UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT
MASTER DREPTUL UNIUNII EUROPENE

ESEU
la discplina
ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ
cu titlul
ETICA PROFESIEI DE MEDIC

MASTERAND:
LOHĂNEL IRINA-MIHAELA

București
2020
 I. INTRODUCERE
Etica este un sistem de principii care ne ajută să spunem bine de rău și poate oferi îndrumări
reale și practice vieții noastre. Valorile etice, adică onestitatea, încrederea și responsabilitatea, ne
ajută să ne îndrumăm de-a lungul unei căi, pentru a face față mai eficient dilemelor etice,
eliminând acele comportamente care nu se conformează sentimentului nostru de bine și rău, fără
a sacrifica pe alții.

Etica se referă la alegerile pe care le facem și cu care ne confruntăm permanent, alegeri care
afectează calitatea vieții noastre. Suntem conștienți că alegerile pe care le facem au consecințe,
atât pentru noi, cât și pentru cei din jurul nostru și suntem conștienți de responsabilitatea pe care
o avem pentru acțiunile noastre.

Etica este despre caracter, adică suma calităților care definește o persoană. Aceste calități includ
intelectul, gândurile, ideile, motivele, intențiile, temperamentul, judecata, comportamentul,
imaginația, percepția, emoțiile, iubirile și urile unei persoane.

Etica servește drept ghid pentru viața cotidiană morală și ne ajută să judecăm dacă
comportamentul nostru poate fi justificat. Etica se referă la sentimentul societății de a trăi viața
de zi cu zi în mod corect și face acest lucru stabilind reguli, principii și valori pe care ne putem
baza conduita.

Cei mai mulți dintre noi suntem de acord cu faptul că etica în practică are sens, având în vedere
că redactarea regulilor s-ar putea să nu servească scopului pentru care au fost edictate. Toți dorim
ca toate aspectele vieții să fie corecte, curate și benefice pentru societate, dar, pentru ca acest
lucru să se întâmple, fiecare trebuie să respecte etica sau statul de drept, să se angajeze în practici
corecte. Toate acestea vor aduce beneficii fiecăruia dintre noi și societății în ansamblul ei care,
încă din cele mai vechi timpuri, a încercat să ghideze omul pe calea cea dreaptă în orice domeniu
existent.

Etica este importantă în satisfacerea nevoilor umane de bază, întrucât a fi corect, onest și etic este
una dintre nevoile umane de bază, care ar avea consecințe nefaste dacă nu ar fi îndeplinită.
Fiecare persoană dorește să fie ea însăși și să lucreze într-un mediu care are ca valori
fundamentale corectitudinea și etica practicilor sale. De asemenea, etica folosește la crearea
credibilității, întrucât un domeniu despre care se crede că este condus de valori morale este
respectat în societate, chiar și de cei care s-ar putea considera că nu dețin informații despre
activitățile din acel domeniu.

Etica are ca scop unirea oamenilor și conducerea, întrucât un domeniu condus de valori este
venerat și de cei care activează în acel domeniu. Acest aspect parcurge un drum lung în alinierea
comportamentelor din acel domeniu, pentru atingerea unui scop sau a unei misiuni comune.

Nu în ultimul rând, etica aduce și câștiguri pe termen lung, deoarece domeniile ghidate de etică și
valori sunt profitabile pe termen lung, deși pe termen scurt s-ar părea că se pierd bani. Prin
aceasta, adesea etica reușește să aducă un fel de lege în protejarea și asigurarea societății.
Mecanismul legii este găsit acționând ca un spectator mut, incapabil să salveze societatea și
mediul.

Etica încearcă să creeze un sentiment de bine și rău în diferitele domenii ale vieții și adesea,
atunci când legea eșuează, etica poate împiedica dăunarea societății și a mediului.

II. ETICA PROFESIILOR

Indiferent de profesie sau domeniul de muncă de care aparține o persoană, etica este o parte
importantă a muncii. Succesul sau rezultatele așteptate depind de modul în care lucrătorii se
ocupă de situații, iar, dacă aceste situații sunt tratate etic, șansele pentru creștere și dezvoltare
sunt pozitive.

