar pentru că membrii Biroului CC al PC(b)M33 i-au promis în decurs de 2-
3 luni fotoliul de ministru. Astfel, avea să fie realizată aspiraţia lui Salogor de a reintra
în circuitul intern al Partidului şi de a ocupa o poziţie-cheie, deşi cu mai puţină
influenţă și greutate.
Rudi l-a defăimat, afirmând că Salogor a lăsat o impresie proastă în acest
minister şi în final, ca membru CC al PC(b)M a fost exclus din organizaţia primară a
partidului pentru pasivitate. Totodată, Rudi aduce un alt exemplu – atunci când însăşi
Koval a încercat să-l promoveze cu mare reticenţă pe Salogor în funcţia de ministru al
Industriei Locale. Anticipând reacţia Moscovei la aceasta numire el insistă că Salogor
nu va face faţă funcţiei încredinţate, iar activitatea ministerului respectiv avea să fie
compromisă. Maniera umilitoare a lui Rudi de a expune cazul lui Salogor în cadrul
acestei şedinţe, stârnea în sala râsete şi rumoare. Salogor care a fost o perioadă
lungă de timp o persoana influentă în republică, implicat direct în supervizarea
dosarelor personale, explorând „părţile obscure” din biografiile politice ale
funcţionarilor de partid şi de stat, a ajuns într-o situaţie ridicolă, când cazul său era
discutat în cadrul unui format larg al unei plenare. Situația l-a impus să se justifice.
Replica lui era disperată şi seacă - „De ce în public (este discutat cazul lui – L.C.)? Eu
am să iau cuvântul şi am să explic”34, arăta de fapt, că în urma jocurilor din culise el
și-a pierdut definitiv autoritatea şi influenţa de altădată.
31
În anul 1948, N. Salogor era şeful Trustului de producere şi conservare a legumelor din
Krasnodar.
32
După afirmaţiile lui N. Salogor, a fost timp de 98 de zile şomer.
33
Este vorba de patru membri din 11 a Biroului CC al PC(b)M, N. Koval, G. Rudi, F. Brovko şi I.
Zâkov (al doilea secretar al CC al PC(b)M, în anii 1947-1949).
34
Salogor a dat asigurări că Rudi în cuvântarea sa nu a avut dreptate, dramatizând anumite
fapte. În versiunea lui Salogor, el nu a fost carierist şi nu a participat niciodată la goana după
fotolii sau funcţii. Din contra, toţi veneau cu diferite propuneri. Ca dovadă, i-a fost propusă
funcţia de vice-ministru al Industriei Cărnii şi Produselor Lactate, deşi doar provizoriu pentru
că acest minister făcea parte din categoria codaşilor. În perspectivă el era ţinut ca rezervă
pentru funcţia de ministru. Iar ceea ce s-a întâmplat la biroul organizaţiei primare de partid
În fine, discuţiile din cadrul acestei Plenare despre conducerea RSSM şi

incompetenţa actului de guvernare în viziunea reprezentaţilor de la Moscova, ne
demonstrează faptul că în republică exista o rivalitate profesională permanentă între
persoanele de rang superior bazată pe antipatiile personale. Cunoscându-se foarte
bine între ei, inclusiv cu soţiile şi membrii familiilor, încă din activitatea în RASSM.
Astfel ei făceau parte dintr-un cerc restrâns, unde erau cunoscute şi discutate multe
detalii din biografiile lor, dar partea proastă a lucrurilor era că speculând pe aceste
informaţii puteau fi manipulate destinele lor. Plenara CC al PC(b)M din iulie 1950 este
de referinţă în contextul luptei pentru putere şi influenţă între liderii comunişti
moldoveni (N. Salogor, N. Koval, S. Zelenciuk, F. Brovko, G. Rudi). După aceasta, în
perioada imediat următoare, relaţiile dintre factori republicani de decizie s-au
agravat şi mai mult. Dacă în 1949, toţi ei se regăseau printre membrii CC al PC(b)M,
iar trei din ei, N. Koval, F. Brovko şi G. Rudi au fost şi membrii Biroului al CC al
PC(b)M. Mai târziu, în 1951, persoanele sus-numite îşi pierd poziţiile lor. Menționăm
faptul că situația lui Rudi a mai fost discutată şi la o altă Plenară, în octombrie 1950,
când din nou i s-a acordat şansa de a rămâne în funcţie. În componenţa Biroului şi a
CC al PC(b)M, a fost păstrat, cu anumite rezerve, doar G. Rudi. Odată cu numirea în
funcţia de prim-secretar al CC al PC(b)M a lui L. Brejnev, ei au fost neutralizaţi,
marginalizaţi şi înlăturaţi treptat din poziţiile-cheie, fiind numiţi doar în funcţii
secundare35. G. Rudi a reușit să obţină încrederea lui L. Brejnev,36 fiind suficient de
abil menţinea cu el contacte directe de prietenie, care garantau rămânerea în funcţie,
bucurându-se în continuare, de sprijinul total din partea lui. Trebuie de avut în
vedere şi faptul că posibil soţiile lor, fiind de aceiaşi etnie, se înţelegeau mai uşor,
contribuind astfel foarte eficient la îmbunătăţirea acestor relaţii. Însă, consolidarea
poziţiei lui Rudi nu era susţinută în interiorul conducerii republicane de principalul
său rival de atunci, F. Brovko, care îşi pierdea influenţa. Acesta până la urmă a dus la
declanşarea unui conflict deschis între ei, cu intermedierea Moscovei. Din care Rudi
fiind susţinut de Brejnev a ieşit invingător. L. Brejnev era persoana care îl proteja şi
după ce a devenit liderul partidului comunist din URSS. Ceea ce a urmat a reprezentat
de fapt, restructurarea conducerii republicane de vârf în vederea plasării în funcţiile
înalte a persoanelor trimise de la centru, care după cum am menționat mai sus
manifestau un devotament total şi necondiţionat.
din cadrul ministerului respectiv, în opinia lui, era cu acordul lui G. Rudi şi A. Sidorov, ultimul
fiind între anii 1944-1956, ministru al Industriei Cărnii şi Produselor Lactate.
35
După N. Koval, în mai 1951, a venit rândul lui F. Brovko. A fost eliberat din funcţia de
Preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem şi numit vice-ministru al Industriei Cărnii şi
Produselor Lactate. Pe Zelenciuc l-au trimis la studii la Școala Superioară de Partid din
Moscova şi apoi, în anii 1956-1959, a fost ținut în funcţia de şef al secţiei cadre a Ministerului
Culturii. N. Salogor a fost redus la șefia Direcţiei „Trustului de legume şi fructe”, din care a fost
eliberat la 1 iulie 1957.
36
Trebuie de ţinut cont de faptul că L. Brejnev era exponentul Moscovei, şi privea cadrele
indigene cu neîncredere şi rezerve. Aşa explică spre exemplu, I. Bodiul, fluxul cadrelor din
afara RSSM. A se vedea, I. Bodiul, op.cit., p. 58.
După numirea în postul de prim-secretar al CC al PCM a lui Zinovie Serdiuk,

o altă persoană de referinţă pentru istoria postbelică a RSSM, cumnatul lui Hruşciov,
originar ca şi Salogor şi Zelenciuk, din regiunea Nikolaev, a fost declanşată o
campanie violentă împotrivă „naţionalismului” din RSSM, politică reflectată mai ales
în rusificarea elitelor locale. După activitatea lui „tensionată” în comitetul regional
din Lvov, şederea în RSSM, îi era oferită ca o recompensă pentru muncă depusă, fiind
relativ liniştită şi uşoară. Una dintre priorităţile imediate ale noului lider, a fost
„rezolvarea problemei cadrelor”. Merită de reţinut faptul că în timpul lui Serdiuk,
pentru a ţine cadrele sub controlul strict şi a menţine disciplină de fier în partid, la
şedinţele Biroului PCM au fost examinate frecvent dosarele despre furturi şi
delapidări a averii statului, incompetenţă funcţionarilor, falsificarea datelor, cazurile
de abuz de putere şi faptele de mituire. În acest context, cazul lui G. Rudi reintră în
atenţia conducerii de vârf a Partidului care primea în continuare plângeri, aceasta
fiind una din formele eficiente de îngrădire a autoritorismului liderilor locali.
Într-o scrisoare anonimă din 1954, Rudi a fost etichetat drept moşier prosper,
care a transformat gospodăria auxiliară a Direcţiei Administrative a guvernului într-o
proprietate privată. În aceasta, pe banii statului şi pentru consumul familiei sale, erau
ţinute 300 de păsari, o vacă, viţă de vie ş.a. Familie care de altfel se bucura de toate
privilegiile aferente funcției deținute de Rudi. Autorul scrisorii, dezgustat de modul
de viaţă pe care îl ducea această familie, era revoltat de faptul că pe contul statului
erau puse întreţinerea personalului tehnic ce deservea familia respectivă.
O altă plângere din 1954 era semnată de un oarecare A. Baturin, audient al
cursurilor pentru pregătirea cadrelor sovietice şi de partid, care era indignat de
metodele birocratice de conducere practicate în republică de „vechea gardă”,
laudând totuşi, activitatea şi stilul de conducere al noului venit, Z. Serdiuk. De
asemenea, autorul scrisorii sublinia faptul că fiica lui Rudi37, se asemăna într-un mod
uimitor cu mama-sa prin felul său de a fi în sensul creării problemelor. Spre exemplu,
ea comanda lunar pantofi ortopedici, de calitate superioară şi la modă, de la uzina de
protezare, unde a fost bineînţeles tratată preferenţial. Aceste comenzi se efectuau
prin intermediul şi după aprobarea şefului ministerului protecţiei sociale, A.
Varvareţkaia38. Statutul privilegiat al Genrietei Rudi şi regulile de deservire a
membrilor nomenclaturii şi a familiilor lor au făcut-o impertinentă, fapt, care în final,
a dus la tensionarea relaţiilor dintre Rudi şi Varvareţkaia. Potrivit scrisorilor anonime,
răfuială şi reglarea de conturi au urmat imediat. Varvareţkaia fiind eliberată din
funcţie, concedierea ei a fost pusă de Baturin, pe seama lui Rudi. De asemenea,
Baturin invocă şi cazul lui Șcerbakov, vice-ministrul agriculturii pentru cadre, care nu
37
Genrieta Rudi s-a născut pe data de 31 ianuarie 1934 la Tiraspol. În 1957 a absolvit Institutul
de Medicină din Chişinău. Doctoratul l-a susţinut în 1970, iar peste cinci ani a devenit şefa
Catedrei de Igienă Generală a Institutului respectiv.
38
Deşi în perioada postbelică, A. Varvareţkaia ca şi Rudi, a fost atenţionată în repetate rânduri
pentru abuz şi furturi din cadrul ministerului respectiv, ea reuşeşte totuşi, după cum am
menţionat mai sus, să rămână în funcţie până în 1951. Ulterior a fost delegată la studii la
Școală Republicană de Partid (1951-1953), pentru că „nu asigura administrarea eficientă a
ministerului”.
era de acord cu stilul de viaţă excesiv de risipitor dus de înalţii funcţionari din
aparatul ministerului respectiv. Un alt exemplu invocat în scrisoare, era F. Koval,
ministrul agriculturii în perioada 1946-1957, care folosea gospodăria auxiliară a
Institutului Agricol în scopuri personale. În iunie 1950, lui i-a fost aplicată mustrare pe
linie de partid cu înscriere în fişa de evidenţă. La toate aceste semnale parvenite în
adresa CC al PCM, dar şi cele primite în copii de la Moscova, Z. Serdiuk a fost obligat
să răspundă explicit, mai ales în ceea ce priveşte rotaţia şi schimbarea cadrelor. În
explicaţiile sale din 1954, el preciza că „în activitatea guvernului şi în special, a lui
Rudi, erau suficiente neajunsuri în privinţa cadrelor”, fapt pentru care a fost criticat la
plenarele CC al PC(b)M din ianuarie şi iunie 1952.
În august 1957, Rudi a revenit în centrul atenţiei Biroului CC al PCM, fiind
acuzat de mai multe nereguli. Printre acestea era folosirea averii statului în interese
personale, fapt pe care el l-a negat. În consecinţă Biroul CC al PCM a organizat
controlul acestor fapte „nedemne”. Deja în ianuarie 1958, activitatea sa a fost
apreciată ca lipsită de responsabilitate, dinamism şi iniţiativa cuvenită în soluţionarea
problemelor politice, economice şi culturale ale republicii. Lui Rudi i-au fost aduse
acuzaţii pentru faptul că el nu era suficient de exigent cu miniştrii şi şefii direcţiilor
din subordinea sa. De asemenea, se sublinia că el era lipsit de responsabilitate,
principialitate, verticalitate în rezolvarea sarcinililor încredinţate, fiind cel mai mult
preocupat de interesele şi bunăstarea personală. Neajunsurile lui Rudi au fost de
nenumărate ori în centrul atenţiei Biroului şi la Plenarele CC al PCM39. El recunoştea
doar pentru moment greşelile comise, promiţând că le va corecta. Dar, după cum
observa Serdiuk, nu trăgea concluziile necesare. Mai mult ca atât, se vehicula că Rudi
reacţionează inadecvat la critică, foloseşte toate pârgiile pentru a se răzbuna şi era
considerat un mare intrigant. Toate aceste caracterizări la adresa lui Rudi adunate în
timp au contribuit semnificativ la eliberarea lui din funcţie.
Ilustrative pentru portretul lui Rudi sunt observațiile din „Memoriile” lui I.
Bodiul, care îl cunoştea bine încă din primii ani postbelici40 și îl considera rigid. În
39
O situaţie similară cu cea a lui Rudi a fost spre exemplu cea a lui M. Demin, ministrul
Industriei Uşoare în 1944. În 1946 acesta a fost criticat aspru pentru faptul că a pierdut
vigilenţa politică, căzând sub influenţa spoliatorilor, dar şi pentru abuzul de putere. S-a ales cu
o anchetă din partea Procuraturii şi cu mustrare pe linia de partid. AOSPRM, Fond 51, inv. 4,
d. 137, ff. 107-110. În noiembrie 1950, a revenit în centrul atenţiei pentru că în aparatul
ministerului respectiv şi în conducerea intreprinderilor subordinate, erau acceptate persoane
suspecte din punct de vedere politic, se comiteau furturi şi se falsificau datele din rapoarte.
Deşi, Demin a primit mustrare cu avertizare şi inscriere în fişa de evidenţă a membrului de
partid, totuşi a reuşit să rămână în funcţie. În calitate de ministru şi apoi, la „Sovnarhoz”, a
ignorat principiile politicii de cadre. Selecta şi promova persoane cunoscute (cu care
întreţinea relaţii amicale şi care nu inspirau încredere), în funcţiile de răspundere ale unor
intreprinderi ale industriei uşoare şi în aparatul „Sovnarhoz”-ului.
40
I. Bodiul recunoaşte că graţie relaţiei apropiate cu Grigorie Kvasov (19 august 1905-30 mai
1977), vice-preşedinte al guvernului, responsabil pentru agricultură (1944-1947), a fost inclus
în grupul de lucru din domeniul agricol al guvernului, fiind promovat ulterior de G. Rudi în
viziunea sa, pe fundalul creşterii problemelor social-economice şi a „epuizării

corpului de cadre”, era nevoie de oameni mai flexibili, generatori de idei noi. Astfel,
explică el destituirile funcţionarilor de rang înalt din generaţia stalinistă, necesitatea
înlocuirii lui Rudi şi a numirii în funcţii înalte a cadrelor noi41, justificând în acest sens,
acţiunile lui Serdiuk.
În concluzie, putem afirma că deşi aparatul de partid şi de stat era afectat de
fraude şi corupţie, Rudi a fost făcut ţap ispăşitor în cazul RSSM, fiind asociat cu stilul
de viaţă corupt, luxos şi excesiv de risipitor. Cunoaşterea unor istorii scăndaloase a lui
Rudi, nu era deloc inofensivă, pentru că, în final, el a fost pus în situaţia de a părăsi nu
doar funcţia deţinută, dar şi CC şi Biroul CC al PCM, autoritatea sa fiind puternic
subminată. Astfel, ultimul reprezentant al primei generaţii staliniste, Rudi, a fost
eliminat în ianuarie 1958, din conducerea republicană, fiind aruncat, după cum era
practicat atunci, la periferia vieţii politice.
NOTES TO THE BIOGRAPHY OF A PARTY FUNCTIONARY. CASE STUDY: G. RUDI

Abstract. The main goal of this study is to highlight the role of political personalities
in the formation and evolution of a new political class which was loyal to the Soviet power
until and after the Second World War in the Moldovan SSR. The main criteria for selecting
staff became the loyalty to the Party, personal loyalty and healthy social origins. The study
focuses on the activity of the Chairman of the Council of People's Commissars of Soviet
Moldova, Gerasim Rudi, who played an important role in the political life of Soviet Moldova.
However he has repeatedly been accused of abuse of power and corruption. For this paper
we used unpublished sources – the documents of the CC of the Communist Party of MSSR.
Keywords: Council of People’s Commissars of MSSR, Soviet political class, staff
policy, political career, “promotees”
ЗАМЕТКИ К БИОГРАФИИ ПАРТИЙНОГО ФУНКЦИОНЕРА, НА ПРИМЕРЕ Г. РУДЬ

Резюме. Основная цель данного исследования состоит в том, чтобы
подчеркнуть роль, которую играли политические персоналии в формирующемся «новом
классе» в послевоенной Советской Молдавии, как важнейшей опоре власти. Главным
критерием отбора и продвижения кадров в этот период стали политические признаки:
всецелая лояльность партии, личная преданность и соответствующие социальное
происхождение. Свое внимание мы сосредоточили на наиболее яркой фигуре
послевоенной Молдавии, Герасиме Рудь, который хоть и занимал ключевую позицию в
партийно-государственном аппарате, претендуя на руководящую роль в республике,
неоднократно был обвинен в коррупции и злоупотреблениях властью. Для написания
данной работы были использованы неопубликованные ранее архивные документы
бывшего ЦК КПМ.
Ключевые слова: СНК МССР, номенклатура, кадровая политика, политическая
карьера, «выдвиженцы»
funcţia de prim-secretar al comitetului orăşenesc de partid din Chişinău. I. Bodiul, op.cit., pp.
31-33.
41
Ibidem, pp. 64-65.
S. K. DESIATNIKOV – А NOMENCLATURIST ASSIGNED TO SUPERVISE THE

RELIGIOUS CULTS OF THE MSSR
Nicolae FUȘTEI
The relationship between the state and the religious cults has a specific
historiography. Unlike the works written during the Soviet period, which often
justified the rough policy towards the Church as a social institution and towards the
faithful, the post-soviet authors, freed at the ideological stereotypes and censorship,
treat the relationship between the state and the religious cults from a different
perspective. One of the first researchers interested in the relationship between the
state and the Church, at the beginning of 1990, is V. A. Alexeyev42. This theme can be
found also in the works of another Russian scholar, M. I. Odintsov, who analyzes the
relationship between the state and the Church from the perspective of the changes
in the Soviet legislation and the activity of the authorities responsible for the
promotion of the church policy43. The factors which caused the changes in the
attitude towards the Church in the autumn of 1943 are of great interest for scholars.
The majority of them tend to believe that the pragmatic interests of the top
politicians, including I. Stalin, who operated with real political categories rather than
ideological postulates in determining the internal and external politics of the country,
are the basis of these changes. This idea is reflected also in the modern
historiographical concept of the “pragmatic Stalinism” in the limits of historical-
comparative method44. A problem of the same category is the creation of the three
Councils: the Council for the Russian Orthodox Church Issues, the Council for religious
cults issues and the Council for Religions’ Issues. The researches of N. V. Iakunin45,
42
В. А. Алексеев, Штурм небес отменяется? Критические очерки по истории борьбы с
религией в СССР, Москва, 1992.
43
М. И. Одинцов, Государство и церковь в России. XX век, Москва, 1994; Idem, Русская
православная церковь в ХХ веке: история, взаимоотношения с государством и
обществом, Москва, 2002; Idem, Вероисповедная политика Советского государства в
1939-1958 гг., in Власть и церковь в СССР и странах Восточной Европы. 1939–1958
(дискуссионные аспекты), Москва, 2003.
44
Ю. В. Гераськин, Взаимоотношения Русской Православной Церкви, общества и
власти в конце 30-х-начале 1991 г. (на материалах областей Центральной России),
Москва, 2008; Ю. В. Гераськин, А. Ю. Михайловский, Проблема периодизации истории
отношений Советского государстваи Русской Православной Церкви, in Вестник
Томского государственного университета, 2010, nr. 3; М. И. Одинцов, Вероисповедная
политика Советского государства в 1939–1958 гг., in Власть и церковь в СССР и
странах Восточной Европы. 1939-1958 (дискуссионные аспекты), Москва, 2003.
45
В. Н. Якунин, Положение и деятельность Русской Православной Церкви в годы
Великой Отечественной войны 1941–1945 гг., Самара, 2001; Idem, Укрепление
положения Русской Православной Церкви и структура её управления в 1941–1945 гг., in
Отечественная история, 2003, nr. 4.
T. G. Chumachenko46 and others47 are concerned with this issue.

After the rough persecutions from 1930’s, the soviet state becomes more tolerant
towards the faithful during the war. A remarkable change in the relationship
between the state and the Church begins in September 1943, after the meeting of I.
Stalin with the hierarchs of the Moscow Patriarchate: Metropolitans Sergiy
(Stargorodsky), Alexey (Simansky) and Nikolay (Yarushevsky). The election of the
Patriarch, the reactivation of the churches and of the theological schools and the
publishing of „Журнал Московской Патриархии” journal was approved at that
meeting. Besides, an instrument of the Government was created in September 1943 -
the Council for Russian Orthodox Church Issues, presided by the KGB colonel Georgy
Karpov who would later supervise the activity of the Russian Orthodox Church,
having an important role in the religious policies implementation in the post-war
period. Other religious cults were also supervised by the state.
At the end of 1943, the beginning of 1944 the problems regarding other
religions were also solved through the Council for Russian Orthodox Church Issues.
The president of this Council thought that the institution of another special authority
for other religious organizations was not needed and that it would be sufficient to
enlarge the prerogatives of the existing one which could be reorganized the
Committee for Religious Organizations’ Affairs.
On May 19th 1944 by the Decision number 57248 of the Soviet Government,
the Council for Religious Cults Issues was created in order to regulate the relationship
between the state and other religious organizations, the Council’s duty being the
attainment of the connection between the government and the leaders of other
religious groups: Armenian-Gregorian, Catholic, Greek-Catholic, Lutheran, Moslem,
Judaic, Buddhist and the neo-protestant ones, in issues that required state
interference49. V. Poliansky was assigned as the President of the new Council50.
We can assume that G. G. Karpov influenced the assignment of Poliansky in
this position, knowing him from the second half of the 1920’s while he was working
in State security authorities – VChK – GPU – OGPU – NKVD, where he was concerned
with the supervision of the religious organizations activity.
The first article of the charter mentioned that “…the Council for the Religious
Cults Affairs attains the connection between the government of the USSR and the
leaders of Moslem, Judaic, Buddhist, Armenian-Gregorian, Greek-Catholic, Catholic,
Lutheran, Old-Believers communities and those of sectarian organizations in issues
that are in the competence of the Soviet government”.
46
Т. А. Чумаченко, Государство, православная церковь, верующие. 1941–1961 гг.,
Москва, 1999.
47
М. И. Одинцов, Государство и церковь в России. XX век, Москва, 1994.
48
Власть и церковь в Востoчной Европе. 1944-1953. Докумeнты росийских архивов: в
2-х томах. Том 1-й Власть и церковь в Востoчной Европе. 1944-1948 гг., Москва, 2009,
pp. 36-37.
49
Ibidem.
50
М. И. Одинцов, Религиозные организации накануне и в годы Великой отечественной
войны, Москва, РАГС, 1995, р. 133.
The Council for Religious Cults Issues had the following functions:
a) preliminary examination of issues presented by the leaders of the above-
mentioned cults, that needed Government interference;
b) the elaboration of the bills and decisions on the issues of religious
organizations and also instructions and other indications regarding their
implementation and their presentation in the SNK of USSR agenda;
c) the supervision of the implementation and enforcement of the
Government decisions and laws concerning the activity of the religious cults on the
territory of the entire USSR;
d) presentation of conclusions on cults issues to SNK of USSR;
e) regular information of the Government regarding the state and the activity
of the cults in the USSR;
f) financial reports on churches, prayer houses, elaboration of statistic data
based on information given by local soviet administration51.
There had been organized special departments for the Islamic, Judaist,
Buddhist cults (presided by L. A. Prihodko) for the Armenian, and Catholic Churches
(presided by I. N. Karpov) for the Old-Rite and Lutheran Church (presided by N. V.
Koltsov) in the central administration of the Council.
There also was a group of instructors who’s task was the writing of
instructive and circular letters, informational materials, statistic data processing and
the planning of the Council’s activity (presided by G. F. Frolov).
This structure of the Council’s central administration was maintained till
1965. 35 to 40 persons were involved in the activity of the central administration of
the Council.
All the central institutions of the USSR had to coordinate their activity
concerning the religious cults with the Council.
The Council for Religious Cults Issues had the right to require any information
needed from central and local administrative institutions on issues regarding the
religious cults.
From its institution, the CRCI was concerned about the registration of
religious organizations, opening of the prayer houses. The requests of the members
of different communities were examined according to the Council of People’s
Commissars decision “On the opening procedure of the prayer houses of the religious
cults” (О порядке открытия молитвенных зданий религиозных культов) № 1603
from November 19th 1944.
At the end of 1945 there were over 5000 religious communities in the USSR,
according to the Council for Religious Cults Issues data, of which 1.700 were Roman-
51
Власть и церковь в Востoчной Европе. 1944-1953. Докумeнты росийских архивов: в 2-
х томах. Том 1-й Власть и церковь в Восточной Европе. 1944-1948 гг., Москва, 2009, pp.
37-38.
Catholic, 500 Muslim, 433 evangelical-lutheran, 415 old-rite believers and 105
Judaic52.
The Council for Religious Cults Issues leaned on its representatives assigned
to Autonomous or Unional Republics and to other regions.
At the beginning of 1945 the instruction for representatives activity had been
elaborated, in which the main directions of their activity were stipulated.
The representatives were assigned as follows: RSFSR – 41, Ukraine – 25,
Kazakhstan – 17, Uzbekistan – 11, Belarus – 11, Turkmenistan – 7, Kyrgyzstan– 6,
Tadjikistan – 6, Georgia – 3, Azerbaijan – 2, and a representative to Armenia, Latvia,
Lithuania, Moldova and Estonia53. The number of the representatives changed in the
meanwhile. There were 103 representatives in 1945, 107 in 1953, and 100 in 1956,
although the staff remained the same – 139 positions54.
The representatives should have had a number of collaborators, still they
managed by themselves „the best they could”. Thus at the Unional meeting of the
representatives in Moscow in 1958 it was found that 69 representatives (70%) didn’t
have other staff, only 18 representatives had a secretary55. The representatives had a
stamp on which the function of the representative was indicated. In the chancery
there was a secret folder containing laws, CRCI instructions, another secret folder for
reports, statistic data tables, a folder for secret correspondence, another one for the
evidence of prayer houses, a folder for religious communities registration, registers
for executive bodies and religious ministers registration, a folder containing requests,
complaints and decisions and also a folder for regular correspondence.
The representatives were obliged to send a quarterly report to Moscow,
usually on the 10th day of the next trimester.
Although the Council for Religious Cults Issues of the People’s Commissars
Council had been created on May 19th 1944, it didn’t have a representative for MSSR
till 1945. At first his attributions were executed by the Council’s representative for
Russian Orthodox Church Issues. Later, on February 25th 1947, the Staff State
Commission of the Council of Ministers of the USSR approved the staff and the
salaries for the collaborators of the office of the Representative for M.S.S.R of the
Council for the Religious Cults Issues of the Council of Ministers of USSR, precisely
two positions – the representative and the secretary56. On April 17th 1948 the office
of the representative of the CRCI had been registered at the Ministry of Finance of
the MSSR. The salaries were stipulated in the registration form: 1400 rubles for the
representative and 410 rubles for the secretary57.
52
Е. Б. Носова, Деятельность Совета по делам религиозных культов, in Вeстник КРСУ,
2009, tome 9, nr. 5, р. 115.
53
Ibidem.
54
Ibidem.
55
Ibidem.
56
Arhiva Naţională a Republicii Moldova - The National Archives of the Republic of Moldova,
further ANRM, Fund 3305, inv. 1, f. 52, p. 28.
57
Idem, f. 27, p. 4.
Until the end of this institution’s activity in December 1965, the number of
its employees didn’t change.
The office of the representative of the CRCI was located on 91 Sadovaya
street, in a room with a total surface of 25 sq. m.58 The institution resided there till
December 1964, when it moved to 124 Lenin street59.
The first employees of the institution were Desiatnicov Stepan Kondtratevich
– the Representative of the Council for Religious Cults Issues and Shaposhnikova
Tatiana Vasylievna – secretary60.
The budget of the Office grew constantly every year. In the table below the
sums of money spent by the Office of the Representative for MSSR of The CRCI of the
Minister’s Council from 1948 to 1956 can be seen61.
The budget of the institution (1948-1956)
Year 1948 1949 1950 1951 1952 1953 1954 1955 1956
Salary fund 19800 21720 21720 21720 21720 21720 21720 21720 21720
Total
24700 24396 26459 26528 28000 27539 28093 28119 27700
budget
The regional representatives were part of the Party’s nomenclature62. This is
also confirmed by official Party’s documents.
The second paragraph of the Protocol number 151 from January 29th 1947 of
the Bureau of the Central Committee of the CP(B)M shows that the list of the
positions which were a part of Central Committee Nomenclature had been approved.
The Representative of the Council for Russian Orthodox Church Issues and the
Representative of the Council for Religious Cults Issues are included in this list63. The
same thing is stipulated in other protocols of the meetings of the Bureau of the
58
Idem, f. 79, p. 17.
59
Idem, f. 139, p. 63.
60
ANRM, Fund 3305, inv. 1, f. 27, p. 19.
61
In order to complete this table we have used data from the fund 3305, inv. 1, files 27, 42,
49, 52, 56, 70, 75, 79, 85, 88, 89 and file 139, inv. 1 of the fund 3046, which refers to the
Representative of the Council for religious Cults Issues but can be found in the fund 3046, of
the Representative for Russian Orthodox Church Issues from The National Archives of the
Republic of Moldova.
62
The total number of the administrative positions in the Party and the state in the former
USSR and satellite countries.
63
Arhiva Organizaţiilor Social Politice din Republica Moldova - the Archive of Social-Political
Organizations of the Republic of Moldova, further AOSPRM, Fund 51, inv. 5, f. 19, p. 159.
Central Committee of the CP(B)M, like that from May 11th 194864 or another one
from June 9th 194965.
The party’s nomenclature consisted of functions chosen or named from the
Party, the state, actually from every domain of social life, lists of which were made by
the party and approved by central Party administration (the Central Committee of
the Communist Party of the Soviet Union) and local authorities (Central Committees
of the Communist (Bolshevik) Party from the Union’s Republics, regional, cities’
committees). Here is where the name of Central Committee nomenclature, Soviet,
republican regional nomenclature comes from. The persons that occupied these
central and regional positions, meaning the persons who entered this nomenclature,
were selected by the specific branch sections which formed the Party. The main
criteria was political (the person should be a Party member, it should be devoted to
the Party), social (modest social origin), and not the professional ones. Beside the
social origin and the political past, the graduated Party schools were also part of the
criteria of acceding to the nomenclature. In the process of selection of the members
of the nomenclature, the political past, social origin, political attitude before and
after the Revolution, their behavior at work and at home, the devotion to the Party,
the connections with their relatives including those from abroad, and the attitude of
these relatives were examined. Regarding the social aspect of the CC nomenclature,
it can be said that the sections of the CC of the All-Union Communist Party (B) and
those of the CC of the CP(B) of Moldavia were obliged to maintain the predominance
of the working class. The lately granted access to the archive funds containing
biographical data about the members of the Communist Party of the Soviet Union
can offer new answers and suggestions concerning the functioning of the communist
regime, the formation and evolution of its elite and the mechanisms of acquiring or
losing a privileged status. The sketching of the political ascending of nomenclature’s
members and also “unimportant” details about their family, tough moments in their
career or personal qualities and situations which favored their ascent is a
contribution to the understanding of the functioning of an era in which the control
over private and public life, over the past, the present and even the future was
generalized and almost total.
The personal folders which are contained in the inventories number 6 and 16
of the Fund 51 of the Archive of Social-Political Organizations from Chisinau (formerly
the Archive of the Central Committee of the Communist Party of Moldova) are of real
help in elucidating multiple problems regarding the activity of the persons which
were members of the Party’s nomenclature. In our case it is first of all Folder 127 of
the above-mentioned Fund (Личные дела по учёту кадров. Буква «Д»). Materials
concerning the Representative of the Council for Religious Cults Issues of the Council
of Ministers of the USSR, Stepan Kondratevich Desiatnikov, can be found at pages
183-202, but also in other folders which do not refer exclusively to the person that
64
Idem, inv. 7, f. 28, p. 232.
65
Idem, inv. 8, f. 33, p. 61.
we are talking about. There are some documents that are specific to some
positions in the soviet administrative bodies in the file that is connected to our
subject, some of which are: appreciations over the activity of the person in this
position (written for the promotion of the person to “chief positions in the soviet
administrative bodies”), different characteristics, proposals for the assignment to the
position, the decision of the Central Committee of the CP(B)M, the autobiography
and staff evidence form etc.
The autobiographies of the Communist Party members, including that of
Desiatnikov are a significant source for observing the way that the autobiographical
discourse is constructed and changes. In this matter the concept of “autobiographie
d’institution”66 (autobiography of institution) coined by French researchers Bernand
Pudal and Claude Pennetier is useful. Thus, “the autobiography written at the
indication of those responsible for the staff is an institutional rite which cancels
symbolically of the private life from the public one in the favor of the institution”,
“the private secret becomes a secret of the institution and participates at the
construction of a border between them and us, between the interior and the
exterior”67. Also, the “autobiography of institution” is a psychological, social, political
and auto-critical demarche68. On the other hand, if we take into consideration that
the autobiographies are written usually when the author expects or requests
something (the admittance to the Party, promotion, the access to Party schools etc.)
in order to legitimate his actions, shortly, to defend himself from any possible
accusations, these texts can be considered not only an identity card69 but also an
intentional or motivational letter. On one hand, the author – respecting the norms
imposed by the commissioner - tries to fulfill a compulsory requirement, and on the
other hand he can value his professional and human qualities, including those
inherited (social origin, for example) or contrariwise he can attenuate the decisions
which were not his or decisions that he could not influence on (the political choice of
his parents etc).
While a motivational letter aims to draw attention, the autobiography aims
to demonstrate that the biographical track of its signer and the one of his family was
a “normal” one that would fit the frame required by the Communist Party. Similar to
the motivational letter, the autobiography has to express between the lines that the
signatory deserves to be promoted. Usually the arguments which recommend the
person as a Party member or to a certain position in the Party or in the state can be
found between the lines.
66
C. Pennetier, B. Pudal, Écrire son autobiographie (les autobiographies communistes
d’institution, 1931-1939), in Genèses, June 1996, vol. 23, nr. 1, pp. 53-75; Idem, La
‘vérification’ (l’encadrement biographique communiste dans l’entre-deux-guerres), in
Genèses, June 1996, vol. 23, nr. 1, p. 145-163.
67
C. Pennetier, B. Pudal, Écrire son autobiographie..., p. 59.
68
Ibidem.
69
Cîrstocea Ioana, Eşalonul de mijloc al partidului unic – norme şi practici de promovare, in
Securiştii Partidului/ Marius Oprea (coord.), Iaşi, Polirom, 2002, p. 52.
The titular of the folders that were studied try to satisfy the rules of the
successive verifications, elaborating at the same time, an ideal type of himself that
would satisfy the conditions required at that moment, so he would integrate and
would be promoted by the Party.
As we mentioned above, Desiatnikov Stepan Kontratevich was assigned as the
first representative of The Council for Religious Cults Issues for MSSR, corresponding
to all criteria in order to be included in the Party nomenclature’s list. He was born on
August 8th 1891 in Tulcea, Romania in a family of a worker from Krasnogorska,
Tiraspol. This fact can be found out in an autobiography written on December 11th
195270.
It is a known fact that the option in favor of a severe standard of “cleaning
the Party’s lines” was done mostly on ideological and class-origin criteria, reducing by
that intentionally the percentage of Party members that were of intellectual or clerk
origin. The importance of social origin is obvious by the space given to these sections
in the special questionnaires that were to be completed. The activist had to include
the following information about his parents: their names, the Party organization that
they were members of (before and at the moment of verification) and the social
origin. The importance of social origin is obvious by the place and the space reserved
for that in the special questionnaires that should be completed.
In another type of documents from the researched file in the so called Staff
evidence questionnaire («Личный листок по учёту кадров») in which there was
indicated, beside the fact that his parents are workers (baker - “parents’ profession
before the Revolution” – point number 7), there was also another column “Social
status” (at the moment of the admittance to the Party) (point 8) – clerk and “basic
profession and specialization – baker”71.
It also can be found in the same documents, that Desiatnikov began his
career in 1904 as an employee of a bakery from Tiraspol. In 1915 he joined the
Russian army where he was till January 1st 1918. Then he returns to baking, working
again at a bakery in Tiraspol. In March 1919 he joins the Red army where he will be
till 1920. Following a recommendation of the labor union he is assigned as the
director of the pasta factory from Tiraspol where he worked till 1921. The same year
he becomes a candidate and from 1924 a member of the Communist Party of the
USSR72 In 1921 he is elected member of administration of the Central worker’s
cooperative of Tiraspol where he worked as chief of the production department till
1923. After a recommendation from the city’s Party organization he is sent to the
Party’s school from Odessa where he studies till 1925. After graduating, Desiatnikov
is sent to Ploskoe, a village of the Tiraspol region where he is elected president of the
consumer’s cooperative. In 1926 he returns to Tiraspol where, following a
recommendation of the city’s Party committee, he is elected president of the
Central worker’s cooperative from Tiraspol. He remained in this position till 1928,
70
AOSPRM, Fund 51, inv. 16, f. 127, p. 186.
71
Ibidem, pp. 184-185.
72
Ibidem, p. 186.
when after another recommendation of the same city’s Party committee he is

assigned as Deputy President of the Executive Committee of Tiraspol. In 1930 he is
elected president of the administration of „Райскоторгсоюз” from Tiraspol where he
worked till 1931. After that he is elected member of the plenum and secretary of the
Executive Committee of Tiraspol where he worked till 1932, and then he is recalled
and by the recommendation of the regional Committee of the Party is sent to the
Commissariat of Work of MASSR where he activated till the liquidation of the
Commissariat in 1936.
In 1938 he is assigned as Deputy Representative for the collection of the
agricultural production to Camencegiona region, where he worked till 1934. From
January 1st till June 1940, Desiatnikov activated as representative for the collection of
the agricultural production in Slobozia region. After the formation of the MSSR,
Desiatnikov was assigned as Deputy Representative for the collection of the
agricultural production in MSSR After the beginning of the war, in December 1941 he
reaches Kyrgyzstan where he works as Deputy Representative for the collection of
the agricultural production in this republic. In January 1944 Desiatnikov is assigned as
Representative for the collection of the agricultural production to MSSR and in
August 1944 he is recalled by the Central Committee and assigned as President of the
Executive Committee of Bender region. In May 1945 Desiatnikov is recalled and
assigned as Representative of the Council for Religious Cults Issues of the People’s
Commissars Council of the USSR to MSSR, being confirmed to this position by the
decision of the Bureau of the Central Committee of the CP(B)M from June 11th
194773. He had been in this position until October 18th 1949, being resigned by the
decision of the Bureau of the CC of the CP(B)M.74
The mismatches and omissions are mostly present in the case of his father’s
profession and implicitly in the matter of his parents’ and the subject’s social origin in
the data from the file connected to Desiatnikov’s activity.
Thus, regarding the social origin of Desiatnikov’s parents it is stipulated in the
Staff evidence questionnaire, completed on February 11th 1951 that he comes from a
worker’s family (“соц. происхождение родителей – рабочий”75) while in the
autobiography written a year later, on February 11th 1952 it is written that his father
comes from a poor peasant’s family (“Отец из крестьян бедняков”76). How can this
contradiction be explained?
It is likely that it was difficult for the Party members responsible of the
subject’s verification and for those who aspired to a nomenclaturist position to emit
verdicts and to determine the social origin, which was an aspect that could influence
negatively the professional track. There was also a tendency of masking the parents’
social origin or profession, so that the subject would be included in a favored social
category. Parents’ activity, especially father’s profession was the one that
73
Idem, inv. 5, f. 21, p. 237.
74
Idem, inv. 8, f. 37, pp. 56-57.
75
Idem, inv. 16, f. 127, p. 184.
76
Ibidem, p. 186.
determined the “social origin” In the documents completed by the file’s subject
(autobiographies, adherence, staff evidence questionnaires) the social origin of the
parents is specified, a fact that which at that moment could be an argument for the
promotion or maintaining in a certain position.
The documents allow us to see our subject’s activities in the position of the
Representative for Religious Cults Issues.
Desiatnikov had the following obligations:
a) the control of the correct execution and enforcement of the cults
legislation by the local religious organizations, their ministers and also by the soviet
authorities, officials and all citizens;
b) presentations of conclusions regarding different aspects of religious
activity to the Council, republican and local soviet authorities and other republican
and regional organizations.
c) presentation of information to the Council concerning the activity of the
religious organizations, all cases of cults’ law violation and about any measures
regarding religions, organized or planned by the local soviet authorities and also
about all decisions on this matters approved by them;
d) examination of requests, complaints and approval, in the limits of his
competence, decisions on different issues concerning the activity of the religious
organizations;
e) assistance of public commissions of the executive committees of the Soviet
of People’s Deputies for the monitoring of the cults’ law enforcement77.
Because of the often position changing, Desiatnikov didn’t quite know the
soviet normative acts that regulated the activity of the religious organizations. In the
beginning of 1946 he was convinced that “the prayer houses of MSSR had been
nationalized in 1940-1941”. But after the “explanations” of his Moscow chiefs, he
understood that “the problem of nationalization of the prayer houses in the
bessarabian regions that became MSSR territories is still a current one”78.
Desiatnikov’s case shows that the lack of confidence in the professionally
trained personnel that didn’t fit the ideological communist norms, and the shortage
of instructed staff leaded to a way of engaging on strictly political-ideological criteria,
a fact which allowed the assignment of incompetent persons to certain positions.
Beside the obligations mentioned above, the Representative had also other
activities that were not mentioned in the Charter but they can be deducted from the
reports send by him to Moscow.
From 1945 to 1950, while Desiatnikov was in the position of Representative
of the Council for Religious Cults Issues, he worked a lot for the liquidation of the
religious communities. He used different pretexts for the realization of this
“desiderate”. Thus for the liquidation of prayer houses the Representative used the
cults’ law violation as a reason. 15 prayer houses, of which 12 were of evangelical
Baptist Christians, 2 of old-rite believers and one of the Bender roman-catholic
77
ANRM, Fund 1529, inv. 1, f. 1, pp. 1-6.
78
ANRM, Fund 3305, inv. 1, f. 4, pp. 2, 7.
community79 had been out of registration from 1946 to 1950. In 1950 the
registration of the presbyters of the Seventh Day Adventist communities of
Prodanestii-Noi and Nicolaevca was retracted because of the cults’ legislation
violation (they officiated a baptizing outside the prayer house). The communities
were warned that if something like this happens again they will be dissolved80.
Two old-rite believers communities were about to be closed in Zvezducea,
Volontirovca region81.
The rejection of the communities’ requests of re-opening the prayer houses
was one of Desiatnikov’s missions as the Representative of the Council for Religious
Cults Issues. From 1945 till 1949, while in this position, Desiatnikov refused the
registration of 28 religious communities:
1) Evangelical Baptist Christians – 10 communities;
2) Seventh Day Adventists – 4 communities;
3) Old-rite believers of Belaya Krinitsa hierarchy – 1 community;
4) Old-rite believers without hierarchy – 1 community;
5) Judaism – 9 communities;
6) Roman-Catholic Church – 4 communities82.
Decreasing the number of the faithful was another Desiatnikov’s concern.
In his report to the Council for Religious Cults Issues of the Council of
Ministers of the USSR it is mentioned that in 1948 the number of Baptist Evangelical
Christians increased by 697 persons. In Desiatnikov’s opinion, this happened because
the Baptists are baptizing in lakes, rivers etc. which is actually a method of religious
propaganda for the enticement of new sect members. That is why Desiatnikov
considered that it is absolutely legitimate to indicate to the presbyters to officiate the
baptism in the prayer houses and with superior presbyters’ indication only. This gave
the expected result. In 1949, 318 persons less were baptized83.
The same indications had been given to the Superior presbyterium of the
Adventists, and as a result the number of those baptized in the Adventist
communities decreased from 380 persons in 1948 to 214 persons in 1949, or else the
number of people baptized decreased by 118 persons84.
Desiatnikov succeeded in decreasing also the number of molokans in
Moldova. Thus Since 1948 till 1950 the molokan community decreased from 448 to
431 persons85.
In his report on the activity in the first trimester of 1950, it is said that the
old-rite bishop Iosif was invited and asked to instruct the clergy in order to stop the
religious processions outside the church yards and the consecration of the great Holy
79
AOSPRM, Fund 51, inv. 9, f. 9, p. 31.
80
Ibidem, p. 39.
81
Ibidem, p. 31.
82
Idem, f. 44, p. 35.
83
Ibidem, p. 36.
84
Ibidem.
85
Idem, inv. 9, f. 9, p. 37.
Water near fountains, lakes and rivers. No violations of this interdiction were
noticed, as it can be seen in the data received from the local authorities86.
Every year Desiatnikov wrote a working plan. For example in 1950 he planned
the following activities:
1. Obtaining the liquidation of some communities, with the support of Cities
and Regions Councils of Worker’s Deputies:
a) Judaic in Ribnita, Dubasari, Capresti and Cimiseni;
b) Roman-Catholic in Ribnita and Stircea;
c) Baptist Evangelical Christians in Noua Tama, Haspar, Horodiste and Leova;
d) Seventh Day Adventists in Cuconesti, Beleavinti and Tiurt
e) Old-rite believers’ community of Edinet;
2. The activity of some religious communities will be strictly monitored in
order to propose to the Council for Religious Cults Issues the approval of their
closing, after a long and meticulous research:
a) Old-rite believers’ community from Dubasari; b) Roman-Catholic
community of Balti; c) The two old-rite communities of Tiraspol should be united in a
single one87.
For the work done in different positions that he had been assigned to by the
Party, Desiatnikov received a number of decorations. By the decision of the Supreme
Soviet of MSSR from March 3rd 1945 he was decorated with the Patriotic Order
(Орден Отечественной Войны) of 1st Degree, on March 8th 1946 for selflessly
working during the war (1941-1945) he was decorated with a medal and on February
5th 1950 with the Sign of Merit Order (“Орден знак почёта”), for the valiant work
(“За доблестный труд”), by the decision of the Presidium of the Supreme Soviet of
the USSR88
The research of the files that shed some light over the matter of our paper,
allow us to observe the connection between the professional evolution of the
nomenclaturist and his employee folder, especially the analysis of the documents
which contain the characteristics of colleagues, superiors and those responsible of
staff verification. Except the period when our subject was a candidate and perhaps
the first years of his Party membership, he was a part of a bureaucratic mechanism
rules of which he knows quite well and has to obey or at least to offer the
appearance of the adherence to the ideal model of a Party member or even of its
elite. In this context at least two characteristics could be mentioned, one written by
the secretary of the CC of the CP(B)M, P. Borodin on April 9th, and another one
written by G. Kvasov, Deputy President of the Council of Ministers of the MSSR on
January 6th 1947. Both characteristics mention that Desiatnikov is perseverant and is
full of initiative89, that in his practical activity he manages successfully with the
86
Ibidem, p. 213.
87
Ibidem, p. 54.
88
Idem, inv. 16, f. 127, pp. 184-185.
89
Ibidem, p. 189.
objectives of his position and corresponds absolutely to the position that he is in90.
Actually, the documents from the files that refer to the activity of the
nomenclaturists are mostly positive. This is also true in our case. The qualities of the
subject should be professional and human: „knowing the problems that communists
and the workers collectives confront with”, „organizational skills, dynamism…
working initiative and power, field work, diligence, modesty and fairness”91.
As it can be seen from the facts presented above, the institution of the
Representatives became a docile instrument of the state in the so-called religious
problem. The main problem of this institution was the control over the activity of the
officially registered religious organizations and not the intermediation between the
religious leaders and the Soviet authorities in issues that are the competence of the
state.
Desiatnikov had serious intentions for the future. For example he set himself
a goal to stop the registration of new religious communities in 195092. But he didn’t
manage to implement his plan because he was resigned. What served as a pretext for
his resignation was the intensification of the activity of the Judaic religious
communities during the feasts from September 23rd-25th and October 2nd-3rd when,
according to the CC of CP(B)M, an open propaganda which violated the soviet
legislation of the cults was organized. The violations were as follows: in the
Chisinau’s Synagogue the service was broadcasted through loudspeakers installed in
the Synagogue yard, and in Bender and Balti, the services took place not only in
synagogues but also in the houses of the community members. That is why, at its
meeting on October 18th 1949, the CC of the CP(B)M decided that „the
Representative of the Council for Religious Cults Issues of the Council of Ministers of
the USSR to Moldova, S. K. Desiatnikov should be resigned for political carelessness
and lack of control over the activity of the religious communities” („за проявленную
политическую беспечность и отсутствие должного контроля за работой
религиозных общин”)93.
Desiatnikov’s fall into disgrace is masked by the system of employee rotation
and the assignment to positions that are rather decorative, or the assignment to
positions that do not require a high degree of responsibility.
At the same time, Desiatnikov’s situation shows that beyond the official
rhetoric that accentuated the social equity, communism meant the existence of
certain privileges for Party’s nomenclature in contrast with ordinary people.
A member of the nomenclature like Desiatnikov couldn’t be left in shadow
for a long time. He was unemployed for only a couple of months and on June 5 th
1950, the Council of Ministers of the MSSR proposes Desiatnikov at the Central
Committee for the assignment to the position of the president of the Regional
90
Ibidem, p. 192.
91
Idem, pp. 189, 192 et al.
92
Idem, inv. 9, f. 9, p. 55.
93
Idem, inv. 8, f. 37, p. 57.
Executive Committee of Cainari, but that wasn’t accepted94. On June 20th 1950 the
same Council of Ministers proposes L. I. Brejnev, the secretary of the CC of the
CP(B)M the assignment of Desiatnikov to the position of the president of the Chisinau
Executive Council95 but this didn’t work this time either. While those from Chisinau
were still „upset” with Desiatnikov, those from Moscow decided not to leave him out
of their attention. That is why on August 25th by the decree of the Deputy Minister of
Commerce of the USSR, Rozantsev, Desiatnikov is assigned as chief of the Moldovan
base of „Союзоптгалантерея” of the Ministry of Trade of the USSR96, a fact approved
on October 20th 1950 by the secretary of the CC, Brezhnev97, and on February 8th
1952 the CC of the CP(B)M accepts the proposal of the Council of Ministers of the
MSSR regarding the assignment of Desiatnikov to the position of chief of the Tiraspol
territorial department of the Ministry of Social Assistance of MSSR98.
As it can be seen, after Desiatnikov got into the party nomenclature’s list
since 1940, he had been promoted in different positions by the decisions of the
Party. Even the resignation from a position for “professional incompetence” doesn’t
end the nomenclaturist’s career; he will be left for a little while, and then assigned to
another position. The passing from a position to another wasn’t made for
professional competence reasons. As it was shown in the Desiatnikov’s case, he was
transferred from cereal’s collection to the administration of Executive Council of
Bender, and then assigned as Representative of the Council for Religious Cults Issues
of the People’s Commissars Council of the USSR in Moldova, a job that he had very
little knowledge of, not knowing at least the soviet laws regarding the religious cults,
the enforcement of which he should have imposed to the members of the religious
communities.
As we have seen, the Party members that will form later the communist
nomenclature were recruited through a grid essential values of which were: a normal
worker class origin and ideological loyalty, with direct consequences over their
upgrade to different positions.
The conquering of the power by communists meant the total subordination
of all spheres of activity from MSSR to the central and local organization of the
Communist Party (of Bolsheviks) of the Soviet Union and their control over the entire
society, including its religious sphere.
Actually the communist nomenclature became a mechanism of the Party by
which it controlled every segment of the society including the religious one in order
to apply the political program of building the communism in the USSR, a fact which is
proofed by the case of S. K. Desiatnikov.
94
Idem, inv. 16, f. 127, p. 196.
95
Ibidem, p. 197.
96
Ibidem, p. 199.
97
Idem, inv. 9, f. 113, p. 183.
98
Idem, inv.16, f. 127, p. 201.
ANEXE
Anexa 1. Extras din procesul-verbal nr. 175 a şedinţei biroului CC al PC(b) M

