33.3. Prezumţia de donaţie. Chiar şi în aceste condiţii dovada deghizării este deosebit de anevoioasă.

Pentru a uşura această dovadă, legea (art. 1.091 alin. 4 C.civ.) prevede în favoarea moştenitorilor
rezervatari o prezumţie relativă potrivit căreia „Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către
un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soţul supravieţuitor este prezumată a fi donaţie dacă
înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a
unei rente viagere. Prezumţia operează numai în favoarea descendenţilor, ascendenţilor privilegiaţi şi a
soţului supravieţuitor ai defunctului, dacă aceştia nu au consimţit la înstrăinare”1.
Cazul clasic avut în vedere de acest text de lege este următorul: părinţii înstrăinează casa către unul
dintre copii, fie prin intermediul unui contract de vânzare cu rezerva dreptului de uzufruct (sau a dreptului
de uz ori abitaţie), fie prin intermediul unui contract de întreţinere viageră sau de rentă viageră. Într-o
asemenea situaţie, luând în considerare dificultăţile majore pe care le are celălalt copil al înstrăinătorilor în
a dovedi faptul că aceste acte de înstrăinare deghizează o donaţie (ceea ce ar presupune că acest copil ar
trebui să facă dovada că, în realitate, nu s-a plătit preţul în cazul contractului de vânzare sau că nu s-au
plătit ratele de rentă ori că nu a fost prestată întreţinerea), legea prezumă relativ că aceste acte de înstrăinare
reprezintă o donaţie; în cazul în care copilul care a dobândit bunul nu va reuşi să răstoarne prezumţia,
înstrăinarea va constitui o donaţie şi se va aplica regimul juridic al acesteia (liberalitate care urmează să fie
redusă dacă a fost încălcată rezerva copilului protejat de textul de lege).
33.3.1. Care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru aplicarea prezumţiei instituite de art. 1.091
alin. 4 C.civ.?
a) Actul de înstrăinare trebuie să prezinte aparenţa unui act cu titlu oneros.
După cum se observă, textul de lege se referă în mod expres la „înstrăinarea cu titlu oneros”. Art. 1.091
alin. 4 C.civ. prezumă caracterul gratuit al actului de înstrăinare cu titlu oneros făcut unui descendent ori
ascendent privilegiat sau către soţul supravieţuitor dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzului ori abitaţiei
sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere. Aceste din urmă acte trebuie să fie, în aparenţă,
cu titlu oneros, pentru că altfel prezumţia de gratuitate nu ar avea sens.
b) Înstrăinătorul să-şi fi rezervat dreptul de uzufruct, uz ori abitaţie sau să beneficieze de întreţinerea
viageră ori de o rentă viageră
Prezumţia de gratuitate prevăzută de 1.091 alin. 4 C.civ nu se aplică în cazul unor contracte de vânzare
propriu-zise2. Într-o asemenea situaţie însă, persoana interesată poate dovedi că, deşi aparent s-a încheiat un
contract de vânzare obişnuit, în realitate acest contract reprezintă o donaţie deghizată.
În privinţa întreţinerii, textul are în vedere doar întreţinerea viageră, iar nu şi întreţinerea pe o durată
determinată, aceasta din urmă fiind posibilă potrivit art. 2.254 alin. 1 C.civ.
c)Actul de înstrăinare să fie consimţit în favoarea unuia dintre succesibilii rezervatari (descendenţi,
ascendenţi privilegiaţi sau soţ supravieţuitor)
După cum se observă, legea nu impune drept condiţie ca dobânditorii bunului (descendenţi, ascendenţi
privilegiaţi sau soţ supravieţuitor) să aibă şi calitatea de moştenitori ai înstrăinătorului. Prezumţia va opera
şi în ipoteza în care dobânditorul renunţă la moştenire, devine nedemn sau decedează înaintea
înstrăinătorului3.
33.3.2. Persoanele care pot invoca prezumţia instituită de art. 1.091 alin. 4 C.civ.
Prezumţia prevăzută de art. 1.091 alin. 4 C.civ. poate fi invocată numai de către moştenitorii rezervatari
ai defunctului, ea fiind instituită pentru calculul şi ocrotirea rezervei4.
Prin excepţie, prezumţia de gratuitate a înstrăinării nu poate fi invocată de către descendenţii,
ascendenţii privilegiaţi sau de către soţul supravieţuitor ai defunctului care au consimţit la înstrăinare.
Cazul clasic este acela în care părinţii au nevoie de întreţinere, unul dintre copii este de acord să le asigure
întreţinerea viageră, iar celălalt copil se derobează de această obligaţie; într-o astfel de situaţie, acesta din
urmă consimte să se încheie un contract de întreţinere între părinţi şi celălalt copil, recunoscând astfel

1
Dacă înstrăinarea este pură si simplă prezumţia nu operează (TS, s. civ., dec.nr.1150/1984, în CD, 1984, p.81-
82), dar persoana interesată poate dovedi, potrivit dreptului comun, caracterul gratuit al înstrăinării.
2
T.S., s. civ., dec. nr. 1150/1984, în C.D. 1984, pag. 81-82.
3
Mazeaud, op. cit., pag. 738, nr. 919; M. Eliescu, op. cit., pag. 360; F. Terre, Y. Lequette, op. cit., pag. 803, nr.
998; D. Chirică, op. cit., pag. 332.
4
M. Eliescu, op. cit., pag. 359.
1
caracterul oneros al actului şi renunţând să mai invoce prezumţia de donaţie. Legiuitorul a apreciat că în
acest caz nu se mai justifică să vină în ajutorul copilului care - în cunoştinţă de cauză - a consimţit la
înstrăinare.
33.3.3. Efectele prezumţiei. Ca efect al prezumţiei de gratuitate (dacă dobânditorul nu a reuşit să
răstoarne prezumţia), valoarea bunului înstrăinat (aparent cu titlu oneros) se va adăuga, ca donaţie, la
masa de calcul în vederea stabilirii valorii efective a rezervei şi a cotităţii disponibile, urmând să fie supusă
reducţiunii potrivit regulilor în materie 5, numai dacă şi numai în măsura în care liberalităţile se dovedesc a
fi excesive, aducând atingere rezervei rezultând din calcul.
În cazul în care nu se aduce atingere rezervei vreunui moştenitor rezervatar, bunul rămâne valabil
înstrăinat, nefiind supus, în principiu, nici raportului donaţiilor, efectuarea unei donaţii sub formă deghizată
echivalând cu scutire de raport (art. 1.150 alin.1 lit. b C.civ.).
33.4. Evaluarea bunurilor. După identificarea tuturor bunurilor donate (inclusiv sub formă deghizată)
potrivit regulilor arătate, se pune problema evaluării în vederea reunirii lor la masa de calcul (adăugire la
activul net).
