Crisia

Vol. LII, Supliment nr. 1, 2022

150 DE ANI
DE MUZEOGRAFIE
ORĂDEANĂ

Coordonatori:
Gabriel Moisa • Aurel Chiriac

Colectiv redacțional:
Gruia Fazecaș • Florina Ciure • Corina Toma • Ioan Goman
Cornel Abrudan • Ioan Ciorba • Florian Heredea

Editura Muzeului Țării Crișurilor

Oradea, 2023
 MIŞCAREA DE RENAŞTERE NAŢIONALĂ ÎN R.S.S.M.:
CONTRIBUȚIA STUDENȚILOR DIN INSTITUȚIILE DE
ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR1
Liliana ROTARU∗

THE NATIONAL RENAISSANCE MOVEMENT IN THE MOLDAVIAN S.S.R.: THE CONTRIBUTION

OF STUDENTS FROM HIGHER EDUCATION INSTITUTIONS
ABSTRACT
The context created by the energetic evolution of the national movement and the delayed restructuring of
Soviet higher education stimulated the civic activism and involvement of the “easily inflammable collective” of
students in the events taking place in the Moldavian S.S.R. in the second half of the 80s. Students from higher
education institutions of the Moldavian S.S.R. initiated consistent actions in the context of perestroika, glasnost,
and national reawakening even before 1988. Even so, their actions were small, often singular, and the most resonant
were identified and “executed” promptly by the “competent bodies”, who checked the state of the academic
collectives with particular attention. Although they had a complex network of methods and instruments for
monitoring the “moral atmosphere and psychology” of the students, towards the end of 1988, the party authorities
lost control and the battle for the control of the minds and souls of the students in higher education institutions of
the Moldavian S.S.R., they proved civic and political maturity in the events of November 1988.

Keywords: Moldavian S.S.R., perestroika, glasnost, cenacle, informal associations, national revival
movement, higher education institutions, students, Romanian language.

Politica de relaxare promovată de echipa lui Mihail Gorbaciov și încercarea lor de a reforma
centralizat și cu metode administrative sistemul economic și politic sovietic (în condițiile conservării
monopolului partidului comunist) au transformat în scurt timp întreaga societate și au dat un puternic impuls
procesului de redeșteptare la periferiile naționale ale imperiului sovietic, inclusiv în R.S.S.M.. Trecând
peste impedimentele și presiunea Moscovei, dar mai ales a nomenclaturii locale, aflată într-o stare de
supunere și dependență față de autoritățile unionale de partid și de stat2, mişcarea de renaştere naţională din
R.S.S.M. s-a transformat rapid într-o forţă serioasă, care promova democratizarea societăţii şi revenirea la
tradițiile și valorile spirituale și culturale naţionale, or perestroika lui Gorbaciov a readus în mediile
intelectuale din imperiu (mai întâi) suflul libertății, iar politica glasnosti a permis afirmarea pas cu pas a
libertății de exprimare, a libertății întrunirilor și a libertății de asociere (mai apoi).
Deși perestroika gorbaciovistă este demarată după alegerea lui Mihail Gorbaciov în calitate de secretar
general al P.C.U.S. în anul 1985, iar dată de pornire a mișcării de renaștere națională a românilor basarabeni
este acceptată ziua de 19 mai 1987, când a avut loc cunoscuta Adunare generală a Uniunii Scriitorilor3, abia
anul 1988 aceste fenomene sunt resimţite cu adevărat în R.S.S.M.. Anul 1988 devine crucial odată cu
înființarea organizaţiilor zise în epocă informale (neformale), care militau pentru realizarea în fapt a
perestroicii și a glasnost-ului, dar mai ales pentru revigorarea conștiinței naționale a românilor basarabeni și
repunerea lor în drepturile istorice. Printre organizațiile care au avut un rol fundamental în mișcarea națională
din R.S.S.M., Cenaclul literar-muzical „Alexei Mateevici”, creat la 15 ianuarie 1988, a avut efectul
„bulgărului de zăpadă”4, or prin activitățile și ideile pe care le-a promovat a declanşat energiile naţionale, fiind
„o şcoală de patriotism” care a creat „o generaţie de luptători pentru cauza naţională” 5.
Alături de intelectuali consacrați, „poeți, muncitori din oraș”, la întrunirile Cenaclului „Alexei
Mateevici” din Parcul „Puşkin” din Chişinău, apoi din Parcul Comsomolist (astăzi „Valea Morilor”), au

1 Studiul a fost elaborat în cadrul proiectului nr. 20.80009.1606.11 Patrimoniul academic universitar din RSS Moldovenească:
investigarea și valorificarea bunelor practici.
∗ Universitatea de Stat din Moldova; e-mail: lilianaefrim@gmail.com.
2 Gheorghe Negru, „Perestroika” și misiunea specială a Partidului Comunist din Moldova (1986-1989), în Republica Moldova în

căutarea identității: Materialele conferinței științifice internaționale 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova,
23-24 august 2021, coord. Anatol Petrencu, Ion Negrei, [Cartdidact], Chișinău, S.n., 2022, pp. 208-224.
3 Nicolae Dabija, 1989 – anul când Dumnezeu a fost român, în Literatura și arta, nr. 32-33-34, 27 august 2009, p. 2.
4 Anatol Șalaru, Renaşterea naţională: 25 de ani de la crearea renumitului Cenaclu „Alexei Mateevici”, disponibil http://www.e-

democracy.md/parties/docs/pl/201301151/, accesat 12.XII.2022.

5 Anatol Şalaru invită, disponibil la https://www.moldova.org/anatol-salaru-invita/, accesat 12.XII.2022.

559
 150 DE ANI DE MUZEOGRAFIE ORĂDEANĂ

participat studenţi de la diferite instituții de învățământ din Chişinău, dar și din Bălți și Tiraspol, care, așa
cum informa într-un memoriu secretarul Comitetului orășenesc Chișinău al U.L.C.T.M., propagau „energic
opere cu caracter român și antirus [...], se pronunță tendențios în probleme ce țin de trecutul istoric și
cultural al poporului moldovenesc, pledează pentru introducerea limbii de stat, alfabetul latin, revizuirea
hotarelor dintre R.S.S.M. și R.S.S. Ucraineană” și „își permit în ședințe declarații naționaliste și extremiste,
bazate pe o abordare individuală a trecutului istoric și a prezentului republicii, a moștenirii sale literare”6.
O bună parte a studenților veneau „duminică de duminică la toate şedinţele cenaclului” din curiozitate
pentru a asculta poezie în limba română, care atunci „se vorbea mai mult în pumni ca să nu-i audă vecinii”,
alții – așa precum recunoaște poetul și dramaturgul Dumitru Crudu într-un interviu din 2013, veneau să
recite poezii de Nichita Stănescu, Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Dinescu şi alții, dar și creațiile proprii în
limba română, precum a fost cazul lui Dumitru Crudu și Fidel Galaicu7.
Contextul creat de evoluția energică a mișcării naționale, pe de o parte, și a restructurării întârziate a
învățământului superior sovietic, pe de alta, au stimulat participativitatea și așa „ușor inflamabilului colectiv” de
studenți. De fapt, studenții din instituțiile de învățământ superior au inițiat acțiuni consonante contextului general
al perestroicii și glasnost-ului chiar înainte de 1988, doar că acțiunile lor erau puerile, deseori singulare, dar
identificate și „executate” prompt de „organele competente”, care pe deasupra dispuneau ulterior măsuri, pe care
le mai credeau încă eficiente, din arsenalul „activităților de educare politico-ideologică și internaționalistă”, care
trebuiau să interpătrundă „ca un fir roșu” tot procesul didactic și întreaga viață a studentului.
Astfel, aflăm dintr-un proces-verbal al ședinței Biroului C.C. al P.C.M. care s-a ținut la 19 august
1986, că unii studenți de la Institutul Agricol „M.V. Frunze” din Chișinău, de la Institutul Politehnic
„Serghei Lazo” din Chișinău și de la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți „manifestă miopie
politică, limitare națională, tolerează opiniile antirusești și proromâne”, iar în rândul „românilor originari
din regiunile Transcarpatia și Cernăuți ale R.S.S. Ucrainene, care lucrează și își fac studiile în Moldova [...]
se atestă manifestări de natură naționalistă”8. Autorii documentului nu detaliază asupra acestor „manifestări
de naționalism îngust și de patriotism local” și nici nu exemplifică în vreun mod fenomenele menționate. În
schimb, se grăbesc să găsească cauzele lor în faptul „că tinerii nu cunosc istoria ținutului, aspectele formării
statalității și națiunii moldovenești” – toate acestea venind din „carențele în predarea istoriei Moldovei în
școlile și instituțiile de învățământ superior din republică”. Pe lângă faptul că istoria, care se predă „la
Universitate, la Institutul Agricol, la Institutul Politehnic și la Institutul de Medicină [...] nu conține orientarea
contrapropagandistică cuvenită” și nu ține cont de „diversiunile ideologice ostile exercitate din străinătate”,
instituțiile de învățământ, dar și autoritățile responsabile nu se acordă atenție suficientă „educației militar-
patriotice și internaționaliste”, celei „ideologico-artistice”, „luptei împotriva rămășițelor naționaliste și
localiste” și procesului de formare „a imunității la ideologia ostilă”9. Și pentru a impulsiona realizarea
obiectivelor „educației internaționaliste și patriotice” și ale luptei „împotriva rămășițelor naționaliste și
localiste”, Biroul C.C. al P.C.M. adoptă un program exhaustiv de măsuri, dispunând autorităților pe verticală
de partid și de stat, dar și celor ale instituțiilor de învățământ să întreprindă acțiuni și să realizeze activități
specifice și testate de-a lungul timpului: „lecții, referate, seminare tematice, conferințe științifice și de cititori,
prezentări de filme cinematografice și televizate [...], întreceri socialiste [...], concursuri de lucrări studențești
din domeniul științelor sociale, istoriei U.L.C.T.M. și mișcării internaționale de tineret, concursuri de creație
[...], olimpiade și victorine, concursuri literare, sărbători ale literaturii și artei ruse [...], extinderea publicării
operelor originale și a traducerilor care reflectă tematica prieteniei dintre popoarele moldovenesc, rus și
ucrainean [...], culegeri consacrate educației patriotice și internaționaliste [...], un șir de lucrări fundamentale:
Istoria R.S.S.M. (în 6 volume), Importanța istorică a alipirii Basarabiei și Transnistriei de pe malul stâng la
Rusia, Interacțiunea culturală a națiunilor și popoarelor sovietice în perioada socialismului” și altele10.
Activitățile indicate de Biroul C.C. erau complinite cu acțiunile K.G.B.-ului moldovenesc „de implicare mai
activă în munca ideologico-educativă pe toate liniile activității de contraspionaj”: „repartizarea calitativă a
agenților secreți și persoanelor de încredere [...], studierea riguroasă a persoanelor cu dosare de evidență
operativă și semnalări [...], să izoleze la timp persoanele imature politic [...], să informeze la timp și calitativ
organele de partid [...], să localizeze procesele negative și situațiile de conflict, să demaște public și să

