Sunteți pe pagina 1din 9

PROIECT IMPLEMENTAT LA NIVEL INSTITUȚIONAL

ÎN CADRUL

Grădiniței P.P. Nr. 6 Constanța

_____________________________________________________________________________________
1 din 9
Ideea proiectului
Provocările Mileniului al III-lea devin din ce în ce mai pregnante și mai accelerate, aducând cu sine experiențe deosebit de satisfăcătoare,
dar și deosebit de frustrante.
Indiferent cum, devenim conștienți că gestionarea acestor experiențe ne solicită din plin resursele fizice și psihice, fiind nevoiți să facem
față unei continue adaptări la mediul în care trăim. Cheia succesului în astfel de situații o reprezintă perspectiva pe care fiecare dintre noi si-o
construiește în raport cu problema ivită și orientarea mentalului spre pozitiv sau negativ. Pe scurt, alegem să vedem partea plină sau goală a
paharului!
Ideal este să reușești, în orice situație, să identifici oportunitățile, să le fructifici, în timp ce rămâi obiectiv în raport cu amenințările.
În ultimele decenii, provocarea principală vine din domeniul tehnologiei informaționale și a comunicațiilor. Rapiditatea cu care acest
domeniu se dezvoltă este copleșitoare, intruziunea sa în toate domeniile de activitate, dar și în viața cotidiană, a condus, firesc, spre ceea ce
numim astăzi „era tehnologiei” și dependența fată de aceasta!
Așadar, domeniul educațional s-a regăsit printre primele care a recunoscut importanța tehnologiei și a mediului virtual, fiind promotor
permanent al noilor metode și tehnici informaționale, având în vedere că acestea au oferit oportunități în elaborarea unor strategii educaționale
progresiste și eficiente.
Motivaţia proiectului
Promovarea unor proiecte bazate pe activitatea educațională online și/sau prin alte mijloace ale tehnologiei moderne, se impune pentru
preîntâmpinarea oricărei situații de urgență din mediul educațional, dar și ca strategie modernă de lucru în cazul învățării la distanța, benefică
pentru cei care practică homeschooling-ul sau pentru familiile care doresc să realizeze o educație continuăcu copiii lor.
Aceste proiecte vor prezenta garanția unei supervizări de specialitate, a selectării conținuturilor, a adecvării lor, deoarece mediul online
prezintă o abundență de informații neselectate care nu servesc formării adecvate a copilului sau scopului educațional. De asemenea, astfel de
proiecte ar veni în sprijinul familiei, orientându-le activitatea de îndrumători ai propriilor copiii, creând legături mai strânse cu copilul și cadrele
didactice.
În concluzie, considerăm că este momentul oportun pentru a propune abordări diferite la nivelul practicilor educaționale din grădiniță, să

_____________________________________________________________________________________
2 din 9
pozitivăm, din ce în ce mai mult,activitatea asistată de calculator și comunicarea online, prin adaptarea strategiilor didactice, a modului de
organizare a activității din interiorul grădiniței, dar și din afara ei, răspunzând constructivnevoilor copiilor și familiei.
În acest context alschimbării permanente, grădinița, instituția de învățământ care oferă copiilor primul cadru organizat de educație, trebuie
să încerce noi perspective, noi dimensiuni, noi direcții, noi abordări care vor schimba prezentul în perspectiva viitorului.

a)Scopul proiectului
 Actualizarea serviciilor de educație timpurie oferite de grădinița de copii având în vedere nevoile societății actuale, adaptarea permanentă
a acestora la o societate în schimbare, prin analiza contextului socio –educațional și identificarea și implementarea unor alternative în
educație.
 Implementarea unor strategii și practici educaționale alternative pentrupreșcolari, în conformitate cu normele și principiile didactice, în
vedereacolaborării cu familiile preșcolarilor pentru realizareaunui demers educațional bazat pe învățarea la distanță, prin intermediul
mijloacelor de informare și comunicare de actualitate.

b)Obiectivele specifice ale proiectului


Privind cadrele didactice și actul managerial
 aplicarea în demersul didactic a unor metode și tehnici didactice alternative, care să aibă în vedere abordarea învățării la distanță și care să
ofere copiilor oportunitatea de dezvoltare continuă, prin implicarea activă a părinților în procesul de învățare/dezvoltare a propriilor copii;
 încurajarea inițiativei cadrelor didactice de inovare didactică în ceea ce privește strategia didactică online;
 oferirea oportunității de împărtășire a practicilor educaționale în comunitatea profesională formată în cadrul proiectului și nu numai.
Privind copiii:
 manifestarea curiozității și interesului prin implicarea activă în activitățile propuse de adult și prin inițierea de jocuri și noi situații de
învățare;