33.4.1. Regula generală. În această privinţă legea prevede că se ia în considerare valoarea la data
deschiderii moştenirii a bunurilor donate, ţinându-se însă cont de starea lor în momentul donaţiei, din care
se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donaţie. Aceasta înseamnă că evaluarea se face ca
şi cum bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului până în momentul morţii, având un preţ mai mare sau
mai mic numai în funcţie de evoluţia obiectivă a preţurilor, fără a ţine seama de sporul (de exemplu, prin
investiţii noi) sau de scăderea valorii (de exemplu, demolări) ca urmare a faptei donatarului
(subdobânditorului)6. De exemplu, dacă un imobil donat valora 100.000 de lei şi ulterior, datorită creşterii
preţului imobilelor, el va valora 200.000 de lei, imobilul va fi preţuit la 200.000 de lei pentru că o
asemenea creştere s-ar fi înregistrat şi dacă bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului. Dacă, dimpotrivă,
imobilul valora la data donaţiei 100.000 de lei şi la data deschiderii moştenirii valorează 200.000 de lei
datorită îmbunătăţirilor aduse de donatar, imobilul se va evalua pentru operaţia de reunire fictivă a
donaţiilor la 100.000 de lei. În fine, dacă imobilul valora la data donaţiei 100.000 de lei şi la data
deschiderii moştenirii valorează 250.000 de lei, sporul de 50.000 de lei fiind determinat de creşterea
preţului imobilelor, iar cel de 100.000 de lei de îmbunătăţirile aduse de donatar, imobilul se va evalua la
150.000 de lei.
33.4.2. Reguli speciale. Există şi câteva reguli speciale. Astfel, legea (art. 1.091 alin. 2 C.civ.)
prevede că:
i) „Dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se ţine seama de valoarea lor la data înstrăinării”.
Există situaţii în care, după ce a dobândit în proprietate bunul care formează obiectul donaţiei, donatarul, în
calitatea lui de proprietar, a înstrăinat bunul respectiv unui terţ.
Dacă s-ar aplica cu stricteţe regula generală, s-ar ajunge la soluţii extrem de defavorabile donatarului,
mai ales atunci când obiectul donaţiei îl reprezintă acţiuni deţinute la o societate comercială, ştiut fiind
faptul că acţiunile pot fi supuse unor fluctuaţii de valoare pronunţate, valoarea lor putând să scadă ori să
crească substanţial de la o perioadă la alta. De exemplu, o persoană, care are un copil şi o avere de 200.000
lei, îi donează unui terţ suma de 100.000 de lei sub formă de o mie de acţiuni a 100 de lei fiecare. Ulterior,
după ce valoarea acţiunilor continuă să crească, donatarul vinde aceste acţiuni la cursul de 200 de
lei/acţiune, încasând suma de 200.000 de lei şi realizând astfel un profit de 100.000 de lei. După mai mulţi
ani, la decesul donatorului, când se calculează rezerva şi cotitatea disponibilă, acţiunile sunt cotate la un
curs de 900 de lei/acţiune. Dacă s-ar aplica regula generală (valoarea bunurilor, în speţă a acţiunilor, de la
data deschiderii moştenirii), masa de calcul va fi de 1.000.000 de lei (cei 100.000 de lei care constituie
activul net al moştenirii la care se va adăuga, în mod fictiv, valoarea de 900.000 de lei a acţiunilor donate,
preţuite după cursul din ziua decesului, adică 900 lei/acţiune). Rezerva fiind de jumătate, adică 500.000 de
lei, iar activul net fiind de doar 100.000 de lei, donatarul va fi obligat să restituie, pentru a împlini rezerva,
400.000 de lei, deci de două ori mai mult decât a primit în realitate. De aceea, în cazul în care bunurile au

5
A se vedea infra nr. 227 şi urm.
6
Dacă donaţia va fi desfiinţată ca urmare a reducţiunii, donatarul urmează să fie despăgubit ca posesor de bună-
credinţă pentru sporul de valoare a bunului, iar dacă bunul a pierit prin fapta sa culpabilă va suporta paguba sub
forma reducţiunii prin echivalent.
2
fost înstrăinate de către donatar, se va lua în considerare valoarea acestor bunuri (iar nu neapărat preţul
obţinut) la data înstrăinării7. În speţă, masa de calcul va fi de 300.000 de lei (cei 100.000 de lei care
constituie activul net al moştenirii la care se va adăuga, în mod fictiv, valoarea de 200.000 de lei a
acţiunilor donate, preţuite după valoarea lor la data înstrăinării, adică 200 de lei/acţiune). Rezerva va fi de
150.000 de lei, ceea ce înseamnă că donatarul va restitui copilului rezervatar doar suma de 50.000 de lei,
rămânându-i suma de 150.000 de lei din cei 200.000 de lei obţinuţi prin vânzarea acţiunilor pe care le-a
primit cu titlu de donaţie de la de cuius.
ii) „Dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ţine cont de valoarea, la data deschiderii
moştenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu şi de starea lor la momentul dobândirii. Totuşi, dacă
devalorizarea bunurilor intrate în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor,
înlocuirea bunurilor nu este luată în considerare”.
Astfel, există în practică situaţii în care de cuius-ul a donat un bun, acesta a fost vândut, dar suma de
bani care a fost obţinută a fost investită în procurarea unui alt bun. De exemplu, părinţii au donat un teren,
acest bun a fost vândut şi apoi banii obţinuţi au fost folosiţi pentru cumpărarea unui apartament (ori a fost
încheiat un contract de schimb între donatar şi terţ). Într-o asemenea situaţie, în care bunurile donate au fost
înlocuite cu altele, pentru ca moştenitorii rezervatari să fie protejaţi şi să existe o soluţie cât mai apropiată
de realitate, s-a prevăzut că se va ţine seama de valoarea la data deschiderii moştenirii a bunurilor intrate în
patrimoniu şi de starea lor la momentul dobândirii (în exemplul nostru se va ţine seama de valoarea la data
deschiderii moştenirii a apartamentului şi de starea acestui apartament la data dobândirii, deci fără
eventualele îmbunătăţiri pe care i le-a adus donatarul).
Prin excepţie, înlocuirea bunurilor nu va fi luată în considerare dacă, de exemplu, de cuius-ul a donat un
bun, acesta a fost vândut, dar suma de bani care a fost obţinută a fost investită pentru procurarea unui alt
bun (sau a mai multor bunuri) a cărui (căror) devalorizare, ţinând cont de natura lui (lor), era inevitabilă
(de exemplu, autoturismele, computerele, telefoanele mobile, bunurile care se folosesc în gospodăria
casnică - televizoare, frigidere, aspiratoare, maşini de spălat etc.). În situaţia bunurilor a căror devalorizare
este inevitabilă, în virtutea naturii lor, nu se va ţine seama de bunurile care le-au înlocuit pe cele care au
fost donate de către de cuius, ci se va aplica regula iniţială, adică se va lua în considerare valoarea obţinută
ca urmare a înstrăinării bunului donat (de exemplu, de cuius-ul i-a donat fiului său un teren, donatarul a
vândut terenul cu suma de 5.000 de euro, iar această sumă a fost folosită pentru a cumpăra un televizor -
care tocmai apăruse pe piaţă - în valoare de 2.500 de euro şi un telefon mobil performant cu computer
încorporat - în valoare de 2.500 de euro. Presupunând că data deschiderii moştenirii va fi după 5 ani de la
vânzarea terenului donat de către de cuius, se va reuni fictiv suma de 5.000 de euro, iar nu suma de doar
2.000 de euro cât valorează televizorul şi computerul, chiar noi, din cauza devalorizării lor ca urmare a
apariţiei pe piaţă a altor bunuri similare, dar mai performante).
iii) „În măsura în care bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta a pierit fortuit, indiferent de data
pieirii, donaţia nu se va supune reunirii fictive”.
