Atât educația formală, cât și educația informală și cea nonformală contribue la

dezvoltarea competențelor sociale ale școlarului mic. Importanța educației nonformale se

reflectă în ideea că învățarea nu se produce doar în contexte individuale, ci și prin
interacțiunea cu ceilalți în diferitele contexte sociale.
Sorin Cristea (1998) definea educația ca fiind „activitatea psihosocială proiectată la
nivelul unor finalităţi pedagogice care vizează realizarea funcţiei de formare-dezvoltare
permanentă a personalităţii umane prin intermediul unei acţiuni pedagogice structurată la
nivelul corelaţiei subiect/educator – obiect/educat, desfășurată într-un câmp pedagogic
deschis (Cristea, 1998, p. 119).
Se poate afirma ideea că educația reprezintă o activitate complexă realizată pe baza
cooperării dinte cei doi implicați în actul învățării și anume educatorul și educabilul, în
vederea formării celui din urmă, a dezvoltării personalității acestuia.
Conform Legii Educației Naționale, Titlul I, Art. 4, „educaţia şi formarea profesională
a copiilor, tinerilor şi adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca
ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi atitudini,
necesare pentru:
a) împlinirea şi dezvoltarea personală prin realizarea propriilor obiective în viaţă, conform
intereselor şi aspiraţiilor fiecăruia şi dorinţei de a învăţa pe parcursul întregii vieţi;
b) integrarea socială şi participarea cetăţenească activă în societate;
c) ocuparea unui loc de muncă şi participarea la funcţionarea şi dezvoltarea unei economii
sustenabile.“ (Sursa: http://www.edu.ro/index.php/legaldocs/14847,)
Conceptul de învățare permanentă, pe parcursul întregii vieți reprezintă un concept
actual al științelor învățării, dar și al politicilor educaționale.
Valeria Negovan (2007), surprinde în semnificația conceptului de învățare permanentă
următoarele aspecte:
 continuitate a învățării, începând din copilărie și încheindu-se la vârsta a treia;
 extensiune a conținuturilor abordate în învățare;
 înocuirea conceptului calificării cu un altul al dezvoltării competențelor;
 accentuarea realizării posibilităților individuale și nu a achizției de cunoaștere
(Negovan, 2007).
Educația perrmanentă se poate realiza atât în contexte formale, cât și în contexte
informale și nonformale. Scopul acestei educații este de a forma și dezvolta competențele

3
cheie, competențele specifice și competențele avansate, necesare oricărui individ dintr-o
societate.
Dezvoltarea educației permanente ocupă o arie tot mai largă la nivel european.
Conform Art. 2 din proiectul Legea educației permanente, care propune reglementarea
cadrului general al educației permanente „Educaţia permanentă reprezintă totalitatea
activităţilor de învăţare realizate de-a lungul vieţii, de la educaţia timpurie, până la educaţia
după pensionare, în scopul dezvoltării cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor dintr-o
multiplă perspectivă: personală, civică, socială sau ocupaţională“ (Legea educației
permanente, 2011).
Pentru a evita ambiguitățile referitoare la conceptele „educație permanentă“ și
„educația adulților“, s-a făcut distincția între acestea și anume: educația adulților reprezintă un
ansamblu integrat într-un proiect global al educației permanente, cu alte cuvinte, invățarea
adulților reprezintă o componentă importantă a învățării permanente.
Pentru ca un individ să-și înțeleagă mai bine locul în societate și rolul într-un grup,
educația acestuia nu trebuie să se limiteze la perioada școlarității ci trebuie să urmărească
toate nivelurile de vârstă.
Odată cu vizarea tuturor dimensiunilor existenței, educația trebuie să surprindă toate
competențele și să consolideze toate formele de dezvoltare ale personalității.
Educația adulților vizează achiziția de noi cunoștințe, priceperi și deprinderi,
dezvoltarea aptitudinilor și a capacității creative. Așadar, adultul învață cum să-și valorifice
aptitudinile, cum să inoveze noile condiții de viață și muncă, pentru a-și dezvolta propria
persoană. Atunci când vorbim despre conceptul de educație a adulților nu ne referim la a
adăuga ci la a dezvolta potențialul deja existent; vorbim deci de transformarea ierarhiilor și nu
de achiziție.
Educația adulților se centrează pe dezvoltarea capacității de a acționa și a competenței
de a comunica. Atât adultul cât și copilul au o caracteristică fundamentală comună și anume
învățarea. Important de respectat în proiectarea activităților de învățare sunt diferențele
psihopedagogice ale adultului și ale copilului.
O diferențiere între conceptul de educație pentru copil și cel de educația adultului
constă în faptul că, în educația copilului principalul furnizor de informații este reprezentat de
instituția școlară. Spre deosebire de copil și adolescent, adultul are mai multe responsabilități
ceea ce înseamnă că el trebuie să realizeze un echilibru între acestea și cerințele învățării. Din
cauza responsabilităților adulții întâmpină diverite piedici în participarea la activitățile de

4
învățare. Aceste piedici pot fi reprezentate de lipsa timpului, a banilor, probleme legate de
orar, de îngrijirea copiilor etc.
În realizarea procesului de instruire la adulți se va ține seama de capacitățile de
învățare, nivelul anterior de școlarizare, mediul în care trăiește și gradul de cultură existent,
activitatea socială și economică pe care o desfășoară, concepția pe care adultul o are despre
sine, despre lume. Caracteristica generală a învățării la adulți este reprezentată de
responsabilitatea cu care ei doresc să-și însușească noi cunoștințe și deprinderi. Pentru adult
activitatea de învățare reprezintă un act interior, iar pentru ca aceasta să aibă loc și să fie
totodată benefcică, individul va căuta să găsească o dependență reciprocă între proiectele sale
și dorința de a realiza. Spre deosebire de învățarea care îl are în centrul atenției pe copil,
învățarea adultului înseamnă aprofundare, creație, fiind axată pe situații concrete. Așadar,
învățarea adultului are la bază experiența acestuia. Adultul nu este un simplu receptor pasiv,
ci el caută, descoperă cunoștințe, fiind unul dintre agenții implicați în propria educație.
Educația adulților se realizează prin inetermediul diferitor programe. Unul dintre
acestea este programul Socrates.
În lucrarea Educația adulților (2010), Luca F. realizează o prezentare a acestui
program. Autorul evidențiază faptul că acest program reprezintă o oportunitate în domeniul
educației, oferind adulților posibilitatea de a se pregăti mai bine pe diferite domenii. Acest
fapt este posibil datorită punerii în contact și schimbului de experiențe a persoanelor cu
pregătiri și culturi diferite.
Programul Socrates contribuie la dezvoltarea noastră ca persoană, având ca scop
îmbunătățirea nivelului de educație și dezvoltarea unor abilități noi în context european,
multinațional.
În aceeași lucrare sunt prezentate și activități ce pot fi desfășurate prin acest program.
Oportunitățile oferite prin intermediul acestor activități sunt:
 oportunitatea de a folosi tehnologia informațională în educație;
 oportunitatea învățării limbior străine;
 oportunitatea de a cunoaște și înțelege diferite culturi;
 oportunitatea de a participa la activități care implică schimburi informaționale și
răspândire de bune practici și metode novatoare;
 oportunitatea de implicare în domeniul educației în Europa.