din 11 iunie 1947, despre întărirea lui S. C. Deseatnicov în funcţia de Împuternicit al
Consiliului pentru problemele cultelor religioase de pe lângă Consiliul de Miniştri al
URSS pentru RSSM
Attachment 1. Extract from the Protocol nr. 175 of the meeting of Bureau of
СС of CP(B)M from June 11, 1947, about a statement of S. K. Desiatnikov as the
Representative of the Council for Religious Cults Issues of the Council of the Ministers
of USSR for MSSR
Приложение 1. Выписка из протокола № 175 заседания Бюро ЦК
КП(б)М от 11 июня 1947 года об утверждении С. К. Десятникова в должности
уполномоченного Совета по делам религиозных культов при Совете
Министров СССР по МССР
Протокол № 175 заседания Бюро ЦК КП(б) Молдавии от 11 июня 1947 года.

§ 21. Утверждение кадров.
О тов. Десятникове С. К.
Утвердить тов. Десятникова Степана Кондратьевича уполномоченным
Совета по делам религиозных культов при Совете Министров Союза ССР по
Молдавской ССР.
Source: AOSPRM, Fund 51, inv. 5, f. 21, p. 237.
Anexa 2. Extras din procesul-verbal nr. 37 a şedinţei Biroului CC al PC(b)M din

18 octombrie 1949, § 22 „Cu privire la propaganda religioasă deschisă a comunităţii
evreieşti din Moldova în 23-25 septembrie şi 2-3 octombrie 1949” şi demiterea din
funcţie a lui S. C. Desiatnicov
Attachment 2. Extract from the Protocol № 37 of the CC of the CP(B)M Bureau
meeting on October, 18, 1949, § 22 “About the facts of open religious propaganda by
Jewish community of Moldavia, September, 23-25 and October, 2-3, 1949”, and the
dismissal of S. K. Desiatnikov
Приложение 2. Выписка из протокола № 37 заседания Бюро ЦК КП(б)
Молдавии [18 октября 1949 года], § 22 „О фактах открытой религиозной
пропаганды еврейской общиной Молдавии 23-25 сенгября 1949 года” и снятии
с должности С. К. Десятникова
Бюро ЦК КП(б) Молдавии отмечает, что еврейские общины Молдавии в

дни иудейских религиозных праздников – 23-25 сентября и 2-3 октября
организовали открытую религиозную пропаганду, грубо нарушив советское
законодательсто, относящееся к деятельности религиозных организаций.
В синагоге г. Кишинева богослужение транслировалось через
репродуктор, установленный во дворе. В городах Бельцы и Бендеры
богослужения проводились не только в синагогах, но и в частных еврейских
домах. Празднование сопровождалось прогулами части рабочих и служащих –
евреев на некоторых мелких предприятиях, кустарно-промысловых артелях и

в учреждениях.
Бюро ЦК КП(б) Молдавии отмечает, что открытая религиозная пропаганда
еврейских общин произошла вследствии политической беспечности,
допущенной Кишиневским, Тираспольским, Бендерским горкомами и
отдельными райкомами КП(б) Молдавии, а также вследствие крайне слабой
массово-политической и научно-атеистической пропаганды среди населения.
Министерства внутренних дел, Государственной безопасности и
уполномоченного Совета по делам религиозных культов при Совете Министров
СССР по Молдавской ССР также проявили политическую беспечность и
нераспорядительность в своей работе, не установили строгого контроля за
выполнением религиозными организациями советских законов и распоряжений
и не информировали своевременно партийные органы о фактах подготовки и
проведении массовых религиозных праздников.
Бюро ЦК КП(б) Молдавии постановляет:
1. Обратить внимание секретаpей ЦК КП(б) Молдавии – Кишиневского тов.
Мальцева, Тираспольского – тов. Печеркина, Бельцкого – тов. Чернышева,
Бендерского – тов. Филиппова на проявленную ими беспечность, недооценку
научно-атеистической пропаганды среди населения республики, а также на
непринятие своевременных мер, предупреждающих всякую возможность
бесконтрольных выступлений раввинов и религиозных общин.
2. Обязать горкoмы и райкомы КП(б) Молдавии коренным образом
улучьшить массово-политическую и научно-атеистическую пропаганду, обратив
особое внимание на развертывание антирелигиозной пропаганды и усиление
массово-политической работы среди еврейского населения, одновременно
пресекать провокационные действия раввинов и церковников.
3. Обязать прокурора республики /тов. Осипов/, расследовать факт
установки микрофона в синагоге г. Кишинева и виновных привлечь к
ответственности за нарушение советского законодательства о порядке
использования трансляционых установок.
4. Обратить внимание Министерства МГБ /тов. Мордовец/ министра МВД
/тов. Тутушкина/ на то, что органы МГБ, МВД не сумели предотвратить
религиозные выступления и незаконное использование трансляционных
установок раввинами и религиозными общинами.
Предложить т.т. Мордовец и Тутушкину усилить контроль за выполнением
советского законодательства, относящегося к деятельности религиозных
организаций, принять действенные меры к предотвращению подобных фактов и
своевременно информировать партийные организации о всех случаях
активизации церковников и сектантов.
5. Предупредить председателя Бельцкого райисполкома тов. Бородина и
председателя Теленештского райсполкома тов. Седова, что они будут
привлечены к строгой партийной ответственности, если впредь допустят случаи
притупления политической бдительности в отношении церковников и сектантов
и нарушение советских законов о религиозных организациях. Предложить
Совету Министров МССР /тов. Рудь/ отменить незаконное решение

Теленештского райисполкома о предоставлении коммунального здания под
синагогу.
6. Уполномоченного Совета по делам религиозных культов при Совете
Министров СССР по Молдавской ССР тов. Десятникова за проявленную
политическую беспечность и отсутствие должного контроля за работой
религиозных общин – с рабoты снять.
Секретарь ЦК КП(б) Молдавии п/п /Н. Коваль/
Послано: Секретарям райкомов и горкомов КП(б) Молдавии,
уполноченному ЦК ВКП(б) по Молдавии, пред. Совета Министров МССР тов.
Рудь Г. Я. ЦК ЛКСМ Молдавии, Совету профсоюзов, нач. Политотдела
Кишиневской жел. дороги, т.т. Мордовец И. Л., Тутушкину Ф. Я., председателю
Бельцкого горисполкома тов. Бородину, Теленештского райсполкома тов.
Седову, т.т. Руснак, Жаркову, Осипову /прокурору республики/, Президиуму
Верховного Совета МССР, редактoрам республиканских газет /6/, всем
руководителям отделов и сектору учета ЦК КП(б) Молдавии.
Source: AOSPRM, Fund 51, inv. 16, f. 127, pp. 194-195.
S. C. DESEATNIKOV – ÎMPUTERNICITUL CONSILIULUI CULTELOR RELIGIOASE ÎN RSSM

(1944-1949)
Rezumat. În articolul de faţă este elucidată în special activitatea lui S. C. Deseatnikov în
calitatea sa de Împuternicit al Consiliului pentru problemele cultelor religioase de pe lângă
Consiliul de Miniştri al URSS pentru RSSM. Totodată se examinează şi criteriile după care
acesta a fost numit în diferite funcţii reieşind din anumite principii aplicate persoanelor
incluse în nomenclatura de partid.
Cuvinte cheie: Împuternicit, nomenclatura de partid, numit în funcţie, demis,
promovat, decorat
С. К. ДЕСЯТНИКОВ – УПОЛНОМОЧЕНЫЙ Совета по делам религиозных культов В МССР

(1944-1949 гг.)
Резюме. В данной статье рассматривается в частности деятельность С. К.
Десятникова в должности Уполномоченного Совета по делам религиозных культов при
Совете Министров СССР по МССР. Также рассматриваются критерии, по которым он
назначался на разные должности исходя из определенных принципов, которыми
руководствовались коммунисты по отношению к лицам входящим в партийную
номенклатуру.
Ключевые слова: Уполномоченный, партийная номенклатура, назначен на
должность, уволен, продвинут, награжден
PRIORITĂȚILE BIROULUI CC AL PC (b)M DIN MAI 1941 PÂNĂ ÎN

DECEMBRIE 1944 (I)
Marius TĂRÎȚĂ
Introducere
Evenimentele din 22 iunie 1941 au arătat că Biroul CC al PC(b)M99 era
complet nepregătit să activeze în condiţii de război. Una era să organizezi deportarea
ţăranilor neînarmaţi care nu se puteau apăra în faţa regimului, şi alta era să
coordonezi activitatea republicană în iminenţa avansului trupelor germane şi
române. Șefii de partid au nimerit de fapt între o Scylla şi Charibda care le paralizau
capacitatea de acţiune: pe de o parte erau presați de telegramele care veneau de la
Moscova şi cereau implementarea unui set complex de măsuri, inclusiv crearea unui
sistem ramificat de celule de partizani, iar pe de alta era dorinţa normală de a se
evacua (împreună cu familiile şi bunurile transportabile) cât mai repede, cât mai
departe de linia frontului.
Una din primele măsuri esenţiale, întreprinse de Biroul CC al PC(b)M, a fost
organizarea garniturii de tren special care a părăsit oraşul Chişinău la data de 30 iunie
1941. Garnitura era însoţită de 19 tovarăşi care luaseră cu ei şi şapte copii. Prima
persoană din lista de însoțire era Stepan V. Țaranov100, care probabil a fost şi
conducătorul grupului. În aceeaşi zi, CC al PC(b)M a trimis în raioane directiva cu nr.
11509, emisă de Sovietul Comisarilor Norodnici ai URSS şi CC al PC(b) din toată
Uniunea. La punctul 4 al acesteia se stipula faptul că mulţi lucrători „încă nu au
înţeles sensul pericolului dat şi trăiesc liniştit – au o dispoziţie paşnică şi nu
conştientizează faptul că războiul a schimbat brusc starea de lucruri, că patria noastră
e supusă celui mai mare pericol şi că noi trebuie să ne reașezăm activitatea pentru
condiții de război, într-un mod rapid şi hotărât”101. La punctul cinci se stipula că primii
secretari ai comitetelor regionale şi raionale de partid aveau responsabilitatea de a
crea din cei mai buni lucrători, celule ilegale de încredere şi apartamente conspirative
în fiecare oraş, centru raional, comună de muncitori, staţii feroviare, în sovhozuri şi
colhozuri”102. În aceeaşi zi comuniştii de la Chişinău au adoptat o hotărâre privind
îndeplinirea unui set de măsuri, printre care – asigurarea întreţinerii drumurilor,
podurilor, căilor de acces, finisarea în termen de 10 zile a tăierii lemnului pentru
construcţia drumurilor, asigurarea construcţiei refugiilor de cele mai simple tipuri,
99
La data de 18 iunie 1941 membri ai Biroului CC al PC(b)M erau – Piotr Borodin, Mihail
Bessonov, Tihon Constantinov, N. Sazâkin, Nichita Salogor şi Nicolai Smorigo (secretar pe
cadre în ianuarie 1941). Arhiva Organizațiilor Social-Politice din Republica Moldova (în
continuare: AOSPRM), Fond 51, inv. 1, d. 78, f. 1.
100
Idem, d. 81, ff. 1-2.
101
Ibidem, f. 4.
102
Ibidem, f. 6.
măsuri antiincendiare, paza comunicaţiilor şi surselor de apă, împărțirea cirezilor

de vite în grupuri mici103.
De la distanţa zilei de astăzi este greu de apreciat în ce măsură aceste decizii
au fost implementate. În condiţiile avansării rapide a unităţilor germane şi române,
lucrătorii CC al PC(b)M şi Sovietului Comisarilor Norodnici s-au aflat într-adevăr într-o
situaţie dificilă, mai ales că nu constituiau emanaţia aspiraţiilor locuitorilor de rând,
care i-ar fi putut sprijini.
La data de 4 iulie 1941, Tihon Constantinov, preşedintele Sovietului
Comisarilor Norodnici şi Borodin, secretarul CC al PC(b)M, au semnat un document în
care la punctul întâi apărea ideea evacuării în spatele frontului a tuturor bărbaţilor cu
vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani. Acest lucru trebuia făcut sub aparenţa
completării batalioanelor pentru lucrările de fortificare. Consiliul Militar al Armatei
urma să sancţioneze această măsură. Punctul 5 se referea la întreaga populaţie a
RSSM – „în cazul în care populaţia îşi va exprima voluntar acordul pentru evacuare, să
nu i se creeze impedimente”104.
Dincolo de intenţiile formulate, situaţia care a apărut în teren era una gravă
pentru organele de partid. Astfel la 7 iulie 1941, în hotărîrea CC a PC(b)M se vorbea
despre prăbuşirea disciplinei de partid. „Biroul CC al PC(b)M menţionează faptul că
şefii de partid şi sovietici din oraşele Chişinău, Cotovsc şi alte raioane ale republicii,
au scăpat administrarea organizaţiilor de partid, sovietice şi maselor, ceea ce a
condus la dezorganizarea vieţii normale a oraşelor şi satelor /majoritatea
magazinelor alimentare nu activează, liniile de telefon, reţeaua electrică, carosabilul
ş.a. deteriorate de bombardamente nu sunt reparate”105.
Pe de altă parte, Biroul CC al PC(b)M a încercat să restructureze secţiile CC,
pentru a putea răspunde mai uşor provocărilor în noile circumstanţe. În aceeaşi zi de
7 iulie 1941 a fost adoptată decizia privind desfiinţarea a cinci secţii CC – industrie,
transport, militară, industria alimentară, construcţii şi materiale de construcţii.
Printre cele păstrate s-au numărat secţiile orginstructorcaia, cadre, agricolă,
propagandă şi agitaţie, sectoarele special şi financiar106 (compară cu componenţa
grupului de secretari şi şefi ai secţiilor în mai 1941 – anexa nr. 1).
Ultimele unităţi militare sovietice, printre care batalioanele de distrugere, au
părăsit Chişinăul în noaptea de 15 spre 16 iulie 1941, pe şoseaua Orheiului în direcţia
Criuleni. Nu cunoaştem data exactă la care membrii Biroului CC al PC(b)M au părăsit
Chişinăul107. Din documentele păstrate rezultă că la data de 14 august 1941,
103
Ibidem, ff. 13-15. Textul a fost tipărit în 26 de exemplare.
104
Idem, d. 80, ff. 43-44.
105
Ibidem, f. 50.
106
Ibidem, ff. 52-53.
107
Anii războiului au fost tratați în mai multe lucrări scrise în perioada sovietică la Chișinău,
însă accentul în acestea a fost pus pe numeroase exemple de luptă eroică pe front, și nu
propriu-zis pe ce a presupus retragerea și evacuarea, în câte etape și cum s-au desfășurat
acestea. Vezi de exemplu Istoria PC al Moldovei. Studii (Ediția a II-a revizuită și adăugită),
Chișinău, Cartea Moldovenească, 1968 sau Enciclopedia Sovietică Moldovenească, vol. VIII -
RSS Moldovenească, Chișinău, Academia de Științe a RSSM, 1981, p. 185.
secretarul N. Salogor se afla la Odessa. La acea dată acesta a primit spre informare,
în incinta Comitetului Regional al PC(b) din Ucraina, hotărârea CC al PC(b) din toată
Uniunea „Despre organizarea luptei în spatele armatelor germane”, emisă la 21 iulie
1941, cu menţiunea „strict secret”108.
În decursul primelor luni de evacuare numărul funcţionarilor păstraţi de
Biroul CC al PC(b)M, a continuat să se micşoreze. În principal pot fi destinși doi
factori. Primul ţinea de refuzul de a se întoarce în Basarabia pentru a organiza lupta
de partizani. De exemplu, la 22-23 august 1941, Biroul CC al PC(b)M în componenţa
Constantinov, Salogor, Brovco şi Zelenciuc, l-a demis din funcţie pe L. S. Diacenko
care a refuzat să se întoarcă în Basarabia, aducând drept motiv „faptul că nu
cunoaşte condiţiile activităţii ilegaliste”109. Cel de-al doilea factor l-a constituit
cererea Statului Major al Frontului de Sud al Armatei Roşii de a-i fi puşi la dispoziţie
mai mulţi funcţionari de frunte ai CC al PC(b)M. La 30 august 1941 a fost luată
hotărîrea de a-i trimite la dispoziţia statului sus-numit pe G. P. Soloviov (secretarul
pentru cadre), S. V. Țaranov (locţiitorul şefului Secţiei Propagandă şi Agitaţie) şi F. G.
Iliinski (locţiitorul Preşedintelui Sovietului Comisarilor Norodnici ai RSSM)110.
Deja la şedinţa Biroului din 4 septembrie, membrii prezenţi – Borodin,
Salogor, Bessonov, Constantinov, Brovco şi membrii CC al PC(b)M Soloviov şi
Pocatilov au constatat că la momentul respectiv „toţi lucrătorii NKVD-ului, ai Miliţiei,
lucrătorii de frunte ai guvernului Moldovei, au fost mobilizaţi în Armata Roşie”111.
Până la data de 5 noiembrie majoritatea celorlalţi membri ai CC al PC(b)M şi
Sovietului Comisarilor Norodnici ai RSSM, au avut aceeaşi soartă. La şedinţa Biroului
din 5 noiembrie 1941, care s-a desfăşurat în oraşul Leninsk din regiunea Stalingrad,
era remarcat faptul că în aparatul CC al PC(b)M au rămas doi secretari N. L. Salogor şi
M. M. Bessonov, şeful Secţiei Militare B. I. Condratenco şi contabilul-şef. Secretarul S.
S. Zelenciuc ar fi fost transferat la un alt serviciu112. În această situaţie, conducerea
partinică de vârf a RSSM a rămas doar ca o structură simbolică. Posibil că din această
cauză în acelaşi document apare hotărîrea CC de a-şi trimite reprezentantul la
Consiliul Militar al Statului Major al Frontului de Sud, ca să negocieze privind
întoarcerea secretarului CC P. Ia. Pocatilov, locţiitorul Preşedintelui Sovietului
108
109
Idem, d. 80, f. 15.
110
Ibidem, f. 13. Denumirea din epocă era cea de Sovietul Comisarilor Norodnici, care într-o
formulare mai corectă ar fi Consiliul Comisarilor Poporului. În continuare vom folosi
abrevierea SCN pentru denumirea acestei instituții.
111
Ibidem, f. 9.
112
La 10 octombrie 1941 Salogor i-a scris lu Kiseliov, şeful Secției cadre de partid a CC al PC(b)
din toată Uniunea, cu rugămintea de a-l transfera (rus. перебросить) pe Zelenciuc „la lucrul
de partid în unul din comitetele regionale ale PC(b) din toată Uniunea”. AOSPRM, Fond 51,
inv. 1, d. 83, f. 11. În aceeaşi scrisoare exista rugămintea de a-l folosi (în rețeaua
Comisariatului Norodnic al Industriei Alimentare din toată Uniunea), conform specialității pe
care o avea, pe P. Ia. Pokatilov, eliberat din funcția de secretar pentru Industrie.
Comisarilor Norodnici G. Ia. Rudi, Comisarului norodnic pentru Sănătate, I. P.

Bobanov, şi administratorului afacerilor SCN, I. P. Dmitriev113.
În acelaşi timp trebuie remarcat faptul că Biroul şi-a concentrat activitatea pe
două direcţii – organizarea grupurilor de partizani pentru a fi trimise în Basarabia şi
descoperirea celor mai importante locuri de evacuare a cetăţenilor RSSM pe teritoriul
URSS. Printre primele informaţii primite de Birou despre cei evacuaţi din RSSM, a fost
scrisoarea şefului Secţiei Instrucție a Comitetului Regional Saratov al PC(b) din toată
Uniunea. Lista conţinea 92 de nume, fiind specificat anul admiterii în partid, nr.
biletului de partid şi funcţia ocupată înainte de evacuare114. Pe lângă basarabeni în
listă apăreau şi câţiva bucovineni (funcţionari din regiunea Cernăuţi).
După cum rezultă din corespondenţa CC, în luna noiembrie 1941, N. Salogor
se afla în regiunea Stalingrad pe lângă CR Lenin al PC(b) din toată Uniunea115. Unul
din cei mai importanţi funcţionari din punct de vedere tehnic, R. Tcaciuc şeful
Sectorului carnete de partid, evidenţă şi statistică al CC al PC(b)M, activa în oraşul
Ufa116. La 27 noiembrie 1941 secretarul Salogor a trimis un şir de cereri în
organizaţiile de partid a Comitetului Regional Taşkent, Comitetului Ținutal
Ordjonikidze, Comitetului Orăşenesc Mahacikala, Comitetului Regional Cikalov,
Comitetului Regional Saratov, Comitetului Regional Kuibâşev, Comitetului Regional
Baku şi Comitetului Regional Alma-Ata. Salogor ruga din partea CC al PC(b)M să i se
comunice despre familiile celor deja trimişi în spatele frontului (în Basarabia – n.n.)
cu misiuni speciale şi care ar fi putut să se afle în respectivele regiuni117. La 4
decembrie 1941 Salogor a trimis o adresare secretarului Comitetului de
Circumscripţie Astrahani ca acela să acorde „asistenţă lui B. I. Condratenco, pentru a-i
aduna pe toţi membrii şi membrii supleanţi ai PC(b) din toată Uniunea, comsomoliştii
şi membrii PCR” care au activat anterior pe teritoiul RSSM.
Biroul CC al PC(b) M în anul 1942

O anumită stabilitate în ce priveşte activitatea CC al PC(b)M este atestată în
documente pentru a doua parte a anului 1942. Unica diferenţă esenţială ce apărea în
componenţa Biroului CC al PC(b)M s-a datorat faptului că la 7 septembrie 1942,
membrii acestuia au hotărît eliberarea din funcţie a primului secretar Borodin, fără ca
în document să fie specificată cauza. În acelaşi timp a fost constatată trecerea lui
Bessonov la un alt loc de lucru. Astfel din noul Birou CC al PC(b)M făceau parte
Salogor, Smorigo, Zelenciuc, Constantinov şi Brovco118. Un nou prim secretar deplin
nu a fost ales până la întoarcerea în Basarabia.
113
Idem, d. 80, ff. 7-8.
114
Idem, d. 83, ff. 3-10. De exemplu printre membrii de partid menţionaţi erau directorul
Conservatorului din Chişinău, secretarul Universității marxism-leninismului din Chişinău,
locțiitorul şefului Glavlitului, şeful Direcției spitale din Chişinău.
115
Raionul Lenin, oraşul Lenin.
116
117
Ibidem, f. 59.
118
Idem, d. 101, f. 10.
Obiectivele Biroului erau foarte bine formulate la acel moment, fapt care
parţial era determinat de aceea că în refugiu, nu aveau atât de multe obligaţii faţă de
câte ar fi avut în condiţii normale de pace. Pe lângă punctele ce vizau excluderea lui
Borodin şi eliberarea lui Bessonov, pe ordinea de zi mai erau problema editării
ziarului „Moldova Socialistă”, activitatea redacţiei moldoveneşti a „Ultimilor ştiri”
(rus. Последних известий), desfăşurarea unui miting antifascist în octombrie 1942 şi
confirmarea împuterniciţilor CC al PC(b)M şi a SCN. Aceştia din urmă erau în număr
de şapte – pentru Uzbechistan, Cazahstan, Turcmenistan, regiunea Cikalov etc.
Pentru regiunea Cikalov a fost confirmat locţiitorul comisarului norodnic pentru
Învăţământ al RSSM, M. Radul119. În obligaţiile împuterniciţilor intra şi „asigurarea
angajării în câmpul muncii a tuturor locuitorilor evacuaţi – la fabrici, uzine, colhouri,
şi de asemenea de a susţine în asigurarea cu spaţiu locativ, carburanţi şi alte feluri de
asigurare”. Pe lângă aceasta, împuterniciţii trebuiau să „încheie întreaga luare la
evidenţă pe regiuni şi republici până la data de 1 noiembrie 1942”120.
Din păcate în dosarele AOSPRM nu am identificat textele discuţiilor
membrilor Biroului, ci doar variantele scurte ce conţin „ce s-a discutat” şi „ce s-a
hotărât”. Din evenimentele ce au urmat rezultă că ziarul ce va fi editat şi redacţia de
la Comitetul Radio din Moldova se va fi bazat în principal pe scriitori. În opinia
noastră desemnarea lui Radul pentru regiunea Cikalov era legată de faptul că o parte
din funcţionarii, profesorii şi scriitorii evacuaţi din RSSM, se afla pe teritoriul
respectivei regiuni. Era de fapt cea mai mare concentrare de intelectuali, loiali
Partidului, din evacuarea moldovenească din anii războiului.
Relaţia dintre Biroul CC al PC(b)M şi scriitori

În octombrie 1942 Biroul a luat o serie de hotărâri care au influenţat
evoluţiile ulterioare, inclusiv postbelice, din publicistica şi literatura moldoveneşti
sovietice. A fost institutuit, ca urmare a analizei lui S. Zelenciuc, un Birou
organizatoric al scriitorilor care îi avea în componenţă pe Em. Bucov, fostul student
de la Bucureşti şi ilegalist comsomolist în anii 1930, I. Ciobanu, lingvist şi scriitor din
stânga Nistrului şi I. Canna, prozator care de asemenea provenea din stânga Nistrului,
şi care a fost mai puţin vizibil în activitatea Uniunii Scriitorilor de la Chişinău în primul
an de ocupaţie sovietică121. În final se specifica faptul că era necesară aprobarea
Prezidiului Uniunii Scriitorilor sovietici din URSS. Aceasta ne arată că autonomia de
acţiune a Biroului CC al PC(b)M era destul de limitată la acel moment. E de menţionat
că Bucov era supus militar, şi pentru a nu-l pierde Biroul CC al PC(b)M s-a adresat
preşedintelui Uniunii Scriitorilor Sovietici din URSS, Fadeev, să iniţieze un demers în
119
Ibidem, f. 2. În octombrie 1942 Biroul l-a confirmat pe Radul în funcția de Comisar
Norodnic pentru Învățământ.
120
Ibidem.
121
Ibidem, f. 12.
vederea amânării mobilizării poetului RSSM Emilian Bucov122. Nu cunoaştem cu ce

ar fi greşit anterior prozatorul Canna în faţa CC al PC(b)M, dar la 7 decembrie 1942, la
punctul 7 din ordinea de zi era hotărât să fie schimbat punctul 2 din hotărârea
Biroului din 4 iulie 1942123 şi să fie adresată o cerere „Comitetului raional Sverdovsc
din Moscova să elibereze bilet de partid lui Ivan Iv. Canna, care a fost primit ca
membru de partid de CR Lenin din Chişinău”124. Împrejurările în care Canna a pierdut
biletul şi de ce posibila mustrare anterioară era retrasă, rămân necunoscute la
momentul dat, deşi documente ulterioare ar putea releva acest fapt.
La aceeaşi şedinţă, în urma raportului lui Zelenciuc a fost luată hotărârea de
a-i trimite în deplasare pe front pe Em. Bucov şi I. D. Constantinovschi, în scopul
„reflectării în literatura moldovenească a marelui război pentru apărarea patriei şi
participării la acesta a poporului moldovenesc”125. După hotărîre urma planul de
activitate al CC al PC(b)M pentru a patra parte a anului 1942. Printre măsurile
planificate erau și „organizarea editării ziarului de limba moldovenească în luna
noiembrie 1942” și desfășurarea conferinței scriitorilor RSSM în octombrie126.
Editarea ziarului nu a fost rezolvată către luna noiembrie. La data de 8
decembrie 1942, secretarul CC al PC(b)M pentru Propagandă, S. Zelenciuc s-a adresat
Direcției Administrative a SCN cu rugămintea de a întări statele ziarului «Молдова
Сочиалистэ» (în total 11 persoane)127. Tot acolo era remarcat faptul că ziarul fusese
aprobat prin hotărârea CC al PC(b) din toată Uniunea ca să apară o dată pe
săptămână, cu tirajul de 5.000 exemplare, în limba moldovenească. În aceeași zi
Zelenciuc a scris redacției ziarului «Ведомости» cu solicitarea de a li se permite lui I.
D. Ciobanu și Z. I. Șvedova (așa-numita grupă moldovenească a redacției), să lucreze
înafara orelor de program în cadrul redacției ziarului «Молдова Сочиалистэ». Alte
cadre au fost chemate din locurile în care se aflau în evacuare. S-a păstrat copia unui
document prin care secretarul CC al PC(b)M Salogor îl ruga pe şeful Secţiei NKVD, din
oraşul Buguruslan, să aprobe eliberarea permisului pentru Vladimir G. Galiţ în scopul
deplasării acestuia la Moscova128.
Petru F. Tereşcenco a fost desemnat redactor al ziarului „Moldova Socialistă”.
La 21 decembrie 1942 a fost recomandat printr-o scrisoare oficială Tipografiei Editurii
Moscovschii Bolişevik, de către același S. Zelenciuc129. Astfel, deși cu o întârziere
evidentă, ziarul avea să apară în anul 1943.
122
Idem, d. 105, f. 51. Apărea următoarea apreciere a activității lui Bucov – „este un poet de
frunte, care la moment lucrează asupra unui poem larg întitulat „Kotovski trăieşte”
(denumirea în rusă „Котовский живет”).
123
Este posibil scriitorul Canna să fi pierdut biletul de partid şi să fi primit mustrare pentru
aceasta.
124
125
Ibidem, f. 12.
126
Ibidem, f. 14.
127
Idem, d. 105, f. 46.
128
La momentul respectiv Galiț preda la Institutul Pedagogic din Moldova. Ibidem, f. 50.
129
Ibidem, f. 52. Tereșcenco s-a născut în anul 1905 și activa ca locțiitor al redactorului
ziarului „Moldova Socialistă” din anul 1937.
ANEXE
Anexa 1. Lista secretarilor şi şefilor secţiilor CC al PC(b)M în luna mai 1941
Приложение 1. Список секретарей и заведующих отделами ЦК КП/б/М
в мае 1941 г.
Attachment 1. The list of the secretaries and of the chiefs of the sections of
the CC of the CP(B) from Moldavia in May 1941
Nume, prenume, patronimic Funcţia Titlul militar
1 Borodin Piotr Grigorii Secretar CC al PC(b)M ----
2 Salogor Nichita Leontie Secretar CC al PC(b)M ----
3 Bessonov Mihail MIhail Secretar CC al PC(b)M ----
4 Zelenciuc Stepan Spiridon Secretar CC al PC(b)M ----
5 Soloviov Grigorii Pimen Secretar CC al PC(b)M ----
6 Alioşin Ivan Ivan Secretar CC al PC(b)M ----
7 Pocatilov Piotr Iacov Secretar CC al PC(b)M ----
8 Smorigo Nicolai Hariton Secretar CC al PC(b)M ----
9 Cerneavschii Nicolai Dmitrii
Secretar CC al PC(b)M ----
10 Condratenco Boris Ignatie Secţia Militară Comisar de batalion
11 Belous Kirill Demid Secţia Agricolă Instructor politic superior
12 Țîganco Vladimir Vlas Secţia Personal Instructor politic superior
Secția de Organizare
13 Polianschi Mihail Isac Comisar de batalion
și Instrucțiune
14 Ivancihin Daniil Vladimir Secţia Transporturi Comisar de batalion
15 Martînov Mihail Alexei Secția Industrie -----
Secția Industriei
16 Zaharov Ivan Stepan Intendant
Alimentare
17 Iakunin Vitalii Porfir Sectorul Special Comisar de batalion
Sursă: AOSPRM, Fond 51, inv. 1, d. 85, f. 32.
Anexa 2. Componenţa biroului CC al PC(b)M 1941-1942
Attachment 2. The members of the Biuro of the CC of the CP(B)M in 1941-42
Приложение 2. Члены бюро ЦК КП(б)М в 1941-1942 гг.
7.IX,130 1.X,
Data 18.VI.1941 5.XI.1941 11.XI.1942
22.X.1942
Componenţa Borodin Bessonov Brovco Brovco
Bessonov Brovco Constantinov Constantinov
Constantinov Constantinov Salogor Fesenko
Salogor Salogor Smorigo Salogor
Sazîkin Zelenciuc Zelenciuc Zelenciuc
Smorigo Aleşin I.I.
Gherlimanov F.F.
Sursă: AOSPRM, Fond 51, inv. 1, d.d. 78 și 101.
130
La acea dată Bessonov şi Borodin au fost eliberați din funcție.
Anexa 3. Lista lucrătorilor CC al PC(b)M în 1941

Attachment 3. The list of the CC’s staff in 1941
Приложение 3. Список работников ЦК КП(б)М в 1941 г.
1 Salogor N. L. Secretar CC
2 Smorîgo N. H. Secretar CC
3 Zelenciuc S. S. Secretar CC
4 Alioşin I. I. Secretar CC
5 Cerneavschi N. D. Secretar CC
6 Condratenco B. I. …….. Șeful secţiei militare
7 Martînov М. А. …….. Şeful secţiei Industrie
8 Antoniuc …….. Locţiitorul Şefului Secţiei
Propagandă şi Agitaţie
9 Oratovscaia V. Ia.131 …….. Instructorul sectorului special
10 Fesenco I. C. …….. Secretar al CC al UTLCM
11132 Laşcul V. I. …….. Secretar al CC al UTLCM
12 Dreidinc I. S. …….. Contabil
13 Cozîreaţchii …….. Șeful Şeful sectorului administrativ-
financiar
14 Nosaceva Z.133 …….. Lucrător tehnic
15 Voronin V. …….. Șeful garajului
16- Godorozea, Bergher, …….. Șoferi
23 Fişman A. C., Cononic,
Reprinţeva, Șubina,
Covalenco, Procofiev
Anexa 4. Lista lucrătorilor Sovietului Comisarilor Norodnici al RSSM

Attachment 4. The list of the staff of the Council of the People’s Commisars
Приложение 4. Список работников Совнаркома Молдавской ССР
1 Constantinov Tihon Anton Preşedintele SCN
2 Rudi Gherasim Iacov Locţiitorul Preşedintelui SCN
3 Gherlimanov Fiodor Fiodor Locţiitorul Preşedintelui SCN
4 Brovco Fiodor Gr. Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem
5 Șlicari Nichita Anton Administratorul Prezidiului SCN
6 Dmitriev Iavn Prokofie Administratorul SCN
7 Peker Iacov Abram Şeful sectorului Financiar al SCN
8 Potulov Constantin Fiodor Secretarul SCN
9 Țurcan Chirill Ivan Reprezentant permanent al SCN RSSM
10 Antoseac Grigorii Fiodor Preşedintele Planificării de Stat a RSSM
131
Vera Alexandru.
132
Subliniat cu creion albastru.
133
Zinaida Iosif.
11 Coval N. G. Comisarul Norodnic pentru Agricultură

12 Podari Ivan Axentie Locţiitorul Comisarului Norodnic pentru
Agricultură
13 Coval Fiodor Stepan La fel
14 Lerman I. L. Șeful Direcției Financiare și de Planificare a
Comisariatului Norodnic pentru Zootehnie
15 Dimitrov Iavn IavnИванович Şeful Direcţiei Zootehnie
16 Bobanov Ilia Pentelei Comisarul Norodnic pentru Sănătate
17 Mozloveschi Nicolai Nicolai Comisarul Norodnic pentru Finanţe al RSSM
18 Diordiţa A. F. Locţiitorul Comisarului Norodnic pentru
Finanţe
19 Ronis H. L. Şeful Direcţiei Financiare a Comisariatului
Norodnic pentru Finanțe
20 Vişnevschi А.А. Șeful Sectorului Mobil al Comisariatului
21 Șevcenko A. P. Comisarul Norodnic al Gospodăriei
Comunale a RSSM
22 Glavcenko Locțiitorul celui de mai sus
23 Roiz A. K. Șeful Direcției Produse a NKT
24 Radul М. М. Comisarul Norodnic pentru Învăţământ
25 Gubskaia P. I. Locţiitoarea Comisarului Norodnic pentru
Învăţământ
26 Varvareţkaia A. N. Comisarul Norodnic al Asistenţei Sociale a
RSSM
27 Luchianov Aleksandr Ivan Șeful Direcţiei Arte
28 Țiupac Lidia Ilie stenografistă
29 Efimova Stepanida Dorofei stenografistă
30 Antonova Maria Dmitrii consultant
31 Alexandrova V. M. expeditor
32 Nedelko T. P. Șeful garajului SCN
33- Ponomariov P.S., Savin, şoferi
44 Umanskii D. Ș., Andreev F. D.,
Adamov, Neghin K. I., Cojuhari
V.M., Andrienko A. S., Dobrâș S.
M., Samsonova, Bublikova,
Korolenko
45 Șor Lucrător tehnic
Anexa 5. Cadrele păstrate în aparatul CC în evacuare

Attachment 5. The list of the staff preserved by CC in evacuation
Приложение 5. Список кадров аппарата ЦК сохраненных в эвакуации
LISTA
Să rămînă în aparat:
1. SALOGOR N. L. CC al PC(b) din Moldova
2. SMORIGO CC al PC(b) din Moldova
3. ZELENCIUC CC al PC(b) din Moldova
4. ALIOȘIN CC al PC(b) din Moldova
5. FESENCO I. C.
6. ORATOVSKAIA Vera Alexandr Sectorul special
7. DREIDINK I. S. Contabil
8. KOZÎREAȚCHI Șeful Sectorului Financiar-administrativ – scris cu cerneală.
Sursă: AOSPRM, Fond 51, inv. 1, d. 105, f. 34
Anexa 6. Sovietul Comisarilor Norodnici /componenţa guvernului/

Attachment 6. The Council of the People’s Commisars /government/
Приложение 6. Состав СНК /правительство/
1 CONSTANTINOV Tihon Anton Preşedintele SCN
2 GHERLIMANOV Fiodor Fiodor Locţiitorul Preşedintelui SCN
3 DMITRIEV Ivan Procofie Administratorul SCN
4 COVAL N.G. Comisarul Norodnic pentru Agricultură al
RSSM
5 MOZOLEVSCHI Nicolai Nicolai Comisarul Norodnic pentru Finanţe al RSSM
6 RONIS H. L. Șeful Direcției Financiare a Comisariatului
7 LUCHIANOV Alexandr Ivan Șeful Direcţiei Arte
8 POTULOV Constantin Fiodor Secretar
Sovietul Suprem RSSM:

1. Brovco Fiodor Gr. - Preşedintele Prezidiului
2. Șlicari Nichita Antonovici - Administrator
Reprezentanţa specială a RSSM

1. Rudi G. Ia. – Locţiitorul Preşedintelui SCN – tot el reprezentant
permanent.
Împuterniciţii SCN şi CC
1. Diordiţa – Alma-Ata /Locțiitorul Comisarului Norodnic pentru Finanțe/
2. Radul – Cikalov /Comisarul Norodnic pentru Învățământ/
3. Varvareţkaia – Taşkent /Comisarul Norodnic al Asigurărilor Sociale/
4. Şevcenco – Aşhabad /Comisarul Norodnic pentru Gospodăria Publică/
5. Ţurcan – RSS Chirghiză /Locțiitorul Președintelui SCN/

6. Şamis – RSS Tadjică /Direcția drumuri și șosele/
Secretarul CC al PC(b)M /N. Salogor/
Sursă: AOSPRM, Fond 51, inv. 1, d. 105, ff. 34-36.
THE PRIORITIES OF THE BUREAU OF THE CC OF CP(B) OF THE MSSR FROM MAY
1941 TILL DECEMBER 1944 (I)
Abstract. In this paper I paid attention to the activity of the Bureau of the CC of the
CP(B) from Moldovan SSR after the beginning of the Soviet-Nazi war on the 22nd of June
1941. The highest Party’s staff retreated to the Stalingrad region and succeeded to transfer to
Moscow in the second part of the 1942. The main tasks of the Bureau’s staff were the
organization of the partisan movement in Bessarabia, the evidence of the MSSR citizens
evacuated to the Soviet Republics of Central Asia, the support of the writers and of the
publicists to write on Patriotic war topics. The paper is based on the documents from the 51 st
Fund of the Archive of the Social-Political Organizations from the Republic of Moldova.
Keywords: Moldovan SSR, Bureau, Party, evacuation, Second World War
ПРИОРИТЕТЫ БЮРО ЦК КП(б)М С МАЯ 1941 г. ПО ДЕКАБРЬ 1944 г.