Se ia în considerare faptul că dacă bunul donat ar fi rămas în patrimoniul de cuius-ului, oricum ar fi
pierit şi nu ar fi servit pentru stabilirea masei de calcul şi, implicit, a rezervei succesorale şi a cotităţii
disponibile.
iv) „Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei, corespunzător perioadei
cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data deschiderii moştenirii”.
34. Ordinea efectuării operaţiunilor necesare pentru stabilirea masei de calcul. Este obligatoriu ca cele
trei operaţiuni să fie efectuate în ordinea prevăzută de art. 1.091 alin. 1 C.civ.
i) Dacă moştenirea este solvabilă, ordinea operaţiilor nu prezintă nicio importanţă; indiferent de ordinea
în care se vor efectua operaţiile, rezultatul va fi acelaşi. De exemplu, activul brut al moştenirii lăsată de
defunct este 500.000 de lei, pasivul succesoral este de 200.000 de lei şi în timpul vieţii de cuius a făcut o
donaţie în valoare de 100.000 de lei. Indiferent dacă mai întâi scădem din activul brut (500.000 de lei)
pasivul succesoral (200.000 de lei) şi apoi reunim fictiv donaţia (100.000 de lei) sau dacă la activul brut

7
Dacă donatarul a vândut bunul cu un preţ subevaluat în raport cu valoarea reală (de piaţă) a acelui bun, cei
interesaţi pot solicita reunirea fictivă a donaţiei luându-se în considerare valoarea reală a bunului, iar nu doar preţul
efectiv obţinut.
3
(500.000 de lei) reunim fictiv donaţia (100.000 de lei) şi numai după aceea scădem pasivul succesoral
(200.000 de lei), rezultatul va fi acelaşi, şi anume masa de calcul va fi de 400.000 de lei.
ii) Dacă moştenirea este insolvabilă, efectuarea calculelor în altă ordine (de exemplu, dacă mai întâi se
reunesc donaţiile şi apoi se scade pasivul succesoral) ar conduce la soluţii inacceptabile, întrucât rezerva
succesorală şi cotitatea disponibilă s-ar diminua sau chiar s-ar desfiinţa nejustificat în detrimentul
moştenitorilor rezervatari şi al donatarilor. În schimb, creditorii moştenirii ar fi satisfăcuţi din valoarea
bunurilor donate, deşi gajul lor general are ca obiect numai bunurile aflate în patrimoniul succesoral, ei
neavând niciun drept asupra celor înstrăinate de defunct, fie şi cu titlu gratuit, dacă nu au cerut revocarea
prin acţiunea pauliană.
Pentru a ilustra cele arătate, să presupunem că defunctul a lăsat bunuri în valoare de 100.000 de lei,
datorii de 120.000 de lei, iar în timpul vieţii a donat un bun în valoare de 30.000 de lei şi are un copil cu o
rezervă de 1/2 din moştenire (din masa de calcul).
Dacă mai întâi reunim fictiv donaţia şi apoi scădem pasivul (activul brut + donaţia - pasiv) rezultatul
este 10.000 de lei, ceea ce înseamnă că rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă vor fi de câte 5.000 de
lei. În schimb, creditorii vor culege întreg activul brut şi 20.000 de lei din valoarea bunului donat care,
pentru ei, nu face parte din moştenire (a ieşit definitiv din patrimoniul defunctului).
Pentru a nu se ajunge la aceste consecinţe inacceptabile, legea prevede că mai întâi se scade pasivul
succesoral din activ (100.000 de lei - 120.000 de lei = 0, potrivit aritmeticii juridice), creditorii suportând
consecinţele insolvabilităţii debitorului lor, aşa cum ar fi suportat şi dacă acesta din urmă ar fi rămas în
viaţă. La acest rezultat (activul net de 0) se adaugă fictiv valoarea donaţiei (30.000 de lei), din care 15.000
de lei va rămâne donatarului în limitele cotităţii disponibile, iar 15.000 de lei va reveni prin reducţiune
moştenitorului rezervatar. Observăm că, în cazul în care moştenirea este insolvabilă (adică activul brut este
mai mic decât pasivul succesoral), masa de calcul coincide întotdeauna cu valoarea donaţiilor.
35. Determinarea valorii concrete a rezervei şi a cotităţii disponibile. După stabilirea activului brut şi,
dacă este cazul, scăderea pasivului şi reunirea fictivă a donaţiilor, se obţine valoarea care reprezintă, după
cum am văzut, masa de calcul, la care se raportează cota de rezervă a moştenitorilor rezervatari
(descendenţi sau ascendenţi privilegiaţi şi soţul supravieţuitor) şi cotitatea disponibilă, pentru a se stabili
valoarea lor concretă, efectivă (în cifre absolute). De exemplu, dacă masa de calcul este de 40.000 de lei şi
defunctul a lăsat ca moştenitori rezervatari doi copii, instituindu-l totodată pe un prieten ca legatar cu titlu
particular pentru un bun în valoare de 30.000 de lei (bun care face parte din activul brut al moştenirii),
rezerva celor 2 copii va fi de 1/2 din masa de calcul, adică 20.000 de lei, câte 10.000 de lei pentru fiecare
copil, iar cotitatea disponibilă va fi de 1/2 din masa de calcul, adică de 20.000 de lei. Constatând că prin
liberalitatea consimţită se depăşesc limitele cotităţii disponibile, la cererea moştenitorilor rezervatari,
legatul cu titlu particular va fi supus reducţiunii de la 30.000 de lei la 20.000 de lei. Cei 2 copii îşi vor
primi rezervele succesorale de câte 10.000 de lei fiecare.

§5. Reducţiunea liberalităţilor excesive

36. Noţiunea de reducţiune. Dacă în urma determinării valorii concrete a rezervei succesorale se
constată că liberalităţile făcute de defunct (donaţii şi/sau legate) depăşesc cotitatea disponibilă, aducând
atingere rezervei, ele urmează să fie reduse în limitele cotităţii disponibile. Art. 1.092 C.civ. prevede în
acest sens că „După deschiderea moştenirii, liberalităţile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse
reducţiunii, la cerere”.
Prin urmare, reducţiunea este o sancţiune civilă aplicabilă liberalităţilor excesive, lipsindu-le de
eficacitate în măsura necesară întregirii rezervei, dar fără a atrage nulitatea lor. Această sancţiune se
aplică, dacă este cazul, nu numai donaţiilor, dar şi legatelor testamentare.
În toate cazurile, problema reducţiunii (ca şi limitele efectelor dezmoştenirii directe a moştenitorului
rezervatar) se poate pune numai după deschiderea moştenirii, atât în cazul legatelor - care produc efecte
numai din acest moment - cât şi în cazul donaţiilor, drepturile moştenitorilor rezervatari născându-se la data
deschiderii moştenirii.