O bună etică este o cerință fundamentală a oricărei profesii și este parte integrantă a succesului în
oricare dintre domeniile profesionale existente. Etica este un sistem de principii morale care
guvernează conduita adecvată a unei persoane sau a unui grup de persoane care activează într-un
anumit domeniu de activitate. Menținerea unei bune etici înseamnă a fi în concordanță cu
principiile unei conduite morale corecte în mod constant.

Etica se referă la conduita umană, care dirijează omul spre a judeca între ceea ce este bine și ce
este rău. Într-o situație dată, s-ar putea să existe mai mulți factori care îl pot încuraja pe om să
adopte un comportament lipsit de etică, dar persoana potrivită este cea care, în ciuda faptului că
se confruntă cu dileme etice, evaluează situația și face diferențierea între ceea ce este bun și
moral și rău, cu scopul de a respecta regulile și codul de conduită profesională.
Importanța eticii în viața profesională poate fi evidențiată de o serie de cazuri care arată eșecul
afacerilor și mai multe scandaluri și se poate spune, pe bună dreptate, că situațiile nu ar fi fost
atât de agravate dacă ar fi fost respectate standardele etice. Prin urmare, menținerea standardelor
etice este necesară pentru prosperitatea unei organizații, precum și pentru dezvoltarea
personalității. O bună etică ne va conduce să ne menținem o imagine onestă, ne va permite să ne
abținem de la activități care ar putea discredita profesia noastră.

Astfel, adeziunea la o bună etică este să ne lăsăm conștiința să ne fie în permanență ghid. Albert
Schweitzer spune că “Etica este activitatea omului îndreptată spre asigurarea perfecțiunii
interioare a propriei sale personalități”.

Etica profesională este o relatare mai descriptivă a eticii, care se referă la efortul depus de
oameni pentru a vedea și a conștientiza aspecte etice evidente ale situațiilor, pentru a se dezvolta
ca buni practicieni, pentru a stabili cursul corect de acțiune și pentru a justifica cine sunt și ce au
făcut. După identificarea trăsăturilor ale eticii muncii, se susține că conceptul de muncă etică, cu
accent pe practicieni ca agenți morali în context, este un antidot important la managerialismul
bazat pe reguli al multor practici contemporane.

Etica profesională cuprinde standardele personale și corporative de comportament aplicate de

profesioniști. Cuvântul “profesionalism” se aplica inițial doar jurămintelor depuse la aderarea
unui ordin religios. Până în anul 1675, termenul a avut o aplicare seculară și a fost aplicat celor
trei profesii învățate: divinitate, drept și medicină. În aceeași perioadă, termenul de
profesionalism a fost folosit și pentru profesia militară.

Profesioniștii exercită cunoștințe și abilități de specialitate, iar modul în care ar trebui guvernată
utilizarea acestor cunoștințe atunci când se oferă un serviciu publicului poate fi considerat o
problemă morală și aceasta se numește “etică profesională”.

III. ETICA MEDICALĂ

Unul dintre cele mai vechi exemple de etică profesională este jurământul hipocratic la care
medicii aderă chiar și în zilele noastre.
Etica medicală este o ramură aplicată eticii care analizează practica medicinei clinice și
cercetările științifice conexe. Etica medicală se bazează pe un set de valori la care profesioniștii
se pot referi în cazul oricărei confuzii sau a oricărui conflict. Aceste principii permit medicilor,
furnizorilor de îngrijiri și familiilor să creeze un plan de tratament și să lucreze în același scop
comun.

Aceste valori includ respectul pentru autonomie, non-maleficiență, binefacere și justiție. Este
important de reținut pentru fiecare dintre noi că aceste patru valori nu sunt clasificate în ordinea
importanței sau relevanței și că toate cuprind valori care țin de etica medicală. Cu toate acestea,
în practică, poate apărea un conflict care să ducă la necesitatea ierarhizării într-un sistem etic,
astfel încât unele elemente morale să le domine pe altele, cu scopul de a aplica cea mai bună
judecată morală unei situații medicale dificile.