O parte din sub-programele ce intră în alcătuirea programului Socrates și vizează toate

nivelurile educației sunt: Comenius, Erasmus, Grundtvig, Minerva.

5
 Grundtvig este un program care urmărește dezvoltarea capacității adulților de a
participa la viața comunitară, precum și dezvoltarea aptitudinilor intelectuale. Un aspect foarte
important ce poate fi urmărit în cadrul acestui program este îmbunătățirea capacității adulților
de a-și găsi un loc de muncă, acest fapt fiind posibil datorită dobândirii ori actualizării unor
competențe generale. Obiectivele specifice acestui program sunt: creșterea nivelului de
atractivitate, accesibilitate și eficacitate a participării adulților la diverse activități de învățare,
creșterea motivației pentru învățare a unor grupuri dezavantajate și totodată stimularea
procesului de includere a acestora în societate (în special a indivizilor care nu au atins nivelul
educației de bază), promovarea experiențelor și practicilor obținute în contexte informale și
formale, creșterea numărului de persoane implicate în educația adulților precum și implicarea
unor instituții în diverse programe de cooperare europeană. (Fanica, 2010)
Modalitatea de realizare a activității de formare-dezvoltare a personalității umane
desfășurată într-un timp și spațiu pedagogic stabilit din punct de vedere social constituie
formele generale ale educației.
Formele generale ale educației sunt: educația formală, educația informală și educația
nonformală.
Conceptul de „educație nonformală“, necesită o reflecție asupra importanței
activităților care îi sunt specifice și în același timp o descriere a raportului dintre acesta și
educație.
Sorin Cristea definește educația ca fiind „obiectul de studiu specific pedagogic/
științelor pedagogice. Datorită complexității, profunzimii și amplitudinii sale, educația este
studiată și de alte științe socioumane înrudite cu pedagogia. Conceptul pedagogic de educație
urmărește cunoașterea științifică, la un grad înalt de generalitate și abstractizare, a unei
realități psihosociale cu o foarte mare arie de extindere în timp și spațiu și de desfășurare
complexă și contradictorie la nivel de sistem și de proces”. ( Cristea, 2003, p. 70).
La sfârșitul anilor 60 și începutul anilor 70, educația nonformală a fost considerată o
sintagmă care s-a impus în discursul internațional despre educație.
Educația nonformală este asociată conceptului de învățare pe tot parcursul vieții (en.
Lifelong learning) și conturează importanța educației desfășurată în afara cadrului formal al
sistemului de învățământ. Această formă a educației poate fi realizată prin activități care nu
fac obiectul curriculumului școlar, dar care răspund tuturor intereselor și necesităților de
cunoaștere, de comunicare și de dezvoltare ale unui grup. (Costea, 2009)

6
 Prin învățare pe tot parcursul vieții se înțeleg totalitatea activităților de învățare
realizate în vederea îmbogățirii cunoașterii, a înțelegerii asupra lumii, a schimbărilor de
comportament, a clarificării propriilor valori etc.
Conform Art.330. din Legea Educației, învățarea pe tot parcursul vieții se realizează
în contexte de învăţare formale, nonformale și informale. „Învăţarea în contexte nonformale
este considerată ca fiind învăţarea integrată în cadrul unor activităţi planificate, cu obiective
de învăţare, care nu urmează în mod explicit un curriculum și poate diferi ca durată. Acest tip
de învăţare depinde de intenţia celui care învaţă și nu conduce în mod automat la certificarea
cunoștinţelor și competenţelor dobândite“ (Sursa:
http://www.edu.ro/index.php/legaldocs/14847 ,).
Pe lângă beneficiile pe care complementaritatea educației formale și nonformale le
oferă individului, educația nonformală contribuie la realizarea a două finalități pe care statul
le asimilează învățării permanente și anume: promovarea cetățeniei active și sprijinirea
dezvoltării economice.
O altă definiție a educației nonformale este oferită de autorul Sorin Cristea: „Educația
nonformală reprezintă ansamblul acțiunilor pedagogice proiectate instituțional prin structuri
flexibile, organizate la nivel școlar și extrașcolar, aflate în raporturi de complementaritate cu
cele realizate riguros în plan formal și de deschidere față de informațiile provenite din mediul
informal” ( Cristea, 2003, p. 158).
Caracteristic acestui tip de educație este așadar activitatea extrașcolară care are ca
finalitate dezvoltarea competențelor sociale. În continuare ne vom ocupa cu definirea,
prezentarea și argumentarea importanței activităților prevăzute de educația nonformală atât la
nivel național, cât și la nivel internațional.

Activitățile specifice educației nonformale sunt activități proiectate, realizate și

dezvoltate pe două coordonate pedagogice și anume: una situată în interiorul școlii, dar în
afara clasei, respectiv a programului didactic obligatoriu; a doua, situată în afara școlii.
Proiectarea pedagogică realizată la nivel instituționalizat precum și organizarea acțiunilor la
nivel structural prin corelația funcțională dintre educator și educat reprezintă caracteristicile
comune ale educației nonformale și ale educației formale. Diferența dintre aceste două forme
ale educației este marcată de prezența următoarelor note specifice educației nonformale:
proiectarea pedagogică este neformalizată și prevede programe deschise spre
interdisciplinaritate și educație permanentă; organizarea facultativă și neformalizată cu
profilarea conținuturilor dependentă de alegerile elevilor și ale comunităților școlare și locale;