6 „Cursul deosebit” al României și supărarea Moscovei: Disputa sovieto-română și campaniile propagandistice antiromânești din
R.S.S.M. (1976-1989): Studiu și documente, vol. II, Elena Negru, Gheorghe Negru (eds.), Tehnica-Info, Chișinău, 2016, pp. 607, 610.
7 Dumitru Crudu, Amintiri de pe vremea când eram tânăr şi mai era Uniunea Sovietică. Autor invitat 08 oct. 2013, disponibil la

https://www.moldova.org/dumitru-crudu-amintiri-de-pe-vremea-cand-eram-tanar-si-mai-era-uniunea-sovietica-239399-rom/, accesat
la 5.I.2023.
8 „Cursul deosebit” al României, pp. 518-519.
9 Ibidem, p. 519.
10 Ibidem, p. 524-531.

560
 ISTORIE

compromită hotărât inspiratorii lor [...], să intensifice munca de profilaxie și de contrapropagandă [...] pentru
a contracara încercările elementelor naționaliste de a folosi democrația și transparența ca mijloc de incitare la
nemulțumire, la atingerea intereselor lor”11.
Intensificarea „măsurilor” concertate ale autorităților republicane de stat și de partid nu au fost
probabil nici eficiente și nici suficiente, or examinând „manifestările negative ale unor asociații obștești
informale din R.S.S.M.”, C.C. al P.C.M. constată în septembrie 1987 (de această dată cu exemple concrete),
că „în unele grupe moldovenești de studenți de la Universitatea din Chișinău, de la institutele pedagogice
de la Bălți și Tiraspol, de la Institutul de Arte din Chișinău [...] se atestă multe declarații imature sub aspect
politic despre identitatea națiunilor moldovenească și română, opinii maximaliste despre realitatea
sovietică, perorații despre necesitatea luptei pentru puritatea culturii naționale”12. Organul de partid
atenționează comuniștii și îi invită să sporească vigilența politică și ideologică, or drept urmare a
comunității „de idei, de pasiuni proprii unui atare mediu negativ apar, de obicei, grupuri informale,
adunături și grupări ale elementelor imorale, ale tinerilor parazitari și panicarzi”, exemplificând prin
asocierea informală a tinerilor după interese muzicale, cum ar fi cei de la Chișinău care au format Grupul
admiratorilor muzicii heavy metal și cei pasionați de break-dance din Soroca, sau după interese religioase
și mistice. Pe lângă faptul că acești tineri, inclusiv studenți, demonstrează deseori un comportament cinic,
huliganic și au un aspect provocator, Comuniștii din Biroul C.C. al P.C.M. susțin că acești tineri „îmbină
pasiunea pentru muzică, dansuri, colecționarea de discuri cu uzul de droguri, cu interesul sporit pentru
publicațiile antisovietice, speculă și înregistrări muzicale ale formațiunilor la modă în Occident”. Mai mult
decât atât, unele „persoane demagogice” încearcă să-i îndoctrineze și să le inoculeze „un spirit ostil față de
regim”13. În șirul acestor comportamente „străine modului socialist de viață”, deși de altă natură, este
menționat în mod special și cazul studenților de la facultățile de filologie și ziaristică a Universității de Stat
din Chișinău. Cei din urmă, „nemulțumiți în raport cu activitatea cercurilor literare existente, precum și de
tutela meschină din partea decanatelor facultăților”, au încercat în anul 1987 să formeze asociații literare
informale și editau o revistă samizdat „Ecoul Daciei”14. Deși documentul nu consemnează, cu excepția
ultimului caz, în ce măsură erau implicați studenții din instituțiile de învățământ superior în aceste asociații
informale, faptul că 81% dintre studenții intervievați în cadrul unui sondaj sociologic, care urmărea să
identifice orientările valorice și concepția despre lume a tinerilor din orașe, știau despre existența
organizațiilor informale și despre activitatea acestora15, ne determină să conchidem că spre sfârșitul anilor
’80, educația de tip comunist nu-i mai putea influența în măsura în care și-o doreau autoritățile de partid,
iar metodele și instrumentele educației ideologice, internaționaliste și patriotice nu mai erau într-atât de
eficiente, precum fuseseră până pe începutul anilor ’80.
Se pare că și autoritățile erau, într-o anumită măsură, conștiente de sterilitatea metodelor și
instrumentelor de educație comunistă a tinerilor, inclusiv a studenților, fapt pe care îl deducem și din
modularea inculpărilor aduse organizațiilor de partid și celor comsomoliste de pe toată verticala ierarhică,
acestea fiind mai puțin acuzative, iar Biroul C.C. al P.C.M. a adoptat o tonalitate mai degrabă paternalistă,
decât autoritară, așa cum se obișnuia altădată. Dispozițiile de partid păstrează frazeologia obișnuită, dar în
partea dispozitivă a acestor documente tonul imperativ devine mai moderat, iar stilistica documentelor
capătă un caracter mai puțin expresiv, fiind mai ales unul sugerativ, cum ar fi, de exemplu, recomandările
Secției de propagandă și agitație a C.C. al P.C.M. cu privire la „manifestările negative în activitatea unor
asociații obștești informale în R.S.S.M.” din 10 septembrie 1987. Astfel, „instituțiile de partid, sovietice,
sindicale, comsomoliste, instituțiile ideologice, mijloacele de informare în masă și propagandă, uniunile de
creație [...] trebuie să analizeze mai profund [subl. L.R] activitatea asociațiilor informale existente, să
manifeste mai mult activism, îndrăzneală și ofensivă [...], este necesară extinderea [subl. L.R] în continuare
a transparenței [...], trebuie să le cultive [subl. L.R] tinerilor în mod eficient un interes viu pentru adevăratele

11 Ibidem, p. 537-541.
12 Ibidem, p. 544.
13 Arhiva Organizațiilor Social-Politice din Republica Moldova (în continuare A.O.S.P.R.M.), Fond (F.) 584, inventar (inv.) 6,

dosar (d.) 43, file (ff.) 57-58.

14 „Cursul deosebit” al României, p. 544. Deși documentul menționează editarea samizdatului „Ecoul Daciei” în anul 1987, într-un

interviu oferit în octombrie 2022 lui Dumitru Crudu, redactor-șef al ziarului „Timpul”, poetul și prozatorul Emilian Galaicu‑Păun,
absolvent al Facultății de Litere a Universității de Stat din Chișinău în anul 1986, susține că „prin anul trei sau patru, „editasem” (în
patru exemplare, câte copii se puteau face dintr‑o dată) la mașina de scris a tatălui meu, «Москва», o revistă literară Ecoul Daciei”.
Emilian Galaicu-Păun a fost student la III în 1983-1984 și la anul IV în 1984-1985, astfel că samizdatul se „producea” mult înaintea
perioadei numite „perioada renașterii naționale” – fiind semne, deși singulare, a unor procese ce „mocneau” în mediul românofon din
R.S.S.M..
15 Ibidem, p. 546.

