COORDONAREA SISTEMELOR DE SECURITATE SOCIALĂ

I. Sediul materiei

1. Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială;

2. Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16

septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE)
nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

II. Definiții și domeniul de aplicare

1. Definiții
„Activitate salariată” se înțelege orice activitate sau situație echivalentă considerată ca atare,
în aplicarea legislației de securitate socială din statul membru în care se desfășoară această
activitate sau în care există situația echivalentă;
„Activitate independentă” se înțelege orice activitate sau situație echivalentă considerată ca
atare, în aplicarea legislației de securitate socială din statul membru în care se desfășoară
această activitate sau în care există situația echivalentă;
„Persoană asigurată” se înțelege, în raport cu diferitele ramuri de securitate socială, orice
persoană care îndeplinește condițiile impuse de legislația statului membru competent
pentru a avea dreptul la prestații;
„Funcționar” se înțelege orice persoană considerată astfel sau asimilată de către statul membru
de care aparține administrația al cărei salariat este;
„Lucrător frontalier” se înțelege orice persoană care desfășoară o activitate salariată sau
independentă într-un stat membru și care este rezidentă în alt stat membru, în care se
întoarce de regulă zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână;
„Membru de familie” se înțelege:

(i) orice persoană definită sau recunoscută ca membru de familie sau desemnată ca membru al
gospodăriei de către legislația în temeiul căreia sunt acordate prestațiile;
(ii) în ceea ce privește prestațiile în natură, pentru boală, maternitate și prestațiile de
paternitate asimilate, orice persoană definită sau recunoscută ca membru de familie sau
desemnată ca membru al gospodăriei de către legislația statului membru în care este
rezidentă;
În cazul în care legislația statului membru, care este aplicabilă, nu face deosebire între membrii
de familie și alte persoane cărora li se aplică legislația menționată, soțul/soția, copiii minori și
copiii aflați în întreținere care au atins vârsta majoratului se consideră a fi membri de familie;
În cazul în care, în conformitate cu legislația aplicabilă, o persoană este considerată membru
de familie sau membru al gospodăriei doar în cazul în care locuiește în aceeași gospodărie cu
persoana asigurată sau titularul de pensie, această condiție se consideră îndeplinită dacă
persoana respectivă se află în principal în întreținerea asiguratului sau titularului de pensie;
„Reședință” se înțelege locul în care o persoană este rezidentă în mod obișnuit;
Criterii de determinare a reședinței:
În cazul în care instituțiile din două sau mai multe state membre au opinii divergente privind
stabilirea reședinței unei persoane, respectivele instituții stabilesc, de comun acord, centrul de
interes al persoanei respective, pe baza unei evaluări globale a tuturor informațiilor disponibile
referitoare la elementele de fapt relevante, care pot include, după caz:
- durata și continuitatea prezenței sale pe teritoriul statelor membre respective;

1
 - situația persoanei, inclusiv:
(i)natura și caracteristicile specifice ale oricărei activități exercitate, în special locul
în care se exercită de obicei activitatea, stabilitatea activității și durata oricărui
contract de muncă;

(ii) situația familială și legăturile de familie;

(iii) exercitarea oricărei activități neremunerate;

(iv) în cazul studenților, sursa veniturilor acestora;

(v) situația locativă a persoanei, în special măsura în care aceasta are un

caracter permanent;

(vi) statul membru în care se consideră că persoana își are reședința fiscală.
În cazul în care considerarea diferitelor criterii bazate pe elementele de fapt sus-
menționate nu conduce la un acord între instituțiile respective, intenția persoanei,
ilustrată de astfel de elemente de fapt și împrejurări și în special de motivele care au
determinat-o să se mute, se consideră a fi decisivă pentru stabilirea locului său de
reședință efectiv.

„Ședere” se înțelege reședința temporară;

„Legislație” se înțelege pentru fiecare stat membru, actele cu putere de lege și actele
administrative, precum și orice alte măsuri de aplicare care se referă la ramurile de
securitate socială. Acest termen exclude clauzele contractuale, altele decât cele care
servesc la punerea în aplicare a unei obligații de asigurare care rezultă din actele cu putere
de lege și actele administrative sau care au făcut obiectul unei decizii a autorităților publice
cu privire la caracterul lor obligatoriu sau cu privire la extinderea domeniului de aplicare,
cu condiția ca statul membru interesat să facă o declarație în acest sens, notificată
președintelui Parlamentului European și președintelui Consiliului Uniunii Europene.
„Autoritate competentă” se înțelege, pentru fiecare stat membru, ministrul, miniștrii sau o
altă autoritate corespunzătoare de care aparțin regimurile de securitate socială pe întreg
teritoriul sau în orice parte a statului membru respectiv;
„Instituție” se înțelege, pentru fiecare stat membru, organismul sau autoritatea responsabilă
de aplicarea întregii legislații sau a unei părți din aceasta;
„Instituție competentă” se înțelege:
(i) instituția la care este afiliată persoana în cauză la data la care solicită prestația
sau
(ii) instituția de la care persoana în cauză are sau ar avea dreptul să primească prestații, în cazul
în care aceasta sau unul sau mai mulți membri ai familiei sale ar fi rezidenți în statul
membru în care este situată instituția
sau
(iii) instituția desemnată de autoritatea competentă a statului membru în cauză
sau
(iv) în cazul unui regim referitor la obligațiile angajatorului cu privire la prestații, fie angajatorul,
fie asigurătorul implicat sau, în lipsa acestora, organismul sau autoritatea desemnată de
autoritatea competentă a statului membru în cauză;
„Instituția de la locul de reședință” și „instituția de la locul de ședere” se înțelege
instituția care este abilitată să acorde prestații la locul de reședință al persoanei interesate,
respectiv instituția abilitată să acorde prestații la locul de ședere al persoanei interesate, în
conformitate cu legislația aplicată de instituția respectivă sau, în cazul în care nu există o astfel
de instituție, de instituția desemnată de autoritatea competentă a statului membru în cauză;

2
 „Stat membru competent” se înțelege statul membru în care este situată instituția
competentă;
„Perioadă de asigurare” se înțeleg perioadele de cotizare, de încadrare în muncă sau de
activitate independentă, definite sau recunoscute ca perioade de asigurare de către
legislația în temeiul căreia au fost realizate sau considerate realizate, precum și toate
perioadele asimilate acestora, în măsura în care sunt considerate de legislația menționată
ca fiind echivalente cu perioade de asigurare;
„Perioadă de încadrare în muncă” sau „perioadă de activitate independentă” se înțeleg
perioade definite sau recunoscute astfel de legislația în temeiul căreia au fost realizate,
precum și toate perioadele asimilate acestora, în măsura în care sunt recunoscute de
legislația menționată ca fiind echivalente cu perioadele de încadrare în muncă sau de
activitate independentă;
„Perioadă de rezidență” se înțeleg perioadele definite sau recunoscute ca atare de către
legislația în temeiul căreia au fost realizate sau considerate realizate;
„Prestații în natură” înseamnă:
(i) prestații de boală, de maternitate și de paternitate asimilate, prevăzute în legislația unui stat
membru, care vizează să acopere, să pună la dispoziție, să plătească direct sau să
ramburseze costul îngrijirilor medicale și al produselor și serviciilor auxiliare tratamentului.
Acestea includ și prestațiile în natură pentru îngrijirea pe termen lung;
(ii) accidente la locul de muncă și boli profesionale - toate prestațiile în natură referitoare la
accidente la locul de muncă și boli profesionale și prevăzute în cadrul regimurilor privind
accidentele de muncă și bolile profesionale ale statelor membre;
„Pensia” include, de asemenea, indemnizațiile, prestațiile în capital care le pot substitui și plățile
efectuate cu titlu de rambursare a cotizațiilor, precum și majorările rezultate din re-
evaluare sau alocațiile suplimentare;
„Prestație de prepensionare” se înțeleg toate prestațiile în numerar, altele decât ajutorul de
șomaj sau pensia anticipată, acordate începând de la o anumită vârstă lucrătorilor care și-
au redus, încetat sau suspendat activitățile profesionale până la vârsta la care îndeplinesc
condițiile pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă sau a unei pensii anticipate,
primirea acesteia nefiind condiționată de disponibilitatea persoanei în cauză față de
serviciile de ocupare a forței de muncă din statul competent; prin „prestație anticipată
pentru limită de vârstă” se înțelege o prestație acordată înainte ca persoana în cauză să fi
atins vârsta normală de pensionare și care fie continuă să fie furnizată după atingerea
vârstei menționate, fie este înlocuită cu o altă pensie pentru limită de vârstă;
„Ajutor de deces” se înțelege orice plată unică făcută în caz de deces;
„Prestații familiale”: toate prestațiile în natură sau în numerar pentru acoperirea cheltuielilor
familiei, cu excepția avansurilor din pensiile alimentare și a alocațiilor speciale de naștere
sau de adopție prevăzute în anexa I la Regulamentul nr. 883/2004.

2. Domeniul de aplicare

2.1. Domeniul de aplicare ratione personae

Regulamentul se aplică:

- resortisanților unuia dintre statele membre, apatrizilor și refugiaților care sunt

rezidenți într-un stat membru și care se află sau s-au aflat sub incidența legislației
unuia sau mai multor state membre, precum și membrilor de familie și urmașilor
acestora;

- urmașilor persoanelor care s-au aflat sub incidența legislației unuia sau mai multor
state membre, indiferent de cetățenia acestor persoane, în cazul în care urmașii lor

3
 sunt resortisanți ai unui stat membru sau apatrizi sau refugiați care sunt rezidenți
într-unul din statele membre.

2.2. Domeniul de aplicare ratione materiae

Regulamentul se aplică tuturor legislațiilor referitoare la ramurile de securitate socială

privind:
a) prestațiile de boală;
b) indemnizațiile de maternitate și de paternitate asimilate;
c) indemnizațiile de invaliditate;
d) prestațiile pentru limită de vârstă;
e) prestațiile de urmaș;
f) prestațiile în cazul unor accidente de muncă și boli profesionale;
g) ajutoarele de deces;
h) ajutoarele de șomaj;
i) prestațiile de prepensionare;
j) prestațiile familiale.
Cu excepția cazului în care Regulamentul prevede altfel, el se aplică regimurilor de securitate
socială generale și speciale, de tip contributiv sau necontributiv, precum și regimurilor
referitoare la obligațiile unui angajator sau armator.
În schimb, regulamentul nu se aplică:
a) asistenței sociale sau medicale; sau
b) prestațiilor acordate în legătură cu care un stat membru își asumă răspunderea pentru
prejudiciile cauzate persoanelor și oferă compensații, cum ar fi pentru victimele de război
și ale acțiunilor militare sau pentru consecințele acestora; pentru victimele infracțiunilor,
ale asasinatelor sau ale actelor teroriste; pentru victimele acțiunilor unor agenți ai statului
membru aflați în exercițiul funcțiunii; sau pentru victimele care au suferit nedreptăți din
motive politice sau religioase sau legate de familia acestora.

III. Cooperarea și schimburile de date

- Instituțiile furnizează sau fac schimb fără întârziere de toate informațiile necesare
pentru instituirea și stabilirea drepturilor și a obligațiilor persoanelor cărora li se aplică
regulamentul de bază. Între statele membre, transferul acestui tip de date se face fie
direct, de către instituțiile respective, fie indirect, prin intermediul organismelor de
legătură.

- Dacă o persoană a transmis din greșeală informații, documente sau cereri unei instituții
situate pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care este situată instituția
desemnată în conformitate cu regulamentul, instituția care le-a primit retransmite fără
întârziere informațiile, documentele sau cererile respective instituției desemnate în
conformitate cu regulamentul, cu menționarea datei la care acestea au fost transmise
inițial. Această dată este obligatorie pentru instituția care primește documentele
retransmise. Cu toate acestea, instituțiile statelor membre nu pot fi considerate
răspunzătoare și nu se poate considera că au luat o decizie în virtutea omisiunii lor de
a acționa ca urmare a unei transmisii întârziate de informații, documente sau cereri de
către instituțiile altor state membre.

4
Reguli referitoare la schimburile dintre persoanele în cauză și instituții

- Persoanele trebuie să transmită instituției competente informațiile,

documentele sau documentele justificative pentru determinarea situației lor
ori a familiei acestora, pentru a-și stabili sau păstra drepturile și obligațiile,
precum și pentru a stabili care este legislația aplicabilă și, respectiv, obligațiile
care le revin în temeiul acesteia.

- În momentul în care culeg, transmit sau prelucrează date cu caracter personal în

temeiul legislației proprii, statele membre se asigură că persoanele în cauză își pot
exercita pe deplin drepturile cu privire la protecția datelor cu caracter personal, în
conformitate cu dispozițiile unionale privind protecția persoanelor sub aspectul
prelucrării datelor cu caracter personal, precum și privind libera circulație a acestui tip
de date.