Precizăm, de asemenea, că reducţiunea poate fi invocată nu numai în cazul liberalităţilor făcute în
favoarea unor terţe persoane sau în favoarea unor moştenitori nerezervatari, dar şi în cazul în care

4
beneficiarul liberalităţii este un moştenitor rezervatar, dacă prin aceasta s-a adus atingere rezervei
comoştenitorilor rezervatari. Ocrotirea rezervei se impune în toate cazurile.
37. Persoanele care pot invoca reducţiunea. Potrivit art. 1.093 C.civ., „Reducţiunea liberalităţilor
excesive poate fi cerută numai de către moştenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum şi de către
creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari”.
Dreptul de a invoca reducţiunea aparţine numai persoanelor limitativ prevăzute de lege8.
a) Astfel, reducţiunea poate fi invocată de moştenitorii rezervatari, în favoarea cărora rezerva şi mijlocul
ei de apărare au fost instituite de lege. Bineînţeles, exercitarea dreptului la reducţiune este condiţionată de
acceptarea moştenirii şi de nerenunţarea la acest drept (dreptul la rezervă) după deschiderea moştenirii. O
renunţare la dreptul la rezervă făcută anterior momentului deschiderii moştenirii constituie un act asupra
unei moşteniri nedeschise şi este nulă de drept.
În cazul în care există mai mulţi moştenitori rezervatari, ei pot exercita dreptul la reducţiune în mod
colectiv. Dar dreptul la reducţiune are un caracter individual, astfel încât, dacă unul dintre ei, fără a renunţa
la moştenire, renunţă să exercite dreptul - pentru a respecta voinţa liberală a defunctului - liberalităţile se
vor reduce numai în măsura necesară întregirii rezervei celorlalţi (art. 1.094 alin.3 C.civ.).
b) Prin succesorii moştenitorilor rezervatari înţelegem:
- Moştenitorii moştenitorilor rezervatari. Astfel, dacă moştenitorul rezervatar - moştenitor unic sau
comoştenitor alături de alţii - moare înainte de exercitarea dreptului la reducţiune, acest drept se transmite,
ca drept patrimonial, asupra propriilor moştenitori. Nu sunt probleme dacă moştenitorul rezervatar decedat
are un singur moştenitor; el poate exercita sau poate renunţa la reducţiune, ca şi autorul său. Nu sunt
probleme nici în ipoteza în care rezervatarul decedat are mai mulţi moştenitori, care însă optează în mod
unitar. Dificultăţile apar numai în caz de dezacord între moştenitorii rezervatarului decedat. După părerea
noastră, fiind vorba de un drept unic al defunctului rezervatar, retransmis prin moştenire, el urmează să fie
exercitat unitar (colectiv), şi anume, în sensul reducţiunii liberalităţilor excesive. Dreptul unuia dintre
moştenitorii rezervatarului la reducţiune nu poate fi anihilat prin voinţa altora (în sensul renunţării),
indiferent de numărul lor.
- Cesionarii între vii, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, ai drepturilor succesorale (ai unei moşteniri)
care aparţin moştenitorilor rezervatari şi pe care aceştia le transmit. Aceşti cesionari sunt succesori cu titlu
particular ai moştenitorului rezervatar, dar cesionarii dobândesc un drept ce poartă asupra unei
universalităţi ori asupra unei cote-părţi dintr-o universalitate, din care face parte şi dreptul la reducţiune
(de exemplu, poate să solicite reducţiunea cumpărătorul sau donatarul unei moşteniri pe care i-a înstrăinat-
o moştenitorul rezervatar în condiţiile art. 1.747-1.754 C.civ.).
c) În sfârşit, reducţiunea mai poate fi cerută şi de creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari.
Creditorii rezervatarului vor putea exercita dreptul la reducţiune (în limita sumei datorate) pe calea acţiunii
oblice, întrucât acest drept patrimonial nu are caracter exclusiv personal (art. 1560 C.civ.).
Evident, reducţiunea nu poate fi cerută nici de către donatari sau legatari; reducţiunea operează
împotriva, iar nu în favoarea lor.
38. Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive. Problema se pune numai dacă cel care lasă moştenirea a
făcut mai multe liberalităţi (donaţii şi/sau legate) prin care s-a depăşit cotitatea disponibilă, indiferent că a
beneficiat de liberalităţi o singură persoană sau persoane diferite. Pentru această ipoteză, noul Cod civil
consacră trei reguli care guvernează ordinea reducţiunii până la limita cotităţii disponibile, dacă
beneficiarul liberalităţii nu este moştenitor rezervatar, respectiv până la limita asigurării rezervei celorlalţi
rezervatari, dacă beneficiarul liberalităţii este şi el moştenitor rezervatar. Cele trei reguli prevăzute de lege
au la bază ideea că liberalităţile cu dată anterioară, fiind făcute din cotitatea disponibilă, trebuie să fie
menţinute (prior tempore potior iure) şi numai dacă au aceeaşi dată urmează să fie reduse proporţional cu
valoarea lor9.
38.1. Legatele se reduc înaintea donaţiilor (art. 1.096 alin.1 C.civ.). Această regulă primeşte aplicare în
cazul în care defunctul a făcut atât donaţii, cât şi legate. De exemplu, în timpul vieţii a donat un teren, iar
prin testamentul lăsat a desemnat un legatar cu titlu universal pentru 1/2 din moştenire. Legatul se va
reduce în măsura necesară asigurării rezervei moştenitorilor rezervatari.
8
De exemplu, colateralii privilegiaţi ai defunctului nu au dreptul la acţiunea în reducţiune.
9
A se vedea Ph. Malaurie, op.cit., p.309-310 nr.653.
5
 Regula reducerii legatelor înaintea donaţiilor (indiferent de data testamentului) se justifică prin aceea că
sunt ultimele liberalităţi făcute de defunct - produc efecte numai la data deschiderii moştenirii - şi din cauza
lor s-a adus atingere rezervelor succesorale, liberalităţile anterioare (donaţiile) fiind făcute - cel puţin în
parte - din cotitatea disponibilă şi, mai ales, prin principiul irevocabilităţii donaţiilor. Într-adevăr, dacă
donaţiile s-ar reduce înaintea legatelor, testatorul ar putea revoca donaţiile făcute lăsând legate care să
epuizeze cotitatea disponibilă. Donatarul are un drept câştigat asupra bunului donat încă din momentul
perfectării contractului, pe care donatorul nu i-l poate răpi prin întocmirea unui testament10.
Regula reducerii legatelor înaintea donaţiilor are caracter imperativ. Astfel fiind, clauza testamentară
prin care s-ar prevedea reducerea cu întâietate a donaţiilor sau reducerea lor concomitent cu legatele va fi
lovită de nulitate.