561
 150 DE ANI DE MUZEOGRAFIE ORĂDEANĂ

valori ale culturii universale și naționale, să le creeze insistent și competent [subl. L.R] imunitate socială
împotriva manifestărilor culturii antipopulare burgheze, străine de modul socialist de viață. [...] sunt
chemate să formeze mai activ [subl. L.R] conștiința istorică a generației tinere”16 ș.a.m.d.
Moderarea indicațiilor C.C. al P.C.M. și a structurilor de partid republicane venea în consonanță
cu poziția și indicațiile autorităților de partid unionale în contextul perestroicii, democratizării și a
glasnost-ului, dar această schimbare a ritoricii nu marca și o diminuare a controlului (atât cât se mai
putea) a activității tinerilor, inclusiv, sau mai ales a celor care urmau studii în școala superioară.
Dimpotrivă, perestroika gorbaciovistă și procesele pe care le-a declanșat în societatea sovietică, inclusiv
în școala superioară, și primele semne ale trezirii conștiinței naționale a studenților (descrise mai sus),
au determinat autoritățile de stat și de partid republicane să intensifice monitorizarea atmosferei sociale,
politice și morale din instituțiile de învățământ superior. Instinctul comuniștilor de a-și păstra influența
de altădată în societatea moldovenească venea în contradicție cu interesul și implicarea activă a unei părți
a corpului academic și a studenților în procesele de restructurare și, mai ales, în mișcarea de emancipare
națională, care a erupt spre sfârșitul anilor ’80 în R.S.S.M.. Astfel, pentru a reuși să controleze procesele
ambigue, discordante și contradictorii care derulau vertiginos în învățământul superior moldovenesc în
legătură cu restructurarea școlii superioare, peste care s-au suprapus cele condiționate de renașterea
națională și care au produs deseori divergențe și antagonisme de natură politică, socială și etno-
lingvistică, autoritățile de partid ale R.S.S.M. au solicitat instituțiilor de învățământ superior, în mod
special ale celor din Chișinău, rapoarte și note informative despre „climatul moral și psihologic în mediu
studențesc” mai frecvent decât de obicei. Fără prea multă încredere în rapoartele care veneau din partea
rectoratelor, C.C. al P.C.M. și-a delegat comisii de control, care raportau și acestea secretarilor de partid
despre starea de spirit a studenților.
Iar situația pe care o descriau ambele categorii de raportori indică asupra unei stări de degradare sub
toate aspectele a învățământului superior din R.S.S.M., care doar în documente era unul „moldovenesc” și
își realiza misiunea de a forma „specialiști de înaltă calificare pentru economia națională”, iar
democratizarea societății și politica glasnost-ului deschidea studenților posibilități de a critica atât calitatea
îndoielnică a procesului didactic, condițiile materiale și profesionalismul cadrelor didactice, cât și de a
protesta și a cere un învățământ în limba română și constituit în baza valorilor naționale17.
Ne propunem în cele ce urmează să analizăm „climatul moral și psihologic” în mediul studențesc
din R.S.S.M. în anul 1988, în baza documentelor din arhivele naționale ale Republicii Moldova, să
analizăm, fiind conștienți, totodată, că o asemenea analiză, bazată pe informații din documentele oficiale,
va trebui completată cu informații din ,,documente vii”, din sursele de istorie orală, care încă nu sunt
publicate, fiind cunoscută și lipsa literaturii memorialistice la acest subiect. Majoritatea documentelor pe
care le vom invoca în comunicarea noastră vin dinspre putere, adică notele informative, rapoartele,
denunțurile și alte tipuri de documente au fost elaborate de către diferite categorii de angajați ai C.C. al
P.C.M., ai Comitetului orășenesc de partid și Comitetului executiv Chișinău și de diferite categorii
funcționari aflați în serviciul statului sovietic. Aflându-se în agonia pierderii puterii, înaltele autorități de
partid și de stat din R.S.S.M. își delegau emisarii în stradă, în căminele studențești, în căminele
muncitorești, îi infiltrau în colectivele de muncă, în organizațiile și uniunile numite de ei „ineformale”,
peste tot unde bănuiau că poate germina sau că deja există „elemente naționaliste” și nemulțumiți, care
le pot eroda fundamentele puterii. Emisarii puterii își informau superiorii despre starea de spirit în diferite
colective de muncă sau în mediile studențești, în diferitele categorii sociale și grupuri etnice, despre
liderii noilor formațiuni „obștești”, cultural-artistice, politice, social-politice și alte asocieri, pe care le
creau locuitorii R.S.S.M. în perioada perestroikăi. Documentele, din această categorie de rapoarte,
denunțuri, note informative etc, conțin detalii factologice cu prisosință despre acțiunile celor urmăriți,
despre discuțiile și faptele lor, despre comunitatea de opinii sau lipsa coeziunii dintre ei și alte
circumstanțe care li se păreau importante pentru crearea opiniei generale despre evoluția mișcării de
emancipare națională și pentru elaborarea strategiilor de supraviețuire. Pe de altă parte, acest tip de
documente arată foarte clar frica puterii față de necunoscuta mișcare și presupune existența unor „ape
subterane” la care puterea nu are acces. Această stare de imponderabilitate, dar și de neliniște, a agitat
puterea în măsura în care să nu mai poată acționa organizat și cumpătat, iar vechile metode de lucru nu
mai erau aplicate logic și cu consecvență. Starea de spirit, care domina conducătorii de partid și de stat,

16
Ibidem, p. 546-547.
17
Pentru detalii: Liliana Rotaru. La désidéologisation de l’enseignement supérieur dans la République Socialiste Soviétique de
Moldavie (R.S.S.M.), în Transylvanian review, 2017, vol. XXVI, Supplement No. 2 (2017), pp. 101-118.

562
 ISTORIE

este reflectată și în conținutul și caracterul documentelor pe care le primeau de la subalternii lor. Cei
dintâi își doreau informații exhaustive, despre toți și despre toate pe care deja nu le mai țineau sub control,
astfel, funcționarii trimiși „în mase” se documentau și raportau respectiv – fără să țină cont ca altădată
de grupurile sociale sau de cele profesionale. Așa s-a întâmplat și cu actorii învățământului superior:
rapoartele nu se mai referă punctat la studenți sau personalul științifico-didactic. Aceste categorii, care
altădată erau foarte îndeaproape supravegheate și monitorizate de autorități (în cadrul C.C. al P.C.M.
existând și o secție specială responsabilă de învățământul superior, iar în instituțiile de învățământ
superior funcționau Secții ideologice18), la sfârșitul anilor ’80 sunt asociate altor grupuri/categorii. Astfel,
studenții, elevii de la instituțiile de învățământ mediu de specialitate, de la școlile profesionale și din
școlile medii sunt incluși în categoria „tineretul studios” (учащаяся молодежь), iar personalul
științifico-didactic și didactic – în grupul „intelectualității”, când autoritățile de partid evaluează
„atmosfera morală și psihologică”, precum și starea de spirit care le caracterizează. Schimbarea indică
asupra formării unei coeziuni de opinie, a unor solidarități mai largi a grupurilor de tineret și de
intelectuali în procesul de democratizare și liberalizare a societății, fapt care determină autoritățile să le
trateze în bloc și, respectiv, să stabilească măsuri comune de „lucru” cu aceste categorii. Astfel, este
dificil să disociem studenții din masa „tineretului studios” sau pe profesorii universitari din cea a
„intelectualității”, atunci când este vorba despre „manifestări naționaliste” (expresie a documentelor
oficiale) sau despre alte manifestări, specifice perestroicii și glasnost-ului, identificate de „organele
competente”, denunțate de informatori sau culese de informatorii infiltrați în mediile academice. Pe de
altă parte, așa cum s-a menționat mai sus, perestroika școlii superioare era în mare întârziere în
comparație cu alte domenii ale vieții social-economice din Uniunea Sovietică, inclusiv în R.S.S.M. și
chiar într-o rapidă degradare, după cum menționează unii experți în domeniu19. Abia în martie 1987, C.C.
al P.C.U.S. și Consiliul de Miniștri al U.R.S.S. au adoptat „Direcțiile principale ale restructurării
învățământului superior și mediu de specialitate”20 și un pachet de hotărâri care au trasat vectorii
principali ai preconizatei reforme a învățământului profesional. Deși reforma ținea cont de toate
„tendinţele de dezvoltare globală”, de „ritmul revoluției tehnico-științifice” și avea drept scop să prefacă
în stil restructurist întreg sistemul de învățământ superior și, astfel să „îmbunătățească radical formarea
profesională pentru accelerarea dezvoltării social-economice a ţării”21, tergiversarea reformei
învățământului superior a determinat caracterul recuperator al transformărilor.
Prin urmare, „atenția” autorităților de partid și de stat față de mediile universitare moldovenești
devenise bicefală către anul 1988: pe de o parte era ineluctabilă accelerarea și stimularea spre reformare a
sistemului universitar (tradițional conservator) printr-o monitorizare îndeaproape, pe de altă parte,
„organele competente” își propuneau să controleze cât de bine puteau, implicarea lumii universitare în
mișcarea națională.
Începând cu anul 1988, organele de partid republicane și cele ale orașelor universitare devin tot mai
preocupate de „starea moral-psihologică din instituțiile de învățământ”, semn că starea de spirit a studenților
și profesorilor a suportat modificări, iar autoritățile au intensificat controlul, pentru a reuși să o să o
„îndrepte” în timp util. Structura rapoartelor și notelor informative pe care le prezentau cu regularitate
rectoratele și comitetele primare de partid ale instituțiilor de învățământ superior a fost completată cu
rubrica „Atmosfera morală și psihologică în colectiv”. Funcționarii universitari și inspectorii de partid, care
au redactat și semnat rapoarte și note informative „cu privire la evoluția restructurării învățământului
superior” în prima jumătate a anului 1988, au estimat atmosfera morală și psihologică în colectivul
Conservatorului din Chișinău drept una „sănătoasă” (fapt confirmat și de șeful Comisiei de control a
educației patriotice și internaționaliste a Biroului Comitetului orășenesc de partid)22. Raportorii de la
Institutul de Arte23 și inspectorii de partid, care a verificat Institutul Agricol din Chișinău24 și Universitatea
de Stat din Chișinău25 (în continuare U.S.C.), au apreciat situația în aceste instituții drept una „obișnuită,
adică lucrativă”, iar la Institutul de Medicină din Chișinău s-a constatat că „studenții din instituție reprezintă