Резюме. В данной статье автор останавливается на деятельности бюро ЦК
КП(б)М после начала советско-нацисткой войны 22го июня 1941 г. Высшее партийное
руководство эвакуировалось в Сталинградскую область и переехало в Москву во второй
половине 1942 г. Главные задачи которые стояли перед членами бюро были
организация партизанского движения в Бессарабии, учет граждан МССР
эвакуированных в советские республики Центральной Азии, поддержка писателей и
публицистов в написании текстов на тему патриотической войны. Статья основана на
документах фонда нр. 51 Архива Социал-Политических Организаций Республики
Молдова.
Ключевые слова: Молдавская ССР, бюро, Партия, эвакуация, вторая мировая
война
ROLUL SECȚIEI PROPAGANDĂ ȘI AGITAȚIE A CC AL PC(b)M ÎN

ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII PRESEI PERIODICE ÎN PRIMUL DECENIU
POSTBELIC: ASPECTE GENERALE
Mariana BAGRIN
La finele celui de-al doilea război mondial, în URSS s-au întreprins măsuri
energice de îmbunătăţire a situaţiei presei, domeniu esenţial sprijinirii eforturilor
regimului în vederea mobilizării maselor pe fronturile renaşterii economice a URSS şi
intensificării propagandei ideologice a partidului, mai ales în teritoriile recent
anexate.
Responsabilă de conţinutul şi calitatea materialelor apărute în mijloacele de
informare în masă era Secţia Propagandă şi Agitaţie a CC a PC(b) al Uniunii Sovietice,
ce juca rolul unui organ cu funcţii directive, instrucţiunile sale fiind obligatorii pentru
presă şi alte instituţii ideologice. Sarcinile sale în cadrul republicilor-membre ale URSS
erau preluate de către secţiile propagandă şi agitaţie ale CC al PC (b) republicane.
După reanexarea Basarabiei la URSS, preocupările principale ale structurilor
politice de stat şi de partid locale au fost legate de rezolvarea problemelor materiale
şi ideologice imediate. Secţia Propagandă şi Agitaţie a CC a PC (b) din Moldova a avut
un rol esenţial în primii ani postbelici în implementarea sistemului sovietic,
propagarea ideologiei comuniste şi reprimarea oricăror tentative de manifestare a
conştiinţei naţionale în RSSM. Arsenalul de resurse, instrumente şi metode de lucru
de care Secţia dispunea era impresionant. Sectorul Presă, care făcea parte din cadrul
Secţiei, era direct responsabil cu introducerea şi consolidarea liniei partidului în
presă, precum şi cu supravegherea acesteia din urmă în vederea respectării şi
promovării intereselor structurilor politice de stat şi de partid. În primii ani postbelici,
acesta din urmă a pus un accent important şi pe necesitatea asigurării apariţiei
regulate a presei periodice, în special a publicaţiilor în limba „moldovenească”,
menite, în particular, să explice şi să justifice noua situaţie, convingând populaţia
locală de avantajele regimului sovietic.
Împortanţa sarcinilor care stăteau în faţa presei era reiterată cu regularitate
în documentele Secţiei. Astfel, într-o notă referitoare la poligrafia şi editurile din
RSSM, de la începutul lui 1950, după ce se arăta că menirea presei era de a duce în
mase ideile măreţe ale lui Lenin – Stalin, de a ajuta partidul să educe oamenii muncii
în spiritul comunismului şi de a juca un rol major în viaţa societăţii socialiste, se
subliniau capacităţile sale extraordinare în munca ideologică prin citarea spuselor lui
Stalin: „Presa este cea mai puternică armă cu ajutorul căreia partidul în fiecare zi, la
fiecare oră vorbeşte cu clasa muncitoare în limba sa (...) Alte asemenea mijloace ce ar
permite strîngerea legăturilor spirituale dintre partid şi mase (...), un alt aparat de o
asemenea flexibilitate nu există în natură”134.
134
Arhiva Organizațiilor Social-Politice din Republica Moldova (în continuare: AOSPRM), Fond
51, inv. 10, d. 269, f. 42.
Şirul sarcinilor ce stăteau în faţa presei sovietice continua prin detalierea

sugestivă a rolului acesteia în „mobilizarea poporului sovietic în jurul steagului glorios
al lui Lenin–Stalin”, „educarea poporul sovietic în spiritul dătător de viaţă al
patriotismului sovietic, a prieteniei staliniste a popoarelor şi iubirii nemărginite faţă
de Patria socialistă”, „mobilizarea în vederea realizării cu succes a sarcinilor
dezvoltării economice şi culturale a URSS” etc135.
În primii ani postbelici, presa, în opinia Secţiei Propagandă şi Agitaţie, era însă
departe de a corespunde cerinţelor partidului, activitatea sa fiind caracterizată de
numeroase neajunsuri. Criticile aduse periodicelor se refereau mai ales la:
 aşa-zisa „izolare” a presei de organele de partid (lucru neîntâmplător,
având
în vedere campania iniţiată în primii ani postbelici de către organele de partid
centrale împotriva valorilor literare, ştiinţifice, muzicale şi cinematografice din URSS)
136
;
 analizarea superficială a faptelor şi lipsa concluziilor pe marginea
situaţiilor descrise137;
 volumul mare de materiale preluate, de regulă, din ziarele unionale sau
cele republicane, în cazul ziarelor locale;
 multitudinea greşelilor gramaticale şi de ortografie138;
 insuficienţa şi lipsa de pregătire a cadrelor;
 reflectarea insuficientă şi incompetentă a unor aspecte esenţiale
consolidării puterii, precum reforma agrară, popularizarea legislaţiei sovietice,
principiile muncii socialiste, atrocităţile comise de către „ocupanţii româno-fascişti”
etc.139;
 propaganda mediocră a teoriei leniniste;
 lupta slabă cu reminescenţele capitalismului în conştiinţa oamenilor;
 contribuţia mai mult decât modestă la ridicarea nivelului intelectual şi
cultural al populaţiei (se critica mai ales publicarea insuficientă şi artificială a
recenziilor la filme, spectacole, operele artistice ale laureaţilor premiului Stalin sau
ale scriitorilor moldoveni140);
 reflectarea nesatisfăcătoare a activităţii instituţiilor de învăţământ
superior, mediu de specialitate şi şcolilor de cultură generală141;
135
Ibidem, ff. 42-44.
136
Р. Овсепян, История новейшей отечественной журналистики, Глава 5, în
Журналистика послевоенного десятилетия (1946–1956 гг.), Москва, Изд-во МГУ, 1999.
http://evartist.narod.ru/text/57.htm
137
AOSPRM, Fond 51, inv. 3, d. 257, ff. 34-35.
138
Idem, d. 260 a, ff. 22-23.
139
Idem, d. 257, ff. 34-37.
140
Idem, inv. 10, d. 269, f. 47.
141
Ibidem, ff. 45-46.
 prelucrarea necorespunzătoare a scrisorilor cititorilor venite pe adresa

redacţiilor ziarelor şi revistelor (lipsa unui registru de evidenţă sau arhivarea acestora
fără o examinare sau publicare prealabilă)142.
Printre eforturile depuse de Secţie în primii ani postbelici în vederea depăşirii
neajunsurilor menţionate şi asigurării îndeplinirii de către presa din RSSM a sarcinilor
puse în faţa sa se înscriau: mărirea numărului de ziare şi reviste143, în special a celor
în limba „moldovenească”; creşterea numărului şi pregătirii profesionale a cadrelor
(încă din august 1944, încep să fie organizate, cu regularitate, cursuri de instruire
pentru lucrătorii ziarelor din rândul localnicilor144 şi se insistă asupra deschiderii în
cadrul Institutului Pedagogic de Stat din Chişinău a unei secţii de jurnalism145);
dotarea tehnică şi logistică a presei periodice; creşterea numărului abonaţilor şi
asigurarea unei difuzări cât mai largi a presei periodice în raioanele şi satele
republicii.
Deşi toate obiectivele menţionate mai sus erau importante, cea mai mare
atenţie era acordată ridicării nivelului ideologic, de cultură şi profesional al presei
periodice. Sarcina prioritară a Secţiei o constituia consolidarea legăturii dintre
colectivele de redacţie ale ziarelor şi mase în vederea depăşirii „deficienţelor grave în
activitatea organizatorică de masă a presei sovietice”146. Contribuţia Secţiei în acest
sens venea prin realizarea regulată de către instructorii şi consultanţii Sectorului
Presă a recenziilor publice şi secrete la adresa ziarelor din republică, dar şi prin
organizarea seminarelor, cursurilor de instruire şi perfecţionare, precum şi a
reuniunilor republicane ale lucrătorilor presei, menite să înlăture cele mai grave
carenţe din activitatea acesteia.
Un loc aparte în cadrul indicaţiilor venite din partea Secţiei ţineau de
tematica ce trebuia reflectată în paginile presei periodice. În afară de inserarea
hotărârilor şi deciziilor plenarelor CC al PC din toată Uniunea şi CC din RSSM, Secţia
impunea ziarelor şi revistelor din republică reflectarea constantă şi substanţială a
materialelor legate de mersul campaniilor agricole; organizarea întrecerilor socialiste;
identificarea şi popularizarea experienţei fruntaşilor muncii socialiste; popularizarea
principiilor Constituţiei staliniste, democratismului sovietic, realizărilor victoriei
socialismului în URSS147; problemele vieţii de partid; activitatea tineretului şi
comsomolului; „demascarea naţionaliştilor moldo-români, cosmopoliţilor şi altor
elemente duşmănoase” etc.
Deşi tematica pe care trebuiau să o abordeze ziarele era, în linii generale,
comună, se observă o anumită diferenţă la nivelul accentului şi volumului ce trebuia
acordat anumitor probleme în dependenţă de statutul ziarelor. Ziarele republicane
erau solicitate să reflecte mai ales problemele activităţii propagandistice, să publice
142
Idem, inv. 8, d. 354, ff. 11-13.
143
Idem, inv. 3, d. 257, ff. 10-12.
144
Idem, inv. 2, d. 125, f. 8.
145
Idem, inv. 3, d. 257, f. 41.
146
Idem, inv. 4, d. 317, f. 26.
147
Idem, inv. 5, d. 507, f. 20.
articole teoretice, consultaţii şi răspunsuri la întrebările legate de istoria şi teoria

partidului bolşevic, precum şi materiale în ajutorul propagandiştilor, celor care
frecventau cursurile sau studiau independent istoria partidului. La rândul lor, ziarele
locale erau solicitate să abordeze, cu regularitate, problemele activităţii ideologice la
sate, precum şi problemele şi oportunităţile comunităţilor locale, renunţând la
practica larg răspândită de preluare a materialelor din alte ziare sau retipărire a
documentelor oficiale148.
Calitatea ziarelor locale care, în virtutea unui „nivel politico-ideologic şi
cultural jos”, nu satisfăceau „cerinţele crescînde ale cititorilor” şi erau rupte de
„masele largi ale oamenilor muncii”, constituia o preocupare permanentă pentru
organele de partid centrale şi republicane în primii ani postbelici. În baza deciziei CC
al PCU (b) din toată Uniunea din 23 ianuarie 1952 „Cu privire la măsurile de
îmbunătăţire a activităţii ziarelor raionale”, Secţia Propagandă şi Agitaţie a CC al PC
(b) din Moldova va da indicaţii şi mai clare asupra structurii conţinutului şi
îmbunătăţirii calitative a materialelor de ziar. Astfel, conţinutul fiecărui număr al
ziarelor raionale trebuia să includă un editorial pe o temă actuală, scris într-un limbaj
viu şi clar; corespondenţe şi note cu privire la activitatea colhozurilor, SMT-lor,
întreprinderilor industriale, sovietelor, organizaţiilor obşteşti şi instituţiilor culturale;
corespondenţe care să reflecte experienţa de muncă pozitivă a inovatorilor din
producţie, scrisorile colhoznicilor; informaţii interesante cu privire la viaţa raionului,
republicii şi ţării şi de natură externă149.
Dacă la capitolul calitate, ziarele din raioane se confruntau încă la începutul
anilor ’50 cu deficienţe serioase şi mai aveau de muncit considerabil, atunci în ceea
ce priveşte numărul, volumul şi periodicitatea apariţiei, precum şi înzestrarea
logistică, situaţia acestora se îmbunătăţise considerabil.
Printre soluţiile propuse în vederea îmbunătăţirii operativităţii şi caracterului
de masă al ziarelor, mai ales celor locale, Secţia propunea, printre altele:
 deplasarea regulată a colectivelor redacţiilor ziarelor în raioanele, satele şi
colhozurile republicii;
 desfăşurarea în cadrul redacţiilor a activităţilor instructiv-educative ale
corespondenţilor;
 abonarea la un număr cât mai mare de ziare editate în republică, în
vederea analizării şi criticării neajunsurilor sau preluării celor mai bune practici.
Exercitarea practică de către Secţie a mecanismului de control asupra presei
se realiza prin intermediul unor planuri de activitate semestriale şi anuale. Dacă
supervizarea ziarelor republicane era directă şi, respectiv, inclusă în planurile de
activitate ale Secţiei, monitorizarea activităţii ziarelor din raioanele şi satele republicii
se făcea prin coordonarea cu structurile de partid şi sovietice locale.
Atribuţiile Secţiei în ceea ce priveşte ziarele republicane constau în:
 verificarea şi asigurarea îndeplinirii planurilor lunare ale redacţiilor ziarelor
republicane, precum şi analizarea planurilor zilnice ale ediţiilor acestora;
148
Idem, inv. 10, d. 269, f. 48.
149
Idem, inv. 12, d. 283, f. 49.
 revizuirea lunară a activităţii ziarelor republicane cu scopul identificării

şi evidenţierii neajunsurilor;
 audierea trimestrială a unuia dintre ziarele republicane în Secţie sau la
Biroul CC al PC (b) din Moldova pe probleme individuale;
 completarea redacţiilor ziarelor cu cadre calificate şi organizarea
activităţilor sistematice de ridicare a nivelului ideologic şi profesionalismului
acestora;
 asigurarea apariţiei ziarelor şi revistelor în strictă conformitate cu
graficul150.
În ceea ce priveşte ziarele locale (cele orăşeneşti, raionale şi ale secţiilor
politice ale SMT), Secţia Propagandă şi Agitaţie întreprindea activităţi ce ţineau de:
 organizarea cursurilor de calificare şi recalificare a angajaţilor acestora în
cadrul şcolii republicane de partid;
 organizarea seminarelor pe lângă redacţiile ziarelor republicane (este
vorba de ziarele „Moldova Socialistă” şi „Советская Молдавия”;
 organizarea reuniunilor la nivel republican a redactorilor ziarelor
orăşeneşti, raionale şi ale secţiilor politice;
 elaborarea lunară şi trimiterea către redactorii ziarelor locale a nu mai
puţin de trei recenzii secrete în scopul îndrumării activităţii acestora, precum şi
publicarea a cel puţin patru recenzii deschise la adresa ultimelor în ziarele
republicane;
 audierea lunară în cadrul Secţiei a cel puţin doi redactori ai ziarelor
orăşeneşti, raionale şi secţiilor politice pe probleme individuale.
După cum s-a menţionat anterior, Secţia se preocupa şi de asigurarea procesului
de difuzare a presei în raioanele şi satele republicii, sarcinile sale constând în:
 organizarea cu regularitate a reuniunilor republicane a şefilor birourilor de
comunicaţii orăşeneşti şi raionale;
 controlul asupra asimilării complete a tirajelor ziarelor republicane,
orăşeneşti, raionale şi ale secţiilor politice, precum şi a revistelor republicane, în
conformitate cu planurile de abonare şi difuzarea cu amănuntul, până la data de 15 a
fiecărei luni;
 audierea în Secţie a responsabililor cu funcţii de răspundere din raioanele
corigente la capitolul abonare;
 verificarea trimestrială a calităţii procesului de livrare a ziarelor către
cititori etc151;
 trimiterea activului sovietic de partid şi comsomolist în teritoriu pentru
acordarea „ajutorului practic” în vederea epuizării stocurilor destinate abonării152.
Acţiunile organelor de partid şi sovietice, şi în special ale Secţiei Propagandă
şi Agitaţie a CC a PC(b)M, de-a lungul primului deceniu postbelic, au avut drept
150
Idem, inv. 10, d. 247, ff. 23-30.
151
Ibidem, f. 31.
152
Idem, inv. 9, d. 273, ff. 6-8.
rezultat creşterea considerabilă a numărului ziarelor republicane, orăşeneşti şi

raionale din RSSM. Astfel, dacă în 1944 apăreau doar 3 ziare republicane, 4 ziare
judeţene, 22 ziare raionale153, zece ani mai tîrziu – în februarie 1954 – aflăm dintr-un
document adresat Secţiei Propagandă şi Agitaţie a CC a PC din toată Uniunea, că în
republică existau următoarele cifre154:
 opt ziare republicane; trei dintre acestea aveau ediţii bilingve („Moldova
Socialistă” avea un tiraj total de 130 mii exemplare (75 mii – în limba rusă şi 55 mii –
în română) şi apărea de 6 ori pe săptămînă; „Tinerimea Moldovei” avea un tiraj total
de 37 mii exemplare (12 mii – limba rusă şi 25 mii – în română) şi apărea de 3 ori pe
săptămînă; „Tînărul leninist” avea un tiraj total de 40 mii exemplare (15 mii – limba
rusă şi 25 mii – în română) şi apărea o singură dată pe săptămînă), iar unul – „Ţăranul
sovietic” –, cu un tiraj total de 85 mii exemplare, apărea doar în „limba
moldovenească” (45 mii exemplare cu o periodicitate a apariţiei de 3 ori), dar cu o
ediţie specială pentru cei analfabeţi (40 mii exemplare, apariţie bilunară);
 ziarul Universităţii de Stat din Moldova – „Сталинец” (în limba rusă);
 organul Secţiei Politice a Ministerului de Interne a RSSM – „La postul de
luptă” (ediţie bilingvă);
 trei ziare orăşeneşti („Calea stalinistă” la Tiraspol – cu un tiraj de 2900
exemplare în limba rusă şi 100 – în română, „Победа” la Bender – cu un tiraj de
3000 exemplare în limba rusă şi „Comunistul” la Bălţi – cu un tiraj de 2500 exemplare
în limba rusă şi 500 în română;
 81 de ziare raionale, dintre care: 21 aveau ediţie bilingvă, 35 apăreau doar
în limba română, iar 4 – doar în limba rusă (ziarele secţiilor politice ale SMT din
republică nu apar în lista respectivă, întrucît la mijlocul lui ianuarie 1954 fuseseră
desfiinţate, ca şi secţiile politice, de altfel155).
În pofida creşterii considerabile a numărului, problemele legate de calitatea
şi numărul cadrelor jurnalistice, atidudinea birocratică sau indiferenţa, cantitatea
insuficientă a utilajului şi materialelor poligrafice, lipsa unei reţele de comunicaţii
corespunzătoare etc., nu le permiteau organelor de stat şi de partid din republică să
utilizeze, la capacitate maximă, presa periodică în vederea prelucrării ideologice a
populaţiei locale.
În concluzie, constatăm că eforturile Secţiei Propagandă şi Agitaţie a CC al PC
(b) din Moldova au fost îndreptate în primul deceniu postbelic spre transformarea
presei periodice din RSSM într-un instrument eficient de mobilizare a maselor pentru
realizarea sarcinilor puse în faţă de partidul comunist şi guvernul sovietic. Acţiunile
concrete luate în acest sens au constat în asigurarea creşterii tirajului, volumului şi
periodicităţii ziarelor din RSSM, în organizarea unui proces masiv de abonare la presa
centrală şi republicană, dar şi în impunerea unui control riguros asupra presei în
vederea asigurării creşterii nivelului politico-ideologic al acesteia.
153
Idem, inv. 3, d. 257, ff. 10-11.
154
Idem, inv. 13, d. 234, ff. 5-11.
155
Ibidem, ff. 12.
ANEXE
Anexa 1. Instituţii controlate de Secţia Propagandă şi Agitaţie a CC al PC(b)M

(1944)
Attachment 1. The institutions controlled by Propaganda and Agitation
Section of the CC of the CP (B) M (1944)
Приложение 1. Учреждения контролируемые Отделом пропаганды и
агитации ЦК КП(б)М (1944)
1. Direcţia Arte (“отдел по делам искусств”)

2. Departamentul Cinemaficare (Управление Кинофикации);
3. Comitetul Radio;
4. Glavlit;
5. Direcţia pentru Poligrafie şi Edituri;
6. Editura de Stat a Moldovei;
7. Uniunea Scriitorilor;
8. Institutul de cercetări ştiinţifice;
9. Uniunea Pictorilor;
10. Redacţiile ziarelor republicane;
11. Comisariatul Poporului pentru Învăţământ;
12. Agenţia Telegrafică din Moldova;
13. “Soiuzpeciati” (“Союзпечать”).
Anexa 2. Informaţie cu privire la apariţia ziarelor republicane, judeţene şi raionale

în RSSM (începutul anului 1945)
Attachment 2. Information on the total number of republican, county, and district
newspapers published in the Moldavian SSR (early 1945)
Приложение 2. Информация об издании республиканских, уездных и
районных газет в МССР (в начале 1945 г.)
În judeţul Bălţi:
1. raionul Făleşti „Ленинская искра” redactor Borisov.
2. raionul Rîşcani „Победитель” - // - Mastercova.
3. raionul Glodeni „Большевик” - // - Maslicov.
4. raionul Brătuşani „Свобода” - // - Vinogradov.
5. raionul Bolotina „Знамя” - // - Ejov.
6. raionul Briceni „Знамя свободы” - // - Klepikov.
7. raionul Chişcăreni „К новой жизни” - // - Cuciuc.
În judeţul Soroca:
1. raionul Vertujani „Вперед” redactor Lepenzin.
2. raionul Floreşti „Путь к социализму” ” - // - Greaznov.
3. raionul Zguriţa „Восход” - // - Kolosovski.
4. raionul Târnova „Знамя победы” - // - Fofanov.
5. raionul Ocniţa „Новая жизнь” - // - Goleacov.
În judeţul Orhei:
1. raionul Rezina „Освобождение” redactor Constantinov.
2. raionul Chiperceni „Сталинец” - // - Cucuskin.
3. raionul Teleneşti „За Советскую родину” - // - Șoricev.
4. raionul Răspopeni „Советская знамя” - // - Arseniev.
5. raionul raionul Susleni „Красная звезда” - // - Gradinaru.
În partea stângă a Nistrului:

1. raionul Tiraspol „Знамя победы” redactor Zelenova.
2. raionul Grigoriopol „Приднестровский колхозник” red. Nicolaeva.
3. raionul Dubăsari „Путь Ленина” redactor Loghinov.
4. raionul Râbniţa – „Социалистический путь” red. Tanasevski.
5. raionul Camenca – „Ленинский путь” redactor Pazâna.
---------------------
În total: 22 de ziare.
Din 22 de redactori ai ziarelor raionale care se editează, 17 nu vorbesc limba

moldovenească.
Sunt asigurate cu utilaj poligrafic şi se vor edita în perioada cea mai apropiată, de
asemenea, în raioanele:
1. Ungheni – „Родина”
2. Sculeni – „Октябрь”
3. Edineţ – „Борьба” /judeţul Bălţi/.
4. Lipcani – „Красный факел”
5. Călăraşi – „Факел победы” /judeţul Chişinău/.
6. Drochia – „Звезда” /judeţul Soroca/.
7. Criuleni – „Ленинец” /judeţul Orhei/.
8. Slobozia – „Сталинский путь” /stânga Nistrului/.
Dintr-un total de 54 de ziare raionale, 34 sunt asigurate cu maşini, hârtie, fonturi

şi alte utilaje.
Ziare judeţene:
Din 5 ziare aprobate de CC al PC(b) unional se editează:
1. Bălţi - „Luceafărul roşu” redactor Chirtoca;
2. Soroca - „Steagul roşu” - // - Dârul;

3. Orhei „Puterea Sovietelor” - // - Kraevski;
4. Bender „Viaţa nouă” - // - Svaricevski;
Ziare republicane:
1. „Советская Молдавия” (Anisimov);
2. „Moldova Socialistă” (Tcaci);
3. „Tineretul Moldovei” (Galiţ);
În total 28 de ziare.
Sursă: AOSPRM, Fond 51, inv. 3, d. 257, ff. 10-12.
THE ROLE OF PROPAGANDA AND AGITATION SECTION OF THE CC OF THE CP(B) OF

MOLDOVA IN ORGANIZING THE ACTIVITY OF THE PERIODICAL PRESS IN THE FIRST POST-
WAR DECADE: GENERAL ASPECTS
Abstract. In the first post-war decade the efforts of the Propaganda and Agitation
Section of Moldova’s CC of the CP(B) were aimed at turning Moldovan SSR’s periodical press
into a docile and effective instrument of mass mobilization in order to ensure the
achievement of the tasks set by the Party and government. The steps taken in this regard
consisted in ensuring the growth of circulation, volume and periodicity of local newspapers
and magazines, organizing a massive process of subscription to central and local press, and
also imposing a strict control over thereof in order to increase their political and ideological
level.
Keywords: Moldovan SSR, Propaganda and Agitation Section, Post-war decade,
Periodical Press, Communist ideology
РОЛЬ ОТДЕЛА ПРОПАГАНДЫ И АГИТАЦИИ ЦК КП (б) МОЛДАВИИ В ОРГАНИЗАЦИИ

ДЕЯТЕЛЬНОСТИ ПЕРИОДИЧЕСКОЙ ПЕЧАТИ В ПЕРВОЕ ПОСЛЕВОЕННОЕ ДЕСЯТИЛЕТИЕ:
ОБЩИЕ АСПЕКТЫ
Резюме. В первое послевоенное десятилетие, усилия отдела пропаганды и
агитации ЦК КП (б) Молдавии были направлены на превращение периодической печати
МССР в эффективный инструмент мобилизации масс для выполнения задач выдвинутых
партией и правительством. Конкретные действия, предпринятые в этом отношении
состояли в увеличении тиража, объема и регулярности издания газет в МССР, в
организации массового процесса подписки на центральные и республиканские газеты и
журналы и наложения строгого контроля над средствами массовой информации для
повышения их политического и идеологического уровня.
Ключевые слова: Молдавская ССР, отдел пропаганды и агитации, послевоенное
десятилетие, периодическая печать, коммунистическая идеология
ПОВСЕДНЕВНАЯ ЖИЗНЬ НОМЕНКЛАТУРЫ Г. КИЕВ В 1945–1953 ГГ.
Виктор КРУПЫНА
Повседневная жизнь населения является достаточно широким

направлением исторических исследований. Не касаясь дискуссий о ее
дефиниции, выделим в повседневности две плоскости – материальную и
культурную, пребывающих в тесной взаимосвязи. Как утверждает В. Мохов,
основой номенклатурной повседневности была политическая повседневность,
поскольку политическое и повседневное слишком тесно переплетались в жизни
номенклатуры, сближаясь (но никогда полностью не сливаясь) по мере
повышения статуса номенклатурного работника156.
В последние годы союзная номенклатура послевоенного сталинизма
привлекает внимание все большего количества историков, касающихся
различных аспектов повседневной жизни власть имущих157. В. Мохов определил
общие характеристики политической повседневности номенклатуры. Он
указывает, что «фактически номенклатурная повседневность есть не что иное
как совокупность малых жизненных миров, в которых политическое реализует
себя через поведение человека, семьи, коллектива»158. Проанализировав льготы
и привилегии украинского партийно-советского руководства послевоенного
двадцатилетия П. Киридон пришел к выводу, что они существенно возвышали
номенклатуру над рядовыми гражданами. В годы «хрущевской оттепели» они
156
В. П. Мохов, Политическая повседневность номенклатуры как научная проблема, в
Повседневность номенклатуры: Сб. статей/ Под редакцией В. П. Мохова и Н. А.
Фролова, Пермь, Издательство Пермского национального исследовательского
политехнического университета, 2013, с. 8.
157
О. Л. Лейбович, Проделки номенклатуры: денежная реформа 14 декабря 1947 г. и
молотовские начальники, в Номенклатура и номенклатурная организация власти в
России ХХ века. Материалы интернет-конференции «Номенклатура в истории
советского общества» (ноябрь 2003 – март 2004 гг.), Пермь, 2004, сс. 193–194; А. Б.
Коновалов, Партийная номенклатура Кузбасса в годы «послевоенного сталинизма» и
«оттепели» (1945–1964 гг.) / А. Б. Коновалов, Кемерово, Сибирская книгоиздательская
фирма, 2005, 312 с.; С. В. Устинкин, Эволюция партийно-советской номенклатуры, в
Общество и власть. Российская провинция. Июнь 1941 г.-1953 г., Том 3/ Сост. А. А.
Кулаков, В. В. Смирнов, Л. П. Колодникова. М., Институт российской истории РАН, 2005,
сс. 14–129; О. Н. Калинина, Формирование и эволюция партийно-государственной
номенклатуры Западной Сибири в 1946–1964 гг. Автореферат диссертации к.и.н.
Новосибирск, 2007, 32 с.; В. В. Іваненко, О. В. Бойко, Політико-адміністративна
система управління у повоєнний час (1946–1953 рр.), в Історія державної служби в
Україні: у 5 т. / [О. Г. Аркуша, О. В. Бойко, Є. І. Бородін та ін.; відп. ред. Т. В. Мотренко, В.
А. Смолій; редкол.: С. В. Кульчицький (кер. авт. кол.) та ін.]; Голов. упр. держ. служби
України, Ін-т історії НАН України, К., Ніка-Центр, 2009, Т. 2, сс. 367-402.
158
В. П. Мохов, Политическая повседневность…, с. 10.
служили мотивацией старательности159. А. Штейнле обращает внимание на

огромный социальный разрыв между номенклатурный элитой и рядовыми
гражданами в условиях трудностей и дефицита послевоенных лет160. Предметом
нашего исследования стала повседневная жизнь руководящих и ответственных
работников партийных и советских органов власти, расположенных в столице
Украины, в период позднего сталинизма с акцентом на аппарате ЦК КПУ и
Совета министров УССР.
В указанный период республика активно отстраивала хозяйство,
промышленный комплекс, социальную инфраструктуру и т.п.
Централизированные восстановительные процессы начинались со столицы,
поэтому в плане нормализации жизни управленцы из г.Киева были впереди
всей украинской номенклатуры. Обеспечением повседневных жизненных
надобностей партийных и советских органов занимались специальные органы.
Два Управления делами (далее – УД) – ЦК КПУ и Совета министров УССР решали
бытовые вопросы и обеспечивали служебную деятельность сотрудников
центральных партийных и советских органов – ЦК и правительства, высоких
должностных лиц министерств и ведомств. Это были влиятельные органы во
властной иерархии, решавшие множество вопросов – от определения ребенка в
детский сад до сопровождения крупных партийных и государственных форумов.
В рассматриваемый период УД ЦК КПУ – состоящее из бытовой,
жилищной, бюджетной групп, автобазы, стройконторы, типографии, подсобного
хозяйства, лечебного сектора и других, возглавлял И. Голобородько. По статусу
управляющий делами партаппарата приравнивался к должности заведующего
отделом ЦК. Управление принимало участие в ревизии обкомов партии.
Правительственным УД руководил И. Вивдыченко, позднее – Я. Сирченко. В его
подчинении были 52 управления, отдела, сектора, среди функций которых были
как решение бытовых вопросов, так и подготовка проектов правительственных
решений, контроль над ходом их выполнения. На него же возлагалась
обязанность рассмотрения жалоб и заявлений, поступающих в Совет министров.
По состоянию на 1 марта 1953 г. в штате правительственного УД насчитывалось
476 человек161. В Киевском обкоме партии бытовыми вопросами номенклатуры
в 1945–1952 гг. занимался финансово-хозяйственный сектор во главе с Ф.
Медведчуком.
В негласной конкуренции двух УД доминировало партийное. Оно
уверенно чувствовало себя во взаимоотношениях с другими властными
органами. Несмотря на формально дипломатический этикет, сама тональность
159
П. В. Киридон, Правляча номенклатура Української РСР (1945–1964 рр.): монографія,
Полтава, ТОВ «АСМІ», 2012, сс. 166-194.
160
О. Ф. Штейнле, Номенклатурна еліта Української РСР у 1945–1953 рр.: особливості
формування та функціонування. Дисертація на здобуття наук. ступ. канд. іст. наук.
Запоріжжя, 2010, сс. 144–164.
161
Центральный государственный архив высших органов власти и управлення Украины
(Центральний державний архів вищих органів влади і управління України, далее: ЦГАВО
Украины), Фонд 2, оп. 8, д. 10234, л. 27.
официальной коммуникации указывала на уверенность в положительном

решении возбуждаемого вопроса. Кроме традиционной формы обращения, в
том числе к республиканским министерствам, «[УД] просит Вашего указания...»,
была другая – «... просит Вас принять срочные меры … и в ближайшее время
сообщить об этом в Управление делами ЦК КП(б)У» и т.п., словно не
предусматривающая альтернативного, кроме положительного, ответа или
отказа. Более вежливая форма употреблялась при контактах с союзными
парторганами, в частности, в обращении к секретарю, ЦК КП Туркменистана И.
Кисилеву звучало: «Управление делами ЦК КП(б)У убедительно просит Вас
оказать содействие... [...] Очень просим Вас не отказать в нашей просьбе»162.
Одной из наиболее злободневных проблем для всей республики в
послевоенное время была жилищная. Миллионы разрушенных домов
вынуждали семьи уплотняться, проживать в малоприспособленных для этого
помещениях или даже землянках. Проверка паспортного режима в 1946 году
показала, что в некоторых киевских общежитиях были прописаны или
проживали значительно больше людей, чем это допускалось санитарными
нормами. Остроту этой проблемы чувствовала столичная хозяйственная
номенклатура – лишь через два года после переезда в Киев получил
собственное жилье директор завода № 473 П. Шелест, будущий первый
секретарь ЦК КПУ, проживая до этого в отеле. УД ЦК КП(б)У всеми правдами и
неправдами отстаивало жилье в своем фонде, отказываясь передавать его в
ведение городских властей. Тональность переписки, например, с исполкомом
Молотовского райсовета столицы напоминала форму приказа: «Просим решить
вопрос кв. № 7 по ул. Кудрявская № 8а в пользу нашего работника тов.
Богданова Т. П. с тем, чтобы больше к этому вопросу не возвращаться»163.
По состоянию на начало апреля 1954 г. в очереди на получение жилья в
столице пребывало около 9 тысяч человек, из них 500 – «незамедлительного
вселения». Получить жилье в Киеве было непросто – оно ценилось очень
высоко и даже при назначении на периферию его старались удержать за собой
любой ценой. Директора столичных заводов незаконно даже брали расписку с
рабочих о том, что при трудоустройстве они не будут требовать предоставления
жилья. Специальная правительственная комиссия, занимавшаяся разрешением
жилищной проблемы в столице, в 1954 г. не смогла получить даже списков
«ответственных работников», выехавших из Киева и оставивших квартиры за
собой. Заместитель председателя Совета министров УССР В. Валуев предлагал
подходить к таким нарушителям дифференцировано: с партийными надлежало
говорить в ЦК, а на остальных – подавать материалы в суд164. Судиться с
партийными органами было опасно и бесперспективно. Проблема состояла как
162
Центральный государственный архив общественных объединений Украины
(Центральний державний архів громадських об’єднань України, далее: ЦГАОО Украины),
Фонд 1, оп. 64, д. 1044, л. 3.
163
Там же, л. 15.
164
ЦГАВО Украины, Фонд 2, оп. 9, д. 10219, лл. 72, 167-168.
в коррупции, так и желании каждого ведомства оставить жилье в своем

фонде. Собственно, недвижимость была одной из наибольших материальных
ценностей послевоенного периода, а тем более в столице.
При распределении жилья была своя, внутриведомственная иерархия.
Первые лица республики проживали в отдельных многокомнатных квартирах.
Партаппарат занимал разную жилплощадь, успешно улучшая квадратуру при
любой возможности. Комнатами в общежитии обеспечивались многие
технические работники УД. В республиканских ведомствах обеспечение
служебных жильем зависело от статуса. Если в 1954 г. шестеро сотрудников
Украинского общества культурной связи с заграницей хотели улучшить жилье
поскольку проживали в «наемных углах», семеро жили с семьями у родителей,
то председатель, его заместитель, два члена правления и два заведующих
отделами крайне нуждались в улучшении условий «поскольку каждый из них
проживает в чрезвычайно плохих условиях, не отвечающих нормам жилой
площади на каждого человека гор. Киеве»165. В то же время жительница г.
Переяслав-Хмельницкий Киевской области А. Довготько в 1954 г. пять месяцев
ожидала выполнения обещанной помощи в ремонте дома.
Жилищные вопросы и ремонт квартир и дальше оставались одной из
злободневных тем, регулярно подымавшихся в обращениях граждан. В 1954 г.
больше всего обращений (около 22 %) в президиум Верховного совета УССР
касались предоставления жилья, его ремонта или улучшения условий.
Жилищно-коммунальные вопросы по Киеву были затронуты почти в половине
обращений166.
Другой материальной ценностью номенклатуры были автомобили,
обслуживание которыми обеспечивали партийная и правительственная
автобазы. На протяжении первых послевоенных лет доминировали трофейные
иномарки «Виллис», «Бюик», «Шевроле», «БМВ» и др. Демонстрируя неплохие
эксплуатационные показатели, по мере износа, дефицита запчастей и в силу
политической и торгово-экономической конфронтации со странами-
производителями, с конца 1940-х гг. автопарки номенклатуры стали заполняться
отечественными марками «Победа», «Москвич», «ЗИС». Техническое состояние
автомашин ЦК и правительства было очень хорошее, тогда как автопарк
Киевского обкома в 1947 г. с 34 автомобилей имел девять не подлежащих
ремонту. В Киевском горкоме половина иномарок вышла из строя167. В то же
время в 1950 г. многие райкомы партии Каменец-Подольской области
пользовались лошадями, а в Черниговском области в большинстве райкомов
была одна машина и несколько лошадей, иногда велосипед. Автомобиль был
роскошью, атрибутом власти, подчеркивавший высокий статус пассажира.
Постановление Совета министров УССР и ЦК КП(б)У от 14 января 1948 г.
«О порядке обслуживания легковыми автомобилями руководящих работников
165
ЦГАОО Украины, Фонд 1, оп. 24, д. 3728, л. 29.
166
ЦГАВО Украины, Фонд 1, оп. 19, д. 65, л. 241.
167
ЦГАОО Украины, Фонд 1, оп. 64, д. 1557, лл. 53, 57, 64.
Украинской ССР» упорядочивало количество транспортных средств для нужд

центральных и областных советских и партийных органов, передавая
автомобили сверх нормы подчиненным органам власти. За секретарями ЦК
КП(б)У, министрами и руководителями центральных учреждений,
заместителями председателя президиума Верховного совета УССР и
заместителем председателя Совета министров, членам Политбюро закреплялся
один легковой автомобиль. Семьи последних также получали автомобиль в
собственное распоряжение. Первым секретарям обкомов и председателям
облисполкомов предстояло оставить в служебном автопарке по две машины, а
остальные передать нижестоящим организациям168.
Материально-бытовое обеспечение номенклатуры было на высоком
уровне. Согласно постановления Совнаркома СССР от 12 июля 1943 г. «О
снабжении руководящих работников партийных, комсомольских, советских,
хозяйственных и профсоюзных организаций» руководящие кадры разделены на
три группы, в зависимости от которой определялось содержание «лимита» –
бесплатного набора промышленных и продовольственных товаров169. В
послевоенный период в силу прекращения чрезвычайного режима работы
номенклатуры и перебоев с наполнением «лимитов» товарами ее бесплатное
обеспечение было упразднено. 14 января 1948 г. следуя решению Кремля Совет
министров УССР и ЦК КП(б)У приняли постановление «Об отмене действующего
порядка социально-бытового обслуживания руководящих советских и
партийных работников УССР». Вместо бесплатных наборов номенклатура
получила «временное денежное довольствие» в размере от 2-х до 3-х
должностных окладов в месяц170.
Проведенная монетаризация привилегий внесла новую
дифференциацию в руководящий корпус, устанавливая различные
коэффициенты доплат. Самые высокие зарплаты в Украине получали секретари
ЦК – 2000 руб., заместители председателя Совета министров УССР,
председатель президиума Верховного совета УССР – 2300 руб. и т.п.
Коэффициент доплат был трехкратным. Для республиканских министров был
установлен трехкратный, а их заместителей – двукратный от ставки
коэффициент временного денежного довольствия. В 1950 г. министр
автотранспорта УССР К. Грушевой при ставке 1700 руб. получал дополнительно
5100 руб., а его заместитель И. Хабло при зарплате 1445 руб. получал еще 2890
руб. временного денежного довольствия. Председателям комитетов и
начальникам республиканских управлений было установлено вдвое большее от
168
Политическое руководство Украины. 1938–1989/ Сост. В. Ю. Васильев, Р. Ю. Подкур,
Х. Куромия, Ю. И. Шаповал, А. Вайнер, Москва, «Российская политическая
энциклопедия» (РОССПЭН), 2006, с. 154.
169
ЦК ВКП(б) и региональные партийные комитеты. 1945–1953/ Составители В. В.
Денисов, А. В. Квашонкин, Л. Н. Малашенко, А. И. Минюк, М. Ю. Прозуменщиков, О. В.
Хлевнюк. М.: «Российская политическая энциклопедия» (РОССПЭН), 2004, с. 145.
170
Политическое руководство Украины, сс. 151-153.
зарплаты довольство, тогда как их заместителям – в полтора-два раза:

начальник управления по делам архитектуры при Совете министров УССР
В. Орехов в 1950 г. получал 2000 руб. зарплаты и 4000 руб. временного
денежного довольствия, а его заместитель И. Косенко – 1700 и 3400 руб.
соответственно171. При этом в 1946 г. водитель получал 600 руб., медсестра 500
и т.д.
Стабилизация социально-экономической жизни государства, снижение
цен на товары подтолкнули власть несколько уменьшить размер денежных
выплат руководству СССР. 5 июля 1952 г. Политбюро ЦК ВКП(б) существенно
сократили временное денежное довольствие союзному партийному и
советскому руководству, установив рамки, зависящие от количества членов
семьи172. 25 августа того же года Совет министров УССР и ЦК КП(б)У приняли
постановление «О временном денежном довольствии», предусматривающее
сокращение сумм дополнительных выплат по прогрессивной шкале:
получающим от 6000 до 4000 руб. – уменьшение на 33 %, получающим от 4000
до 3000 руб. – на 25 %, получающим от 3000 до 2000 руб. – на 20 %,
получающим от 2000 до 1000 руб. – на 15 %. Выплаты до 1000 руб. оставались
без изменений173.
Насколько высоки были денежные доходы столичной номенклатуры?
Они были достаточны для того, чтобы уверенно чувствовать себя при том
уровне цен. Зарплаты заместителя председателя КГБ при Совете министров
УССР М. Слоня в размере 3600 руб. хватало для того, чтобы на его иждивении
находились жена, взрослый сын инвалид, дочь с ребенком и теща174. В начале
1956 г. большинство жен работников республиканских обкомов, получавших
временное денежное довольствие, не работали175.
Накопление значительных денежных средств на руках номенклатуры
происходило еще до момента монетаризации привилегий. Страх потерять их
подтолкнул номенклатуру нарушать правила обмена во время денежной
реформы конца 1947 г. С целью обменять деньги по более выгодному курсу,
предусмотренному для вкладов до 3000 руб. на счетах в сберкассах, по всему
Союзу номенклатура среднего звена пыталась раздробить свои вклады,
оформить их на другие фамилии или «задним числом», манипулированием с
171
ЦГАОО Украины, Фонд 1, оп. 24, д. 173, лл. 76, 84.
172
Политбюро ЦК ВКП(б) и Совет Министров СССР. 1945–1953/ Составители О. В.
Хлевнюк, Й. Горлицкий, Л. П. Кошелева, А. И. Минюк, М. Ю. Прозуменщиков, Л. А.
Роговая, С. В.Сомонова, Москва, «Российская политическая энциклопедия» (РОССПЭН),
2002, с. 402.
173
174
175
В. Крупина, Соціальний портрет номенклатури, в Соціальні трансформації в
Україні: пізній сталінізм і хрущовська доба: Колективна монографія/ Відп. ред. В. М.
Даниленко; ред.-упоряд. Н. О. Лаас. К.: Інститут історії України НАН України, 2015, с. 550.
URL: http://www.history.org.ua/LiberUA/978-966-02-7242-2/978-966-02-7242-2.pdf. Дата
посещения: 01.10.2015.
платой за услуги и материалы и т.д*. В Киеве в числе правонарушителей

оказались Управляющий Киевским отделением треста по снабжению и сбыту
строительных материалов, директор Киевской мебельной фабрики им. Боженко
и другие176.
Основные статьи семейных расходов включали покупку
продовольственных и промышленных товаров, тогда как коммунальные услуги
были достаточно дешевые. Аппараты ЦК и Совета министров обеспечивались не
на рынке, а по стабильным ценам. В их распоряжении была специальная сеть
«Особторг», представлявшая продовольственные и промышленные товары для
привилегированных собственников «лимитных книжек». По подсчетам
А. Штейнле, разница между особторговскими и коммерческими ценами
варьировалась от 4 до 30 раз177. Питались номенклатурные работники
преимущественно в ведомственных столовых, где цены были стабильны и
доступны. Например, столовая УД ЦК КП(б)У в 1947 г. обслуживала контингент
работников аппарата ЦК КП(б)У и организаций в количестве около 1200 человек,
из них более 500 человек систематически получали 2 и 3 разовое питание в
столовой. При разнообразном ассортименте блюд стоимость 3-х разового
питания в день составляла по Лечебно-санаторному управлению (далее – ЛСУ)
от 16 до 33 руб., двухразового – от 8 до 12 руб.178 Домой продукты можно было
покупать в ларьке подсобного хозяйства, обслуживавший также его технических
работников. Перед праздниками подсобное хозяйство продавало работникам
аппарата мясо, птицу, свежую рыбу, мед.
УД ЦК КПУ полностью обеспечивало номенклатуру центрального
аппарата продовольством. Для этой цели имелось подсобное хозяйство
площадью 639 га, специализировавшееся на растениеводстве с плодоовощным
уклоном и животноводстве. Кроме того, были налажены поставки различных
фруктов, как со своих областей, так и с союзных республик.
В распоряжении столичной номенклатуры были широкие возможности
для отдыха. Республиканское партийно-советское руководство могло
пользоваться лучшими курортами в лучшее время, преимущественно с женами.
К его услугам были санатории «Харакс» (г. Ялта), «Украина» (г. Гагры), «Им.
Семашко» (г. Кисловодск), «Хрустальный дворец» (г. Трускавец), «Им. Чкалова»
(г. Одесса), в которых могли также отдыхать и областные руководители.
Наиболее затребованным периодом был июль-ноябрь, тогда как с
*
За злоупотребления в ходе обмена денег были неприятности у начальника
республиканского Управления Государственных трудовых сберегательных кас и
Государственного кредита Молдавской ССР, лишился должности его заместитель. На
незначительной сумме была поймана жена председателя Совета министров
Молдавской ССР, пытавшаяся незаконно положить на свой счет в банке 2.000 руб. и на
счет родственницы 2.700 руб.
176
Российский государственный архив социально-политической истории, Фонд 17, оп.
121, д. 676, лл. 10, 12.
177
О. Ф. Штейнле, Номенклатурна еліта Української РСР..., с. 151.
178
распределением путевок на первое полугодие были проблемы. Уже в 1953 г.