_____________________________________________________________________________________
3 din 9
 exersarea comportamentelor prosociale prin interacțiune pozitivă în mediul familial;
 utilizarea achizițiilor anterioare în contexte noi, având ca finalitate soluționarea unor situații problemă.
Privind părinții:

c) Grupul-ţintă al proiectului
 copiii din Grădința PP Nr. 6 Constanța;
 cadre didactice, părinți;
 parteneri
d)Rezultatele de bază ale proiectului;
- expoziții foto cu activitățile derulate;
- portofolii individuale;
- portofoliul cu lucrările/filmuletele concursului „Idei trăsnite, activități deoebite!”
Rezultatele proiectului și activitățile desfășurate vor fi promovate, împărtășite în mediile on-line.
e) Bugetul proiectului– autofinanțare.

a) Modalităţi de monitorizare şi evaluare a rezultatelor proiectului


La nivelul unității școlare se constituie o echipă de coordonare și monitorizare a proiectului care va fi stabilită de către directorul instituției și echipa
de proiect, constituită din cadrele didactice implicate în desfășurarea activităților .
b)Modalităţilor de diseminare
Prezentarea rezultatelor și a impactului acestora la întâlnirile metodice județene, publicarea rezultatelor și produselor finale în mediile on-line.

TEMA SĂPTĂMÂNII

_____________________________________________________________________________________
4 din 9
,, MIJLOACE DE TRANSPORT AERIENE”
PROF.INV.PRESC.:
NEAGU FOCSANEANU GEANINA ELENA
TRAICU STELUTA
NIVELUL I
Nr Timp
.cr Ziua / Data Activități de învățare Resurse și indicații
t. alocat

1. LUNI 1. „ Atenție ... ne-nviorăm!” - ) https://www.youtube.com/watch?v=AWF9coW5a7M- 30


Dansează și rotește-te! - Cântece pentru copii | BoonBoon min
2.„Avionul” arta *Vizioneaza
Deseneaza un avion. filmuletul
Activitatea

din timpul 3.Asculta si canta:”Mijloace de transport”https://www.youtube.com/watch?


v=eCzxGHY3BTg *Deseneaza cu
zilei ajutor parintelui
 Cu ce calatorim prin aer?(identificare, observare dupa imagini avion, elicopter, balon
cu aer cald)https://www.youtube.com/watch?v=LM2FEaQZuM4 un avion

4.Rutina zilei: 45 *Uda florile din casa


“Plantele de vom uda, bucurie ne vor da!” min ta
5.Bunele maniere –pentru copii
https://www.youtube.com/watch?v=ABTZ8s1GhVo
Asculta cu atentie

Activitatea 1.Moment de mișcare: 30


de seară https://www.youtube.com/watch?v=gPq7wzGEjqEClean Up Song | Tidy Up Song | The min
Singing Walrus rutina curatenie cantec

_____________________________________________________________________________________
5 din 9
Danseaza, fii
ordonat si
2. Artă:Cum sa desenezi un avion, pas cu pas. deseneaza!
https://www.youtube.com/watch?v=S9ltlkf7voM
Activități completarea planificarii online si selectarea link-urilor adecvate temei saptamanale.
metodice

2. MARȚI 1) „ Atenție ... ne-nviorăm!”- Înviorarea de dimineață: https://www.youtube.com/watch? Dans si voie buna
v=C3c8fzbsfOE
Ingrijim animalele
sau florile din casa
Activitatea
2) „ Sănătatea, înainte de toate! -Două mânuțe(privește, ascultăși pune în
din timpul practică)https://www.youtube.com/watch?v=nizyZJJ3SrM

zilei
3)„Să fim de ajutor, acasă!” - Ne îngrijim pasărea/animăluțul de companie

4)„ O poezie învățăm” - Tantarul si avionul, Otilia Cazimir(memorizare-vezi anexa)


https://www.youtube.com/watch?v=42MaBxBSr64
hartie albă sau
5) „ Construiește un avion din hârtie colorată
https://www.youtube.com/watch?v=1Dz7ekC8aKI

Activitatea 1)”Jocuri de jucat in casa”- Antante


de seară https://www.youtube.com/watch?v=rZD84oVs52c
2) „Lecturați și discutați!”,, Bobita si Buburuza”-Balonul
https://www.youtube.com/watch?v=z61DdVvj8zM&t=181s

Activități Consiliu Profesoral Online-accesare pe platforma ZOOM.