18 A.O.S.P.R.M., F. 12, inv. 34, d. 69, f. 37.

19 Г.И. Ханин, Высшее образование и российское общество. Москва: ЭКО, 2008, № 8-9, disponibil la
http://www.econom.nsc.ru/eco/arhiv/ReadStatiy/2008_09/Hanin/, accesat 18.07.2015.
20 Direcțiile principale ale restructurării învățământului superior și mediu de specialitate în țară, în Pedagogul Sovietic, 1987, nr.

6, pp. 2-12.
21 Ibidem, pp. 3-6.
22 A.O.S.P.R.M., F. 12, inv. 34, d. 69, f. 74.
23 Ibidem, f. 103.
24 Ibidem, ff. 92-94.
25 Ibidem, f. 106-115.

563
 150 DE ANI DE MUZEOGRAFIE ORĂDEANĂ

21 de naționalități. Conflicte din motive naționale nu au fost identificate”26. Trecând în revistă „succesele
restructurării” prin exploatarea aceleiași frazeologii stufoase sovietice specifică perioadei stagnării, printre
care risipesc în text și noțiuni din vocabularul la modă al perestroicii, raportorii lasă să se întrevadă că nimic
nu s-a schimbat în esență și menționează în concluzii că instituțiile, decanatele, catedrele, mai ales cele de
științe ideologice, „încă nu au reușit să-și restructureze radical activitatea în măsură ca schimbările să se
reflecte în rezultatul muncii”. Printre cele mai importante impedimente ale reformei se identifică unanim un
patrimoniul material perimat și insuficient pentru a asigura reușita inițiativelor de reformare, dar și frecvență
liberă, care a fost oferită regulamentar studenților, ca emanație a democratizării învățământului superior, care
nu contribuie la îmbunătățirea nici a procesului didactic și nici la creșterea reușitei academice etc.
Se pare că până în a doua jumătate a anului 1988, autoritățile moldovenești de partid credeau că „țin
mâna pe pulsul” stării de spirit a universitarilor și că tratau noile fenomene, pe care le-au atestat în mediile
universitare (formarea asociațiilor informale, participarea unor studenți la ședințele Cenaclului „Alexe
Mateevici” și manifestările timide, naive și singulare de naționalism etc.), ca pe niște transformări inerente
perestroicii și glasnost-ului în general, și democratizării, umanizării și diversificării27 învățământului
superior în contextul restructurării acestuia, în mod special. Convingerea organelor de partid că stăpânesc
situația era determinată și de funcționarea unor metode de „reeducare” utilizate în asemenea situații. Astfel,
în dependență de gravitatea faptelor și păcatelor (gravitatea era stabilită de „slăvitele organe”), studenții
rebeli, cei care dădeau dovadă de „gândire iresponsabilă care compromite idealurile socialiste”, „imaturitate
politică, lipsă de educație patriotică”, care tolerau „opinii antirusești și proromâne”, cei „care manifestau
naționalism îngust și patriotism local” etc. erau invitați la „convorbiri” fie la comitetul comsomolist, fie la
cel de partid, la C.C. sau chiar la „discuții” cu securiștii. Într-un interviu pentru revista „Timpul”, scriitorul
Emilian Galaicu-Păun relatează despre propria experiență și vizită la „Planetariu”28 pentru că, așa cum
susține el însuși, în studenție nu era „cine știe ce disident”, dar nu era nici „«curat» din punct de vedere
ideologic”. A fost citat să se prezinte pentru o anumită dată și oră la sediul K.G.B.-ului, și a fost „murat cât
îi ziua de lungă”, fără să i se propună măcar un pahar cu apă. Securiștii întotdeauna ajungeau la „o înțelegere
amiabilă” cu „invitatul”, or, confirmă și Emilian Galaicu-Păun „nu prea puteai să spui „NU!” unei autorități
– și ce autorități! – sovietice”29.
În a doua jumătate a anului 1988, situația se schimbă considerabil: informațiile „despre atmosfera
morală și psihologică” capătă un caracter mai timorat și chiar panicat, mai ales în notele semnate de
secretarii de partid ai organizațiilor primare ale instituțiilor de învățământ. De exemplu, secretarul de partid
al Institutului de Arte din Chișinău caracterizează „climatul moral-psihologic” în colectivul instituției drept
unul „instabil”. Încercând să stabilească cauzele „instabilității”, liderul de partid de la Institutul de Arte din
Chișinău le prioritizează pe cele de natură materială și organizatorică: „lipsa unei baze tehnico-materiale
adecvate” și „activitatea inconsecventă a serviciilor didactice și auxiliare” determină nemulțumirea mai
multor cadre didactice și studenți, iar „lipsa unor valori obiective” și „incapacitatea de a vedea legătura
dintre consolidarea disciplinei de partid și ameliorarea atmosferei moral-psihologie în colectiv”
influențează procesul de democratizare a instituției30. În ciuda declarației finale că „biroul de partid nu are
un tablou exhaustiv al dispozițiilor și orientărilor tuturor colaboratorilor și studenților institutului”,
secretarul de partid este convins că „modernizarea bazei tehnico-materiale, introducerea predării tuturor
disciplinelor academice în două limbi și o activitate ideologică bine formulată, vor permite organizației de
partid să controleze pe deplin atmosfera moral-psihologică în colectiv”31.
Se pare că Comitetul de partid al orașului Chișinău avea și alte surse de informare decât rapoartele
sus-numite, or în informația prezentată la ședința Biroului acestuia s-a arătat mai preocupat de atmosfera
morală și psihologică în instituțiile de învățământ superioare și, mai ales de faptul că în cadrul
uniunilor/organizațiilor ineformale ale elevilor și studenților „se admit judecăți care demonstrează
analfabetism politic”, iar în unele grupe moldovenești ale studenților de la U.S.C., institutele pedagogice
din Tiraspol și Bălți, de la Institutul de Arte din Chișinău „se admit discuții politice imature despre
identitatea națiunilor moldovenească și română, judecăți maximaliste despre realitățile sovietice, despre

26 Ibidem, f. 201.
27 Всесоюзный съезд работников народного образования, 20-22 дек. 1988 г., Москва, 1990, disponibil
http://elib.gnpbu.ru/text/vsesoyuzny-syezd-rabotnikov-narodnogo-obrazovaniya_1990/go,4;fs,1/, accesat: 23.06.2022.
28 În accepția comună a chișinăuenilor, termenul „Planetariu” însemna în perioada sovietică K.G.B., or Planetariul propriu-zis se

afla în localul biserici „Schimbarea la față” (din anul 1965) și se afla în proximitatea imediată a clădirii K.G.B..
29 Galaicu‑Păun Emilian, Memoria colectivă nu mai trebuie să fie instrumentalizată de poliția politică, în Timpul, Ediție nouă, nr.

18, octombrie 2022, pp. 12‑13.