начальник ЛСУ А. Баранов жаловался управляющему делами
правительственного УД И. Вивдыченко, что путевки на первый квартал по ЛСУ не
выбираются179. Проблема, видимо, заключалась не в отдыхе на курорте как
таковом, а в комфортном отдыхе летом. На аристократизации отдыха,
повышении требовательности к его качеству указывал в 1961 г. Н. Хрущев: «А в
последние годы, как лето, так руководители все от мала до велика стараются не
упустить лучший сезон купания в Черном море», тогда как он за 13 лет работы в
Украине всего один раз был в отпуске на Черном море в 1948 г.180
Только партийных работников обслуживали в санатории им. ХХХ-летия
Советской Украины, расположенном возле Киева в Пуще-Водице. В 1951 г. здесь
было 160 мест. В 1953 г. здесь отдыхали преимущественно киевские партийные
работники: аппарата ЦК, инструктора, заведующие отделами и заведующие
секторами обкомов, секретари горкомов и райкомов. Санаторий обеспечивал не
только отдых (лечение), но и насыщенную культурную программу с
экскурсиями, просмотром кинофильмов и т.п. К услугам столичной
номенклатуры были правительственные дачи «Конча-Заспа», «Пуща-Водица»,
«Святошино» (с 1953 г.), дача «Валки». Условия отдыха здесь были достаточно
хорошие – киноустановки, парки, цветочники и зарыбленные пруды, котельные,
столовые позволяли высоким должностным лицам чувствовать себя комфортно.
Сфера услуг имела богатую почву для злоупотреблений. Неформальные
связи обеспечивали обслуживание в поликлинике ЛСУ «неприкрепленным
лицам». При этом в актах проверки речь не шла о наказании обслуживаемых
незаконно – они высокие должностные лица. Проверка работы Главного
курортного управления и ЛСУ министерства здравоохранения УССР по
реализации путевок в санатории в 1951 г. показала многочисленные нарушения
установленного порядка продажи путевок. Скажем, по ходатайству секретаря
Сталинского райкома КП(б)У г. Киев Ильяного и заместителя управляющего
делами ЦК ЛКСМУ Гельмана за наличный расчет было продано две путевки в
Сочи «ответственному работнику Сталинского райкома Сендерову», хотя на
самом деле он являлся директором киевского ресторана «Театральный». Кассир
Киевского вокзала А. Гурик и заместитель управляющего ликероводочным
трестом И. Петров с женой незаконно приобрели путевку в санаторий «им.
Семашко» (г. Кисловодск). Вскрытые махинации при продаже путевок
демонстрируют широкий набор субъектов патрон-клиентарных отношений
нужных специальностей и должностей: адвокаты, директора и их заместители,
заведующие отделами хозяйственных, транспортных учреждений, общепита и
т.п.181
Поэтому неудивительно, что на протяжении всего периода позднего
сталинизма УД ЦК КПУ регулярно принимало упреки из-за нарушений порядка
179
180
Политическое руководство Украины, с. 260.
181
ЦГАОО Украины, Фонд 1, оп. 129, д. 15, лл. 68-74.
распределения санаторных путевок на всесоюзные курорты. Отдыхающие

часто не имели медзаключений, санаторно-курортных карт и таким образом
профиль санатория не всегда соответствовал жалобам на здоровье
отдыхающего. Несмотря на строгие напоминания областным финхозсекторам о
недопустимости такой безответственности, исправить ситуацию не удавалось. В
то время как женам ответственных работников ЦК КП(б)У в путевках
отказывалось, на престижных курортах отдыхали закройщик мастерской
«Коммунар», преподаватель танцев из Киева и др.182
Представители высшего эшелона столичной номенклатуры регулярно
соприкасались с искушением, возбуждаемым огромными возможностями,
открываемыми высокой должностью и приближенностью к рычагам власти. На
фоне среднестатистического уровня обеспечение номенклатуры было
достаточным, однако человеческая природа брала свое. Материальные
аппетиты приглушали даже перспективу строгой «партийной ответственности».
Коррупция, злоупотребления, протекционизм разных масштабов были присущи
практически всем органам власти.
В 1953 г. было раскрыто «дело» заведующего финансово-хозяйственным
сектором Киевского обкома партии Ф. Медведчука, незаконно
удовлетворявшего чрезмерные личные запросы секретарей столичного обкома,
нарушавшего финансовую дисциплину при ремонтах квартир
высокодолжностных лиц и т.п. Возможно, «дело» так и не всплыло бы, если бы
не расследование более «крупных хищений» заведующих областными базами
легкой промышленности и галантереи и других, выступавших поставщиками Ф.
Медведчука. Потеряли работу и секретари обкома. Тем не менее уволенный с
работы и исключенный из партии за то, что «злоупотреблял своим служебным
положением, вел себя неправильно, непартийно, потерял партийную
бдительность» раскаявшийся Ф. Медведчук в конце года был восстановлен в
партии «со строгим выговором с занесением в учетную карточку» и назначен
уполномоченным заготучастка Управления торговли цветными металами
г. Киева183. Такое смягчение наказания за преступление, совершенное в столице,
не могло произойти само по себе. Налицо наличие неформальных отношений,
сменивших гнев Киевского обкома партии на милость Комиссии партийного
контроля при ЦК КПУ.
Элитная мастерская «Коммунар» обслуживала запросы на пошив
одежды и обуви 178 работников аппарата ЦК КПУ и 367 – Совета министров,
министерств и ведомств. Проверка ее деятельности в 1952 г. показала, что
мастерская была буквально окутана различными неформальными отношениями
– около 15–20 % заказов выполнялось для киевской номенклатуры, не
прикрепленной на обслуживание, среди которой были работники Министерства
легкой промышленности, Главного управления швейной промышленности и
даже УД ЦК. Можно только удивляться размерам «теневого оборота» этой
182
183
мастерской, если проверяющие подсчитали, что из украденного материала

можно было изготовить 180 пар мужской обуви184. При этом в актах ревизии,
опять-таки, не подымался вопрос о наказании незаконно получавших указанные
услуги.
Важно отметить, что все эти льготы и привилегии значительного объема
дополнялись огромным объемом работы. Скажем, работники аппарата ЦК
проводили насыщенный рабочий день. Несмотря на распоряжение УД ЦК
КП(б)У от 11 сентября 1946 г., устанавливавшее рабочий день с 10 до 20 часов
(до 22 часов для заведующих, заместителей заведующих отделами и других
ответственных работников) при полутора-двухчасовом обеденном перерыве,
стиль работы и объем задач, напряженный характер работы отрицательно
сказывались на здоровье. К тому же, рабочий график часто нарушался, т.к.
известно, что И. Сталин любил засиживаться допоздна, что обязывало ЦК
устанавливать ночные дежурства. (Привычный для нас график работы
организаций и учреждений был установлен в августе 1953 г.). В 1951 г. был
огромный объем работы в правительственном УД, связанный с обработкой
полученных от Совета Министров СССР 2600 постановлений и распоряжений, во
исполнение которых в украинском правительстве было принято 1972
документа. В свою учередь, за это же время Совет министров УССР принял своих
5628 постановлений и распоряжений185. Все это требовало полной самоотдачи и
достаточно плотного графика работы. Таким образом, значительный объем
повседневных «бонусов» был своеобразной компенсацией за интенсивный
труд.
Как справедливо отмечают многие исследователи, номенклатура
занимала привилегированное положение в обществе. Среди самой
номенклатуры максимум возможностей имели работники аппаратов ЦК КПУ,
Совета министров УССР, министерств и ведомств. Спецобслуживание в
мастерских и поликлиниках, возможность отдыхать на государственных дачах и
всесоюзных курортах, отдельные дома и детские санатории, даже дача детского
дома, автобаза с почти всем исправным транспортом, столовые с
разнообразным меню – вот далеко не полный перечень всех привилегий.
Доходило до того, что весной 1951 г. на собрании Детского сада УД ЦК КП(б)У 11
из 12 выступивших родителей (из присутствовавших 51 человека), возражали
против вывоза их детей в столичный микрорайон Святошино на оздоровление в
школу № 72, «мотивируя это плохим участком двора»186.
Значительные возможности были у номенклатуры для посещения
выставочно-концертных мероприятий. В частности, шестой отдел НКГБ УССР,
обеспечивавший охрану высоких чинов, на 1946 г. бронировал для семей
членов Политбюро ЦК ВКП(б) и ЦК КП(б)У несколько десятков мест в партере
театров, залов заседаний и на стадионах. Ради справедливости надо отметить,
184
185
186
что оплачивали посещение этих мероприятий сами номенклатурные

работники187.
Ограниченность образования, неразвитые культурные запросы многих
номенклатурных работников делали эстетическое наслаждение
необязательным. «Часто спрашиваешь секретаря горкома: – вы смотрели такой-
то спектакль, или концерт такого-то кружка самодеятельности? И получаешь
ответ, что не смотрел. Оправдывается тем, что не было времени. Не будет греха,
если секретарь горкома или райкома пойдет в театр или посмотреть
самодеятельность. Это же партийная обязанность. Если секретарь горкома не
знает ведущих артистов театра, дирижёра (об этом не раз Никита Сергеевич
говорил), создается мнение, что человек не понимает важности нашего
искусства в воспитании советских людей» – возмущался первый секретарь ЦК
КП(б)У Л. Мельников на совещании секретарей горкомов, городских райкомов
КП(б)У и райкомов промышленных районов Украинской ССР 7 октября 1950 г.188
Интересно, что Л. Мельников вовсе стыдил за отсталость, не взывал к
необходимости углублять свой культурный уровень, расширять свое
мировоззрение, разбираться в тенденциях современного искусства,
необходимости приобщаться к духовному богатству как внутренней
потребности образованного и высококультурного человека – он называл
посещение культурных мероприятий «партийной обязанностью». В регионах
она часто выполнялась с выпивкой и инцидентами.
Стоит осторожно оценивать традиционные упоминания в документации
о том или ином количестве людей, «самостоятельно изучающих марксистско-
ленинскую теорию»*, поскольку проверки показывали манипулирование такими
данными. Безусловно, многие руководящие и ответственные работники в той
или иной мере владели основами марксизма-ленинизма, периодически
освежали свои знания. Однако это была профориентированная литература, по
партийному дисциплинирующая способ мышления. Самостоятельное изучение
было формальностью, даже не упоминавшаюся в служебных характеристиках.
Действительно работали над повышением уровня культуры и образованности,
знакомились с художественной литературой, вероятно, немногие. Иначе не
отметил бы первый секретарь Винницкого обкома партии Н. Стахурский в
деловой характеристике рекомендованного в декабре 1948 г. первым
секретарем Могилев-Подольского горкома КП(б)У Винницкой области П. Козыря
такое достоинство как прочтение «Молодой гвардии» А. Фадеева и ряда
рассказов и повестей В. Короленко189. В последующем, в хрущевское время,
187
Политическое руководство Украины... , с. 122.
188
*
На 1 мая 1946 г. по республике таковых насчитывалось более 230 тыс. человек, из них
коммунистов около 127 тыс. человек.
189
Р. Подкур, Формування та функціонування обласної управлінської мережі в середині
1950-х - на початку 1960-х рр. (на матеріалах Вінницького обкому КП України), в
Проблеми історії України: факти, судження, пошуки: Міжвідомчий збірник наукових
праць, Вип. 16: На пошану доктора історичних наук, професора Станіслава
чтение художественной литературы стало действительно массовым, модным

и неподдельным увлечением.
В. Мохов указывает, что чем выше был статус номенклатурного
работника, тем более политизированной была его повседневная жизнь190. На
примере руководства советской Украины это отчетливо видно. Политическое
вмешивалось в практическую жизнь, внося отрицательные коррективы в
профессиональную отрасль. Упоминаемая проверка в мастерской «Коммунар» в
1952 г. не обнаружив претензий к качеству услуг (обмер и обсчет к таковым мы
не относим) среди недостатков отметила засорение кадров людьми, «не
внушающими политического доверия». Воспитательная работа с детьми в
детсаду строилась в разрезе знаменательных коммунистических дат и тем, а
воспитатели в день выборов организовали три детских комнаты и обслужили
их191. Кадры, обслуживающие номенклатуру, были обязаны иметь образцовую
биографию, в которой факт пребывания на оккупированной территории в 1941–
1945 гг. являлся нежелательным. Даже отдых обязательно сопровождался
лекциями на актуальные политические темы. Мирясь с ситуацией, когда по
оценке первого секретаря ЦК КП(б)У Л. Мельникова в 1950 г. «У нас, товарищи,
во многих городах хороших, современной моды пальто, пиджака, костюма не
могут пошить [...] Поэтому даже секретари райкомов и горкомов партии ходят в
плохо пошитых костюмах. Приехал человек из города, а как будто из далекой
деревни, пиджачок на нем как будто на какого-то мальчишку пошит», нельзя
было сомневаться в словах И. Сталина о высококультурных вкусах советских
граждан, в том, что «последний советский гражданин, свободный от цепей
капитала, стоит головой выше любого зарубежного чинуши, влачащего на
плечах ярмо капиталистического рабства»192.
Как вытекает из проанализированных условий жизнедеятельности
столичной номенклатуры, бытовые вопросы решались достаточно хорошо как
для периода послевоенных трудностей. Службы обеспечения работали
исправно. Период «восстановления жизни» для столичной номенклатуры
завершился раньше, чем вообще по стране. Руководящие и ответственные
кадры не обременялись многими жизненными проблемами, характерными для
рядовых тружеников. Представлявшая большие возможности власть влияла и на
морально-культурное лицо номенклатуры.
Рассматривая повседневное поведение номенклатуры очень часто
можно найти случаи и поступки, не красящие руководителя того или иного
ранга, как и любого человека вообще. Стремление к роскошной жизни,
Владиславовича Кульчицького з нагоди 70-річчя від дня народження та 50-річчя наукової

праці / Відп. ред. В.А. Смолій: В 2 ч. Ч. 2. К.: Інститут історії України НАН України, 2007,
с. 399. http://dspace.nbuv.gov.ua/bitstream/handle/123456789/13116/29-
Podkur.pdf?sequence=1. Дата посещения: 01.10.2015.
190
В. П. Мохов, Политическая повседневность номенклатуры как научная проблема, с. 8.
191
ЦГАОО Украины, Фонд 1, оп. 107, д. 23, лл. 10, 23.
192
подчеркивание своего высокого статуса, аристократические замашки не были

присущи новому поколению советских управленцев, чье становление пришлось
на драматические 1930-е гг. Такие манеры не могли укорениться и в годы
войны. Где искать причину множества аморальных действий номенклатуры?
Корни девиантного поведения номенклатуры следует искать в их
сложном детстве и юношестве. Новое поколение партийно-советских
руководителей – а это были преимущественно рабочие и крестьяне –
граждански и политически социализировалось в 1920–1930-х гг., отмеченное
многими материальными трудностями и лишениями. Разнообразные
ограничения, экстремальный режим работы, хронические недостачи вещей и
продуктов, табуированная сфера развлечений – так выглядела повседневная
жизнь в годы войны. Граждане недополучили объема «радостей жизни»,
материальных благ и культурного досуга, рано или поздно требовавших
компенсации. Победоносное окончание войны сняло различные этические
препятствия для удовлетворения культурных запросов. Полученные
психологические травмы постепенно заглушались, и их сменяла мирная
атмосфера.
Желание наверстать упущенное (недополученное) в годы войны было
характерно для всех граждан, а не только номенклатуры. Однако у нее было
больше возможностей. Представители власти, а тем более столицы,
обеспечивались в первую очередь. На фоне пропагандистских заявлений о
улучшении жизни, мечтаний о «жизни-сказке» после войны номенклатура
могла прямо ее приблизить. Приглушенные желания выходили наружу и нужен
был строгий самоконтроль для воздержания себя в определенных, условно
допустимых обществом, рамках злоупотреблений. Устоять перед искушением
воспользоваться чрезмерной властью было сложно, ибо «партийный кнут» не
всегда сдерживал. Номенклатура не только восполняла дефицит, но и с лихвой
компенсировала лишения, словно накопляя объем удовольствий про запас.
Столичная номенклатура имела преимущества по сравнению с
региональными коллегами. Они заключались в высоком социальном статусе и
доступе к рычагам распределения ресурсов. От воли руководящих работников
министерств и ведомств зависела судьба многих региональных мероприятий,
они вершили судьбы в республиканском масштабе. Это позволяло им
формировать свою «клиентуру», обменивая власть на личную лояльность
подчиненных в регионах. Именно со столицы в особых случаях приезжали
«ревизоры», проверяющие жалобы, от обхождения с которыми могла зависеть
карьера.
Формирование устойчивых патрон-клиентарных связей с участием
столичных ответственных и руководящих работников происходило и под
влиянием регулярных сокращений административно-управленческого аппарата,
проводившихся почти каждый год. В частности, постановлением Совнаркома
СССР от 24 февраля 1946 г. по центральному аппарату министерств и ведомств
УССР сокращено 597 человек. Согласно постановлению Совета министров СССР
от 31 декабря 1950 г. о 5 % сокращении штатов административно-
управленческого персонала по учреждениям, организациям и предприятиям

республиканского и местного подчинения в УССР было упразднено 11605
должностей и т.д.193 Кампании сокращения аппарата управления имели низкую
эффективность и своей цели не достигали. Легальное сокращение позволяло
руководству провести фактическую «чистку» рядов, в том числе от
принципиальных работников. Оптимизация управленческой структуры
повышала уровень лояльности подчиненных и упрочала патрон-клиентарные
связи, замыкавшиеся на столичном лоббисте.
В 1956 г. на волне критики «культа личности» член партбюро
Киевского педагогического института иностранных языков Щербина на
закрытом партийном собрании дал почти «буржуазную оценку» руководящим
кадрам: «Культ личности распространился на всех руководящих работников, в
том числе секретарей райкомов, горкомов и обкомов. Они отделены от народа
охраной в несколько человек. Получают не только заработную плату, но и
“плату” в конверте, размером во много раз больше, чем зарплата, но за которую
членских взносов и налогов не платят. Они получают продукты по
заготовительным ценам. Пользуются специальными мастерскими. Бесплатно
посещают театры не только сами, но и их жены, которые, как правило, не
работают и держат домработниц. У всех у них дачи, окруженные запрещенной
зоной, на охрану которых тратятся большие деньги. [...] Дети этих
привилегированных людей не имеют ни в чем отказа и совершенно понятно, что
у них воспитывается барское отношение к окружающим»194.
Не очень лестная «классовая» характеристика номенклатуры, как видно
из изложенного материала, подтверждалась фактами. Столичная номенклатура
все больше возвышалась над простыми гражданами и остальной
номенклатурой. Повседневная жизнь это ярко иллюстирует – она имела лучшее
материально-бытовое обеспечение, широкие возможности для отдыха и досуга,
уважение и лояльность региональных управленцев, которые вступали в
противоречие со старательно формируемым в СССР образом действительно
народной власти.
DAILY LIFE OF THE KIEVAN NOMENCLATURE IN THE 1945–1953

Abstract. The author emphasizes the economic conditions and the cultural
dimensions of daily life of the Kievan Communist Party and the Soviet officials, and namely of
the staff of the CC of CPU and of the Council of Ministers of the Ukrainian SSR. The article
focuses on the main spheres of activity of the Administrative department of the CC of CPU
and the Council of Ministers of the Ukrainian SSR, which dealt with the living conditions of the
Nomenclature. The analysis focuses on such issues as the welfare, food supply and the living
conditions of the Nomenclature. The level of culture and opportunities for recreation are
193
ЦГАВО Украины, Фонд 2, оп. 8, д. 10234, лл. 204, 207.
194
О. Г. Бажан, ХХ з’їзд КПРС: сприйняття та реакція населення України, в Україна ХХ
ст.: культура, ідеологія, політика. Збірник статей. Вип. 10: Хрущовська «відлига»:
передумови, реалії, наслідки. Матеріали «круглого столу»/ Відп. ред. В. М. Даниленко,
К., Ніка-Центр, 2006, с. 114.
discussed in relation to the code of the Nomenclature. The author concludes that the
Kievan Party and Soviet elite enjoyed better economic conditions and greater opportunities
for recreation than the general public. Indeed, the daily life of the Kievan Nomenclature
bespeaks its special privileges.
Keywords: Late Stalinism, Soviet Ukraine, Nomenclature, everyday life, benefits,
recreation
VIAȚA COTIDIANĂ A NOMENCLATURII KIEVENE ÎN ANII 1945-1953

Abstract. Autorul explorează condiţiile economice şi dimensiunea culturală a vieţii
cotidiene a funcţionarilor PC(b) din Kiev şi a oficialilor sovietici. În special a aparatului CC al
PC(b) din Ucraina şi a Consiliului de Miniştri a RSS Ucrainene. Textul e focusat pe sferele
principale de activitate ale Departamentului Administrativ al CC al PC(b) din Ucraina şi a
Consiliului de Miniştri al RSS Ucrainene, care erau legate cu condiţiile de trai ale
nomenclaturii. Analiza e focusată pe aşa teme precum compensaţiile economice,
suplimentele alimentare şi condiţiile de trai ale nomenclaturiştilor. Nivelul cultură şi
oportunităţile pentru recreere sunt discutate în conexiune cu etica nomenclaturii. Autorul
conchide că elita de partid şi sovietică din Kiev, s-a bucurat de condiţii economice mai bune şi
de oportunităţi mai mari pentru odihnă şi recreare decât publicul general. Viaţa cotidiană a
nomenclaturii din oraşul Kiev ne arată în special privilegiile acesteea.
Cuvinte cheie: Stalinism târziu, Ucraina Sovietică, nomenclatură, viaţă cotidiană,
beneficii, recreare
INSTRUIREA CADRELOR NAȚIONALE ÎN DOMENIUL ARTELOR ÎN

RSS MOLDOVENEASCĂ (1944-1956): PROBLEME ȘI IMPEDIMENTE
Gheorghe NICOLAEV
Procesul de constituire a cadrelor naţionale în domeniul artelor în Moldova

Sovietică a fost anevoios şi contradictoriu, fiind determinat de multitudinea
consecinţelor legate de ocuparea Basarabiei de către imperiul sovietic în iunie 1940 şi
de politica naţională duplicitară promovată de regimul comunist în acest teritoriu.
Lipsa unei politici naţionale coerente, în toate sferele de activitate, a organelor de
partid şi de stat la nivel unional şi republican, în URSS şi RSSM, a făcut dificilă
cercetarea obiectivă a acestui proces în cadrul ştiinţelor socioumane, inclusiv al celor
istorice. Unele aspecte referitoare la asigurarea instituţiilor de artă cu specialişti de
calificare înaltă şi medie au fost abordate în literatura sovietică moldovenească
tangenţial, în studii dedicate formării aşa-numitei pături sociale a intelectualităţii din
RSSM195. În acestea însă nu a fost elucidată problema formării intelectualităţii
naţionale în domeniul artelor, afluxul de cadre din afara republicii fiind tratat în mod
unilateral, doar ca fenomen pozitiv, fără a dezvălui şi urmările lui negative pentru
viaţa social-politică şi cultura băştinaşilor din acest teritoriu. După proclamarea
independenţei Republicii Moldova, problemele constituirii cadrelor naţionale în
domeniul artelor în Moldova Sovietică au fost abordate în unele studii ale istoricilor
Valeria Cozma196, Angela Lisnic197 şi ale subsemnatului198. Referitor la perioada de
cercetare 1940-1956, subiectul în cauză a fost abordat în monografia istoricului
Valentina Ursu „Politica culturală în RSS Moldovenească (1940-1956)”199, într-un
paragraf în care este elucidat procesul de formare a cadrelor în sferele teatrului,
muzicii, artei plastice şi cinematografiei. Paragraful vizat conține mai multe materiale
interesante privind asigurarea cu cadre a instituţiilor de artă din RSSM în perioada
enunţată, fără a epuiza însă tema de cercetare, care rămâne importantă şi actuală
195
Gh. Bîrcă, Intelectualitatea Moldovei Sovietice (pregătirea cadrelor de specialişti în RSS
Moldovenească), Chişinău, 1961, 168 p.; Н. Б. Петровская, З. А. Федько, Участие
интеллигенции в развитии экономики и культуры Молдавской ССР, Кишинэу, 1980, 182 c.
196
Valeria Cozma, Trepte ale învățământului de arte din Moldova, în Revista de Istorie a
Moldovei, 1990, nr. 4, pp. 48-52.
197
Angela Lisnic, Cu privire la formarea intelectualității artistice profesionale în Moldova, în
Probleme ale ştiințelor socio-umanistice şi modernizării învățământului. Conferința
Științifică Internațională „Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” la 70 de ani”,
Chişinău, UPS „Ion Creangă”, 2010, pp. 532-538.
198
Gheorghe Nicolaev, Unele aspecte privind pregătirea cadrelor intelectualităţii artistice în
RSS Moldovenească (1944-1990), în Revista de Istorie a Moldovei, 1996, nr. 2, pp. 6-16; Idem,
nr. 3, pp. 72-86; Idem, Instituțiile de învățământ în domeniul artelor din Moldova Sovietică
între două dimensiuni: instruirea contingentelor naționale şi alogene, în Promemoria. Revista
Institutului de Istorie Socială, Chişinău, 2011, pp. 125-147.
199
Valentina Ursu, Politica culturală în RSS Moldovenească (1944-1956), Chişinău, Pontos,
2013, pp. 58-69.
pentru cercetători. În rândurile ce urmează, vom încerca să venim cu anumite

contribuţii în elucidarea temei, reliefând în mod special urmările negative legate de
afluxul cadrelor alogene în RSSM în acest domeniu de activitate în primii ani
postbelici, evidenţiind rolul instituţiilor de învăţământ superior şi mediu de
specialitate din republică în pregătirea specialiştilor în domeniul artei muzicale şi al
artelor plastice în perioada 1944-1956. În context, va fi conturat raportul dintre
contingentele naţionale şi cele alogene ale studenţilor care îşi făceau studiile în
aceste instituţii, fiind scoase la iveală aspectele pozitive şi negative în activitatea lor.
Vom urmări evoluţia componenţei naţionale a cadrelor didactice în instituţiile de
învăţământ, dar şi a cadrelor care activau în colectivele artistice şi în unele uniuni de
creaţie în domeniul artelor din RSSM în perioada de cercetare vizată.
Ocuparea Basarabiei la 28 iunie 1940 şi instaurarea în acest teritoriu a
regimului sovietic, ca şi aşa-zisa eliberare a RSSM din primăvara-vara anului 1944,
urmată de reinstaurarea puterii sovietice în ţinut, s-au soldat cu pierderea aproape în
întregime a corpului de cadre naţionale existent în acest spaţiu în toate domeniile de
activitate socială, inclusiv în sfera culturii artistice. Fiind ameninţati de represiunile
bolşevice, majoritatea intelectualilor care au activat în Basarabia au fost nevoiţi să se
retragă în interiorul Ţării, la vest de Prut. Unii dintre cei care au rămas în Basarabia au
fost deportaţi, alţii au căzut în război sau au murit în timpul foametei. Cei care au
supravieţuit acestor grozăvii ulterior au fost înlăturaţi din viaţa social-politică şi
culturală a societăţii. În primii ani postbelici, vacuumul format în asigurarea
economiei naţionale din RSSM cu specialişti, inclusiv în domeniul culturii şi artei, a
fost completat parţial cu cadre loiale puterii sovietice, furnizate din partea stângă a
Nistrului, dar în cea mai mare parte pe seama specialiştilor veniţi din afara republicii.
În baza acestora au fost completate, spre exemplu, colective de creaţie, inclusiv cele
ale Teatrului Dramatic Rus „A. P. Cehov” (înfiinţat în 1934 la Tiraspol şi transferat în
1944 la Chişinău) şi Teatrului Dramatic Rus din Bălţi (a funcţionat în anii 1947-1975).
De asemenea, au fost completate în bună parte trupa de operă şi balet a Teatrului
Moldovenesc Muzical-Dramatic din Chişinău, Orchestra Simfonică şi alte colective
artistice din cadrul Filarmonicii de Stat, precum şi majoritatea instituţiilor de
învăţământ ce ţin de domeniul artei muzicale din RSSM. Din contingentul
specialiştilor veniţi din oraşul Moscova şi din alte centre cinematografice din URSS, a
fost completat Studioul de Filme Documentare din Chişinău, în perioada sa de
formare. Prin dispoziţii ale Ministerului Cinematografiei al URSS, în Moldova au fost
trimişi regizorii A. Litvin, M. Izrailev, operatorii A. Bogdanov, V. Leibovici, I.
Șerstiukov, A. Suhomlinov, operatorii de sunet D. Morozevici, M. Soloviov ş.a. După
care, la Chişinău vine un grup de absolvenţi ai Institutului de Stat de Cinematografie
din Moscova: regizorul V. Lîsenko, operatorii P. Vasilenko, P. Todorovski, V.
Derbenev, scenaristul şi redactorul E. Onoprienko. În total, precizează istoricul
Valentina Ursu, pentru producerea filmelor artistice, Ministerul Culturii al URSS
trimite în Moldova 18 specialişti în arta cinematografică, inclusiv 10 tineri specialişti
absolvenţi ai Institutului de Stat de Cinematografie (operatori de cinema, regizori,
operatori de sunet, ingineri ş.a.)200. În condiţiile lipsei totale de cadre în domeniul

artei cinematografice, autorul citat afirmă, pe bună dreptate, că sosirea specialiştilor
din centrele culturale ale republicilor URSS a fost un aspect pozitiv şi că activitatea lor
în Moldova, la acel moment, nu putea fi calificată altfel decât un sprijin bine-venit în
constituirea cinematografiei din RSSM201. În acelaşi timp, considerăm justificată şi
aprecierea autorului vizat, care consideră drept absurdă situaţia când în republică
erau invitaţi coregrafi din Federaţia Rusă, Turkmenistan şi alte republici unionale
pentru a pune în scenă anumite piese în cadrul Ansamblului de Dansuri Populare
Moldoveneşti. Valentina Ursu menţionează, în legătură cu acest fapt, că în anul 1945
soseşte la Chişinău din oraşul Groznâi Boris Tairov, care pregătește dansuri populare
ca „Hora”, „Bătuta”, „Sârba”, „Hangu”, iar în anul 1950 din Moscova este trimis
coregraful Iacob Romanovski, care pregăteşte asemenea compoziţii coregrafice ca
„Dans român”, „Bulgăreasca”, „Dans găgăuz”, „Dans polonez”, „Hostropăţ” ş.a.202
În prezent este greu să reconstituim în mod exact tabloul afluxului de cadre
în instituţiile de cultură şi artă din RSSM în primii ani postbelici, înrucât datele
statistice care s-au păstrat în arhive sunt fragmentare. În afară de aceasta, migraţia în
direcţia republicii noastre decurgea atît prin metoda îndreptării planificate încoace a
tinerilor absolvenţi ai de învăţământ superior și mediu specializat din URSS, cât şi în
mod stihinic, prin angajarea liberă în serviciu. Acest indice este aproape imposibil de
calculat în baza materialelor statistice. Astfel, doar în anii 1951-1952, la Direcţia
Artelor de pe lângă Guvernul RSSM au parvenit 58 de asemenea cereri din diferite
oraşe ale URSS203. Apreciind rolul specialiştilor veniţi din afara republicii în
constituirea şi evoluţia fenomenului cultural-artistic din Moldova Sovietică,
menţionăm că aceştia au participat la procesul de creare şi propagare a unor valori
artistice. Însă elementele de cultură promovate de ei erau puţin înţelese de către
populaţia băştinaşă. Totodată, instituţiile de artă în care activau aceşti specialişti
aveau menirea de a deservi, în primul rând, capitala şi oraşele mai mari ale Moldovei
Sovietice, în care predomina populaţia alogenă. Rezultatul direct al acestui aflux de
specialişti străini a fost instaurarea monopolului elementului nebăştinaş în
majoritatea instituţiilor de cultură şi artă din Moldova şi, în mod special, în organele
ce administrau acest domeniu. Astfel, în martie 1953, din cei nouă lucrători ai
aparatului Direcţiei Artelor de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSSM, un singur
angajat – preşedintele acestei direcţii, mecanic de specialitate, era moldovean
(român)204. Toţi inspectorii superiori, sub controlul cărora se aflau instituţiile teatrale,
muzicale şi de arte frumoase, erau de etnie rusă. Din 72 de lucrători din aşa-zisa
„nomenclatură”, care la acea dată se aflau în posturi de răspundere la instituţiile
subordonate direcţiei respective (directorii teatrelor, filarmonicii şi instituţiilor de
200
Ibidem, p. 68.
201
Ibidem.
202
Ibidem, pp. 62-63.
203
Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare: ANRM), Fond 3047, inv. 1, d. 76, f. 30.
204
În continuare, în text va fi utilizat etnonimul „moldovean”, în conformitate cu documentele
oficiale ale vremii.
învăţământ în domeniul muzicii şi artelor plastice, precum şi adjuncţii lor, regizorii,

maeştrii de balet, conducătorii artistici ai colectivelor de creaţie, şefii de catedre de la
Conservator şi contabilii-şefi), doar nouă erau moldoveni205. Aici vom menţiona şi
faptul că o parte dintre venetici, cărora li se încredinţau funcţii de răspundere în
aparatul de conducere din domeniul culturii şi artei, nu pot fi consideraţi specialişti,
deoarece nu aveau studii corespunzătoare. Spre exemplu, inspectorul superior-şef al
Secţiei Personal la Direcţia de Arte a aceluiaşi minister în martie 1953, rus de
naţionalitate, avea doar studii medii şi specialitatea de dactilograf206.
Monopolul elementului alogen s-a instituit în activitatea tuturor colectivelor
artistice şi a instituţiilor de învăţământ în domeniul artelor şi, în primul rând, a
Conservatorului de Stat din Chişinău, care a avut un rol decisiv în pregătirea cadrelor
de înaltă calificare în domeniul respectiv. Astfel, la 1 ianuarie 1954, din numărul total
de 63 de persoane, angajate la această instituţie de învăţământ din categoria
„pedagogi şi personal didactic auxiliar”, doar şapte (11%) erau moldoveni, restul fiind
de naţionalitate evrei (24 de persoane), ruşi (22 de persoane), ucraineni (şase
persoane) şi alte naţionalităţi (patru persoane)207. Pe parcursul următorilor 18 ani
ponderea specialiştilor indigeni cu studii superioare şi medii speciale în instituţia dată
a crescut într-o oarece măsură, dar continua să rămână destul de mică, alcătuind în
decembrie 1970 doar 20% din numărul total al specialiştilor (36 de persoane din
177)208. Cam aceeaşi proporţie a acestui indice, referitor la personalul didactic
angajat, a existat şi în celelalte instituţii de învăţământ primar şi mediu de
specialitate în domeniul artelor din Moldova acelei perioade. Spre exemplu, la
începutul anului 1954, din numărul total de 51 persoane al personalului didactic şi de
conducere al Școlii de Muzică din Chişinău, doar 8 persoane (16%) erau moldoveni.
Proporţii similare ale reprezentanţilor naţiunii titulare existau şi la Şcoala de Muzică
de zece ani din oraşul Chişinău, care servea drept bază pentru pregătirea viitorilor
studenți ai Conservatorului de Stat, ponderea lor constituind 14% din numărul total
de 59 de angajaţi ai personalului didactic şi de conducere. O situaţie şi mai gravă
sesizăm la şcolile de muzică primare (de şapte ani) pentru copii, existente în republică
la începutul anului 1954 (în oraşele Chişinău, Bălţi, Soroca, Bender şi Tiraspol), ele
având menirea de a contribui la educaţia muzicală generală a copiilor. Din numărul
total de 85 de angajaţi ai personalului didactic şi de conducere al acestor şcoli, doar 8
(9%) erau indigeni. Nu era mai bună situaţia, în acest sens, nici la Școala de Arte „I.
Repin” din Chişinău, unde din numărul de 24 de angajaţi ai personalului didactic şi de
conducere, doar patru (cca. 18%) erau indigeni209.
Vorbind despre ponderea cadrelor naţionale în colectivele artistice din RSSM
în acea perioadă, nu ne vom referi la teatrele ruseşti din oraşele Chişinău şi Bălţi (cu
81 de persoane angajate în funcţii de conducere şi de actori la începutul anului 1954)
205
Gheorghe Nicolaev, Unele aspecte privind pregătirea…, p. 7.
206
Ibidem, p. 8.
207
ANRM, Fond 3050, inv. 1, d. 252, f. 1.
208
Idem, Fond 3011, inv. 10, d. 373, f. 1.
209
Idem, Fond 3047, inv. 1, d. 76, ff. 27-29.
care, conform destinaţiei, nu puteau să aibă o altă componenţă naţională decât

cea predominată de alogeni. Ne vom raporta, în acest sens, doar la colectivele
artistice moldoveneşti din capitala republicii, care aveau menirea directă de a
promova cultura naţională a Moldovei de la est de Prut, acestea fiind Teatrul
Muzical-Dramatic Moldovenesc, Teatrul de Păpuşi şi Filarmonica Moldovenească de
Stat. Astfel, dacă analizăm indicele respectiv la Teatrul Muzical-Dramatic
Moldovenesc la începutul anului 1954, observăm că din numărul de 22 de persoane
care alcătuiau personalul administrativ şi artistic de conducere, doar patru (18%)
erau indigeni. Din numărul total de 73 de artişti, indigenii constituiau 35 de persoane
sau ponderea de 48%. Artiştii moldoveni alcătuiau trupa teatrului care juca piesele
dramatice, iar artiştii alogeni echipa muzicală şi trupa de balet a teatrului. După
organizarea, în 1957, a Teatrului de Operă şi Balet din Moldova (în baza trupei
muzicale şi a trupei de balet a Teatrului Muzical-Dramatic Moldovenesc), situaţia
nefavorabilă în domeniul asigurării cu cadre naţionale a acestui colectiv devine şi mai
pronunţată. Astfel, în anul 1960 din 17 conducători artistici ai colectivului de creaţie,
doar doi erau moldoveni, iar ponderea băştinaşilor printre lucrătorii de creaţie timp
de zece ani a crescut cu un singur procent, constituind la 1 ianuarie 1971 doar 29%
(120 de persoane din 410)210.
O situaţie nefavorabilă la capitolul dat sesizăm la acel moment şi la Teatrul
de Păpuşi din capitală, unde din cei patru angajaţi care dirijau procesul administrativ
şi artistic şi cei opt artişti, doar doi (cca. 17%) erau indigeni. Conjunctura nu era mai
favorabilă nici la Filarmonica Moldovenească de Stat, unde din numărul total de 260
de angajaţi ai personalului artistic şi administrativ la începutul anului 1954, doar 97
de persoane (37%) erau reprezentanţi ai naţiunii titulare211. În cadrul colectivelor de
interpreţi ai Filarmonicii de Stat, situaţia cadrelor naţionale la data de 25 septembrie
a aceluiaşi an se prezenta astfel: în Capela Corală „Doina” din 75 de angajaţi, doar 21
erau indigeni, în Orchestra Simfonică din 69 de angajaţi, 16 erau moldoveni, în
Ansamblul de Dansuri Populare „Joc” din 69 de angajaţi, 18 erau moldoveni şi în
Orchestra de Instrumente Populare „Fluieraş” din 32 de angajaţi, 24 erau indigeni212.
Astfel, în perioada indicată, până şi colectivele artistice care aveau menirea de a
promova corul şi dansurile populare moldoveneşti ale Filarmonicii de Stat (Capela
Corală „Doina” şi Ansamblul de Dansuri Populare „Joc”) erau dominate în totalitate
de către alogeni, ponderea indigenilor în aceste colective constituind, respectiv, doar
28 şi 26 de procente. Astfel, Filarmonica Moldovenească de Stat, ca şi alte colective
artistice şi instituţii de învăţământ din domeniu, purtau titulatura de instituţie de
cultură moldovenească mai mult formal, întrucât elementul alogen predomina în ele.
Din păcate, situaţia nefavorabilă privind asigurarea cu cadre naţionale a colectivelor
artistice şi a instituţiilor de învăţământ din domeniu s-a perpetuat, într-o măsură mai
210
Calculele autorului, efectuate în baza datelor statistice despre componenţa numerică şi
structura cadrelor de creaţie în cadrul Ministerului Culturii al RSSM în anii 1960 şi 1971
(ANRM, Fond 3011, inv. 3, d. 137, f. 31-32; Idem, inv. 10, d. 378, f. 116)
211
Idem, Fond 3047, inv. 1, d. 76, ff. 25-26
212
Ibidem, ff. 38-40
mare sau mai mică, pe parcursul aproape întregii perioade de existenţă a puterii
sovietice în Moldova de la est de Prut213. Respectiv, factorul dat nu putea să nu aibă
un impact negativ asupra dezvoltării culturii şi artelor din RSSM.
Situaţia privind asigurarea cu cadre a colectivelor artistice şi a instituţiilor de
artă din Moldova Sovietică era agravată şi de faptul că majoritatea angajaţilor în
colectivele de creaţie ale teatrelor şi Filarmonicii de Stat nu aveau studii speciale în
domeniul profesat, o bună parte dintre ei având un nivel scăzut de instruire generală.
Astfel, în teatrele republicii (Teatrul Muzical-Dramatic Moldovenesc, Teatrul
Dramatic Rus din Chişinău, Teatrul Rus din Bălţi şi Teatrul de Păpuşi), la data de 25
septembrie 1953, din 317 persoane la categoria personalului artistic şi de conducere,
doar 32 aveau studii superioare, iar în colectivele artistice ale Filarmonicii de Stat,
cca. 55% din numărul personalului artistic şi de creaţie (134 de persoane din numărul
total de 271) la această dată aveau doar studii medii neîncheiate sau studii
primare214. Erau insuficienți artişti, regizori, pedagogi, critici în domeniul teatrului şi al
muzicii, de activitatea cărora, în mare măsură, depindea nivelul activităţii colectivelor
de creaţie. Se simţea o nevoie acută de solişti şi cântăreţi de cor, artişti de balet şi
specialişti de alte profiluri muzicale, de teoreticieni în domeniul teatrului, artei
muzicale şi artelor plastice.
În condiţiile lipsei pronunțate de cadre în diferite domenii ale artelor,
afluxului consistent de specialişti, dar şi de nespecialişti veniţi din afara republicii,
care au monopolizat poziţiile-cheie în instituţiile de cultură şi artă din RSSM, inclusiv
în instituţiile de învăţământ din domeniu, o importanţă deosebită a avut pregătirea
prin diverse metode şi forme a cadrelor autohtone la profilul dat. Astfel, un anumit
număr de cadre naţionale a fost pregătit prin intermediul studiourilor create pe lângă
colectivele artistice din republică care, de obicei, selectau tineri talentaţi din rândul
colectivelor de artişti amatori, îi instruiau timp de câteva luni, după care îi angajau în
colective. Totuşi, prin această metodă nu puteau fi pregătiţi specialişti de înaltă
calificare în conformitate cu cerinţele crescânde ale colectivelor artistice
profesioniste şi ale instituţiilor de învăţământ din domeniu. Din această cauză, o
soluţie optimă pentru pregătirea unor astfel de specialişti a fost trimiterea tinerilor
mai talentaţi în diferite centre de învăţământ superior şi mediu de specialitate de
profil din URSS. În domeniul artei teatrale, o formă eficientă de pregătire a
specialiştilor s-a dovedit a fi educarea lor în instituţiile centrale de învăţământ din
URSS în grupuri. După absolvire acestea serveau drept bază pentru formarea unor
teatre noi şi completarea periodică a mai multor trupe teatrale din republică. Astfel a
fost completată în anul 1952 trupa Teatrului Muzical-Dramatic din Chişinău, care s-a
întregit cu absolvenţi moldoveni ai Institutului de Teatru şi Cinematografie „A.
Ostrovski” din Leningrad (V. Cupcea, P. Baracci, E. Platon, G. Hasso, C. Târţău ş.a.). În
acelaşi an, trupa de balet a teatrului a fost completată cu 13 absolvenţi ai Şcolii de
Artă Coregrafică din Leningrad. În a doua jumătate a anilor ‘50, un grup de tineri
moldoveni (19 la număr) au fost trimişi la studii la Şcoala de Teatru „B. V. Şciukin”
213
Vezi: Gheorghe Nicolaev, Instituțiile de învățământ în domeniul artelor…, pp. 125-147.
214
ANRM, Fond 3047, inv. 1, d. 76, f. 38.
din Moscova. În baza lui în anul 1960 a fost creat Teatrul pentru Tineret
„Luceafărul“. Tot peste hotarele republicii au fost pregătite şi majoritatea cadrelor
din domeniul artei cinematografice, multe dintre care şi-au făcut studiile la unicul
institut cu asemenea profil în URSS – Institutul Unional de Stat al Cinematografiei din
Moscova. Astfel, în situaţia creată, după încorporarea Basarabiei în cadrul imperiului
sovietic, pregătirea cadrelor naţionale în diferite domenii ale artelor în instituţiile
centrale de învăţămînt din URSS a fost o cale reuşită de ieşire din impasul în care s-au
pomenit instituţiile de cultură şi artă din RSSM.
Pe lângă completarea instituţiilor de artă cu specialişti veniţi din afara
republicii, selectarea şi instruirea cadrelor din rândul colectivelor artistice de amatori
şi trimiterea tinerilor talentaţi în instituţiile de învăţământ din URSS, autorităţile din
RSSM au depus eforturi considerabile în vederea instruirii cadrelor de acest profil în
instituţii de învăţământ superior şi mediu de specialitate din republică. Un rol
deosebit în pregătirea cadrelor de calificare înaltă în domeniul artei muzicale l-a jucat
Conservatorul de Stat Moldovenesc (din 1957 poartă numele „Gavril Musicescu”),
înfiinţat la 7 iulie 1940 printr-o decizie a Sovietului Comisarilor Norodnici de la
Moscova, care prevedea crearea în oraşul Chişinău a Conservatorului şi organizarea
pe lângă el a Școlii Muzicale pentru Copii (de zece ani)215. Conservatorul de Stat a fost
deschis în baza Conservatorului Municipal din Chişinău, amplasat la intersecţia
străzilor Lenin (azi Ștefan cel Mare) şi 28 iunie (azi Vlaicu Pârcălab), iar Școala
Muzicală de zece ani a fost deschisă în baza Conservatorului „Unirii”, care la fel era
amplasat pe bulevardul Lenin, între str. Armeană şi Kotovschi (azi Vasile Alecsandri).
În acelaşi an, în cadrul Conservatorului au fost deschise catedrele Canto, Pian,
Instrumente cu coarde şi Teoria muzicii, care însumau în total un contingent de circa
100 de studenţi. Printre studenţii care şi-au făcut studiile în cadrul Conservatorului în
anul 1940 au fost artiştii T. Ciobanu, T. Gurtovoi, N. Șestman, S. Lobel, H. Tolmaznaia,
P. Eşanov, B. Pester-Zelţer ş.a.216 În anii celui de-al Doilea Război Mondial,
Conservatorul nu a activat şi a fost redeschis în vara anului 1944 prin înmatricularea a
11 candidați la specialităţile „pian”, „canto” şi „instrumente cu coarde şi de suflat”,
în următorii trei ani fiind înmatriculate, respectiv, 46, 60 şi 57 de persoane217.
Ulterior, la specialităţile numite s-au adăugat altele noi, cum sunt instrumente
populare, dirijat de cor, teoria muzicii, componistica şi altele, care au diversificat
spectrul de activitate al cadrelor instruite în mai multe domenii ale artei muzicale din
Moldova. În următorii opt ani, numărul studenţilor înmatriculaţi anual a scăzut
simţitor în instituţia dată, variind între 39 şi 47 de persoane. În anul universitar 1956-
1957 aici îşi făceau studiile 205 studenţi, iar în total, de la redeschiderea instituţiei şi
până în acest an, în cadrul Conservatorului de Stat au fost pregătiţi cca. 230 de
specialişti de înaltă calificare în mai multe specialităţi în domeniul artei muzicale218.
215
Idem, Fond 3011, inv. 3, d. 221, f. 78.
216
Ibidem, f. 77.
217
ANRM, Fond 3021, inv. 5, d. 48, f. 94; Idem, d. 50, ff. 22, 66; Idem, d. 336, f. 9.
218
Calculat în baza datelor preluate din Informația Ministerului Culturii al RSSM cu privire la
cadrele din subordinea Direcției de Arte (pentru anii 1945-1953, vezi: ANRM, Fond 3047, inv.
Printre cei care au terminat Conservatorul de Stat până la acest an, au fost T.
Ciobanu, artist al poporului al RSSM, laureată al premiului Stalin, A. Ogniţev, laureat
al aceluiaşi premiu, I. Leviţcaia, artist al poporului al RSSM, P. Botezat şi V. Țeitlina,
participanţi ai unor festivaluri internaţionale şi alţii219. Un rol deosebit în pregătirea
viitorilor studenți pentru Conservatorul de Stat l-a jucat Şcoala Muzicală pentru Copii
(de zece ani), înfiinţată, după cum s-a menţionat mai sus, în anul 1940 şi redeschisă în
octombrie 1944, în cadrul căreia, pe lângă obiectele de cultură generală, era
organizată şi instruirea la un şir de discipline speciale: pian, instrumente cu coarde,
de suflat, populare, teoria muzicii, coregrafie şi altele. La finele anului 1953 aici
învăţau 269 de elevi220, mulţi dintre care după absolvirea şcolii şi-au continuat cu
succes studiile la Conservatorul de Stat din republică şi la alte instituţii de învăţământ
superior de profil muzical din URSS.
Totodată, au fost depuse eforturi în vederea pregătirii specialiştilor de
calificare medie în domeniul artei muzicale, rolul principal în această activitate
aparţinând Şcolii de Muzică din or. Chişinău, înfiinţată la 6 aprilie 1945 (din 1959
poartă numele „Ştefan Neaga”). Peste un an de la constituire, aici îşi făceau studiile la
diferite specialităţi muzicale (pian, instrumente cu coarde, instrumente de suflat şi
percuţie, instrumente populare, dirijat corală, canto şi teoria muzicii) 142 de elevi221.
În următorii zece ani, numărul elevilor care îşi făceau aici studiile nu a crescut
simţitor, constituind în anul școlar 1956-1957 203 persoane222. În total, de la
înfiinţare şi până în acest an şcoala a fost absolvită de către 241 de elevi223, cea mai
mare parte dintre care au fost angajaţi la muncă în diverse colective profesioniste de
interpreţi, în calitate de conducători ai unor fomaţii artistice de amatori şi în şcolile
primare de învăţământ în domenul muzicii.
În pregătirea cadrelor în domeniul artelor plastice un rol hotărîtor a jucat
Şcoala de Arte din oraşul Chişinău, înfiinţată în 1887 (din 1940 poartă numele „I.
Repin”). Şcoala şi-a reînceput activitatea la Chişinău în anul 1944 cu 23 de elevi, iar
peste patru ani (în anul școlar 1948-1949) numărul lor alcătuia 133 de persoane224.
Ulterior, în următorii cinci ani, numărul elevilor care-şi făceau studiile la această
şcoală a scăzut simţitor, constituind în anul școlar 1953-1954, 94 de persoane, iar în
total, în anii 1944-1958, în cadrul acestei şcoli au fost pregătiţi 188 de specialişti în
diferite domenii ale artelor frumoase225.
1, d. 76, ff. 27, 28) şi în baza rapoartelor statistice anuale (formularele 2NC şi 3NC) ale
aceluiaşi minister pentru anii 1954-1956. Idem, Fond 3050, inv. 1a, d. 7, ff. 14-16.
219
ANRM, Fond 3047, inv. 1, d. 76, f. 27.
220
Ibidem.
221
Ibidem, Fond 3048, inv. 1, d. 2, f. 9.
222
Idem, d. 8, f. 67.
223
Calculat în baza datelor preluate din Informația Ministerului Culturii al RSSM cu privire la
cadre din subordinea Direcției de Arte (pentru anii 1945-1953, vezi: ANRM, fond 3047, inv. 1,
d. 76, ff. 27, 28) şi în baza rapoartelor statistice anuale (formularele 2NC şi 3NC) ale aceluiaşi
minister pentru anii 1954-1956 - Ibidem, fond 3048, inv. 1, d. 8, ff. 63, 66, 67.
224
ANRM, Fond 3021, inv. 5, d. 3, f. 1; Idem, d. 622, f. 122.
225
Idem, Fond 3011, inv. 3, d. 107, f. 26.
În acelaşi timp, statisticile privind activitatea instituţiilor de învăţământ