- În măsura necesară pentru aplicarea regulamentelor, instituțiile competente pun la

dispoziție informațiile persoanelor vizate și le eliberează documentele fără întârziere și
în orice caz în termenele prevăzute de legislația statului membru în cauză.
Metoda de efectuare a schimbului de date

- Transmiterea datelor între instituții sau organisme de legătură se efectuează pe cale

electronică, direct sau indirect prin intermediul punctelor de acces într-un cadru comun
și în condiții de siguranță care pot garanta confidențialitatea și protecția schimbului de
date.

- Pentru a comunica cu persoanele în cauză, instituțiile competente utilizează modalitățile

adecvate pentru fiecare caz și preferă pe cât posibil căile electronice de comunicare.
Comisia administrativă stabilește modalitățile practice de transmitere pe cale
electronică a informațiilor, a documentelor sau a deciziilor către persoanele în cauză.

Valoarea juridică a documentelor (inclusiv justificative) eliberate într-un stat

membru

- Documentele eliberate de către instituția unui stat membru și care fac dovada statutului
unei anumite persoane, precum și documentele justificative pe baza cărora au fost
eliberate documentele sunt acceptate de către instituțiile celorlalte state membre atât
timp cât aceste documente nu au fost retrase sau declarate nule de către statul membru
în care au fost emise.

- În cazul în care există îndoieli cu privire la valabilitatea unui document sau la acuratețea
elementelor de fapt pe care se bazează conținutul acestuia, instituția statului membru
care primește documentul solicită instituției emitente lămuririle necesare și, dacă este
cazul, retragerea documentului respectiv. Instituția emitentă reexaminează motivele
eliberării documentului și îl retrage, dacă este necesar.

- În cazul în care există îndoieli cu privire la informațiile furnizate de persoana vizată,

valabilitatea documentului sau a documentelor justificative sau acuratețea elementelor
de fapt pe care se bazează informațiile cuprinse în acestea, instituția de la locul de
ședere sau de reședință, la cererea instituției competente, poate, în măsura posibilului,
proceda la verificarea informațiilor sau a documentului respectiv.

- În cazul în care nu se ajunge la un acord între instituțiile în cauză, cazul poate fi supus
atenției Comisiei administrative de către autoritățile competente cel devreme în termen
de o lună de la data la care instituția care a primit documentul și-a prezentat cererea.
Comisia administrativă încearcă să reconcilieze punctele de vedere în termen de șase
luni de la data la care a fost sesizată cu privire la cazul respectiv.

5
 IV. Principiile de coordonare a sistemelor de securitate socială

1. Principiul egalității de tratament

- Potrivit acestui principiu, persoanele cărora li se aplică Regulamentul beneficiază de

aceleași prestații și sunt supuse acelorași obligații, în temeiul legislației unui stat
membru, ca și resortisanții acelui stat membru.
- Prin urmare, este interzisă orice discriminare directă sau indirectă pe criteriul
naționalității.
- Discriminarea directă poate interveni atunci când diferența de tratament este
întemeiată în mod direct pe criteriul naționalității.
Un exemplu de discriminare directă este acele în care o legislație domestică prevede
că numai resortisanții săi au dreptul la un anumit tip de beneficiu.
- Discriminarea indirectă intervine atunci când legea unui stat membru nu instituie în
mod direct o diferență de tratament pe criteriul naționalității, dar resortisanții altor
state sunt afectați într-o mai mare măsură sau exclusiv de reglementarea în discuție.
- În cazul în care o persoană face dovada că o regulă instituită de legislația unui stat
membru afectează în principal sau exclusiv resortisanții altor state, revine statului
membru să facă dovada că o asemenea regulă este justificată în mod obiectiv de alte
motive decât naționalitatea, că urmărește un scop legitim și că măsurile adoptate sunt
necesare, adecvate și proporționale cu scopul urmărit.
De pildă, legislația din Luxembourg acorda prestații de maternitate numai persoanelor
care își avuseseră reședința în Luxembourg pe o durată de 1 an. Curtea de Justiție a
Uniunii Europene a conchis că reglementarea constituia un caz de discriminare
indirectă, într-un această condiție putea fi îndeplinită mai ușor de resortisanții statului
Luxembourg1.

2. Principiul asimilării faptelor, evenimentelor, veniturilor

Cu excepția cazului în care Regulamentul prevede altfel, se aplică următoarele dispoziții:
a) în cazul în care, în temeiul legislației statului membru competent, beneficiul prestațiilor
de securitate socială sau al altor venituri produce anumite efecte juridice, dispozițiile în
cauză din legislația respectivă sunt, de asemenea, aplicabile în cazul beneficiului
prestațiilor echivalente dobândite în temeiul legislației unui alt stat membru sau al
veniturilor dobândite într-un alt stat membru;
b) în cazul în care, în temeiul legislației statului membru competent, anumite fapte sau
evenimente produc efecte juridice, statul membru respectiv ia în considerare faptele sau
evenimentele similare desfășurate în oricare alt stat membru, ca și cum ar fi avut loc pe
teritoriul său
Exemplu: legislația română prevede că indemnizația pentru creșterea copilului se
suspendă în cazul în care beneficiarul acesteia este arestat preventiv pentru o perioadă
mai mare de 30 de zile. Aceste reguli se vor aplica, în sensul în care indemnizația se va
suspenda și dacă beneficiarul indemnizației este arestat preventiv pe teritoriul unui alt
stat membru – statul român asimilând acest fapt ca și cum ar fi avut loc pe teritoriul său.

3. Totalizarea perioadelor de asigurare

1
Commission / Luxembourg (C-111/91, ECR 1993 p. I-817) (SVXIV/I-35 FIXIV/I-35) ECLI:EU:C:1993:92

6
 Cu excepția cazului în care prezentul regulament prevede altfel, instituția competentă a
unui stat membru a cărui legislație condiționează:

 dobândirea, menținerea, durata sau recuperarea dreptului la prestații;

 beneficiul unei anumite legislații
 sau
 accesul la sau scutirea de asigurări obligatorii, facultative continue sau voluntare,

de realizarea perioadelor de asigurare, de încadrare în muncă, de activitate independentă

sau de rezidență, ia în considerare, atât cât este necesar, perioadele de asigurare, de
încadrare în muncă, de activitate independentă sau de rezidență realizate în temeiul
legislației oricărui alt stat membru, ca și cum ar fi fost realizate în temeiul legislației pe
care o aplică.

- În vederea aplicării principiului totalizării perioadelor de asigurare, instituția

competentă contactează instituțiile statelor membre a căror legislație a fost, de
asemenea, aplicată persoanei respective pentru a cunoaște toate perioadele realizate
sub incidența legislațiilor respective.

- Perioadele respective de asigurare, de activitate salariată, de activitate independentă

sau de reședință realizate sub incidența legislației unui stat membru se adaugă celor
realizate sub incidența legislației unui alt stat membru, în măsura în care acest lucru
este necesar, cu condiția ca perioadele să nu se suprapună.

- În vederea aplicării principiului totalizării perioadelor de asigurare, dacă

perioada de asigurare sau de reședință realizată în baza unei asigurări obligatorii în
temeiul legislației unui anumit stat membru coincide cu perioada de asigurare realizată
pe baza unei asigurări voluntare sau a unei asigurări facultative continue în temeiul
legislației unui alt stat membru, se ia în considerare numai perioada realizată pe
baza asigurării obligatorii.
Perioade asimilate

- În cazul în care o perioadă de asigurare sau de reședință, alta decât o perioadă

asimilată realizată sub incidența legislației unui stat membru, coincide cu o perioadă
asimilată în baza legislației unui alt stat membru, se ia în considerare numai perioada
alta decât perioada asimilată.
Prin urmare, similar cazurilor din dreptul intern, dacă o perioadă asimilată se suprapune
peste o perioadă de stagiu de cotizare, se ia în considerare numai perioada de stagiu
de cotizare.

- Orice perioadă considerată asimilată conform legislației a două sau mai multe state
membre este luată în considerare numai de către instituția statului membru
sub incidența legislației căruia persoana respectivă s-a aflat cu titlu
obligatoriu anterior perioadei menționate.

- În cazul în care persoana respectivă nu s-a aflat cu titlu obligatoriu sub incidența
legislației unui stat membru înaintea perioadei menționate, aceasta din urmă
va fi luată în considerare de către instituția statului membru sub incidența
legislației căruia persoana respectivă s-a aflat cu titlu obligatoriu, pentru prima
dată după perioada menționată.
Exemplu: atât Franța, cât și România, prevăd că perioada în care asiguratul urmează
cursurile la zi ale învățământului superior, pe durata normală a studiilor, reprezintă
perioadă asimilată stagiului de cotizare pentru a beneficia de pensie.
Dacă un asigurat, X, a:

7
 - Prestat activitatea în baza unui contract de muncă timp de 2 ani în Franța, apoi a
urmat cursurile unei forme de învățământ superior, și a încheiat un contract de
muncă în România, atunci perioada asimilată va fi luată în calcul numai de către
Franța.

- În schimb, dacă, luând același exemplu, X a urmat cursurile unei forme de

învățământ superior, și a încheiat un contract de muncă în România, apoi în Franța,
atunci perioada asimilată va fi luată în calcul numai de către România.

- În cazul în care nu se pot stabili cu precizie intervalele de timp în care s-au realizat
anumite perioade de asigurare sau de reședință sub incidența legislației unui stat
membru, se prezumă că aceste perioade nu se suprapun cu perioadele de asigurare
sau de reședință realizate sub incidența legislației unui alt stat membru și se ține seama
de acestea în măsura în care sunt avantajoase pentru persoana în cauză și pot fi luate
în considerare în limite rezonabile.

- Cu excepția cazului în care se prevede altfel, Regulamentul nici nu conferă,

nici nu menține dreptul de a beneficia de mai multe prestații de același tip,
pentru aceeași perioadă de asigurare obligatorie.

4. Eliminarea clauzelor de rezidență

Ca regulă, prestațiile în numerar care se plătesc în temeiul legislației unuia sau mai multor
state membre sau al regulamentului, nu pot face obiectul nici unei reduceri, modificări,
suspendări, retrageri sau confiscări în temeiul faptului că beneficiarul sau membrii familiei
acestuia sunt rezidenți într-un stat membru, altul decât cel în care este situată instituția
responsabilă de furnizarea prestației.

5. Stabilirea legislației aplicabile

5.1. Reguli generale

Persoanele care intră în domeniul de aplicare al regulamentului sunt supuse legislației
unui singur stat membru.
Persoanele cărora li se acordă o prestație în numerar ca urmare sau ca o consecință a
desfășurării unei activități salariate sau independente se consideră că desfășoară
activitatea menționată.
Reguli de stabilire a legislației aplicabile
i. Persoana care desfășoară o activitate salariată sau independentă într-un stat membru se
supune legislației din statul membru respectiv;
ii. Funcționarii se supun legislației din statul membru de care aparține administrația ai căror
salariați sunt;
iii. Persoana care beneficiază de ajutor de șomaj, de regulă, în temeiul legislației statului
membru de reședință, se supune legislației statului membru respectiv;
iv. Persoana convocată sau concentrată pentru îndeplinirea obligațiilor militare sau
efectuarea serviciului civil într-un stat membru se supune legislației statului membru
respectiv;
v. Orice altă persoană, care nu se încadrează în situațiile de mai sus, se supune legislației
statului membru de reședință.
vi. Activitatea salariată sau independentă care se desfășoară în mod obișnuit la bordul unei
nave pe mare sub pavilionul unui stat membru se consideră activitate desfășurată în
statul membru respectiv.

8
 Cu toate acestea, un salariat care își desfășoară activitatea la bordul unei nave sub
pavilionul unui stat membru și care este remunerat pentru această activitate de către o
întreprindere sau de către o persoană al cărei sediu sau domiciliu se află în alt stat
membru, se supune legislației celui de-al doilea stat membru, în cazul în care își are
reședința în statul membru respectiv. Întreprinderea sau persoana care plătește
remunerația se consideră angajator în sensul legislației menționate.
vii. O activitate desfășurată în calitate de membru al echipajului de comandă sau al
echipajului de cabină care furnizează servicii de transport aerian de pasageri sau de
mărfuri este considerată a fi o activitate desfășurată în statul membru în care se află
baza de reședință, astfel cum este definită în anexa III la Regulamentul (CEE)
nr. 3922/91.
Baza de reședință este locul din care membrii echipajului de comandă sau de cabină își
încep deplasările/locul în care se întorc și, în principiu, unde nu este necesară cazarea
lor.