7
flexibilizarea strategiilor, modurilor și formelor de organizare care sunt orientate special spre
inovație și experiment. (Cristea, 2003)
Un aspect foarte important care ridică nivelul de implicare al elevilor în aceste tipuri
de activități, este modul de evaluare, acesta fiind facultativ, neformalizat, cu accente
psihologice, neavând ca finalitate acordarea de calificative sau note oficiale.
Important este faptul că termenul de nonformal desemnează o realitate educațională fie
formalizată, fie neformalizată, însă întotdeauna cu efecte formative.
Educația nonformală vine în ajutorul persoanelor care doresc să se documenteze și
specializeze într-un anumit domeniu; astfel instituțiile școlare își extind competența dincolo
de zidurile lor prin programe special elaborate în acest scop. ,,De exemplu, în Franța,
asemenea extensiune nu neglijează nici o grupă de populație, inclusiv vârsta a treia de care se
ocupă cu o masivă angajare. Astfel, s-au pus în circulație expresii care desemnează realități
sub vechea denumire de extensie universitară (de exemplu, extension courses)“ ( Cozma,
1988, p. 50).
Conform materialului Metode creative folosite în activitățile de tineret, realizat de
Fundația Life, educația nonformală prezintă o serie de caracteristici: dezvoltarea procesului de
învățare, renunțând la constrângerea specifică cadrului școlar; oferirea unei utilități practice
imediate a cunoștințelor teoretice însușite; posibilitatea desfășurării în contexte diferite; cadrul
de învățare și conținutul sunt lejere; utilizeazarea metodelor care stimulează implicarea
copiilor în diversele activități extrașcolare; procesul învățării este facultativ; autoritatea este
aleasă de membrii grupului și nu impusă.
Cosnultând Strategia Europa 2020 - Extrase care pot susține voluntariatul, educația
nonformală și tineretul în FSE, întâlnim câteva fragmente din Comunicarea Comisiei
Europene pentru Europa 2020, din Programul Național de reformă al României 2011 – 2013.
Europa 2020 reprezintă o strategie asumată de către Comisia Europeană pentru viitoarea
perioadă și stă la baza programării tuturor fondurilor europene pentru perioada 2014 – 2020.
Fragmentele pot fi folosite pentru susținerea voluntariatului, educației nonformale și lucrului
cu tinerii. (Sursa: www.tinapse.ro,).
Una dintre principalele direcții de acțiune ale MECTS (Ministerul Educaţiei,
Cercetrării, Tineretului şi Sportului) pentru depășirea blocajelor sistemului educațional
românesc este următoarea: „Stimularea învățării pe tot parcursul vieții, inclusiv prin
finalizarea și adoptarea Strategiei naționale de învățare permanentă. Impact estimat: creșterea
numărului absolvenților de învățământ terțiar; creșterea interesului pentru învățare în contexte

8
informale și nonformale și recunoașterea rezultatelor obținute prin acest tip de învățare“
(Sursa: www.tinapse.ro, ).
Recunoașterea rezultatelor obținute la activitățile extrașcolare prevăzute în cadrul
educației nonformale va constitui o reală stimulare a elevilor. Activitățile extrașcolare
reprezintă un important pion în acțiunea de depășire a blocajelor din sistemul românesc
actual.
Un prim argument care să susțină această idee este dat de natura și specificul educației
nonformale care prin marea varietate, caracterul opțional sau facultativ, flexibilitatea sporită,
diferențierea conținuturilor și a tehnicilor de lucru, determină satisfacerea în mai bune condiții
a obiectivelor propuse.
Al doilea argument este reprezentat de implicarea mai profundă în actul organizării
diferitelor activități extrașcolare a însăși persoanei educate; această implicare întinzându-se
pe o arie extinsă: obiective, conținuturi, administrare etc. )
În Programul de învățare pe tot parcursul vieții 2007 – 2013, se conturează ideea că
educația pe tot parcursul vieții a devenit în ultimii ani o prioritate a sistemelor de învățământ
la nivel global.
Deși educația formală deține rolul de bază, educația nonformală împreună cu învățarea
permanentă contribuie la personalizarea și dezvoltarea aptitudinilor care să se plieze cerințelor
pieții și societăți, dar vin și în sprijinul celui care învață.
Dezvoltarea Comunității ca o societate avansată bazată pe cunoaștere, în conformitate
cu obiectivele Strategiei de la Lisabona reprezinta obiectivul general al Programului de
învățare pe tot parcursul vieții.
Prin susținerea și completarea acțiunilor de către statele membre, acest program
favorizează schimburile reciproce, cooperarea și mobilitatea între sistemele de educație și de
formare din cadrul Comunității, având ca obiectiv formarea lor ca model de calitate la nivel
mondial.
Conform www.euractiv.ro pentru o parte din țările europene, educația nonformală
reprezintă o componentă a politicilor educaționale; sunt însă și state în care mediul privat sau
ONG-urile reprezintă principala sursă de inițiativă pe această temă și unde abia încep să se
contureze strategiile privind relația formal-nonformal-informal.
În România conceptul de educație nonformală nu este încă definit într-o formulă care
să fie universal acceptată și recunoscută, activitățile care pun accent pe dezvoltarea unor
abilități personale și profesionale în afara școlii încep să ia amploare. Educația nonformală

9
este populară în rândul tinerilor, în timp ce în alte țări, este destinată tuturor categoriilor de
vârstă.
O problemă actuală, tot mai dezbătută a tipurilor de educație și a complementarității
acestora, precum și a ideii că omul învață în contexte diverse precum: acasă, la școală, în
grupul de prieteni, prin joc, la locul de muncă, in general prin interacțiunea cu alte persoane –
au dus la formarea unor inițiative la nivel național, de tipul săptămânii dedicate educației
nonformale în școli. „Școala altfel“ este un program în cadrul căruia se dezvoltă parteneriate
între școli și diferite instituții sau organizații ce ocupă un rol important în această arie.
Finalitățile surprinse în cadrul acestei ințiative sunt: crearea unor modalități mai eficiente cu
rol în explorarea intereselor elevilor, diversificarea tipurilor de activități pentru care aceștia
optează, implicarea partenerilor sociali alături de școală în inițierea unor activități extrașcolare
pentru promovarea educației dincolo de predarea în clasă.
În continuare ne vom raporta la unul dintre programele propuse la nivel național, vom
face o trecere în revistă a structurii acestuia, a activităților propuse, a parteneriatelor implicate
precum și a competențelor dezvoltate în urma aplicării acestui program.
Analizând Procedura operațională a inspectoratului privind organizarea și
desfășurarea programului ,,Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!“, desfășurat în
perioada 7-11 aprilie 2014, vom găsi un subtitlu numit „Descrierea procedurii operaționale“
în care se prezintă următoarele: programul „Școala altfel: Să știi mai multe să fii mai bun!“
este conceput în urma unei analize de nevoi, sub formă de proiect; s-a realizat în urma
consultării elevilor reprezentanților legali, a cadrelor didactice, precum și a comunității locale
și a altor instituții și organizații partenere.
Scopul acestui program constă în implicarea atât a preșcolarilor și a școlarilor, precum
și a cadrelor didactice în activități care să corespundă intereselor și preocupărilor
preșcolarilor/școlarilor, să scoată în evidență talentele și capacitățile acestora în domenii
diferite, și altele decât cele prezente în curriculum național și să stimuleze participarea la
diferite tipuri de acțiuni în contexte nonformale.
Tipurile de activități care au putut fi organizate în cadrul acestui program sunt:
activități culturale, activități tehnico-științifice, activități sportive, activități de educație pentru
cetățenie democratică, pentru promovarea valorilor umanitare activități de educație pentru
sănătate și stil de viață sănătos, activități de educație rutieră, educație pentru reacții corecte în
situații de urgență, activități de educație ecologică și de protecție a mediului, activități de
colectare selecctivă, economisirea energiei, energie alternativă, etc.