vizate mai sus în primul deceniu postbelic ne permit să afirmăm că instituţiile de
învăţământ în domeniul artelor din RSSM nu au devenit un factor decisiv în
asigurarea instituţiilor de artă cu cadre naţionale. Pe lângă numărul nesemnificativ
al absolvenţilor care au terminat în această perioadă studiile în instituţiile de
învăţământ menționate, în ele nu a fost organizată instruirea specialiştilor în
domeniul dramaturgiei şi artei coregrafice, de care teatrele şi colectivele de interpreţi
duceau o lipsă acută. Afirmaţia se fundamentează pe analiza activităţii instituţiilor
respective prin prizma pregătirii cadrelor indigene, cărora le aparţine rolul decisiv în
crearea şi sporirea valorilor spirituale autentice ale neamului. Datele cuprinse în
rapoartele statistice anuale ale instituţiilor de învăţământ demostrează că în anii
1944-1956, ca şi în perioadele care au urmat, contingentele alogene au predominat,
cu unele mici excepţii, în numărul total al elevilor (studenţilor) căre-şi făceau studiile
în cadrul acestor instituţii. Astfel, din numărul total de 144 de absolvenţi ai
Conservatorului de Stat din Moldova în anii 1945-1953, doar 24 de persoane (16%)
au fost reprezentanţi ai naţiunii titulare, iar la Școala de Muzică din oraşul Chişinău
aceştia au constituit 35 de persoane sau 26% din numărul total de 132 de
absolvenţi226. Începnd cu anul 1954, statisticile instituţiilor de învăţământ superior şi
mediu de specialitate nu conţin date despre evidenţa absolvenţilor după
naţionalitate, păstrându-se doar evidenţa după criteriul naţional a numărului de
studenţi (elevi) care-şi făceau studiile în aceste instituţii. Astfel, după acest an, devine
imposibilă restabilirea exactă după criteriul naţional a numărului de absolvenţi ai
instituţiilor vizate, fiind accesibilă doar analiza componenţei naţionale a
contingentului de studenţi (elevi) care-şi făceau studiile în aceste instituţii. O privire
de ansamblu asupra datelor privind ponderea studenţilor (elevilor) moldoveni în
instituţiile de învăţământ superior şi mediu de specialitate în domeniul artelor din
RSSM, sistematizate în tabelul nr. 1, ne permite să ajungem la aceeaşi concluzie,
despre predominarea elementului nebăştinaş în instruirea studenţior (elevilor) în
instituţiile de învăţământ superior şi mediu de specialitate în domeniul artelor
(Conservatorul de Stat, Școala de Muzică şi Școala de Arte Plastice „I. Repin”) pe
parcursul anilor ‘50 ai secolului trecut. Câteva excepţii, în acest sens, au fost prezente
pentru o perioadă scurtă de timp în activitatea Şcolii de Muzică din oraşul Chişinău
(anii 1953-1956 şi 1957-1958) şi a Școlii de Arte Plastice „I. Repin” (anii 1952-1954),
când ponderea elevilor indigeni a ajuns să depăşească cota de 50% din numărul lor
total. Aceste excepţii au fost determinate de anumite eforturi ale factorilor de decizie
în vederea indigenizarii cadrelor227. Predominarea elementului nebăştinaş în
instituţiile de cultură era în flagrantă contradicţie cu politica oficială declarată la nivel
unional şi republican privind susţinerea culturii naţionale în republicile sovietice,
226
Idem, fond 3047, inv. 1, d. 76, ff. 25-29.
227
Un anumit merit în acest sens îi aparținea Ministrului Culturii Artiom Lazarev, care pe
parcursul mai multor ani a insistat asupra acestui subiect în cadrul discuțiilor ce au avut loc la
colegiul ministerului respectiv, vizând problemele dezvoltării artelor în RSSM şi pregătirii
cadrelor naționale în domeniu.
necesitatea pregătirii cadrelor indigene în toate sferele economiei naţionale,

inclusiv în domeniul culturii şi artelor. Aceste eforturi însă nu au fost ridicate în RSSM
la rang de politică oficială a organelor de partid şi de stat din republică, întrucât
regimului comunist din URSS şi RSSM în realitate îi era străin interesul naţional al
băştinaşilor. Astfel, ponderea studenţilor/elevilor moldoveni a început ulterior din
nou să scadă, coborând, spre exemplu, până la 25% la Școala de Muzică din oraşul
Chişinău, în anii școlari 1962-1966, şi până la 34% la Şcoala de Arte Plastice „I. Repin”
în anul de învăţământ 1956-1957, ca şi în anul 1960-1961228. Pentru mai multe detalii
vezi tabelul nr. 1.
Şcoala de Muzică de zece ani din Chişinău, de asemenea, nu şi-a îndeplnit
misiunea de a fi suport activ în pregătirea viitorilor candidați de profil muzical ai
Conservatorului din rândurile băştinaşilor. Anuarele statistice ale şcolii date, ca şi ale
altor şcoli de acelaşi tip, nu conţin date despre componenţa naţională a elevilor, fapt
care nu ne permite să apreciem evoluţia în timp a indicelui respectiv. În acest
context, vom menţiona doar că la începutul anului 1954 în şcoala dată îşi făceau
studiile 269 de elevi, dintre care 92 (cca. 34%) erau indigeni229.
Pe lângă pregătirea cu preponderenţă a cadrelor alogene, vom menţiona şi
alte lacune în activitatea instituţiilor de învăţământ de profil muzical din republică,
care la fel au avut un impact negativ asupra dezvoltării culturii şi artei muzicale din
Moldova. Una dintre aceste lacune a fost repartizarea tendenţioasă în procesul de
învăţământ a elevilor după specialităţi, repartizarea fiind făcută astfel, încât la unele
specialităţi prestigioase, cum sunt „pianul”, „vioara”, „compoziţia ” şi altele îşi făceau
studiile foarte puţini elevi indigeni. Spre exemplu, în clasele VIII-XI ale Școlii Muzicale
de zece ani, care constituia baza de pregătire pentru Conservatorul de Stat, la finele
anului 1956 nu exista niciun elev indigen la specialităţi ca „pianul” şi „compoziţia”, iar
la specialităţile „vioara” şi „violoncelul“, în cele patru clase superioare îşi făceau
studiile doar doi elevi indigeni230. În acelaşi timp, marea majoritate a elevilor
moldoveni aveau specializarea în instrumente populare ruseşti (baianişti şi
acordeonişti) şi instrumente de suflat. O situaţie similară în această şcoală, dar şi în
cadrul Școlii de Muzică medii speciale şi Conservatorului de Stat (Institutului de Arte)
din Moldova, a existat pe parcursul aproape întregii perioade de activitate a
instituţiilor de învăţământ în domeniul muzicii până la mijlocul anilor ‘80 ai secolului
trecut231. Un alt neajuns, prezent în activitatea instituţiilor de învăţământ de profil în
aceşti ani, a fost legat de specializarea nefirească la nivelul obiectelor de studiu, care
nu ţinea cont de imperativele dezvoltării culturii naţionale în republică. Astfel, în
procesul de studiu la aceste instituţii de învăţământ, nu se acorda nicio atenţie
pregătirii specialiştilor pentru instrumente populare moldoveneşti. Deşi în cadrul
scolilor de muzică şi al Conservatorului (Institutului de Arte) figura o specialitate cu
denumirea „instrumente populare”, în realitate erau studiate doar instrumentele
228
Gh. Nicolaev, Instituţiile de învăţămînt în domeniul artelor…, p. 146.
229
ANRM, Fond 3047, inv. 1, d. 76, f. 29.
230
Idem, Fond 3011, inv. 7, d. 105, f. 89.
231
Vezi Gh. Nicolaev, Instituţiile de învăţămînt în domeniul artelor…, p. 140
populare ruseşti, în special „baianul”. Astfel, în decurs de peste patruzeci de ani de

existenţă a Catedrei de instrumente muzicale populare a Conservatorului (Institutului
de Arte), aici au fost pregătiţi mai mult de 400 de baianişti (în acelaşi timp, însă un
număr neînsemnat de acordeonişti, doar 17 ţambalişti, 2 cobzari şi niciun flautist ori
violoncelist – interpret de muzică populară)232. Evident, o astfel de situaţie, ca şi
repartizarea tendenţioasă a elevilor după specialităţi, nu putea să conducă la o
dezvoltare armonioasă a artei muzicale naţionale din republică în perioada
respectivă. Merită a fi subliniat şi faptul că până la sfârşitul anilor ‘80 ai secolului
trecut, majoritatea obiectelor de specialitate în cadrul Conservatorului erau predate
în limba rusă, muzicologia naţională având un destin vitreg, ca şi alte ramuri ale
ştiinţelor în domeniul artelor233.
Pe lângă pregătirea cu preponderenţă în a doua jumătate a anilor ‘40 şi pe
parcursul anilor ‘50 ai secolului trecut a specialiştilor de origine alogenă în cadrul
Școlii de Arte Plastice „I. Repin”, un factor nefavorabil în instruirea cadrelor naţionale
în domeniul artelor plastice în această perioadă şi nu doar, a fost şi lipsa în republică
pe parcursul aproape întregii perioade de dominaţie a puterii sovietice a unei
instituţii de învăţămînt superior care ar fi permis absolvenţilor şcolii respective să-şi
continue studiile la locul de baştină. Doar o mică parte din absolvenţii şcolii erau
admişi la diferite instituţii de învăţământ superiordin URSS, cea mai mare parte a
cererii de specialişti de înaltă calificare la profilul dat fiind satisfăcută din contul celor
veniţi din alte republici unionale.
Afluxul de cadre din afara republicii în primii ani postbelici şi prevalarea
elementului nebăştinaş în pregătirea cadrelor de calificare înaltă şi medie în cadrul
instituţiilor de învăţământ în domeniul artei muzicale în anii ‘40-‘50 ai secolului
trecut, dar şi în perioadele ulterioare, s-au răsfrânt negativ, după cum s-a menţionat
mai sus, asupra componenţei naţionale a colectivelor artistice muzicale, dar şi a
Uniunii Compozitorilor din Moldova. Timp de decenii, ponderea moldovenilor în
această uniune de creaţie a crescut foarte lent, rămânând până la mijlocul anilor ‘80
destul de mică (în 1960 acest indice a fost 21%, în 1987 – 38%)234. Acelaşi tablou îl
sesizăm şi în cadrul Uniunii Artiştilor Plastici din RSSM. Lipsa în republică a verigii
superioare de învăţământ în domeniul artelor plastice şi satisfacerea cerinţelor
instituţiilor de artă de cadre calificate de profil cu preponderenţă în baza specialiştilor
veniţi din afara republicii au favorizat perpetuarea dominaţiei elementului nebăştinaş
în această sferă de creaţie pe parcursul întregii perioade sovietice în RSSM. Astfel,
ponderea moldovenilor (românilor) în această uniune de creaţie timp de decenii a
crescut foarte lent, inclusiv până la mijlocul anilor ‘80. În anul 1960 indicele în cauză
232
Literatura şi arta, 1987, 14 mai.
233
Ibidem.
234
Calculele autorului, efectuate în baza listelor membrilor Uniunii Compozitorilor din
Moldova pentru anii 1960, 1979 şi 1984 (ANRM, Fond 2941, inv. 1, d. 367, f. 2; Arhiva curentă
a Uniunii Compozitorilor din Moldova. Lista Uniunii Compozitorilor din Moldova pentru anul
1987).
era 15%, în 1970 – 22% şi în 1985 – 34%235. Iar faptul că cea mai mare parte a
tinerilor talentaţi în domeniu până la mijlocul anilor ‘80 şi-au făcut studiile în alte
republici unionale, a avut un impact negativ asupra situaţiei în diferite domenii ale
artelor plastice din Moldova236.
Pe lângă măsurile legate de asigurarea instituţiilor de artă cu specialişti de
profil, o atenţie deosebită era acordată stimulării oamenilor de creaţie din diferite
domenii ale artelor în vederea creării şi promovării operelor de artă de calitate, dar şi
a celor favorabile autorităţilor sovietice, prin intermediul atribuirii unor titluri
onorifice (artişti ai poporului din URSS şi RSSM, artişti emeriţi ai RSSM, lucrători
emeriţi în domeniul culturii etc.). Astfel, lafinele anului 1953, în republică au fost
conferite titluri onorifice în domeniul culturii şi artelor unui grup de 41 de persoane.
Dintre aceștia, patru persoane au obţinut titlul onorific de „Artist al poporului din
RSSM” – Mefodii Apostolov (1949), Tamara Ciobanu (1949), ea fiind şi laureată a
premiului „Stalin”, Chiril Știrbu (1949) şi Dumitru Lâsenco (1943). Alte 26 de persoane
au obţinut titlul de „Artist emerit al RSSM” – Victor Belov (1951), Gheorghe Borş
(1944), Vasili Bov (1950), Mihail Brezdeniuc (1945), Ecaterina Cazimirova (1949),
Constantin Constantinov (1949), Anisin Cucol (1949), Vladimir Cocoţ (1951), Nadejda
Pşenicinaia (1942), Petru Sandu (1942), Victor Gherlac (1945), Valeri Golovcenco
(1945), Timofei Gruzin (1951), Ianina Leviţcaia (1949), Spiridon Mocanu (1945), Vasili
Momcev (1950), Nina Mosalskaia (1949), Alexei Moscaliov (1945), Ana Moscaliova
(1945), Petru Jidcoveţ (1945), Sofia Sculiberdina (1945), Vladimir Svetkin-Strelbiţki
(1949), Ivan Scoropisov-Datski (1949), Nicolai Taracanov (1950), Elena Țurcan (1949)
şi Eugen Ureche (1945). Titlul de „Om emerit în arte al RSSM” a fost obţinut de 11
persoane – Șico Aranovici (1950), Vladimir Baranciuc (1950), Pavel Bocinin (1946),
Danil Bondarenco (1953), David Gherşfeld (1942), Eugeniu Coca (1946), Moisei
Cononenco (1950), Lazăr Dubinovski (1946), Timofei Gurtovoi (1953), Alexei Vasiliev
(1946) şi Evgheni Vengre (1951). Totodată, patru oameni de creaţie din RSSM
deţineau la acea dată titluri onorifice ale altor republici unionale, printre ei fiind
Victor Demenov (Artist emerit al RSS Turkmene), Rai Grigorean (Artist emerit al RSS
Azere), Gheorghe Izrailian şi Alexandru Stepanov (artişti emeriţi al RSS Uzbece)237.
Astfel, regimul comunist din RSSM, ca şi din alte republici unionale, îşi asigura
fidelitatea din partea oamenilor de creaţie, mobilizând potenţialul acestora pentru
crearea unor opere de artă care să contribuie la educaţia patriotică a oamenilor
muncii şi, în special, a tinerei generaţii, în spiritul devotamentului faţă de patria
sovietică şi idealurile trasate de conducerea de vârf a Partidului. Din păcate, lista
lucrătorilor din domeniul artelor, distinşi cu titluri onorifice, pe care o avem la
235
Calculele autorului efectuate pe baza listelor membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din
Moldova pentru anii 1960, 1970 şi 1985 (ANRM, Fond 2906, inv. 1, d. 216, ff. 11-14 şi d. 344,
ff. 20-22; Arhiva curentă a Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. Lista membrilor…, anul
1985).
236
Vezi: Scrisoare deschisă către Guvernul RSSM semnată de un grup de plasticieni, în
Literatura şi arta, 1987, 4 iunie.
237
ANRM, Fond 3047, inv. 1, d. 76, ff. 16-18.
dispoziţie, nu conţine date despre apartenenţa naţională a acestora. Dar, judecând

după numele şi prenumele lor, putem concluziona că majoritatea dintre ei erau
alogeni, moldovenii constituind cel mult 35% din numărul total al celor cărora li s-au
conferit astfel de distincţii.
Concluzii
Ocuparea Basarabiei la 28 iunie 1940 şi reinstaurarea administraței sovietice
în acest ţinut s-au soldat cu pierderea aproape în întregime a corpului de cadre
naţionale existent în acest spaţiu în toate domeniile de activitate socială, inclusiv în
sfera culturii şi artelor. Golul format în asigurarea instituţiilor de arte cu specialişti de
profil a fost completat în primii ani postbelici şi în anii ‘50 ai secolului trecut cu cadre
loiale puterii sovietice, furnizate din partea stângă a Nistrului, dar mai ales cu
specialişti veniţi din afara republicii, aceştia instituind un adevărat monopol în
colectivele artistice, unele uniuni de creaţie şi instituţiile de învăţământ de profil din
republică.
În condiţiile penuriei de cadre naţionale şi predominării elementului alogen în
toate colectivele artistice şi instituţiile de învăţământ în domeniul artelor din
republică, o importanţă deosebită a avut pregătirea cadrelor autohtone prin
intermediul studiourilor create pe lângă colectivele artistice, dar şi prin trimiterea
tinerilor talentaţi în diferite centre de învăţământ superior şi mediu de specialitate
din URSS. Concomitent, autorităţile din RSSM au depus eforturi considerabile în
vederea creării şi susţinerii unor instituţii de învăţământ superior şi mediu de
specialitate în domeniul artelor, precum Conservatorul de Stat din Moldova, Școala
de Muzică şi Școala de Arte Plastice „I. Repin”, care în perioada 1945-1956 au
pregătit un anumit număr de specialişti cu studii superioare şi medii de specialitate în
domeniul artei muzicale şi artelor plastice. Însă, în perioada vizată, aceste instituţii nu
au devenit un factor decisiv în instruirea cadrelor naţionale, în ele fiind pregătit un
număr modest de absolvenţi. În aceste instituţii nu a fost organizată şi instruirea
specialiştilor în domeniul dramaturgiei şi al artei coregrafice, de care teatrele şi
colectivele de interpreţi duceau o lipsă acută. În acelaşi timp, în anii 1944-1956,
contingentele alogene au predominat ca pondere, cu unele mici excepţii, în numărul
total al elevilor (studenţilor) care-şi făceau studiile. Pe lângă aceasta, în activitatea
instituţiilor de învăţământ de profil muzical au existat grave carenţe legate de
instruirea doar în limba rusă, repartizarea vicioasă a elevilor pe specialităţi, precum şi
organizarea defectuoasă a procesului de studiu pe obiecte care nu ţineau cont de
necesităţile dezvoltării culturii muzicale autohtone din Moldova. Pregătirea
preponderentă a muzicienilor de origine alogenă şi alte neajunsuri în activitatea
instituţiilor de învăţământ de acest profil, tergiversarea instruirii cadrelor naţionale în
domeniul artelor plastice şi a specialiştilor în domeniul artei coregrafice, în paralel cu
fluxul de cadre alogene, s-au soldat cu perpetuarea monopolului elementului
nebăştinaş în mai multe colective de interpreţi din Moldova Sovietică, în uniunile de
creaţie ale muzicienilor şi artiştilor plastici, precum şi în instituţiile corespunzătoare
de învăţământ de toate nivelele, fapt care a stăvilit în măsură esenţială procesul de
afirmare a elementului naţional în aceste domenii ale artelor.
Tabelul 1. Ponderea studenţilor (elevilor) moldoveni în instituţiile de

învăţământ superior şi mediu de specialitate în domeniul artelor din RSSM (în %)*
Anii de studiu Conservatorul Şcoala de Şcoala de Arte

de Stat Muzică din Plastice
Chișinău „I. Repin”
1949/50 42 42 20
1950/51 25 41 -
1951/52 27 43 35
1952/53 31 51 50
1953/54 35 56 50
1954/55 37 55 49
1955/56 38 52 40
1956/57 37 47 34
*Calculele au fost efectuate în baza dărilor de seamă statistice anuale ale instituţiilor
de învăţământ trecute în tabel (formularele NC-2 şi NC-3) pentru anii școlari cuprinși între
1949 și 1957 (ANRM, Fond 3021, inv. 5, d. 875, ff. 60-83; Idem, Fond 3048, inv. 1, d. 2, f. 17;
Idem, d. 8, ff. 13-83; Idem, Fond 3050, inv. 1a, d. 7, ff. 7-20)
THE EDUCATION OF THE NATIONAL STAFF IN THE AREA OF ARTS

IN MOLDOVAN SSR (1944-1956)
Abstract. The occupation of Bessarabia on the 28th of June 1940 and the return of
the Soviet power in 1944, determined the exodus of the national staff from different area of
the social life, including the domain of culture and arts. The lack of the specialists in arts was
fulfilled with staff which came from the left bank of the river Dniester and specialists from
other Soviet republics. These last one became dominant in the majority of the institutions
linked with arts in the Soviet Moldova. For the development of the national culture in that
condition, an important role had the education of the local staff in the artistic collectives
subordinated to the State Philharmonic of Moldova and also by sending the youth to study at
the central educational institutions of the USSR. Also, the higher education institutions of arts
from the MSSR had to play a determinant role. Despite this, the last one had not played the
determinant role because the percentage of the Moldovan students in these institutions was
less than of the other national groups in 1944-1956. Beside this, there existed some
deficiencies in the educational process at the State Conservatory from Moldova and the
Musical School. Among them – the teaching of the special courses only in Russian, the lack of
the proportionality in the distribution by specialties, this did not take into account the
necessities of the Moldovan culture and had negative results for the future development of
the culture from Moldova.
Keywords: Soviet Moldova, education of the national staff, State Conservatory,
Musical school, School of Arts “I. Repin”
ПОДГОТОВКА НАЦИОНАЛЬНЫХ КАДРОВ В ОБЛАСТИ ИССКУСТВА В МССР (1944-1956 гг.)

Резюме. Оккупация Бессарабии 28 июня 1940 года и вторичное установление
советской власти в 1944 году привели к почти полной потерe национальных кадров во
всех областях социальной жизни, в том числе в культуре и искусстве. Вакуум
oбразовавшийся в области искусства был восполнен приезжими кадрами из
левобережья Днестра и соответствующими специалистами из других союзных

республик. Последние стали доминировать в составе большинства художественных
исполнительских коллективов, творческих союзов и учебных заведений в области
искусства Советской Молдавии. Для развития национальной культуры, в данных
условиях, большое значение имело подготовка местных кадров путем обучения
наиболее талантливых участников художественной самодеятельности в специальных
студиях при художественных коллективах Молдгосфилармонии, а также путем
направления молодежи на учебу в ведущие учебные заведения СССР. Определяющее
значение, в этом плане, должны были иметь также высшие и средние специальные
учебные заведения искусства МССР. Однако в период 1944-1956 гг. последние не стaли
решающим фактором в подготовке национальных кадров в области искусства в МССР,
так как yдельный вес студентов обучающихся в этих учебных заведениях был намного
меньше чем соответствующий показатель из числа представителей других
национальностей. Помимо этого, в организации учебного процесса Молдавской
Госконсерватории и Музыкального училища были и другие недостатки. Среди них –
обучение специальным дисциплинам только на русском языке, неравномерное
распределение учащихся по специальностям, то что не учитывало потребности развития
молдавской культуры и имело негативные последствия для дальнейшего развития
национальной культуры Молдавии.
Ключевые слова: Советская Молдавия, подготовка национальных кадров,
Госконсерватория, Музыкальное училище, Школа Изобразительных Исскуств им. И.
Репина
SOVIETUL SUPREM AL RSS MOLDOVENEȘTI. DATE CU PRIVIRE LA MEMBRII

PREZIDIULUI ALEȘI ÎN PRIMA SESIUNE DIN 8 FEBRUARIE 1941
Denis BULANCEA
Subiectul, referitor la activitatea Sovietului Suprem de prima legislatură,

alegerile membrilor prezidiului şi biografiile lor a fost abordat, în literatura istorică,
doar tagenţial. Amintim în primul rând studiul istoricului Mariana S. Țăranu238, în care
autoarea abordează subiectul alegerilor în Sovietul Suprem al Republicii Sovietice
Socialiste Moldoveneşti din 12 ianuarie 1941, aducând în lumină date generale ale
tuturor deputaţilor aleşi în prima legislatură, inclusiv şi a membrilor prezidiului
Sovietului Suprem. Un alt studiu care se referă la aceleaşi alegeri aparţine istoricului
Vitalie Văratic239. Dintre autorii monografiilor şi culegerilor de documente care
reflectă subiectul Sovietelor îi amintim pe Ruslan Șevcenco240, Vladimir Țaranov241,
Valeriu Pasat242 şi culegerea de documente „Formarea RSS Moldoveneşti şi crearea
Partidului Comunist al Moldovei. Culegere de documente şi materiale” sub
coordonarea lui S. Afteniuk, Cartea Moldovenească, 1986. Însă, datele biografice ale
membrilor Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti nu au fost reflectate în
literatura de specialitate.
Sovietul Suprem al RSSM a fost principalul organ al puterii de stat în RSSM,
care a funcţionat din februarie 1941 până în mai 1991. Conform articolului 20 al
Constituţiei RSSM din 10 februarie 1941, sovietele constituiau cel mai înalt organ al
puterii de stat în URSS şi RSSM243. Sovietele dispuneau de putere legislativă şi
executivă, putând să înfăptuiască controlul propriilor hotărâri. În ce priveşte
drepturile şi obligaţiile Sovietului Suprem, vom menţiona faptul că oficial, Sovietul
Suprem forma Prezidiul său, componenţa guvernului, a judecătoriei supreme, el
conducea construcţia de stat, cultura şi era exponentul puterii supreme a RSSM244.
În realitate însă, alegerea cadrelor pentru soviete avea loc prin intermediul
grupurilor de partid din aceste soviete. Aceleaşi grupuri controlau desfăşurarea
sesiunilor, activitatea comisiilor permanente, îndeplinirea de către deputaţi a
238
Mariana S. Țăranu, Organizarea procedurii de votare şi activitatea Sovietului Suprem al
RSSM în timpul primei ocupații sovietice(1940-1941), în Revista de Istorie a Moldovei, 2012,
nr. 1, pp. 42-78.
239
Vitalie Văratic, Considerații privind alegerile arganizate de sovietici în Basarabia la
începutul anului 1941, în Arhivele Totalitarismului, 1995, nr. 1, pp. 8-15.
240
Viața politică în RSS Moldovenească (1944-1965), Chişinău, Pontos, 2007, p. 223.
241
Bладимир Царанов, Вехи Молдавской СССР/ Cборник документов, Chişinău,
„Metrompa”, 2000, p. 327.
242
Valeriu Pasat, Începuturile sovietizării Basarabiei, In Honorem, Anatol Țăranu, Studii de istorie
contemporană a românilor, Centrul Editorial-Poligrafic al USM, Chişinău, 2011, pp. 73-89.
243
B. Царанов, op. cit., p. 130.
244
А. В. Сурилов, А. П. Стратулат, О национально-государственном сомоопределении
молдавского народа, Кишинев, Картя Молдовеняскэ, 1967, p. 123.
obligaţiunilor lor, dirijau calificarea şi recalificarea cadrelor, organizarea şi

desfăşurarea campaniilor electorale.
Vorbind despre funcţiile Sovietului Suprem al RSSM şi ale guvernului,
menţionăm că el putea adopta legi republicane, care nu trebuiau să contravină celor
sovietice, putea să confirme bugetul şi planul anual, dar numai la capitolul indicilor
generali, nu avea dreptul să controleze activitatea ministerelor, care executau
planurile, cu toate că guvernul prezenta în faţa lui dări de seamă. Sovietul Suprem nu
putea să înainteze sau să scoată pe cineva din funcţie fără recomandarea organelor
de partid. Sovietele de diferite niveluri nu puteau controla complet nici chiar propriul
comitet executiv, pentru că în componenţa lui, conform ordinii stabilite, intra
conducerea superioară a organelor de partid şi de stat245.
Până la convocarea în 8 februarie 1941 a Sovietului Suprem al RSSM, Sovietul
Suprem al inexistentei RASSM în frunte cu Fiodor Brovco îşi extindea prerogativele pe
teritoriul RSS Moldoveneşti. La 12 noiembrie 1940 Sovietul Suprem al RASS
Moldoveneşti a adoptat şi a publicat „Legea cu privire la alegerile în Sovietul Suprem
al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti”. Această lege prevedea că alegerile
urmau a fi organizate în secţiile de votare conform criteriului un deputat de la 10000
de alegători, iar întocmirea listelor alegătorilor, delimitarea secţiilor şi a comisiilor de
votare, înaintarea candidaţilor, votarea şi stabilirea rezultatelor votului au fost
realizate în conformitate cu „Regulamentul organizării alegerilor în Sovietul Suprem
al RASSM”.
La 16 octombrie 1940 a avut loc şedinţa Comitetului Central al PC(b)M unde
s-a hotărît ca în regim de urgenţă să se formeze comisiile pentru alegerile în Sovietul
Suprem a RSSM, în Camera Uniunii şi cea a Naţionalităţilor ale Sovietului Suprem al
RSSM.
Alegerile pentru Sovietul Uniunii au avut loc în 34 circumscripţii electorale, iar
pentru Sovietul Naţional în 102 circumscripcripţii electorale. În total în Uniunea
Sovietică au fost create 8.639 circumscripţii electorale dintre care 1.979 în RSS
Moldovenească, regiunile Ismail şi Cernăuţi şi 1.086 în celelate republici ale Uniunii
Sovietice.
La 12 ianuarie 1941 au avut loc alegerile propriu zise pentru Sovietul Suprem
al RSS Moldoveneşti. Au fost create 266 de districte electorale. Pentru desfăşurarea
alegerilor au fost create 1.979 secţii de votare. Au fost înregistraţi 266 deputaţi în
Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti. Toţi candidaţii fiind din partea blocului
comunist şi apartinici.
În cadrul alegerilor au fost înregistraţi 1.561.872 de alegători, din care au
votat 1.555.914, ceea ce constituie 99,62%. Pentru blocul comunist şi celor fără de
partid au votat 1.543.889, adică 99,235% din numărul total de alegători. Un număr
de 1.007 buletine au fost declarate nevalabile, iar în 8.269 buletine au fost tăiate
numele candidaţilor. Au fost aleşi 172 deputaţi comunişti şi 94 fără partid, 46 de
245
На пороге кризиса. Нарастание застойных явлений в партии и обшестве, Под ред.
В. Журавлева, Москва, Политиздат, 1990, p. 447.
femei, 148 moldoveni, 44 ruşi şi 74 de alte etnii. Pentru rezultatele alegerilor în

cadrul Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti vezi Tabelul nr. 1.
Prima sesiune a Sovietului Suprem s-a desfăşurat la 8 februarie 1941. În cadrul
acestei şedinţe a fost adoptată Legea Fundamentală – Constituţia RSS Moldoveneşti,
fiind prezentată deputaţilor la 9 februarie, iar la 10 februarie a fost votată cu
unanimitate de voturi. De asemenea s-a votat legea referitoare la formarea
guvernului – Sovietul Comisarilor Norodului al RSSM. Tot atunci a fost adoptată şi
aprobată „Legea referitoare la componenţa Prezidiului Sovietului Suprem” Astfel
preşedinte al Prezidiului a fost ales Fiodor Brovko, iar pe lîngă acesta doi
vicepreşedinţi, un secretar şi treisprezece membri. Biografiile acestora le dăm mai
jos:
Brovco Fiodor Grigorie – născut în 1904 în s. Popencu, r-nul Rîbniţa, în familie
de ţărani. Iniţial a activat în calitate de muncitor la moara din localitatea sa, după
războiul civil lucrează ca membru al comitetului ţăranilor nevoiaşi. În 1925 este primit
în comsomol, iar ulterior este ales secretar al organizaţiei comsomoliste. În toamna
anului 1926 e chemat în rîndurile armatei Armatei Roşii şi trimis în regimentul 13 de
cavalerie al corpului „G. I. Kotovski”. Aici intră în rîndurile PC(b) din toată Uniunea.
La încheierea serviciului militar e trimis la şcoala sovietică şi de partid din
oraşul Balta. După absolvire funcţionează în calitate de şef al secţiei propagandă şi
agitaţie al comitetului raional de partid din Dubăsari, timp de cinci ani a condus
secţiile propagandă şi agitaţie ale comitetelor raionale şi de partid din Birzula şi
Slobozia, şi mai mult de un an a funcţionat ca secretar întîi al comitetului raional şi de
partid din Slobozia.
În luna mai 1938 este înaintat la funcţia de locţiitor al Preşedintelui Sovietului
Comisarilor Norodnici al RASS Moldoveneşti, ales deputat al Sovietului Suprem al
RASS Moldoveneşti şi ulterior Preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RASS
Moldoveneşti.
După formarea Republicii Unionale Sovietice Socialiste Moldoveneşti, Brovco
este ales deputat al Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti şi deputat al Sovietului
Suprem al Uniunii RSS. Sovietul Suprem al Uniunii RSS l-a ales în componenţa
Prezidiului şi locţiitor al Preşedintelui Prezidiului Suprem al Uniunii RSS. A fost
Preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti – preşedinte ad-
interim 2 august 1940 – 8 februarie 1941 şi preşedinte între 8 februarie 1941 – 26
martie 1951246, membru al Comitetului Central al PC(b)M. În anul 1946 a fost ales
deputat al Sovietului Suprem al Uniunii RSS, iar în anul 1947 deputat al Sovietului
Suprem al RSS Moldoveneşti.
În semn de recunoştinţă a fost decorat cu ordinele „Lenin”, şi „Drapelul Roşu”
şi cu medaliile „Partizanul Războiului pentru apărarea Patriei” de gr. I şi medalia
„pentru vitejie de muncă în Marele război pentru apărarea Patriei (sic) din anii 1941-
1945”. Alegătorii circumscripţiei orăşăneşti nr. 633 din oraşul Bălţi l-au înaintat în
246
R. Șevcenco, Viața politică…, p. 185.
cadrul alegerilor din anul 1941 candidat în deputat al Sovietului Suprem al Uniunii
RSS247.
Chisil Efim Timofei – născut în anul 1909. Moldovean. Studii medii. Membru
al PC(b) din toată Uniunea. A participat în cadrul alegerilor din 12 ianuarie 1941 în
Sovietul Suprem în calitate de deputat în circumscripţia nr. 9 Crişcăuţi. Iniţial, după
desfăşurarea alegerilor a deţinut funcţia de şef de secţie în cadrul Prezidiului
Sovietului Suprem al RSSM iar ulterior, secretar al Prezidiului. Înainte a participa în
cadrul alegerilor din Sovietul Suprem, a deţinut funcţia de deputat în Sovietul RASS
Moldoveneşti248. Domiciliat în oraşul Chişinău249.
Gherasimenco Vasile Dementie – născut în anul 1902. Moldovean. Studii
primare. Membru al PC(b) din toată Uniunea. A participat în cadrul alegerilor în
Sovietul Suprem din 12 ianuarie 1941 în calitate de deputat în circumscripţia nr. 50
Sîrcova. Iniţial, a deţinut funcţia de preşedinte al comitetului executiv al judeţului
Orhei. Înainte de a participa la alegerie pentru Sovietul Suprem, a deţinut funcţia de
deputat în Sovietul RASS Moldoveneşti şi cea de deputat al Consiliului raional din
orașul Tiraspol. A fost decorat cu ordinul „Meritul de Onoare”250. Domiciliat în oraşul
Orhei251.
Onica Raisa Dionisie – născută în anul 1915 în familia unui mic funcţionar din
sububurbia oraşului Chişinău, Buiucani. Moldoveancă. Studii medii. A activat iniţial ca
pedagog, iar ulterior ca directoare a şcolii primare nr. 28 din Buiucani. A participat în
cadrul alegerilor din 12 ianuarie 1941 în Sovietul Suprem în calitate de deputat în
circumscripţia nr. 228 Puşkin, (oraşul Chişinău). În urma acestor alegeri a devenit
vice-preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti. În timpul
războiului s-a refugiat în regiunea Rostov şi apoi în Armenia, unde a activat în cadrul
sovietelor săteşti, participînd la consfătuirile preşcolare, la strîngerea de provizii
pentru armata sovietică, la construirea coloanei de tancuri „Moldova Sovietică” şi a
unei escadrile de avioane. După reinstaurarea puterii sovietice, a participat la
„restabilirea gospodăriei norodnice şi a culturii în republică”. În primăvara anului
1945 a mers într-o delegaţie a truditorilor poporului pentru a vizita soldaţii de sub
conducerea generalului Berzarin. După finisarea războiului munceşte în ramura
învăţămîntului. Între anii 1946-1947 a fost adjunct al şefului secţiei judeţene a
învăţămîntului norodnic din oraşul Chişinău, unde a organizat conferinţe raionale, s-a
ocupat de pregătirea profesională a cadrelor din învăţămînt. În anul 1947 se înscrie la
Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, pe care o absolveşte cu
licenţa pe tema: „Raporturile Ruso-Moldoveneşti în veacul al XVIII-lea”.
În urma alegerilor din februarie 1946 este realeasă în funcţia de deputat în
Sovietul Suprem al Uniunii RSS. A fost decorată cu medalia „Pentru vitejie în muncă”
247
Arhiva Națională a Republicii Moldova (în continuare: ANRM), Fond 2948, inv. 1, d. 186, f. 16.
248
Idem, d. 15, f. 4.
249
Ibidem, f. 282.
250
Ibidem, f. 5.
251
Ibidem, f. 282.
şi „Pentru vitejie de muncă în Marele Război pentru apărarea Patriei din anii 1941-
1945”. Membră a PC(b) din toată Uniunea252. Domiciliată în oraşul Chişinău253.
Alioşin Ivan Ivanovici – născut în anul 1901. De naţionalitate rus. Cu studii
superioare. Membru al PC(b) din toată Uniunea. A participat în cadrul alegerilor din
12 ianuarie 1941 în circumscripţia nr. 112 Pepeni. A deţinut fucţia de secretar pe
Industrie în cadrul CC al PC(b)M254. De asemenea a deţinut funcţia de vicepreşedinte
în cadrul Secţiei de Organizare a CC al PC(b) din Moldova. A fost deputat al Sovietului
orăşenesc din Tiraspol255. Domiciliat în oraşul Chişinău256.
Antoniuc Stepan Ivanovici – născut în 1903. De naţionalitate ucrainean.
Studii medii. Membru al PC(b) din toată Uniunea. Starea socială - muncitor. A
participat în cadrul alegerilor din 12 ianuarie 1941 în Sovietul Suprem în calitate de
deputat în circumscripţia nr. 155 Chiţcani. Iniţial, după desfăşurarea alegerilor a
deţinut funcţia de prim secretar al Comitetului Judeţean al PC(b) din oraşul Bender
(Tighina)257. Domiciliat în oraşul Bender258.
Borodin Petru Grigorie – membru al Prezidiului Sovietului Suprem259. Născut
în anul 1905. De naţionalitate rus. De provinienţă din funcţionari. Studii superioare.
Membru al PC(b) din toată Uniunea. Din 14 august 1940 până pe 7 septembrie 1942
prim-secretar al Comitetului Central al PC(b)M260. Participant la alegeri din partea
circumscripţiei orăşăneşti nr. 618 din Chişinău. În momentul alegerilor deţinea
funcţia de prim-secretar al CC al PC(b)M. A făcut parte din rîndurile mişcării ţărăneşti-
muncitoare a Armatei Roşii261. Domiciliat în oraşul Chişinău262.
Danov Evghenia Isacovna – născută în anul 1901. Moldoveancă. Studii
superioare. De provenienţă din funcţionari. Membră al PC(b)M. A participat în cadrul
alegerilor din 12 ianuarie 1941 în Sovietul Suprem în calitate de deputat în
circumscripţia nr. 212 Budeşti263. Șef al Secţiei de studii preşcolare din cadrul
Comisariatului Norodnic pentru Învăţămînt. Domiciliată în oraşul Chişinău264.
Bursuc Maria Ion – născută în anul 1891. Moldoveancă. Studii primare. Fără
de partid. De provenienţă din ţărani. Colhoznică în sovietul sătesc din s. Moleşti, jud.
252
Ibidem, f. 10.
253
Ibidem, f. 281.
254
Ibidem, f. 281.
255
ibidem, f. 4.
256
Ibidem, f. 282.
257
Ibidem, f. 4.
258
Ibidem, f. 282.
259
Idem, d. 70, f. 39.
260
Idem, d. 15, f. 186.
261
Ibidem, f. 179.
262
Ibidem, f. 281.
263
Ibidem, f. 9.
264
Ibidem, f. 281.
Chişinău, unde şi este domiciliată265. A participat în cadrul alegerilor din 12 ianuarie