5.2. Reguli speciale-detașarea

- Persoana care desfășoară o activitate salariată într-un stat membru, pentru

un angajator care își desfășoară în mod obișnuit activitățile în acest stat
membru, și care este detașată de angajatorul respectiv în alt stat membru
pentru a lucra pentru angajator continuă să fie supusă legislației primului stat
membru, cu condiția ca durata previzibilă a activității să nu depășească 24 de luni și ca
persoana să nu fi fost trimisă pentru a înlocui o altă persoană detașată.
o În acest caz, o persoană poate fi recrutată în vederea detașării în alt stat
membru, cu condiția ca persoana în cauză, imediat anterior începerii
activității sale salariate, să se afle deja sub incidența legislației statului
membru în care este stabilit angajatorul acesteia.
o Un angajator este considerat a-și desfășura în mod obișnuit activitățile într-un
stat membru dacă desfășoară activități semnificative pe teritoriul acelui
stat membru, altele decât cele strict legate de gestionarea internă. În
acest caz, se va ține seama de toate criteriile care caracterizează activitățile
desfășurate de întreprinderea respectivă, care ar trebui să fie adaptate
caracteristicilor specifice fiecărui angajator și naturii reale a activităților
desfășurate.
- Persoana care desfășoară în mod obișnuit o activitate independentă într-un
stat membru și care se deplasează în alt stat membru pentru a desfășura o
activitate similară2, continuă să fie supusă legislației primului stat membru, cu
condiția ca durata previzibilă a activității să nu depășească douăzeci și patru de luni.
o Pentru a se aplica dispozițiile de mai sus, este necesar ca persoana în cauză să
desfășoare în mod obișnuit activități semnificative pe teritoriul statului membru
unde este stabilită, precum și:
 să își fi desfășurat deja activitatea un timp anterior datei de la care
dorește să beneficieze de prevederile de mai sus și
 pe perioada desfășurării oricărei activități temporare într-un alt stat
membru, să îndeplinească în continuare, în statul membru în care este

2
Criteriul utilizat pentru a stabili dacă activitatea independentă desfășurată de către o anumită persoană într-un
alt stat membru este „similară” cu activitatea independentă desfășurată în mod normal este criteriul naturii
efective a activității respective, și nu cel al clasificării activității ca fiind una salariată sau una independentă,
care ar putea fi aplicat activității respective de către celălalt stat membru.

9
 stabilită, cerințele necesare pentru exercitarea activității sale pentru a fi
capabilă să o reia la întoarcere.

5.3. Desfășurarea activității în două sau mai multe state membre

5.3.1. Activitate salariată în mai multe state membre

Persoana care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată în două sau mai multe state
membre3 face obiectul:
(a) legislației statului membru de reședință, în cazul în care desfășoară o parte
substanțială a activității sale în statul membru respectiv;
Pentru a stabili dacă o parte semnificativă a activităților este desfășurată într-un stat
membru, se ține seama de timpul de lucru sau cuantumul remunerației.
În cadrul unei evaluări globale, mai puțin de 25 % din criteriile menționate anterior
indică faptul că o parte semnificativă a activităților nu se desfășoară în respectivul stat
membru.
(b) dacă el/ea nu desfășoară o parte substanțială a activității sale în statul
membru de reședință:
(i) legislației statului membru în care este situat sediul sau locul de desfășurare a
activității întreprinderii sau angajatorului, dacă persoana este angajată de o
întreprindere sau de un angajator; sau
(ii) legislației statului membru în care este situat sediul sau locul de desfășurare a
activității întreprinderii sau angajatorului, dacă persoana este angajată de două
sau mai multe întreprinderi sau angajatori ale căror sedii sau locuri de desfășurare
ale activității sunt situate într-un singur stat membru; sau
(iii) legislației statului membru în care este situat sediul sau locul de desfășurare a
activității întreprinderii sau angajatorului, altul decât statul membru de reședință,
dacă persoana este angajată de două sau mai multe întreprinderi sau angajatori
care își au sediile sau locurile de desfășurare a activității în două state membre,
unul dintre acestea fiind statul membru de reședință; sau
(iv)legislației statului membru de reședință, dacă persoana este angajată de două sau
mai multe întreprinderi sau angajatori, dintre care cel puțin două (doi) au sediul
sau locul de desfășurare a activității în state membre diferite, altele decât statul
membru de reședință.

5.3.2. Activitate independentă în mai multe state membre

Persoana care desfășoară în mod obișnuit o activitate independentă în două sau mai multe
state membre se supune:
(a) legislației statului membru de reședință, în cazul în care exercită o parte substanțială a
activității sale în statul membru respectiv sau

3
O persoană care „desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată în două sau mai multe state membre” este
în special o persoană care:
(a)în timp ce își menține o anumită activitate într-un stat membru, desfășoară în mod simultan o activitate
distinctă pe teritoriul unuia sau mai multor state membre, indiferent de durata sau natura respectivei activități
distincte;
(b)exercită în mod continuu activități alternative, cu excepția activităților de mică anvergură, în două sau mai
multe state membre, indiferent de frecvența sau periodicitatea alternării.
Regulile referitoare la stabilirea legislației aplicabile se aplică în cazul asigurării voluntare sau în cel al asigurării
continue facultative numai în cazul în care, în ceea ce privește una din ramurile de asigurare socială, într-un
stat membru există doar un regim voluntar de asigurări.

10
(b) legislației statului membru în care este situat centrul de interes al activităților sale, în
cazul în care nu își are reședința într-unul din statele membre în care desfășoară o parte
substanțială a activității sale.

Pentru a stabili dacă o parte semnificativă a activităților este desfășurată într-un stat
membru, se ține seama de cifra de afaceri, timpul de lucru, numărul serviciilor prestate
și/sau venitul.
În cadrul unei evaluări globale, mai puțin de 25 % din criteriile menționate anterior indică
faptul că o parte semnificativă a activităților nu se desfășoară în respectivul stat membru.

Derogări:

- Două sau mai multe state membre, autoritățile competente ale acestor state membre
sau organismele desemnate de aceste autorități pot prevedea derogări de regulile de
mai sus, în interesul anumitor persoane sau categorii de persoane.
- Persoana care primește o pensie sau pensii în temeiul legislației unuia sau mai multor
state membre și care își are reședința într-un alt stat membru poate fi scutită, la
cererea sa, de aplicarea legislației acestui din urmă stat, cu condiția să nu fie supusă
legislației respective pentru că exercită o activitate salariată sau o activitate
independentă.

5.3.3. Cumul de tipuri de activități

- Persoana care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată și o activitate
independentă în state membre diferite se supune legislației statului membru în care
desfășoară o activitate salariată.
- Persoana angajată ca funcționar într-un stat membru și care desfășoară o activitate
salariată și o activitate independentă în unul sau mai multe state membre se supune
legislației statului membru de care aparține administrația al cărei angajat este.

5.3.4. Reguli procedurale referitoare la legislația aplicabilă

- În cazul în care o persoană își desfășoară activitatea într-un stat membru altul decât
statul membru competent, angajatorul sau, în cazul unei persoane care nu desfășoară
o activitate salariată, persoana în cauză, informează anticipat, ori de câte ori este
posibil, instituția competentă a statului membru a cărui legislație este aplicabilă.
- Instituția respectivă pune, fără întârziere, la dispoziția persoanei în cauză și a instituției
desemnate de autoritatea competentă a statului membru în care se desfășoară
activitatea informații privind legislația aplicabilă persoanei în cauză.
- O persoană care desfășoară activități în două sau mai multe state membre informează
instituția desemnată de autoritatea competentă din statul membru de reședință cu
privire la aceasta.
- Instituția desemnată de la locul de reședință determină fără întârziere care este
legislația aplicabilă persoanei respective. Această determinare inițială a legislației
aplicabile este cu titlu provizoriu. Instituția informează instituțiile desemnate din fiecare
stat membru în care se desfășoară o activitate asupra determinării legislației aplicabile
cu titlu provizoriu.
- Determinarea cu titlu provizoriu a legislației aplicabile devine definitivă în termen de
două luni de la informarea instituției desemnate de autoritățile competente ale statelor
membre în cauză cu privire la această determinare, cu excepția cazului în care legislația
a fost deja determinată definitiv, sau când cel puțin una dintre instituțiile în cauză
informează instituția desemnată de autoritatea competentă a statului membru de
reședință, până la sfârșitul perioadei de două luni, asupra faptului că nu poate accepta
încă determinarea respectivă sau are un punct de vedere diferit în această privință.
- În cazul în care incertitudinea privind determinarea legislației aplicabile impune
stabilirea unor contacte între instituțiile sau autoritățile din două sau mai multe state

11
 membre, la cererea uneia sau a mai multor instituții desemnate de autoritățile
competente din statele membre în cauză sau chiar la cererea autorităților competente,
legislația aplicabilă persoanei în cauză se determină de comun acord.
- Instituția competentă din statul membru a cărui legislație este determinată ca fiind
aplicabilă, fie provizoriu, fie definitiv, informează de îndată persoana respectivă.
- Un angajator care își are sediul social sau reprezentanța în afara statului
membru competent este obligat să respecte toate obligațiile stabilite de
legislația aplicabilă angajaților săi, mai ales obligația de a achita cotizațiile
prevăzute în acea legislație, ca și când sediul său social sau reprezentanța sa
s-ar afla în statul membru competent.
- Angajatorul care nu are o reprezentanță în statul membru a cărui legislație este
aplicabilă poate cădea de acord cu angajatul ca acesta din urmă să poată
îndeplini obligațiile angajatorului în numele său în ceea ce privește plata
cotizațiilor, fără a aduce atingere obligațiilor de bază ale angajatorului.
Angajatorul face cunoscută o astfel de înțelegere instituției competente din respectivul
stat membru.
- Instituția competentă din statul membru a cărui legislație devine aplicabilă în temeiul
Regulamentului, informează persoana respectivă și, dacă este cazul, angajatorul
(angajatorii) acesteia cu privire la obligațiile prevăzute în legislația respectivă. Instituția
oferă acestora sprijinul necesar pentru încheierea formalităților cerute de respectiva
legislație.

V. Dispoziții speciale aplicabile diferitelor categorii de prestații

1. Prestațiile de boală, de maternitate și de paternitate asimilate

1.1. Prestații în natură

- Persoana asigurată sau membrii familiei acesteia care își au reședința într-un alt stat
membru decât statul membru competent beneficiază în statul membru de reședință de
prestațiile în natură acordate, în numele instituției competente, de către instituția de la
locul de reședință, în conformitate cu dispozițiile legislației pe care o aplică, ca și cum
ar fi fost asigurate în temeiul legislației menționate.
- Persoana asigurată și/sau membrii de familie ai acesteia sunt obligați să se înregistreze
la instituția de la locul de reședință. Dreptul acestora la prestații în natură în statul
membru de reședință este atestat printr-un document care se eliberează de instituția
competentă la cererea persoanei asigurate sau la cererea instituției de la locul de
reședință.
- Autoritățile sau instituțiile competente se asigură că se pune la dispoziția persoanelor
asigurate orice informație necesară în legătură cu procedurile și condițiile privind
acordarea prestațiilor în natură, în cazul în care aceste prestații se primesc pe teritoriul
unui alt stat membru decât acela în care se găsește instituția competentă.

- Cu titlu de regulă, persoana asigurată și membrii familiei acesteia pot beneficia, de

asemenea, de prestații în natură în timpul șederii în statul membru competent.
Prestațiile în natură se acordă de către instituția competentă pe cheltuiala sa, în
conformitate cu dispozițiile legislației pe care o aplică, ca și cum persoanele în cauză ar
rezida în statul membru respectiv.

