Fișă de lucru în grup și individual

Sarcina generică: Realizează, într-un eseu structurat în limita a 1-1,5 pagini, o caracterizare
a personajului narator, Allan, în baza fragmentului dat.
Parametri de realizat:
1. Stabilirea, prin două argumente, a tipului uman reprezentat de personaj.
2. Comentarea a două trăsături morale ale personajului respectiv.
3. Interpretarea adecvată a atitudinii colegilor de lucru și a inginerului Narendra Sen față de
Allan.
4. Exprimarea viziunii proprii, în raport cu una dintre ideile ce se desprind din secvențele
subliniate.
5. Formularea unei concluzii proprii cu referire la percepția de către Allan a valorii propriei
sale personalități.
6. Referinţa convingătoare la un personaj din alt text literar, în baza unor tangențe ce țin de
obișnuințe, convingeri, felul de a fi al personajelor.

(Fragment din romanul Maitreyi de Mircea Eliade.)

Mă aflam, atunci, la începutul carierei mele în India. Venisem cu o sumă de superstiţii,
eram membru în „Rotary Club", foarte mândru de cetăţenia şi descendenţa mea continentală,
citeam mult despre fizica matematică (deşi în adolescenţă visasem să mă fac misionar) şi scriam
aproape zilnic în jurnal. După ce am predat reprezentanţa locală a uzinelor „Noel and Noel” şi
fusesem angajat pentru desen tehnic la noua societate de canalizare a deltei, am cunoscut de mai
aproape pe Narendra Sen (care de pe atunci încă era foarte cunoscut şi respectat în Calcutta, fiind
cei dintâi inginer laureat din Edinburgh), şi viaţa mea a început să se schimbe. Câştigam mai
puţin acum, dar îmi plăcea munca. Nu eram nevoit să mă coc în birourile din Clive Street, să
semnez şi să descifrez hârtii şi să mă îmbăt în fiecare seară de vară ca să mă feresc de
neurastenia. Eram plecat la fiecare două-trei săptămâni, aveam iniţiativa lucrărilor din Tarnluk, şi
creştea inima în mine când vedeam construcţia înălţându-se, de câte ori trebuia să vin de la
centru şi să lucrez pe teren. Lunile acelea au fost, într-adevăr, fericite pentru mine, căci plecam în
zori cu expresul Howrah-Madras şi ajungeam înainte de prânz pe şantier. Mi-au plăcut
întotdeauna călătoriile în colonii. În India, cele în clasa I sunt chiar o adevărată vacanţă. Gara o
simţeam prietenă de câte ori scoboram din taxi şi alergam vioi pe peron, cu casca maron trasă
bine pe ochi, cu servitorul după mine, cu cinci reviste ilustrate subsuoară şi două cutii de tutun
"Capstan" în mâini (…)
Pe şantier eram singurul stăpân, pentru că eram singurul alb. Cei câţiva eurasieni care
supravegheau lucrările aproape de pod nu se bucurau de acelaşi prestigiu; veneau la lucru în
clasa [a] III-a, îmbrăcaţi în obişnuitele costume kaki ― pantaloni scurţi şi bluze cu buzunare
largi la piept ― şi înjurau lucrătorii într-o hindusthani fără greş. Perfecţiunea aceasta în limbaj şi
bogăţia vocabularului de insulte îi scoborau în ochii lucrătorilor. Eu, dimpotrivă, vorbeam prost
şi fără accent, şi asta le impunea, căci dovedea originea mea streină, superioritatea mea. De
altfel, îmi plăcea mult să stau cu ei de vorbă, serile, înainte de a mă retrage în cort, ca să scriu şi
să fumez ultima pipă, pe gânduri. Iubeam bucata aceasta de pământ aproape de mare, câmpia
aceasta plină de şerpi şi dezolată, în care palmierii erau rari şi tufele parfumate. Iubeam
dimineţile, înainte de răsăritul zorilor, când tăcerea mă făcea să chiui de bucurie; o singurătate
aproape umană, pe acest câmp atât de verde şi atât de părăsit, aşteptându-şi călătorul sub cel mai
frumos cer care mi-a fost dat să-l văd vreodată. Mi se păreau zilele de şantier adevărate vacanţe.
Lucram cu poftă, porunceam în dreapta şi în stânga plin de voie bună şi, dacă aş fi avut un singur
tovarăş inteligent pe acolo, sunt sigur că i-aş fi spus lucruri minunate. (...)
M-a întâmpinat omul de serviciu:
― Sahib, aveţi o telegramă din Calcutta. Am crezut că e vorba de o recepţionare a
materialelor şi nu m-am grăbit s-o deschid. Când am citit-o însă, am rămas câteva minute
surprins şi decepţionat. Narendra Sen mă chema de urgenţă la centru. A trebuit să plec chiar în
acea seară şi am regretat privind, la fereastra vagonului, câmpia cu aburi, cu umbre palide de
palmieri izolaţi, care mă primise dimineaţa atât de generoasă în sânul vieţii ei fără început şi fără
sfârşit. Cât aş fi vrut atunci să fiu liber, să rămân în cortul meu cu lampă de gazolină şi să ascult
milioanele de greieri şi lăcuste din preajma mea ...
― Allan, îţi dau o veste bună pentru d-ta, îmi vorbi inginerul. Ne trebuie un om destoinic
în Assam, să inspecteze terasamentul şi podurile pe linia Lumding-Sadyia. M-am gândit
numaidecît la d-ta, şi Consiliul te-a acceptat, pe răspunderea noastră. Ai trei zile ca să-ţi aranjezi
afacerile şi să predai Tamlukul... Mă privea cu o imensă bunăvoinţă, şi faţa lui urâtă se iluminase
de o căldură şi o dragoste care aproape mă stânjeneau. Am aflat mai târziu că avusese mult de
luptat cu Consiliul, susţinându-mă pe mine, un alb, căci Societatea era svarajistă şi încerca să
elimine pe ultimii funcţionari străini, înlocuindu-i cu indieni.