10
 De asemenea, se prezintă și variatele forme sub care vor fi organizate aceste activități:
ateliere de teatru, arte plastice, dans, muzică, educație media și cinematografică; competiții
organizate la nivelul școlii, al grupurilor de școli, al sectorului sau al municipiului; dezbateri,
activități de voluntariat, campanii de diferite tipuri, schimburi de experiență, proiecte
comunitare, vizite de studii, tabere, parteneriate educaționale și tematice la nivel de unități de
învățământ, pe plan intern și internațional.
Urmărind activitățile propuse în cadrul acestui program, din 2013-2014, constatăm că
acestea urmăresc dezvoltarea competențelor sociale. Datorită diversității ariilor de
desfășurare, activitățile extrașcolare conduc la:

 Stimularea interesului pentru nou, pentru cunoaștere așadar pentru școală în general;
 Activizarea copiilor;
 Dezvoltarea abilităților de comunicare;
 Identificarea și dezvoltarea aptitudinilor copiilor;
 Descoperirea talentelor copiilor;
 Dobândirea abilităților practice în situațiile pe care le vor întâmpina mai departe în
viața de zi cu zi;
 Dezvoltarea unui comportament adecvat social;
 Raportându-ne la activitățile de voluntariat, acestea oferă experiență și implicit
îmbunătățirea CV-ului;
 Creșterea stimei de sine;
 Dezvoltarea capacității de integrare într-un grup;
 Dezvoltarea capacității de adaptare la situații noi, complexe;
 Îmbunătățirea relației educant-educat, etc.

În continuare, am surprins câteva idei legate de abordarea activităților extrașcolare la

nivel internațional. La nivel european au existat mai multe inițiative prin care s-au punctat
câteva prevederi generale privind depășirea barierelor dintre educația formală și nonformală,
recunoașterea formelor de educație nonformală și recunoașterea faptului că aceasta cresc
șansele tinerilor de a-și dezvolta noi competențe și de a-și găsi un loc de muncă.
Spre exemplu, în Franța activitățile extracurriculare sunt foarte bine dezvoltate chiar
de către stat.

11
 În Lituania, educația nonformală este un pion principal, reprezentând pentru autorități
componenta prin care se formează persoane inteligente, creative și cel mai important apte
pentru a oferi soluții flexibile, aceasta ducând la implicarea lor în viața publică.
În Olanda educația nonformală este bine dezvoltată, o parte mare a activităților
tinerilor se desfășoară în parteneriat cu școala .
Polonia deține o strategie națională pentru tineri, desfășurată în perioada 2003-2012,
educația nonformală fiind o componentă importantă a acesteia.
Arlene Watson a publicat în “Prince George Citizen”, din 16 septembrie 1999, un
articol despre activitățile extrașcolare. Autoarea apreciază faptul că, odată cu implicarea în
activități extracurriculare, elevii își pot dezvolta încrederea, iar aptitudinile sociale le pot
crește. Astăzi există o varietate de cluburi și grupuri începând înca din școala primară. Câteva
exemple de activități: programe sportive, corul școlii, consiliul elevilor, cenacluri, cluburi de
șah, cluburi de știință, cluburi literare.
Arlene Watson (1999) subliniază ideea că elevii care se implică în diferite tipuri de
activități extrașcolare sunt capabili să-și dezvolte identitatea și încrederea; astfel vor fi
capabili mai târziu să reziste stresului. Activitățile extrașcolare pot trezi interesul elevului de a
veni la școală.Unii elevi utându-se în urmă cu 10 ani și punandu-și întrebarea „ce-mi amintsc
din școală?“ cu siguranță nu vor răspunde „matematica“. Întotdeauna se vor lega de una dintre
activitățile extrașcolare la care au participat. Bineînțeles că nu fiecare elev vrea să fie
implicat. Unii dintre ei sunt foarte fericiți petrecandu-și timpul liber singuri, în timp ce unii
elevi pot avea nevoie de o mică încurajare. Activitățile extrașcolare ajută la dezvoltarea
spiritului școlar sau de echipă. Acestea oferă beneficii și elevilor, dar și coordonatorilor.
Programe ca cele de meditații, de exemplu în care un elev mai bun meditează alt elev
mai puțin pregătit, pot preveni unele probleme ale elevilor mai puțin pregătiți. Alte programe
pot ajuta la întărirea relațiilor dintre elev și cadrul didactic. În publicație se regăsește un
exemplu în care, Lindsey Williams, absolventă la P. Todd Secondary School a făcut parte
dintr-un program sportiv, iar în ultimul an de liceu a ajuns să antreneze echipa școlii primare.
Absolventa spune că elevii care nu se implică în activități extrașcolare au multe de
pierdut, iar cei ce se implică au șansa de a cunoște noi oameni și acest lucru este o
oportunitate care îi va ajuta mai târziu să își îmbunătațească aptitudinile de comunicare.
Aceste aptitudini vor fi benefice pe viitor în privința găsirii unui loc de munca. Tatăl ei a spus
în același interviu că implicarea fetei lui în activități extrașcolare i-a dat oportunitatea de a
încerca noi activități și la școală și la nivelul comunității.