30 A.O.S.P.R.M., F. 12, inv. 34, d. 70, ff. 1-3.
31 Ibidem, f. 3.

564
 ISTORIE

necesitatea luptei pentru puritatea culturii naționale”. Situația era mai gravă, considera autoritatea de partid,
la facultățile de filologie și jurnalism ale Universității, unde s-a remarcat „tendința de a crea asociații
ineformale literare ale studenților [...] cu conținut naționalist”32. În aceeași ordine de idei, conducătorii
instituțiilor de învățământ erau acuzați de toleranță excesivă și lipsă de principialitate, de „abordări
superficiale” și „învechite”, iar profesorilor de științe sociale li se inculpa stereotipismul specific stagnării
și formalism în educarea tinerilor, fapt care a condus la răspândirea peste măsură (!) a culturii occidentale
în mediul studențesc, aceștia fiind pasionați de hard-rock, breik-dance, de diferite credințe religioase, de
misticism etc.
Alerta autorităților de partid nu era lipsită de temei, or amplificarea mișcării naționale în a doua
jumătate a anului 1988 33 a radicalizat studenții și i-a scos din singularitate, transformându-i într-o forță
autonomă a luptei naționale. Publicarea cunoscutelor Teze ale C.C. al P.C.M., Prezidiul Sovietului Suprem
şi Consiliul de Miniştri al R.S.S.M., intitulate „Să afirmăm Restructurarea prin fapte concrete”, în care
liderii partidului susțineau „rolul conducător al P.C.U.S.”, respingeau revendicările privind limba de stat și
grafia latină și invitau locuitorii R.S.S.M. să „perfecţioneze sub toate aspectele bilingvismul în toate
domeniile vieţii”, cereau să se dea o ripostă hotărâtă „proceselor stihinice, «democrației mitingurilor»34,
care îi abat pe oamenii muncii de la rezolvarea sarcinilor arzătoare ale restructurării”, a provocat largi
manifestări de protest, organizate de Mișcarea pentru democrație începând cu 12 noiembrie 1988.
Conținutul necorespunzător suflului vremurilor al Tezelor a fost un imperativ și a catalizat studențimea
chișinăuană la acțiuni autonome, or, așa cum menționa Sergiu Burcă35 într-un interviu, „stări de revoltă
împotriva opresiunii sovietice existau în mediul studențesc, în mediul academic, însă erau în stare latentă
și așteptau o scânteie” 36.
La 17 noiembrie 1988, în semn de protest față de Tezele comuniștilor moldoveni, studenții de la
facultățile de jurnalism, filologie, istorie și drept de la U.S.C. (Dumitru Maxim, Dumitru Crudu, Nicolae
Sadovei, Liliana Nicolăiescu, Vlad Cubreacov, Fadei Galaicu37), cărora li s-au alăturat și cei de la alte
instituții de învățământ superior din Chișinău, au pichetat sediul C.C. al P.C.M. și al Consiliului de Miniștri
al R.S.S.M.. În timpul acțiunii, miliția a arestat 30 de studenți, însă arestul lor a produs ieșirea a circa 2.000
de studenții în stradă. Dar solidaritatea studenților și mai ales frica puterii de a nu provoca escaladarea
mișcării protestatare, or „totul era pus în mișcare sub presiunea străzii”, în acea perioadă38, a determinat
autoritățile să elibereze studenții reținuți, chiar dacă în secția de miliție a raionului Frunze (actualmente
Buiucani) al Chișinăului, milițienii îi mai speriau pe studenții arestați cu Siberia, atunci când aceștia au
invocat încălcarea drepturilor omului39.
Maturitatea civică a studenților a fost probată în timpul evenimentelor respective, aceștia reușind să
creeze în timpul mitingului de protest un comitet de inițiativă pentru înființarea Ligii Studenților din
Moldova40. Comitetul fusese format din 14 reprezentanți ai Universității, ai Institutului de Arte din Chișinău
și ai celui pedagogic, ai institutelor de medicină și celui agricol, în frunte cu Dumitru Maxim, student în
anul IV la Facultatea de jurnalism a Universității de Stat din Chișinău41. Liga se contura ca o organizație
democratică, de alternativă organizației comsomoliste, care era o emanație a partidului comunist. Mircea
Cebotari, secretar al Comitetului orășenesc Chișinău al U.L.C.T.M., care discutase cu Dumitru Maxim,
susține ulterior într-o notă informativă, că cel din urmă i-a comunicat că Liga își propune să „contribuie la
consolidarea bazei tehnico-materiale a instituțiilor de învățământ superior, să apere drepturile studenților,
să organizeze propagarea studierii limbii moldovenești”, fapt susținut mai târziu și de Dimitru Braghiș,
prim-secretar al C.C. al U.L.C.T.M., care într-o informație despre „atmosfera politică a tineretului R.S.S.M.
și cauzele care au generat situația politică complicată în republică”, susține că „programul elaborat de
grupul de inițiativă42 conține, în general, prevederi „cu referire la limba și cultura poporului moldovenesc,

32 Ibidem, d. 69, f. 37.

33 Constantin Corneanu, De la suveranitate la independență. Cazul Republicii Moldova (I), în Archiva Moldaviae, 2015, vol. VII,
p. 132.
34 Moldova Socialistă, 1988, 11 noiembrie, p. 1.
35 Sergiu Burcă – jurnalist și politician din Republica Moldova, membru al grupului de inițiativă al Mișcării Democratice din

Moldova și ulterior vicepreședinte al Frontului Popular din Moldova.

36 Sergiu Burcă, 30 de ani de la Mişcarea de Eliberare Națională din Basarabia, disponibil: https://www.dw.com/ro/30-de-ani-de-

la-mi%C5%9Fcarea-de-eliberare-na%C8%9Bional%C4%83-din-basarabia/a-50238399, accesat 11.X.2022.

37 Istoria Universităţii de Stat din Moldova, Ion Eremia (coord.), Anatol Petrencu, Liliana Rotaru [et al.] ; red. şt.: Ion Niculiţă,

C.E.P. U.S.M., Chişinău, 2016, p. 249.

38 Sergiu Burcă, 30 de ani de la Mişcarea de Eliberare Națională din Basarabia.
39 Istoria Universităţii de Stat din Moldova, p. 250.
40 Ibidem.
41 A.O.S.P.R.M., F. 12, inv. 34, d. 70, f. 6.
42 Ibidem, F. 584, inv. 6, d. 44, f. 80.

565
 150 DE ANI DE MUZEOGRAFIE ORĂDEANĂ

dar o influență puternică asupra formulării conținutului [programului L.R.] îl au liderii mișcării democratice
și mai mulți profesori de la catedrele de științe sociale” 43.
A doua zi, la 18 noiembrie 1988, studenții Universității de Stat din Chișinău au organizat un miting
în fața blocului central de pe str. Livezilor (actualmente Mateevici 60). Conform informațiilor șeful Miliției
orășenești Chișinău (redactate, conform informațiilor înregistrare în document, în aceeași zi sau pe 19
noiembrie) la acest miting au participat circa 500-600 de studenți, reprezentanți ai personalului didactic și
membri ai Mișcării democratice44. Mitingul a durat aproximativ o oră și, așa cum raporta șeful miliției,
problema principală pe care au discutat-o participanții la eveniment era organizarea adunării comsomoliste
a studenților din toate instituțiile de învățământ superior, medii de specialitate și profesional-tehnice și
stabilirea zilei în care se va desfășura aceasta. Deși unii studenți mai radicali au propus ca adunarea să se
producă chiar în ziua de 18 noiembrie, profesorii lor, Victor Captari, lector la Catedra de comunism
științific, și Alexandru Moșanu, i-au chemat să respecte ordinea publică și să-și păstreze calmul și
argumentând că nimeni „nu este pregătit pentru desfășurarea unei adunări comsomoliste azi” i-au convins
să amâne adunarea pentru ziua de 20 noiembrie 1988, orele 16.00, și să o petreacă la Teatrul verde din
Parcul Comsomolist (actualmente Valea Morilor).
În aceeași notă informativă, Șeful miliției orășenești consemnează că la miting au vorbit foarte multe
persoane, încât „microfonul fiind transmis cu repeziciune din mână în mână”, iar „observatorii” nu au reușit
să identifice numele tuturor oratorilor și să înregistreze toate propunerile și problemele care s-au discutat.
În afara problemelor de organizare a adunării comsomoliste din 20 noiembrie 1988, studenții au mai propus
în cadrul mitingului și o agendă destul de complexă și îndrăzneață, inclusiv au cerut să fie puse în discuție
întrebările: „Da sau nu tezelor C.C. al P.C.M.?”; Da sau nu limbii moldovenești de stat? Da sau nu grafiei
latine în R.S.S.M.? Da sau nu unei Ligi a studenților din republică?45. Tot în cadrul acestui miting, studenții
au redactat o scrisoare-protest împotriva „acțiunilor ilegale ale miliției orășenești din 17 noiembrie 1988 în
raport cu studenții”. Studenții solicitau ministrului Lavranciuc46 să-și ceară scuze public pentru acțiunile
neîntemeiate legal ale colaboratorilor miliției din ziua respectivă”47 și au propus să expedieze această
scrisoare în adresa C.C. al P.C.M. și Ministrului de Interne ale R.S.S.M..
Deși studenții au fost organizatorii și principalii participanți ai mitingului, la eveniment au participat
și reprezentanți ai Mișcării democratice. Printre oratori, șeful miliției îl remarcă în mod deosebit pe „poetul
Andrei Țurcanu”48, oferindu-i un întreg alineat în economia raportului. Funcționarul de la ministerul de
interne înregistrează faptul că după aprobarea agendei adunării comsomoliste, Andrei Țurcanu a luat
microfonul și, încurajând studenții în demersul lor, le-a comunicat că a revenit recent din România și că „a
fost la Suceava și Putna, a sărutat piatra de pe mormântul lui Ștefan cel Mare...”, că „România „urmărește
evenimentele care au loc în Moldova”, iar revendicările studenților de la Universitate, trebuie expediate și
guvernului Moldovei, dar și la Moscova”. De asemenea, Andrei Țurcanu le-a sugerat studenților să
acționeze repede, să facă legătura cu celelalte instituții de învățământ superior, astfel ca la adunarea din 20
noiembrie să ajungă reprezentanții studenților din întreaga republică49.