Etica medicală cuprinde beneficii, autonomie și justiție, deoarece acestea se referă la conflicte
precum eutanasierea, confidențialitatea pacientului, consimțământul informat și conflictele de
interese în domeniul asistenței medicale. În plus, etica și cultura medicală sunt interconectate,
deoarece culturile pun în aplicare valorile etice în mod diferit, punând uneori mai mult accent pe
valorile familiale și minimizând importanța autonomiei.

i. Scurt istoric

Termenul de etică medicală datează pentru prima dată din anul 1803, când autorul și medicul
englez Thomas Percival a publicat un document care descrie cerințele și așteptările
profesioniștilor din cadrul instituțiilor medicale. Codul etic a fost apoi adaptat în 1847, bazându-
se puternic pe cuvintele lui Percival, iar, de-a lungul anilor, au fost făcute numeroase revizuiri ale
documentului original.

Din punct de vedere istoric, etica medicală poate fi trasată la liniile directoare privind datoria
medicilor din antichitate, cum ar fi Jurământul hipocratic, și învățăturile creștine timpurii. Primul
cod de etică medicală a fost publicat în secolul al V-lea, în timpul regelui ostrogot Teodoric cel
Mare.

Prin secolele XVIII-XIX, etica medicală a apărut ca un discurs mai conștient de sine. În Anglia,
Thomas Percival, amintit mai sus, a elaborat primul cod modern de etică medicală, în care a
inventat expresiile “etică medicală” și “jurisprudență medicală”. Cu toate acestea, există
persoane care văd ghidurile lui Percival care se referă la consultațiile medicului ca fiind
caracterizate printr-un exces de protecție a reputației medicului, însă rămâne simbolul de remarcă
al eticii medicale.

ii. Ce presupune etica medicală

Etica medicală presupune examinarea unei probleme specifice, de obicei, un caz clinic, și
utilizarea valorilor, faptelor și logicii pentru a decide care ar trebui să fie cea mai bună soluție.
Unele probleme etice sunt destul de simple, cum ar fi diferențierea binelui de rău, dar altele pot fi
mai nedumeritoare, cum ar fi luarea unei decizii între două drepturi, două valori care sunt în
conflict sau luarea unei decizii între două sisteme de valori diferite, cum ar fi dreptul pacientului
versus dreptul cadrului medical.

iii. Valorile eticii medicale

Aplicând principiile autonomiei, non-maleficienței, binefacerii și justiției, aceste probleme se

rezolvă. Autonomia înseamnă că pacienții au în principal dreptul de a-și stabili propria asistență
medicală, de a-și alege singuri medicul. Justiția reprezintă distribuirea beneficiilor și sarcinilor
îngrijirii întregi în societate. Binefacerea înseamnă a face bine pacientului, iar non-maleficiența
asigură că tratamentul dat de medic nu dăunează pacientului.

Cu toate acestea, valorile etice nu se limitează doar la aceste patru principii. Există alte valori
importante de luat în considerare, cum ar fi spunerea adevărului, transparența, respectul față de
pacienți și familii și respectarea valorilor proprii ale pacienților.

În plus, etica medicală nu este doar un proces de gândire, ci implică competențe ale oamenilor,
cum ar fi adunarea faptelor necesare pentru a lua o decizie și prezentarea deciziei într-un mod
care câștigă încrederea tuturor părților. Abilitățile de ascultare sunt o parte esențială a eticii
medicale. Destul de des, disputele etice rezultă din necunoașterea tuturor faptelor sau din
furnizarea pacienților a unor fapte trunchiate. Tactica și respectul sunt, de asemenea, importante.
O decizie etică bine construită ar putea fi ignorată dacă nu e câștigată și încrederea pacientului.

Etica este văzută ca o activitate proscriptivă, care îți spune ce nu poți să faci, însă, în multe
cazuri, asta poate fi foarte eliberator, astfel că se poate afirma că faci ceea ce trebuie. Dacă se
trece prin procesul de gândire etic adecvat, va exista o certitudine mai mare că ceea ce faci este
corect. Fiind scutit de îndoieli copleșitoare, medicul va putea continua mai direct și mai energic
cu planul de îngrijire al pacientului.