12
 În lucrarea Lifelong Learning Programme- Introduction Into Non-Formal Education,
autorii Rumen Valchev, Anna Pilavaki, Lubica Cerna (2009), abordează problematica
diversității definițiilor asociate educației nonformale. Ei afirmă faptul că educația nonfomală
deține înțelesuri dferite pentru mai mulți autori din diferite țări. Pentru majoritatea autorilor
din țările din lumea a treia educația nonformală înseamnă orice program extrașcolar dat de
ministerul educației de la niveul țării respective, pentru alții înseamnă programe educaționale
date de agenții nonguvernamentale, iar pentru alții sunt comprimate toate activitățile date de
ministerul muncii, sănătății, tineretului și sportului, culturii, muncii etc. Alții includ în cadrul
educației nonformale programe de învățare individuală pentru diferite grupuri cu un anumit
specific de învățare.
Aceste diferite interpretări arată pe de o parte, ce rol important ocupă educația în zilele
noastre, iar pe de altă parte arată că ideile de educație și proces educațional fac parte din viața
de zi cu zi.
Autorii lucrării „Learning Programme- Introduction Into Non-Formal Education“
apreciază faptul că pot fi distinse patru forme ale educației nonformale determinate de relația
dintre școala normală și colegiu. Conform cercetatorilor de la UNESCO (Organizația
Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) aceste tipuri de educație nonformală sunt:
educația paranormală, educația populară, educația pentru dezvoltarea personală și antrenarea
profesională. Acestea constituie patru segmenete relativ autonome în cadrul câmpului
educațional ce diferă una de alta pentru că: răspund diferit la nevoile educaționale; servesc
clientele diferite; sunt organizate de diferite agenții educaționale; iar cea mai importantă, au
relații diferite cu sistemul educațional formal.
În continuare, prezentăm activitățile de dezvoltare personală, așa cum sunt ele descrie
de către autorii lucrării „Learning Programme- Introduction Into Non-Formal Education“.
Învățarea pentru dezvoltarea personală presupune recrutarea unei game largi de
activități de la o țară la alta. În țările dezvoltate aceasta duc la o largă gamă de practici de
învățare organizate de instituțiile culturale (muzee, biblioteci, centre culturale) prin cluburi
cercuri, activitati promovând timpul liber, activități ce duc la observarea mediului
înconjurător, cântând sau ascultând muzică , centre sportive, prin instituții de limbă. La origini
dezvoltarea educației nonformale a fost inspirată în mare parte de satisfacerea cerințelor unor
grupuri ce nu au beneficiat de educația formală în școli. Deși această idee nu a dispărut, este
umbrită de „cerințele pieții”. Cerințele pieții presupun schimbarea fundamentală în
societate implicând redistribuirea de roluri între stat și societatea civilă privind redefinirea
relației dintre individual si colectivitate.

13
 Având în vedere aceste forme variate pe care le pot lua activitățile extrașcolare, dar și
programele educaționale, este necesară o trecere în revistă a resurselor educației nonformale,
precum și a modalităților de utilizare a acestora în dezvoltarea comportamentului de învățare.
Un rol important în formarea și mai apoi în dezvoltarea comportamentului de învățare la copil
este constituit de respectarea particularităților de vârstă și individuale ale acestora în
conceperea sarcinililor de lucru. De aceea, considerăm importantă o analiză atentă a profilului
psihopedagogic al școlarului mic.

Conținutul activităților extrașcolare nu este fixat de programa școlară ci de interesele

și dorințele elevilor. Acest conținut poate fi adaptat mai ușor partcularităților individuale și de
vârstă ale elevilor decât activitățile din contextul formal, în cadrul cărora toți elevii trebuie să
respecte aceleași sarcini. Așadar, formele de organizare a activităților extrașcolare, precum și
conținuturle acestora sunt flexibile în funcție de vârsta, nivelul de pregătire, interesele
elevilor.
Datorită formelor sale specifice, activitatea extrașcolară dezvoltă gândirea critică și
totodată conduce la asumarea responsabilităților din mediul social, rezultând astfel o
relaționare între componenta cognitivă și cea comportamentală. Deoarece domeniul
extracurricular acoperă o arie foarte largă de activități cu o tipologie variată , el oferă o
multitudine de oportunităţi creative şi inovative, ce pot fi adaptate în funcție de centrul de
interes al elevilor.

Alături de joc, muncă și creație, învățarea este o activitate fundamental, caracteristică

fiecărei etape de vârstă, care de cele mai multe ori se desfășoară în mod organizat,
instituționalizat, programat.
Conform Dicționarului explicativ al limbii române (1998), „a învăța = a transmite
cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o
meserie, știință, artă etc.; a trage o învățătură, a căpăta experiență“ (DEX, 1998, p. 542).
„Conceptul de învățare poate fi abordat, în sens larg, ca modalitate prin care
organismele vii se adaptează la condițiile mediului. Astfel, modalitățile de reacție de care
dispune încă de la naștere un organism, se diversifică, devin mai numeroase și mai complexe
și se stabilizează prin învățare“ (Ilica, Herlo, Binchiciu, Uzum, Curetean, 2005, p. 106).
Din perspectivă pedagogică, învățarea reprezintă procesul prin care elevii asimilează
cunoștințe, își formează priceperi și deprinderi și totodată își dezvoltă anumite funcții psihice,
trăsături, însușiri, capacități de formare a personalității.

14
 Mica școlaritate este perioada în care regimul de viață al copilului se modifică
substanțial deoarece începând cu această perioadă, activitățile elevului vor respecta un anumit
orar, anumite planuri și programe pentru diversele activități. Mediul școlar este diferit față de
mediul familial, în care climatul este unul intim, protector, iar atenția profesorului în
activitățile școlare/ extrașcolare nu se va îndrepta doar asupra unuia dintre elevi, ci se va
proiecta asupra unei clase întregi de elevi, sau asupra unui grup de elevi. Coordonatorii
activităților prevăzute de educația nonformală au însă un rol mai discret, putând fi numiți
modelatori sau animatori. Acești educatori nonformali trebuie să dispună în primul rând de
mult entuziasm, multă flexibilitate și creativitate.
Un aspect foarte important este acela că învățarea școlară îl pune pe elev în situația de
a căuta procedee și mijloace de rezolvare concrete, practice. Învățarea în perioada școlară
mică presupune pornirea de la practică, ajungând la noțiuni generale, care vor antrena
pregătirea copilului pentru ulterioarele activități ce vor fi mult mai complexe. Astfel,
activitățile prevăzute de educația nonformlă care pun elevul de cele mai multe ori în contexte
concrete, reale ajută la construirea acestei baze.
Valeria Negovan (2007) abordează în lucrarea „Psihologia învățării- forme, strategii,
stil“ caracterul multidimensional al învățării, care se reflectă în cele trei domenii: cognitiv,
psihomotor și afectiv.
Domeniul cognitiv se referă la cunoștințe și semnificații și este structurat pe trei
niveluri: factual, care este reprezentat de un concept singular; al înțelegerii – reprezentat de
două sau mai multe concepte și al aplicației care împreunează două sau mai multe concepte
pentru a construi unul nou. Rezultatele învățării cognitve urmăresc o ordine ierarhică și sunt
reprezentate de: percepții preverbale, informații factuale, semnificații, concept, principiu,
urmate de forme mai complexe: rezolvare de probleme, gândire creativă, teorii, cunoștințe
sistematizate.
Domeniul psihomotor cuprinde deprinderi și abilități. Acest domeniu include trei
niveluri și anume imitarea, exercițul și obișnuirea. Rezultatele învățării psihomotorii sunt
forme simple: deprinderile locomotorii, manuale, manipulatorii, expresii faciale, abilități
verbale, grafice, postural, gesture, precum și forme complexe reflectate în actorie, expresia
muzicală, artistică, tehnică, artizanală.
Domeniul afectiv este reprezentat de credințe și cuprinde trei niveluri, două niveluri
cognitive: conștientizarea, diferențierea și unul comportamental, numit integrare. Ca rezultate
ale acestui tip de învățare întâlnim produsele simple precum: plăcere, neplăcere, preferințe,
precum și produse complexe: atitudini, discriminări și judecăți de valoare.

