Poarta copilăriei

Intru pe poarta mare şi grea care îmi deschide, ca de obicei, o lume nouă, şi totuşi veche de când mă ştiu, Lumea
Copilăriei.
Mă întâmpină bunica, cu părul ei alb ca florile cireşului, pomul mult iubit ce-mi străjuieşte fereastra camerei ca
un ostaş neînfricat, ce-mi aduce umbra şi-mi leagănă visele. În spatele bunicii, cu chipul nins de ani, dar având
încă acea sclipire a tinereţii în ochii blânzi, îl văd venind pe bunicul, care mai întâi îmi strânge bărbăteşte mâna
firavă pentru ca mai apoi să mă strângă şi să mă sărute ca pe un copil ce încă sunt, abia scăpat din braţele
ocrotitoare ale bunicii. La vederea lor, liniştea şi un fel de fericire pe care nu o mai simt mă încarcă cu ener-gie,
cuprinzându-mă şi rămânând cu mine până când, cu greu, închid în urma mea poarta bătrâna a bunicilor.
Dau fuga în camera mea, deschid larg geamul şi stau acolo savurând parfumul suav al florilor de cireş gândindu-
mă la fructele lui mari şi roşii pe care le culeg din geam vara.
Acel neastâmpăr care mă cuprinde când ajung la bunici, mă îndeamnă să pornesc spre livada înflorită, unde voi
simţi cu adevărat primăvara prezentă în fiecare petală a florilor de pom, în fiecare rază de soare, în fiecare joc de
fluturi viu coloraţi.
Păcat că zilele de primăvară sunt atât de scurte, dar mereu ne încântă cu adierile blânde de vânt, soarele
strălucitor şi acea atmosferă de farmec ce te cheamă la dans, împreună cu miile de flutu-raşi multicolori ce
valsează lent pe scena lor, cerul.Ultimele raze ale soarelui se ascund timide printre flori hotărâte ca mâine să fie
mai puternice. Albul curat al florilor şi-a îmbrăcat haina de seară croită de soarele care asfinţea.
Visarea mea e tulburată de glasul bunicii:
- Filip, haide şi ia-ţi o haină! S-a lăsat seara, e răcoare!Şi-apoi n-ai mâncat nimic, doar ai alergat şi ai stat visând
în livadă.
- Bunico, vin să-mi iau haina, dar ia-ţi şi dumneata una, fiindcă plănuiesc să aşteptăm împreună stelele, să mi le
arăţi; ştii dumneata, aşa cum mi le arătai numindu-le, când eram mic.
- Ooo, m-am gândit că ai mai crescut şi că acum nu-ţi mai place să admiri cerul împreună cu mine...
- Bunico, vreau să ştii că atunci când mă uit la cer, la cea care îl guvernează, luna, icoana imaginii tale îmi umple
gândurile şi nu aş putea să uit niciodată serile petrecute împreună…Şi am stat, am stat privind, ca întotdeauna cu
un pic de teamă în suflet spre bolta maiestuoasă a cerului, încărcată de stele şi stăpânită de astrul care a dus o
bătălie grea în asfinţit cu Soarele.
M-am lăsat cu greu convins de frigul nopţii să renunţ la lumea minunată a cerului, dar mi-am spus în gând că vor
mai fi multe nopţi ca aceasta care îmi vor aduce linişte şi pace în suflet aşa cum simt de fiecare dată când intru pe
poarta bunicilor, care este POARTA
COPILĂRIEI mele şi se va deschide mereu cu pace sufletească, iubire adevărată şi nopţi parfumate. Toamna a
început sã scrie într-o carte
cu coperþile aurii.Ea a îmbrãcat pomii
cu haine galbene ºi ruginii,iar cârdurile
de cocori ºi un popor de rândunele se
pregãtesc de plecare. Zarea este cenuºie
,iar bruma a stropit pomii ºi grãdinile cu
aur, aducându-ne belºug ºi rodnicie.
Toamna ne îmbie sã gustãm mere cu
obraji de soare , pere zemoase ºi parfumate
,gutui pietroase ºi pântecoase. CriVântul,
devenit artist peste noapte, se ocupã cu înmiresmarea aerului,
combinând cu mãiestrie toate aromele pe care le întâlneºte în
cale. Pãdurile poleite în aur ademenesc visãtorii pe cãrãrile lor
labirintice.
Pãsãrile cãlãtoare, încântate de minunãþiile pe care le zãresc
din înãlþimi, devin nerãbdãtoare sã le povesteascã lumii...
Toamna, mulþumitã de tot ce a întâlnit în drumul sãu, îi îmbie,
altruistã, pe oameni sã-ºi umple cãmãrile cu roadele sale bogate
ºi sã se pregãteascã de poveºti la gura sobei, atunci când alaiul
sãu va pãrãsi pãmântul, pentru a-i face loc surioarei sazantemele
îºi ascund privirile fiind ciufuliteCovorul
roºcat pluteºte în nori adunând firicele de aur pentru
a þese pãmântul.
Din când in când oÎntreaga fire simte venirea toamnei şi se pregăteşte de iarna cea grea. Toamna vine în caleaşca
ei de frunze moarte îmbrăcată cu o rochie ţesută cu fire de aur, iar pe cap purtând o cununiţă bătută în pietre
scumpe în formă de fructe.