Etica medicală diferă de morală. Etica se bazează pe valori și raționamente și folosește

convingerea pentru a-și transmite mesajul, în timp ce moralitatea implică aderarea la un sistem
de credințe specific sau la un cod de conduită.

Morala se bazează pe o autoritate, precum Biblia, pentru a-și justifica mesajul, însă morala nu
include doar religie. În contrast, etica medicală are un set flexibil de soluții, se bazează pe fapte
și logică, nu pe doctrină religioasă. Medicii pot avea în continuare opinii politice și credință
religioasă, dar va trebui să le lase deoparte atunci când își formează și oferă o opinie etică celor
care nu respectă moralitatea personală.

Unii oameni consideră medicina aproape ca fiind noua religie. Oamenii merg adesea la doctor cu
același speranțe pe care le au într-un preot, “Mântuiește-mă, pregătește-mă, răscumpără-mă”.
Desigur, știința nu poate răscumpăra pe nimeni, dar trebuie să aibă o inimă. Un om de știință,
observând fenomenele medicale, ar avea o atitudine pragmatică cu privire la viață, boală și
moarte. Știința are nevoie de un cadru etic pentru a o face umană.

Deciziile etice trebuie să respecte valorile și atitudinile pacienților. Dacă pacienții, de exemplu,
se opun vacinărilor sau transfuziilor de sânge, credințele lor trebuie luate în considerare, chiar
dacă medicul nu urmează, în cele din urmă, solicitările pacientului. Respectarea dorințelor
pacientului are o consecință practică, respectiv medicii care pur și simplu renunță la pacient
ajung adesea să vadă că tratamentele lor eșuează, deoarece pacienții se vor lupta probabil cu ei
tot drumul. Pacienții supravegheați nu spun adevărul, dar pacienții care sunt în dialog și
negocieri cu medicii lor au mai multe șanse să ajungă la un compromis rezonabil, chiar dacă este
unul pe care medicul nu îl susține în totalitate.

iv. Motivele aplicării eticii medicale

Există numeroase motive pentru care etica medicală trebuie luată în serios. În primul rând, etica
este importantă pentru a ajuta la soluționarea disputelor dintre pacient, familia lui și medic.
Adesea, părțile implicate operează strict asupra emoției, ceea ce face dificilă adoptarea unei
decizii logice și corecte. Etica adaugă o altă dimensiune pentru a ajuta la luarea deciziilor.
Etica este importantă pentru a menține o conștiință curată, întrucât toți medicii vor să fie siguri
că au făcut ceea ce trebuie. A fi medic etic este mai important decât să câștigi bani sau să vezi cât
mai mulți pacienți.

Etica te ajută și să arăți că ești informat. Medicii se împiedică uneori în luarea unor decizii slabe,
deoarece nu le-au înțeles rolul, nu s-au obosit să identifice o provocare etică sau nu au gândit
soluția până la concluzia sa logică.

Etica este un mijloc de menținere a respectului pacienților, întrucât pașii greșiți pot distruge
legătura dintre medic și pacient. Pacienții au adesea implicit încredere în medicii lor, dar, odată
ce această încredere a fost încălcată, este dificil de reparat.

De asemenea, etica este un mijloc de menținere a respectului dintre medici, întrucât colegii au
adesea opinii foarte clare despre ceea ce este etic, consacrate în diferite coduri de etică ale
profesiei învățate de la mentori. Aceste coduri sunt create de oameni care practică o formă de
luare a deciziilor etice.

Etica ajută și la menținerea unei anumite eficiențe. Deși luarea deciziilor etice necesită adesea
timp suplimentar, de asemenea, poate economisi timp prin anticiparea dezacordurilor care pot
încetini procesul de îngrijire.