1941 în Sovietul Suprem în calitate de deputat în circumscripţia nr. 202 Moleşti266.
Nicolschi Nicolai Petru – născut în anul 1902. De naţionalitate rus. Studii
superioare. Domiciliat în oraşul Chişinău. Membru al PC(b)M. Iniţial şef de frontieră în
armată şi ulterior Comandant în cadrul unei unităţi militare. Posedă medalia „Ordinul
de merit”. Fost deputat al Sovietului Suprem al URSS267.
Zelenciuc Stepan Spiridon – născut în 1904. Moldovean. Studii medii.
Membru al PC(b)M. De provinienţă din ţărani. Înainte de alegerile din 12 ianuarie
1941 a deţinut funcţia de secretar în cadrul CC al PC(b)M şi funcţia de deputat în
Sovietul Suprem al URSS. A participat la alegerile din 12 ianuarie 1941 în Sovietul
Suprem în calitate de candidat pentru funcţia de deputat în circumscripţia nr. 205
Recea. A fost decorat cu ordinul „Krasnoie Znamea”268. Domiciliat în oraşul
Chişinău269.
Pălăria Andrei Alexandru – născut în 1910. Moldovean. Studii primare.
Membru al Uniunii Ruse a Tineretului Interetnic. Lucrător al staţiei electrice din
oraşul Bălţi. A participat în cadrul alegerilor din 12 ianuarie 1941 în Sovietul Suprem
în calitate de deputat în circumscripţia nr. 126 din oraşul Bălţi. A deţinut funcţia de
deputat în Sovietul RASS Moldoveneşti270. Domiciliat în oraşul Bălţi271.
Scurtul Maxim Vasile – născut în 1911. Moldovean. Studii medii. Funcţionar.
Membru al PC(b) din toată Uniunea. A participat în cadrul alegerilor din 12 ianuarie
1941 în Sovietul Suprem în calitate de deputat în circumscripţia nr. 115 Chişcăreni. În
momentul desfăşurării alegerilor a deţinut funcţia de secretar în cadrul CC al Uniunii
Tineretului Comunist Leninist. A deţinut funcţia de deputat în Sovietul Suprem al
RASS Moldoveneşti272. Domiciliat în oraşul Chişinău273.
Porcul Maria Petrovna – născută în anul 1918. Moldoveancă. Studii medii.
Membru al PC(b) din toată Uniunea. De provenienţă din funcţionari. A deţinut funcţia
de agronom în colhozul „Krasnaia Znamea” din s. Ternauca, raionul Tiraspol. A
participat în cadrul alegerilor din 12 ianuarie 1941 în Sovietul Suprem în calitate de
deputat în circumscripţia nr. 261 Sverdlovsk274. A fost deputat în Sovietul Suprem din
RASSM275. Domiciliată în s. Ternauca, raionul Tiraspol276
Ursul Vlasie Ion – născut în 1907. Moldovean. Studii medii. Din părinţi
muncitori. Membru al PC(b) din toată Uniunea. A participat în cadrul alegerilor din 12
265
Ibidem.
266
Ibidem, f. 9.
267
Ibidem, f. 282.
268
Ibidem, f. 9.
269
Ibidem, f. 282.
270
Ibidem, f. 4.
271
Ibidem, f. 282.
272
Ibidem, f. 4.
273
Ibidem, f. 282.
274
Ibidem, f. 9.
275
Ibidem, f. 281.
276
Ibidem, f. 11.
ianuarie 1941 în Sovietul Suprem în calitate de deputat în circumscripţia nr. 219

Iargara. Înainte de desfăşurarea alegerilor a deţinut funcţia de secretar în cadrul
Comitetului raional din oraşul Leova a PC(b)M277. Domiciliat în oraşul Leova278.
Ipatii Pavel Grigorie – născut în 1904. Moldovean. Studii primare. De
provenienţă din muncitori. Fără de partid. A participat la alegerille din 12 ianuarie
1941 în Sovietul Suprem în calitate de deputat în circumscripţia nr. 232 Tiraspol.
Lucrător al căii ferate din oraşul Chişinău279. Domiciliat în oraşul Chişinău280.
Mai jos dăm caracteristica statistică a deputaţilor din prima legislatură după
gen, vîrstă, naţionalitate, stare socială, partid, studii, profesie şi deţinători de ordine:
1. După gen:
a. bărbaţi – 221
b. femei – 45
total – 266
2. După vîrstă:
a. până la 20 de ani – 3
b. de la 20 până la 25 – 16
c. de la 25 până la 30 – 31
d. de la 30 până la 35 – 54
e. de la 35 până la 40 – 89
f. mai sus de 40 – 73
3. După naţionalitate:
a. moldoveni – 148
b. ruşi – 45
c. ucraineni – 60
d. evrei – 7
e. găgăuzi – 3
f. beloruşi – 2
g. georgieni – 1
4. După starea socială:
a. muncitori – 81
b. funcţionari – 92
c. colhoznici – 9
d. ţărani – 82
e. studenţi – 1
5. După partid:
a. comunişti – 175
b. comsomolişti – 8
c. fără de partid – 83
6. După studii:
a. superioare – 50
b. medii – 76
c. primare – 140
277
Ibidem, f. 10.
278
Ibidem, f. 282.
279
Ibidem, f. 10.
280
Ibidem, f. 282.
7. După profesie:
a. activişti de partid – 58
b. activişti UTC281 – 4
c. activişti sovietici – 63
d. casnici – 5
e. lucrători industriali – 23
f. colhoznici – 49
g. învăţători – 17
h. medici – 5
i. agronomi – 3
j. cercetători ştiinţifici – 2
k. militari – 21
l. judecători – 5
m. lucrători în domeniul artei – 1
n. alte categorii – 10
8. Eroi ai Uniunii Sovietice – 2
9. Eroi ai muncii socialiste – 1
10. Deţinători de ordine – 28282.
Dintre alţi membri ai Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti mai amintim un
şir de deputaţi care pe parcursul timpului au deţinut funcţii importante în cadrul
sistemului de stat sovietic:
Constantinov Tihon Anton - născut în anul 1898. De naţionalitate
moldovean. Funcţionar. Studii medii. Membru al PC(b) din toată Uniunea, participant
la alegeri din partea circumscripţiei orăşăneşti nr. 624 din Chişinău. În momentul
alegerilor deţinea funcţia de Preşedinte al Sovietului Comisarilor Norodnici. S-a aflat
în acest post din 7 august 1940 până la 23 mai 1945283. Domiciliat în oraşul
Chişinău.284
Sazâchin Nicolae Stepan - născut în anul 1910. De naţionalitate rus.
Funcţionar. Studii superioare. Membru al PC(b) din toată Uniunea, participant la
alegeri din partea circumscripţiei Bender nr. 620. În momentul alegerilor funcţiona în
cadrul NKVD al RSSM.285
După formarea RSSM, în lunile iulie-august 1940, în fruntea securităţii
Moldovei trebuia instalată o persoană aspră, întreprinzătoare şi care îşi atinge scopul
propus prin orice mijloace. Un astfel de om s-a dovedit a fi Nikolai Sazâkin persoană
din anturajul comisarului NKVD L. Beria. A deţinut această funcţie pe o perioadă
scurtă, de numele său fiind legate: arestarea şi deportarea în raioanele îndepărtate
ale URSS a persoanelor care nu inspirau încredere; arestări în masă şi represalii a mii
şi zeci de mii de oameni; organizarea expulzării în Germania a peste 100 de mii de
nemţi localnici etc.
281
Uniunea Tineretului Comunist.
282
ANRM, Fond 2948, inv. 1, d. 15, f. 276.
283
Ibidem, f. 277.
284
Ibidem, f. 180.
285
Ibidem, f. 179.
Prin activitatea sa, Sazâchin a reprimat mişcarea antisovietică din RSSM,

câştigîând o şi mai mare simpatie din partea lui Beria, care l-a inclus în aparatul NKVD
al URSS. La începutul anului 1944 Sazâkin fost numit locţiitorul şefului secţiei „S” a
Comisariatului Poporului pentru Securitatea Statului, responsabil de crearea cât mai
urgentă a armei nucleare286.
Bessonov Mihail Mihail – născut în anul 1901. Fără de partid. Studii superioare.
Funcţionar. De naţionalitate rus. A participat la alegeri în circumscripţia nr. 631
Comrat. A deţinut funcţia de al secretar III al CC al PC(b)M287.
Salogor Nichita Leontie – născut în 1902. Moldovean, membru al PC(b) din
toată Uniunea. La alegerile din 1940 a participat în cadrul circumscripţiei nr. 623
Teleneşti. În timpul alegerilor şi după alegeri a deţinut funcţia de secretar II al CC al
PC(b)M288. A participat la alegeri în anul 1951 în circumscripţia nr. 244 Vărăncău. A
deţinut funcţia de Viceministru al Industriei Cărnii şi Laptelui. Domiciliat în oraşul
Chişinău289.
În concluzie putem afirma – conform sistemului sovietic, deputaţii Sovietului
Suprem al RSS Moldoveneşti nu erau politicieni de profesie, cu excepţia cîtorva şefi
care lucrau în aparatul de stat şi de partid comunist (acesta era încă partid unic,
organizaţiile politice alternative de felul Frontului Popular existau, erau chiar foarte
active, dar nu fuseseră înregistrate oficial). Majoritatea deputaţilor aveau însă un alt
loc de muncă de bază – tractorişti, preşedinţi de colhoz, ingineri, pedagogi – de unde
lipseau doar câteva zile pe an, cât ţineau sesiunile Sovietului Suprem. Mai mult de
50% dintre aleşi nu cunoşteau limba rusă, limbă în care se desfăşurau şedinţele
Sovietului Suprem. Din aceasta rezultă faptul că activitatea acestora era o
formalitate290.
Tabelul nr. 1. Rezultatul alegerilor pentru Sovietul Suprem al RSSM

Participanţi la alegeri Participanţi la alegeri
Sovietul Uniunii Sovietul Naţional Sovietul Uniunii Sovietul Naţional

Numărul
În cifre absolute
În cifre absolute
Cifre absolute
Cifre absolute
alegătorilor
În % după În % după În % după În % după
numărul numărul numărul numărul
votanţilor votanţilor votanţilor votanţilor
286
R. Șevcenco, op. cit. p. 191.
287
ANRM, Fond 2948, inv. 1, d. 15, f. 2.
288
Idem, d. 70, f. 180.
289
Idem, d. 245, f. 45.
290
M. S. Țăranu, op.cit., p. 47.
Sovietul 1.376 1.369

99,56 - - 99,61 - -
Uniunii 432291 717
Sovietul 1.561 1.555 1.549

- - 99,62 - - 99,59
Naţional 872 914 456
Sursă: ANRM, Fond 2948, inv. 1, d. 15, f. 3.
THE SUPREME SOVIET OF THE MOLDOVAN SSR. DATA CONCERING THE MEMBERS OF THE
PRESIDIUM, ELECTED AT THE FIRST SESSION ON FEBRUARY 8TH, 1941
Abstract. Until the first session of the Supreme Soviet of the MSSR on February 8th
1941, the Supreme Soviet of the MASSR extended its prerogatives to the MSSR’s territory,
being presided by Fiodor Brovko. On November 10th, 1940, the Supreme Soviet has adopted
the Supreme Soviet Election Act of the MSSR, which had been held on January 12th, 1941. 266
deputies had been elected. On February 8th the first session of the Supreme Soviet had been
convoked. During this meeting, the Act on the members of the MSSR was adopted and
approved. Thus, Fiodor Brovko had been elected as the president of the Presidium, and V.
Gherasimenco and Raisa Onica vice-presidents. E. Chisil had been appointed as secretary. The
following persons were elected as members of the Presidium: I. Alioşin, St. Antoniuc, P.
Borodin, Evghenia Danova, Maria Bursuc, N. Nicolschi, St. Zelenciuc, A. Pălăria, M. Scurtul,
Maria Porcul, V. Ursul and P. Ipatii.
Keywords: MASSR, MSSR, Supreme Soviet, Presidium, Fiodor Brovko
ВЕРХОВНЫЙ СОВЕТ МОЛДАВСКОЙ ССР. СВЕДЕНИЯ О ЧЛЕНАХ ПРЕЗИДИУМА,

ИЗБРАННЫЕ НА ПЕРВОЙ СЕСИИ 8 ФЕВРАЛЯ 1941 ГОДА
Резюме. До I созыва Верховного Совета МССР - 8 февраля 1941 года, Верховный
Совет МАССР расширил свои прерогативы на территорию МССР, под председательством
Федора Бровко. 10 ноября 1940 года, ВС принял закон о выборах в ВС МССР, которые
состоялись 12 января 1941 года когда были избраны 266 депутатов. 8 февраля была
созванa первая сессия ВС МССР. Во время этой сесиий, был принят закон о составе
Президиума Верховного Совета. Таким образом, Федор Бровко был избран
Председателем Президиума, а В. Герасименко и Раиса Оника вице-председателями. Е.
Кисил был назначен секретарем. Следующие лица были избраны в качестве членов
Президиума: И. Алешин, Ст. Антонюк, П. Бородин, Евгения Данова, Мария Бурсук, Н.
Николский, Ст. Зеленчук, А. Палария, М. Скуртул, Мария Поркул, В. Урсул и П. Ипатий.
Ключевые слова: МАССР, МССР, Верховный Совет, Президиум, Федор Бровко.
291
Numărul alegătorilor pentru alegerile în cadrul Sovietului Uniunii din RSS Moldovenească a
constituit 1.382.590 din totalul de 1.561.872 de alegători, deoarece în partea raioanelor care
au făcut parte din RASS Moldoveneşti nu au avut loc alegeri pentru Sovietul Uniunii.
АНАЛИЗ ЭВОЛЮЦИИ ЧИСЛЕННОСТИ ПАРТИЙНЫХ ОРГАНИЗАЦИЙ В

КИШИНЕВЕ В ПЕРИОД С СЕНТЯБРЯ 1944 ПО АПРЕЛЬ 1948 гг.
Роман РУССУ
В ходе моего исследования были изучены документы послевоенного

периода, хранящиеся в фондах Архива социал-политических организаций
Республики Молдова. Особое внимание было уделено документам
содержащим информацию касательно Кишиневского уезда, в особенности
записки внутрепартийного характера, касательно утверждения составов
исполнительных комитетов и списки парторганизаций в трех тогдашних
кишиневских районов (Красноармейский, Сталинский и Ленинский).
Основываясь на данных документах, можно сделать вывод, что
формирование партийных органов началось еще до прихода советской власти в
регион. Так в соответствии записками, датируемыми 3 мая 1944, мы можем
видеть, что первоначальный состав Кишиневского Укома был утвержден
задолго до установления коммунистической администрации в городе. Однако
данный состав Укома был пересмотрен после создания Кишиневского
горисполкома (который был создан 15 мая). Новый состав Укома, был
утвержден 24 июля. Из первоначального состава остались только председатель
(К. Г. Кирилюк), 1-й секретарь (Н. С. Крайний), 2-й секретарь (В. И. Урсул). Кроме
того число членов Уисполком было увеличено с 5 до 7. В новый состав в
частности были включен начальник районного отдела НКВД.
Состав горрайисполкомов был утвержден на третьем заседании
Кишиневского горкома, которое прошло 22 августа 1944. Хочется напомнить, что
советские войска заняли Кишинев 24 августа.
Опираясь на цифры, полученные из архивных документов, можно
сказать, что в период с 1944 по 1948, в городе Кишиневе было создано 343
партийные организации. Больше всего их было создано в Красноармейском
районе (150). Первые парторганизации создавались на объектах
инфраструктуры и при органах госбезопасности. К примеру, Мосторемтоннель
был создан еще в марте 1944, парторганизация при местном МГБ была создана
в мае 1944. Для сравнения, первичная партийная организация ЦК КП(б)
Молдавии была создана только в июле 44-го.
Еще одним интересным наблюдением является, очередность создания
партийных организаций при просветительских учреждениях. Самым первым
ВУЗом, при котором создавалась парторганизация, стал Пединститут, это на год
раньше, чем при Партшколе и на два до организации при Государственном
Университете. Это можно объяснить тем, что при тоталитарных режимах на
подобии сталинского, педагоги считаются «кузнецами» будущих членов данного
общества, которые впоследствии станут опорой режима. О важности
образования для советской власти может говорить еще тот факт, что секретарем
партячейки при Партшкола при ЦК КП(б) был Урсул В. И., занимавший так же
пост второго секретаря Кишиневского Уисполкома.
Больше всего организаций создавалось в 1946 году (102). В основном

данные организации создавались при различных учреждениях и были разного
размера, в зависимости от размера самой организации.
Если сравнить данные за весь период с 1944 по 1948 то мы увидим, что
больше всего организаций, с наибольшим количеством ченов было в
Красноармейском районе. Причиной этого был тот факт, что именно здесь
располагались основные республиканские административные учереждения и
высшие учебные заведения. На предприянтиях и заводах, которые
располагались в основном в Сталинском районе города, партийные организации
были немногочисленные по нескольку человек. Это является твердым
показателем того, что СССР в ‘40-е годы, устанавливал в Молдове не «Диктатуру
пролетариата», а «Диктатуру партийной бюрократии».
Ниже прилагаем три группы материалов – архивные выписки из
внутрипартийных записок (приложения нр. 1-нр. 7), списки первичных
парторганизаций г. Кишинев на 1.04.1948 и общие итоги с графиком.
Приложение 1. Кишиневский Уком КП/б/М (3 мая 1944 г.)

Anexa 1. Comitetul judeţean de partid Chişinău (3 mai 1944)
Attachment 1. Party’s County Committee of Chisinau (3rd of May 1944)
Утвержден 3 мая
1. Крайний Н.С. – 1-й секретарь
2. Урсул В.И. – 2-й секретарь
3. Кирилюк К.Г. – Председат. Уисполкома
4. Шахматов В.Д. – Уездный Прокурор
5. Марков Ф.И. – секретарь Кишиневского РК
Кишиневский Уисполком 24 июля

Утвержден 24 июля
1. Кирилюк К.Г – Председатель Уисполкома
2. Крайний Н.С. – 1-й секретарь УК КП/б/М
3. Урсул В.И. – 2-й секретарь УК КП/б/М
4. Бирюков Н.И. – Зам. Председателя
5. Якубсон Е.М. – начальник РО НКВД
6. Гула Т.Я. – Заведующий Земотделом
7. Майстренко Я.М. – Секретарь Уисполкома
Приложение 2. Письмо Кишиневского ГК КП/б/М от 22 августа 1944 г.

Anexa 2. Scrisoarea Comitetului Orăşenesc Chişinău din 22 august 1944
Attachment 2. Letter of Chisinau town’s Commitee on 22nd of August 1944
ЦК КП/б/Молдавии
Кишиневский горком КП/б/М направляет вам для утверждения выписки из

протоколов 3 заседания горкома от 22 августа 1944. Об утверждении составов
горкомов КП/б/М и Горрайисполкомов.
Секретарь Кишиневского
ГК КП/б/М
И. Селиванов
Приложение 3. Выписка из протокола 3-го заседания Кишиневского

Горкома КП/б/М от 22 августа 1944 г.
Anexa 3. Extras din procesul-verbal nr. 3 al reuniunii Comitetului Orăşenesc
Chişinău din 22 august 1944
Attachment 3. Quotes from the protocol of 3rd session of the Chisinau town’s
committee from 22nd of August 1944
Выписка
Из протокола 3-го заседания Кишиневского Горкома КП/б/М от 22
августа 1944 года.
Об утверждении Сталинского Райисполкома г. Кишинева.
Утвердить состав Сталинского Райисполкома
1. Глебов Михаил Павлович – секретарь РК

2. Батов Артемий Иванович – Пред. Райисполкома
3. Ерофеев Василий Константинович – Зав. Райфо
4. Мусатова Зинаида Ксенофонтовна – секретарь РК ВЛКСМ
Просить ЦК КП/б/М – утвердить

ГК КП/б/М
И.Селиванов
Приложение 4. Выписка из протокола 3-го заседания Кишиневского

Anexa 4. Extras din procesul-verbal al reuniunii Comitetului Municipal a
Chişinăului din 22 august 1944
Attachment 4. Quotes from protocol of 3rd session of the Communist Party of
Moldova Chisinau committee from 22 of August 1944
Выписка
Из протокола 3 заседаний Кишиневского Горкома КП/б/М
От 22/VIII-44 года.
Об утверждении Ленинского районного комитета КП/б/М
гор. Кишинева.
Утвердить состав членов райкома Ленинского комитета
КП/б/Молдавии.
1. Буслаев Григорий Ульянович – Секретарь РК КП/б/М
2. Алексеев Иван Андреевич – II-й секрет. РК КП/б/М
3. Товстых Виталий Васильевич – пред. Райсовета.
4. Мясников Павел Иванович – секретарь по кадрам РК КП/б/М
5. Кребс Екатерина Алексеевна – зав. орготделом РК КП/б/М

ГК КП/б/М
Приложение 5. Выписка из протокола нр. 3 заседания Кишиневского

Anexa 5. Extras din procesul-verbal nr. 3 al reuniunilor Comitetul Orăşenesc
de Partid Chişinău din 22 august 1944
Attachment 5. Quotes from protocol of the 3rd session of Town’s Communist
Committee Chisinau from 22nd of August 1944
Выписка
Из протокола 3го заседания Кишиневского Горкома КП/б/М от 22/VIII-44 г.

Об утверждении Сталинского районного комитета КП/б/М
Утвердить состав членов райкома Сталинского комитета КП/б/М.
1. Глебов Михаил Павлович – 1-й секретарь РК

2. Дроздов Всеволод Тимофеевич – 2-й секретарь РК
3. Одуд Иван Федорович – секретарь по кадрам
4. Батов Артемий Иванович – Пред. Pайисполкома
5. Мусатова Зинаида Ксенофонтовна – секретарь РК ВЛКСМ
ГК КП/б/М
Приложение 6. Выписка из протокола заседания Кишиневского Горкома

КП/б/М от 22 августа 1944 г.
Anexa 6. Extras din procesul-verbal al reuniunii Comitetului Orăşenesc de
partid Chişinău din 22 august 1944
Attachment 6. Quotes from report of the Chisinau town’s committee from

22nd of August 1944
Выписка
Из протокола 3-го заседания Кишиневского Горкома КП/б/М от

22/VIII-44 года.
Об утверждении Красноармейского районного комитета КП/б/М
Дербенко Константин Терентьевич - Секретарь КП/б/М

Бочкарев Иван Михайлович – II-й секрет. КП/б/М
Метлинский Иван Афанасьевич – секрет. по кадрам
Борзова Валентина Яковлева – зав. орг. отделом
ГК КП/б/М
Приложение 7. Кишиневский ГК КП/б/М. Утвержденый 15 мая

Anexa 7. Comitetului Orăşenesc Chişinău. Aprobat pe data 15 mai
Attachment 7. Chisinau town’s committee. Approved on 15th of May
Кишиневский ГК КП/б/М
Селиванов И.В. – Секретарь ГК
Смирнов Д.К. – председатель Горсовета
Глебов М.П. – Секретарь Сталинского РК
Щербенко К.Т. – Секретарь Красноармейского РК
Решетников – Зам. секретаря по промышленности
Кишиневский Горисполком
Селиванов И. В. – Секретарь ГИ
Смирнов Д. И. – Председатель Горисполкома
Товстик В. В. – Председатель Ленинского Райисполкома
Приложение 8. Список первичных парторганизаций г. Кишинев на

1.04.1948
Anexa 8. Lista organizaţiilor de partid primare din Chişinău la 01.04.1948
Attachment 8. The list of the primary Party’ organizations in Chisinau at
01.04.1948
Красноармейский район
К-во коммуннистов Дата Фамилия
Наименование ИТОГО
членов кандидатов создания секретаря
ЦК КП(б) Молдавии 206 17 210 15.07.1944 Карлов
МВД 204 31 235 29.06.1944 Карташов
Финансовый техникум 6 2 8 29.09.1945 Колесов
Тюрьма №3 3 4 7 2.10.1945 Борисенко
Гос. Университет 52 19 71 17.10.1947 Саенко
Партшкола при ЦК КП(б) 315 47 362 27.01.1945 Урсул
Пединститут 36 11 45 24.10.1944 Мартынюк
Республиканская
10 1 11 16.06.1945 Дмитриева
библиотека
Молдторгплодоовоще
3 - 3 04.07.1945 Мазурик
трест
Редакция «Молодая
3 1 4 07.08.1945 Рыбакова
Молдавия»
Юридическая школа 36 14 50 09.10.1945 Дмитриев
Школа кулинарного
2 1 3 14.03.1947 Лисин
ученичества
Мединститут 76 18 94 25.10.1945 Платыч
Управление милиции 74 14 88 29.09.1945 Колесов
Строймехмонтаж 3 - 3 10.03.1948 -
Научно-иссл. институт 8 5 11 25.01.1947 Смелых
Молдавск. научно
13 2 15 17.06.1947 Петросян
исследовательская База
Итого:
150 организаций
34 образованы в 1944
45 образованны в 1945
2 год не указан
Сталинский район
К-во коммунистов Дата Фамилия
Паровозное депо 50 20 70 08.1944 Полищук

Управление охраны МГБ 100 19 119 08.1944 Узиков
Мосторемтоннель 3 1 4 03.1944 Шелехов
Трест столовых-рестор. 63 14 77 04.1946 Масалков
Молдкоммунснабторг 3 0 3 02.1948 Бородавко
Межрайпромсоюз 3 0 3 02.1948 Тюрин
Итого в Сталинском районе Кишинева:
Ленинский район
К-во коммунистов
Дата Фамилия
МГБ 231 44 275 05.1944 Цвигун

Управление железной Мартынен
265 37 302 05.1944
дороги ко
Когиз 3 - 3 09.1945 Гальперин
Банно-прачечный трест 3 - 3 04.1945 Глейзер
Школа №7 3 - 3 09.1947 Ганаев
Центральный
4 - 4 06.1947 Бананов
исторический архив
Итого в Ленинском районе:
1 год не указан
Источник: АСПОРМ, Фонд 51, инв. 7, д. 144, лл. 119-125, 144-144b.
Приложение 9. Кишинев. Общие итоги 1944-1948 гг.

Anexa 9. Chişinău. Rezultate generale pentru anii 1944-1948
Attachment 9. Chisinau. Overall Results for 1944-1948
Число основанных первичных

Год
парторганизаций
1944 92
1945 75
1946 102
1947 55
1948 15
Год не указан 3
Итого 343
Приложение 10. Самые старшие парторганизации Кишиневa

Anexa 10. Cele mai vechi organizaţii de partid din Chişinău
Attachment 10. The oldest Party’s organizations in Chisinau
Название Дата Район

Мосторемтоннель 03.1944 Сталинский
МГБ 05.1944 Ленинский
Управление железной дороги 05.1944 Ленинский
МВД 29.06.1944 Красноармейский
ЦК КП(б) Молдавии 15.07.1944 Красноармейский
Паровозное депо 08.1944 Сталинский
Управление охраны МГБ 08.1944 Сталинский
Пединститут 24.10.1944 Красноармейский
Партшкола при ЦК КП(б) 2.10.1945 Красноармейский
Тюрьма №3 2.10.1945 Красноармейский
Приложение 11. Самые младшие парторганизации Кишиневa

Anexa 11. Cei mai tinere organizaţii de partid din Chişinău
Attachment 11. The youngest Party’s organizations in Chisinau
Название Дата Район

Научно-иссл. институт 25.01.1947 Красноармейский
Школа кулинарного ученичества 14.03.1947 Красноармейский
Молдавск. научн. исслед. База 17.06.1947 Красноармейский
Центральный исторический архив 06.1947 Ленинский
Школа №7 09.1947 Ленинский
Государственный Университет 17.10.1947 Красноармейский
Молдкоммунснабторг 02.1948 Сталинский
Межрайпромсоюз 02.1948 Сталинский
Строймехмонтаж 10.03.1948 Красноармейский
Приложение 12. Число создаваемых партийных организаций по годам

и районам
Anexa 12. Numărul a organizaţii de partide stabilite prin anii şi raioane
Attachment 12. The number of the created Party organizations by years and
districts
ANALIZA EVOLUTIEI ORGANIZAȚIILOR DE PARTID DIN CHISINAU DIN

SEPTEMBRIE 1944 PÂNĂ ÎN APRILIE 1948
Rezumat. În prezentul studiu-documentar ne-am oprit asupra evoluţiei organizaţiilor
de partid din Chişinău, în anii de după eliberarea de sub ocupaţia nazistă. Perioada dintre anii
1944 şi 1948, s-a caracterizat printr-o impunere masivă şi agresivă a regimului comunist în
societatea moldovenească. Toate datele prezentate în text se bazează pe documente din
Arhiva Organzaţiilor Social-Politice din Republica Moldova.
Cuvinte cheie: CR din Chişinău, perioada postbelică, Arhiva Organizaţiilor Social-
Politice din Republica Moldova, corespondenţa internă de partid
ANALYSIS OF THE EVOLUTION OF PARTY’S ORGANIZATIONS IN CHISINAU FROM SEPTEMBER

1944 TILL APRIL 1948
Abstract. In this work was studied the formation and development of the Party’s
organizations in Chisinau during the years after liberation of the city from Nazi occupation.
The period from 1944 till 1948 was a period of major and aggressive implementation of the
communist regime in Moldovan society. All the results are based on the information from the
Archive of the Social-Politic Organizations of Republic of Moldova’s.
Keywords: Chisinau district committees, the post-war period, Archive of Social-
Politic Organizations from Republic of Moldova, internal Party’s correspondence
REFLECTAREA ACTIVITĂȚII COMITETELOR EXECUTIVE DIN RSSM ÎN

ARHIVA NAȚIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA. CAZUL JUDEȚULUI SOROCA
Eugen Tudor SCLIFOS
În fondurile Arhivei Naţionale a Republicii Moldova se găsesc fonduri ale

instituţiilor din perioada sovietică. Unul dintre aceste fonduri care prezintă interes,
mai ales în cadrul proiectului tinerilor cercetători, este cel al Comitetelor executive
judeţene ale sovietelor de deputaţi ale truditorilor din RSSM. Printre acestea
menţionăm comitetul executiv al oraşului Chişinău (Fond 2789, 57 dosare, 1
inventar), judeţelor Cahul (F. 2760, 90 dosare, 1 inventar), Soroca (F. 2791, 32 dosare,
1 inventar), dar şi altele.
În această primă perioadă (mai-august 2015) ne-am familiarizat cu
inventarele de la Fondul Comitetelor executive judeţene ale sovietelor de deputaţi
ale truditorilor din RSSSM de la Arhiva Naţionale şi am consultat 5 dosare ale
comitetelor executive din judeţul Soroca, F. 2791, dosarele 1, 3, 4, 5, 6. În aceste
dosare se află procese verbale ale şedinţelor, dări de seamă, stenograme, dar şi
listele cu membrii comitetelor executive din judeţul Soroca.
De menţionat că s-a putut identifica activitatea comitetului executiv al
judeţului Soroca, dar şi pe celelalte judeţe doar pentru perioada anilor 1944-1947.
Arhiva Naţională nu păstrează activitatea acestor comitete pe perioada anilor 1940-
1941. Comitetele executive județene au fost desfiinţate prin Hotărârea Consiliului de
Miniştri al RSSM din 16 octombrie 1947.
ANEXE
Anexa 1. Ședinţa Comitetului Executiv din Soroca din 23 mai 1944

Annexe 1. Réunion du Comité exécutif de Soroca 23 mai 1944
Приложение 1. Заседание Сорокского Исполнительного Комитета от
23 мая 1944 года
Lista membrilor:
Sablin K. N. - Preşedintele Comitetului Executiv
Naconecinîi M. F. - Secretar al Comitelului Executiv
Chiinco A. V. - Secretar al Comitetului Executiv
Șevcunov R. P. - Preşedintele organizaţiei judeţene a NKVD
Belinschi A. N. - Șeful Secţiei Judeţene pentru Sănătate
Vasilatii A. N. - Preşedinte Comitetului Executiv Raional Soroca
Kazugov K. A. - Șeful Secţiei Judeţene pentru Agricultură
Deaglov - Șeful Secţiei Judeţene pentru Comerţ
Orenco - Șeful Secţiei Judeţene de Finanţe
Galinschi - Șeful Secţiei Judeţene de Învăţământ
Halalaev - Împuternicitul Comisariatului Norodnic „pentru colectări” în judeţ
Faerştein R. G. - Șeful pentru cadre al Comitetului Executiv judeţean
Ciuvalin - Preşedintele cooperativei judeţene de consum

Sacara V. F. - Șeful Secţiei Judeţene pentru Drumuri
Ianov - Preşedintele Comitetului Executiv raional Floreşti
Busov - Directorul Uniunii Comerţului cu amănuntul
Anexa 2. Lista chestiunilor de pe ordinea de zi a Prezidiului Comitetului

Executiv Soroca din 1 Iunie 1944, procesul-verbal nr. 2
Annexe 2. La liste des questions sur l'ordre du jour du Présidium du Comitée
exécutif de Soroca de 1 Juin 1944, protocole nr. 2
Приложение 2. Перечень вопросов, включенных в повестку дня,
Сорокского Исполнительного Комитета от 1 июня 1944 года, протокол
номер 2
1/ despre elaborarea bunurilor cooperativelor de consum;

2/ despre mersul restabilirii unităţilor veterinare din raioanele judeţului;
3/ despre mersul organizării filialelor Băncii de Stat în judeţ;
4/ despre mersul lucrului la întreprinderea raională de carne pentru luna mai
și stabilirea planului pe luna iunie 1944;
5/ despre aprobarea estimărilor cheltuielilor pentru restabilirea fermelor
comunale în prima jumătate a anului;
6/ despre aprobarea planului semănatului de primăvara pentru anul 1944;
7/ despre restabilirea si extinderea reţelei de chioşcuri cu ziare;
8/ despre scoaterea satului Țîpordei din raionul Cotiujeni din subordinea
Cuhureştilor de Jos și crearea în satul Țîpordei a unei primării;
9/ despre asigurarea unei motocicletei pentru raionul Otaci;
10/ despre aprobarea planului de lucru a prezidiului Comitetului Executiv
pentru luna iunie 1944;
11/ despre cererea directorului adjunct a diviziei locale industriale T.
Savostina.
Sursă: ANRM, Fond 2791, inv. 1, d. 1, f. 32 a.
Anexa 3. Participanţii la şedinţa Comitetului Executiv Soroca din 1 iunie 1944

Annexe 3. Les participants à la réunion du Comité exécutif de Soroca du 1 Juin
1944
Приложение 3. Перечень участников совещания Сорокского
Исполнительного Комитета от 1 июня 1944 года
Lista membrilor:
Sablin K. N. - Preşedintele Comitetului Executiv
Naconecinîi M. F. - Secretar al Comitelului Executiv
Chiinco A. V. - Secretar al Comitetului Executiv
Vizitei N. D. - Locţiitorul Preşedintelui Comitetului Executiv Judeţean.

Savostin I. I. - Șeful Secţiei Industrie a Comitetului Executiv Judeţean
Kazugov K. A. - Șeful Secţiei Judeţene pentru Agricultură
Deaglov - Șeful Secţiei Judeţene pentru Comerţ
Galinschi - Șeful Secţiei Judeţene pentru Învăţământ
Orenco - Șeful Secţiei Judeţene pentru Finanţe
Sacara V. F. - Șeful interimar УДО
Tcacenco - agronom principal al Secţiei Judeţene pentru Agricultură
Vorodaev - Locţiitorul Preşedintelui UPS
Ulianov - Preşedintele Comitetului Executiv Raional Vertiujeni
Covalev - Preşedintele Sovietului orăşenesc
Anexa 4. Lista chestiunilor pe ordinea de zi la întrunirea Comitetului Executiv

Soroca din 12 Februarie 1945 procesul-verbal nr. 3
Annexe 4. La liste des questions sur l'ordre du jour du Présidium du Comité
exécutif de Soroca de 12 février 1944, protocole nr. 3
Приложение 4. Перечень вопросов, вынесенных на повестке дня, на
заседании Сорокского Исполнительного Комитета от 12 февраля 1945 года,
протокол нр. 3
1/ despre activitatea organelor judeţene, care se ocupă de dependenţa de

substanţe narcotice;
2/ despre statutul organizaţiilor în masă a lucrărilor de sezon în cadrul
raionului Soroca;
3/ despre reparaţia inventarului agricol în gospodariile comune din judeţ;
4/ despre mobilizarea masei lucrătoare din mediul rural în cadrul industriei şi
construcţiei din raionul Otaci;
5/ despre îndeplinirea normelor de lucru la tăierea lemnului pentru foc
pentru organizaţiile şi instituţiile din judeţ;
6/ despre aprobarea contingentului de asigurare cu produse alimentare
pentru luna martie 1945;
7/ despre neîndeplinirea în mod repetat a ordinelor şi hotărîrilor comitetului
executiv a raionului Soroca de către Preşedintele raionului Otaci – T. Lîsenco;
8/ despre adjunctul primarului Consiliului Orăşenesc Soroca;
9/ despre anularea rezoluţiei nr. 20 a Comitetului Regional din Drochia din 29
decembrie 1944;
10/ despre rezoluţia Prezidiului Comitetului Executiv din 24 noiembrie 1944,
despre recuperarea artelului industrial cu „Cuibâşev”;
11/ despre necesitatea verificarii statale a măsurilor şi controlul aparatelor
de măsura;
12/ despre demontarea podului ce trece peste Nistru, Soroca - Țechinovca;
13/ despre organizarea lucrărilor lunare a cursurilor pentru pregătirea

primarilor;
14/ despre organizarea comisiei judeţene pentru lupta împotriva inundaţiilor
de primăvara;
15/ despre mersul reabilitării artelului cooperativ-industrial;
16/ despre aprobarea materialelor cu privire la candidaţii nominalizaţi la
premiile pentru succese în strângerea roadei, colectarea grâului, despre semănatul
de iarnă şi aratul de toamnă;
17/ despre construcţia spărgătorilor de gheaţă pe râul Nistru la Climăuţi-
Râşcov;
18/ despre mersul pregătirii stocurilor de tutun;
19/ despre reducerea consumului de produse petroliere pentru automobile;
20/ despre aprobarea regulamentului Comitetului Executiv Vertiujeni nr. 1
din 19 ianuarie 1945 despre „punerea în carantină a satelor Soloneţ si Coşerniţa”;
21/ despre mobilizarea masei rurale capabile de muncă la întreprinderile
Comisariatului Norodnic al Metalurgiei Feroase din URSS şi a RASS Crimeea;
22/ despre emiterea autorizaţiei pentru fabricarea ştampilei Comitetului
Executiv Soroca.
Anexa 5. Lista premianţilor din judeţul Soroca

Annexe 5. Liste des lauréats du district Soroca
Приложение 5. Список премиантов Сорокского округа
Decizia Nr. 159

Lista premianţilor
Conev - secretară a Comitetului Executiv 600 ruble
Cojurai - locţiitorul preşedintelui Comitetului Executiv 600 ruble
Camenen - locţiitorul preşedintelui Comitetului Executiv 600 ruble
Șarov - Şeful Secţiei de organizare şi instruire 600 ruble
Șitov - Șeful pe propagandă şi agitaţie 600 ruble
Ciurbanov - Șeful Secţiei militare 600 ruble
Popov - Șeful Secţiei Personal 500 ruble
Timofeev - instructor al Secţiei Agricole 500 ruble
Lavrenţov - Preşedintele Comisiei de planificare 500 ruble
Mujavlev - locţiitorul şefului Secţiei Judeţene de Finanţe 500 ruble
Chireev - Secretarul CR al PC(b)M Zguriţa 600 ruble
Bureac - Preşedintele raionului Zguriţa 600 ruble
Coifman - Șeful Secţiei Raionale pentru Finanţe Zguriţa 500 ruble
Banicova - Șeful Casei de Asigurări Raionale Zguriţa 500 ruble
Bovcun - Secretarul Comitetului Raional de Partid Floreşti 600 ruble
Tighinean - Preşedintele Comitetului Executiv Raional Floreşti 600 ruble
Petuhov - Șeful Secţiei Raionale pentru Finanţe Floreşti 500 ruble
Șeico - Contabil al Casei de Asigurări Floreşti 300 ruble

Alexandrov - Secretarul Comitetului Raional de Partid Soroca 600 ruble
Vasilati - Preşedinte Comitetului Executiv Raional Soroca 600 ruble
Borovih - Preşedintele Sovietului orăşenesc Soroca 500 ruble
Volcov - Șeful Secţiei Raionale pentru Finanţe Soroca 500 ruble
Taracanov - Șeful Casei de Asigurări Soroca 400 ruble
Gorlatov - Secretarul CR al PC(b)M Vertiujeni 500 ruble
Ulianov - Preşedintele Comitetului Executiv Raional Vertiujeni 500 ruble
Sergheev - Șeful Secţiei Raionale pentru Finanţe Vertiujeni 400 ruble
Tatar - Șeful Casei de Asigurări Vertiujeni 300 ruble
Soloviov - Secretar al CR al PC(b)M Ocniţa 500 ruble
Litvin - Preşedinte Comitetului Executiv Raional Ocniţa 500 ruble
Zimin - Șeful Secţiei Raionale pentru Finanţe Ocniţa 300 ruble
Sidneva - Șeful Casei de Asigurări Ocniţa 300 ruble
Averianov - Secretar al CR PC(b)M din Otaci 500 ruble
Lîsenco - Preşedintele Comitetului Executiv Raional Otaci 500 ruble
Ignatenco - Șeful Secţiei raionale pentru Finanţe din Otaci 400 ruble
Roitman - Șeful Casei de Asigurări Otaci 400 ruble
Macarov - Secretar al Comitetului Executiv Raional Drochia 500 ruble
Smorigo - Preşedinte al Comitetului Executiv Raional Drochia 500 ruble
Zelinschi - Șeful Secţiei Raionale Finanţe Drochia 300 ruble
Pospelova - Șeful Casei de Asigurări Drochia 300 ruble
Corolicov - Secretar CR al PC(b)M Tîrnova 500 ruble
Licacev - Preşedintele Comitetului Executiv Raional Tîrnova 500 ruble
Borodin - Șeful Secţiei Raionale Finanţe Tîrnova 300 ruble
Podgoreţchi - Șeful Casei de Asigurări Tîrnova 300 ruble
Voico - Secretar al CR al PC(b) Cotiujeni 500 ruble
Pucicov - Preşedintele Comitetului Executiv Raional Cotiujeni 500 ruble
Roşcin - Șeful Secţiei Raionale Finanţe Cotiujeni 300 ruble
Fihman - Șeful Casei de asigurări Cotiujeni 300 ruble
Cebotari - inspectorul Casei de asigurări 400 ruble
Taracanov - inspectorul Casei de asigurări 250 ruble
Zaremov - contabil-şef al Casei de Asigurări 250 ruble
Petrova - telefonista şef a SMT 200 ruble
Elisratova - telefonista SMT 150 ruble
Lungu - telefonista SMT 150 ruble
Ocerednoia - telefonista SMT 150 ruble
Bendicianscaia - telefonista SMT 150 ruble
Sursă: ANRM, Fond 2791, inv. 1, d. 2, f. 377-377v.
Anexa 6. Lista chestiunilor pe ordinea de zi la întrunirea Comitetului Executiv

Soroca din 15 (ilisibil) 1946 protocol nr. 1
Annexe 6. La liste des questions sur l'ordre du jour du Présidium du Comité
exécutif de Soroca de 12 (illisible) 1946, protocole nr. 1

Приложение 6. Перечень вопросов, вынесенных на повестке дня, на
заседании Сорокского Исполнительного Комитета от 15 (неразборчиво),
протокол нр. 1
1/ despre lucrul instituţiilor pediatrice medical-profilactice în raioanele

Drochia, Floreşti;
2/ despre mersul reparării tractoarelor si maşinilor agricole în gospodăriile
Sorocii;
3/ despre pregătirea și deplasarea materialelor de construcţie folosite la
reparaţia drumurilor în 1946;
4/ despre acordarea ajutorului Comitetului Executiv cu referire la educaţia
fizică şi sport pe lângă consiliu;
5/ despre schimbarea componenţei consiliului privind educaţia fizică şi sport;
6/ despre prepararea si pregătirea produselor pentru animale pentru lunile
ianuarie-februarie 1946;
7/ despre aprobarea planului de lucru a Comitetului Executiv a judeţului
pentru lunile ianuarie-februarie 1946;
8/ despre acordarea concediului tarifar anual Directorului Direcţiei terenuri
(cadastru) T. Șestern;
9/ despre aprobarea planului de executare a bugetului pentru primul
trimestru al anului 1946 în judeţul Soroca;
10/ despre redenumirea spitalului orăşenesc Soroca în spitalul judeţean
Soroca;
11/ despre deschiderea conturilor curente a ordonatorilor privind acordarea
creditelor de gradele 1 și 2 pentru anul 1946;
12/ despre aprobarea ordonatorilor de credite pentru anul 1946 conform
bugetului local;
13/ despre propunerea pentru premierea angajaţilor cu titlul „mama-eroină”
cu ordinul „gloriei materne” și de asemenea medaliei „medalia mamei” mamelor cu
mulţi copii;
14/ despre aprobarea listei rezultatelor colectării privind fructele de pădure
și struguri, a dudului pentru anul 1945;
15/ despre aprobarea deciziei nr. 26 de la 29 decembrie 1945 a Comitetului
Executiv a consiliului Drochia si a comitetului sindical a lucrătorilor partidului sovietic
pentru acordarea medaliei „За доблестный труд в Великой Отечественной войне
1941-1945”.
16/ despre aprobarea contingentului de primire a aprovizionării cu pâine
pentru oraşul Soroca si a raioanelor acestuia pentru luna februarie 1946;
17/ despre propunerea si acordarea titlului de „mamă eroina” și acordarea
ordinului „Glorie Mamelor” şi „medalia mamei" celei cu mulţi copii;
18/ despre pregătirea tractoriştilor, şoferilor de pe maşinile de semănare, a
directorilor de brigadă, şoferilor, mecanicilor, pentru efectivul judeţului Soroca;
19/ despre măsurile de asigurare cu produse de uz casnic a agronomilor,

zootehnicienilor, și lucrătorilor din gospodăriile ţărăneşti care lucrează la fermele
rurale precum şi locuiesc la sate;
20/ despre planul anual și termenele de realizate a planurilor pentru
repararea de toamnă-iarnă a tractoarelor si maşinilor agricole din judeţ;
21/ despre organizarea cursurilor de instruire a cadrelor medicale a
organizaţiei Crucea Roşie în judeţ şi deprinderea cu pregătirea și producerea a
L'ACTIVITÉ DES COMITÉS EXECUTIFS DE RSSM RÉFLÉCHIE DANS L'ARCHIVE