15
Fiecare domeniu descrie o dimensiune diferită a învățării. După aria activității psihice în care
are loc învățarea se disting: învățarea perceptivă, învățarea motrică, învățarea conceptelor,
învățarea verbală și învățarea socială.
La vârsta școlară mică, dezvoltarea acestor trei domenii este strâns legată de
activitățile desfășurate de elevi atât în contextual educației formale cât și în contextual
educației nonformale.
Dezvoltarea domeniului cognitiv se află în strânsă legătură cu conținutul activităților
extrașcolare care de cele mai multe ori reprezintă o continuare, la un nivel mai înalt, a
cunoștințelor însușite de elevi în cadrul lecțiilor. Datorită conținuturilor adaptate în funcție de
interesele elevilor, activitățile extrașcolare constituie un reprezentant al motivației școlare.
„Multiplele forme de activitate și cu deosebire cercurile științifice tehnice și altele constituie
tot atâtea posibilități de aprofundare a unor domenii științifice prin depășirea conținutului
disciplinelor cuprinse în programul școlar, precum și de cultivarea interesului pentru diferitele
ramuri ale științei și tehnicii“ (Săftoiu, 2011, p. 15).
Activitățile extrașcolare răspund așadar, nu doar nevoii dezvoltării afective și
psihomotorii ci și a dezvoltării cognitive a școlarului mic, prin aceste conținuturi ale
domeniilor științifice.
Învățarea socială este cea care se reflectă cel mai bine în activitățile extrașcolare
surprinse în contextul educației nonformale. Acest tip de învățare este definită ca fiind un
proces de asimilare a experienței, ce are ca finalitate schimbări la nivelul conduitei, de
asimilare a experienței definite prin norme, roluri sociale, în atitudini și modele
comportamentale realizate în contexte sociale dferite. Teoria învățării sociale susține idea că
un comportament este învățat prin experiență cu mediul. Principalul mod prin care se
realizează învățarea socială este expunerea model și imitația. Factorii care favorizează
imitarea modelului sunt: întărirea comportamentului, interacțiunea cu acesta, similitudinea și
recompensele. (Negovan, 2007)
Modalitățile de utilizare a resurselor educației nonformale pentru dezvoltarea
comportamentului de învățare la copil sunt raportate la o bună cunoaștere a profilului
psihopedagogic al școlarului mic, fapt care ne-a determinat să realizăm o analiză mai
specifică a dezvoltării socio-emoțională a acestuia.
Atât trăsăturile fizice, cât și cele psihice care caracterizează o anumită vârstă formează
particularitățile de vârstă. Faptul că fiecare copil reprezintă o individualitate, descrisă prin
trăsături psihice și fizice proprii, impune cunoașterea trăsăturilor individuale ale acestora. În
organizarea activităților prevăzute în contextul educației formale, precum și în a activităților

16
din contextul nonformal, învățătorul trebuie să cunoască particularitățile fiecărui stadiu al
dezvoltării psihice și să acționeze în funcție de acestea pe tot parcursul desfășurării
procesului.
În jurul vârstei de șapte ani, în viața copilului se întâmplă un eveniment nou, acela al
intrării în școală. Începând cu integrarea copilului în mediul școlar, întreaga dezvoltare fizică
și psihică a copiluli va fi influențată de acest factor. Școlaritatea mică, sau cea de-a treia
copilărie reprezintă durata primului ciclu de instrucție școlară. În această perioadă se
acumulează informații noi, cunoștințe și se definesc capacitățile psihice care reprezintă baza
următoarelor etape ale viitorului profesional. Familia și școala trebuie să reprezinte
principalul sprijin venit în dezvoltarea tuturor posibilităților acestui stadiu.
Tinca Crețu (2009), afirmă faptul că la șase ani se constată o tensionare provenită din
contactul inițial cu școala precum și de efortul de adaptare la acest nou mediu. După vârsta de
șapte ani, dacă faza anterioară a fost depășită, urmează o perioadă de adaptare și de trăire
interioară a evenimentelor cotidiene. Aceste trăiri interioare pregătesc, pentru vârsta de opt
ani, o extindere caracteristică în relația cu mediul, manifestată prin curiozitate.
Autocunoașterea și autonomia sunt capacități noi ce apar în jurul vârstei de nouă ani; acestea
ajută copilul să devină mai ordonat, mai perseverent și totodată îi poate induce copilului
nevoia de organizare a timpului. La vârsta de zece ani își fac simțită prezența: siguranța în
rezolvarea diverselor sarcini școlare, echilibrul relațiilor, calmul, autocontrolul.
Așadar, intrarea copilului în mediul școlar precum și activitățile prevăzute de acest nou
mediu reprezintă factorii care generează schimbările majore în planul personalității.
Atât activitățile prevăzute de educația formală, cât și cele prevăzute de educația informală și
nonformală, ce vor presupune cerințe progresive vor conduce la dezvoltarea capacităților și
deprinderilor formate anterior și la generarea altora. Comparativ cu perioada preșcolarității,
perioada școlarității oferă elevilor posibilitatea de a desfășura activități mai complexe și de a
stabili relații mai conștiente. Școala oferă contexte diverse, în care elevii pot demonstra
autonomia și independența.
Un rol important în dezvoltarea caracterului îl ocupă relațiile cu colegii. Acest tip de
relație consolidează sociabilitatea, dezvoltând atitudini precum sentimentul apartenenței la
grup, respectarea punctului de vedere al unui coleg, colaborarea și cooperara. Clasa din care
face parte va reprezenta sursa unei alte experiențe sociale decât cea din mediul familial.
Viața de grup oferă elevului posibilitatea de a înțelege că o normă sau o regulă „este
produsul înțelegerii între oameni și că ea poate fi modificată dacă toți sunt de acord“ (Crețu,
2009, p. 236).