Allan este protagonistul fragmentului din romanul Maytrei de Mircea Eliade. Acesta este
un perosnaj pozitiv, complex, care prin intermediul expunerelor sale cu privire la anturajul si
situatia in care se afla ne ofera o poteca spre intelegerea aprofundata a tuturor bazelor
personalitatiii sale.
Allan reprezinta in toata firea tipul tanarului intelectual in afirmare, intrucat acesta
poseda cunostinte aprofundate in domeniile de interes „citeam mult despre fizica matematică” si
le valorifica prin munca putin platita, dar placuta sufletului. De asemenea,cu toate ca acesta
adora munca aspura lucrarilor din Tarnuk, cariera sa nu se opreste aici, Allan cautand sa se
afirme constant accepta munca in Assam.
Protagonistul fragmentului este un tanar educat, astfel in pofida faptului ca acesta
poseda in mod evident mai multe cunostinte decat subalternii sai si le este cu adevarat superior
dupa cum mentioneaza el insasi, el totusi evita recurgerea la un vocabular necenzurat in
comporatie cu alti supraveghetori si cu adevar savureaza conversatiile duse cu lucratorii „îmi
plăcea mult să stau cu ei de vorbă”. Mai mult de atat, Allan este un individ extrem de pasionat.
Acesta admira cu ardoare tot ce il inconjoara, iar utilizarea constanta a verbului „a iubi”
evidentiaza atitudinea si dragostea sa fata de viata si felul sau de interpretare a acesteia
„Iubeam bucata aceasta de pământ”, „Iubeam dimineţile”.
Personalitatea radianta, dar si privilegiul de a fi strain, de alta nationalitate au sporit
crearea aerului de superioritate prin prisma caruia il priveau colegii de lurcu „dovedea originea
mea streină, superioritatea mea”. De asemena talentul si iubirea fata de lucrul pe care il
efectueaza zi de zi nu a fost trecuta cu vederea nici de cel dintai laureat inginder din Edinburg-
Narenda Sen. Acesta nu ezita sa lupte pentru el impotriva consiliul in pofida provenientiei
rasiale ale lui AllAN, intrucat il recunoaste un tanar foarte capabil cu un viitor evident de
succes.
Placerea o primeste din lucuri simple si iubeste libertatea” să rămân în cortul meu cu
lampă de gazolină şi să ascult milioanele de greieri”, cu toate acestea acesta accepta sa lase
toate in urma cand vine vorba de noi incercari in care isi poate pune in aplicare cunostintele si
de a-si re-demonstra si perfectiona abilitatile. Mai mult de atat, punctul sau forte consta in
faptul ca el insasi este constient de atuurile sale si nu ezita sa le puna in actiune, primind
placere din asta. Recunoaste ca nationalitate si „accentul” sau i-a oferit izul de superioritate
printre colegii de lucru, dar in acelasi timp stie ca totusi propriul intelect si talent l-au dus unde
se afla acum, asadar acesta nu ezita sa savureze fiecare detaliu a existentei sale in momentul
cuvenit.
In opinia mea, personalitatea lui Allan are tangente cu cea a lui Viictor Petrini din
romanul „Cel mai iubit dintre pamanteni” de Marin Preda, intrucat ambii sunt reprezentantii
tipologiei tinerelor intelectuali. Ambele personaje se dedica complet fie asta locul de munca sau
o relatie amoroasa, acestia se implica profund savurand fiecare clipa.