- Membrii de familie ai unui lucrător frontalier au dreptul la prestații în natură pe durata

șederii lor în statul membru competent.
- Cu titlu de regulă, persoana asigurată și membrii familiei acesteia care au drept de
ședere într-un alt stat membru decât statul membru competent pot beneficia de
prestații în natură care se dovedesc necesare din motive medicale în timpul șederii lor,
luându-se în considerare natura prestațiilor și durata estimată a șederii. Aceste prestații

12
 se acordă, în numele instituției competente, de către instituția de la locul de ședere, în
conformitate cu dispozițiile legislației pe care o aplică, ca și cum persoanele interesate
ar fi fost asigurate în temeiul legislației menționate.
- În aceste cazuri, persoana asigurată prezintă furnizorului de servicii medicale din statul
membru de ședere un document eliberat de către instituția competentă, care să
certifice dreptul său la prestații în natură. În cazul în care persoana asigurată nu se află
în posesia unui astfel de document, instituția de la locul de ședere, la cerere sau dacă
este necesar, contactează instituția competentă pentru a obține documentul.
Documentul respectiv certifică faptul că persoana asigurată are dreptul la prestații în
natură în aceleași condiții ca și cele aplicabile persoanelor asigurate în temeiul legislației
statului membru de ședere.
- Prestațiile în natură se referă la prestațiile în natură acordate în statul membru de
ședere în conformitate cu legislația acestuia și care au devenit necesare din motive
medicale în scopul de a împiedica întoarcerea forțată a unei persoane asigurate în statul
membru competent înainte de încheierea planificată a șederii pentru a beneficia de
tratamentul care îi este necesar.
- În cazul în care persoana asigurată a suportat efectiv, în totalitate sau parțial, costurile
prestațiilor în natură și dacă legislația aplicată de către instituția de la locul de ședere
prevede posibilitatea rambursării acestor costuri unei persoane asigurate, aceasta
poate trimite o cerere de rambursare instituției de la locul de ședere. În acest caz,
instituția respectivă rambursează în mod direct acelei persoane contravaloarea
costurilor corespunzătoare prestațiilor respective în limitele și în condițiile aplicabile
nivelurilor de rambursare prevăzute de legislația sa națională.
- În cazul în care rambursarea acestor costuri nu a fost solicitată în mod direct instituției
de la locul de ședere, costurile suportate vor fi rambursate persoanei în cauză de către
instituția competentă, conform nivelurilor de rambursare administrate de către
instituția de la locul de ședere. Instituția de la locul de ședere furnizează instituției
competente, la cerere, toate informațiile necesare în legătură cu aceste niveluri sau
cuantumuri.
- Instituția competentă poate să efectueze rambursarea costurilor suportate, în limitele
și condițiile aplicabile nivelurilor de rambursare prevăzute de legislația sa națională, cu
condiția ca persoana asigurată să fie de acord să i se aplice această dispoziție.
- În cazul în care legislația statului membru de ședere nu prevede, instituția competentă
poate să efectueze rambursarea costurilor în limitele și în condițiile aplicabile nivelurilor
de rambursare prevăzute de legislația sa, fără acordul persoanei asigurate.
- Rambursarea către persoana asigurată nu depășește în niciun caz cuantumul costurilor
suportate în mod efectiv de către aceasta.

1.2. Prestații în bani

- Persoana asigurată și membrii familiei sale care își au reședința sau au drept de ședere
într-un alt stat membru decât statul membru competent beneficiază de prestații în
numerar acordate de instituția competentă în temeiul legislației pe care o aplică. Cu
toate acestea, în cadrul unui acord între instituția competentă și instituția de la locul
de reședință sau de ședere, aceste prestații pot fi acordate de către instituția de la locul
de reședință sau de ședere în numele instituției competente, în conformitate cu
legislația statului membru competent.

- Instituția competentă dintr-un stat membru a cărui legislație prevede că prestațiile în

numerar se calculează pe baza venitului mediu sau pe baza unei cotizații medii
stabilește venitul mediu sau baza de cotizare medie exclusiv în funcție de veniturile
înregistrate sau de bazele de cotizare aplicate în timpul perioadelor realizate în temeiul
legislației menționate.

- Instituția competentă dintr-un stat membru a cărui legislație prevede că prestațiile în

numerar se calculează pe baza venitului forfetar ia în considerare exclusiv venitul

13
 forfetar sau, după caz, media veniturilor forfetare corespunzătoare perioadelor
realizate în temeiul legislației menționate.
- Dacă legislația statului membru competent prevede ca persoana asigurată să prezinte
un certificat pentru a avea dreptul la prestațiile în bani pentru incapacitate de muncă,
persoana asigurată solicită medicului din statul membru de reședință care i-a evaluat
starea de sănătate să îi certifice incapacitatea de muncă și durata probabilă a acesteia.
- Persoana asigurată trimite certificatul instituției competente în termenul stabilit de
legislația statului membru competent.
- În cazul în care medicii care efectuează tratamentul în statul membru de reședință nu
eliberează certificate de incapacitate de muncă, iar astfel de certificate sunt solicitate
în temeiul legislației statului membru competent, persoana în cauză se adresează direct
instituției de la locul de reședință. Această instituție procedează imediat la evaluarea,
din punct de vedere medical, a incapacității de muncă a respectivei persoane și la
întocmirea certificatului menționat. Acest certificat este transmis imediat instituției
competente.
- Transmiterea documentului nu scutește persoana asigurată de îndeplinirea obligațiilor
prevăzute de către legislația aplicabilă, în special în relația cu angajatorul său. După
caz, angajatorul și/sau instituția competentă pot solicita angajatului să participe la
activități menite să promoveze și să sprijine reluarea activității profesionale de către
persoana asigurată.
- La cererea instituției competente, instituția de la locul de reședință efectuează orice
control administrativ sau medical necesar al persoanei în cauză, în conformitate cu
legislația aplicată de cea din urmă instituție. Raportul medicului examinator privind, în
special, durata probabilă a incapacității de muncă se transmite imediat de instituția de
la locul de reședință către instituția competentă.
- Instituția competentă își rezervă dreptul de a proceda la examinarea persoanei
asigurate de către un medic ales de aceasta.
- Instituția competentă acordă prestațiile în bani direct persoanei în cauză și, dacă este
necesar, informează instituția de la locul de reședință în acest sens.
- Informațiile cuprinse în certificatul de incapacitate de muncă al unei persoane asigurate
redactat într-un alt stat membru pe baza constatărilor medicale ale instituției sau ale
doctorului examinator au o forță juridică echivalentă unui certificat redactat în statul
membru competent.
- În cazul în care instituția competentă refuză acordarea prestațiilor în bani, aceasta
notifică decizia sa persoanei asigurate și în același timp instituția de la locul de
reședință.

1.3. Solicitanții de pensie

- Persoana asigurată care, la prezentarea sau la examinarea unei cereri de pensie, își
pierde dreptul la prestații în natură în temeiul legislației ultimului stat membru
competent, își păstrează dreptul la prestații în natură în temeiul legislației statului
membru în care își are reședința, în cazul în care solicitantul de pensie îndeplinește
condițiile privind asigurarea prevăzută de legislația statului membru menționat.
Membrii de familie ai solicitantului de pensie beneficiază, de asemenea, de prestații în
natură în statul membru de reședință.

- Cheltuielile legate de prestațiile în natură sunt suportate de instituția din statul membru
care, în cazul acordării pensiei, ar deveni competent.

1.4. Titularii de pensii și membrii de familie ai acestora

1.4.1. Dreptul la prestații în natură în temeiul legislației statului membru de

reședință

14
- O persoană care primește o pensie sau pensii în temeiul legislației unuia sau mai multor
state membre, dintre care unul este statul membru de reședință și care are dreptul la
prestații în natură în temeiul legislației statului membru respectiv, beneficiază,
împreună cu membrii familiei sale, de aceste prestații în natură acordate de și în numele
instituției de la locul de reședință, ca și cum persoana în cauză ar avea dreptul la pensie
numai în temeiul legislației statului membru respectiv.

1.4.2. Absența dreptului la prestații în natură în temeiul legislației statului

membru de reședință

- Persoana care primește una sau mai multe pensii în temeiul legislației unuia sau mai
multor state membre și care nu beneficiază de prestații în natură în temeiul legislației
statului membru de reședință are totuși dreptul la prestații, pentru sine și pentru
membrii familiei sale, în măsura în care ar avea acest drept în temeiul legislației statului
membru sau, cel puțin, al unuia dintre statele membre cărora le revine rolul de a-i
acorda pensia, în cazul în care și-a avut reședința în statul membru respectiv.

- Prestațiile în natură se acordă, în numele instituției de mai sus, de către instituția de la

locul de reședință, ca și cum persoana în cauză ar beneficia de pensie și de prestații în
natură în temeiul legislației statului membru respectiv. Costul prestațiilor în natură este
suportat de instituția stabilită în conformitate cu regulile următoare:
a) în cazul în care titularul de pensie are dreptul la prestații în natură în temeiul
legislației unui singur stat membru, costul este suportat de instituția competentă
din statul membru respectiv;
b) în cazul în care titularul de pensie are dreptul la prestații în natură în temeiul
legislației a două sau mai multe state membre, costul acestora este suportat de
instituția competentă din statul membru în temeiul legislației căruia persoana
respectivă s-a aflat pentru perioada de timp cea mai lungă; în cazul în care aplicarea
acestei reguli are ca efect atribuirea sarcinii de a acorda prestații mai multor
instituții, sarcina îi revine acelei instituții care aplică legislația sub incidența căreia
s-a aflat titularul de pensie ultima dată.

- În cazul în care persoana care primește una sau mai multe pensii în temeiul legislației
unuia sau mai multor state membre își are reședința într-un stat membru în
conformitate cu legislația căruia dreptul la prestații în natură nu este condiționat de
existența perioadelor de asigurare, de activitate salariată sau independentă, și nu
primește o pensie din partea statului membru respectiv, costul prestațiilor în natură
care i se acordă acesteia și membrilor familiei sale este suportat de instituția dintr-unul
din statele membre competente cu privire la pensiile sale, în măsura în care titularul
de pensie și membrii familiei sale ar avea dreptul la aceste prestații, în cazul în care ar
rezida în statul membru respectiv.

- Membrii familiei unei persoane care primește una sau mai multe pensii în temeiul
legislației unuia sau mai multor state membre au dreptul, în cazul în care își au
reședința într-un alt stat membru decât cel în care își are reședința titularul de pensie,
la prestații în natură acordate de instituția de la locul lor de reședință, în conformitate
cu legislația pe care aceasta o aplică, în măsura în care titularul de pensie are dreptul
la prestații în natură în temeiul legislației unui stat membru. Costurile prestațiilor sunt
suportate de instituția competentă răspunzătoare de costurile prestațiilor în natură
acordate titularului de pensie în statul membru în care acesta își are reședința.

- Prestațiile în numerar se plătesc persoanei care primește una sau mai multe pensii în
temeiul legislației unuia sau mai multor state membre de către instituția competentă a
statului membru în care este situată instituția competentă răspunzătoare de costul
prestațiilor în natură acordate titularului de pensie în statul membru de reședință.
Cotizațiile titularilor de pensii

15
- Instituția unui stat membru care aplică o legislație ce prevede rețineri ale cotizațiilor
pentru prestațiile de boală, de maternitate și de paternitate asimilate poate solicita și
recupera aceste cotizații, calculate în conformitate cu legislația pe care o aplică, numai
în măsura în care cheltuielile legate de aceste prestații se suportă de către o instituție
din statul membru menționat.

1.5. Reguli de prioritate privind dreptul la prestații în natură. Dispoziție

specială privind dreptul membrilor de familie la prestații în statul membru
de reședință

- Un drept autonom la prestații în natură, care rezultă din legislația unui stat membru
sau din prezentul are prioritate față de un drept la prestații derivat de care beneficiază
membrii de familie. În schimb, un drept derivat la prestații în natură are prioritate față
de drepturile autonome, în cazul în care dreptul autonom din statul membru de
reședință rezultă direct și exclusiv din faptul că persoana în cauză este rezidentă în
statul membru respectiv.

- În cazul în care membrii familiei unei persoane asigurate sunt rezidenți într-un stat
membru, în temeiul legislației căruia dreptul la prestații în natură nu se acordă sub
rezerva condițiilor de asigurare, de activitate salariată sau independentă, prestațiile în
natură se acordă în numele instituției competente din statul membru în care sunt
rezidenți, în măsura în care celălalt soț sau persoana în îngrijirea căreia se află copiii
persoanei asigurate desfășoară o activitate salariată sau independentă în statul
membru respectiv sau primește o pensie din partea acelui stat membru, în temeiul unei
activități salariate sau independente.

1.6. Rambursările între instituții

- Prestațiile în natură acordate de instituția unui stat membru în numele instituției unui
alt stat membru, , determină rambursarea integrală.

- Rambursările stabilesc și se realizează fie la prezentarea dovezii cheltuielilor reale, fie

pe baza unor sume forfetare pentru statele membre ale căror structuri juridice sau
administrative fac inadecvată rambursarea pe baza cheltuielilor reale.

- Două sau mai multe state membre și autoritățile lor competente pot conveni cu privire
la alte metode de rambursare sau pot renunța la orice rambursare între instituțiile aflate
sub jurisdicția lor.

2. Prestații pentru accidente de muncă și boi profesionale

- Regulile de mai sus, referitoare la prestațiilor boală, maternitate și paternitate se aplică
și în acest caz.

- Persoana care a suferit un accident de muncă sau a contractat o boală profesională și

care își are reședința sau are drept de ședere într-un alt stat membru decât statul
membru competent beneficiază de prestații în natură speciale în cadrul
regimului care acoperă accidente de muncă și boli profesionale acordate, în
numele instituției competente, de instituția de la locul de reședință sau de
ședere în conformitate cu legislația pe care aceasta o aplică, ca și cum
persoana respectivă ar fi fost asigurată în temeiul legislației menționate.