38.2. Legatele se reduc toate deodată şi proporţional, afară dacă testatorul a dispus că anumite legate
vor avea preferinţă, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte legate (art. 1.096 alin. 2 C.civ.). Sunt
supuse reducerii simultane şi proporţional cu valoarea lor atât legatele universale sau cu titlu universal, cât
şi cele cu titlu particular 11, indiferent că au fost prevăzute în acelaşi testament sau în testamente diferite (de
exemplu, testamentul sumelor de bani, valorilor sau titlurilor de valoare depuse la instituţii specializate -
art. 1.049 C.civ.). De asemenea, este supusă reducţiunii, în condiţiile art. 1.096 alin. 1 şi 2 C.civ., clauza de
preciput12. Regula potrivit cu care legatele se reduc toate deodată şi proporţional se explică prin faptul că
toate legatele produc efecte de la aceeaşi dată - data deschiderii moştenirii.
Întemeindu-se pe voinţa prezumată a testatorului, această regulă are caracter dispozitiv. În acest sens,
legea permite testatorului să dispună plata unui (unor) legate cu preferinţă faţă de altele, caz în care cele
preferate se vor reduce numai dacă rezerva succesorală nu va fi întregită prin reducţiunea celorlalte.
Ordinea de preferinţă poate fi stipulată în mod expres, dar voinţa testatorului în acest sens poate rezulta şi
implicit din ansamblul dispoziţiilor testamentare.
Din punct de vedere practic, pentru reducerea proporţională a legatelor se va proceda în felul următor: să
presupunem că de cuius-ul are un copil (moştenitor rezervatar), a făcut două legate (unul în favoarea
fundaţiei F şi al doilea în favoarea asociaţiei A), primul în valoare de 30.000 de lei şi cel de-al doilea în
valoare de 20.000 de lei, masa de calcul este de 80.000 de lei, ceea ce înseamnă că rezerva succesorală a
copilului este de 40.000 de lei, iar cotitatea disponibilă este tot de 40.000 de lei. După cum se observă,
suma legatelor (50.000 de lei) este mai mare decât cotitatea disponibilă (40.000 de lei), ceea ce înseamnă
că legatele trebuie reduse toate deodată şi proporţional, în limitele cotităţii disponibile. Calculul se va face
astfel:
Dacă din suma legatelor de 50.000 de lei F are 30.000 de lei şi A are 20.000 de lei, atunci
din cotitatea disponibilă de 40.000 de lei F va avea x lei, iar A va avea y lei
x= (40.000x30.000) : 50.000=24.000 de lei
y= (40.000x20.000) : 50.000=16.000 de lei
Rezultă că legatul lui F se va reduce de la 30.000 de lei la 24.000 de lei, iar legatul lui A se va reduce de
la 20.000 de lei la 16.000 de lei.

10
D. Alexandresco, Explicaţiunea..., t. IV, p. I, pag.644-645.
11
A se vedea şi TS, col.civ., dec.nr.2490/1955, în CD, 1955, vol. I, p.199-201.
12
Potrivit art. 333 C.civ., prin convenţie matrimonială se poate stipula ca soţul supravieţuitor să preia fără plată,
înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau în
coproprietate. Clauza de preciput poate fi stipulată în beneficiul fiecăruia dintre soţi sau numai în favoarea unuia
dintre ei. Clauza de preciput nu aduce nicio atingere dreptului creditorilor comuni de a urmări, chiar înainte de
încetarea comunităţii, bunurile ce fac obiectul clauzei. Clauza de preciput devine caducă atunci când comunitatea
încetează în timpul vieţii soţilor, când soţul beneficiar a decedat înaintea soţului dispunător ori când aceştia au
decedat în acelaşi timp sau când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni.
Executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent.
În ipoteza în care clauza de preciput aduce atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari, la cererea acestora va fi
supusă reducţiunii, aplicându-se regulile care guvernează reducţiunea legatelor. De exemplu, singurul bun care face
parte din masa succesorală a defunctului este cota de jumătate dintr-un apartament proprietate comună în devălmăşie,
iar prin convenţia matrimonială s-a stipulat ca soţul supravieţuitor să preia fără plată acest bun comun. Copilul de
cuius-ului, care are o rezervă de 3/8 din masa succesorală, poate cere reducţiunea, ceea ce va avea ca efect
ineficacitatea parţială a clauzei de preciput.
6
 38.3. Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă (art. 1.096
alin. 3 C.civ.). Această regulă, ca şi prima, se justifică prin ideea că donaţiile mai noi au adus atingere
rezervei succesorale, fiind reclamată şi de principiul irevocabilităţii donaţiilor. Într-adevăr, dacă donaţiile s-
ar reduce în ordine cronologică, donatorul ar putea revoca donaţiile anterioare făcând noi donaţii care să
epuizeze cotitatea disponibilă.
Întrucât principiul irevocabilităţii donaţiilor este de ordine publică şi această regulă de reducţiune are
caracter imperativ, donatorul nu poate stabili o altă ordine de reducţiune a donaţiilor nici prin contractele
încheiate, nici prin testamentul lăsat.
Regula reducţiunii donaţiilor în ordine cronologică inversă nu poate fi aplicată în cazul donaţiilor care
au aceeaşi dată. Astfel fiind, art. 1.096 alin. 4 C.civ. prevede că donaţiile concomitente se reduc toate
deodată şi proporţional, afară dacă donatorul a dispus că anumite donaţii vor avea preferinţă, caz în care
vor fi reduse mai întâi celelalte donaţii. Printr-o asemenea stipulaţie nu se contravine principiului
irevocabilităţii donaţiilor, deoarece reducţiunea donaţiilor pentru asigurarea rezervei este, imperativ,
prevăzută de lege şi, în plus, în „conflictul” dintre principiul irevocabilităţii donaţiilor şi principiul
intangibilităţii rezervei, trebuie să se dea satisfacţie, în toate cazurile, acestuia din urmă.
În sfârşit, precizăm că dacă beneficiarul donaţiei supuse reducţiunii este insolvabil (a înstrăinat bunul
donat şi nu are alte bunuri urmăribile), „se va proceda la reducţiunea donaţiei anterioare (art. 1.096 alin. 5
C.civ.).
39. Căile procedurale de realizare a reducţiunii. Dreptul la reducţiunea liberalităţilor excesive se poate
realiza prin bună învoială sau pe cale judecătorească (art. 1.094 C.civ.).
39.1. Reducţiunea prin bună-învoială. Dacă persoanele interesate se înţeleg, reducţiunea liberalităţilor
excesive se poate realiza prin buna-învoială a celor interesaţi, pe cale extrajudiciară (art. 1.094 alin.1
C.civ.).
39.2. Reducţiunea pe cale judecătorească. În cazul în care părţile interesate nu cad de acord,
neînţelegerile urmează să fie soluţionate pe cale judecătorească, moştenitorul rezervatar fiind obligat să
dovedească, prin orice mijloc de probă, depăşirea cotităţii disponibile prin liberalităţile făcute de defunct.
În această ipoteză, procedural, trebuie să deosebim după cum obiectul liberalităţii excesive se află în
posesia beneficiarului sau în posesia moştenitorilor rezervatari.
a) Dacă bunurile ce fac obiectul liberalităţii supuse reducţiunii se află în posesia celor gratificaţi (cum se
întâmplă în cazul bunurilor donate şi, în mod excepţional, în cazul legatelor când bunurile legate au ajuns
în posesia legatarului), persoanele îndreptăţite urmează să solicite reducţiunea prin cererea adresată
instanţei, numită acţiune în reducţiune. Cu toate că rezerva succesorală şi mijlocul ei de apărare sunt
reglementate prin dispoziţii, de regulă, imperative, totuşi reducţiunea nu operează de drept, ea trebuie să
fie invocată13. Art. 1092 C.civ. prevede în mod expres că liberalităţile care încalcă rezerva succesorală sunt
supuse reducţiunii la cerere.