43 Ibidem, F. 51, inv. 73, d. 101, f. 26. Dumitru Braghiș mai susține că membrii comitetului de inițiativă pentru crearea Ligii
Studenților au fost invitați de mai multe ori la C.C. al U.L.C.T.M. pentru discuții, unde li s-a comunicat opinia C.C. cu referire la
organizația pe care își propun să o organizeze și asupra conținutului programului, apoi a fost organizată o adunare cu activul
comsomolist al instituțiilor de învățământ superior și mediu de specialitate, participanții fiind până la urmă de acord să mai
redacteze programul Ligii.
44 A.O.S.P.R.M., F. 12, inv. 34, d. 70, f. 4.
45 Ibidem.
46 Gheorghe Ivanovici Lavrinciuc (1934, s. Ghindești, jud. Soroca, Regatul României – 2009, Moscova, Federația Rusă) – colaborator al

organelor de securitate a statului sovietic și rus, general-locotenent. Absolvent al Facultății de istorie și filologie a Institutului Pedagogic
din Chișinău (1959). Secretar (1960-1662), șef al Secției propagandă și agitație (1959-1962) și prim-secretar al C.C. al U.L.C.T.M. (1962-
1967). Șef al Secției organizații comsomoliste al C.C. al P.C.M. (1961-1962). Din anul 1967 a fost angajat al K.G.B.-ului U.R.S.S.. Adjunct
al președintelui K.G.B. al R.S.S.M. (1976-1985). Ministru de Interne al R.S.S.M. (1985-1989). Președinte al K.G.B. al R.S.S.M. (1985-
1990). În anul 1990 a fost eliberat din funcție și delegat în subordinea K.G.B. al U.R.S.S. [32].
47 A.O.S.P.R.M., F. 12, inv. 34, d. 70, ff. 5.
48 Andrei Țurcanu (n. 1 septembrie 1948, Cigîrleni, raionul Ialoveni, Republica Moldova) – filolog doctor în filologie, profesor

universitar, poet, publicist, critic și istoric literar român. Absolvent al Facultății de Litere a Universității de Stat din Chișinău (1971) și
doctoranturii Institutului de literatură universală „A.M. Gorki” al Academiei de Științe din Moscova (1975). Redactor la Departamentul
pentru copii al Comitetului de Stat pentru Radioteleviziune din Chișinău (1971-1972). Cercetător științific la Institutul de Limbă și
Literatură al Academiei de Științe din Moldova (1975-1990). Deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990-1994).
Consilier prezidențial, purtător de cuvânt al Președintelui Republicii Moldova (1997-1999). Președinte al Centrului de Studii Strategice
„Est-Vest-Est” (1999-2002). Din 2002 activează în calitate de profesor la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău
(https://rightwords.ro/autori/biografie/andrei-turcanu, accesat la 21. 12. 2022).
49 A.O.S.P.R.M., F. 12, inv. 34, d. 70, ff. 5.

566
 ISTORIE

La 20 noiembrie 1988, la câteva zile de la acțiunile de protest din fața blocului central al Universității
și din fosta Piață a Biruinței, 3844 de studenți-comsomoliști50 au fost convocați la adunarea comsomolistă
generală. Așa cum erau obișnuiți liderii de partid, aceștia au delegat la U.S.C. o comisie a C.C. al P.C.M.,
investită oficial cu atribuții de verificare a rectoratului și biroului de partid a Universității, dar și cu una
disimulată – de a ține sub control organizarea și desfășurarea adunării comsomoliste generale. Înțelegem
acest lucru din depozițiile Alei Mironiuk, unul dintre membrii sus-numitei comisii, care la Biroul C.C. al
P.C.M. din 13 decembrie 1988, susține că „știind că unii membrii [ai comitetului de partid a Universității
L.R.] împărtășesc alte opinii [decât cele ale partidului L.R.]”, în dimineața zilei de 20 noiembrie a încercat
să organizeze o ședință a comitetului de partid, pentru a stabili modul de acțiune al Biroului de partid la
Universității la adunarea studenților, dar niciun membru al acestui Comitet nu s-a prezentat la ședința
anunțată51. Apoi, în timpul cât se desfășura adunarea studenților, declară Ala Mironiuk că a încercat să-i
convingă pe membrii Biroului de partid al Universității „să ia cuvântul de pe poziții de partid, istorice”, dar,
așa cum susținea mai târziu, „niciunul dintre membrii organizației de partid nu a avut curajul necesar pentru
a lua cuvântul și a schimba direcția, în care se derulau discuțiile în cadrul adunării comsomoliste”. Mai mult
decât atât, se stabilise (dar nu se menționează cine și când) că în prezidiul adunării se vor afla rectorul
Universității, primul secretar al Comitetului raional al comsomolului, însă, menționează Ala Mironiuk,
„când se alegea prezidiul, aceste candidaturi au fost ignorate” de către participanți52.
Astfel, studenții au dejucat planurile liderilor de partid și, așa cum stabilise cu câteva zile în urmă în
agendă, au examinat și discutat conținutul Tezelor, pe care le-au respins pentru că, susțineau vorbitorii, ele
cuprindeau ,,adevăruri cunoscute de acum de oricine” și „nu propun acțiuni concrete privind soluționarea
problemelor importante”. Secretarul C.C. al U.L.T.C.M. susținea mai târziu că adunarea a luat decizia de a
înainta o notă de neîncredere guvernului republicii și să propună convocarea unui nou congres al
comsomolului”53. Presa vremii consemna, însă, că cele mai aprinse dezbateri s-au dus asupra capitolul III
al Tezelor – „zona cea mai nevralgică a sensibilității moldovenilor”, partea care se referea la problemele
limbii de stat și revenirii la grafia latină. Studenții au adus argumente că postulatele capitolului III al Tezelor
au un caracter antiștiințific și antipopular, și că actuala conducere a R.S.S.M. „a pierdut controlul asupra
evenimentelor” și nu poate propune vreo „soluție admisibilă și mulțumitoare” pentru problema limbii54.
Studenții cereau „decretarea limbii moldovenești drept limbă de stat pe teritoriul R.S.S.M., recunoașterea
unității limbilor care funcționează în R.S.S.M. și în R.S. România”, „revenirea la alfabetul latin”,
convocarea unui Congres extraordinar al P.C.M. și organizarea unei mese rotunde la televiziunea
moldovenească, unde studenții Universității ar putea argumenta motivele respingerii Tezelor, cereau
Ministerului de Interne să dezmintă informațiile tendențioase difuzate în presă și la radio, despre acțiunile
de protest ale studenților din 17 noiembrie 1988 etc.55. Cele mai multe dintre propunerile oratorilor au fost
incluse în hotărârea adunării, care deși se numea „adunare comsomolistă”, a întrunit și profesori de la
Universitate, care au solidarizat cu studenții și le-au susținut acțiunile de protest – toți aflându-se sub ochiul
vigilent al reprezentanților C.C. al P.C.M., ai C.C. al U.L.C.T.M., ai Ministerului Învățământului Public al
R.S.S.M., ai Comitetului orășenesc de partid și Comitetului de partid al Universității. Niciunul dintre acești
reprezentanți nu a avut curajul să iasă la tribuna adunării și să le vorbească studenților56. Mai târziu, la
ședința Biroului C.C. al P.C.M., Ala Mironik57, secretar al Comitetului orășenesc de partid Chișinău, le va
incrimina celor de la U.S.C. incapacitatea de „a-și determina poziția”, și faptul că „evenimentele care au
urmat – pichetul studenților și adunarea comsomolistă – s-au dovedit a fi incontrolabile”58. În schimb, au

50 Ibidem, F. 584, inv. 6, d. 44.f. 44. Aceștia reprezentau 24 216 studenți-comsomoliști din instituțiile de învățământ superior din
R.S.S.M.. Conform documentelor C.C. al U.L.C.T.M., în instituțiile de învățământ din R.S.S.M. la 1 mai 1988 erau înmatriculați
25 464 de studenți, iar 95% dintre aceștia erau comsomoliști.
51 „Cursul deosebit” al României, p. 656.
52 Ibidem, p. 657.
53 A.O.S.P.R.M., F. 51, inv. 73, d. 101, f. 26.
54 Învățământ Public, 1988, 26 noiembrie, nr. 4, p. 1-2.
55 Ibidem.
56 Istoria Universității de Stat din Moldova, p. 251
57 Ala Kazimirovna Mironik (n. 6.12.1941. Bălţi, România) – filolog, profesor de limba și literatura rusă. Doctor în științe

pedagogice. Absolventă a Facultății de filologie a Universității de Stat „LI. Mecinicov” din Odesa (1965). Lector superior la
Institutul pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (1972-1977). Activitatea în organele de partid (1977-1991). Prim-vice
Ministru al Învățământului al R.S.S.M. (1987-1988). Șef al Centrului ştiinţifico-metodic și profesor de limba şi literatura rusă la
Colegiul de Transport din Chișinău (1991-2003). Vice-primar al mun. Chişinău (2003-2004). Rector al Academiei de Administrare
Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova (2004-2006). Preşedinte al Organizaţiei Veteranilor din Republica Moldova din
2006 (https://old.parlament.md/structure/deputees/MIRONICAlla/, accesat la 1.12.2022).
58 „Cursul deosebit” al României, p. 657.