- Instituția competentă nu poate refuza acordarea autorizației efectuării tratamentului în

alt stat unei persoane asigurate care a suferit un accident la locul de muncă sau care a
contractat o boală profesională și care are dreptul la prestații din partea instituției

16
 respective, în cazul în care nu i se poate acorda un tratament adecvat stării sale de
sănătate în statul membru pe teritoriul căruia își are reședința, într-un termen justificat
din punct de vedere medical, avându-se în vedere starea sa actuală de sănătate și
evoluția probabilă a bolii.

- În ce privește cheltuielile de transport, instituția competentă dintr-un stat membru

a cărui legislație prevede acoperirea cheltuielilor de transport pentru victima unui
accident de muncă sau o persoană care suferă de o boală profesională, până la locul
de reședință al acesteia sau până la o instituție spitalicească, suportă aceste cheltuieli
până la locul respectiv aflat într-un alt stat membru în care persoana își are reședința,
în măsura în care instituția respectivă a autorizat în prealabil transportul, luând în
considerare elementele care îl justifică. Această autorizare nu se solicită în cazul unui
lucrător frontalier.

- Instituția competentă dintr-un stat membru, a cărui legislație prevede acoperirea

cheltuielilor pentru transportul cadavrului unei persoane care a decedat într-un accident
de muncă până la locul înhumării, suportă aceste cheltuieli până la locul corespunzător
dintr-un alt stat membru în care era rezidentă persoana decedată în momentul
accidentului, în conformitate cu legislația pe care o aplică.

2.1. Reguli procedurale

- În cazul în care survine un accident de muncă sau este diagnosticată o boală

profesională pentru prima dată pe teritoriul unui alt stat membru decât statul membru
competent, declarația sau notificarea cu privire la accidentul de muncă sau boala
profesională, în condițiile în care respectiva declarație sau notificare este prevăzută de
legislația națională, trebuie făcută în conformitate cu dispozițiile legislației statului
membru competent, fără a aduce atingere, după caz, altor dispoziții legale aplicabile,
în vigoare pe teritoriul statului membru în care a survenit accidentul de muncă sau în
care a fost diagnosticată pentru prima dată boala profesională, dispoziții care rămân,
în acest caz, aplicabile. Declarația sau notificarea este adresată instituției competente.

- Instituția din statul membru pe teritoriul căruia a survenit accidentul de muncă sau a
fost diagnosticată pentru prima dată boala profesională notifică instituția competentă
în legătură cu certificatele medicale eliberate pe teritoriul statului membru respectiv.

- În cazul în care, ca urmare a unui accident survenit în timpul deplasării către sau
dinspre locul de muncă pe teritoriul unui alt stat membru decât statul membru
competent, este necesară o anchetă pe teritoriul primului stat membru, în scopul
stabilirii drepturilor la prestațiile relevante, instituția competentă poate numi în acest
scop o persoană care informează autoritățile statului membru respectiv. Instituțiile
colaborează în scopul evaluării tuturor informațiilor relevante și pentru consultarea
rapoartelor și a oricăror alte documente referitoare la accident.

- În urma tratamentului, la cererea instituției competente, se trimite un raport detaliat

însoțit de certificate medicale privind consecințele permanente ale accidentului sau ale
bolii, în special starea din momentul respectiv a persoanei accidentate și vindecarea
sau stabilizarea leziunilor. Onorariile relevante se plătesc, după caz, de instituția de la
locul de reședință sau de ședere, acolo unde este cazul, în conformitate cu tariful aplicat
de acea instituție, pe cheltuiala instituției competente.

- La cererea instituției de la locul de reședință sau de ședere, instituția competentă o

notifică, după caz, în legătură cu decizia de stabilire a datei de vindecare sau de
stabilizare a leziunilor și, după caz, în legătură cu decizia privind acordarea unei pensii.

2.2. Contestarea caracterului profesional al accidentului/bolii

17
- În cazul în care instituția competentă contestă aplicarea legislației privind accidentele
la locul de muncă sau bolile profesionale, aceasta informează fără întârziere instituția
de la locul de reședință sau de ședere care a acordat prestațiile în natură, care vor fi în
acest caz considerate prestații în cadrul asigurărilor de sănătate.

- În cazul în care s-a luat o decizie definitivă cu privire la acest subiect, instituția
competentă informează fără întârziere instituția de la locul de reședință sau de ședere
care a acordat prestațiile în natură.

- În cazul în care nu s-a constatat un accident de muncă sau o boală profesională,

prestațiile în natură sunt acordate în continuare ca prestații de boală, cu condiția ca
persoana în cauză să fie îndreptățită să le primească.

- În cazul în care s-a constatat un accident de muncă sau o boală profesională, prestațiile
de boală în natură acordate persoanei în cauză sunt considerate prestații pentru
accident de muncă sau boală profesională de la data la care a survenit accidentul de
muncă sau a fost pentru prima dată diagnosticată medical boala.

- În cazul introducerii unei căi de atac împotriva unei decizii de neacordare a prestațiilor
luată de instituția unuia dintre statele membre în temeiul legislației căruia persoana în
cauză a desfășurat o activitate de natură să cauzeze boala profesională respectivă,
instituția în cauză informează instituția căreia i-a fost trimisă declarația sau notificarea,
, iar ulterior o informează în momentul în care a fost luată decizia finală.

- În cazul în care o persoană are dreptul la prestații în temeiul legislației aplicate de către
instituția căreia i-a fost trimisă declarația sau notificarea, acea instituție face plățile în
avans, al căror cuantum se determină, dacă este cazul, după consultarea instituției
care a luat decizia împotriva căreia s-a introdus o cale de atac, în așa fel încât să se
evite plățile excedentare. Aceasta din urmă rambursează plățile efectuate în avans în
cazul în care, în urma căii de atac, este obligată să acorde aceste prestații.

2.3. Agravarea bolii profesionale

- În cazul agravării unei boli profesionale, pentru care o persoană care suferă de această
boală a beneficiat sau beneficiază de prestații în temeiul legislației unui stat membru,
se aplică următoarele dispoziții:
a) în cazul în care persoana în cauză, din momentul în care beneficiază de prestații,
nu a desfășurat, în temeiul legislației unui alt stat membru, o activitate salariată
sau independentă care să poată provoca sau agrava boala respectivă, instituția
competentă din primul stat membru suportă costul prestației în conformitate cu
dispozițiile legislației pe care o aplică, luând în considerare agravarea bolii;
b) în cazul în care persoana interesată, din momentul în care beneficiază de prestații,
a desfășurat o astfel de activitate în temeiul legislației unui alt stat membru,
instituția competentă din primul stat membru suportă costul prestațiilor în
conformitate cu dispozițiile legislației pe care o aplică, fără a lua în considerare
agravarea bolii. Instituția competentă din al doilea stat membru acordă un
supliment persoanei interesate, a cărui valoare este egală cu diferența dintre
valoarea prestațiilor cuvenite după agravarea bolii și valoarea care ar fi fost cuvenită
înainte de agravare, în conformitate cu legislația pe care o aplică, în cazul în care
boala respectivă s-a declanșat în temeiul legislației statului membru respectiv.

- Clauzele privind reducerea, suspendarea sau retragerea, prevăzute de legislația unui

stat membru, nu sunt opozabile beneficiarului prestațiilor acordate de instituțiile din
două state membre.
2.4. Reguli pentru luarea în considerare a particularităților unor legislații

18
- În cazul în care nu există o asigurare împotriva accidentelor de muncă sau a bolilor
profesionale în statul membru în care persoana în cauză își are reședința sau are drept
de ședere sau în cazul în care există o astfel de asigurare, dar nu există o instituție
responsabilă pentru acordarea de prestații în natură, aceste prestații sunt acordate de
către instituția de la locul de reședință sau de ședere care este responsabilă de
acordarea prestațiilor în natură în caz de boală.

- În cazul în care în statul membru competent nu există o asigurare împotriva

accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, dispozițiile privind prestațiile în natură
se aplică, cu toate acestea, unei persoane care are drept la prestații în caz de boală,
de maternitate sau de paternitate asimilate, în temeiul legislației statului membru
respectiv, dacă persoana suferă un accident la locul de muncă sau suferă de o boală
profesională, pe durata rezidenței sau șederii în alt stat membru. Costurile se suportă
de către instituția care este competentă pentru prestațiile în natură, în temeiul
legislației statului membru competent.

3. Ajutorul de deces
- În cazul decesului titularului pensiei datorate în temeiul legislației unui stat membru
sau al pensiilor datorate în temeiul legislației a două sau mai multor state membre, în
cazul în care respectivul titular al pensiei își avea reședința într-un alt stat membru
decât cel în care este situată instituția responsabilă de costul prestațiilor în natură,
ajutorul de deces plătibil în temeiul legislației aplicate de instituția respectivă este
suportat de aceasta, ca și cum, în momentul decesului, titularul pensiei și-ar fi avut
reședința în statul membru în care este situată instituția.

- Cererea pentru ajutorul de deces trebuie trimisă fie instituției competente, fie instituției
de la locul de reședință al solicitantului care o va trimite instituției competente.

- Cererea cuprinde informațiile necesare în conformitate cu legislația aplicată de instituția

competentă.

4. Prestații de invaliditate

- În această materie, sunt reglementate două tipuri de legislații, și anume:

 „Legislație de tip A” înseamnă orice legislație în temeiul căreia valoarea
prestațiilor de invaliditate este independentă de durata perioadelor de asigurare sau
de rezidență și care este inclusă explicit în anexa VI la Regulament de către statul
membru competent, iar
 „Legislația de tip B” înseamnă orice altă legislație.

- Persoana care, succesiv sau alternativ, a fost supusă legislației a două sau mai multe
state membre și care a realizat perioade de asigurare sau de rezidență exclusiv în
temeiul legislațiilor de tip A are dreptul la prestații doar din partea instituției din
statul membru a cărui legislație era aplicabilă în momentul în care a apărut
incapacitatea de muncă urmată de invaliditate și beneficiază de aceste prestații
în conformitate cu legislația respectivă.

- Pentru a beneficia de prestații în temeiul legislației de tip A, solicitantul înaintează o

cerere către instituția statului membru a cărei legislație era aplicabilă în momentul în
care a survenit incapacitatea de muncă urmată de invaliditate sau de agravarea acestei
invalidități ori către instituția de la locul de reședință, care transmite cererea primei
instituții.

- În cazul în care au fost acordate prestații de boală în bani, data de expirare a perioadei
de acordare a acestora este considerată, acolo unde este cazul, ca dată de înaintare a
cererii de pensie.

19
-

4.1. Dispoziții speciale privind cumularea perioadelor

- Instituția competentă dintr-un stat membru a cărui legislație condiționează dobândirea,

menținerea sau recuperarea dreptului la prestații de realizarea perioadelor de asigurare
sau rezidență aplică mutatis mutandis regulile referitoare la modul de calcul al pensiei
pentru limită de vârstă, detaliate mai jos.

4.2. Persoane care sunt supuse numai legislațiilor de tip B sau legislațiilor de
tip A și B

- Persoana care, în mod succesiv sau alternativ, a fost supusă legislațiilor a două sau mai
multe state membre, dintre care cel puțin una nu este de tip A, are dreptul la prestații
în temeiul regulilor referitoare la modul de calcul al pensiei pentru limită de vârstă,
detaliate mai jos.

- Cu toate acestea, în cazul în care persoana interesată a fost anterior supusă unei
legislații de tip B și suferă de incapacitate de muncă ce conduce la invaliditate în timp
ce este supusă unei legislații de tip A, persoana respectivă are dreptul la prestații numai
în conformitate cu legislația de tip A, în măsura în care:
 îndeplinește condițiile impuse exclusiv de legislația respectivă sau de altele de
același tip, dar fără a recurge la perioade de asigurare sau de rezidență
realizate în temeiul unei legislații de tip B
 nu solicită eventuale drepturi la prestații pentru limită de vârstă.
Decizia luată de o instituție a unui stat membru cu privire la gradul de invaliditate al unui
solicitant este obligatorie pentru instituția oricărui alt stat membru interesat, în cazul în
care în anexa VII la Regulament se recunoaște concordanța dintre legislația acestor state
membre cu privire la condițiile referitoare la gradul de invaliditate.

- Singura instituție autorizată să ia decizia privind gradul de invaliditate al solicitantului

este instituția de contact, dacă legislația aplicată de această instituție este inclusă în
anexa VII la Regulament, sau, dacă nu este cazul, instituția a cărei legislație este
inclusă în respectiva anexă și s-a aplicat ultima dată solicitantului. Aceasta ia decizia
imediat ce stabilește dacă sunt întrunite condițiile de eligibilitate prevăzute de legislația
aplicabilă. Aceasta informează imediat celelalte instituții în cauză cu privire la decizia
respectivă.