Acţiunea în reducţiune este o acţiune patrimonială personală (nu reală); moştenitorul rezervatar nu
poate urmări bunurile ce au făcut obiectul liberalităţilor excesive (a bunurilor donate) în mâinile terţilor
subdobânditori14. Vom vedea că, în cazul în care, înainte de deschiderea moştenirii, donatarul a înstrăinat
bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, reducţiunea se realizează prin echivalent (art. 1.097 alin.3
C.civ.)15.
Acţiunea în reducţiune este o acţiune divizibilă; în cazul pluralităţii de moştenitori rezervatari
reducţiunea operează numai în limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut-o şi profită numai
rezervatarului care a cerut reducţiunea (art. 1.094 alin. 3 C.civ.)16. Dacă reducţiunea este cerută în cadrul
13
TS, s. civ. dec. nr. 1253/1989, în Dreptul nr.4, 1990, p.71.
14
TS, s. civ. dec. nr.33/1967, în CD, 1967, p.129; idem, dec.nr.2091/1967, în RRD nr.5, 1968, p.161.
15
A se vedea infra nr. 231.2.
16
TS, s. civ. dec.nr.780/1973, în CD, 1973, p.202; idem, dec.nr.743/1985, în CD, 1985, p.93-96. De exemplu, de
cuius-ul are doi copii, C1 şi C2, şi a făcut un legat cu titlu particular în favoarea unei fundaţii în valoare de 50.000 de
lei. Presupunând că masa de calcul este de 80.000 de lei, ceea ce înseamnă că rezerva globală a copiilor este de
40.000 de lei (câte 20.000 de lei fiecare), iar cotitatea disponibilă este de 40.000 de lei, la cererea celor doi copii
legatul ar urma să fi redus de la 50.000 de lei la 40.000 de lei, în limitele cotităţii disponibile. Dacă numai C1 se
prevalează de dreptul său la rezervă, legatul va fi redus de la 50.000 de lei la 45.000 de lei, C1 îşi va primi rezerva de
7
acţiunii de partaj - în cadrul căreia fiecare copărtaş are dublă calitate de reclamant şi pârât -, se admite că
cererea exercitată de unul dintre moştenitorii rezervatari este de natură să folosească tuturor, în măsura în
care şi ei, în ceea ce-i priveşte, se găsesc în termenul legal de a o introduce17.
Fiind o acţiune personală şi patrimonială, acţiunea în reducţiune este prescriptibilă în cadrul termenului
general de prescripţie de 3 ani (art. 1.095 alin. 1 C.civ.). Termenul de prescripţie începe să curgă de la data
deschiderii moştenirii, când se naşte dreptul la acţiune al moştenitorului rezervatar 18, sau, după caz, de la
data la care moştenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităţii19.
În cazul liberalităţilor excesive a căror existenţă nu a fost cunoscută de moştenitorii rezervatari,
termenul de prescripţie începe să curgă de la data când au cunoscut existenţa acestora şi caracterul lor
excesiv20
b) Dacă bunurile ce fac obiectul liberalităţii excesive se află în posesiunea moştenitorului rezervatar
(ceea ce se întâmplă, de regulă, în cazul legatelor, dar şi în cazul donaţiilor ale căror obiecte nu s-au predat
încă donatarilor) şi care refuză să le predea, beneficiarul liberalităţii urmează să-şi valorifice dreptul pretins
pe cale de acţiune (acţiune în predarea legatului, petiţie de ereditate, acţiune de partaj etc.). În acest proces
cu beneficiarul liberalităţii, moştenitorul rezervatar se va apăra cerând respingerea acţiunii sau admiterea ei
doar în parte, invocând reducţiunea pe cale de excepţie (ca excepţie de fond). Invocarea excepţiei de
reducţiune are ca efect ineficacitatea totală sau parţială a legatului excesiv sau, după caz, desfiinţarea totală
sau parţială a donaţiei excesive. Practic, prevalându-se de excepţia de reducţiune, moştenitorul rezervatar
neutralizează titlul (legatul sau contractul de donaţie) invocat de către beneficiarul liberalităţii. Potrivit art.
1.095 alin.3 C.civ. excepţia de reducţiune este imprescriptibilă extinctiv, punându-se astfel capăt unei
controverse existente anterior intrării în vigoare a noului Cod civil.
40. Efectele reducţiunii. Reducţiunea se realizează diferit după cum liberalităţile prin care se aduce
atingere rezervei succesorale sunt legate (dezmoşteniri) sau donaţii.
40.1. Efectele reducţiunii în cazul legatelor. În cazul legatelor reducţiunea are ca efect ineficacitatea
acestora în măsura necesară întregirii rezervei; totală, dacă cotitatea disponibilă a fost epuizată prin
20.000 de lei, iar C2 (care nu a solicitat reducerea legatului şi a decis să respecte voinţa de cuius-ului) va rămâne cu
bunuri în valoare de 15.000 de lei.
17
TS, s. civ. dec.nr.1119/1977, în CD, 1977, p.92-95. Pentru procedura partajului judiciar a se vedea art. 979-995
C. proc.civ.
18
A se vedea şi TS, s. civ. dec.nr.1457/1973 în RRD nr.7, 1974, p.59-60; idem, dec. nr. 33/1967 cit. supra.
19
În practica judiciară anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil (a se vedea T.S., S.civ., dec.nr.700/1972, în
Repertoriu... 1969-1975, pag.206-207; T.S., S.civ., dec.nr.732/1986, în C.D.1986, pag.86-88) s-a decis că dacă
moştenitorul rezervatar se află în posesia obiectului reducţiunii “nu i se poate opune prescripţia, deoarece, în acest
caz, nu i se poate reproşa o neglijenţă în valorificarea unor drepturi ale sale, cât timp a exercitat în fapt, toate
prerogativele rezultând dintr-o astfel de situaţie, iar beneficiarul liberalităţii nu a cerut predarea obiectului legatului ".
Tot astfel, într-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti s-a statuat în sensul că „dacă obiectul reducţiunii se află în
posesia moştenitorului rezervatar, acestuia nu i se poate opune prescripţia, deoarece nu i se poate reproşa vreo
negiijenţă în exercitarea drepturilor sale. Pe de altă parte, recunoaşterea calităţii de moştenitor rezervatar de către
ceilalţi moştenitori valorează cauză de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, în condiţiile art. 16 lit. a din
Decretul nr. 167/1958” (A se vedea C. Ap. Bucureşti, Culegere de practică judiciară în materie civilă, 1999, dec.
nr.241/1999, p.167-169.).