567
 150 DE ANI DE MUZEOGRAFIE ORĂDEANĂ

avut grijă să o „redacteze” și retușeze hotărârea adunării studenților, care nu a fost publicată în întregime,
„organele competente” au redus din ceea ce li se părea prea radical.
În ciuda acestui fapt, acțiunile studenților de la Universitate au bulversat nu doar mediul studențesc,
dar au alarmat și mai bine autoritățile de partid. Drept urmare, Comitetul orășenesc de partid Chișinău invita
insistent Biroul C.C. al P.C.M., la 12 decembrie 1988, să acționeze expeditiv pentru că „a venit timpul să
facem o evaluare de pe poziții de partid a manifestărilor demagogice pe care și le permit unele persoane”, care
tensionează situația și așa „tensionată” de la U.S.C.59 Comitetului de partid și rectoratului U.S.C. li se
incriminau „dezinteresul” față de problemele colectivului, relaxarea „lucrului cu cadrele și cu activul de
partid”, „reducerea efortului de îmbunătățire a procesului de formare a specialiștilor”, „pierderea autorității și
controlului asupra colectivului pe care îl conduc” și altele. Șefii de la Comitetul orășenesc susțineau că
inactivitatea comitetului de partid și a rectoratului determină pasivitatea și dezinteresul cadrelor didactice
pentru propria dezvoltare profesională, iar profesorii responsabili de disciplinele sociale, filologice,
economice și juridice, cărora „le este frică să nu le meargă vestea că sunt staliniști” – „nu exprimă opinii bine
conturate și clare de pe poziții partinice”, „nu se implică și evită discuțiile”, „nu luptă cu demagogii, care se
ascund după scopurile nobile ale perestroicii”, și, astfel nu le oferă studenților „un debușeu pentru evacuarea
energiilor lor sociale” în condițiile absolut noi ale perestroicii și glasnost-ului60. Totodată, liderii de partid
acuzau profesorii implicați în mișcarea democratică pentru că „manifestă intoleranță în procesul de soluționare
a problemelor complexe”, participă la ședințele clubului „Alexei Mateevici” și „incită spiritele, instigând
studenții și personalul didactic la acțiuni nedemne”, cum ar fi crearea Ligii studenților61.
La 13 decembrie 1988, mai mulți responsabili de învățământul superior din guvernul R.S.S.M.,
rectorul și secretarul organizației primare de partid a Universității au fost invitați la ședința Biroului C.C.
al P.C.M. pentru a discuta despre „activitatea comitetului de partid și a rectoratului Universității de Stat
„V.I. Lenin” din Chișinău întru intensificarea educației comuniste a studenților, formarea conștiinței
acestora în spiritul restructurării”62. Aflăm din stenograma ședinței că după evenimentele din 17 și 18
noiembrie 1988 de la U.S.C., C.C. al P.C.M. formase, o „comisie specială [...] care să elucideze situația, să
acorde ajutor și să raporteze”63. Raportul a fost prezentat de Boris Stratulat, șef de secției la C.C. al P.C.M.,
dar nu a fost stenografiat în cadrul ședinței. Discuțiile înregistrate, însă, permit deducerea rezultatelor la
care a ajuns Comisia în urma verificării activității Universității, mai ales că membrii acestei Comisii au fost
invitați și ei să facă declarații despre propria lor experiență și să-și expună punctul de vedere privitor la
situația Universității și la evenimentele din noiembrie 1988.
Biroul C.C. al P.C.M. a apreciat activitatea Comitetului de partid și a rectoratului Universității de
educație comunistă a studenților, formarea conștiinței lor în spiritul restructurării „drept nesatisfăcătoare”
și a calificat „drept intolerabile devierile de la normele vieții de partid” ce au loc la Universitate64.
Comitetul de partid și rectoratul Universității de Stat din Chișinău erau acuzate că „influențează
insesizabil ritmul și profunzimea proceselor restructurării în colectivul” și că monitorizează insuficient
educația comunistă a studenților, li se inculpa „o politică de personal greșită”, „lipsă de inițiativă,
incompetență și folosirea unor metode de lucru șablonate”, „o „atitudine formală față de munca
organizatorică și ideologică”, „subaprecierea activității politice și ideologice, precum și a rolului asociațiilor
informale” și față de „activitățile de educație internaționalistă și patriotică a studenților și profesorilor”, etc.
Astfel, comitetul de partid și rectoratul se făceau culpabile de „tensionarea atmosferei moral-psihologică
de la facultățile umanistice ale instituției” și de faptul că „grupuri de persoane, cu interese înguste și
meschine”, „destabilizează situația [...] prezintă interesele lor drept interese ale întregului colectiv[...], cu
scopul de a discreditate restructurarea promovată de partid”65.
Odată ce a identificat și sancționat vinovații (lui Boris Melnic, rectorul Universității, și lui Gheorghe
Rusnac, secretarul de partid, li s-au aplicat câte o mustrare aspră pe linie de partid, iar cadrele didactice care s-
au implicat în evenimente – Alexandru Moșanu, Ion Buga și M. Bucaros66 – au fost avertizați), Biroul C.C. a
dispus „să fie curățate rândurile de partid de persoane [...] care discreditează și compromit înaltul titlu de membru

59 A.O.S.P.R.M., F. 12, inv. 34, d. 70, f. 10.

60 Ibidem, f. 7.
61 Ibidem, f. 8-9.
62 „Cursul deosebit” al României, pp. 646
63 Ibidem, p. 647
64 A.O.S.P.R.M., F. 51, inv. 71, d. 317, ff. 5-8.
65 Ibidem, d. 315, f. 2.
66 Muza Vasilevna Bucaros (n. 1948, Riga, Letonia) – doctor în filosofie (1983), conferențiar universitar (1991) la Academia de

Studii Economice din Moldova. Absolventă a Facultății de istorie a Universității de Stat din Leningrad (1975) și a doctoratului la
Universitatea de Stat din Moscova (1982) [14, p. 111].

568
 ISTORIE

de partid”67, să organizeze activitatea instituției în așa mod, încât „membrii colectivului să treacă de la democrația
«de miting» la democrația acțiunii”, „să întreprindă măsuri hotărâte în vederea eliminării deficiențelor educației
internaționaliste și patriotice a studenților”, „să lupte prin toate mijloacele posibile împotriva naționalismului și
împotriva altor fenomene negative”, „să îmbunătățească calitatea predării disciplinelor sociale” etc. Ministerul
Învățământului și Secția ideologică a C.C. al P.C.M. au fost desemnate responsabile pentru „eficientizarea
activității Universității” și pentru „accelerarea proceselor restructurării activității didactice, științifice, de educare
comunistă a studenților și de formare a conștiinței lor în spiritul perestroicii”68.
Autoritățile nu s-au limitat la stabilirea cauzelor implicării studenților în mișcarea națională și la
identificarea vinovaților „rătăcirilor ideologice”, dar au acționat și prin metodele tradiționale, verificate în alte
circumstanțe. Astfel, mai mulți profesori care i-au susținut și studenți, participanți activi la evenimentele din
noiembrie 1988 (Dumitru Maxim, Facultatea de jurnalism, Eugen Ursu, Facultatea de istorie, Mihail Potorac,
Facultatea de drept, și alții), au fost „invitați” la Comitetul de partid al raionului Frunze pentru „convorbiri
explicative”, studentului Valeriu Banaru (secretar al organizației comsomoliste a Facultății de istorie) i s-a
respins cererea de a fi primit în rândurile partidului pentru că era „nepregătit politic”69.
În calitate de supapă a energiilor studenților și un fel de compromis al autorităților a fost intensificarea
trecerii la predarea disciplinelor academice în limba română, introducerea unor discipline care se raportau la
anumite aspecte ale istoriei naționale la facultățile umanistice, cum ar fi cursul „Istoria presei democratice
moldovenești în secolele XIX-XX” la Facultatea de jurnalism a Universității de Stat din Chișinău70, studenții
instituțiilor de învățământ superior și medii de specialitate au fost eliberați de obligația de a realiza serviciul
militar în Armata Sovietică și demobilizarea studenților și revenirea lor în aulele universitare71 etc.
Pe de altă parte, instituțiile vizate de Hotărârea Biroului C.C. al P.C.M. din 13 decembrie 1988 și-au
intensificat activitatea „de educare” a studenților și de implicare a lor în activități extracurriculare, de multe ori
cu caracter obligatoriu sau „benevol-obligator”72 (добровольно-принудительно), care să le ocupe tot timpul și
toate gândurile, și să le distragă atenția spre alte probleme pur studențești, cum ar fi condițiile de trai în căminele
studențești. Ministerul Învățământului Public organizează un concurs pentru cel mai bun cămin, în care sunt
implicate toate instituțiile de învățământ superior și mediu de specialitate din R.S.S.M., cu scopul „de a aduce
căminele studențești într-o ordine exemplară, [...] de a crea condiții exemplare de trai și de odihnă, un climat
moral și psihologic sănătos în mediile studențești”73. O altă modalitate de pacificare a studenților și îndepărtare
a lor de focarul naționalist era delegarea lor în colhozurile, sovhozurile, întreprinderile din industria conservelor
din R.S.S.M. pentru a le ajuta la culesul și prelucrarea fructelor și legumelor toamna74 și organizarea
concursurilor republicane pentru cele mai bune rezultate în această activitate, iar vara erau trimiși (fiind stimulați
cu salarii motivante) în alte republici ale U.R.S.S. pentru a munci, alături de studenții din alte orașe, pe șantiere
de construcții și altele. De asemenea, pentru a micșora numărul tinerilor în orașul Chișinău, Ministerul
Învățământului a închis secțiile de pregătire a candidaților la studii în instituțiile de învățământ superior cu forma
de organizare a studiilor la zi75.
Cu toate acestea, la începutul anului 1989, situația va scăpa de sub controlul autorităților de partid, în
condițiile avântului mișcării naționale, care devenise o prezență numeroasă, vocală și puternic revendicativă.
Astfel, începând de la mijlocul anilor ’80 studenții instituțiilor de învățământ superior din R.S.S.M. s-au
implicat și au fost implicați activ în mișcarea de emancipare națională a românilor basarabeni. Timidă și
singulară la început, mișcarea studenților s-a constituit dinspre studenți – aceștia ajungând la necesitatea de a
se organiza și de a se uni cu mișcarea națională într-o acțiune comună, prin educație și autoeducație, în urma
analizelor și logicii comune. Este faza mișcării studențești în care autoritățile de partid care monitorizau
instituțiile de învățământ superior conchideau că starea de spirit în mediile studențești din R.S.S.M. este una
„sănătoasă”, „normală” sau își doreau să creadă așa, ele însele fiind preocupate de procesele inerente
restructurării la nivel republican. Doar că odată cu constituirea Mișcării democratice, mai mulți studenți