Nu în ultimul rând, etica este folosită pentru a reduce epuizarea, întrucât o cauză a epuizării este
incongruența dintre valorile personale ale medicilor și cele ale organizației lor. Medicii care își
pot descrie preocupările etice și își pot folosi abilitățile de negociere pot schimba politicile
organizaționale care produc epuizarea.

v. Probleme de etică medicală – Eutanasia

Ce este eutanasierea?

Eutanasierea este încetarea vieții unei persoane foarte bolnave, pentru a o scuti de suferință. O
persoană care recurge la eutanasiere are de obicei o afecțiune incurabilă, dar există și cazuri în
care unii oameni vor ca viața lor să fie încheiată.

În multe cazuri, eutanasierea se face la cererea persoanei, dar există momente în care persoanele
sunt prea bolnave și decizia este luată de rude, medici sau, în unele cazuri, de instanțe.
Termenul de eutanasiere derivă din cuvântul grecesc “euthanatos” care înseamnă moarte ușoară.

Eutanasierea este împotriva legii, spre exemplu, în Regatul Unit, unde este ilegal să ajuți pe
oricine să se sinucidă. Eutanasierea voluntară sau sinuciderea asistată poate duce la închisoare de
până la 14 ani. Problema a fost în centrul unor dezbateri foarte aprinse mulți ani, cu implicații
religioase, etice și practice.

Etica eutanasiei

Eutanasierea ridică o serie de dileme morale agonizante, respectiv:

- Este vreodată corect să punem capăt vieții unui pacient bolnav voluntar care suferă dureri
și suferințe severe?
- În ce circumstanțe poate fi justificată eutanasierea? Dacă nu poate fi justificată în nicio
situație?
- Există o diferență morală între a ucide pe cineva și a-l lăsa să moară?

La baza acestor întrebări, se află diferitele idei pe care oamenii le au despre sensul și valoarea
existenței umane. Oare ființele umane ar trebui să aibă dreptul de a decide asupra problemelor
vieții și morții?

Există, de asemenea, o serie de argumente bazate pe probleme practice. Unii oameni cred că
eutanasierea nu ar trebui permisă, chiar dacă era corectă din punct de vedere moral, deoarece ar
putea fi abuzată și folosită ca acoperire pentru crimă.

Uciderea sau lăsarea apariției morții

Eutanasierea poate fi efectuată fie prin luarea unor măsuri, inclusiv administrarea unei injecții
letale, fie prin neîndeplinirea a ceea ce este necesar pentru a menține o persoană în viață, cum ar
fi eșecul de a menține tubul de alimentare cu aer.

Îngrijiri medicale extraordinare

Dacă un pacient moare ca urmare a refuzului unui tratament medical extraordinar sau
împovorător, nu reprezintă eutanasiere.

Eutanasierea și ameliorarea durerii

Administrarea unui medicament pentru a reduce durerea, chiar dacă medicamentul determină
moartea pacientului mai devreme, nu reprezintă eutanasiere. Acest lucru se datorează faptului că
intenția medicului a fost de a calma durerea, nu de a ucide pacientul. Acest argument este uneori
cunoscut sub numele de „Doctrina efectului dublu”.

Uciderea milostivă

De multe ori, oamenii numesc eutanasierea drept “uciderea milostivă”, probabil gândindu-se la
asta pentru cineva care este bolnav în faza terminală și suferă o durere greu de suportat
prelungită.

De ce oamenii doresc eutanasierea?

Majoritatea oamenilor consideră că durerea insuportabilă este principalul motiv pentru care
oamenii apelează la eutanasiere, dar unele sondaje din SUA și Olanda au arătat că mai puțin de o
treime din cererile de eutanasiere se datorează durerii severe, fără ca acei oameni să considere că
prin moartea voluntară se încalcă vreo regulă de etică sau de moralitate.

Persoanele bolnave în stadiu terminal pot avea calitatea vieții grav afectată de condiții fizice,
precum inconștiență, greață și vărsături, respirație, paralizie și dificultăți la înghițire.

Factorii psihologici care îi determină pe oameni să se gândească la eutanasie includ depresia,

teama de pierdere a controlului sau demnității, simțirea unor sarcini sau lipsa de dependență.