- În cazul în care nu sunt îndeplinite criteriile de eligibilitate prevăzute de legislația

aplicabilă, altele decât cele referitoare la gradul de invaliditate, instituția de contact
informează imediat instituția competentă a ultimului stat membru a cărui legislație a
fost aplicabilă solicitantului. Aceasta din urmă este autorizată să ia decizia privind
gradul de invaliditate al solicitantului, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de
eligibilitate prevăzute de legislația aplicabilă. Aceasta informează imediat celelalte
instituții în cauză cu privire la decizia respectivă.

- Atunci când se determină eligibilitatea, situația poate fi prezentată, dacă este necesar,
în aceleași condiții, instituției competente în materie de invaliditate din statul membru
a cărui legislație a fost prima aplicabilă solicitantului.

- Acolo unde nu sunt aplicabile dispozițiile referitoare la recunoașterea gradului de

invaliditate, fiecare instituție, în conformitate cu legislația sa, are posibilitatea de a
supune solicitantul unei examinări medicale, efectuate de către un medic sau de către
un alt expert, la alegerea instituției, pentru a determina gradul de invaliditate. Cu toate
acestea, instituția unui stat membru ia în considerare documentele, rapoartele
medicale și informațiile administrative culese de instituția oricărui alt stat membru ca
și cum acestea ar fi fost elaborate în propriul stat membru.

20
4.3. Agravarea invalidității

- În cazul agravării unei invalidități pentru care persoana beneficiază de prestații în

temeiul legislației unuia sau mai multor state membre, se aplică următoarele dispoziții,
luându-se în considerare agravarea:
(a) prestațiile se acordă în conformitate cu regulile referitoare la stabilirea pensiei
pentru limită de vârstă, care se aplică mutatis mutandis;
(b) cu toate acestea, în cazul în care persoana interesată a intrat sub incidența a două
sau mai multe legislații de tip A și, din momentul în care beneficiază de prestație, nu a
fost supusă legislației altui stat membru, prestația se acordă în baza legislației de tip
A.

- În cazul în care persoana în cauză nu are dreptul la prestații în numele unei instituții
din alt stat membru, instituția competentă din statul membru care era anterior
competent acordă prestațiile în conformitate cu legislația pe care o aplică, ținând seama
de agravarea invalidității.

4.4. Convertirea prestațiilor de invaliditate în prestații pentru limită de vârstă

- Prestațiile de invaliditate se convertesc, după caz, în prestații pentru limită de vârstă,

în condițiile prevăzute de legislația sau legislațiile în temeiul căreia sau cărora sunt
acordate.

- În cazul în care persoana care primește prestații de invaliditate poate revendica

prestații de limită de vârstă, în temeiul legislației unuia sau mai multor alte state
membre, orice instituție care este responsabilă pentru furnizarea prestațiilor de
invaliditate, în conformitate cu legislația unui stat membru, continuă să acorde acelei
persoane prestațiile de invaliditate la care aceasta are dreptul, în temeiul legislației pe
care o aplică, până când sunt îndeplinite regulile pentru a beneficia de pensie pentru
limită de vârstă în ceea ce privește instituția respectivă sau atât timp cât persoana în
cauză îndeplinește condițiile necesare pentru a beneficia de acestea.

- În cazul în care prestațiile de invaliditate acordate în temeiul legislației de tip A a unui

stat membru se convertesc în prestații pentru limită de vârstă și în cazul în care
persoana în cauză încă nu îndeplinește condițiile definite de legislația altui sau altor
state membre pentru a avea dreptul la prestații, persoana în cauză beneficiază de
prestațiile de invaliditate, din partea statului sau statelor membre respective, începând
cu data convertirii.

- Aceste prestații de invaliditate se acordă în conformitate cu capitolul 5, ca și cum

capitolul respectiv s-ar fi aplicat în momentul apariției incapacității de muncă ce a
condus la invaliditate, până când persoana în cauză îndeplinește condițiile impuse de
legislațiile naționale interesate pentru a avea dreptul la prestații pentru limită de vârstă
sau, în cazul în care această convertire nu este prevăzută, atât timp cât persoana are
dreptul la prestații de invaliditate, în temeiul legislației sau legislațiilor respective.

5. Prestații pentru limită de vârstă

- Toate instituțiile competente stabilesc dreptul la prestații al unei persoane, în
conformitate cu toate legislațiile statelor membre sub incidența cărora persoana în
cauză s-a aflat, cu excepția cazului în care persoana în cauză solicită în mod explicit
amânarea acordării prestațiilor pentru limită de vârstă în temeiul legislației unuia sau
mai multor state membre.

- În cazul în care, la un moment dat, persoana în cauză nu îndeplinește sau nu mai

îndeplinește condițiile definite de toate legislațiile statelor membre sub incidența cărora
s-a aflat, instituțiile care aplică legislația ale cărei condiții sunt îndeplinite nu iau în

21
 considerare perioadele realizate în temeiul legislațiilor ale căror condiții nu sunt
îndeplinite sau nu mai sunt îndeplinite, dacă luarea în considerare a perioadelor
menționate permite determinarea unei valori mai mici a prestației.

- Se realizează automat un nou calcul pe măsură ce sunt îndeplinite condițiile impuse de

celelalte legislații sau atunci când o persoană solicită acordarea unei prestații pentru
limită de vârstă amânate, cu excepția cazului în care perioadele deja realizate în temeiul
altor legislații au fost deja luate în considerare.

5.1. Cumularea perioadelor

- În cazul în care legislația unui stat membru condiționează acordarea anumitor

prestații de realizarea perioadelor de asigurare exclusiv într-o anumită
activitate salariată sau independentă ori într-o ocupație supusă unui regim
special destinat salariaților sau persoanelor care desfășoară activități
independente, instituția competentă din statul membru respectiv ia în considerare
perioadele realizate în temeiul legislației altor state membre numai în cazul în care au
fost realizate în cadrul unui regim corespunzător sau, în caz contrar, în aceeași
ocupație, ori, după caz, în aceeași activitate salariată sau independentă.

- În cazul în care, luându-se în considerare perioadele astfel realizate, persoana în cauză

nu îndeplinește condițiile necesare pentru a beneficia de aceste prestații în cadrul unui
regim special, aceste perioade sunt luate în considerare pentru acordarea prestațiilor
în cadrul regimului general sau, în absența acestuia, în cadrul regimului aplicabil
muncitorilor sau angajaților, după caz, cu condiția ca persoana în cauză să fi fost afiliată
unuia sau altuia dintre aceste regimuri.

- Perioadele de asigurare realizate în cadrul unui regim special a unui stat membru sunt
luate în considerare în sensul acordării prestațiilor în cadrul regimului general sau, în
absența acestuia, în cadrul regimului aplicabil muncitorilor sau angajaților, după caz,
cu condiția ca persoana în cauză să fi fost afiliată unuia sau altuia dintre aceste
regimuri, chiar dacă perioadele respective au fost deja luate în considerare în cel de-al
doilea stat membru, în cadrul unui regim special.

- În cazul în care legislația sau regimul specific al unui stat membru condiționează
dobândirea, menținerea sau recuperarea dreptului la prestații de faptul că persoana în
cauză este asigurată în momentul materializării riscului, această condiție se consideră
îndeplinită în cazul în care persoana a fost asigurată anterior în temeiul legislației sau
al regimului specific din acel stat membru și, în momentul materializării riscului, este
asigurată pentru același risc în temeiul legislației unui alt stat membru sau, în absența
unei astfel de asigurări, are dreptul la prestații pentru același risc în temeiul legislației
altui stat membru.
5.2. Acordarea prestațiilor

- Instituția competentă calculează valoarea prestației care se acordă:

a. în temeiul legislației pe care o aplică, doar în cazul în care sunt îndeplinite condițiile
pentru dreptul la prestații, exclusiv în temeiul dreptului intern (prestație
independentă);
b. prin calcularea unei valori teoretice și ulterior a valorii reale (prestație pro-rata),
după cum urmează:
(i) valoarea teoretică a prestației este egală cu prestația pe care persoana
interesată ar putea să o solicite, în cazul în care toate perioadele de asigurare
și de rezidență realizate în temeiul legislațiilor celorlalte state membre s-ar fi
realizat în temeiul legislației pe care o aplică la data acordării prestației. În cazul

22
 în care, în conformitate cu această legislație, valoarea prestației nu depinde de
durata perioadelor realizate, valoarea respectivă se consideră valoare teoretică;
(ii) instituția competentă stabilește apoi valoarea reală a prestației pro-
rata, prin aplicarea la valoarea teoretică a raportului dintre durata perioadelor
realizate înaintea materializării riscului, în temeiul legislației pe care o aplică,
în raport cu durata totală a perioadelor realizate înaintea materializării riscului,
în temeiul legislațiilor tuturor statelor membre în cauză.

- Dacă este cazul, la valoarea calculată în conformitate cu cele de mai sus, instituția
competentă aplică toate clauzele de reducere, suspendare sau retragere, în temeiul
legislației pe care o aplică.

- Persoana interesată are dreptul să primească din partea instituției competente a

fiecărui stat membru în cauză cea mai mare dintre valorile calculate în conformitate cu
cele de mai sus.

- În cazul în care, într-un singur stat membru, calculul prestației independente are ca
rezultat invariabil o prestație autonomă egală sau mai mare decât prestația pro rata, ,
instituția competentă renunță la calculul pro rata, în următoarele condiții:
i. astfel de situații sunt prevăzute în partea 1 din anexa VII din Regulament;
ii. nicio legislație care cuprinde norme de interzicere a cumulului nu este aplicabilă; și

5.3. Reguli pentru prevenirea cumulului

- Orice cumul al prestațiilor de invaliditate, pentru limită de vârstă sau de urmaș,

calculate sau acordate pe baza perioadelor de asigurare și de rezidență realizate de
aceeași persoană, se consideră cumul al unor prestații de același tip.

- Cumulul de prestații care nu pot fi considerate de același tip în sensul alineatului (1) se
consideră cumul de prestații de tipuri diferite.

- În sensul clauzelor pentru prevenirea cumulului prevăzute de legislația unui

stat membru, în cazul cumulului de prestații de invaliditate, pentru limită de vârstă
sau de urmaș cu o prestație de același tip sau de un tip diferit, ori cu alte venituri, se
aplică următoarele dispoziții:
a. instituția competentă ia în considerare prestațiile sau veniturile dobândite într-
un alt stat membru doar în cazul în care legislația pe care o aplică prevede luarea
în considerare a prestațiilor sau veniturilor dobândite în străinătate;
b. instituția competentă ia în considerare valoarea prestațiilor ce trebuie plătite de
alt stat membru înaintea deducerii impozitelor, a cotizațiilor de securitate socială
și a altor taxe sau rețineri individuale, cu excepția cazului în care legislația pe
care o aplică prevede aplicarea unor clauze de prevenire a cumulului după
efectuarea unor astfel de deduceri, în conformitate cu modalitățile și procedurile
prevăzute în regulamentul de aplicare;
c. instituția competentă nu ia în considerare valoarea prestațiilor dobândite în
temeiul legislației unui alt stat membru acordate pe baza unei asigurări voluntare
sau facultative continue;
d. în cazul în care un singur stat membru aplică clauze pentru prevenirea cumulului,
deoarece persoana în cauză beneficiază de prestații de același tip sau de tipuri
diferite în temeiul legislației altor state membre sau de venituri dobândite în alte
state membre, prestația cuvenită se poate reduce doar cu valoarea prestațiilor
sau veniturilor respective.