20
De exemplu, la data deschiderii moştenirii, copilul de cuius-ului cunoştea faptul că activul brut este de 50.000
de lei, pasivul este de 10.000 de lei, iar donaţia făcută de către de cuius unui frate are o valoare de 40.000 de lei. În
raport de aceste date, masa de calcul este de 80.000 de lei, rezerva este de 40.000 de lei, cotitatea disponibilă este tot
de 40.000 de lei, ceea ce înseamnă că donaţia nu depăşeşte cotitatea disponibilă şi nu se impune reducerea ei.
Presupunând că peste 4 ani rămâne definitivă o hotărâre judecătorească prin care se constată o datorie a moştenirii
faţă de un terţ în cuantum de 30.000 de lei, acest fapt are drept consecinţă diminuarea activului net de la 40.000 de lei
la doar 10.000 de lei şi, pe cale de consecinţă, diminuarea masei de calcul (de la 80.000 de lei la 50.000 de lei), a
rezervei (de la 40.000 de lei la 25.000 de lei) şi a cotităţii disponibile (de la 40.000 de lei la 25.000 de lei). În raport
de noile date, donaţia de 40.000 de lei devine excesivă şi, la cererea copilului, va fi supusă reducţiunii. În acest caz,
termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă abia de la data la care copilul defunctului a cunoscut caracterul
excesiv al donaţiei făcute fratelui. Pentru o opinie potrivit cu care nu este de conceput ca cele două condiţii -
respectiv, data când au cunoscut existenţa liberalităţilor şi caracterul lor excesiv – să poată fi îndeplinite la momente
diferite de timp, opinie cu care evident nu putem fi de acord, a se vedea C. Macovei, M.C. Dobrilă, op.cit., p. 1.126.
8
donaţiile făcute de cel care lasă moştenirea şi parţială prin reducerea legatelor proporţional cu valoarea lor,
potrivit regulilor care guvernează ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive. Tot ineficacitatea parţială
intervine şi în cazul dezmoştenirii directe a unui moştenitor rezervatar, în măsura în care îi este afectată
rezerva succesorală21.
Întrucât bunurile care formează obiectul dispoziţiilor testamentare se găsesc în patrimoniul succesoral,
întregirea rezervei celor îndreptăţiţi se realizează, de regulă, în natură22.
40.2. Efectele reducţiunii în cazul donaţiilor. În cazul donaţiilor reducţiunea are ca efect desfiinţarea lor
în măsura necesară întregirii rezervei; totală, dacă cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donaţii cu dată
anterioară şi parţială, dacă şi în măsura în care donaţia se încadrează (parţial) în cotitatea disponibilă.
Întrucât reducţiunea are ca efect desfiinţarea donaţiei în măsura necesară întregirii rezervei, moştenitorul
rezervatar devine proprietar al bunului cu care se întregeşte rezerva şi, în această calitate, poate cere
restituirea lui în natură (art. 1.097 alin. 2 C.civ.). După cum se arată în practica instanţei supreme, rezerva
trebuie asigurată moştenitorilor rezervatari în plină proprietate - fără sarcini, condiţii sau clauze restrictive -
şi în natură, defunctul neputând dispune prin testament, de exemplu, vânzarea bunului la licitaţie publică şi
asigurarea rezervei din preţul obţinut sau prin acordarea dreptului de uzufruct 23. Tot astfel, cota de rezervă
nu poate fi restituită moştenitorului rezervatar sub forma echivalentului bănesc din valoarea bunului donat.
Desfiinţarea donaţiei pentru întregirea rezervei se produce însă numai în anumite limite, iar reducţiunea
se face, în anumite cazuri, nu prin restituirea bunului donat în natură, ci prin echivalent.
Astfel, donaţia se desfiinţează şi moştenitorul rezervatar devine proprietar al bunului donat nu de la data
încheierii contractului de donaţie, ci numai de la data deschiderii moştenirii. În acest sens, legea prevede
că:
- actele de înstrăinare a bunurilor donate şi cele prin care donatarul a constituit asupra acestor bunuri
drepturi reale, consimţite de către donatar faţă de terţi, înainte de momentul deschiderii moştenirii, rămân
valabile (art. 1.097 alin. 3 C.civ.). Întrucât donaţia se desfiinţează numai din momentul deschiderii
moştenirii, actele încheiate anterior rămân perfect valabile, fiind desfiinţate numai cele ulterioare, o dată cu
desfiinţarea dreptului de proprietate al donatarului (resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis);
- în calitate de proprietar al bunurilor donate, donatarul păstrează fructele părţii din bun care depăşeşte
cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptăţiţi au cerut reducţiunea (art. 1.097 alin.6
C.civ.). Donatarul este ţinut să restituie fructele doar de la data de la care a devenit posesor de rea-credinţă
al bunurilor donate ca urmare a invocării reducţiunii de către moştenitorii rezervatari.
De la principiul întregirii rezervei în natură se admit următoarele excepţii 24, când reducţiunea se face
prin echivalent:
i) dacă, înainte de deschiderea moştenirii, donatarul a înstrăinat, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, bunul
ori a constituit asupra lui drepturi reale, rezerva se va întregi prin echivalentul porţiunii ce depăşeşte
cotitatea disponibilă (art. 1.097 alin. 3 teza I C.civ.). Întrucât actul încheiat de donatar este valabil şi
opozabil moştenitorilor rezervatari, riscul insolvabilităţii donatarului va afecta rezerva lor25;

21
Dacă dezmoştenirea directă a unui moştenitor rezervatar este totală, dispoziţia testamentară respectivă este
ineficace parţial, deoarece rezerva trebuie asigurată în mod imperativ. În schimb, dacă dezmoştenirea este doar
parţială (adică vizează reducerea cotei pe care moştenitorul rezervatar ar fi primit-o ca moştenitor legal, fără însă a-i
fi afectată rezerva), dispoziţia testamentară va fi valabilă. De exemplu, de cuius-ul are ca potenţiali moştenitori legali
pe cei doi copii - C1 şi C2 - şi prin testamentul întocmit dispune ca C1 să fie dezmoştenit în parte, astfel încât să nu
mai primească 1/2 din moştenire, ci doar 1/3 din moştenire. În acest caz, întrucâ rezerva de 1/4 a lui C1 nu este
afectată, dezmoştenirea parţială este perfect valabilă; în final, C1 urmează să primească 1/3 din moştenire, iar C2
restul de 2/3 din moştenire, în temeiul art. 1.075 alin. 3 C.civ., ca moştenitor legal.
22
În situaţia în care bunul ce formează obiectul legatului a fost deja predat legatarului (indiferent cu ce titlu) chiar
de cel ce lasă moştenirea şi legatarul – mizând pe calitatea sa de proprietar al bunului – l-a înstrăinat unui terţ
dobânditor de bună-credinţă, întregirea rezervei se va face prin echivalent.
23
TS, s. civ., dec.nr.760/1969, în Repertoriu... 1969-1975, p.206; CSJ, s. civ., dec.nr.1314/1994, în Dreptul nr.7,
1995, p.87.
24
A se vedea şi CSJ, s. civ., dec.nr.1314/1994, cit supra.
25
În cazul pluralităţii de donatari, pot fi incidente prevederile art. 1.096 alin. 5 C.civ., potrivit cu care dacă
beneficiarul donaţiei care ar trebui redusă este insolvabil, se va proceda la reducţiunea donaţiei anterioare.