17
 Până la vârsta de zece ani se fundamentează principiul respectării normelor morale.
Respectarea normelor se realizează în condițiile în care activitățile care implică acest lucru
produc plăcere elevilor. La fel de important este și faptul că cei mici vor ajunge la concluzia
că pentru a fi acceptat într-un grup, ei trebuie să respecte regulile impuse. Se poate totodată ca
elevii să participe la realizarea și stabilirea regulilor grupului precum și la controlul
îndeplinirii lor. De aici rezulă rolul activităților extrașcolare în dezvoltarea personalității
școlarului mic. (Crețu, 2009)
Particularitățile gândirii școlarului mic
Schimbarea majoră care se petrece în planul gândirii odată cu intrarea în școală este
reprezentată de dobândirea caracterului operatoriu. Piaget a considerat că perioada dintre 7 și
8 ani și 11 și 12 ani este perioada fundamentării operațiilor concrete. În această perioadă se
formează caracterul operatoriu al gândirii școlarului mic. Acțiunile reale interiorizate și
transformate în acțiuni mentale, se transformă acum în operații ceea ce înseamnă că elevul va
beneficia de o schemă de desfășurare care nu are în vedere doar conținutul informațional ci
poate prevedea și contexte noi. Operațiile și noțiunile științifice stăpânite permit elevilor
sesizarea cu ușurință a eventualelor greșeli în gândire, a contradicțiilor apărute între două
judecăți precum și să distingă diferența dintre real și imaginar, să rezolve probleme.

În lucrarea „Psihologia vârstelor“, autoarea Tinca Crețu susține ideea lui P. Osterrieth,
care referindu-se la evoluția afectivității între 7 și 10 ani, a afirmat că dezvoltarea intelectuală
și cea socială care domină acum, eclipsează dezvoltarea afectivă.
Erik Erikson identifică pentru această perioadă “stadiul de latență”, în cursul căruia libidoul
este orientat către toate părțile organismului, dezvoltând capacitatea elevilor de a se implica în
cât mai multe activități atât școlare cât și extrașcolare. Așadar o primă particularitate a
afectivității școlarului mic o reprezintă evoluția sa latentă în care emoțiile, trăirile,
sentimentele elevilor sunt mai puțin exteriorizate. Acum, copiii merg pe raportul eficiență-
inferioritate; ei oscilează între a fi prompt sau a aștepta, între a fi atras de mediul școlar și a se
teme, între a fi încântați de noii colegi și dezamăgit etc.
Autoarea Ursula Șchiopu consideră că acum se produce o reversibilitate afectivă care
pregătește maturizarea specifică acestui stadiu.
O altă particularitate a dezvoltării afectivității la școlarul mic o reprezintă înglobarea
unor sentimente complexe ce rezultă în urma relațiilor și a activităților noi. Astfel,
sentimentele față de familie se consolidează. Acum, elevii stabilesc relații de prietenie cu cei
de aceeași vârstă, fiind conştienţi de ceea ce stă la baza acesteia.

18
 Dezvoltarea voinţei şi a deprinderilor specifice reprezintă condiţiile fundamentale atât
pentru reuşita şcolară, cât şi pentru dezvoltarea autonomiei în desfăşurarea activităţilor
extraşcolare. (Crețu, 2009)
Cunoașterea particularităților psihopedagogice ale elevilor determină baza succesului
în activitățile instructiv-educative. Învățătorul nu trebuie să fie doar persoana care transmite
cunoștințe, ci trebuie să se apropie de elevi, valorficându-le orice tip de resursă.
Raportându-ne la aceste particularități psihopedagogice, putem să concluzionăm
modul în care învață copilul la vârsta școlară mică, având în vedere aspectul cognitiv, creativ,
limbajul precum și gândirea logică. Gândirea elevilor este permanent solicitată atât în
activitățile școlare, cât și în cele extrașcolare. La vârsta școlarului mic, gândirea este
dominată de concret. Tot aici sunt prezente intuiția și operațiile concrete care impun
procesului de predare-învățare să se bazeze pe efectuarea de acțiuni concrete, care se
structurează și interiorizează, devenind treptat operații logice. La început, copiii rezolvă
sarcini utilizând ipoteze, urmând ca odată cu trecerea timpului să devină capabili pentru a
explica, a argumenta, a dovedi adevărul judecăților sale.
În perioada micii școlarități se dezvoltă și creativitatea. Psihologii susțin faptul că la
baza unor performanțe creative se află gândirea logică, așadar principala componentă
cognitivă a creativității este gândirea. Școlarii mici dispun de calități precum: curiozitate,
receptivitate, imaginație, dorința de a lucra, de a investiga precum și nevoia de succes și
apreciere. Aceste calități formează o mediere între procesul de predare al cadrului didactic și
procesul de învățare al elevilor, ducând la buna însușire a noilor priceperi și deprinderi de
către elevi.
Tot în această perioadă elevii își dezvoltă limbajul. Odată cu intrarea în școală, limba
devine o disciplină organizată, cuprinzând atât limbajul oral, cât și cel scris. Școlarii mici
învață să asculte explicațiile învățătorului atunci când rezolvă probleme de aritmetică, când
desenează chiar și când privesc o imagine astfel formându-și conduita de ascultare. Copilul își
dezvoltă limbajul și în contextul altor activități școlare de muncă, istorie, desen, observare a
naturii prin cunoașterea unei noi terminologii care variază de la domeniu la domeniu. Așadar
putem concluziona faptul că activitățile extrașcolare contribuie la dezvoltarea limbajului. Pot
apărea însă și unele erori de pronunție și scriere, erori ce vor fi înlăturate cu timpul atât prin
activitate recuperatorie cât și prin munca de predare-învățare.
Într-o legătură strânsă cu limbajul și gândirea se află și imaginația. Ascultând o
poveste, școlarul mic va fi capabil să o repovestească, introducând modificări în desfășurarea
acțiunilor. Imaginația elevilor este stimulată de contactul cu natura, fabulație, joc, compunere,

19
povestire precum și de activități muzicale, practice, de muncă. La începutul micii școlarități
imaginația deține un conținut redus, dar pe măsură ce trece timpul ea devine mai bogată, ca
rezultat al muncii școlare.
Dezvoltarea reglajelor voluntare şi a deprinderilor
Vârsta micii şcolarităţi este vârsta la care, copiii se află sub conducerea adulţilor atunci când
este cazul luării unei decizii importante şi dificile. În restul situaţiilor cum ar fi: situaţiile de
joc, de învăţare, de autoservire, reglajele lui voluntare funcţionează foarte bine. După vârsta
de 9 ani, copilul îşi va fixa scopuri, şi va fi capabil să se mobilizeze voluntar în vederea
atingerii lor.
Începând cu această vârstă se poate vorbi cu adevărat despre voinţă deoarece acum
copilul poate urmări singur scopurile, respecta regulile. Tot în această perioadă se vor
dezvolta mai bine deprinderile de desen, pictură. Elevii vor executa mai rapid detaliile,
desenele având o organizare generală mai bună. (Crețu, 2009)