5.4. Reguli suplimentare pentru calcularea prestațiilor

- La calcularea valorilor teoretice și pro-rata se aplică următoarele reguli:

23
 a. în cazul în care durata totală a perioadelor de asigurare și de rezidență realizate
înaintea materializării riscului, în temeiul legislațiilor tuturor statelor membre în
cauză, este mai lungă decât perioada maximă impusă de legislația unuia dintre
aceste state membre pentru a beneficia de o prestație completă, instituția
competentă a statului membru respectiv ia în considerare această perioadă
maximă, în locul duratei totale a perioadelor realizate. Această metodă de calcul nu
are ca rezultat impunerea asupra instituției respective a costului unei prestații mai
mari decât prestația completă prevăzută de legislația pe care o aplică. Această
dispoziție nu se aplică în cazul prestațiilor a căror valoare nu depinde de durata
perioadei de asigurare;
b. procedura pentru luarea în considerare a perioadelor care se suprapun este
prevăzută în regulamentul de aplicare;
c. în cazul în care legislația unui stat membru prevede ca prestațiile să fie calculate
pe baza veniturilor, cotizațiilor, bazelor de cotizare, majorărilor, câștigurilor sau a
altor valori medii, proporționale, forfetare sau creditate, sau o combinație a mai
multora dintre aceste elemente, instituția competentă:
i. determină baza de calcul pentru prestații, în conformitate doar cu perioadele de
asigurare realizate în temeiul legislației pe care o aplică;
ii. utilizează, pentru a determina valoarea de calculat în conformitate cu perioadele
de asigurare și de rezidență realizate în temeiul legislației celorlalte state
membre, aceleași elemente determinate sau înregistrate pentru perioadele de
asigurare realizate în temeiul legislației pe care o aplică,
iii. În cazul în care litera (c) nu se aplică deoarece legislația unui stat membru
prevede calcularea prestației nu în funcție de perioadele de asigurare sau de
rezidență, ci pe baza altor elemente care nu sunt legate de timp, instituția
competentă ia în considerare, pentru fiecare perioadă de asigurare sau de
rezidență desfășurată în temeiul legislației unui alt stat membru, valoarea
capitalului acumulat, capitalul care este considerat a fi acumulat sau oricare alt
element utilizat pentru calcul în temeiul legislației pe care instituția o aplică și
împărțit pe unitățile perioadelor corespunzătoare în cadrul regimului de pensii
respectiv.

5.5. Perioade de asigurare sau de rezidență mai mici de un an

- Instituția dintr-un stat membru nu este obligată să acorde prestații pentru perioadele
realizate în temeiul legislației pe care o aplică, care sunt luate în considerare în
momentul materializării riscului, în cazul în care:
 durata totală a perioadelor menționate este mai mică de un an,
și
 luându-se în considerare doar aceste perioade, nu se dobândește niciun drept la
prestații în temeiul legislației respective.

- În sensul prezentului articol, „perioade” înseamnă toate perioadele de asigurare, de

activitate salariată, de activitate independentă sau de rezidență, care dau dreptul la
prestația respectivă sau o majorează în mod direct.

- În cazul în care, prin aplicarea regulii de mai sus, toate instituțiile statelor membre
interesate sunt scutite de obligațiile ce le revin, prestațiile se acordă exclusiv în temeiul
legislației ultimului dintre statele membre ale căror condiții sunt îndeplinite, ca și cum
toate perioadele de asigurare și de rezidență realizate și luate în considerare ar fi fost
realizate în temeiul legislației statului membru respectiv.

5.6. Acordarea unui supliment

24
 - Beneficiarului unei prestații căruia i se aplică prezentul capitol nu i se poate acorda,
în statul membru în care își are reședința și în temeiul legislației căruia i se plătește
prestația, o prestație mai mică decât prestația minimă stabilită prin legislația
respectivă pentru o perioadă de asigurare sau de rezidență egală cu toate
perioadele luate în considerare pentru plata în conformitate cu prezentul capitol.

- Instituția competentă a statului membru respectiv plătește beneficiarului, pe durata

cât acesta își are reședința pe teritoriul său, un supliment egal cu diferența dintre
totalul prestațiilor cuvenite în temeiul prezentului capitol și valoarea prestației
minime.

5.7. Recalcularea și reevaluarea prestațiilor

- În cazul în care metoda de stabilire a prestațiilor sau regulile de calculare a

prestațiilor se modifică în temeiul legislației unui stat membru sau în cazul în care
situația personală a persoanei în cauză suferă o schimbare pertinentă care, în
temeiul legislației respective, ar conduce la o adaptare a valorii prestației, se
realizează o recalculare.

- Pe de altă parte, în cazul în care din cauza creșterii costului vieții, a variației nivelului
veniturilor sau din alte motive ce necesită adaptarea, prestațiile din statul membru
în cauză se modifică cu un procentaj sau cu o valoare determinată, procentajul sau
valoarea fixă se aplică direct prestațiilor stabilite, fără a fi necesară o recalculare.
5.8. Reguli procedurale

- Pentru a facilita și accelera investigarea cererilor de prestații, precum și plata

prestațiilor, instituțiile a căror legislație s-a aplicat unei persoane:
(a) fac schimb de sau pun la dispoziția instituțiilor din alte state membre
elementele privitoare la identificarea persoanelor care schimbă o
legislație națională aplicabilă cu o alta și împreună se asigură că aceste
elemente de identificare sunt păstrate și corespund sau, dacă nu este
cazul, pun la dispoziția acestor persoane mijloace de acces direct la
elementele lor de identificare;
(b) suficient de devreme înainte de vârsta minimă de începere a drepturilor
de pensie sau înainte de o vârstă care urmează a fi stabilită în legislația
națională, schimbă sau pun la dispoziția persoanei în cauză și a
instituțiilor altor state membre informații (perioade efectuate sau alte
elemente importante) privind drepturile de pensie ale persoanelor care
au schimbat o legislație națională aplicabilă cu o alta sau, dacă nu este
cazul, informează aceste persoane sau le pune la dispoziție mijloacele
prin care se pot familiariza cu posibilele lor drepturi la prestații.

- Comisia administrativă determină informațiile care urmează să fie schimbate sau

puse la dispoziție și stabilește procedurile și mecanismele adecvate, luând în
considerare caracteristicile, organizarea tehnică și administrativă, precum și
mijloacele tehnologice aflate la dispoziția sistemelor naționale de pensii. Comisia
administrativă asigură punerea în aplicare a acestor sisteme de pensii prin
organizarea unei monitorizări a măsurilor luate și a aplicării acestora.

6. Prestații de șomaj

.1. Reguli speciale privind cumularea perioadelor de asigurare, de încadrare

în muncă sau de activitate independentă

- Instituția competentă dintr-un stat membru a cărui legislație condiționează dobândirea,

menținerea, recuperarea sau durata dreptului la prestații de realizarea fie a perioadelor

25
 de asigurare, fie a perioadelor de încadrare în muncă sau de activitate independentă,
ia în considerare, în măsura necesară, perioadele de asigurare, de încadrare în muncă
sau de activitate independentă realizate în temeiul legislației altui stat membru, ca și
cum ar fi fost realizate în temeiul legislației pe care o aplică.

- Cu toate acestea, în cazul în care legislația aplicabilă condiționează dreptul la prestații

de realizarea perioadelor de asigurare, a perioadelor de încadrare în muncă sau de
activitate independentă realizate în temeiul legislației unui alt stat membru nu sunt
luate în considerare, cu excepția cazului în care perioadele respective ar fi fost
considerate perioade de asigurare, dacă ar fi fost realizate în temeiul legislației
aplicabile.

- Ca regulă, principiile de mai sus se aplică doar în cazul în care persoana interesată a
realizat cel mai recent, în conformitate cu legislația în temeiul căreia se solicită
prestația:
 perioade de asigurare, în cazul în care legislația respectivă impune perioade de
asigurare;
 perioade de încadrare în muncă, în cazul în care legislația respectivă impune
perioade de încadrare în muncă;
 sau
 perioade de activitate independentă, în cazul în care legislația respectivă impune
perioade de activitate independentă.

6.2. Calcularea prestațiilor

- Instituția competentă dintr-un stat membru a cărui legislație prevede calcularea

prestațiilor pe baza valorii salariului sau venitului profesional anterior ia în considerare
exclusiv salariul sau venitul profesional primit de către persoana în cauză pentru ultima
sa activitate salariată sau independentă desfășurată în temeiul legislației menționate.

- Aceeași regulă se aplică și în cazul în care legislația aplicată de instituția competentă

prevede o perioadă de referință definită pentru stabilirea salariului care servește ca
bază pentru calcularea prestațiilor și în cazul în care, pentru întreaga perioadă sau o
parte a acesteia, persoana în cauză a fost supusă legislației unui alt stat membru.

- Prin derogare de regulile de mai sus, în cazul șomerilor care au dreptul să primească
prestații numai din partea statului membru de reședință, instituția de la locul de
reședință ia în considerare salariul sau venitul profesional primit de persoana în cauză
în statul membru a cărui legislație i s-a aplicat în cursul ultimei sale activități salariate
sau independente.
6.3. Șomeri care se deplasează în alt stat membru pentru a căuta un loc de
muncă

- Persoana aflată în șomaj total, care îndeplinește condițiile impuse de legislația statului
membru competent pentru a avea dreptul la prestații și care se deplasează în alt stat
membru pentru a căuta de lucru, își păstrează dreptul la ajutor de șomaj în numerar,
în următoarele condiții și în următoarele limite:
a. înaintea plecării, șomerul trebuie să se fi înregistrat ca persoană care caută
de lucru și să fi rămas la dispoziția serviciilor de ocupare a forței de
muncă din statul membru competent timp de cel puțin patru săptămâni
după ce a devenit șomer. Cu toate acestea, serviciile sau instituțiile competente
pot autoriza plecarea sa înaintea expirării acestui termen;
b. șomerul trebuie să se înregistreze ca persoană care caută de lucru la
serviciile de ocupare a forței de muncă din statul membru în care s-a
deplasat, să se supună procedurii de control organizate în statul membru

26
 respectiv și să respecte condițiile prevăzute de legislația acestuia. Această
condiție se consideră îndeplinită pentru perioada anterioară înregistrării, în cazul
în care persoana în cauză se înregistrează în termen de șapte zile de la data la
care a încetat să se afle la dispoziția serviciilor de ocupare a forței de muncă din
statul membru din care a plecat. În cazuri excepționale, serviciile sau instituțiile
competente pot prelungi acest termen;
c. dreptul la prestații se menține pe o perioadă de trei luni de la data la care
șomerul a încetat să se afle la dispoziția serviciilor de ocupare a forței de
muncă din statul membru din care a plecat, cu condiția ca durata totală
pentru care sunt acordate prestațiile să nu depășească durata totală a
perioadei în care șomerul are dreptul la prestații, în temeiul legislației
statului membru respectiv; serviciile sau instituțiile competente pot prelungi
termenul de trei luni până la maximum șase luni;
d. prestațiile se acordă de către instituția competentă în conformitate cu legislația
pe care o aplică și pe spezele sale.
e. În cazul în care persoana interesată se întoarce în statul membru competent la
expirarea termenului în care are dreptul la prestații sau înainte de expirare,
aceasta continuă să aibă dreptul la prestații în conformitate cu legislația statului
membru respectiv.
Persoana interesată pierde orice drept la prestații în temeiul legislației statului
membru competent, în cazul în care nu se întoarce acolo la expirarea termenului
menționat sau înainte de expirare, sub rezerva dispozițiilor mai favorabile ale
legislației respective. În cazuri excepționale, serviciile sau instituțiile competente
pot permite persoanei în cauză să se întoarcă la o dată ulterioară, fără a-și pierde
dreptul la prestații.
Reguli procedurale

- Șomerul care se deplasează în alt stat membru informează instituția competentă

înaintea plecării și solicită un document care certifică faptul că păstrează dreptul la
prestații, i.e. formularul U2.
- Instituția informează persoana în cauză cu privire la obligațiile acesteia și furnizează
documentul sus-menționat care conține următoarele informații:
a) data la care șomerul a încetat să se afle la dispoziția serviciilor de ocupare a
forței de muncă din statul competent;
b) data la care șomerul a încetat să se afle la dispoziția serviciilor de ocupare a
forței de muncă din statul competent ;
c) perioada acordată pentru ca șomerul să se înregistreze ca persoană în căutarea
unui loc de muncă în statul membru în care s-a deplasat;
d) perioada maximă pe parcursul căreia poate fi păstrat dreptul la prestații ;
e) circumstanțele care ar putea afecta dreptul la prestații.
- Șomerul se înregistrează ca persoană în căutarea unui loc de muncă la serviciile de
ocupare a forței de muncă din statul membru în care se deplasează și furnizează
instituției din acel stat membru documentul sus-menționat. În cazul în care acesta a
informat instituția competentă, dar nu furnizează documentul respectiv, instituția de la
locul în care s-a deplasat șomerul contactează instituția competentă pentru a obține
informațiile necesare.
- Serviciile de ocupare a forței de muncă din statul membru în care s-a deplasat persoana
aflată în șomaj trebuie să o informeze pe aceasta de obligațiile ce îi revin.
- Instituția de la locul în care s-a deplasat șomerul trimite imediat instituției competente
un document care menționează data la care șomerul s-a înregistrat la serviciile de
ocupare a forței de muncă și noua adresă a acestuia.
- În cazul în care, pe parcursul perioadei în care șomerul își păstrează dreptul la prestații,
intervin circumstanțe care ar putea afecta dreptul la prestații, instituția de la

27
 locul în care s-a deplasat șomerul trimite imediat instituției competente și persoanei în
cauză un document cuprinzând informațiile relevante.
- La cererea instituției competente, instituția de la locul în care s-a deplasat șomerul
furnizează lunar informații relevante cu privire la monitorizarea situației
șomerului, în special dacă acesta este încă înregistrat la serviciile de ocupare
a forței de muncă și respectă procedurile organizate de verificare.
- Instituția de la locul în care s-a deplasat persoana aflată în șomaj organizează sau face
demersurile necesare pentru organizarea de controale, ca și cum persoana în cauză ar
beneficia de prestații în temeiul legislației proprii. În cazul în care este necesar,
informează imediat instituția competentă de apariția oricăror circumstanțe.
- Autoritățile sau instituțiile competente a două sau mai multe state membre pot conveni
asupra unor anumite proceduri și termene specifice privind monitorizarea situației
șomerului, precum și asupra altor măsuri care facilitează activitățile de căutare a unui
loc de muncă ale șomerilor care se deplasează în unul dintre aceste state membre.