9
 ii) dacă donaţia supusă reducţiunii a fost făcută unui moştenitor rezervatar care nu este obligat la
raportul donaţiei, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depăşeşte cotitatea disponibilă.
Un exemplu este necesar: să presupunem că de cuius-ul are doi copii, C1 şi C2, şi în timpul vieţii i-a făcut
lui C1 o donaţie scutită de raport având ca obiect un teren în valoare de 160.000 de lei, activul brut este de
60.000 de lei, iar pasivul succesoral este de 20.000 de lei. Masa de calcul va fi de 200.000 de lei ((60.000-
20.000) + 160.000), ceea ce înseamnă că rezerva globală a celor 2 copii este de 100.000 de lei (rezerva
fiecărui copil fiind de 50.000 de lei), iar cotitatea disponibilă este de 100.000 de lei. Donaţia lui C1 se va
imputa mai întâi asupra cotităţii disponibile de 100.000 de lei (pe care o epuizează), apoi asupra rezervei de
50.000 de lei a copilului C1 (pe care o epuizează), după care va fi supusă reducţiunii pentru că afectează
rezerva copilului C2. Înseamnă că donaţia va fi redusă de la 160.000 de lei la 150.000 de lei, dar copilul C1
va putea cumula cotitatea disponibilă (de 100.000 de lei) cu partea lui din rezervă (de 50.000 de lei), ceea
ce îi permite păstrarea bunului în cea mai mare parte în natură. În absenţa acestui text de lege (şi a art.
1.099 alin. 2 C.civ. cu care se corelează) ar fi existat riscul ca donaţia lui C1 să se impute doar asupra
cotităţii disponibile (pe care o epuiza), după care să fie supusă reducţiunii pentru a se asigura în natură şi
rezerva lui C2, acesta urmând a primi o parte din bun corespunzătoare rezervei sale de 50.000 de lei. Prin
aplicarea prevederilor art. 1.097 alin. 4 C.civ. se creează condiţiile ca rezervatarul care a primit o donaţie
scutită de raport – donaţie care are un caracter intuitu personae - să cumuleze cotitatea disponibilă cu
partea lui de rezervă (ceea ce înseamnă că de cele mai multe ori va păstra bunul în natură, în integralitatea
lui sau în cea mai mare parte), iar ceilalţi moştenitori rezervatari să îşi îndestuleze rezerva din alte bunuri
decât cele ce formează obiectul unor donaţii neraportabile26.
iii) dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar partea supusă reducţiunii reprezintă mai puţin
de jumătate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar poate păstra bunul, iar reducţiunea necesară
întregirii rezervei celorlalţi moştenitori rezervatari se va face prin luare mai puţin sau prin echivalent
bănesc27. Nu are importanţă dacă bunul donat este mobil sau imobil. De exemplu, dacă masa de calcul este
de 400.000 de lei (80.000 de lei fiind activul net, iar 320.000 de lei fiind donaţiile care se reunesc fictiv),
iar defunctul a făcut unui prieten o donaţie în valoare de 200.000 de lei, iar unuia dintre copii (C1) i-a făcut
o donaţie raportabilă având ca obiect un bun în valoare de 120.000 de lei, rezerva copilului C1 va fi de
100.000 de lei, rezerva copilului C2 va fi tot de 100.000 de lei, iar cotitatea disponibilă va fi de 200.000 de
lei. Donaţia făcută prietenului (prima în ordine cronologică) se impută asupra cotităţii disponibile şi o
epuizează (ceea ce înseamnă că prietenul va putea păstra donaţia), apoi donaţia făcută copilului C1 se
impută asupra rezervei sale de 100.000 de lei (conform art. 1.099 alin.3 C.civ.), iar pentru 20.000 de lei va
fi supusă reducţiunii pentru că încalcă rezerva copilului C2. Copilul C1 poate păstra în natură, în
integralitatea sa, bunul ce i s-a donat, dar va trebui să-i plătească copilului C2 suma de 20.000 de lei pentru
ca acesta să-şi întregească rezerva. Copilul C2 va culege bunurile ce reprezintă activul net de 80.000 de lei,
la care se adaugă cei 20.000 de lei primiţi de la C1.
iv) în sfârşit, reducţiunea se face prin echivalent în cazul în care bunul donat a pierit dintr-o cauză
imputabilă donatarului sau a fost un bun fungibil şi consumptibil, în cazul din urmă restituirea putându-se
face şi prin bunuri de aceeaşi calitate, cantitate şi valoare (art. 712 C.civ., aplicabil prin analogie 28). Dacă
26
Copilul C1 va reţine bunul donat în natură, în integralitatea lui, dacă, în exemplul anterior, donaţia
neraportabilă ar fi avut ca obiect un bun în valoare de 120.000 de lei, activul brut ar fi fost de 100.000 de lei, pasivul
de 20.000 de lei, ceea ce înseamnă că masa de calcul ar fi fost tot de 200.000 de lei, cotitatea disponibilă tot de
100.000 de lei, iar rezervele tot de 50.000 de lei pentru fiecare copil. În acest caz, donaţia lui C1 se va imputa mai
întâi asupra cotităţii disponibile de 100.000 de lei (pe care o epuizează), apoi asupra rezervei de 50.000 de lei a
copilului C1 (din care consumă 20.000 de lei). Înseamnă că C1 va păstra în natură, în integralitatea lui, bunul primit
cu titlu de donaţie şi va mai primi din activul net bunuri în valoare de încă 30.000 de lei pentru a-şi completa rezerva
de 50.000 de lei. Creditorii vor primi cu prioritate din activul brut de 100.000 de lei pasivul de 20.000 de lei, iar
activul net de 80.000 de lei va fi împărţit între C1 (care va primi bunuri în valoare de 30.000 de lei, astfel cum am
arătat mai sus), iar C2 va primi bunuri în valoare de 50.000 de lei, corespunzător rezervei sale succesorale.
27
A se vedea şi C.Ap.Bucureşti, secţ. a III-a civ., dec. nr. 213/2005, în L.-C. Stoica, Ineficacitatea actului juridic
civil.Practică judiciară, vol.II, Ed.Hamangiu, Bucureşti, p.260-266.
28
Potrivit art. 712 C.civ., „Dacă uzufructul cuprinde, printre altele, şi bunuri consumptibile, cum ar fi bani, grâne,
băuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însă cu obligaţia de a restitui bunuri de aceeaşi cantitate,
calitate şi valoare sau, la alegerea proprietarului, contravaloarea lor la data stingerii uzufructului.”
10
pieirea bunului donat este fortuită (indiferent de momentul pieirii; înainte sau după deschiderea moştenirii)
riscul îl suportă moştenirea, căci pieirea s-ar fi produs şi dacă bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului.
În măsura pieirii fortuite nu se ţine seama de valoarea bunului nici la stabilirea masei de calcul (art. 1.091
alin. 2 C.civ.).
În toate cazurile de reducţiune prin echivalent se vor lua în considerare regulile pe baza cărora se face
evaluarea bunurilor donate şi pentru reunirea lor fictivă la masa de calcul.

11