metodice

_____________________________________________________________________________________
6 din 9
3. MIERCURI 1) „ Atenție ... ne-nviorăm!”- Dans si voie buna
https://www.youtube.com/watch?v=X-vDlcT3voQ - Bună dimineața (Ursuleții s-au
Activitatea trezit)
din timpul 2) „Sănătatea, înainte de toate! - Jocul dimineții (privește, ascultăși pune în practică) Ingrijim animalele
https://www.youtube.com/watch?v=l7N7i9ecRXc sau florile din casa
zilei 3)„Să fim de ajutor, acasă!”- Ne îngrijim pasărea/animăluțul de companie

„Matematicăîn cuibul de acasă”– Numaratoarea Joaca-te si


https://www.youtube.com/watch?v=oa9tmT_49Xg consolideaza-ti
Eu si matematica cunostiintele
https://www.youtube.com/watch?v=KHhUpZ7ZkYQ
Ma joc si invat
https://www.youtube.com/watch?v=P4J3Y2JSHq8

Activitatea „ Cantec si joc” Gargarita Ritahttps://www.youtube.com/watch?v=B-g51v6tThg Asculta, canta si


de seară Avion- https://www.youtube.com/watch?v=CppcQDrsvgk joaca-te prin
Experimente si jocuri cu mijloace de transport experimente
https://www.youtube.com/watch?v=wLw0DTSy71c

Activități Activitati online cu psihologul institutiei(studiu individual importanta lecturii)


metodice

4. JOI Activitate în limba engleză utilizați, în caz de


https://www.youtube.com/watch?v=7CuZr1Dz3sk- Good Morning dificultate, Google
Ziua https://www.youtube.com/watch?v=oc4QS2USKmk- 9 min exercise for kids traducere
micului Engleza pentru copii
englez
https://www.youtube.com/watch?v=Uv1JkBL5728&list=PLtRYHzL-
Z1jOHU7tdWhA3nX58nLDnwXf3

_____________________________________________________________________________________
7 din 9
„It's time for stories ”- https://www.youtube.com/watch?v=CNd1-WnKiEA tuburi tempera sau
„Let` s painting!”- acuarele
https://www.youtube.com/watch?v=tumf1IPJNtk pensulă
coală groasă pentru
pictură
Activitatea 1) „ Play and games ”-Experimente pentru copiihttps://www.youtube.com/watch? Experimente si
de seară v=CCxbI1qRsWY distractie
2) „Song and play „
https://www.youtube.com/watch?v=tL7CSJXNwCg
Activități distribuirea materialelor propuse de dna psiholog pe e-mailul parintilor, precum și realizarea
metodice situației cu accesul la internet al preșcolarilor.

5. VINERI în timp ce gătiți cu


„ Atenție ... „ Cantec„Coace prajitura”https://www.youtube.com/watch?v=-rJWQ3C48oI copilul, nu uitați să-i
prezentați
„Sănătatea, înainte de toate! – Dințișorii veseli(privește, ascultăși pune în practică) ingredientele,
https://www.youtube.com/watch?v=e12FCoR-t_M cantitățile și modul
de preparare. Lăsați-
„Lecția de gătit”– “Facem pizza de casa”(daca aveti alta idee puteti sa faceti alt preparat) l să guste, să
https://www.youtube.com/watch?v=13udUGC_i2U miroasă, să pipăie
etc.

Concursul -„Idei trăsnite, activități deosebite!”-lucrări, fotografii, filmulețe realizarea unor


Activitate liber aleasă lucrări sau activități
deosebite, cu temă
la alegere (altele
decât cele propuse în
această planificare).
Activitatea de „ Joc și joacă”-“Hai ghiceste!”https://www.youtube.com/watch?v=TAFbxEmyuBU Ascultati si daca
– dezvoltarea atenției- ghicitori doriti puteti face si

_____________________________________________________________________________________
8 din 9
seară ,, Ascultați” „Clatita uriasa” https://www.youtube.com/watch?v=q3QiyloURMQ clatite impreuna

Activități Realizarea raportului săptămânal, precum și selectarea link-urilor și a activităților pentru


metodice săptămâna viitoare.

Ţânţarul şi avionul

de Otilia Cazimir

                        Sub o frunză de arţar,

                        Stă la umbră un ţânţar,

                        Sus, un avion subţire

                        Zbârnâie ca un bondar.

                        – Ia te uită, stârpitura,

                        M-a trezit din somn cu gura!

                        Uite-aşa i se năzare,

                        Parcă-i cine ştie cine…

                        Doar că bâzâie mai tare,

                        Dar încolo-i mic cât mine!

_____________________________________________________________________________________
9 din 9

S-ar putea să vă placă și