O idee importantă desprinsă din acest capitol este reprezentată de faptul că educația
adulților este un ansamblu integrat într-un proiect global al educației permanente, cu alte
cuvinte, invățarea adulților reprezintă o componentă importantă a învățării permanente. Spre
deosebire de învățarea care îl are în centrul atenției pe copil și în care principalul furnizor de
informații îl reprezintă școala, învățarea adultului înseamnă aprofundare, creație, fiind axată
pe situații concrete.
Una dintre aspectele importante conturate pe baza acestui capitol este aceea că
educația nonformală poate fi asociată conceptului de învățare pe tot parcursul vieții și
evidențiază importanța educației desfășurată în afara cadrului formal al sistemului de
învățământ. Educația nonformală presupune activități care nu fac obiectul curriculumului
școlar, dar care răspund tuturor intereselor și necesităților de cunoaștere, de comunicare și de
dezvoltare ale indivizilor.
Specifice educației nonformale sunt activitatățile extrașcolare care datorită diversității
ariilor de desfășurare, conduc la cultivarea aptitudinilor elevilor la o gamă variată de domenii,
ceea ce determină și dezvoltarea cognitivă. Învățarea școlară plasează elevul în situația de a
găsi mijloace și procedee pentru soluționarea concretă, practică a anumitor probleme.

20
 Am observat faptul că, în Romnânia, educația nonformală este populară în rândul
tinerilor, spre deosebire de alte țări precum Franța, Lituania, Olanda, Polonia în care această
formă a educației este foarte bine dezvoltată și urmărește toate nivelurile de vârstă.
Învățarea în perioada școlară mică presupune pornirea de la practică, ajungând la
noțiuni generale, care vor pregăti copilului pentru ulterioarele activități mai complexe. Astfel,
activitățile prevăzute de educația nonformlă care pun elevul de cele mai multe ori în contexte
concrete, reale ajută la construirea acestei baze.

Posibilitatea abordării unei game variate de domenii, de moduri și locuri de

desfășurare, de parteneriate fac ca activitățile extrașcolare să contribuie la dezvoltarea
competențelor sociale ale școlarilor mici. Deoarece evaluarea acestor competențe se
realizează prin raportarea lor la abordările strategice și didactice ale activităților extrașcolare
s-a simțit nevoia prezentării acestor competențe sociale, precum și a specificului predării,
învățării și evaluării activităților din contextual educației nonformale, aspecte ce vor fi
urmărite în capitolul următor.

CHESTIONAR PENTRU ELEVI

Numele şi prenumele: __________________________________

1. Cum s-a numit programul la care ai participat?

_______________________________________________

2. Care dintre cele patru activități propuse în cadrul programului ți-a plăcut cel mai
mult?
___________________________________________________________________________

21
 3. Motivează alegerea făcută.
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________

4. Ai fost informat cu privire la regulamentul și activitățile ce urmează a fi desfășurate

în cadrul programului?
□Da
□Nu

5. Sugerează alte activitați la care ți-ar fi plăcut să participi în cadrul acestui program.
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________

6. Relația ta cu colegii de clasă s-a îmbunătățit în urma participării la aceste activități?

□Da
□Nu
□Nu tocmai
□Deloc

7. Dar relația cu profesorul?

□Da
□Nu
□Nu tocmai
□Deloc

8. Ți-ai făcut noi prieteni pe parcursul desfășurării activității?

□Da
□Nu
9. Păstrezi legătura cu ei?
□Da

22
 □Nu
10. Ai întâmpinat dificultăți pe parcursul desfășurării activităților?
□Da
□Nu

11. Dacă da, care au fost acele dificultăți?

___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________

12. Consideri că profesorul a fost cel care te-a ajutat să depășesti dificultățile?
□Da
□Nu
□Nu am întâmpinat dificultăți

13. Cu ce crezi că te-a ajutat participarea la acest program?

___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________

14. Ți-ar plăcea să participi mai des la astfel de programe?

□Da
□Nu
15. Consideri că evaluarea în cadrul activităților propuse s-a realizat corect?
□Da
□Nu
□Nu tocmai
□Deloc

23
 16. Care consideri că sunt aspectele pozitive/plăcute ale programului?

___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________

17. Care consideri că sunt aspectele negative/neplăcute ale programului?

__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________

24
 CHESTIONAR PENTRU PROFESORI

1. Considerați că scopul și obiectivele activităților propuse în cadrul acestui program au

fost atinse?
□Da
□Nu
2. Ce obiective au fost mai greu de atins?
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________

3. Care sunt factorii ce au determinat atingerea obiectivelor activităților?

_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
4. Care au fost dificultățile întâmpinate pe parcursul desfășurării programului?
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________

5. Ați observat o îmbunătățire a relației dintre elevi în urma participărilor acestora la

activitățile propuse?
□Da
□Nu
6. Dar relația dumneavoastră cu elevii clasei s-a îmbunătățit?
□Da

25
 □Nu
7. Ce alte propuneri aveţi pentru a îmbunătăţi relaţia profesor-elev?
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________

8. Şcoala dispune de resurse suficiente pentru acest tip de program?

□Da
□Nu
9. Ați întâmpinat dificultăți în stabilirea parteneriatelor cu instituțiile implicate?
□Da
□Nu
10. Dacă da, în ce au constat aceste dificultăți?
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________

11. Apreciați pe o scală de l la 5 (1-eficiență scăzută, 5-eficiență ridicată) gradul de

eficiență privind comunicarea între dumneavoastră şi partenerii implicați în program.

1 2 3 4 5

12. Cu ce alți parteneri ați dori să colaborați pe viitor pentru proiectarea unor astfel de
programe?
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________

13. Elevii au manifestat interes pentru activitățile din cadrul programului?

□Da
□Nu
□Nu tocmai
□Deloc

26
 14. Apreciați pe o scală de la 1 la 5 (1- grad scăzut de satisfacție, 5-grad ridicat de
satisfacție) gradul de satisfacție a elevilor în raport cu calitatea activităților propuse în
cadrul acestui program.
1 2 3 4 5

15. Care sunt problemele cu care s-au confruntat elevii pe parcursul desfășurării
programului?
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________

16. Elevii v-au cerut ajutorul pentru a putea depăși dificultățile apărute?
□Da
□Nu
17. Care au fost competențele care nu s-au dezvoltat în cadrul acestui program?
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
18. Enumerați câteva aspecte pe care le-ați îmbunătăți în proiectarea activităților unui
astfel de program.
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
18. Care considerați că sunt aspectele pozitive ale programului?

___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________

19. Care considerați că sunt aspectele negative ale programului?

__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________

27
28