67 A.O.S.P.R.M., F. 51, inv. 71, d. 315, f. 5.

68 Ibidem, d. 317, ff. 7-8.
69 Istoria Universității de Stat din Moldova, p. 251-252.
70 Arhiva Națională a Republicii Moldova (A.N.R.M.), F. 2991, inv. 14, d. 7, f. 39.
71 A.N.R.M., F. 2991, inv. 14, d. 4, f. 248-249.
72 Frazeologism din arsenalul lingvistic sovietic, care desemna constrângerea de a acționa, dar dând aparența unei acțiuni voluntare

a persoanei. Catalizatorii proceselor/acțiunilor benevol-obligatorii erau, de regulă, lucrătorii de partid sau sindicate. În prezentul
text este utilizat cu sens ironic.
73 A.N.R.M., F. 2991, inv. 14, d. 153, ff. 6-8.
74 A.N.R.M., F. 2991, inv. 14, d. 153, ff. 82-87. Într-un interviu realizat la 15.I.2023, Efim Chilari, secretar adjunct al Comitetului

de partid al Universității de Stat din Moldova la sfârșitul anilor ’80, a consemnat că angajații autorităților de partid republicane le
spuneau celor de la U.S.C. la sfârșitul anilor ’80 să-i țină pe studenți cât mai mult, „măcar și până la Revelion” în colhozuri și
sovhozuri, astfel ca să nu crească rândurile participanților la evenimentele din cadrul mișcării naționale.
75 A.N.R.M., F. 2991, inv. 14, d. 153, f. 93.

569
 150 DE ANI DE MUZEOGRAFIE ORĂDEANĂ

implicați sau simpatizanți ai acestei mișcări s-au implicat și au implicat un număr tot mai mare de persoane,
reușind să susțină proba de maturitate civică în noiembrie 1988, prin atitudinea critică și respingerea unui
document de partid pe care l-au considerat necorespunzător, antinațional și antipopular, prin îndrăzneala de a
critica autoritățile și a le indica asupra incapacității de a conduce republica în condițiile impuse de perestroika
și glasnosti, prin solidarizarea cu revendicările mișcării naționale, mai ales cele ce priveau limba de stat și
trecerea la alfabetul latin. Crearea Ligii studenților este un indicator al maturității politice a studenților, iar
faptul că Liga studenților era inclusă în toate listele formațiunilor informale prezentate Biroului C.C. al P.C.M.
în anul 1989, iar partidul se interesa de biografiile „activiștilor” Ligii democratice a studenților, demonstrează
că studenții deveniseră la începutul anului 1989 o forță de care atotputernicul partid trebuia să țină cont.

Bibliografie

Arhiva Națională a Republicii Moldova (A.N.R.M.) F. 2991, inv. 14, d. 4, 7, 153;

Arhiva Organizațiilor Social-Politice a RM (A.O.S.P.R.M.), F. 12, inv. 34, d. 69, 70; inv. 71, d. 315, 316, 317; inv. 73,
d. 101; F. 584, inv. 6, d. 43, 44.
Sergiu BURCĂ, 30 de ani de la Mişcarea de Eliberare Națională din Basarabia, disponibil
https://www.dw.com/ro/30-de-ani-de-la-mi%C5%9Fcarea-de-eliberare-na%C8%9Bional%C4%83-din-
basarabia/a-50238399, accesat: 12.X.2022.
Colectivul ASEM la cea de-a 20-a aniversare, coord.: Silvia Ghinculov; Acad. de Studii Economice a Moldovei,
Chișinău, ASEM, 2011.
Constantin CORNEANU, De la suveranitate la independență. Cazul Republicii Moldova (I), în: Archiva Moldaviae,
2015, vol. VII, pp. 109-142.
Dumitru CRUDU, Amintiri de pe vremea când eram tânăr şi mai era Uniunea Sovietică. Autor invitat 08 oct. 2013,
disponibil https://www.moldova.org/dumitru-crudu-amintiri-de-pe-vremea-cand-eram-tanar-si-mai-era-
uniunea-sovietica-239399-rom/, accesat la 5.I.2023.
„Cursul deosebit” al României și supărarea Moscovei: Disputa sovieto-română și campaniile propagandistice
antiromânești din R.S.S.M. (1976-1989): Studiu și documente. vol. II/ Elena Negru, Gheorghe Negru: Chișinău:
Tehnica-Info, 2016,
Nicolae DABIJA, 1989 – anul când Dumnezeu a fost român, în Literatura și arta, nr. 32-33-34, 27 august 2009, p. 2.
Direcțiile principale ale restructurării învățământului superior și mediu de specialitate în țară, în: Pedagogul Sovietic,
1987. nr. 6, pp. 2-12.
Emilian GALAICU‑PĂUN, Memoria colectivă nu mai trebuie să fie instrumentalizată de poliția politică, în Timpul,
Ediție nouă nr. 18, octombrie 2022, p. 12‑13.
Istoria Universităţii de Stat din Moldova, Ion Eremia (coord.), Anatol Petrencu, Liliana Rotaru [et al.]; red. şt.: Ion
Niculiţă, Chişinău, C.E.P. U.S.M., 2016.
Învățământ Public, 1988, 26 noiembrie, nr. 4.
Moldova Socialistă, 1988, 11 noiembrie.
Gheorghe NEGRU, „Perestroika” și misiunea specială a Partidului Comunist din Moldova (1986-1989), în:
Republica Moldova în căutarea identității: Materialele conferinței științifice internaționale 30 de ani de la
proclamarea independenței Republicii Moldova, 23-24 august 2021 /coord. Anatol Petrencu, Ion Negrei.
Chișinău: S.n., 2022 (Cartdidact), pp. 208-224.
Elena NEGRU, Gheorghe NEGRU, ,,Cursul deosebit” al României și supărarea Moscovei. Disputa sovieto-română
și campaniile propagandistice antiromânești din R.S.S.M. (1965-1989). Studiu și documente, vol. 2 (1976-
1989), Tehnica-Info, Chișinău, 2016.
Diana Preașcă, Anatol Şalaru invită, disponibil https://www.moldova.org/anatol-salaru-invita/, accesat la 5.I.2023.
Liliana ROTARU, La désidéologisation de l’enseignement supérieur dans la République Socialiste Soviétique de
Moldavie (R.S.S.M.), în Transylvanian review, 2017, vol. XXVI, Supplement No. 2 (2017), pp. 101-118.
Liliana ROTARU, Dezideologizarea învățământului superior din R.S.S.M., în: Națiunea imaginată concepte și etape
în construirea identităților naționale europene, (coord.: Sorin Şipoş, Gabriel Moisa, Dan Octavian Cepraga,
Editura Academia Română. Centrul de Studii Transilvane; Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Cluj-
Napoca/Deva, 2019, pp. 353-383.
Anatol ȘALARU. Renaşterea naţională: 25 de ani de la crearea renumitului Cenaclu „Alexei Mateevici”, disponibil
http://www.e-democracy.md/parties/docs/pl/201301151/, accesat 12.XII.2022.
Всесоюзный съезд работников народного образования, 20-22 дек. 1988 г., Москва, 1990, ссылка
http://elib.gnpbu.ru/text/vsesoyuzny-syezd-rabotnikov-narodnogo-obrazovaniya_1990/go,4;fs,1/, accesat:
23.06.2022.
Г.И. ХАНИН. Высшее образование и российское общество. Москва: ЭКО, 2008, № 8-9. ссылка
http://www.econom.nsc.ru/eco/arhiv/ReadStatiy/2008_09/Hanin/, accesat 18.07.2015.
Щит и меч Советского Союза. Справочник: краткие биографии руководителей органов государственной
безопасности СССР и союзных республик (декабрь 1922 – декабрь 1991 гг.), Москва: Array Русский
фонд содействия образованию и науке, 2016.

570