NATIONALE DE LA MOLDAVIE. LE CAS DU DISTRICT SOROCA
Abstrait. Dans l'Archive Nationale de la République de Moldavie il y a des fonds sur
l'activité des institutions de la période soviétique. Un de ces fonds qui manifestent un intérêt
spécial, en particulier dans le projet de jeunes chercheurs est l'activité du comité exécutif de
députés des travailleurs de la République Sovietique Socialiste de Moldavie. ll a étudié le
comté de Soroca, qui est d'un intérêt particulier. Dans ce étude il y a des annexes qui
reflètent l'activité du comité, par exemple, réunions, rapports, transcriptions, et les listes des
membres des comités exécutifs du comté Soroca.
Mots-clés: Comité exécutif, Nomenclature, présidium, réunion, ordre du jour
ОТРАЖЕНИЕ ДЕЯТЕЛЬНОСТИ ИСПОЛНИТЕЛЬНЫХ КОМИТЕТОВ МОЛДАВСКОЙ ССР В

НАЦИОНАЛЬНОМ АРХИВЕ РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА НА ПРИМЕРЕ СОРОКСКОГО ОКРУГА
Резюме В Национальном Архиве Республики Молдова существуют фонды,
отражающие работу некоторых учреждений советского периода. Одним из фондов,
который представляет особый интерес, (в рамках проекта молодых исследователей),
является деятельность Районных Исполнительных Комитетов Совета депутатов
трудящихся МССР. Была изучена их деятельность в Сорокском округе. Настоящее
исследование отражает деятельность этого комитета, посредством ряда мероприятий,
например, объединения, доклады, список обсуждаемых вопросов на заседаниях
Исполнительного Комитета.
Ключевые слова: Исполнительный комитет, номенклатура, президиум,
собрание, повестка дня
ACTIVITATEA REPRESIVĂ A SISTEMULUI COMUNIST ÎN RASSM ȘI RSSM

ÎN ANII 1924-1956 REFLECTATĂ ÎN MANUALELE ȘCOLARE
Rodica NASTAS
Introducere
În expunerea prezentă am acordat atenţie reflectării în manualele şcolare de
istorie de clasele a IX-a şi a XII-a, din Republica Moldova, a aspectelor legate de
activitatea represivă a sistemului comunist în RASSM şi RSSM între anii 1924 şi 1956.
Ca material de referinţă am folosit nouă manuale şcolare de istorie contemporană
editate între anii 2003-2013 la Chişinău, în conformitate cu curriculum-ul naţional la
disciplina istoria românilor şi istoria universală. Materialul studiului a fost structurat
în şapte paragrafe: crearea RASSM; represiile şi deportările în RASSM; politica
culturală; Basarabia sub regim sovietic 1940-1941; reinstaurarea regimului stalinist în
1944; viaţa social-economică; colectivizarea forţată şi foametea organizată din anii
1946-1947.
1. Crearea RASSM
În manualul de clasa a XII-a semnat de A. Petrencu şi I. Chiper se menţionează
că instaurarea regimului bolşevic în Rusia a influenţat procesele sociale şi politice în
regiunea din stânga Nistrului. Concomitent cu consolidarea instituțiilor sovietice,
după războiul civil, s-au întreprins măsuri în vederea construirii unei noi formaţiuni
statale. Principalul eveniment a avut loc în decursul anului 1924292. Noua republică
urma să contribuie la bolşevizarea regiunii din stânga Nistrului, iar la momentul
oportun să revoluţioneze întreaga situaţie din Balcani. Autorităţile sovietice
urmăreau astfel extinderea sferei de influenţă a bolşevismului spre sud-vest, asupra
Balcanilor şi Europei Centrale.
Ideea de a forma o republică autonomă a fost înaintată de către un grup de
comunişti în frunte cu Grigorie Kotovski, într-un memoriu prezentat conducerii
bolşevice de la Moscova la 4 februarie 1924. Din acest grup făceau parte foşti
socialişti români emigranţi A. Nicolau, P. Tkacenco, Al. Bădulescu, A. Zalic şi S.
Tinkeliman - lideri ai organizaţiei comuniste din Basarabia. Rolul principal în
redactarea textului îi aparţine lui Ion Dicescu-Dic, fost secretar al Comitetului
revoluţionar Militar Român, membru de vază al Partidului Muncitoresc Social-
Democrat din România. În memoriul prezentat se propunea crearea „Republicii
Sovietice Socialiste Moldoveneşti”293, fapt ce ar fi înlesnit extinderea revoluţiei în
România şi în Balcani; bolşevizarea regiunii şi desprinderea ei pe această cale de sub
292
A. Petrencu, I. Chiper, Istoria universală epoca contemporană. Manualul pentru clasa a XII-
a, Asociația istoricilor din Republica Moldova, Chişinău, 2007, p. 30.
293
I. Caşu, G. Palade, Istorie. Epoca contemporană. Istoria românilor şi universală, Ediția a 2-a,
Chişinău, Cartdidact, Civitas, 2009, p. 42.
influenţa României294. Se menţiona că republica ar putea juca un rol politico-

propagandist asemenător aceluia pe care îl aveau Republicile Belorusia faţă de
Polonia şi Karelă faţă de Finlanda. În cazul unui posibil război, RASSM urma să
constituie un spate sigur al frontului.
Conducerea Partidului Comunist (bolşevic) din toată Rusia, în frunte cu Iosif
Stalin, a susţinut ideea creării unei republici moldoveneşti, încredinţănd CC al
Partidului Comunist (bolşevic) din Ucraina să elaboreze măsuri concrete. După
discuţii controversate asupra proiectelor elaborate, liderii ucraineni au acceptat
formarea unei republici moldoveneşti, dar autonome, în componenţa RSS
Ucraineană. Prin hotărârea de la 29 iulie 1924 a Biroului Politic al CC al Partidului
Comunist (bolşevic) din toată Rusia, conducerea de la Kiev urma să raporteze peste o
lună despre măsurile întreprinse în vederea rezolvării acestei chestiuni. Drept urmare
a fost pregătit un proiect detaliat, indicăndu-se teritoriul, hotarele şi organele puterii
de stat ale viitoarei republici295.
La 12 octombrie 1924 sesiunea a III-a a Comitetului Executiv Central din
Ucraina decide formarea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti în
componenţa RSS Ucrainene. Teritoriul republicii avea o formă triunghiulară cu baza
pe Nistru, pe o întindere de 250 km². Capitala RASSM a devenit oraşul Balta până în
1928, apoi s-a transferat la Birzula pentru 1928-1929, și în cele din urmă la Tiraspol în
1929-1940. Această republică includea 12 raioane: şase în regiunea transnistreană de
astăzi a Republicii Moldova (Camenca, Răbniţa, Dubăsari, Grigoriopol, Slobozia şi
Tiraspol), plus şase din actuala regiune Odessa din Ucraina (Balta, Birzula, Ocnele
Roşii, Crutăi, Ananiev). Populaţia regiunii era de 516.751 oameni, dintre care românii
constituiau 32%.
Au fost constituite, de asemenea, organele politice ale noii republici, după
modelul regimului totalitar bolşevic din URSS:
- Congresul General al Sovietelor, care reprezenta consiliul suprem al statului.
Acesta la rîndul său alegea:
- Comitetul Central Executiv Moldovenesc (Sovietul Suprem) - parlamentul
local care alegea:
- Preşedintele republicii. Primul preşedinte a fost ales Grigori Ivanovici
Borisov (Starîi), rus de naţionalitate.
- Sovietul Comisarului Poporului (Consiliul de Miniştri), ales, de asemenea de
către Congresul General al Sovietelor. Din cei şapte membri ai guvernului, doar doi
erau români, patru fiind ruşi şi unul bulgar. O persoană din acestea a fost dr.
Ecaterina Arbore, fiica lui Zamfir Arbore, care fusese de curând expulzată din
România pentru agitaţie comunistă296.
294
S. Nazaria, Istoria universală epoca contemporană. Manualul pentru clasa a XII-a, Chişinău,
Civitas-Prim, 2005, p. 38.
295
I. Caşu, I. Șarov, Istoria românilor şi universală. Manual pentru clasa a XII-a, Chişinău,
Cartier, 2013, p. 12.
296
N. Enciu, Istoria românilor epoca contemporană. Manualul pentru clasa a XII-a, Chişinău,
Civitas, 2003, p. 86.
În baza Constituţiei RASSM adoptate în anul 1925, puterea legislativă era

exercitată de Comitetul Executiv Central, iar organul executiv era Sovietul Comisarilor
Poporului (Sovnarcom). Treptat prerogativele lor au fost reduse, multe dintre ele
fiind încredinţate instituţiilor de stat ale Ucrainei297. Conform Constituţiei din 1938,
RASSM a devenit o regiune în componenţa Ucrainei, cu o autonomie mai mult
formală. Ea era lipsită de stema de stat şi de drapelul de stat propriu pe care le
avusese până atunci.
RASS Moldovenească a fost creată cu scopul realizării planurilor
expansioniste ale URSS. Republica a evoluat din 1924 până în 1940 în direcţia limitării
treptate a caracteristicilor proprii unei formaţiuni statale, devenind o simplă regiune
a Ucrainei. Regiunea a cunoscut aceleaşi procese social-economice şi politice ca şi
întreaga Uniune Sovietică: industrializare, colectivizare, revoluţie culturală298.
Iosif Stalin considera ca destinele unui popor şi cultura lui naţională nu
trebuie neapărat să fie conduse şi edificate de elemente naţionale, chiar dacă
acestea deţin înalte demnităţi de stat. Pe această cale se putea realiza fără piedici
deosebite, rusificarea elementelor indigene, rămase în urmă din punct de vedere
cultural până la revoluţie299. Drept urmare a acestor conceptii, românii nu aveau în
această republică dacăt posturi secundare, iar cei care şi-au afirmat dorinţa de a le
crea românilor o viaţă naţională autentică ori s-au manifestat în acest sens, au fost
deportaţi, fiind aduşi în locul lor mulţi colonişti, mai ales din Ucraina.
Declaraţia conducătorilor acestei republici încă de la înfiinţarea ei ne
elucidează scopurile politice urmărite de Partidul Comunist prin crearea acestei
formaţiuni statale. Cu ocazia primei şedinţe a Comitetului Central din 9 noiembrie
1924, preşedintele Starîi declară că „noi niciodată nu vom uita de fraţii noştri care
gem sub jugul boieresc”, sfârşind cu cuvintele „Trăiască Republica Autonomă
Sovietică Socialistă Moldovenească, leagănul României Socialiste”! La răndul său
Medvedev, secretar CC al PC(b) Ucrainean susţinea că: „Dorinţa populaţiei
moldoveneşti de a se separa într-o republică autonomă (...) nu este rezultatul
oarecarei cauze interne, ci este un fel de protest contra politicii teroriste şi
asupritoare a României faţă de populaţia basarabeană (...). Crearea unui stat separat
şi independent, care să asigure pe deplin dezvoltarea culturală şi naţională a
moldovenilor, va arăta basarabenilor cine anume este apăratorul lor adevărat.
Formăndu-se în stat, naţiunea moldovenească va fi în stare să crească mai repede şi
să producă o mare influenţă culturală şi politică asupra Basarabiei”.
Aceste declaraţii oficiale nedisimulate, dovedesc că ideea creării unei
republici autonome pe seama rămănilor transnistreni, n-a pornit din găndul generos
de a ridica o populaţie prosperă, cu evidente disponibilităţi pentru efort constructiv,
297
I. Caşu, S. Nazaria, Istoria Universală. Manual pentru clasa a IX-a, Chişinău, Reclama-
Civitas, 2004, p. 31.
298
I. Scurtu, I. Șişcanu, Istoria românilor epoca contemporană. Manual pentru clasa a XII-a,
Asociația istoricilor din Republica Moldova, Chişinău, 2007, p. 86.
299
I. Caşu, I. Șarov, op.cit., 2013, p. 7.
din întunericul neştiinţei la o nouă viaţă politică, naţională şi culturală300.

Dimpotrivă, organizatorii acesteia au urmărit scopuri cu totul străine de ideea
libertăţii naţionale. Ei au căutat să dobăndească o bază mai prielnică agitaţiile lor
ideologice, să creeze un punct de atracţie pentru românii basarabeni. Noua unitate
statălă era concepută în aşa fel, încăt să cobstituie „o veşnică ameniţare pentru
România” , „o suliţă în coasta Basarabiei”.
Pe parcursul celor 16 ani de existenţă RASSM a avut aceeaşi soartă
contradictorie ca şi întreaga Uniune Sovietică, cu importante realizări social-
economice, ca urmare a represiilor staliniste301. Prin acest experiment, în abordarea
lui S. Nazaria, bolşevicii au impus populaţiei din stânga Nistrului regimul comunist cu
toate ororile lui (arestări, deportări, represiuni etc.), cu transformarea radicală a
structurilor economice şi sociale.
2. Represiile şi deportările în RASSM

Anii de după 1935 au fost marcaţi de declanşarea unei ample campanii de
epurare a organelor de partid şi de stat ale RASSM, în conformitate cu teza „ascuţirii
luptei de clasă pe măsura avansării societăţii spre orînduirea comunistă”. În procesul
constituirii socialismului, regimul sovietic a promovat politica unor represii crunte,
care a atins apogeul în 1937-1938. Drept argumentare pentru întreţinerea represiilor
era adusă teza stalinistă „intensifiicarea luptei de clasa pe măsură înaintării spre
socialism”302. În realitate, pentru menţinerea regimului totalitar şi a dictaturii sale
Stalin a înfăptuit măsuri de înlăturare a adversarilor politici, creând prin arestări,
execuţii şi deportări o atmosferă de frică şi suspiciune. În RASSM printre primii au
fost supuşi represiilor adepţii şi promotorii grafiei latine, scriitorii, colaboratorii
Editurii de Stat, redactorii de ziare: S. Lehţîr, T. Malai, D. Milev, N. Cabac, N. Marcov,
P. Sănduţă, M. Gruman etc. Valul de represiuni a cuprins şi conducerea de vârf a
republicii, din care făceau parte Gr. Starîi - preşedintele consiliului Comisarului
Poporului, E. Voronovici - preşedintele Comitetului Executiv Central al RASSM, N.
Golub - secretar al Comitetului regional de partid, comisarii T. Skulski, D. Moroz, A.
Solomco303.
Astfel, în mai 1937 au fost arestaţi şi deportaţi preşedintele Sovietului
Comisarilor Norodnici din RASSM Gr. I. Starîi, preşedintele Comitetului Executiv
Central E. P. Voronovici, secretarul Comitetului regional din Moldova al PC(b) din
Ucraina N. I. Golub, comisarul agriculturii D. A. Moroz, comisarul pentru justiţie D. G.
Skuiski, precum şi alţi activişti sovietici şi de partid, acuzaţi de „troţkism şi
naţionalism şovin”.
300
I. Scurtu, I. Șişcanu, op.cit., 2007, p. 81.
301
A. Petrencu, I. Chiper, op.cit., 2007, p. 30.
302
S. Nazaria, A. Roman, Istorie. Manualul pentru clasa a XII-a, Chişinău, Cartea Moldovei,
2006, p. 63.
303
I. Șarov, I. Caşu, Istoria românilor şi universală. Manual pentru clasa a IX-a, Chişinău,
Cartdidact, 2013, p. 16.
La scurt timp de la deportarea întregului guvern al RASSM în frunte cu

preşedintele său, la 7 august 1937, secretarul Comitetului regional din Moldova al PC
(b) din Ucraina V. Z. Todes304 a expediat în adresa CC al PC (b) din URSS o scrisoare
informativă cu asigurări că «în timpul apropiat, vom smulge din rădăcini un grup de
duşmani la fel de periculoşi». În consecinţă, în listele «duşmanilor poporului» au fost
incluse o serie de persoane nunumai din aparatul SCN şi CEC al RASSM, ci şi din
organele Comisariatului pentru agricultură, Editurii de Stat a Moldovei,
Comisariatului Instrucţiunii Publice, Comitetului Radio, redacţiei ziarelor raionale etc.
Securitatea politică bolşevică a represat şi Cercul Literar moldovenesc de la
Tiraspol, grupat în jurul revistei „Moldova literară”. Animatorii acestui cerc erau un
grup de poeţi începători dintre care unii dădeau dovadă de un autentic talent (Nistor
Cabac, Nicolae Țurcanu, Ion Corcinschi, Toader Mălai). Tinerii scriitori căutau surs[ de
inspiraţie în creaţia populară, ridicându-se la înălţimile naţionale. Creaţia lor nu se
incadra în ideologia şi propaganda comunistă. Proslăvirea idealurilor naţionale ia
costat scump. Membrii cercului literar au fost arestaţi şi deportaţi în Siberia sub
învinuire dе naţionalism305.
Nu a evitat represiunile nici Biserica din Transnistria, care a fost adusă de
autorităţi într-o situaţie deplorabilă. La momentul venirii bolşevicilor la putere în
1917, în ţinuturile dintre Nistru şi Bug existau 1.017 biserici şi case de rugăciuni, 13
mănăstiri şi schituri, 890 de preoţi şi 384 de călugări. După 23 de ani de teroare
bolşevică, autorităţile române au mai găsit în Transnistria o singură biserică care nu
fusese închisă – biserica comitetului 2 din Odessa, unde activa preotul moldovean
Vasile Braga. Rusia pravoslavnică de odinioară se transformase într-un focar de
ateism306. O parte din locaşurile sfinte au fost demolate în întregime, iar altele au fost
reconstruite şi reamenajate pentru alte necesităţi. Preoţii şi alţi slujitori bisericeşti au
fost exterminaţi fizic sau deportaţi.
În manuale e specificat că instituţiile care au participat nemijlocit la represii
au fost Direcţia Generală Politică de Stat (OGPU) şi Comisariatul Norodnic al
Afacerilor Interne (NKVD). Acestea au represat mii de muncitori, ţărani şi funcţionari.
Spre exemplu, în satul Butor din raionul Grigoriopol peste 150 de persoane au
devenit jertfe ale represiilor staliniste, iar în satul Pererîta, raionul Dubasari - 270 de
oameni. Ca urmare a aceloraşi acţiuni, răndurile organizaţiei de partid din RASSM s-
au redus de la 5.715 comunişti în 1933 la 3.097 în 1938307.
3. Politica culturală
La răspindirea limbii naţionale a contribuit editarea, începănd cu 1 mai 1924,
a ziarului „Plugarul Roş”, numit mai tărziu „Moldova Socialistă”, printre colaboratorii
căruia au fost un şir de scriitori şi publicişti: Toader Malai, Nistor Cabac, Dumitru
304
I. Caşu, S. Nazaria, op.cit., 2004, p. 31.
305
N. Enciu, op.cit., p. 88.
306
I. Scurtu, I. Șişcanu, Istoria românilor epoca contemporană. Manual pentru clasa a XII-a,
Asociația Istoricilor din Republica Moldova, Chişinău, 2007, p. 89.
307
A. Petrencu, I. Chiper, op.cit., 2007, p. 37.
Milev, Nichita Marcov. Unii din scriitori au încercat să pună în discuţie originea
moldovenilor, valorificarea moştenirii clasice, contribuind la menţinerea conştiinţei
naţionale a românilor transnistreni. În acest context pot fi menţionale cartea lui D.
Milev Stănescu şi articolul lui S. Lehtţir „Vlăhuţa”. O importanţă mare pentru
dezvoltarea culturii româneşti a avut-o introducerea grafiei latine. Necesitatea
instruirii copiilor în limba maternă în baza alfabetului latin fusese exprimată încă în
toamna anului 1920 la consfătuirea generală a învăţătorilor din judeţul Tiraspol,
ulterior revenindu-se la această problemă. Însă în realizarea unor măsuri concrete s-a
trecut doar în 1929, odată cu infiinţarea Comitetului Central pentru moldovenizare şi
latinizare în frunte cu E. Voronovici. După discuţii îndelungate, la 2 februarie 1932,
biroul comitetului regional de partid a adoptat rezoluţia privind trecerea la grafia
latină. Drept urmare s-au creat condiţii favorabile pentru răspîndirea ştiinţei de carte
şi a valorilor culturii naţionale. Astfel, în 1934 funcţionau 547 de şcoli în care învăţau
89.000 de elevi. însuşirea grafiei latine a cuprins şi masele largi de adulţi308.
În condiţiile intensificării represiilor staliniste unii conducători ai organelor de
partid s-au pronunţat făţiş împotriva grafiei latine, învinuindu-i pe promotorii ei că
sunt adepţi ai imperialismului şi ai României regale309. La 27 februarie 1938 s-a
adoptat hotărărea prin care se prevedea „trecerea scrisului moldovenesc de la grafia
latină la cea rusească”. În hotărărea se motiva că promovarea grafiei latine a fost în
esenţă „o politică burghezo-naţionalistă în domeniul culturii moldoveneşti”. Se
invoca de asemenea tendinţa de ignorare şi limitare a limbii ruse, încercarea de a
slăbi influenţa partidului şi chiar tendinţa de a separa Moldova Sovietică de URSS
4. Basarabia sub regim sovietic 1940-1941

În vara anului 1940 ocupanţii sovietici au luat măsuri în vederea impiedicării
operaţiunilor de evacuare din Basarabia şi nordul Bucovinei a bunurilor aparţinând
instituţiilor de stat şi Armatei române. Sovieticii au capturat importante cantităţi de
armament şi muniţii, materiale şi echipamente militare. Pe lângă asuprirea politică,
populaţiei i-au fost aduse şi grave prejudicii economice. Au fost naţionalizate băncile,
instituţiile de credit, mijloacele de transport, uzinele, fabricile, tipografiile, hotelurile,
farmaciile, teatrele, clădirile mai mari şi casele tuturor celor care s-au refugiat.
Ocuparea Basarabiei şi nordului Bucovinei a generat şi alte drame pentru
poporul român. În 28 iunie şi 4 iulie 1940, doar în cîteva judeţe - Cernăuţi, Bălţi,
Chişinău, Cetatea Albă - au fost arestaţi 1.222 de persoane. Încă din primele zile de
ocupaţie, sovieticii au început să deporteze un număr însemnat de proprietari şi de
foşti oameni politici, catalogaţi drept „elemente contrarevoluţionare”. În noaptea de
13/14 iunie 1941, au fost arestaţi şi deportaţi 250.000 de oameni, din care
majoritatea o formau femeile şi copiii. Doar din oraşul Soroca au fost deportate 188
de persoane. Tribunalele militare au condamnat la moarte 5.485 de persoane. De
308
I. Caşu, G. Palade, op.cit., 2009, p. 42.
309
I. Caşu, I. Şarov, op.cit., 2013, p. 6.
teamă represiilor, zeci de mii de cetăţeni s-au refugiat în România. Teroarea a

infiltrat frica în fiecare locuitor al Basarabiei310.
5. Reinstaurarea regimului stalinist în 1944

În perioada martie-august 1944, în partea de nord-est a Basarabiei a fost
reinstaurat regimul sovietic, centrul autorităţilor sovietice fiind oraşul Soroca. După
operaţia militară Iaşi-Chişinău, organele sovietice şi-au extins puterea asupra
întregului teritoriu al Basarabiei. Toate organele centrale ale puterii de stat au fost
transferate la Chişinău. Articolul 4 al Convenţiei de armistiţiu, semnată la 12
septembrie 1944, prevedea restabilirea frontierelor de stat între Uniunea Sovietică şi
România, fixate în vara anului 1940 după anexarea Basarabiei311. Prin acest articol
este confirmată în plan internaţional incorporarea Bucovinei de Nord, a judeţelor
Ismail, Akkerman şi Hotin în componenţa RSS Ucrainene şi restabilirea Republicii
Sovietice Socialiste Moldoveneşti.
După încheierea operaţiunilor militare într-un timp foarte scurt a fost
efectuată reîmpărţirea teritorială şi administrativă a acestor teritorii, conform
legislaţiei sovietice în vigoare. De rând cu raioanele, noi unităţi administrative, s-au
păstrat o perioadă de timp judeţele, lichidate definitiv în 1947. Regimul sovietic, care
se sprijinea pe prezenţa armatei sovietice, a fost restabilit cu forţa, prin metode
represive. Odată cu unităţile armatei, în judeţele Basarabiei au pătruns organele
securităţii şi unităţile NKVD312. Au urmat arestări şi deportări în rândurile foştilor
funcţionari ai administraţiei române, membri ai partidelor politice, preoţilor şi
învăţătorilor, altor reprezentanţi ai intelectualităţii, care n-au reuşit să se evacueze.
Un factor important în procesul de instaurare a noului regim l-a constituit
creşterea numărului membrilor Partidului Comunist. În anii 1946-1950 organizaţia
republicană de partid a crescut de la 10,8 mii la 29,5 mii de comunişti. Au fost aduse
numeroase cadre de partid şi sovietice, prin intermediul cărora Moscova promova
politica de sovietizare în Moldova. Numai în anii 1944-1946, în regiune au sosit peste
22.000 de lucrători de partid şi de stat313. Rolul conducător în viaţa politică a
republicii a revenit Biroului CC al PC(b) din toată Uniunea pentru Moldova, format în
martie 1945 în scopul dirijării activităţii tuturor organelor de partid şi de stat.
La sate, extinderea organelor comuniste întâlnea obstacole mari, în special
din cauza politicii antireligioase promovate de către noul regim. În vederea
intensificării propagandei comuniste, în anii 1947-1948, din organizaţiile orăşeneşti
de partid au fost trimişi în satele republicii peste 1,5 mii membri de partid, mulţi
dintre care erau străini, care nu cunoşteau limba şi tradiţiile populaţiei locale.
O parte componentă a procesului de reinstaurare a regimului comunist o
constituia crearea în localităţile din Basarabia a organelor executive a sovietelor.
310
I. Caşu, S. Nazaria, op.cit., 2004, p. 32.
311
I. Scurtu, I. Șişcanu, op.cit., 2007, p. 79.
312
I. Caşu, I. Șarov, op.cit., 2013, p. 6.
313
S. Nazaria, A. Roman, op.cit, 2006, p. 81.
Primele alegeri în sovietele locale s-au desfășurat în decembrie 1947314. O mare

importanţă pentru afirmarea regimului au constituit-o alegerile în Sovietul Suprem al
Uniunii Sovietice din februarie 1946, la care au fost desemnaţi şi 34 de deputaţi din
partea RSSM. În mai 1947 s-au desfăşurat alegerile în Sovietul Suprem al RSSM.
Preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem a rămas F. Brovco, iar în fruntea
Consiliului Comisarilor Poporului a fost păstrat G. Rudi, ambii nefiind reprezentanţi ai
populaţiei băştinaşe. Guvernul republican format a fost un instrument de promovare
a politicii dictate de organele centrale unionale.
Un rol important în consolidarea regimului comunist din RSSM l-a avut Leonid
Brejnev, viitorul lider al PCUS, care în anii 1950-1952 s-a aflat în fruntea CC al PC(b)M.
El a promovat cu perseverenţă în elita de partid a republicii cadre care au constituit
nucleul organelor de partid şi de stat în anii ‘60-‘80315.
6. Colectivizarea forţată
În primii ani de după război, organele Partidului Comunist şi cele de stat şi-au
orientat eforturile spre înfăptuirea colectivizării agriculturii – una din sarcinile
principale ale construcţiei socialiste. Realizarea ei a fost pusă în dependenţă de
pregătirea anumitor condiţii materiale şi tehnice, în special de nivelul asigurării cu
maşini şi utilaje agricole. Colectivizarea era înfăptuită prin directie, fiind încălcat
principiul asocierii benevole în kolhozuri, principiu care era propagat pe larg de
ideologia comunistă316. Autorităţile exercitau presiuni asupra tăranilor individuali
pentru ca aceștia să se deziăe de gospodăriile lor. Se impuneau măsuri de ordin
administrativ şi juridic împotriva ţăranilor care nu doreau să semneze cererile de
intrare în kolhoz.
În faza iniţială, în anii 1944-1947, procesul de organizare a kolhozurilor a
decurs foarte lent, întâmpinând o atitudine ostilă din partea ţăranilor. Până la 1 iulie
1946 au fost organizate doar două kolhozuri noi, doritorii de a intra în acestea fiind
puţini317. De la 1 iulie 1946 şi până la 1 iulie 1947 au fost fondate 146 kolhozuri, care
cuprindeau 20.156 de gospodării. Noile kolhozuri erau foarte mici şi cuprindeau o
parte infim de mică a populaţiei din stat318.
În etapa a doua, eforturile principale au fost orientate spre constituirea de
kolhozuri noi în masa319. Au fost adoptate un şir de hotărâri care prevedeau crearea
condiţiilor favorabile pentru colectivizare: studierea componenţei sociale a satului,
inventarea mijloacelor de muncă, propagarea ideei superiorităţii noii forme de
organizare a gospodăriilor agricole.
314
Ibidem, p. 87.
315
I. Scurtu, I. Şişcanu, Istoria românilor epoca contemporană. Manual pentru clasa a XII-a,
Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova, Chişinău, 2007, p. 43.
316
317
I. Șarov, I. Caşu, Istoria românilor şi universală. Manual pentru clasa a IX-a, Chişinău,
Cartdidact, 2013, p. 47.
318
N. Enciu, op.cit., 2003, p. 90.
319
Ibidem, p. 90.
Lovitura decisivă a fost aplicată ţărănimii basarabene în vara anului 1948. La

16 iunie, printr-o hotărâre specială, conducerea republicii a fixat pentru gospodăriile
ţărăneşti individuale din Moldova norme de predare a cerealelor mai mari decât în
kolhozuri, iar la 25 iunie 1949, printr-o hotărâre specială a Consiliului de Miniştri al
URSS, gospodăriile ţărăneşti individuale care consimţeau să intre în kolhozuri erau
scutite de toate restanţele la livrările de producţie agricolă. Astfel, pe lângă măsurile
de presiune directă, sistemul de colectări şi impunere fiscală a constituit un mijloc
indirect important pentru infăptuirea colectivizarii.
Încă la 30 august 1947, conducerea republicană de partid a adoptat o
hotărâre despre determinarea numărului gospodăriilor chiaburilor în judeţele
republicii şi impozitarea lor. În listele chiaburilor urmau să fie incluse acele persoane
care foloseau munca năimită şi sezonieră a ţăranilor, cei care aveau venituri de pe
urma utilizării maşinilor agricole, a morilor, oloiniţelor şi altor întreprinderi. Măsurile
de deschiaburire au grăbit procesul de colectivizare320.
În decursul a şase luni ale anului 1949 au fost formate peste 1700 de
kolhozuri noi. Planurile de colectivizare au fost supraîmplinite de două ori, iar acest
fapt a fost comunicat cu mândrie de conducerea republicană de partid la Moscova.
7. Foametea organizată din anii 1946-1947

Una din cele mai tragice pagini ale istoriei RSSM după război, a fost foametea
din anii 1946-1947. Din mai 1945 şi până în toamna anului 1946 ploile au ocolit cea
mai mare parte din teritoriul Moldovei. Seceta care se dezlănţuise, nu avusese un
precedent în ultimii 50 de ani. În anul 1946, seceta s-a înteţit şi mai mult: iarna fiind
fără zăpadă, iar primăvara şi vara fără ploi. În acel an roada a fost de 2,5 ori mai mică
decât în 1945.
Totuşi cauzele pricipale care au provocat foametea în RSSM au fost nu
calamităţile naturale, ci politica fiscală rigidă promovată de regimul sovietic în primii
ani de după război şi colectările obligatorii de cereale321. Obligaţiile fiscale au crescut
chiar şi în condiţiile secetei. Autorităţile n-au cruţat pe nimeni. Impozitele au cuprins
inclusiv şi păturile cele mai sărace ale ţărănimii. În acelaşi timp, a fost majorat planul
de predare a cerealelor către stat. În anul 1946, planul de colectări obligatorii, în
comparaţie cu anul 1944, a crescut de 1,3 ori, depăşind cu mult posibilităţile
republicii. În condiţiile cănd populaţia republicii murea de foame, conducerea a
exportat din ţară 1.700 mii tone de cereale.
Către luna august 1946 s-au conturat primele simptome ale foametei. Numai
în judeţul Chişinău au fost atestate 5.200 cazuri de distrofie, majoritatea bolnavilor
fiind copii de până la 16 ani. În lunile următoare, numărul bolnavilor şi al celor morţi
de distrofie a crescut. În iarna anului 1946-1947 mortalitatea a devenit un fenomen
de proporții322.
320
S. Nazaria, A. Roman, op.cit., 2006, p. 82.
321
N. Enciu, op.cit., 2003, p. 87.
322
Organele de stat au întreprins anumite măsuri de ajutor a populaţiei.

Situaţia alimentară în republică continua să fie critică însă. Pentru a ajuta republica,
conducerea de la Moscova l-a trimis pe A. N. Kosâghin, adjunctul preşedintelui
Consiliului de Miniştri al URSS, împreună cu alţi funcţionari de partid, care au criticat
activitatea organelor republicane de partid şi a sovietelor în vederea combaterii
foametei. La 27 februarie Consiliul de Miniştri al URSS a furnizat, suplimentar la
împrumutul acordat în august şi decembrie, încă 6 mii tone de cereale. S-a hotărât
deschiderea cantinelor pentru 100 mii de oameni, au fost înfiinţate case de copii, s-a
dublat numărul locurilor din spitale pentru bolnavii de distrofie. Aceste eforturi s-au
dovedit a fi insuficiente. Mortalitatea a continuat să crească atingând cote maxime în
martie 1947 (25.953 de oameni). Au fost atestate numeroase cazuri de canibalism.
Totalitatea cauzelor obiective şi subiective au determinat proporţiile
catastrofale ale foametei. Deşi nu există date statistice oficiale, conform unor
investigaţii ale specialiştilor în domeniu, numărul celor morţi în urma foametei atinge
cifra de 150-200 mii de oameni323.
THE REPRESSIVE ACTIVITY OF THE COMMUNIST SYSTEM IN MASSR AND MSSR

IN 1924-1956, REFLECTED THROUGH SCHOOL TEXTBOOKS
Abstract. Once, with the creation of the state structures - MASSR and MSSR, the
communist model of organization was spread in all the fields of the activity - politics,
economy, social life and culture. The school textbooks of contemporary history of the
Republic of Moldova (IXth and XIIth grades), reflect the main repressive activity carried out by
the Bolshevik nomenclature in 1924-1956, through the actions of forced collectivization, mass
deportations, organized starvation and denationalization, thereby contributing at the
discovering of the truth of national history by the pupils.
Keywords: Soviet regime, repressions, cultural politics, starvation, deportations
РЕПРЕССИВНАЯ ДЕЯТЕЛЬНОСТЬ КОММУНИСТИЧЕСКОЙ СИСТЕМЫ В МАССР и МССР

В 1924-1956 гг., ОТРАЖЕННАЯ В ШКОЛЬНЫХ УЧЕБНИКАХ
Резюме. С формированием государственных структур МАССР и МССР,
коммунистическая модель организации была внедрена во все сферы деятельности
местного населения: в политике, экономике, социальной жизни и культуре. Школьные
учебники истории новейшего периода (IX-e и XII-е классы), представляют в основном
репрессивный характер деятельности коммунистической номенклатуры в период 1924-
1956 гг. через призму следующих действий: насильственная коллективизация, массовыe
депортации, организованного голода и дезнационализации. Таким образом, являясь
для учеников базовым источником, способствующим раскрытию исторической правды.
Ключевые слова: советский режим, репрессии, политическая культура, голод,
депортации
323
S. Nazaria, A. Roman, op.cit., 2006, p. 87.
ASPECTE TEORETICO-NORMATIVE PRIVIND DEZVOLTAREA INSTITUȚIILOR

JURIDICE DIN RSSM ȘI RASSM (1924-1956)
Veronica SPÎNU
Constituirea RASSM, dezvoltarea constituţională şi administrativă

La începutul lunii februarie 1924, un grup de comunişti din care făcea parte și
Gr. Kotovski a adresat o scrisoare Comitetului Central al Partidului Comunist
(bolșevic) cu iniţiativa de a forma, pe malul stâng al Nistrului, din localităţile populate
cu moldoveni o formă a statalităţii naţionale. Se menţiona că pe malul stâng trăiesc
de la 500-800 mii moldoveni şi având în vedere specificul lor naţional şi conducându-
se de politica naţională a bolşevicilor, poate fi creată o formaţiune statală în
componenţa Ucrainei şi a Uniunii Sovietice.
La 12 octombrie 1924, Comitetul Executiv Central al Ucrainei a adoptat
hotărârea privind formarea unei republici autonome sovietice, RASSM, în
componenţa Ucrainei, formată din 11 raioane cu capitala, până în 1929, în oraşul
Balta, iar din 1929 – la Tiraspol.
În paralel, în epocă se desfăşura zămislirea noilor Legi Fundamentale ale
republicilor unionale şi a celor autonome. Acest lucru era dictat de imperativele
timpului care necesitau o elaborare a noii legislaţii, ţinându-se cont de constituirea
URSS, dar şi în scopul fortificării şi consolidării unui fundament legislativ adecvat,
bazat pe acumularea unei experienţe în domeniu, a transformărilor şi organizării
statalităţii unitare a republicilor unionale324.
La etapa iniţială, RASSM a cuprins raioanele Camenca şi Veliko-Kosniţki din
gubernia Podolia, raioanele Ananiev, Birzula, Crutîi, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa,
Slobozia, Stavrov şi Tiraspol din gubernia Odessa, precum şi dintr-o parte a raioanelor
Valea-Hoţului şi Balta (satele Pasiţel, Ghidirim, Baital). La începutul lunii decembrie
1924, a fost adăugat şi restul raionului Balta, cu orasul omonim şi satele Grădiniţa şi
Iaschi. Republica avea o suprafaţa de 8.100 km2 şi includea 11 raioane. Ulterior,
teritoriul a fost reorganizat în 14 raioane325.
Constituţia RASSM din 1925

Odată cu formarea RASSM, a fost pusă problema adoptării unei Constituţii.
De aceasta s-a ocupat Comisariatul Norodnic al Justiţiei, care înaintează proiectul
Comitetului revoluţionar, aceasta din urmă se pronunţă pentru lărgirea drepturilor
organelor republicane. Proiectul Constituţiei a fost aprobat la Prezidiul Comitetului
Executiv Central din Ucraina, care îl transmite Congresului General al Sovietelor din
RASSM, spre adoptare. În aprilie 1925, Constituţia RASSM a fost aprobată de
324
A. Smochină, Organele constituționale ale Republicii Moldova în condițiile regimului
totalitar. Chişinău, 2001, p. 9.
325
Pentru mai multe informații a se vedea volumul O istorie a Regiunii Transnistriene din cele
mai vechi timpuri pînă în prezent/ I. Chirtoagă, I. Jarcuțchi, E. Negru, …, Chişinău, Bons
Offices, 2007, pp. 267-268.
Congresul I General al Sovietelor din RASSM326, iar în luna mai, Constituţia a fost
întărită de Congresul IX General al Sovietelor din RSS Ucraina. Procesul de elaborare
a noii Constituţii a fost dirijat de Partid. Au fost formate mai multe comisii
constituţionale, după cum urmează:
- pe lângă Biroul Organizatoric al CC al PC(b) din Ucraina responsabil de RASSM;
- pe lângă CEC al Ucrainei;
- pe lângă Comisariatul Popular (Norodnic) al Justiţiei;
- pe lângă Comitetul Revoluţionar din Moldova327.
Proiectul Constituţiei a fost elaborat de Comisariatul Norodnic al Justiţiei din
RSS Ucraineană cu participarea reprezentanţilor Comitetului Revoluţionar din
Moldova şi altor organe de conducere ale RSSU. Principiile de elaborarea ale
Constituţiei s-au axat pe următoarele caracteristici328:
- RASSM dispune de toate pârghiile sistemului centralizat al organelor puterii
de stat şi de conducerea Congresului Sovietelor, Comitetului Executiv Central şi
Sovietului Comisarilor Norodnici, Comisariatelor Populare;
- RASSM dispune de bugetele locale şi de stat;
- RASSM îşi atribuie dreptul legislativ referitor la statutul de constituire a
Comisariatelor Norodnice, a executivelor locale şi a subdiviziunilor acestora, în
concordanţă cu principiile generale de funcţionare a organelor similare din RSSU.
Constituţia RASSM din 1925 era alcătuită din VII capitole: I. Dispoziţii
generale; II. Organele supreme ale puterii de stat; III. Sovietul Comisarilor Norodnici;
IV. Organele puterii locale; V. Organele de justiţie; VI. Bugetul statului şi VII.
Atributele de stat329.
Legea fundamentală a RASSM a instaurat, din punct de vedere legislativ, o
dictatură a proletariatului, bazată pe comunitatea dintre clasa muncitoare şi
ţărănime şi a decretat rolul primordial de conducere a Partidului Comunist în
organizaţia politică a republicii sovietice. Accentuând în Constituţie principiile
statalităţii a dictaturii proletariatului, Legea Fundamentală opera cu întreaga putere a
maselor muncitoreşti, prin intermediul Sovietelor: „Puterea muncitorilor Moldovei se
exercită pe teritoriul RASSM prin intermediul Sovietelor de deputaţi a muncitorilor
ţăranilor şi militarilor Armatei Roşii, a Congreselor şi a organelor constituite din
acestea”. Astfel, Constituţia RASSM punea bazele funcţionării puterii muncitorimii şi
ţărănimii, sub forma unui sistem unitar a reprezentativităţii organelor Sovietelor de
deputaţi a muncitorilor, ţăranilor şi militarilor Armatei Roşii330.
326
В. М. Иванов, Г. И. Костаки, Конституционное развитие Молдавской ССР, Кишинев.
Изд. Картя Молдовеняскэ, 1979, сc. 33-34.
327
Revcomul (comitetul revoluționar) era organul temporar, neconstituțional, care se forma
provizoriu din ordinul organelor de partid şi sovietice.
328
A. Smochină, op.cit., p. 10.
329
Textul întreg al Constituției din 1925 poate fi consultat în sursa: Государственно-
правовые акты Молдавской ССР (1924-1941 гг.), Кишинев, Государственное
издательство «Картя Молдовеняскэ», 1963, сc. 31-42.
330
В. М. Иванов, Г. И. Костаки, op.cit., с. 42.
Constituţia RASSM, este alcătuită în conformitate cu Constituţia Ucrainei,

iar organele supreme ale Republicii erau:
- Congresul general al Sovietelor din Moldova. Congresul adopta acte
legislative, Constituţia şi modificările acesteia;
- Comitetul Executiv Central din RASSM. Comitetul se întrunea la sesiuni,
adopta acte legislative cu excepţia adoptării constituţiei şi modificărilor acesteia;
- Prezidiul Comitetului Executiv Central din RASSM. În cadrul prezidiului se
formează fracţiunea comunistă, care, din 1929, adopta hotărâri la toate problemele
până la punerea acestora în discuţie la congrese şi sesiuni.
La 10 mai 1925 Congresul al IX-lea al Sovietelor din întreaga Ucraină a întărit
Constituţia RASSM şi a introdus modificări respective în Constituţia RASSM Congresul
I al Sovietelor din Moldova a adoptat Constituţia RASSM la 23 aprilie 1925.
Constituţia cuprindea 48 de puncte expuse în şapte capitole şi anume:
prevederile generale, organele supreme ale puterii de stat, Sovietul Comisarilor
Norodnici, organele puterii locale, bugetul RASSM, stema şi steagul. Constituţia din
1925 nu se referea la drepturi şi libertăţi, ceea ce nu este compatibil cu denumirea de
constituţie modernă.
În conformitate cu art. 15 al Constituţiei, Congresele sovietelor trasau
direcţiile principale de activitate ale guvernului muncitoresc-ţărănesc şi ale tuturor
organelor de conducere din RASSM şi dispuneau de următoarele competenţe:
modificări teritoriale în perimetrul republicii, puteau modifica şi completa
Constituţia, puteau aproba Bugetul anual de Stat, dicutau probleme de constituire şi
consolidare a statului sovietic.
În conformitate cu articolele 16, 17 ale Constituţiei, în intervalul dintre
Congresele Sovietelor, funcţiile organului suprem al Republicii erau exercitate de
Comitetul Executiv Central al Moldovei. Acest comitet era constituit de Congresul
Republican ordinar al Sovietelor şi avea un mandat valabil până la convocarea
următorului Congres. Conform art. 22 din Constituţie, era ales un Prezidium care în
intervalul dintre sesiuni funcţiona şi reprezenta Organul Suprem al puterii în RASSM.
În scopul examinării unor probleme curente de legislaţie şi administrare, Comitetul
Executiv Central din Moldova dispunea de prerogativa de a forma comisii
permanente331.
Conformându-se cererii şi dictatului Partidului Comunist, în 1931 a fost
adoptată „Dispoziţia unională cu privire la Sovietele săteşti”, care acorda acestora
toată puterea de colectivizare şi de exterminare a culăcimii, având în subordine şi
toate întreprinderile şi instituţiile locale. În acest sens, competenţele sovietelor
săteşti au fost extinse, ele putând activa în domeniul agrar şi social-cultural332.
În organele de conducere erau atrase multiple persoane din cele mai diverse
pături sociale, care exercitau funcţii administrative, asigurând controlul asupra
fabricilor, secţiilor, uzinelor, fără remunerare. Această formă de activitate socialistă
obştească, neremunerată, a fost dictată de solicitarea muncitorilor din marile oraşe
331
332
A. B. Сурилов, История государства и права Молдавской ССР, Кишинев, 1963, c. 127.
industriale ale URSS. Prin urmare, şefia obştească a devenit, în curând, elementul
suprem prin care se putea asigura supravegherea aparatului de stat, prin intermediul
utilizării acestei metode inedite. Dictatura proletariatului controla vigilent toate
sferele importante de activitate ale societăţii.
În legislaţia RASSM domina conceptul – tendinţă de tutelare a personalităţii, atât
sub aspect civil, cât şi sub orice aspect funcţional: a deputatului, directorului,
învăţătorului, etc. Legiuitorul se străduia să rezolve problemele existente anticipat,
compartimentându-le şi fixându-le condiţionalitatea şi rezultativitatea astfel, scutindu-l
pe cetăţean de chinurile creaţiei şi căutării de alternative în procesul de soluţionare a
unor probleme vitale.333 Multe acte legislative au obţinut un caracter instructiv,
formulate pe un ton de îndrumare, povăţuire şi explicând, nişte lucruri elementare,
condimentate cu expresii, de genul: „nu se permite”; „este obligat”, „are datoria”etc.
În discursul legislativ sunt admise multe interdicţii, golite de sens, lipsite de faptul
concret.
Constituţia URSS din 1936