6.4. Someri rezidenți în alt stat membru decât statul membru competent

- Persoana care se află în șomaj parțial sau intermitent și care, în timpul ultimei
sale activități salariate sau independente, își avea reședința într-un alt stat
membru decât statul membru competent, se pune la dispoziția angajatorului
său ori a serviciilor de ocupare a forței de muncă din statul membru
competent. Persoana beneficiază de prestații în temeiul legislației statului membru
competent, ca și cum ar fi rezidentă în statul membru respectiv. Aceste prestații se
furnizează de către instituția statului membru competent.

- Persoana aflată în șomaj total care, în timpul ultimei sale activități salariate
sau independente, își avea reședința într-un alt stat membru decât statul
membru competent și care continuă să își aibă reședința în statul membru
respectiv sau se întoarce în statul membru respectiv, se pune la dispoziția
serviciilor de ocupare a forței de muncă din statul membru de reședință.

- În acest caz, șomerul se înregistrează ca persoană care caută de lucru la serviciile de

ocupare a forței de muncă din statul membru în care este rezidentă. Acesta se supune
procedurii de control organizate în statul membru respectiv și respectă condițiile
stabilite de legislația statului membru respectiv.
În acest caz, șomerul beneficiază de prestații în conformitate cu dispozițiile legislației
din statul membru de reședință, ca și cum ar fi fost supus legislației respective în timpul
ultimei sale activități salariate sau independente. Aceste prestații se acordă de către
instituția de la locul de reședință.

- Persoana aflată în șomaj total poate, ca măsură suplimentară, să se pună la dispoziția

serviciilor de ocupare a forței de muncă din statul membru în care și-a desfășurat ultima
activitate salariată sau independentă. În această situație, șomerul trebuie să respecte
obligațiile aplicabile în statul respectiv.

- Persoana aflată în șomaj, care nu este lucrător frontalier și care nu se întoarce

în statul membru de reședință, se pune la dispoziția serviciilor de ocupare a forței
de muncă din statul membru a cărui legislație i s-a aplicat ultima dată.

- Un lucrător care nu este lucrător frontalier și care a primit prestații în numele instituției
competente din statul membru a cărui legislație i s-a aplicat ultima oară beneficiază
mai întâi, la întoarcerea în statul membru de reședință, de prestații în conformitate cu
pct. 6.3., acordarea de prestații va fi suspendată pe perioada în care lucrătorul primește
prestații în temeiul legislației care i s-a aplicat ultima dată.

28
 6.5. Reguli speciale pentru lucrătorii frontalieri care desfășoară o activitate
independentă aflați în șomaj total, atunci când în statul membru de reședință
nu există un sistem de prestații de șomaj care să acopere persoanele care
desfășoară activități independente

- Prin derogare de la regulile de mai sus, o persoană aflată în șomaj total care a realizat
cel mai recent, ca lucrător frontalier, perioade de asigurare în calitate de persoană care
desfășoară activități independente sau perioade de activitate independentă
recunoscute în scopul acordării unor prestații de șomaj într-un alt stat membru decât
statul său membru de reședință și al cărei stat membru de reședință a transmis o
notificare conform căreia nu există posibilitatea pentru oricare dintre categoriile de
persoane care desfășoară activități independente de a fi acoperite printr-un sistem de
prestații de șomaj din statul membru respectiv se înregistrează și se pune la dispoziția
serviciilor de ocupare a forței de muncă din statul membru în care și-a desfășurat ultima
activitate în calitate de persoană care desfășoară o activitate independentă și, în
momentul în care solicită să beneficieze de prestații, aderă în mod continuu la condițiile
prevăzute în legislația acestui din urmă stat membru.

- Persoana aflată în șomaj total poate, ca o etapă suplimentară, să se pună la dispoziția

serviciilor de ocupare a forței de muncă aflate în statul său membru de reședință.

- Se furnizează prestații persoanei aflate în șomaj total de către statul membru sub
incidența legislației căruia s-a aflat cel mai recent, în conformitate cu legislația pe care
o aplică respectivul stat membru.

- Dacă persoana aflată în șomaj total nu dorește să se pună sau să rămână la dispoziția
serviciilor de ocupare a forței de muncă aflate în statul membru unde și-a desfășurat
ultima activitate după ce s-a înregistrat la aceste servicii, ci dorește să caute un loc de
muncă în statul membru de reședință, se aplică mutatis mutandis pct. 6.3., cu excepția
obligației de a se pune mai întâi la dispoziția agențiilor privind ocuparea forței de muncă
din statul membru unde a desfășurat activitate. Instituția competentă poate prelungi
perioada de 3 luni până la sfârșitul perioadei în care persoana are dreptul la prestații.

7. Prestații familiale

7.1. Membrii de familie care își au reședința într-un alt stat membru

- Persoana are dreptul la prestații familiale în conformitate cu legislația statului membru

competent, inclusiv pentru membrii familiei sale care își au reședința în alt stat
membru, ca și cum aceștia și-ar avea reședința în primul stat membru. Cu toate
acestea, titularul unei pensii are dreptul la prestații familiale în conformitate cu
legislația statului membru competent pentru pensia sa.

7.2. Reguli de prioritate în caz de cumul

- În cazul în care, pentru aceleași perioade și pentru aceiași membri de familie, se prevăd
prestații în legislația a mai mult de un stat membru, se aplică următoarele reguli de
prioritate:
a) în cazul prestațiilor ce se plătesc de către mai mult de un stat membru cu titluri
diferite, ordinea de prioritate este după cum urmează: în primul rând, drepturile
dobândite în temeiul unei activități salariate sau independente, în al doilea rând,
drepturile dobândite în temeiul primirii unei pensii și, în ultimul rând, drepturile
dobândite în temeiul rezidenței;

29
 b) în cazul prestațiilor ce se plătesc de către mai mult de un stat membru
cu același titlu, ordinea de prioritate se stabilește cu trimitere la
următoarele criterii subsidiare:
i. în cazul drepturilor dobândite în temeiul unei activități salariate sau
independente, locul de reședință al copiilor, cu condiția să existe
activitatea menționată și, în subsidiar, după caz, cea mai mare
valoare a prestațiilor prevăzută de legislațiile conflictuale. În
acest din urmă caz, costul prestațiilor se împarte în conformitate cu
criteriile definite în regulamentul de aplicare;
ii. în cazul drepturilor dobândite în temeiul primirii unei pensii: locul
de reședință al copiilor, cu condiția să se plătească o pensie
în temeiul legislației sale și, în plus, în cazul în care este
necesar, cea mai lungă perioadă de asigurare sau de rezidență
realizată în temeiul legislațiilor conflictuale;
iii. în cazul drepturilor dobândite în temeiul rezidenței: locul de
reședință al copiilor.

- În cazul cumulului de drepturi, prestațiile familiale se acordă în conformitate cu

legislația desemnată ca având prioritate în conformitate cele de mai sus.

- Drepturile la prestații familiale acordate în temeiul altei sau altor legislații conflictuale
se suspendă până la valoarea prevăzută de prima legislație și se acordă, după caz, sub
forma unui supliment reprezentând diferența, pentru partea care depășește această
valoare. Nu este însă necesar ca această diferență suplimentară să fie acordată copiilor
care sunt rezidenți într-un alt stat membru, dacă dreptul la prestațiile în cauză se
întemeiază exclusiv pe locul de reședință.

- În cazul în care se prezintă o cerere de prestații familiale către instituția competentă

dintr-un stat membru a cărui legislație se aplică, dar nu pe baza dreptului de prioritate:
a. instituția respectivă înaintează fără întârziere cererea către instituția
competentă din statul membru a cărui legislație se aplică cu prioritate,
informează persoana în cauză și furnizează, dacă este necesar, un supliment
reprezentând diferența;
b. instituția competentă din statul membru a cărui legislație se aplică cu prioritate
tratează cererea ca și cum i-ar fi fost prezentată direct, iar data la care această
cerere a fost prezentată primei instituții se consideră data prezentării sale la
instituția prioritară.

- Instituția competentă va lua în considerare situația întregii familii, ca și când toate

persoanele implicate ar fi supuse legislației statului membru în cauză și ar avea
reședința pe teritoriul acestuia, în special în ceea ce privește dreptul unei persoane de
a solicita aceste prestații.

- Atunci când o persoană care are dreptul de a solicita prestații nu își exercită acest
drept, autoritatea competentă din statul membru a cărui legislație se aplică ia în
considerare cererea pentru prestații familiale depusă de celălalt părinte, o persoană
asimilată acestuia sau o persoană sau instituție care acționează în calitate de tutore al
copilului sau al copiilor.

- Instituția căreia i se adresează cererea o examinează pe baza informațiilor detaliate

furnizate de solicitant, ținând seama de situația generală de facto și de situația de jure
a familiei solicitantului.

- În cazul în care instituția respectivă consideră că legislația sa se aplică în temeiul

dreptului de prioritate, aceasta acordă prestațiile familiale, în conformitate cu legislația
pe care o aplică.

30
- În cazul în care instituția respectivă consideră că există posibilitatea acordării unui
supliment diferențial, în temeiul legislației unui alt stat membru, respectiva instituție
transmite fără întârziere cererea instituției competente din celălalt stat membru și
informează persoana în cauză; de asemenea, aceasta informează instituția din celălalt
stat membru cu privire la decizia sa referitoare la cerere și la cuantumul prestațiilor
familiale plătite.

- În cazul în care instituția căreia i-a fost adresată cererea consideră că legislația sa este
aplicabilă, dar nu în virtutea unui drept de prioritate, aceasta adoptă fără întârziere o
decizie provizorie privind regulile de prioritate care trebuie aplicate și transmite cererea
instituției din celălalt stat membru, informându-l, de asemenea, pe solicitant. Această
instituție are la dispoziție două luni pentru a adopta o poziție cu privire la decizia
provizorie respectivă.

- În cazul în care instituția căreia i-a fost transmisă cererea nu adoptă o poziție în termen
de două luni de la primirea cererii, se aplică decizia provizorie menționată anterior, iar
această instituție plătește prestațiile prevăzute în legislația sa și informează instituția
căreia i-a fost adresată cererea cu privire la cuantumul prestațiilor plătite.

- În cazul în care instituția care a furnizat provizoriu prestațiile a plătit mai mult decât
cuantumul pentru care era responsabilă în ultimă instanță, aceasta poate solicita să îi
fie rambursată diferența de către instituția care poartă responsabilitatea primară.

VI. Reguli procedurale

- În cazul în care o instituție dintr-un stat membru a plătit unei persoane prestații
necuvenite, această instituție, în condițiile și limitele prevăzute de legislația pe care o
aplică, poate solicita instituției oricărui alt stat membru plătitor de prestații către
persoana în cauză să rețină suma necuvenită plătită din plățile restante sau plățile
curente pe care aceasta le datorează persoanei în cauză indiferent de domeniul
protecției sociale în care este plătită prestația. Instituția statului membru solicitat reține
suma în cauză sub rezerva condițiilor și limitelor care se aplică acestui tip de procedură
de compensare conform legislației pe care o aplică, procedând ca și cum ar fi făcut ea
însăși plățile excedentare, și transferă suma reținută instituției care a plătit prestațiile
necuvenite.

- În cazul în care o persoană a beneficiat de asistență socială într-un stat membru într-
o perioadă în care avea dreptul să primească prestații conform legislației unui alt stat
membru, organismul care a acordat asistența poate, dacă are dreptul legal de a
recupera prestațiile datorate persoanei în cauză, să solicite instituției oricărui alt stat
membru care are obligația de a plăti prestații persoanei în cauză să rețină suma plătită
cu titlu de asistență din sumele pe care acest stat membru le plătește persoanei în
cauză.

- Instituția care a primit cu titlu provizoriu cotizații de la o persoană juridică și/sau fizică
rambursează sumele în cauză persoanei care le-a plătit numai după ce a verificat pe
lângă instituția identificată competentă sumele care sunt datorate acestei instituții.

31