Сonstituţia URSS din 1936 stipula rolul central care revenea partidului comunist
şi monopolul în exercitarea guvernării de stat. Legea fundamentală interzicea
formarea şi activitatea oricăror formaţiuni politice cu excepţia PC (b) Unional.
Organizaţia de partid şi conducerea RASSM acordau o atenţie sporită formării şi
consolidării dictaturii comuniste, drept principiu primordial al Constituţiei Sovietice şi
factor determinant în devenirea şi dezvoltarea societăţii socialiste.
Constituţia URSS din 1936 prin dispoziţiile ei a stipulat drepturile şi libertăţile
precum: dreptul la muncă (art. 118), dreptul la odihnă (art. 119), dreptul la asigurare
materială la bătrâneţe, precum şi în caz de boală şi de pierdere a capacităţii de muncă
(art. 120), dreptul la învăţătură (art. 121), egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul
(art. 122), egalitatea în drepturi a cetăţenilor, fără deosebire de naţionalitatea şi rasa
lor, în toate domeniile vieţii (art. 123), libertatea conştiinţei (art. 124), libertăţile
cuvântului, a presei, întrunirilor şi a mitingurilor, a manifestaţiilor şi demonstraţiilor de
stradă (art. 125), dreptul de a se asocia în organizaţii obşteşti (art. 126), inviolabilitatea
persoanei (art. 127), inviolabilitatea domiciliului şi secretul corespondenţei (art. 128)334.
Constituţiile republicilor unionale, adoptate în 1937, inclusiv Constituţia RSS
Moldoveneşti din 1941, au reprodus clauzele Constituţiei URSS din 1936 referitoare la
drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
De rând cu stipularea drepturilor şi a libertăţilor enumerate, articolele
menţionate ale Constituţiei URSS din 1936 prevedeau şi anumite garanţii menite să
asigure realizarea drepturilor şi libertăţilor proclamate. De exemplu, pe lângă
garantarea inviolabilităţii persoanei, art. 127 stabilea că nimeni nu putea fi arestat
decât în baza unei hotărâri judecătoreşti sau cu autorizaţia procurorului335.
333
334
Советские конституции. Справочник, Москва, Госполитиздат, 1963, pp. 263-267.
335
Ibidem, p. 266.
Constituţia RASSM din 1938

Reglementările sus-menţionate şi-au găsit reflectarea în Constituţia RASSM
din anul 1938, care a consolidat bazele socialiste ale sistemului social de stat. În
opinia lui V. Țaranov această Constituţie garanta „drepturile cetăţenilor în pofida
apartenenţei naţionale şi rasiale, asigura şi garanta drepturi egale la muncă, odihnă,
educaţie, etc.” În acelaşi timp autorul menţionează obligaţia cetăţenilor de a respecta
legile sovietice şi de a apăra patria socialistă336.
În baza renovării constituţionale a URSS (1936), la 6 ianuarie 1938 a fost
adoptată noua constituţie a RASSM, care avea 11 capitole şi 114 articole cu patru
capitole mai mult decât cea din 1925. Capitolele noi se refereau la orânduirea socială,
drepturile şi obligaţiile cetăţenilor, sistemul electoral, procedura de modificare a
constituţiei.
Articolele care tratau aşa noţiuni ca baza economică şi politică aveau mai
mult un caracter ideologic şi nu juridic. Se declara că baza politică o constituie
sovietele de deputaţi ai oamenilor muncii, iar baza economică – sistemul socialist de
gospodărie şi proprietate socialistă. Ca proprietatea socialistă era considerată
proprietatea de stat şi proprietatea cooperatist-colhoznică.
În organizarea puterii de stat n-a realizat principiul separaţiei puterilor, ci pe
cel al unicităţii puterilor. Organele erau împărţite în categorii, între care se stabileau
relaţii de subordonare, din treaptă în treaptă, până la organul suprem – Sovietul
Suprem. Sovietul Suprem nu era unicul organ legislativ, deoarece actele referitor la
modificarea constituţiei, la împărţirea administrativ – teritorială, trebuiau confirmate
din partea organelor ucrainene337.
Organele locale ale puterii de stat erau Sovietele raionale, orăşeneşti şi
săteşti. Constituţia a introdus formal dreptul la vot universal, direct, egal şi secret.
Organele de justiţie erau reprezentate prin Judecătoria Supremă, iar în oraşe
şi raioane – de către judecătoriile norodnice. Judecătoria Supremă se alegea de
Sovietul Suprem pe termen de trei ani, iar judecătoriile norodnice se alegeau de
populaţia oraşului sau a raionului pe termen de 5 ani. Procurorul principal era numit
de Procurorul principal al URSS, iar procurorii din raioane – de procurorul Ucrainei.
Erau declarate drepturile la muncă, învăţătură, odihnă, la asistenţă socială,
libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, mitingurilor şi demonstraţiilor.
Libertatea asocierii era declarată cu specificarea că persoanele cele mai conştiente se
reunesc în cadrul Partidului Comunist. Libertatea asocierii era limitată la un singur
partid politic.
Proclamând cetăţenilor drepturi, Constituţia concomitent le-a înaintat şi
anumite îndatoriri: executarea legilor, respectarea disciplinei de muncă, atitudinea
onestă faţă de datoria obştească, stima faţă de regulile de convieţuire socială,
păstrarea şi consolidarea proprietăţii socialiste.
Legea fundamentală era „prima Constituţie a poporului moldovenesc, care
afirma biruinţa socialismului în republică şi care demonstra justeţea principiilor
336
В. Царанов, Исторический прогресс Молдавской ССР, Кишинев, CEP USM, 2015, p. 213.
337
E. Cernea, E. Molcuț, Istoria Statului şi dreptului românesc, Bucureşti, Editura Sansa, 1992.
leniniste ale Constituţiei Sovietice”338 şi a regimului totalitar sovietic, care

excludea adevărata libertate, drepturile politice şi personale ale omului.
Constituirea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti în 1940

La 2 august 1940, la sesiunea Sovietului Suprem al URSS, a fost adoptată
Legea despre formarea RSSM şi includerea în componenţa Ucrainei a Bucovinei de
Nord, a judeţelor Hotin, Akkerman339 şi Izmail. La votarea legii în cauză au participat
doar deputaţii din stânga Nistrului. Din componența RASSM au fost incluse în RSSM
doar şase raioane: Camenca, Râbniţa, Dubăsari, Grigoriopol, Slobozia, Tiraspol,
celelalte rămânând în cadrul RSS Ucrainene.
În cele ce urmează, la 4 noiembrie 1940, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS
a adoptat un decret prin care erau stabilite frontierele dintre Ucraina şi Moldova în
conformitate cu Legea din 2 august 1940. Populaţia moldovenească, care s-a
pomenit în Ucraina, adopta hotărâri la adunările generale ale sătenilor, trimitea
adresări, scrisori lui Stalin şi altor conducători sovietici cu rugămintea de a-i trece în
componenţa RSSM, dar ele nu au fost luate în seamă.
Prerogativele constituţionale temporare ale Sovietului Suprem al RASSM,
până la alegerile în organele supreme ale puterii RSSM unionale, au fost extinse până
la nivelul abilităţilor organelor republicii unionale. Prin urmare, au fost constituite 18
Comisariate Norodnice şi direcţii, care au desfăşurat au dat dovadă de perseverenţă
în scopul reglementării relaţiilor social-economice în etapa incipientă de existenţă a
RSSM.
Astfel, imediat după formarea RSSM, conducerea de stat de la Moscova a
desfăşurat acţiuni concrete menite să constituie un sistem al organelor publice
centrale în noua republică unională. Moldova Sovietică, începând cu anul 1940, avea
două tipuri de ministere (comisariate): unional-republicane, ai căror titulari erai cei ai
comisariatelor respective din URSS, şi comisiariatele republicane, ai căror titulari erau
numiţi de Sovietul Suprem al Republicii. Cele mai importante Comisariate Populare
din RSSM erau cele unional-republicane: responsabile de afacerile interne şi externe,
apărare, justiţie, comerţ, etc.340 Deci, menţionăm faptul că, organele puterii locale
devin simpli intermediari ai dispoziţiilor şi ordinelor instituțiilor centrale ale URSS.
Constituţia RSSM din 1941

Următoarea etapă în evoluţia constituţionalismului în Moldova se referă la
formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi adoptarea Constituţiei RSSM
din 1941. La 10 februarie 1941, Sesiunea I a Sovietului Suprem al RSSM a adoptat
Constituţia RSSM. Constituţia cuprindea 11 capitole şi 125 de articole. După structura
şi numirea capitolelor aceasta nu se deosebea de constituţiile celorlalte republici
sovietice.
338
В. М. Иванов, Г. И. Костаки, op.cit., c. 77.
339
Cetatea Albă.
340
Trăsăturile de bază şi principiile acestei constituţii se caracterizează prin

continuitatea prevederilor Constituţiei unionale din 1936, Constituţiei RSS Ucrainene
din 1937, cât şi ale Constituţiei RASSM din 1925 şi 1938.
În capitolul I al prezentei Constituţii se menţiona că RSSM se declară ca stat al
muncitorilor şi ţăranilor. Baza politică o constituie sovietele de deputaţi ai oamenilor
muncii, apărută în rezultatul răsturnării puterii moşiereşti şi capitaliştilor şi instaurării
dictaturii proletariatului.
Printre obiectele proprietăţii de stat se indica fabricile şi uzinele mari, casele
mari, deoarece cele mici puteau rămâne în proprietate privată şi aceasta era încă o
particularitate a Constituţiei RSSM din 1941. O altă particularitate a constituţiei RSSM
din 1941 era faptul, că printre obiectele ce se puteau afla în proprietate personală se
enumera şi inventarul agricol.
În capitolul II, RSSM se declară stat cu drepturi suverane, care poate să-şi
exercite independent puterea de stat. Conform Constituţiei teritoriul RSSM nu poate
fi schimbat fără consimţământul ei341.
Ca organe supreme ale puterii de stat, constituţia menţiona Sovietul Suprem
şi Prezidiul Sovietului Suprem, ambele aveau putere legislativă şi, parţial, executivă.
Sovietul Comisarilor Norodnici – Guvernul RSSM, era caracterizat ca organ suprem şi
de dispoziţie al puterii de stat format de Sovietul Suprem al RSSM şi în fruntea căruia
se află preşedintele lui.
În calitate de organe locale, Constituţia arată Sovietele locale, organele alese
în baza dreptului electoral universal, egal, direct cu scrutin secret. Justiţia se înfăptuia
de judecătoria Supremă a RSSM, cele raioanele, populare şi de judecătoriile speciale
ale URSS. Se declară dreptul la muncă, odihnă, asigurare materială la bătrâneţe şi la
învăţătură. Se declară dreptul la asociere în organizaţii obşteşti şi enumera aceste
organizaţii, apoi adaugă că cei mai activi şi conştienţi se pot uni în Partidul Comunist
al bolşevicilor. Se fixau şi îndatoririle de a ocroti proprietatea socialistă, obligaţia
militară.
Modificarea constituţiei putea fi făcută doar de Sovietul Suprem al RSSM cu
două treimi din voturi. Constituţia din 1941 permitea temporar existenţa proprietăţii
private mici. Această Constituţie renunţă la principiile universale: pluralismul politic,
separaţia puterilor, supremaţia legii şi a statului de drept342.
Constituţia RSS Moldoveneşti a fost adoptată la 10 februarie 1941 şi a fost în
vigoare în toată perioada de cercetare până în 1978. RSSM se numea „stat socialist al
muncitorilor şi ţăranilor” (art. 1), care în mod benevol s-a unit cu alte 15 republici
unionale în URSS (art. 13). În consecinţă, RSSM a delegat Uniunii Sovietice o parte din
drepturile sale statale (art. 13). În Constituţie erau menţionate şi drepturile suverane
ale republicii (ibidem). Bazându-se pe aticolele menţionate ale Constituţiei, Biroul CC
al PC(b) din Moldova a creat la 18 iunie 1941 funcţia reprezentantului permanent al
341
A. Arseni, Drept constituțional, Chişinău, 2005, p. 220
342
V. M. Ivanov, Dezvoltarea constituţională a RSSM, Editura Cartea Moldovenească, Chişinău
1981, p. 115.
Sovietului Comisarilor Poporului (SCP) RSSM pe lângă SCP al URSS, numind în

acest post pe C. Ţurcan343.
Lărgirea în continuare a împuternicirilor republicii a urmat în 1944. În urma
ofensivei armatelor sovietice spre Occident, conducerea URSS intenţiona să convingă
aliaţii săi că republicile unionale sunt state independente, care dispun şi de propriile
ministere de externe. De aceea, la 1 februarie 1944, la Sesiunea a X-a Sovietul
Suprem al URSS a adoptat Legea cu privire la acordarea republicilor unionale
împuternicirilor în sfera relaţiilor externe şi transformării în legătură cu aceasta a
Comisariatului norodnic pentru afacerile externe din unional în cel unional-
republican, acordând republicilor împuterniciri în sfera relaţiilor externe. La 23
februarie 1944, Biroul CC al PC (b) din Moldova, în baza acestei legi, a luat hotărârea
„Cu privire la crearea Comisariatului norodnic pentru afacerile externe ale RSSM” şi a
trimis-o în aceeaşi zi Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM, care tot la 23 februarie
1944 a adoptat decretul respectiv344. În baza acestei hotărâri, Sesiunea a III-a a
Sovietului Suprem al RSSM (2 decembrie 1944) a adoptat legea cu privire la crearea
Comisariatului Poporului pentru afacerile externe ale republicii, în fruntea căruia a
fost numit vicepreşedintele SCN al republicii G. Rudi 345.
Sesiunea a efectuat unele modificări în Constituţia republicii: au fost
introduse art. 15b – republica are dreptul „să între în raporturi nemijlocite şi
înţelegeri şi să facă schimb de înfăţăşători diplomatici şi consulari”, p. „щ” –
„stabileşte reprezentanţe ale RSS Moldoveneşti în raporturi internaţionale”; în art. 30
– p. „и” – „numeşte şi recheamă înfăţăşători diplomatici ai RSS Moldoveneşti în ţările
străine”; p. „k” – „primeşte gramotele de acreditare şi de rechemare ale
înfăţăşătorilor diplomatici ai ţărilor străine – „înfăptuieşte conducerea în ramura
raporturilor RSS Moldoveneşti cu ţările străine în corăspundere cu rânduiala stabilită
tuturora de Uniunea RSS cu privire la raporturile reciproce ale republicilor Unionale
cu statele străine”. Se presupunea chiar că RSSM împreună cu alte republici are
posibilitatea de a deveni membru-asociat al ONU, care atunci se afla în procesul
creării. Dar Marea Britanie şi SUA au fost de acord cu includerea în lista membrilor
viitoarei ONU numai a Ucrainei şi a Belarusiei, deoarece sunt republici care au suferit
cel mai mult în timpul războiului346.
Situaţia politică a Moldovei se agrava şi prin faptul că până în 1947 hotarul de
vest al republicii cu România nu era legiferat la nivel internaţional. Definitiv frontiera
a fost stabilită numai la 10 februarie 1947 prin Tratatul de Pace, semnat la Paris de
către România cu foştii aliaţi din coaliţia antihitleristă. În art.1 al acestui tratat se
menţiona: „Frontierele României, indicate în harta anexată Tratatului de faţă (Anexa
343
R. Şevcenco. Политическая система в Молдавской ССР (1940-1957), în PONTES.
Review of South East European Studies, Chişinău, CEP USM, 2009, III-IV, p. 176.
344
А. Сурилов, Н. Стратулат, op.cit., p. 136.
345
R. Şevcenco, Statutul internaţional al Moldovei: aspecte istorico-juridice (1359-1991),
Chişinău, Pontos, 2007, p. 71.
346
A. Cozma, La originile diplomaţiei Republicii Moldova: enunţarea problemei, în Analele
ştiinţifice ale USM. „Ştiinţe socioumanistice”, Chişinău, CEP USM, 2003, III, pp. 192-196.
I), vor fi cele care erau în fiinţă la 1 ianuarie 1941, cu excepţia frontierei româno-
ungare, care este definită în art.2 al Tratatului de faţă. Frontiera sovieto-română este
astfel fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940 şi cu Acordul
sovieto-cehoslovac din 29 iunie 1945”347.
În conformitate cu Constituţia RSSM, adoptată la 10 februarie 1941, Guvernul
republicii dispunea de următoarele drepturi: a) uneşte şi îndrumează lucru
Comisarilor Norodnişi a RSS Moldoveneşti şi a altor aşezământuri gospodăreşti şi
culturale supuse lui; uneşte şi controlează lucru împuternişiţilor Comisariatelor
Norodnişe unionale; b) măsuri pentru înfăptuirea planului gospodăriei norodnişe; c) e
măsuri pentru înfăptuirea biudjetului de stat şi local în RSS Moldovenească; d) măsuri
pentru garantarea rânduielii obşteşti, apărarea intereselor statului şi păzirea
drepturilor şetăţenilor; e) conduşe şi controlează lucru comitetelor împlinitoare a
Sovietelor orăşeneşti şi raionale a deputaţilor truditorilor; i) formează, dacă este
trebuinţa, comitete speţiale şi Cârmuiri Glavnişe pe lângă Sovietu Comisarilor
Norodnişi a RSS Moldoveneşti pentru treghile zâdirii gospodăreşti şi culiturale.
Articolu 44. Sovietu Comisarilor Norodnişi are drept să oprească hotărârile şi
directivele Sovietelor orăşeneşti şi raionale a deputaţilor truditorilor, să anuleze
hotărârile şi directivele comitetelor împlinitoare a Sovietelor orăşeneşti şi raionale a
deputaţilor truditorilor” . Este necesar de subliniat că toată activitatea Guvernului era
condusă de Comitetul Central al PCM, care înainta principalele direcţii de lucru ale
executivului348.
Arestările pe motiv de aparteneţă socială erau acţiuni nelegitime ce
contraveneau principiilor jurisprudenţei, deoarece persoanele respective fuseseră
represate pentru activităţile exercitate în cadrul României şi nu comiseseră acţiuni
sancţionate de dispoziţiile Codului penal al RSS Ucrainene din 1927, normele căruia
au fost în vigoare pe teritoriul RASSM, iar ulterior şi pe întreg teritoriul RSSM până în
1961, când a fost adoptat Codul penal al RSSM.
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, prin încălcarea flagrantă a dispoziţiilor
art. 127 şi 128 ale Constituţiei URSS din 1936 şi ale art. 100 şi 101 ale Constituţiei RSS
Moldoveneşti din 1941, care garantau inviolabilitatea domiciliului acestora, fără
adoptarea unor hotărâri ale instituţiilor judecătoreşti constituţionale, au fost
arestate în Basarabia şi în Bucovina de Nord peste 5000 de persoane, escortate în
lagărele de detenţie, iar mai mult de 20 000 de persoane au fost deportate forţat în
regiunile din Siberia, Kazahstan, Ural şi Asia Mijlocie. Abia după sosirea în localităţile
destinate deportării, locuitorii Basarabiei şi ai Bucovinei de Nord au fost judecaţi de
către „troicile speciale“, adică de instanţe neconstituţionale349.
347
Ibidem, pp. 192-196.
348
R. Şevcenco, Viaţa politică în RSS Moldovenească (1944-1961), Chişinău, Pontos, 2007, pp.
108-123.
349
E. Șişcanu, Regimul totalitar bolşevic în RASS Moldovenească (1940-1952), Chişinău,
Civitas, 1997, pp. 61-62.
Cetăţenii din RSS Moldovenească au fost supuşi unui nou val de

deportări, de astă dată şi mai masiv, de către organele sovietice represive în noaptea
de 5 spre 6 iulie 1949.
Astfel, menţionăm că drepturile şi libertăţile cetăţenilor sovietici, stipulate în
programele PC (b) şi în actele legislative sovietice, de facto au avut doar un caracter
declarativ-formal, urmărind scopuri propagandistice cu iz intern şi extern.
În RASSM, ca peste tot în URSS, puterea partidului unic bolşevic, a aparatului
de partid şi administrativ, se baza pe o sumă de principii care încălcau brutal
drepturile fundamentale ale omului. Între acestea fiind: anularea proprietăţii private
şi „socializarea” mijloacelor principale de producţie şi a produsului muncii, un vast
aparat represiv pentru constrângerea cetăţenilor şi menţinerea puterii, inhibarea
personalităţii, conştiinţei şi iniţiativei civice, un sistem de control total şi denunţ
general, izolarea de lumea externă. La acestea se adaugă: atribuirea unui rol
hipertrofiat ideologiei comuniste şi promovarea unei multitudini de falsuri şi mituri,
în scopul educării maselor în spiritul credinţei oarbe în „conducătorul” unic, în
„justeţea” liniei partidului şi infailibilităţii acestuia, propaganda privind caracterul
temporar al greutăţilor, datorate „uneltirilor” duşmanilor interni şi externi ai statului
sovietic, promisiunea mincinoasă privind „raiul comunist”, care urma să fie construit
cât de curând350.
Conform Constituţiei RSSM, adoptate la 10 februarie 1941, republica avea
dreptul formal de a soluţiona problemele în următoarele domenii: stabilirea
Constituţiei, controlul asupra executării ei; modificări în împărţirea teritorială a
republicii în general, a oraşelor şi raioanelor, protecţia ordinii publice, aprobarea
planului anual de gospodărie, bugetului de stat, ş.a. În afara acestuia, Moldova
formal a obţinut dreptul la ieşire din componenţa URSS, care a fost stipulat în
articolul 14 al Constituţiei republicii.
La 23 februarie 1944 Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM a adoptat decretele
„Cu privire la crearea Comisariatului norodnic pentru afacerile externe ale RSSM” şi
„Cu privire la crearea Comisariatului norodnic al apărării RSS Moldovenească” în baza
legilor respective unionale din 1 februarie 1944, care acordau republicilor drepturi în
acest domeniu. Primul comisar al apărării RSS Moldovenească a fost colonelul A.
Gervasiev, primul comisar în problemele afacerilor externe a devenit adjunctul
Preşedintelui SCN al republicii G. Rudi. SCN (din 26 martie 1946 – Consiliul de
Miniştri) şi următorii decenii efectua conducerea cu relaţiile externe ale RSSM cu
ţările străine. După părerea autorilor sovietici A. Surilov şi N. Stratulat, conform
articolului 15-b, inclusă în textul Constituţiei RSSM de către Sesiunea a III-a a
Sovietului Suprem al RSSM în decembrie 1944, în baza legii respective ale RSSM din
23 februarie 1944, republica a obţinut dreptul să între în relaţiile directe cu ţările
străine şi în calitate de un subiect aparte al dreptului internaţional avea dreptul să
350
Raportul Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica
Moldova. [On line]: http://www.timpul.md/articol/raportul-comisiei-pentru-studierea-i-
aprecierea-regimului-comunist-totalitar-din-republica-moldova-12814.html
încheie înţelegeri cu statele străine, să efectueze un schimb cu reprezentanţii

diplomatice şi cele consulare351.
Procuratura RSSM
După instaurarea puterii sovietice în Basarabia, la 2 august 1940 au fost
create Procuratura RSSM, procuraturile judeţene (Bălţi, Bender (Tighina), Cahul,
Chişinău, Orhei şi Soroca), procuraturile oraşenești (Chişinău, Bălţi, Bender (Tighina)
şi Tiraspol) și procuraturile raioanale (60).
Modul de constituire şi atribuţiile procuraturii îşi găseau originea în
Regulamentul cu privire la Procuratura URSS din 17 decembrie 1933.
Astfel, Procuratura îşi exercita atribuţiile în patru domenii de supraveghere:
- supravegherea generală;
- supravegherea respectării: legilor de către instanţele de judecată, pornirea
urmăririi penale şi susţinerea acuzării în judecată;
- supravegherea respectării legilor de către organele de cercetare penală şi
anchetă preliminară;
- supravegherea legalităţii activităţii organelor securităţii, miliţiei şi
instituţiilor de recluziune.
În perioada anilor 1941-1944 atât Procuratura RSSM, cât şi filialele judeţene,
orăşeneşti, raionale n-au funcţionat. Activitatea organelor Procuraturii a fost
orientată în lupta împotriva fascismului. Prin decretul Prezidiului Sovietului Suprem al
URSS din 22 iunie 1941, odată cu declararea stării de război, colaboratorii
Procuraturii fie că s-au înrolat în armată, fie au continuat supravegherea ordinii
publice, disciplinei de muncă, drepturilor şi intereselor militarilor şi a familiilor lor etc.
În perioada de după război activitatea Procuraturii a fost orientată spre întărirea
legalităţii în sfera economică, o sarcină de mare valoare impusă prin Ordinul
Procurorului General al URSS nr. 128 din 17 iunie 1946 „Despre înteţirea
supravegherii generale asupra respectării întocmai a legilor”. La 16 octombrie 1947
au fost desfiinţate şi lichidate procuraturile judeţelor Bălti, Bender, Cahul, Chişinău,
Orhei şi Soroca. Drept urmare procuraturile orăşeneşti şi raionale au fost
subordonate nemijlocit Procuraturii RSSM
Concomitent cu supravegherea generală sunt perfecţionate şi celelalte
domenii de supraveghere. De exemplu, în 1949, la 28 iulie se instituie sistemul de
activitate a anchetatorilor în sectoare, care reprezentau teritoriul concret de
competenţa secţiei de miliţie.
Perioada anilor ’50 s-a caracterizat prin identificarea căilor de perfecţionare a
mecanismului de stat, atât în RSSM, cât şi în alte republici unionale şi autonome. În
baza criticii cultului personalităţii lui Stalin, s-au produs tentative de a imprima
sistemului administrativ de comandă o oarecare nuanţă de democratizare. În 1952,
la Congresul al XIX-lea al partidului s-au operat modificări în structurile conducerii de
351
R. Șevcenko. Statutul internaţional al Moldovei de est. 1940-1991. [On line]:
http://statulmoldovenesc.blogspot.md/2011/10/statutul-international-al-moldovei-de.html.
Consultat la 25.10.2015.
partid. Biroul politic a fost substituit cu un Prezidiu mai numeros. Transformările

efectuate în anii ce au urmat din organele centrale ale conducerii de stat, stipulate în
Constituţia RSSM, au fost fixate în Legea Fundamentală a republicii.
Sesiunea a IV-a a Sovietului Suprem din martie 1952, a adoptat Legea privind
modificarea art. 19 al Constituţiei RSSM, care stabilea dreptul RSSM, în persoana
organelor ei supreme ale puterii de stat şi de conducere, să legifereze în sfera
organizării judiciare şi a procedurii judiciare, să adopte coduri penale, civile, etc., în
mod independent352.
Adoptarea propriilor coduri ale RSSM a constituit un pas important care a dus
la consolidarea legislaţiei socialiste şi a ordinii de drept sovietice, contribuind la o
realizarea optimă de către cetăţeni a drepturilor şi obligaţiilor constituţionale.
Pentru prima dată în istoria legislaţiei cu privire la Procuratură, Regulamentul
despre supravegherea procurorului din 24 mai 1955, înaintează cerinţe deosebite
faţă de procurorii şi anchetatorii angajaţi în cadrul Procuraturii. Mai întâi de toate,
aceştia puteau fi doar persoane cu studii juridice superioare, ca excepţie, cu acordul
Procurorului General al URSS puteau fi desemnate şi persoane cu studii juridice
superioare incomplete, se instituie cenzul vîrstei de 25 ani pentru procurorii
teritoriali.
În final, conchidem că cercetarea efectuată reflectă procesul constituirii şi
evoluţiei organelor constituţionale ale Republicii Moldova, în perioada constituirii
RASSM şi RSSM, precum şi formele, metodele de exercitare ale puterii de stat,
mecanismele destinate asigurării democraţiei, în condiţiile regimului totalitar
bolşevic. Deci, este certă afirmaţia că statalitatea RASSM şi RSSM a fost expresia
teoriei marxist-leniniste, care a fost promovată, cu amploare de Partidul Comunist
(bolşevic) al URSS. Instituţiile de stat ale Republicii au fost ajustate, în totalitate, la
standardele sovietice, cu încalcarea dramatică a drepturilor fundamentale,
proclamate, de facto, în legile fundamentale.
THEORETICAL-NORMATIVE ASPECTS CONCERNING THE DEVELOPMENT OF THE JURIDICAL

INSTITUTIONS IN MASSR AND MSSR (1924-1956)
Abstract. In the present study there are examined the key problems of creation and
activity of the constitutional state institutions of the MSSR, also are analysed the regulatory
framework, the premises and motives of creating the Moldovan Autonomous Soviet Socialist
Republic and of creating the Moldovan Soviet Socialist Republic. The article also researches
the regulations concerning official legal rights and freedoms of Soviet citizens according to the
stipulations of the USSR Constitution of 1936, the Constitution of the Moldovan SSR from
1941, other Soviet laws and modalities of their daily life. The study also involves a
presentation of the main juridical institutions of the MASSR and the MSSR (1924-1956) and
constitutional developments during the mentioned period.
Keywords: Constitutional developments, totalitarianism, institutions of Justice,
Constitution, rights
352
Четвертая сессия Верховного Совета Молдавской ССР четвертого созыва. Отчет,
Кишинев, 1957, с. 218.
НОРМАТИВНO-ТЕОРЕТИЧЕСКИЕ АСПЕКТЫ КАСАЮЩИХСЯ РАЗВИТИЯ ПРАВОВЫХ

ИНСТИТУТОВ МAССР И МССР (1924-1956 гг.)
Резюме. В настоящем исследовании рассматриваются вопросы
конституционного создания и деятельности государственных органов Молдавской ССР,
также проводится анализ законодательства, oснованиe Молдавской Автономной
Советской Социалистической Республики и Молдавской Советской Социалистической
Республики. В статье также содержится анализ норм, касающиеся официальных
юридических прав и свобод советских граждан в соответствии с положениями
Конституции СССР 1936 г., Конституции Молдавской ССР 1941 г., других советских
законов. Исследование также включает презентацию основных юридических институтов
МАССР и МССР (1924-1956 гг.) и конституционного развития в течении указанного
периода.
Ключевые слова: конституционное развитие, тоталитаризм, правовые
институты, Конституция, права
INDICE DE NUME
Afteniuc, S. – 10, 14, 88. Cupcea, V. – 79.
Akimov, Gr. – 10. Deaglov – 107, 109.
Alexey (Simansky) – 22. Demin, M. – 15, 19.
Alioșin, I. – 44, 45, 92, 97. Desiatnicov/Deseatnikov, S. – 5, 21, 25-35,
Almazova, Ecaterina – 10. 37.
Arbore, Ecaterina – 115. Diacenko, L. – 40.
Arbore, Z. – 115. Dicescu-Dic, I. – 114.
Badeev, I. – 11. Diordiţa, A. – 46, 48.
Bădulescu, Al. – 114. Dovgotiko – 61.
Bagirov – 12. Drozdov, V. – 102.
Baracci, P. – 79. Erofeev, V. – 100.
Baranov, A. – 65. Fadeev – 42, 68.
Bargan, J. – 9. Faerștein, R. – 108.
Batov, A. – 100, 101. Fesenco, I. – 45, 47.
Baturin, A. – 18, 19. Forş, V. – 14.
Belinschi, A. – 107. Frolov, G. – 23.
Belous, K. – 44. Galinschi – 107, 109.
Bessonov, M. – 40, 41, 42, 44, 96. Galiţ, V. – 43.
Biriukov, N. – 99. Garber, Ş. – 7, 12.
Bodiul, I. – 13, 17, 20. Gelman – 65.
Bogdanov, T. – 60 Gervasiev, A. – 133.
Bogopolschi, H. – 11. Glebov, M. – 100, 101, 102.
Bondarciuk, S. – 9. Golub, N. – 117.
Borisov, Gr. – vezi Staryi. Gorbani, B. – 15.
Borisov, din Fălești – 55. Gruman, N. – 117.
Borodin, P. – 32, 37, 44 Gula, T. – 99.
Brejnev, L. – 17, 33, 34, 121. Gurik, A. – 65.
Brovco, F. – 8, 13, 17, 40, 44, 46, 47, 89, 90, Halalaev – 108.
97, 121. Hasso, G. – 79.
Bucov, Em. – 42, 43. Holoborodiko, I. – 59.
Busov – 108. Hruşciov, N. – 11, 18, 65, 68.
Canna, I. – 42, 43. Iacubson, E. – 99.
Cerneavschi, N. – 44 Ianov – 108.
Chiinco, A. – 107, 109. Ilian – 65.
Ciobanu, I. D. – 42, 43. Ipatii, P. – 94.
Ciobanu, T. – 79, 80, 84. Ivancihin, D. – 44.
Ciuvalin – 108. Jarcov – 37.
Condratenco, B. – 40, 41, 44, 45. Kabluciko, G. – 11.
Constantinov (redactor) – 56. Kaganovici, L. – 11.
Constantinov, C. – 84. Karpov, G. – 22.
Constantinov, T. – 8, 11, 39, 40, 41, 44, 45, Karpov, I. – 23.
47, 95. Kazugov, K. – 107, 109.
Constantinovschi – 43. Kiridon, P. – 58.
Coval, N. – 8, 10, 11, 13, 14, 15, 16, 17, 37, Kiriliuk, K. – 99.
46, 47. Korolenko, V. – 65.
Coval, F. – 8, 10, 19, 46. Kosâghin, A. – 123.
Covalev – 109. Kotovschi, Gr. – 43 (n. 122), 90, 114, 124.
Koval, F. – vezi Coval, F. Salogor, N. – 8, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 38, 40,
Koval, Gr. – 14. 41, 44.
Koval, N. G. – vezi Coval N. G. Savostin, I. – 109.
Koval, V. – 14. Sazâchin, N. – 45, 95, 96.
Kozyrea, P. – 68. Sănduță, P. – 117.
Kozyrev, A. – 15. Sedov – 36, 37.
Kraini, N. – 15, 99. Selivanov, I. – 100, 101, 102.
Krivorukov, I. – 11. Senderov – 65.
Kuzneţov, A. – 14. Serdiuk, Z. – 13, 18, 19, 20.
Kvasov, Gr. – 20, 32. Sergiy (Starogorodsky) – 22.
Lehțîr, S. – 117, 119. Shaposhnikova, T. – 25.
Luchianov, A. – 46, 47. Sidorov, A. – 17.
Maistrenko, Ia. – 99. Sirchenko, Ia. – 59.
Mălai, T. – 117, 118. Smirnov, D. – 102.
Marcov, F. – 99. Smorigo, N. – 14, 38, 41, 44, 45, 47, 111.
Marcov, N. – 117, 119. Soloviov, Gr. – 44.
Martânov, M. – 44. Stalin, I. – 11, 12, 13, 21, 22, 49, 50, 67, 69,
Medvedciuc, F. – 59, 66. 80, 84, 115, 116, 117, 134.
Medvedev – 116. Staryi/Starîi, Gr. – 10, 115, 116, 117.
Melnikov, L. – 13, 68, 69. Şahmatov, V. – 99.
Milev, D. – 117, 119. Şcerbenko, K. – 102.
Mohov, V. – 58, 69. Șelest, P. – 60.
Mordoveţ, I. – 37. Şlicari, N. – 46, 47.
Moroz, D. – 117. Şteinle, A. – 59, 64.
Mosalskaia, Nina – 84. Şvedova, Z. – 43.
Musatova, Zinaida – 100, 101. Târţău, C. – 79.
Muzicescu, G. – 79. Tcaciuc, R. – 41.
Naconecinîi, M. – 107, 108. Tkacenco, P. – 114.
Nicolau, A. – 114. Tcacenco – 109.
Nikolay (Iarushevsky) – 22. Tereşcenco, P. – 43.
Odud, I. – 101. Tinkeliman, S. – 114.
Orenco – 107, 109. Todes, V. – 118.
Osipov – 37. Tutuşchin, F. – 37.
Petrov, I. – 65. Ţaranov, S. – 38.
Platon, E. – 79. Țîganko, V. – 44.
Pocatilov, P. – 40, 44. Ulianov – 109, 111.
Poleanschi, M. – 44. Ursul, V. – 93, 97, 99.
Poliansky, V. – 22. Valuev, V. – 60.
Popkov, P. – 13. Varvareţkaia, Ana – 9, 18, 46, 48.
Porcul, Maria – 93. Vasilatii, A. – 107.
Prihodko, L. – 23. Vivdîcenko, I. – 59, 65.
Radul, M. – 10, 42, 46, 48. Vizitei, N. – 109.
Rozantsev – 34. Vorodaev – 109.
Rudi, G. – 5, 7, 12-20, 37, 41, 45, 47, 64, 121, Voronovici, E. – 117, 119.
131, 133. Zalic, A. – 114.
Rudi, Genrieta – 18. Zaharov, I. – 44.
Sablin, K. – 107, 108. Zâkov, I. – 16.
Sacara, V. – 108, 109. Zelenciuc, S. – 44.
LISTA AUTORILOR
BULANCEA Denis – şeful Secţiei Evidenţă şi Aparat Ştiinţific Informativ la

Arhiva Naţională a Republicii Moldova.
BAGRIN Mariana – cercetător ştiinţific coordonator în cadrul Secţiei Istorie

Contemporană a Institutului de Istorie al Academiei de Știinţe a Moldovei.
CRUDU Lilia – cercetător ştiinţific în cadrul Secţiei Istorie Contemporană a

Institutului de Istorie al Academiei de Știinţe a Moldovei.
FUŞTEI Nicolae – cercetător ştiinţific coordonator în cadrul Secţiei Istorie

KRUPYNA Victor – cercetător ştiinţific superior în cadrul Institutului de Istorie

a Ucrainei, Academia Naţională de Știinţe din Ucraina.
NASTAS Rodica – profesor de Istorie şi Educaţie Civică la Liceul Teoretic “M.

Koţiubinskii” (Chişinău).
NICOLAEV Gheorghe – cercetător ştiinţific coordonator în cadrul Secţiei

Istorie Contemporană a Institutului de Istorie al Academiei de Știinţe a
Moldovei.
RUSSU Roman – student al Facultăţii de Psihologie şi Pedagogie al

Universităţii de Stat din Moldova.
SCLIFOS Eugen Tudor – cercetător ştiinţific stagiar în cadrul Secţiei Istorie

Modernă a Institutului de Istorie al Academiei de Știinţe a Moldovei.
SPÎNU Veronica – cercetător ştiinţific stagiar în cadrul Institutului de Cercetări

Juridice şi Politice al Academiei de Știinţe a Moldovei.
TĂRÎŢĂ Marius – cercetător ştiinţific superior în cadrul Secţiei Istorie

SUMMARY OF THE BOOK
The volume “The Party’s and the Soviet’s staff from MASSR and MSSR (1924-
1956)” is the result of the project of the young researchers „The specificity and the
role of the institutions and of the Soviet’s and Party’s staff from MASSR and MSSR
(1924-1956)” (Strategic direction – The National patrimony and the development of
the society), with the code 15.819.06.13F, supported by the Academy of Science
from Moldova.
The projects’ team, - during 2015 consisted of eight members - Marius Tărîţă
(coordinator), Lilia Crudu, Tudor Sclifos, Veronica Spînu, Denis Bulancea, Roman
Russu, Rodica Nastas and Lidia Enachi (accountant).
The main goal of the book was to show in a larger perspective the problem of
the staff and of the institutions in MASSR and MSSR. The book has two sections –
Studia and Studia Documentaria. It contains the papers presented at the conference
of the young researchers held at the Institute of History in Chisinau, on the 22nd of
October 2015.
The first section begins with the study of Lilia Crudu, dedicated to the
biography of Gherasim Rudi, originary from the left-bank of the Dniester river, who
maintained for many years in the position of MSSR’s prime-minister. The biography
of another member of the Party, S. Desiatnikov, who held the position of the
supervisor of the religious cults of MSSR in 1944-1949, belongs to Nicolae Fuştei. The
study of Marius Tărîţă deals with the activity of the Bureau of the CC of the CP(B)
from Moldova during the war years 1941-1944. The study of Mariana Bagrin refers to
the control of the media from MSSR by the Party’s Section of Propaganda and
Agitation, during the first postwar years. Complementary to the papers of Lilia Crudu
and N. Fuştei, is the study of Victor Krupyna, dedicated to the daily life of the Party’s
staff from Kiev. He shows with referrence to the Party’s documents, the numerous
domains in which the staff had privileges. The staff policy in the domain of arts, is the
topic of the research of Gheorghe Nicolaev. He describes the official policy towards
the national staff and the organized immigration of the specialists from other Soviet
republics and regions to Moldavian SSR.
The second section begins with the text of Denis Bulancea on biographies of
the members of the first Presidium of the MSSR’s Supreme Soviet in February 1941.
This was the only institution in which the Moldavians were in majority, despite the
fact that the official language was the Russian one. The documentary paper of
Roman Russu is an introduction to the process of foundation and evolution of the
Party’s organizations from Chisinau between 1944 and 1948, in its three sectors –
Leninsky, Stalinsky and Krasnoarmeysky. Eugen T. Sclifos edited a number of
documents concerning the activity of the Soroca’s county executive committee.
Rodica Nastas exposed the image of the evolutions from MASSR and MSSR in the
Moldavian historical handbooks of the IXth and XIIth grades, published in Chisinau
between 2003 and 2013. The collection of studies ends with the text of Veronica
Spînu dedicated to the Constitutions of the MASSR and the MSSR from 1925, 1938
and 1941.

Cadrele de Partid Si Sovietice Din RASSM

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cadrele de Partid Si Sovietice Din RASSM

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Cadrele de partid şi sovietice

Volum de studii elaborat în cadrul proiectului tinerilor cercetători

Coordonator: Dr. Marius Tărîţă

Corectura limba română: Marius Tărîţă

Volumul a fost discutat în şedinţa Secţiei de Istorie Contemporană a Institutului de

Recenzenţi: Dr. Virgiliu Bârlădeanu,

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAȚIONALE A CĂRȚII

Cadrele de partid şi sovietice din RASSM şi RSSM (1924-1956) / Acad. de Știinţe a

Autorii poartă responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate.

Summary of the book

Prezentul volum a fost elaborat în cadrul primului an de desfăşurare a

Agitaţie. Studiul se referă implicit şi la dinamica fondării ziarelor locale – orăşeneşti

MARGINALII LA BIOGRAFIA UNUI FUNCŢIONAR DE PARTID – CAZUL LUI

Studiul de faţă se axează pe documente de arhivă încă nevalorificate care

cuprinse masiv în aceste operaţiuni, unde au luat activ parte responsabilii şi

Poate că el nu are suficiente mijloace financiare? Nemulţumit de conduită

şi neajunsuri depistate în activitatea Biroului CC al PC(b)M şi a guvernului din

În fine, discuţiile din cadrul acestei Plenare despre conducerea RSSM şi

După numirea în postul de prim-secretar al CC al PCM a lui Zinovie Serdiuk,

viziunea sa, pe fundalul creşterii problemelor social-economice şi a „epuizării

NOTES TO THE BIOGRAPHY OF A PARTY FUNCTIONARY. CASE STUDY: G. RUDI

ЗАМЕТКИ К БИОГРАФИИ ПАРТИЙНОГО ФУНКЦИОНЕРА, НА ПРИМЕРЕ Г. РУДЬ

S. K. DESIATNIKOV – А NOMENCLATURIST ASSIGNED TO SUPERVISE THE

T. G. Chumachenko46 and others47 are concerned with this issue.

The budget of the institution (1948-1956)

when after another recommendation of the same city’s Party committee he is

Anexa 1. Extras din procesul-verbal nr. 175 a şedinţei biroului CC al PC(b) M

Протокол № 175 заседания Бюро ЦК КП(б) Молдавии от 11 июня 1947 года.

Anexa 2. Extras din procesul-verbal nr. 37 a şedinţei Biroului CC al PC(b)M din

Бюро ЦК КП(б) Молдавии отмечает, что еврейские общины Молдавии в

евреев на некоторых мелких предприятиях, кустарно-промысловых артелях и

Совету Министров МССР /тов. Рудь/ отменить незаконное решение

S. C. DESEATNIKOV – ÎMPUTERNICITUL CONSILIULUI CULTELOR RELIGIOASE ÎN RSSM

С. К. ДЕСЯТНИКОВ – УПОЛНОМОЧЕНЫЙ Совета по делам религиозных культов В МССР

PRIORITĂȚILE BIROULUI CC AL PC (b)M DIN MAI 1941 PÂNĂ ÎN

măsuri antiincendiare, paza comunicaţiilor şi surselor de apă, împărțirea cirezilor

Comisarilor Norodnici G. Ia. Rudi, Comisarului norodnic pentru Sănătate, I. P.

Biroul CC al PC(b) M în anul 1942

Relaţia dintre Biroul CC al PC(b)M şi scriitori

vederea amânării mobilizării poetului RSSM Emilian Bucov122. Nu cunoaştem cu ce

Anexa 3. Lista lucrătorilor CC al PC(b)M în 1941

Anexa 4. Lista lucrătorilor Sovietului Comisarilor Norodnici al RSSM

11 Coval N. G. Comisarul Norodnic pentru Agricultură

Anexa 5. Cadrele păstrate în aparatul CC în evacuare

Anexa 6. Sovietul Comisarilor Norodnici /componenţa guvernului/

Sovietul Suprem RSSM:

Reprezentanţa specială a RSSM

5. Ţurcan – RSS Chirghiză /Locțiitorul Președintelui SCN/

Secretarul CC al PC(b)M /N. Salogor/

Sursă: AOSPRM, Fond 51, inv. 1, d. 105, ff. 34-36.

ПРИОРИТЕТЫ БЮРО ЦК КП(б)М С МАЯ 1941 г. ПО ДЕКАБРЬ 1944 г.

ROLUL SECȚIEI PROPAGANDĂ ȘI AGITAȚIE A CC AL PC(b)M ÎN

Şirul sarcinilor ce stăteau în faţa presei sovietice continua prin detalierea

 prelucrarea necorespunzătoare a scrisorilor cititorilor venite pe adresa

articole teoretice, consultaţii şi răspunsuri la întrebările legate de istoria şi teoria

 revizuirea lunară a activităţii ziarelor republicane cu scopul identificării

rezultat creşterea considerabilă a numărului ziarelor republicane, orăşeneşti şi

Anexa 1. Instituţii controlate de Secţia Propagandă şi Agitaţie a CC al PC(b)M

1. Direcţia Arte (“отдел по делам искусств”)

Anexa 2. Informaţie cu privire la apariţia ziarelor republicane, judeţene şi raionale

În partea stângă a Nistrului:

Din 22 de redactori ai ziarelor raionale care se editează, 17 nu vorbesc limba

Dintr-un total de 54 de ziare raionale, 34 sunt asigurate cu maşini, hârtie, fonturi